Unul dintre cuvintele cheie ale dezbaterilor aprige din ultimele zile este „normal”. Este normala actiunea de suspendare a presedintelui ? Dar reactia oficialilor europeni ? Este sau nu normal sa avem prag la referendum ? Pana la urma frecventa cu care cuvantul cu pricina apare atat de des nu e tocmai surprinzatoare. Daca intr-un dialog doriti sa sustineti justetea unei actiuni sau a unei stari de fapt, folositi cu convingere formula „e absolut normal” (puneti accentul pe intaritorul „absolut” pentru un efect mai rapid). Daca dimpotriva, sunteti impotriva respectivei actiuni, expresia potrivita ar fi „e complet anormal”. Ironia este ca cuvantul nostru, desi adesea folosit pentru a enunta adevaruri absolute e prin definitie unul relativ : „normal” inseamna ceea ce este conform unor norme, si deci pentru a argumenta logic aceste norme ar trebui precizate. Fireste, in multe cazuri, normele respective se prezuma a fi cunoscute si acceptate de toata lumea. Daca spunem despre un om ca este normal, nimeni nu ne va cere criteriile dupa care l-am judecat. Exista insa si situatii in care ceea ce e normal pentru unii nu e si pentru ceilalti, tocmai fiindca normele la care se face referire sunt diferite. Si mai exista interlocutori abili care utilizeaza cuvantul schimband normele dupa bunul plac, o stratagema foarte eficienta.
Un exemplu ? L-am auzit acum cateva zile pe minstrul Marga justificand reactiile dure ale oficialilor europeni prin neintelegerea procedurii de suspendare a presedintelui care nu exista in alte constitutii europene. („din pacate” a mai adaugat dl. Marga ceea ce a starnit invidia europenilor pentru aceasta formidabila arma politica de fabricatie romaneasca). Asadar argumentul este ca, judecand dupa Constitutia Romaniei, suntem intr-o situatie normala. Pe de alta parte insa, cand a venit vorba de punerea in practica a suspendarii, mai precis de pragul de validare a referendumului, liderii USL au criticat decizia Curtii Constitutionale spunand ca ea contravine recomandarilor Comisiei de la Venetia. Pragul este deci anormal, … dar folosind alte norme.
Pentru a evita capcana acestei normalitati „variabile” exista o solutie. Sa analizam situatia politica actuala folosind un singur sistem de referinta. Considerandu-l pe cel al normelor democratiei occidentale, vom observa ca criza actuala este rezultatul unei sume de anomalii, despre care voi vorbi mai jos ; vom putea in aceasta folosind aceasta cheie sa gasim si raspunsurile corecte la intrebarile din actualitatea ultimelor zile.
Primul element : Constitutia tarii noastre este anormala iar aici „anormal” e sinonim cu „anapoda”, care e la randul sau un eufemism. Creatia raposatului Iorgovan imparte puterea politica intre un presedinte ales prin vot direct si un premier validat de parlament numit deseori „suveran” in ultimele zile pentru a sublinia legitimitatea populara a primului ministru. Pe urma avem un sistem de vot proportional care da majoritati fragile, fragilitate ampilifcata de alta anomalie constitutionala : asigurarea unui loc in parlament pentru fiecare minoritate nationala. Combinatia dintre cele doua conduce la coabitari, adica la un presedinte opus premierului din punct de vedere politic. Aceasta imprejurare, a unui conflict politic la varf n-o pot numi anormala de vreme ce ea a existat si in Franta bunaoara. Dar este limpede ca este o situatie care trebuie evitata. Iar atunci cand apare, o constitutie normala trebuie sa ofere cheia iesirii din conflict. A noastra e din acest puct de vedere „jusqu’à coté” [1], vorba parintelui Iorgovan, adica nu spune mare lucru. De fapt nu spunea nimic pana la revizuirea din 2003, atunci cand s-a introdus articolul 107(2) conform caruia presedintele nu-l poate revoca pe primul ministru. Adica solutia de tipul „s-a rezolvat : nu se poate” ! In 2003 s-a intamplat insa ceva si mai grav in aceasta constitutie sucita : mandatul presedintelui a fost marit la cinci ani. E la mintea cocosului ca alegerea decalata a presedintelui si a parlamentarilor duce la coabitari. Dar autorii acestei minunatii nu s-au ridicat la acest nivel. Nici ei si nici specialistii din societatea civila. APD (care de altfel a sustinut modificarea cu pricina), SAR, alte distinse societati, mari constitutionalisti si oameni de stat, nimeni n-a remarcat ca in timp ce ne spoiam legea fundamentala in culori europene ii dadeam o gaura in zidul de sustinere. Curios este ca nici astazi nu se observa ca fara aceasta modificare criza actuala n-ar fi existat. Daca mandatul presedintelui ar fi expirat odata cu cel al parlamentarilor, ar fi urmat alegeri la termen si nu s-ar fi consumat atat energie pentru a ne transforma tara in oaie neagra.
Sa mergem insa mai departe cu anomaliile. Constitutia nu prevede solutii pentru conflictul de care vorbeam, insa spune ca in caz de conflict poate fi intrebata Curtea Constitutionala. In mod normal, aceasta institutie trebuie sa precizeze litera constitutiei. Atat si nimic mai mult. Dar cand aceasta litera lipseste i se cere imposibilul. Solutia aleasa de Curte pentru a iesi din aceasta dilema a fost ceea ce judecatoarea Motoc a numit intr-un articol [2] de pe acest site „judecata solomonica” : mai precis, judecatorii au adaugat text constitutional acolo unde acesta lipsea. Uneori incercand sa pastreze coerenta ansamblului constitutional, alteori invocand diverse prevederi europene sau dand solutii ambigue, adesea susceptibile de-a fi influentate de simpatiile politice sau de apartenenta profesionala ale membrilor sai. Rezultatul a fost pe alocuri contradictoriu, ceea ce a alterat si mai mult un text constitutional deja subred. Spre exemplu in mult discutata chestiune a pragului referendumului s-au dat doua solutii opuse.
N-am spus inca nimic despre partile aflate in conflictul generat de coabitare. In mod firesc fiecare a incercat sa transeze disputa in favoarea ei. Presedintele Basescu a reusit sa modifice majoritatea parlamentara data de alegerile din 2004. Un procedeu autorizat de Constitutie dar anormal daca il comparam cu ceea ce se intampla intr-o democratie autentica. De partea cealalta, majoritatea parlamentara a incercat fara succes sa-l suspende pe presedinte in 2007 si repeta incercarea acum. Iata-ne ajunsi la intrebarea : este suspendarea presedintelui normala ? Raspunsul este evident negativ : faptele grave pe care le prevede articolul 95 pentru suspendarea presedintelui sunt inexistente. Asistam deci la deturnarea sensului unui articol din Constitutie pentru a solutiona conflictul coabitarii. Or daca intentia legislatorului (in caz ca-l putem banui de asa ceva) ar fi fost sa rezolve un atare conflict politic, atunci parlamentul ar fi trebuit sa-l poata suspenda pe presedinte fara motiv, dar pe de alta parte o reconfirmare a presedintelui la referendum ar fi trebuit sa conduca la dizolvarea parlamentului. Altminteri suspendarea presedintelui pentru fapte grave ar trebui sa fie o situatie exceptionala in care in mod normal avizul Curtii ar trebui sa fie obligatoriu. Fiindca veni vorba, dl. Marga nu pare sa fi aflat ca o astfel de prevedere exista si in SUA sau in Franta, unde insa votul a doua treimi din parlamentari este necesar pentru demitere, tocmai pentru ca procedeul sa nu fie deturnat in scop politic. Privind astfel lucrurile putem raspunde si la intrebarea legata de pragul de validare : daca vorbim de demiterea presedintelui pentru a pune capat unei coabitari, un prag de validare nu este normal fiindca scopul urmarit este solutionarea conflictului politic; in schimb in cazul unei demiteri pentru fapte grave restrictii de acest tip fac ca procedeul sa fie o exceptie si nu o regula, un prag de validare este deci pe deplin justificat.
Din perspectiva celor de mai sus conflictul politic actual nu este surprinzator. In lipsa unei modificari a Constitutiei el se va repeta frecvent cu alti actori politici in rolurile principale. De data aceasta s-a intamplat insa un lucru grav. Si anume una dintre parti, in speta majoritatea parlamentara USL, a decis sa-l rezolve trecand peste deciziile Curtii Constitutionale. Astfel intr-o prima faza Victor Ponta a ignorat decizia acesteia in privinta reprezentarii internationale a Romaniei. Pe urma competenta Curtii a fost restransa printr-o ordonanta de urgenta pentru ca USL sa poata prelua postul de presedinte interimar [3]. Si Avocatul Poporului a fost schimbat din functie pentru ca ordonantele de urgenta sa nu poata fi atacate la CCR. Toate aceste actiuni sunt anormale in sensul cel mai grav : ele contravin principiior fundamentale ale statului de drept. Iata de ce reactia foarte dura a oficialilor europeni este normala si nu dictata de simpatii personale sau afilieri politice asa cum incearca sa ne convinga propaganda de partid.
Culmea este ca conflictul putea fi rezolvat mult mai simplu: presedintele Basescu isi oferise demisia cu unele conditii pentru a se evita o noua coabitare la alegerile urmatoare. Referendumul de schimbare a Constitutiei necesar pentru instituirea parlamentului unicameral putea fi folosit pentru remedierea defectelor constitutionale amintite. Numai ca in loc sa repare fundatia subreda a constructiei noastre legislative, liderii USL au preferat s-o demoleze. Mai mult decat atat, toate actiunile lor recente – acapararea televiziunii publice si cenzura practicata asupra acesteia, atacurile la adresa oficialilor europeni, amenintarea opozitiei cu procese pentru „defaimarea tarii” – arata un singur lucru. Din punct de vedere al standardelor democratiei occidentale oamenii acestia nu sunt normali. Si cu aceasta am raspuns la intrebarea din titlu.
[1] Intr-un savuros interviu Antonie Iorgovan vorbea despre existenta a patru tipuri de constitutii si de faptul ca a noastra nu se incadreaza in nici unul ci e „jusqu’à coté” de una semiprezidentiala.
[2] https://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/cat-de-politizata-este-curtea-constitutionala-chestiunea-votului/
[3] Schimbarea presedintilor camerei cu votul majoritatii rspectivelor camere este un act normal. Dar Curtea Constitutionala a decis altfel in cazurile Nastase sau Geoana. In loc sa schimbe norma, asa cum ar trebui procedat intr-un stat de drept, majoritatea USL a decis sa o ignore.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E corect tot ce spuneți. Totuși condițiile de demisie ale lui Băseascu sunt discutabile. El a supus referendumului numărul maxim de paralamentari la 300 și caracterul unicameral numai pentru a ataca cumva Parlamentul de pe poziții prezidențialiste. Băsescu nu a a vrut reformarea Parlamentului pentru a susține eventual o republică parlamentară. Unicameralismul este inacceptabil pentru regionaliști. Dacă este parlament la București, vreau să am și eu ca regiune un parlament regional și să fiu reprezentat ca regiune la București. Adică Băseascu a spus „demisionez, dacă viitorul președinte va fi mai puternic”. Cred că și Băseascu are sub acest aspect (cu regiunile stabilite după punctele cardinale) reminescențe ceaușistoide.
Poate ne întâlnim în 29 la votul contra demiterii, la Strasbourg.
Aveti dreptate. Eu personal sunt contra parlamentului unicameral, chiar daca situatia actuala cu doua camere alese identic si cu atributii similare e absurda. Dar sfarsitul mandatului lui Basescu ar fi fost o ocazie formidabila de-a corecta Constitutia. S-a spus despre cea din 93 ca a fost scrisa pentru Iliescu iar cea din 2003 pentru Nastase. Acum se putea face una fara dedicatie. Daca liderii USL ar fi fost inteligenti ar fi discutat cu Basescu detaliile schimbarilor constitutionale respective. Nu sunt la Strasbourg in ziua referendumului dar sper sa ne intalnim cu alte ocazii similare. Fiindca vor fi cu siguranta.
PS. O republica parlamentara cu mentinerea actualului sistem de vot ar fi un dezastru.
Ce spuneti dumneavoastra ar fi valabil daca senatul ar fi intr-adevar o camera care reprezinta regiunile, cu atributii si mod de constituire diferite de camera deputatilor. Nu este cazul, conform Constitutiei actuale, si nici nu pare sa existe printre politicieni vointa de a se merge intr-acolo.
Decit forma de acum, e preferabil un parlament unicameral.
O analiza cat se poate de pertinenta facuta de un matematician! Sunt de acord cu fiecare punct. Desi pe moment sune nevoita sa ma alturi „taberei Basescu”, cu care mai am macar cate ceva in ocmum spre deosebire de adversari, nu am fost de acord cu populismul referendumului pentru parlament unicameral si cu ideea de parlament unicameral. Dar nici actuala structura a parlamentului cu doua camere identice ca atributii nu are nici un sens. E nevoie de atributii diferite in cazul celor doua camere, eventual si de modalitati de alegere diferite, asa cum exista in multe alte state. Sper ca din tot haosul de acum sa ne alegem totusi cu ceva: o dezbatere constructiva si autentica despre cum va trebui sa arate o noua Constitutie, dupe cele doua proaste pe care le-am experimentat deja.
articole unul si unul pe contributors. O logica impecabila.
Coabitarea pare sa fie in opinia dumneavoastra, domnule Damian, raul originar. Personal consider exact invers, coabitarea fortand fiecare parte sa joace la maxim. Antagonismul, concurenta sunt cele mai puternice motoare ale progresului. Sau, in cazul nostru, la demascarea lacunelor in legea fundamentala. Iar o deficienta identificata este pe jumatate rezolvata, n-asa?!
Anomalia in constitutia noastra nu este asta, ci faptul ca presedintele nu e tratat consecvent ca fiind liantul intre puterile statului,ci i se ofera prin excelenta puteri executive, dar si legislative implicite. De ce sa nu procedam atunci la alegerea directa a premierului si sa alegem mai intai un presedinte care sa-l numeasca. Coabitarea ar fi posibila sau nu , dupa libertatea deplina a alegatorului de a alege, dar s-ar bloca decizia unei parti a structurii politice asupra celeilalte, indiferent in ce directie.
Dar daca totusi coabitarea este ea atat de abominabila incat ea sa fie obligatoriu evitata, exista o solutie inca mai simpla: renuntarea completa la alegerile prezidentiale si numirea sefului de stat de catre parlament, reprezentantul ala suprem al poporului, singurul mandatat de acesta sa ia decizii in numele sau.
@Hantzy Coabitarea din Franta a avut o influenta atat de rea asupra functionarii institutiilor statului incat francezii s-au grabit sa egalizeze mandatele presedintelui si ale parlamentarilor pentru a o evita. Cand noi faceam exact contrariul … Iar Franta nu e Romania in sensul in care nu poti sa faci fortari constitutionale de tipul celor prezentate in articol.
Alegerea directa a premierului n-ar face decat sa complice si mai mult lucrurile. Este fals ca faptul ca presedintele il numeste pe premier ii da primului o putere asupra celui de-al doilea dupa ce aceasta numire a fost facuta. Experienta ooarata nu numai in cazul lui Basescu ci si in cel al lui Constantinescu care l-a demis pe Radu Vasile folosind o „fortare” constitutionala (care acum nu mai e posibila)
Renuntarea la alegerile prezidentiale ar putea fi o solutie. Dar numai daca s-ar schimba concomitent si sistemul de vot cu unul majoritar, altfel am obtine un sistem extrem de instabil.
as avea o singura observatie, Mih, daca nu te superi, fara sa ma fac avocatul cuiva, ci doar aratand ca exista o inadvertenta in text: constitutia noastra a fost la fel de permisiva la coabitari si inainte de modificarea din 2003, pentru ca nu contine nicio plasa de siguranta fata de vacantarea inainte de termen a mandatului prezidential ori pentru dizolvarea inainte de termen a mandatelor parlamentare… sa ne imaginam ca unul din presedintii dinainte de 2003 ar fi decedat in mijlocul mandatului–nu s’ar fi putut organiza alegeri doar pentru restul de mandat, ca la primarie; nici presedintele interimar n’ar fi putut ramane in functie pentru tot restul mandatului, ca vicepresedintele american… sau ne putem imagina ca parlamentul s’ar fi dizolvat dupa debarcarea lui Ciorbea sau Vasile, iar noua majoritate, rezultata din alegeri, ar fi fost ostila presedintelui Constantinescu; ori ca Nastase ar fi avut succes cu ideea de-a organiza alegeri anticipate in primavara 2003, iar majoritatea ar fi fost castigata de PNL-PD, coabitand cu presedintele Iliescu… sunt de acord, conflictele se pot rezolva simplu–cu conditia ca oamenii sa fie rezonabili! cand oamenii nu sunt rezonabili, incep sa interpreteze regulile asa cum le convine; iar daca regulile sunt prost scrise, incepem sa ne luam campii :( de-aceea cred ca fie scriem o regula cu plasa de siguranta, fie invatam sa traim cu ce ni s’a dat, cautand solutii ca sa traim ceva mai comod, desigur :) duminica placuta! –Codru
@Codru, Dar eu n-am spus altceva ! Coabitarile rezulta din fragilitatea majoritatilor date de sistemul de vot iar constitutia nu ofera solutii. Ceea ce s-a intamplat in 2003 a fost doar o agravare serioasa a acestei stari de fapt prin modificarile aduse. Altminteri era rau si inainte, daca ne amintim doar de episodul demiterii lui Radu Vasile,. Sistemul a functionat bine doar pe vremea lui Iliescu si a majoritatilor sale exasperant de largi :-)