marți, martie 19, 2024

Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

Știința este încrederea în ignoranța experților

Richard Feynman (1969)

Toate marile adevăruri încep ca blasfemii

George Bernard Shaw (1919)

Pentru că nu am găsit-o în vreun dicționar românesc on-line, propun următoarea definiție:

Agnotologia este studiul ignoranței sau îndoielii induse cultural, în special prin publicarea și diseminarea unor date științifice inexacte sau înșelătoare.

Termenul a fost introdus inițial de profesorul Richard N. Proctor (Stanford University) într-o carte publicată în 2008[1] prin identificarea a trei tipuri de ignoranță:

Tip I. Ignoranță genuină, produsă de lipsa cunoștințelor de bază, presupuse a fi cunoscute până la urmă, dacă este posibil.

Tip II. Ignoranță selectivă, produsă de opțiunea deliberată de a rămâne ignorant. Individul  consideră ceva ca fiind adevărat fără dovezi sau, când dovezile există, le consideră, dar cu sens contrar.

Tip III. Ignoranță intenționată, produsă printr-o  încercare conștientă de a induce în eroare prin circulația unor informații greșite, științifice sau de altă natură.

Referitor la aceste trei tipuri, Proctor afirmă că ignoranța are multe surogate interesante și se suprapune, într-o miriadă de aspecte, cu secretomania, stupiditatea, apatia, cenzura, dezinformarea, credința și uitarea, toate fiind  puternic întrepătrunse cu știința.

Ca educator al multor generații de studenți din România și Statele Unite, consider cu mare responsabilitate datoria mea de a-i învăța pe viitorii specialiști ce este recunoscut drept adevăr științific și cum s-a ajuns la stabilirea acelui adevăr, care sunt ariile unde lipsesc cunoștințele științifice și de ce nu sunt prezente deocamdată, care sunt incertitudinile și limitările inerente prezente în procesul de acumulare a cunoștințelor  științifice, de ce prezentarea unilaterală a unor subiecte controversate înăbușă dezbaterile, diminuând drastic gândirea critică și cunoașterea științifică etc.

Cele trei tipuri de ignoranță pot fi folosite cu succes ca instrumente educaționale și docimologice în predarea geoștiințelor (și a altor discipline), existând deja o suită de articole detaliind modul lor de utilizare.[2] Voi prezenta în acest articol doar două studii de caz care implică agnotologia.

Fracturarea hidraulică (fracking, în mod peiorativ)

Inventată în 1947 în Oklahoma și aplicată industrial din 1949, fracturarea hidraulică a fost o invenție tehnologică menită să crească producția de petrol și gaze naturale[3]. În următorii 60+ ani, peste 1,1 milioane foraje au fost fracturate numai în Statele Unite. Și în toată această lungă perioadă de timp, în ciuda numărului impresionant de tratamente aplicate, fracturarea hidraulică a fost cunoscută doar de un număr extrem de limitat de oameni (în principal, personalul de foraj al sondelor). Practic, avem de-a face cu Tipul I de ignoranță, acceptabil, pentru că nimeni nu are nevoie să fie la curent cu toate tehnologiile din lume folosite la un moment dat.

Totul s-a schimbat însă peste noapte în 2010, când a fost lansat filmul propagandistic Gasland, nominalizat în anul următor la Premiului Oscar pentru cel mai bun documentar. Ce s-a întâmplat în continuare au fost exemple de manual pentru ilustrarea Tipurilor II și III de ignoranță.

Am explicat în detaliu[4] cum realizatorul filmului, Josh Fox, a folosit intenționat informații false despre originea gazului care a luat foc în apa de la robinetul din bucătăria cetățeanului Mark Markham. Crearea unui șoc vizual și psihologic a fost suficientă pentru a declanșa o frică isterică în rândul oamenilor ignoranți de tip I. Manipularea opiniei publice în scopuri propagandistice prin colportarea de informații false, prefabricate de tip fake news, este ilustrarea tipică a ignoranței de tip III.

Ceea ce m-a surprins însă în cazul Gasland a fost manifestarea explozivă a ignoranței de tip II. Oameni, care până la vizionarea acelui film pseudo-documentar nu auziseră sau nu citiseră măcar un singur cuvânt despre fracturarea hidraulică, s-au trezit peste noapte că sunt „experți” în a critica (mai puțin a lăuda) această tehnologie. Am urmărit cu stupoare impetuozitatea critică a unor categorii profesionale diverse, care nu aveau nici în clin, nici în mânecă nimic de-a face cu fracking-ul (profesori de română, matematică, ori politică marxistă, critici literari, preoți ortodocși ș.a.m.d.), cum s-au transformat brusc în pseudo-experți, îndreptățiți să înroșească blogosfera cu vituperări anti-fracturare.

După analizarea unor articole publicate de „cetățeni-experți” pe Contributors, CriticAtac și Adevărul, am dedus că sursa principală de „expertiză” anti-fracking este internetul, reprezentat de cele trei „universități” celebre: Google, Wikipedia și YouTube. Dar trebuie să subliniez încă o dată că accesul liber și gratuit la diverse informații nu este o garanție pentru a deveni expert.

Psihologul David Dunning atrage serios atenția că internetul ajută la propagarea ignoranței pentru că este un loc în care oricine are șansa de a fi propriul său expert. Această situație îi face pe unii să cadă pradă unor interese puternice din partea celor care doresc să răspândească în mod deliberat ignoranța de Tip III. În timp ce unii oameni inteligenți vor profita de toate informațiile disponibile acum doar la un clic distanță, mulți vor fi induși în eroare printr-un fals sentiment de expertiză. Efectul Dunning- Kruger se aplică și ignoranților de Tip II:  rezistă criticilor constructive din partea adevăraților experți și se încăpățânează să se creadă mai inteligenți decât sunt în realitate, chiar dacă argumentele lor sunt extrem de subțiri.

Mirajul cunoașterii experte pe bază de internet creează impostori și motivează persoane, aparent sănătoase, să ignore adevăratul lor statut – pigmei agitați printre elefanți – și  să se repeadă să scrie despre lucruri pe care nu le cunosc deplin, în profunzime, creând astfel clăbuci de informații care se sparg la cel mai mic contact cu adevărata cunoaștere.

Conform definiției, un ignorant de Tip II este și cel care refuză să accepte o dovadă care i-ar contrazice opinia pe care și-a format-o deja. Ofer un singur exemplu: unul dintre argumentele contra folosirii fracturării hidraulice în România, la Pungești sau în altă parte, a fost acela că ar fi afectate zone intens populate. Ori, în America, afirmau ignoranții de Tip II, fracturarea este posibilă pentru că se face în zone de deșert (sic!). Când am prezentat date despre miile de foraje fracturate în zona Dallas -Fort Worth, inclusiv fotografia unei sonde lucrând noaptea în centrul celui de-al doilea oraș, am întrebat cititorii și pe cei care m-au urmărit în transmisiile TV: Credeți că zona metropolitană Dallas-Fort Worth, cu o populație de 7,1 milioane, este un deșert american?!? Răspunsul: O liniște bruscă, nici o scuză pentru inepția susținută cu încăpățânare și regurgitarea în continuare a aceleiași minciuni.[5]

Dacă mai doriți exemple de ignoranță tip II, vă invit să (re)citiți o Scrisoare deschisă domnului dr. Marcel Mărunțiu, Directorul general al Institutului Geologic al României, Fracktiviștii: O schiță de portret sau alte articole despre fracturare pe care le-am publicat pe platforma Contributors cu începere din aprilie 2014.

Combinația dintre cele două tipuri de ignoranță (II și III) în cazul fracturării hidraulice via Gasland a creat un amestec otrăvitor și exploziv, totodată, prin care frica de o tehnologie veche de peste 60 ani a fost indusă în mentalul colectiv din Europa și unele state americane. Fracktiviștii au utilizat dezinformațiile din Gasland pentru a manipula opinia publică și a mobiliza o parte a populației să participe în demonstrații de stradă și alte forme de rezistență, uneori violentă.

După cum indică o cercetare recentă[6], tacticile de șoc emoțional folosite de fracktiviștii aliați cu alte mișcări sociale i-au ajutat să diminueze, deși temporar, speranțele legate de siguranța extragerii gazelor sau petrolului prin fracturare, punând un accent exagerat pe presupusele riscuri ale fracturării hidraulice.

Producția de petrol și gaze obținute prin fracturare hidraulică a adăugat aproape 1% la PIB-ul Statelor Unite  în fiecare an, din 2008 până în 2013,  făcând-o responsabilă pentru aproximativ 40% din creșterea totală a PIB-ului din această perioadă. Iar un studiu din 2015, elaborat de Harvard Business School/Boston Consulting Group, a calculat că producerea petrolului și gazelor prin fracturare a contribuit $430 miliarde dolari, ori aproape 2,5% din PIB, numai în 2014. Acești bani înseamnă o sumă de circa $1.400 dolari pentru fiecare american într-un singur an calendaristic.

Faptul că revoluția argilelor este triumfătoare și, prin abundența de energie produsă, a produs o renaștere națională, a răsturnat geopolitica mondială și a întărit puterea Americii[7], este cea mai severă lecție predată ignoranților de Tip II și III (dar nu sunt absolut sigur că o vor învăța).

Consensul celor 97%  experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

În aproape orice discuție despre schimbările climatice contemporane, dacă încerci să articulezi o cât de mică propoziție sceptică, ești imediat pus la punct cu un argument teribil: „Dar există un consens!!!  97% din experți sunt de acord că schimbările climatice sunt, de fapt, încălzire globală datorată oamenilor! Chiar Președintele Obama ne-a spus pe Twitter în 2016 că 97% din experții climatici sunt de cord: Schimbările climatice sunt reale și sunt produse de oameni.”

În fața acestei poziții opun două tipuri de argumente.

Argumente filosofice

Acum circa 2.300 ani, Aristotel a alcătuit o listă cu 13 sofisme comune  pe care le-a prezentat în textul Respingeri sofisticate (Sophistical Refutations) din cartea sa Organon. Multe din sofismele identificate de Aristotel sunt valide și astăzi și aplicabile dezbaterii despre încălzirea globală antropogenă: argumentum ad populum, sau sofismul consensului, argumentum ad verecundiam, sau recursul la autoritate, argumentul ad ignoratiam sau argumentarea din ignoranță, ignoratio elenchi sau sofismul concluziei irelevante ori a heringului roșu, argumentum ad misericordia sau mila nepotrivită[8], post hoc ergo propter hoc sau argumentul unei cauze false, a dicto simpliciter ad dictum secundum quid sau sofismul accidentului ori a generalizării rapide, a dicto secundum quid ad dictum simpliciter sau sofismul invers al accidentului, argumentum ad hominem sau atacul la persoană și argumentum ad baculum sau argumentul forței[9]. Deși fiecare dintre aceste sofisme au merite incontestabile pentru discuția consensului celor 97%, din motive de economie a textului voi detalia numai pe primele două.

Argumentum ad populum, sau sofismul consensului:

O afirmație trebuie să fie adevărată deoarece mulți sau majoritatea oamenilor cred asta. Ori, pe scurt, „Dacă mulți cred că este așa, înseamnă că este așa”.

Da, spun ecologiștii, dar este vorba despre consensul oamenilor de știință și a societăților științifice. Aici avem de-a face cu argumentum ad verecundiam, sau recursul la autoritate.

Ibn Al-Haytham (Alhazen), filosoful științei din secolul al XI-lea, considerat a fi părintele metodei științifice, a scris că cel care caută adevărul (i.e., omul de știință) nu pune nicio credință în consens, oricât de venerabil ar fi… Iar biologul englez Thomas Henry Huxley („buldogul” lui Darwin) a scris în 1866: Cel care sporește cunoștințele naturale refuză în mod absolut autoritatea cunoașterii ca atare… Pentru el, scepticismul este cea mai mare datorie, iar credința oarbă este un păcat de neiertat.

Experții pot fi unanim incorecți, așa cum a fost cazul celor 100 de autori germani, care s-au opus teoriei relativității lui Einstein în 1931. Ei au fost incorecți pentru că regimul le-a cerut să-și aservească obiectivitatea lor științifică politicilor rasiale ale regimului.

Gândiți-vă la miile de ani când consensul științific (probabil mai mult de 97%!) a impus că Pământul era centrul universului și că Soarele se rotea în jurul Pământului. A fost nevoie doar de o singură minte genială (Copernic) ca acel consens să dispară.

Unul din motto-urile articolului reproduce afirmația lui George Bernard Shaw, care ne atrage atenția că „Toate marile adevăruri încep ca blasfemii”. Trebuie să nu uităm că știința și-a spus cuvântul de multe ori în istorie, ca apoi să vedem că experții au greșit.
Când Louis Agassiz a încercat să explice comunității geologice europene că continentul a fost acoperit cel puțin de o glaciație, consensul experților de atunci, inclusiv celebrul Charles Darwin, nu l-au crezut[10]. Dezamăgit de ignoranța Tip II, Agassiz a ales să emigreze în Statele Unite, unde a rămas până la sfârșitul vieții, ca profesor la Harvard University. Astăzi, consensul experților acceptă existența multiplelor episoade de glaciație-interglaciație.

Peste câteva decenii, meteorologul german Alfred Wegener a publicat mai multe dovezi geologice și paleontologice, care atestau că, în trecut, continentele au fost unite într-un super-continent, pe care l-a botezat Pangea, înconjurat de un super-ocean, pe care l-a numit Panthalassa. Mai mult, a sugerat că ruperea și poziția actuală a continentele se pot explica printr-o glisare pe care a numit-o drift continental. Ce a spus consensul experților din Europa și Statele Unite după ce l-au ascultat pe Wegener și i-au citit cartea? „Așa ceva nu există…”, precum eroul lui Marin Preda la întâlnirea cu o girafă în grădina zoologică. Din nou, un clasic exemplu de ignoranță Tip II. Astăzi, consensul științific prețuiește la cea mai înaltă valoare dritul continentelor ca parte esențială a tectonicii plăcilor.

În 1847, Ignaz Phillip Semmelweis a sugerat că spălatul mâinilor va reduce drastic mortalitatea nou-născuților, devenind astfel pionerul procedurilor antiseptice. Consensul științific de atunci l-a ignorat, l-a ridiculizat (Cum adică? Să ne învețe pe noi evreul ăsta că trebuie să ne spălăm pe mâini înainte de a participa la o naștere?!) și tratat cu dispreț până când Semmelweis și-a pierdut postul de doctor obstetrician în Viena. A trebuit să apară Louis Pasteur, Joseph Lister și o înțelegere a germenilor pentru ca noul consens să afirme validitatea argumentului lui Semmelweis.

În știință, invocarea unui consens nu este o idee bună, deoarece în acest mod recunoaștem indirect că știința nu este suficient de solidă. Nu spunem niciodată că există un consens al experților care acceptă că   E = mc². Nu spunem niciodată că există un consensul al experților care acceptă că Pământul este rotund și nu plat.

Consensul nu este parte a metodei științifice. Avem de-a face cu o prezumție post-modernistă conform căreia adevărul se poate deduce prin măsurarea unui consens al experților. Richard Feynman, pe care l-am citat în primul motto, a fost un promotor al științei văzute ca un scepticism constructiv. Motto-ul continuă astfel: Când cineva spune că ’știința ne învață asta și asta’, acela folosește incorect cuvântul. Știința nu ne învață; experiența ne învață.
Știința nu se bazează pe și nu avansează prin consens; acesta funcționează bine doar în politică. Știința nu este un sistem de credințe (Cred în încălzirea globală). Știința se bazează pe repetabilitatea faptelor și pe testarea ipotezelor. Potrivit lui Karl Popper[11], criteriul de delimitare dintre știință și pseudo-știință este falsificabilitatea: În măsura în care o afirmație științifică se referă la realitate, trebuie să fie falsificabilă; și în măsura în care nu este falsificabilă, nu vorbește despre realitate. Gândiți-vă la falsificarea schimbărilor climatice. Ar fi posibil? Dacă da, cum?[12]

Argumente statistice

Consensul celor 97% de experți care cred în încălzirea globală antropogenă a fost prezentat în patru articole[13]. Pentru discuția de față, mă voi limita să prezint doar pe ultimul (Cook et al., 2013), cel care a declanșat de altfel și reacția Președintelui Obama și a altor politicieni. (Restul articolelor suferă de probleme statistice asemănătoare)

Cook et al. (2013) au utilizat trei definiții interșanjabile ale consensului[14]:

Definiția necuantificată: Consensul înseamnă că oamenii produc încălzirea globală.

Definiția standard: Activitatea umană este foarte probabil cauza majorității încălzirii curente (încălzire globală antropogenă).

Definiția catastrofică: Intensificarea umană a efectului de seră va fi suficient de periculoasă pentru  a deveni catastrofică.

Niciuna din aceste definiții nu este suficient de precisă și suficient de cuantificată pentru a fi falsificabilă în sensul Popper. Iar datorită interșanjabilității lor, nu este clar care definiție au testat-o autorii. Mai rău, se remarcă ușor că cele trei definiții se exclud mutual.

După o examinare subiectivă a rezumatelor a 11.944  articole peer-reviewed, care conțineau expresiile „global climate change” sau „global warming”, Cook et al. (2013) au conchis că 97,1% din cele care au exprimat o opinie sunt acceptări ale ipotezei definite de ei în introducerea articolului (i.e., definiția standard).

Totuși, conform Tabelului 1, reprodus din Legates et al. (2015), există 7.930 (66,4% din total) rezumate care nu exprimă nicio poziție. Adică, doar 32,6% din toate rezumatele analizate constituie baza consensului de 97%. În plus, analiza datelor folosite de Clark et al. (2013) arată că ei înșiși au categorisit doar 64 rezumate, ori 0,5% din total, ca exprimând o aprobare explicită, cuantificată, a definiției standard. La o verificare ulterioară, a rezultat că, în realitate, doar 41 din cele 64 rezumate, sau 0,3% din totalul de 11.944, aprobă acea definiție.

Chiar și climatologi proeminenți în domeniul schimbărilor climatice admit că nu există un consens. Phil Jones, fostul directorul al lui Climatic Research Unit de la University of East Anglia, când a fost întrebat de un reporter BBC dacă dezbaterea despre schimbările climatice este terminată, a răspuns: Nu cred că vasta majoritate a climatologilor cred asta. Acesta nu este punctul meu de vedere.

O critică devastatoare a articolului lui Cook et al., 2013, a fost publicată de profesorul Mike Hulme, fondator al Centrului Tyndall (Institutul Național Britanic pentru Cercetărea Schimbărilor Climatice), profesor de geografie umană la Cambridge University, fost profesor de Climă și Cultură la King’s College din Londra și profesor de Schimbări Climatice la Școala de Științele Mediului de la University of East Anglia:

Articolul despre „consensul celor 97%” este prost conceput, prost organizat și prost executat. El maschează complexitatea problemei climatice și este un indiciu al nivelului dezamăgitor de disperat al dezbaterii publice și politice din această țară… [Articolul] prezintă o împărțire a lumii în categorii „corecte” și „greșite” similară celei adoptate de studiul lui Anderegg et al., 2010…: împărțirea oamenilor de știință care publică despre climă în „credincioși” și „necredincioși”. Mi se pare că acești oameni încă trăiesc (sau doresc să trăiască) în lumea de dinainte de 2009 a discursului privind schimbările climatice. Nu au observat oare faptul că înțelegerea publică a problemei climatice a avansat?

În 2017, șase experți climatice au publicat o altă critică substanțială a consensului celor 97% avertizând în modul cel mai serios că o campanie privind consensul științelor climatice ar putea să aibă efecte contrare celor dorite de propaganda ecologică.[15]

În mod clar, concluzia lui Cook et al., 2013 – „Printre [cele 4014] articolele care au exprimat o poziție față de încălzirea globală antropogenă, un procentaj covârșitor (97,1%) acceptă consensul științific asupra încălzirii globale antropogene” – este incorectă și, în consecință, contingentă Tipului III de ignoranță. Există toate premisele pentru a afirmă că mult invocatul consens asupra încălzirii globale antropogene este artificial și deliberat construit.

Cui prodest?

În mediul academic, cercetarea schimbărilor climatice înseamnă mulți bani sub formă de granturi mari, din care și administrațiile universităților primesc sume consistente sub formă de cheltuieli indirecte. Pentru cercetători, acele granturi înseamnă o cale mai ușoară și mai simplă spre noi publicații, definitivare pe post (tenureship), promovare și, desigur, noi granturi.

Astăzi, finanțarea cercetării joacă un rol decisiv în viața academică, a institutelor de profil și a majorității cercetătorilor, iar agențiile finanțatoare sunt puțin interesate în finanțarea unor proiecte care merg în răspăr cu paradigma actuală, sfidând credințele existente, mai ales dacă rezultatele scontate vor sfida corectitudinea politică.

Tendința actuală este de a finanța acele proiecte care adoptă poziția catastrofistă, iar banii de la guvern și grupuri ecologiste nu sunt puțini. De exemplu, doar guvernul Statelor Unite a cheltuit aproape $80 miliarde dolari pe politici legate de climă în perioada 1989 – 2008. Iar tranzacționarea certificatelor de carbon la nivel mondial a atins $180 miliarde dolari în 2011.

Studiul schimbărilor climatice este gâsca de aur care face multe ouă și nimeni nu-i nebun s-o omoare.

Concluzii

Un recent editorial, publicat în Scientific American[16], aduce încă o dată în discuție rolul oamenilor de știință din universități: Ei trebuie încurajați să discute și să dezbată public, pe bloguri și platforme ca aceasta, orice subiect care interesează opinia publică (d. ex., frackingul și schimbările climatice). Când universitățile descurajează oamenii de știință să ia o poziție publică, societatea suferă.

Dacă fracturarea hidraulică a dispărut (aproape) de pe radarul dezbaterilor publice, schimbările climatice continuă să polarizeze segmente largi ale populației în Statele Unite și, judecând după multe comentarii postate la articolele mele, și în România sau diaspora românească.

A vorbi despre schimbările climatice numai dintr-o singură perspectivă – oamenii sunt singura cauză a încălzirii globale cu 0,8°C din ultimele 200 ani, conform consensului celor 97% experți – este o întreprindere neproductivă, tendențioasă și creatoare de narrow minds. În opinia mea, numai o minte deschisă deține cheia cunoașterii adevărate.

Profesorii care abordează în cursurile lor doar un singur punct de vedere fără a elabora și insista pe multiplele fațete ale schimbărilor climatice, în trecut, prezent și viitor, nu fac decât să încurajeze gândirea leneșă, lipsa de curiozitate intelectuală și apariția omului unidimensional. Acești studenți învăța să creadă doar ceea ce li se predă, să accepte fără mustrări de conștiință un lider autoritar, iar mai târziu vor deveni cei care demonizează pe sceptici, considerându-i neinformați ori ignoranți ori lipsiți de obiectivitate etc., când ei înșiși sunt în realitate ignoranți Tip II. (Un exemplu recent este critica făcută de un astfel de student la ultima mea carte). Pentru comparație,  lîsenkoismul în Uniunea Sovietică din perioada 1930 – 1960 este exemplul clasic care ilustrează triumful unei utopii malefice atunci când ideile contrare sunt descurajate și desconsiderate.

Recunoașterea valorii educaționale și docimologice a agnotologiei poate ajuta la depistarea ignoranței Tip II și Tip III. Atât mediul academic, cât și categorii mai largi de oameni, sincer și onest interesați să participe în dezbaterile publice ale unor idei sau probleme intens polarizate, vor beneficia de identificarea pseudo-experților de internet (ignoranți Tip II) și a încercărilor de manipulare prin circulația unor dezinformări programate să inducă în eroare (ignoranță Tip III).

Este o situație nefericită că unele guverne, lobbiștii ecologi, oameni din mediul academic, politicieni, majoritar liberali, și mass media liberală au acordat atât de mult timp și atenție așa-numitului consens al celor 97%, care, în esență, este o dezinformare fabricată deliberat. Adică, se înscrie agnotologic în ignoranța Tip III.

Dacă mai este nevoie de încă o dovadă a ineficienței consensului în știință, aș adăuga avertismentul dat de Francis Bacon în 1605 (The Advancement of  Learning): Dacă un om va începe cu certitudini [i.e., consens 97%, n.m.], el va termina în îndoieli; dar dacă va fi mulțumit să înceapă cu îndoieli, el va termina în certitudini.

În final, să spunem lucrurilor pe nume: fără acest consens, plănuit să șocheze precum secvența-șoc din Gasland, mulți oameni ar rămâne pe drumuri și ar îngroșa rândurile celor care-și caută un nou loc de muncă.

NOTE_______________


[1] Proctor, R. N., 2008, Agnotology: A missing term to describe the cultural production of ignorance (and its study), in R. N. Proctor and L. Schiebinger (Eds), Agnotology: The making and unmaking of ignorance, pp. 1 – 33, Stanford University Press, Stanford, California.

[2] Bedford, D., 2010, Agnotology as a teaching tool: Learning climate science by studying misinformation, Journal of Geography, vol. 109, pp. 159–165.

Bedford, D., and J. Cook, 2013, Agnotology, scientific consensus, and the teaching and learning of climate change: A response to Legates, Soon and Briggs, Science & Education, vol. 22, pp. 2019–2030.

Cook, J., D. et al., 2014, Raising Climate Literacy Through Addressing Misinformation: Case Studies in Agnotology-Based Learning, Journal of Geoscience Education, vol. 62, pp. 296 – 306.

Legates, D. R. et al., 2013, Learning and Teaching Climate Science: The Perils of Consensus Knowledge Using Agnotology, Science & Education, vol. 22, pp. 2007 – 2017.

Legates, D. R. et al., 2015, Climate Consensus and ‘Misinformation”: A Rejoinder to Agnotology, Scientific Consensus, and the Teaching and Learning of Climate Change, Science & Education, vol. 24, pp. 299 – 318.

[3] Cranganu, C., 2014, O scurtă istorie a fracturării hidraulice (1)

[4] Cranganu, C., 2014, Gasland sau puterea manipularii

[5] Când am publicat al doilea meu articol despre fracturare (Povestea a două sate: Dimock, Pennsylvania și Pungești, Vaslui) am avut și experiența întâlnirii virtuale cu „expertul” Tip II creat de internet: un oarecare „costel” a înșirat o listă lungă cât o zi de post cu tot felul de articole, copy-pasted de pe unul sau mai multe site-uri fracktiviste. După care, a găsit de cuviință să mă ia la rost, cu impertinența anonimului internaut: Domnule autor, această listă ați consultat-o? Când i-am pus  o simplă întrebare despre maldărul de articole citate, pentru a mă convinge că le-a citit și, mai mult, că le-a înțeles, „expertul” „costel” s-a răsuflat brusc precum o bășică de spumă.

[6] Vasi, I. B. et al. 2015, “No Fracking Way!” Documentary Film, Discursive Opportunity, and Local Opposition against Hydraulic Fracturing in the United States, 2010 to 2013, American Sociological Review, Vol. 80, no. 5, pp. 934–959.

[7] O’Sullivan, M. L., 2017, Windfall – How the New Energy Abundance Upends Global Politics and Strengthens America’s Power, Simon & Schuster, New York, 481 p.

[8] Cranganu, C., 2017, O nouă manipulare à la Gasland – Ursul polar care moare din cauza încălzirii globale

[9] “Next time I see Pat Michaels at a scientific meeting, I’ll be tempted to beat the crap out of him.  Very tempted.”, Dr. Ben Santer, ecologist, amenințând cu bătaia pe profesorul sceptic Patrick Michaels (University of Virginia) în 2009. Cu unii ecologiști nu te poți simți în siguranță dacă nu ești de acord cu consensul lor.

[10] Cranganu, C., 2016, Gigantica gafă a lui Darwin sau de ce e bine să ascultăm specialiștii

[11] Cranganu, C., 2016, Despre filosofia analizelor științifice cu un exemplu de caz: Ce fel de teorie este darwinismul?

[12] Cranganu, C., 2017, „Ask not what we can do for climate change, but ask what climate change can do for us”

[13] a. Oreskes, N., 2004, Beyond the ivory tower: the scientific consensus on climate change, Science, vol. 306, p. 1686 (and Erratum, 21 January 2005). http://science.sciencemag.org/content/306/5702/1686/tab-pdf

b. Doran, P. T., and M. K. Zimmerman, 2009, Examining the scientific consensus on climate change, EOS, vol. 90, pp. 22 – 23. Despre acest articol am comentat pe scurt aici.

c. Anderegg, W. R. L., et al., 2010, Expert credibility in climate change, Proceedings of the National Academy of Sciences, vol. 107, no. 27, pp. 12107 – 12109.

d. Cook, J. et al., 2013, Quantifying the consensus on anthropogenic global warming in the scientific literature, Environ. Res. Lett., vol. 8 024024, http://iopscience.iop.org/article/10.1088/1748-9326/8/2/024024/pdf

[14] Urmez aici pe Legates et al., 2015.

[15] Pearce, W., et al., 2017, Beyond Counting Climate Consensus, Journal of Environmental Communication, vol. 11, no.6, pp. 723 – 730.

Eforturile repetate de a încropi un consens științific pe baza unor idei minimaliste precum „oamenii cauzează încălzirea globală” sunt distrageri de la probleme mai urgente ale cunoașterii, valorilor, cadrelor politice și angajamentului public.

Astfel de eforturi de a forța progresul unor politici prin comunicarea consensului științific înțeleg greșit relația dintre cunoașterea științifică, public și factorii politici.

[16] Universities Should Encourage Scientists to Speak Out about Public Issues  – When universities discourage scientists from speaking out, society suffers

Distribuie acest articol

85 COMENTARII

  1. La nivel teoretic totul este bine explicat, iar prezentarea vcelor trei „universirtati” o gasesc superba.
    Totusi, batul prin gard e bagat si la acest articol, de exemplu cand se face exemplificarea tipului II de ignoranta, relationat cu fracking-ul:
    „Am urmărit cu stupoare impetuozitatea critică a unor categorii profesionale diverse, care nu aveau nici în clin, nici în mânecă nimic de-a face cu fracking-ul (profesori de română, matematică, ori politică marxistă, critici literari, preoți ortodocși ș.a.m.d.), cum s-au transformat brusc în pseudo-experți, îndreptățiți să înroșească blogosfera cu vituperări anti-fracturare.”

    Sa intelegem ca cei ce nu sunt anti-fracturare sau vitupereaza impotriva primilor sunt experti in adevaratul sens al cuvantului (fara prefixul „pseudo”) si au cunostinte fundamentate, acumulate prin studiul temeinic la prelegeri, seminarii si in bibliotecile universitatilor?! Mai ca n-as crede. Situarea de partea dreptatii nu il face Automat pe nimeni mai avizat si mai indrituit de a-si impune opinia, cel putin nu atata vreme cat ea este bazata doar pe observatii personale si impresii intime. Impostori exista peste tot!

    • Există o asimetrie fundamentală, pe care ignorați s-o conștientizați:

      Ignoranții de tip II, anti-fracturare sau fracktiviști, după ce au frunzărit internetul s-au simțit brusc „experți” , care au dreptul să „înroșească” blogosfera cu „vituperări anti-fracturare”. Și am exemple pentru fiecare categorie profesională menționată în articol și pentru multe altele (de exemplu, un profesor de istorie de la fostul meu liceu din Bârlad, ajuns deputat PSD).

      Cei care au fost pro-fracturare, chiar DACĂ au existat cu adevărat, nu au „înroșit” blogosfera precum primii cu suportul lor pro-fracturare. Așa că nu aveți nicio dovadă despre tipul lor de ignoranță sau expertiză.

      • Lipsa unei certitudini factuale impune în justiție prezumția de nevinovăție. Nu judec însă pe nimeni dacă îl consider la fel de neautorizat l branșei precum cei care se încăpățânează să o și arate. Totuși am fist reținut, spunând că „n-aș prea crede”.
        Dumneavoastră, dle Crânganu, vă bazați argumentația pe o asimetrie ce ați remarcat-o personal, având exemple la îndemână din perioada de instruire. Eu n-am acces la exemplele respective, deci ignorarea lor nu e intenționată. În schimb am o altă asimetrie pe care am trăit-o chiar aici. Nu m-am exprimat niciodată împotriva facturării de șist. Totuși, unele comentarii ale mele, deși neutre au primit răspunsuri cel puțin nepoliticoase: neuronul din dotare, spun nerozii, n-ar fi trebuit să trec clasa, n-am avut noricul să îl cunosc pe Popescu Dumnezeu, samd. Asimetria constă în aceea că toți cei ce m-au interpelat astfel, fără a aduce niciun argument viabil în favoarea tezelor pe care le susțin, sunt cei mai volubili susținători ai folosirii combustibililor fosili, inclusiv a gazelor de șist.

    • Asta înseamnă relativizarea dusă la apogeul ei: ”impostori există peste tot”. Deci nu mai contează cine susține aspecte și fapte confirmate în practică, respectiv cine susține inepții și aberații, toți sunt egali, toți au dreptul la o opinie științifică și la promovarea acelei opinii, corect? :)

      Cum e cu echilibrul termic și definiția lui în termodinamică, ne-am mai documentat sau ne bazăm tot pe dreptul universal la o opinie? :)

      • Vezi, daca te duceai la scoala si invatai limba romana, si in loc sa joci septica erai atent la orele de logica, articolul asta nu ar fi parut asa de greu de inteles. De exemplu tu folosesti in prima fraza o mare frantura logica (fix chestia care iti zicea autorul ca e o idee proasta sa faci) pe care pe wikipedia o gasesti sub titlul de Fallacy of the undistributed middle.

        Ce iti zice autorul e ca a) experti adevarati exista b) experti falsi exista c) profeti falsi exista. Si incearca si sa te invete cum sa te feresti de ultimele categorii si sa gasesti oameni din prima categorie pe care ii poti asculta, exemplificand cateva din exemplele pe care le-a intalnit in viata personala. Lucrul cel mai important in tot articolul asta, care chiar poate fi reparat intr-un interval de timp zic eu limitat, e fix concluzia. Anume ca aceasta confuzie a publicului larg este folositoare si exploatata tuturor actorilor implicati in butaforie.

        @Autor: Domnule Crânganu, cred ca urmatorul titlu ar putea sa puna mai multa „carne” pe studiile facute pana acum despre incompetenta: „Tacit and Explicit Knowledge” (Harry Collins – http://press.uchicago.edu/ucp/books/book/chicago/T/bo8461024.html). Imi scuzati indrazneala de a sugera un titlu unui profesor, dar chiar cred ca lectura ei ajuta in intelegerea modelului actual de cunoastere si a dezavantajelor lui.

        • @bogdan192 – vezi, dacă te uitai unde ai dat reply, ai fi văzut că îi răspunsesem lui @Hantzy. Nu e nevoie să-mi explici ce-a vrut să spună autorul, dacă aș fi scris articolul chiar eu ar fi arătat aproape la fel. Doar exprimările ar fi fost ceva mai puțin academice :)

      • Harald: „Cum e cu echilibrul termic și definiția lui în termodinamică(…)?”

        Dacă insiști, ar fi mai eficient să oferi tu definiția „corectă” și să arăți unde era eroarea mea. Eu am tot explicat, tu n-ai făcut decât să insulti.
        Fă un experiment la îndemână: introdu un termometru intr-un borcan și pune capacul. Apoi încălzește aerul din borcan într-un cuptor. Scoate borcanul și pune-l într-o geantă termică împreună cu un al doilea termometru. După un timp temperatura indicată de cele doua instrumente va fi egală, la o valoare intermediară celor inițiale. S-a realizat un echilibru termic, aerul din borcan cedând căldură celui din geantă.
        Un caz particular este contactul termic cu un termostat, adică un corp sau un sistem capabil să absoarbă sau să cedeze căldură fără a-și modifica (substanțial) temperatura. Când îți pui termometrul la subsuoară îl simți rece, semn că are loc un transfer de căldură dinspre corpul tău spre termometru. După câteva minute acesta indică circa 37 C. S-a realizat echilibrul termic, fără ca mata să te fi răcit.
        Revenind la borcanul cu termometru și capac, pune-l lângă o lumânare. După un timp, aerul din interior se încălzește și în final temperatura se stabilizează la o anumită valoare, mai ridicată decât a mediului. De ce s-a încălzit e clar, de ce nu se mai încălzește? Pentru că pierde în aerul din cameră o energie egală cu cea primită de la lumânare, realizându-se astfel un echilibru termic. După afirmația ta, echilibrul lângă o sursă de căldură e imposibil, deci aerul din borcan ar trebui să se încălzească în continuare.
        Poți să schimbi distanța față de lumânare, să mai pui încă una sau două, să schimbi capacul borcanului cu unul de plută sau cu o folie de aluminiu, să faci munți de plastilina în borcan sau să însămânțezi fasole, în cele din urmă temperatura din borcan se stabilizează la o valoare mai mică sau mai mare, dar superioara celei din cameră. S-a realizat echilibrul termic și nu mai există transfer de căldură între aerul din borcan și cel din cameră.
        Matematic, avem dQ = m*c*dT, unde dQ este diferența dintre Q primită și Q cedata, dT este variația de temperatură, m este masa aerului, iar c căldura specifică.
        Până la realizarea echilibrului: dT = T1 – T0 > 0, deci aerul din borcan se încălzește la T1, primind căldura dQ > 0.
        După stabilirea echilibrului dT =T2 – T1 = 0, din care rezultă dQ =0, adică Q primită = Q cedată. QED
        Închipuie-ți acum că lumânarea e soarele, aerul din borcan e atmosfera terestră, iar aerul din cameră e „vidul” cosmic. Adieu!

        Ești exemplul perfect pentru pseudo-expertii ce realizează simetria.

        • @Hantzy – OK, acum justifică cea mai mică analogie între exemplele de echilibru termic pe care le-ai dat și situația Pământului în raport cu Soarele. Sau ca să reiau o întrebare mai veche: tu când stai lângă un foc te crezi în echilibru termic?

          Nu te-am acuzat că n-ai ști să imaginezi exemple de echilibru termic, te-am acuzat că ai definiția ta proprie pentru echilibrul termic, atât timp cât ajungi la inepția de a susține că Pământul s-ar afla în echilibru termic în raport cu Soarele. Recunoști că asta ai susținut sau caut comentariul și îl citez aici?

        • @Hantzy – exact cum pricipiul al II-lea al termodinamicii poate fi enunțat în mai multe moduri, dar ele sunt de fapt echivalente, la fel se întâmplă și cu ideea ta, ai demonstrat că o poți enunța în mai multe moduri, deși rămâne la fel de stupidă. Citez din comentariul tău:

          ”S-a realizat echilibrul termic și nu mai există transfer de căldură între aerul din borcan și cel din cameră”

          Dacă tu nu poți înțelege stupiditatea acestei afirmații, nu e treaba mea să ți-o explic. Caută un profesor de fizică, plătește-i niște meditații și asta este.

  2. Ignoranța de tip III este, din păcate, coordonată politic. Atât intern, cât și extern. Asta însemnând că resursele unor actori statali sunt mobilizate în direcția promovării acestei ignoranțe de tip III.

    Pentru cine nu s-a născut ieri, existența unui pattern a fost vizibilă: isteria anti-nucleară din Germania a încetat după ce s-a decis construirea Nord Stream, deși centralele nucleare nu au fost închise instantaneu, unele dintre ele se mai află un funcțiune și astăzi. Dar scopul fusese atins, Nord Stream construit, iar alocarea unor noi resurse interne (ale Germanei) sau externe (ale Rusiei) în vederea promovării ignoranței de tip III ar fi fost inutilă.

    Același pattern a fost vizibil și în cazul isteriei anti-fracturare hidraulică, în prezent și aceasta a încetat. Din câte se pare, în următorii 3-4 ani va înceta și isteria încălzirii globale antropogene. În concluzie: e bine, așa rău cum e :)

  3. Îmi place articolul. Din nefericire, se poate observa cu ușurință faptul că ne aflăm astăzi într-o perioadă de revenire în forță a politicilor socialist-comuniste. Promotorii ideilor comuniste privesc, în conformitate cu ideologia binecunoscută, guvernarea bunurilor comune exclusiv din perspectivă comunistă. După opinia lor, proprietatea publică este a tuturor,cu drepturi depline de folosire/exploatare, în schimb, responsabilitatea pentru consecințe nu este a nimănui. În realitate nu este așa, pentru că întotdeauna există cineva care plătește costurile, doar că nu sunt de fiecare dată aceia care primesc beneficiile. Acesta este modul de administrare discreționară a resurselor, pe care cetățenii din România l-au trăit timp 45 de ani și îl [re]cunosc foarte bine.

    În societatea capitalistă, bazată pe economia deschisă, de piață, nu există prânzuri gratis. Cei care beneficiază de resurse, de orice fel, sunt datori să plătească pentru ele. Principiul există de când există societatea, iar conflictele cu privire la resurse, cum sunt apa, ori terenurile șamd., au determinat stabilirea de reguli precum cele rezultate din Teorema Coase, bunăoară. Așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei cu adversarii economiei deschise și ai sistemului de valori capitalist, comuniștii de astăzi, precum cei din China, spre exemplu, ori alți promotori ai disprețului față de semeni, nesocotesc drepturile celorlalți și exploatează resurse fără să plătească, ori plătind cu mult mai puțin decât ceilalți beneficiari, respectiv, decât valoarea de piață a acestora.

    • Vai ce frumos imbracati socialismul in jacheta capitalista! Puteti sa ne explicati ceva mai clar ce intelegei prin „a plati”? Eu vad de exempla ca aici in SUA cine exploateaza orice fel de resurse naturale (inclisv petrol si gaze) plateste fie redevente grase fie proprietarului, sau preturi mari daca va cumpara terenul. Atat redeventele cat si pretul de cumparare sunt dictate de piata. Peste toate astea mai plateste taxe comunitatii locale, statului, guvernului federal, e responsabil de ecologizarea zonei. etc. etc. etc. Ce altceva ar trebui sa mai face pentru a va multumi?! Dupa toate aceste cheltuilei daca am socotit corect, pretul benzinei in UE e in medie de ~2-3 ori mai mare uin UE ca-n SUA, pretul gazelor naturale de vreo 4-5 ori mai mare, iar curentul electric e la randul sau de 2-3 ori mai mare. Asta ne arata cat de oneroasa a ajuns taxarea in UE.

      Ca sa ne lamurim, ceea ce spuneti dumneavoastra invartindu-va ca pisica in jurul castronului cu lapte e ca de fapt taxele pe energie ar trebui sa fie mai mari. Prin taxare dementiala se zbat zgubiliticii de la Bruxelles sa salveze planeta. Numai ca taxarea nici nu salveaza nimic si pe deasupra provoaca stagnarea economica cronica prin care trece Europa de mai bine de un deceniu. In loc sa umble la cause (birocratie, taxe si reglementari stupide) spera sa-i faca si pe ceilalti sa adopte aceleasi politici absurde prin genul de propaganda copilareasca pe care o faceti si dumenavoastra. Din pacate nu asa se reface competitivitatea economica…

  4. Este deosebit de confortabil, un privilegiu vital, sa te poti sprijini pe opiniile obiective argumentate stiintific ca acelea prezentate in articol.
    Pentru ca nu poti fi expert in totul, devine o necesitate, un drept cetatenesc sa existe specialisti pe care sa te poti baza si o forma de de diviziune sociala a muncii.

  5. Excelent articolul. Așa cum ne-a obișnuit, domnul profesor Crânganu vine cu o temă incitantă și reușeste să sintetizeze cu eleganță un subiect extrem de complex: Ignoranța. Felicitări!

  6. Bine, bine, nu e consens, sau e consens, dar respectivul consens nu demonstrează nimic. Așa o fi. Vă spun sincer că nu mă interesează foarte tare dacă e sau nu demonstrată științific teoria despre modificarea antropogenă a climei. Chiar nu mă interesează. Pe mine, ca un locuitor vremelnic al acestei planete mă interesează răspunsul la următoarele întrebări:
    1. Este adevărat că până acum 200 de ani omul elibera în atmosferă o masă M de tone de CO2 pe an, și de când a început epoca industrială, eliberează anual cantități de M x 10 la puterea a noua, deci o masă de aproximativ un miliard de ori mai mare de CO2 pe an? Este adevărată chestia asta sau nu? Avem o statistică cu cantitățile de hidrocarburi (cărbune, petrol, gaze naturale) extrase zilnic/anual și arse? Statistica confirmă creșterea respectivă? Avem o statistică cu concentrația CO2 în atmosferă? Statistica respectivă confirmă creșterea respectivă?
    2. Dacă e adevărat, o planetă care, practic peste noapte, astăzi primește în atmosferă mase de CO2 de miliarde de ori mai mari decât ieri, poate suferi dezechilibre climatice? Când carbonul respectiv a fost sechestrat, el a fost preluat din aceeași atmosferă în care se întoarce acum. Ce efecte a avut asupra climei prezența lui în atmosferă în precambrian? Se poate demonstra că CO2 este transparent pentru radiația solară, care ajunge astfel în troposferă, dar este opac pentru radiația infraroșie, cea prin care troposfera elimina mari cantități
    3. Dacă de 200 de ani temperatura medie totală (pentru novici: temperatura medie totală a unui corp mare care are diferite temperaturi locale este o medie a diferitelor temperaturi PONDERATĂ cu masele care au temperatura respectivă. Deci o masă de un miliard de tone cu temperatura de 10 de grade plus o masă de 10 miliarde de tone cu temperatura de 20 de grade au în total o medie ponderată de (1 x 10 + 10 x 20) / (1+10)= 210/11=19.09 grade) crește an de an (extrem de ușor de măsurat, avem nevoie doar de termometre dispuse peste tot, există), și dacă carbonul emis în atmosferă de un miliard de ori mai intens decât acum 300 de ani duce la încălzire.. acuma ajungem la concluzia mea finală: PENTRU MINE NU CONTEAZĂ DELOC că nu activitatea umană a dus la încălzirea globală. Să zicem că vulcanii au dus. Dar dar dar.. dacă eu pot să SCAD cantitatea de carbon deversată în atmosferă, păi nu pot greși. Deși nu carbonul meu a încălzit clima, totuși în mod sigur scăderea carbonului ar ajuta. Nu? :)

    • 1: Ca cetatean al planetei, nu vad cu ce te-ar putea ajuta sa stii ca o statistica e adevarata sau nu daca nu o poti pune in contextul necesar pentru a extrage cunoastere din ea. Pentru referinte viitoare, o statistica e complet irelevanta in afara unui context si a cunostintelor necesare pentru a deduce o concluzie din ea. Chiar si atunci, concluzia poate fi eronata daca statistica a fost masluita suficient de mult.

      2: Faptul ca nu detii deep domain knowledge te face incompetent in domeniul geofizicii (stiinta care, printre altele, se ocupa de studiul schimbarilor climatice). Ce consideri tu ca e adevarat sau fals in domeniul respectiv nu are de-a face cu cunoasterea ci cu o parere de-a ta, complet personala si in mod evident nebazata pe fapte sau studii. Asta nu o face gresita, doar incompetenta.

      3: Vezi mai sus.

      PENTRU TINE AR TREBUI SA CONTEZE CA NU STII, NU STII CA NU STII, SI NICI NU INCERCI SA INTELEGI. Sa ai opinii e OK, sa incerci sa le imprastii fara sa le verifici, sau stiind ca sunt gresite, ne spune autorul ca e o idee proasta. Tu esti de acord cu el?

      • Domnule Cranganu,
        M-am ocupat ani buni de Aristotel si predau pina in momentul de fata erori de argumentare, inclusiv argumentum ad numerum si ad verecundiam. Aristotel a trait insa, dupa multe marturii, intre 384-322 i.e.n. El insusi s-a ocupat de o multime de stiinte (fizica, biologie, zoologie), nu doar de filozofie. La ora cind scria Aristotel despre atitea domenii ale cunoașterii, nu existau atitea ramuri specializate ale fiecarei discipline. Dacă ar fi trait astazi, cred ca nici Aristotel, cu tot geniul lui, n-ar fi putut sa fie specializat in atitea ramuri si subramuri ale stiintelor si ar fi trebuit să crediteze anumite concluzii, fără a putea verifica pas cu pas toate demonstratiile. Adică ar fi trebuit să nuanteze apelul la autoritate.

        Si ma indoiesc ca, avind viziunea lui filozofica despre om, bine comun si specie, plus perspectiva cosmologică, n-ar fi putut extinde binele comun pina la planetă si n-ar fi regindit finalitatile in acesti termeni. Sau că ar fi fost opac la descoperirea ca locuim pe o planetă singulară, cel putin in privinta atmosferei, apei potabile si cimpului magnetic – toate permitind viata.

        Logica aristotelica este un „organon”, adica un „instrument” al gindirii, nu un scop in sine. Restul ma tem ca e sofistica…

        Cu respect,
        T.-B. P.
        PS Cind predau studentilor apelul la autoritate (argumentum ad verecundiam), fac intotdeauna distinctia intre opinie si cunoastere. Nu putem adopta o opinie a cuiva pe principiul autoritatii sale epistemice care nu se extinde asupra opiniilor. Adica atunci cind e in joc o falsa autoritate. Dar putem adopta o concluzie a sa științifică, bazată pe o demonstrație riguroasă. De pildă, dacă Newton a crezut că alchimia e valoroasa si importanta si a facut mari descoperiri in fizică, rezultă că trebuie să credem in alchimie. Competența lui Newton in fizică nu se extinde asupra unei autoritati in privinta alchimiei. Acelasi lucru se poate aplica opiniilor politice ale lui Noam Chomsky. Daca credem in teoria chomskiana a gramaticii generative, rezultă ca trebuie sa aderam si la opiniile sale politice de stinga anarho-libertariana. Evident, nu rezulta. E un „non sequitur” – plus un „argumentum ad verecundiam”.

        • Doamnă Palade,

          Mă surprinde puțin recomandarea dvs. că apelul la autoritate ar trebui nuanțat. În ce sens? Vă gândiți cumva la relaxarea criteriilor de definire a autorității? Puteți da un exemplu?

          Eu am ilustrat acest sofism invocând autoritatea experților (nu a purtătorilor de opinii) din domenii pe care le cunosc (glaciologie, geologie) și din altele, notorii ca putere de exemplificare.

          Dacă Aristotel ar trăi astăzi și ar fi întrebat cum vede el ideea consensului celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă, mi-l imaginez raționând astfel:

          Doar pentru că un grup are o anumită reputație, poate că nu o merită.
          Chiar dacă o merită, poate că nu acționează în concordanță cu ea.
          Și, chair dacă o merită, poate că grupul greșește.

          Re-citiți, vă rog, despre

          – grupul reputat de glaciologi care a respins, prin consensul autorității, existența glaciațiilor și interglaciațiilor de pe planetă.
          – grupul reputat de geologi a respins prin, consensul autorității, deriva continentelor.
          – grupul reputat de medici care a respins, prin consensul autorității, spălarea mâinilor înainte de a asista la o naștere.

          Și, dacă tot discutați cu studenții dvs. despre argumentum ad verecundiam, permiteți-mi să vă mai sugerez un exemplu, inexistent pe vremea lui Aristotel:

          Începând cu 1902, în America, sute de mii de oameni, în cea mai mare parte săraci, s-au îmbolnăvit și multe mii au murit din cauza unei boli numite pelagră. Consensul oamenilor de știință a decretat că era vorba despre o infecție și că era necesar să se găsească „germenul pelagrei”. Guvernul american a cerut dr. Joseph Goldberger să găsească cauza. Goldberger a concluzionat că dieta era factorul crucial. Dar consensul a rămas legat de teoria germenilor.

          Goldberger a demonstrat că boala s-ar putea induce prin dietă, nu prin germeni. El a demonstrat că boala nu a fost infecțioasă prin injectarea sângelui unui pacient cu pelagră în sine însuși și în asistentul său. Aceștia, și alți voluntari, și-au tamponat apoi nasul cu tampoane de la pacienți cu pelagră și au înghițit capsule care conțineau cruste din erupțiile de pelagra. Nimeni nu a contractat pellagra.

          Consensul însă a continuat să nu fie de acord cu el. A existat, în plus, și un factor social – statele sudice nu au vrut să considere ideea de dietă săracă drept cauza, deoarece aceasta însemna că ar fi fost necesară reforma socială. Sudiștii au continuat să nege adevărata cauză a pelagrei până în anii 1920. Rezultatul – în ciuda epidemiei de la începutul secolului al XX-lea, a fost că consensul a durat ani buni până să-și recunoască predicția greșită .

          • Va multumesc pentru raspuns. Eu m-am referit, in exemplele pe care le-am dat deja, la autoritatea relevanta/irelevanta. Cineva poate avea o autoritate relevanta intr-un domeniu, fiind insa creditat cu autoritate si acolo unde nu o mai are. Aici intervine un apel la autoritatea falsa sau irelevanta.

            Nu stiu ce sa spun despre impresia dvs. ca Aristotel ar merge, dacă ar trăi acum, pe logica demontarii credibilitatii celor care sustin teoria efectului antropic asupra incalzirii climatice. La urma urmei si dvs. si eu gindim aici contrafactual. Stiind destul de multe despre filozofia lui Aristotel dincolo de logică, cred insa ca atit etica, cit si preocupatile lui de cosmologie, l-ar indemna sa priveasca „binele comun” in termeni „cosmologici”, tinind cont de ceea ce stim despre lume la ora asta. Cred că geocentrismul sau din Fizica e o limită a cosmologiei pre-copernicane pe care ar fi depasit-o in fata unor date de observatie contradictorii.

            Tot in acest spirit, ce presupune ca teoriile stiintifice pot avea limite si sunt de multe ori failibile, popperian vorbind, admit desigur ce spuneti despre teorii false, chiar daca sunt sustinute de „consensul” cercetatorilor. Ce nu mi se pare insa sustenabil este ca dvs. rationati cam asa: exista UNELE teorii stiintifice bazate pe „consens” care s-au dovedit false sau chiar nocive, ca in exemplul cu pelagra. Prin urmare, TOATE teoriile stiintifice bazate pe un consens ar trebui să fie privite cu maxim scepticism. E o trecere de la particular la universal care e foarte problematică.

            • În fapt TOATE teoriile științifice trebuie privite cu suspiciune indiferent că se bucură de sustinere generală sau nu. Este exact ceea ce am învățat de pe urma evolutiei științei în ultimele două secole. Și nu in ultimul rând simplul fapt că o anume teorie științifică se bucură de susținere generalizată nu are nici o valoare. Un om întreg la cap și educat nu trebuie să abandoneze niciodată spiritul critic…

              Cum comentați acuza miciurinistă supremă a susținătorilor încălzirii globale antropogene: „Îndrăznești să nu crezi in încălzirea globală!?!?” ?

            • @Svejk

              Absolut de acord privind necesitatea spiritului critic.
              Dar cred ca nu sustineti ca asta ar trebui sa insemne punerea automata la indoiala a oricarei recomandari bazate pe un consens al expertilor.

              Exista totusi multe exemple de teorii/concluzii stiintifice care au dus la politici publice ce au produs in timp efecte pozitive masurabile: gaura din stratul de ozon chiar s-a redus ca urmare a limitarii emisiei de CFC, o serie de boli chiar au fost eradicate prin vaccinare sau prin adaugarea de iod in sarea de masa, etc etc

            • @marian

              Diferenta dintre om si animal e aceea ca animalul nu pune la indoiala autoritatea dresorului. Omul e in schimb condamnat sa-si foloseasca ratiunea. Asta inseamna spirti critic. Fara el omul ar fi ramas si azi prin pesteri. Nu ma indoiesc ca peste 97% din savantii neaderthalieni considerau parasirea pesterii drept suicidala. Omul trebuie sa chestioneze mereu teroiile stiintifice. Daca nu o face, e condamnat la stagnare si chiar regres. Cred in Evanghelie dar nu pot sa cred in unanimatatea „savantilor”. Mai ales cand ei sunt ghiftuiti cu fonduti publice ca sa lupte impotrtiva incalzirii globale.

              Chestia cu gaura de ozon e un exemplu de esec epic al unanimitatii stiintifice. Se pare ca reglementarile in domeniul freonului nu au avut nici un impact asupra marimii gaurii din stratul de ozon. Marimea ei variaza anual si sezonier batandu-si joc de predictiile savantilor din bransa. Efectul eliminarii freonului a fost pana la urma unul minimal si nu a cauzat nici pe departe problemele pe care le provoaca garagaunii cu emisiile de CO2.

              Vaccinul e de asemenea un exemplu in care unanimitatea savantilor epocii s-a dovedit distructiva. Ideea vaccinarii a parut o nebunie criminala pentru cvasiunanimitatea savantii epocii. Atunci cand imparateasa Rusiei Ekaterina a ii-a decis sa se vacineze pe ea si copilul sau (viitorul imparat Paul I) impotriva varsatului de vant ce facea ravagii in Europa epocii, gestul a fost criticat violent de toti „expertii” care afirmau imparateasa a cazut victima sarlatanilor. Au trebuit sa mai treacva decenii bune si zeci sau sute de mii de morti inutile pana ce ideea de vacinare a invins opozitia majoritatii expertilor. Na kazanie…

            • N-ati inteles doamna.

              Intr-adevar TOATE teoriile stiintifice trebuie privite cu suspiciune daca presiuni de „consens” iliescian iau locul demonstratiilor irefutabile.

              Verbiajul desuet de umanioare nu poate lua locul competentelor reale.

              Vorbaria cu „binele planetei” si asa-zisa „gindire” care o subintinde a fost sintetizata in patru secunde geniale de cel mai mare filozof al secolului XX, Mat Groening:

              https://www.youtube.com/watch?v=RybNI0KB1bg

        • Vă mulțumesc, D-le Profesor și D-nă Profesoară, pentru articole, argumente și contraargumente. Distincția dintre „autoritatea relevantă” și cea „irelevantă” e, după părerea mea, irelevantă. Aproape toți marii matematicieni au comis erori în domeniul lor de competență, unele elementare. Devenind celebre, anumite erori au primit un nume: „greșeala lui d’Alembert”, „a lui Cauchy”, etc. (Bazată pe concordanța înșelătoare dintre cîteva miliarde de fapte, „greșeala lui Pólya” e și ea celebră. E însă o ipoteză falsă și nu o eroare de raționament.) Competența și autoritatea sunt lucruri diferite și n-ar trebui confundate.
          Dar să trec la subiect. Adevărul științific nu numai că nu se obține niciodată pe baza concordanței dintre părerile oamenilor de știință (pe care o numim, pe scurt, „consens”), dar nu se poate obține nici măcar pe baza concordanței dintre indicii: altfel spus, adevărul NU se obține niciodată prin inducție. Popper – cred că și Goodman și Pólya, dar putem să ne limităm la spusele lui Popper fiindcă n-aș vrea să credeți că mă bizui pe vreun consens nici măcar în probleme de filozofie – are grijă să ne pună în gardă: faptul că adevărul științific (se exclud matematica și logica formală) nu poate fi stabilit – ci în cel mai bun caz „aproximat” – nu înseamnă că adevăr științific nu există. Țin s-o reamintesc fiindcă Popper e un adversar hotărît atît al relativismului aletic cît și al celui epistemic (ca și de altfel al celui moral).

          • Vă mulțumesc și eu pentru intervenția dvs. și informațiile oferite. Inițial, într-o primă versiune a articolului meu, nu erau incluse argumentele filosofice împotriva consensului celor 97% experți care….Doar datele seci, statistice, conform cărora mult trâmbițatul consens al celor 97% experți cu care se încearcă a închide gura oricărui sceptic, este, în realitate, un biet procentaj subunitar. Apoi, am decis că invocarea lui Aristotel și Popper poate oferi și o altă pistă a discuțiilor, una în care și argumentele logicii pot contribui specific, chiar substanțial, la caracterizarea consensului în știință.

            Intenționat, nu am dezvoltat linia de argumentare popperiană, pentru că am indicat și am presupus că cei interesați vor reciti un articol mai vechi de-al meu (Despre filosofia analizelor științifice cu un exemplu de caz: Ce fel de teorie este darwinismul?). Cu toate riscurile auto-citării, reiau câteva idei de acolo:

            Trebuie notat, totuși, că nu toate propozițiile, care sunt falsificabile în principiu, sunt falsificabile în practică. De exemplu, propoziția „în zona Vrancea va avea loc un cutremur peste un milion de ani” este falsificabilă teoretic, dar nu și practic.

            Deși atractivă, pentru că oferă un criteriu de demarcație extrem de clar între știință și pseudoștiință, doctrina popperiană a falsificabilității nu a rămas fără critici.[În textul articolului am inclus opt referințe importante] Două probleme majore apar datorită abandonării incertitudinii verificării în favoarea certitudinii falsificării:

            1. Statutul inducției științifice
            2. Complexitatea aparentă a falsificării.

            În primul rând, ce se întâmplă când o ipoteză supraviețuiește testului de falsificare? Cercetătorul care a propus-o va considera, firește, că o confirmare, cel puțin parțială, a avut loc și, prin inducție, acea ipoteză merită o probabilitate subiectivă mai mare. Dar Popper s-a opus vehement oricărei idei de „confirmare” a unei ipoteze sau chiar a „probabilității” ei [Popper, K., 1963, Conjectures and refutations: The growth of scientific knowledge]. În consecință, noi putem fi siguri că anumite ipoteze sunt false, dar nu știm niciodată dacă o ipoteză este adevărată sau chiar probabilă. Acest tip de „soluție” nu este satisfăcătoare pentru oamenii de știință, pentru că cel puțin unul din rolurile științei este acela de a face predicții utile altor oameni, iar toate aceste predicții se bazează pe o formă oarecare de inducție (Sokal, 2010).

            În al doilea rând, falsificarea nu este un proces simplu și direct. Popper însuși a recunoscut că falsificarea se confruntă cu (și, uneori, chiar este subminată de) dificila problemă expusă de Pierre Duhem în 1906, conform căreia, în fizică, nimic nu poate fi testat științific. Și aceasta, din cauză că nu putem avea un experiment complet controlat. În consecință, nicio o ipoteză izolată nu poate fi respinsă pe baza rezultatelor unui experiment (vezi Needham, 2000, pentru detalii). Istoria științei arată clar că oamenii de știință nu se leapădă de o teorie imediat ce datele o falsifică aparent, atâta vreme cât ei cred că teoria este promițătoare sau a fost utilă în trecut și poate fi salvată prin ajustări rezonabile ale condițiilor și ipotezelor folosite. (d. ex., Johannes Kepler a „recondiționat” o viziune timpurie a lui Copernic prin folosirea unor prezumții adiționale).

            Așa cum am scris mai sus, o abordare hibridă, filozofie-știință,care să depășească faza numării articolele care acceptă sau nu „consensul climatic”, ar oferi argumente mult mai tari decât pretenția minimalistă conform căreia „oamenii cauzează încălzirea gloabală”. Consider că o astfel de abordare nu este altceva decât o deviere de la probleme mult mai urgente și mai importante, care să angajeze publicul și actorii politici.

      • 1. Statistici măsluite? Să înțeleg că geto dacii aveau sonde de petrol și mine de cărbune, cum ar spune Funar? Sau că astăzi totuși nu se extrage chiar așa de mult petrol cât vinde Arabia Saudită, te pomenești că saudiții au tankerele măsluite? :)) Context? Păi contextul e neschimbat de 300 de milioane de ani, aceiași vulcani erupeau și acum 30 de milioane de ani, ceea ce din punct de vedere geologic este cam un minut.
        2. Am pus o simplă întrebare. Nu am voie să pun o simplă întrebare dacă nu am doctorat în geofizică? Am doctorat în alt domeniu, și îmi displac profund oamenii care nu sunt de acord să pui întrebări :)
        3. Vezi mai sus.
        Autorul îmi spune că dacă eu, un om de știință fără niciun interes pro sau contra teoriei modificării antropogene a climei, analizez datele existente referitoare la concentrația CO2 în atmosferă în ultimii 10 mii de ani, datele referitoare la temperatura totală medie a antroposferei, datele referitoare la eliberarea în atmosferă a CO2 ca urmare a arderii hidrocarburilor fosile, și ca urmare a analizei acestor 3 seturi de date elaborez o concluzie, iar această concluzie (care este simplă, nu se califică la complexitatea unei teorii) este confirmată an de an de noile date care se adaugă la cele 3 seturi de mai sus, deci dacă fac toate astea, să nu diseminez concluzia, pentru că nu e frumos. Amuzant :)

      • @bogdan192 – a deține ”deep domain knowledge” e de multe ori o capcană. Poți ajunge la deep domain knowledge în domenii care te interesează cu-adevărat, însă asta îți va lua ani întregi și nu poți aloca nici timp și nici alte resurse pentru domenii cu care te intersectezi ocazional. Te vei întâlni garantat cu persoane care știu mai multe decât tine în diverse domenii și e nevoie să găsești o metodă de a stabili care dintre acele persoane are dreptate și care nu

        Într-un peisaj mai larg, unii oameni mint interesat, alții mint dezinteresat. Ceea ce trebuie să stabilești tu, ca non-expert în domeniul lor, este adevărul în sine, egal dacă el este ascuns deliberat sau involuntar. Prin urmare, dacă devii expert în a deosebi adevărul de minciună (ceea ce orice psiholog îți va confirma că trebuie să fie la baza educației individului) asta te poate ajuta în tot felul de domenii cu care n-ai decât tangențe ocazionale.

        În lumea reală, ceea ce contează este dacă spui adevărul sau nu. Dacă ție îți place să fii mințit de experți și te încălzește (pun intended :) ) cu ceva expertiza lor în domeniul în care te mint ei, asta ține de filozofia ta personală de viață.

    • Sunteti sigur ca nu plecati de la o ipteza in mare masura falsa?! Ce va face sa credeti ca dioxidul de carbon in concentratiile din atmosfera planetei e principalul vinovat pentru schimbarea climei?! Si daca e asa, ce emisii de CO2 antropogene au provocat incalzirea globala din secolele IX-XIII cand temperaturile erau semnificativ mai ridicate ca azi?! Vickingii faceau agricultura si cresteau animale in Groenlanda. Tot vikingii ajung in Newfoundland-ul inghetat de azi si-l numesc „Vinland” (tara vinului!) pentru ca acolo cresteau pe atunci struguri. In Anglia se raspnadise cultura vitei de vie pana intr-atat incat viticultorii francezi se simteau amenintati. In centrul Frantei cresteu portocale.

      Io asa ca omu’ mai sarac cu duhul va recomand un experiment simplu mai la primavara. Luati doua sticle identice: Una cu apa plata si ailalta cu apa minerala. Goliti-le pe jumatate (ca sa existe atmosfera) si apoi inchideti-le. Lasandu-le cateva ore in soare, o sa observati ca sticla de apa minerala (cu atmosfera bogata in CO2) se incalzeste mult mai tare ca cea cu apa chioara.

      Luati apoi o alta sticla de apa minerala pe care o lasati deschisa vreo un sfert de ora ca sa se “rasufle”. Apoi inchidetii-o si puneti-o la soare cu alelalte doua sticle. Daca vreti sa fiti riguros si sa verificati continutul de CO2 din scticla cu apa minerala rasuflata puneti in ea o insecta care va muri in 1-2 minute – ceea ce probeaza faptul ca atmosfera ei are cel putin 1%-2% CO2 – concetratia ce omoara majoritatea insectelor. O sa observati in mod stupefiant ca sticla cu apa minerala ‘rasuflata” nu se incalzeste cu nimic mai tare ca cea cu apa chioara.
      Ce ne spune exeprimentul asta empiric?

      A. Concentratiile mari de CO2 atmospheric intr-adevar au un efect de sera pronuntat.
      B. Concentratiile scazute de CO2 (2%-3%) au in schimb un efect de sera neglijabil sau greu de detectat. In realitate daca utilizati masuratori riguroase ale temperaturii se ovbserva un oarecare efect de sera de pe la 0.5% concentratie CO2, in sus.
      Copilul meu mai mare a facut in astfel de experiment timp de cateva luni in sera sotiei mele (care are in generator de CO2, si au variat artifical continutul de CO2 din atmosfera serei) impreuna cu colegii sai pentru scoala. In sera exista un detecroe de metan, Co si Co2 destul de precis. Rezultatele (faptul ca efectul de sera apare abia la concentratii de CO2 de 12.5-25 de ori mai mari ca cele atmosferice) au provocat oroarea si revolta furibunda a profesorului lor de stiinte naturale – miciurinist convins care se astepta ca experimetnrul sa produca rezultate complet diferite.

      Continutul atmosferic de CO2 e de ~0.04%. Adica de vreo 12 ori mai putin decat cel la care se poate detecta un oarecare efect de sera. Cum pot atunci oamenii care se pretind educati sa accepte cu seninatate gogorita sustinuta de gargaragii cu incalzirea globala ca o crestere fie si de 25% (ceea ce e enorm!) a continutului de CO2 din atmosfera va provoca efecte ireversibile asupra climeai planetei?! Cu cuvintele dumneavoastra…

      Eu tot recomand experimentul asta simplu si necostitsitor pe forumul asta de vreo-un an. Interesant e faptul ca niciunul din adeptii fanatici ai incalzitii globale nu l-a incercat si cu atat mai putin a incercat sa explice rezultatele tulburatoare. De ce?! pentur ca oamenii sunt probabil perfect contienti de minciuna gogonata ce o sustin din motive strict ideologice.

      Nu sunteit cu nimic mai breji ca inchizitorii ce-i sareau la jugulara lui Gelilei si-l prajeau pe Giordano Bruno pentru a apara minciuna sfruntata. E bine sa retineti ca adevarul iese intotdeauna la iveala, deci eforturile dumenavoastra de a-l sufoca sunt futile si ridicule.

  7. Domnule profesor, sursele de dioxid de carbon sunt numeroase (atât naturale, cât și datorate activității umane). Există un drum cu sens unic dinspre depozitele subterane de carbon spre atmosferă. Mai există astăzi posibilitatea de a echilibra acest circuit al carbonului? Ce procese naturale au potențialul de a fixa din nou carbonul în scoarța terestră?

    • @Vasile – cu scuzele de rigoare pentru că răspund în locul Dl.Crânganu, s-a discutat chiar la articolul precedent despre Catastrofa Oxigenului și rolul jucat de cianobacterii. Care n-au plecat nicăieri și nici nu trăiesc în vârf de munte, la aer curat. Sunt în continuare printre noi și se simt cel mai bine prin mlaștini, culturi de orez etc.

      În principiu, fiecare hectar de pădure înseamnă între 3 și 5 metri cubi de lemn în plus în fiecare an, iar asta se obține pe bază de carbon extras din atmosferă. Dar chiar și fără niciun copac pe Pământ, cianobacteriile și-ar face în continuare treaba, iar algele marine, la fel. Chiar nu se poate relua fiecare subiect la fiecare articol.

  8. De ce le interzic studenților să utilizeze Wikipedia?

    Când vine vorba de documentarea pentru proiectele lor de cercetare legate de schimbările climatice, (aproape) toți studenții mei îmi spun că încep cu Wikipedia. Din păcate, și multe organizații mass-media procedează la fel. Și atunci mă văd nevoit să discut în detalii cum proliferează ignoranța Tip III prin intermediul celebrei „universități” fondate de Jimmy Wales și Larry Sanger în 2001.

    Exemplul principal pe care îl folosesc este cel al lui William M. Connolley, care a exploatat oportunitatea de a admite sau nu și de a edita informațiile despre schimbările climatice. Connolley s-a auto-desemnat în 2003 ca editor la Wikipedia și, ajutat de un grup de suporteri (unii vorbesc de o cabală), a controlat toate intrările cu cuvintele-cheie climă, schimbări climatice și climatologi. Grupul lui Connolley a monitorizat constant intrările și le-a returnat rapid la informația originală, dacă cineva încerca să introducă ceva care contrazicea ortodoxia încălzirii globale antropogene.

    Lawrence Solomon, un cunoscut ecologist canadian, a scris în 2009:

    Connolley a creat or șters 5.429 articole unice de pe Wikipedia. Controlul lui asupra Wikipedia a fost încă și mai dominant prin rolul pe care l-a obținut la Wikipedia ca web administrator, ceea ce i-a permis să acționeze cu o impunitate virtuală. Când lui Connolley nu-i plăcea subiectul unui articol, îl ștergea – peste 500 articole cu diferite conținuturi au dispărut datorită lui.

    Când nu era de acord cu argumentele altora, el îi cenzura pus și simplu – peste 2.000 de contribuitori Wikipedia, care scriau ce nu era pe placul lui, s-au trezit blocați, fără să mai poată contribui noi informații. Acoliții ale căror argumente erau conforme cu viziunile lui Connolley despre încălzirea globală erau, în schimb, recompensați cu binecuvântarea Wikipediei. În acest mod, Connolley a transformat Wikipedia într-o aripă misionară a mișcării încălzirii globale antropogene.

    În cele din urmă, sub presiunea scandalului public, Wikipedia l-a îndepărtat pe Connolley din poziția de editor, dar nu permanent. Ulterior, el a fost repus în drepturi.

    În ianuarie 2013, revista germană Die Kalte Sonne a scris, sub titlul Connolley – Falsificatorul climei:

    Incredibil, dar adevărat: Arbitrul Wikipediei în cazul Schimbărilor Climatice a fost un membru al Partidului Verzilor din UK și a simpatizat pe față cu viziunile controversate ale IPCC. Așa că, el nu a fost un arbitru, ci al 12-lea jucător în echipa IPCC.

    În 2010, Kim Dabelstein Petersen, un alt editor proeminent al Wikipediei pe subiecte climatice, a fost banat. Misiunea lui Peteresen era să depisteze orice dizidență de la ortodoxia climatică sau chiar pe cineva care corectează o defăimare evidentă împotriva unui sceptic și să le înlăture imediat.

    În final, le spun și eu studenților: la cursul meu, „banez” folosirea Wikipediei ca sursă credibilă de informații despre încălzirea globală antropogenă. Riscul ca Wikipedia să-i transforme în ignoranți Tip III este prea mare.

  9. Bun articol! Bun, bun…
    Sunt incantat, am „pescuit” cateva chestii mai putin vizibile, extrem de importante, care ajuta sa intelegi mai bine (cine are ochi de vazut),…polemica stearpa intre friguristi si incalzisti ma lasa rece (in fond ignoranta, in toate formele ei, nu este monopolul nimanui, e la liber) dar argumente si studii de calitate gasesti mai greu.
    Ma refer la „missing heat”, arata complexitatea chestiunii, daca mai era cazul
    https://www.nature.com/news/climate-change-the-case-of-the-missing-heat-1.14525
    Dupa intelegerea mea o dezbatere serioasa trebuie sa ia in calcul intreg sistemul” avem o stea care radiaza energie intr-un sistem care nu este inchis, un spatiu care nu este chiar un nimic absolut, o planeta care are si eu un „radiator” intern, dar si un „termopan” neomogen,basca mase termale cu caracteristici diferite, intr-o continua schimbare, agregarea temperaturilor nu este chiar simpla, avem toate formele posibile de transfer termic, intr-un spectru variabil si el, ba si cu influente din afara sistemului, discutam, spre surprinderea unora, de un echilibru dinamic , ah , ce oroare, ecologic….avem atatea de analizat si de priceput incat a simplific intreaga chestiune la gazele cu efect de sera pare o aiureala greu de inteles, chiar daca nu esti nu stiu ce specialist.
    Bun, asta nu inseamna „automat” ca omul chiar nu are nicio influenta, ci doar ca, practic, inca nu putem sa definim marimea incalzirii globale antropogene.
    Ca modelele utilizate nu „pusca”, ca este greu de crezut ca vom gasi solutia daca suntem setati din start pe concluzie…oricare ar fi ea.
    Dar nici invers nu se poate…sa negam din start orice influenta umana si sa dam de pamant cu toti ecologisti, ai dracu de snapani incazisti care sug sangele poporului frigurist.
    In fond cred ca sunt (cati? majoritari sunt snapanii? chiar articolul dvs arata ca doar o mica parte din concluziile celor „97%” sunt fara nicio urma de indoiala, snapanii sunt cei care intepreteaza cu rea credinta sau chiar mai rau) si ecologisti de buna credinta care chiar vor sa inteleaga cauzele adevarate ale schimbarilor climatice.Care exista? sau si aici vorbim de nu stiu ce consens conspirationist? :
    De fapt cred ca marele merit al articoluiui este demonstrarea faptului ca acel 97% este o mistificare,
    Acuma, daca tot e sa „filosofam” in logica consensului, dvs spuneti:
    „La o verificare ulterioară, a rezultat că, în realitate, doar 41 din cele 64 rezumate, sau 0,3% din totalul de 11.944, aprobă acea definiție.”
    Avem un consens de 99,7% care nu aproba definitia standard? Sa intelegem, pe logica expusa, ca este foarte posibil ca cei 0,3% sa aiba dreptate? :P

    • Domnu’ Mircea M,

      Faceti pustiu’ de bine si procurati-va 2-3 sticle, niscai apa minerala + apa chioara si incercati experiemntul empiric descris la:

      http://www.contributors.ro/editorial/despre-agnotologie-cu-doua-studii-de-caz-fracturarea-hidraulica-%c8%99i-consensul-celor-97-exper%c8%9bi-care-sunt-de-acord-cu-incalzirea-globala-antropogena/#comment-332103

      Iar apoi ca om de formative tehnica (asa cum va pretindeti) exoplicati-va in primul rand dumneavoastra fenomenele alea tulburatoare. Oare o sa mai puteti dupa aia puteti sa va reintoarceti cu acelasi avant pe tarlaua propagandei miciuriniste?

      • Nu am de gand sa polemizez cu dvs din motive pa care le-am spus franc cu alta ocazie, si nu vreau sa le repet…mi se ridica tensiunea :P
        Fac o exceptie, poate ca alti colegi de forum sunt interesati si poate ca nu mai aduceti ca argument „imbatbil” (slabe sperante, sincer) ceva care este destul de simplu de inteles, daca ai o baza decenta.
        Explicatia e foarte simpla, si tine, in principal de calitatea masei termale din sticla, refaceti experimentul inlocuind apa cu alte mase termale, cu proprietati diferite…nu o lungesc, puteti sa ‘va faceti un pusitiu de bine” si sa va informati de pe net cu privire la radiataia solara, spectrul si energiile specifce lungimilor de unda, ce si cat se absorbe si ce si cat se radiaza, pe mase dierite,..deh, chestii slabe de bodega!
        Nu voi mai raspunde, vad ca va pastrati naravul suficientei (cum altfel!) celor care au certitudini bazate pe cunostinte extrem de….ahhhm, fragile. Cele bune.

        • Nu trebuie să polemizați cu nimeni. V-am recomandat acest experiment simplu pentru dumneavoastră înșivă, așa cum îl recomand tuturor celor ce pun botu’ cu abnegație la propaganda de cea mai joasă speță li cele mai ridicole minciuni. Nu v-am cerut să veniti după aia și să vă faceți o mea culpa în public.

          70% din souprafața plaentei e acoperită de ape. Am spus apă pentru că apa minerală e o sursă naturală de dioxid de carbon. Dar mă rog, puteți repeta experimentul înlocuind apa cu țuică sau benzină (în măsura în care reușiți să barbotați dioxid de cabon în ele). Puteți de asemenea testa efectul de seră al CO2 într-o seră cu generator de CO2 și un detector de conțin ut de CO2 atmosferic, așa cum au făcut băiatul mu mai mare și colegii săi de clasă timp de mai multe luni. Rezultatul va fi același: Aveți nevoie de o concentrație de CO2 de între 12 și 20 de ori mai mare ca cea atmosferică pentru a vedea un efect de seră sensibil.

          Acuma desigur că dacă adevărul riscă să vă ridice tensiunea nu trebuie să vă puneți sănătatea în pericol…Imi permit o recomandare totuși: O viață sănătoasă cu niscai sport & amor e probabil o soluție mai bună decât minciuna instituțională pentru menținerea tensiunii în limite normale. N-așa?

          • Na ma asteptam sa intelegeti, lucru confirmat de „explicatii”
            Conteaza masele termale (atat calitativ cat si cantitativ) care participa la transferul termic (banuiesc ca intelegeti ca fara mase termale nu avem nici transfer terimic, de aia vidul e „rece”, desi este strabatut de radiatie) vs masa si calitatea atmosferei, sau a stratului care „izoleaza” termic
            Raportul in cazul Pamntului nu poate fi reprodus experimental (MP e de cca 6x 10^24 iar atm de cca 5×10^18) iar la calitate nici atat din cauza variabilitatii imense.
            Puteti sa-l imbuntatii cumva in experiment folosind si alte mase termale, ptr a obtine o radiatie mai mare, comparand diferentele puteti sa extrapolati grosier, acceptabil ptr a intelege etc.
            Toate scenarile iau in calcul variatiile radiatiei ( nu se masoara foarte simplu) in diferite zone (aer, pamant, oceane ) cu cat masele si zonele sunt mai mici creste riscul produs de zgomot in dauna „driverilor” , este ceva elementar.
            Codoiul e unul din driverii dovediti ….simplificati pana la denaturare si apoi, tantos, aduceti „argumentul”. OK. o tineti langa, e treaba dvs….acceptabil pana la urma, chestia e ca tonul face muzica, si a dvs suna ca dracu.

            • Domnu’ MirceaM sunteti copios…

              Spuneti dumneavoastr: „Raportul in cazul Pamntului nu poate fi reprodus experimental (MP e de cca 6x 10^24 iar atm de cca 5×10^18) iar la calitate nici atat din cauza variabilitatii imense.

              Si mai apoi : ” Codoiul e unul din driverii dovediti ….simplificati pana la denaturare si apoi, tantos, aduceti “argumentul”. OK. o tineti langa, e treaba dvs….acceptabil pana la urma, chestia e ca tonul face muzica, si a dvs suna ca dracu. ”

              Deci pe de o parte postulati ca pmantu’, dragu’ de el, e asa de mare ca nu putem reporduce experimental efectul de sera al codoiului (la chestia cu sticele de fapt il puteti reproduce) . Pe de alta parte ne spuneti ca codoiul e un „driver dovedit”. Pai cum e dovedit daca tocmai ati afirmat cu convingerea netramutata lui Gitza Funar in ochi ca doar daca probam efectul codoiului la nivel planetar putem dovedi cu asdevarat caracterul sau de gaz de sera in concentratii foarte mici?! Puteti sa ne explicati in ce mod a fost dovedit?! Cine l-a dovedit?!

              E intrebarea care i-am pus-o unui distins universitar de pe malul asta al baltii ce tocmai tinea o disertatie publica despre prapadul incalzirii globale. E intersant ca si ala a incercat acelasi gen de sofisme ieftine (masa critica la care se manifesta in concentratii mci, bla, bla, bla) ca si dumneavoastra. Sala radea cu lacrimi, ceea ce se intampla relativ rar pe aici unde oamenii sut cuvinciosi si se stapanesc indifernt cat de gogomnata e tampenia pe care o afirma cineva.. Numai ca n-a crapat bietul de el de enervare. Chiar ca m-ati speriat cand mi-ati spus ca va creste tensiunea la astfel de intrebari, deci va rog sa o luati usurel sa nu se intample vreo nemnorocire….

              Domnu’ MirceaM, daca ati avea o umbra de formatie tehnica ati sti ca ORICE ipoteza stiintifica se poate dovedi sau valida experimental. Chiar si cele mai exotice precum teoria relativitatii a lui Einstein, care a fost dovedita in ca din timpul vietii sale. Asa ca io zic sa va adunati puterile si sa scoate pe taraba niste sofisme ceva mai elaborate.

            • Bun, hais a terminam cu circul asta. Daca termodinamica s-a lipit de dvs ca apa de gasca sper ca stati mai bine la aritmetica. Puneti mana pe creion si faceti ctaeva socoteli simple, va faceti de ras cu experimentul asta pe care nu-l intelegeti la nivel de scoala primara.
              Cat etse temp exterioara ( saptiul extraterestru?) -273
              -cat este temp Terrei (15 sa zicem)
              Cat este diferenta 288.
              Cat este „aportul” codoiului daca crsteconcentratia cu nustiucat ? 2 sau 4 in diferite scenarii
              Cat rwprezinta 2, sau 4 din 288? cam 0,7%
              In cazul sticlei sau serei sau ce vreti dvs,
              cat este temp exterioara? sa zicem 20
              cat este temp din sticla sa zicem 30
              Cat este diferenta 10
              simplist, cum va place, aportul codoiului la aceeasi concentratie este tot de 0,7% pe diferenta, la 10 grade= faceti singur socoteala si spuneti-mi cu ce masurati
              Dvs comparati alea 2 grade la o difernta de a 288 cu 2 grade la o dif de 10 grade, 0,7% cu 20% si va mai si puneti intrebarea de ce aveti nevoie de concentratii de 20 de ori ma mari.
              Si mai si spuneti la toata lumea aiurelile astea!

            • @MirceaM

              OK. Făcurăți ce făcurăți și tot nu ați ați adus NIMIC în sprijinul afimației că o conetrație de 0.04% CO2 atmosferic produce vreo-un efect de seră măsurabil. Ne-ați demonstrat în schimb că știți ceva ar’metică cât vă trebuia să vă primeasă ăia la Nea Fane Grevistu’ în vremea epocii… N-am afimat niciodată că ați fi intrat acolo cu pile :) deci „demonstrația” era inutilă.

              V-am dat exemplul cu sticlele ca ceva simplu, evident și ușor de executat. După cum vă spuneam copilul meu mai are a făcut timp de luni de zile măsurători în sera soției mele variind conținutul de CO2 cu un generator de CO2. Conținutul de CO și CO2 era măsurat la sutimi de procesnt. Temperatura era măsurată cu p=o precizie de 0.05 ͦ F în diferite puncte ale serei. După luni de măsurători din iarnă până în vară (teperaturi exterioare variind de la -30 ͦ C până la +32 ͦ C), făcute de el și colegii săi în serele mamelor lor nu, s-a observat NICIUN FEL de efect de seră la concentrații mai mici de 0.5% CO2. Chiar și alea era discutabile fiind undeva la limita capaității de măsurare a termometrelor. Efectul de seră dincolo de orice dubii apărea abia la concentrații înspre 1% CO2. Adică de peste 20 de ori mai mult ca cel atmosferic. Punimeaeși?!

              În ce privește termodinamica pe mine m-au plătit binișor 2 companii americane din top 20 al investițiilor în cercetare și dezvoltare ca să proiectez ani la rând sisteme de răcire ale motoarelor. E drept că de mai bine de 9 ani nu-m-am mai ocupat deloc de motoare și instalațiile lor, ci doar de structurile vehiculelor, dar îmi mai amintesc totuși pe ici și colo prin punctele esențiale câteceva legat de termodinamică. Deci îndrăznesc să cred că știu ceva mai multă termdinamică ca dumneavoastră care spuneați (dacă îmi amintesc corect) că vă ocupați cu găinarirea pomenilor publice prin intermediul stratup-urilor.

  10. Domnule profesor va citesc intotdeauna cu interes si nu mi-e rusine sa recunosc ca intotdeauna am gasit o sursa pretioasa de informatii. Legat de fracturare lucrurile sunt clare si sunt absolut in acord cu dumneavoastra. Insa in ceea ce priveste incalzirea globala, domnule profesor nu am nevoie de nici o parere experta atata timp cat pot dovedi cu propria-mi experienta. Ce zapezi erau in anii ’60-’70 si ce geruri . Incepea sa ninga la sfarsitul lui noiembrie si nu se lua zapada pana in martie. Acum vedem zapada dupa Sf.Ioan si pe aceea abia 2-3 saptamani. Nu e nevoie sa ma lamureasca nimeni, am trait-o eu. Cat despre cauze aici pot doar sa-mi spun parerea. In mod cert nu e doar o singura cauza dar e clar ca ca principala este legata de activitatile umane. Societatea de consum, consumerismul dus la extrem, presiunea neincetata asupra omului de a achizitiona orice, oricat si oricum, lumea hedonista in expansiune prin acapararea blocului Estic si schimbarea la fata a Chinei toate acestea contribuie masiv la incalzirea planetei. Ganditi-va numai cate automobile a achizitionat China in ultimii 20 de ani. Ca o gluma: interziceti orice reclama de orice tip timp de zece ani si veti constata o modificare importanta a conditiilor climatice. O atitudine schimbata fata de gestionarea resurselor si respectiv consum ar insemna extrem de mult. Din pacate nimeni niciodata nu va face cu adevarat ceva in aceasta directie. Doar vorbe goale si strategii de a atrage bani.

  11. Consensul celor 97% și argumentul articolelor peer-reviewed, citărilor și indexului Hirsch

    După cum am menționat în articol, consensul celor 97% din experții care susțin încălzirea globală antropogenă a plecat de la examinarea rezumatelor a 11.944 articole peer-reviewed. Că dintre acestea, în realitate, numai 41, adică 0,34%, susțin explicit, cuantificat, încălzira gloabală antropogenă, este o altă chestie (statistică). Oricum, de la 97,1% la 0,34% este o distanță care anulează complet argumentul consensului climatic.

    Aș vrea, în continuare, să mai exprim un dubiu legat de consens, dubiu pe care nu l-am inclus în articolul original pe motiv de lungime. Este vorba de validitatea articolelor peer-revieed, considerate de multă lume ca standardul de aur al publicațiilor științifice. Pentru conformitate, reamintesc faptul de peste 10 ani sunt editor asocait al revistei Marine and Petroleum Geology, factor de impact 3,483.

    De la început, ca editor și autor, aș vrea să spun ceva foarte clar: Orice articol științific poate fi greșit. Nu contează unde este publicat, nu contează cine l-a scris, nu contează cât de bune sunt argumentele pe care se bazează, orice articol științific poate fi greșit. Oricare ipoteză, oricare set de date, oricare afirmație și oricare concluzie sunt subiectul unor re-examinări ulterioare pe baza unor noi dovezi. Conceptual, această realitate, intuită și excelent descrisă de Karl Popper, reprezintă chintesența științei.

    Empiric, această situație se poate observa și în paginilor celor mai importante reviste de știință, Nature și Science, iarăși și iarăși. Cei mai valoroși cercetători și majoritatea revistele de elită au publicat idei și revendicări care s-au dovedit a fi absolut eronate.

    Da, dar nu au fost peer-reviewed? Nu rezolvă asta problema imposturii științifice?

    Ei, aici e aici. Nu, procesul de peer-review nu garantează că articolele publicate sunt corecte. Cauzele sunt multiple și prezentarea lor detaliată ar ocupa spațiul unui articol separat.

    Referindu-mă doar la domeniul articolelor despre încălzirea globală antropogenă, aș dori să prezint unele detalii.

    Controlul procesului de peer-review în domeniul climatic conține două aspecte coruptibile.

    Primul implică garantarea publicării unor articole cu autori inter-referenți: tu faci peer-review pentru mine și eu fac la fel pentru tine. De asemenea, publicarea garantată are loc prioritar în revistele care simpatizează cu punctele de vedere ecologiste. Avem astfel de-a face cu o negare completă a obiectivului major al peer-review, acela de a asigura aplicarea riguroasă a metodei științifice.

    Al doilea aspect involvă prevenirea publicării unor articole care sfidează ortodoxia actuală sau corectitudinea politică sau care dezvăluie pe față falsificarea ori manipularea datelor. Cu toată modestia, nu văd articolul meu tradus și publicat în Nature or Science.

    Piesa de rezistență a ecologiștilor conform căreia oamenii au provocat încălzirea globală a fost celebrul grafic numit crosa de hochei (hockey stick), care a devenit apoi elementul central al raportului IPCC din 2001. Graficul hockey stick a fost publicat de Mann et al, 1988, în revista Nature.

    Imediat, frauda intelectuală a fost dezvăluită, dezaprobată și ipoteza climatică a lui hockey stick aruncată în coșul de gunoi al imposturilor intelectuale.

    Acest exemplu și altele, pe care nu le dezvolt acum, ne arată că, cel puțin pentru domeniul climatic, procesul de peer review este unul incestuos: unii cercetători alarmiști publică împreună și aparent își fac peer review unii altora, așa cum a identificat raportul Wegman.

    Pentru avansarea cunoașterii științifice, procesul peer review este critic, dar dacă el este de fapt incestuos, va ajunge să lucreze contra noutăților și inovațiilor, perpetuând un fals consens.

    Editorii pot practica și o cenzură prin peer review: ei selectează pe marii profeți ai încălzirii globale antropogene și aceștia, sub adăpostul secretului de referent, vor trimite referințe de respingere a manuscrisului.

    Da, poate aveți dreptate, dar dacă articolul este indexat de către Google Scholar sau are un index Hirsch mare?

    Google Scholar încearcă să indexeze aproape orice, în timp ce Web of Science sau Scopus indexează numai acele articole care au fost publicate în reviste pe care ei le consideră demne de a fi incluse în reprezentarea lor.

    Această diferență reflectă atât partea tare cât și partea slabă a lui Google Scholar. Pe partea pozitivă, Google Scholar indexează o mult mai mare categorie de articole, incluziv unele nepublicate încă și care nu pot fi regăsite în alte baze de date. Pe partea negativă, marea cantitate de articole incluse cuprinde uneori și materiale de o calitate deplorabilă, Google neavând un control serios al calității materialelor indexate.

    O altă idee năstrușnică este clasificarea oamenilor de știință pe baza factorului de impact și numărului de citări ale articolelor proprii. Pentru că astăzi se pune un accent exagerat de mare pe acest criteriu (angajări pe post, definitivări pe post, avansări, câștigarea de granturi, proiecte etc.) s-au găsit și aici metode de a fenta sistemul: eu te citez pe tine și tu mă citezi pe mine. Un studiu relativ recent a demonstrat că numai 20% din citări reprezintă lecturi reale ale articolelor citate; restul de 80% sunt citări de curtoazie sau de umplutură.

    Peter A. Lawrence, profesor de zoologie la University of Cambridge, a descoperit în 2007 că unul din articolele sale a fost citat de 48 ori. Dar numai 8 citări erau de fapt citări la obiect, relevante. celelalte 40 de citări erau complet greșite sau incidentale.

    Utilizarea lui H-index pentru evaluarea oamenilor de știință a devenit tot mai ne-etică: este o recompensă pentru cei care intră fără bilet pe lista autorilor. Această situație este foarte comună, chiar standard, și se manifestă în diferite moduri: uneori se oferă o recompensă de tipul comerțului cu cai pentru liderii grupurilor de cercetare (Tu mă citezi pe mine, te citez și eu pe tine); alteori, se face uz și abuz de autoritate sau putere, adeseori implicând exploatarea tinerilor cercetători.

    (Mai sunt multe de povestit aici, dar mai las și pe altă dată.)

    • Suna fix ca peer-review-ul in software. Se pare ca suntem oameni peste tot, si in cercetare si in dezvoltare. Pacat ca cercetatorii nu au personal de asigurarea calitatii, ca software-ul.

  12. @Tereza-Brîndușa Palade

    Doamnă Palade,

    Am recit primul dvs. comentariu și mi-a venit următoarea idee:

    În perioada septembrie 2018 – iunie 2019 voi petrece noul meu an sabatic cel mai probabil la fosta mea Universitate din Iași.

    Plecând de la constatarea dvs. surprinzătoare (pentru mine) că sofismele identificate de Aristotel cu peste 2.000 de în urmă ar trebui „nuanțate” pentru uzul contemporanilor noști, vă propun să predăm un curs hibrid, filosofico-științific, intitulat (tentativ) „Aristotel, contemporanul nostru. 13 sofisme reloaded (ori nuanced)”. Dumneavoastră puteți preda partea filosofică, iar eu voi încerca să exemplific cele 13 aforisme cu realitățile științifice ale zilelor noastre.

    Aceste cursuri hibride sunt la mare prețuire aici și cred că și studenții filosofi din București și cei geologi din Iași vor beneficia de cele două perspective de „nuanțare” a milenarelor aforisme. Cursul ar putea fi oferit și on-line, live sau înregistrat, gratuit sau contra unei taxe modeste de participare. Cursul ar putea fi predat un semestru la București și altul la Iași. Cred că voi putea obține acordul fostei mele universități.

    Dacă vă place ideea, mă puteți contacta direct la [email protected] (Nu v-am scris direct pentru că nu vă cunosc adresa de e-mail).

    • Dacă Doamna acceptă, îmi iau și eu un an sabatic și vin să asist la cursuri :)

      Există un articol remarcabil pe Contributors despre fascinația eșecului eroic la britanici. A primit în general comentarii critice deși descrie perfect mentalitatea britanică. Acel articol este clar împotriva consensului celor care nu trăiesc aici și totuși ancorat evident în realitate pentru cineva care trăiește aici. Enjoy:

      http://www.contributors.ro/editorial/esecul-eroic-un-ideal-cultural-britanic/

    • daca e vorba de o „taxa modesta” sunt si eu extrem de interesat sa particip la aceste cursuri. Cred ca aceste cursuri „hibride” ar reprezenta nu numai o combinatie inedita intre domenii diferite ale culturii si stiintei, ci si intre mentalitati extrem de diferite.
      Nu vreau sa spun mai multe pt ca, spre surprinderea mea, ca nu spusesem nimic jignitor, deja am fost cenzurat.

      Am facut si eu, o perioada destul de lunga, pe profesorul, dar in niste conditii dure, studentii completau dupa fiecare curs un chestionar de caracterizare al cursului si al docentului, as propune ca si-n cazul cursului hibrid de care vorbim sa se introduca acelasi sistem

      • Acele chestionare – evaluări le numim aici – sunt cel mai important feed-back pe care îl primesc de la studenți. Le citesc cu mare atenție și iau notă de orice observație, negativă sau pozitivă, pe care le conțin. Astfel, cursul sau laboratorul predat în semestrul următor va încorpora/ va ține cont de sugestiile făcute de studenți, spre mai marele lor beneficiu.

        P.S. Sunt și comentarii pe care le moderează administratorul platformei.

  13. Mituri climatice la nivel de liceu și colegiu

    De multe ori am constat că majoritatea studenților care iau cursul meu de Climate Change folosesc niște concepte simplificate despre climă și schimbările climatice. Nivelul scăzut de înțelegere a acestor concepte este tributar curriculei frugale sau prost predate în liceu.

    De exemplu, manualele școlare conțin afirmații simpliste de tipul:

    Atmosfera acționează ca o pătură (cuvertură, plapumă etc.) care acoperă și încălzește Pământul.

    Atmosfera acționează ca o seră cu geamuri de sticlă care permit luminii să intre, dar nu lasă căldura să iasă.

    Aceste mituri devin persistente și invazive întrucât simplitatea lor le face atractive pentru elevi și studenți începători, care capătă iluzia că stăpânesc mecanismele de acțiune ale atmosferei. Dar, conform articolului de față, profesorii lor le predau în acest caz informații false, generând ignoranță de Tip III.

    Este bine stabilit că atmosfera stimulează transportul energiei prin curenți de convecție, în timp ce o pătură (plapumă etc.) oferă căldură prin inhibarea mișcărilor aerului.

    O seră cu geamuri de sticlă se încălzește pentru că schimbul de energie prin căldură latentă și sensibilă este redus, nu pentru că sticla este transparentă la lumină și opacă la radiația infraroșie (i.e., căldură).

    Acest lucru se știe de multă vreme: un experiment publicat de R. W. Wood în 1909 descrie două incinte, una acoperită cu sticlă și alta cu o placă de sare. Lumina solară a trecut și prin sticlă (transparentă la lumină, dar opacă la infraroșii) și prin placa de sare (transparentă și la lumină și la căldură) în condiții de încălzire egale. Wood a constatat că diferența de temperatură dintre cele două incinte a fost sub un grad Celsius.

    Problema este că predarea în liceu a unor astfel de concepte greșite le dă elevilor și, mai târziu, studenților care nu mai iau un curs universitar de specialitate, o falsă încredere în capacitățile lor de a pricepe cu adevărat ce este clima și ce sunt schimbările climatice. Apare astfel riscul creării unor ignoranți de Tip II, care, Doamne ferește!, vor deveni vedete de televiziune, formatori de opinie, ziariști sau oameni politici care pot lua decizii majore având o precară pregătire științifică.

    • cred ca mai e si un mit legat de capacitatea de absorbtie a radiatiei de catre suprafata terestra, prin care se induce aparenta ca unele materiale ar favoriza incalzirea, desi e vorba doar de o inertie temporara: se invoca o reputatie nemeritata a materialelor care se incalzesc mai rapid, omitand reversibilitatea fenomenului; dar in lipsa unor procese ireversibile bilantul zilnic ar trebui sa fie acelasi, cam cum e la tara diferenta dintre o soba metalica si una de teracota, care per ansamblu emana aceeasi cantitate de radiatie, dar cu distributie diferita in timp.

    • Am citit The Notes Of The Theory Of The Greenhouse, ce descrie experimentul lui Wood.
      Palpitant! Modelele din liceu nu mai par chiar așa de greșite. La nivel regional, da, putem vorbi de transfer energetic prin convecție, având ca efecte diversele fenomene meteorologice, dar pe plan global, asemănarea atmosferei cu pătura sau cu sera de sticlă nu apar a fi complet false.
      Chiar R. W. Wood spune:
      „A fair estimate of the actual increase of the earth’s temperature due to „trapping” has been made. Imagine a perfectly „black” and rapidly rotating planet of the earth’s dimensions, situated beyond the orbit of the earth at such a distance from t he sun that the radiation absorbed by it would be equal to that available to be absorbed by the earth, allowing for the reflexion of clouds, et caetera. Such a planet would assume the temperature of -17 ~ C., whereas the real earth has a mean temperature of +14 ~ C.* The difference, 31 ~ C., is attributable to three causes :–(1) The imperfect „blackness” of the earth. (2) The „blanket effect” of the atmosphere. (3) The warming of the earth’s surface by radio-active substances and internal heat. Remembering that the earth is mainly water covered, it must be almost „perfectly black” for long-wave rays. I myself regard the conduction of internal heal and that of radio-active substances as negligible. This would leave the full 31 ~ as due to the „blanket effect.”
      Deci o diferență de 31 C datorate efevtului de pătură al atmosferei este prezumat chiar de Wood. Altfel spus, sub pătura respectivă aerul circulă de colo-colo, transportând căldura de la călcâiele din Antile la axilele din Nepal, dar nu evadează în dormitorul cu -273C.

      Pe lângă experimentul lui Wood privind permeabilitatea radiațiilor infraroșii prin sare și sticlă, s-a considerat și un altul în care se căuta gradientul de temperatură într-o etuva de lemn cu diametrul de 50 cm și înălțimea de 10 cm, separată de mediu prin izolare cu puf și trei foi de sticlă și argon. S-au măsurat 118 C în interior, afară fiind 16 C. În cutiile cu capac de sare și sticlă s-au obținut, prin comparație, doar vreo 55C. Deci a trage concluzii privind proprietățile acestor doua materiale, când pierderile decisive de căldură au loc prin pereții laterali ai cutiilor, este aventuros. E ca și cum am măsura apa strânsă în două ciururi, unul cu 55 de găuri și celălalt cu 56 de găuri. Nu se poate afirma că rezultatul astfel obținut e relevant. în atmosferă nu avem pereți laterali care împiedică transferul de căldură prin convecție, deci mișcarea orizontală a aerului. Atmosfera e ca o seră mare ce se întinde peste tot. Important e cât scapă prin tavan, nu câtă căldură merge de la stratul de ceapă la cel de mărar. De altfel chiar în notele lui Wood se face o apreciere aritmetică și se ajunge la concluzia ca acoperișul de sare ar retine cam 65% din căldura reținută de acoperișul din sticlă. Diferența de o treime nu mi se pare neglijabilă precum „sub un grad”.

      Oricum, efectul de seră ce ar sta, cică, în sarcina CO2 nu pate fi explicat printr-un acoperiș precum plăcile de sticlă. CO2 e un gaz greu, cu densitate mare și are rău de înălțime. Preferă tocurile joase și caldarâmul. Ori tocmai masa sa molară, cu o treime mai mare decât a azotului molecular, îi conferă un efect de supraîncălzire. Noroc că e în cantități mici, încă sub 0,04%. Pentru intervențiile la înălțime e responsabil metanul, dar, deși efectele teoretice pot fi catastrofale, cantitățile de CH4 în atmosferă sunt infime.

        • Sau 0,04%, așa cum am scris eu. Odată sunt și eu de acord cu tine.
          În rest, afirmațiile tale sunt stupide, dar nu e treaba mea să îți explic de ce. Caută un profesor de fizică, unul de logică, unul de dicție… nu se știe ce mai ai nevoie!

          • @Hantzy – moleculele de CO2 sunt rare și scumpe la vedere, de asta cianobacteriile stau prin mlaștini să le vâneze. Degeaba scrii cifre gen 0,04%, dacă nu le percepi semnificația.reală. Dacă nu poți înțelege că un asemenea procent e infim, atunci trebuie să apelăm la exemple mai sugestive: ai doar 4 bile roșii de CO2 pentru fiecare grup de 10.000, deci restul de 9.996 nu sunt roșii. Și fiecare bilă din asta roșie are nevoie de o singură moleculă de apă pentru a deveni prin fotosinteză o bilă albastră de oxigen, deși mai erau încă 2.080 de bile albastre printre cele 10.000. Acum e mai clar cât de puține bile roșii de CO2 există în realitate?

            Mai departe: dacă nu ai stins lumânarea și nu ai găsit vreo metodă prin care borcanul să fie ocolit de căldura degajată de ea, ideile tale despre echilibru termic au în continuare nevoie de revizuire. Iar replicile de tipul „ba tu ești” nu te ajută cu nimic și nu duc nicăieri, ți-am mai explicat asta și la articolul precedent.

            • Harald,
              „Mai departe: dacă nu ai stins lumânarea și nu ai găsit vreo metodă prin care borcanul să fie ocolit de căldura degajată de ea (…)”

              Nu am nevoie de niciun artificiu din cele propuse. Natura e mai deșteaptă decât amândoi la un loc și a rezolvat încă demult problema. De ce crezi că Luna în primul pătrar e vizibilă doar pe jumătate, restul confundându-se cu întunericul nopții. Pentru că doar partea luminată de Soare iradiază căldura care îi prisosește. Acolo are satelitul 130C la ecuator, în vreme ce în partea cealaltă -160C și nu mai iradiază nimic. S-ar bucura să mai primească ceva.
              Ai văzut vreodată imagini cu o cameră termografica? Culorile ălea calde, roșul, portocaliul și galbenul dau informații despre temperatura ridicată a corpului pe care îl privești. Da, dar indirect. De fapt camera respectivă îți prezintă radiația emisă de acel corp: când el nu emite, rămâne întunecat, când e destul de cald și emite devine strălucitor. Ți-am mai oferit astfel de informații în trecutul recent, dar ai spus că nu e vorba desprea asta, preferând ignoranța. Tipul 2?!

              Într-o reprezentare carteziană a Q =f(T), căldura transmisă de lumânare aerului din borcan este constantă, deci paralelă cu abcisa, însă căldura pierdută de aerul din borcan creste linear cu temperatura sa, panta liniei fiind o constantă de material și masă a corpului respectiv. E clar că la un moment dat cele două linii se întâlnesc. În acel punct se obține echilibrul termic. Capisci?!

            • O consecință directă a intersecției punctuale arată fragilitatea echilibrului respectiv. Dacă sunt modificate, fie și puțin, caracteristicile de material ale corpurilor implicate în menținerea echilibrului, acesta se deplasează mai la stânga sau mai la dreapta, abcisa sa temporală oferind implicit informații despre temperatura punctului de echilibru. Iar asta cu toate că energia calorică generată de sursă e constantă. Asta pentru a lămuri o altă dispută în care sustineai că doar capriciile soarelui ar fi responsabile pentru orice variație climatică.
              De ce pe Marte sau pe Lună temperaturile medii multianuale par a fi constante?

              Cat despre CO2, am scris deja că el se găsește în cantități mici în atmosferă, tocmai pentru a face o oarecare diferență cu CH4 care e infim. Asta e strawman! Ma acuzi de un lucru pe care nu l-am susținut niciodată, și apoi te zbați să-mi arăți că n-aș avea dreptate.

            • @Hantzy – se pare că și în privința fazelor lunii ai viziunea ta originală.

            • Pentru ca niciodata nu vedem emisfera nevazuta a Lunii, mi-am permis sa spun asa:
              La primul Patrar Luna se vede ca jumatate (subinteles: de disc), celalata jumatate (de disc) confundandu-se cu intunericul noptii.
              Mi se pare ca tinea de evidenta, dar daca vrei sa cauti nod in papura, n-ai decat!

              https://www.bing.com/images/search?view=detailV2&ccid=ZQf2aELt&id=D3DDB87EB98A68C151FC86D193045101180E12C8&thid=OIP.ZQf2aELtNMyw4fKEMFEwlQHaFP&q=fazele+lunii&simid=607991758538081175&selectedIndex=2&ajaxhist=0

            • @Hantzy – în lumea în care trăiești tu, se pare că e important să susții orice aberație până în pânzele albe, astfel încât să rămână ca tine. Lumea reală nu funcționează așa.

          • @Hantzy – ca să evităm o dispută inutilă: știu că bilele roșii de CO2 sunt procesate în grupuri de câte 6 pentru a deveni în urma fotosintezei 6 bile albastre de oxigen, dar raportul rămâne 1:1

      • 1. si la mine in apartament e efect de sera, ba chiar tin si radiatoarele fierbinti, dar asta nu inseamna ca se incalzeste planeta, ba, intr-o anume masura chiar dimpotriva, daca incalzesc radiatoarele cu un sistem care preia caldura din exterior (de ex.energie solara) si o tin captiva fara sa o evacuez, s-ar putea spune ca racesc planeta furandu-i din energia care altfel ar fi incalzit atmosfera, nu propriul meu apartament
        2. la sol, CO2 are aceeasi presiune ca si N2, iar daca e incalzit ii creste presiunea si se ridica precum lampionul in care arde o lumanare
        3. masa moleculara conteaza la procente relevante, deci sper ca nu se pune problema sa blocam circuitul apei sau sa taiem padurile ca sa impiedicam „poluarea” masica masiva cu H2O si O2

        • Prototipescu Fanel,
          (frumos nume!)
          1. S-ar putea ca metanul din apartament să creeze efectul respectiv. Nasol e că ține doar vreo 12 ani. Cică fasolea ingurgitată periodic ajută. Mata însă ai descoperit un model de afacere ce ar trebui brevetat, cât e încă legal: furtul de energie solară cu radiatoare. Ca să strângi ceva calorii albe pentru zile negre, poți băga radiatoarele în șifonier, în geamantanele din cămară, în lada de așternut. Înroșești umerașele, precum alții internetul, și când ai nevoie de calorii le evacuezi din dulap în sufragerie, iar când nu mai ai nevoie de ele le momești în baie. Să nu le găsească fiscul!
          2. Dacă ai auzit de Avogadro, atunci știi că orice volum molar, adică 22,4 litri în condiții normale, contine un număr constant de particule, fie ca sunt molecule, atomi sau amestecuri, anume 6,022 * 10^23 particule. Rezultă că un mol de CO2 e la aceeași temperatură și presiune cu o treime mai greu decât azotul. Mai pe scurt, are densitate mai mare și se „scufundă” în atmosferă. Iar pentru că are o capacitate calorica mai mare „înmagazinează” căldura jos, la baza stratosferei. Pentru a se răci cu un grad, molul de CO2 emite cu 50 % mai multe calorii decât N2, când face același lucru.
          Dacă e încălzit îi crește volumul și scade densitatea, începând să „plutească”. La nivelul unde se află are exact aceeași presiune cu atmosfera care îl înconjoară. Dar dacă tu reușești să încălzești dintr-un amestec de gaze doar pe unul dintre ele, deci fără dispersie calorică, ca să scapi de el și să-l trimiți pe Lună, obții Nobelul cu siguranță.
          3. „Masa moleculară contează la procente înalte”. Nu știu ce ai vrut să spui, dar o mărime absolută pusă intr-o relație procentuala față de… nimic, nu dovedește nimic. Cât despre poluare masică masivă cu apă și oxigen, ai absolută dreptate.

          • de fapt, dumneata ai brevetat furtul de energie din gradina vecinului, ca daca n-ar fi gradina lui, ci doar dpi pereti izolati pana la cer, cam care credeti ca ar fi temperatura aerului deasupra serei dvs ? cu cat sera e mai eficienta, cu atat aerul de deasupra e privat de sursa de incalzire si ar tinde spre zero absolut; iar pe la -200C, din pricina lichefierii azotului, ma tem ca va trebui sa cersiti vecinului si o lumanare;
            mai departe, nu mai simt deloc nevoia sa va contrazic, stim cu totii ca fumul de pe horn curge numai de sus in jos.

            • @Prototipescu Fanel – pentru ideea cu fumul au copyright cei care au proiectat noul aeroport Berlin-Brandenburg :) În practică, fumul din noua clădire se încăpățânează să nu coboare pe sub podea, astfel încât darea în folosință a aeroportului e întârziată cu ani întregi.

      • @Hantzy
        23/01/2018 la 13:01

        Despre experimentul R. W. Wood (1909) și un comentariu fraudulos, semnat @Hantzy

        În cadrul articolului Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă am publicat un comentariu intitulat Mituri climatice la nivel de liceu și colegiu.

        Pentru a demonta mitul, prezent la cele două nivele de învățământ din SUA și, probabil, din alte țări, conform căruia „Atmosfera acționează ca o seră cu geamuri de sticlă care permit luminii să intre, dar nu lasă căldura să iasă”, am apelat la experimentul făcut în 1909 de profesorul R. W. Wood și publicat în Philosophical Magazine, 1909, Vol. 17, pp. 319-320) sub titlul XXIV. Note on the Theory of the Greenhouse.

        Comentariul meu a fost următorul:

        Experiment[ul] publicat de R. W. Wood în 1909 descrie două incinte, una acoperită cu sticlă și alta cu o placă de sare. Lumina solară a trecut și prin sticlă (transparentă la lumină, dar opacă la infraroșii) și prin placa de sare (transparentă și la lumină și la căldură) în condiții de încălzire egale. Wood a constatat că diferența de temperatură dintre cele două incinte a fost sub un grad Celsius.

        Comentatorul @Hantzy a postat o respingere a experimentului Wood, argumentând că însuși Wood ar fi folosit o explicație diferită de cea dată de mine:

        Hantzy spune:
        23/01/2018 la 13:01

        Am citit The Notes Of The Theory Of The Greenhouse, ce descrie experimentul lui Wood.
        Palpitant! Modelele din liceu nu mai par chiar așa de greșite. La nivel regional, da, putem vorbi de transfer energetic prin convecție, având ca efecte diversele fenomene meteorologice, dar pe plan global, asemănarea atmosferei cu pătura sau cu sera de sticlă nu apar a fi complet false.

        Chiar R. W. Wood spune:

        “A fair estimate of the actual increase of the earth’s temperature due to “trapping” has been made. Imagine a perfectly “black” and rapidly rotating planet of the earth’s dimensions, situated beyond the orbit of the earth at such a distance from t he sun that the radiation absorbed by it would be equal to that available to be absorbed by the earth, allowing for the reflexion of clouds, et caetera. Such a planet would assume the temperature of -17 ~ C., whereas the real earth has a mean temperature of +14 ~ C.* The difference, 31 ~ C., is attributable to three causes :–(1) The imperfect “blackness” of the earth. (2) The “blanket effect” of the atmosphere. (3) The warming of the earth’s surface by radio-active substances and internal heat. Remembering that the earth is mainly water covered, it must be almost “perfectly black” for long-wave rays. I myself regard the conduction of internal heal and that of radio-active substances as negligible. This would leave the full 31 ~ as due to the “blanket effect.”
        Deci o diferență de 31 C datorate efevtului de pătură al atmosferei este prezumat chiar de Wood. Altfel spus, sub pătura respectivă aerul circulă de colo-colo, transportând căldura de la călcâiele din Antile la axilele din Nepal, dar nu evadează în dormitorul cu -273C.

        Recunosc că, fiindu-mi cunoscute opiniile și cunoștințele de specialitate ale comentatorului @Hantzy, nu am dat nicio atenție replicii sale, care nu a fost aprobată de mine. Ca regulă, ceea ce aprobă administratorul platformei rămâne ne-moderat de mine.

        Cu puțin timp în urmă, am dat întâmplător peste așa-zisul citat din Wood, care și-ar fi demolat singur experimentul și brusc mi-am amintit că am citit în altă parte lungul citat folosit de @Hantzy ca argument contra Wood. O scurtă verificare a bibliografiei mele a scos la iveală că comentatorul @Hantzy a folosit fraudulos (conștient? inconștient? nu știu) un alt articol, publicat ca replică la articolul original al lui Wood.

        Este vorba despre Note on the Theory of the Greenhouse. By C. G. ABBOT,
        .Director, Astrophysical Observatory, Smithsonian Institution, publicată în Philosophical Magazine Series, vol. 6, no. 18:103, pp. 32 — 35.

        Lungul citat utilizat de @Hantzy începe pe pag. 35. Cu alte cuvinte, citatul nu aparține lui Wood, care nu și-a demolat singur experimentul, așa cum a încercat fraudulos să insinueze @Hantzy.

        Nu șterg comentariul lui @Hantzy (dar primește cartonașul galben) pentru că
        1. servește ca exemplu de patimă (orbire?) ideologică dusă la extrem, și
        2. sunt prea multe comentarii oneste pe care le-a declanșat și nu merită șterse din cauza unui singur măr stricat.

  14. Argumentum ad petitio principii (sofismul argumentului circular)

    Când construiesc un model climatic, programatorii introduc ecuații care prezic o încălzire puternică dacă oamenii adaugă CO2 în atmosferă.

    Modelele climatice arată că vom avea o încălzire puternică.

    Rezultă că încălzirea globală este datorată oamenilor.

    Acest sofism, descris tot de Aristotel în lucrarea Analytica Priora, descrie o logică circulară, în care premisa este de asemenea concluzia. Simplu spus, vorbitorul dorește ca concluzia lui să fie adevărată.

  15. Demolarea consensului celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

    În 2014, un grup de geologi și climatologi din Aberta, Canada, numit Friends of Science, a publicat un raport intitulat 97% CONSENSUS? NO! GLOBAL WARMING MATH MYTHS & SOCIAL PROOFS. The “Science” of Statisticulation în care au revizuit cele patru articole care au introdus consensul celor 97% experți climatici.

    Cercetătorii canadieni au cercetat cele patru articole pentru a descoperi procentajul de rezumate sau răspunsuri la anchete care aprobă explicit declarația IPCC conform căreia oamenii sunt responsabili pentru mai mult de jumătate din încălzirea observată.

    Ei au găsit următoarele:

    a. Oreskes, N., 2004, Beyond the ivory tower: the scientific consensus on climate change conține numai 1,2% aprobare;

    b. Doran, P. T., and M. K. Zimmerman, 2009, Examining the scientific consensus on climate change: 3,4%;

    c. Anderegg, W. R. L., et al., 2010, Expert credibility in climate change: 66%;

    d. Cook et al., 2013, Quantifying the consensus on anthropogenic global warming in the scientific literature: 0,54%.

    Cercetătorii canadieni au concluzionat:

    Scopul acestui mit al consensului celor 97% se regăsește în științele psihologice, nu în știința climei. Pretenția că există un consens de 97% este o simplă „dovadă socială” – o puternică motivație psihologică intenționată să forțeze publicul să meargă cu turma; pentru a nu fi considerat nebunul care contestă de pe margine.

  16. Daca tot l-ati nuantat pe Aristotel, ar fi frumos sa continuati si cu Popper.
    Falsificabilitatea este totuna cu enuntarea la negativ – „oamenii nu produc incalzirea globala”?!
    MP

  17. Domnule Crânganu,
    Prin acest articol, aţi oferit un experiment despre natura credinţelor comentatorilor.
    Am câteva păreri, mai tehnice:
    1. Principalul gaz cu efect de seră este apa: creşte temperatura => creşte evaporarea => creşte albedo prin stratul de nori => scade influxul de radiaţie solară. Se atinge un alt punct de echilibru. Poate plouă în Sahara şi/sau se deschide canalul maritim nordic, iar românii încep să dezvolte o agricultură subtropicală în loc de cea continental uscată… tot le place să-şi facă vacanţele prin Mediterană. Ce observăm este accelerarea ciclului apei în natură, de unde şi fenomenele extreme. Avantaje şi dezavantaje, iar randamentul rămâne subunitar, după cum constata Carnot.
    2. Există o tendinţă de a se reinventa lucruri deja bine stabilite, e.g. teoria ignoranţei îşi are locul în teoria cunoaşterii, numită, de ceva timp, epistemologie. Pe vremuri se studia la ştiinţe exacte, tocmai pentru a NU cădea în credinţe. Lucrurile astea au preocupat oamenii deştepţi de milenii, Dvs l-aţi menţionat pe Aristotel şi pe Popper, eu i-aş adăuga pe Kant (Logik) şi pe Kurt Godel, cu teoremele sale de incompletitudine (multi filosofi nu le pricep, dar se exprima). Euler avea şi o diagramă… A fost un matematician francez, Jean Michel Souriau, care a incercat sa explice ceva mai mult despre legătura dintre matematică (în sensul inţial, de teorie a învăţării), ca o gramatică a naturii, fizica.
    3. Categorisirea ignoranţei pe trei căprării mi-a adus aminte de categorisirea Prinţului Mâşkin din Idiotul de Dostoievski, parafrazez: oamenii sunt de trei tipuri, cei fericiţi cu duhul, geniile care nu au îndoieli, şi cei de la mijloc, care sunt destul de deştepţi ca să fie nefericiţi pentru că sunt suficient de deştepţi pentru a realiza că nu sunt genii şi pentru a nu fi fericiţi în propria ignoranţă.
    4. Vă rog să îl (re)citiţi pe Feynman în discursul său de decernare a premiului Nobel, în care conchide că a dezvoltat o teorie care, deşi permite cele mai exacte calcule oferite de fizică, este şi incompletă şi inconsistentă. Şi omul recunoaşte care-i sunt hibele: duce la neconservarea probabilităţii şi/sau la poli infiniţi în calculele analitice…
    P.S. fostul (răposatul & regretatul) meu conducător ştiinţific de doctorat îmi tot repeta să mă feresc de specialişti, în sensul de a înghiţi gulgute pe criterii de argumentum ad autoritatem…

  18. A hoax, but not a Chinese hoax.

    Domnul Cranganu are dreptate, avem de-a face cu „o dezinformare fabricata deliberat”. Numerosi climatologi din mediul academic din tari diverse geografic, politic si ca traditie stiintifica au preferat sa fabrice un consens, cu pretul efortului de a minti consecvent si corelat in chestiunea schimbarii climatice. Nu e putin lucru, minciuna se cere cladita cu efort si grija.

    Un singur lucru au gresit, inca o dovada ca mediul academic nu e perfect: au pretins un consens de 97%. Cu 97% problema este STIINTIFIC ca si rezolvata, si banii de la „agentiile finantatoare” nu mai vin la universitati, se muta la solutiile PRACTICE, la energiile regenerabile.

    Dl. Cranganu, altmiteri foarte sistematic, nu ne propune sa ne intrebam, prin simetrie, daca cei IMPOTRIVA consensului nu sint cumva platiti de marile companii petroliere, unde sint chiar mai multi bani decit la „agentiile finantatoare” de proiecte academice. (In scandalul „big pharma” cercetarea academica a fost acuzata de prostitutie pe banii firmelor, acum e invers).

    Din profilul sau de „contributor” (v. DISCLAIMER) rezulta ca Dl. Cranganu nu este finantat de aceste companii, este si dinsul TOT UN UNIVERSITAR. Deci controversa dintre cele doua tabere este de fapt „fabricata” in interiorul taberei academice, pentru a repara greseala prosteasca a consensului cuasi-unanim, cel care sleieste izvorul de bani. Cu un consens de, sa zicem 50% in fiecare din taberele adverse, si tinind seama de urgenta si importanta problemei, gisca cu oua de aur „is alive and laying”. Un hoax de Tip. II.

    • Deci controversa dintre cele doua tabere este de fapt “fabricata” in interiorul taberei academice, pentru a repara greseala prosteasca a consensului cuasi-unanim, cel care sleieste izvorul de bani.

      duomnu Crusoe, domnu Cranganu a demonstrat ca cei 97% sunt ca cei patru profeti, care sunt trei, Luca si Matei.
      Imi place sa cred ca in multimea cercetatorilor de toate felurile, angajati la universitati, la firme, sau in politica, exista si unii cinstiti, care-si iau in serios menirea si meseria lor. Desigur si acestia pot fi supusi greselilor, dupa cum, pe drept, au comentat mai multi.

      Ce faci mata e o porcarie, sugerezi ca domnul Cranganu ar avea interese oculte care l-ar determina sa sustina o anume pozitie. Probabil ca asa procedezi tu si nu-ti poti imagina ca exista si altfel de oameni care cauta sincer adevarul.

      • @neamtu tiganu – pe mine m-a amuzat ideea unei conspirații puse la cale de Dl.Crânganu, până acum aveam impresia că eu sunt paranoic :)

        • am avut o tentativa sa gugalesc in cautare de informatii privind variatia campului magnetic, eventual vreo corelatie cu ciclurile Milankovich;
          a trebuit sa ma las pagubas, de prea multe alarmisme, care in aceste cazuri focuseaza mai vechea iminenta inversare a polilor si apocalipsa comunicatiilor, in timp ce o minoritate mai clarvazatoare si mai de actualitate mizeaza pe intensificarea cutremurelor in 2018
          argumentele sunt suficient de rationale in contextul efectelor inertiale diferentiate pe care le suporta planeta, consensul se simte bine-sanatos, mai putin coerenta intre sferele de consens

    • Ce nonsens penibil…. daca scrie cineva de beneficiile nutritive ale albusului de ou nu trebuie sa ma sperii ca il platesc asociatiile de gaini.

      Daca cineva care vinde ulei de sarpe incearca sa ma convinga ca albusul de ou e toxic si ueiul de cobra e mana lui Dumnezeu . . . abia atunci imi pun intrebari.

      In analogia de mai sus, dl. profesor nu si-a ascuns niciodata interesele profesionale, iar cei care il ataca la persoana fara nici o baza nu fac decit sa se faca de ris…. exact asa precum a sugerat articolul initial.

    • @neamtu tiganu

      Faceti citeva presupuneri fara temei:
      – stiind ca Crusoe e Robinson deduceti ca robinson e Crusoe (petitio principii)
      – nu aveti de unde sti ca sint un domn si nu o doamna (Mrs. robinson)
      – credeti sa eu apar cifra de 97%, eu nu am spus decit ca ea NU sprijina teoria
      „dezinformartii deliberate”, ci dimpotriva. Si nu cred ca acest fapt putea sa ii fi scapat Dlui Cranganu.

      In plus, Dl Cranganu incepe cu o ampla desfasurare de eruditie ca sa ajunga la scenarii cu complotisti „majoritar liberali”. E o coborire a discutiei pina la un nivel de un schematism cuasi-caricatural. Daca iarasi amestecam aspectele stiintifice cu cele politice sintem iar la Lisenko si cei 100 contra lui Einstein. Nu cred ca il banuiti pe Dl. Cranganu de a fi rudimentar. Eu, dimpotriva, ii acord subtilitatea de care il cred in stare si nu fac decit sa prelungesc IN SENSUL domniei sale ideea de complot.

  19. O explicație alternativă a fenomenului de seră, fără considerarea gazelor antropogene cu efect de seră

    Doi cercetători, Ned Nikolov și Karl Zeller, au publicat anul trecut în revista Environment Pollution and Climate Change o explicație alternativă a fenomenului de greenhouse.

    Cei doi autori au plecat de la faptul că efectul de seră natural este în jur de 90K, adică de 2,7 ori mai puternic decât a fost presupus în ultimii 40 ani. O intensificare termică de o asemenea magnitudine nu poate fi explicată pe baza radiații infraroșii care este absorbită de atmosferă (i.e., circa 158 W/m^2), ceea ce necesită o re-examinare a teoriei efectului de seră.

    Pe baza unor analize statistice și modelări ale unor seturi de parametri climatice, autorii au ajuns la concluzia că efectul de seră terestru este produs de doi factori: radiația solară din partea superioară a atmosferei și presiunea atmosferică totală de la suprafața terestră.

    O altă descoperire revelatoare a studiului menționat este faptul că efectul de seră „atmosferic” considerat în prezent ca fenomen radiativ este de fapt o amplificare termică adiabatică (indusă de presiune) analogă încălzirii prin comprimare și independentă de compoziția atmosferică.

    În consecință, fluxul global generat de unde cu lungime mare, care se presupune în prezent că contribuie la încălzirea suprafeței Pământului, apare ca un produs între temperatura aerului, controlată de încălzirea solară, și presiunea atmosferică.

    Cu alte cuvinte, așa-numita „radiație cu efect de seră” este în realitate rezultatul efectului termic atmosferic, nu o cauză a acestuia.

    Modelul empiric publicat are și implicații fundamentale pentru rolul oceanelor, vaporilor de apă și albedoului planetar în clima planetară. Deoarece au fost produse printr-o încercare riguroasă de a descrie temperaturile planetare în contextul unui continuum cosmic, folosind o analiză obiectivă a observațiilor verificate din întreg sistemul solar, aceste constatări impun o schimbare de paradigmă în înțelegerea efectului atmosferic de „efect de seră” ca proprietate fundamentală a climei.

    După cum se poate constata din lectura rezumatului, nu se face deloc vorbire despre CO2 și/sau CH4 sau alte gaze antropogene cu efect de seră.

    Detalii: New Insights on the Physical Nature of the Atmospheric Greenhouse Effect Deduced from an Empirical Planetary Temperature Model

    • Articolul citat are structura: ipoteze rezonabile, modele discutabile, rezultate rezonabile, interpretări fanteziste.
      1. mecanismele de transfer termic atmosferic sunt radiative, conform legii Stefan-Boltzman, dar modulaţia survine din alte căi, mai puţin cuprinse în modelări, în speţă difuzia vaporilor între punctele de evaporare şi de condens; este, mai degrabă, un transfer de entalpie decât de altfel de energie internă
      2. transformările termodinamice sunt preponderent isobare, mai puţin adiabate, cum susţine articolul; o fluctuaţie de presiune atmosferică de câţiva milibari are impact mai mic decât o fluctuaţie de temperatură de 1K care induce o variaţie în presiunea relativă de vapori a apei de 1% (a se vedea fenomenul de punct de rouă…), iar căldura specifică de evaporare/condensare este de trei ordine de mărime mai mare decât cea specifică a aerului; singurele fenomene similar adiabaticelor sunt vânturile, dar un calcul simplu de bilanţ energetic indică infinitezimalitatea lor în economia mare a contextului
      3. în discuţie nu sunt procese termodinamice în echilibru termodinamic, ci procese foarte apropiate, quasi-stabile; intrepretarea relaţiei politope ca fiind echivalentă cu o compresie adiabată este fără argument în măsurătorile de presiune atmosferică; explicaţia nu poate proveni din această direcţie, altminteri atmosfera s-ar umfla adiabatic unde bate soarele şi s-ar tufli tot adiabatic unde nu bate, ca o cocă pusă la dospit
      4. mult mai pertinent ar fi un model care să modeleze gradientul pe altitudine de temperatură şi de presiune de vapori pentru apă, ceea ce poate fi valabil şi pentru alte corpuri cereşti cu procese de evaporare-condensare
      5. absorbţia în infraroşu este legată de rezonanţele de vibraţie/ rotaţie ale moleculelor, în timp ce teorema echipartiţiei energiei pe grade de libertate asigură transformarea acestei energii în energie termică; gradientul termic pe altitudine şi scăderea de presiune totală conduce la saturaţie şi condensare, de unde şi tipurile de nori; spectrele în infraroşu sunt disponibile pe internet
      6. albedo nu este dat doar de spectrul vizibil… amuzantă conexiunea cu CMBR, altfel cam neperturbată de atmosferă (e o altă discuţie despre originea CMBR, a cărei izotropie este un argument pentru teoria Big Bang, ca o deflaţie adiabatică a radiaţiei iniţiale prin expansiunea universului… altă poveste, oricum are o temperatura absolută de cca 4.7 K, deci nerelevantă)
      Concluzii:
      1. Consider că fenomenele climatice nu pot fi perturbate de CO2 în măsura în care se măsoară, ci că sunt alţi factori cu cel puţin un ordin de mărime mai importanţi… e.g. schimbarea aspectului Terrei prin agricultură şi defrişări (a propos de factori antropogeni modulatori de albedo)
      2. Consider că articolul cu pricina suferă de carenţe de modelare şi interpretare, deşi rezultatele sunt rezonabile… sunt n exemple de teorii fenomenologice care au dat rezultate rezonabile, dar… explicaţiile ulterioare au arătat că alta ar fi situaţia
      3. În dorinţa de a refuta pretenţiile altora, eu m-aş feri să calc în aceleaşi străchini sofistice cum fac alţii, evident din interese (cine are informaţii poate estima o tendinţă, pe care o poate monetiza transformând-o într-o politică, printr-un despotism retoric, pentru…$)

      Cu simpatie şi interes constructiv pentru demersul Dvs, în aşteptarea unor modele mai pertinente

      PS Unele interpretari din comentarii sunt funny

      • Puteți citi comentariile autorilor studiului, împreună cu păreri pro, neutre și contra, exprimate de alți experți în articolul

        Study blows ‘greenhouse theory out of the water

        Părerea mea este că avem de-a face cu o ipoteză care face predicții și, conform lui Popper, predicțiile vor trebui verificate independent: Dacă sunt valide, ipoteza este acceptată și va trebuie să parcurgă mai multe testări până va deveni o nouă teorie. Dacă predicțiile nu sunt confirmate, atunci lada de gunoi a istoriei științei va găzdui și această ipoteză.

  20. Prin definitie, temperatura este efectul sumei energiilor cinetice ale moleculelor asupra unei suprafete si se masoara tocmai prin variatia de volum produsa ca urmare a presiunii create, care tot prin definitie este un efect de decelerare a vitezelor;
    deci Ts-Tr=efect presiune atmosferica=f(Gatm/S)=f(Matm)=f(Nmolecule x Mmolecula), efectul CO2 intervenind doar prin Mmolecula mai mare;
    daca CO2 ar contribui la cresterea temperaturii prin implicarea capacitatii sale diferite de absorbtie a radiatiei, ar trebui sa creeze o presiune suplimentara presiunii gravitationale (reprezentata de energiile cinetice de translatie), prin transferul energiilor cinetice de vibratie, interna, precum in cazul solidelor/lichidelor; cum distanta mare dintre moleculele gazului atmosferic nu poate conduce la transferul vibratiilor interne, efectul acestora nu poate fi resimtit, asa cum nu putem resimti nici cinetica interna a atomului, care nu inceteaza la temperatura nula, de zero Kelvin; cu alte cuvinte, prin absorbtie, radiatia nu se transforma obligatoriu in sursa de caldura, ci, in cazul gazelor, doar intr-un „gadilat” care mai devreme sau mai tarziu, va fi rejectat de atomul excitat tot sub forma de radiatie si nu sub forma de energie cinetica transmisa solului sau altei molecule.

  21. Imi place sa citesc articole care au referinte catre sursele originare de informatie. Si imi mai place nivelul ridicat al calitatii comentariilor.

    Cred ca subiectele din articol despre fracturare hidraulica si incalzirea globala sunt niste variante scurte ale unor probleme complexe despre care eu cunosc extrem de putin printr-o educatie formala in scoli acceptate oficial.

    Indiferent de parerea mea despre fracturarea hidraulica, nu-mi place cum autoritatile Romane au administrat situatia la Pungesti. Ca sa aduc un alt subiect care nu-mi place cum a fost administrat, sa privim si spre Rosia Montana unde exista un consens dubios intre autoritati si presa ce este complet opus referendumului ce s-a organizat in zona. Nu se poate corecta o „ignoranta” perceputa astfel de cineva prin brutalitatea fortelor de ordine si autoritatilor unui stat. Statul pana la urma trebuie sa respecte vointa oamenilor, chiar daca o considera ignoranta. Iar daca statul isi face treaba onest, se arata un arbitru neutru (ce nu ia spagi de la parti) si creeaza un forum pentru discutii si informare, atunci oamenii vor putea sa ia cea mai buna decizie pe care o cred ei si nu trebuie numiti ignoranti sau altfel….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultima carte publicată este Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro