joi, mai 30, 2024

Edmund Burke şi firescul libertăţii

Recitirea lui Edmund Burke este, în  era digitală, un exerciţiu de insurgenţă “reacţionară”. Nimic din ceea ce constituie viziunea lui Burke nu  pare să mai aibă sens  în lumea locuită de noi. Nerăbdarea prezentului,  frenezia experimentului  utopic, ignorarea  trecutului,  toate acestea sunt semnele sensibilităţii  radicale ce trezea în Burke, în urmă cu două secole,  răspunsul său conservator.

Şi poate că firescul libertăţii a devenit  cu adevărat suspect în era digitală. Strivit între regulamente şi cifre, desemnat ca parte din întregul ce trebuie  desenat şi controlat, subiect permanent reeducat, încadrat în reţele  sociale şi ameninţat cu naşterea  atotputernicei inteligenţe  artificiale, omul concret, cel care nu poate fi redus la statistici şi rapoarte, este un actor  stingher şi izolat. În clipa în care vocile radicale evocă fericirea umanităţii, omul  este uitat.  Personalitatea sa se topeşte în  pasta viitorului  luminos.

Căci firescul libertăţii este însăşi forma de întruchipare a existenţei care să nu se reducă la un stadiu larvar. Dincolo de ecrane,  dincolo de  marile cauze, se află  viaţa  cu seninătatea şi nefericirea ei. Disciplina ei stranie nu se poate supune elanului nivelator al  radicalilor. Clipele de bucurie şi de tristeţe nu pot fi mimate de nici o maşină rafinată, cu a ei impresionantă viteză de calcul. Dragostea maternă nu poate fi înlocuită  de surogatul unui laborator. Contemplarea cerului  şi a mării  înseamnă actul de manifestare al  umanităţii ce nu se mărgineşte, în  gesturile sale, la automatismul  prezentului  etern.

Acele mici insule despre care vorbea   Edmund Burke sunt refugiile în care se poate regăsi firescul lipsit de emfază al libertăţii.   Arta, familia, prietenia, dragostea,credinţa, sportul, orele de răgaz sunt  bariera în spatele căreia omul concret se refugiază, atunci când statul animat de instincte prometeice    îl asaltează, cu proiectele sale himerice.  Pasiv sau activ, oamenii caută să îşi construiască un teritoriu al  micii lor autonomii:  nespectaculos şi deloc revoluţionar, el  le oferă consolarea pe care nu le-o pot acorda utopiile . Cât despre patria  de care ţin, ea nu este decât o însumare de mici patrii:  limba şi nostalgia ne conferă unitatea  organică ce nu are nimic în comun cu ordinea de caazarmă a  demagogiei.

La acest firesc al libertăţii, atât de dispreţuit de visătorii ucigaşi ai politicii, merită să  ne întoarcem, pe urmele lui Burke. Limitarea statului, garantarea  proprietăţii, constituţionalismul sunt instrumentele de care  ne putem servi spre a limita apetitul radicalismului pentru revoluţionare perpetuă. Intelectualilor şi activiştilor le putem opune, mereu, înclinaţia spre ordinea spontană şi organică  a vieţilor libere. Împotriva utopiei putem mobiliza  resursele de simplă ingeniozitate ale oamenilor ce nu sunt inteligenţe artificiale, ci persoane unice, irepetabile şi imperfecte . Perfecţiunea etanşă a visului totalitar striveşte, nivelează şi amuţeşte, pentru totdeauna.

Recitirea lui Burke este un astfel de răgaz  al reflecţiei.  Schemele  geometrice sunt, mai devreme sau mai târziu, o reţetă a tiraniei.   Dincolo de marginile guvernării şi ale statului se află domeniul imperfecţiunii umane. Libertatea este graniţa pe care statul  omnipotent o detestă.  În absenţa ei   răceala de laborator a utopiei tehnologice ar  domni, suveran, peste noi. Iar  firescul   vieţilor  de demult  ar  înceta să mai fie amintire, de vreme ce viitorul însuşi ar înceta să mai existe, înlocuit  de prezentul etern al  lumii  fascinate de ecranele ei tactile. 

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Niste meditatii cat se poate de binevenite asupra societatii actuale. Cert e ca lumea incepe sa semene tot mai mult cu Minunata lume noua a lui Huxley, nu cu 1984 asa cum tot ni se spune.

  2. Un subiect sensibil de abordat fie doar din motivul ce tine de libertatea de apreciere a fiecarui individ libertate ce nu este uniforma sau uniformizata ca parte a intelegerilor fiecaruia dintre noi .Nostalgia trecutului este doar o aparenta fiecare dintre noi extragind din trecut tot ceea ce cindva ne-a furnizat , la nivel personal , o stare de bine si aruncam restul la cosul de gunoi al Istoriei asa cum facem de fiecare data cu orsicare lucru aflat in preajma noastra atunci cind el nu ne mai este folositor si cind acesta nu ne mai poate sustine ideile .Practic ,ne folosim, partial ,de ceea ce am trait odinioara doar spre a ne creea a alta stare de bine ce devine motivata de unele pasaje ale trecutului .Adicatea ne mintim singuri de fiesce data poate chiar cu buna stiinta . Firescul vietilor de demult nu este tocmai firescul adoptat de cei ce traiesc acum .Trecutul are si el paginile lui de nefiresc poate mai multe decit ne-am fi inchipuit cindva . Libertatea are si ea multiplele ei forme de exprimare. La acest nivel al intelegerii nu putem decit sa aminitim :A fi? Nebunie şi tristă şi goală;Urechea te minte şi ochiul te-nşală .Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.Acestea fiind spuse cindva de cel „Nepereche” putem fi parte doar a ceea ce numim acceptabilitatea timpurilor in care traim .Punerea in balanta nu este posibil de facut .Masurarea a tot ceea ce ne inconjoara nu poate fi facuta cu ustensilele trecutului .Doar prezentul este cel care poate a ne oferi masura lucrurilor .Dupa cum bine vedem nostalgia nu este deloc profitabil de afirmat atunci cind timpurile ne arata un cu totul alt adevar pe care din nefericire multi dintre noi nu l-au putut vedea sau intelege in partea lor de existenta ce tine de trecutul fiecaruia .Poti fi liber chiar si atunci cind societatea nu iti ofera asta .Imperfectiunile modelor sociale ,existente in mai toate timpurile ,au oferit celor care au stiut a ocoli dorinta unora de control absolut, o viata libera .Lupta intre libertate si dorinta de control a Statului exista de cind lumea si Pamintul .Formele ei sunt cunoscute .

  3. Da, in sfirsit un articol pe gustul meu, care, pe undeva, se bate cap in cap cu precedentele.
    Da, de trei ori da

    Libertatea este graniţa pe care statul omnipotent o detestă.

    Atunci cind statul omnipotent e parte dintr-o organizatie suprastatala si mai omnipotenta, daca se poate spune asa, cum e EU, atunci libertatea e o vorba in vint.

      • Paradoxal, de catva timp incoace constat ca in Romania libertatea de expresie este mult superioara aceleia din Germania.
        In talkshow-urile devenite clasice (Maischberger, Lanz, Will, Illner) este invitat un conservator (considerat din start ca „radical de dreapta”) si vesnicii prezenti, care reprezinta partidele din coalitie: insi de stanga, habarnisti semidocti si nescoliti, lobby-isti tari in gura.
        Sigur ca fata de 2020, cand in ziarele germane orice postare „nelalocul ei” era anihilata de cenzura redactiei, astazi, poti posta aproape orice.
        Dar asta numai pentru ca forumurile sunt pline de „securistii de serviciu” care desfiinteaza imediat orice parere neconforma cu politica de stanga a UE-ului.
        Lasand la o parte ca incet, incet, se iau masuri tacite impotriva celor care indraznesc sa contrazica sau sa ridiculizeze politica neo-comunista. Internetul este supravegheat si, sub pretextul ca injuriile si insultele urmarite si (eventual !) trebuiesc combatute legal, li se alcatuiesc „dosare” suspectilor. Ca pe vremuri in Romania ceausista.

    • @neamtu tiganu
      Mutati-va in Rusia lui Putin sau in Belarus si incercati sa postati pe acolo asemenea mesaje (sa vedeti ce se intampla;)

      • Replica din tramvaiul din Ferentari, daca nu-ti place ia-ti masina mica. Tipic Florix.

        Fiecare are limita lui de libertate, unu e fericit daca-i da voie nefasta o data pe luna la o bere cu baietii, altul se simte incorsetat daca trebuie sa duca gunoiul.

        Germania, am mai spus, e o tara minunata unde sa muncesti, mi-a facut multa placere si am cistigat f bine. In schimb nu e o tara unde sa traiesti. Pe aici orice lucru care nu e semnalizat direct ca e permis, e automat interzis. De aceea nici nu mai exista placute cu „nu calcati pe iarba”, ca automat nu ai voie.
        Acum e chiar catastrofal, verzii interzic tot, mincatul, mersul cu masina, incalzitul, imbracatul, fumatul, cica si facutul copiilor e nasol.

        • Acum e chiar catastrofal, verzii interzic tot, mincatul, mersul cu masina, incalzitul, imbracatul, fumatul, cica si facutul copiilor e nasol. Ei da, daca n-as merge regulat pe acolov-as crede. De unde scoateți astea cu mancatul, mersul cu masina, etc? In ce parte din Germania există asemenea restricții?

  4. E. Burke nu a fost un ganditor sistematic si foarte coerent, era un whig (´liberal´), din discursurile lui ocazionale a fost extrasa si sistematizata ulterior o ideologie conservatoare, in special prin ´sinteza´ lui R. Kirk. In orice politologie serioasa Conservatorismul – in cazul de fata, ´trdaditionalist´, e trecut ca ´ideologie´, fara sens peiorativ, retorica anti-ideologica e tot ideologica (v. de ex.A. Heywood). Remarc in articolul de mai sus jargonul ´organicist´ atat de specific Conservatorismului romantic ´traditionalist´ si contra-iluminist. ´Ordinea spontana´ trimite, bineinteles, la Hayek, al carui ´spontaneism´ darwinist isi avea originile in vitalismul-existentialismul ( Lebensphilosophie ) la moda la inc. sec. 20. ´Statul minimal´ e un stat ´intensiv´, adica un leadership puternic, un stat ´viril´ si chiar autoritar – explicit la Hayek ( si la Voegelin care, pe langa lucrarile timpurii despre ´rasismul spiritual´, avea una despre statul austriac autoritar ) ca solutie la ´totalitarismul´ echivalat cu socialismul interventionist ca stat ´extensiv´, birocratizat ( C. Schmitt folosea dihotomia ´stat total calitativ´/organic – ´stat total cantitativ´/mecanicist ).
    Cat despre Conservatorismul traditionalist , e vorba de ´populismul´ (agrarianismul, ´taranismul´) fin de siecle, cu diversele-i manifestari – si utopiile comunale -, coincizand cu Romantismul tarziu si decadentismul – slavofilism, volkism, barresianism, acest conservatorism romantic se altoise pe Socialismul romantic ( Saint-simonism ) si era foarte diferit de Conservatorismul politic iluminist, ´hobbesian´. Ca si mai tarziu, foarte multi intelectuali de stanga si revolutionari migrasera la dreapta, Baudelaire, Wagner, Dostoievski insusi, exista o logica, o continuitate, in aceste metamorfoze. Este un socialism particularist, ´organicist´ si nationalist, ´vitalist´ ( nietzscheean, ca la Sorel si chiar la Mussolini ), in reactie la acela materialist si internationalist, marxist (v. lucrarile fundamentale ale lui Zeev Sternhell, de care totusi, am impresia vaga, politologii nostri ideologi nici macar nu au auzit, au ramas blocati undeva in era Razbiului rece … ). Burke era foarte apreciat in cel de-al doilea Reich, J. de Maistre, de asemenea, il admira ( a propos, negatia sau relativizarea nominalista a unei naturi umane universale – si a drepturilor ei – intra in conflict direct cu dogma crestina a Intruparii si a mantuirii universale, printr-o astfel de ´natura´, in care nu mai exista ´nici grec, nici iudeu´… ) O alta sursa importanta a traditionalismului era Herder, cu panteismul sau volkist. Traditionalismul e ´istoricist´, in sensul istoricismului german – ´holist´ si ´vitalist´ (v. Fr. Beiser, care se ocupa pe larg de acest subiect in lucrarile sale ), de altfel aceasta ´traditie´ e aproape sinonima cu ´Istoria´ sau ´experienta istorica´ si nu are efectiv nicio legatura cu ´traditia´ in sensul concret si pozitiv, cum e traditia crestina. E un traditionalism sincretic, amorf si vid, aceeasi noapte romantica in care toate vacile sunt negre, un sac din care fiecare scoate ce-i place, ´istoria´ fiind materia tuturor ideologiilor. De la Burke ne-a ramas faimosul discurs ´despre sublim´ unde sublimul romantic, un fel de teroare sacra, era exemplificat prin giganticul Satan miltonian. Suntem in plina revolta romantica ( de altfel, W. Blake, care nu era un prost, era convins ca Burke facea si el parte, pe ascuns, din ´partida Diavolului´ – discursul romantic despre sublim ilustrand aceste ambivalente – ca si conceptia ´providentialista´ despre Revolutie – la de Maistre, dar chiar si la Tocqueville, – Revolutie ´satanica´ si totusi inevitabila,mantuitoare, sublima … ). Printre inocentele ´prejudecati´ burkeene ( altfel spus, idolii tribului ) pot fi numarate, desigur, si acelea antisemite. Conservatorismul romantic avea un cert caracter anti-intelectualist, fideist, irationalist, iar ´pesimismul antropologic´, ´tragic´, era nu doar romantic, ci decadent, ca atare foarte modern,´modernist´ si anti-traditional. Este nominalist si astfel difera fundamental de ´traditia crestina´, etc. Maestrul lui J. de Maistre era ´teozoful´ C.L. de Saint-Martin, – de Maistre, care era francmason ( ca si Burke, ca si Herder ) , propovaduia un Crestinism alternativ, in maniera utopiilor milenariste socialiste, joachimit, foarte politizat, teocratic, o ´religie(teologie)-politica´ in sensul cel mai propriu. Demaistrianismul s-a altoit cu pozitivismul si asa s-a ajuns la Maurrasism, care in fondul sau era neo-pagan si feroce anti (´iudeo´)-crestin. Firesc, caci este vorba despre ´religia romantica´ naturalista, panteista, funciar ostila aceleia crestine si revelate ( de aici si prometeismul, titanismul sau luciferismul romantic si ´libertarian´ ). Iar din acest naturalism ´organicist´ deriva, logic si in linie dreapta, rasismul biologist – adica din idealul tipuriu romantic, ´expresivist´, al omului integral, natural, ´bun si frumos´ ( sanatos). Cu Nietzsche, acest neo-paganism romantic doar si-a lepadat haina crestina.
    Russell Kirk, care era un cosmopolit, autor de ´povestiri de groaza´ si pasionat de ocultism si de castele bantuite – un imaginar ´gotic´ ( postmodern, spune biograful sau, G. Russello), medievalist – nu medieval ! – , era mult mai influentat de maurrasismului literar – T.S. Eliot, G. K. Chesterton, H. Belloc etc., decat de E. Burke – care era inca iluminist – , este vorba de neo-traditionalismul la moda la inc. sec. 20, ca religie sau ´ortodoxie´ viguroasa sau ´musculara´, reactionara, de ´criza´ – impotriva efeminatei si degeneratei religii liberale – , de inclinatii militante, revolutionare si fundamentaliste. Dupa razboi acest curent continental traditionalist ( impletindu-se cu agrarianismul sudist) a fuzionat cu alte curente conservatore americane, Old-Right protestante, neo-liberalismul hayekian sau ´austriac´ si libertarianismul, in ´sinteza´ lui W. Buckley-Jr. Si, desi in acest tip de discurs Hayek isi da mana cu E. Burke ( adica R. Kirk ), R. Kirk il dispretuia pe economistul austriac care, la randu-i, a tinut un celebru discurs ´De ce nu sunt conservator…´
    G. Nash credea ca cele doua mari curente conservatoare, traditionalist si libertarian, erau contradictorii. Nu e locul, dar s-ar putea arata ca ´supra-omul´(Atlasul) libertarian e pivotul ´comunitatii organice´ ( Gemeinschaft ) si un fel de ´om colectiv´ ca specie noua si futurista, tendintele anarhiste fiind relative strict la Leviathanul liberal- Gesellschaft. Comunitate organica, stat minimal, lider carismatic. Omul nou, omul autentic, integral, natural (firesc), ´spontan´. Dar dealerii de idei nu sunt, prin definitie, constienti de sursele si de potentialul acestora.
    Pt. ca Dnul V. Banescu posta zilele trecute propozitia apodictica dupa care ´Crestinismul e conservator´, cred ca aceste ecuatii-echivalente sunt riscante, nu foarte diferite de acelea mai vechi, ale ortodoxismului=romanism, au exact acelasi mecanism logico-ideologic si tot despre ideologizarea/politizarea religiei este vorba. Sau, altfel spus, daca nu sunt conservator, daca sunt social-democrat etc., nu pot fi ´crestin´ adevarat ?! …
    ´Traditionalismul e credinta moarta a viilor, traditia e credinta vie a mortilor´: J. Pelikan.

    • Scuze pt. lungimea comentariului, dar lucrurile trebuie puse putin in context. Apreciez pozitiile decente si curajoase ale Dnului Vasile Banescu, dar raman unele nedumeriri, mai ´teoretice´. Cred ca e o necunoastere, mai mult decat scuzabila, a apelor tulburi pline de rechini ideologici.
      In ce masura Conservatorismul este sau poate fi crestin sau Crestinismul este conservator?Problema nu doar de nuanta, ci de ´esenta´: cand se spune ca ´Crestinismul e conservator´ se intelege ca este calificat, explicat si definit prin ´conservatorism´, ceva mai cuprinzator si o ´religie´ sui generis, una politico-ideologica, cu propriile-i dogme, canoane, rituri, sfinti si eretici. Ce trebuie sa facem pt. a fi buni crestini, daca Crestinismul ´pur si simplu´ nu mai e de ajuns, sa ne convertim si botezam la ´Conservatorism´?!
      Un amestec ´teologico-politic´ de omiletica crestin-conservatoare, cu marele ierarh-vanator, crestin wagnerian si amator de ´spirit´, R. Scruton! O.k., exista un ´cerc al conservatorilor romani´, foarte sofisticati si educati – la Paris, la Londra, in State – ´initiati´ in misterele geopolitice si in rafinamentele decadentismului reactionar ( ´insurgenta reactionara´ ?! … ), cineva – un conservator foarte important dar putin exasperat – vorbea de iezuitismul ortodox, stia el ce stia ( exista si baptism si evanghelism ortodox, ba chiar si islamism ortodox ! ) … Dar nu e doar o eroare, inocenta, de limbaj, caci discursul conservator, oricat de ´luminat´, adapteaza si modifica Crestinismul dupa propriile interese – il scoate la tribuna – , in plus, conservatorismul nu e necesar crestin si totusi ramane fundamental acelasi, indiferent de crez – nu o data conservatorii crestini trec peste neintelegerile religioase, neglijabile in context, si se prind in hora anti-progresista cu conservatori atei sau neo-pagani – pot fi date ex. concrete ( un mare conservator si medievalist ii lauda pe angry men armati, cica ´libertarieni´, vikingii si samanii de la Capitoliu ). Se mai poate vedea cum apostolii ´claritatii morale´ intra in cele mai neverosimile aliante, cu truthersii si qanonistii cei mai fanatici si mai ridicoli, pe principiul verificat si ´realist´ ca dusmanii dusmanilor mei sunt prietenii mei, destul acuma sa fie antiputinisti si, bineinteles, ´anticomunisti´, la o adica merg tot felul de ultraconservatori si fundamentalisti, fie si putin antisemiti, din impetuozitate. Cu asa prieteni nici nu mai ai nevoie de dusmani. Si ce credibilitate sa mai aiba trambitarea morala ? Care evoca mai curand o morala sau o etica, razboinica(-rece), ´a autenticitatii´? …
      Crestinismul degradat la retorica ideologica, invocat in certurile si razboaiele ideologice si personale, dar nimeni nu poate vorbi in numele Crestinismului.

    • Din fericire, toate ideologiile vor dispărea din cauza celei de a IV-a Revoluții Industriale, cea a Inteligenței Artificiale și a Geneticii. Din nefericire, va dispărea și Lumea pe care o știm din Istorie…

  5. O analiza scurta si la obiect a conditiei omului contemporan, impovarat de o existenta ce suprima vizibil gradul sau firesc, natural de miscare libera in sens figurat. Cu toate neajunsurile acestei situatii.

  6. Digitalizarea excesiva, capitalismul cu marje de profit cat mai mari, polarizarea si diferentele sociale si economice mari duc la o restrangere a libertatii. Mentinerea unui analfabetism constant, a unui grad de saracie duce la o perceptie gresita a libertatii, la o desocializare graduala, la discriminare. Tendintele actuale se arata tot mai conflictuale iar lupta pentru resurse si teritorii le vor adanci. Libertatea constructiva si pozitiva tinde tot mai mult sa devina o teorie.

    • Pai sunteti liber sa ramaneti nedigitalizat, sa traiti pe sperante de pomeni de la UE si sa nu va ganditi de loc la profit si cheltuieli.
      Adica un adevarat Greiere petrecaret si autovictimizat intr-lume de furnici, dar cu pretentii sa aiba cuvant greu in societate.

      • Comentariu pentru aflat in treaba! Contributors ar trebui sa va taie ca postac, pentru ca de foarte multe ori nu faceti atacuri de idei ci la persoane.Nu sunt contra digitalizarii ca mod de simplificare a birocratiei, dar ce este prea mult strica. Pomanagiu este ala care zice!

        • @Agora
          In Estonia sau e-Estonia ati fi ridiculizat in ceea ce priveste reducerea drastica a birocratiei prin digitalizare.
          Presupun ca daca nu aveti vreun spatiu de discutie, o agora adica, macar un stat la coada la ghiseu pentru depunere de acte online dar la ghiseu :)) intr-un dosar cu sina va face sa rezonati cu socializarea de tip vechi.
          Si toti ceilalti trebuie sa platim in calitate de contribuabili pentru preferintele sau indaptabilitatea celor cu asemenea preferinte.

  7. Interesant este si Aldous Huxley care la randul lui a prezis aceasta lume „noua” care tinde spre „perfectiune”. Odata cu aparitia tehnologiilor, drepturile omului se disipeaza treptat, iar metodele de control se rafineaza si ele. Drepturile si libertatile noastre vor fi create in laboratoare sofisticate. Ideologiile raman aceleasi, doar metodele se schimba.

  8. Nenorocirea este că Libertatea poate degenera în anarhie. De aceea, pe baza Vechiului Testament, s- a inventat statul democratic, care trebuie să mențină drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv să apere Omul de cele două extreme, anarhia și dictatura. Dar, da, a treia Revoluție Industrială împinge Lumea către anarhie.

  9. „De aceea, pe baza Vechiului Testament, s- a inventat statul democratic,”

    Revolta lui Bar Kohba impotriva romanilor (132–136 CE) a fost parte din razboaiele evreilor cu romanii si al treilea razboi in aceeasi perioada de timp cu razboale dacice impotriva romanilor.
    Bar Kohba NU a fost rege ci NASI adica Seful Statului.
    Numele in ivrit (ebraica) pentru presedintele Israelului este NASI.
    Presedintele este ales indirect de parlament (Knesset). Democratie parlamentara cu alte cuvinte.
    Dar Bar Kohba era un lider militar si nu a fost ales de un parlament.

    • Mă refeream la faptul că Vechiul Testament are ca idee fundamentală principiul metafizic al Libertății Omului, spre deosebire de Noul Testament care are la bază principiul Iubirii. Filosofii capitaliști-liberali când au teoretizat statul democratic au avut ca bază principiul Libertății din Vechiul Testament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro