miercuri, februarie 1, 2023

După o apariție televizată a d-lui Emil Hurezeanu

L-am urmărit zilele trecute la postul de televiziune digi 24 pe dl. Emil Hurezeanu. Am făcut-o cu aceeași bucurie și plăcere cu care îi ascultam odinioară pertinentele comentarii difuzate în spațiul celebrei emisiuni Actualitatea românească a Europei Libere în limba română.
Cu care, mai apoi, îl urmăream pe ecranele televiziunilor din țară ori cu care i-am citit cărțile de publicistică politică. Indiferent dacă a fost vorba despre Între câine și lup (Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 1996) sau Pe trecerea timpului-Jurnal politic românesc-1996-2015 (Editura Curtea veche, București, 2015).
Firește, condiția de ambasador al României în Capitala Germaniei i-a impus d-lui Hurezeanu o auto-cenzurare a aparițiilor domniei-sale în spațiul mediatic românesc. Tocmai de aceea orice revenire a acestui analist politic adevărat, cu studii și lecturi serioase în domeniu, revenire caracterizată prin rigoare, fermitate, responsabilitate a afirmațiilor, prin cumpănirea minuțioasă a sensurilor fiecărui cuvânt , dar și a contextului în care acesta este rostit, revenire caracterizată deopotrivă printr-o ieșită din comun capacitate de asociere a ideilor și informațiilor mi se pare extrem de importantă.
Apariția televizată a d-lui Emil Hurezeanu a fost prilejuită de trista împrejurare a decesului Majestății Sale, Regelui Mihai al României și s-a situat în prelungirea unui consistent articol dedicat memoriei Suveranului apărut pe site-ul hotnews.ro. Articol în care, rememorând întâlnirile avute cu Regele, întâlniri prilejuite de condiția de jurnalist la un post de radio occidental, anticomunist, cu un cod de conduită profesională clar,dl. Emil Hurezeanu a relevat încă o dată excepționala personalitate a Majestății Sale. Trăsătura sa fundamentală. Aceea de om al datoriei.
Acestei trăsături fundamentale i s-au subordonat și relațiile dintre Casa Regală și postul de radio Europa Liberă. Regele Mihai respectând la literă Constituția din 1923 care îi impunea Suveranului, indiferent de persoană, reguli categorice în privința aparițiilor sale publice, a comunicării, angajamentele ferme luate în momentul în care a cerut și dobândit condiția de azilant politic în Elveția, dar și feluritele condiționări ale activității editoriale a postului de radio cu sediul la München, activitate ce nu putea intra în contradicție cu principiile politice externe ale finanțatorului american.
Nu avem pentru moment elemente foarte clare referitoare la începutul legăturilor dintre Rege și Departamentul românesc al Europei Libere. S-au descoperit pentru moment mesaje de Anul Nou adresate românilor din țară datând din prima parte a anilor ’60. Se prea poate ca cercetarea mai aprofundată a arhivelor sonore aflate astăzi la Hoover Institute să ofere date suplimentare. Cert e că din 1968 mesajul anual al Regelui a dispărut din programele de Anul Nou ale Europei Libere. Condiția de copil teribil al Europei comunizate, extrem de bine mimata independență față de Moscova a noului lider de la București a păcălit administrația americană, tot la fel cum principiile așa-numitei coexistențe pașnice din vremea administrațiilor Nixon și Ford au fost, probabil, de natură să explice această dispariție.
La fel de sigur e că marea autoritate profesională de care se bucura în ochii managementului american extraordinara personalitate a directorului Departamentului românesc a determinat revenirea Mesajului regal în anul 1973. Indiferent dacă el a fost citit de un crainic (în speță, Ion Ioanid) sau de Rege însuși.
Modificarea de proporții a politicii americane față de URSS, față de Imperiul Sovietic și țările satelite intervenită odată cu instalarea la Casa Albă a noului președinte al SUA, Ronald Reagan, a adus cu sine o schimbare de substanță și a politicii editoriale a complexului Europa Liberă-Libertatea. S-a impus ideea că Europa Liberă și Radio Libertatea nu ar trebui să mai perpetueze, prin codul lor profesional, precauțiile care, într-un fel sau altul, favorizau sistemul sovietic. A fost o veritabilă surpriză, cu atât mai mult cu cât noua orientare a condus la schimbarea aproape peste noapte a echipei manageriale americane de la vârful complexului Europa Liberă-Libertatea. (cf. Nicolae Stroescu- Stînișoară- Povestea Europei Libere, Editura Vremea, București, 2015)
Noul context, care era de altfel nu numai în asentimentul, ci mai ales în dorința ardentă a directorului Departamentului românesc al postului, istoricul Vlad Georgescu, a permis înregistrarea și difuzarea pe post în 1986 a unui interviu cu Regele Mihai, interviu făcut de însuși Vlad Georgescu, ciclul de convorbiri cu Principesa Ileana (Maica Alexandra) transmis în spațiul emisiunii Din istoria României, interviul din vara anului 1989 acordat de Rege lui Emil Hurezeanu și lui Nestor Ratesh la Versoix, intervenția regală în favoarea Timișoarei din decembrie 1989, vizita la sediul postului a unei părți a familiei regale.
Deși inițial se convenise că Maiestatea Sa se va vedea doar cu conducerea și angajații Departamentului, președintele complexului Europa Liberă-Libertate, Eugene Pell, a făcut atunci un gest de mare noblețe și cu profunde semnificații dorind, la rândul lui, să îl vadă pe Rege. Toate acestea se întâmplau într-o vreme în care acei angajați ai Televiziunii Române care au făcut eforturi (uneori pe bani proprii- e cazul doamnei Marilena Rotaru) de a face interviuri cu Regele Mihai al României erau concediați de șefii Răzvan Theodorescu și Emanuel Valeriu.
În aceeași apariție televizată, dl. Emil Hurezeanu a evocat o discuție cu Regina Ana referitoare la faptul că altcineva, nu Ion Iliescu s-ar fi opus revenirii pe Tronul României, a Regelui Mihai. Deși dl. Hurezeanu și-a conceput relatarea cu maximă acuratețe, și-au făcut îndată apariția profesioniștii manipulării și dezinformării. Care se dau de ceasul morții să îl scoată la vopsea pe bătrânul bolșevic ale cărui fapte se află la baza întârzierii integrării euro-atlantice a Românie. Bun. Să admitem că aici a bătut cu pumnul în masă ideologul fesenist Brucan Silviu, deși sunt indicii că respectivul i-a dat un cu totul alt sfat lui Ion Iliescu în rușinoasa seară de 25 decembrie 1990. Brucan era insul format la școala lui Vîșinski și a lui Jdanov. Omul Moscovei care nici măcar în condiția de principal autor al celebrei Scrisori a celor șase nu concepea ruperea României de comunism. Să admitem și că malefica persoană a fost Petre Roman care a prezis că va fi haos, vărsare de sânge, deși dl. Roman are astăzi o cu toată altă versiune. Puțin contează. Fiindcă Ion Iliescu (căruia unii îi deplâng astăzi condiția de pion) era principalul factor de decizie din România acelor vremuri. Președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, președinte al CPUN, președinte ales al României după Duminica Orbului 1990. El poartă răspunderea pentru tot ce se întâmpla rău în acele vremuri, el a ordonat prigonirea Maiestății Sale, el trebuie să dea socoteală la ceasul judecății finale a Istoriei.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Regelui i-a fost refuzat intrarea in Romania de mai multe ori, si asta si dupa punerea pe liber a lui Petre Roman. Nu ca mi-ar fi prea simpatic Roman, dar cred ca Bruckner si Iliescu au fost principalii factori de decizie.

  2. Vi-l imaginați acum pe comunistul Iliescu urmărind la televizor cum poporul, în număr impresionant, îl conduce pe MSR Mihai I pe ultimul drum? Eu zic să încercați. Uneori pedeapsa divină alege căi nebănuite.
    PS. Aproape că m-ar bate gândul să-i sfătuiesc pe Dragnea, Tăriceanu & pleava asociată și instigatoare să privească atent televizoare astăzi. Dar mai bine să-i ia viitorul pe nepusă masă.

  3. Dumnezeu sa-l odihneasca pe rege; a fost inmormintat.
    Revolutia, desi mai tinara, a fost inmormintata acum 8 ani cind a fost inchis dosarul. La un loc cu al Mineriadelor.
    Dar ea nu se poate odihni in pace!
    Prea multi morti.

  4. Iliescu si-a dorit extrem de mult sa conduca. De aceea aparitia Regelui MIhai in spatiul mioritic l-ar fi deranjat extrem de mult – sa nu uitam cum au fost tratati domnul Ratiu si Seniorul.

    Pe scurt oamenii disperati sa conduca nu sunt de fel cei mai buni conducatori.
    s-a ratat mult prin nerealizarea unui referendum legat de forma de guvernare asa cum isi dorea Regele si cum ar fi fot firesc sa se intample. Multe aspecte ar fi fost clarificate si astazi, ca si ieri, nu s-ar mai fi ajuns la situatii penibile.

    Posibil ca multi romani sa aleaga Republica si nu Monarhia, dar respectul pentru istorie si pentru Regele MIhai I sunt datorii din partea oricarui roman, parerea mea. Odata cu moartea Regelui se incheie un capitol important de istorie – din pacate nu se incheie in cea mai aleasa forma.

    Suntem tributari unei necunosteri a istoriei recente si a unei nerespectari a valorilor in RO.
    Asa se face ca avem in continuare unii conducatori care sunt marunti rau de tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro