joi, martie 28, 2024

Ecarisajul de formă și de ochii lumii din pe veci nereformatul PSD

PSD s-a numărat printre ultimele partide ce au depus listele cu candidații pentru viitorul Parlament al României. Poate și ca un semn că dl. Marcel Ciolacu&co cred că prin cine știe ce minune se va adeveri în cazul social-democraților români zicerea că cei din urmă vor fi cei dintâi. Indiciu clar că pesediștii nu au învățat nimic din usturătoarea înfrângere la Primăria Capitalei a d-nei Gabriela Firea, de unde și circul la care se dedau zilnic doar-doar vor întârzia preluarea mandatului de către dl. Nicușor Dan, dar și descoperirea matrapazlâcurilor în serie comise de dansatoarea de  Jerusalema  și liota ei de frați, veri, cumnați, cumetri  plătiți degeaba din bani publici. Din impozitele și taxele bucureștenilor.

Marți, 20 octombrie, Consiliul Politic Național al PSD a aprobat configurația definitivă a listei candidaților pesediști. Mai corect spus, recent inventatul organism  de pretinsă conducere colectivă a partidului a făcut exact ceea ce a dorit președintele Marcel Ciolacu. Posibil, pe alocuri, la sfatul fostului său profesor, genialul strateg clujean Vasile Dîncu. Bănuiala mea fiind aceea că sociologul înstelat a fost cel ce a avut ideea de a împăna lista cu tot felul de medici, toți cu titluri universitare. Căci cum s-ar explica altfel că președintele Marcel Ciolacu l-a trecut pe liste pe dl. prof. univ dr. Leonard Azamfirei, rectorul “la cub ” al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, fără măcar să îi cunoască cumsecade numele, botezându-l Ambrozie? Alături de dl. Azamfirei, insul care pare a semănă leit, fie și numai prin faptul că se dovedește teribil de ahtiat după funcții, cu alt rector și nu oricare,  ci chiar cu rectorul rectorilor,  dl. Sorin Câmpeanu, traseistul politic  prețuit de PNL în frunte cu dl. Ludovic Orban (fomiștii și-au găsit loc și scorburi și în anul acesta în toate partidele), au mai apărut pe listele pesediștilor, alți câțiva importanți domni doctori. Experților în epidemiologie Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel li s-a alăturat glorios clujeanul Patriciu Achimaș-Cadariu, fost ministru al Sănătății în guvernul tehnocrat condus de dl. Dacian Cioloș.  Care a preferat să nu facă nimic, chiar să își dea demisia, rămasă enigmatică până astăzi, în clipa în care s-a îngroșat gluma în dubioasa afacere Hexi-Pharma și au început să apară indicii că chestiunea aceea urât mirositoare este strâns legată de mafia ce își face de cap în marile spitale din România.

De ce a edictat oare dl. Ciolacu “lăsați doctorii să vină la mine”? Deoarece au început să îi placă intelectualii? Nici vorbă.  Fiindcă e mai mult ca sigur că tema principală a campaniei electorale va fi lupta cu pandemia, așa că d-lor Azamfirei, Achimaș-Cadariu, Rafila și Streinu-Cercel le va reveni indubitabil misiunea de a contesta toate măsurile luate de guvernul PNL și de ministrul Sănătății, dl. Nelu Tătaru. Cum nu mai ține să încerci să spui că îmbolnăvirea cu SARS-COV-2 nu este defel o mare primejdie, ci doar o invenție a liberalilor, pesediștii susțin deja contrariul și se dau de ceasul morții să submineze orice măsură a guvernului, punându-i sub semnul întrebării eficiența.

Asemenea d-lui Ludovic Orban, dl. Marcel Ciolacu a avut de plătit datorii. A trebuit să le găsească câte un loc eligibil în primul rând aldiștilor rămași fără partid. Și uite așa se face că pe lista socialiștilor se află nu doar  pretinsul „liberal pur sânge” Călin Popescu-Tăriceanu, ci și  doamna Steluța Cătăniciu, declarată incompatibilă de ANI și care încă din 2016 nu mai avea dreptul să ocupe nici o funcție publică sau maratonista politică Leocadia Grațiela Gavrilescu, insa care la 54 de anișori bătuți pe muche a trecut deja prin 6 partide.

Cele arătate mai sus, dar și faptul că pe liste se regăsesc pe mai departe inși precum plagiatorul dovedit Florian Bodog, și el doctor, dovedesc că pretinsa curățenie mare pe care a promis că o va face în partid dl. Marcel Ciolacu este doar una de formă. Un gest de ochii lumii. Iar  absența de pe liste a celor mai gureși susținători ai lui Liviu Nicolae Dragnea, pe vremea când aceșta era în plină glorie-  Marian Oprișan, Șerban Nicolae (care, Doamne păzește și iartă! Delirează și se autodefinește drept un Hagi al politicii), Viorica Dăncilă, Decebal Făgădău, Liviu Pop (Genunche), Carmen Dan, Liviu Pleșoianu, Cătălin Rădulescu (Mitralieră), Iulian Iancu , ca și aceea a Ecaterinei Andronescu (care din 1997 încoace a făcut frumos la toată lumea, de la Adrian Năstase la Mircea Geoană,  de la Victor Ponta până la Dragnea mai ales după ce acesta a miluit-o iar cu postul de ministru, și Ciolacu) este doar un  simplu plătit de polițe.  Un ecarisaj determinat de inamiciții personale.

Imediat ce au aflat că nu vor mai prinde loc pe liste, sus-numiții au început să scoată flăcări pe nări, să scuipe în stânga și în dreapta (adesea a făcut-o pentru ei și agramata fițuică Sputnik), să denunțe lipsa de democrație din PSD și să deplîngă faptul că social-democrația  ar fi pe ducă în România. Iar pentru a o salva mulți dintre ei au dat deja fuguța la cvasi-inexistentul PER  cu speranța că nou descoperita fascinație pentru ecologie le va asigura alți patru ani de mese cu  preț redus la cantina Parlamentului României. Semn limpede că dulce ca mierea e pâinea de parlamentar în România.      

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. „Ecarisajul de formă și de ochii lumii…”

    Metafora admite interpretări diverse. Dacă avem în vedere sensul primordial al cuvântului „ecarisaj”, din dicționar, atunci „gloabele” a căror carieră politică s-a terminat au fost mai degrabă adunate de Partidul Ecologist.

    Dacă ne referim la „javre”, putem observa lesne că medicii Rafila și Streinu-Cercel nu au nicio jenă să se afle alături de doamnele Oana Lovin, ”fata cu sparanghelul”, operatoare IT în domeniul videochat și Codruța Cerva, ferventă simpatizantă a d-lui L Dragnea, intens promovate de Sputnik, fidele PSD și entuziaste protestatare împotriva utilizării măștilor de protecție și a „dictaturii sanitare”.

  2. In ce companie selecta sint „pensionarii (sau asistatii social, cum le spunea o doamna), incaltattii in slapi si cu studii precare, ori stirbii”, vesnicii votanti ai PSD-ului! Cum sintem asigurati de catre cei ce stiu multe. Dar nu adevarul despre alegatorul român, domnule!
    Si care sint nemuriti in articole biciuitoare.
    Pentru aceasta companie selecta, care e muuuult mai mare, nu se gasesc autori care sa-si mai adauge o medalie in lupta anti PSD?
    NB,
    e o iluzie ca PSD-ul se reformeaza; adauga ceva pe ici pe colo, dar nu se schimba nimic.
    Sa ne amintim: si comunistii au avut „companii selecte” inca de la instalarea in România.

  3. Dulce ca mierea sunt banii patriei, ca sa parafrazam un cunoscut autor numit Petru Popescu . Incercarea PSD, sub bagheta sefului – Ciolacu , de a deveni frecventabil , nu neaparat reformabil ,este vizibila cu ochiul liber . Acesta presupusa schimbare – la fata – se doreste a fi purtatatore de frecventabilitate, ce se adreseaza celorlalte partide , altele decit PNL si este o invitatie la dialog cu USRPLUS – PMP -UDMR , stiind foarte bine ca PNL nu va face niciodata asta (nu va face vreo alianta cu PSd) . Mai pe romaneste le spune celorlalti , – veniti linga noul PSD- si lasati orisice alta alianta cu PNL in afara jocului politic , nu vedeti suntem altii , oferindu-le scuza necesara de a colabora . Totusi , cuvintele nu sunt suficiente si daca PSD ar dori sa cistige alegerile parlamentare , ar trebui ca actuala majoritate parlamentara condusa de PSD sa treaca la fapte si sa modifice in regim de urgenta, in parlament ( o poate face ) ,toate legile ce au aparut ca- ciupercile dupa ploaie – ciuntite si modificate de vechea guvernare PSD -ALDE-UDMR. Daca se rezuma la vechea modalitate, de prezentare a unor presupuse, viitore , actiuni , in caz de cistigare a alegerilor , credibilitatea ,scazuta deja de PSD-DRAGNEA – nu le este de nici un folos .Promisiunile PSD nu vor mai ajunge la urechile cetateanului .PRO- UDMR- ALDE -PMP au nesansa de a nu mai intra in noul parlament , daca procentul votantilor creste peste 60 de procente si din acest unic motiv PSD incearca o apropiere de USRPLUS asa cum s-a observat in momentul alegerilor recente , unde USR si PSD au capatat doua functii si sau ajutat unii pe altii pentru a descredita PNL. Nu le-a reusit actiunea comuna , PNL , a inteles mismasul si a devoalat tota mica gainarie parlamentara . In acelasi timp PNL spune cu voce tare ca doreste o guvernare cu USRPLUS , fapt ce le limiteaza acestora (USRPLUS) actiune politica din campania electorala .USRPLUS nu poate spune nu vreau cu PNL si nici , accept , ca si colaborare ,un pact cu PSD . Ramane incremenit in propria nesiguranta . PSD incerca sa isi fidelizeze partea de electorat ce nu accepta , cu nici un chip , existenta virusului si inventeaza o noua actiune politica de forma : platesc eu , anunt tot eu , platesc si amenda , voi veniti asa doar de caterinca , nu mincam nimic, ca nota e mare , doar ne facem ca halim ceva , sa ne filmeze presa scandalagioaica , banii se vor duce pe amenda ,ca da buzna Orban sa ne-o traga , sa ne ia techinii , ce abia i-am scos de sub cotetul ciinelui(este asa ca o parabola ) si asta am facut-o pe intuneric ,ca ni s-a ars becul dă pe alee, doar , doar sa cada magareata pe altul . Tot nasol le-a iesit si asta , ca si chestia cu lipitura de USR , unde din nou Orban le dadura leapsa .Oricum , faptul ca PSD a depus liste parlamentare , in termenul legal , pentru participarea la aceste alegeri parlamentare din 6 decembrie a. c. ne arata limpede ca toata tevatura cu aminarea alegerilor a fost doar de fatada .Nu poti veni sa spui particip dar in acelasi timp contest . In rest , exista in mai in toate partidele romanesti mutatii si fiecare parlamentar incearca sa isi- caute un cuib- ce ii permite accesul in noua legislatura .Dincolo de nemultumirile nostre sau de intelegerea modalitatii de exprimare publica din politica de oriunde in lumea larga , fiecare individ isi poate modifica intelegerea si poate decide de care parte a baricadei vrea sa se pozitioneze , iar faptul ca exista si un interes de alta natura nu ar trebui sa mire pe nimeni . Asa este viata pentru noi toti . Ne modificam acceptul ,intelegerea , atasamentul sau chiar dragostea de multe ori in viata . Referinta la -ecarisaj – din titulul textului nu are o conotatie negativa ci doar arata panta descrescatoare pe care se afla PSD in acest moment , chiar daca o clipa de ragaz ii este data de mutarea electoratului ce a sustinut ALDE si PRO (pina nu de mult ) si care acum revin la PSD . De aici si cresterea recenta in sondaje . Pina in alegeri mai este drum lung si o data cu aparitia vaccinului anti covid , scaderea numarului de cazuri si de decese datorata exclusiv covidului si aparitiei unui moment de accesare a uriaselor sume de bani de la UE vor face din PNL un cistigator . Decizia presedintelui va fi desemnarea lui Ludovic Orban ca si nou premier -DESEMNAT-cu formarea noii majoritati parlamentare ce va cuprinde PNL-USRPLUS , daca partidele mici nu intra in parlament . Daca PMP si UDMR reusesc sa treaca pragul electoral si alianta lor cu PNL va desemna o majoritate de peste 65 de procente ne putem astepta ca USRPLUS sa fie lasat in afara jocului guvernamental , dar aceasta ipoteza este minimala . Ne vedem la vot .

  4. Iar va ocupati de acest partid ? nebagarea sa in seama ar fi mai de folos, reclama negativa se poate transforma intr-una pozitiva.
    Ce s-ar intampla daca ar disparea PSD-ul subit,
    dispare obiectul muncii ?

    • Buna intrebare, asa cum spuneti in ultima fraza.
      Incerc sa-mi imaginez ca va fi un fel de Front al partidelor de dreapta – un fel de partid unic – sau unul cu mai multe grupuri care mai de care de dreapta fiecare avand un nume diferit.
      Daca n-ar mai exista PSD, n-ar mai exista „stanga” in Parlament si asta este evident, pentru ca celelalte partidulete (formate din PSD-ul mare) vor fi si ele in afara parlamentului.
      Se repeta – ori de cate ori este nevoie – ca intr-o democratie este nevoie si de o opozitie puternica. Totusi, daca se doreste eliminarea unui partid/unor partide aceasta poate fi un aspect original/specific democratiei din Romania.
      Pe langa faptul ca unii si-ar pierde obiectul muncii s-ar putea sa existe si alte efecte mult mai surpinzatoare si de nedorit.

      • Fiți serios. PSD nu are nici în clin, nici în mânecă cu stânga sau dreapta. Este Partidul Conservator Roșu, demn urmaș al PCR.
        PCR-FSN-FDSN-PDSR-PSD nu are culoare politică, este exponentul clasei sociale a burgheziei roșii, aparatcicii. Este un partid cameleon, care adoptă fix ceea ce îi convine și care de fapt dăunează țării. Cum ar fi privatizarea – care a însemnat pământ dat înapoi la țărani fără mijloacele de producție aferente (când s-a făcut cooperativizarea, s-au luat pluguri, animale, tractoare, batoze, tot, tot tot!); fabricile s-au vândut la fier vechi sau la competitorii din străinătate cu o clauză de batjocură- 5 ani să se mențină obiectul de activitate, chit că nu se producea nimic. Sau distrugerea învățământului, prin Androneasca și fabricile de diplome, examene de formă într-atât încât a fost nevoie de Funeriu și decizia de a se pune camere video pentru a stopa bătaia de joc numită examen (ha!) de bacalaureat.
        Vechea gardă avea o brumă de experiență și o spoială ideologică peceristo-stângistă, dar contracarată de total aberanta politică economică (cum a fost liberalizarea prețurilor și blocarea creșterii corespunzătoare a salariilor, ce să mai zic, halal măsură de stânga a guvernului Văcăroiu). Noua gardă, de la Ponta la Ciolacu este complet în aer, măsurile se iau pe genunchi (sau Genunche, vorba unui alt geniu ministru al învățământului) și devine inevitabilă pierderea puterii și la nivel local, baza de fapt a puterii pecero-pesediste prin primarii și șefii de consilii județene. La acest moment este doar o chestiune de timp până PCR-PSD o să piardă majoritatea parlamentară. Fără baza locală a primarilor (care s-au șmecherit și merg pe mâna guvernului, care le dă banii), PSD nu poate rezista în opoziție. Plus matrapazlâcurile făcute fără acoperire legală, ceea ce îi propulsează pe finanțatorii partidului în camerele răcoroase ale Jilavei sau Rahovei…

        • Cred ca n-ati inteles comentariul meu care este bazat pe ipoteza „Ce s-ar intampla daca ar disparea PSD-ul subit,…..” (@Hans 26/10/2020 At 14:07).
          Deci cuvantul-cheie este „dispare”.
          Comentariul dvs. este facut in ipoteza ca „este doar o chestiune de timp până PCR-PSD o să piardă majoritatea parlamentară”.
          Sunt doua situatii total diferite.
          V-as sugera sa cititi inca odata, mai cu atentie, altfel vorbiti „discutii” despre subiecte deosebite.
          Cu stima.

          • Nu, comentariul meu este la obiect. Dumneavoastră considerați PCR-PSD ca fiind un partid de stânga. N
            Nu este. Este un partid conservator – în sensul că face tot ce poate pentru a conserva puterea. Puterea politică a aparatului de partid PCR după revoluție trebuia convertită în putere economică – dar incapacitatea esențială de a înțelege mecanismele economiei de piață, unele chiar evidente, altele mult mai subtile, au făcut ca respectiva clasă socială și reprezentantul ei politic, PCR-PSD, să abordeze unica soluție care funcționa și înainte de revoluție: corupția la toate nivelele.
            Deci nici acum nu există ”stânga” în România. În consecință PCR-PSD poate dispare și nici o consecință de felul celor enunțate de dvs. nu va interveni.

  5. nimeni dintre actualii nu reprezinta altceva decit o forma or alta de marxism, old boys.ii (de la PSD, la PNL. trecind prin restul partidelor parlamentare) sunt derivatii nascute din FSN si young boys – cei adunati in partidele noi, Sau „partide” . Sau partide-ONG.uri, ca mai ales tactici ong.iste folosesc in atragerea „electoratului”.
    Deci, stinga peste tot.
    Despre ce vorbim, de fapt ?
    Reformare ? Imposibila, incepind cu tineretul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro