Până la urmă, lecţia acestui referendum este destul de clară: există o limită – pe care omul obişnuit o percepe difuz, dar o percepe – în construcţia mediatică a realităţii. Faptul de a transplanta în România o problemă (care poate e reală – mai ales în anumite medii – în Anglia, America sau Canada) şi de-a declanşa apoi, în numele ei, un “război preventiv” care “să mobilizeze întreaga societate” s-a dovedit a fi ceva la care oamenii nu au marşat. Cu adâncă tristeţe, însă adevărul e acesta: problemele Americii lui Trump, ale Canadei lui Justin Trudeau şi ale Angliei Doamnei May nu sunt şi cele ale României. România are probleme, poate de neînţeles pentru aceşti domni, precum mizeria vieţii materiale a (prea) multor concetăţeni de-ai noştri, extinderea analfabetismului efectiv (zeci de mii de elevi fie nu vin deloc la şcoală, fie dispar rapid din statistici), slaba pătrundere a canalizării (şi, pe cale de consecinţă, a igienei) în rural, demantelarea sistemului sanitar, transportul (în condiţii şi în timp medieval/e/), incultura agresivă şi multe altele – ca să nu mai vorbim de corupţia şi grobianismul care au infestat ceea ce se vrea a fi “high life”-ul autohton. Ei bine, când din aceste probleme vor rămâne doar urme prin manualele de istorie (pentru a periodiza timpurile recente), atunci – probabil – atenţia publică se va putea focaliza şi pe isprăvi sexuale şi pe judecata acestora. Dar, până atunci, a vrea să faci din aceste teme punctul focal al preocupărilor noastre ţine de o tristă inadecvare. Iar a face dintr-o inadecvare măsura socialului, revine la a-l scoate pe acesta din matca lui firească.
Am asistat la unele lucruri pe care s-ar cuveni să le gândim mai bine: şi pentru a răspunde problemelor reale pe care le manifestă (adesea prin ricoşeu), şi pentru a ne feri de derivele la care ele pot duce.
1. Platonismul conspiraţionist. Ne-am obişnuit prea mult – şi suntem mereu antrenaţi – să ignorăm realitatea efectivă în care trăim în numele unei “realităţi” secunde. Nu contează ce se vede, asta e o pură iluzie, “adevărul” e că se manevrează în culise. Doar nişte iniţiaţi se pricep la mersul lucrurilor, căci totul e obscur, difuz, contradictoriu. Jocurile le fac nişte “stăpâni” oculţi, pe care nu-i vedem, ci doar îi bănuim în semnele pe care ni le dezvăluie nişte “tribuni” vigilenţi. Cine sunt aceşti “stăpâni”? Acum sunt “eurocraţii”, “Bruxelles-ul”, “corectitudinea politică”, “şcoala de la Frankfurt”, “homosexualii”, “multiculturalismul” şi ce mai vreţi. Bine, dar acestea sunt raţiunile pentru care în România trenurile au o viteză medie de 48 de kilometri pe oră? D-l Necolaiciuc a devalizat CFR-ul la indicaţiile “ocultei” homosexuale mondiale? D-l Mazăre a ruinat Constanţa urmând pas cu pas teoriile lui Adorno şi Marcuse? Totuşi, a-mi cere să gândesc în felul acesta înseamnă a-mi cere să refuz concretul în care trăiesc. Altfel spus, să accept mizeria ce mă inundă (inclusiv cea morală) în numele unui “război sfânt” de natură religioasă şi metafizică pe care nu-l pot câştiga decât radicalizându-mă mereu. Adică devenind tot mai insesibil la ce se vede şi tot mai “bine orientat” în nevăzut.
2. Deturnarea teologică. Nu ştiu cum judecă alţii lucrurile acestea, dar mie unuia mi se pare că ele ţin de deturnarea “spirituală” a clasicului nostru eşec al modernizării. Pentru încă odată ne-am împotmolit; am ajuns la un prag al neputinţei care are nevoie de explicaţii “de alt ordin” şi, mai ales, de reactualizarea teoriei victimare. Noi am vrut, am încercat, fiecare luat în parte şi-a făcut treaba (aşa pretindem cu toţii, mai ales cei “cu probleme”), dar – însumând – n-a ieşit mare lucru. De ce? Pentru că “şi-a întors Dumnezeu faţa de la noi”. Şi asta din cauza multelor păcate pe care – din spirit de “generozitate creştină” – le-am tolerat. De pildă homosexualitatea. Dar furtul nu e un păcat? E doar o “strategie de supravieţuire” aici, “între imperii”? Minciuna şi “mărturia strâmbă” care iradiază nociv în media şi se afirmă în faţa justiţiei nu sunt şi ele păcate? Tentativa de-a submina instituţiile dreptăţii publice nu e o ofensă făţişă la adresa Judecătorului din ceruri? Păcatul nostru e păcatul toleranţei – al bunătăţii pasive – sau cel al faptei (cuvântului şi gândului) care strică lumea – adică al unui rău pe care-l propagăm activ? “Pâinea mea e pentru mine o problemă materială, însă pâinea aproapelui meu e o problemă spirituală” spunea Nikolai Berdiaev. Disponibilitatea sufletească, altruismul şi generozitatea oamenilor care cred cu adevărat nu pot fi adunate pentru a schimba ceva în concret? Căci doar atunci când ea e efectivă şi accesibilă tuturor, transformându-le viaţa în bine, schimbarea mărturiseşte gândul bun care a animat-o. Ne-am fi aşteptat ca acesta să fie mesajul Bisericilor.
3. Purismul. A sta în mizerie şi a te concentra, nombrilist, doar pe “luminile lăuntrice” nu e nimic altceva decât o modalitate de a sublima negarea realităţii. Ideea e că cu cât mizeria efectivă va fi mai mare, cu atât metanoia lăuntrică e mai amplă. Altfel spus: “cu cât e mai rău, cu atât e mai bine”. Faptul că noi nu trăim ca occidentalii nu ne deranjează, ba – dimpotrivă – ne bucură. Căci acolo, în prosperitatea lor, e “Babilonul”; aici – în sărăcia şi nevoile noastre – e “Grădina Maicii Domnului”. Asta e “teologie politică”, sau doar banala justificare a faptului că “strugurii la care nu ajungem sunt prea acri”? Chiar trebuie să celebrăm eşecul pentru a ne “converti” lăuntric? Negând civilizaţia şi prosperitatea ne înălţăm deasupra lor sau cădem în barbarie (agrementată teologic)? Nimeni nu spune că lumea dezvoltată nu are probleme, însă – pentru a le cunoaşte şi pentru a învăţa să le facem faţă – trebuie, mai întâi, să ne dezvoltăm. Altminteri, avem ceva din pateticul adolescenţilor care, trăind pe banii părinţilor, acuză declamator vârsta matură de platitudine şi compromis. Purismul – adică faptul de a-ţi lua propria bună credinţă drept garanţie a adevărului pe care-l spui – e, după cum bine se ştie, o prerogativă a adolescenţei.
4. Transplantul ideologic. Purismul acesta conţine în el “saltul calitativ” care se dispensează de “acumularea cantitativă”. Altfel spus, fără să schimbăm nimic în lumea noastră efectivă, devenim – doar “transformându-ne spiritual” egalii (dacă nu cumva superiorii şi ghizii) celor mari. Pentru că nu ştim cum să ne explicăm ascensiunea unui personaj grotesc ca Trump şi nici permanentizarea în funcţie a unor oameni şi partide în Estul European, vorbim – oximoronic! – de “revoluţia conservatoare”. Ce e aceasta? O revoluţie cât se poate de clasică, ce critică “materialismul capitalist” în numele exigenţelor unei “majorităţi morale”. Poate că aşa se explică ciudatul melanj de teme de stânga şi de dreapta pe care le afirmă. E cât se poate de adevărat că e iluzoriu să luăm capitalismul drept raiul pe pământ (deşi, după câţi îşi părăsesc originile pentru a-l integra, s-ar putea pune un bemol acestei afirmaţii), însă – cred – ar trebui mai întâi să-l realizăm pentru a-l putea critica. Or, aici în Est, noi am devenit foarte vocali pe la jumătatea drumului. Asta vrea să spună că nu ne-am dozat bine forţele şi efortul şi, da, că valul de încredere pe care au fost cu putinţă reformele primelor decenii post-comuniste şi-a pierdut puterea. “Revoluţia conservatoare” nu e decât semnul faptului că nu mai ştim nici cum să înaintăm, nici cum să ne întoarcem înapoi.
5. Majoritatea morală. Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu unul am avut impresia că toată această desfăşurare de forţe – disproporţionată faţă de cauza ei (o ultraminoritate, de altminteri discretă) – a avut menirea de-a crea “un nou val” şi, pe creasta lui, un partid radical. Bătălia pentru “familia tradiţională” era doar una de ariergardă; ar fi urmat – şi poate vor urma – altele: “pentru viaţă” (adică împotriva avorturilor), “pentru fidelitate” (adică împotriva legăturilor extraconjugale), “pentru adevăr” (adică împotriva modernismelor – inclusiv a darwinismului) etc. Lucrurile acestea, luate în parte, nu înseamnă prea mult; dar sensul lor e explicit odată ce sunt cumulate. Rezultanta tuturor e militarizarea creştină a societăţii, mobilizarea în numele credinţei a potenţialului ofensiv al unei populaţii pe care disperarea a făcut-o pasivă şi defensivă. Înţeleg bine că problema sensului e una (din ce în ce mai) acută în lumea contemporană, însă experienţa ne arată că genul acesta de “curente mobilizatoare” a sfârşit – invariabil – prin a antrena în catastrofă popoarele care le-au îmbrăţişat. En passant, câţiva “tribuni” – pe care actualele partide fie îi ignoră, fie nu le acordă importanţa “pe care o merită” – ar fi devenit “lideri” ai “schimbării”. Judecând cel puţin după cei pe care i-am văzut, nu putem zice decât că rezultatul referendumului a atestat nu doar maturitatea electoratului, ci şi adevăratul lui conservatorism. Majoritatea efectivă nu vrea nici această schimbare şi nici aceşti (autoproclamaţi) lideri.
6. Inventarea tradiţiei. Tema acestui referendum a fost – cum se ştie – “familia tradiţională”. S-a vorbit mult de familie (ca “uniunea, liber consimţită, dintre un bărbat şi o femeie”), însă foarte puţin – deşi ar fi meritat cu prisosinţă – despre tradiţie şi tradiţionalism. Necesitatea modernizării în lumea noastră ne face să uităm că modernizarea are (şi) un efect destructiv şi nivelant. Lucruri pe care le credeam stabile se dezagregă cu o viteză uimitoare, lăsânt în urmă vidul kitsch-ului şi al poluării. Oricine rătăceşte prin satele noastre “tradiţionale” se va lovi – pe lângă cvasi-absenţa tuturor serviciilor moderne – de construcţii halucinante, de câmpuri de dezmembrare a maşinilor, de second-hand-uri de tot soiul (inclusiv ABC-urile ce vând marfă stătută, cărată la răstimpuri de la supermarket-ul cel mai apropiat) şi de tineri butonându-şi smartphone-urile. Ce e tradiţional în toate acestea? O să se spună, nu asta e, ci casele vechi, îmbrăcamintea decentă, “cămara bunicii”, gastronomia rurală etc. Numai că, onest vorbind, nici acestea nu au mai mult de 60 de ani. Majoritatea caselor din satele noastre au fost construite începând cu anii ’60 când, pe de o parte, au devenit accesibile (atât ca preţ, cât şi ca distribuţie) materialele de construcţie şi s-a introdus munca salarială în rural (fapt ce le-a permis oamenilor să le cumpere). Schimbarea topografiei caselor a antrenat schimbarea întregului mod de viaţă al ţăranilor, poate chiar mai radical decât colectivizarea impusă. Gastronomia s-a diversificat incredibil pentru generaţiile precedente şi hainele s-au schimbat cu cele de la “Universal”. Cam asta e. Lumea “tradiţională” la care se raportează tinerii de azi e lumea bunicilor lor, adică – în fapt – una destul de modernă. Dar şi lumea părinţilor şi a bunicilor noştri era modernă în raport cu cea care a precedat-o: să ne gândim doar la generalizarea şcolarizării în rural (sigur, nu urmată de toţi), la introducerea serviciilor medicale, la trecerea de la brăzdarul de lemn la cel de fier – lucruri care se petrec, aproape sincron, la finele secolului XIX şi începutul secolului XX. Unde e “tradiţia”? Poate în timpul imemorial care le precedă. Însă, oare, am fi capabili să ne întoarcem în acel timp (altfel decât la nivelul unei nostalgii romantice)? Şi mai avem acces la el altfel decât (re)construindu-l ca pe un “paradis” al “bunului creştin” opus valului transformator al modernităţii? Nu e şi “tradiţia” tot un construct?
7. Disensiunea. Mai e un lucru ce trebuie meţionat: s-a spus că acest referendum ne-a dezbinat în anul Centenarului. Mă tem că orice temă publică ne va dezbina în aceeaşi manieră. Prea ne-am obişnuit cu talk-show-urile televiziunilor ce dramatizează orice subiect ca pe un meci de wrestling într-o bodegă de cartier. E limpede că lipsite de pasionalitate, de furie, de agresivitate şi (chiar) de invectivă majoritatea discursurilor publice nu ar fi nimic altceva decât o tristă logoree, sub nivelul discuţiilor dintre blocuri şi din pieţe. Asta spune două lucruri: mai întâi ceva despre cei cărora le încredinţăm conducerea treburilor publice, care (prea adesea) sunt personaje ridicole, incapabile să se exprime coerent şi care, tot prin aceasta, mărturisesc că nu au înţelegerea adecvată a problemelor de care s-ar cuveni să se ocupe. În al doilea rând spune ceva despre şcoala acestei ţări, care e incapabilă să-i înveţe pe copii faptul de a înţelege, a iubi şi a admira binele, adevărul şi frumosul. Dacă tot ceea ce ne “mobilizează” e adunarea gregară, schimonosirea, reducerea la sloganuri care se cer zbierate cu muşchii gâtului încordaţi şi desfiinţarea preopinentului, atunci înseamnă că şcoala noastră a încetat – de facto – să existe. Înseamnă că ne întoarcem într-o “tradiţie” în care singurele “adevăruri” sunt lucrurile colportate în familie şi în clan. Iar acum, familia pare a fi alcătuită nu atât din mama şi tata (prinşi – dacă nu plecaţi – cu lucrul lor), cât din televizor şi smartphone…
Îmi amintesc a fi citit, într-un text al lui Constantin Noica, această frază (mi se pare – dar nu sunt sigur – de la Cantemir): “Dumnezeu nu li se arată celor îndârjiţi”. Mai mult decât oricare alta, ea mi se pare a da măsura referendumului ce tocmai s-a încheiat.
Nu cred că referendumul de clarificare a căsătoriei a fost inutil. El reprezintă un barometru al stării spirituale a poporilui român: confuzie, nepăsare, neimplicare, lehamite. Vina pentru asta o au toţi politicienii, intelectualii şi liderii de opinii din România. Efectul se va vedea curând şi el va fi similar cu cel al absenteismului la parlamentarele din 2016, adică ne vom da pumni în cap peste doi ani că nu am ieşit la vot astăzi. Asta e, un duş rece pentru noi. Nu l-aş învinui pe Dragnea pentru eşec, dimpotrivă, eu apreciez că a fost singurul politician ce s-a angajat să sprijine referendumul şi s-a ţinut de cuvânt. De câştigat au câştigat activiştii neomarxişti. Ei vor încăleca pe valul eşecului încercând sa-l prezinte ca victorie şi să penetreze în conducerile tuturor partidelor. Deja în PNL au început asaltul, vor urma şi în celelalte partide, inclusiv în PSD. Visul neomarxiştilor de a-şi impune propriile valori în societatea românească se va amplifica. Se va incerca implementarea lui în trei etape: 1. adoptarea unei legi a parteneriatelor civile, avându-i pe neomarxişti dar şi pe oamenii mai discreţi, cei în şorţuri (Tăriceanu) ca iniţiatori. Cam după un an de la adoptarea acestei legi se va trece la etapa2: o nouă lege ce va echivala parteneriatul civil cu căsătoria, pe motiv să fie eliminată discriminarea. Aceasta va permite adopţiile de copii la cuplurile LGTBQ+..la egalitate cu cele hetero. Va urma apoi, iarăşi după ceva perioada de timp şi ultma etapa: o lege care va obliga cultele la cununia religioasă a cuplurilor LGTBQ+..la egalitate cu cele hetero. Concomitent vor fi prevăzute penalităţi entru cei ce se opun, atât clericilor cât şi simplilor cetăţeni care vor îndrăzni să-şi exprime opinia şi crezul lor vizavi de căsătoriile LGTBQ+. Atunci victoria lor va fi deplină. Pentru mine marea dezamăgire nu a fost atât Iohannis, cât Cioloş. Bănuiam poziţia lui Iohannis, pentru care va pierde un al doilea mandat, dar credeam că Cioloş nu va urma greşeala usr-iştilor, unde neomarxiştii au capturat deja partidul. Urmează acum să-l captureze şi pe cel al lui Cioloş. Păcat, asta va deschide pârtie PSD-ului pentru încă un mandat, cel puţin. Poate n-ar fi rău ca CpF să se transforme în partid politic, singurul care ar avea şanse să ţină piept PSD-ului.
PS: am postat comentariul şi la alt articol, dar nu a apărut…
Bun, in afara casatoriei/necasatoriei homosexualilor, va mai preocupa si altceva? (Astea se vor face oricum in-trun viitor mai mult sau mai putin indepartat oricum, chiar daca reuseati voi sa treceti nu-stiu-ce in COnstitutie.)
POate faptul ca exista vreo 50.000 de copii orin orfelinate, de care nu-i pasa nimanui, nici familiei traditionale, nici PSD_ului (care traieste foarte bine de pe urma lor,se pare) si ca procedurile de adoptie sunt atat de tampite, incat sunt practic condamnati sa ramana acolo?
POate faptul ca avem cel mai mare procent de fete sun 15% mame din Europa si nimeni nu vrea sa le educe? Ca devin mame si nu au nici un mijloc de a-si castga existenta?
Poate faptul ca nu avem strazi, scoli, spitale, apa si canal la sate, etc?
Sa inteleg ca traditionalii tocmai se ocupau de toate acestea, cadn i-au intrerupt niste homosexuali?
Rusine sa va fie!
Ati cheltuit milioane din bugetul tarii ca sa incercati din nou sa ne tineti in Evul mediu! Nu ati reusit!
Dar v-ati aratat toata fata hidoasa si toate fratiile intru praduirea banului public!
@Mihaela Bulichi – și dacă legalizați căsătoria între persoane de același sex, o să aveți ”strazi, scoli, spitale, apa si canal la sate, etc?” O să scăpați de cei 50.000 de copii din orfelinate? O să educați adolescentele să devină lesbiene, ca să nu mai ajungă însărcinate sau care e ideea?
Nu vă îmbâtați cu apă rece, absenții de la referendum nu au votat în favoarea căsătoriei între persoane de același sex. Problema rămâne în continuare nerezolvată, neîncrederea e la cote și mai înalte în cadrul societății românești, iar homosexualii nu vor construi nici școli, nici spitale, nici apă și canal la sate. Nici măcar dacă le promiteți mâine legalizarea căsătoriei lor.
Nu există educație în absența bunăstării materiale, iar numărul celor care pleacă din țară e cel mai bun indicator privind bunăstarea pe care o poate asigura România. Credeți că se întoarce cineva mâine, încântat de eșecul referendumului?
Toata povestea asta cu referendumul pentru familie a fost o tema falsa, pentru a abate atentia lumii de la problemele reale. S-a mizat pe „pasiunile” pe care le va naste in spatiul public, indiferent de rezultatul votului. Nu neglijati momentul in care s-a luat hotararea intempestiva de a avea loc acest referendum, facut in graba si „pe gnunche”, ca „urmare” a unei petitii pentru care s-au strans semnaturi cu vreo 3 ani inainte… Deci nimica real nu reclama urgenta, dar ce prilej de vorbe, vorbe, vorbe…
Harald, calm down. Da, rezultatul referendumului nu va duc diirect la bani pentru autostrda x, sauva rezolva probleme sociale.Inteleg de unde veniti. Dar nu asa.
@Zev – pentru a fi performantă, o societate are nevoie de o structură funcțională a relațiilor dintre membrii săi. Fiecare trebuie să-și facă treaba pentru că înțelege de ce e nevoie de ea, nu pentru că e supravegheat, amendat, inculpat sau închis dacă nu și-o face. Pentru mine exemplul favorit va rămâne RFG-ul lui Helmut Kohl, țara aceea chiar funcționa de una singură și făcea ceea ce trebuie.
Presupunând prin absurd că într-o zi niciun polițist nu s-ar fi prezentat la serviciu, lucrurile ar fi mers în toată țara exact la fel în acea zi. Sigur că după 3 luni fără poliție lucrurile ar fi început să degenereze chiar și în RFG, dar o zi fără poliție ar fi trecut pur și simplu neobservată, atât de sănătoasă era organizarea societății germane pe vremea aceea.
Prin comparație, în România lui Ceaușescu, oamenii ascultau pe ascuns Vocea Americii și Europa Liberă, fura fiecare tot ce putea de la locul de muncă, milițienii pândeau gestionarii de la Aprozar și vânzătoarele de la Alimentara, iar securiștii luau note informative despre orice întâlnire cu un cetățean străin. Oamenii nu aveau relații normale între ei, statul îi plătea pe unii ca să îi urmărească pe alții, iar toată țara se afunda în sărăcie. Pentrru că relațiile din societate erau inventate arbitrar de către stat.
În esență, același tip de societate bolnavă se creează și prin legalizarea căsătoriei între persoane de același sex. Este o relație inventată arbitrar de către stat, care va trebui să depună eforturi spre a o impune, neglijând inevitabil buna funcționare a relațiilor normale între cetățeni. Are @Shogun mai jos o frază care descrie foarte bine situația: ”Furtul, coruptia, minciuna, sexualitatea denaturata, avortul (da!), crimele, nepasarea sunt toate legate unele de altele intr-un mod pe care nu il intelegem, dar care transforma oamenii si societatea”
Eu văd lucrurile astea întâmplându-se zi de zi în UK, un om ia 4 ani de închisoare pentru o simplă întâlnire cu o femeie de 30+ într-o stație de metrou, în timp ce Sir șeful poliției (chiar e Sir) se baricadează în propria mașină și se uită cum alt polițist e înjunghiat mortal. Oamenii sunt amendați pentru fumat în clădiri și mașini, dar marijuana se vinde liber pe stradă. Un moș e condamnat la închisoare fiindcă avea o armă de foc pe care n-a predat-o atunci când au fost interzise, deși n-a folosit-o decât atunci când un hoț l-a atacat în propria casă. E drept că a fost achitat pentru uciderea atacatorului. În lipsa armelor de foc, oamenii se omoară cu cuțitele în Londra, însă de data asta au câștig de cauză interlopii, pentru că un om cinstit nu știe să lupte cu cuțitul, deși s-ar fi apărat cu o armă de foc, ar fi învățat să o folosească dacă o putea deține legal.
România încă nu e conștientă de toate astea, România a încăput pe mâna câtorva sute de activiști care abia încep să facă binele cu forța. Dar scopul e ca lucrurile să ajungă tot ca în UK, fiecare împotriva tuturor, în numele unor ”drepturi” inventate, dar cu libertățile civice confiscate.
Harald, cum ai ajuns tu de la relatiile din comunism la relatiile intre persoane de acelasi sex, numai tu stii. Nu e multi asa destepti ca sa inteleaga, tine pt tine haha.
” dacă legalizați căsătoria între persoane de același sex, o să aveți ”strazi, scoli, spitale, apa si canal la sate, etc?…”
Nu, dar nu despre asta era vorba.
Pe de o parte, demersul a fost un intrument politic manipulator al marionetelor cleptocraților PSD-ALDE-UDMR, iar cultele religioase l-au susținut în speranța că vor obține favoruri din partea puterii.
Pe de altă parte, prioritar și în Decalog, dar și al costurilor sociale este să fie oprit jaful din averea publică, din pricina căruia nu avem ”strazi, scoli, spitale, apa si canal la sate, etc”. Da, în România și peste tot în lume este prioritar, pentru că se ajunge la capturarea statului de către oligarhi și nu mai contează cine cu cine se află sub pătură! Asta și pentru că în patria noastră numărul homosexualilor, al imigranților islamițti etc. este infim.
În fine, mi-aș dori o susținere activă a Bisericilor lui Hristos, indiferent de confesiune, pentru referendumul în vederea modificării Constituției pentru interzicerea accesului infractorilor în parlamentul României.
Te inseli. Cultele religioase l-au sustinut pentru ca era cel mai corect lucru de facut. Privilegiile de obtinut, manipularea psd si celelalte conotatii sunt doar intoxicatii care sa ascunda adevarul.
Nu sunt deloc intoxicări, dragă @Shogun!
Este de dorit cât mai puțină reglementare în raporturile statului cu cetățenii. Orice item adăugat legislației existente în acest sens, mai exact orice excepție pozitivă sau negativă, este o sursă de abuz. Dpdv al statului căsătoriile civile sunt izvoare de drepturi. Drepturi care, dacă sunt acordate preferențial, corup mai devreme sau mai târziu. Din acest motiv, alianțe care nu contravin legislației în vigoare, trebuie privite în raport cu statul nediferentiat, iar acest deziderat poate fi obținut doar prin reducerea reglementării în domeniu. Din păcate, societatea românească nu înțelege plenar această necesitate, ancorându-se, până la o limită firesc poate, în normalitatea fiziologică, dar o normalitate care nu este defel periclitata prin căsătoria civilă pentru toți.
Impresia ca printr-o legislație exclusivă, transformând statul în paznic al dogmelor religioase, s-ar obține mântuirea sau măcar bunăstarea întregii societăți, este greșită. Nu mai trăim în evul mediu, pentru ca unii dintre noi sa mai poată accepta categoria de cetățeni inferiori, pe care ar dori ceilalți se le-o impună. Iar un vot în acest sens, oricât de legală dpdv formal ar fi inițiativa, rămâne în esența sa nedemocratic. Nici statul și, mai cu seamă, nici biserica nu trebuie să poarte grija cetățenilor, precum părinții pe cea a preșcolarilor. Cetățenii, și numai cetățeni, trebuie să fie responsabili pentru deciziile lor maritale.
Cultele religioase, fiind comunități private, dar garantate constituțional, își pot promova în continuare tradițiile în sânul comunităților proprii, iar cauza asta eu, cel putin, o voi susține oricând.
@Amatoare – după mii de legi aberante care împiedică efectiv societatea să mai funcționeze, tocmai aici trebuie statul neo-marxist să se abțină de a mai legifera, ”dragă” @Amatoare?
Iar învățați oamenii cum să gândească?
@Harald,
Am remarcat inca mai demult, ca scrieti, fara a avea nimic a spune. Platitudinile, irelevantele si generalizarile (mii de legi care ar impiedica, cica, functionarea efectiva a statului) le includ in acest nimic.
In ce ma priveste nu ma mai simt obligata sa va raspund, cata vreme interventiile nu va sunt de buna credinta.
”Iar cultele religioase l-au susținut pentru că au crezut că vor obține favoruri de la…”
Vă trece prin cap, măcar aluziv, că referendumul a fost susținut din convingeri religioase? Care sunt la fel de justificate ca orice alte tipuri de convingeri?
@Constantin – jaful din averea publică nu va fi oprit prin mai mult etatism și nici nu poate fi oprit prin mai mult etatism. Până nu se înțelege acest aspect simplu, lucrurile vor continua să se învârtă în cerc, veți aduce politcieni din ce în ce mai cinstiți și vă veți trezi cu ei devenind din ce în ce mai corupți.
Problemele din anii ’80 cu șpaga la benzinărie sau la măcelărie nu s-au rezolvat găsind măcelari mai cinstiți sau benzinari mai cinstiți. Dar se pare că n-ați înțeles nimic din asta și continuați să promovați mai mult etatism, însă administrat de oameni mai cinstiți.
„Problemele din anii ’80 cu șpaga la benzinărie sau la măcelărie nu s-au rezolvat găsind măcelari mai cinstiți sau benzinari mai cinstiți.”
OK, îmi convine și abordarea economică pe care o propuneți dumneavoastră.
Într-adevăr, concurența conduce la sporirea caltății și scăderea prețurilor produselor (bunuri și servicii). Considerând simplist activitatea parlamentarilor drept servicii în folosul societății, creșterea concurenței la ocuparea unui fotoliu parlamentar ar trebui să determine, prin selecție, îmbunătățirea muncii lor.
Aștept cu mare nerăbdare sprijinul tututror Bisericilor lui Hristos pentru punerea în aplicare a voinței cetățenilor români exprimată prin referendum de reducere a numărului parlamentarilor la 300. Este mai important, după orice sistem de valori, ca statul/societatea să funcționeze conform unui set de regului (stat de drept), decât ce fac cetățenii sub pătura proprie. Haideți să convenim mai întâi că respectăm legile, apoi putem să le și enunțăm.
@Constantin – am votat pentru maximum 300 de parlamentari, dar împotriva unei singure Camere, consider că două Camere cu atribuții complementare sunt o soluție preferabilă.
Cum vreți să se implice Bisericile, să mai adune semnături pentru încă un referendum pe aceeași temă sau cum?
@Harald_” Cum vreți să se implice Bisericile, să mai adune semnături pentru încă un referendum pe aceeași temă sau cum?”
Nici vorbă! Semnături strâng Bisericile (unite pentru această mizerie, că altfel se porcăiesc între ele cu entuziasm) doar când o fac la comanda rusofilului Iulian Capsali și a lui Peter Costea, care a organizat petiția transmisă Președintelui Trump pentru retragerea ambasadorului Hans G. Klemm din România pentru că declarațiile sale i-au deranjat pe cleptocrații jefuitori din averea publică (inclusiv din banii mei, carevasăzică).
Bisericile au, spre exemplu, la dispoziție apeluri adoptate de Adunarea Naţională Bisericească, de Patriarh și de mitropoliți, astfel că în duminica dinaintea referendumului absurd organizat prin risipa banilor mei, preoții au îndemnat în biserici pe parcursul unei ore credincioșii să meargă la vot și să aleagă DA! La fel au făcut la nunți, botezuri și înmormântări, implicându-se politic în favoarea PSD-ALDE-UDMR. Adică, întocmai în sensul demersului antisocial antiromânesc al lui Capsali și Costea.
Subiectul referendumului, doamna Mihaela Bulichi, nu a fost nici despre orfelinate, nici despre mamele necasatorite, nici despre batranii care nu au lemne, nici despre copiii lasati in tara de mamele care muncesc in strainatate…etc…Aveti dreptul sa strangeti pentru fiecare din problemele care va framanta cate 3.000.000 de semnaturi, sa initiati un referendum, etc. In rest, mai lasati-ne in pace cu cearta, ca de moralisti suntem pana peste cap. Pe de alta parte, „tomul” domnului Maci, a avut ca target final referendumul, dar ati fost atat de prinsa de complexitatea si bogatia articolului, ca nu v-ati prins. Succes la strangerea semnaturilor!
Aveti perfecta dreptate, asa s-a procedat in USA.
N-ar fi rău dacă aţi arunca o privire pe legislaţia referitoare la adopţie. Aţi avea surpriza să constataţi că dreptul la adopţie îl au şi cetăţenii căsătoriţi, şi cei necăsătoriţi, ceea ce înseamnă că inclusiv un „cetăţean LGBT” o poate cere, în nume propriu, fără a avea nevoie de nicio căsătorie. Interesant ar fi de aflat de ce susţinătorii teoriei dumneavoastră n-au putut produce până acum nici măcar un singur exemplu de homosexual care a adoptat un copil în România – poate pentru că nu există? Mă duc să-mi încui copiii, să nu mi-i fure hoardele de homosexuali…
Trebuie sa spun din capul locului ca nu prea sunt dus la biserica dar pe la stefan gheorghiu & co nici vorba.
Totusi, mi-aduc aminte ca pe vremea cand erau pe pereti tablourile cu cei trei barbosi familia „model” era tare asemanatoare cu modelul CpF: divortul era stigmatizat (ca divortat, chiar daca nu erai exclus erai marginalizat si pierdeai multe locuri pe diverse liste de asteptare) avortul era o crima impotriva natiunii, homosexualii erau bagati in puscarii fara multa discutie… si tot asa.
La vremea aia ma gandeam ca exista atatea asemanari intre religie si marxism incat, daca ar pune-o de o coalitie ar fi „teroare”.
Acum sa inteleg ca „neomarxistii” sunt in conflict cu „(paleo)marxistii”?
Atunci cat de multe ii leaga de le ziceti tot „-marxisti”?
Eu vad o oarecare simetrie intre dorinta conservatorilor gen CpF si a corectilor politici de a impune un sistem de gandire „sablon” si de a stigmatiza deviatiile.
donquijote :”Acum sa inteleg ca “neomarxistii” sunt in conflict cu “(paleo)marxistii”?”
Nu sunt în conflict, sunt pe felii diferite, dar cu aceleaşi metode: vechii marxişti lucrau cu teorii economice şi sociale, iar neomarxiştii lucrează cu teorii culturale (multiculturalism) şi sexuale (LGBTQ+..). Primii luptă contra aşazisei exploatări, ultimii contra aşazisei discriminări. Primii foloseau limbajul de lemn, ultimii pe cel PC. Primii au mizat pe revoluţia economic-socială, ultimii pe cea cultural-sexuală. Revoluţia primilor se baza pe distrugere fizică, ultima pe cea spirituală.
donquijote :”La vremea aia ma gandeam ca exista atatea asemanari intre religie si marxism incat, daca ar pune-o de o coalitie ar fi “teroare”.”
Nu, deosebirile sunt de esenţă: marxiştii vroiau creştere demografică cât mai mare, şi vedeau în homosexuali piedici şi reculuri, ei admiteau parteneriatul civil ca alternativă la căsătorie, dar nu şi pentru homosexuali, iar refuzul era nu pe motiv biblic, ci de posibilă contaminare a societăţii care ar duce la un colaps demografic.
Marxismul a dorit să elimine religia din societate, neomarxismul vrea s-o modifice şi să o adapteze la teoriile sale.
@donquijote – în rezumat, cei care au fondat Școala de la Frankfurt chiar erau neo-marxiști. Neo-marxismul e o formă de marxism, însă în plan cultural și sexual. Similaritatea dintre marxism și neo-marxism derivă din abordarea folosită: există niște oprimați (clasa muncitoare în marxism, respectiv minoritățile sexuale și cele etnice) în numele cărora trebuie luptat, pentru a distruge opresorii.
În marxism, ”opresorii” erau cei care dețineau mijloacele de producție, chiar dacă asta însemna uneori doar 10-15 hectare de teren agricol și câteva animale de muncă, nu neapărat fabrici, uzine sau ateliere de producție. Iar lupta împotriva ”opresorilor” a presupus distrugerea economiei existente și înlocuirea ei cu una nouă, deținută integral de către stat și administrată cu funcționari politici. Cu rezultatele care se știu.
În neo-marxism, ”opresorii” sunt albii creștini heterosexuali, iar lupta împotriva lor presupune distrugerea societății formate natural și înlocuirea ei cu una artificială, creată și definită de către stat. În care imigrația este încurajată prin orice mijloace, iar minoritățile de toate felurile sunt promovate agresiv (”discriminate pozitiv”, așa sună oximoronul) în dauna competenței, credibilității și performanței profesionale. Cu rezultate care deja se văd.
@ MariS @Harald
Da, bine, sa zicem punctul comun este „sculati voi oropsiti ai vietii…” numai ca, de aici sunt lumi ne-coerente una cu alta.
Marxistii – aia barbosi – voiau cu tot dinadinsul „binele” maselor chiar si cand masele nu voiau sau habar n-aveau ca vor.
Adica la momentul zero, oropsitii erau cei multi si prosti.
Ceea ce numiti acum „neomarxisti” sunt din contra, aparatorii unor minoritati (chiar daca sunt multe minoritatile astea tot nu fac cat multimea taranilor din rusia tarista pe care lenin s-a straduit sa-i scoale la lupta si, pana la urma le-a stimulat, fiindca le-a dat ocazia si satisfactia sa ucida si sa distruga, dupa care …) si se proclama intr-un nivel intelectual mult mai sofisticat, ba, daca nu chiar aristocratic, precum organizatiile de binefacere din Anglia sec XIX.
Mie PC imi pare a fi mai degraba asemanator cu genul acela, dar dus la paroxism…
Acuma, ce sa zic? Marxistii s-au ucis intre ei cu frenezie cam de la inceput, invocand deviatii de la „linie” pe care au tot miscata-o dupa placul liderului, incat „linia” vazuta in perspectiva istorica este cat se poate de lipsita de directie, adica poate fi oricare.
Deci, ziceti-le si neomarxisti :) nu conteaza pentru mine.
@donquijote – la scară planetară, ”oropsiții cei mulți și proști” au murit cu sutele de milioane, de-atâta bine ce le-a făcut marxismul care îi apăra. Pentru că ideologia a fost lansată în lumea civilizată, dar a fost aplicată în țări din lumea a treia, unde liderul nu are multe rețineri să omoare oricâte milioane e nevoie pentru a se menține la putere.
Marx scria pe la 1860, dar dramele la scară planetară au apărut abia pe la 1920, iar prin Venezuela și Coreea de Nord ele continuă și astăzi, după un secol. Pentru că puterea obținută în numele unei cauze false nu poate fi păstrată decât prin teroare și violență.
Școala de la Frankfurt a început să conteze pe la 1930, iar Habermas a început să conteze prin 1960. Dacă nu vedeți nicio similitudine, poate ar fi o idee bună să faceți niște calcule. În orice caz, contribuția germană la o nouă ideologie dementă nu poate scăpa neobservată, lumea aceea le naște pe bandă rulantă și consecința e că se ajunge mereu la trupe americane care să restabilească democrația.
Citeam asta vara niste chestii care mi-au cazut in mana, mai degranba, necautate, gen roman – jurnal ; tineri bolsevici entuziasti, voluntari, (una medic, altul profesor, sau pictor) merg la tara sa le ridice nivelul de trai si ideologic la tarani. Numai ca astia, dupa momentele de entuziasm cand au inteles ca pot sa distruga si au dat foc la toata averea „boierilor”, iar pe cei pe care i-au prins i-au belit in cele mai crude moduri, (indiferent de varsta, sex, stare fizica, sau apartenenta politica) au revenit la viata de rob. Niciun gand de ridicare spre binele promis de bolsevici; votca sau nimic…
Pai sa nu-ti vina sa-i extermini cu milioanele pana nu mai raman decat cei care vor? Asa ca, s-a trecut fara fasoane, la solutia pe care o descrieti.
Oricum, revenind mai la context, mie mi se pare Dragnea mai apropiat ca profil de marxistul primar, (pastrand proportiile, evident) avid sa controleze masele, dar incapabil de cinestie ce performanta intelectuala. El este, de departe cel mai primitiv No1 al psd din 89 pana acum. Viitorul inca ne asteapta…
Acuma, daca ar trai Stalin, cu siguranta i-ar casapi pe neomarxisti aia iubitori de lgbt – mama lor de elitisti – de nici nu s-ar auzi de ei.
Bietu’ Dragnea se multumeste sa-i mistocareasca cu in confruntarile directe, dar din spatele decorului ii asmute asupra lor, la gramada, pe ”oropsiții cei mulți și proști”. Pana la urma asta este esenta democratiei de tip vechi marxist si functioneaza in Romania, brici!. Masele trebuie sa aiba mereu, pe de o parte un dusman periculos pe care sa-l urmareasca atent iar pe de cealalta parte un tatuc protector ale carui actiuni nu sunt niciodata puse la indoiala.
@donquijote – nu sunt deloc de aceeați părere. Masele sunt ușor de dus de nas și ușor de folosit, dar dacă sunt lăsate în pace își văd de treaba lor. Tot ”elitele” sunt cele care asmut aiurea masele, iar exemplul pe care-l dați cu tinerii bolșevici exact asta demonstrează: masele își vedeau de treaba lor, până să fie asmuțite.
Dacă mergeți prin niște sate, chiar și dintre cele mai sărace, o să vă convingeți că majoritatea oamenilor își văd de sărăcia și de necazurile lor, unii chiar cu demnitate. Cei pe care îi vedeți la știrile de la ora 5 sunt o ultra-minoritate și nu-i ia nimeni în sat drept modele.
La ora 5 am alta treaba decat sa ma uit la stiri, si chiar nu ma impresioneaza.
Sunt de la tara si cunosc situatia si din interior, nu numai din vizite…
Dar nu am avut intentia sa spun ca masele s-ar face vinovate de acele violente. Evident ca cineva le pune in miscare. In context, tinerii voluntari si-au luat campii inainte de a-si pierde mintile (de tot) sau viata, dar mai incolo au intrat in masina de tocat stalinista si la final nici nu au inteles nimic
Numai ca asa cum ati si zis mai sus, revolutia marxista/bolsevica nu a putut sa izbucneasca decat acolo unde masele nu au avut nicun cuvant de spus, dupa sute de ani in care au fost efectiv separate de „elite”.
Rusia este un exemplu monstruos. Aristocratie corupta, taranimea tinuta in bezna (practic robie), elita culturala impresionanta pentru europeni, dar complet straina pentru „mase”…
Romania nu este foarte departe de schema asta, fiind mai degraba apropiata de structura mentala a orientului decat de a occidentului. Nu ca m-as bucura sa am dreptate, este doar observatie personala.
Nu e nepasare. Daca cineva iti spune ca e impotriva referendumului si a ceea ce reprezinta el, ce te face sa crezi ca e nepasare ? sau nu intelegi limba romana ?
„Dumnezeu nu li se arată celor îndârjiți”.
Un text binevenit, superb, fără patimă, scris parcă din durere. A adăuga prea multe, îmi pare un sacrilegiu.
@Amatoare – unii dintre cei mai vocali auto-declarați creștini ai zilelor noastre sunt Merkel și Obama. Aveți școală bună, dar nu păcăliți pe nimeni, încă n-au ajuns creștinii să învețe ce e credința de la neo-marxiști.
Multumesc, de printat si pus pe noptiera!
Acesti domni au vrut sa apuce primul deget… Nu s-ar fi oprit.
Si credeti ca ceilalti „domni” se vor opri la un singur deget? Cititi primul comentariu. Nu face decat sa sintetizeze ce deja s-a petrecut in Danemarca, Franta, Olanda, Canada, etc.
Toate acestea le-as aduna intr-o singura idee: bolsevism. Bolsevic inseamna in rusa „majoritar”. Biserica si PSD se credeau majoritari si ca asta le indreptateste orice tip de actiune. Si tot ca bolsevicii, cred ca daca devin majoritari, pot dispune de banii celor multi si nu pot fi trasi la raspundere pentru actiunile lor. Azi, bolsevismul a primit o lovitura. Pentru prima data romanii au votat cu consecventa. Nu au votat un fost prim-secretar pe post de anti-comunist nici un borfas care s-a imbogati pe carca unor amarati pe post de cel care ii va scoate pe ei din urma. Ramane de vazut daca vom da dovata de consecventa si pe mai departe. Daca da, 6-7 octombrie vor ramane in istorie ca zilele cand ne-am lepadat de bolsevism.
@gigel – te-ai uitat la rezultate, să vezi ce au votat efectiv cei care au votat?
Ce treaba au rezultatele ? Ele se stiau de mult, ca proportie DA/NU, ce ma mira e ca unii au votat NU in loc sa stea acasa. Orice om intreg la cap ar trebui sa stie ca daca ar fi votat „NU”, facea jocurile celor majoritari care merg la vot si voteaza „DA”. Cel putin asa spuneau sondajele.
E cu totul diferit de cazul alegerilor parlamentare, unde daca stai acasa, „votezi” de fapt cu cel mai bine clasat partid in sondaje, in speta PSD.
Bravo, Mihai Maci!
….si mai e o limită. Aceea ca si daca, prin absurd, Dragnea scapa de pușcărie, el ca ființă s-a înscris deja in istorie ca o malformatie pentru care populația a trebuit să urmeze tratamente grele si sa se vaccineze de multe ori ca sa scape de ea. Eu percep reacția la referendum ca pe o convalescenta in care, slăbiti de boală lungă, am realizat ceea ce este de fapt important pentru noi si nu pentru „ei”. Ce sa caut eu la acest vot? Care e adevarata problema a societatii mele? Sa fim seriosi! In niciun caz tema invocată. Cat de mult s-au departat de noi…..!
Frumos articol.
Unii tot se fac că nu pricep, asta e.
Referendul nu a fost inutil. A obligat pe multa lume sa iasa in fata si sa isi clarifice optiunile si astfel a polarizat si definit politic societatea romaneasca. Poate fi comparat doar cu P-ta Universitatii 1990…Adica a fost doar prima salva intr-un razboi politico-cultural ce va caracteriza deceniile politice urmatoare.
Felicitari pt. articol. Cateva pareri insa: Chiar daca tema poate parea la prima vedere transplantata, nu inseamna ca ea nu este necesara. Atata vreme cat se vrea rezolvarea problemelor actuale (saracie, educatie, drumuri, sanatate) pentru a putea fi la un nivel asemanator tarilor vestice si nu se ia in considerare greselile procesului lor, nu am invatat nimic. Daca asteptam pana cand aceste probleme ajung urme in manualul de istorie, s-ar putea sa nu mai fim si noi in stare sa rezolvam problemele denaturarii sexualitatii conationalilor nostri, decat in maniera in care au „rezolvat-o” unele tari vestice astazi, vezi Danemarca, Franta, U.K. lasandu-le sa se dezvolte cu pasi mici, fara sa le consideram o amenintare la adresa moralitatii poporului e o naivitate. Si apoi cum sa ai impresia ca toate aceste probleme nu sunt legate intre ele?! Furtul, coruptia, minciuna, sexualitatea denaturata, avortul (da!), crimele, nepasarea sunt toate legate unele de altele intr-un mod pe care nu il intelegem, dar care transforma oamenii si societatea. A vrea sa dezvolti tara asta nu inseamna sa o imbogatesti sau sa faci servicii mai bune, ci sa ai oameni mai buni din toate punctele de vedere care sa poata fi in stare sa aduca bunastare personala si generala. Nu inseamna sa refuzi prin indiferenta si neparticipare la vot o normalitate care duce spre adevarata dezvoltare. Credeam ca ne dorim sa fim oameni mai buni, normali, dar majoritatea se pare ca nu percepe aceasta.
Iar referitor la traditie, aceasta nu inseamna case, gastronomie si altele, care s-au pierdut e adevarat, ci inseamna o mentalitate sanatoasa bazata pe responsabilitate, pe rusine, pe credinta si adevar.
Batalia asta mica si pierduta era o sansa a unui bun demers moral de vindecare sufleteasca a neamului. Asa vom fi mai bogati cu bani de la UE, dar mai corupti de patimile noastre. Hristos a spus „Indrazniti, Eu am biruit lumea”, deci cred ca trebuie sa fim uneori indarjiti, mai degraba decat indiferenti.
As putea exagera si sa spun ca cei care au respins acest referendum prin vot negativ si boicot, au pus semnul de egalitate inte casatoria parintilor lor si a oricarui cuplu de homosexuali sau suferinzi de deviatii sexuale. Dar fiecare o sa vada urmarile asupra propriei vieti si asupra propriilor copii.
”Batalia asta mica si pierduta era o sansa a unui bun demers moral de vindecare sufleteasca a neamului. ” Vă înșelați amarnic. Boala societății moderne este mult mai profundă și nu se vindecă cu leacuri punctuale, așa cum nu te vindeci cu unguente și antinevralgice atunci când ai cancer de piele.
Așa cum acumularea de simptome indică de obicei o boală gravă, tot așa și corupția și decadența morală sunt simptome care arată că atacarea lor nu rezolvă cauza bolii.
Atâta vreme cât nu conștientizăm asta, că societatea modernă nu este cea din vremea lui Isus, chiar dacă învățăturile Sale sunt eterne (aplicarea lor însă trebuie să țină seama de exigențele timpurilor), simpla reîntoarcere la vremea Ducăi-Vodă, a lui Ștefan cel Mare, a lui Codreanu, SIma și Antonescu, sau oricare nostalgică abordare în stil pășunist-sămănătorist nu va rezolva nimic – ba chiar s-ar putea să agraveze boala.
Cât despre LGBT, să ne reamintim ce spunea Isus: să urăști PĂCATUL, nu pe păcătos, Dumnezeu vrea ÎNDREPTAREA, și nu moartea păcătosului…. Adică o abordare complet diferită de ura revărsată mediatic cu ocazia referendumului….
O fi boala societatii adanca, dar dvs nu mi-ati oferit o contrasolutie, doar atacati ideea mea. Si nu sunt un nostalgic al vremurilor de odinioara, nici nu-mi doresc reintoarcerea la vremurile acelea, doar deplang lipsa rusinii, a adevarului si a responsabilitatii. Cum adica, exigentele timpului nostru sunt atat de putine, s-au redus cumva, bunastarea si dezvoltarea nu au nevoie de morala si adevar ??? Sau nu mai ne dorim sa fim oameni mai buni si mai normali decat inaintasii nostri ??? Validarea referendumului ar fi insemnat ca societatea sa nu lase ocazia celor ispiti de pacat sa isi dezvolte patimile lor. Asta insemna sa-i ajuti sa se indrepte, intr-o masura mai mica. Asa, acum vor prinde curaj sa se manifeste si sa-si dezvolte patima. Si nu sunt homofob, dar mi-e scarba de ceea ce fac ei, n-as vrea ca asa ceva sa fie o optiune de viata pentru copilul nimanui. Nici n-am cum sa-i conving sa renunte, nu?! Doar sa votez ca ceea ce au avut parintii nostri sa nu fie intinat, sa ramana la aceeasi valoare. Votul nu a fost contra cuiva, desi asa s-a perceput, ci a fost pentru pastrarea unor valori in fata valului de uniformizare si devalorizare a tot ceea ce exista. Iar cei care nu vedeti asta, ascunsi dupa fumul corectitudinii politice, a intoxicatiilor media si politicului, a urii fata de biserica si Dumnezeu, nu va ramane decat sa va traiti linistiti si incostienti viata, bucurandu-va de mizeria dulce in care va afundati
O singura observatie, absenta la vot in cazul referendumului inseamna ca tema lui nu a fost considerata importanta. Asta e o atitudine, ca ne convine sau nu, pentru ca sunt 3 posibilitati si toate au o semnificatie: Da, Nu si nu ma intereseaza (nu e important pentru mine).
Este adevarat ca “Dumnezeu nu li se arată celor îndârjiți”, dar nu a fost vorba de indarjire la acest referendum ci mai mult despre marturisire (Ev. Matei 10):
„32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.”
Dumnezeu la creat pe om liber (si de aceea nu rasplateste imediat raul cu rau, si binele cu bine), dar si responsabil …
Acest referendum nu a fost impotriva cuiva, doar o afirmare a normalitatii si o aparare a unei valori care a fost fundament pentru istoria noastra. De aceea pur si simplu nu inteleg divizarea societatii pe acest subiect. S-a pervertit omul asa in cat sa faca reactie la normalitate si firesc?
I-as da o sugestie colegului meu de armata sa faca un reportaj despre lipsa de responsabilitate in societatea romaneasca (si in special al tinerilor) si eventual sa faca o comparatie cu Elvetia, tara care se conduce prin referendum-uri si care a fost capabila in urma a cativa ani sa respinga un referendum cu privire la reducerea saptamanii de lucru pentru ca patronatele au demostrat ca asa ceva nu ar fi fezabil …
In cele din urma un indem pt noi toti:
Desteapta-te romane!
Desigur, puteti compara RO cu CH, dar daca doriti sa fie ceva constructiv, nu o polemica suplimentara si sterila, faceti-o temeinic, sau macar cinstit!
Elvetia nu „se conduce prin referendumuri”, ci prin democratie directa si COMPROMIS!
Nu toata lumea se duce, incolonata, sa voteze la referendum doar ptr ca e democratic! Oamenii mai si gandesc si astfel nu se deplaseaza decat cand considera ca subiectele sunt de interes major! Astfel, in sute de ani de exercitiu, lumea s-a autoeducat politic, si astazi sunt rarisime initiativele populare fanteziste, ptr ca, stiindu-se ca poporul este selectiv, initiatorii se gandesc de 2 ori inainte sa cheltuie milioane pentru cauze improbabile.
Rezultatul referendumului din 6,7.10 are toate sansele sa contribuie la maturizarea democratiei romanesti, tocmai prin lectia pe care poporul a dat-o, clar, politicienilor si tuturor aspirantilor dictatori : nu va (mai!) cautionam actiunile, daca nu sunt pentru NOI!
Or, reactiile, cand victimizante cand vindicative sau amenintatoare, ale CpF, BOR si Coalitiei arata ca nu sunt pregatiti sa-si asume vreo responsabilitate, deci slabe sperante sa si invete vreo lectie din aceasta experienta…
Din fericire, o noua clasa politica se consolideaza in RO, tinerii integri, bine educati si buni profesionisti de la USR vor reusi sa continue ceea ce au provocat : rezilienta acestui popor, care merita altceva decat inselatorii, minciuni, propaganda, indobitocire prin manipulare si multa, multa saracie.
Societatea de astazi e atat de diferita de tot ceea ce a fost inainte incat cu greu poti sa mai spui ca are discernamant.Cand vezi ca copii sunt distrusi de consumism, internet, distractie fara masura, plus programele de indoctrinare ce le prevede statul pentru relativizarea valorilor morale (vezi proiectul ministerului invatamantului referitor la identitatea de gen) cum sa stai deoparte, sa lasi „tinerii integri, bine educati si buni profesionisti de la USR ” care nu au nici o experienta, sa se joace cu viitorul copiilor tai. Parca sunteti orbi si nu vedeti decat zaharelul, dezvoltarea si bunastarea cu orice pret si orice victima, placerea indiferent de cat de mult ne murdarim sufletele.
@ Shotgun
Zau asa, mai bine sa-i votam pe experimentatii care ne conduc acum (in loc sa votam tineri educati care au putina experienta politica)? Ce fel de experienta ne propun cei care ne conduc astazi? In ce sunt „specialisti”? Cum au ajuns „experimentati”, ce scoli au absolvit si ce rezultate au obtinut? Va satisface experienta Vioricai Dancila, dar cea a lui Liviu Dragnea? Sunt ei ceea ce ne dorim, numai pentru ca sunt experimentati in politica ??
Apoi, ce inseamna familia traditionala pentru romani? Oare numai faptul ca e formata din barbat si femeie? S-a vorbit mult despre familia traditionala (cam la fel cum se vorbeste de masa de Craciun), dar ea inseamna multe alte lucruri – pe langa compozitia barbat-femeie – si multe lucruri proaste, chiar foarte proaste (intre altele rolul de sef atotputernic si de necontestat al barbatului). Relatiile de cuplu au evoluat, nu ne mai putem intoarce catre „traditional”, tinerii nu vor accepta asta niciodata. E momentul sa spunem si sa recunoastem ca tinerii au dreptul si datoria sa preia societatea si sa-si faureasca lumea pe care o doresc. Vor sti cum s-o faca, daca noi i-am educat bine.
@PAFI – Ion Iliescu ar fi invidios pentru un asemenea discurs politic.
Fiecare e liber să se implice în ce relații de cuplu dorește, cine vrea soluții gen Macron e liber să le aplice. Nu e rolul statului să desființeze familia consacrată și să-și asume el rolul tatălui. Pentru că asta face de fapt statul neo-marxist, își asumă roluri parentale în raport cu cetățeanul și îl împiedică să ajungă un adult matur și funcțional, făcându-l dependent de stat pentru tot restul vieții.
Chiar și căsătoria civilă, la vremea introducerii ei, a fost tot o imixtiune a statului în viața de familie. Iar inapetența evidentă pentru căsătorie, vizibilă clar în ultimele două generații, se datorează și implicării excesive a statului. Asta poate conferi putere unui funcționar public sau unui magistrat în chestiuni în care el n-ar fi trebuit deloc să aibă vreun cuvânt de spus, dar este dăunător societății în ansamblu.
Statul nu se poate umfla la nesfârșit, arogându-și roluri care nu-l privesc. Pentru că mai devreme sau mai târziu, ajunge inevitabil să plesnească.
Românul de azi care trăiește în România nu e o fință așa plină de fițe cum credeți dumneavoastră, dacă un pshianalist ar pune pe tarabă componentele ,,înțeleptului român” care nu s-a prezentat la vot ar vedea că ele se găsesc toate în ,,pântecele” lui. 1) nu i-a oferit nimeni nici găleata de plastic și nici chilul de zahăr pt a se prezenta. 2) homosexualitatea a fost și e distracția societăților bogate nu e cazul în România ,,înțeleptul român” care nu s-a prezentat la vot nu o simte nici ca ,,figata” nici ca pericol. 3) până și ,,românul cu înțelepciune mai mică” a înțeles că bani pompați în România de Europa provin în bună parte de la ,,sugacii” europeni alături de care el a ales să trăiască. În ce privește popii și înțelepciune generală a boborului român ăsta ,,ultimu înțelese” cu mult prima de referendum că sub sutanele soborului se petrec lucruri păcătoase pt că ,,Mercedesurile și BMW-urile cu girofar” în curtea biserici provoacă posesori lor să sară și peste barierele naturale și peste alea Dumnezeiești.
Un text pe care si eu mi-aș fi dorit să-l scriu!
Chapeau, domnule Mihai Maci! Mă înclin!
„Pentru că nu ştim cum să ne explicăm ascensiunea unui personaj grotesc ca Trump şi nici permanentizarea în funcţie a unor oameni şi partide în Estul European, vorbim – oximoronic! – de “revoluţia conservatoare”. ”
„Ascensiunea unui personaj grotesc ca Trump” face parte din aceeași categorie de evenimente ca Brexitul.
Am spus în repetate rânduri că dacă dl Voiculescu, să zicem, va dori să fie aleasă în parlamentul României o maimuță, investind suficiente resurse, acest lucru se va petrece. Acum avem la guvernare coaliția PSD-ALDE-UDMR și prim-ministru pe d-na V Dăncilă.
Manipularea bine făcută este eficientă oriunde.
Știm foarte bine cum să ne explicăm aparentele anomalii în politica internațională și asta o fac în mod curent specialiștii în studii geostrategice. Sunt entități (state, grupuri de interese, persoane etc.) interesate să aibă acces crescut la resurse, să dețină o zonă de influență crescută șamd. Influențarea alegerilor într-un stat face parte din războiul hibrid de multe decenii (poate secole), dar suntem obișnuiți ca SUA (cei puternici) să intervină în statele mici/slabe și mai puțin ca în SUA, spre exemplu, să se intervină din exterior.
Se întâmplă și în România. Finanțările acțiunilor antiromânești (de la Black Cube, la Freeh Group, pentru a face referire doar la acțiunile cele mai recente și mai vizibile) urmăresc modificări ale politicii României tocmai de felul celor care autorului articolului i se par inexplicabile.