14 iunie 1990, bătăi, bâte, răngi, lanțuri, pulane, teroare, spaimă, banda fesenistă plătește polițe, minerii sunt mintiti, li se vând cele mai absurde gogosi, dezinformările si manipulările ating paroxismul. Am o acreditare de presă de la „The New Republic” si „Christian Science Monitor”. Merg cu Tudor Jebeleanu la Dora, văduva lui Nichita Stănescu. Pictori, poeți, jurnaliști. Zvonuri multe, imposibil de verificat ceva in acest balamuc general. De la Brașov, sosește Vasile Gogea. Mergem cu el si cu Dan Petre spre Televiziune. Zi însorită. Pe la unu după-amiază suntem la GDS, pe Calea Victoriei 120. Un student de la Arhitectură, cu creștetul in sange, aleargă disperat. Vin minerii, parcă atrași de mirosul sangelui. Gabriel Andreescu iese in stradă să-i calmeze.
În oficiosul fesenist „Azi” (condus de Octavian Știreanu), GDS este trecut pe lista celor care „destabilizează” țara. Tudor si cu mine ne vedem cu Alică (Alexei) Florescu, vechiul nostru prieten, unul dintre psihologii greviștilor foamei. Ne duce la Spitalul de Urgentă. Marian e acolo, fusese bătut sălbatic. Soția sa si Delia, soția lui Tudor, sunt prietene, cântă si dau recitaluri împreună. Ii dau lui Marian „The Russia House” a lui John Le Carre, bestsellerul publicat in 1989, si un cartus de Kent. Surade trist. Fratele său mai mic, Bogdan, bătut si el, e in patul de alături. Telefon de la vicepremierul Cazimir Ionescu. A aflat ca sunt acolo, cere sa fiu imediat scos din clădire. Între Marian cel mutilat si Marian de mai târziu, partenerul de afaceri al lui Măgureanu, e o distantă pe care mintea mea nu reușește să o parcurgă. Ne vom revedea peste cateva luni la Washington.
Multe intalniri si conversatii. Cu prietenii din societatea civilă, cu oamenii încă frecventabili din DSN (Dorel Sandor), cu unii tacaniti (NS Dumitru). Drinks nocturne la SRS. După oroarea de speech al lui Răzvan Theodorescu la TVR, nici n-a fost nevoie sa anulez cina la care mă invitase împreuna cu soția sa, vechea mea amica Roxana. Mă vad cu Zoe Petre, Dan si Tereza Petrescu, Dan Pavel, cu puținele rude rămase in România. Totul e cețos, nebulos, halucinant. Trebuia sa ajung la Timișoara, mă invitase Mircea Mihaies. N-a mai fost cazul. Pe 16 plec din București. Înainte de aeroport, mă ia de la hotel Dorel Sandor cu mașina de la guvern. Ajungem la sediul FSN, intru intr-o incapere in care mă așteaptă „un grup de tovarăși”. Pe unii ii recunosc, Mihai Bujor Sion, Vasile Secares. Pe alții nu-l cunoscusem înainte de plecarea din țară: Ion Mircea Pascu, Vladimir Pasti. Primesc lecții despre ce înseamnă o „analiza obiectiva”. Sunt siderat. Ăștia chiar cred in „democrația originală”. Pasti ma asigura ca democrația e „un concept labil”. Le răspund politicos, e limpede ca purtăm un dialog al surzilor. Început de iulie, in „The New Republic” apare articolul meu „Homage to Golania”. Evident, titlul e inspirat de „Homage to Catalonia”, cartea lui Orwell despre Barcelona Războiului Civil.
Anul 1991, in „Mișcarea,” revista cu chenar verde, apare un serial împotriva mea. Autor, dacă nu ma-nseala memoria, Dan Dungaciu. Atacă volumul „Ghilotina de scrum”. Azi conduce un institut de științe politice al Academiei. Expert, aflu, pe Moldova. Discipolii lui Ilie Bădescu, sociologul protocronist, azi dughinist si membru corespondent al Academiei Romane, sunt mai prezenti ca oricand.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In 1990 inca exista RSRomania, doar ca lipsea Ceausescu din peisaj. Comunistii si securistii incercau cu disperare sa ramana la putere si sa treaca in noua stare de libertate care atunci aparea, traind in permanenta cu teama ca poporul roman ii va putea inlatura oricand de la putere. Asadar, au incercat cu disperare sa opreasca in mod violent orice incercare a romanilor de a-i inlatura. In acele zile nimeni nu-i putea trage la raspundere pentru ororile comise, nici o instanta europeana sau occidentala, Romania fiind inca in „zona gri” dominata inca de sovietici. Tovarasii erau inca liberi sa zburde peste mortii Revolutiei si Mineriadei urmarind sa refaca aparatul neo-securist. S-au trezit peste noapte stapani peste o tara. Au avut grija sa inlature figurile cunoscute din fostul PCR si sa promoveze noi fete necunoscute care traisera in umbra dictaturii, in imensul aparat de Securitate. De atunci si pana astazi, n-au incetat nici o clipa sa domine politica romaneasca si sa se opuna oricarei integrari depline a Romaniei in spatiul cu adevarat occidental. Mai mult, urmarim siderati cu ingrijorare Iohanisiana, cum fosta URSS se reface asemeni unui „alien” din bucatile imprastiate si se apropie din nou de noi vrand sa-si ia inapoi „teritoriile” pierdute. „Trist peisaj cu natura moarta.”
Ce este, totusi, astazi, Academia Romana?
Numele sugereaza inalte culmi ale cunoasterii si gandirii.
Din ce mai razbate spre public, pare sa fie un soi de cloaca protocronist-nationalista, condusa de un dacopat declarat, care face doar propaganda si imparte sinecuri celor de-o seama. Oamenii astia, uzand de functii si pozitie sociala, par sa lanseze niste idei foarte nocive si ascund adevarul istoric cu orice pret.
In timp de educatia este pastorita de un incompetent notoriu si copiii sunt pusi la scoala doar sa memoreze si sa reproduca, indivizii astia lanseaza numai idei stupid-patriotarde, numai bune de reprodus cu orice prilej.
In acelasi timp, SRI pare sa caute sa renasca in forma cunoscuta drept Securitate. (Putin style)
Periculoasa perioada traim.
E dureros și adesea paralizant gândul că după 32 de ani țara noastră e tot în ghearele leprelor care au intrat în PCR pentru parvenire.
Comuniștii români din anii 80, transformați în socialiști: niciun Dumnezeu, niciun fior pentru nedreptățile sociale, nicio insomnie pentru binele României – doar o clică de șmecheri invidioși și lași, amenințând sub rânjet pentru o friptură, un post de „șef peste ceva” și multe coterii, care să-i plaseze mereu acolo unde pot acoperi sau șantaja pe un altul de teapa lor.
Impunitatea și vila, asta i-a atras, asta i-a unit.
Securismul și comunismul (a se citi „școala de șefi”) cu scop de spoliere.
Au creat ereditate, sunt pentru multe medii singurul model de lider, iar deceniile scurse de la Revoluție înseamnă un singur lucru: degeaba așteptăm să dispară. Fără justiție, nu vom scăpa de ei. Iar partea bună și simplă a poveștii e că toți sunt niște infractori (hoți, mituitori, evazioniști, falsificatori de documente) și pot fi pescuiți din vile și funcții unul câte unul.
Golania, in 1990, si Maidania, in 2014. Dom’le, ce vremuri grele!
Degeaba aceste lamentaţii. „Marea trecere” de la comunism la capitalism şi democraţie a fost făcută de urmaşii PCR prin PSD şi variantele lui. Ceea ce este un caz atipic pentru Europa. Dar aşa este poporul român- mioritic, ortodox şi manelist-,….o excepţie între naţiunile europene…..
Mineriada a fost o altă operaţiune specială. Se ştie cine au fost/sunt cei ce au profitat. Doar de dragul istoriei merită citite astfel de texte. Efectul: frustrare până la ceruri.
Ne-ar interesa poate mai mult nişte adevăruri despre Ucraina. Poate o judecată asupra predării rachetelor cu încărcătură nucleară şi garantarea graniţelor şi a suveranităţii.
Triste amintiri, nu avem nimic de sarbatorit. Sacrificiul putinilor idealisti care s-au batut pentru o societate mai buna, cat mai departe de cosmarul de inainte, a lasat destul de putine urme. Masa ticalosilor cu sau fara voie de la structuri a fost mai puternica decat bietii studenti sau alte categorii de oameni curajosi dar vai! dezuniti si deja infiltrati. Noroc cu pozitia noastra in Europa, cu unele capete mai limpezi, cu o fericita convergenta de interese, rareori altruiste, dar macar bine orientate.
Ar fi bine ca acea perioada sa nu dispara total din memoria colectiva a tarii. Sa fie de invatatura de minte, desi in practica istoria e mai curand facuta sa fie manipulata in toate sensurile, in mod egoist, decat sa serveasca de reper.
Scurt, tulburator dar cit se poate de elocvent, un articol care trezeste atitea amintiri, frustrari,dezamagiri,si mai ales RUSINE (si fata de mine insumi), a fost momentul in care ar fi trebuit sa ma trezesc pe deplin, dar eram prea tinar si prea manipulat (tin minte si acum cum il priveam fascinat pe sinistrul Theodorescu, crezind ca ce spune e adevarat)m-am trezit (cit de cit) abia cu ocazia alegerilor din 92, desi inca de la tristul moment din atit de frumoasa zi de duminica „a orbului” din mai 90 il detestam pe tov.Ion Iliescu (adica tot degeaba) ca si cu ocazia momentului de speranta firava din toamna lui 92.
Da, am fost unul dintre idiotii utili, insa am o scuza eram doar un elev de liceu fara nici o functie, un idealist naiv care a crezut ca dupa caderea singeroasa a lui Ceausescu toti vom fi trai nemaipomenit de bine ,”va curge lapte si miere”.
Dar sa lasam fleacurile astea, se pare ca dupa 32 de ani-asa cum si-au facut unii aparitia la celalalt articol sub semnatura d-voastra inconfundabila (cu respect) care jura ca doar Securiatea asa pe ansamblu cea rea si iubitoare de Ceausesti a comis crimele revolutiei, iar Iliescu si compania sint nevinovati(eventual declarati sfinti fiindca ei doar au luptat cu securistii cei rai ai lui Ceausescu ca revolutia sa invinga si noi sa ne bucuram de toate binefacerile regimului fesenisto iliescian care a urmat)–tot asa, (probabil) isi vor face aparitia unul sau altul care vor pretinde ca „domnul” Ion Iliescu si regimul sint curati ca lacrima, doar fortele reactionare dirijate de securistii cei rai ai lui Ceausescu suparati ca au pierdut puterea au pus la cale de o lovitura de stat in 13,14 iunie iar „domnul” Iliescu de dragul stabilitatii politice a fost obligat sa cheme minerii ca „sa faca ordine”.
Da, nimic nou sub soare;sau, eventual sa sustina ca tovarasul pardon „domnul” Iliescu si compania nu a(u) fost vinovat(i) de nimic rau in decembrie 89 dar(in mod diversionist) sint vinovati de ce s-a intimplat in iunie 90.( de parca nu ar fi existat o continuitate intre ce s-a intimplat in decembrie 89 si ce s-a intimplat in 90).
Oricum ar fi, pt. mine si pt.cei care mai au ceva coloana vertebrala e evident ca in privinta ambelor evenimente tovarasul Ion Iliescu si compania sint 100% vinovati;spre deosebire de unii nu simt nevoia de a insera linkuri care te directioneaza spre niste site-uri unde invidizi dubiosi se ocupa de zor cu spalarea pacatelor tovarasului Ion Iliescu si a sleahtei sale.
Este cert faptul ca mineriada din iunie 90 a avut (unul dintre scopuri,cel principal) menirea de a compromite cel putin pt. o buna perioada de timp Romania in fata Occidentului, a fost acel tur de forta tipic bolsevismului subversiv practicat cu mare maiestrie de tov.Iliescu &comp. pt a demonstra atit firavei opozitii democratice din tara,naivilor si idealistilor (ca mine) cit si Occidentului ca „ciocu’ mic, acum sintem la putere TOT NOI si tovarasii de la Moscova sa se bucure ca Romania le va ramine fidela pe plan extern, chiar daca vom ramine intr-o zona gri”;si ca „sintem puternici, calare pe situatie”.
De fapt, s-a intimplat asa cum ceruse Gorbaciov cu ocazia intilnirii de la Malta din fatalul decembrie 89; nu are rost sa ne mai miram, fiindca in schimbul reunificarii Germaniei, a trecerii Poloniei, Cehoslovaciei si Ungariei in sfera de influenta occidentala,Romania si Bulgaria au ramas in sfera Kremlinului.
Asta daca acceptam adevarul pina la capat; s-a discutat si se discuta atit de mult despre presupusa tradare a Romaniei in 45 la Ialta(desi nu a fost de fapt o tradere adevarata, Romania oricum era ocupata de sovietici si fusese si stat considerat agresor,fost aliat pina in august 44 al Germaniei Naziste, dar nu prea se spune despre faptul ca Churchill si M.B. aveau nevoie de Grecia, astfel incit a fost usor sa sacrifici o Romanie deja ocupata pt o Grecie in pericol de bolsevizare) dar nu prea se discuta despre tradarea de la Malta.
Poate daca nu am fi ramas in zona gri( nu stiu care dintre puterile occidentale s-au opus cu adevarat acestui tirg infam) nici regimul criminal si ilegitim al tovarasului Ion Iliescu nu s-ar fi manifestat atit de josnic si de agresiv.
Si nu si-ar fi permis ce si-a permis;dar,oricit de bine intentionati am fi,(si oricit de mult nu ne-ar place) probabil ca lucrurile au fost transate inca din 88 de catre tovarasul S Brucan, aflat intr-un turneu atit pe la Moscova cit si in Occident;pe scurt, fara formulari pretentioase si alambicate „consens pt rasturnarea lui Ceausescu DAR regim Iliescu favorabil si aservit Moscovei”.
Si, oricit de mult nu ne-ar place, exact asa s-a si intimplat; pacat de visurile si de sperantele naruite,in special ale celor care au ramas in tara obligati sa se ‘bucure” de „binefacerile” regimului fesenisto iliescian,( patruns de securistii si comunistii de baza ai tarii dupa principiul „la vremuri noi, tot noi”)ale caror urmari le vedem pina astazi, si cei care au avut norocul sa plece s-au bucurat totusi, cu toate greutatile aferente si de tristetea de a parasi tara de o viata mai buna.
Si pacat de singele varsat, dar mai conteaza?!?Totul e deja istorie, iar tovarasul Iliescu chiar daca nu mai poate zimbi ca pe vremuri si nu mai este demult in centrul atentiei asa cum am afirmat intr-un alt comentariu ramine tot cistigator;se pare ca nimeni si nimic nu-i va tulbura linistitele batrineti si va muri de „moarte buna”;eventual ii vom face si funeralii nationale.
Vazind cum se schimba lucrurile pe plan international, nu ma mir ca, in curind vocile mai mult soptite sau care activeaza pe site-uri dubioase , de troli rusi si pro rusi vor trimbita tare si clar” romani, parasiti UE si NATO si reveniti la Sora cea Mare Ortodox Preavoslavnica, Maica Rusia” si parca vad cum tovarasul Ion Iliescu isi va sarbatori centenarul cu „maretze” conferinte pe tema”sinergia faptelor si meandrele concretului ne-au adus inapoi alaturi de Mareatza Rusie care ne va oferi gazul si petrolul de care avem atit de multa nevoie la preturi mici”.
Si uite cum istoria se repeta;din pacate pt. multi dintre noi, pt. cei mai multi de fapt.
Si apropo de metamorfoze, de „minima moralia” a domnului Plesu, e f interesant cazul lui Marian Munteanu.
Nu stiu, fiindca nu m-a preocupat pina in anii trecuti modul in care aceasta figura emblematica a P.Universitatii a trecut prin viata, dar dincolo despre dovezile concrete ca a fost informator al ubiquei Securitatii (oare a vut sa-si spele pacatele atunci cu ocazia frumoaselor momente ale „Golaniadei”?f. bine, dar..) se pare ca exista dovezi ca domnia sa s-a asociat cu ceva firme patronate de „domnul” V.Magureanu.
Simpla coincidenta?Minciuni, dezinformare?
Si daca este adevarat,atunci oare domnul Marian Munteanu a ajuns la concluzia ca e mai intelept si mai crestinesc sa-ti ierti dusmanul dar…sa si faci afaceri cu el?
Ar fi mai multe intrebari dar cel putin in cazul unora dintre ele putem stii raspunsul……pina la urma pragmatismul invinge asa cum tovarasul Ion Iliescu a invins iar noi, majoritatea am pierdut.
Dan Dungaciu a cam amutit dupa primele saptamani de la inceputul invaziei in Ucraina. Pana atunci mergea pe la televiziuni sa isi ofere cu pretiozitate expertiza si in problemele Basarabiei dar mai ales ale Fed.Ruse, debitand in realitate o multitudine de platitudini. Are cel putin un coleg (R.B.), provenit ca si el din pepiniera bizantinopatului Ilie Badescu (avem si din astia cu „Fata spre Bizant” nu numai dacopati) care se afla pe lista de rusofili lansata de cabotinul Kuzmin Gusa. Si la fel ca acest coleg a coordonat cel putin o teza de doctorat a unui condamnat penal. Cum a fost si cazul istoricului Brezeanu care l-a ajutat pe afaceristul si politicianul felixist Copos sa scrie o carte de istorie medievala cu care si-a scurtat sensibil perioada de detentie. Inainte de pandemie aparea intr-un podcast alaturi de micro-oportunistul Mihai Neamtu, pretins ganditor si activist politic conservator-traditionalist. Il mai gasim in instantanee de la sindrofii cu Adrian Severin (dupa condamnare), mai sus mentionatul Gusa si alte personaje a caror „proximitate este maculanta”.
Dan Dungaciu este prezent regulat în Adevărul. Chiar și ieri apărea într-un articol dialog pe marginea politicii Americane: „America – între politica internă şi politica externă. Sau de la „cancel culture” la… Marea Neagră”