vineri, martie 29, 2024

După război

Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei a provocat o criză globală a cerealelor, blocada impusă de marina militară rusă având drept consecință faptul că porturile ucrainiene Odessa, Mykolaiv, Chernomorsk, Pivdenniy şi Ochakiv nu au mai putut asigura transporturile de marfă pe cale maritimă[1]. Totuși, ieșirea din Ucraina a cerealelor – grâu, floarea soarelui, porumb – era imperativ necesară, din rațiuni comerciale și de securitate alimentară sau umanitare, pentru că multe state ale lumii au o dependență în raport cu producția agricolă realizată anual în acest stat.

Spectrul unei crize alimentare a fost acut pentru consumatorii tradiționali ai cerealelor ucrainiene, state precum Eritreea, Somalia, Libia, Egipt, Arabia Saudită, Oman, Israel, Tunisia, Etiopia, Yemen și Kenya[2], dar în același timp și piața europeană de produse derivate a reacționat imediat – de exemplu, pentru cantitățile mari de ulei alimentar cerute de industria alimentară și gastronomică din Italia, brusc a lipsit materia primă, semințele de floarea soarelui din Ucraina.

În situația creată de șantajul rusesc, au survenit trei inițiative menite să faciliteze deblocarea exporturilor de cereale ucrainiene, atât cele rămase din anul 2021 – o producție de 86 milioane de tone, cât și cele așteptate pentru anul 2022 – o producție estimată de aproape 56 milioane de tone[3]

Una a venit din partea României și a constat într-o serie investiții realizate în ritm accelerat, începând cu luna februarie 2022, pentru modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere, feroviare și portuare având conexiuni cu Ucraina și Republica Moldova, prin care să fie preluate exporturile de cereale ucrainiene, în volume mari. Astfel, președintele Klaus Iohannis a avut prilejul să declare[4] în Adunarea Generală a ONU din luna septembrie că România a facilitat transportul a 60% din cerealele exportate de Ucraina în anul 2022, așadar un (pretins) procent majoritar reușit îndeosebi prin portul Constanța și pe Dunăre, prin cooperarea tripartită româno-moldo-ucrainiană, respectiv pe canalul Sulina și portul Galați, precum și prin portul Giurgiulești și Ismail[5].

A doua a venit din partea Turciei, prin medierea acordului de la Istanbul, care a permis instituirea unui coridor alimentar[6] acceptat temporar de Federația Rusă și Ucraina, prin care a fost reluat exportul de cereale pe cale maritimă, convoaiele de nave civile fiind însoțite de puternica marină militară turcă. Primul vas a plecat în august 2022, din portul Odesa[7], dar rolul esențial al forței militare pe care Turcia o are pe mare s-a văzut ulterior, în octombrie 2022, când Rusia a amenințat că va părăsi acordul, ca reacție la atacurile ucrainiene împotriva navelor militare ruse. Prin vocea ministrului Apărării, Hulusi Akar, Turcia a garantat siguranţa convoaielor ucrainiene cu marina sa militară[8], fapt ce a lăsat fără conţinut amenintarea rusă.

A treia inițiativă a venit din partea Poloniei, în mod similar României, prin facilitarea transportului de cereale din Ucraina pe cale rutieră și pe cale feroviară, dar confruntându-se cu aceleași probleme: blocaje la trecerea camioanelor prin vămi și diferența de ecartament între căile ferate poloneze și cele ucrainiene[9]. Adăugând implicațiile conexe, precum distanțele relativ mari de transport rutier și reticența asiguratorilor cu privire la tranzitul camioanelor prin zone de conflict, toate acestea au generat problema suplimentară a costurilor excesive pe întregul lanț de aprovizionare, mai ales prin comparație cu varianta maritimă disponibilă înainte de război, când prin porturile Ucrainei pleca la export un procent de 90% din producția agricolă a țării.

Pe termen scurt, cele trei inițiative au fost congruente, imperativul momentului fiind salvarea a zeci de milioane de tone de cereale depozitate de anul trecut în silozurile ucrainiene sau recoltate anul acesta, precum și livrarea lor către beneficiarii din Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Ce se va întâmpla, însă, după război? Pe termen lung, rutele de transport create în contextul actual se pot dovedi concurențiale, mai ales că variantă cea mai bună pentru exportul producției agricole a Ucrainei rămâne cea maritime, prin porturile ucrainiene. Cu atât mai mult contează să fie anticipată următoare întrebare: la ce vor folosi mâine investițiile realizate astăzi de România și Polonia în infrastructura de transport ce deservește relația cu Ucraina, cu fonduri naționale sau europene? 

În mod cert, dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, feroviar și portuar pe direcții estice servește intereselor strategice ale Uniunii Europene, iar pentru România criza cerealelor ucrainiene a fost o neașteptată oportunitate, dintr-o dată fiind disponibile fonduri europene la un nivel fără precedent și într-un cuantum net superior oricărei alocări naționale anterioare. În pofida acestei evidențe, lipsește la București o proiecție politică asupra relației economice cu Ucraina pentru perioada postbelică, atunci când se va impune de la sine o provocare: ce vom face atunci cu elementele de infrastructură adăugate acum, în contextul crizei cerealelor?

            Din fericire, în cazul României există un răspuns, care nu poate să rămână și singurul: Republica Moldova. Ucraina se învecinează cu România pe frontiera noastră de nord și de est, întreruptă fiind pe hartă de Republica Moldova, de-a lungul a 684 km[10] de graniță comună româno-moldovenească. Prin comparație, granița moldo-ucrainiană are 1222 km[11], aproape dublu. Practic, Ucraina îmbrățisează Republica Moldova pe frontiera sa cu România, de-a lungul Prutului, între localitățile Darabani și Sulina, pe partea română.

            Pe această realitate geografică, se suprapune viziunea de politică externă și de politică economică pe care o proiectează România în raport cu vecinătatea sa estică, în care prioritatea evidentă a fost, este și va fi Republica Moldova, din rațiuni multiple, existând însă riscul de “a nu vedea pădurea din cauza copacilor” pe mai multe planuri. Dincolo de Republica Moldova, este Ucraina, fără de care nu va putea fi ameliorată complicata situației a Transnistriei, iar mai departe, coborând spre sud pe hartă, există state precum Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, care urmăresc atent ce face România pe direcții estice.

            Într-o exprimare succintă, Ucraina este mai mare decât Republica Moldova de circa 20 de ori, raportat la numărul de locuitori, populație sau Produsul Intern Brut. Cu toate acestea, schimburile comerciale realizate de România cu Republica Moldova au un volum mai mare decât cele realizate cu Ucraina și au înregistrat o dinamică foarte diferită în ultimii 10 ani.

            La finalul anului 2021, cifra schimburilor comerciale româno-moldovene[12] a fost de 2,4 miliarde USD, iar a celor româno-ucrainiene[13] a fost de 2,3 miliarde USD, cu mențiunea că ambele cu fost valori de vârf, dacă sunt analizate comparativ cu precedentul an și mai ales prin raportare la evoluția din ultimul deceniu. Astfel, în anul 2020 aceleași schimburi comerciale ale României s-au situat la nivelul de 1,9 miliarde USD cu Republica Moldova[14], pornind de la 0,6 miliarde USD[15] în anul 2010, iar cu Ucraina s-au situat la 1,3 miliarde USD[16], pornind de la 1,4 miliarde USD[17] în anul 2010. În rezumat, România a avut o creștere constantă în relațiile comerciale cu Republica Moldova timp de un deceniu, în același interval de timp fiind înregistrate variații mari și o evoluție clar inconstantă în relațiile comerciale cu Ucraina.

            Cu siguranță că această evoluție pozitivă și constantă în relația cu Republica Moldova este rodul angajamentului politic și al priorității strategice asumate de la București pentru Chișinău, dar măcar acum, în contextul nou generat de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, ar fi cazul să fie remarcate diferența de proporții între cele două state cu care România se învecinează (o diferență de abordare se observă și în detalii: la nivelul lunii noiembrie 2022, Ambasada Ucrainei în România prezintă date din anul 2021 și în limba română, în timp ce Ministerul român al Afacerilor Externe prezintă cu privire la Ucraina date din anul 2020). 

            Această diferență de proporții se poate observa și în arcul de cerc format – de la Sighetu Marmației, până la Sulina și Constanța – de proiectele de infrastructură prin care România și-a propus să îmbunătățească radical conectarea cu Ucraina. În septembrie 2022, secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a dat imaginea completă a acestor investiții, într-un interviu acordat de la Paris, în care a precizat: “intenția este să dezvoltăm foarte mult toate modurile de transport […] rutier, feroviar și mai ales fluvial […] din toate punctele de graniță cu Ucraina și cu Republica Moldova” [18]. În noiembrie 2022, premierul Nicolae Ciucă a vizitat personal zona Teplița, în care va fi construit un nou pod peste Tisa, proiect cu caracter strategic[19] și primul de o asemenea anvergură din ultimii 30 de ani, ce va include și înființarea unui punct vamal suplimentar. Tot în apropiere de Sighetu Marmației, a fost redeschisă stația CFR Câmpulung la Tisa[20], ceea ce va permite reluarea pe aici, după 15 ani, a transportului feroviar de persoane și de marfă între Ucraina și România.

            Importanța deosebită a acestor proiecte se deduce din reperele temporale, de 30 de ani sau de 15 ani, invocate în declarațiile oficiale, precum și din nivelul european și internațional la care România a făcut angajamentele aferente. Așadar, sunt elemente de noutate care survin chiar în raport cu întreaga perioadă post-comunistă a statului român și nu datorită potențialului de cooperare economică pe care îl are vecinătatea noastră estică, ci declanșate fiind de faptul că Rusia a atacat militar Ucraina. Paradoxal, a fost nevoie de circumstanțe nefericite, pentru ca la București să fie luate decizii fericite.

Dacă motivarea acestor decizii a fost una circumstanțială, atunci este legitim a se pune în dezbatere finalitatea lor: cum vor fi folosite investițiile realizate acum, atunci când circumstanțele nefericite care le-au prilejuit vor deveni pagini din manualele de istorie? Este limpede că proiectele respective au caracter strategic și reprezintă, luate împreună, un moment istoric, dar cărei strategii se subordonează și care este proiecția României pentru cooperarea economică cu Ucraina, după război? Deocamdată, această proiecție pare că nu este sau, cel puțin, caracterul lor strategic e dat de implicarea europeană și internațională în sprijinul Ucrainei, nu unul care emană de la București.

            Comunicatele de presă și declarațiile oficiale venite din partea statului român indică numai o conexare automată între agenda pe Republica Moldova și agenda pe Ucraina, practic o grefare a priorității maxime de politică externă a Bucureștiului pe contextul internațional generat de invadarea Ucrainei de către Federația Rusă, lipsind în continuare argumente distincte și obiective specifice pe relația cu Kievul. Este o abordare foarte diferită de cea a Poloniei, unde exista dinainte un scenariu de dezvoltare a relațiilor cu Ucraina, pe care invazia rusească doar l-a accelerat și l-a adaptat.

            În plus, ridică un semn de întrebare nuanțele triumfaliste după care unii oficiali români de cel mai înalt nivel au prezentat opiniei publice naționale și internaționale aportul României la gestionarea dimensiunii umanitare a situației în care se află Ucraina. În ce privește transportul cerealelor ucrainene, procentul de 60% invocat în luna septembrie de președintele Klaus Iohannis în Adunarea Generală a ONU s-a dovedit a fi neadevărat. Trei săptămâni mai târziu, acest procent era infirmat atât de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care menționa tranzitul prin România a 5,2 milioane tone de cereale[21], cât și de datele înregistrate de Consiliul Europei, care indicau 10 milioane tone de cereale ca tranzit facilitat de Turcia[22].

            În luna noiembrie, Bogdan Aurescu reda comparativ[23] contribuția României în ce privește tranzitul cerealelor ucrainene –  de 7,1 milioane tone și contribuția Turciei, prin Black Sea Grain Initiative – de 11,1 milioane tone. În aceeași declarație, ministrul român compara tranzitul total de produse agricole ucrainene prin România – de 8,4 milioane tone cu tranzitul acestora prin „coridoarele de solidaritate” create de Uniunea Europeană – de 16 milioane tone. Nimeni nu contestă nici volumul, nici importanța sprijinului pe care România l-a acordat în această situație. Dar, comparațiile cu Turcia și chiar cu Uniunea Europeană, precum și procentul neadevărat invocat de președintele Klaus Iohannis lasă impresia că statul român vede situația drept o competiție între „salvatori” și o ocazie să puncteze pentru propria imagine, în stilul excepționalismului românesc pe care îl promova regimul comunist dinainte de 1990.

            Este evident faptul că agenda oficială a Cotroceniului nu prevede pentru următorii doi ani rămași din mandatul prezidențial valorificarea, la nivel strategic, a potențialului economic pe care îl are vecinătatea noastră cu Ucraina, în pofida contextului favorizant. Din acest punct de vedere, este de urmărit exemplul Poloniei și modul în care acțiunile întreprinse de pe acum de Varșovia vor da roade după ce războiul va lua sfârșit. Pentru că este, de asemenea, evident că la un moment dat conflictul provocat de Rusia va ajunge la un final.

            În ce privește România, va fi sarcina următorului președinte să gestioneze relațiile cu Ucraina în perioada postbelică și, ca și până acum, comunitățile românești de pe teritoriul ucrainean vor face obiectul atenției prioritare a Bucureștiului. De 30 de ani, susținerea acestora a vizat constant doar dimensiunea identitar-lingvistică, dar la un nivel de subzistență și mare parte din timp într-un context mai degrabă ostil. Ce diferă fundamental acum este ocazia de a pune pe agenda relațiilor bilaterale româno-ucrainene o nouă dimensiune, cea economică, de pe urma căreia românii din Ucraina pot dobândi o îmbunătățire reală a situației în care se află, pentru că banii vorbesc, chiar mai tare decât se aude limba română la Cernăuți, la Odesa sau mai sus de Sighetu Marmației.

Alisa Rujovic, „Arsuri au fost”, Muntenegru

            Comunitățile românești din țara vecină au nevoie de investiții economice, nu numai de cărți, iar investițiile respective vor putea fi făcute ca extensii ale proiectelor de infrastructură și de conectare rutieră, feroviară și maritimă la care România, Republica Moldova și Ucraina lucrează astăzi împreună. Avem lângă noi un moment istoric în derulare și este o mare diferență în a-l aborda la nivel tactic și a-l aborda la nivel strategic, acum și după război. Oricine va fi președintele României începând cu anul 2024, va avea de pregătit o viziune strategică asupra vecinătății noastre estice, care să nu fie limitată la închipuite competiții regionale.


Note:

[1] https://www.bursa.ro/in-contextul-razboiului-din-ucraina-guvernul-a-decis-modernizarea-infrastructurii-de-cale-ferata-din-portul-constanta-03142640

[2] https://www.trt.net.tr/romana/programe/2022/07/29/acordul-privind-cereale-1861350

[3] https://www.reuters.com/world/europe/ukraine-faces-grain-harvest-storage-crunch-exports-struggle-2022-05-03/

[4] https://www.euractiv.ro/politic-intern/iohannis-romania-a-facilitat-exportul-a-cel-putin-60-din-cerealele-ucrainene-30730

[5] https://www.rfi.ro/special-paris-148761-romania-contribuit-la-evacuarea-circa-60-din-cerealele-ucrainene-din-februarie

[6] https://www.trt.net.tr/romana/programe/2022/07/29/acordul-privind-cereale-1861350

[7] https://www.washingtonpost.com/world/2022/08/01/ukraine-grain-deal-odessa-shipments-resume/

[8] https://www.kyivpost.com/ukraine-politics/turkey-faces-down-putin-threat-on-un-grain-ship-security-convoys-to-sail.html

[9] https://www.euractiv.com/section/agriculture-food/news/meps-more-support-for-grain-export-at-polish-ukrainian-border-needed/

[10] https://www.border.gov.md/despre-frontiera-de-stat

[11] https://www.border.gov.md/despre-frontiera-de-stat

[12] https://www.agerpres.ro/economic-intern/2022/05/18/romania-primul-partener-comercial-al-republicii-moldova-schimburile-comerciale-au-depasit-2-4-miliarde-de-dolari-in-2021–920275

[13] https://romania.mfa.gov.ua/ro/partnership/cooperare-economico-comerciala-si-activitate-investiionala

[14] http://mae.ro/bilateral-relations/1677#827

[15] https://chisinau.mae.ro/local-news/1050

[16] https://www.mae.ro/bilateral-relations/1734

[17] https://www.mae.ro/bilateral-relations/1734

[18] https://www.rfi.ro/special-paris-148761-romania-contribuit-la-evacuarea-circa-60-din-cerealele-ucrainene-din-februarie

[19] https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/podul-peste-tisa-primul-proiect-strategic-al-judetului-maramures-de-peste-168-mil-lei-intra-in-executie-20753013

[20] https://clubferoviar.ro/premierul-nicolae-ciuca-in-maramures/

[21] https://www.mediafax.ro/social/romania-a-facilitat-tranzitul-a-peste-5-2-milioane-de-tone-de-cereale-din-ucraina-21246027

[22] https://www.consilium.europa.eu/en/infographics/ukrainian-grain-exports-explained/

[23] https://defapt.ro/71-milioane-tone-de-cereale-din-ucraina-au-fost-exportate-prin-romania-anunta-aurescu-pentru-comparatie-prin-marea-neagra-au-tranzitat-111-milioane-tone/?fbclid=IwAR1PKyebKZ6u4wa_dFxvIv0zoFPZffP4E5OIzM10n4lKe2njwHCro4IIHAg

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Nevoia de investitii ,ce ar atrage Ucraina intr-un circuit de lagatura a rutelor de transport , fie ele in faza initiala doar de transport de cereale, este in acest moment de o importanta fara de egal .Daca privim harta intelegem cum , daca Ucraina cistiga confruntarea cu Rusia , cetatenii transnistreni ,de etnie rusa, nu pot ramine sa convietuiasca alaturi de etnicii moldoveni sau cu cei aflati dincolo de granitele Republicii Moldova cu Ucraina .Singura solutie ce le ramine este sa mearga spre patria mama Rusia .Abia atunci Guvernul Romaniei (atentie Presedintele nu are treaba cu astfel de probleme decit la nivelul de luare la cunostiinta ) va deschide si mai mult relatia cu Ucraina ce practic va avea cu Romania (daca punem la socoteala si Rep .Moldova ) o granita mai mare decit granita Poloniei cu Ucraina .Harta ne arata clar cum se va situa Romania fata de Ucraina in cazul fericit in care Ucraina cistiga razboiul .Prutul , Gurile Dunarii , conexiunile Romaniei cu Rep.Moldova devin de o importanta strategica in relatia cu Ucraina . Primii pasi tocmai ce au fost facuti .Restul va fi parte a refacerii integrale a Ucrainei (stiti si voi de unde vor veni banii ) cu tot ceea ce inseamna integrarea in spatiul Uniunii Europene acolo unde integram si Rep. Moldova(inclusiv Ucraina) ce va fi condusa de facto de la Bucuresti chiar daca ea ramine stat independent .Totul este deja stiut si programat iar Presedintele Iohannis stie mai bine ca noi toti ce trebuie facut si care sunt pasii guvernului Romaniei in aceasta noua situatie ce practic ne aduce Rep.Moldova .(cetatenii ramasi ) alaturi si ne apropie decisiv de Ucraina .Rusia se va retrage din Ucraina . Practic invazia Rusiei in Ucraina nu a avut doar un singur scop, ce ar fi fost parte a cistigarii razboiului ,ci mai degraba , acum cind vedem prezentarea in media, dorinta lui Putin de a scapa de toate necazurile viitoare produse de catre felurite categorii de cetateni , ce acum au fost mobilizati la lupta .Cetatenii care nu corespund standardelor Ortodoxiei si ale comunismului, rebotezat iliberalism , ca si cei care au tot felul de alte probleme au fost sacrificati , asa cum ne prezinta Media internationala ,in conflict .

  2. E e „ceva” mai „ciudat” consumatorii tradiționali ai cerealelor ucrainiene, Eritreea, Somalia, Libia, Egipt, Arabia Saudită, Oman, Israel, Tunisia, Etiopia si anume ca se uita ca nu mulot timp in urma URSS improta cereale din SUA platite cu bani grei, ni o singura fata cu AUR!!!

    A , ma rog istoric, la 1800 siceva splendoarea Pdesei s-a facut pe baza cerealelor exportate ….

  3. Iată de ce cam toate căile de tran sport au doua sensuri.
    Cine știe, poate că în viitor Romania și o parte din repmoldova vor deveni mari exportatori de diverse/ scandinavii, germanii, polonezii și o mică parte dintre ucraineni vor face export-import prin Constanta…
    (din păcate toate transbordările costa, iar porturile ucrainene nu pot avea concurenta in regiune, cel puțin până la trecerea la ecartament 💶!

    Postceaushiei nu i a pasat de nicio culoare de faptul că de mai bine de jumătate de secol statul a avut un sfert din teritoriu practic blocat, într-un soi de tampon, și cca o treime dintre cetățeni, in medie, blocați pe tampoane. Oare de ce?

  4. Nu merita guvernul olandez premiul I cu coronita (sau macar o placa scumpa platita din fondurile UE) pentru grija pentru cetateni, hrana lor in general, agricultorii lor in special si evident prezervarea climatului?
    https://www.msn.com/en-gb/news/uknews/netherlands-to-close-up-to-3-000-farms-to-comply-with-eu-rules/ar-AA14Eokt?cvid=160dd4d58ea8415fe1422d9c64b84fcc&ocid=winp2fptaskbar

    Nu trebuie multumit Frantei care acum controleaza de foarte mult timp regulile UE pe agricultura?
    Nu era Ceasca un vizionar si avantgardist priceput la agricultura? ;)

    • Asta e floare la ureche, premiul1 il merita „cocosii” putinisti si rusofobii din Interimarium, etc. Caci anul acesta, Europa a cheltuit aiurea (in jur de 700 miliarde?) numai pentru sustinerea facturilor la energie. La care se mai aduga si alte pierderi, majorarea imensa a bugetelor pentru aparare, etc. Acest munte de bani putea fi cheltuit mult mai inteligent, i.e. accelerarea 4IR, tranzitie energetica si digitalizare, promovarea centrelor regionale de cercetare si dezvoltare high-tech, dezvoltarea unui ecosistem european de microchipuri, samd. https://www.bloomberg.com/news/articles/2022-11-29/europe-s-energy-tab-climbs-past-700-billion-as-winter-arrives?leadSource=uverify%20wall

      P.S. in SUA, legislatia privind reducerea inflatiei adoptată de admin Biden pune la dispozitie $370 miliarde. In plus, Chips and Science Act, cu o finantare de $280 miliarde, este menit sa consolideze pozitia SUA in domeniul microchipurilor. Vor putea companiile tech din UE sa reziste atractiei subventiilor americane si chinezesti pe termen lung? UE (cu un buget Chips Act in jur de €43 mi­liarde) nu are nicio sansa! Ne batem cu rusii (cap avem, minte nu ne mai trebuie).

      • Da si uite asa incepe respectiv se inteteste razboiul economic intre UE si SUA.
        Amestecul politic in economie ne va fi fatal, problema sunt politicieni actuali si bancile centrale care actioneaza politic.
        Nebunia economica actuala se poate rezuma: „Se face tot timpul acelasi lucru insa in asteptarea altor rezultate”, imposibil !!

        • SUA nu poate nici ea astepta dupa UE, caci marea concurenta (inclusiv sistemica) vine din partea Chinei. Fara doar si poate, Putin poarta o mare parte a vinei „taraboiului”. Unele cercuri din SUA (care considerau UE un competitor, „foe”, etc) au gresit si ele, dand nas cocosilor din Intermarium (contrapondere la Zona Euo, rusofobie, destramarea Maicii Rusia, alungarea rusilor in spatele Uralilor si toate alea) si implicit si propagandei putiniste. Caci pe Putin nu cred l-ar mai fi interesat vreodata si altceva pe langa mentinerea puterii (pentru el, reactia cocosilor a fost ca un dus fierbinte).

          In fine, UE este un mare perdant al razboiului ruso-ucrainean (indiferent cat mai dureaza si cum se finalizeaza – dat fiind ca s-a spart deja prea mult portelan), iar matahala chinezeasca este evident marele castigator. Acum are acces la resurse energetice din belsug (culmea irnoniei, chiar la pret de”discount”), a castigat acces si la acapararea pietii Rusiei- incepand cu dezvoltarea zacamintelor energetice, piata automotive, tech si chiar piata financiara (yuanul devine o moneda tot mai populara in randul rusilor, dar si a altor tari din Asia Centrala, membrii SCO, OPEC+ etc). Si toate aceste avanaje le-a primit primit drept cadaou… asa, peste noapte, si fara sa traga un cartus! Incep sa am tot mai mari dubii in privinta strategiilor pe termen mediu si lung a laborantilor de la Washington (de tip George Friedman, etc). Astia par a apela doar la tactici pe termen scurt, joc de glezne, etc. Caci fara aliati si fara parteneri puternici (fara o UE puternica „pe picioarele ei”) ii cam paste soarta „singularitatii”.

      • Si cine a adus prin iresponsabilitate totala la dependenta asta de materiile prime ale lui Putin? Cine s-au comportat ca niste aurolaci-pe-gaz, nu gazul rasului, ci gazul prin conductele Nord-stream? Cine a franat proiectele interconectare conducte in tarile UE?
        Nu guvernele germane din ultimele doua decenii?
        Cine a neglijat apararea Germaniei si a Europei? Nu d-alde betivul Juncker, Schulz fara studii dincolo de bacalaureat, si total incompetenta UvdL?
        Nu s-a dus acum cancelarul Scholz sa se gudure pe langa China agresiva a lui Xi?

  5. Priviti pe radarul vapoarelor, sunt peste 100 de nave la gurile Dunarii care astepata sa intre pe canalul Sulina si mai departe catre porturile romanesti, ucraeniene si Giurgiulesti/Moldova.
    Ce s-ar fi intamplat daca Romania in urma conflictului pe seama canalului Bastroe n-ar fi permis trecerea navelor catre Ucraina pe canalul Sulina ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Iulian Mares
Iulian Mares
Iulian Mareș este jurnalist independent, specializat în economie și relații internaționale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro