joi, martie 28, 2024

După comunism, jurnalism…

Iată o expresie care merită puţină atenţie pentru că evocă o meserie aflată în pericol. In Franţa, dar şi în alte ţări occidentale au apărut în ultimii ani numeroase analize legate de delirul mediatic şi chiar de „moartea informaţiei”.

„Meseria noastră a luat-o pe o pantă greşită” (Notre métier a mal tourné) spun doi ziarişti, Philippe Cohen şi Elisabeth Lévy, într-o carte avînd chiar acest titlu, apărută acum doi ani. Trăim într-o epocă total paradoxală, susţin ei. Acele forme de jurnalism care erau altădată foarte respectate, jurnalismul de investigaţie, jurnalismul făcut de marii reporteri, jurnalismul ca formă de contra-putere, dispar treptat. Cu cît creşte numărul jurnaliştilor, cu atît se face mai puţin jurnalism de calitate… Şi aceasta datorită faptului că jurnaliştii au devenit ei înşişi prizonierii maşinii mediatice internaţionale şi a senzaţionalismului practicat de ea. Vrînd, nevrînd, mai de voie mai de nevoie, pentru a putea trăi sau pentru a nu fi ejectaţi de turbionul informaţiei devenită o industrie, jurnaliştii se adaptează şi devin treptat complici ai marelui spectacol mediatic. De fapt, mai scriu cei doi autori, după prăbuşirea tuturor ideologiilor, inclusiv a celei comuniste, a început să ne domine o formă confuză de ideologie care este cea mediatică (de unde şi expresia folosită de ei, „după comunism, jurnalism”). Pentru că astăzi omul e fascinat de ştiri şi de ceea ce se întîmplă la televizor, de marele spectacol mediatic şi de foiletonul actualităţii. Puterea mediatică îl subjugă, îl droghează, omul a devenit deja dependent de acest spectacol la care participă de altfel din ce în ce mai mult prin intermediul Internetului.

La sfîrşitul anului 2007, cînd Grecia era confruntată cu incendii de păduri catastrofale, un prezentator al canalului de televiziune francez privat TF1, cel mai vizionat din Franţa, anunţa difuzarea unui reportaj despre această dramă şi îşi cerea scuze pentru proasta calitate a sunetului şi a imaginii. La prima vedere această frază pare anodină. Şi totuşi ea are o semnificaţie enormă. Pentru că prezentatorul respectiv era sincer: el servea maşina mediatică şi îi părea rău că imaginile cu oameni disperaţi, cu familii ruinate, cu feţe în lacrimi nu erau mai clare, mai profesioniste. Îi părea rău că nu se auzeau mai clar plînsetele copiilor şi ale femeilor. Pentru industria mondială a informaţiei, cea care dă tonul pe planetă, profesionismul înseamnă în ziua de astăzi o înaltă cotă de acurateţe în prezentarea unor subiecte senzaţionale care să producă o mare emoţie. Din scuzele respectivului prezentator putem deduce că şi altele de acest gen sunt posibile. Da, maşina mediatică începe să se simtă vinovată atunci cînd nu are imagini tari şi subiecte senzaţionale la îndemînă, prezentate cît mai frumos, cît mai spectaculos, cît mai emoţionant cu putinţă.

In acest cor, în acest corp profesional, în această nouă industrie de spălare a creierelor s-au înregimentat între timp mulţi ziarişti. Faptele şi numai faptele, este deviza marilor agenţii de presă şi a marilor furnizori de informaţie, cei care decid, practic, care sunt ştirile esenţiale ale fiecărei zile şi care este ierarhia lor (mai precis, în ce ordine trebuie difuzate respectivele ştiri). Faptele şi numai faptele, cît mai obiectiv cu putinţă, pentru că publicul îşi va face el singur o părere. Oare?

Faptele şi numai faptele este o deviză care convine de minune maşinii mediatice. De ce să fie jurnalistul şi un interpret, şi un analist, cînd publicul este considerat destul de inteligent pentru a-şi face singur o părere? Faptele şi numai faptele este o deviză care convine şi puterii politice. Pentru că puterea politică, a cărei principală grijă este întotdeauna să se menţină cît mai multă vreme în poziţia dominantă, nu are nevoie nici ea de analize şi de interpretări. Jurnalistul care încearcă să gîndească în era mediatică devine suspect şi poate fi acuzat chiar de lipsă de „profesionalism.”

De fapt, asistăm la „moartea informaţiei” spune un alt eseist şi editorialist francez, Alfred du Roy într-o carte apărută în 2007. „Moartea informaţiei” este şi titlul cărţii sale, iar el explică de ce independenţa presei devine imposibilă pe fondul competiţiei teribile dintre mediile de informare. Cînd primează senzaţionalismul, emoţia, spectacolul, punerea în scenă a informaţiei, cînd mediile de informare recurg la artileria „grea” a vulgarităţii şi a scandalului pentru a-şi atrage publicul, atunci dispar toate reperele deontologice. Concurenţa acerbă produce de fapt derapaje şi nicidecum calitate. Iar jurnalistul care încearcă să rămînă independent, care nu joacă jocul spectacolului mediatic, se vede marginalizat, face chiar figură anacronică. Alfred du Roy mai spune ceva foarte interesant în cartea sa: astăzi toţi oamenii politici, toţi artiştii, toţi actorii sociali se interesează în cel mai înalt grad de imaginea lor mediatică. Agenţii de imagine s-au multiplicat în ultimul timp şi se interpun între jurnalist şi obiectul lor de investigaţie. Iar sărmanul jurnalist se vede uneori în situaţia de a nu face altceva decît să transmită mai departe nişte informaţii furnizate de agenţii de imagine… Cum să nu moară, în aceste condiţii, informaţia, sau mai bine spus adevărul? Şi pe de altă parte, cum să nu-şi piardă oamenii încrederea în informaţie şi de fapt în jurnalism?

„Nu adevărul mă interesează, ci adevărul interesant”. Această frază mă urmăreşte din vremea cînd eram student şi îi aparţine unui mare epistemlolog, Thomas Kuhn. Ştiinţa, spune el, nu progrează prin banalităţi, prin adevăruri banale ci prin descoperirea unor adevăruri surprinzătoare, neaşteptate, interesante. Unghiuri interesante de abordare există, deci, în toate domeniile. Prin extrapolare, mă întreb deci: de ce ar trebui să abandonăm jurnalismul pe mîna celor care îl nivelează şi îl subordonează spectacolului mediatic? Jurnalistul nu este un fotograf, un tehnician care face o ecografie. El este (sau trebuie să devină) un medic, cel care analizează ecografia, un interpret, în sensul că interpretează ecografia realităţii şi distinge zonele tumorale ale actualităţii. Înrolarea în masă a jurnaliştilor în maşina mediatică este o imensă pierdere pentru democraţie, mai ales într-o perioadă cînd democraţia însăşi a intrat în criză şi tinde să devină, după cum vedem şi la Est şi la Vest, o mascaradă.

Comunismul a fost detestat de sute de milioane de oameni, ar fi păcat ca şi jurnalismul, altădată simbol al contra-puterii şi al lucidităţii, al independenţei şi al demnităţii, să înceapă să fie detestat pe fondul transformării sale într-o formă de mimetism mediatic docil.

Text aparut si pe RFI.ro

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Totusi ziarele franceze au articole mult mai realiste si bine scrise decat ceea ce gasesti in ziarele romanesti si te cutremuri. Titlurile sunt incendiare si inauntru e doar o aberatie. Am renuntat la televizor deoarece e prea mult sa ascult aberatii si sa le si vad.
    Traim intr-o societate in cadere libera. Asta se vede in toate. E un pacient pe moarte si jurnalistii care stiu meserie ar trebui sa stie sa ia pulsul la fel ca un doctor. Pacientul va muri curand..s-a dopat cu etnobotanice si cu multe multe minciuni.

    • Dumnezeule mare,
      Ghitza poate sa intre in depresie….
      cum,in Frantza nu e totul mai bine ca in nenorocirea asta de Romania….?
      daramam mituri si oameni seriosi pot sa sufere…..
      cum sa nu fie in presa franceza mai bine ca in presa romaneasca…..?
      exclus asa ceva….

      ce cliseu ridicol….”in Romania totul e nasol….in strainatate totul e bine ”
      Carla Bruni,model moral pentru Europa…..o la..la…la…la…

  2. să fim serioși, nu e nimic nou sub soare în ceea ce privește mass-media actuală, afară de lejeritatea accesului și difuzării de informație, element specific epocii actuale. circul a existat dintotdeauna (P.T. Barnum, ca să citez doar din secolul XIX, dar fenomenul precedă inventarea tiparului) – la fel ca și apetența publicului pentru acesta. va exista mereu un jurnalism pentru toate gusturile, posibilitățile și valorile – de la tabloide la NY Times sau The Economist. o lectură a presei interbelice poate releva surprize nebănuite în ceea ce privește „modernitatea” – în sensul contemporan-apocaliptic – pentru cititorul de azi; cel puțin în cazul românesc. fiecare epocă și-a avut marotele ei, nu întotdeauna substanțial diferite unele de altele.

    • Daca punctul tau de vedere este adevarat inseamna ca falimentul moral de acum se poate pune pe seama scaderii mediei de inteligenta pe planeta si cresterea ignorantei? Poate ca asta ar fi mediul in care ar trebui sa il dezvoltam si sa creem o infrastructura pentru a nu ajunge corupuri fara minte si fara simt al realitatii :P

      • poate îmi explicați cum ați stabilit corelația dintre cele enunțate de mine și:
        1) faptul că media inteligenței la nivel global scade (chit că această supozitie ar fi adevărată, presupun că vă referiți la media artimetică a ceea ce măsoară îndeobște testele de inteligență). față de ce? cunoașteți evoluția istorică a acestu indicator recent? mă îndoiesc. comparăm mere cu biciclete.
        2) faptul că asistăm la un „faliment moral”. sunt frumoasele metafore, dar adesea nasc mai multe ambiguități decât rezolvă.
        vă rog citiți încă o dată ce am scris – fiecare epocă s-a crezut falimentară moral și, în general, decadentă și cea mai rea cu puțință din istorie. concluziile le trage fiecare ;)

  3. […] astăzi toţi oamenii politici, toţi artiştii, toţi actorii sociali se interesează în cel mai înalt grad de imaginea lor mediatică. Agenţii de imagine s-au multiplicat în ultimul timp şi se interpun între jurnalist şi obiectul lor de investigaţie. Iar sărmanul jurnalist se vede uneori în situaţia de a nu face altceva decît să transmită mai departe nişte informaţii furnizate de agenţii de imagine… Cum să nu moară, în aceste condiţii, informaţia, sau mai bine spus adevărul? Şi pe de altă parte, cum să nu-şi piardă oamenii încrederea în informaţie şi de fapt în jurnalism?-Alfred du Roy aici:http://www.contributors.ro/media-tech/dupa-comunism-jurnalism%E2%80%A6/ […]

  4. Deoarece antecomentatorul camil a exprimat in mare si convingerile mele despre existenta si perpetuarea unui „jurnalism pentru toate gusturile”, in toate epocile, ma voi rezuma la o observatie legata de afirmatia dv. ref. la „vina” resimtita de un post TV francez, care a difuzat imagini de proasta calitate. (paragraf 2)

    Eu cred ca „masina mediatica” reprezentata in exemplul dv. de postul TV numit n-are nici o urma de vinovatie de fond, ci doar una ref. la forma deficitara, a prezentarii reportajului. Ca si ritmul vietii contemporane, ritmul difuzarii informatiei a crescut enorm. Ca sa poti iesi cu un breaking news, pentru ca daca nu concurenta ti-o ia inainte, sau nu tii pasul, ca nu ai stirea, esti uneori nevoit sa folosesti (mai ales in agentii de presa, TV, dar si pe platformele multimediale din Internet) imagini furnizate de amatori.
    In cazul unor astfel de catastrofe (sau razboaie, vezi imaginile cu bombardamente difuzate la izbucnirea razboiului in Irak sau Afghanistan, care nu sunt ale unor amatori, insa la capitolul calitate tot asa arata) nu cred ca vreun spectator asteapta ca reporterii sa intre imediat „in foc”. In opinia mea, astfel de imagini, de orice calitate ar fi ele, servesc doar ca suport al informatiei prin cuvant si ca autentificare a acestei informatii.

  5. Competitia este o premisa necesara pentru calitatea oricarei activitati, nu o piedica. Accesul facil la informatie de care ne bucuram nu este inceputul sfarsitului pentru jurnalism, cel mult este sfarsitul inceputului. Ce va deranjeaza pe dumneavoastra, in fond? Faptul ca publicul are de ales din nenumarate locuri de unde isi poate obtine informatiile? Oferta larga (competitia), aceasta sugruma calitatea jurnalismului „adevarat”?
    Articolul e destul de ambiguu, pe de o parte deplangeti decaderea presei sub presiuni comerciale, politice, tototdata atragand atentia asupra unei noi ideologii, „mediatismul”, care subjuga mintile inocente ale poporului. Deci este media un stapan sau o victima?
    La fel, presa este in acelasi timp si rupta de fortele competitiei salbatice, si monolitica in stilul sau de prezentare a informatiilor. Cum vine asta?

    Cat priveste trivializarea presei, aceasta nu este decat un raspuns la cererea unei parti a publicului care prefera sa citeasca (si) despre vedete si sportivi. Nu este nimic nociv in sine la acest aspect al presei, care vine in completarea jurnalismului „serios” mai degraba decat pentru a-l inlocui. In fond inca mai exista numeroase publicatii online / scrise si pentru oameni seriosi, ca dumneavoastra. Un exemplu este chiar acest site, cu bloguri interesante (ca al dumneavoastra). Tabloidele reprezinta o extindere a ofertei mediatice, nu o restrangere a ei.

    Scaderea costurilor transmiterii informatiilor nu a avut doar efectul (benefic) al cresterii consumului, ci ne-a pus in pozitia de a fi simultani si consumatori si creatori de opinii / stiri. Ce poate fi mai democratic decat posibilitatea oricui de a-si deschide un blog pentru a-si expune in mod liber si gratuit parerile? De altfel chiar dumneavoastra in momentul acesta va bucurati de aceasta posibilitate. Cand a mai fost posibila in istorie comunicarea instantanee intre autorul unui articol si cititorii sai? Cel mult se poate vorbi de o inflatie a informatiei, nicidecum de moartea sa. Dar ce este rau in asta? Blogurile si ziarele online cu articole si pareri pertinente se vor bucura de un aflux de vizitatori, cele irelevante, incoerente vor fi ignorate. Ce e rau in a lasa publicului aceasta alegere, decat proprietarilor de trusturi media sau politicienilor?

    Ce e rau in competitia din partea segmentului online la adresa vechii prese? Dimpotriva, jurnalistii, daca sunt fideli idealurilor pe care le proclama, ar trebui sa imbratiseze cu entuziasm aceasta noua era, in care nu mai exista bariere in calea transmiterii informatiei. Din pacate insa, vazandu-si amenintata pozitia privilegiata de dealeri de informatii si de creatori de opinii, recurg la formule sentimentale si sforaitoare ca „declinul presei”, moartea informatiei samd.

    • Noi scriem, noi decidem. Noi scriem articole de opinie, voi dormiţi liniştiţi. Măcar vreo 30%, tot influenţăm.
      Cum să renunţi la atîta Putere?

  6. Asistam (cu neputinta) la ultimele zvarcoliri ale actualei civilizatii. Lumea este dominata de nonvalori, iar in aceste conditii prabusirea va fi rapida si TOTALA. Nu bomba atomica va distruge lumea ci noi prin avaritia, decadenta si barbaria noastra.

    • Ai dreptate Dragul meu. Dar Visneac mai propune cu altă ocazie ca datoria unui intelectual este lupta contra manipulăriii mediatice. Se fac unele încercari de a decripta realitatea la RFI dar ce fac ceilalti ?? Visneac este unErou în jurnalistic El stie ce spune Păcat ca nu e urmat de colegii lui.. Oare mai avem sanse de un jurnalism autentic ??

  7. ce legatura are comunismul cu jurnalismul? adica si comunismul a fost „simbol al contra-puterii şi al lucidităţii, al independenţei şi al demnităţii”?

  8. ce talmes balmes senzational ! dar imi place ca visniec matei ramane fidel crezului sau de capatai: lipsa de discernamant a maselor si necesitatea interventiei precise, dirijate, reglementate care sa corecteze anomalia. adica cum sa transmiti doar informatia ! in definitiv ce e informatia ? ( sau adevarul , dupa cum se intreba un ziarist in zilele publicarii discutiilor dintre angajat si patron de la o televiziune care e de aceeasi parere cu domnul visniec)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Matei Visniec
Matei Visniec
Dramaturg. Jurnalist.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro