sâmbătă, iunie 15, 2024

După Pomenire

Relația mea cu lumea satului este una mai curând aproximativă. Iar faptul a avut repercusiuni și în felul în care am citit și receptat marile romane din literatura română pe care lumea în cauză a inspirat-o. Mi-au plăcut necondiționat scrierile lui Liviu Rebreanu, însă pe Slavici, de pildă, l-am descoperit de abia în studenție. Grație cursurilor profesoarei Doina Curticăpeanu, care a avut și inteligența, și onestitatea intelectuală de a ne atrage atenția asupra calităților cu totul remarcabile ale monografiei despre autorul Marei datorată Magdalenei Popescu. Exegeta care fundamentându-și cercetarea pe achizițiilor noii critici franceze a demonstrat ceea ce se cheamă modernitatea autorului . Capacitatea lui de a arăta cum parcurg eroi lui drumul spre sine ca și complexitatea acestui sine.

Mi-am amintit toate acestea  când TVR Cultural a programat difuzarea filmului După patruzeci de zile. Scris și regizat de Andrei Gruszincki, ieșit pe marile ecrane în august 2021. Așadar, după Zavera. Difuzată și ea în urmă cu ceva vreme și despre care am scris la timpul potrivit. Dacă Zavera, a cărei acțiune se petrece la oraș, mi s-a părut a fi fost ceva nici prea-prea și nici foarte-foarte, cu totul altfel s-a prezentat situația în cazul  acestui film deliberat lent. Pe care ca să îl vezi și apreciezi așa cum se cuvine trebuie în primul rând să ai răbdare.

După patruzeci de zile este un film  în principal despre absență, despre prietenie, despre iminența morții, despre pregătirile făcute atunci când, dintr-un motiv sau altul, o simțim aproape.

Povestea din După patruzeci de zile se petrece într-un sat oarecare din Oltenia. Sat care mie mi s-a părut departe de a fi unul mirific, așa cum am citit într-una dintre puținele cronici consacrate filmului. Totul în satul cu pricina se prezintă asemenea  unui amestec între modernitate (oamenii, inclusiv Emil, unul dintre cele două personaje principale ale filmului, își fac cumpărăturile la supermarket, însă și acolo se comportă de parcă viteza specifică zilelor noastre nu ar fi impus nici cea mai mică schimbare a relației cu timpul) și tradiție. Pomenirea morților la patruzeci de zile, obligativitatea colivei, pregătirea cu mult timp înainte a hainelor pentru înmormântare, repetiția generală pentru ca cel ce candidează la trecerea la cele veșnice să fie sigur că ceremonia funerară va merge ca pe roate, gura satului care îl ia la trei păzește pe același Emil care a obținut dărâmarea și mutarea cuibului unor berze. Și, în fine, povestea cu moroii. Despre care cu ani în urmă Cătălin Ștefănescu a scris o piesă pe care a montat-o la Teatrul Național Raddu Stanca din Sibiu Alexandru Dabija.  Din păcate, a făcut-o căzând în demonstrativism și în exagerare.

Nimic din toate astea în filmul lui Andrei Gruszincki. A cărui principală calitate mi se pare a fi simțul măsurii.

Un simț al măsurii care se întrevede mai ales în realația dintre cele două personaje principale ale filmului. Doi vechi prieteni. Doi bătrâni. Doi seniori. Doi oameni de vârsta a treia, cum ne cer să îi numim acum regulile corectitudinii de toate felurile. Care seamănă și nu seamănă cu bătrânii din Les Célibataires a lui Montherlant. Emil tocmai ce și-a pierdut soția. Pe Smaranda. Pe care pesemne că a iubit-o și căreia, la fel de sigur, i-a greșit în multe rânduri. Pentru Emil, viața merge însă mai departe. Cu bune și cu rele. Nu la fel stau lucrurile cu Titi. Care, pesemne, a iubit-o mai mult pe Smaranda. A stat în umbră, a jucat rolul prietenului credincios, a numărat greșelile matrimoniale ale lui Emil. Acum, din când în când, i le reproșează. Numai că și reproșurile apar în film cu același apreciabil simț al măsurii. Smaranda s-a instalat acum în trupul lui Titi. Ea însemnând  chemarea morții. O chemare și voluptuoasă, și tristă. Și tot Smaranda s-a instalat și între cei doi prieteni. Cărora le și determină, le și observă comportamentul.  Această prezență prin absență le relevă celor doi firea. Felul. Trecutul. Greșelile reciproce. Este o adevărată plăcere să îi urmărești pe doi mari actori. Pe brașoveanul (prin adopție) Mircea Andreescu și pe craioveanul convins care este Valer Dellakeza. Care știu ce înseamnă valoarea jocului eliptic, a tăcerilor. Care da, joacă și vorbe, dar parcă cel mai bine se simt atunci când au de jucat tăceri, priviri, subînțelesuri. Sfârșeli reale sau numai dorite. Așa cum stau lucrurile în cazul lui Titi.

Bun, foarte bun, Gabriel Spahiu în rolul Barmanului tot numai vorbe. Exact ceea ce trebuie Marian Negrescu în rolul Preotului. Simona Urs are o apariție care se reține (are chiar două) în rolul funcționarei de la Primărie. Atât Marian Negrescu cât și Simona Urs și-au construit carierele la Teatrul Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Simona Urs a avut acolo o apariție excepțională în spectacolul Amplexus sau Ultima îmbrățișare scris și regizat acolo de Andrei Măjeri. Din păcate, Teatrul în chestiune se află azi în disoluție. Din cauza unor infractori politici și ai unor complici de joasă speță. Și în tăcerea asurzitoare a UNITER și a președintelui acestuia.  

AVVA MMIX Studio în coproducție cu Hai Hui Entertainment și Tangaj Production cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei

DUPĂ PATRUZECI DE ZILE

Scenariul și regia: Andrei Gruszincki

Producător: Andreea Cătălina Dumitrescu

Imaginea: Laurențiu Răducanu

Costume: Mia Conea

Design de producție:  Andreea Popa

Montaj: Ion Ioachim Stroe

Coloana sonoră: Cristian Lolea

Cu:  Mircea Andreescu (Emil), Valer Dellakeza (Titi), Gabriel Spahiu (Barman),  Marian Negrescu (Preot), Eugen Titu (Inginer), Simona Urs (Secretară), Vlad Drăgulescu (Preot tânăr)

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Lumea satului privita prin ochii marilor romancieri ai Romaniei isi regaseste suflarea in nuvelele lui Agirbiceanu .Interesanta formularea :„Pe care pesemne că a iubit-o și căreia, la fel de sigur, i-a greșit în multe rânduri.Cit despre asa zisele greseli si interpretarile lor in comunitatea numita „Satul Romanesc ” ele par a fi parte a neintelegerii realitatii vietii umane realitate care ne arata cum oricare „greseala ” de acest fel ,afecteaza doar pe cel ce se presupune ca a gresit si nu ar trebui sa afecteze partenerul sau partenera .Greselile mintii sunt infinit mai numeroase decit fapticul .Din fericire ele nu pot fi contabilizate de altii .Uneori satul romanesc ne este prezentat idilic .Doar cei care trag toate ponoasele idilicului , noi cititorii care nu avem habar de ceea ce inseamna „ Viata la Tara ”, putem reverbera negativ la spusele autorilor celebri din literatura romaneasca . Cei nascuti acolo au alta imagine a realitatii si altul este comportamentul lor in viata de zi cu zi chiar daca „ sansa ” le-a oferit unora binefacerile orasului .Cit de greu le este unora nascuti „ la tara ” sa isi modifice intelegerea si comportamentul o data veniti la oras este evident pentru noi toti .Una este sa te nasti cu scrierile lui Schiller „la capul patului” si alta este sa te nasti cu paharul cu vin atasat .Parcursul viitor al unora ,carora intimplarea le-a schimbat viata din temelii ,indiferent cita cunostere atasata contine, greu poate modifica ceea ce copilaria le-a oferit mai mult sau mai putin .Finalul textului ne arata asta .

  2. Încă mai avem nostalgia trecutului (țărănesc, comunist, etc). Dar aceasta nu mai este suficient în existența unui popor, mai ales în actualele condiții ale celei de-a III-a Revoluții Industriale. Vechile caracteristici ale sufletelor popoarelor dispar și, da, din nenorocire, alte valori sociale și culturale nu apar. Lumea este debusolată și înspăimântată, rămasă într-un hău existențial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro