joi, martie 28, 2024

Educatia, incotro?


Articolul de fata este generat de comentariile Alinei Mungiu-Pippidi, in Cele trei falimente ale educaţiei la români si de o discutie, oarecum in contradictoriu, cu dna Ecaterina Andronescu, inaintea unei emisiuni de la RTV.

Sa incep cu opinia dnei ministru Andronescu. Are dreptate cand spune ca Ministerul Educatiei nu mai trebuie sa valideze si garanteze prin antet, semnatura sau stampila de ministru, diplomele, titlurile si certificatele eliberate de universitati. Sa-si puna fiecare universitate la bataie credibilitatea numelui si renumelui in piata muncii, unde angajatorii valideaza, sau nu, o diploma sau un titlu universitar, eliberat(a) de o universitate de stat sau privata. Fara garantia data de antetul si stampila ministerului.

Statul finanteaza, in numele unei solidaritati sociale necesare, de la bugetul de stat, un numar de locuri echivalent cu 1/3 din numarul absolventilor de clasa a XII-a, cam 65.000 de locuri, acestia fiind aceia care au luat bacalaureatul cu merite si forte proprii, fara copiute si alte „artificii”. Intr-o tara saracita de criza,  de coruptie si birocratie, este, deocamdata, un lucru util si necesar.

Pe de alta parte, statul este tinut raspunzator de cetateni pentru calitatea serviciilor si bunurilor aflate in piata. In materie de invatamant superior, aceasta activitate de control este realizata de ARACIS, Agentia Romana de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior. Agentia nu si-a facut datoria pana in prezent. Scandalul de la Spiru Haret, de anul trecut, s-a petrecut sub obladuirea ARACIS, iar la evaluarile institutionale, 2/3 din universitatile romanesti au obtinut „grad ridicat de incredere”. Adica sunt perfecte. Niste fabrici de diplome perfecte.

Prin urmare, ARACIS ar trebui sa verifice si sa garanteze doar ca universitatile private au un minim de resurse umane si materiale, conform normativelor  promovate prin decizii ale guvernului sau ministrului educatiei. Sa nu ne trezim cu o universitate privata echivalenta cu MISA. Examenul de bacalaureat trebuie sa se mentina serios, sa nu poata fi trecut  prin fraude, furt si coruptie, iar invatamantul superior sa intre intr-o competitie acerba, pentru atragerea studentilor, cu taxe sau fara taxe. Eventual, pentru elevii care nu trec de bacalaureat, universitatile sa  organizeze cursuri de scoala postliceala, la care nu este necesara diploma de bacalaureat. Urmand ca piata muncii sa valideze, sau nu, programele de studii propuse de universitatile private si/sau de stat. Inclusiv in zona scolilor postliceale. Acest aranjament mi se pare cel corect, candidatii la studentie vor valida acele universitati, facultati, programe de studii, care li se par atractive, prin prisma posibilitatilor de insertie in piata muncii pe care le propun.

Acum,  cateva consideratii apropo de articolul Alinei Mungiu-Pippidi.

Domnia sa spune: „copiii sunt rezultatul unei distribuţii genetice normale, iar dacă şcoala produce 55% rebut, atunci trebuie revizitat modul de a face şcoală, nu libertatea sau inteligenţa elevilor”.

Are dreptate, doar ca actuala structura si configuratie a scolii nu vin  din ultimii doi ani. Ci cu mult din urma.

Avem acum o noua Lege a Educatiei Nationale, care consacra mai multe trasee educationale. Gimnaziul de 10 clase, (cu clasa pregatitoare), pana la 16 ani, care sa asigure tuturor tinerilor o cultura generala de supravietuire sociala. Urmat apoi de:

  • Traseul liceal, format din filiera teoretica, tehnologica si vocationala, cu un bacalaureat cu probe diferentiate,  ce permite accesul la facultate. Competentele programate si continutul bacalaureatului asigura o conexiune lina cu invatamantul superior.
  • Traseul scolii profesionale, de 2-3 ani, in parteneriat public-privat, cu mai putine cunostinte teoretice, dar cu insusirea relevanta a  unei meserii, finalizat cu un bacalaureat profesional, fara drept de acces la facultate.
  • Cursuri de formare profesionala, in parteneriat public-privat, de durata si continuturi negociabile cu agentul privat care le cofinanteaza si asigura instruirea practica.
  • Piata muncii, cu achizitii nonformale si informale, certificate ulterior de mecanisme ale statului.

In adevar, subiectele de la limba romana de la bacalaureatul de anul acesta se adresau exclusiv elevilor din profilul uman-filologie. Pentru ceilalti, trebuie pus accentul pe comunicare. Nu este necesar unui viitor tehnician in montare  gresie si faianta, sau instalator, sau electrician, sa stie intriga din Fefeleaga sau din Razvan si Vidra. Sau sa stie notiuni de tipul: la clasa a VIII-a, omniscient, artefact, eponim, perspectiva auctoriala, ezoteric, transgresarea timpului, sincretism de limbaje, personaj reflector, la clasa a IX-a: conjectura, fastidios, aliteratia, amfibrahul, oximoronul, troheul, toponomastica, omorganic, inextricabil, acronie, analepsa, anticalofilie, climax, anticlimax, cronotop. Exemplele  sunt luate din manuale.

In schimb, trebuie sa stie sa comunice cu eventuali clienti, cu patronii sau cu colegii. Trebuie sa se descurce in limbi straine, pentru a intra in piata muncii a UE. Trebuie sa demonstreze  creativitate, initiativa, deprinderi  de lucru in echipa, de invatare de-a lungul intregii vieti.

Primul esec, in conceptia Alinei Mungiu-Pippidi

Esecul democratic.

„În primul rând, concepţia noastră asupra şcolii rămâne autoritară; vedem elevii ca pe nişte supuşi mici şi natural recalcitranţi, care nici nu au voie în şcoală decât pe scări separate, ceea ce ne face să ratăm întreaga noastră abordare pedagogică. Nimeni nu învaţă bine cu sila. Buna educaţie se fondează pe interes, fie că e vorba de interesul de a învăţa o meserie sau de a te distra”.

Are dreptate. Filosofia  majoritatii profesorilor se bazeaza pe axioma „magister dixit”. Si nu mai comenta! Cand, de fapt, comentariile elevilor reprezinta motorul formarii lor. Ca oameni, ca viitori stalpi  ai societatii, ca profesionisti in diferite domenii. Cum sa stii ce au in cap, unde se rupe filmul educational, daca nu-i lasi sa comenteze? Sa critice, sa se planga, sa reclame, sa propuna idei si solutii, sa doreasca alternative, etc. Aici e de lucrat cu profesorii. Exista un drum simplu si direct. Legarea salarizarii de performanta si rezultatele muncii. Orice alta solutie este poezie.

Esecul economic

„Cum ar arăta un subiect la mate care ar suna aşa: calculează rata de leasing la Volkswagenul Tuareg pe care ţi-l doreşti, presupunând costul total al maşinii de…  Cât ar trebui să câştigi pe lună, vreme de câţi ani, pentru a achita integral maşina? Pariem că dacă acest gen de probleme ar cădea la teze ar exista o rată mult mai bună de promovare, iar angajatorii ar primi nişte oameni ceva mai pregătiţi să producă ceva în economia asta nenorocită?”

„Aceasta e inadecvarea economică a şcolii, care nu ia în considerare ce vor face aceşti copii în viaţă şi nu adaptează conţinutul la viaţa de zi cu zi”.

Interesul este dat de gradul de utilitate in viata si piata muncii a curriculumului. Si aici suntem la pamant. Asteptam de 21 de ani un curriculum adecvat noului context economic si pietei muncii. Asteptam mult si bine. De geaba.

Esecul social

„Or, vă pot spune ferm, din o mie de studii statistice şi antropologice, fără acţiune colectivă nu există capitalism şi bună guvernare, acest gen de individualism meschin în care excelează societăţile de supravieţuire le opreşte să evolueze”

Aici nu mai e vina sistemului educational. Elevii, parintii, trebuie ei sa se asocieze si sa-si apere drepturile. Daca se multumesc sa fraudeze bacalaureatul, daca nu dau pe la scoala cu anii, daca inchid ochii la chiulul odraslelor,  daca nu se organizeaza la nivelul unitatii de invatamant pentru a bate cu pumnul in masa directorului, cine e de de vina? Ei, parintii si elevii! Ei strang bani pentru protocolul din care iese succesul bacalaureatului!

Spune Alina Mungiu-Pippidi: „Sarcina unui Minister al Educaţiei ar fi să construiască un consens asupra competenţelor cu care elevii trebuie să termine şcoala (cu angajatorii şi părinţii) şi acea testare naţională a standardelor (printr-un examen unic la ieşire, de tip SAT, un test-grilă de la istorie la matematică, care ar servi şi la admiterea în ciclul următor şi la care nu se poate copia), lăsând însă mult mai liberă organizarea fiecărei şcoli, intervenind doar pentru a corecta marile diferenţe structurale, de exemplu  între rural şi urban”

Pana la consens, care in societatea romaneasca este greu, daca nu imposibil de obtinut, ministerul ar face bine sa alcatuiasca el harta competentelor ce se asteapta de la elevi, pe diferite trepte si niveluri de invatamant, sa alcatuiasca caietul de sarcini pentru elaborarea de curricule pe discipline si sa le scoata la concurs national, o cale sigura si eficienta de a rezolva, in sfarsit, problema.

In concluzie, mai multa subsidiaritate, depolitizare, descentralizare, inclusiv in elaborare de curriculum, repartizarea alocatiilor bugetare functie de criterii transparente (numar de elevi) si calitatea prestatiei, acordarea dreptului Consiliilor de Administratie sa stabileasca salariile angajatilor, functie de performanta si rezultatele muncii, masurate in progresul scolar al elevilor, examene de absolvire corecte, acordarea dreptului comunitatilor scolare sa-si ia soarta in propriile maini. Ca nu stie ministerul mai bine decat ele ce-si doresc, ce merita si in ce investesc.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. In conceptia d-nei Andronescu, daca am inteles bine, ministerul nu trebuie sa mai gireze automat iesirea din sistem a purtatorilor de diploma. In conditiile in care se asigura intrarea in universitati gratis a unei treimi din absolventii de bacalaureat, care stim cu totii cum sint tiriti prin sistem, in ciuda analfabetismului feroce al unora dintre ei, pentru ca sistemul, totusi, sa existe.

    Am vazut zilele trecute un grafic interesant intr-un articol, la http://www.riscograma.ro/4624/bac-ul-trebuie-repetat-dovezile-arata-ca-au-promovat-prea-multi/

    Nu sint de acord cu tot ce spune autorul acelui articol, dar daca e sa ma uit in jur, ce spune graficul s-ar putea sa se aplice multor generatii de elevi, si s-ar putea ca o buna parte dintre cei care se pretind cadre didactice in aceasta generatie sa functioneze la limita sfertodoctismului.

    Deci pina sa-si ia ministerul mina de pe rezultatele activitatii lui, ce-ar fi sa-si faca naibii o data datoria si sa curete locul de nechematii din sistem? De fapt, noua ne trebuie in licee un numar de locuri cam de 50% din numarul absolventilor de scoli generale, si la facultate vreo 10% din numarul absolventilor de liceu, plus examene de admitere. De-aici incepe curatenia.

    Si daca o sa-mi spuneti ca n-o sa mai aiba tara „specialisti”, eu spun ca stiti la fel de bine ca si mine ca nici acum nu are specialisti, ci posesori de diplome…

      • Capabili de ce? Am facut recrutari in domeniul meu (inginerie) in ultimii 5-6 ani, si am vazut si cite 350 de CV-uri pe serie de oameni care au trecut pe linga inginerie, unii cu masterate si doctorate, care nu puteau raspunde la intrebari simple de mecanica de a noua si n-aveau ce spune despre proiectele din scoala… Oricum ma astept sa trebuiasca sa fac training puternic cu bobocii care sint la primul loc de munca, dar ecuatia generala a miscarii in mecanica este inconturnabila. N-o sa fac cu ei teoria pe care trebuiau s-o stie din scoala, ar trebui sa fac training de metode si aplicatii, de care profesorii universitari din domeniu se fac ca n-aud, ca pe vremea Impuscatului… Deci inca o data, aia 1/3 care fac facultate de ce anume sint capabili? Nu cred ca numai aia care au facut ingineria sint pe linga problema…

          • :) Ce sa fac, lucrez la o firma, care firma este facatoare de profit, nu scoala, si nu societate de binefacere… Nu e vorba de rabdarea mea personala, e vorba de rabdarea „pietei muncii”, cum sint absolut sigur ca ati inteles.

            Trebuie sa va spun ca in firme in genere nu exista alt timp disponibil pentru un inginer decit acela in care trebuie sa produca, 75% minim, si sa studieze „on the fly” (in timp ce produce), 25% maxim. Pentru asta se plateste, si nu se plateste peste tot prost. Bobocii vin cu nevoi (de fapt, lipsuri din scoala) care ar necesita studiu 100% din timp in firma intre 3 luni si 1-1,5 ani, depinzind de specializare. Nimeni nu vrea sa faca asta, nici macar platind tinerii la salariul minim pentru studii superioare, pentru ca nu-si permite. Specializarile trebuiau sa fie „rafistolate” in scoala, sau la masterate. Cum se fac masteratele, nu va mai spun, ca asta ar trebui sa fie un subiect de scuze jenate pentru invatamintul superior de pe la noi…

            Mie imi este clar ca la asta nu copiii sint de vina, ci „sistemul”.

            Cit despre subiectele de la bac de care au trecut „cei mai buni”, eu cred ca in anul 1984, cind am dat eu bacul (romana, matematica cu geometrie, trigonometrie si analiza matematica, fizica anuntat cu o luna inainte), subiectele care s-au dat anul asta ar fi stirnit risul, si rata promovarii ar fi fost 100%.

          • Am mai postat un mesaj dar se pare ca s-a pierdut….

            Are dreptate Fluieratorul….

            In IT (Software R&D, hardware R&D, programare microcontrollere), in Iasi, stiu minim 6-7 firme care vor sa angajeze si nu au pe cine. Si Continental, aia care se pling prin ziare, nici macar nu fac R&D in adevaratul sens al cuvintului (nu au nevoie de cei mai buni si nici nu-i pot tine pentru ca nu ofera salarii foarte bune).

            Experienta mea, (confirmata si de amici de la alte 4-5 firme concurente): din 40 de intervievati 80% nu stapinesc notiuni de baza (50% is total paraleli cu materia studiata, de te intrebi daca chiar au promovat facultatea respectiva, 30% mai bijbiie cite ceva, dar total insuficient). Inca 10% stapinesc oarecum notiunile teoretice dar nu sunt in stare sa rezolve o problema simpla de logica (nu sunt obisnuiti sa gindeasca, sa caute solutii la o problema noua), cerinta obligatorie, si inca 10% cei oarecum decenti, care reusesc sa rezolve si o problema de logica, si aia cu ceva ajutor. Si astia 10% sunt cei angajati, mai mult din cauza ca altii mai buni nu se gasesc decit pentru valoarea lor. Si asta s-a intimplat constant in ultimii 4-5 ani. Si o data la citiva ani apare cite unul intr-adevar bun, care e angajat in ziua interviului cu salariu cu 10% mai mare decit grila, de frica sa nu-l pierzi.

            Si in domeniul asta salariul incepe de la 500 eur net ca junior si poate ajunge la 2000-2500 eur net ca senior (dupa 6-7 ani de experienta). Deci nu prea mai functioneaza teoria conform careia nu se invata pentru ca nu exista perspective. Nu se invata din lene, din inconstienta, datorita degradarii continue a societatii in care traim. Parintii au devenit prea comozi pentru a se mai interesa de soarta copiilor, profesorii pe de o parte n-au cui preda, pe de alta parte au inceput sa se obisnuiasca cu meditatiile si frecatul de menta, fiecare ministru modifica legea dupa cum ii tuna.

            Funeriu e primul care s-a apucat sa stirneasca rahatul care pute de 10 ani, in special in universitar, si s-a ales cu injuraturi din toate partile. Eu chiar ma intreb ce i-o fi trebuit lui sa vina in jungla asta cind putea face linistit cercetate in chimie pe 50-80k eur/an intr-o tara cu apa calda….

  2. @ Fluieratorul

    Las-o mai moale, maestre, cu inginerasii nepregatiti…

    Ca daca ati fi atat de multi cu firme intr-adevar productive, cum va laudati pe-aici, sigur s-ar simti si in economia romaneasca !

    • Deh, ce sa zic, ce stim & facem noi se vede in economia belgiana, germana, franceza, americana, dupa caz…

      Gratie politicilor post-decembriste, Romania nu mai face conceptie de produse, si noi lucram hi-tech & low-cost pentru produsele altora. Dar cred ca asta stiti, nu trebuie sa va aduc eu aminte…

      • Da, intermedierile sunt cheia marilor „succesuri” romanesti… Indiferent ce se intermediaza : energie electrica, forta de munca, idei – „baietii destepti” sunt intotdeauna pe faza. Iar daca, totusi, seaca sursa, atunci intotdeauna altii sunt de vina : invatamantul national, criza internationala, sau – sigur, cum era sa-i uit ?! – Basescu si Guvernul Boc !

    • @Gamaliel

      Cu alte cuvinte „nemernicul’ de @Fluieratorul ar trebui sa-si ceara scuze pentru neobrazarea de a lucra intr-o firma „productiva”. Si eventual s-o falimenteze naibii si pe asta ca si asa deranjeaza.
      Mda, caz tipic romanesc de lovit tot in boul care trage.
      Maestre Gamaliel spre nefericirea ta trebuie sa-ti marturisesc ca si eu lucrez tot intr-o firma din asta productiva cu profil inigineresc si pot sa confirm 100% ceea ce spune Fluieratorul.
      Foarte multi proaspeti absolventi de politehnica sunt absolut varza, nu detin cunostintele elementare despre domeniul pe care l-au studiat. Masteratele le face cine vrea si cine nu vrea de multe ori fara sa dea pe la scoala decat la exemene. Cum o fi un masterat in domeniul tehnic facut la fara frecventa mi-e greu sa-mi imaginez, mi se pare un non-sens.
      De fapt sunt unii care fac in stilul asta cate 2 masterate consecutive pentru ca pur si simplu sa-si mai poata prelungi sederea in camin. Si in paralel si lucreaza. Daca in domeniul tehnic se poate asa ceva, in conditiile in care invatamantul tehnic superior este exclusiv de stat, nici nu vreau sa-mi imaginez cam cum se fac masteratele la profilele umane pe la universitatile private.

        • Cei buni se numara pe degete si deja incep sa fie angajati din anul 3 de facultate. Cum am zis si mai sus 80% din absolventii de AC nu stapinesc notiuni elementare, notiuni fara de care cu 12 ani in urma eu nu as fi trecut anul. Si in ce priveste salariile, domeniul IT chiar sta bine. Un incepator ia undeva la 500 EUR net, si in functie de competenta poate ajunge pina la 2000-2500 eur net, poate si mai mult. Doar sa vrea.

          Si apropo, am avut si un caz de refuz din motive de salariu in ultimii 2-3 ani. Un proaspat absolvent care a cerut nici mai mult nici mai putin de 2500 eur net (ceea ce probabil nici in vest n-ar fi primit ca junior).

      • De ce sunt slab pregatiti si totusi cu diploma in mana? De ce nu-i intreaba nimeni pe universitari? E uluitor cat de putin respect de sine au majoritatea universitarilor. Si cand ai atat de putin respect pentru propria ta persoana cauti fireste protectie. Cine le ofera aceasta protectie universitarilor?
        Cand iti pui semnatura langa nota aceea pentru care iei bani grei fara a oferi in schimb NIMIC, stimabile prof. dr. ac. conf., geniu, ce mai, devii un infractor – se cheama INSELACIUNE sau ABUZ de INCREDERE. Si ca orice infractor ai nevoie de un avocat care sa te apere. Cine te apara, domnule? As vrea sa stiu.

        • Sistemul. Facut tot din asemenea borfasi. Parlamentari, rectori, cei din ARACIS, din ministere, etc. E simplu. Afirmatia publica a lui Mihail Hardau: „univ, Spiru Haret controleaza ministerul educatiei si parlamentul”. L-a luat gura pe dinainte si a scapat porumbelul.

          • Lasati, Dom’ Profesor, ca si dvs., criticii de serviciu, sunteti cam pe dinafara !

            Credeti ca o simpla rectificare a „sistemului” ar fi suficienta ? Eu zic ca nici macar o reformare radicala n-ar tine…

            Pentru ca sistemul e alimentat de o MENTALITATE, a unui TIP UMAN… Romanul real – si nu cel statistic, teoretic, din criticile de sistem – e in stare sa ia orice sistem si sa-l aplice tot cum ii convine lui !

          • Dle Vlaston,

            Cum se definesc cei buni? In comparatie cu cine? In conditiile in care exista absolventi de inginerie electrica, de exemplu, care nu stapanesc notiuni elementare despre curentul electric, ce inseamna prin comparatie un absolvent bun? Si cat mai este el de bun comparativ cu nevoile unui angajator? Ce si cum se invata la acea facultate de inginerie daca este posibil sa existe astfel de absolventi? Si dintr-un astfel de mediu cat de bun poate fi cel mai bun produs?

          • Numarul absolventilor din care sa poti crea ingineri performanti e in cadere libera de 5-6 ani. Pina prin 2003-2004 din 100 de absolventi gaseai 30-40 buni. Azi gasesti 10, maxim 15, in conditiile in care ar fi nevoie de macar 40 (pe domeniul IT). Si e dureros sa vezi cum se pierd posturile deschise pentru Romania si se angajeaza prin alte tari. Asta e realitatea vazuta dinspre industrie. Si repet, in domeniul IT salariul nu e tocmai mic.

          • Sigur ca sint si ingineri performanti, doar ca vorbeam de o anumita generatie, bnu de toti inginerii. Aia care au ajuns performanti au avut norocul sa lucreze in locuri unde au putut invata, si cap sa invete, si s-au facut in timp.

            Scoala romaneasca de inginerie n-a scos, cel putin de cind stiu eu (anii’70), performanta, decit foarte rar si in putine domenii ingineresti. inainte sa fiu injurat, eu am terminat facultatea in 1989, si stiu cum am fost „produs”, si cita invatare continua mi-a trebuit pina acum si-mi mai trebuie in continuare, numai ca sa „fill in the gaps”.

            flerul ingineresc a existat de la bun inceput, din fericire, si am facut inginerie pentru ca asta am vrut.

  3. Este adevarat ce zice Fluieratorul. Noi am ajuns sa concepem pt altii idei, produse etc care se vand la noi ca produse finite, munca de conceptie facuta la pret de low cost. Cam aceiasi chestie se intampla si cu lemnul din padurile noastre. Vindem lemn brut la pret mic si cumparam mobila si alte produse din lemn la pret de de ne doare capu.

    Vorbind despre protocolul de la bac. Nu cred ca sunt in totalitate de vina elevii si parintii acestora pentru ca aici intervine sistemul concurential. Daca x face protocol si este de valoare apropiata de elevl y, x va lua nota mai mare la bac ceea ce il va avantaja la admiterea de la facultate . Si uite asa y este obligat de „sistem” sa faca si el protocol. Efect dezastruos in timp, motiv pt care trebuie sa intervina cineva care sa reglementeze cum s-a intamplat anul asta pt ca altfel se intra intr-un cerc vicios.

    • Totul a pornit de la admiterea la facultate pe baza de dosar. Liceele slabe dadeau 10 pe linie, liceele bune s-au coformat si ele ca sa nu-si piarda elevii, facultatile au primit an de an studenti din ce in ce mai slabi. au scazut stacheta pentru ca asha faceau toti ceilalti. Si tot cercul asta vicios a facut ca in 10 ani nivelul de pregatire al absolventului de facultate sa tinda spre 0.

  4. Succesul unui sistem de invatamant nu tine decat in mica masura de faptul ca ai scoala generala de 8 sau 9 clase, ca ai parteneriat public privat la scolile profesionale samd.
    Toate reformele romanesti s-au limitat aproape exclusiv la reorganizari pe criterii discutabile si mai putin la esenta, respectiv adaptarea curriculei la realitatile zilei si la cerintele pietei de munca.
    Astfel am reusit sa cream false probleme si sa batem cuie la cosciugul invatamantului romanesc. Un singur exemplu: marota cu lipsa tinichigii si alti meseriasi de tip vechi intr-un mileniu in care masinile se repara mai putin la ciocan si mai mult prin schimbare componenta si evaluari computerizate. In schimb nimeni nu se agita din cauza nevoii acute de ingineri bine pregatiti, de manageri care sa poata gestiona o firma moderna si nu shushe, de oameni cu pregatire medie care sa fie capabili sa faca agricultura moderna si sa presteze servicii ancorate in cotidian si nu venite din vremurile in care luam tingiri mesterite manual de tigani talentati.

    Inchei reamintind cuvintele marelui profesor Grigore Moisil care spunea cu amar de ani in urma ca ‘Ştiinţa nu e bună azi, dacă ieri nu s-a gândit la mâine’. Cam asa e si cu reformele invatamantului romanesc, sunt gandite azi pentru realitatea de ieri.

    Si cred ca Moisil avea mare dreptate si cand afirma ca: ‘Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învăţământului va fi atunci când nu se va schimba nimic’. In ultimii 20 de ani am reusit performanta de a schimba de zeci de ori programa, organizarea, metodele de examinare. Cred ca ar fi mult mai productiv sa lasam invatamantul sa functioneze intr-o forma acceptata si in alte tari si sa ne orientam spre cresterea calitatii: ce se preda, cum se preda, cursuri de perfectionare pentru profesori, schimburi de experienta intre scoli, rigoare si disciplina in salile de curs etc.

  5. @ St. Vlasto, Fluieratorul, Scippio

    Stefan Vlaston spune:

    Avem si ingineri performanti, competenti, nu pot sa cred ca o tara intreaga suntem “varza”!

    Ba chiar asta e realitatea, stimate profesor…

    „Varza” neincluzand numai inginerasii Fluieratorului, ci si pe „specialistii” ca Fluieratorul insusi, sau ca Scippio !

  6. „Crescut intr-o familie fara resurse materiale si petrecandu-mi copilaria intr-o casa cu pamant pe jos, faptul ca am putut termina liceul, ca am putut sa ma inscriu la Institutul Politehnic si ca am ajuns, cu timpul, sa locuiesc in conditii mai putin mizerabile mi se parea suficient pentru a crede ca suntem pe drumul cel bun” Ion Iliescu, Fragmente de viata si de istorie traita, p. 16.

    Asa a inceput decaderea invatamantului romanesc. Copii din familii nevoiase trimisi in masa la scoala, scolile extinse brutal pentru a face loc clasei muncitare. Miscator dar fara sens. De atunci profesorii au trebuit sa raporteze procente tot mai mari de elevi promovati. Uneori au fost intrebati direct daca au ceva cu clasa muncitoare… asa cum a fost cazul in Politehnica de pilda. Invatatura a devenit secundara… si evident asta in masura in care partidul era depozitarul celor mai inalte cunostinte stiintifice… scoala era doar cureaua de transmisie, instrumentul de popularizare a invatamntului materialist dialectic.

    Lungul drum al examenului de bacalaureat catre noaptea in care sa zbate acum a inceput atunci in zorii epocii comuniste si a invatamntului de masa. Priviti frustrarea, ura si profunda neintelegere a lui Ion Iliescu. Este un personaj remarcabil tocmai pentru ca este exemplar pentru rezultatele scolii din acea vreme. Nu tine de partid. Mai toti au acelasi dispret pentru scoala si cunoastere… chiar aceia ce au ajuns azi rectori si alti ierarhi ai acestui sistem corupt.

    Dupa 1989 invatamantul a mers din rau in mai rau tocmai pentru ca nu s’a putut desprinde de valorile umanismului socialist. Defapt nu ideologia era de vina ci oamenii parveniti in rastimp. Inspectori, rectori, experti &c… care isi iau aere de specialisti… desi nu pot decat sa ilustreze perfect „crepuscului nulitatilor mocnite”… Toti acesti oameni care au pornit de foarte de jos si au ajuns foarte sus, campioni la dat din coate, mesteri la intrigi, dar complet nuli…
    Scoala este o conditie a emanciparii sociale nu o consecinta a ei. Noi traim intr’o lume in care scoala nu mai e o cinditie a emanciparii… si asta nu de azi de ieri ci de 60 de ani ! De doua generatii.

    Uitativa ce hidrocefali deghizati in manageri de universitati… au ajuns sa conduca invatamantul romanesc. Nu stiu daca casele copilariei lor aveau tot pamant pe jos… dar sigur nu aveau carti la indemana. Si asa s’a ajuns ca si o femei de servici sa aiba bacalaureatul. Normal, altfel ar fi fost discriminata… Dar educatia inseamna discriminare ! Discriminarea celor ce invata de cei ce nu invata. Eh… asta e blestemul nostru. Aceasta discriminare nu se mai face azi. Si nu se mai face din ’48 cel putin. Marturiile lui Ion Iliescu sunt doar o dovada a acestor transformari. Asa a ajuns si o calfa de cizmar presedintele Romaniei. Si el credea ca suntem pe drumul cel bun. Dar „drumul cel bun” nu este tocmai drumul care ne aranjeaza pe fiecare din noi.

  7. Părerea mea este ca am avut un sistem educational bun pe care l-am ruinat in goana noastră nebuna de a ne alinia mediocritatii educationale europene.

    Privind la ultimii 50 de ani, intradevar, epoca lui Ceaușescu pare de aur. Nu am crezut ca am sa recunosc asta vreodată.

    Dacă va uitati puțin in grădina americană veți vedea ca si ei sunt in plin proces de reformarea a sistemului de educație si pe cine au ca model? Sistemul educational chinez! (A se citi … comunist.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro