E = mc2? Cum să arate formula de preţ în contractele cu băieţii deştepţi

Oficialii romani nu reusesc sa se inteleaga cu baietii destepti din energie la renegocierea contractelor la fel de cordial cum au facut-o cand le-au semnat (si prelungit). Se cauta acum o formula de pret si apar tot felul de idei nastrusnice. Dl Lakshmi Mittal a vizitat in persoana Romania ca sa lanseze din elicopter formula proprie si complexa de calcul al pretului electricitatii incercata si pe 21 martie si care, a naibii coincidenta, da un pret fix indiferent de evolutiile din piata. E nevoie de un matematician cu experienta (ex ministrul educatiei) pentru a lamuri misterul.

In fata acestor dileme, EFOR ofera ca de obicei sprijin guvernului Romaniei aflat la ananghie intelectuala: propunem ministrului Chitoiu si echipei de negociatori o formula simpla, eleganta si care echilibreaza perfect interesul public cu cel privat, impreuna cu argumente solide in sustinerea ei.

Fără a mai lungi suspansul,formula magică este: Preţul = media PZU pe orice perioadă vreţi actualizarea lui (3, 6 luni, 1 an etc)

Amintim că s-a promis public că se vor publica pe internet termenii contractuali (preţuri, cantităţi,durate) după negociere

În bursele europene de energie nu există discount la contractele pe termen lung; iar riscul variaţiilor de preţ e gestionat de consumatorii industriali înşişi, nu de producătorul de curent

Sincer, ne aşteptam la ceva mai mult de la conferinţa de presă ținută vineri 18 martie de ministrul economiei, dl. Chiţoiu. El ridicase mult așteptările publicului anunţând că urma să prezinte cu această ocazie rezultatele finale ale renegocierilor cu toţi cei 10 băieţi deştepţi, nu doar niște rezultate de etapă. Am aflat totuşi câteva lucruri interesante. Unu, că s-a renunţat la preţul fix, cel în contractele renegociate urmând să fie legat de preţul de piaţă.
Doi, că pentru stabilirea acestui preț se va folosi o formulă în care să se pornească de la preţul pieţei pentru ziua următoare de pe bursa OPCOM (PZU).
În principiu, asta e o veste îmbucurătoare. Dacă se corelează preţul din contracte cu nivelul preţului din piaţă, apărând astfel o ajustare automată, nu mai e nevoie de faimoasele renegocieri periodice (anuale sau mai dese), rareori avantajoase pentru stat. De pildă, să ne gândim cum ar negocia preţurile statul din nou imediat ce se termină acordul cu FMI, la anul. În plus, înainte de alegeri, dacă se va găsi o formulă decentă în care preţurile din aceste contracte să ajungă la un nivel realmente de piaţă, MEC şi Hidroelectrica scapă şi de eticheta de corupţi cu care sau ales de vreo zece ani încoace, de când se sifonează vreun sfert de miliard de de euro pe an, așa încât s-a sesizat până la urmă și inerțiala Comisie Europeană (1).
Ce ne îngrijorează cu adevărat e ca nu cumva formula cu pricina să fie făcută din nou ipocrit, cum s-a mai încercat primăvara asta chiar sub ochii FMI, ai societăţii civile şi ai Fondului Proprietatea – și a ieșit scandal. Acum câteva luni Mittal a încercat întâi să facă un contract direct cu Nuclearelectrica, în afara bursei, blocat în ultima clipă. Când a devenit evident că România de azi nu mai e cea din 2004, și nici măcar cea din 2008, iar lumea nu va
sta cu brațele în sân, Mittal a venit întradevăr cu o ofertă pe bursă (OPCOM) în care se folosea o formulă de preţ legat de nivelul OPCOM-PZU. Micul șpil al formulei – la prima vedere complicată, mergând la
intimidarea cetățeanului și jurnalistului de rând, dar de fapt infantilă în logica ei – era că preţul ieşea aproape constant indiferent de valoarea variabilelor, adică indiferent de cum ar fi evoluat preţul de piaţă de care chipurile era legat (Tab 1). In plus, preţul din formulă rezulta în mod sistematic mult sub orice nivel rezonabil la care ne-am putea aştepta de acum încolo pe OPCOM2. Şi această ofertă a fost retrasă ca urmare a scandalului iscat
preventiv: numai o companie de stat care refuză cu tot dinadinsul să facă profit ar fi fost dispusă să vândă energie la un asemenea preţ sub piaţă, adică sub alternativa oricăror contracte posibil de încheiat pe OPCOM. Cu toate acestea, deja oficialii MEC erau trimiși să susțină public sofisme: cum că statul pierde fantastic dacă nu încheie contractul cu pricina, deoarece, vezi Doamne, prețurile sunt totuși mai mari decât  în sectorul reglementat și – vezi minune – acoperă până și costurile.

Un lucru bun tot a ieşit din această ofertă, cu tot scandalul din jurul ei: Mittal a demonstrat că vechile scuze vehiculate de-a lungul timpului de Hidroelectrica pentru a nu încheia contracte pe OPCOM cu companiile care cumpără în cantităţi mari (Alro, Mittal şi traderii) nu au nicio bază. Cu alte cuvinte: iată că un cumpărător arată că pe OPCOM se pot face oferte de cumpărare pe termen mai mare de un an, nu cum susținea de pildă acum vreo doi ani la TV fostul șef al Hidroelectricii, anume că așa ceva nu se poate tehnic (oferta lui Mittal a fost făcută pe doi  ani); şi iată că pentru preţ la un contract aşa de lung se poate  găsi o formulă. Desigur, se poate găsi una mai bună decât cea propusă de Mittal în propriul avantaj.

Noi vrem să găsim exact acea formulă ideală, iar pentru asta trebuie avute în vedere trei chestiuni.

1. Se justifică discountul de cantitate?

O întrebare frecventă este în ce măsură companiile care cumpără cantităţi uriaşe de energie (traderi, consumatori) trebuie să primească sau nu un discount. Ca să pricepem principiul acestui discount, să ne punem în pielea vânzătorului unui produs. Dacă aveţi o marfă de vânzare şi un cumpărător dispus să preia o cantitate importantă, în ce condiţii i-aţi face o reducere şi cât de mare ar fi aceasta? Răspunsul depinde strict de nivelul riscului de a rămâne cu marfa nevândută dacă nu acceptaţi oferta respectivă.

Acum, realmente, cât de mare este acest risc pentru Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, singurele companii cu energie competitivă din ţara asta pentru care se bat toți consumatorii? Iar dacă riscul pentru cele două companii de a nu găsi clienți e nul, de ce ar trebui ele să facă rabat primului venit care se înghesuie să cumpere, când așteaptă atâția alții la ușă?

2. Preţul energiei trebuie să fie legat de preţul produsului pe care îl face consumatorul?

A doua întrebare frecventă auzită în legătură cu contractele Hidroelectrica cu producătorii “reali” (Alro şi Mittal) e dacă preţurile pentru trebuie să fie legate de cotaţiile internaţionale ale aluminiului şi oţelului. Cu alte cuvinte, dacă n-ar trebui ca managementul Hidroelectrica să devină expert în planurile de afaceri ale clienţilor săi. Sigur că un consumator aşa își dorește: să nu-şi asume riscuri în propria afacere, ci să-l transfere spre gestionare pe gratis furnizorului de energie. Comentatorii grăbiți și politicienii neinformați sau ipocriți îmbrățișează acest tip de argument, în fond, aberant: într-o economie de piață furnizorii nu
garantează pe gratis clienților stabilitatea pe termen lung a prețului inputurilor: în transporturi, pe cel al carbunartului, în panificație pe cel al grâului, etc.

Hidroelectrica (şi Nuclearelectrica) în realitate chiar nu au de ce să se priceapă la bucătăria internă a clienţilor lor. Pur şisimplu Hidroelectrica şi Nuclearelectrica trebuie să vadă dacă în piaţă există posibili clienţi care să dea mai mulţi bani pentru energie decât Mittal și Alro, punct. Cu alte cuvinte, piaţa de energie electrică va răsplăti, dacă e cazul, pe cel care poate folosi energia mai eficient, pentru un produs mai competitiv decât aluminiul și oțelul celor două firme, sau cu consumuri mai mici de energie. În timpul ăsta, în piaţă clienţii dispuşi să dea mai mult pentru energia hidro şi nucleară sunt gârlă – anume toţi fraierii care cumpără acum de pe OPCOM la preţuri mai mari decât cele dn contractele băieţilor deştepţi.

3. Este oare OPCOM în general, şi PZU în special, o piaţă cu preţuri relevante pentru cineva care are nevoie de energie pe termen lung?

Ca o paranteză, OPCOM are doar 25-30% din piaţă (şi nu 50% cât ar putea să aibă fără băieții deștepți) tocmai din cauză că băieţii deştepţi ţin în afara pieţei vreo 22-
25% din cantităţile de energie consumate în România.   Cam aşa sunau argumentele sofist-tupeiste ale unor șefi mai vechi ai Hidroelectrica: OPCOM ar fi o piaţă cam mică pentru a fi relevantă, iar dacă Hidroelectrica ar rupe contractele cu băieţii deştepţi bursa s-ar umple brusc de energie şi preţul ar scădea.

Păi sigur că s-ar dubla oferta pe OPCOM dacă aceste cantităţi ar intra pe bursă, dar s-ar dubla şi cererea, că băieţii deştepţi trebuie să cumpere şi ei de undeva cantităţile la care nu mai au acces direct, nu? În plus, dacă ne uităm în jur, în OPCOM PZU preţurile merg în aceeaşi direcție cu toate bursele europene de energie, de care nimeni nu poate spune
că nu sunt funcţionale şi competitive. Deci dacă prețul de pe OPCOM e chiar la mijloc între APX, N2EX, EEX, Nordpool, cele mai mari burse de energie din Europa, putem spune lejer că prețul în PZU  e realmente un preț relevant de piață (Fig. 1).

Singura întrebare vag legitimă – şi de astfel singura la care avem nevoie de răspuns pentru a construi o formulă de preţ – e dacă preţul din PZU e relevant pentru cei care au “nevoie de energie pe termen lung, nu doar din piaţa spot”. Varianta cea mai simplă e să ne uităm dacă în UE consumatorii care au nevoie de energie pe termen lung ajung realmente
să cumpere la preţuri semnificativ diferite faţă de preţul spot. De asemenea, e de văzut dacă acei consumatori care cumpără pe termen lung beneficiază de prețuri sistematic mai mici decât  cele din contractele pe termen scurt.

De regulă, consumatorii din Vest care au nevoie de energie nu cumpără  cantități pe termen lung la preț fix, ci își gestionează riscul ca prețul energiei de care au nevoie să crească prea mult prin instrumente financiare (într-adevăr, acestea nu există încă pe OPCOM, dar vor apărea în curând). Într-o piață normală, se pare că producătorii nu-și bat nici ei capul să dea discounturi pentru marii consumatori de energie pentru contracte pe termen lung, iar aceștia din urmă cumpără spot și-și termen lung trebuie să fie aproape de piața spot. Formula corectă, așadar, este:

Preț la contractele renegociate = Preț PZU, medie ponderată pe perioada pe care cădem de acord că ar trebui actualizate (3 luni, 6 luni, 1 an), fără discounturi și fără condiții speciale.

Orice reducere de preț sub nivelul de piață de mai sus e un ajutor de stat ilegal, precum cele la care se uită acum Comisia Europeană în recenta investigație. Ne paște – pe băieții deștepți și pe noi, dacă statul nu recuperează banii de la aceștia – o amendă din urmă de toată frumusețea, pentru cât s-a sifonat din 2007 încoace. Să renegociem mai prost decât la prețul din formula de mai sus ar însemna o continuare a obiceiului pământului de a prădui în continuare o companie de stat în favoarea unor firme beneficiare de tratament preferențial, sfidând UE, dar și pe cetățean (Hidroelectrica fiind până una- alta companie publică, iar acolo sunt banii noștri).

Ca să fim siguri că nu mai suntem furați, MEC și Hidroelectrica trebuie să renegocieze totodată și publicarea tuturor termenilor contractuali relevanți, tocmai pentru a evita orice suspiciune: termene, cantități, prețuri.   Deja povestea asta s-a lungit prea mult și ne-am pierdut cu toții răbdarea.

__________________________________________________________

1. Comunicatul Comisiei cu lansarea investigaţiecontractele băieţilor deştepţi aici:
http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/12/397&format=HTML&aged=0&language=EN&guiLanguage=en

2 Formula se găsește în Anexa 3,
http://www.opcom.ro/opcom/uploads/doc/2/MIT_ST_003.pdf. TG = 8 RON/MWh.

Articol preluat cu permisiunea autorilor de pe