Educația, sedusă și abandonată

Din punct de vedere legislativ și educația de la noi s-a alineat la curentul occidental de a forma competențe în loc să transmită cunoștințe. Schimbarea este necesară deoarece pregătirea elevului prin transmitere și reproducere de cunoștințe este una incompletă. Nevoia nu este una identificată recent. La noi Constantin Rădulescu-Motru a scris în urmă cu 100 de ani cartea „Puterea sufletească” în care arăta că cunoștințele în sine nu sunt de folos dacă cu ele operează doar memoria. Ceea ce stă la baza a ceea ce noi numim astăzi competență a fost numit de el putere sufletească și se referă la abilitățile de a transforma energia pe care omul o are la dispoziție sau o poate mobiliza în diverse produse materiale sau spirituale. Câteva decenii mai târziu occidentalii au introdus conceptul de competență în organizații din nevoia de a stabili clar ce înseamnă că angajatul este în stare să înțeleagă cultura organizațională și să îndeplinească cu succes anumite funcții în cadrul organizației.

Adevărata educație – autonomie culturală și controlul energiei

Deși inițial nu a fost foarte clar, până la urmă se dovedește că această raportare prin intermediul competenței este de fapt una care presupune și capacitatea de raportare la culturile diferitelor comunități din cadrul societății – artiști, scriitori, oameni de șțiință, etc. Până acum erau doar prezentate rezultatele diverselor culturi, cu deosebire producțiile în domeniul academic, dar acum se cere și se vrea mai mult, respectiv și o autonomie o raportare critică și liberă la acestea. S-a crezut, unii teoreticieni mai cred și astăzi, că dacă se schimbă abordarea urmând această direcție se cedează controlul de la „rațiunile înalte” către nevoile „insignifiante și irelevante” ale cotidianului, în realitate avem un progres cultural semnificativ, ieșirea de sub tirania  culturilor dominante și raportarea conștientă la ele.

Confuzia este destul de mare, căci a cunoaște cum se manifestă energia și ce poate rezulta prin utilizarea ei de alții este cu totul altceva și mult mai puțin decât ceea ce este necesar, respectiv controlul acesteia de către fiecare elev. Această orientare către culturalizare cu orice preț, chiar cu riscul neadaptării la cotidian nu mai este însă acceptată de către tineri, și pe bună dreptate. Ei vor să controleze energia, nu doar să  privească „spectacolul” produs de alții, fie ei oameni de știință eminenți sau scriitori celebri. Nu vor să învețe teorii complicate câtă vreme ei nu stăpânesc lucrurile mai simple.

C.R.Motru a anticipat asta și s-a exprimat clar că nu se mai așteaptă la o reformă serioasă în educație de la profesori ci doar atunci când tinerii nu vor mai vrea să învețe ceea ce li se propune doar cu titlu de informare. Și timpul acela a sosit, dorit nu doar de tinerii care întorc spatele sistemului tradițional ci și de întreaga societate, nemulțumită de pregătirea reală a tinerilor pentru viața activă.

Încă departe de țintă

Semnele că și cei care se ocupă acum de educație ar fi înțeles aceste lucruri sunt puține. O stare de autosuficiență academică s-a instalat destul de bine ca să nu fie prea sensibilă la „cererea pieței”. Și chiar dacă nevoia de schimbare este resimțită în sistem de oamenii inimoși care vor să fie cu adevărat utili tinerilor, aceștia nu au prea mari șanse să schimbe ceva. La minister se crede că educația serioasă se face doar în universități. Fals, controlul energiei și transformarea ei în rezultatele dorite se învață mai ales în perioada învățământului obligatoriu. Mai departe nu se pot face decât exerciții din ce în ce mai rafinate.

Ministerul mai crede că numai în universități și în spatele titlurilor poți găsi acele minți luminate capabile să propună abordările potrivite. Introducerea competențelor în educație dovedește contrariul, nu doar la noi ci aproape peste tot universitarii au fost luați prin surprindere și continuă să fie nemulțumiți de schimbare mai ales pentru faptul că nu vine de la ei ci a fost impusă de societate. Mediul de afaceri are o literatură întreagă pe această temă, universitarii, în cea mai mare parte sunt încă în confuzie. În contact direct cu copiii, profesorii din preuniversitar sunt mult mai aproape de a înțelege vremurile de schimbare pe care le trăim, mult mai dispuși să facă pașii necesari în această direcție.

Seducția

Schimbarea legii a dat speranță oamenilor care vor dezvoltarea competențelor și o ucenicie reală a tinerilor în controlul și transformarea energiei. Se poate spera acum la o autonomie a unităților de învățământ, la deschiderea acestora spre mediul în care își desfășoară activitatea și la o implicare a acestuia mai mare în deciziile școlii. Cei care răspund de calitatea educației pot spera să plătească diferențiat profesorii, în funcție de calitatea muncii. Elevii pot spera că se va schimba programa și stilul de predare, astfel încât să determine o participare reală a lor, nu doar o implicare formală. Pot visa la programe pe calculator care să le arate cum să controleze energia și să îi ajute să își evalueze capacitatea de control a ei în evaluarea și transformarea realității. Putem spera și la o finanțare echivalentă cu 6% din PIB, care să permită realizarea mijloacelor și a perfecționărilor prin care educația să devină mai bună. Legea este minunată, ne lasă să visăm, dar realizarea ei cere încă eforturi majore.

Abandonul

Primul abandon a fost când a fost votată legea bugetului, pentru educație alocându-se 3,6% din PIB. Ca stat vrem reformă, schimbare, dar toate să fie pe gratis. Să admitem că guvernanții nu au înțeles pe deplin importanța educației și cererea de schimbare. Că fiind an electoral vor să investească în ce se vede ori în campaniile electorale, că vor să își șteargă păcatele prin refacerea salariilor bugetarilor. O politică de neglijare a educației, numită prioritate numai la televizor și în campaniile electorale. Diferența este însă prea mare iar respectul față de lege și împlinirea ei este totuși prea mic.

Al doilea abandon este chiar mai mult, un sabotaj. Cu concursul Ministerului Educației politicienii blochează în acest an alocarea banilor pentru proiectele finanțate din fonduri europene ale instituțiilor din învățământul preuniversitar, deși acești bani sunt prevăzuți în legea bugetului și se întorc înapoi, cel puțin dublați, din sumele alocate de UE ca fonduri structurale. Majoritatea inspectoratelor școlare nu au primit bani deloc pentru finanțarea activităților din acest an din cadrul proiectelor, pentru plata oamenilor care lucrează în ele. Deși au ca scopul principal dezvoltarea resurselor umane din învățământ, prin care s-ar mai putea face câțiva pași buni pe calea unei reale schimbări, aceste proiecte sunt pe cale de a fi blocate din lipsa finanțării. Dar aceasta este numai împotriva educației de bază, la universități nu au fost blocată alocarea fondurilor, probabil pentru că decidenții sunt din mediul universitar.

Concluzia

Să nu ne așteptăm prea devreme la transformări reale în educație. Schimbările de formă și de metodologii nu înseamnă nimic dacă nu se întâmplă o schimbare de direcție și de abordare din partea profesorilor. Acest lucru nu se poate face însă fără o muncă temeinică de clarificare și formări masive, în alt spirit decât cel cu care sunt obișnuiți. Politicul sugrumă acum educația pentru că ar vrea ca totul să se întâmple fără nici un efort din partea societății, iar accesul la alte finanțări să fie blocat, pentru ca și banii câștigați de ea pentru proiectele de dezvoltare să ducă unde vrea el. Din aceste motive educația este acum îndreptățită să ceară politicului, indiferent că este la putere sau în opoziție, să aibă decența să nu-i mai pomenescă numele în campaniile electorale, să nu mai ceară voturi în numele ei și, până când legea ei nu va fi respectată, să nu mai fie numită prioritate.