joi, martie 28, 2024

Dupa douazeci de ani: Despre adevar, onoare si constiinta

Au trecut 21 de ani de cand am scris textul pe care il republic azi, un manifest pentru demnitate, onoare si memorie netrucata. A aparut atunci in revista „Cuvantul”, l-am reluat in volumul „Irepetabilul trecut” (in ambele editii). Intre timp, Romania a intrat in NATO si in UE, au avut loc alternante la putere si suspendari prezidentiale, Corneliu Coposu a trecut in lumea dreptilor, Regele Mihai a revenit in tara, regimul comunist a fost condamnat, Radu Teposu ne-a parasit ca urmare a unui teribil accident, Adrian Nastase a ajuns in inchisoare, Ion Iliescu face in continuare jocurile in PSD, „Cuvantul” a disparut, cum au disparut „LAI”, „Contrapunct”, „Idei in Dialog”, „Verso”, polarizarile intelectuale si politice nu s-au atenuat, ba chiar dimpotriva. Nu voi spune decat ca raman fidel valorilor afirmate in acel text. Cine le-a abandonat sa stea de vorba cu propria sa constiinta. Daca o are.

Scrisoare deschisă către Radu G. Țeposu și Ioan Buduca

Dragii mei Țepi și Ioan,

Câteva cuvinte de salut pentru numărul vostru aniversar, precum și mulțumirile mele pentru fantastica surpriză de a mă vedea plasat pe lista superlativelor anului ce s-a sfârșit. Pentru mine, „Cuvântul” este o parte din ceea ce înseamnă onoarea regăsită a intelectualității românești. Îl văd înscris în cea mai frumoasă direcție a acțiunii și cugetării din Estul și Centrul Europei, aceea care refuză pactul cu insolența unor guvernanți ce se cred infailibili și care apără drepturile întotdeauna precare ale individului. Este o publicație liberală în adevăratul sens al acestui cuvânt. Puterile nu se vor fi separat în România cum ar trebui să se întâmple într-o veritabilă ordine pluralistă, executivul se întrepătrunde alarmant cu judiciarul, dar voi ați făcut posibilă geneza și autonomia celei de-a patra forțe, anume independența presei. Citesc „Cuvântul” de la un cap la altul, fără a osteni să mă întreb: de unde atâta nedomesticită energie, de unde atâta îndârjire în a nu îngenunchea? Răspunsul ar trebui să-l caut poate în acele timpuri de demult, când la un „Amfiteatru”, azi din nefericire dispărut (of, piața liberă și jocurile ei…), ne destăinuiam pe coridoare atent supravegheate, ne defulam prin glume ambigue, prin mărturisiri sincopate, prin calambururi demente și alte, vorba lui György Konrád, șerpuitoare strategii ale rezistenței. Probabil că atunci, în tulburii ani șaptezeci, ne vom fi spus că, dacă vreodată vor veni și în România timpuri în care a spune nu nu echivalează automat cu o sinucidere socială, deci, dacă vom fi și noi în situația ungurilor sau a polonezilor, ei bine, atunci vom fi și noi, ca Michnik, Geremek sau Haraszti.

Aici văd eu gloria întreprinderii voastre, în această sfidare a ceea ce un filosof la care țin numea odinioară logica consimțământului. Voi nu consimțiți la tăcere, la duplicitate, la trivialitatea înspăimântătoare a pornopoliticii etnocentrice, și pentru această mândrie a refuzului vă rog să acceptați frățeasca mea îmbrățișare. Sunt acestea vremuri de mare restriște și de grea încercare pentru spiritul independent. Conspirația venală a mediocrităților agresive se face tot mai simțită. Utilizată până la sațiu de „saltimbancii într-ale țării“, referința la tradiție devine cumva stingheritoare. Abia mai putem distinge între stânga și dreapta, atâtea sunt profesiunile de credință ale „patrioților sociali“. Politologi de tradiție jdanovistă (nu era „Ștefan Gheorghiu“, succesoarea Școlii Superioare de Științe Sociale „A.A. Jdanov“?) s-au instalat în fruntea rețelei de informații a unui stat care încă, scuzați-mi barbarismul, nu s-a „depolițienizat“ decât parțial. Dosarele nedispărutei Securități sunt ținute sub șapte peceți, la ele având acces tot aceia care le-au compus în ignobila epocă a „anilor lumină“ sau, mai devreme, în perioada glaciațiunii stalinismului originar. Eroziunea memoriei continuă, fără ca puternicii zilei să miște vreun deget întru recuperarea adevăratului nostru trecut.

Voi încercați să spargeți aceste lacăte ale minciunii, să invitați o populație încă angoasată și nevrozată la un festin al adevărului. O faceți în compania altor reviste independente și vreau să cred că acest arhipelag al societății civile românești, amenințat și periclitat așa cum este, va supraviețui agresiunii infamiei obscurantiste. Eseurile voastre, precum și cele ale lui Radu Călin Cristea, Cornel Nistorescu, Dan Pavel, Ioan T. Morar, Marius Oprea, Ioan Groșan, George Țâra, Răzvan Petrescu, Alexandru Baltag și alții pe care îi citesc cu admirație în paginile Cuvântului, sunt tot atâtea pietre așezate la temelia culturii politice a democrației românești. Ca unul care am scris alături de voi în anii juneții noastre tragice, terorizate și totuși nonșalante, vă rog să fiți siguri de neschimbatele mele sentimente de solidaritate.

Al vostru,

Vladimir Tismăneanu

Washington D.C.
6 februarie 1992

http://www.curteaveche.ro/irepetabilul-trecut-editia-a-ii-a-revazuta.html

Cat priveste noul val de denigrari pe creasta caruia se manifesta vehement si unii ex-amici, mentionati elogios in textul de mai sus, nu pot decat sa reiau aici cuvintele lui Cristian Teodorescu aparute intr-un articol din „Romania Literara” in 2006:

Atacurile împotriva lui Vladimir Tismăneanu, şi cele care se văd, dar mai ales cele care nu se văd, au un scop din ce în ce mai străveziu. Prin decredibilizarea lui, să fie dată o lovitură comisiei pe care o conduce şi, în final, Raportului pe care urmează să-l publice această comisie, înfiinţată de Traian Băsescu. „Dezvăluirile” care apar în mass media, despre articolele scrise de Vladimir Tismăneanu înainte de plecarea sa din ţară, funcţionează ca atare doar pentru cei care n-au urmărit publicistica lui şi pentru cei care nu ştiu sau se fac că nu ştiu ce a declarat profesorul de la Maryland despre trecutul său din România. Elementar ar fi fost ca aceste aşa-zise dezvăluiri să fie însoţite şi de declaraţiile lui Tismăneanu despre ele. Nu i le-a cerut nimeni, iar cei care îl atacă – poate că justificat din punctul lor de vedere – sînt trataţi ca unici depozitari ai adevărului despre el.

Marile obiecţii împotriva calificării morale a lui Vladimir Tismăneanu de a prezida o comisie care să dea un verdict asupra comunismului din România sînt, cred, cel mai puţin plauzibile. Politologul care s-a exilat în 1981 nu şi-a alcătuit după aceea o biografie de disident al regimului. A mărturisit, la „Europa liberă”, că a scris articole prin care a susţinut comunismul autohton, dar s-a dezis categoric de ele. Asta s-a întîmplat în anii ’80, cînd majoritatea celor care îl atacă azi, în ţară, aveau relaţii armonioase cu regimul Ceauşescu. Vladimir Tismăneanu a început în acei ani serialul său difuzat de „Europa liberă” despre culisele comunismului din România, una dintre cele mai bine documentate şi mai obiective contribuţii în domeniu. Acelaşi Tismăneanu vorbea atunci, de la microfonul „Europei libere”, despre disidenţii comunismelor europene, din postura politologului informat, capabil să discearnă rolul acestora la erodarea regimurilor ai căror susţinători fuseseră.

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. capitalismul de azi comunismul de ieri

    “Nişte conducători care s-au auto intitulat conducători, aleşi ai poporului, s-au auto-intitulat comunişti. N-au nimic de-a face, nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numele Partidului comunist Român. Au întinat, numai, memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”

    foarte multi au inteles inca de atunci ca batalia se sfirsise (victoria efemera)
    in anii urmatori incepea exodul masiv al celor mai activi si mai capabili.
    niciodata in istorie romania n a mai cunoscut o astfel de migratie (temporara sau permanenta) – peste 3 milioane de suflete.

  2. Fugit ireparabile tempus!
    „Fugit” in timp ce noi toti nu am bagat de seama manevrele subterane si mai ales cotidiene ale clicii oligarho-securisto-cominterniste (dirijate de Ion Ilici dupa partitura scrisa de „muzicienii” din acelasi oras cu Bolshoi Teater) soldate cu acapararea tarii in cvasitotalitate! Din pacate lipsa de simt civic funciara a poporului generata de 50 de ani de viata printre securisti-comunisti infiltrati peste tot a facut ca toate semnalele din presa si nu numai sa fie ignorate! Astazi, singura noastra sansa este ca (mai) suntem tara membra UE si astfel lupta pentru bogatiile naturale cu care ne-a nenorocit Dumnezeu va continua! Poporul, ca totdeauna (din pacate sau din fericire), se va da la o parte din calea navalitorilor, fara sa mai faca nimic altceva pentru ca fantanile sunt deja otravite si holdele parjolite! Asta este tristul adevar!

  3. Eram mult prea tanara la vremea aceea pentru a citi si intelege textul dumnevoastra ori publicatia la care faceti referire, insa inteleg senzatia pe care o descrieti si care genereaza intrebari despre neobisnuita claritate si energie a autorilor… am trait-o si eu in raport cu unele texte scrise in inainte si imediat dupa ’90. M-ar interesa insa reportajele dvs la Europa libera, exista cumva inregistrari care pot fi gasite on-line?

  4. Domnule profesor,
    Am retinut si fraza :”Eseurile voastre, precum și cele ale lui Radu Călin Cristea, Cornel Nistorescu, Dan Pavel, Ioan T. Morar, Marius Oprea, Ioan Groșan, George Țâra, Răzvan Petrescu, Alexandru Baltag și alții pe care îi citesc cu admirație în paginile Cuvântului, sunt tot atâtea pietre așezate la temelia culturii politice a democrației românești”.
    De ultimii trei nu se mai aude aproape nimic, iar Radu Calin Cristea, Cornel Nistorescu si Marius Oprea cred ca si-au pierdut admiratia dumneavoastra. Cate nu face trecerea timpului ?!

    • Benny,

      Ii cunosc foarte bine pe cei din lista domnului TIsmaneanu, asa ca incerc ca sa iti raspund. Te rog tine cont ca am plecat definitiv din Romania acum aproape 20 de ani.

      George Tara este un om cu un suflet mare. Cind, proaspat absolvent, nu aveam unde locui si-a impartit locuinta lui cu mine, gratis. Ardelean hitru si „maestru al hodinii”, George a preferat ca sa se intoarca la Bistrita.

      Radu Calin Cristea a fost mereu un oportunist. Nu ma mira ca face ce face. La fel si despre Cornel Nistorescu.

      La Marius Oprea ma asteptam mai multe, desi deseori am avut intrebari referitoare le nivelul lui de maturirate. Cu el am locuit impreuna in acelasi apartament vreme ce ceva vreme buna. Acum citiva ani cind am facut o scurta vizita in Romania, i-am dat un telefon. M-a rugat ca sa ii sun consilierul ori secretarul personal, ca sa stabilim o intilnire. De actunci nu l-am mai sunat niciodata.

      Razvan Petrescu este medic de profesie si un scriitor foarte fin (nu politician). Pe el il intereseaza literatura, nu politica mioritica. Asa ca acum este redactor la o editura. Probabil fericit intre cartile lui.

      CIt despre Radu G. Teposu – e greu de spus ce traiectorie ar fi urmat. In definititiv, a trait in Romania, unde totul este posibil.

      De exemplu, nu uita ca Alin Teodorescu a fost cam in aceeasi trupa. Am fost extrem de dezolat cind am aflat ca s-a inscris in PDSR si a devenit secretarul lui Adrian Nastase.

      A trebui ca sa ma mut in USA sa imi dau seama ce diferenta este intre un anticomunist de talia Parintelui Calciu si oportunisti precum Alin sau altii – indiferent de culoarea lor politica.

      Intr-un fel am mai mult respect pentru Ion Iliescu decit pt. RCC.

      Sa auzim numai de bine!

      • ” A trebui ca sa ma mut in USA sa imi dau seama ce diferenta este intre un anticomunist de talia Parintelui Calciu si oportunisti precum Alin sau altii — indiferent de culoarea lor politica. ”

        That`s it ! A trebuit sa ajungeti tocmai acolo ca sa puteti spune aceste lucruri, daca ramaneati aici , probabil ca va edificati ( mult ) mai tarziu dar in principiu trecerea timpului devoaleaza orice forma de manipulare si orice dezinformare. Poate era suficient totusi sa urmariti atent comportamentul celui din urma si sa aflati unde a lucrat mai inainte sa devina „democrat” , ca apoi …sa redevina ceea ce era de la inceput , si lucrurile se explica mult mai simplu.

        In sfarsit, daca tot sunteti liber si intr-o tara libera si faceti aceste caracterizari acestor oameni pe care i-ati cunoscut , este totusi interesant ca le faceti semnand numai cu initialele . In acest caz , ce credibilitate au marturiile dvs facute numai sub anonimat ?

        • # SergiuSimon: nu am semnat marturiile mele nu pentru ca mi-ar fi teama de cei caracterizati, ci pentru ca vreau ca sa imi protejez viata si slujba mea aici. Nu inteleg cine este „cel din urma”. Vorbesti de Alin Teodorescu, de Parintele Calciu sau despre cine?

          • @mc
            Nici nu am presuspus ca v-ar fi teama cumva de cei pe care i-ati caracterizat , dar faptul ca vorbind despre cei de aici ,afirmati din proprie initiativa ca va este teama „ pentru viata si slujba de acolo” , este mai greu de inteles , poate ne explicati totusi chiar sub pseudonim pentru ca nu sunteti singurul caz si chiar cred ca este ceva ce merita explicat.
            „Cel dintai” este parintele Calciu, cei din urma nici nu mai conteaza , pentru ca sangele apa nu se face si nimeni nu poate sari peste umbra lui .

  5. @Tismaneanu

    „Ca unul care am scris alături de voi în anii juneții noastre tragice, terorizate..”

    Domnule Profesor,

    Repet intrebarea..si nu inteleg de ce nu vreti sa raspundeti!

    In ce a constatat tragismul si teroarea junetii Dvs? Chiar este asa de greu raspunsul?

    Multumesc!

    • 1. Este prezumtios sa credeti ca singurul lucru pe care il am de facut este sa raspund la intrebarea Dvs. Mai ales ca intrebarea, cu „poanta”, urmareste o tinta retorica precisa. O stiti si o stiu. Banuiesc ca o stiu si cititorii acestui forum.

      2. Va satisfac curiozitatea, dar nu voi continua un dialog pe o tema fara legatura directa, in fond, cu articolul. A trai in totalitarism, mai ales in cel din Romania lui Ceausescu, indeosebi dupa mini-revolutia culturala din 1971, era o tragedie, nu o sansa. Sa ti se cenzureze articolele sau sa ti se adauge citate din NC era o tragedie pentru un intelectual. Sa ai de-a face cu xenofobia purulenta a regimului era o tragedie. Sa nu ai decat acces limitat la cartile la care visai, era o tragedie. Sa nu poti intra in cercetare ori intr-o catedra de stiinte sociale decat cu aprobarea organelor de partid, pe baza de concursuri masluite, era o tragedie. Teroarea era in natura sistemului, banuiesc ca nu va indoiti.

      • @Tismaneanu

        „Teroarea era in natura sistemului, banuiesc ca nu va indoiti.”

        Nu ma indoiesc absolut, dar absolut deloc! Sunt cu 7 ani mai in varsta ca Dvs., si efectiv junetea mea a fost una tragica, terorizata de faptul ca bunicul meu a fost chiabur, interzicandu-mi-se astfel accesul la cultura si educatie, in timp ce Dvs. datorita tatalui (fie-i tarana usoara) ati beneficiat – si aici ma refer la cultura si educatie – de ceea ce multor romani le-a fost refuzat in acele timpuri! Nu acuz, dar afirmatia ca junetea Dvs. a fost tragica si terorizata mi se pare lipsita de…….!

        Sa fiti iubit!

      • Si eu am traita epoca de aur!
        Nu a fost Arkadia dar exista si mult mai rau si chiar in acea epoca pentru unii a fost extrem de rau si chiar unii nu au rezistat si au murit.

      • Singura „poanta” este ca am formulat exact aceeasi intrebare si d-lui Radu Calin Cristea in comentariile la articolul din Observatorul cultural de astazi unde isi dovedeste din plin talentele de arhivist de ocazie.
        Dumneavoastra tocmai ati interpretat intrebarea mea in felul dvs. D-lui nu a raspuns inca. Sa vedem daca o va face si cum. Orice-ar fi, voi continua sa consider ca e absolut necesar ca limbajul stigmatizant sa dispara dintr-o dezbatere de idei, fie ca vine de la dvs. un asemenea limbaj, fie ca vine de la d-lui, fie ca vine de la mai stiu eu cine. Nu este un alt sens ascuns in spatele cafelei de dimineata cu descoperiri senzationale despre ce-a zis sau ce zice unul sau altul in comunism si acum.

        Ma bucura si apreciez mult ceea ce scrieti despre viata intelectualului in comunism. Sunt de acord ca nu aici e locul unei discutii mai largi despre toate aceste lucruri. In acelasi timp insa, mai sunt convinsa ca aceasta discutie e necesara (si nu doar intre mine si dvs.) pentru a da la iveala toate mecanismele perfide ale comunismului de ingenunchere a gandirii libere si a umanitatii in fond. Fiecare generatie care a trait sub comunism cred ca ar avea ceva de spus. Pentru a putea avea loc insa, o asemenea discutie ar trebui sa fie sincera si deschisa contrazicerilor argumentate. De asemenea, ar mai fi necesar ca nicio persoana dintre cele implicate sa nu astepte sa fie „iertat” de comunism daca e de buna credinta si participa la o asemenea dezbatere. Caci raman convinsa de faptul ca toti cei care am trait in comunism am fost deopotriva calai si victime.

        • Nu urmaresc forumul OC, nu citesc atacuri de tip „Romania Mare” la adresa mea. Cred ca v-ati grabit cu afirmatia ca v-as fi raspuns Dvs. Nu, raspunsul este dat unui mesaj de la un cititor care voia sa stie cum a fost „tragica si terorizata” junetea despre care stiu in articolul aparut in 1992. Il rog pe administrator sa berifice. Deci, cat pot de categoric, mesajul meu nu va este adresat.

          • Multumesc pentru informatie. Incurcate mai sunt caile tehnicii informatice, d-le profesor.Sa inteleg insa ca intrebarile mele va lasa fara cuvinte ?

            • Stimata doamna , rog sa-mi permiteti sa va raspund eu –nu de alta , dar tot ati scris ca
              „…fiecare generatie care a trait sub comunism ar avea ceva de spus.” La care as completa –nu numai fiecare generatie , dar chiar fiecare individ are ceva de spus, ba chiar mai multe .
              Deci :

              1) „De ce este atat de greu astazi pentru societatea româneasca sa renunte la spiritul de vendeta ? ”
              Raspuns : ei, doar stiti dvs. …..ELF !

              2) „Mai suntem oare capabili sa ne oprim singuri din aceasta nebunie …? ”
              Raspuns : nu.

              3) „…sau doar moartea tuturor generatiilor contaminate de comunism ii va elibera cu adevarat pe romani de comunism? ”
              Raspuns :da

              Cit priveste spusele lui Havel, cred ca reprezinta , ca sa folosesc terminologia epocii de care vorbim , o atitudine „impaciuitorista” . Spre exemplu, domnul prof. VT , care ne gazduieste aici, nu a fost deloc „calau” , nici macar in acceptiunea data de Havel. Ar fi putut fi, binenteles, dar s-a ferit cum a putut. Asta nu intelege lumea.

              http://goo.gl/Awdre http://goo.gl/ry2QM

            • Nu am cum sa raspund cu promptitudine. Joia predau doua cursuri. Chestiunea „colaborationismului” presupune analize temeinice si definitii riguroase. Au existat grade de colaborationism in diverse perioade, cu diverse motivatii si rationalizari. Au existat insa si oameni ca I. D. Sirbu si N. Steinhardt. Unii dintre semnatarii Cartei 77 avusesera pozitii importante, intr-o faza sau alta, in PC din Cehoslovacia. Oameni evolueaza, nu sunt tintuiti in anumite optiuni ca pe un pat al lui Procust. Sub teribile presiuni, chiar si Anna Ahmatova a scris un poem pentru Stalin (daca nu ma insel, fiul ei era amenintat cu o noua deprtare in Gulag). As vrea sa precizez ca nu am lucrat niciodata in aparatul ideologic al PCR, UTC sau UASCR, n-am fost redactor al revistelor publicate de nomenclatura ideologica. Cel care scrie despre mine in „Observator Cultural” a fost. Nimic grav, doar un detaliu bio-bibliogafic :) Iar comentariile despre Scoala de la Frankfurt probeaza o induiosatoare ignoranta filosofica. Nu filosofia politica este his cup of tea. Nici istoria comunismului, romanesc sau international. Ganduri bune.

            • @Hannibal Lecter
              Pai nu poti sa te feresti pe Facebook … cum puteai oare sa te feresti in comunism? Acum ce sa mai fac: zambesc si tac … deocamdata.

  6. O listă de nume… Apoi Cristian Teodorescu… Apoi şi el pe o listă de nume…

    Damn! Yes, “politics abhors a vacuum”, but I wait, like you certainly, politics abhors a horror…

  7. Domnule profesor , in comentariul dvs. de la ora 12:49 ET cred ca trebuie sa puneti linkul (re. „Scrisori din Washington” ) complet (…)

    In felul in care l-ati pus dvs. (partial cu bold letters , partial normal) conduce la pagina de azi din OC , si apare tocmai altceva –cu un prim articol la care nu cred ca ati vrut sa le faceti publicitate.

    • Un „Homo Sovieticus”: Vladimir Tismăneanu (I) de Radu Calin Cristea!!!
      Ha-ha-ha…potrivire de nesansa cum zic inginerii. Razboi online TOTAL :-)

      Nu ne mai facem bine niciodata…

      • Pamfletul anuntat drept „incendiar” al d-lui RC Cristea avea ca titlu promis, spre bucuria unora, enervarea altora, si amuzamentul meu, „Homo Brucanus” cu scopul de a stabili analogii intre ideologul FSN si mine. Va marturisesc ca nu am nici cea mai vaga idee de ce este dl Cristea, din cate aflu, atat de exasperat de ceea fac, spun, scriu etc Cum nu am/avem vreme pentru tot ce se scrie pe lume, nu am citit textul in cauza. Prefer sa citesc eseul lui Blaga despre Cantemir din „Izvoade” (Humanitas, 2011). Chiar invat ceva.

        • Ce pot sa comentez este faptul ca e foarte trist unde s-a ajuns…personal nu pot sa trec peste polarizarea extrema a societatii, creata in jurul unui presedinte controversat, care in mod firesc nu ar fi ocupat o astfel de functie intr-o tara asezata, cu institutii functionale si un public minim educat in ale politicului…intr-adevar, nu a existat alternativa mai buna printre prezidentiabili, am ales pana am cules cum spunea bunica. Asta ca propuneti un fel de bilant dupa 23 de ani…

          Am citit articolul d-lui Cristea din OC, aparent este documentat „beton” (sincer, cred ca autorul a investit o cantitate impresionanta de energie si timp pentru a cauta si comenta spusele dvs. din tinerete), din pacate ii lipseste structura si este scris folosind un ton coleric. Se pare ca la un moment dat dl. Cristea v-a pretuit munca si prezenta in viata publica romaneasca post 1989, inclusiv faptul ca ati prezidat comisia prezidentiala care a intocmit raportul final pentru analiza dictaturii comuniste in Romania. In amintirea acelor vremuri, ar fi trebuit sa se abtina sa scrie ce a scris in Un “Homo Sovieticus”: Vladimir Tismăneanu (I). Din pacate lucrurile nu au stat asa.

      • Nu cred ca e ‘razboi total’ cum scrieti, binenteles cu sarcasm. Cred ca e un monolog in care se scot lucruri de la naftalina si se aplica teza lui Ponta din speech-ul de dupa victoria USL :” …In perioada imediat urmatoare, cine va ridica sabia …” Eu unul, n-am vazut nimic ” incendiar ” asa cum se anunta de o saptamana, in stilul „Can-Can” sau „Click ” sau chiar „Libertatea”. Chestii de astea se folosesc pt. discreditarea sau chiar demolarea unui concurent in perioade pre-electorale , dar nu stiu ca dl. Tismaneanu sa-si fi anuntat candidatura la prezidentialele 2014.

        Schimbari de optica , de abordare ba chiar si de apartenenta doctrinara sint frecvente la cei din „sfera politicii” , fie ca sint jucatori sau analisti (politologi). Pastrand proportiile , binenteles, ma duce gindul la Nixon , cel din anii ’50 (cind incepuse razboiul rece) versus Nixon din anii ’70. El a fost un pion important in comisia de trista amintire Mc Carthy , cind a contribuit la stigmatizarea si chiar anihilarea profesionala a sute de oameni inocenti, in specual din ind. filmului –nu era numai anticomunism acolo, ci acuzatii de spionaj in favoarea URSS , etc. Au trecut anii si Nixon presedintele (sigur cu Kissinger eminence grey) a facut deschiderea spre „sistemul rosu ” , in special spre URSS si China . Anii trec, oamenii se maturizeaza , se schimba si realitatea geo-politica (atat pt. tari cit si pt. indivizi) ,deci pe scurt oamenii sunt supt vremi dar mai ales supt vremuiri .

        Nu e loc pe serverul de la OC de a reproduce cuvintarile lui Iliescu din anii ’50 (UTC) versus interviurile post-90 . Tot asa i s-a reprosat lui Mitterand activitatea in perioada razboiului versus pozitiile din perioada conducerii PSF. Si exemple sint cu duiumul.

        Nu , nu cred ca e „razboi total” cum scrieti , ci doar o platire de politze, care e cam infantila , daca judecam dupa primul instalment.

        • In acceptiunea d-lui Cristea este razboi…cititi articolul din OC intitulat „LUNTRE ŞI PUNTE. De la Chanakya la Becali”. Reproduc un pasaj semnificativ, scris a la Jean-Paul Marat:

          Crin Antonescu și Victor Ponta fac bine ce fac: Realpolitik-ului îi răspund cu Realpolitik. À la guerre comme à la guerre. Ținta este regimul Băsescu și el trebuie doborît. La urne, sec, categoric. Crește inevitabil toleranța la compromisurile ce aduc votanți din pămînt, din iarbă verde. Progresiștii, țărăniștii, militarii concediați, steliștii, verzii aduc procent peste procent unei forțe deschise și acestei acumulări mai primitive de capital politic. Să nu ne facem griji: reptilariul PDL & Sons se arată incomparabil mai excentric, cu DD, revoluționarii de meserie revoluționari, tălmăceni, sutaniști, Cici, fluturi, branconieri, legiunea lui Neamțu, PNȚCD – aripa ruptă ș.a.m.d. Merce­narii strînși de USL? Și cu alții asemenea lor s-au cîștigat lupte grele. Excesul de rigorism poate slăbi forța pumnului ce va strînge mînerul spadei. Nu glorific imo­ralitatea în politică, ci doar nu mă îndoiesc că, la o asemenea miză și cu un mitic trișor la masă, partida se joacă, în acest caz de risc extrem pentru democrație, după reguli foarte laxe. Cine nu le prinde din zbor și nu se pliază pe aceste tropisme fulgerătoare pierde potul, arză-l-ar focul! Dacă nu mă credeți – întrebați-l pe Chanakya cum se cîștigă războiul cu un inamic, aparent, invincibil.

        • @ Hannibal Lecter

          „Supt vremuiri”. Şi supt viermuiri, nu?
          Vă citesc cu plăcere, stimate domn, sunteţi un gourmet :)

  8. Dupa 20 de ani…Suntem nu doar mai batrani, dar si mai sceptici. Atat de sceptici incat orice noua deceptie pare un deja vu- dezvaluirile triste si abdicarile morale au devenit banalitati.
    Dincolo de clepsidra neintoarsa, acel „atunci” avea si partile lui minunate-eram mai vii, in primul rand. Pentru ca totul era de facut si totul putea fi sperat. Mi-aduc aminte ca am vazut filmul „Piata Universitatii”, de-abia aparut, intr-un cinematograf de pe bulevard. Arhiplin. La aparitia persoanelor neagreata in piata sau a minerilor, publicul protesta furibund si atmosfera lua foc. „Ai nostri”, dl Coposu, dna Cornea, Vali Sterian, si toti ceilalti, erau aplaudati ca la teatru. Imi aduc aminte ca cel mai huiduit a fost Brucan, care, razand cinic, declara ca nu se poate discuta „cu niste oameni care nu mananca-sa consume si ei o friptura in sange si dupa aia om mai vedea”[era vorba de grevistii foamei din fata Teatrului National] Dar din tot filmul mi-a ramas fixata o scena care m-a urmarit in toti acesti ani. Pe „Eforie”, in dupa amiaza de 13 iunie, dupa evacuarea violenta a protestatarilor ramasi, manifestantii regasiti dadeau lupte aprige cu jandarmii, care erau pozitionati inspre cinemateca. Cockteilurile Molotov si bastoanele dadeau un meci de suma nula. Intre cele doua tabere in miscare o masina ruseasca veche, iar sub ea un pensionar ce repara ceva. La un moment dat, vizibil deranjat in mestereala sa, omul iese revoltat si negru de ceva uleiuri revarsate peste el si-i injura cu of pe toti actorii acelui moment istoric fierbinte. Montajul a trecut apoi in revista alte momente pe care le stim acum cu totii.
    Dincolo de familiaritatea aceea cam de galerie de fotbal, pe care o regret atat de mult,-ultimul moment al unei fratietati juvenile pe care am pierdut-o cu totii-, n-a mai ramas in mintea mea decat acea imagine. Ma gandesc mereu daca reactia acelui pensionar care, probabil, voia sa se duca la mare cu sotia dupa ce-si repara rabla, nu e tot ce-a mai ramas din noi. Dezamagiti si infranti de istorie strigam din toti rarunchii la acest tabloid urias pe care tot noi l-am construit metodic in toti acesti ani. Singurul nostru proiect dus pana la capat. Nu meritam sa castigam atunci pentru ca nu facusem nimic pentru asta-nici macar nu-i stimam pe cei cativa ce se mai chinuiau sa ne reprezente demnitatea inainte de ’89. Ma intreb si-acum daca Liviu Babes, un Jan Palack roman, are o strada care-i poarta numele. Idolii de-atunci ce zanganeau chei in Piata si ne spuneau ca se poate nu s-au transformat in societate civila decat in rapoarte fictive. Peticim aceeasi caruta balcanica cu care speram sa ajungem intr-un un loc caldut, in paradisul nostru cu aer de bucatarie taraneasca

    • Da, distinse domn, subscriu – dar cu un amendament, unul la care ţin foarte tare: „acest tabloid urias (…) construit metodic in toti acesti ani” şi la care „dezamagiti si infranti de istorie strigam din toti rarunchii” e drama (meritată/nemeritată) dar nu opera noastră comună, nu e vinovăţia noastră comună, a tuturor, l-au construit doar unii dintre noi; unii, domnule, doar unii, chiar dacă majoritatea, fie ea, dacă vreţi, marea majoritate… Alţii, nu ştiu, dar eu unul vă spun CLAR şi mă uit în ochii dvs.: eu nu construiesc tabloide. Eu nu construiesc tabloide.

      Sigur, Liviu Babeş. Şi Călin Nemeş. Da! DA!!! Dar unde, în Bucureşti?! În România??!! Haideţi, zău aşa, pe ce lume trăiţi? Aici ne batem cu cărămida-n piept, ce naiba!, şi-i facem statuie lui Păunescu, aici furăm, ne porcăim, batjocorim şi ne-nchinăm la „geniul” lui Adrian Păunescu – pe cât că va avea şi o stradă, pe cât că se va găsi curând un primar tembel care să-l facă şi stradă, că „bard” nu-i destul, pe cât?

      A, şi mai era ceva: Eu nu construiesc tabloide. M-aţi înţeles? Mi-aţi înţeles dezgustul şi furia?

      • Într-adevăr, distinse domn, recursul la Camus e cel mai potrivit când vorbim de solidaritate şi vinovăţie, fie şi de solidaritate în vinovăţie, ori chiar de solidaritate în pofida vinovăţiei; în răspărul acesteia…
        Sigur că vă înţeleg, cum altfel? Ştiţi, într-un fel, şlefuim cu toţii, la nesfârşit, fiecare dintre noi în felul său, aceeaşi frază, întrebându-ne până la obsesie dacă iapa care aleargă într-o dimineaţă pe aleile Grădinii Luxembourg este cu adevărat somptuoasă…, ori aleile sunt somptuoase…, sau toată Grădina…, ori doar alergarea…, sau dimineaţa însăşi…

        Vă trimit gândurile mele bune, în această dimineaţă somptuoasă…

        • Imi cer scuze pentru defetismul meu funciar. Intr-adevar, dvs stiti si incotro se-ndreapta iapa-ea fuge pana la capat. Va multumesc pentru certitudini.

  9. Domnule Profesor, comentariul meu – 30/01/2013 la 23:39 – voia să fie nimic altceva decât un semn de empatie (am trecut de multe ori, de prea multe ori, prin momente de stupefacţie şi în final de, poate, amărăciune dar în mod sigur silă, o silă grea şi de care aş fi preferat să nu am parte…). Scrisesem în engleză, pentru că „politica detestă vidul” e o vorbă britanică; dar pentru că engleza mea şchioapătă rău, e posibil să fi scris cine ştie ce prostie (dacă e aşa, fac apel la înţelegerea Domniei Voastre şi ţin să vă asigur de cele mai bune gânduri).

  10. Chiar daca nu ne place citam pe M. Eminescu si inca odata intelegem cit de efemere sunt lucrurile, oamenii si cit de noi si vechi sunt.
    Nimic nu se schimba, sau poate gresim se inrautatesc.Cert este ca probam slabiciunile democratiei cea mai buna dintre relele omenirii dar care este un paravan pentru tot ce este mai perfid si o imputernicire in alb ca altii sa sa joace cu vietile plebeilor.Cit despre prezentele rare oricit de laudabile constatam ca nu conteaza ci numai ornamenteaza monotonia marasmului.

  11. Este o placere sa va citesc D-le Tismaneanu de fiecare data, la fel pot spune si despre cei care comenteaza. Este pacat ca suntem atat de putini si asupriti de acesti nenorociti, sa nu ne putem bucura de tarisoara noastra.

  12. Dle Profesor !! Citesc cu multa admiratie articolele dvs care demonstreaza ca totusi intelectualii Romani adevarati nu au disparut !! ceiace se intimpla in Cuvintul este semnificativ si extrem de important pentru viitorul Romaniei !! Sint impresionat si de multitudinea si diversificarea raspunsurilor la articolele dvs…Inteligenta Romaneasca nu a disparut si se va mentine probabil pentru o noua renastere…cu stima si admiratie ! jb

  13. Daca cineva care are placerea cititului, poate ingurgita mai mult de trei fraze, in articolul plin de minciuni si frustrari a jalnicului Radu Cristea, inseamna ca sta bine cu nervii! Nu am vazut atata ura si neadevar ca la acest individ care a trecut pe la Europa Libera,ne-a pacalit fara rusine si acum la batranete s-a vandut Satanei! Un trepadusi slugarnic a lui Antonescu si Ponta. Da, face parte din sleahta: Stelian Tanase, Alin Teodorescu, Cornel Nistorescu, Marius Oprea, Hurezeanu si multi altii, care pentru un pumn de bani scarbanici, s-au ghebosat urat!

  14. Pt dl Chirovici
    E un moment foarte subtil in „Strainul” lui Camus, care arata cam asa. Judecatorul il intreaba procedural pe acuzatul de crima Meursault „ei, cum pledezi, vinovat sau nevinovat?” La care acesta raspunde -„stiti, intr-un fel, tot timpul ne simtim vinovati”. Dupa care Albert pigmenteaza cu geniu-„rasete in sala”. Trebuie sa recunoastem ca nenea Iancu sau Urmuz sunt complet depasiti dintr-un condei.
    Nici eu nu stiu daca am comis-o cu tabloidizarea. Nu-mi aduc aminte. Dar toti simtim ca Meursault, simtim ca n-am facut de-ajuns de mult ca realitatea asta, atat de departe de ce-am visat atunci, sa nu se fi tesut fatalmente in jurul nostru. Si care ne doare precum o camasa a lui Nesus in fiecare dimineata.
    Stiti, mi-a zis un prieten ca il bantuie un cosmar-se face ca e criminal si, cu toate eforturile depuse pentru a ascunde urmele, la sfarsit e prins- politie, catuse, puscarie. Si incheie el-„stii, de fiecare data cand ma trezesc ma simt atat de vinovat!” „Linisteste-te, ii zic eu, doar n-ai facut nicio crima”. „Da, zice el, dar de ce ma simt ca si cand?” Eu va inteleg pe Dvs, dar dumneavoastra ma intelegeti pe mine? Ma uit si eu in ochii Dvs. De ce ma simt ca si cand?” Cu stima

  15. @ mc
    Va multumesc pentru raspunsul dumneavoastra, dar comentariul meu se adresa domnului Tismaneanu care sunt convins ca a inteles ce am vrut eu sa spun. In mare stiam cu ce se ocupa cei mentionati. Sensul comentariului meu se afla in intrebarea de la sfarsit la care domnul Tismaneanu mi-a raspuns, indirect, prin postarea de la 1:52 ” Se schimba oamenii, se scriu si se rescriu lucrurile”. Deci oamenii se schimba si „verdictele” date la un moment dat s-ar putea sa nu mai fie valabile peste un timp oarecare mai ales daca la momentul aprecierii ele n-au intrunit o larga (unanima) acceptare si parerile contrare au deranjat.

  16. De ce este atat de greu astazi pentru societatea româneasca sa renunte la spiritul de vendeta ?

    Cu privire la separarea adevarului de minciuna in ceea ce priveste vorbele si faptele noastre din vremea comunismului, Vaclav Havel facea o constatare ce mi se pare cel putin de bun simt: „Am fost cu totii calai, am fost cu totii victime”.

    Raul cel mai mare pe care ni l-a facut comunismul tuturor a fost sa ne aduca in situatia aceasta duplicitara care persista, iata, si la peste 20 de ani dupa. Ba mai mult, pentru o mare parte dintre intelectualii nostri, ca sunt pentru ori ca sunt impotriva, comunismul a devenit o referinta fundamentala. Nu ne mai putem bea cafeaua dimineata daca nu ne intrebam ce-a mai spus unul sau altul in vremea comunismului si ce spune acum.

    Mai suntem oare capabili sa ne oprim singuri din aceasta nebunie sau doar moartea tuturor generatiile contaminate de comunism ii va elibera cu adevarat pe romani de comunism?

    • :) aveti dreptate
      geniul raului a fost demult pedepsit de popor. cei gidilati cu fulgul in talpa in temnitile trecutului acum rid si mai tare (i au veselit oamenii de bine) sau au murit . ca sa nu mai avem cosmaruri (terapia de soc a ruperii de trecut ) a disparut pina si greaua mostenire : banci, spitale, institute de cercetare, fabrici si uzine. banii s au transferat in buzunarele anteprenorilor de stat care le au dezmembrat. trebuie sa ne suflecam minecile, sa ne canalizam fortele si energiile de acum incolo. muntii nostri aur poarta si nicaieri in lume nu s pasuni mai roditoare.

  17. @ Hannibal Lecter,
    Sigur ca au loc schimbari de optica si chiar de doctrina in lumea celor din „sfera politicii”, dar sa fii „varf de lance” in doua doctrine opuse a caror menire, printre altele, este eliminarea celeilalte, „mai rar asa ceva bibicule”. Aceasta culme s-a atins mai rar.

    • @ Adrian

      1) din ce stiu eu (si credeti-ma ca stiu bine) cel la care faceti referire nu a fost „virf de lance” in RO socialista . Ar fi putut , ca talent avea , dar s-a ferit cum a putut si nici nu a avut cind.

      2) exista numeroase exemple ce sustin ceea ce scriam , deci nu e deloc rar. Exemplul Nixon este clasic –el chiar a fost „virf de lance” anticomunist , in anii ’50 , si un campion al deschiderii pro-est , in anii ’80.
      In RO ma gindesc la Sorin Toma , vitriolic acuzator in „Scinteia” anilor ’50 (mai ceva decit Brucan) , si care , ulterior , dupa debarcarea din anii ’60 , ajuns in Israel, a devenit „mare anticomunist” (cititi memoriile sale) .
      In cultura , un Alex. Mirodan , dramaturg „pe val” in anii ’50 , ulterior, dupa emigrare , critic al sistemului (vezi mai ales „Dictionarul neconventional …” ). Dar si Horia Liman , temutul cenzor de la DGPT , ulterior redactor la RFE. De altfel Majuru are , intr-un ex-cotidian , o intreaga suita (serial) de portrete cu textele la oglinda.

      Dar considerati chiar Gorbaciov –in early ’50 , chiar stalinist (cind mai traia Stalin) , peste decenii cel care a pronuntat desfiintarea PCUS.

      Subiectul nu e nou , se tot discuta de peste doua decenii in fostele tari satelite URSS , dar in RO e distorsionat , folosit la vendete, platiri de polite, etc. Ca si CNSAS de altfel. Pacat !

      • Multumesc pentru comentariu. Sugeram mai devreme lectura unei excelente carti de Paul Hollander, un foarte profund sociolog care numai de simpatii de stanga nu poate fi banuit. Cat priveste „trezirea”, lista este prea lunga ca sa o reluam hic et nunc. Daca eu am fost „varf de lance”, fara sa fi lucrat in presa comunista, la TVR, in radio, la „Stefan Gheorghiu” ori in vreo catedra de marxism, atunci ce-a fost Ion Ianosi, instructor la CC al PMR intre 1955 si 1965? Ce-au fost Radu Florian, Vasile Nichita, Dan Martian, Ion Tudosescu, Gh. Al. Cazan, Niculae Bellu, Aurelian Bondrea, Mihai Dulea, Tamara Dobrin, Dinu Marin, Ani Matei, Ion Mitran, Dumitru Ghise, Ion Dodu Balan, Silviu Brucan, Nicolae Dan Fruntelata, Nicolae Lotreanu, Nicolae Dragos, Mihai Ungheanu? As mai adauga doua lucruri. Dl RCC mentioneaza „Dictionarul ptr tineret”, dar nu spune ca nu a ajuns pe piata tocmai datorita plecarii mele din tara. Este de fapt reluarea unui atac de acelsi gen publicat in „JN” pe 19 decembrie 2006, a doua zi dupa condamnarea comunismului. Fiecare articol din „Dictionar” a fost semnat cu intiale (eu am ceru acest lucru). Dl RCC nu spune ca articolele despre etica si achitatea socialista erau scrise de profesorul Vasile Morar, unul dintre apropiatii profesorilor Bellu si Ianosi, un etician pe care il respect.

        Cat priveste „colaborarea” mea la revista UTC „Tanarul Leninist” a fost sublima , dar a lipsit cu desavarisre. Citatul este, daca nu ma inseala memoria, dintr-o masa rotunda organizata de dl Liviu Turcu, pe atunci cercetator la Laboratorul de sociologie a invatamantului condus de conferentiarul Aculin Cazacu. Liviu Turcu (da, Liviu Turcu) m-a invitat, eu fiind inca student, sa scriu cateva randuri, am facut-o. In viata mea n-am calcat in redactia acelei publicatii. Din cat tin minte, redactor-sef era Nicolae Lotreanu, Eugen Florescu fusese „promovat”. Dupa 1990, Lotreanu a colaborat cu Radu Florian la Institutul de Teorie Politica, succesorul unui institut similar din „Stefan Ghoerghiu”. M-a atacat, de pe pozitii inrudite cu acelea ale lui RCC (cel de astazi, nu din anii 90), in revista „Alternative”.

        • va multumesc mult pentru link. Este, intr-adevar , o cronica f. serioasa .Eu ma misc in alt domeniu , total diferit de stiinte social-politice sau de arte (inclusiv literara) si nu stiam de lucrarea Anei Selejean . Mi-a deschis apetitul si o voi obtine in cateva zile (nu sint in RO). De altfel , asta si inseamna o cronica (recenzie) serioasa :sa te determine de a merge la original.

          Pentru ca sinteti cercetatoare acreditata la CNSAS va amintesc ca urmeaza sa apara la „Polirom” lucrarea lui Andreescu despre intelectuali in documentele Secu. Daca dna Selejean incearca sa faca o „…. despărţire a adevărului de minciună, a realităţii de o falsă realitate , de o realitate deliberat înfrumuseţată,…” cum frumos scrie Liana Cozea , folosind jurnalele si interviurile lor , Andreescu foloseste alte „jurnale” , cele tinute de Secu , mai putin literare dar mai precise.Din fragmentele pe care le-am citit nu am simtit obiectivitate , dar sa asteptam textul integral.

          Vorbind de cronici (recenzii) , pt. ca sintem pe forumul VT ,voi spune ca din pacate , cel putin din ce stiu eu , dl. prof. Tismaneanu nu a avut inca parte de o cronica serioasa la recenta sa lucrare de memorialistica (sigur, nu e jurnal , desi probabil va publica odata si un jurnal ). Dar este timp–deocamdata e vremea vendetelor si atmosfera e patimasa , deci nu e propice pt. o cronica obiectiva. Va multumesc din nou pt. link

          goo.gl/5Dk4L goo.gl/sPoY0

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro