sâmbătă, mai 25, 2024

Economia planificată: un experiment nereușit

Economia planificată (socialistă/ comunistă) este o economie în care deciziile se adoptă de aparatul de stat prin intermediul unui plan care stabilește obiectivele de producție pentru o perioadă de un an (plan anual) sau de mai mulți ani (plan cincinal). Pe lângă obiectivele de producție, planurile stabilesc, de asemenea, mărimea celorlalte variabile economice importante: prețuri, salarii, repartizarea venitului național pentru consum și acumulare (investiții) etc.

Acest mod de organizare a activității economice se bazează pe proprietatea de stat sau colectivă (cooperatistă) asupra mijloacelor de producție. Conform ideologiei comuniste, sistemul economic respectiv este guvernat de „legea dezvoltării planice proporționale”, care face ca planul să reflecte mai bine decât piața corelațiile necesare pentru asigurarea echilibrului dintre aspirațiile societății și posibilitățile de consum.

În calitatea sa de agent conștient al acestei legi „obiective”, organul de planificare (în România: Comitetul de Stat al Planificării, CSP) decide ce bunuri se produc, cum și pentru cine. Deciziile economice cele mai importante se iau, de fapt, la vârful piramidei politico-administrative (secretarul general al partidului comunist, comitetul politic executiv, guvern etc.), care stabilesc coordonatele esențiale ale planului. Orientările respective („preți-oasele indicații”) sunt transpuse apoi tehnic în planuri anuale sau cincinale sub formă de obiective privind producția, investițiile, nivelul de trai etc. Ca urmare, din punct de vedere tehnic, planul cuprinde mai multe secțiuni (producție; aprovizionare; desfacere; forță de muncă; financiar; comerț exterior etc.), bazate pe diverse genuri de norme (de consum, de muncă) și corelate între ele cu ajutorul unui sistem de balanțe (balanța capacităților de producție; balanțele materiale; balanța forței de muncă; bugetul de stat etc.) și al unei serii de calcule tehnico-economice.

Economia este organizată ierarhic (ministere, centrale, întreprinderi etc.), iar între organele de conducere de la diverse niveluri există relații de subordonare. În consecință, indicatorii de plan se repartizează de sus în jos pe scară ierarhică, fiecare întreprindere fiind informată de autoritatea de planificare centrală (CSP) și, respectiv, de organul său ierarhic superior ce bunuri să producă, cât să producă și cum va fi distribuită producția obținută (livrarea producției către alte întreprinderi, către magazine de desfacere a mărfurilor cu amănuntul, pentru export etc.).

Eșaloanele inferioare sunt obligate să execute sarcinile de plan primite, stabilind, eventual, unele detalii tehnice sau organizatorice. Angajații sunt stimulați să muncească prin salariu, însă adesea sunt mobilizați în muncă prin ample campanii propagandistice (mișcare stahanovistă, întrecere socialistă, muncă patriotică etc.). De asemenea, ei pot fi constrânși prin diverse căi, inclusiv sancțiuni penale, să muncească și, în general, să se supună planificatorilor.

Aprovizionarea tehnico-materială și celelalte relații economice se pot desfășura și cu ajutorul banilor, însă circulația bunurilor și serviciilor are loc la prețuri stabilite de stat independent de cerere și ofertă. O serie de bunuri aflate în proprietatea exclusivă a statului (mijloacele de producție, pământul etc.) se transferă de la o întreprindere la alta în mod gratuit. Piețele sunt practic desființate (sau marginalizate), banii sunt un simplu etalon de exprimare a sarcinilor de plan stabilite în formă fizică, iar cererea de consum este determinată (impusă) de corelațiile macroeconomice stabilite prin plan sau prin alte decizii ale conducerii statului totalitar comunist. În timp ce, într-o economie de piață, prețul oferă informațiile necesare luării deciziilor de producție, în economia planificată, acest rol este jucat de indicatorii de plan defalcați pe scară ierarhică de organul de planificare centrală. Din această cauză sistemul economic bazat pe plan a fost denumit „economie de comandă”.

Controlul îndeplinirii planului este exercitat de o ierarhie multistratificată (nomenclatură, birocrație, securitate etc.). La fel ca neîndeplinirea normelor de muncă de către angajați, nerealizarea sarcinilor de plan de către șefii de întreprinderi este adesea pedepsită penal. Organele de stat îi obligă, așadar, în diverse forme, pe membrii societății să se supună ordinelor de sus, iar, cu excepția vârfurilor nomenclaturii, această obligație este valabilă indiferent de poziția ierarhică sau statutul socio-profesional.


Sistemul economic descris succint în prima parte a acestui articol a existat realmente până la sfârșitul anilor ’90 ai secolului XX în URSS, China comunistă, țările central și est-europene și alte câteva țări comuniste sau cu guverne marxiste din Asia și Africa. El a părut eficace o anumită perioadă, însă s-a confruntat, în realitate, cu mari dificultăți, care au dus, până la urmă, la prăbușirea sa.


După cum am arătat în mai multe articole apărute în această revistă, demonstrația științifică a imposibilității economice a socialismului aparține lui Ludwing Mises şi Friedrich Hayek, care au arătat că economia este un proces de descoperire contextuală, care nu poate avea loc decât într-o societate deschisă.

Astfel, deși sistemul economic socialist/ comunist a funcționat relativ satisfăcător în perioade excepționale (război, criză etc.) și în primii ani ai perioadei de reconstrucție postbelică, pe măsură ce economia s-a diversificat, numărul produselor fabricate a crescut, iar procesele tehnologice susceptibile a fi folosite în producție s-au multiplicat, centrul planificator a fost copleșit de numărul și complexitatea problemelor pe care a trebuit să le rezolve și de multitudinea de cunoștințe și de informații de care a avut nevoie pentru conducerea activității economice. De aceea, „comenzile” centrale s-au îndepărtat tot mai mult de realitățile sociale, au desconsiderat nevoile și aspirațiile populației și au degenerat în birocrație, risipă, ineficiență, dezinteres general față de progres, inovație, inițiativă și dezvoltare durabilă. În ultimă instanță, rigiditatea conducătorilor politici și a planificatorilor centrali și ruperea lor de realitate a dus la acumularea de tensiuni majore în sistemul economico-social și la apariția unor crize dificil de controlat.

Distorsiuni semnificative ale economiei au apărut, de asemenea, din cauza eșaloanelor medii și inferioare de conducere a economiei: ministere, centrale, întreprinderi etc. Deoarece principala lor prioritate era îndeplinirea planului de producție, de desfacere, export etc., directorii de la nivele respective au stocat adesea materii prime și materiale rare (oțel, combustibili, cherestea etc.), a căror lipsă ar fi putut duce la întreruperea activității în situația apariției unui blocaj în aprovizionare. De asemenea, șefii de toate categoriile și de la toate nivelele au dosit, furat, dat pe sub mână ș.a.m.d., bunuri de consum (alimente, mărfuri din import etc.) care le puteau servi pentru a obține de la funcționarii din organele superioare materiile prime și materialele deficitare, repartizare preferențială de materii prime și materiale, diminuarea sarcinilor de plan astfel încât să poată fi îndeplinite mai ușor, avansare în funcții, premii, locuințe, călătorii în străinătate și alte privilegii. În plus, deoarece planurile nu aveau o dimensiune calitativă, a existat oputernică tendință de a produce bunuri de calitate inferioară.

Toți acești factori au accentuat penuria și au făcut ca, departe de fi o societate a belșugului, în care „toate izvoarele avuției colective vor țâșni ca un torent”, cum au promis clasicii marxism-leninismului și cum pretindea propaganda oficială că se întâmplă, comunismul să fie un sistem social-economic al penuriei și corupției generalizate. De aceea, eminentul economist maghiar J. Kornay a numit economia socialistă/comunistă „economie de penurie”.

Astfel, în România anilor ’80, în plină „epocă de aur”, principalele produse alimentare (carnea, uleiul, zahărul, untul, pâinea, mălaiul) și benzina erau cartelizate, iar a sacrifica un vițel crescut cumva în gospodăria țărănească proprie era infracțiune, deoarece autoritățile au decis că acesta trebuie dat gratis statului. Era, de asemenea, ilegal ca țăranii să vândă, la alte prețuri decât cele din mercurialul stabilit de stat, cartofii, ceapa, fasolea și celelalte produse agricole pe care încă le mai puteau produce pe micile loturi primite de la CAP, ori ca orășenii să meargă și să cumpere direct din sate asemenea produse. Miliția făcea adesea razii prin piețe și pe șosele și confisca produsele agricole pe care le găsea. Aceste împrejurări și altele de același gen (întreruperea frecventă a curentului electric și apei calde, limitarea la două ore pe zi a programului de televiziune, interzicerea circulației mașinilor pe perioade mai îndelungate sau în fiecare

duminică etc.) au alimentat, fără îndoială, atmosfera de nemulțumire surdă, care a scos mulțimile în stradă la Timișoara, București și în alte orașe în decembrie 1989. 
Performanțele economice ale economiilor de piață și planificate pot fi mai bine evaluate și comparate analizând situația Germaniei de Vest (RFG) și de Est (RDG). La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, aceste țări aveau structuri industriale asemănătoare și niveluri ale productivității sensibil egale. După aproape o jumătate de secol de capitalism – în vest și de socialism – în est, productivitatea din RDG era la un nivel situat între 25% şi 50% din cea a RFG. Mai mult, creșterea economică a vizat, în primul rând, producția de mijloace de producție și de mărfuri de slabă calitate; ca peste tot în comunism, în RDG, obiectivul a fost cantitatea, nu calitatea.
Ideologia oficială a regimurilor comuniste a susținut că o dovadă a superiorității economiei socialiste față de economia capitalistă era absența șomajului și a inflației. Într-adevăr, în economiile planificate, șomajul a fost, de regulă, redus, deoarece mâna de lucru era insuficientă din cauza planurilor ambițioase și a imensei risipe a resurselor de forță de muncă. În ceea ce privește prețurile, acestea au fost fixate de către stat la nivele mult inferioare celor corespunzătoare raportului dintre cerere și ofertă (relevate de piața neagră) și au fost menținute relativ neschimbate o lungă perioadă de timp. Acest mod de fixare administrativă a prețurilor a făcut ca inflația să fie invizibilă, însă ea nu a fost eliminată, ci doar ascunsă (reprimată). Dovadă a fost faptul că, în prima parte a anilor ’90, când prețurile au început să fie liberalizate, inflația a erupt în întreaga sa amploare.

Experimentul comunist a demonstrat că o economie planificată centralizat poate funcționa de rău de bine și poate mobiliza resursele necesare pentru a face față unei crize sau a realiza pe termen scurt o creștere economică rapidă. Aceste rezultate s-au obținut însă în condițiile unor mari sacrificii umane, ale pierderii de vieți omenești și ale represiunii politice. Mai mult, într-o lume modernă, a granițelor deschise și a produselor de calitate superioară, controlul strict al economiei de comandă s-a dovedit necompetitiv cu sistemul de cointeresare și inovare bine pus la punct al economiei de piață.

Indiferent însă de eventualele performanțe economice ale planificării – extrem de discutabile –, sistemul politic represiv a atras revolta popoarelor din URSS și Europa Centrală și de Est, care l-au respins la sfârșitul anilor 1980 și în prima parte a anilor 1990.

Articol apărut în două părți pe site-ul tim7.ro, aici și aici.

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Buna Dimineata Domnule Silviu Cerna.
    Economie Planificata are Japonia din Septembrie 1945. Va rog schimbați termenul care il doriti specific comunismului, Japonia este o Monarhie, economia e capitalista. Cam atat.

    • „Since the end of World War II in 1945, most noncommunist developed countries have practiced some explicit form of economic plan. Such countries include Belgium, Canada, Finland, France, Germany, Ireland, Italy, Japan, the Netherlands, New Zealand, Norway, Portugal, Spain, Sweden, and the United Kingdom. ” Din Enciclopedia Britanica.
      Economia planificată își are rostul numai când obiectivele sunt simple. Majoritatea tarilor de mai sus erau afectate grav de război iar obiectivele de atins erau destul de simple, pâine, haine, otel, cărbune. Diversificarea economiei complica lucrurile si incepand din anii 70 majoritatea acestor tari au relaxat planificarea economica.
      Si astăzi nu există economii fara un minim de planificare. Numai cine n-a lucrat intr-o companie mare nu știe ca o astfel de întreprindere lucrează pe baza unei planificari riguroase. Cele mai multe companii mari au un business plan pe minimum 3 ani.
      Diferența dintre planificarea comunista și cea de care vorbesc mai sus este ca prima era inflexibila, chiar rigida și nu se facea la nivel de întreprindere, ci la nivel central. Aici e întreaga problema.

      • Alex din Bush Numai cine n-a lucrat intr-o companie mare nu știe ca o astfel de întreprindere lucrează pe baza unei planificari riguroase.
        Esti unu din preferatii mei comentatori, dar de data asta am impresia ca te-ai exprimat cam dubios, dind impresia ca economia planificata ar fi strategia concernelor. Desigur, o anumita „planificare” e necesara, de cele mai multe ori aceasta se reduce insa la definirea unor „Ziele”.
        Strategiile economice ale firmelor se bazeaza pe analiza pietii, in primul rind, inclusiv tendintele tehnologice si chiar politice. Concernele au o strategie agresiva, ele nu raspund unor cerinte, ci incearca sa defineasca si sa impuna anumite directii.

        Nu intimplator investitiile in cercetare si inovatie sunt extrem de mari la concerne. Cele care se calicesc mor. Asta e f departe de ceea ce se intelege sub denumirea de „economie planificata”.

        • Ce am vrut sa comunic este ca marile companii au un business plan multianual bazat
          indiscutabil pe o analiză a pieței. Ideea ca o companie nu-si planifica strategia si nivelul producției este neserioasa. Este indiscutabil o diferența majora fata de planificarea centralizata care rezulta mai întotdeauna in stocuri nevandabile sau lipsuri. Nu poți planifica ce fel de chiloți se vor purta anul viitor într-o întreagă tara, nici măcar numărul lor exact. Din observație personala femeile își schimba chiloții mult mai des decât bărbații.
          Aveți aproape de casa un exemplu prost de planificare centralizata: închiderea industriei nucleare germane si trecerea pe energie verde. Din păcate pe cale de generalizare si in alte tari si chiar continente.

          • ”marile companii au un business plan multianual”

            Marile companii pot da faliment liniștite, dacă planul lor de business multianual este complet rupt de realitate. Enron avea un plan de business beton, iar Worldcom avea unul și mai și. Nortel de asemenea, iar lista ar putea continua la nesfârșit. Însă o țară cu economie planificată ”asigură” zeci de ani de mizerie pentru cetățenii ei.

            Ca principiu, orice planificare care depășește 5 ani nu mai are nimic de-a face cu realitatea. În urmă cu exact 5 ani, lumea largă încă nu se pregătea de pandemie și nici de războiul din Ucraina.

      • @Alex din Bush _ „Diferența dintre planificarea comunista…”

        Într-adevăr, articolul se referă la economiile cu planificare centralizată, acest lucru se subînțelege din text. …Și nu este vorba doar despre „planificarea comunistă”, cea național-socialistă, spre exemplu, s-a dovedit la fel de ineficientă. Cum ineficiente sunt măsurile intervenționiste în economie, precum limitarea adaosului comercial, ca să dăm un exemplu la îndemână, chiar dacă regimurile politice nu sunt neapărat autocrat-totalitare.

        Pentru cei care caută contra-exemple în teoria economică a lui Keynes, amintesc că ea a avut în vedere intervenția limitată în situații excepționale, precum cele postbelice, sau după dezastre naturale șamd.

    • 1. Nu numai in Japonia, dar mai toate tarile necomuniste dupa ww2. Tari ca Germania sau Singapore inca o mai practica si acum:
      https://www.britannica.com/money/economic-planning/Economic-planning-in-noncommunist-countries

      2. Fara o planificare strategica, nici o economie nu poate creste sustenabil pe termen lung. In economiile tarilor comuniste, nu planificarea economiei in sine a fost rea, ci masurile de represiune/distorsionare ale mecanismelor de price discovery si supply-demand.

      • Singapore nu e o țară. Singapore e un oraș-stat, de vreo 3 ori cât Bucureștiul, atât ca suprafață, cât și ca număr de locuitori. Adepții regimurilor totalitare dau mereu ca exemplu Singapore, însă Singapore supraviețuiește ”smântânind” economia Malaeziei și parțial pe a Indoneziei. Dacă Rotterdam sau Hamburg ar fi țări independente, ar fi exact ca Singapore. Mai devreme sau mai târziu, Singapore va fi reîncorporat în Malaezia, la fel cum Hong Kong a fost reîncorporat în China.

        Iar Japonia e în recesiune (uneori nedeclarată) de vreo 30 de ani încoace. Datoria națională a Japoniei e de peste 250% din PIB, tocmai ”datorită” mult-lăudatei planificări. Japonia e alt exemplu favorit al marxiștilor de pretutindeni, încă de pe vremea când Toshiba vindea sovieticilor tehnologie secretă de pe submarinele americane. Când portavocile Moscovei vor să pretindă că fac parte din lumea civilizată, cu asta încep, cu exemple ca Japonia.

        Planificarea întregii economii este o absurditate în sine, iar o țară ca Germania supraviețuiește planificării numai datorită poziției geografice: România nu va încasa niciodată taxele de trazit pe care le încasează Germania și nici nu va pune la muncă estul Europei în folos propriu. Last but not least, când Herrenknecht sapă tuneluri pentru rețelele de metrou din Iran, iar unele din tuneluri săpate sunt de fapt destinate programului nuclear iranian, ”planificarea” germană joacă la prea multe capete.

        Construirea gazoductelor Nord Stream și desființarea centralelor nucleare a fost un alt exemplu strălucit de planificare germană. Socialistă, așa cum îi stă bine oricărei planificări.

      • @Harald:

        De acord cu afirmatia Dvs ca „Planificarea întregii economii este o absurditate în sine…”, dar mai cititi odata cu atentie ce am scris, poate intelegeti ce am vrut sa spun.

        1. Prin „planificare strategica” intr-o economie nu am sugerat in nici un caz, exemplul nefericit al economilor de comanda, i.e. „economie planificata” din fostele tari comuniste care au esuat in principal datorita masurilor de represiune/distorsionare ale mecanismelor de price discovery si supply-demand.

        2. Ce am vrut sa spun, este ca exista merite substantiale si in „planificarea strategica” a unei economii de catre stat prin politici industriale care sa stimuleze anumite sectoare strategice sau sa creeze industrii nascente (computerul, internetul, sistemul GPS au fost toate rezultatele de planificare strategica ale guvernului SUA).

        3. „Planificarea strategica” a unei economii este in contradictie cu doctrina economistilor neoclasici care considera preferintele consumatorilor si mecanismele de cerere si oferta ca factorul suprem in productia si consumul de bunuri si servicii, precum si preturile de vanzare ale acestor produse, dupa zicala „Clientii stiu cel mai bine de ce au nevoie si ce vor”.

        4. Adevarul este ca intotdeauna pe undeva pe la mijloc. Pe naiba stiu clientii stiu cel mai bine ce vor (Iphone-ul – unul dintre cele mai de succes produse din toate timpurile, a fost produs de Apple dupa conceptia opusa a lui Steve Jobs ca de fapt „clientii NU STIU ce vor” si trebuiesc educati de Apple sa stie ce vor… Cat despre distorsiunile crescande de cerere si oferta in piete generate de noile generatii de tictok-ri care habar nu stiu ce vor sau habarnisti manati de „influenceri” si vedete gen Tayor Swift, nu e cazul sa discutam aici, se fac studii economice serioase in momentul asta pe tema asta.

        5. Ha-Joon Chang, economist sud-coreean si fost profesor la Cambridge, face o analiza excelenta a meritelor „planificarii strategice”, si al „politicilor industriale” in clipul de mai jos:

        https://www.youtube.com/watch?v=V6egGoCrbIo&t=98s

  2. Binevenit articolul.
    Pentru ca avem deja un guvern care intervine din ce in ce mai intens si mai tembel in economie, pentru ca avem niste aspiranti la putere (AUR) care considera economia planificata un mare succes economic al Romaniei, ca, vezi Doamne, acea economie a adus marile aporturi industriale si acumulari in tara. De unde, in orice stat dicaturile creeaza realizari gigantice (industriale, de infrastructura, etc.) fara nicio legatura cu realitatea sau necesitatile de moment, doar din dorinta dictatorului de a-si etala puterea si de a ramane in Istorie cu ceva, oricat de sinistru al fi acel ceva.
    Si inca ceva: cel mai mare cretinism al unei economii planificate – si care cred ca e baza esecului acesteia, e imbecila dorinta de a incerca sa planifice CONSUMUL: adica necesitatile, dorintele unei populatii. Mai exact, o economie planificata a zilelor noastre, ar pretinde ca stie cu 5 ani in avans ce dispozitive hi-tech mai apar si cati romani si le-ar dori, de ce boli si cati romani vor suferi de ele, cati copii se vor naste, cati vor abandona scoala, de cati profesori si scoli e nevoie, ce crize va lovi economia mondiala si implicit economia interna, etc. Practic, economia planificata se considera deasupra lui Dumnezeu, care pana si El ne-a oferit liberul arbitru si ne-a lasat sa alegem de buna voie, Iadul sau Raiul, fara sa aiba habar, in toata Atotputernicia lui, de cate locuri va avea nevoie in Rai pe urmatorul cincinal. O economie planificata a Raiului, insa, ar pretinde ca ar sti…

  3. Inca un articol f bun.
    M-ar interesa ce parere are autorul despre politica economica EU. Am impresia ca are multe trasaturi ale economiei planificate. M-as referi la green deal, la interzicerea motoarelor cu ardere, la impozitarea preferentiala a sistemelro energetice, la pomparea multor miliarde in tehnologii dubioase.

  4. Comunismul s-a prăbușit nu ideologic sau militar ci din cauze economice. El rezistă încă în China, dar economic s-au adoptat principiile economiei de piață ( un stat, două sisteme, politica lui Deng Xiao Ping). Sisteme centralizate mai sunt și prin Europa, prin ” directive” de la Bruxelles…) și chiar prin Franța, Germania, România….
    România lui Ilici Iliescu s-a despărțit greu de principiile economiei socialiste (vezi guvernul Vacaroiu), pierzând 10 ani din Marea Trecere de la economia socialistă la cea capitalistă. Urmările se văd și azi, sectorul economic de stat este supradimensionat și ne-eficient.

  5. Dl. Prof.Cerna,
    Am trait si am cosntruit si pe vremea CSP-ului si a economiei planificate ce se vede ca un experiment nereusit…deci, stiu fata unei monede

    dar, stiu si cealalta fata a aceleiasi monede

    Traiesc si astazi si construiesc si astazi intr-o economie ”de piata”, in care mi se spune cite emisii am voie in 2030-2040-2050, cit gaz sa consum asisjederea, ce am voie sa construiesc si ce nu, ce sa fac cu natura si ce nu, pe cine sa angajez (gen, sex, handicap) si pe cine nu, ce salarii minime sa dau ca daca sun prea ari imi ia impozit (ca salariile alea mari numai la stat pot fi orcit de mari), cum ma zbat intr-o intreprindere subcapitalizata si ”concurez” (sanchi) cu mutinationale in a ”market economy”, cit ajutor de stat sa dau sau sa iau (cu aprobare de la CSP-ul din Bruxelles) pentru ce mi se aproba granturi (acelasi CSP_Bruxelles) sa produc ceva in România (N-am voie altceva, sa construiesc – fabrici de microcipuri, sau microcomputere, etc., etc. , ci numai materii prime si prelucrare primara) si, mai nou…ultima ”ultimate gaselnita”….SE STABILESTE pretul de referinta CfD, la energia produsa dineoliene si solare – fix 91-93 EUR/MWh, nici mai mult nici mai putin! (cum o fi calculata asta, Dumenzeu, stie), de nici asa zisul Consiliu al Concurentei, habar n-are despre ce e vorba sau, si mai rau…Protectia COnsumatorului amarit din RO

    Nu vreau sa spun nimic depsre ce, ca e bine sau rau…
    Problema e mult mai larga si e vorba despre sisteme economice diferite, ”capitalisme diferite”, care, n-are sensa sa le dezbatem acum, aici, n-avem loc si nici timp !

    FOOD FOR THOUGHT ! ref.”sistemul de cointeresare și inovare bine pus la punct al economiei de piață.”

    • Ma amuza pozitia dumneavoastra! Am trait si eu minunea de comunism destul cat sa mi vina sa vomit cand aud pareri de..cat de bine era, maica ! Va atrag atentia insa ca sistemul economic capitalist cu toate marile lui probleme e..perfectibil. Spre deosebire de sistemul economic comunist care, clar, nu are niciun viitor!

      • @sorin
        si pe mine ma amuza pozitia dvs
        – nu vad de ce simțiți nevoia ca trebuie musai sa-mi atrageti atentia la cele spuse comparativ ?! (am fost f. clar distantindu-ma de orice discutii ”ideologice” despre cit de bine era, sau cit de rau era)
        – in schimb, dvs. imi atrageti atentia prin confuziile pe care le faceti: sisteme economice vs. sisteme politice (economia centralizata/planificata/descentralizata/neplanificata sunt chestii in sisteme politice…cum e China – ideologie (comunista) functionind, bine mersi, deocamdata, pe principii (economice) neaos capitaliste…de altfel, capitalismul Asiatic este dominat de stat..si ”planificat” !)
        iar dvs, vorbiti de comunism care e o ideologie !…ca si free market !…care, btw, e tot o ideologie !

    • Mda, economia europeană dirijată de „directivele” de la Bruxelles este mai socialistă decât cea chinezească. Că doar în Europa a fost inventat marxismul/comunismul/socialismul/ecologismul și alte -isme….

    • CSP e foarte bun pentru piețe monopoliste de genul energiei. Este complet depășit unde se pune problema diversității cerințelor pieței, Si liberalizarea preturilor si privatizarea sunt idei proaste pentru monopoluri pe piețe cu cerere neelastica.

      • Chiar nu înțeleg de ce piața energiei electrice trebuie reglementată de ANRE. Nu înțeleg nici reglementarea piețelor de petrol și gaze de către OPEC+. Chiar este așa de puternică Mafia?

        • OPEC e una ANRE e alta.
          OPEC este un fel de cartel al tarilor producatoare de petrol. Controleaza o majoritate a productiei dar nu toata productia. De regula ei se inteleg sa scada productia ca sa tina preturile ridicate la petrol. Uneori se inteleg sa creasca productia daca petrolul e prea scump si risca sa incurajeze alternativele la petrol.
          ANRE este o institutie de stat care reglemeteaza piata interna,
          Aici nu e vorba de mafie, ci de putere pura, profituri imense, toate legale.

      • un monopol privat poate fi controlat cu taxe prohibitive si legislatie restrictiva; un monopol de stat cum poate fi controlat ? cu ce sunt mai buni oamenii statului decat persoanele private ? cu o legislatie adecvata s-ar putea privatiza si resursele si drumurile si ANAFul si curtea de conturi si politia si trezoreria; spre exemplu, care ar fi diferenta dintre un judecator cu salariu de la stat si un judecator care ar fi finantat printr-un contract de prestari servicii catre stat ?

        • Un monopol privat are un singur obiectiv, profitul. Maximizarea profitului pe o piață inelastica e simpla, crește prețul. Consumul scade mai încet decat creste prețul.
          Un monopol de stat nu are ca obiectiv maximizarea profitului ci respectarea legislatiei.
          Exista proceduri legale cu judecători privați, se numesc metode alternative de soluționare a disputelor, una dintre ele este arbitrajul.
          Nici un monopol nu este bun, dar daca este sa fie, sa fie de stat.

          • @Bradut-Vasile Bolos – ”Nici un monopol nu este bun, dar daca este sa fie, sa fie de stat.”

            Monopolurile statului sunt monopoluri ”leneșe”, de asta par preferabile. Există și monopoluri private ”leneșe”, cum a fost Microsoft cu Windows. Au existat într-adevăr și episoade când poliția română vâna utilizatorii de Windows fără licență, însă atunci era de fapt un șmen la cel mai înalt nivel politic. În rest, e plină lumea de Windows-uri fără licență, o situație tipică de monopol ”leneș”.

            În cazul monopolurilor statului (Transelectrica, de exemplu) mai mult de jumătate din energia electrică produsă în țară se pierde sau se fură, nu știe nimeni cu exactitate. Sigur că pentru unii e foarte convenabilă situația asta, dar în final contribuabilul român suportă inevitabil toate acele pierderi și furturi.

            De asta se pleacă din România în ritmul în care se pleacă, iar după ce ies la pensie ”decrețeii”, situația o să fie albastră. Cam în acel moment, entuziasmul pentru monopolurile statului o să dea serios cu capul de pragul de sus. Dar să nu anticipăm! 😀

            • Nu am nici un gram de entuziasm apropo de vreun monopol public sau privat.

  6. Cateva note dezordonate pe tema ´economiei planificate´.
    Acest discurs sau jargon e deja de mult depasit, apartine Razboiului rece si prelungirilor sale, anilor 90 cu triumfalismul neoliberal de rit fukuyamic, neohegelian. La noi, prosperitatea, atat cate e, nu se datoreaza politicilor neoliberale, care au fost, ca si in alte parti ( exotice ), dezastruoase, ci integrarii in NATO si , mai ales, in UE.
    Diferitele modele politico-economice trebuie vazute in spiritul epocilor lor. ´Planismul´ ( ´dirijismujl´) nu era nici pe departe doar socialist sau comunist, fascist, ci si liberal, un refren al epocii, dupa Marea Criza interbelica, cu New Deal, Keynesianismul, ca mijloc de resuscitare a sistemului capitalist muribund si dovedit eficient la vremea sa. A fost sustinut chiar de R. Aron, impotriva lui Hayek, pe care francezul il vedea ca pe un real pericol. Neoliberalismul initial ( C. W. Lippmann , etc. ) avea multiple ramuri (ex. Ordoliberalismul, care presupune ´interventia´ statului ), mai mult dinspre stanga , apoi, dupa razboi, cu ´interventia´ foarte concreta a CIA, a avut castig de cauza versiunea extrema austriaca, a lui Hayek ( si Mises) , apoi scoala si mai radicala de la Chicago ( Friedman).
    ´Ordinea spontana´ e un mit, in spiritul epocii sale, liberalismul hayekian a fost adoptat de conservatorii americai din motive foarte pragmatice, deoarece ii favoriza si era in spiritul laissez-faire de sec. 19. Deschiderea pietelor era in mare masura o strategie in razboiul economic, existand evident monopoluri de la cel mai inalt nivel. Deci pietele sunt super-coordonate, asculta de factorul politic, ca dovada, fluctuatiile lor, crizele. Varianta extrema, fundamentalista, a neo-liberalismului economic de dreapta, cu ´terapia socului´, e , de asemenea, super-interventionist, revolutionar, foarte utopic si demiurgic si multi considera ca marea criza din 2008 se datoreaza acestor politici economice neinfrantate.
    Retorica socialismului economic ´totalitar´ a fost folosita in razboiul civil american postbelic, politic si cultural, unde socialismul totalitar a fost asmilat cu liberalismul democratilor, New Deal, statul bunastarii, etc.
    Ca orice interventie, orice deliberare rationala !, in economie, ar fi ´totalitare´ sau ar duce la servitute si totalitarism, e evident o exagerare salbatica, tot asa cum exagerata si pur mitica e si teza, nedemonstrabila, a ´ordinii spontane´ a pietei, Piata ipostaziata, ca ´natura buna´, chiar divinitate, intr-o versiune a filozofiilor vietii sau existentialiste de origini tot interbelice, neoromantice, fictiunile holiste ale ´organicismului´ – opus ´mecanicismului totalitar´ ( Gemeinschaft vs Gesellschaft ), atat de asemanatoare in duh cu acelea fasciste si naziste. De altfel, s-a remarcat asemanarea tulburatoare dintre darwinismul nazist eliminationist si darwinismul economic neoliberal, ce ii avantajeaza pe ´cei mai potriviti´ si ii exclude, desi in moduri mai ocolite, pe cei slabi, neadaptati, ´lenesi´, etc.
    In fine, solutia sau alternativa la ´totalitarism´ – concept superabuzat si ideologizat, a fost reprez. de forme de autoritarism, implementarea pietei libere necesita o mana forte, un ´stat minimal´, dar puternic, ´viril´, asa cum le place dreptacilor, un lider puternic ( Reagan, de fier, Thatcher ), o ´elita´ de oameni noi sau supraoameni ( Masters of the Univers, e titlul unei carti bune despre Chicago-boys, de altfel simpatica ), cum vor ideologiile libertariene. Pericolul Comunismului sau totalitarismului, care poate fi foarte real, poate servi ca motiv pt. impunerea autoritarismului acasa.

  7. Stimate,
    d-le Dragostin,
    1.UE ,,duce” mai mult ,,politici economice” aiuritoare, deoarece Romania (și Estul Postcomunist) nu au un PROIECT DE ȚARĂ”, care să identifice, propună și ,,impună” UE reguli și masuri economice CONCRETE, ,,masurabile-evaluabile” după implementare, în favoarea dezvoltarii economice-industriale naționale!
    Așa cum Romania duce politici economice aiuritoare (cum arată si Mircea), la fel și UE o face, deoarece fară PROIECTE NAȚIONALE nu dispune de nici un INDICIU sau cerințe concrete la care să ,,raspundă”, concretizate tehnic-financiar sau alt mod de a le dovedi și susține!
    2. Fara un proiect național care să prezinte și determine UE să raspundă cerințelor concrete economice, industriale, agricole sau în zona serviciilor, politica economică națională cît și ce a UE plutesc în zona ipotezelor, presupunerii și satisfacerii unor necesitați teoretice, care nu au cum să se întîlnească cu cerințele reale!
    Nu-i de mirare ca integrarea nu aduce dezvoltare industrială rapidă ca a ,,tigrilor asiatici”, că Uniunea este net depașită de SUA in orice vreți să evaluați, că ,,stinga nu știe ce face dreapta”, promovindu-se politici economice SF, de dragul iluziei că realizeaza dezvoltare generală…
    3.Expresia cea mai concludentă a acestei ,,instrainări” economice sînt PNRR-urile, adică cheltuirea a miliarde de Euro în infrastructură, în ideea AIURITOARE, ca avînd șosele și alte inlesniri de structură, investitorii vor veni în Romania, ȚARA ÎN CARE NU FUNCȚIONEAZĂ NIMIC în plan economic și instituțional, cu competitivitatea/funcționalitatea instituțională de indice catastrofal, 74!Nici Romania nici UE nu-și pun problema cu ce vor fi susținute în funcție noile investiții, cînd și cele existente sînt paraginite și nesustenabile, de o economie consumatoristă, care traiește pe datorie!
    4. Chiar nimeni să nu înțeleagă, că economia globalizată de azi este alta si nu mai generează dezvoltare, dacă Romania nu-și propune un proiect de țară, care să stabilească ce-i de facut, in ce mod poate UE sa sustina reindustrualizarea, pentru a se construi INDUSTRIE PRELUCRATOARE, cu banii UE, cu produse pentru export!
    5.Una din cele mai ,,prestigioase” publicatii economice – Ziarul Financiar – dezbate pe 17 aprilie la ora 22, niște teme, de-ți stă mintea!
    -Votul electronic, pentru ca să trecem la ,,democratia directa” de acum 2000 de ani!Sa alegi ,,direct” pe cei ce ocupa principalele functii politice si administrative!
    -creștere economică de 5 la sută, cu sursa financiara si din taierea cu 20 la suta a bugetarilor!Oare nu cumva BUGETARII din Germania fac ca tara sa functioneze IMPECABIL si sa fie motorul Europei in economie?Nu cumva bugetarii sint cei care pot face acelasi lucru in Romania?Cu siguranta ca da, dar fara un proiect de tara care sa le dea de lucru (obligatii si raspunderi) la fel ca in Germania, ce rezultat ar avea reducerea lor cu 500 sau 800 de mii?
    -Pentru accederea in functii, candidatul sa vina cu un proiect-contract in baza caruia sa fie evaluat anual!Pai unde este separatie dintre profesii/calificari, daca politicianul trebuie sa construiasca proiecte care se afla in atributia si capacitatea institutelor economice sau expertilor economici?
    -In administratie sa fie propusi si votati manageri cu performanta din companii private si corporatii, nu din activul partidelor, etc, etc.!
    Problemele ce vor fi dezbatute de ZF pe 15 aprilie le-am preluat succint din lipsa de spatiu, ele fiind la ,,vedere” si complete pentru cei ,,interesati”, pe textul din ziar.
    N-am spatiu de a raspunde la fiecare din aceste teme de dezbatere, concluzia fiind ca asa cum incultura politica (sau deviatiile ei) nasc monstri, la fel se intimpla in economie, cita vreme noua economie a dezvoltarii si necesarul proiect de tara ramin necunoscute.
    6.Revin de cite ori este nevoie cu propunerea ca persoanele cu o cultura politica si economica care comenteaza pe acest sait, sa sune la tel 0721316019 pentru al le expedia (gratuit) cartea ,,Incotro se indreapta Romania postcomunista 2024?”. ca un inceput de a accesa si intelege ce trebuie facut pentru ca Romania sa iasa din blocajul teoretic si economic, al modelului economic bugetar!
    Adica ceva mai mult decit a constata mereu aceeasi situatie.

  8. Domnule profesor Cerna,

    Vă spuneam într-un comentariu trecut despre CAPRA Economistă*. I-am mai pus caprei câteva întrebări in directă legătură cu textul dvs. de mai sus. Iată ce mi-a răspuns.

    Eu:
    Este „experimentul comunist sau socialist” dovada că economiile planificate vor eșua, așa cum au prezis Hayek și Mises? Aceștia au demonstrat cu mult timp înainte, în mod științific, imposibilitatea economică a socialismului, arătând că economia este un proces de descoperire contextuală care nu poate avea loc decât într-o societate deschisă. Este corectă această interpretare?

    EconGOAT GPT-4:
    Da, interpretarea dvs. se aliniază bine cu critica de bază pe care Hayek și Mises au formulat-o împotriva economiilor socialiste sau planificate. Hayek, în special în lucrarea sa de referință „The Use of Knowledge in Society”, a susținut că natura dispersată a informațiilor într-o economie face ca planificarea centrală să fie inerent greșită. El a susținut că niciun planificator central nu ar putea deține cunoștințele detaliate necesare pentru a aloca resursele în mod eficient, deoarece aceste cunoștințe sunt dispersate între indivizi pe piață.

    Ludwig von Mises, considerat adesea predecesorul lui Hayek în această tradiție intelectuală, a susținut în mod similar în lucrarea sa „Economic Calculation in the Socialist Commonwealth” că, fără un sistem de prețuri bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, calculul economic rațional este imposibil. Această critică afirmă că, fără prețuri care să reflecte preferințele subiective ale indivizilor, care apar din interacțiunea dintre cerere și ofertă pe o piață, o economie planificată nu poate coordona eficient activitățile sau aloca resursele.

    Experiența țărilor comuniste și socialiste a oferit un test în lumea reală a acestor predicții. Neajunsurile economiilor planificate observate în Uniunea Sovietică și în alte state socialiste au avut tendința de a corobora avertismentele teoretice ale lui Hayek și Mises. Aceste sisteme s-au confruntat adesea cu ineficiența, penuria și alocarea greșită a resurselor.

    Rezumând performanța comparativă a diferitelor sisteme economice și reflectând asupra rezultatelor experimentelor socialiste, criticile lui Hayek și Mises păstrează o putere explicativă semnificativă. Dinamica pieței, cu capacitatea sa de a procesa informații dispersate prin intermediul mecanismului prețurilor și de a facilita un proces de descoperire, s-a dovedit mai robustă decât economiile planificate, care, în general, s-au străduit să reproducă eficient aceste funcții.

    Istoria secolului XX, cu prăbușirea în cele din urmă a Uniunii Sovietice și marginalizarea economiilor strict planificate, a întărit aceste idei. În prezent, se recunoaște pe scară largă, chiar și în rândul celor care ar fi putut fi încrezători în economiile planificate, că provocările identificate de Hayek și Mises nu sunt ușor de depășit în practică.

    *Nota explicativă: EconGOAT GPT-4 este un Generative AI (https://econgoat.ai/en) care răspunde la întrebări (în engleză evident) bazate pe cartea recentă a lui Tyler Cowen – GOAT: Who is the Greatest Economist of all Time, and Why Does it Matter?

  9. Planificarea indiferent de regimul politic si sistemul economic va exista. Sa analizati cu atentie, programele de finantare UE, cu domeniile, axele component pt perioadele 2007-2014, 2014- 2021, 2021- 2027. Toate au fost planificate sa sustina anumite activitati economice, sociale, culturale ce difera de la o perioada la alta.

  10. Un articol bun, asa cum ne-a obisnuit domnul Cerna.
    Trebuia amintit ca si statele capitaliste au luat elemente din planificarea economica. Prin anii ’60, parca. Si facuta diferenta ce insemna planificarea comunista si ce insemna planificarea la statele democrate. Pentru justa intelegere a problemei si a nu apare confuzii sau comentarii nelalocul lor.
    Planificarea economica este imposibila, in fapt. Asa cum e vazuta de comunisti si urmasii lor, oricum s-ar numi.
    Chiar daca in perioade de criza de subproductie si razboi poate fi eficienta, in perioadele de belsug nu face fata. Devine o piedica.
    Economia planificata se aseamana cu breslele medievale, care hotarau cine si cat sa produca. Cu diferenta ca breslele actionau doar pe un tip de productie/comert, si doar intr-un oras. Planificarea economica comunista era la nivel de tara si in toate domeniile.
    Partea proasta e ca sunt tot felul de imbecili care doresc revenirea la economie planificata de tip comunist, desi comunismul a clacat economic. Iar China supravietuieste tocmai pentru ca Deng a schimbat sistemul economic din temelii.
    De acord, intr-o tara ca Romania, pot fi elemente de planificare, dar nu economie planificata. Pentru ca in Ro, avem o lipsa generala de capital autohton si productie industriala. Ar fi nevoie de o activitate inteligenta, care sa evite protectionismul, pentru a forma bancile autohtone necesare si fabricile cu capital autohton, ce lipsesc, in acest moment. Elemente absolut necesare unei economii de piata libera. Altfel, ne vom zbate in saracie si inflatie, orice masuri financiare ar lua guvernele. Fara o activitate productiva mare si sanatoasa, fara o baza de impozitare inteligenta si ferma, nu vom putea sa iesim din mlastina. Nu pentru ca nu s-ar putea, la modul teoretic; dar avind granitele deschise, concurenta din UE ne zdrobeste.
    Prin urmare, cred ca e nevoie de o inteligenta organizatorica superioara la Bucuresti, nu de pitigoi ce lasa lucrurile sa curga sau intervin cu taxe si impozite abuzive, sa sustina pensiile speciale. Si maresc salariile/pensiile dupa ureche, in ani electorali.
    Opinia mea este ca fara un sistem bancar autohton, care sa cuprinda minim 51% din capitalul circulant al economiei si fara fabrici (cu tehnologii de ultima ora) care sa angreneze minim 60% din forta de munca natioanla, nu vom putea face fata in UE. Sau vom deveni ce ne-am ferit sa devenim in CAER prin planul Valev: producator agricol. DACA producatorii de profil din UE ne vor lasa. Caci si aici e concurenta. Cu alte cuvinte, nici la coada vacii nu vom putea ramine, fara capital propriu, fabrici de prelucrare si retele de distributie.
    Economia de tip comunist… trebuie abandonata; dar pina vom avea suficiente forte pe piata de capital, e nevoie de politici intelepte si taxe diferentiate, cred eu. Si stimularea formarii fermelor libere (20-100ha) si a fabricilor necesare. Caci s-a dovedit, inca din anii ’20, ca prosperitatea unei natiuni e data de industrie, nu de agricultura. Parca si economistii nostri au teoretizat asta. Capitalisti si democrati. Sau ma insel?

  11. Planificarea economica, in esenta, este o necesitate. Nu degeaba plang antreprenorii dupa predictibilitate.
    Nu toti ministrii lui Ceausescu erau tampiti. Si nu tot ce a relizat economia socialista romaneasca era de aruncat. Si n-as amesteca ideea de economie planificata cu obsesia lui Ceausescu de a scapa de datoriile externe.
    Cat despre RFG si RDG, greu de crezut ca Planul Marshall nu a contat.
    Nu sunt adeptul comunismului, dar as spune ca principalul handicap al economiei planificate e ca vine la pachet cu o ideologie condamnata la dictatura. :)
    N-am gasit o comparatie a numarului functionarilor din ministere si centrale – inainte si dupa ’89. Ar fi interesanta…

  12. Un articol bun si binevenit, dar m-as alatura si eu celor care nuanteaza un pic lucrurile, nu atat planificarea era problema cat centralizarea excesiva si autoritara si eficienta sistemului de stat. De altfel planificarea nu a fost inventata de sovietici, in mare parte acestia s-au inspirat de la Ford. Planificarea este esenta economiei moderne (iar japonezii au dus-o la extrem). Astazi nimeni nu produce 2000 de suruburi daca cererea e de 1000, si nimeni nu le produce azi, daca e nevoie de ele peste sase luni. Daca astepti sa-ti confirme piata s-ar putea sa dai faliment. E obligatoriu sa anticipezi si sa planifici daca vrei sa obtii un avantaj.
    Economiile planificate de stat au dat faliment pentru ca activitatea de planificare e mult prea complexa, necesita un volum enorm de informatii de buna calitate, personal calificat, si nu in ultimul rand stiinta si tehnologie. Ori intr-un sistem lipsit de ierarhii obiective, cu oameni lipsiti de motivatie, cu centralizare excesiva si autoritara, nimic nu poate functiona (asa cum de altfel e bine descris in articol). Iar tehnologia era foarte limitata la acel moment (am constatat ca amuzament ca in nomenclatorul de meserii al epocii, „calculator” nu era o masina de calcul, ci o profesie). Din fericire, sistemul comunist a dat faliment la timp, pentru ca daca ar fi avut la dispozitie tehnologia de azi, agonia s-ar fi putut prelungi. Chiar si asa, oamenii uita repede, istoria se repeta, si foarte probabil vor mai aparea astfel de experimente…

    PS: apopo de observatia ca „sistemul economic comunist a funcționat relativ satisfăcător în perioade excepționale”, exista un film exceptional al lui Dan Pita, „Filip cel bun”, care surprine exact momentul si modul in care in care, dupa o perioada de relativ progres, se instaleaza cultura compomisului si coruptia care au dus in cele din urma la proabusirea sistemului.

  13. Burebista, Planificarea economica, in esenta, este o necesitate. Nu degeaba plang antreprenorii dupa predictibilitate.

    Stai jos, azi ai nota doi, sa vii ca tata tuns!

    „Predictibilitatea” antreprenoriilor se refera la stabilitatea regulilor jocului, la stabilitatea legilor privind taxele, privind impunerile ecologice, privind dobinzile etc-. Asta nu are nici o legatura cu economia planificata.

    Asa ca mindru dac, aseaza-te si cugeta, la Sarmisegetuza!

    P.S Nici de catastrofala conceptie ceausista nu ai inteles nimic. Nici din planul Marshall, esti varza!

  14. Sunt f dezamagit sa observ ca chiar unii din comentatorii pe care-i aprecieam au luat-o pe carari.
    Nu trebuie facuta confuzie intre planificare si economie planificata. Desigur fiecare tara, echipa, confederatie, firma, familie, persoana isi face un anumit plan. Dar asta nu are legatura cu economie planificata.

    Cea mai inteleapta vorba e socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. De asemenea Sun Tzu, marele strateg, spune că orice tactică este perfectă până la prima mișcare a inamicului.

    P.S Genialitatea economiei de piata e ca nu se limiteaza la planificarea producerii unor produse clasice, ci creeaza noi nevoi, noi mentalitati, noi tehnologii care practic sunt neplanificabile.

  15. Dezvoltarea și punerea în practică a ideologiilor comuniste a dus la o puternică înrădăcinare și dezvoltare a mentalității „noi muncim, noi NU GÂNDIM!”
    – România a avut specialiști buni în multe domenii însă exista câte un conducător „suprem” care le știa pe toate și nu existau șanse ca acei specialiști să își poată spune cuvântul datorită represaliilor ce puteau urma.
    – Heirupismul cu care se construia în comunism – mult și de proastă calitate cu foarte multe carențe asupra mediului și sănătății oamenilor – și-a lăsat lăsat amprenta în mentalul colectiv.
    – acum cât sunt puse gratis la bătaie miliarde de euro a apărut o mare îmbulzeală de șantiere deschise. Problema nouă care a apărut este lipsa forței de muncă calificate care să acopere cererea pieței forței de muncă!
    – acest heirupism actual își arată rezultatele: prin șantiere cu termene de finalizare expirate de mult și calitatea îndoielnică a multor lucrări – a se vedea podul de peste Dunăre sau a face o comparație cu dintre denivelările și trepidațiile resimțite pe o autostradă nou nouță construită pe la noi cu o autostradă din occident.

    Planificarea este esențială în domeniul construcției clădirilor cu diferite destinații pentru a putea oferi o predictibilitate în calcul recuperării investiției efectuate. Atunci când cineva dorește să investească într-o capacitate de producție iar specialiștii spun că într-un an construcția v-a fi gata și poate produce obține bani din producție, dar după un an investitorul constată că lucrarea nu este gata iar calitatea lucrărilor efectuate lasă de dorit, dă peste cap toate previziunile financiare ale investitorului.

  16. „Economia planificată: un experiment nereușit”

    ..34 de ani sunt intre 1945 pana in 1979 data primului soc petrolier. In aceasta perioada Romania iesita din razboi a platit datorii, a colectivizat agricultura, a industrializat tara, a construit infrastructura energetica si de transport, a alfabetizat populatia, a schimbat raportul dintre rural si urban. Toate aceste lucruri realizate prin economie planificata sunt in varii masuri criticabile.

    ..De la marea revolutie din 1989 pana in zilele noastre au trecut cam tot atatia ani. Romania a intrat in plina economie de piata fara datorii externe, libera sa-si puna in valoare potentialul. Va invit sa facem o comparatie intre cele doua perioade si sa raspundem la cateva intrebari. Cum stam cu infrastructura energetica? Dar cu educatia populatiei? Am reusit sa facem o autostrada peste Carpati? Industrializarea – pe ce culmi a ajuns? Care este datoria externa a RO? Cata forta de munca calificata pierde Ro in fiecare an? Cu cat ne imprumutam anual si ce facem cu acesti bani?
    In definitiv, cat de reusit este experimentul economiei total neplanificate pe care il traim?

  17. Desigur, “nostalgia Ceaușescu”este un subiect “senzațional” pentru presa românească de azi, deși concluzia ca românii sunt un popor care iubește sărăcia, lipsa drepturilor elementare și regimurile dictatoriale este de o stupiditate fără margini.

    Economiile centralizate sunt caracteristice regimurilor autoritare, nu doar comunismului.

    De fapt, economia este una singura și de-un singur fel, anume cea naturală, deschisă, de piață. Asupra ei statele mai mult sau mai puțin autoritare au aplicat diverse constrângeri generând sisteme sociale aberante. Acestea s-au dovedit întotdeauna până acum mai puțin eficiente decât cele bazate pe relațiile economice de piață, iar menținerea lor s-a făcut prin forța.

    Mă gândesc ca, într-un stat cu acces liber la informație, a critica economia planificată centralizat poate avea doar scop didactic, cu adresare la cei care încă nu au apucat încă să parcurgă manualul de Economie de clasa a XI-a.

    • @dl.Constantin: nu vad de ce trebuie sa aruncam neaparat si intotdeuna o aura politica, (nostalgii, epoci, Ceausescu, etc.) a ceea ce s-a facut prin România (bun sau prost, nu asta discutam acum dar, multe sunt si azi in picioare si functioneaza, evident si bine si obiectiv…ba unii le-au considerat de mare valoare si ”le-au listat” !, chestia suprema a capitalismului )

      Dl.j001 a ridicat o problema pur tehnico-economic si a exprimat un punct de vedere pe care il puteti combate in mod ”apolitic”….era vorba de realizari si esecuri ! (in trecut erau realizarile românilor, intr-un sistem politico-economic….n-as zice ca neaparat ale lui Ceausescu, nu le facea el singur pe toate, fara noi, prostii de ingineri…ar mai ramine sa fim catalogati si ingineri comunisti ca sa facem distinctia de inginerii capitalisti), iar astazi, avem si acum realizari, dar ale altor români, mai ”granularizați” conform intereselor proprii si de ”free market”

      Deci, ”the floor is yours”…combateti-l punctual, nu ”nostalgic”, stiintifico/economic , comparativ, ca sa intelegem mai bine si noi ceilalti

      Iar eu ramin cu nostalgia bunicii mele care mi-a spus, Cataline maica, ce bine ca ne-a tras curent…

  18. Rolul guvernantului este sa faca educatie cu fiecare membru al natiei . Educatie care sa aibe la baza morala crestina . Pentru ca astfel sa genereze in societate actiuni morale . Si dupa ce face educatie fireasca cu fiecare cetatean sa lase libertate de actiune cetateanului . Planificarea de catre guvernanti a vietii cetateanului este o tilharie , o mirsavie si o imbecilitate .

  19. Economia planificată:
    Produceam cam orice, se construia infrastructură, datoria externă era zero, balanța comercială era excedentară, deficitul bugetar era inexistent, la fel și inflația.
    Economia „neplanificată”:
    Nu mai producem nici hârtie igienică, infrastructura construită în comunism ne cade în cap, de construcții noi în infrastructură, jale, praf, pulbere fină, podul „nou” de la Cernavodă are 40 de ani și e binemersi, „Golden Gate de România” are un an și pică, datoria externă e 50% din PIB, deficitul comercial e imens, la fel cel bugetar, inflația REALĂ e cu două cifre!
    Clar economia planificată a fost „un experiment nereușit”!
    Apropo, China încă are planuri cincinale…
    E sărăcie maximă pe acolo!

    • Habar n-ai ce se intimpla in China, care oricum se indreapta catre saracie generalizatà.
      Datorie zero in ’89? Dar cum se traia incepind cu ’77 pina-n ’89? Stateai la coada in anii aia? Sau aveai bunicii la oras care preluau sarcina asta?
      Economia planificata era deja falită. Revizionati documentarele despre Camioane Brasov, despre Rombac, despre centrala Crivina…. navele care inca se construiau pe un model complet depasit si eficienta cu care functionau, cum era produs aluminiul la Slatina, oțelul la Galati, cu ce costuri, cu … care profit? Petrochimia supraevaluată. Infrastructura in anii ’80 era ruină, in special şoselele. Cit de intirziata a fost constructia centralei de la Cernavodă. Cum se făcea agricultura cu munca „voluntară”, personal am facut „voluntaritul” asta, adica neplatit, din primul an de liceu, ’81, in timpul serviciului militar, si in anii studentiei.
      Traim astazi o coruptie si o incopetenta endemica dintr-o inertie in care am intrat in „iepoca de aur”.
      Astazi America se reindustrializeaza. E chestie de piata sau de planificare?

      • Absolut, China se îndreaptă spre dezastru, știm cu toții! Dezastrul de a fi prima economie mondială…
        Nu este nevoie să-mi descrieți anii ’80, i-am trăit pe viu.
        Not great, not terrible.
        Cu puțin cap se puteau rezolva toate problemele după’ 89.
        N-au fost!

    • @Chaser _ „Produceam cam orice…”

      Foarte bună observația dumneavoastră. Tocmai acest citat reflectă în esență ineficiența economiei noastre de înainte de 1990, indiferent de forma de proprietate asupra capitalului, sau de organizare pe care ar fi avut-o.

      Nici un stat nu poate „produce orice” la fel de eficient. Acesta este și motivul pentru care, spre exemplu, în cadrul CAER diferitelor state le era propusă dezvoltarea unei anumite ramuri a economiei, specializarea și creșterea competitivității în respectivul domeniu.

      Avantajele comparative ale statelor/ economiilor se materializează în avantaje competitive și astfel sunt determinate schimburile comerciale între state. Ceaușescu a dorit „independență” autarhică, și „neamestec în treburile interne” pentru că se opunea oricăror reforme, care ar fi șubrezit regimul său autocratic. Din acest motiv a ajuns România să producă „orice”, dar puține lucruri competitive pe piețele externe și cu un consum ridicat de resurse, deci, ineficient.

      De ce am spus că observația dumneavoastră este bună? Pentru că România are resurse care ar putea fi fructificate eficient prin dezvoltarea producției industriale în anumite domenii. Adesea, industria alimentară a fost dată drept exemplu. La fel de bine ar putea fi dezvoltate alte ramuri ale economiei, precum turismul, sau industria de apărare, ori transporturile șamd.

      Referitor la planificare, ca să nu ne îndepărtăm de subiect, acum România pare să se dezvolte haotic și, în consecință, ineficient. Pe de altă parte, cleptocrația este prin definiție ineficientă. Dar, o viziune, un plan strategic, care să fie aplicat consecvent pe termen lung, nu există. Proiectul privind „Domeniile strategice de dezvoltare” a devenit o caricatură, aparent ridicolă, dar de fapt tragică atunci când este în joc soarta unei națiuni. După cum vedem, PNRR a generat în România mai degrabă inflație decât dezvoltare. (Nu vreau să aud povești despre „Purchasing power parity”, Big Mac Index și dinamica creșterii PIB în România.)

      • Din punct de vedere strategic autarhia ESTE cea mai bună variantă. Altfel, se blochează un vapor în Suez, rămâi fără orice!
        Economia RSR nu era ideală dar era un punct de plecare. Numai că pentru asta ar fi trebuit, ironic, planificare…

    • cu sau fara planurile cincinale nu pot sa nu ma intreb cine cui ii face planificare in China ? guvernul planifica productia la Huawei sau Lenovo, sau cumva invers ?

      • @Prototipescu _ “mă întreb…”

        Nu guvernul planifică acolo, ci Partidul Comunist din China. Nu există companie chineză, oricât de mare, care au nu aibă girul PCC.

        …Motiv pentru care statele democratice (sau în tranziție, precum România) lucrează mai puțin cu Huawei, oricât de mult și-ar dori domnul Ponta, spre exemplu.

  20. Economia „planificata” a esuat din doua motive: 1. coruptia generalizata si 2. factori de decizie fara informatii suficiente si/sau experienta necesara.

    In ziua de azi, ambele probleme pot fi eliminate prin utilizarea unui sistem informatic. Modelele macroeconomice complementate de sistemele moderne (AI, ML, NN, etc.) pot lua decizii mult mai rapid si mai eficient. Plus ca sunt teoretic incoruptibile. Ramane o singura problema: cum convingi populatia sa aleaga solutia optima, daca asta implica efort imediat pentru o recompanesa viitoare? Aparatul represiv al comunistilor nu mai e o solutie.

    • ”ambele probleme pot fi eliminate prin utilizarea unui sistem informatic.”

      Yeah, right 😀 Numai că scopul real al marxismului era menținerea la putere a unei clase de activiști, nu bunul mers al economiei. Niște oameni complet incapabili să facă parte din elita unei societăți civilizate, au preluat puterea prin forță și au păstrat-o pentru tot restul vieții, ăsta a fost scopul real al marxiștilor.

      Nu există nicio ”recompensă viitoare”, recompensa și-o oferă singur cetățeanul, atunci când pleacă din țările cu economie planificată.

  21. Initial am avut impresia ca dl Cerna a fost imprudent nementionand explicit ca se refera la „economia planificata CENTRAL”, care este o „economie de comanda”. Dar, citind comentariile, am constatat ca orice precautii de terminologie ar fi fost luate de dl Cerna, ele nu ar fi descurajat remarce despre „planificarea strategica”, Singapore si ale exotisme.
    Pe scurt, este o deosebire de esenta intre o economie de comanda si una in care statul baga mainile in motor, fie si pana la cot. „Descoperirile” despre virtutile unei asa-zise „planificari” in tari asiatice dateaza de aproape 40 de ani si ele sunt datorate unor isteti care incercau sa gaseasca explicatii pentru faptul ca Japonia si „tigrii asiatici” (Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Singapore) au avut performante economice remarcabile. „Au avut” este termenul important, pentru ca de vreo 30 de ani lucrurile s-au schimbat, mai ales cu Japonia. Intrebare de Gaga: de ce o reteta de succes din anii ’50 pana in anii ’80 nu mai da rezultate?
    In al doilea rand, au existat si tari europene cu performante economice stelare intre anii ’50 si sfarsitul anilor ’70: Franta si, mai ales, Spania. Pentru Franta exista si o explicatie gata facuta pentru Gaga: Comisariatul General al Planului. Care exista si azi! Dar, desi minunea a luat sfarsit de o jumatate de secol, totusi „Comisariatul” este inca in viata :)
    Iar sa iti sustii elucubratiile despre virtutile „planificarii strategice” cu furnizarea unor link-uri pe youtube este, cu tot respectul pt comentatorul „Crivat”, rizibil. Rezulta ca autorii catre care trimite „Crivat” ar fi vreo autoritate in materie cand, de fapt, sunt mai degraba anonimi. Posibil chiar mai mult decat „Crivat”, care macar isi construieste o reputatie (buna, rea…) pe site-ul contributors.ro.
    De fapt, nu exista „planificare strategica”. Exista politica economica, mai mult sau mai putin „activista”. Iar, in unele cazuri, exista si previziuni ale unor institutii publice, precum susmentionatul „Comisariat” francez, dar care nu pot fi niciodata mai fiabile decat credibilitatea politicii economice guvernamentale.
    „Green Deal” si altele asemenea nu au strict nimic de-a face cu planificarea centralizata. Documentele fondatoare sunt un fel de previziuni – din nou, liber pentru intreprinzatori sa creada sau nu in ele. Iar in masura in care unele obiective anuntate ajung sa fie sustinute de o legislatie constrangatoare aceea se numeste politica economica. Care poate fi extrem de neinspirata, dar tot nu are nimic de-a face cu Gosplan/CSP.

    • Interesante clarificări.
      O formă sau alta de planificare a economiei este inevitabilă. Diferența majoră între sisteme este dată de natura și instrumentele folosite în implementarea planificării.
      În economia comunistă planificarea era centralizată și detaliată, instrumentul era comanda directă. În economiile non-comuniste, planificarea are un caracter mai general, și instrumentele folosite sunt variate și, fără îndoială mult mai puțin directe.
      Planificarea economică cu obiective politice este în toate sistemele foarte periculoasă pentru economie. Ca să luăm exemplul recent al ”electrificării” transporturilor, există o probabilitate foarte ridicată să distrugă economia țărilor prea entuziaste în această direcție.

  22. Cand te raportezi la nevoile de la baza piramidei lui Maslow, planificarea economiei si luarea deciziilor in mod centralizat, e posibila si chiar eficienta. Acest lucru e posibil intrucat toti oamenii au aceleasi nevoi de baza: toti oamenii au nevoi fiziologice, nevoia de siguranta, de apartenenta la un grup, etc. Cei adusi din mediul rural sa lucreze in fabrici si uzine, la oras, s-au trezit peste noapte cu locuinte pentru care nu trebuiau sa depuna vreun efort, cu facilitati pentru satisfacerea nevoilor fiziologice si mult-visatul „loc de munca” care-i facea sa se simta importanti, motiv pentru care au astazi nostalgiile comunismului „binefacator”, in ciuda lipsurilor enumerate de dl Cernea.

    Insa nevoile situate pe nivelurile superioare ale piramidei lui Maslow, sunt mai dificil de satisfacut, intrucat apeleaza la valori intelectuale, sociale, ce diferentiaza oamenii intre ei. Nevoia de a fi apreciat/apreciata, de exemplu, nu poate fi satisfacuta planificat pentru toti. Cu atat mai putin constiinta si respectul propriei valori, care intra in contradictie cu ideologia comunista, confiscata de cel-mai-iubit-fiu-al-tarii – al carui cult al personalitatii, denota o nevoie bolnava de recunoastere a personalitatii sale de catre toti membrii societatii.

    Economia centralizata a fost un esec, nu pentru ca nu se baza pe raportul valoric dintre cerere si oferta (nevoi si satisfacerea acestora) ci pentru ca nega pur si simplu existenta nevoilor individuale, situate pe treptele superioare ale piramidei nevoilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro