joi, aprilie 18, 2024

După 25 de ani

Propaganda de tip bolșevic a PSD și-a pornit, de sâmbătă seara, motoarele la turație maximă. De ce au ieșit mii de oameni în stradă la Timișoara, Cluj, Oradea, Iași sau București? Nu din solidaritate cu frații, surorile, rudele, prietenii dragi din străinătate, împiedicați, prin haos administrativ deliberat, să voteze! Nu pentru că cei care au protestat ar fi conștienți de pericolul pe care-l reprezintă mafia politică în frunte cu PSD! În niciun caz lumea n-a ieșit în stradă ca să sancționeze incompetența și lichelismul celor aflați la putere! Atunci ce i-o fi apucat? Ei, bine, dacă n-ați înțeles, vă explică doamna Firea Pandele, purtătoare de cuvânt PSD, că au ieșit pentru că Băsescu s-a înțeles cu Iohannis să-l saboteze pe candidatul la președinție Victor Ponta. De fapt, e și vreo conspirație a străinilor (vă sună cunoscut?) care vor să destabilizeze țara și să-i fure Ardealul.

Puțini dintre cei care au trăit la o vârstă a lucidității politice evenimentele din decembrie 1989 și-ar mai fi închipuit că, la 25 de ani de la căderea comunismului, vor vedea puse în scenă aceleași strategii de acaparare a instituțiilor statului de către grupări mafiote panicate de perspectiva pierderii puterii și aceleași manipulări mediatice precum cele folosite de securiștii lui Ion Iliescu în primele zile și luni ale anului 1990. Pare de mirare cum artizanii dezinformării de atunci n-au fost în stare să mai evolueze cât de cât și folosesc acum scheme prăfuite din arsenalul propagandei de partid, fraze apocaliptice, ambiguități răsuflate. Avantajul acestor strategii este însă că au fost bine testate, de-a lungul timpului, pe diverse categorii socio-profesionale ale populației și s-a constatat că încă mai funcționează.

În următoarele zile, până pe 16 noiembrie, vom vedea, așadar, cum problema gravă a nerespectării dreptului la vot va fi folosită pentru compromiterea contracandidatului lui Victor Ponta. De ce și-ar da demisia ministrul de Externe, așa cum i-au cerut-o românii din diaspora și cei de acasă și președintele încă în funcție ? El nu a făcut decât să respecte ordinul șefului său de guvern și de partid. Și de ce ar trebui sacrificat Titus Corlățean, dacă responsabilitatea manifestațiilor de protest din țară și din afara ei, poate fi pusa în seama lui Iohannis? Ce rost mai are vreo dezbatere între candidați, cât se poate de incomodă pentru Victor Ponta, dacă PSD poate folosi mana cerească a recentelor demonstrații de stradă ca să mai stârnească puțin instinctele primare ale națiunii, să semene o confuzie bine dirijată în mințile și sufletele celor care nu-și pot permite altă distracție în afara televizorului și să-și ascundă panica dinaintea turului al II-lea în spatele unei noi campanii anti-Iohannis. Pericolul pentru PSD este cu atât mai mare cu cât va fi constatat, după primul tur al alegerilor, că, treptat, Iohannis iese din tiparul mediatic repartizat de adversari și le pune în față un om pe care îl cunosc prea puțin ca să nu fie luați prin surprindere.

Ținta strategiei PSD este, în special, alegătorii nehotărâți. Ei trebuie convinși că nu Victor Ponta, ci Klaus Iohannis este un pericol pentru țară și pentru instituțiile ei democratice, căci ei ar putea să încline balanța pe 16 noiembrie. Iar dacă PSD va urma cu sfințenie rețetele politice ale lui Ion Iliescu, atunci ar trebui, poate, să ne așteptăm și la conflicte și violențe de stradă care să determine mobilizarea forțelor de ordine. Primărița PSD, Olguța Vasilescu, a spus-o pe șleau, în stilul brevetat de șeful ei de partid: “Toate televiziunile sunt în delir că au ieşit 2.000 de inşi în stradă. Aşa, şi? Mâine suntem capabili să strângem 20.000, fără probleme, doar la Craiova. O facem şi noi?” Victor Ponta și ai lui, dar și “baronii” corupți ai celorlalte partide știu că bătălia e pe viață și pe moarte și că, în niciun caz, la Cotroceni, nu trebuie să ajungă un președinte care garantează independența justiției. Este interesant că, în acest război contra valorilor democratice și a statului de drept, femeile de partid se află în prima linie, în buna tradiție a dezinformării și linșajului public de tip sovietic. Ele sunt cele care reușesc să atingă nebănuite culmi de abjecție și impostură în declarații făcute în numele PSD.

Pe măsură de ne apropiem de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, campania fără scrupule a lui Victor Ponta se va autodepăși. Numai că Iohannis deține, în chip surprinzător pentru unii și exasperant pentru alții, antidotul tuturor otrăvurilor mediatice: calmul răbdător și detașat. În isteria generalizată, el este deja unicul reper de stabilitate și de tihnită înțelepciune. Îl va ajuta asta să câștige alegerile? Eu cred că da.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Eu personal nu mă mir de loc de resurgența celor mai jegoase slogane naționalist-pășuniste cît timp avem nesfîrșit de mulți dascăli precum Cristiana Anghel. Am o verișoară profesoară (proaspătă pensionară), care d.p.d.v. politic pare ieșită din caverne.

  2. Numai că Iohannis deține, în chip surprinzător pentru unii și exasperant pentru alții, antidotul tuturor otrăvurilor mediatice: calmul răbdător și detașat. În isteria generalizată, el este deja unicul reper de stabilitate și de tihnită înțelepciune.

    Asta e! Așa se demontează isteria PSD-istă. Cu același calm cu care Corneliu Coposu i-a fracturat pe toți, rând pe rând, câstigând cu răbdare încrederea unui public proaspăt ieșit din grota izolării, adică din România ceaușistă. Pe 16 noiembrie există o altă șansă ca în sfârșit România poate spune la revedere minciunii, imposturii și în același timp scandalului generalizat orchestrat de actualul președinte. De mediul toxic pe care ambele tabere politice s-au angajat să-l întrețină. De nefirescul gălăgiei și bădărăniei omniprezente.

    Klaus Iohannis nu este numai un candidat ne-rău, sau anti-ponta așa cum fițele din partea dreaptă a spectrului politic împreună cu vuvuzelele lor intelectuale îl consideră acum (what a change of heart!)… este un candidat foarte bun, omul potrivit pentru acest moment. Conferința de presă de la Cluj, de săptămâna trecută stă mărturie în acest sens.

  3. Deocamdata nimic din prezenta in media si din exprimarile sale nu m-au convins ca domnul Johannis detine antidotul tuturor otrăvurilor mediatice: calmul răbdător și detașat, iar in isteria generalizată, el este deja unicul reper de stabilitate și de tihnită înțelepciune. Dupa ce il voi vedea la dezbateri sau la dezbatere as putea sa spun, evident pentru mine, ca domnul Johannis gandeste si vorbeste rar ca un ardelean dar ceea ce spune este corect si sintetizat.

  4. ” folosite de securiștii lui Ion Iliescu în primele zile și luni ale anului 1990. Pare de mirare cum artizanii dezinformării de atunci n-au fost în stare să mai evolueze cât de cât ”
    si de ce ar fi trebuit sa se forteze sa elaboreze strategii mai complicate !?
    credeti cumva ca poporul rumin in mindria lui a evoluat ? dvs nu cititi si p aci ?

    • io o cred pe tanti olguta : in 89 sute de olteni cu bite fabricate in serie(comanda de partid,ha ha) s au dus sa linisteasca huliganii din Timisoara
      bineinteles huliganii erau dirijati si atunci de agenturili straine si de inamicul public nr unu al romanicai de azi,tradatorul Tokes, cum bine spune si tovarasa ieuroparlamentar cretu

  5. 1)Prim-vicepresedintele PDL Catalin Predoiu il acuza de luare de mita pe premierul Victor Ponta. In cadrul unei conferinte de presa sustinute duminica, democrat-liberalul a intrebat daca seful Guvernului a negociat in Dubai mita pentru semnarea Memorandumului privind datoriile KazMunaiGaz si daca la presupusele negocieri au participat si persoane din afara Guvernului.
    2) Ma ingrozesc ca la Paris unde ambasadorul a anuntat ca vor veni cca 10000 sa voteze se va repeta ce s-a intamplat in turul 1 s-ar putea ajunge la violente fie din partea celor ramasi afara fie din partea celor care vor forta intrarile la sectia de vot pentru a ajunge cat mai multi inauntru pentru a putea vota si dupa ora 21 si in caz ca li se interzce acest vot gandndu-ma la ce ar putea face acolo.

  6. Da, intra-devar, principala tinta electorala acum (aici e miza, asta poate face diferenta) sunt alegatorii nehotarati. Si aici problema este ca multora le-au intrat in cap multe prostii si lozinci, gen Iohannis e aceeasi mizerie cu Ponta, sau Iohannis e raul cel mai mic, si ei s-au saturat sa voteze raul cel ami mic. Ceea ce este, fara indoaiala, o prostie, si trebuie demontata repede, de fiecare cetatean intreg la minte, nu doar de staffurile de partide, cu argumente realiste si rationale, gen:

    http://ihincu.wordpress.com/2014/11/10/turul-2-iohannis-nu-e-raul-cel-mai-mic-nu-fiti-stupizi/

  7. „Ținta strategiei PSD este, în special, alegătorii nehotărâți.”

    ati vrut sa spuneti a ACL-ului, nu PSD-ului. ponta a primit cam juma’ din cei ai lui tariceanu, melescanu, vadim si ppdd, plus ceva de la maghiari si udrea. cum moldova cam contracareaza o parte din diaspora, ar fi de dorit vreun million de nehotarati sa se decida ptr iohannis, altfel vom vedea pest 5% diferenta si in turul doi. situatia e cam tragica, mai ales cu un iohannis care nu iese la vorbitor; si mai e doar o saptamana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu, scriitoare

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro