Summitul de la Varşovia este, pentru România, o ocazie de examinare a propriilor limite şi eşecuri. În pofida ameninţării ruse întărite prin anexarea Crimeii, flancul de sud al Măriii Negre nu a beneficiat de atenţia acordată celui nordic. Solidaritatea aliaţilor cu România, la nivelul angajamentelor trimiterii de trupe terestre, a fost modestă, spre a folosi un eufemism. Ceea ce a contat, în cele din urmă, a fost parteneriatul cu Statele Unite, cel căruia îi datorăm prezenţa soldaţilor americani pe teritoriul nostru. În fine, dezvoltarea relaţiei cu Polonia poate fi privită ca un semn dătător de speranţă, pe termen mediu şi lung.
Dincolo de toate aceste date ale geopoliticii, întrunirea de la Varşovia nu poate fi separată de contextul politicii interne de la noi. Anvergura modestă a României este consecinţa propriei ei subdezvoltări. Ratarea modernizării autohtone, în deceniile din urmă, ne obligă la o privire lipsită de complezenţă. Poziţia strategică şi sprijinul, constant, al Statelor Unite, nu sunt suficiente. Este nevoie, acum,mai mult ca oricând, de confruntarea cu răul care ne macină, aşezând România pe temelii şubrede şi compromise instituţional.
Imaginea politicii româneşti, la o lună de la alegerile locale, este aceea a delirului demagogic. Măririle salariale votate de parlament sunt forma cea mai brutală a acestei strategii de mituire colectivă pe care se întemeiază proiectul nostru de viitor. Rând pe rând, fiecare dintre categoriile sociale este ţinta unui asemenea troc deloc subtil. Fidelitatea şi tăcerea îi sunt cumpărate. În locul bunei guvernări şi al transparenţei, ceea ce se oferă este complicitatea şi iresponsabilitatea fiscală. Viziunea unui echilibru bugetar nu este încurajată, de vreme ce alegerile proxime sunt singurele care contează.
Administraţia Bucureştiului, sub îndrumarea primarului- membru al Uniunii Scriitorilor, doamna Firea, este expresia paroxistică a acestei derive naţionale. De la războiul cu copacii la interzicerea unor evenimente şi păşunismul ceauşist al viziunii comunitare, dominaţia PSD în Bucureşti sufocă,compromite şi inhibă iniţiative. Victoria doamnei Firea, ca şi a celor asemenea ei,este victoria stagnării şi populismului. Iar absenţa unei opoziţii efective nu face decât să crească şansele unei hegemonii de durată.
Cât despre energia domnului Dragnea, cel care se pregăteşte să devină premier după alegerile parlamentare, nerăbdarea domniei- sale este de înţeles. Perspectiva unei naţiuni conduse de un politician condamnat definitiv pentru infracţiuni împotriva democraţiei este generatoare de optimism. România s-ar alătura, oficial, acelor state ce mizează pe profesionalismul validat de curţile de judecată. Ostilitatea faţă de cabinetul Cioloş anunţă agenda de campanie. Ca şi la locale,PSD se află în cea mai avantajoasă dintre poziţii. Confruntat cu un PNL slăbit şi cu un guvern care nu face decât să gestionneze treburile curente, PSD se instalează, comfortabil, în postura de apărător al celor mulţi. În fruntea acestei social- democraţii radiind modestie şi cinste, Liviu Dragnea este un soldat dedicat, cu o carieră ireproşabilă.
Cu fiecare alegere ce întăreşte sentimentul de inevitabilitate al marasmului democratic, subdezvoltarea României se consolidează şi devine o stare endemică, confundându-se cu unicul viitor pe care îl putem imagina. Corupţia, cleptocraţia, impotenţa administraţiei, toate acestea par să fie imposibil de dislocat. Epoca entuziastă a speranţelor “ colective” este trecut. Prezentul este al PSD şi al aliaţilor săi.
Subdezvoltarea este riscul de securitate pe care nu îl mai putem ignora. Precaritatea instituţională şi economică subminează şansele unui angajament autentic de politică externă. Atingerea ţintelor bugetare în materie de apărare este iluzorie. Grupul naval de la Marea Neagră se bazează pe absenţa marinei militare autohtone. Pentru Rusia, România oferă imaginea reconfortantă a unui inamic auto-subminat de propria sa impotenţă. Statul român este cel mai redutabil aliat involuntar al Rusiei, prin incapacitatea sa funciară, consolidată timp de decenii.
Elegantele planuri ambiţioase alcătuite în tihna capitonată a sălilor de conferinţă se suprapun peste realitatea cotidiană a unei naţiuni anesteziate politic.Captivitatea subdezvoltării este un pericol mortal pentru independenţa noastră. Viitorul complicităţilor locale ne poate fi fatal.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dupa Brexit, nucleul fondator se va înrăi şi subdezvoltarea poate atrage eliminarea ţărilor neserioase din UE. Mai rau înca, sunt destule grupari de interese în RO care s-ar simti avantajate într-un spatiu economic omogen sărac, din Muntenegru pâna în Transnistria.
adica dumneata spui ca noi sintem de vina ca imperialistii ne au supt singele atitea veacuri ?
pai sigur ca conducatori patriei vor sa fidelizeze poporu; ca dora asa am cistigat si Transilvania ! am fidelizat iobagi de acolo si uite ce bine am dus o de pe urma nemtilor
cind a veni momentul, intoarcem armele
dragi tovarasi si pretini ! frati romini !
daca vorbim de fidelizare, apoi tara noastra ii construita prin fidelizare
intr o tara in care statul nu i format din criminali si hoti, nici macar din indivizi ce striga integritate da ei is cu musca pe caciula, unguru ii tratat ca rominu,ortodoxu ii la fel ca protestantu, homosexualu ii egal heterosexualului si asa mai departe.pai mai ezista tarisoara asta daca rominu nu primea ce o agonisit neamtu si evreu ? da chiar si unguru ?daca nu primea esploatatu ce o avut esploatatoru ? organili va invata cu duminica orbului ! da rominu i jmeker ; pai votau ei pe iliescu daca nu le dadea de a moaca apartamentele in care ii adusesera ceausescu ? si le o dat ca erau a noastre a intregului popor !
Un tablou cam pesimist dar în mare parte adevărat.
Da,statul român şi instituţiile sunt corupte.Da,economia este subdezvoltată şi nivelul de viaţă este penultimul din UE.Dar din ce cauză sunt toate acestea?Nu cumva din cauza noastră?Cine l-a votat pe comunistul Ilici Iliescu de trei ori(10 ani!) şi pe Băsescu(încă 10 ani)?Nu poporul a menţinut ultima rămăşiţă a fostelor partide comuniste în România dintre toate statele foste comuniste(mă refer la PSD)?Iată,Bucureştiul Capitala României este în ghearele PSD în totalitate într-un fel de nouă Restauraţie comunistă care dă aripi lui Iliescu,Băsescu,Dragnea,Ponta,Năstase.Cred că noi toţi avem o vină pentru starea de degradare în care a ajuns România.
Pe de altă parte,suntem forţaţi să fim mai opimişti,dracu’ nu este chiar aşa de negru.De bine de rău economia este în creştere,lupta anticorupţie este în desfăşurare,partenerii euro-atlantici parcă încep să ne aprecieze mai mult,guvernul Cioloş şi preşedintele Iohannis au început să se mişte mai bine.Dar cei 26 de ani de anarhie numită de Iliescu „democraţie originală” îşi spun cuvântul.România a pierdut startul dezvoltării ei începând din anii 1990.Iar azi,după 26 de ani,dă semne că nu se poate despărţi de boala comunistă.
Asta e!Să scrâşnim din dinţi şi să mergem înainte.Oricum,altă şansă nu avem.Iar pentruasta ne trebuie şi un dram de speranţă pe care elitele noastre intelectuale ar trebui să o promoveze…
Fiecare, cu meseria lui. Strategia militara e o meserie si ea. Iar o strategie buna devine evidenta pentru public abia dupa ce si-a atins scopul. De obicei, de pe margine, putem intui corect o tactica, dar strategia trebuie lasata pe seama meseriasilor, zic eu.
Nu sunt vreun specialist militar sau vreun publicist specialist la toate, dar ma uit pe harta si vad asa:
– Tarile baltice sunt mici-micute si toate trei ocupa o suprafata cam cat a Belarusului – aliat si satelit al Rusiei. Doua dintre statele baltice au granita cu Rusia.
– Finlanda are ditamai granita cu Rusia.
– Polonia are granita cu Belarusul.
– Ucraina e o tara mare si are granita (cam volatila, ce-i drept) cu Rusia.
– Mai mult de jumatate din litoralul Marii Negre apartine unor state NATO si anti-ruse.
Avand in vedere cele de mai sus, mi se pare logic ca centrul de greutate al masurilor de descurajare ale NATO sa fie mai catre nord. Adica n-as zice ca Romania ar trebui sa se simta nedreptatita sau neglijata.
Sa nu uitam ca baza de la Deveselu este baza NATO si ca ceva asemanator, in Europa de Est, gasim doar in Polonia. Tancuri americane au ajuns in judetul Brasov si e posibil ca sa mai fie si alte exercitii care sa justifice prelungirea perioadei lor de „sedere” in Romania.
Sigur, daca tinem cu tot dinadinsul, putem cauta nod in papura, dar mie mi se pare ca nu e cazul sa deplangem nivelul de securitate al Romaniei de azi.
Cat despre politica interna, ea nu are de ales si, de voie, de nevoie, va prelua directia politicii externe. Sechelele pre-’89 vor fi vindecate, tumorile extirpate, iar politica interna se va insanatosi. Nu azi, nu maine, dar poimaine – sigur!
Doamna Firea este, astazi, un fel de domnul Ponta, in perioada ascensiunii. Putem presupune ca si declinul ii va fi la fel de spectaculos.
Eu nu plang de mila Romaniei de azi. Plang de mila Romaniei anilor 1990 sau 2000. Cea de astazi imi pare a fi facut pasi notabili inainte. Si nu pot sa nu ma gandesc ca cei ce deplang Romania de azi regreta, de fapt, Romania anilor ’90. :)
La sfârșitul anilor ’30 „voievodul culturii” Carol al II-lea cumpăra fidelitatea fierbinte a slujbașilor statului prin unul din cele mai moderne planuri de pensii din lume, prin cartiere luxoase penru funcționari și angajații nenumăratelor regii naționale din toată țara. Cele mai cunoscute fiind Primăverii și Vatra Luminoasă din București. S-au contruit nenumărate edificii publice moderne (Academia militară, Palatul Victoria, Palatul telefoanelor, etc,) Toate astea s-au făcut pe socoteala echipării armatei, care a fost veșnic amânată. Tot așa cum victoria Frontului Popular din Franța în 1936 a produs o serie de pomeni sociale (ce stau la temelia falimentului franțuzesc contemporan :-D ) care la rândul lor s-au fâcut pe socoteala echipării armatei franceze, atunci câtd lumea se îndrepta clar spre război…
România a păstrat o armată de paradă, cu uniforme ofițerești ce stârneau admirația creatorilor de modă parizieni și și-a bazat întreaga politică de securitate pe garanțiile oferite de sistemele sale de alianțe și mai ales pe garanțiile extraordinare se securitate acordate Poloniei și României de Franța și Marea Britanie după ce Hitler a înghițit Cehoslovcia. Franța a căzut în câteva săptămâni în Mai-Iunie 1940, iar Anglia a scăpat în extremis de pe continent cu armata pulverizată.
Imediat după căderea Franței, când România rămăsese în fundul gol, URSS a ocupat Basarabia și Bucovina de Nord în urma unui ultimatum brutal (aveți 24 de ore să dispăreți de acolo). La consiliul de coroană ce a precedat acceptarea ultimatumului rusesc, profesorul Nicolae Iorga a aflat șocat că armata română, ce strălucea pe la parăzi are muniție pe mai puțin de 3 săptămâni, poate o lună. Că din cele peste 1000 de tancuri cehoslovace ce trebuiau fabricate sub licență s-au cumpărat vreo 100. Că artieleria e echipată prost cu nenumărate modele de tunurui dar toate în cantități mici. Că aviația militară finanțată generos prin timbrul aviației și tot soiul de alte taxe are vreo 50 (din 700 planificate) de avioane de vânătoare moderne Hurricane, Messerschmit Bf-109E, Heinkel 112, IAR-80 (3 bucăți fără mitraliere :-D ) + alte 100 (IAR-14, PZL-11 & PZL-24) demodate dar cât de cat funționale și mai puțin de 40 de bombardiere medii Bristol Blenheim (aduse din Anglia cu câteva luni înainte), dintr-un necesar planificat de peste 500… La astea se mai adăugau alte vreo 6-8 bombardiere grele românești IAR-79 și 35 de bombardiere medii poloneze PZL-37 Los ce se refugiaserăîn România în 1939. Dl. Iorga a întrebat furios bine, bine dar ce s-a făcut cu banii din timbrul aviației, cu bugetele de înarmare?! I s-a răspuns că avioanele și tancurile sunt scumpe și că statul a avut atâtea alte necesități stringente :-D
Azi apărarea României nu mai e compromisă în schimbul unor planuri exotice de pensii sau de construcția de cartiere luxoase. Ea e compromisă de pomeni și milostenii meschine acordate haitelor de nenorociți înfometați…
Cine nu învață istoria, o repetă. NATO e o alianță solidă azi. Însă cine știe ce ne rezervă ziua de mâine?! Armata română de azi e într-o sutuașie mult mai disperată ca-n 1940. Ca și atunci, bani ar fi, dar sunt și alte necesități mult mai stringente, cum ar fi de exemplu pensiile speciale ale foștilor activiști de partid, milițieni și secutrist, APV-iști din serviciile de intendență și contabilitate pensionași cu decenii înainte de vârsta legală … Doar din banii risipiți pe ăștia (fără a mai socoti alte risipe) s-ar putea echipa o armată modernaă în câțiva ani…
Si pentru integritate. Decat un monstru de 30 milioane care sa domine si apoi sa inghita tarile din jur, mai bine trei-patru catelandri care sa latre inclusiv unii la altii.