Puncte cheie:
- După primăvara electorală cu Happy End din Europa, Berlinul și Parisul au convenit recent, practic a doua zi după instalarea noului președinte francez, că se va deschide curând o fereastră de oportunitate strategică pentru reforma structurală a Uniunii Europene (2018-2020), menționându-se, mai mult sau mai puțin discret, chiar și varianta revizuirii Tratatului UE, o idee pe care până nu demult Germania nu o vedea nici necesară, nici realistă;
- Avem deja indicii puternice că, după alegerile generale din Germania, din 24 septembrie, dacă nu apare nicio surpriză electorală iar cancelarul Angela Merkel este reconfirmată pentru al patrulea şi probabil ultimul mandat, Germania și Franța vor da semnalul începerii celei mai substanțiale, mai profunde și mai extinse reforme a Uniunii Europene, de după fondarea Comunităților Europene, practic singura variantă prin care Uniunea poate supraviețui marilor crize și provocări pe care le traversează de peste un deceniu;
- În principal, reformele vor viza trei direcții esențiale, dar nu este exclus să fie discutate pe parcurs și altele. Deocamdată, ar fi vorba de întărirea guvernanței europene (deci, de adâncirea integrării, adică “mai multă Europă”) în special pe dimensiunea economică, mergând până la instituționalizarea Zonei Euro (se vorbește neoficial chiar de Guvernul și Parlamentul Zonei Euro, evident și cu un buget propriu al Zonei Euro, iar în varianta minimală se vorbește de un “ministru de Finanțe” al Eurogrupului, care să avizeze sau să respingă proiectele bugetelor naționale, în funcție de respectarea criteriilor europene de convergență), în al doilea rând de introducerea unor criterii și măsuri mai clare, mai prompte și mai ferme de sancționare a statelor “rebele”, care se opun fățiș principiilor și valorilor europene, mergând până la suspendarea temporară (Ungaria pare în acest moment prima vizată, dar nici guvernul de la Varșovia nu e cu mult mai bine văzut de franco-germani) și, în fine, de dimensiunea Apărării Europene, solicitată în special de Franța, pentru care ar trebui însă modificat Tratatul Uniunii;
- În felul acesta, nucleul franco-german, sprijinit aproape necondiționat de țări precum cele din zona Benelux, Austria și Finlanda, speră că va putea da mai multă coerență politică și mai multă eficiență economică UE27, chiar dacă asta va însemna concentrarea deciziilor în Zona Euro;
- Realist vorbind, trebuie admis că plecarea Marii Britanii reduce la minim relevanța decizională a grupului non-Euro din Uniune, existând riscul unei marginalizări politice evidente a celor opt state non-euro care rămân, periferizare de care încep să se teamă inclusiv țări vest-europene dezvoltate, precum Danemarca și Suedia;
- Cele 19 economii din Zona Euro vor realiza curând 85-90% din PIB-ul Uniunii Europene, după finalizarea Brexitului, iar această realitate economică aproape covârșitoare este imposibil să nu fie reflectată într-o realitate politică și instituțională pe măsura raportului de forțe;
- Rămâne de rezolvat, în viitorul nu foarte îndepărtat, problema Italiei, “marele bolnav” economic al Uniunii Europene (Grecia fiind cel mic), cu o datorie publică imensă, un sistem bancar relativ fragil și un deficit de competitivitate care dă bătăi de cap Berlinului și Bruxellesului, desigur considerând că președintele Macron și guvernul său vor reuși (rămâne de văzut) să optimizeze în 2-3 ani cheltuielile bugetare exagerate ale Franței, aflată totuși într-o situație mai bună decât cea a Italiei;
- Dacă adăugăm și percepția categoric nefavorabilă (circumspectă în cel mai bun caz) din capitalele europene cu privire la Președintele Donald Trump, înțelegem și mai mult de ce Germania și Franța doresc să avanseze în integrarea europeană, inclusiv pe dimensiunea Apărării;
- În fine, ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că cele două şocuri electorale din 2016, Brexitul și alegerea lui Donald Trump pun România (și nu numai) în fața unei presiuni crescute a opțiunilor nucleului franco-german, nucleu care va prelua curând Europa unită în propriile mâini, oferind celor din jur posibilitatea de a alege dacă doresc să meargă sau nu pe acest drum. Răspunsul este, cred, evident, cel puţin pentru România, pentru a nu vorbi, de exemplu, în numele Grupului de la Vişegrad. Pentru că, așa cum se vorbește deja în mediile de reflecție germane, s-a ajuns la un fel de “make-it or break-it point” iar cei care vor să meargă înainte împreună, respectând acelaşi set de valori şi reguli, o vor face de acum fără să mai piardă prea mult vremea, convingându-i şi explicându-le celorlalți ce și cum.
*
Lunea trecută, pe 15 mai, mă aflam la Berlin când proaspăt învestitul președinte francez făcea prima sa vizită externă, la cancelaria Germaniei. Dincolo de simbolismul întâlnirii destinse a celor doi șefi ai executivelor, începea ceea ce germanii și francezii (și, probabil, mulți alții de pe continent) își doresc să fie o nouă eră a Uniunii Europene, bazată pe motorul franco-german revigorat și pe unitatea regăsită a celor care rămân în UE27.
Ca să fiu sincer în aprecierea mea, e o doză de realism și pragmatism aici, în acest proiect refondator, dar e și puțin idealism în tot acest „nou început” al cărui design îl concep acum Berlinul și Parisul, mizând pe o unitate de la sine înțeleasă a celor mai mici, din eșalonul al doilea și al treilea al Uniunii Europene. Nu va fi deloc simplu, dar nu este nici imposibil. Iar combinația de realism și idealism nu poate fi decât benefică, în principiu, cu singura condiție de a nimeri proporția corectă a ingredientelor.
Nu vreau să fac predicții în acest sens, dar nu exclud ca peste 5-10 ani să vedem o Uniune Europeană mai integrată în adâncime, aproape un supra-stat federal, dar mai restrânsă numeric, bazată așadar pe un nou Tratat, dar unul care nu va fi semnat de toate cele 27 de state membre din prezent. Nu am nicio îndoială că România va dori să facă parte din „nucleul” care va promova reforma UE, dar va trebui să ne grăbim în a ne apropia, politic şi economic, de acest nucleu, şi de a fi mai convingători. Că vor fi 19, 22 sau 27 contează mai puțin, atâta timp cât cei care continuă împreună vor găsi formula coerentă și eficientă de a face față problemelor lumii viitoare și de a menține pacea în Europa.
Dar, de plecat pe calea reformelor, nu se pleacă astăzi de la ideea că nu ar rămâne toți cei 27, ci că Germania și Franța vor avea puterea să îi convingă pe toți să le urmeze, pe același drum. Un vânt optimist adie la Berlin și Paris. Preşedintele Macron pare hotărât să reformeze Franţa şi să sprijine şi reforma Uniunii Europene (de fapt, cum bine se observă, guvernarea celor două mari puteri ale UE a devenit inseparabilă de guvernarea Uniunii însăşi) în timp ce susţinătorii cancelarului Merkel par ceva mai destinşi după victoria CDU din landul-cheie Nordrhein-Westfalen, controlat multă vreme de social-democraţi, şi după ce avansul creştin-democraţilor în sondajele la nivel federal s-a mărit la aproape 10%.
Pentru România, proiectul reformator sau chiar refondator al Uniunii (în funcție de nuanța de entuziasm pe care o afișează interlocutorul german sau francez pe care îl întâlnești) generează riscuri mari dar și câteva oportunități interesante. Și unele, și altele, sunt semnificative pentru noi, ca și pentru întreaga regiune din care facem parte, și ar trebui abordate mai deschis și mai profund la București, momentul fiind critic și decisiv, în sensul cel mai larg al termenului, pentru cel puțin o generație de europeni de acum înainte.
De departe, riscul cel mai mare este să nu facem față din perspectiva competitivității economice și să ajungem la concluzia (tristă) că nu putem adopta moneda Euro prea curând, ceea ce politic ne-ar plasa, oficial, la periferia decizională a noii UE. Dacă până acum Marea Britanie, prin proporțiile ei, echilibra oarecum Eurogrupul cu zona non-Euro, de acum înainte Uniunea Europeană va însemna, în linii mari, Zona Euro (la rândul ei neomogenă, având în vedere diferențele de dezvoltare între nord și sud), la care se adaugă un cerc periferic non-euro, fragmentat pe componentele lui geopolitice și culturale: nordică, central-europeană și sud-estică. Așadar, am rămâne în zona cea mai vulnerabilă posibil, cea non-euro sud-estică, adică periferia periferiei, alături de Bulgaria și Croația, fiind vorba de ultimele trei state care au aderat la Uniune.
Ştiu cât de complexe sunt analizele privind trecerea la Euro, cunosc punctul de vedere al BNR privind necesitatea unui nivel minim de 75% din media UE a indicatorului PIB/locuitor (deocamdată, România ar fi pe la 55% din media UE) dar, având în vedere riscurile politice ale ţintuirii ţării la periferia procesului de integrare europeană, pe termen lung, aş sugera grăbirea procesului de reflecţie internă şi anunţarea unei date privind adoptarea monedei Euro.
Clarificarea aceasta este aşteptată la Berlin şi nu numai. Nimeni nu ne forţează, este decizia noastră suverană (deşi nu trebuie uitat că avem obligaţia adoptării Euro în Tratatul de Aderare, data fiind însă neprecizată) dar formularea de către Bucureşti a unei perspective ar fi de bun augur pentru cooptarea României în grupul reformiştilor. Că va fi vorba de 2022, sau 2023, sau 2024, e mai puţin important, dar ar fi în beneficiul României să dăm semnalul că am decis să facem pasul spre Zona Euro. Comparaţiile în general nu funcţionează, dar putem totuşi observa că economia Slovaciei, care a adoptat Euro în 2009, era oarecum în aceeaşi ligă cu economia României iar Slovacia nu a colapsat după trecerea la moneda unică.
În final, fără să diminuăm cu nimic optimismul, încrederea şi determinarea care şi-au făcut loc recent la Berlin şi Paris, trebuie totuşi să revenim la o perspectivă ceva mai precaută, mai potrivită poate regiunii în care ne aflăm, şi să spunem că este posibil şi ca nimic din aceste speranţe să nu se concretizeze. Da, pro-europenii au câştigat în Olanda şi Franţa iar Angela Merkel este favorită pentru alegerile din 24 septembrie. Dar mai sunt multe alte necunoscute. În iunie, noul partid centrist al lui Macron, Republica în marş, are nevoie de o majoritate în Adunarea Naţională, pentru a guverna stabil. Pe 15 octombrie, urmează legislativele din Austria, iar deocamdată extremiştii anti-UE de la FPÖ conduc în sondaje, cu circa 30%, deşi sunt în uşoară scădere. Va fi posibilă formarea noului guvern de la Viena fără extrema-dreaptă? Greu de spus acum. Pe 20-21 octombrie, vine Cehia, cu o perspectivă foarte complicată de formare a unei majorităţi clar pro-europene. Bun, veţi zice, nu o să se poticnească Germania şi Franţa în rezervele Cehiei de a accelera integrarea. Dar să nu uităm Italia, instabilă politic şi economic, cu alegeri care pot avea loc oricând, şi în care niciun partid nu are curajul de a spune clar lucrurilor pe nume, adică faptul că economia Italiei este pe buza prăpastiei (şi nu de ieri, de azi), că italienii trăiesc periculos în Zona Euro, cu datorii şi deficite tot mai mari, şi că ceva trebuie făcut pentru a evita dezastrul. Iar în cazul unui faliment de stat, să ţinem cont că una e să salvezi Grecia, şi nici acest lucru nu s-a dovedit uşor, şi cu totul altceva este să salvezi Italia.
Este mult prea devreme să spunem că ce a fost mai greu a trecut şi că Uniunea Europeană a depăşit criza. Dar voinţă politică, pricepere, seriozitate şi responsabilitate pentru a gândi o reformă pe termen lung există, cel puţin la Berlin şi, sperăm, la Paris. România este acum în faţa unor riscuri dar şi a unor oportunităţi, şi unele, şi altele, dintre cele mai importante. Dacă vom judeca şi vom acţiona corect în anii următori, este posibil ca noua Uniune Europeană să ne găsească mult mai aproape de o poziţie semnificativă în procesul de integrare. Dacă ratăm acum şi rămânem pe dinafară, va fi mult mai rău decât îşi pot imagina mulţi dintre noi, căci Europa unită se va strânge ca un arici, pentru a-şi proteja pântecele de ameninţările externe. Dacă pentru Marea Britanie a nu fi în Uniunea Europeană nu va fi sfârşitul lumii (deşi, la rândul lor, vor regreta la un moment dat decizia de a ieşi), pentru oricare din ţările regiunii noastre un drum alternativ ar fi catastrofal. E suficient să privim încă o dată harta pentru a înţelege de ce.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un aspect al riscului pentru Romania il reprezinta nivelul intelectual al conducerii executive. Daca ei vor fi cei ce vor negocia nu cred ca vom fi in masura sa reusim ceva util. Uitati-va la negociatorul sef de la aderare (care a avut lipsurile lui) si la cei care conduc azi Romania. Diferenta intelectuala e imensa si probabil si rezultatele vor fi pe masura.
Nu cred că numai „noua Europă” franco-germană este singura soluţie pentru România.Drept să spun nu am nici-o încredere în Europa franco-germană.Şi nu neapărat din motive istorice,ci din considerente politice.Nu-mi plac ifosele neo-imperiale ale „motorului franco-german”,nu-mi plac orientările lor „progresiste” de stânga,nu-mi place agresivitatea tocmai contra SUA+UK care au salvat Europa de trei ori(WW1,WW2 plus „războiul rece”).Nu-mi plac umilinţele şi constrângerile politice şi economice pe care le-au aplicat ţărilor foste comuniste(ajunse comuniste din vina lor,a Germaniei,Franţei şi Rusiei).Nu-mi place că uniunea franco-germană preferă o alianţă cu Rusia în contra unei alianţe cu SUA+UK.Vă închipuiţi ce ar păţi statele din Est dacă s-ar face mult dorita Uniune Euro-Asiatică cu Rusia?
De aceea nu cred că soluţia acestei „noi UE” este salvarea României.Ba dimpotrivă,pentru o ţară mică ca România ideea este foarte periculoasă.Putem fi târâţi fără voia noastră într-o politică anti-SUA+UK şi pro-Rusia.Astfel totul poate fi foarte periculos pentru existenţa statului român.De aceea nu am încredere în această nouă construcţie.Personal sunt un pro-atlantist convins şi un anti-rus şi mai convins,înainte de a fi pro-european.
Să mai aşteptăm,poate o altă propunere din partea SUA+UK va fi mult mai acceptabilă.
Sunt total de acord cu tine.
NATO intra incet in istorie, administratia de la White House este preocupata de traznaile presedintelui Trump. Care Trump tocmai a incheiat un acord cu Saudi Arabia: le vor vinde armament de sute de miliarde de dolari. In Europa cine naiba mai cumpara armament american? Germania este capabila sa-si produca singura military hardware.
Din punctul meu de vedere UE va strange randurile si va apara zona euro. Eastern Europe este un pret pe care si-l va permite sa-l plateasca ca sa tina Kremlin-ul fericit. Vreme de 25 de ani Eastern Europe a asigurat o piata de desfacere excelenta pentru produsele occidentale si o forta de munca relativ bine calificata si cu mici exceptii platita prost. Core Europe va incepe un nou capitol si va faca ordine in casa. Brexitul a demonstrat ca structura UE este subreda si trebuie scapat de statele perifice, cu predilectie Grecia. In politica nu ai prieteni, ai aliati, pe care-i accepti cata vreme ai nevoie de ei.
Cu vecini ultra-nationalisti gen Victor Orban, autocrati corupti in Bulgaria si o Moldova care nu va pleca din imbratisarea Rusiei, cu o Ukraina in totala debandada, da, Romania are optiuni limitate sa supravietuiasca independenta si cat de cat prospera. Va depinde mult de calitatea si skill-urile top-class politicians: care calitati mie imi scapa deocamdata. Daca reuseste sa ramana in UE chiar ca si second-tier entity (putine drepturi) este infinit mai bine decat sa intre in orbita Kremlin-ului. Rusii nu au adus niciodata nimic bun.
north of 60, comentariul tău face ca un răspuns din partea mea să fie futil. Voi adăuga doar că și acum și probabil mereu de acum încolo, ”geografia contează”.
Un articol excelent pentru care va multumesc! Multe asemenea discutii trebuie sa aiba loc si in emisiuni televizate.
Domnule Nuamescu
in prmul rand cred ca ar treui sa fiti ceva mia reticent in ce probeste cuplul franco-german. Nu de lata dar Franta este tara calicanismului cronic .. care din cand in cadn (\trece prin faze acute.
Cat des[pre aderarea la euro . nu mersi. In Gemrnioa si Italia introducerea euro a dus la cresterea costului vietii (preturile au fots rotunjite in sus.. Preturile ptr paine, lapte, brabnza si tramvai) Francezilor le-ua trebuit vreo 2 ani de zile ca sa observe ca totusi este ceva in neregula. Despre lati nu am imformatii insa nu mpar surpinde ca si la spnaioli sau belginei sau olandezi a fots la fel.
Insa moneda euroa a mai avut un efect devastaror asupra economiei grecesti si italiene…. adica a favirizat mult companiile germane .
Asa ca tare imi este frica ca o intrare oprematura inzona eiro nepar plasa in situatia Grecieie. Cu mentiunea ca titusi in Grecia veniturile erau mult mai mari decat in Romania .. si chiar si azi Romania re venituri maimici decat Grecia
Si sa stoto ca dpv economic in 2009 Slovacia era economic mai bine ca Romania.: 8,8% din populatia activa ocupata in agricultura, cca 27.0% in idustrie… Romania agricultura 11.8%; industrie: 36.1(cf wiki)
Este dificil daca nu imposibil ca cineva sa-ti citeasca comentariul. Pacat.
Nu e chiar așa mare păcat.
touche !
Daca n-a reusit militar, Germania incearca economic dominarea Europei.
Si si-au gasit un alt stat bocitor dupa vremile de glorie, Franta.
De gindit: „Realist vorbind, trebuie admis că plecarea Marii Britanii reduce la minim relevanța decizională a grupului non-Euro din Uniune,”
Nu inteleg de ce toata lumea crede ca nucleul dur o sa primeasca Romania „on demand”. Economic nu avem ce sa cautam acolo si mai mult ca sigur ca vom fi la fel de doriti ca si in schengen.
Iar despre marea reforma europeana se pare ca germanii trebuie sa o plateasca, emiterea de eurobonduri, si nu prea vor. http://www.spiegel.de/international/europe/frenemy-in-the-making-merkel-views-macron-with-skepticism-and-hope-a-1147822.html
Sincer, nu cred ca au intrat zilele in sac si nu ar mai trebui sa ne angajam in tot felul de strategii heirupiste.
Nu trebuie grabit intrarea in euro, Polonia nu se grabeste si o duce mai bine, euro aduce duar probleme pentru cei nepregatiti Grecia, Italia, Spania, chiar si Franta asa mai lasati aderarea la euro mai intai economie puternica si mai vedem e euro.
Alex, nu inteleg sensul comentariului tau. Articolul spune clar ca in privinta adoptarii monedei euro „[…] punctul de vedere al BNR privind necesitatea unui nivel minim de 75% din media UE a indicatorului PIB/locuitor (deocamdată, România ar fi pe la 55% din media UE) […]”
Autorul adauga (sugereaza) ca pe termen lung (deci nu pe termen scurt sau mediu) „[..] dar, având în vedere riscurile politice ale ţintuirii ţării la periferia procesului de integrare europeană, pe termen lung, aş sugera grăbirea procesului de reflecţie internă şi anunţarea unei date privind adoptarea monedei Euro. […]”
In alte cuvinte, exista latura economica (75% pib/locuitor din media UE), insa exista si latura motivationala a proiectului – daca nu stabilesti un „taget” si un „deadline”, orice proiect (mai ales cel facut in stilul bizantino-roman) o sa fie facut in genul „dorel” si terminat „la calendele grescesti”. (sintaxa „o sa” nu este aleasa intamplator – de cate ori aud ca cineva zice „o sa”, stiu ca e genul „manana, manana”).
Stau si ma minunez citind parerile ce afirma ca e bine sa ne grabim sa ne punem saua singuri ca sa ne’ncalece altii – a propos, nu va mintiti singuri, suntem semiincalecati deja. Nu exista cuplul franco-german, drept dovada vizita recenta a lui macron ca la inalta poarta – exista germania care duduie economic preluand fraiele in UE, si care e nevoita sa foloseasca franta ca un scut ptr a nu fi acuzata direct de ceea ce face practic, conduce printr-un simulacru de exercitiu democratic intreaga uniune. Grupul de la Visegrad intelege si incearca sa-si vanda pielea cat mai scump, dar germanii care deja isi au carul cu boi (si noi un bou vesel inhamat la jug) isi manifesta ‘exsperarea’ – probabil ca germanii vor fi siliti sa faca concesii grupului de la visegrad (noi ne-am grabit sa ne vindem taraba la juma de pret ca de obicei) ca sa nu fie acuzati de neo-imperialism mascat, fiindca ungurii si polonii s-au prins ca singura modalitate sa scoata mai mult de la germani e sa faca cat mai mult zgomot, ca asta nu e ceva pe placul celor care nu vor atentia indreptata asupra lor.
cand citesc de ‘nucleul dur exasperat de lipsa de viziune a grupului visegrad’ mi se face rau, e pur si simplu vorba de exasperarea germana ca tarile nu cedeaza mai rapid unei dominatii economice de facto. Germanii se simt indreptatiti sa conduca ptr ca se simt superiori, si exact ca in anii 30 ai sec trecut, cand i se oferea impartirea influentei in europa, UK se distanteaza de primejdie. raman boii, si din pacate si noi printre ei, gata sa faca temenele nu pe axa paris-berlin, ci pe axa berlin-berlin. aceeasi admiratie profunda o intalneai si in anii ’30, superioritatea si dominatia germana era acceptata ca ploaia dupa o ingramadire de nori, era ceva firesc ptr mai toata europa. spunem ca ne indreptam spre viitor, dar de fapt regresam in trecut.
sper sa publicati comentariul, parerile contrare au acelasi drept de a fi afisate
Mda,”noua Europă” va de fapt „Noul Reich” german.Franţa este îngenunchiată economic de capitalul german care i-a acaparat economia în proporţie de aprox.30% .Franţa nu mai are scăpare dacă nu se dezlipeşte de Germania.Pericolul este ca această combinată germano-franceză să evolueze contra SUA+UK şi pro-Rusia,ceea ce pentru statele din Est ar fi catastrofal.
Apele încă nu s-.au limpezit. Soarta UE27 se decide la Paris şi Roma, ca pînă acum 1957- 2017. Alegerile pentru Bundestag în septembrie nu schimbă mare lucru. Doamna cancelară Merkel 2017- 2021 cu o nouă colaţie (SPD, FDP) nu schimbă mare lucru în UE27. La Paris nu e clar care/ cum va fi majoritatea noului preşedinte Emmanuel Macron. Conservatorii republicani vor primi mulţi reprezentanţi. Opoziţia are în mod tradiţional mai puţini reprezentanţi în parlament, din cauza sistemului electoral francez în două tururi.
Lipsesc bani la Paris şi la Roma pentru prea multe dorinte. Deficitul de budget la Paris peste 3 % e de mult timp ceva constant. La Roma 132 % datorii de stat limitează posibilităţile guvernului socialist. Nimic nou în vest.
… „…De departe, riscul cel mai mare este să nu facem față din perspectiva competitivității economice și să ajungem la concluzia (tristă) că nu putem adopta moneda Euro prea curând, ceea ce politic ne-ar plasa, oficial, la periferia decizională a noii UE. … „….
Cu un BIP de 178 miliarde $ 2015 în comparaţie cu 14.820 miliarde Euro în UE, deci ceva peste 1% din BIP al uniunii, nu se pot formula la Bucureşti pretenţii mari. Mai rămîne în amintire refuzul Bucureştiului în privinţa cotelor de la Brussel UE 2016, pentru cei numai 120.000 de refugiaţi in Grecia, împreună cu Polonia şi Ungaria. Nu e o recomandare pentru pretenţii 2017 faţă de E. Macron.
Lech Walensa a reapărut pe scena politică poloneză, îngrijorat de politica de izolationism al guvernului PIS/Kacsinski. Vrea o UE27 nouă ( … ….. Lech Walesa: Germania este azi cea mai respectabilă țară a Europei. Dar germanii au încă complexe. Ar trebui să renunțe la ele și să preia conducerea în Europa | INTERVIU DW la 20 mai 2017, Interviul a fost realizat de Bartosz Dudek.
Ceea ce se întâmplă în prezent este o evoluție greșită. Încă un motiv pentru care trebuie să găsim alte soluții. Acest diagnostic se aplică în toată Europa. Nemulțumirile se observă peste tot. Este deci vorba acum de vindecare. În Polonia, guvernanții actuali aplică terapia greșită. Problemele trebuie rezolvate, dar nu în acest mod, prin încălcarea principiilor democrației. Așa nu.
Am tot dreptul să abordez această temă, pentru că mi-am pierdut tatăl în război: Germania este azi cea mai respectabilă țară a Europei. Dar germanii au încă complexe. Ar trebui să renunțe la ele și să preia conducerea în Europa, pentru că sunt răspunzători pentru modul în care se dezvoltă Europa, din calitatea lor de cel mai puternic stat european.
Vedem că există unii care vor cu orice preț să distrugă Europa. Germanii trebuie să fie pregătiți pentru acest deznodământ și, la cinci minute după prăbușirea actualului proiect european, să pună pe picioare unul nou, de data aceasta mai deștept! ….. ) restructurată din telemie. Greu de realizat.
Problemele continentului nostru, includerea celorlalţi candidati din fosta Yugoslavie, Moldova, Georgia, Turcia, etc. în UE are la Berlin un sprjin permanent. Aderarea candidaţilor la UE27 se menţine ca opţiune.
Cu o creştere de 3,5 % nu se obţine în viitorii 5- 10 ani o pondere economică mai însemnată în UE27 pentru România. Ce va fi după 2022 nu prea mai contează. Noua structură UE27 va fi găsită 2018- 2022, probabil după viziunea franceză cu zona Euro mai puternic integrată, fără ceilalţi, fără regimul de la Bucureşti care pîndeşte din nou „momentul istoric prielnic”?
Autorul e mai prudent decît Lech Walesa. Un concept de incluziune e în interesul României. Cum poate arăta ? Unde se formulează ?
Eu unul sunt tare curios cum va administra „nucleul” datoria publica.
Aici e masura vointei reale de a schimba ceva. Nu de alta dar „aia” din ZE sunt chiar mai indatorati, procentual, ca „veneticii”
Spania 99,4%
Portugalia 130%
Italia 132%
Franta 96%
Austria 85%
Belgia 106% etc
Una peste alta UE 83% iar ZE …89%
In fond nici puternica Germanie nu indeplineste criteriul de 60%….are 68%
Lucrurile sunt departe de a fi clare, nucleul asta nu respecta regulile pe care le cer altora.
Nu poti fi credibil asa… si nici un bun exemplu nu „dai” candidatilor. ce sa mai vorbim de compactul fiscal…adica un candidat la EZ trebuie sa indeplineasca o groaza de criterii pe care aproape tot nucleul nu le indeplineste. Degeaba ai PIB/capita mare daca si datoria e uriasa, cineva ia teapa pana la urma.
Asa ca nu as fi foarte entuziast privind noile reguli, nimeni nu se inghesuie la „austeritate”. Mai degraba parca ar vrea un loc mai in fata.
Pana una alta a trecut glontul pe la ureche…nu inseamna ca am castigat batalia, ci doar ca nu am murit :P Tot e ceva si asta…dar atat.
Foarte bun comentariu. Din punctul meu de vedere.
Un articol slab fara o analiza serioasa a necesitatii si impactului intrarii in zona euro. Se tot vehiculeaza ideea ca marii perdanti ai monedei unice sunt Italia si Grecia. In fapt singurul mare perdant este Italia, care intrand in zona Euro s-a deindustrializat. Grecia n-a pierdut prea mult pentru ca n-a avut mai nimic inainte de a intra. Cel putin acum are o infrastructura mai buna.
Spuneam intr-un comentariu anterior ca zona Euro este buna pentru economii competitive nu pentru cele care-si pastreaza sau creaza o falsa competitivitate prin devalorizarea monedei nationale si prin forta de munca ieftina. Declinul economic al Italiei a inceput din momentul intrarii in zona Euro, pentru ca asta nu le-a permis sa-si devalorizeze lira si sa mai poata exporta. Cu alte cuvinte moneda unica i-a pus intr-o competitie reala si brutala cu cei mai eficienti.
Ramanand in zona Euro Italia va ajunge sa se bazeze aproape exclusiv pe turism, precum Grecia, tari care vor deveni un fel de muzee arheologice in aer liber. Peste 20 ani am putea vizita si un muzeu Fiat.
Realitatea este ca se prefigureaza déjà o Europa cu trei viteze, una formata din Germania, Olanda, Franta, Austria +/- Cehia, una cu viteza medie, Sudul Europei, ceea ce Churchill numea Europe’s soft underbelly, si Europa de Est cu Ungaria, Romania si Bulgaria.
Cei din banda rapida ii folosesc pe cei din banda inceata pentru forta de munca ieftina si piata de desfacere. Mai greu este cu cei din banda de mijloc pentru ca nu sunt in stare sau nu vor sa accelereze. Exista si unii, precum irlandezii, care triseaza si o iau pe banda de interventie a autostrazii practicand politici fiscale dubioase, un fel de smenuri, dar si altii mai hotarati, precum polonezii, care au parasit banda inceata si se angajeaza continuu in depasiri. Politia autostrazii este asigurata de cei din banda rapida si asta-i nemultumeste pe mai toti ceilalti. Nu trebuie uitat ca in majoritatea tarilor, mai ales in Franta, exista si drumuri paralele cu autostrada, fara taxe, si s-ar putea ca unii sa incerce sa iasa din iures.
Romania este astazi in situatia Italiei de acum 20-20 ani, isi creeaza o minim competitivitate prin devalorizarea treptata,dar continua, a leului si prin mentinerea unor salarii mici. Prima masura ar trebui teoretic sa faca importurile tot mai scumpe si sa stimuleze de produse romanesti, dar in conditiile in care nu se produce mai nimic in R si comertul en-gross este controlat de cei din zona euro stimularea economiei locale este minima. A doua masura, mentinerea salariilor mici, nu permite acumularea de venituri/capital pentru 90% din populatie. Intrarea in zona euro va reliefa si mai mult lipsa de competitivitate a economieie romanesti,
Mult trambitata convergent ape care ne-o anunta din cand in cand pe Contributors niste analisti naivi va ramane in continuare doar o tinta pentru cand doua-trei generatii.
Felicitari pentru analiza! Oare actuala clasa politica va face demersurile necesare?
Acum, cind se rediscuta zonele de influenta, credeti ca unii cel putin(dar f.importanti in ierarhie),urmaresc altceva decit salvarea intereselor proprii sau de grupuscul?Oricum,masurile de intarire economica vizind apropierea de UE nu se iau si nici nu pot avea efect pe termen foarte scurt iar ultimele evenimente arata ca mai avem inca de lucru la consolidarea democratiei si a statul de drept! Cred ca avem totusi capacitatile necesare de a urma in continuare calea integrarii atlantice si europene iar nu diverse alte scenarii care au cam inceput sa se „vinda” de ceva timp.Atentie la „marfa oferita”!
Romania a mai anuntat (neoficial) de trei ori pana acum data aderarii la moneda unica europeana. Avand in vedere faptul ca economia patriei noastre este de tipul unui capitalism oligarhic, o forma de kleptocratie, este de asteptat ca deciziile politice, inclusiv cu privire la adoptarea monedei euro, sa fie privite prin prisma intereselor grupului oligarhic aflat la conducere.
In contextul prezentat mai sus, nu poate fi prevazuta o data de accedere a Romaniei la Eurozona, pentru ca adoptarea monedei unice europene ar fi in contradictie cu unele dintre interesele oligarhilor care determina deciziile politice. Moneda unica face mult mai dificila, daca nu imposibila (curand) acoperirea efectelor in economie a politicilor guvernamentale eronate. De asemenea, ar disparea o sursa de venituri generata de cursul de schimb valutar.
Interesul national este in prezent subordonat intereselor kleptocratilor, prin urmare, atat ei, cat si tzutzerii lor vor cauta pretexte pentru amanarea la nesfarsit a adoptarii monedei euro de catre Romania.
Romania nu a anuntat nici oficial si nici neoficial, niciodata, data aderarii la euro; au fost voci, de inalt nivel, e drept, dar au fost doar pareri personale.
Cit despre disputele „e bine-nu e bine” ori cind sa fie aderarea, opiniile sint impartite si toate pretind premiul Nobel :P
NB,
de citit @ carp si @ MirceaM
UE are acum 28 de state, nu 27
Corect.
Doar ca unii sint atit de grabiti sa-i vada pe britanici scufundati cu tot cu insula, incit nu mai au rabdare si se cred singuri pe lume.
Euro si schenghen trebuie sa fie prioritatea nr.1 Astea vor trage dupa ele multe alte domenii, altfel se sta pe loc iar uneori chiar se fac pasi inapoi.
„Sa ne grabim sa …”, elanul ignorantului spre zid. Pentru oamenii astia moneda n-are nici o legatura cu economia, e doar o conventie. Din pacate (sa zicem) are si inca una foarte mare. Sigur ca pe nea Ilie il streseaza evolutia cursului de schimb ca el vrea sa iasa mai ieftin la concediu si la portocale, numai ca asta nu e chiar un motiv fundamentat pentru „sa ne grabim”.
Hai mai bine sa nu ne grabim.
1. De ce am trait un happy-end cu alegerile din Olanda si Franta ?
2. Mai multa Europa insemna mai multa birocratie si oricit ar fi publicul de speriat cu bau-bau-ul „extremei drepte”, un impuls serios or sa-i destepte pe bietii alegatori inainte ca birocratii sa decida ca nu mai e nevoie de alegeri. Impulsul o sa fie saracia care se instaleaza peste tot si violenta migratorilor veniti sa distruga Europa.
Domnule Naumescu, articolul dumneavoastră se încheie într-o notă de incertitudine, ceea ce este natural pentru o analiză profesionistă, având în vedere că lumea este în general condusă de incertitudine. Aș specula însă că scenariul pentru România nu este atât de incert. Este suficient să citiți majoritatea comentariilor postate la articolul dumneavoastră, pentru a înțelege de ce România va rămâne în câțiva ani, din nou, în afara civilizației și va reintra în sfera de influență a Orientului paralizant, sub oblăduirea ”elitelor” politice, oglindă a unui electorat needucat, dar foarte credincios.
De ce?
Cu sau fara UE, noua ne trebuie o noua clasa conducatoare care sa faca urmatoarele ( pun aici cateva puncte care mi se par mie relevante, dar lista e deschisa ).
1. sa opreasca taierile de padure, ingroparea in gunoaie a unor zone intregi.
2. sa opreasca jaful a cca 15-20% din populatie, cea care produce, concentrata in orase ca Bucuresti, Cluj, Timisoara, din care se tin printre altii si 45% din populatia din rural care in mare majoritate e asistata, sa multe centrul de greutate pe cei care produc ceva la PIB, desi sunt deocamdata minoritari dpdv electoral, sa inteleaga si sa stimuleze prin politici tocmai zona care produce, nu numai defavorizatii.
3. sa reformeze invatamantul si sanatatea, sa masoare performantele, sa plateasca angajatii in functie de performante desi ei in acest moment se opun cu toate fortele caestui lucru.
5. sa comaseze satele sa dirijeze fondurile selectiv catre satele „viabile”, adica transformabile in orase, ori catre dezvoltarea infrastructurii suburbiilor.
6. sa dea peste bot BOR si sa ii scoata la lumina afacerile necurate, sa ii scoata din scoli.
Luate pe rand, punctele de mai sus nu pot fi realizate decat cu o mana de fier fiind niste masuri nepopulare. Concluzia este ca ne cam trebuie un fel de dictatura de buna credinta si nu borfasi populisti. Daca dictatura asta e de fapt UE, atunci e ok. Daca UE e o dictatura dar nu e de buna credinta cu noi ( adica ne vor supusi dar ii doare undeva de ce facem aici ) ori ne lasa de capul nostru ( un fel de democratie ), atunci UE va avea fix efectele pe care le-a avut pana acum. Hai sa vedem ce se intampla cu Dragnea et. co. Daca intra in puscarie, atunci nu poate fi decat mana de fier a UE, poate mai avem o sansa, daca nu, ura si la gara…
Romania a beneficiat enorm de pe urma aderarii la UE si nu neaparat economic sau financiar cat mai ales institutional. Ma refer aici atat la institutiile guvernamentale angajate in lupta anticoruptie dar mai ales la organizatiile și institutiile non-guvernamentale care au facut din societatea civila din Romania una dintre cele mai active si mai respectate societati civile din Europa.
In ceea ce priveste aderarea la moneda unica europeana lucrurile nu sunt la fel de simple sau clare. La prima vedere beneficiile institutionale nu sunt la fel de necesare (BNR prima vizata, este dintotdeauna o institutie puternica, functionala si foarte respectata in spatial public romanesc). Iar pentru o economie mica si necompetitiva ca a Romaniei dezavantajele inerente renuntarii la suveranitatea politicilor monetare sunt certe si pot contrabalansa considerabil avantajele convergentei la zona euro.
Inainte de orice angajament politic heirupist si mereu in pripa, o dezbatere publica la nivel de experti pe acest subiect este absolut necesara. Avem nevoie ca cei mai buni experti in domeniu atat romani dar mai ales experti straini (unguri, slovaci, portughezi, neaparat si cativa greci care s-au ars Yanis_Varoufakis, prietenii stiu de ce… ) sa ne explice din experienta tarilor lor cum stau lucrurile pe teren odata intrati in zona euro.
Deci in concluzie integrare instutionala accelerata in UE da, aderare la ZE inca nu.
Daca Merkel va ordona: Romania in ZE si Schengen, a doua zi suntem in ZE si S. Daca nu, nu. Nu va mai zbateti, ca opinia romanilor n-are nici o relevanta. Pe noi oricum ne-au inghesuit in UE ca sa spalam vasele dupa chermeza. Toate asa zisele analize cu iz de mare staif nu pot ascunde ce am spus eu in cateva cuvinte. Vreti sa stiti daca si cand intram in ZE si S , just ask Merkel!