joi, martie 28, 2024

EDU CER solicita promovarea valorilor autentice in plan profesional si managerial.


Recent, intr-o scrisoare deschisa,   domnul Gabriel Liiceanu (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-10267021-balta-statuta-facultatilor- noastre.htm ) face cunoscut publicului o noua „crima” academica in toata regula, savarsita de camarilele si gastile universitare incompetente, corupte, mediocre, ahtiate de putere si bani. Crima a fost savarsita impotriva unuia dintre cei mai valorosi tineri filosofi romani, domnul Cristian Ciocan (http://ad-astra.ro/whoswho/view_profile.php?user_id=1265&lang=ro) si s-a petrecut la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Filosofie. Domnul Ciocan are doctoratul la Sorbona, postdoctorat la alte mari universitati ale lumii, a publicat o monografie in cea mai prestigioasa editura stiintifica din lume (Springer) si 11 articole publicate in reviste stiintice cotate ISI. Contracandidatul nu are nici macar un astfel de articol stiintific, dar a publicat in revista de la Zalau. In fapt, vina domnului Ciocan este ca e mult prea valoros si deci necontrolabil si nesantajabil de catre camarilele universitare ce detin puterea in mod absolut in feudele pe care le controleaza de 20 de ani

Concursul acesta, din pacate, nu este o exceptie ci o regula in toate universitatile din tara: chiar la facultatea unde este profesor rectorul UB Ioan Panzaru (http://www.romaniacurata.ro/articol-1826.htm) a avut loc un concurs contestat pentru modificarea metodologiei in timpul concursului. Nu mira pe nimeni ca senatul a invalidat contestatiile formulate (http://www.unibuc.ro/n/organizare/dirresumane/post-vaca/Personal_Didactic.php). Vreme de peste 20 de ani, camarilele universitare au alungat sistematic tinerii valorosi si in locul lor si-au adus la catedre  persoane obediente, mediocritati si insi fara personalitate, cu un singur scop: sa le asigure votul la alegeri prin care sefii de clanuri isi mentin la infinit dominatia de tip feudal intr-o universitate publica. Dominatie ce are un sigur scop: puterea si banii.

Mesajul pe care-l transmit si cu aceasta ocazie nefericita gastile universitare protejate de conducerile la varf ale universitatilor, a caror emanatie sunt, este cat se poate de clar:

Ne doare’n cot de Legea Educatiei Nationale, de performanta stiintifica autentica, de valoarea tinerilor, de banii contribuabilului roman. In feuda noastra, noi suntem baronii si facem doar „ce vrea muschii nostri”! In plus, transmit avertismentul clar adresat tinerilor care ar indrazni sa se abata „de la linie”: Nu aveti nicio sansa, in afara obedientei absolute…’

Asociatia Edu Cer solicita rectorului Universitatii din Bucuresti sa prezinte scuze publice domnului Cristian Ciocan si sa comunice opiniei publice explicatiile   referitoare la acest caz, motivele pentru care aceasta insitutie finantata din banii publici prefera in locul unui tanar cu doctoratul la Sorbona si opera stiintifica exceptionala la nivel international, un om de « casa » cu doctoratul in Bucuresti si publicatii la Zalau.

Totodata, pentru a pune punct batjocurii de la concursurile din facultati,  solicitam Ministrului Daniel Funeriu completerea imediata a Ordinului de Ministru privind atributiile CNADTCU precum si a Hotararii de Guvern privind ocuparea posturilor intr-o universitate platita din bani publici, cu urmatoarele puncte :

1)      Modificarea atributiilor CNACTDU care trebuie sa avizeze si concursurile de lector, conferentiar si profesor.

2)       Contestatiile la concursuri trucate si aranjate in stil dambovitean si nerezolvate de Senatul Universitar sa fie rezolvate de Minister prin numirea unei Comisii formate exclusiv din oameni de stiinta sau profesori universitari din strainatate, asa cum s-a procedat recent la evaluarea granturilor CNCS.

3)      Sanctionarea drastica a persoanelor care au trucat concursuri (membrii comisiilor, decani, rectori), care sa mearga pana la concedierea acestora, in cazul in care o comisie internationala invalideaza rezultatul/aranjamentul comisiilor interne.

In aceste zile au debutat alegerile universitare ce se vor intinde pe 2-3 luni. Asociatia Edu Cer solicita ministerului sa vegheze ca aceste alegeri sa fie organizate in spiritul LEN si sa le anuleze acolo unde legea este incalcata flagrant.

Solicitam ministrului Funeriu introducerea, prin Ordin de Ministru, a unor criterii minimale de calitate necesare ocuparii pozitiilor de director de departament, decan, rector, prorector. In toata lumea civilizata, asemenea pozitii de conducere se ocupa in urma unei selectii serioase, prin concurs public, deplin transparent. Nu ne putem imagina ca fie si la o universitate mai modesta, gen Freiberg, Praga, Bristol (ca sa nu vorbim de Oxford sau Cambridge), se ajunge director de departament fara sa indeplinesti criteriile minimale de eligibilitate la o competitie gen IDEI 2011 sau pe cele de abilitare la conducerea de doctorate. In universitatile romanesti valoarea a ajuns sa fie terfelita, sabotata si ingenucheata de camarile universitare, clonate pe criterii de gasca, impostura si nepotism.

Atragem atentia mediei si ministerului ca LEN a fost deja incalcata de catre marea majoritatea a universitatilor: cartele universitare in baza carora trebuiau sa se desfasoare alegerile s-au facut violand pur si simplu LEN: fara consultarea comunitatii academice. Cartele Universitare au fost scrise de camarilele rectorilor si decanilor actuali, principala lor preocupare fiind cum sa ‘fenteze’ LEN pentru a le asigura in continuare dominatia si puterea absoluta asupra institutiilor respective.

Edu Cer va monitoriza atent aceste alegeri universitare si solicitam ca toti candidatii alesi in functii de conducere sau ca membri in structurile de conducere (Consilii sau Senate universitare) sa indeplineasca standardele minimale stabilite de CNADTU pentru postul pe care il ocupa in prezent. Sa fii conferentiar sau profesor universitar platit de statul roman si sa nu indeplinesti aceste criterii minimale stabilite de stat si sa mai doresti si sa participi la conducera departametnului/facultatii/universitatii este o dovada de lichelism autentic a persoanelor in cauza.

Edu Cer va publica si mediatiza puternic in principalele agentii de stiri lista tuturor persoanelor care vor fi alese in functii sau structuri de conducere la aceste alegeri si care nu verifica criteriul minimal pentru postul pe care il ocupa. Va fi o lista a rusinii pe care o vom arata tinerilor studenti, astfel incat acestia sa vada personajele mediocre ce ii conduc. Pentru acest lucru solicitam ca toate informatiile sa ne fie furnizate la adresa de mail : [email protected]

COMITETUL DIRECTOR EDU CER

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. „Edu Cer va publica si mediatiza puternic in principalele agentii de stiri lista tuturor persoanelor care vor fi alese in functii sau structuri de conducere la aceste alegeri si care nu verifica criteriul minimal pentru postul pe care il ocupa. Va fi o lista a rusinii pe care o vom arata tinerilor studenti, astfel incat acestia sa vada personajele mediocre ce ii conduc. Pentru acest lucru solicitam ca toate informatiile sa ne fie furnizate la adresa de mail : [email protected]

    Citeste-te tataie si spune-mi acre e problema? Poate ca educer e mai mult decat doar Vlaston?
    Demersul nu e rau dar cand il faci matale cu limbajul matale de lemn in loc sa ajute mai mult incurca…

  2. Ba bucur ca si altii sunt de parere ca inainte de a avea tupeul sa ceri un post de conducere trebuie sa indeplinesti criteriile in vigoare ale postului pe care il ocupi.

    Daca sunt manageri atat de buni, dar nu au activitate stiintifica la nivelul universitar al postului pe care il ocupa, de ce nu se duc sa managerieze firme in agricultura si zootehnie. Ca e nevoie.
    Ce sa iti explice sau managerieze asemenea oameni. Cum se intra in CNATDCU fara merite?

  3. Domnule Vlaston,

    Parca aveam o clasificare ce a separat graul de negina.
    A trebuit sa aiba domnul Liiceanu o problema cu doctorandul dumnealui pentru a va da seama ca la universitatile de excelenta ale Romaniei se intampla asa ceva (adaugati si proiectul doamnei Andronescu conducatoarea Universitatii Politehnica).
    Si pana acum mergeau mai mult de 85% din fondurile invatamantului superior catre cele 4 centre universitare mari (Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara). Deci faptul ca marea reforma a insemnat taierea din cele 15% fonduri acordate univeristatilor mici si mijlocii (din cele 19 centre universitare) arata ca nu domnul Ministru (si se pare ca nici dumneavoastra) nu prea ati inteles nimic din functioarea sistemului universitar romanesc.

    Atat timp cat nu se opreste irosirea masiva a fondurilor la universitatile mari prin reformarea lor (promovarea valorilor, implicarea masiva in cercetare (nu numai a 20% din
    personalul unei universitati), eliminarea nepotismului si plagiarismului) mutarea a 5% din fonduri de la universitatile mici si mijlocii la cele mari (las la o parte acum metoda prin care s-a facut si asupra careia nu doriti sa va aplecati spiritul critic) nu inseamna nimic. Putem estima ca acolo se cheltuie ineficient mai mult de jumatate din fonduri (adica pste 40% din bugetul invatmantului superior) si se vor mai adauga acum inca 2-3% prin fondurile mutate.

    Priviti situatia inmatricularilor la doctorat la Universitatea Cuza Iasi si comparati proportia domeniilor care beneficiaza de aceste locuri BUGETATE la doctorat (dupa numarul de inmatriculati pe domenii) cu proportia contributiilor domeniilor la scorul univeristatii. Deci excelenta era de fapt in domeniile care au acum un numar nesemnificativ de inmatriculati comparativ cu domeniile fara rezultate notabile. IAR UNIVERSITATEA CUZA A FACUT TOTUSI CATIVA PASI PE CALEA REFORMEI (vezi regulamentele anti-nepotism, sustinerea cercetarii din fonduri proprii, etc.).

    Ierarhizarea domeniilor are un sens (in conditiile in care e facuta mai profesionist si transparent decat clasificarea) si speram ca i se va da mai multa importanta decat unei clasificari facute anapoda.

  4. Cred ca glumiti !!!
    Ia cititi Dvs mai jos pe blogul Dlui Butunoiu cum se face o recrutare intr-o institutie publica din Romania pentru un post important de Director!!!
    Pana la dl Presedinte al Romaniei ajung pilele !!
    Sa fim sinceri, cati dintre directorii sau sefii de/din institutii publice sau de companii de stat din Romania sunt angajati pe criterii de competenta asa cum cereti Dvs ??!!
    Nici unul!!!
    Toti, absolut TOTI sunt angajati pe criterii de coloratura politica, relatia nu stiu cui si a nu stiu cui…
    Vremurile alea cand valorile vor ocupa locul pe care-l merita sunt departe tare si nicicum in actuala guvernare PDL care a politizat absolut toate functiile publice si asta in mod oficial prin nu mai stiu care OUG din 2009.
    Ce va mira, ce mai sperati???
    Uitati-va la dl Boc si vedeti exemplul cel mai elocvent de numire in Romania.

    http://www.georgebutunoiu.ro/blog/index.php/2011/06/19/cum-am-recrutat-eu-pentru-stat/

  5. Lista cu probleme la universitatile din tara o puteti incepe citind cu atentie comentariile la articolele pe tema educatiei aparute pe acest site in ultima luna…de asemenea, puteti analiza site-urile universitatilor si compara Cv-urile cadrelor didactice ce ocupa posturi pana la lector (ca cele mai mari teoretic trec prin CNACTDU). Am vazut comentarii jenante (pe acest site) ce incercau sa explice alegerea facuta la UB dar si raspunsuri de bun simt care incercau sa arate niste repere valorice.

    Ma astept sa adunati argumentele pro si contra si sa elaborati un articol pe acest subiect, pentru a nu da „apa la moara” celor ce sustin pe la colturile universitatilor stupizenii valabile poate in sec. 19 intr-o tara europeana (dar nu acum). Sunt multi studenti care trebuie sa inteleaga cu argumente de ce un X este mai pregatit decat Y, desi Y este laudat continuu de grupuri de profesori universitari ajunsi in pragul pensionarii. Alfel, acesti studenti vor fi pervertiti sa considere mediocritatea ca normalitate si sa nu distinga intre valori autentice si pseudo-valori. Nu va asteptati ca universitatile sa-i invete sa fac aceasta distinctie, atat timp ca multe sunt saturate de mediocritate (cuantificabila prin rezultatele eforturilor lor academice).

    Faceti va rog acest lucru pentru a nu mai citi comentarii socante gen ” se poate ajunge profesor universitar fara doctorat (in SUA)” -altfel spus, noi (contribuabilii care ne mai preocupam ce se alege de banii bagati in universitati) de ce facem atat scandal ca jurnalele de circulatie locala (http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=despre) nu sunt la fel de importante ca jurnalele internationale indexate ISI ori macar Google Scholar.

    Doar sub presiunea publicului si a cadrelor universitare ce-si vad valoarea anulata oficial de mediocritati se vor putea aplica noile schimbari legislative.

  6. Stimate domn,
    Fara indoiala ca sunteti foarte bine informat si aveti experienta vietii universitare. Altfel nu-mi inchipui ce v-ar oferi creditul (intelectual si moral) de a vorbi en masse despre clici universitare mediocre si ahtiate de putere si bani etc. etc. Chiar asa, ati lucrat vreodata intr-o universitate? Ce anume va face sa credeti ca acest concurs reprezinta regula la toate universitatile din tara? Poate aveti informatii pe care eu, lucrand intr-o universitate bucuresteana de multi ani, nu le am. (Nu vreau deloc sa neg problema. Ar fi imposibil, fiind in sistem si confruntandu-ma cu ea tot timpul. Dar imaginea pe care o oferiti dvs. e simplista si, in ultima instanta, nedreapta cu multi oameni care nu se recunosc in asa ceva. Sau poate simplul statut de cadru universitar te face solidar cu coruptia sistemului si, ca atare, incapabil de obiectivitate?)
    In al doilea rand: preluati necritic caracterizarea extrem de neeleganta (ca sa nu spun altfel) pe care dl. Liiceanu o face celor doi candidati. Puteati sa pierdeti 2 minute pe net si sa cititi cv-urile celor doi. Ati fi vazut, poate, ca activitatea d-lui Iftode nu poate fi redusa la revista Studii silvane, iar a d-lui Ciocan la cartea publicata la Springer (si, in orice caz, va pot spune ca Springer nu e cea mai prestigioasa editura).
    In al treilea rand: o problema procedurala. De ce e nevoie de interventia Ministrului in acest caz? De ce ar trebui sa-i ceara scuze rectorului UniBuc d-lui Ciocan? Legea prevede niste proceduri de atac/apel, iar dl. Ciocan era liber sa depuna o contestatie. Poate ca nu avem incredere in institutii si legi (sau in aplicarea lor), insa asta era varianta corecta. Si sa nu-mi spuneti ca cei care aplica procedurile sunt in mod iremediabil corupti, sub influenta intereselor clicilor universitare s.a.m.d.
    Cred, d-le Vlaston, ca ceva mai putin furor revolutionar, ceva mai putina revolta principiala si ceva mai multa atentie la fapte ar putea ajuta discursul public in general. By the way, imi puteti poate spune dvs. de ce dl. Liiceanu, care e in sistemul universitar de doua decenii, a decis abia acum sa semnaleze o problema pe care, cu siguranta, o cunostea foarte bine si de mult timp? Sa fie vorba pur si simplu de geniul filosofic al d-lui Ciocan? Din nou, cred ca o lectura rapida a catorva informatii despre cariera celor implicati (si relatiile lor cu dl. Liiceanu) ar putea sugera un raspuns.
    Problema de care vorbiti e reala, e grava si, da, ne afecteaza la nivel de sistem. Aveti dreptate, e nevoie de reforma si de mecanisme autentice de selectie. Insa felul in care folositi acest caz pentru a va ilustra ideile (e vreun articol in care sa nu apara sintagma ‘fabrici de diplome’?) e cel putin discutabil.

  7. Sunt curios care va fi reactia d-lui Funeriu. Asta pt ca stiu persoane apropiate care au semnalat situatii anormale sau au facut propuneri -trimise pe email-ul d-lui Funeriu. Nu s-a primit absolut nici o reactie! Am fost toti dezamagiti dupa ce imi formasem o imagine buna legata de dl Funeriu. Stiu ca colegi din diverse universitati i-au scris mesaje cu ce se intampla in tara (spre exemplu cei de la Univ din Oradea) dar fara raspuns de orice fel.Sunt curios totusi daca iesirea in public este mai eficienta. Vom vedea… Deci d-le Vlaston, rugati ministrul sa raspunda la emailuri -macar sa le trimita la angajati care le vor citi cu atentie! Stim ca dansul este ocupat acum cu aberatiile d-nei Andronescu…

  8. D-le Funeriu,
    Am rugamintea in numele tuturor celor care apreciaza curajul de a face curatenie si a verifica corectitudinea ocuparii posturilor univeristare sa verificati situatia de la Facultatea de Geografie a Univ. din Bucuresti. Dati afara toate cumetriile din aceasta facultate: a se vedea conf.dr Marian Marin fiul fostului prof.univ. Ion Marin, asist.univ Mircea Visan, fiul prof.univ. Visan, la catedra de umana sa verificati numai locul,nasterii si sa vedeti de unde sunt toti etc. Din aceasta cauza nu figuram in top 200 Univ, nici macar in primele 400.

    Ar trebui să impuna ministerul la posturile ”inferioare” niste conditii minimale (pt ocuparea lor). De ex, sa verifice indeplinirea conditiilor minimale ale TUTOROR celor care ocupă deja grade universitare de conf si prof, de ex. sa IMPUNA obligativitatea indeplinirii unor standarde MINIMALE pt cei care aspira la functia de director de departament, decan, rector!!! Astfel nu vor mai fi incurajati incapabilii sa se voteze/sustina intre ei! Si ar mai fi cateva solutii, intrebarea e daca vrea si mai ales daca poate…

  9. In conditiile alegerilor care urmeaza, cine e de asteptat sa voteze cu actualul sef de catedra (departament)?
    Cel cu valoare, care stie cam ce valoare are seful, sau cel obedient, pentru care seful a numit o comisie „buna”, care l-a si dat castigator.
    Toata lumea va fi multumita: seful va fi votat, obedientul promovat, iar cel de valoare si asa nu s-ar fi simtit bine in departamentul respectiv.

    Autonomie pe banii altora e visul camarilelor rectorale.
    Neimplicare si trai pe banii contribuabililor e visul celor din minister.
    Prof Liiceanu a facut ceva. A dezvaluit o magarie imensa pe banii statului. Bani gestionati in numele catatenilor de Ministerul Educatiei.

    TOTUSI, in cazul semnalat de domnul Liiceanu, ministrul ar trebui sa intrevina abia dupa ce Senatul Universitatii a fost sesizat si toate masurile in puterea domnului Liiceanu si a candidatului respins au fost epuizate. Altfel, eu cred ca „hop la gazeta” ramane un act de poza. Il cunosc pe domnul Liiceanu, pe cei 2 candidati si pe profesorii din comisie. Si inclin sa ii dau dreptate domnului Liiceanu. Dar pentru a fi de partea lui, vreau sa il vad in sfarsit activ „politic” in mediul universitar, cu atitudine organizata fata de colegii din catedra carora sa le reproseze in fata incompetenta de care unii chiar sufera ( catedra aceea a fost bine tolerata pana acum de domnul Liiceanu, care nu a avut 10 ani probleme ca preda pe langa alti colegi incompetenti, in timp ce studentii aveau acesta problema). Sa ma fac inteleasa: chiar daca are dreptate, chiar daca ministrul ar putea sa se implice, domnul Liiceanu ar trebui sa faca mai mult decat sa semnaleze, ar trebui sa si actioneze pentru asanare universitatii, ca sa fie credibil. Altfel spus, sa se duca pana in panzele albe in cadrul Universitatii ca sa rezolve problema.

  10. Situatia descrisa de dl Liiceanu este tipica pentru toate ‘concursurile’ de la UB. Ele nu sunt concursuri – sunt promovati doar mediocrii, lingaii si slugile sefurilor de bande din facultati. Sefi de bande care au un tatuc suprem care le apara toate afacerile murdare. Umbla vorba ca numele nasului este I. P.. El a ajuns nas doar pentru ca a fost promovat si sustinut de ei – de sefii de clanuri.

    Stiti care e RAUL de fapt? ca nu exista consens ref. un criteriu valabil de selectie iar oamenii din universitati care trebuie sa dea criteriile n-au ei insisi criterii – nici pentru viata lor, nici pentru meseria lor.

    Am auzit voci care spun:
    „Un profesor trebuie in primul rand sa predea, iar „asistentul cu zece ani vechime” este net superior la acest capitol. ”

    Raspuns:
    „ce sa predea? sa predea marfa? vechimea te face experimentat? In ce? Nu conteaza de fapt tocmai CONTINUTUL a ceea ce predai? FELUL in care te prezinti? MODUL in care ti-ai asumat studiul, traseul, modul in care ai incercat sa rezonezi cu structuri occidentale vechi de sute de ani?”

  11. In alte tari (in Canada, de ex.) nu ai voie sa participi la concursurile din cadrul universitatii la care ai invatat . La U.of T. participa la concursuri candidati din alte tari si continente(sau canadieni care si-au facut studiile in alte parti) iar cei de aici merg la alte universitati in tara sau strainatate. Asta inseamna „examen pe bune” !

    • Ratiunea acestei reguli nu consta numai in evitarea favoritismului ci si nevoia de „fresh blood” in cadrul specializarilor. Pentru a fi competitiv, un departament trebuie sa aiba profesori cu viziuni relativ diferite pentru a transmite studentilor abordari din unghiuri diferite ale aceleiasi probleme. Vorbesc aici desigur de stiintele sociale si umaniste.
      O alta regula sfanta ce se respecta la sange aici in Canada este interzicerea ocuparii posturilor de profesor in aceeasi universitate a rudelor de gradul intai sau chiar doi. Ba mai mult, profesorii si asistentii universitari (Teaching Assistant) sunt obligati sa raporteze daca intr-una din clase exista studenti cu care acestia au relatii de rudenie si/sau (atentie!) prietenie.

    • Evident, la noi situatia e chiar pe dos! Prioritatea la promovari au avut-o cei care si-au luat doctoratul la Oradea, la cel mai capabil dintre capabili-rectorul Maghiar (cu min15 doctori unsi /an). Astfel, rectorul, decanii si sefii de catedra de la aproape toate facultatile (inclusiv Arte!) sunt doctori in inginerie electrica :)) . Situatia dl. Maghiar este arhicunoscuta, credeti ca a verificat cineva si activitatea sa ”stiintifica”? Nu, continua in acelasi ritm elaborarea diplomelor…

  12. Ma numar printre studentii care au avut norocul de a-l avea profesor pe domnul Cristian Iftode in anul universitar 2010/2011.
    Nu stiu cat conteaza parerea unor studenti in ochii domnului Liiceanu, dar ma simt datoare sa amintesc aici faptul ca pentru noi domnul Iftode a fost si este un model si un excelent profesor. Orele dumnealui ca si cele ale domnului Bogdan Minca, un alt candidat care a reusit la concurs, au fost o bucurie si un prilej de a afla informatii rare si pretioase. Nivelul acestor ore intrecea cu mult nivelul unor simple ore de seminar tinute de alti asistenti universitari.
    Nu ma pot pronunta asupra calitatilor pedagogice ale domnului C.C, inteleg ca este un bun cercetator, totusi meseria de profesor inseamna putin mai mult decat o lista de articole ISI.

  13. ministerul doar aproba propunerile care vin de la universitati, mai precis de la facultati. Ce este esential este ca specializarile postului nou creat sunt fixate de catre catedra/departament, iar acest lucru este facut in asa fel incat profilul postului sa se potriveasca suta-n suta cu un coleg de catedra care vrea sa avanseze si care se va inscrie la concurs, constatand uimit ca postul ii vine ca o manusa.

    Iar scandalul asta poate ne ajută să ne hotărâm cu toții să nu mai „aranjăm” concursurile, să nu mai știm în avans cine câștigă (ori sa dam info ref examen discret si cand trebuie astfel incat sa participe un candidat/loc -> vezi cazul Politehnica condusa de dna Andronescu).

  14. Desi cateva din comentarii au fost postate de autori si pe acest site, cred ca ar fi util, d-le Vlaston, sa cititi toate parerile si poate sa extrageti niste propuneri (recititi si comentariile la diverse articole despre educatie aparute pe Contributors.ro):

    http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-10267021-balta-statuta-facultatilor-noastre.htm

    http://www.revista22.ro/scrisoare-deschis259-a-lui-gabriel-liiceanu-c259tre-daniel-funeriu-min-11480.html

    Poate scrisoarea in cauza a generat discutii pe grupurile studentilor de la filozofie… ar fi interesant de vazut ce cred ei de cele intamplate, cat de argumentate sunt opiniile lor… poate aflam lucruri noi, relevante. Daca are cineva un link ar fi excelent!

  15. Mda, a reinviat comunismul. Doar pe vremea lui Gheorghiu Dej se putea vedea o scrisoare de tipul celei pe care o redacteaza domnul Vlaston astazi. Apropo, eu as propune tanarului pe care il denigrati sa va dea in judecata pentru calomnie. Initial, am citit si eu cu mare interes articolul de pe HN, am incercat sa fiu impartial si m-am documentat in legatura cu ambii candidati. In conditiile in care in LEN este stipulat clar ca la un asemenea concurs conteaza 60% experienta in predare si 40% cercetarea, consider ca a fost un concurs corect. Iar tanarul pe care il denigrati a fost sef de promotie si are activitate stiintifica relevanta (intr-adevar nu la nivelul contracandidatului). Ma mir ca nu comentati faptul ca aceasta pila a lui Liiceanu a pierdut un alt concurs pentru ocuparea postului de conferentiar in fata unui alt „tovaras” al profesorului mai sus mentionat, in condiile in care il depasea ca puncaj in cercetare si pe acesta. Ce sa credem de aici? Domnule Vlaston, un pic de decenta va rog!

  16. Super organizatia fantoma EDU-CER pentru care semneaza pompos „Comitetul Director” format din cei doi membri ai organizatiei, adica Stefan si Vlaston. Sunteti penibili cu acest individ care are nevoie de tratament specific pentru paranoia.

  17. Felicitari! Sper ca urechile ministrului (directorii din minister fiind cauze pierdute) sa fie deschise si la sugestii nu doar la aprecieri favorabile!

  18. Dur articolul si foarte adevarat din pacate. Trist este ca poporul roman accepta sa aiba un astfel de sistem de educatie ultracorupt si ineficient. Este ca si cum ai cumpara paine mucegaita de la un magazin si o consumi in mod repetat fara sa protestezi.

    Publicati in ziare informatiile ca sa le vada opinia publica? Dar in Romania opinia publica n-a vazut mortii si ranitii de la Revolutie? dar mineriadele? dar zilnic, nu vede la TV cate porcarii se intampla si nimeni nu e pedepsit? Nu exista opinie publica in Romania, societatea e sedata, tolereaza orice aberatie. Vreti informatii? pai va dau eu cat vreti, o carte, despre porcariile de la Universitatea de Vest din Timisoara. Dar sunt stiute bine de toti de acolo si de tot orasul. La ce folos?

    Uite o porcarie: Frunzaverde, seful judetului Caras, si-a luat doctoratul in economie in 3 luni!! Se poate verifica usor, sunt procese verbale etc. So what? I anuleaza cineva doctoratul el fiind din PDL….?

  19. Monitorizam, monitorizam, …. pana se ajunge sa se dicteze totul de la minister sau CNADTU. In primul rand eu nu cred in valoarea comisiei CNADTU, deoarece multe magarii se produc tocmai la nivelul acestei comisii.
    Poate ca in acest caz s-a intamplat o neregula, ok, probabil ca asta s-a dorit in aceasta universitate. Important e ca exista un mecanism de evaluare a universitatii si in cazul in care universitatea nu va face performanta cu acest candidat ales va fi declasificata si cerd ca e suficient.
    Nu consider ca e corect sa dictam unei universitati pe cine angajeaza ci doar sa-i cerem PERFORMANTA si ATAT. In caz contrar, care mai e rolul unui manager daca toate deciziile se doresc a fi centralizate si supercentralizate. Ma mir ca nu-l rugati pe Funeriu sa decida si in acesta problema. Sunt alte N universitati care abia asteapta sa ia locul Universitatii Bucuresti si va rugam sa o lasati sa gresesca!!!!!
    Nu vreau ca ministerul sau nu stiu ce alta comisie centrala sa hotarasca ce e bun sau rau intr-o universitate. Ministerul si-a creat instrumente cu care poate evalua performanta si sa distribuie locurile bugetate doar acolo unde crede el ca este in regula. Daca undeva se greseste consider ca e responsabilitatea doar a echipei manageriale. As dori dl. Vlaston sa incercati sa nu mai promovati centralizarea deciziilelor deoarece in acest fel se incalca autonomia universitara. Evident ca se pot crea nedreptati in aplicarea autonomiei universitare dar as vrea sa cred ca nu se va invoca o posibila neregula pt. a muta toate deciziile de la nivel local la cel central, unde evident ca se dispune de parghii ale coruptiei mult mai elaborate.
    Daca dl. Ciocan este asa de valoros, acceptand ca poate fi, va fi curtat de o alta universitate, mai ales ca dispune de suficienta reclama in acest moment, poate chiar de catre Sorbona, ….. sau nu e chiar asa de prolific stiintific pe cat pare a fi :)
    La noi in catedra avem doi colegi sef lucrari (recent promovati) cu cate o carte si cateva capitole scrise in Springer, articole ISI suficiente, si nu cunosc ca cineva sa fi facut tam-tam la nivel national pe acesta tema. Din pct. meu de vedere nu e cine stie ce valoare acest Ciocan, poate sta mai bine decat contracandidatul dar nu merita aceasta discutie.

    • Poate vrea dl. Vlaston sa conduca aceste comisii, sau poate prietenii dumnealui, sau poate se doreste ca aceste comisii sa fie sub conducerea partidului Alba ca Zapata!
      Daca la nivelul unei universitati se fac greseli si cred ca e adevarat, nu pot sa admit ca la nivel de minister va fi mai roz. Inclin sa cred ca o astfel de comisie va produce si mai multa coruptie.
      Cred ca GoPo are dreptate, este economie de piata, dl Ciocan va fi curtat de o alta universitate, univ. buc. va pierde punctaj iar locul va fi luat de o alta, asta daca clasificarea nu a fost facuta tocmai ca universitatea Buc sa fie in prima categorie. Daca e asa atunci mecanismul nu poate functiona si trebuie schimbata clasificarea astfel incat sa se fac dupa eficienta cercetarii su nu dupa nr. de studenti.

      • Partidul din care face parte Vlaston tocmai s-a infiintat sub numele „NOUA REPUBLICA”. Inca un pitic pentru „Miscarea Populara”. Alba ca Zapada inca nu a sosit. Vineeee..!

  20. Situatia prezentata de domnul Liiceanu ca o mare nedreptate, imi pare cel putin ciudata. Candidatul care nu a castigat postul apare cu o aureola mirifica, 13 ISI, carti in Elsevier, trei postdoc, etc. O astfel de persoana este evident un candidat de vis, pentru orice universitate. Asta daca intreaga poveste cu candidatura nu este o gluma de prost gust. Eu unul nu pot sa-mi imaginez un caracter cu pedigreul respectiv, candidand pentru un post de lector de 1.300 lei/luna, la o universitate din Romania. Dupa parerea mea, persoana in cauza, cu dosar de profesor, abilitare si conducere de doctorate, sau si-a depus candidatura in bataie de joc, fara alta intentie decat de a pune intr-o situatie penibila comisia de concurs si universitatea in cauza, sau are grave probleme psihice dupa atata cercetare.
    Din punct de vedere al managementului resurselor umane, supracalificarea este un defect la fel de mare ca sub-calificarea. O persoana supracalificata este evident un factor de nemultumiri perpetue, posibil aroganta, si in mod cert va pleca intempestiv in mijlocul anului universitar.
    Din alt punct de vedere am senzatia ca speta este prezentata ca si cum la portile universitatilor ar sta la coada persoane calificate, cu doctorate in strainatate, articole in reviste prestigioase, best-selleruri profesionale, si alte realizari mirobolante. Nu cunosc universitatea in discutie, dar cunosc bine lumea universitara, si pot spune ca nici pe departe nu se pune problema de a avea de unde alege. Eu unul cunosc o situatie in care dupa publicarea noilor conditii au emigrat trei asistenti doctori, sefi de promotie, scarbiti complet de saracia, lipsele de perspective si discrepanta intre cerinte si beneficiile meseriei de cadru universitar.
    Pentru comentatori, miza la un post de lector este de 1300-1600 lei pe luna (eventual +tichete de masa), pentru 12-15 ore de predare pe saptamana, care presupun 24-30 ore de pregatire (fie acumulate prin editarea de materiale didactice, fie prin documentare inainte de cursuri), materii noi in fiecare an. Din pozitia de lector ai sanse minime la gradatii de merit, salarii de merit, premii, deplasari in strainatate si nu esti eligibil la nici o functie indemnizabila.
    Din punct de vedere al atmosferei, mediul universitar este infectat de pesimism cronic, la nivelul cadrelor didactice, si de apatie si lipsa de motivare la nivelul studentilor. Din punct de vedere social, senzatia de saracie este extrem de dureroasa, de cate ori vin facturile, sau in situatia ipotetica in care lectorul prospecteaza ideea de a avea copii. Din pozitia de lector, este aproape imposibil de obtinut o promovare, daca nu moare sau iese la pensie cineva, la universitatile mari, respectiv din cauza consortiului celor mari, care controleaza CNADTCU si CNCSIS la cele mici. Fondurile de cercetare sunt un vis, un fel de fata morgana, la care au acces privilegiatii sistemului.
    Privesc in sus la preocuparile celor mari si tari si justitiari, si vad povesti despre topuri, stiinta si bani, si nu pot sa nu remarc diferenta enorma intre realitatea pictata de ei si viata unui universitar roman.

    • MULTUMESC! Ati descris exact viata universitara din acest moment si sper, asa ca sa fie toata lumea multumita si bine in tara si acesti domni care terfelesc alti oameni fara sa gandeasca multumiti, ca dl Iftode sa plece din Romania cat mai departe (eventual la Sorbona!!!!!).

  21. P.S. Insasi ideea ca ministerul este mai competent decat universitatile este aberanta. Cel mai bun leac pentru prostie si mafie este piata libera in domeniul universitar, nu stalinismul promovat de actualul sistem.
    Momentan marile universitati au facut front comun sub obladuirea ministerului pentru a-si proteja pozitia de micile universitati care cu chin si sicane ministeriale se chinuie sa construiasca ceva.
    Orice comisie numita de orice ministru este POLITICA, si va reprezenta interesele unei clici POLITICE, deci este un atac la adresa autonomiei universitare. CNACTDU, nu ar trebui sa existe deloc sub egida ministerului, sau sa fie un organism total independent de administratie si influente politice.
    In SUA universitatile au libertate totala in eliberarea diplomelor, sau in acordarea titlurilor academice, si nu exista nici un fel de CNACTDU.
    Prin urmare prelungirea atributiunilor unui organism anticoncurential ca CNACTDU si la nivel de lector este o prelungire logica a unei aberatii existente.

  22. Conform art. 193 din Legea Educației Naționale și a HG 789/2011, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului publică ierarhizarea programelor de studii
    02.10.2011

    În aplicarea art. 193 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și ale prevederilor hotărârii Guvernului nr. 789/2011 privind aprobarea Metodologiei de evaluare în scopul clasificării universităților și ierarhizării programelor de studii, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului publică rezultatele ierarhizării programelor de studii ale universităților acreditate din sistemul național de învățământ din România. Aceste rezultate sunt valabile pentru anul universitar 2011-2012 şi sunt disponibile la adresa http://chestionar.uefiscdi.ro/docs/programe_de_studii.pdf. Potrivit HG nr. 789/2011, ierarhizarea programelor de studii se realizează anual. Toate datele raportate de universități în vederea clasificării universităților și ierarhizării programelor de studii sunt disponibile la adresa http://chestionar.uefiscdi.ro/.

  23. Ati stranit viesparul.
    Sistemul este mafiot. Asa l-am mostenit, asa l-am „dus pe noi culmi” .
    Exista o intreaga retea de dependente, interese, relatii pe care e construit, solid . Cu cat esti mai incompetent cu atat esti mai vulnerabil, mai santajabil. Totul a fost pervertit, nimic nu a ramas neatins,
    Exceptiile sunt coperta si argumentul pentru logica schioapa care raspunde prompt: da, dar de X ce zici. Au nevoie de exceptii numai in masura in care si acestea pot fi, la nevoie, manipulate.
    Poate Ciocan e un nume predestinat. Oricum, de undeva trebuie inceput.

  24. Dl. Vlaston, în aplicarea legi iar trebui să existe şi o minimă morală.

    Vă propun un exerciţiu mental.

    „(8) Statul poate finanța programele de excelență în cercetare și educație din orice categorie de universități.” Art. 193 din LEN.

    Un exemplu la întâmplare: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. I-au fost repartizate 110 locuri la master pentru domeniile: ingineria produselor alimentare; inginerie mecanică; ingineria mediului (Ordinul MECTS din 6 septembrie).

    În urma clasificării programelor de studiu, ingineria produselor alimentare este de categoria C. Ingineria mecanincă este de categoria C. Doar ingineria mediului este în categoria A.

    Întrebare: dacă respectiva universitate a înmatriculat, teoretic, masteranzi în „ingineria produselor alimentare”, acele locuri nu vor primi finanţare, nu? Doar acum scrie negru pe alb că acesta nu este un program „de excelenţă”…..Sau vor primi? În acest caz, finanţarea este legală au ba? Şi dacă nu este legală, cine răspunde?

  25. Nu ati inteles nimic, dl Vlaston, din cazul domnuli Ciocan: Domnul Ciocan … trebuia sa predea cativa ani ca sa ajunga LECTOR! Lectorul este o pozitie de PROFESOR/PREDARE! Daca vroia … Dl Ciocan putea sa candideze la Cercetator stiintific gradul X. Este normal ca sefii catedrei sa prefere pe cineva pe care il stiau si care are rezultate bune in PREDARE, unuia din afara cu experienta la catedra 0 (ZERO). Daca domnul Ciocan vrea experienta in PREDARE poate sa candideze pe un post de Preparator sau Asistent. Altfel respingera candidatorii este o dovada de normalitate. Si nea Mircea poate are experienta practica mai buna decat un profesor de la Poli … dar nu o sa fie niciodata conferentiar sau lector. Cat timp exista posturi de Cercetator gradul X, in Universitati … acolo pot sa candideze persoane precum Ciocan. Cred ca discutam prea mult pentru o chestie normala

  26. Stimate domnule Stefan Vlaston,

    Va rugam sa cititi abuzul rectorului Marioara Lizica Mihut cum apare el pe site-ul universitatii: http://uav.ro/ro/universitate/alegeri:

    Anunţ
    Alegerile pentru directorii de departament precum şi pentru rector, prorector, decani se vor desfăşura în martie 2012. Pâna atunci, directorii de departamente vor fi numiţi de Senat şi vor avea calitatea de interimari.

    La acestea se adauga si ca
    1. Catedrele au fost redenumite departamente si atit. Noua Carta nu e disponibila pe site. Calendarul alegerilor nu exista.
    2. Grupele de studenti la laborator (formatii de studii) sunt de 50-80.
    3. Profesorii sint supranormati din lipsa de fonduri desi rectorul universitatii, Marioara Lizica Mihut, se lauda peste tot ca universitatea e una dintre cele mai bogate, avind milioane de euro prin diverse conturi.
    4. Marioara Lizica Mihut in virsta de 66 de ani, posesoare a unui fiu si a unei nore cadre didactice ale universitatii precum si a 10 case, 4 terenuri, actiuni la firme si banci (inclusiv la bancile unde sint depozitati banii universitatii) si conturi grase, aflata la al treilea mandat (12 ani de conducere a universitatii) a incercat sa-si pastreze puterea si dupa luna martie 2012 introducind in Carta universitatii functia de presedinte de onoare careia viitorul rector urma sa-i fie subordonat. Marioara Lizica Mihut urma sa ocupe aceasta functie dupa pensionare.
    5. Carta a fost respinsa din motivul de mai sus. Ulterior Marioara Lizica Mihut a introdus functia de presedinte al consiliului de control academic pe care o va ocupa dupa pensionare. Din aceasta pozitie intentioneaza sa controleze universitatea. Din acest consiliu de control vor face parte acolitii Marioarei Lizica Mihut posesori de averi si rude similare.
    6. Marioara Lizica Mihut intretine de 12 ani o atmosfera de teroare in universitate si comite ilegalitati si abuzuri dintre cele mai flagrante. Cei care nu adera la ilegalitatile ei sint hartuiti pina la eliminarea din institutie.

    Unele dintre aceste abuzuri au fost prezentate in presa:

    http://glsa.ro/arad/stiri-din-arad/13785-lizica-mihut-e-pe-faras.html

    http://glsa.ro/arad/stiri-din-arad/12675-lizica-mihut-vrea-sa-pacaleasca-ministerul-educatiei.html

    http://glsa.ro/arad/stiri-din-arad/12363-la-umbra-senatului-uav.html

    http://glsa.ro/arad/stiri-din-arad/12205-lizica-mihut-sfideaza-legea.html

    Va rugam sa verificati veridicitatea celor de mai sus si sa popularizati in presa si in organizatia pe care o conduceti aceste abuzuri.

  27. Conducerea UBB a facut un plan pt intrarea universitatii in Top 500:
    http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Citeste_aici_toate_cele_22_de_reguli_ale_UBB_pentru_noul_an_universitar_0_565743623.html

    Initiativa easte laudabila si ar trebui sa dea de gandit si altor universitati mari. Am totusi cateva comentarii:
    – prezenta strategie trebuia sa fie facuta cu ani in urma deoarece este nevoie minim 1 an pt ca un articol sa treaca prin etapa(etapele) de review inainte de publicare (cel putin jurnalele din strainatate); pt volume publicate la edituri internationale este nevoie de mult mai mult timp
    -daca ( dupa cum sustine rectorul UBB) exista cadre didactice care nu cunosc adecvat macar o limba de circulatie internationala (engleza ar fi suficienta), cadre care nu au prezentat idei noi in articolele publicate, cum de au fost angajati in Universitate (si de ce nu ai fost concediati pt incompetenta ori plagiat)? Nu stiu situatia jurnalelor cotate ISI din Romania (in aceasta tara orice este posibil) insa in strainatate nu se solicita bani (5 euro ori 500 euro) pentru a-ti fi publicat un articol (si nici nu esti obligat sa citezi articole din jurnalul in care publici doar pt a-si pastra un oarecare factor de impact -vezi un caz din Ro). Daca un articol trece de peer-review inseamna ca are ceva valoare chiar daca nu revolutioneaza domeniul respectiv (de multe ori stiinta evolueaza in pasi foarte mici, o meta-analiza este la fel de valoroasa ca si o noua abordare conceptuala ori un experiment cu rezultate surprinzatoare). Putine articole sunt revolutionare si ele sunt usor identificabile prin numarul de citari pe care le primesc in timp scurt.
    -poate ca cadrele didactice nu au suficienta practica si informatii pentru a publica mai mult/repede in jurnale cotate ISI dar nu am vazut insa nici o preocupare a Universitatilor in a le oferi acces la baze de date internationale si la materiale care sa-i ajute in eforturile de publicare. In conditiile actuale ale invatamantului romanesc (si a calitatii sale mediocre) poate ar fi necesara o alta abordare…

    Oricum, pentru cadrele didactice interesate, cateva carti din literatura academica recenta (despre cum sa faci cercetare si sa publici articole):

    https://doxosophia.wordpress.com/2011/02/28/capital-profesorial/

  28. Exemplu de parcurs academic:

    Sultana Banulescu is a PhD candidate in History at the City University of New York Graduate Center. She holds an MA degree in History of Science from Princeton University, an MS degree in Physiology and Biophysics from the University of Iowa, an MD degree from Carol Davila University of Medicine and Pharmacy in Bucharest, Romania, and a BS degree in Biochemistry from the University of Bucharest. Sultana’s dissertation explores the political, religious, and artistic dynamics of Italian psychoanalysis between 1908 and 1948. Her research interests include modern European history, cultural and intellectual history, history of science and medicine, and medical humanities.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro