Sunt momente în care datoria de luciditate trebuie onorată, sunt momente în care un anumit calm devine imaginea moderaţiei politice înseşi. Zilele care au urmat votului din 23 iunie 2016 sunt astfel de momente, clipe care pun la încercare însăşi capacitatea Occidentului de a-şi menţine coeziunea responsabilă pentru existenţa sa, unită. În aceste clipe dominate de profeţii apocaliptice şi de inflamări retorice, este nevoie să revenim, cu curaj intelectual, la temeliile care au aşezat lumea noastră pe făgaşul pe care se află, în deceniile de după 1945. Iar în centrul acestui eşafodaj pacificator se află ideea solidarităţii atlantice: o idee fără de care Europa nu ar fi fost decât un teritoriu marcat de traumele unui trecut recent al crimelor, ravagiilor şi dezolării.
A ne reaminti de solidaritatea atlantică, în acest interval de cumpănă şi de isterie, înseamnă a ne reaminti de necesitatea evitării pericolului mortal al izolaţionismului. O Europă întoarsă spre sine, eliberată de legăturile de securitate care au unit-o cu Statele Unite şi cu Marea Britanie prin NATO,ar fi punctul de plecare al unui regres istoric fără precedent. Solidaritatea atlantică nu subminează Uniunea Europeană- ea este complementară şi permite ancorarea continentului nostru în portul de siguranţă al unui spaţiu ce privilegiază pluralismul, demnitatea umană şi virtuţile pieţei libere. Solidaritatea atlantică este alternativa la fragmentare, la xenofobie, la dezunire şi la “ pragmatismul “ făţarnic care oferă inamicilor libertăţii, interni sau externi, şansa de a exploata ocaziile oferite de discordie şi de retranşare laşă.
Lecţia solidarităţii atlantice, a cărei imagine instituţională este NATO, se hrăneşte din eşecurile tragice ale primei jumătăţi de secol XX. Memoria istorică are darul de a contracara ravagiile uităriii,mai mult sau mai puţin inocente. Care ar fi fost chipul Europei abandonate sieşi, lipsite de intervenţia, decisivă, a Statelor Unite şi a Marii Britanii, în confruntarea cu hegemonia nazistă? Care ar fi fost viitorul continentului, în condiţiile retragerii Statelor Unite în deceniile care au urmat înfrângerii germane? Sunt, acestea , interogaţii retorice. Fără curajul solidarităţii atlantice,totalitarismul ar fi învins, de data aceasta, în decorul democraţiilor populare. În cele din urmă, energia unităţii europene a fost alimentată de impulsul dat de unitatea atlantică. Pacea din vestul Europei este nu doar rezultatul reconcilierii franco- germane, dar şi al tenacităţii cu care solidaritatea atlantică a descurajat renaşterea inamiciţiilor istorice.
Îndiguirea puterilor care ameninţă modelul întemeiat pe pluralism este posibilă doar în măsura în care această solidaritate supravieţuieşte şocurilor şi tentaţiilor izolării. Izolarea Europei, prin detaşarea ei de NATO şi de arhitectura sa, este la fel de nefastă ca şi izolarea Statelor Unite, prin renunţarea, fatală, la prezenţa sa pe continent. Pentru Rusia, această dublă auto-izolare ar permite, în fine, asaltul decisiv împotriva ordinii internaţionale pe care a consfinţit-o sfârşitul Războiului Rece.
Pentru Europa Centrală şi de Est, anii din urmă au indicat, de o manieră dramatică, realitatea resurecţiei instinctului imperial rus. Anexarea Crimeei şi agresiunea din Ucraina sunt probele vitalităţii revizioniste. Ofensiva retorică pe care Rusia a indreptat-o împotriva României, după inaugurarea instalaţiei anti- rachetă de la Deveselu, este parte din acest proces de intimidare. Inclinaţia unor oficiali europeni de a condamna întărirea prezenţei NATO în Est ca pe o conduită provocatoare evocă grija cu care Germania lui Hitler a a fost menajată, în anii de dinaintea lui 1939. Spectrul cedării de la München, dar şi umbra pactului sovieto- german, sunt exorcizabile doar în condiţiile în care naţiunile europene îşi temperează tentaţia “ reconcilierii” pragmatice cu Rusia lui Vladimir Putin.
De viitorul solidarităţii atlantice depinde, simbolic, viitorul păciii europene. Punţile care unesc, de dincolo şi de dincoace de Atlantic, nu pot fi rupte decât cu riscul de a retrezi instictele liberticide şi criminale care dormitează,în adâncul Europei noastre. Luciditatea democratică este alternativa la sinuciderea unui întreg continent.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Parere personala.
In mass media romaneasca, la „marii formatori de opinie”, simt o satisfactie de tribuna fotbalistica daca UK va parasi UE. Vom putea rupe Axa prin Londra si vom putea beneficia de arborele cotit, atit de dorit, prin Berlin.
In plus, in aceiasi mass media, din strainatate razbat doar strigatele de satisfactie a „celor doi soferi” ai UE, Franta si Germania.
Afara cu britii, sa ne facem noi o Uniune dupa chipul si asemanarea noastra; ca fraieri pe care sa-i prindem in plasa exisrta.
Marea Britanie, pe care unii spera s-o vada miine sparta in bucati ca URSS-ul, tratata cu dispretul care a erupt in presa, oare va mai depune eforturi, in cadrul NATO, pentru apararea estului european? Mai tirziu, urmasii, ii vor injura ca pe Churchill, ca ne-a lasat pe mina rusilor|?
A nu se crede ca SUA vor trece cu arme si bagaje de partea celor doi soferi, si vor da cu flit UK.
„O Europă întoarsă spre sine, eliberată de legăturile de securitate care au unit-o cu Statele Unite şi cu Marea Britanie prin NATO” – unde aţi citit despre vreo propunere în sensul ăsta?
Nici măcar Le Pen nu vrea ieşirea Franţei din Alianţa Atlantică, ci doar retragerea din structurile militare integrate (revenirea la situaţia „gaullistă” anterioară anului 2009). Nu UE a renunţat la Marea Britanie, ci invers.
Nu există nici o „resurecţie a instinctului imperial rus”. Acum 20 de ani Rusia era mai imperială decât astăzi, atunci avea Ucraina în sfera sa de influenţă. Rusia duce de fapt o disperată luptă defensivă pentru a împiedica avansarea NATO către graniţele sale.
Rusia are nevoie de Occident (credite, comerţ, investiţii). Încearcă să stabilească legături cu politicieni, partide, ţări din Occident pentru a obţine renunţarea la sancţiuni şi normalizarea relaţiilor. Dar aceste iniţiative sunt tratate drept propagandă, „război hibrid”, tentative de a submina şi diviza Occidentul! Luciditatea a dispărut de mult.
Rusia nu ameninţă România. A anunţat doar că va căuta metode pentru a contracara scutul de la Deveselu, ca acesta a devenit o ţintă în eventualitatea că va începe un război. Aşa cum de zeci de ani locaţii din Occident sunt ţinta rachetelor ruseşti. Şi invers, către locaţii din Rusia sunt îndreptate rachetele occidentale.
Războiul nu a început din cauza acordului de la Munchen, ci din cauza garanţiilor acordate Poloniei. Nu Germania a atacat Franţa şi Marea Britanie, ci acestea au declarat aiurea război Germaniei. (Hitler scrisese în Mein Kampf că vrea să cucerească spaţiu vital în URSS. Pentru asta trebuia să cucerească mai întâi Polonia, aflată între Germania şi URSS. O politică inteligentă pentru Anglia şi Franţa ar fi fost să-i lase pe germani şi pe sovietici să se lupte între ei, şi să aibă grijă ca nici unii să nu câştige, până când ar fi fost epuizaţi de război. Atunci Anglia, Franţa, SUA şi-ar fi impus condiţiile – în principal eliberarea Europei de Est. Dar pentru că francezii şi englezii au declarat război în 1939, Franţa a fost ocupată de germani, apoi URSS a ocupat şi sovietizat Europa de Est, inclusiv Polonia pentru care anglo-francezii au intervenit în 1939! E un exemplu limpede de iresponsabilitate politică. De multe ori în politică cel mai bun mod de-a acţiona e să te abţii să acţionezi. Şi tot de multe ori, atunci când alegi să acţionezi „moral”, fără să evaluezi raţional consecinţele, rişti să provoci o catastrofă, pentru tine, dar şi pentru cel pe care vrei să-l ajuţi. Sovietizarea Poloniei e un exemplu clar.)
@DanT – chiar aveți impresia că Occidentul o să vă ofere ”credite, comerț, investiții”, iar voi în timpul ăsta o să-l mituiți pe Schroeder să închidă toate centralele nucleare ale Germaniei și să cumpere gaz de la voi? :P
Creditele, comerțul și investițiile vin la pachet cu un model social-politic pe care Rusia trebuie să-l adopte. Iar dacă tu și coordonatorul tău nu puteți înțelege asta, măcar Fundația lui Asimov ar fi trebuit să o citiți. Are mai mult de 50 de ani de când a fost scrisă și ar fi avut timp să ajungă și la Moscova până acum :)
:)
@DanT
Aveți un mod cel puțin ciudat (ca să nu spun dubios) de a vedea lucrurile. N-or fi fost nici occidentalii „ușă de biserică” în perioada interbelică și tocmai politica de concesii a Franței și a Regatului Unit din 1938-39 a dus – pe cale „pașnică” – la desființarea Cehoslovaciei independente și al „unirea” (corect „ocuparea de către Hitler” a) Austriei cu Reich-ul German. Aceleași puteri au evitat să dea garanții ferme țărilor din estul Europei (țările baltice, România, Polonia) și au sperat că, dacă-l „asmut” pe Hitler spre est, vor scăpa ele. Ei, nu doar că Hitler nu s-a lăsat rugat, dar s-a înțeles (perfect) cu celălalt nebun (dictatorul Stalin) să împartă estul Europei (poate vă spune ceva Pactul Molotov-Ribbentropp, semnat la 23 august 1939). Iar Franța și Regatul Unit au intrat în septembrie 1939 în război „de partea Poloniei” la „plesneală”, fiindcă au dormit în tranșee în fața unei Germanii, care nici nu s-a sinchisit de „declarația de război” a celor două puteri occidentale. Abia după ce și-a împărțit Polonia cu URSS, Hitler s-a întors spre vest și a scos Franța din război, în câteva săptămâni.
Sigur, nu există nici o „resurecție a spiritului imperial rus”, decât cu câteva „mici momente”, care încep, din secolul XVIII, cu anexarea, rând pe rând, a unor părți din Polonia, a Finlandei, a țărilor baltice, a unei bune părți din Ucraina (pe Transnistria rușii au pus mâna în 1792, de pildă), a Basarabiei…. Același „spirit imperial rus” (recosmetizat în „sovietic”, că doar capitala URSS era în RSFS Rusă și, dacă n-ați știut russki jazîk a cam fost singura limbă utilizată în perioada sovietică – basarabenii care au trăit vremurile alea v-o pot confirma!) a făcut ca, în 1939-1940, URSS să „elibereze”, din nou, estul Poloniei (în cooperare cu Hitler), Karelia de finlandezi, țările baltice, Basarabia și – ca pedeapsă pentru tupeul României de a accepta Unirea acestei regiuni cu Țara, în 1918 – și nordul Bucovinei (noroc că s-a enervat Hitler, că altfel Stalin ne-o lua pe toată!) și, „din greșeală” și ținutul Herței. Și nu are nici o legătură după dumneavoastră comunizarea, cu tancurile sovietice, a aproape jumătate de Europă, după 1944-45 (cu complicitatea ticăloasă a Vestului). Iar această cedare a estului Europei în mâinile sovieticilor nu are legătură cu războiul mondial, ci cu aranjamentele ticăloase semnate de Stalin cu Churchill (prin care, perfidul Albion consacra, în mare măsură, vechea împărțire a estului Europei în „sfere de influență”, stabilită în august 1939, de Molotov și Ribbentropp!
Afirmați, mai mult decât aberant, în completă necunoștință de cauză, că al doilea război mondial a început din cauza garanțiilor acordate Poloniei. Dar de Sistemul de Tratate de după primul război mondial ați auzit (semnate la Paris și în împrejurimi, în 1919-1920)? De convenția privind definirea agresorului, la care a aderat și URSS, care mai era și membră al Ligii Națiunilor (din 1934), la momentul când a atacat, mișelește, Polonia, pe la spate? Cu care Polonie, URSS avea și un tratat (din 1920), prin care recunoștea frontierele statului polonez interbelic (așa cum a avut și cu țările baltice și cu Finlanda, dar rușii au dovedit de atâtea ori că tratatele semnate de ei sunt un fel de hârtie igienică: a se vedea convenția de la Livadia, semnată de țariști cu România, prin care ni se recunoștea și independența și integritatea teritorială – deci apartenența la statul român a sudului Basarabiei: ni l-au luat, după ce i-am salvat de rușine, la Plevna!). Statele mari, câștigătoare ale primului război mondial, ERAU, DE VREO 20 DE ANI! GARANTE ȘI PENTRU INTEGRITATEA TERITORIALĂ A STATELOR MICI! Iar când URSS a aderat la Liga Națiunilor, a acceptat, implicit, și sistemul de tratate semnate în 1919-20. Altfel nu s-ar explica de ce, în 1934-36, a căutat să normalizeze relațiile și cu România și doar schimbarea (în 1936), de către idiotul de Carol al II-lea a lui Titulescu de la Ministerul de Externe ne-a împiedicat să avem un tratat semnat și cu URSS care să recunoască frontiera de pe Nistru!
Ziceți că „Rusia nu amenință România” (numai ce-a zis Putler zilele trecute că va putea lovi cu focoase cu încărcătură militară România, dar asta nu e amenințare, ci un mesaj „prietenesc”, ca în vremurile în care țariștii puneau români la jug, în locul dobitoacelor și ne ziceau că „ne-au mai rămas ochii ca să plângem” sau ca pe vremea tătucului Stalin când relațiile noastre cu sovieticii, „reciproc avantajoase” – vezi jaful organizat cu Sovromurile! – se reducea la următoarea constatare: „noi avem relații reciproc avantajoase cu URSS: noi le dăm grâul și ei ne iau petrolul!”)! Păi, dacă nu ne „amenință”, să-și ia armata a 14-a din Transnistria, să se retragă din Crimeea și să-i lase pe ucraineni să aibă relații cu cine vor ei (adică, taman cu Uniunea Europeană). Ziceți, în treacăt ceva de „renunțarea la sancțiuni”, impuse de Europa și de NATO Rusiei. Să vă reîmprospătez memoria: în 1994, în schimbul faptului că Ucraina renunța la toate focoasele nucleare ex-sovietice, la Budapesta, Regatul Unit, Statele Unite și… Rusia au semnat un document prin care garantau INTEGRITATEA TERITORIALĂ A UCRAINEI (INCLUSIV CRIMEEA)! Documentul în cauză nu face nici o referire/condiționare legată de ce politică externă să urmeze Ucraina (stat independent, ca și Rusia, de fapt). Și, ce să vezi, ca reacție a Rusiei la faptul că ucrainenii doreau să deschidă negocieri de aderare, nu la Uniunea (prorusă) Euroasiatică, ci la Uniunea Europeană, după Olimpiada de la Soci, Putler a anexat Crimeea (după „scenariul” în care Hitler a „unit” Austria cu Germania, în martie 1938, și a inventat un nou tip de „turism”: „turismul cu tancul”…, la vecini! (în estul Ucrainei). În fond, a repetat „scenariul” prin care au fost create ca „zone de conflict înghețat” Transnistria (în estul R. Moldova, care poate, s-ar fi re-unit cu România, ca în 1918!) și în Abhazia și Osetia de Sud (ca „răspuns la „tupeul” Georgiei de a vrea în NATO!).
Aberați cât China, când afirmați că NATO ar avea, după 1990, în vizor, ținte rusești. Ani buni, țările occidentale au crezut, după dispariția URSS, că se poate conta pe Rusia ca pe un partener. Unii (Germania, Franța, Italia, Ungaria…) cred așa ceva și azi și dacă nu erau americanii și țările est-europene (Polonia, balticii, uneori chiar România), n-ar mai fi fost nici o sancțiune UE față de Rusia, s-ar fi recunoscut Crimeea ca rusească, pe față și gata!
Mai slăbiți-mă cu Le Pen. Poate ne povestiți cine o finanțează pe maimuța asta demagogă și unde ați citit (sursă credibilă!) că această marionetă a lui Putler „nu vrea ieșirea Franței din NATO”?
Sunteți cel puțin părtinitor (mai că-mi vine să zic altceva, dar mi-e mie jenă de lipsa dumneavoastră de jenă!) și ar trebui să vă fie rușine să vorbiți prostiile pe care le văd mai sus, exact în ziua când se împlinesc 76 de ani de la ocuparea de către URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herței! Teritorii care au fost și sunt românești, dar, ca o consecință a pactului Molotov-Ribbentropp, se găsesc (și azi!) în afara granițelor țării! Întebați-i pe morții basarabeni și bucovineni, împinși cu de-a sila prin trenuri în care au fost grămădiți mai rău ca vitele, înghețați prin Siberia sau morți prin beciurile NKVD-ului dacă Rusia are sau nu „instinct imperial”! Multă nerușinare și nesimțire mai aveți! Și, sigur, nu vă dați seama de asta!!!
EXCEPTIONAL! ACELEASI GANDURI SI PARERI LE SUSTIN SI EU!
FELICITARI DOMNULE …SAU DOAMNA!
SANATATE SI VREMURI MAI LIPEZI!
Adica, desi imoral, era mai util ca aliatii occidentali ai Poloniei sa nu fi reactionat la agresiunea germana si ar fi lasat Germania sa distruga Polonia iar apoi sa se ia la tranta cu URSS si doar dupa aceea, in functie de cine castiga, sa intervina (cum anume, nu inteleg) si sa stabileasca cam pe unde trebuie sa fie frontierele.
Tot asa ganditi si in privinta agresiunii rusesti impotriva Ucrainei Adica Rusia lasata sa isi faca mendrele in Ucraina (strict „defensiv”, desigur) si apoi iarasi in Georgia, tarite baltice, Moldova si, de ce nu, mai departe catre centrul Europei dupa care, conform logicii Dvs. de mai sus, Occidentul sa intervina ca „arbitru”.
Inteleg ca sunteti pro-moscovit, insa nu stiam ca uitati si ce scrie in cartile de istorie. Regula cine castiga razboiul (adica a si participat la el, conditie eliminatorie de baza) face regulile de dupa. Nu cel care sta pe margine.
Pe de alta parte, daca la Moscova se fac planuri de genul celui creionat de Dvs. e bine. Inseamna ca habar nu aveti ce va asteapta in viitor :)
Daca insa credeti ca moralitatea a murit peste tot, cum s-a intamplat in Rusia, e iarasi bine. Veti avea o surpriza.
Brexit ul n are nimic cu Nato, domnule autor ! n ati aflat ? sau pregatiti terenul ptr romini ?
citind fituicili de romanica afli ca romini au o noua sansa sa stringa relatiile cu Uk; ha ha
De ce nu spuneti dle. Stanomir si motivul pentru care s-a ajuns la Brexit? Nu cumva „hienele” lacome care au distrus Germania si Replublica de la Weimar in anii ’20 si ’30 ai secolului trecut sunt responsabile si acum pentru clivajele economice pe care le-au creat? Aveti cat de cat idee in ce hal traiesc acum britanicul sau americanul de rand (someri si ingropati pentru 3 generatii in datorii)?????
…şi să nu uităm ce le-au făcut negrilor :) :) :)
„Solidaritatea transatalantica”, cu Europa, nu il mai intereseaza pe americanul de rand care in ultimii 30 de ani si-a vazut slujbele exportate in China si alte tari din Asia („outsourcing”) si tara invadata de mexicani, africani, arabi, etc. cu zecile de milioane. Albii americani mai sunt azi 63% din populatia SUA, si vor fi minoritate (<50%) in 15-20 de ani.
„….instictele liberticide şi criminale care dormitează în adâncul Europei noastre.”Dormitează dar dau semne de trezire.Cred că pericolele cele mai mari pentru Europa sunt Rusia şi Germania(în această ordine) la care dorinţa de revanşă este deja aproape o certitudine.Rusia a fost înfrântă în „războiul rece” şi acum vrea satisfacţie,iar Germania după două războaie mondiale pierdute,oare o fi uitat tragedia?Mi-e frică de cele două ţări şi nu vreau să facă un nou pact Ribbentrop-Molotov pe Frontul de Est.
„Experimentul” secolului XX a fost Germania. Poate ca „experimentul” secolului XXI este Marea Britanie. Poate ca Europa si lumea intreaga au nevoie de un exemplu negativ pentru a-si amuti demonii care-au prins din nou glas. Oamenii uita usor si, din cand in cand, trebuie sa li se reaminteasca. Sa fim cu ochii pe Marea Britanie, ca spectatori. Cred ca se vor intampla lucruri interesante, acolo.
Ceea ce s-a intamplat (si se va intampla) in Marea Britanie poate fi un exemplu in multe feluri, pentru multe state. E posibil ca, la un moment dat, sa ajungem la concluzia ca efectele negative ale Brexit -ului sunt acceptabile si covarsite de efectele pozitive.
Domnul Nigel si ai lui trebuie sa-si asume „victoria” si sa guverneze conform valorilor si principiilor pe care le-au strigat in campania pro-Brexit. Cumva, ceva, parca-mi aduce aminte de domnul Tsipras si de „cocoshismele” lui…
„Experimentul” sec XX a fost comunismul.Experimentul secolului XXI este globalismul.Care globalism este tot un fel de comunism.Carevasăzică experimentăm aceeaşi Mărie dar cu altă pălărie…
Eu ma refeream exclusiv la dimensiunea nationalista / xenofoba.
Se pare ca nationalismul prinde la mase, atat in socialism/comunism, cat si in capitalism.
L-as parafraza pe Țuțea, care aflând ca medicul lui, dr. Pavel Chirilă, va lipsi un timp, caci are un drum de făcut in America, a căzut pe gânduri: „Americaaa, … America, cea mai mare realizare a Europei!”.
Acum eu as spune: „Europaaa secolului XXI,… Europaa de astăzi, cea mai mare realizare a Americii.”