marți, ianuarie 31, 2023

Eșecul de intelligence. Scurte considerații despre culpabilitate

Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” – este citatul apocrif (atribuit, după unii, lui Malraux) a cărui actualitate taie respirația întregii Europe. Este, totodată, parte a unei realități tulburătoare care ne arată că fulgerul poate lovi, totuși, de două ori în același loc – brutal, pervers, aneantizant, chiar în timp ce iei cina pe Rue de Charonne.

Evident, evenimentele de amploarea și dramatismul celor petrecute la Paris stârnesc reverberații emoționale dintre cele mai diverse, începând de la nivelul necruțătoarei opinii publice față de instituțiile menite să asigure protecția cetățenilor și sfârșind cu demnitarii pentru care ethos-ul stă să devină decizie politică.

S-a discutat intens despre capitalul de vină care „trebuie” pus pe umerii cuiva. Ritualistica socială revendică, pentru fiecare astfel de tragedie, un bouc émissaire (n.a. țap ispășitor), un eșafod în piața publică, un act expiator care să răscumpere, cel puțin simbolic, ordinea.

Dincolo de ISIS, marele culpabil, serviciile franceze de informații au fost puse la zid cu cea mai mare fervoare. Referitor la acestea, mai ales în lumina informațiilor apărute după incident, problema ia forma a cel puțin două întrebări esențiale: (1) Vorbim despre o culpă instituțională? sau (2) S-a produs cumva o schimbare de paradigmă a fenomenului terorist, care a determinat un eșec de intelligence imprevizibil?

Serviciul francez de informații (DGSI), autoritatea națională în materie de combatere a terorismului, are în jur de 3000 de angajați și un buget anual de 200 de milioane de euro, dimensiune și finanțare comparabile, de pildă, cu cele ale serviciului omolog din Germania (în treacăt fie spus, al doilea stat european, după Franța, cu cel mai mare număr de imigranți musulmani și zero atacuri teroriste grave în ultimii 25 de ani).

Sunt suficienți 3000 de angajați (doar o parte având atribuții și pregătire în domeniul contra-terorismului) și 200 de milioane de euro pentru ca DGSI să-și poată îndeplini cu succes misiunea de combatere a terorismului? Guvernul pare să creadă că nu, din moment ce, ulterior episodului Charlie Hebdo, premierul francez Manuel Valls a anunţat deblocarea, pe o durată de trei ani, a 735 de milioane de euro destinate instituţiilor cu competenţe contra-teroriste, respectiv crearea a 2680 de posturi suplimentare, dintre care 1100 alocate structurilor de informaţii.

Din declaraţia premierului Valls nu transpare exact raţiunea din spatele acestei decizii, aspect care lasă loc pentru cel puţin trei interpretări: (1) fie este vorba despre o măsură reactivă, adoptată sub presiunea momentului, (2) fie guvernul nu a avut cunoşterea necesară (risk awareness) sau susţinerea politică pentru a implementa din timp această măsură preemptivă, (3) fie atentatul a revelat o serie de lacune ale instituţilor de securitate care, până atunci, îşi desfăşurau activitatea cu resurse insuficiente.

Potrivit premierului francez, guvernul cunoștea faptul că numărul suspecţilor monitorizaţi pentru legături cu sfera teroristă a crescut cu 130% în ultimul an. Mai mult, numeroase statistici publice (ex. indicele global calculat de Institutul pentru Economie și Pace) evidențiază o amplificare alarmantă a fenomenului terorist, numai la nivelul anului 2014 înregistrându-se o creștere cu 80% față de anul precedent a numărului deceselor  în urma atentatelor.

În aceste condiţii, este soluţia suplimentării de resurse una adecvată? Precedentul turc pare să indice că nu. Turcia, care este un stat semipoliţienesc, nu a putut evita dublul atentat de la Ankara din octombrie, soldat cu 80 de morţi (Şi în acest caz, autorii atacului figurau pe lista de militanţi islamişti consideraţi periculoşi de poliţie).

Avem, din nefericite, un alt precedent francez (atentatele de la Bataclan) care, la o primă vedere, confirmă că expandarea la nivel numeric și bugertar a serviciilor de informații nu determină în mod implicit și creșterea ratei de succes în acțiunile de combatere a terorismului. Există, evident, și motive obiective pentru care efectele acestei măsuri ar putea să întârzie, cum ar fi procesul lent de ocupare a celor 1100 de posturi nou create în cadrul serviciilor franceze, atât pe considerentul intervalului scurt de la înființarea acestora, cât și al specificității domeniului.

Dat fiind caracterul asimetric al acestui tip de agresiune, definit de unii specialiști ca fourth-generation warfare, succesul contracarării nu mai este dependent de dimensiunea resurselor implicate. Modelul amenințării teroriste este neconvențional, perfid, dinamic, aleatoriu și neliniar în incidență, fără constrângeri sau reguli de angajare (jus in bello). Mai mult, recentele atacuri din Paris au confirmat, o dată în plus, o modificare substanțială de paradigmă: atentatorii nu mai sunt niște străini, cum se credea generic până acum, ci însuși cetățeni ai statului francez, beneficiari neîngrădiți ai libertăților Schengen, concitadini cu participanții la concertul de la Bataclan.

Dezavantajul serviciilor de informații este că domeniul intelligence devine vizibil publicului larg, însă în cea mai proastă lumină, în cazurile de eșec. Nimeni nu vorbeşte despre ce înseamnă un eşec de intelligence şi nicăieri nu se discută așteptările față de infailibilitatea serviciilor de informații.

De ce în mentalul colectiv și, cu atât mai mult, în cel al presei, expresia  „Am făcut tot ce se putea” este mai pardonabilă când vine din gura unui medic decât din cea a unui ofițer de informații? Spre deosebire de domeniul medical, unde, spre exemplu, firul unui malpraxis poate fi adesea clar urmărit, identificarea cauzei unei erori a serviciilor de informații și eventuala sancționare a acesteia sunt dificil de realizat, tocmai pentru că resursa cu care operează aceste instituții – informația – este greu cuantificabilă.

Acesta este cel puțin unul dintre motivele pentru care presa-inchizitor se face criticabilă pentru ghilotinarea serviciilor vinovate de a nu fi omnisciente, aceeași presă care acum oferă de-a gata decizii operaționale post factum și care mitraliază, laolaltă, din condei, teroriști, instituții, politicieni.

Asistăm la unul dintre cele mai ample effet papillon din istoria recentă, care va influenţa paradigme politice şi de securitate întregi – o singură idee religioasă ce reconfigurează aproape întreaga arhitectură europeană.

Urmează, cel mai probabil, o schimbare a ordinii de prevalenţă în binomul libertate – securitate, cu impact asupra legislaţiilor interne, precum şi o avalanşă a deciziilor de suplimentare a bugetelor de apărare ale statelor europene, atât pentru consolidarea securităţii proprii, cât şi pentru angajarea în intervenţii militare împotriva Statului Islamic, despre care, până acum, cancelariile occidentale se pare că nu au înțeles decât că trebuie numit Daesh.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Politicieni lasi fara coloana care de dragul uni vot musulman renunta la principii si valori europene sint principali vinovati

  2. Pentru ca ati inceput cu o fraza atribuita lui Malraux, as continua tot cu Malraux, ale carei idei vizionare nu au fost luate in seama de succesorii sai, probabil din aroganta…, cu consecintele pe care le inregistram astazi!

    ‘Sarcina secolului 21, care se va confrunta cu cea mai teribila amenintare pe care a cunoscut-o umanitatea, va fi sa-l reintegreze pe Dumnezeu, in toata diversitatea acceptarilor Sale de catre popoarele lumii!”
    Altfel spus, ce-a mers (Inchizitie, Holocaust), nu mai merge!
    Oamenii sunt condamnati sa se respecte asa cum sunt, sa se focalizeze numai pe ce-i uneste, si sa uite ce-i desparte!!, altfel, intreaga umanitate va disparea!

    „Din punct de vedere politic, unitatea Europei este o utopie! Ar trebui un inamic comun…singurul dusman de anvergura care ar putea exista, este Islamul!” (1974)

    In 40 de ani s-ar fi putut face multe…nu a fost cazul, deci nu mai conteaza cine si cat a gresit! Sensibilitatea mea politica m-ar impinge sa-i indic pe socialisti, numai ca ar fi prea simplu, si nu e!
    Daca as fi mai cinic decat sunt, si cu dovezile de neglijenta flagranta care exista, as zice ca situatia-l aranjeaza pe Hollande : dupa fiecare atentat, creste in sondaj!!!, ca tensiunea lui Sarko…

    • Razboiul rezolva problema suprapopularii iar religia face turma sa accepte castrarea individuala si inechitatea sociala. Stati linistiti la locurile voastre. Au fost inventate bomba cu neutroni , mass-media si anticonceptionalele .

  3. Problema cu lista de militanți periculoși (fie ei islamiști sau nu) e destul de simplă: dacă pui destule nume pe lista aia, vei avea mereu confirmarea că atentatorii sunt dintre cei de pe listă. Însă exact dacă pui destule nume pe lista aia, nu vei mai avea resurse să-i supraveghezi pe toți. Cu metoda asta, serviciile secrete câștigă oricum, ele demonstrează că n-au avut destui oameni și destule fonduri, tocmai prin mulțimea numelor de pe listă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Popa
Analist de politică externă în domeniul guvernamental, absolvent de Comunicare și Relații Publice și, în prezent, masterand al SNSPA - Analiza și soluționarea conflictelor.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro