vineri, februarie 26, 2021

După ce scăpăm de Oprescu, nu-i lăsaţi pe complicii săi morali să pună mâna pe oraş!

În afară de jurnaliştii Antenei 3, observ un mare entuziasm în rândul publicului în legătură cu arestarea primarului Sorin Oprescu. „Bine că l-au luat”, pare a fi mesajul general. Îi înţeleg pe locuitorii acestui oraş. De la suma uriaşă primită ca mită – circa un milion de euro – la faptul că nu s-ar fi sfiit să-şi ceară tainul deşi bunicul mituitorului tocmai decedase, faptele prezentate de DNA nu ne pot provoca vreo simpatie pentru fostul medic al lui Ion Iliescu. Dar aş vrea să ieşim din euforie, să ne punem întrebări şi să ne uităm spre viitor. Pentru că, daţi-mi voie să vă amintesc câteva fapte recente. Şi la Constanţa, mulţi au jubilat – pe bună dreptate – când DNA-ul l-a scos pe Radu Mazăre din primărie. Dar, după câteva luni, nu pare că s-a schimbat ceva în bine în administraţia oraşului (în afară de faptul că, probabil, nu se mai ia şpagă) şi nici nu văd alternativa cinstită şi competentă la regimul Mazăre-Nicuşor Constantinescu. La fel şi la Primăria Sectorului 5, după ce Marian Vanghelie a fost plasat în arest. Azi, înainte de a scrie acest comentariu, am verificat dacă această primărie măcar a făcut public bugetul local. Nu, este secret în continuare.

Bugetul Primăriei Sectorului 5 este secret pentru ca administratorii acestui sector să poată fura mai bine. Abia din referatul DNA am aflat ce se întâmplă acolo: primarul Vanghelie a acordat, în ultimii opt ani, potrivit procurorilor, contracte de 2 miliarde de lei, cerând în schimb 20% din valoarea acestora. La sectorul 1, unde edil şef este Andrei Chiliman, bugetul anual este de 1,1 mld. lei, din care peste 300 milioane lei merg la investiţii, date din Ziarul Financiar). DNA susţine că Andrei Chiliman – mai modest decât Vanghelie – lua doar 10%. La primăria centrală, în parohia doctorului Oprescu, se operau doar 10% din bugetul de investiţii care, potrivit ZF, era de 235 milioane euro doar în 2015. Un jurnalist sportiv a amintit în aceste zile cum s-a dublat costul Arenei Naţionale, de la estimarea iniţială de 100 de milioane de euro, la peste 200 de milioane de euro (dar Primăria Municipiului Bucureşti nu a  vrut să comunice costurile exacte).

Am oferit aceste date pentru a înţelege mai clar cât de bogat este Bucureştiul, care este amploarea jafului şi faptul că a existat o înţelegere subterană, între actorii politici importanţi, care a permis să se ajungă aici. Oraşul a fost împărţit între grupuri de interese, care nu se atacau între ele decât cu mănuşi. În paranteză, am observat că, zilele acestea, melomanii se duc la Festivalul Enescu şi aproape toţi sunt de acord că sonorizarea Sălii Mari a Palatului este proastă, iar oraşul are nevoie de o sală modernă de concerte. Am fi putut să o avem de mult, dacă nu s-ar fi furat atât de mult.

Ajung acum la prima întrebare: cum a fost posibil ca acest oraş, capitala României, să fie jecmănit la o asemenea amploare şi să se ajungă la Oprescu abia în martie 2015, urmare a denunţului unor oameni de afaceri? Unde era opoziţia din Consiliul General? Da, ştiu ce îmi veţi spune: probabil că fraterniza discret cu Oprescu, din motive materiale…Dar unde erau celebrele noastre servicii secrete, pe care cheltuim un buget la care MI 5 nu visează? Nu cred că nu se ştia…De fapt, mai toată lumea “bună” din acest oraş intuia ce face Oprescu, doar că nu se cunoştea traseul banilor. Operaţiunea DNA arată cât a fost de uşor să fie prins. Din cei şapte primari susţinuţi de USL în 2012, trei au intrat pe mâna DNA-ului şi probabil urmează şi alţii. PSD şi PNL ar fi datoare cu nişte scuze, după opinia mea…

A doua întrebare: ce putem schimba? Răspunsul este, în primul rând, de natură politică, dar vreau ca, acum, să mă opresc mai mult la o serie de chestiuni tehnice. Până vom ajunge la alegerile din 2016, societatea civilă trebuie să ceară transparenţă şi să se uite atent la fiecare leu cheltuit de cele şapte primării. Bugetele trebuie publicate pe site, acelaşi lucru trebuie făcut cu toate licitaţiile şi achiziţiile, precum şi cu salariile angajaţilor primăriilor. Trebuie publicate contractele cu firmele de salubrizare, precum şi bugetele diferitelor companii sau administraţii de interes local. Aţi văzut de unde scotea Oprescu bani: de la Administraţia Cimitirelor! Este un pas aparent mic, dar dacă aceste sume ar fi publice, locuitorii ar observa mult mai uşor unde se duc banii.

Cheia sunt însă alegerile locale din 2016. Toată partea politică a administraţiei acestui oraş trebuie curăţată, pentru că toţi sunt parte, măcare prin tăcere, a unui sistem care a drenat resursele Bucureştiului. Cel puţin prin tăcere sunt complici! Ştiu că cer foarte mult, prea mult, naiv de mult…dar nu cred că se mai poate accepta o soluţie călduţă, în care nişte personaje negre să fie înlocuite cu nişte inşi gri. E vremea ca bucureştenii să-şi ia oraşul înapoi.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Parafrazind pe un comentator „daca ar fi doar Oprescu” (si complicii lui), dar ce e de facut cu cei care inca mai au incredere in Oprescu, alegatorii sai?
    NB,
    un viceprimar, ca sa nu fie ales primar interimar, si-a dat demisia si, dupa alegerea interimarului, a fost reales viceprimar.
    Manevre.
    Subterane; liberale si pesediste.

    • si nu vorbesc singular:
      „12:45 Ipocrizie politica: PNL si PSD fac un pact pentru Bucuresti, care prezinta solutii pentru salvarea orasului, dar refuza sa isi asume responsabilitatea guvernarii locale”.
      HotNews

  2. ” probabil, nu se mai ia şpagă”
    imi ziceam la inceputurili actiunilor in forta ale DNA ca putin cite putin va scadea coruptia
    apoi mi am adus aminte ca tot asa prin anii 90 imi ziceam ca se va termina cu comunistii putin cite putin
    mi au trebuit citiva ani sa mi dau seama ca viata mea ii prea scurta ptr procesul asta
    rominul ii frate cu codru de cind s o inventat etnia;regatenii si au impus azi si in Ardeal cultura
    cu toata activitatea DNA,cea mediata sau nu,spaga si hotia sint sporturi nationale

  3. Complicii morali ai lui Oprescu sunt majoritatea Bucurestenilor domnule Mioc.

    Cu tot respectul pentru minoritatea educata a populatiei bucurestene, cloaca din capitala nu va fi asanata pana cand majoritatea populatiei va ajunge la un grad de educatie corespunzator.
    Bucurestenii care ajung sa lucreze in primaria generala sau in primariile de sector sunt, fara nici o exceptie, corupti sau dispusi la coruptie. Majoritatea sunt lenesi, lipsiti de cel mai elementar bun-simt , marea lor majoritate muncind dupa dictonul „daca nu faci ca lupii, te mananca – deci, eu nu-s mai prost”.

    Orasele romanesti incluzand aici si Bucurestiul doar cu putine exceptii (majoritatea aflate in Transilvania ) sunt toate o cloaca corupta. De la portar, pana la primar.
    Problema pe care o semnalati dumneavoastra nu tine de asociatii corupti ai fostului primar Oprescu ci de educatia generala a populatiei romanesti.

    • Sinteti convins ca printre alegatorii lui Oprescu nu sint si din ” minoritatea educata a populatiei bucurestene”? La fel cum avea bidon gol Cretinel :P

  4. Fraternizarea multora dintre membrii Consiliului General a fost explicata de cateva ori de Nicusor Dan. Este o adevarata mafie transpartinica care functioneaza foarte bine in beneficiul catorva si in detrimentul locuitorilor Bucurestilor. Insa, la urma urmei, avem conducatorii pe care ii meritam (chiar daca nu l-am votat niciodata pe Oprescu, statistic „o parte” din mine l-a votat).

  5. Foarte bine spus despre coruptii care si-au impartit Bucurestiul pe sectoare de spaga. Despre faptul ca bucurestenii trebuie sa aiba o atitudine mai ferma, sa refuze esalonul doi de spagari.
    Nu am citit nimic despre spaguitori. Oare firmele, antreprenorii, furnizorii de servicii sint inocentii jumuliti de primari si directorii din subordine? Nu cumva toti acestia inteleg competitivitatea care pe un concurs de frumusete de tipul „oglinda-oglinjoara, cine da cea mai mare spaga din tara? Nu sint multi dintre ei autorii si „factorii de raspundere” (tot l-ati invocat pe I. Iliescu…) ai lantului interminabil al coruptiei, parte egala alaturi de corupti? Nu cumva s-au naravit in a crede ca nu exista calitate a serviciilor/lucrarilor, ci numai cuantum al parandaratului? Personal as prefera sa fim scutiti de comentarii cu parti-pris.

  6. Cine să curețe partea politică a administrației când PNL si PSD fac un pact pentru Bucuresti, care prezinta solutii pentru salvarea orasului, dar refuza sa isi asume responsabilitatea guvernarii locale?
    Societatea civilă trebuie să ceară transparenţă şi să se uite atent la fiecare leu cheltuit de cele şapte primării? Cine reprezintă această societate civilă în București? Sunt băgați în seamă acești reprezentanți?
    Îmi aduc aminte de vorbele unului din profesioniștii invitați la emisiunea cu același nume de pe TVR când a fost întrebat pe ce crez s-a bazat în viață:„puterea lucrului bine făcut, respectarea cuvântului dat, cinste și corectitudine”. Aș vrea să-i văd pe toți acei profesioniști care se ghidează după același crez, la fel ca un creier uman, adică „totalitatea rețelelor neuronale luate ca tot unitar, fără nucleu”, că măcar pentru o zi fac abstracție de toată tehnologia care le este pusă la dispoziție și își recită articolele, postările, eseurile către simpatizanții și partizanii lor din mediul online în aer liber.
    http://prime-romania.ro/comunicarea-orala-un-proces-esential-al-vietii-umane/
    Aș vrea să aud vocile la unison a celor care au un cuvânt de spus în comunitatea virtuală și că reușesc să transmită prin viu grai ce ar fi putut avea Bucureștiul dacă nu s-ar fi furat atât de mult. Aș vrea să văd internetul adormit măcar pentru o zi și parcurile ascultând vocile care rostesc ceea ce ar fi putut fi un simplu articol pe un blog sau site.
    „We don`t have wi-fi. Please talk to each other. Aștept cu nerăbdarea ziua națională a internetului adormit.

Lasă un răspuns la victor L Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

George Mioc
George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Una dintre cele mai bune carti de știință apărute în 2020, în Romania. Cititorul este pus la punct cu ultimele teorii din fizică și neuroștiințe printr-un discurs accesibil și personal. Sunt explicate noțiuni destul de dificile prin care se poate defini conștiința, ceea ce îi este propriu,  precum qualia, pe înțelesul oricărui om educat. Cumpara cartea de pe GiftBooks.

Citeste cateva pagini. 

Top articole

„Noua ordine” a lui Macron, o capcană pentru Europa Centrală și de Est

Discursurile recente de politică externă ale președintelui Macron, după alegerea lui Joe Biden la Casa Albă, ne arată că, de fapt, nu...

Calculator cuantic personal pentru 5000$

Bine, calculatorul acesta cuantic are doi qubiţi. Este sau nu primul calculator cuantic personal? 1. Ce este un calculator...

După alegeri. Sau cu ce gânduri mi-am dat demisia din USR

După alegerile parlamentare, au fost câteva demisii notabile din USR. În contextul ăsta, poate fi derizoriu să menționez faptul că și eu...

De ce mor cei mai bătrâni baobabi din Africa? Ați ghicit: din cauza schimbărilor climatice! (cu o explicație parțial românească)

Căutând noi exemple de manipulare mediatică legate de încălzirea globală, atenția mi-a fost atrasă de titlul unui articol publicat în US Today,...

Criza Covid-19 și criza demografică. „O nenorocire nu vine niciodată singură”

Vaccinarea împotriva coronavirusului este în expansiune spectaculoasă ca număr de doze administrate populației în toate țările europene și rezultatele vor fi și mai impresionate după depășirea sincopelor în producerea/furnizarea vaccinurilor. Luând în considerare clasamentul țărilor după numărul dozelor la 100 de locuitori publicat de platforma Our World in Data, România se plasează pe o remarcabilă poziție, a 7-a

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.