sâmbătă, decembrie 4, 2021

După Bookfest: O radiografie a intelofobiei

Mă aflu într-un turneu de promovare a volumului Efigii ale unui coșmar istoric. Am vorbit la Alba Iulia, marți la 11.00 vorbesc la Universitatea de Vest și la ora 18.00 lansez Efigiile la librăria „Cartea de nisip” din Timișoara, iar miercuri țin o prelegere la Arad despre bătălia pentru spațiul public și rolul intelectualilor în România post-comunistă. Urmăresc stupefiat, asemeni atâtor altor prieteni ai societății deschise, reacțiile legate de afirmațiile și ieșirile intelofobe din ultima lună ale prozatorului Breban. În acest context, mi se pare de o fierbinte actualitate articolul semnat de Mircea Mihăieș, „De ce nu m-am dus la Bookfest”, apărut în România literară.

„Una dintre minunatele invenții ale României post-comuniste este instituția târgului de carte. Vorbesc de o ‘instituție’ și nu de o serie de proiecte disparate pentru că, după câțiva ani de căutare a identității, cele două mari târguri, Bookfest și Gaudeamus, au devenit puncte obligatorii pe harta culturală a țării. Bine organizate, beneficiind din plin de expertiza internațională, ele se bucură de un enorm succes tocmai pentru că nu au dorit să inoveze. Sunt printre puținele locuri din România unde lucrurile arată ‘ca afară’. Am văzut suficiente târguri internaționale încât să știu că nu fac o comparație fără acoperire. Standurile se prezintă din ce în ce mai bine, iar cărțile înseși rivalizează, de foarte multe ori, la nivelul concepției grafice, cu cele mai frumoase volume publicate astăzi în lume.

Târgurile, după cum se știe, sunt și prilejul în care scriitorii îi asaltează pe editori cu noi propuneri, iar editorii își arată mulțimii augustele fețe, mândri de ceea ce au reușit să producă într-un an de zile — sau, în unele cazuri, în ultimele  luni sau chiar săptămâni. Nu știu câte contracte efective se parafează la târguri, nu știu câți traducători își aleg direct din standuri cărțile pe care le vor traduce, nu știu cât de eficace sunt lansările care transformă marea sală de la Romexpo într-un Babel sonor amețitor. Dar știu că foarte mulți români își trăiesc viața intelectuală având drept reper datele de desfășurare ale târgurilor menționate.

Deși se vorbește mai puțin despre această componentă, de pe la mijlocul anilor ’90, Gaudeamus și, ulterior, Bookfest au împrumutat bunul obicei de a invita, ca participant de onoare, câte o țară. În 2015, la Bookfest, de acest tratament s-a bucurat Cehia, în organizarea Ministerului Culturii din Cehia și a Centrului Ceh din București, împreună cu doi parteneri din România, editurile Curtea Veche și Jumătatea Plină. Sub genericul Cehia. Republica literaturii, evenimentul a asigurat o bună propagandă țării care s-a impus de multă vreme drept una dintre ‘producătoarele’ de scriitori importanți.

Dar într-o măsură chiar mai mare decât o sărbătoare a cărții, Bookfest și Gaudeamus sunt sărbători ale cititorului. Am mai scris și altădată: una dintre cele mai minunate imagini care-mi vin în minte atunci când vreau să-mi reprezint ideea de sublim e cea a unor doamne ieșind de la Romexpo cocârjate (chiar acesta e cuvântul) de plasele, pungile și gențile pline cu cărți. Am surprins scena acum câțiva ani, pe planul înclinat din fața intrării principale a pavilionului. Primul impuls a fost să le sar în ajutor, să le eliberez de povara kilogramelor care le făcea să nădușească și să măsoare cu priviri disperate distanța până la portbagajele mașinilor unde urma să fie depusă prețioasa captură. Am renunțat, însă, văzând cu câtă dârzenie își încleștaseră palmele pe ‘containerele’ burdușite cu cărți.

Simultan, m-a străfulgerat imaginea a mii de situații în care, după ore de așteptare la cozi, femeile din vremea comunismului se întorceau acasă cu aceeași privire parcă hipnotizată. Cumpăraseră nu ce ar fi avut în acel moment nevoie, ci, de-a valma, indiferent dacă le trebuia sau nu, tot ce puteau oferi atunci ‘alimentarele’ lui Ceaușescu: orez și hârtie igienică, detergenți și conserve de pește (neapărat ‘oceanic’), pungi cu paste făinoase, fasole la borcan având culoarea degetelor de mort, boabe de mazăre pipernicite, ca și cum sute de fețe miniaturale și zbârcite de asiatici ar fi fost ținute prizoniere în lichidul de culoare incertă din recipient.  Nu erau grupuri umane, ci cârduri cu priviri anxioase, gata să-și apere prada de hoarda flămândă care nu avusese noroc, în ziua aceea, să ‘apuce’ vreunul  din râvnitele produse care se ‘dădeau’ în dughenele insalubre ale comunismului.

Din motive obiective, nu am reușit, zilele trecute, să ajung la Bookfest. Am, așadar, conștiința împăcată cel puțin față de doi prieteni, frații mei, Vladimir Tismăneanu și Horia-Roman Patapievici. Pur și simplu, nu am putut să mă eliberez de îndatoririle pe care le aveam la Timișoara. Vladimir și-a lansat o nouă carte din seria ‘galeriei cu monștri’ care au susținut și perpetuat ideologia comunistă în România, Efigii ale unui coșmar istoric, iar Horia s-a aflat în dubla ipostază de editor  (selecție, îngrijire, cronologie și comentarii) al primului volum din seria de opere Ezra Pound (poeziile scrise între 1908 și 1920) și de autor al eseurilor cu titlul Partea nevăzută decide totul (acesta din urmă fiind unul dintre best-seller-urile Târgului).

În același timp, nu-mi pot ascunde mie însumi faptul că am simțit și o ușurare că nu voi fi la Romexpo. O ușurare combinată cu frustrare, pentru că nu există plăcere mai mare decât să baletezi printre valurile de cărți care te privesc ademenitor (organizatorii vorbeau de un milion de cărți oferite spre vânzare și de două sute de edituri prezente). De o vreme, mă indispune tot mai mult lucrul care mă încânta cândva: și anume, mulțimea întâlnirilor neașteptate. Absența mea de la Târgul din mai e legată, așadar, și de dorința de a nu mă mai vedea vreodată față în față cu o sumedenie de scriitori români. E vorba de oameni de care m-am simțit, decenii în șir, legat cu puternicele fire ale solidarității de valoare, aspirație civică și generație. Oameni cărora le-am descoperit, însă, în ultimii ani figurile schimonosite de ură, cărora le-am văzut la televizor grimasele descompuse de oroare și glasurile sugrumate de resentiment.

M-am săturat, așadar, în primul rând, de propria mea generație de scriitori, așa-numiții optzeciști, care, cu excepțiile de rigoare, s-au dovedit a fi nu doar niște talente precare, ci și caractere detestabile. N-aș vrea, de pildă, ca să dau un exemplu, să-l mai întâlnesc vreodată pe Florin Iaru. Nu suport, pur și simplu, nu suport să fac o comparație între ceea ce știam că a fost pe vremea tinereții noastre (unul dintre cei mai seducători și talentați poeți români, un om căruia expresia ‘pâinea lui Dumnezeu’ i se potrivea de minune) și personajul nefrecventabil de astăzi. Cel care trăia pe vremuri ‘la cea mai înaltă ficțiune’, a ajuns s-o ducă dintr-o ‘ficționalizare’ în alta, inventând povești abracadabrante despre prietenii mei și despre mine, pe care ne urmărește cu o ură pe cât de sălbatică, pe atât de inexplicabilă.

Mi-ar fi extrem de dureros să-l mai întâlnesc vreodată pe Radu Călin Cristea. Omul alături de care am petrecut multe ceasuri frumoase ale vieții mele a căzut într-o patimă a ‘dezvăluirilor’ ce nu diferă cu nicio picătură de dosarele de Securitate din vremea comunismului. Sunt uluit de metamorfoza, cu adevărat kafkiană, suferită în intervalul ultimilor ani — ani ce coincid (întâmplător?) cu o serie de funcții publice obținute pe cale politică.

M-am săturat, de asemenea, de privirile furișe aruncate de diverși jurnaliști culturali, gen Șimonca, pe vremuri vajnic promotor al democrației, pe când lucra la un post de radio occidental, ajuns, astăzi, un simplu posesor de lupă ideologică prin care privește lumea culturală. M-am săturat, în aceeași măsură, de pleiada neo-comunistă — dar cu cefe tot mai groase — care dă năvală la acest eveniment eminamente capitalist cu aerul că ce se află în rafturi e rezultatul „redistribuirii” marxist-leniniste, și nu al muncii epuizante, provocatoare de infarcturi, a unor editori-capitaliști. După cum m-am săturat să zăresc, fie și cu coada ochiului, siluetele înveninaților, revanșarzilor și orbiților de pofta de a distruge din categoria Eugen Simion, Breban și acoliții lor.

Ceea ce nu înseamnă că nu voi citi, cu aceeași plăcere, măcar o parte din cărțile care au fost lansate la recentul târg Bookfest. Încet-încet, ajung astfel la concluzia unui intelectual respectat, care-mi spunea odinioară că e recomandabil să stai cât mai departe de scriitori dacă vrei să nu te scârbească (și) scrierile lor.

P. S. Am aflat, imediat după apariția acestui articol, cu multă bucurie, că și cartea lui Vladimir Tismăneanu lansată la Târg a dobândit onorantul (și mult invidiatul) statut de ‘Best seller al Bookfest 2015’.”

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. cefele groase se vintura n general pe oriunde exista vizibilitate publica
    ca o intimplare amuzanta : un artist plastic isi prezenta arta nonconfigurativa din ciclul planetelor. obiectele erau rotunde desigur. un businessman autohton le cumpara ca pe o colectie de farfurii (blide nu zburatoare) !
    ps : o cautare de rutina in domeniul de interes (psihologie, astronomie, aeronautica etc.) iti va returna o lista foarte lunga de lucrari tiparite (si cu scurte prezentari). esti la un click si citeva ore distanta de a le fi posesor !

  2. Ma tot duce gindul la o paralela intre vietile, scrierile, comportamentul social si uman ale lui Nicolae Breban si Eugen Barbu.
    Comparatia ii era intr-un timp net defavorabila lui Barbu,acuzat de toate relele din lume, dela plagiat, la securist, , dela protocronism la anti-semitism si multe altele dintre care sa nu uitam acuza de a-I fi scris altii cartile. Lipsit total de caracter, se pare, ca si multi alti scriitori de virf ai nostri, dar lipsa de talent nu I-a negat-o insa nimeni..
    In schimb, hai sa avem odata curajul si sa spunem ca Breban a fost si este un netalentat, ca a scris niste carti plicticoase si care se repta, ca n-are nici idei nici stil. A scris o singura carte mai acatarii, ‘ ANIMALE BOLNAVE „, intr-o perioda in care mai multora diversi ” patati” . mai mult sau mai putin talentati, dar sigur recrutati de securitate ( gen Ivasiuc, si altii ) li s-a permis sa strecoare in scrierile lor si ” sopirle” care au facut valuri la timpul lor.. Evolutia lui Breban, pina In Decembrie 1989, este tipica a unui agent al securitatii, dece nu spune nimeni clar si fatis asta . Sint convins ca si sinecura de academician ( intr-o academie despre ai carei membri, poate exceptind pe medici si ingineri, nu a auzit nimei in lume ! ) I-a fos oferita tot de membri inca active ai fostei securitati, sau poate de urmasii lor .
    Haideti, domnilor publicisti, puneti puctul pe ” I ” mai cu vehementa si spuneti calr ori pe unde putei, cine este Breban !

  3. De ce intelofobie? Breban nu e impotriva tuturor intelectualilor. Cu Zoe Petre si cu Daniel Barbu nu va avea nimic niciodata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro