vineri, martie 29, 2024

Educația sexuală – câteva premise pentru un posibil dialog

Scurtă introducere teoretică despre religie în societate

Delimitarea treburilor bisericii de cele ale statului poate fi înțeleasă în cel puțin două mari sensuri: (1) ca egală suprimare a oricărei prezențe religioase în spațiul public, în numele unui secularism militant care consideră că orice credință trebuie evacuată până și din sfera privată, dacă e posibil; și (2) ca respectare egală a tuturor religiilor și a dreptului cetățenilor de a-și practica religia, inclusiv în public, în numele libertății de conștiință și a celei religioase.

Numeroși teoreticieni discută de mai multă vreme deja despre limitele secularizării și pledează pentru importanța acceptării religiei în spațiul public câtă vreme aceasta furnizează fundament moral, sens și motivație pentru oamenii credincioși. Nu degeaba au ajuns un Jürgen Habermas sau un Peter L. Berger să-și revizuiască teoriile, discutând despre o societate post-seculară, despre resurgența religiei etc.

Deși contestate, uneori virulent, contribuțiile creștinismului la drepturile și libertățile societăților democratice de care ne bucurăm azi sunt recunoscute sau demonstrate de numeroși autori din interiorul sau din afara celei mai mari religii de pe glob. Și, oricât ar fi de nesuferite pentru nereligioși, influențele religiei continuă și, mai ales, vor continua să se resimtă în spațiul public, atât în forme raționale, cât și în versiuni fundamentaliste sau chiar violente. Iar orice încercare de a restrânge religia la spațiul privat este, pe de o parte, utopică (fiindcă oamenii nu se pot rupe mecanic de resorturile lor cele mai adânci), iar, pe de alta, posibil abuzivă și legal, și moral.

În fapt, cererea mai rezonabilă ar fi ca oamenii religioși să-și traducă sau să-și compatibilizeze valorile și viziunile astfel încât ele să poată contribui la binele comun negociat împreună în spațiul public, dar fără exigența de a accepta alte standarde morale sau de a-și însuși convingeri seculare. Discuția despre educația sexuală este încă un exemplu despre cum o astfel de discuție și negociere, în termeni raționali, purtată cu onestitate și respect reciproc nu prea are loc. Și vina nu o poartă doar susținătorii conservatorismului moral, așa cum se sugerează.

Problema

Pledoaria pentru educația sexuală a fost aruncată în media și în spațiul public însoțită de sugestia – cu efect emoțional garantat – că numărul mămicilor minore (aproape un sfert din mamele minore din UE sunt în România) ar putea fi redus dacă s-ar introduce această „materie” în curricula școlară. În cifre absolute, în 2019, potrivit datelor INS din cadrul unei analize făcute de Salvați Copiii, au fost înregistrate 17.531 de sarcini la fete sub 19 ani, din care 700 aveau chiar sub 15 ani. Un document UNICEF avansează cifre diferite: „doar” 16.639 de sarcini (iar ponderea cea mai mare se înregistrează între 15-17 ani). Numărul avorturilor la fetele cu vârste între 15-19 ani a fost de 4.290!

Datele prezentate de Salvați Copiii relevă că 64% dintre mămicile minore deja abandonaseră școala înainte să fi rămas însărcinate, iar 27% erau încă în școală la momentul completării chestionarului (deci fie însărcinate, fie deja mămici). Așadar, acesta ar fi publicul țintă potențial plus alte 9% dintre fete care ar fi putut fi ferite de o eventuală sarcină nedorită.

Unii se prevalează de aceste cifre pentru a sugera că, de fapt, educația sexuală nu ar rezolva problema sarcinilor la minore. Ceea ce s-ar putea să fie parțial adevărat. Și se opinează că, atunci, cel mai probabil nici nu există o problemă la care un astfel de demers ar putea să răspundă. Se mai adaugă și presupunerea că majoritatea mămicilor tinere ar fi din comunități etnice – rrome – cu obiceiuri maritale atipice. Raportul UNICEF relevă mai degrabă o diferență importantă pe segmentul sub 15 ani, dar de acolo în sus, cifrele sunt apropiate, indiferent de etnie (română, maghiară sau rromă), dar și acest raport confirmă nivelul scăzut de școlarizare al mămicilor minore. Pentru unii dintre promotorii conservatorismului moral, discuția poate fi închisă aici. Însă ar fi ipocrit să susținem că singura sau marea problemă sunt doar mamele minore de etnie rromă.

O problemă adesea neglijată este cea a taților. Datele prezentate de Salvați Copii scot în evidență că 10% dintre tați sunt minori, dar despre restul nu se știe cu precizie din ce categorii de vârstă fac parte (nu înseamnă neapărat că toți sunt majori, ci se poate să fie și neidentificați). Nu se știe nici câți dintre ei au un parcurs școlar complet sau dacă au frecventat vreo școală. Cu siguranță unii sunt majori și acolo apare și o problemă penală.

Pe de altă parte, dacă statisticile mondiale se adeveresc și pentru România, atunci peste 60% dintre tinerii cu vârste între 13-24 de ani consumă pornografie ce puțin săptămânal. O parte semnificativă dintre ei ar putea fi membri în diverse biserici creștine românești – țara cu peste 90% cetățeni care se declară credincioși. Indiferent care ar fi versiunile oficiale, sunt suficienți cei care știu că problema se regăsește și în biserici.

Să mai adăugam la aceasta și faptul că avem o societate hipersexualizată în care, de regulă, femeile sunt transformate mai frecvent decât bărbații în obiecte sexuale (în reclame, show-uri tv etc.). Conservatorii sunt de acord cu acest diagnostic și-l deplâng constant. Consecințele sunt foarte sumbre: potrivit UNICEF, 1 din 5 fete trece prin cel puțin o formă de abuz sexual în viață. Hai să presupunem că românii sunt mai altfel decât restul lumii și abuzul să fie doar la jumătate. Dar și 10% este enorm de mult. Iar abuzatorii și persoanele abuzate sunt membrii ai societății și uneori, măcar cu numele, ai bisericilor noastre.

Nu e deloc de neglijat nici timpul petrecut de copii în fața ecranelor, fiindcă acest mediu vine și cu o seamă întreagă de pericole de natură sexuală. Indiferent la ce studii ne raportăm, statisticile arată mai degrabă îngrijorător. Și se știe că internetul este un factor determinant pentru consumul de pornografie (1 din 3 consumatori este minor, potrivit Bitdefender), dar și pentru racolarea victimelor de către pedofili (se estimează că sunt zilnic activi online 500.000 de astfel de indivizi). Am mai putea adăuga aici și faptul că 50% dintre tineri și-au început viața sexuală înainte de 17 ani, iarăși o statistică ce include cu siguranță și tineri care figurează scriptic ca botezați sau „aparținători” ai unor biserici.

Din cele de mai sus rezultă că nu avem o problemă, ci un cumul de probleme care au de-a face cu dimensiunea sexuală a persoanei. Deja există organizații creștine care fac educație sexuală în școli discutând inclusiv despre valoarea abstinenței – admițând astfel implicit că pe aceste segment există o problemă. De aici nu decurge automat că soluția este educația sexuală ca materie cu un anumit tip de conținut impus de indiferent cine, dar decurge cu necesitate că trebuie privită în față această realitate și că niște măsuri se impun. Rămâne însă de investigat mai în amănunt care sunt cauzele problemelor semnalate. Căci este destul de improbabil ca un cumul de manifestări pe o paletă atât de largă să aibă o singură cauză: insuficienta educație sexuală în școală.

Ca să cităm din raportul UNICEF:

Concluziile raportului arată clar nevoia de măsuri complexe pe mai multe planuri și cu implicarea mai multor instituții ale statului, care trebuie să se coordoneze eficient. Sistemul de educație, cel medical, dar și autoritățile locale trebuie să acționeze, acordând o atenție sporită tinerelor din categoriile vulnerabile.

Este aproape imposibil de sugerat cum ar trebui să gestioneze Biserica ideea de educație sexuală (căci nu există o biserică monocromă, ci mai multe confesiuni și, în cadrul lor, diverse curente de opinie), dar ea nu poate să nu accepte că există o problemă în acest domeniu. Căci, după cum am subliniat deja, o parte dintre fetele care rămân însărcinate, dintre consumatorii de pornografie, dintre cei care-și încep viața sexuală de timpuriu sunt… fii și fiice ai/ale bisericilor. Și chiar dacă ar fi exclusiv problema societății secular(izat)e, tot ar fi de ajuns pentru a invalida teoria că tradiția și educația tradițională încă sunt eficace la nivel de societate.

De asemenea, există o zonă a educației sexuale care ține de biologie și de sfera medicală care este evident deficitară. Iar aici aportul unor profesori și medici creștini care întâlnesc o sumedenie de cazuri și probleme ar fi de mare ajutor, doar că ei ar trebui încurajați să vorbească deschis și să se țină cont de contribuția lor, fiindcă ei sunt martori și la apariția unor probleme noi sau la schimbările de mentalitate!

Actorii și strategiile

De o parte sunt cei care se consideră progresiști, emancipați sau dezinhibați când vine vorba despre chestiunile sexuale. Și se pare că ei au decis că toți care nu le împărtășesc dorința de a promova educația sexuală în școală să fie considerați medievali, reacționari, bigoți etc.

Ideea cel puțin năstrușnică a „vizionarilor”, potrivit căreia copiii ar trebui scoși cu forța de sub influența concepției despre lume și viață sau a imaginarului social al părinților lor este una proastă și contraproductivă. Ea denotă mai degrabă o formă de militantism ideologic însoțit de convingerea arogantă și nedemonstrată (validată cel mult ideologic) că există o elită (?) care știe cel mai bine și care – în virtutea unui drept superior pe care și-l arogă – nu are nevoie să se consulte cu nimeni. Problema, după cum se vede, este pusă din start deficitar. Poate că astfel de idei mobilizează elanuri interioare cu iz revoluționar în cazul adepților, dar antagonizarea unor largi categorii sociale nu are cum produce efecte benefice pentru conviețuirea în societate. Trebuie gândit mai empatic și mai nuanțat în asemenea chestiuni sensibile. În orice caz, există în acest moment și chestiuni de ordin legal de care trebuie ținut cont și care prevăd dreptul părinților de a opta pentru o educație a copiilor în acord cu propriile convingeri.

O altă chestiune importantă este că, într-un elan etatist nefericit, se sugerează că statul ar trebui să aibă drepturi superioare părintelui în privința unor decizii importante pentru copii. Este drept că, în situații excepționale, poate fi invocat un interes superior al copilului. Dar nu poate deveni excepția regulă. Pentru a evidenția consecințele, ar fi suficient să inversăm problema și să sugerăm că toți copii ar trebui introduși prin decizia statului într-un program de abstinență sexuală obligatorie inspirată din principiile moralei biblice.

În chiar documentul OMS, ce stabilește Standardele pentru educația sexuală în Europa – cel mai citat în această discuție – se vorbește despre educație „holistă”, pe de o parte, și, pe de alta, se spune că „standardele sunt utilizate pentru elaborarea sau revizuirea programelor existente, documentul trebuie adaptat la necesitățile specifice și situația din țara respectivă”, iar din acest motiv, „pentru elaborarea programei școlare, este utilă organizarea unor forme de cooperare cu părinții, nu doar pentru a asigura sprijinul lor, ci și pentru a garanta o «potrivire» optimă între rolul familial al părinților și cel oficial al școlii” (sublinierile îmi aparțin).

Întrebarea care se ridică însă inevitabil este dacă promotorii agresivi ai educației sexuale – care consideră fățiș disprețuitor că se pot dispensa de drepturile, opiniile și convingerile părinților – prezintă suficientă credibilitate ca garanți ai faptului că se va ține cont de asemenea sugestii. Însă atitudinea lor ostilă și arogantă nu îi recomandă, chiar dacă ar avea cele mai bune intenții. Căci și binele făcut cu forța este finalmente tot un rău. Iar în cazul de față, binele nu poate fi stabilit unilateral.

Mai este un punct important aici care vizează „acordul părinților”. Tema e manipulată, sugerându-se că, de fapt, s-ar cere acordul părinților pentru conținuturile unei materii – consecința fiind că nu se poate concepe educația publică într-o astfel de logică, nu-i așa? Căci cine cere acordul părinților pentru matematică, fizică sau geografie? Dar lucrurile nu stau chiar așa. Occidentul oferă exemple de școli în care influența părinților este semnificativă, la fel și cea a comunității locale, aceștia putând decide inclusiv părți importante din curriculă. Educația nu se face într-un vid sau ignorând complet valorile care dau coeziune societății. Școala are nevoie ca părinții să susțină demersurile didactice și, cum am văzut, OMS recomandă în chiar documentul problematic această atitudine cooperantă (nu discutăm acum dacă se și ține cont realmente de ea, dar ar merita explorată). Ostilizarea părinților și ofensarea lor gratuită sunt cel puțin erori strategice. Însă cei care vor cu orice preț să se substituie autorității parentale nesocotesc legi în vigoare.

În tabăra opusă se situează cei care susțin conservatorismul moral, dinspre care vin de multe ori poziționări pur defensive, în cel mai bun caz recunoscându-se că există o problemă, dar fiind contestată nevoia unei educații sexuale alta decât ce avem deja (și care, după cum se poate lesne observa, se dovedește insuficient).

Atitudinea conservatoare de tipul „nu a ajuns nimeni să nu știe ce să facă în pat” denotă, pe de altă parte, mai degrabă un dezinteres bizar față de acest cumul de probleme ce gravitează în jurul sensibilei chestiuni sexuale. Însă fenomenele deja menționate – cu impact cert asupra personalităților în formare – nu pot fi controlat prin legi sau restricții, nici doar prin tabuizare sau moralism bisericos. Deci un fel de educație sigur este necesară.

O observație interesantă este aceea că România poate documenta existența unor preocupări pentru educația sexuală explicită încă dinainte de Primul Război Mondial (câteva titluri, scrise de regulă de medici: Eraclie Sterian, Spre noaptea nunții. Ce trebuie să știe o fată de măritat, un tânăr de însurat – 1912; Fr. Grünfeld, Îndrumarea sexelor – 1916; Jean Marestan, Educația sexuală – 1930; W. Boven, Adam și Eva sau chestiunea sexelor, cu o prefață de Al. Obregia, 1937; Mihail Prunk, Manual complect pentru educația sexelor, 1940; în 1942, Educația sexelor, de Eraclie Sterian, ajungea la a IX-a ediție!). Așadar, erau resimțite și pe atunci, la nivel de societate, limitele a ceea ce putea oferi mediul familial și tradițional. Exista un decalaj care trebuia cumva acoperit.

Totuși, cei mai mulți se situează undeva între cele două extreme (educație sexuală progresistă vs niciun fel de educație sexuală), admit că există o problemă și că trebuie rezolvată, dar nu oricum. Însă vocea lor nu se prea aude. Într-un fel, nu este de mirare, câtă vreme ecourile referendumului eșuat încă mai persistă în memoria societală și dezgroapă falii și fronturi rămase fără un deznodământ cert, iar polarizările se refac aproape reflex și tot vocile stridente se aud mai tare. Nici presa nu are vreun interes să le atenueze, căci nu faci rating din moderație.

Ar fi ideal ca părinții să fie dornici și competenți să facă educație sexuală în familie, dar există și indicii care sugerează că mai puțin de jumătate dintre copii discută cu părinții astfel de subiecte. În plus, se prea poate ca unele realități contemporane (chestiuni ce țin de online, hărțuire sau abuzuri) să depășească cunoștințele și posibilitățile lor de educare. Iar aici sigur au nevoie de sprijin fie din partea școlii, fie din partea bisericii – care să poată oferi competență, tact, înțelepciune și sprijin neinvaziv. Cu siguranță însă, educația sexuală la fel ca educația în general pornește de acasă și trece prin mediul familial.

Așadar, atât tabăra progresistă, cât și cea conservatoare au de gestionat niște realități care depășesc polarizarea strictă pe care o sugerează luările de poziție exacerbate din spațiul public. De asemenea, școala se profilează ca un mediator important în toată povestea. Totuși, un rol important – oarecum trecut cu vederea în discuții – l-a jucat deja politicul, care a susținut adoptarea legii. Tot ceea ce discutăm trebuie așezat în acest cadru: deja există o lege, dar dialogul tuturor celor interesați nu trebuie să se oprească.

Ar fi important însă că în orice discuție, ultimul cuvânt să nu-l aibă doar teoreticienii, ci un rol important să-l aibă practicienii lucizi, validați, din toate sfere societății care au legătură cu tema, oameni pentru care elementul ideologic este cel mult secundar.

Adunând ce am discutat mai sus și punând cap la cap faptele, nu se prea pune problema dacă este nevoie de acest gen de educație sau dacă ea va fi făcută, ci întrebările mai aplicate vizează alte aspecte: Cine o face? Cum o face? Unde o face? Și ce conținuturi include în această „programă”? Simplul fapt de a discuta despre orice aspect care ține de sexualitate este deja o formă de educație implicită. Sunt părinți care habar nu au ce să vorbească cu copiii și sunt comunități religioase în care subiectul e tabu – iar pe tineri îi costă. Drept consecință, sunt copii care se educă cu diverși indivizi dubioși sau din surse mai mult decât discutabile, că nu au altă sursă mai de soi.

Temeri și rețineri

Citind documentul OMS, orice părinte cu oareșicare repere morale – nu doar cei cu convingeri religioase – s-ar putea să aibă rezerve serioase când se sugerează că unor copii cu vârste între 0-4 ani ar trebui să li se ofere informații despre masturbare timpurie și auto-stimulare (și, evident, acesta este doar pragul minim, urmând ca informația să se diversifice pe această linie odată cu vârsta). Cu siguranță, documentul este mai complex și nu se reduce la asta, ci conține și elemente importante precum drepturi și limite în relații, conștientizarea pericolelor ce vin dinspre prădătorii sexuali, traficul de persoane sau raportarea la pornografia online. Dar totuși nu se poate evita constatarea că lucrurile par să vină la pachet și nici nu există vreo explicație pentru aceste conținuturi sugerate.

O importantă precizare, trecută cu vederea (probabil pentru că nicio tabără nu o crede), este și următoarea:

Fără îndoială că, în funcție de dezvoltarea individuală, copiii pot să corespundă mai bine unui alt grup de vârstă decât ar indica vârsta lor calendaristică. Prin urmare, limitele grupului de vârstă trebuie utilizate în mod flexibil. Subiectele abordate la diferite etape de vârstă sunt menite să anticipeze faza de dezvoltare ulterioară sau următoare, astfel încât copiii să fie mai bine pregătiți pentru gestionarea lor. De asemenea, se recunosc diferite niveluri de înțelegere.

Contează însă cine și cum interpretează ce înseamnă grupuri de vârstă și niveluri de înțelegere.

O altă reținere – mai rar exprimată, dar existentă ca un zgomot de fond – vine din neîncrederea tot mai accentuată în abilitățile pedagogice și în competențele profesionale ale dascălilor. Și, ținând cont cum arată sistemul și cine-i sunt diriguitorii, este o precauție rezonabilă și cu care poți lesne empatiza. S-ar mai putea adăuga aici că educația sexuală, ca materie de sine stătătoare, poate avea soarta nefericită a tuturor materiilor din programa școlară – rata analfabetismului funcțional oscilează în jurul valorii de 40%, de ce ar face excepție tocmai asta? Iar procentul beneficiarilor reali ar fi oricum mai mic din start (dată fiind rata mare de abandon școlar printre mămicile minore). Plus că cine mai crede azi că statul – Statul Român – e capabil și interesat în mod real să educe în vreo privință anume? Criza de încredere este deosebit de acută și se răsfrânge inevitabil și asupra acestui subiect.

Se face auzită, de asemenea, o preocupare reală a conservatorilor vizavi de faptul că educația sexuală devine așa-zisă educație pentru diversitate, iar aici se deschide ușa pentru o întreagă constelație de noțiuni ideologice controversate. De fapt, acesta este miezul dezbaterii, fiindcă tot ce înseamnă teorii gender și atitudinea față de opțiunea homosexuală sunt incluse și explicit, și implicit în documentul OMS. Și în acest punct, nu prea există posibilitatea de a ajunge la un consens.

Că există o ofensivă mediatică și politică a diverselor minorități sexuale este o certitudine și faptul nu (mai) poate fi trecut cu vederea. Că această ofensivă s-ar putea regăsi și în conținuturile unei eventuale materii distincte care vizează educația sexuală este o temere care iarăși nu poate fi și nici nu trebuie ignorată. Nu trebuie să ne prefacem că n-am ști că ideologiile de gen, de pildă, sunt promovate într-o manieră privită ca fiind agresivă în universitățile americane și că au stârnit reacții de respingere, semn că nu e totul clar și roz în aceste zone ultraprogresiste. Iar scandalurile care apar ca urmare a implementării acestor teorii sunt deja tot mai frecvente (două exemple recente, aici și aici).

Pentru ca lucrurile să fie și mai complicate

Pentru un anumit filon conservator, există rădăcini mai profunde și problematice ale poziționării actuală, căci în teologiile bisericilor tradiționale au persistat convingeri care sugerează că păcatul adamic ar avea legătură cu relația sexuală, idealul fiind, inclusiv în context conjugal, mai degrabă căsătoria „albă”, orice altceva fiind o concesie. O astfel de teologie ar necesita revizuire nu sub presiunea ideilor contemporane, ci mai întâi în lumina evidențelor biblice, care nu susțin deloc asemenea concepții (Augustin și alți Părinți ai Bisericii vor fi avut propriile motive să exagereze, dar nu aveau dreptate să incrimineze sexualitatea manifestată în cadrele ei legitime). A se vedea, de pildă, poemul de dragoste – cu numeroase sugestii erotice – care este Cântarea Cântărilor și care de multă vreme nu mai e interpretat exclusiv alegoric în multe tradiții creștine. E foarte important însă de precizat că nu toți conservatorii împărtășesc aceste premise teologice excesive și că, până și în bisericile tradiționale, lucrurile nu sunt discutate numai într-o singură cheie teologică.

Din alt punct de vedere, nu se poate pretinde societății în ansamblul ei să adopte morala și standardele creștine sau să revină la altă epocă istorică și la atitudinile dominante atunci. Forța constrângătoare a moralei tradiționale este în declin și nu are șanse să-și redobândească prea curând influența de odinioară, ținând cont de context. Plus că nu a venit doar cu beneficii incontestabile, ci și cu efecte negative la fel de certe, care acum sunt evidențiate mult mai cu sârg.

De asemenea, cred că bisericile vor fi obligate să-și precizeze pozițiile față de mijloace contraceptive, tehnologii reproductive – și asta într-un mod documentat științific și fundamentat teologic. Deocamdată, există numai 3 documente ale BOR, elaborate de o comisie consultativă de bioetică, pe tema avortului, eutanasiei și a transplantului de organe. Biserica Romano-Catolică stă mai bine fiindcă organizarea centralizată i-a permis să aibă poziționări publice unitare la nivel global. Nu pot fi incluse în această categorie diversele declarații mai documentate sau mai amatoriste ale diverșilor prelați sau pastori.

Atenție: în această dezbatere, nu trebuie fugit după votul și declarațiile politicienilor. În fond, interesul lor prioritar pe asemenea teme sensibile și inflamabile este să-și fidelizeze un public – conservator sau progresist. Din acest motiv aș sublinia predilecția clară a tuturor de a reduce dezbaterea la niște lozinci agresive care se lipesc de sufletul potențialilor alegători. Nu spun că votul n-ar fi important, dar el trebuie lăsat în sfera lui legitimă: dezbaterea politică, cu tot specificul ei de disimulări, fente, poziționări ambigue, duplicități, interese etc. Nu cred că dezbaterea problemelor ar trebui purtată în atmosfera politicianistă așa cum arată ea acum în România. E greu de crezut în conservatorismul moral al unor oameni pentru care corupția, amantlâcul, complotul, minciuna, ura sau oportunismul sunt practici curente (dar fac declarații sforăitoare pentru publicul fidel)! E greu de crezut în bunele intenții ale unor oameni care, în virtutea progresului, desconsideră pe oricine nu crede ca ei.

Câteva propuneri pentru o posibilă (dar tot mai improbabilă) discuție

Îndrăznesc să sugerez că dezbaterea – și ea ar trebui purtată permanent, fiindcă mereu apar probleme noi de dezbătut – ar beneficia mult dacă s-ar organiza în jurul ideii de a urmări împreună binele copilului, ferindu-l și de excesele progresiste și de cele (ultra)conservatoare. Tocmai fiindcă e destul de vagă e și suficient de generoasă pentru un punct de pornire. Asta ar presupune ca, pentru început, fiecare dintre adversarii ideologici să accepte să asculte argumentele celuilalt.

Fiindcă asum o identitate creștină, propunerile mele poartă această marcă declarată. De aceea mă grăbesc să aduc în prim-plan un principiu fundamental în teologia și antropologia creștină: demnitatea și valoarea omului se bazează pe chipul lui Dumnezeu din om – un chip care este prezent în fiecare persoană umană, indiferent de opțiunile ei morale. (Acest principiu poate fi folosit și de către adversarii conservatorilor atunci când constată că, în diverse circumstanțe, el este nesocotit chiar de către cei care-l afirmă.) Or, plecând de aici, multe lucruri pot fi puse într-o nouă lumină. Căci nu doar conservatorii, ci și adversarii lor sunt purtătorii acestui chip. Iar copiii beneficiază de același statut, motiv pentru care nu pot fi tranzacționați ideologic, nici sacrificați de dragul imaginii sau al unor tradiții.

Din astfel de premise decurg drepturi, libertăți, dar și responsabilitate, autolimitare, respect, grijă pentru celălalt etc. Și exact despre asta ar trebui să fie vorba și în cazul educației sexuale. De asemenea, pentru creștini, diversele dimensiuni ale existenței sunt inseparabile: sexuală, afectivă, spirituală, morală. Prin urmare, educația sexuală se cere contextualizată mult mai amplu și mai nuanțat. Este mai generos să privești sexualitatea în relație cu dezvoltarea întregii personalități umane decât să fie tratată strict ca un obiect ce poate fi supus diverselor experimente.

Un alt element important care vine pe filieră creștină este cunoscutul principiu al subsidiarității, care conferă, practic, fiecărei entități, începând de la persoană, familie, biserică, școală, comunitate locală și așa mai departe libertatea (dar și dreptul și responsabilitatea) să-și ia destinul în propriile mâini apelând la o altă entitate numai atunci când nu se poate descurca pe cont propriu și numai temporar. În această paradigmă, devine mult mai clar că statul nu ar trebui să fie educatorul principal, ci el să acorde asistență, în măsura necesității, elevilor, părinților, școlii. Iar legile să nu fie modificate în așa fel încât ssă scoată din această schemă părinții, câtă vreme nu există alte motive decât cele ideologice. Ieșim astfel din logica simplistă „ori părinții, ori statul” și putem găsi modalități prin care statul să nu devină intruziv și abuziv, iar părinții să nu fie lăsați să se comporte iresponsabil. De asemenea, se face astfel loc legitim și pentru alți participanți la acest dialog și la acest proces.

În aceste condiții, cred că oamenii credincioși de orice confesiune ar trebui să fie foarte prezenți la aceste discuții despre educația sexuală – indiferent unde se poartă ele – nu doar cu atitudini defensiv-arogante, cultivând frici și manipulând emoțional sau invocând pudoarea tradițională (care este, în parte, un construct idealizat), ci venind cu soluții bine documentate tehnic, fundamentate moral și teologic la o problemă reală, acută și complexă a vremii noastre.

Ar fi însă păgubos să lăsăm să se insinueze (sau să se confirme!?) ideea că oamenii religioși promovează deliberat o morală care susține abuzul sau ignoranța sexuală distructivă. Mai degrabă s-ar putea vorbi despre o precauție excesivă din dorința de a nu hiper-sexualiza copiii și, cu siguranță, o doză mai mică sau mai mare de neștiință și teamă în fața realității tot mai dinamice și complicate. Nici pudoarea nu ar trebui disprețuită din start. Dar este evident că rămân multe alte probleme ce țin de sfera sexualității și care nu pot fi evitate decât cu un preț (cum ar fi chestiunea infractorilor sexuali cibernetici care caută victime online – sunt părinți care probabil nici nu știu că există fenomenul, dar să aibă și soluții).

O astfel de discuție nu poate să se dispenseze de experiența unor organizații care deja fac educație în școli. De asemenea, un plus important pot aduce profesorii, medicii, dar și părinții sau liderii religioși care privesc onest realitatea dincolo de jocurile de imagine și de poziționările strategice ale instituțiilor religioase. Sunt destui cei care știu și admit că problemele nu sunt atât de mici pe cât sugerează conservatorii, nici pe atât de „medievale” pe cât le prezintă progresiștii, și că ceva trebuie făcut. De ce nu ar fi toți aceștia susținuți să intre în dezbaterea publică în virtutea experienței deja acumulate? Biserica ar face bine să-și diversifice programatic prezența în societate și să stimuleze polifonia diverselor canale și competențe, chiar dacă acestea nu reprezintă fix punctele de vedere instituționale și oficiale.

Să nu ne amăgim, subiectul nu este unul rezervat „specialiștilor”, ci este și unul cu numeroase implicații moral-etice, după cum relevă și dezbaterile purtate și în alte țări (de pildă, în Austria). Să luăm și un exemplu lămuritor: se prea poate ca din punct de vedere „tehnic”, pornografia legală să fie neutră, poate cineva demonstrează că o fi chiar dezirabilă, dar sub raportul moralei creștine (și chiar în unele perspective feministe) ea nu este deloc așa, fiindcă obiectualizează ființa umană și denaturează percepția asupra intimității.

Concluzii

Cred că orice lider religios ar trebui să înțeleagă că această educație este nu doar de mare actualitate, ci, inevitabilă și indispensabilă. Ea este prevăzută în lege și se va face. Chiar dacă s-ar elimina din școală, se va face para-școlar. Și că, indiferent cine o va face (fiindcă ea se întâmplă independent de lege și de multe ori prin filmulețe pornografice derulate pe un telefon la care privesc câțiva copii din clasele primare), demersul va reflecta valorile morale ale celor implicați într-un asemenea demers. Chiar în acest moment, toți tinerii (din biserici și din afara lor) își procură din diverse surse această educație, fiindcă au nevoie de ea. Iar pentru destui principala sursă este internetul, cu toate capcanele sale știute și neștiute, sau inși la fel de neavizați ca ei.

Dinperspectiva datelor statistice de la recensăminte, dar și ca strategie pentru reușita demersului, reprezentanții Bisericii nu trebuie excluși aprioric din această discuție. Există temeiuri teoretice bine argumentate care legitimează și promovează prezența religiei în spațiul public, în general, și justifică poziționarea cu fundament religios pe subiecte sensibile, în special. Iar subiectul educației sexuale este unul în care componenta moral-spirituală are o pondere însemnată, nu este doar de resortul specialiștilor (orice ar fi însemnând asta). Deci credincioșii au dreptul să fie prezenți la masa dialogului pe acest subiect spinos. Totodată, această necesară discuție ar trebui să fie una transparentă, onestă și rezultatul negociat să devină normativ pentru ceea ce se va întâmpla mai departe.

OMS recomandă colaborarea cu părinții și societatea pentru implementarea propunerilor pe care le face documentul. Aroganța și polarizarea agită spiritele, dar nu rezolvă problema de fond. Poziționările ideologice sunt generatoare de voturi și popularitate, dar nu aduc soluții pentru cei care au nevoie de ele și nu aduc soluții pe care societatea să le și agreeze.

Promotorii conservatorismului moral nu trebuie nici să se excludă singuri din acest dialog, dar nici să confunde biserica cu societatea. Realitatea spune că, de fapt, destui dintre membrii bisericilor își încalcă propriile standarde, deci ar fi cu totul nerealistă așteptarea ca societatea să le poată respecta. Trebuie ținut cont că, în statele moderne, nu se poate trece de la valori morale direct la codificare legislativă, ci e nevoie de un proces de „traducere”. Totuși, Biserica poate avea contribuții importante, fără să-și compromită standardele, dar și fără să le impună ca politică de stat. Rămânând, în interior, fidelă exigențelor, poate propune soluții care se organizează în jurul binelui copilului, bazându-se pe demnitatea și valoare pe care le dau omului chipul lui Dumnezeu și valorificând importanța principiului subsidiarității.

Se prea poate ca și bisericile tradiționale (cele mai recente deja au făcut-o) să trebuiască să opereze o schimbare de paradigmă în care sexualitatea să nu mai fie privită într-o lumină preponderent negativă – sub influența patristică și monastică – și nici să nu fie legată exclusiv de procreare. Biblia, în cărțile sapiențiale, vorbește despre bucuria intimității sexuale (Proverbe 5:8-9, Eclesiastul 9:9), iar Pavel pare să susțină și el același lucru în Noul Testament (1 Corinteni 7:3-6), chiar dacă formulează negativ recomandarea și își exprimă deschis predilecția pentru celibat.

În plus, bisericile românești vor trebuie să-și elaboreze propriile răspunsuri temeinice (nu postări și comunicate date în nume propriu), la problemele contemporane tot mai complexe sub raport etic. Aici intervine rolul unor persoane și organizații care, pe lângă valorile creștine asumate, dețin și competențe pe diverse domenii ce au legătură cu subiectul discuției. Și dacă realmente părinții sunt considerați cei mai potriviți educatori sexuali, atunci trebuie găsită o soluție viabilă ca ei să poată deveni ceea ce se prezumă. Deocamdată, e clar că părinții ar avea nevoie ei înșiși de niște educație suplimentară. Nu doar sexuală. Dar și sexuală.

Distribuie acest articol

69 COMENTARII

  1. Educatia sexuala , o tema ce revine din ce in ce mai in actualitate . Simplist vorbind , cu totii , oameni fiind , avem nevoie de acces la educatie . Insasi tema propusa se numeste Educatia Sexuala .Disputa se ataseaza ideii ce tine de forma prin care Educatia Sexuala este prezentata copilului – materie de studiu separata sau o simpla documentare ca si capitol inclus intr-o alta materie deja invatata si care are premizele concentrarii studiului partial pe ceea ce noi numim Educatie Sexuala .Normalitatea ne arata nevoia de adevar ce cuprinde si capitolul de Educatie Sexuala .Asa cum invatam geografia sau istoria , tot asa avem nevoie si de a invata aceasta noua materie numita Educatia Sexuala .Aceasta materie este pur stiintifica si nu are nevoie de interactiunea unor culte religioase sau a unor organizatii in domeniu ce ar fi nevoite as exprima opiniile . Invatam doar ceea ce exista nu altceva , bineinteles intr-un spatiu de studiu largit ce poate prezenta un istoric al sexualitatii sau diferitele opinii exprimate de-a lungul vremurilor de catre diferitele culte religioase ca si opiniile filozofilor, laicilor sau cele ce tin de domeniul medicinei . Totul trebuie stiut incepind cu cele mai mici virste (bineinteles textele trebuiesc adaptate nivelului de intelegere ) .Asa cum invatam povestea cu adusul copilului de catre barza si coborirea lui pe hornul casei (cindva asta se spunea unui copil de ciitiva anisori )sau cum il asteptam pe mos Craciun cu tolba plina si sania cea fermecata (si asta se spunea copilului cindva )tot asa putem arata copilului un simplu adevar existent .Sexualitatea este parte a vietii nostre de zi cu zi si ea nu are de a face cu teorii fanteziste sau de orisicare fel ce ar putea restrictiona masura unui adevar cunoscut doar de unii .Sexualitatea si formele ei de exprimare reprezinta un adevar universal si nu un adevar relativ(partial ) ce se doreste a fi impus de catre cei ce contesta sau deformeaza acest adevar unic numit -sexualitate umana – .Sunt OM – deci exist – si daca exist am dreptul la viata asa cum si cei asemeni mie au acest drept .Nimic nu poate fi mai frumos pe aceasta lume decit respectarea drepturilor omului .Religia (orisicare forma de exprimare religioasa )nu se poate implica in acest domeniu atita timp cit dogmele , preceptele , istoria si povestea ce sustin aceste formule de filozofie religioasa nu isi pot schimba modul de intelegere -prin care stiinta ne arata cum putem privi omenirea si din acest punct de vedere -lumea umana .Bisericile Traditionale sunt captive povestii ce sta in spatele existentei lor si ele nu se pot transforma peste noapte . Dealtfel nimeni nu doreste a raspunde la intrebarea : Va puteti asuma si povestea(ca adevar ) ce sta in spatele existentei teoriilor filozofice religioase ?

    • Îmi are că aveți o lectură destul de părtinitoare și decontextualizată a drepturilor omului. Sunt mulți teoreticieni din afara contextului creștin (J. Habermas sau Tom Holland sunt doar dintre cei mai celebri) care consider că dogma creștină a contribuit semnificativ la ceea ce avem azi ca drepturi ale omului. Desigur, există și contestatari.

      Sexualitatea, de altă parte, este mereu reglementată, nicăieri nu este „liberă”. Din acest motiv avem, chiar și în societățile secularizate, incestul și pedofilia incriminate, ceea ce e foarte bine și sperăm să nu se schimbe. Reglementările vin pe diverse filiere și întotdeauna sunt motivate de un set de presupoziții care se fundamentează pe niște valori.

      • Ceea ce doresc a spune se refera strict la cunoastere .Materia numita Educatia Sexuala trebuie sa contina in principal cunosterea adevarului si intreaga istoriografie a ceea ce numim azi Educatie Sexuala (pareri , modalitati de interpretare – legi aferente, etapizate in timp , definitii filozofice sau religioase etc etc ) . Constringerile sunt parte ale dreptului unei natiuni de a le transforma in legi si de a impiedica acele fapte pe care o natiune le stabileste in mod stiintific si legal ,conectata fiind la adevarurile actuale (ce tin de cunostere si nu de alte forme de exprimare ) si nu altfel .As dori totusi un raspuns – daca il puteti da- la intrebarea mea finala ? Va puteti asuma si povestea(ca adevar ) ce sta in spatele existentei teoriilor filozofice religioase ?

        • nu stiu exact la ce va referiti cu „povestea(ca adevar ) ce sta in spatele existentei teoriilor filozofice religioase” religia difera de filosofie, care are o parte teoretica, iar adevarul povestit are multe nuante.
          In privinta asumarii ganditi-va doar ca in cazul crestinismului au fost oameni (apostoli, martiri, sfinti) care si-ai dat viata efectiv pentru asta, apostolii pentru ce au vazut iar sfintii si martirii pentru ce au crezut. Mai aproape de zilele noastre Constantin Brancoveanu, preotii din inchisorile comuniste, etc

    • Chiar foarte bună, nu este. Abordarea subiectului este departe de a fi obiectivă, oricâtă silință își dă autorul pentru a-și schimba perspectiva cu fiecare paragraf. Dumnealui pornește la drum cu o clasificare, mai bine zis cu o despărțire intre nereligioși și religioși, văzuți mai apoi și ca militanții secularismului versus promotorii libertății de conștiință sau progresisti versus conservatori morali.
      În vreme ce atitudinea primilor este descrisă mai tot timpul ca impermeabilă la năzuințele celorlalți și ca folosind epitete precum „bigoti” sau „înapoiați”, despre ceilalți mulțumindu-se să remarce că ar fi „defensivi”.
      Chiar dacă autorul spune sau sugerează de mai multe ori că aceste cazuri sunt extremele, majoritatea populației având mai mult sau mai puțin însușiri de ambele facturi (de exemplu, există atât progresisti religioși cât și conservatori deschiși noutăților), analiza mult prea structurată conduce de multe ori către reținere sau spre deviere de la temă.
      Cred deci că, sub pretextul unei sinteze, autorul vorbește mai ales celor pe care îi are în vedere la 2), dorind să îi convingă de necesitatea măcar a dialogului și a dezbaterii, dacă nu chiar a acceptării educației sexuale.
      Din acest punct de vedere eu sunt pe deplin de acord cu dumnealui și cred că demersul este unul binevenit.

      • Asta-i viața domnu’ Hantzy. Noi cei ce avem copii avem obiceiul să fim „defensivi” și să-i protejăm de toate ideile crețe ale celor ca dumneavoastră….

        • Spuneam eu bine mai jos că vorbiți întotdeauna la persoana întâi plural. E o dovadă că, intuitiv, căutați o iluzorie susținere prin număr. Nu e suficient.
          Sau, poate, vorbiți totuși în nume personal „nimeni” – a se vedea „nimeni nu s-ar astepta…”, „nimeni nu vă spune…” șamd
          A se scuti!

          • Nu caut nicio susținere. Spre desosebire de dumneavoastră o am. Cei ce avem familii și copii suntem prin firea lucrurilor mai mulți ca cei singuri și sterpi și mizantropi ca dumneavoastră. Așa cum spuneam, e ceva ce ține de instinctul de supraviețuire al speiciei umane.

            În rest, sunteți scutit. :)

      • „Departe de a fi un fenomen marginal, religia domină copios și este pe un trend ascendent – cu 6.996.150.000 de oameni care-și declară apartenența la o religie (aproape 90%)”. – citat dintr-un articol al autorului. Este de remarcat expresia „domina copios”… Nu cred ca exprimarea nu inseamna un anumit parti-pris… Sunt uimita ca alte comentarii (le-am citit pe toate) nu au surprins ceea ce dvs. ati observat. Regretabil!

      • autorul utilizeaza termenul „premise”, nu „sinteza” – o lauda adusa in comentarii si care se pare ca starneste gelozii si nemultumiri (unii comentatori nu se ragasesc in cele scrise)
        Evident ca in loc de o critica pe text a articolului puteti scrie un articol care va reprezinta in raspuns la chemarea spre dialog in care eventual sa lansati punti spre acei care gandesc altfel

        • amalgam, aveți dreptate. Doar că „premisele” din titlu se regăsesc în interiorul textului sub forma unor condiționări. Acel conservatorism moral, la care face autorul trimitere ca premisă a dialogului, sună extrem de inflexibil: dacă e o poziție ce corespunde convingerilor și exigențelor despre societate a taberei domniei sale, rezultă că nu prea e nimic de negociat. Altfel se evaporă și conservatorismul și morala, nemairămânând nimic din ceea ce îi determină pe vajnicii apărători ai libertății de conștiință exprimate în spațiul public.

          • cred ca punctul de plecare spre un dialog constructiv este binele copiilor, iar convingerile noastre joaca un rol secundar care insa nu poate fi ignorat; suntem constienti de aceste diferente individuale ireconciliabile, le respectam reciproc si cautam o solutie gen „cel mai mare multiplu comun” in cazul cel mai bun (elemente sinergice), sau „cel mai mic divizor comun” in cazul cel mai rau (esentialul comun).
            Religia are indemnul „iubeste-ti aproapele”, iar la nivel de societate exista simtul civic ca element esential de functionare si diferentiere de jungla; trebuie sa „acordam” aceste principii, sa le gasim congruentele si sa nu punem piedici unii la altii strigand acelasi lucru in limbi diferite

  2. Sugerați implicarea părinților în alcătuirea curriculei școlare. Cu tot respectul, dar în România această variantă mi se pare echivalentă cu o paranghelie generală. Uitați că tot ce se petrece în societatea noastră este marcat de isterie. Pentru reconsiderarea acestui punct de vedere, vă sugerez și eu consultarea unor statistici: deci suntem pe primul loc UE la fumat, penultimul la vaccinare și ultimul la consumul de săpun pe cap de locuitor. Cum rămâne cu implicarea părinților?…

    • Nu asta sugerez. Ci ascultarea vocii părinților și sugerez ca ei să nu fie ostilizați, ci reprezentați în această discuție. Faptul că invocați și alte rele nu anulează ideea, ci mută miza: și părinții ar avea nevoie de educație sexuală. Așa se încheie articolul. De unde se poate deduce că ei nu sunt totuși cei care au ultimul cuvânt, dar nu înseamnă nici că ar trebui să nu aibă niciun cuvând. Între cele două, există mai multe nuanțe posibile: asociații de părinți, părinții din consiliile de administrație, ONG-uri care reprezintă puncte de vedere larg acceptate etc. Iar dacă în alte părți (mai civilizate) se poate, cred că și la noi se poate măcar încerca. În orice caz, disprețuirea lor fățișă și arogantă mi se pare cea mai proastă soluție posibilă.

    • Aha!

      Deci dumneavoastră chiar credeți că există slujbașul de stat care să vă înțeleagă necesitățile, interesele și aspirațiile mai bine ca dumneavoastră însăși?! Superbirocratul în care aveți mai multă încredere decât aveți în dumneavoastră pentru educarea propriilor copii (dacă chiar i-ați avea)?! Really?! Really?! Care-i ăla?! Nu vă sfiiți! Arătați-l! Nu de alta dar cred că merită lansată o subscribție pentru statuia sa călare :)…

        • Evident! Părintele e cel mai bun educator al copilului. Educația din familie e mai mportantă ca orice.

          Singur că dacă vă considerați incapabil să asigurați educarea minorilor nimeni nu trebuie să vă forțeze să o faceți. Dumneavoastră știți asta mai bine ca oriceine :)

          • La cât de educat păreți dumneavoastră, atât prin scriitură cât și abordare, nu mă îndoiesc că sunteți un educator de succes. Era și păcat să nu vă înmulțiți, gena bună se cuvine a fi transmisă mai departe.

            • Evident!

              Cu toată modesita mă consider un educator de succes. Am un master la una din primele 10 universități ale lumii. Băieții mei mai mari sunt la rândul lor studenți în universități de top și au obținut amândoi așa numitul „perfect score SAT” (sub 1% din elevii americani de liceu scot asta din prima) fără cine știe ce efort, deci am toate motivele să nu mă îndoiesc de capacitatea mea de educator.

              E firesc ca noi exemplarele reușite ale speciei să ne perpetuăm, iar ca cele ratate să se stingă sterpe. Face parte din instinctul de supreaviețuire al oricărei specii. Nu-i așa?

        • in educatie, ca si in medicina, (si la imbracaminte, incaltaminte etc), nu exista „one size fits all” iar asta ar putea fi principala directie de progres (diversificarea si individualizarea predarii) nu adaugarea unor materiale pentru toti
          parintii care refuza sa-si lase copilul la orele de dirigentie in care se predau notiuni de educatie sexuala ar trebui sa primeasca un material tiparit cu obligatia de a-l citi si prezenta/discuta cu copilul, care apoi trebuie sa treaca un mic „examen” cu intrebari multiple la ora de dirigentie
          Altfel se poate scade nota la „purtare”, se pot da amenzi parintelui, etc

          • Genial!

            ideile astea vă vin așa de la sine sau luați ceva pastiluțe?

            Deci după mintea dumneavoastră bine odihnită părintele ce nu-și îndoctrinează copilul cu cretinismele scoase de cine știe ce birocrat cu IQ-ul cât numărul de la pantofi ar trebui pus la amezi.

            Alte chestii nu vă mai trec printre urechiușe? Haideți că devine interesant… :)

            • incetati cu vorbitul in oglinda si spuneti concret ce „cretinisme” va sperie asa rau
              „printre urechiuse” e o sintagma rau tradusa, mai intrebati; iar falsitatea (adica „indulcirea” unei insulte prin utilizarea unui diminutiv) e o nota a caracterului dumneavoastra pe care chiar va place sa o afisati

            • Ohoo, Mr. Everest, menajați-vă! Recursul la argumentul darwinian din ultimul paragraf (cel cu instinctul de „supreaviețuire”) e delicios. Altminteri, nu am nicio îndoială că educația „băieților mai mari” s-a făcut, după caz, în bucătărie sau în marchiză, nicidecum în vreo instituție de învățământ, și sub directa dv îndrumare, fără nicio ingerință din partea statului incompetent. Modestia cu care vă izmeniți demonstrează (a câta oară) că bunul simț și buna cuviință sunt daruri mai degrabă genetice care nu se pot însuși prin educație. Curat darwinism, nu?

              Mă gândesc că ar fi de prisos să încerc să vă conving că nu toți cei care nu vă suflă în supă sunt sterpi. Pe câtă vreme, mintea stearpă se regăsește din belșug, chiar și pe la cei cu băieți mari, la universități mari de prin galaxie. Prea sunteți plin de dv înșivă pentru a vă mai încărca cu ce nu puteți duce. Ce s-ar face omenirea fără coloși de înțelepciune ca dv?

            • @Andy Mihai

              Sunt un om respectabil, Copiii mei n-au călcat niciodată în nicio școală de stat. La noi, astea există doar prin ghetto-uri. Districtul nostru școlar e unul indpendent finanțat exclusiv din taxele locale. Nu se admite nicio ingerință a statului. Am fost membru în consiliul școlar ce decide programa școlară, angajări, concedieri, salariile profesorilor, structura anului șclar, etc. Bugetele se adoptă prin referendum. Am fost mereu și sunt o prezență activă în ședințeele consiliului școlar – mă străduiesc să ratez cât mai puține din ele.

              Ce ar mai fi de adăugat? Prin firea lucrurilor mizantropii sterpi ca dumneavoastră sunt mai puțini ca cei ce avem familii și un rost în viață ca mine. Asta e. Altfel, cu sau fară darwinisme, specia noastră ar pieri. Nu-i așa?

    • Considerati ca institutiile statului, sau politicienii sunt mai breji, incat sa poata educa (inclusiv cu forta) eleviii, astfel ca acestia sa ii intreaca pe parinti? Consider ca suntem foarte multi parinti care stim foarte bine ce e bine pentru copiii nostri; de ce sa folosim statistici privitoare la fumat, vaccinare, consum de sapun, etc., pentru a ne scoate din „schema”?

      • Ion: suntem foarte multi parinti care stim foarte bine ce e bine pentru copiii nostri; de ce sa folosim statistici privitoare la fumat, vaccinare, consum de sapun, etc., pentru a ne scoate din „schema”?
        Eu zic că știm cu toții, inclusiv părinții care nu au timp, cei care sunt plecați în străinătate cu treburi, iar copiii au rămas cu bunicii care n-au făcut educație sexuală nici propriilor copii, darămite să le facă nepoților, dar și politicienii sau lucrătorii care lucrează în instituțiile statului, întrucât sunt și aceștia părinți.
        Avantajul acestora din urmă este chiar statistica aia „inutilă”, care arată din timp unde apare un deficit de educație și comportament în societate și se poate decide în conformitate. Părintele se hrănește didactic din propria experiență: a învățat după majorat cam ce este sexul, copiii de azi știu la 14 ani. Când părintele socotește că a venit timpul să facă cele două ore de educație sexuală copilului, acesta îl întreabă ce noutăți vrea să afle. Când se nasc, copiii au niște părinți cu prea multă experiență pentru a le mai schimba apucăturile.
        Nu sunt deloc împotriva implicării părinților în programele școlare, dar mă tem că exact acolo unde deficitul e mai mare, tocmai pentru că educația sexuală a fost ignorată în familie, tot acolo comitetele de părinți se vor împotrivi în continuare acesteia.
        Timpurile nu se schimbă pentru că s-au schimbat regulile, așa cum cred mulți dintre cei ce încearcă prezervarea celor cunoscute de ei, ci pentru că acestea rămân întotdeauna în urma progresului tehnologic, și ca urmare regulile trebuie să se adapteze noilor timpuri.

        • Excelenta analiza, ca intotdeauna!
          As pune un singur bemol, referitor la implicarea parintilor români in elaborarea programelor scolare in general, si consultarea lor in cazul temelor „fierbinti” ca religia si sexualitatea, in special.
          Nu cred ca pot face abstractie de propriile frustrari si prejudecati, ca sa fie in masura sa ia decizii constructive ptr copiii lor…

          • Nu trebuie să fiți îngrijorată!

            Dacă chiar s-ar întâmpla să aveți copii, nimeni nu s-ar aștepta să puteți lua vreo decizie în privinșța educării lor… Sunteți în deplină siguranță :)

          • Ela, mai repede decât v-ați fi așteptat, ați primit confirmarea. Într-adevăr, nu pot.
            Un motiv ar fi personalitatea multipla: vorbesc întotdeauna la persoana întâi plural.

        • O, da. Nu se aștepta nimeni la altceva din partea dumneavoastră :) Dacă Gică și-a rupt piciorul toată lumea trebuie să umble cu piciorul în gips.

          Copii abandonați de părinți în grija bunicilor, sau a cine știe cui, au oricum probleme mult mai mari ca lipsa „educației” sexuale. Ăsta nu e e deloc un motiv pentru a lansa imbecilizarea și îndoctrinarea în masă a celorlalție nu sunt abandonați de părinți.

    • 1. „primul loc UE la fumat” – nu am nevoie ca statul-tatic sau statul-bona sa imi spuna sa nu fumez sau sa nu beau – NU ESTE TREABA statului sa imi impuna ce sa fac. Si asa in toate statele taxele pentru tigari si alcool sunt exorbitante si exced cu MULT orice costuri cu probleme de sanatate rezultate in urma „viciilor astea”.
      Si daca noi astia „pacatosii” o sa murim mai repede, puteti sa va bucurati si sa faceti … paranghelii
      2. „penultimul la vaccinare” – vreti sa luati cu japca cetatenii si sa ii injectati? Curat democratic! Nici macar Putin nu a indraznit asta.
      3. „ultimul la consumul de săpun pe cap de locuitor” – pentru ca astia ca dumneavoastra se ocupa cu aiureli si fumigene in loc de educatie sanitara elementara pentru populatie.

      Parintii sunt responsabili dpdv legal pentru copii NU STATUL! Statul este doar UN INSTRUMENT!
      P.S. Isteria este ceea ce vedeti in tabloide si posturi de TV de scandal si nu as fi suprins sa luati parte activa la ea. Incercati sa cititi si sa vizionati si altceva.

      • Amice Durak… Să nu ne tragem de șireturi. Isterie e și când ești agresiv și grosolan în lipsa argumentelor. Singurul tabloid pe care l-am lecturat recent e postarea matale de mahala.

    • Aveti dreptate cu paranghelia, insa, a face invatamantul impotriva (adica, cu impotrivirea) parintilor nu cred ca are sanse sa mearga mai bine.

      • recunosc ca nu sunt parinte, insa citind „manualul utilizatorului” inteleg urmatoarele:
        – statul plateste lunar o indemnizatie de 100 lei pentru cresterea copilului, indiferent daca parintii o solicita sau nu, ce posibilitati materiale au, ce resurse educationale folosesc, etc; restul de cheltuieli (locuinta, hrana, imbracaminte, etc) sunt responsabilitatea legala a parintilor
        – majoritatea familiilor sunt „traditionale” si se pune problema integrarii minoritatii (5-10-20%?) care simt altfel
        – simultan se are in vedere scaderea procentului de 10% din sarcinile care anual apartin minorelor (sunt circa 180.000 sarcini anual in Ro) stiind insa ca logica si hormonii nu au nimic in comun, iar constrangerile materiale, familiale, socio–economice joaca rolul principal in aceste drame
        – admitand ca e posibil ca un transvestit simpatic sa aibe momentan un rol pozitiv in viata unui adolescent, oferind ceva ce nu poate fi oferit de parinti, nu inteleg de ce trebuie sa detaliem aspectele intime ale altor oameni, a caror acceptare in societate are putin de a face cu logica, iar educatia poate doar sa mascheze o eventuala fobie adanc inradacinata (ex psihoterapia ne ajuta sa ne invingem teama de paianjeni, inaltimi, etc, dar nu ne poate face sa ne placa sa locuim la mare inaltime, sau sa privim afectuos un arahnoid) .
        In fine si cel mai important: discutand general, se poate oare sa acceptam doar ca sunt minoritati care au mult de oferit societatii, majoritatii, fara sa fim obligati sa schimbam restul, lucru care vine cu mari semne de intrebare si multe probleme?

  3. SUA si-a asumat oficial doctrina drepturilor LGBT, infiintand chiar si o agentie care sa monitorizeze la nivel international implementarea acestei doctrine.
    Rusia si-a asumat oficial doctrina conservatoare in strategia de securitate nationala, asa cum reiese din interviul cu domnul Gosu publicat chiar aici, pe Contributors.

    Prin urmare educatia copiilor nostri a devenit camp de batalie geopolitica. Adica orice atitudine asumata public asupra acestui subiect care alta data ar fi fost unul banal, intr-o directie sau alta, are implicatii asupra securitatii nationale pentru ca inclina intr-o parte sau alta balanta credibilitatii Romaniei ca partener de discutie pentru aliatii din UE si SUA.

    Invitatia domnului Stanciu la un dialog civilizat si argumentat care sa duca la o solutie acceptabila pentru toate partile, este mai mult decat rationala si bine argumentata.
    Din pacate impotriva ratiunii comploteaza chiar mediul geopolitic, pentru ca SUA si Rusia sunt puteri antagoniste si nu sunt dispuse sa faca compromisuri.

    Prin urmare, la fel ca alte dati in istorie, Romania este un stat mic prins intre marile puteri, deci va trebui sa gaseasca un echilibru neasumat, pe sub radar.
    Legile acestea (ale educatiei sexuale si drepturilor minoritatilor sexuale) sunt tergiversate deja de o perioada, dar nu vor putea fi tergiversate la nesfarsit, deci vor fi adoptate in sensul dorit de tabara occidentala, pentru ca vrem sa facem parte din aceasta tabara din motive economice si militare. Dar la firul ierbii va exita o realitate paralela foarte eterogena dictata mai mult de specificul economic si cultural local decat de marile idealuri progresiste sau conservatoare.
    Iar peste toata aceasta realitate eterogena se vor asterne raportari la nivel national care vor imbina abil si perpetuu confirmarea existentei educatie sexuale si drepturilor minoritatilor sexuale in Romania cu promisiunea corectarii defectiunilor acolo unde exista. (Parca filmul asta suna cunoscut, l-am vazut si sub denumirea de „implementarea democratiei in Romania”, cu episoade precum „Preaderare”, „MCV”, „Comisia de la Venetia”, etc… :) Daca putem sa ne prefacem de 30 de ani ca implementam democratia in Romania dar nu o ducem niciodata la capat, nu vad de ce ar fi diferit in cazul oricarei alte teme publice.)

    Prin urmare, trebuie sa fim pregatiti pentru o viata complexa si cu multe aspecte, nici sa nu ne entuziasmam prea tare, nici sa nu ne panicam prea tare, indiferent daca ne asumam o identitate „conservatoare” sau „progresista”. :)

    • Nu e deloc atât de simplu în alb și negru

      Acum a venit un președinte de extrema stângă care-i cu LGBT-eii în brațe. Mâine va veni altul din partida opusă care va schimba macazul. De aceea nu se poate face deloc o astfel de distincție.

      Educația până la nivel de liceu din SUA e în cea mai mare parte în afara statului (școli comunitare, confesionale și școli private). LGBT-eala se practică exclusiv în școli de stat, care existță doar pri ghetto-uri și produc oricum doar deșeuri umane. Cam toate școlil de ce nu sunt de stat se declară creștine. O decizie a cuții supreme pemrite instituțiilor religioase să nu ofere servicii și să nu angajeze personal ce este compatibile cu credința religioasă a ionstituției. Asta a prmis concediere pe față rapidă a tuturor LGBT-ilor extrovertiți din instituțiile școlare. Până atunci se făceu oricum dar sub alte motive.

      Tot așa ca să ne amuzăm, în suburbia mea locuită de cam 12000 de suflete sunt 4 biserici diferite. E drept că au și funcții sociale (biblioteci, concerte, spectacole, etc. day care pentru copiii, etc.) nu doar religioase, Majoritatea locuitorilor au studii superioare., cred că nu există case mai ieftine de $350000. Deci e vorba de oameni edjucați cu un standard de viață ridicat. Duminica parcările tuturor celor 4 biserici sunt pline. Luteranii vor să-și mai facă o a 5-a și umblă acum agitați după un teren.

      În 2013 am fost ultima oară în Rusia, în oblastul Leningrad, în jurul Sankt Petersburg sunt mai multe zone rezidențiale recent construite pentru intelighenția rusă. Nu-mi amintesc să fi văzut nicio biserică. În America ar fi greu de imaginat apariția unei zone rezindețiale bogate așa de mari fără biserici.

      În America șansele unui cuplu de LGBT-ei pe fașă să se mute într-o zonă rezindețială bună sunt zero. Proprietarii din aceste zone avem drept de prempțiune la achiziția oricărei proprietăți și vom face tot ce e posibil ca să nu permitem mutarea de indezirabili în zona noastră spre a nu strica valorile proprietăților. Ăn Rusia nu cred că se întâmplp așa ceva. Dipotrivă e chiar fancy să fi pe invers :)

      Deci dacă ne luăm după ce vedem în terean treaba e exact pe dos și aparențele înșeală…

    • wow!!! nu mi-am imaginat vreodata ca o alegere personala, intima, subiectiva, poate deveni obiect de strategie politica. Pana la un punct am inteles (fara sa aprob) cum gandea sen McCarthy in „lupta” impotriva comunistilor si activitatile politice conexe, dar sa transformi alegerea sexuala intr-o alegere politica mi se pare exagerat.
      S-a trecut de la extrema incriminarii penale a sexualitatii la sexualizarea maselor si ambele sunt regretabile. Ultima varianta ar fi o victorie a animalului asupra omului, a instinctelor primare asupra intelectului (exemplul cu Boy Scouts e destul de elocvent).
      Mai este inca un aspect important: lupta aceasta de „emancipare sexuala” se poarta in numele iubirii sau al libertatii sexuale? Pentru ca nu sunt nici pe departe egale.

      • Nu-i vorba de a condamna o „alegere intimă” a cuiva, ci de a contracara încercarea agresivă de distrugere a unei instituții funadmentale a civilizație noastre: Familia.

        De asemenea se pune problema apărării drepturilor copiilor, care sunt la rândul lor expuși propagandei violente a LGBT-eilor. E ceva exact ca interzicerea reclamelor la alcool, țigări sau droguri în rândurile minorilor.

    • As zice că UE, din care facem parte și care are la dispoziție și pârghiile necesare, pune mai multă presiune decât SUA în direcția amintită.

    • @Josef Svejk

      „În America șansele unui cuplu de LGBT-ei pe fașă să se mute într-o zonă rezindețială bună sunt zero. Proprietarii din aceste zone avem drept de prempțiune la achiziția oricărei proprietăți și vom face tot ce e posibil ca să nu permitem mutarea de indezirabili în zona noastră spre a nu strica valorile proprietăților”

      Wow! Ii refuzati si pe negri? Si pe mexicani? Ca deja imi vine sa vand tot in Romania si sa vin si eu in zona aia rezidentiala minunata. Doar adresa exacta va rog sa mi-o dati si mie. Sau, cine stie, poate ca nici romanii nu sunt bine veniti si ati fost nevoit sa va schimbati si numele, ca sa va accepte… Sa stiti ca sunt gata sa fac si asta, doar sa ajung in paradisul ala. Mai am de lucrat totusi la accent.

      • Răspunsul scurt e da.

        Lecția #1 îmn America e să te uiți la componența rasială a localității unde vrei să te muți. Dacă sunt mai mult de 3%-4% negri sau „mixed” e „no go”. Școlile vor fi proaste și criminalitatea până la ceruri. Asta e. Cu mexicanii e un pic mai nuanțată treaba. De fegulă cei de primă generație sunt evitați. Cei de la a doua generație încolo sunt OK. Ei sunt mai americani ca americanii :) În aripa dreaptă a partidului republican strălucesc hipdancii Rubio, Cruz, De Santis, clanul Ballard (nepoții lui Fidel Castro :) din Florida, etc ).

        Nu-i vorba de rasism ci de pragmatism. Nimeni n-are nimic împotriva străinilor europeni (doar rușii au venit peste 1 milion în ultimele 1-2 decenii) sau asiaticilor (chinezi, japonezi, coreeni, indieni – unii mai negri la față ca africanii, etc.). Africanii pur și simplu nu se pot adapta la conviețuirea cu restul lumii. Pestre 2 secole de încercări futile au fost probabil suficiente. Oameni care l-au votat de două ori pe Obama nu ar tolera ca-n clasa copiilor lor să fie africani. Asta e.

        Zonele unde nu există asociații ale prorpietarilor cu drept de preempțiune la achiziția proprietăților devin zone proaste și ieftine și valorile proprietăților se prăbușesc. La fel cele în care ordonanțele locale nu interzic construcția de locuințe sociale, sau a stațiilor de autobuz.

        E esențial ca în zona rezidențială bună să existe un district școlar independent sau confesional – ce nu primeștc niciunul bani de la stat și nu permit satului să se amestece în programa școlară, în politca de angajare/concediere a profesorilor sau de primire/exmatriculare a elevilor. O școală bună și care nu e de stat duce la creșterea valorilor proprietăților de 50% până la de 4-5 ori mai mult ca într-o zonă rea. Din nou, e o chestie pragmatică, Inclusiv marii luptători pentru dezrobirea minorităților rasiale sau sexuale trăiesc în zone bune unde nu poate călca picior de „minoritar”…

        Una din fazele cele mai amuzante a fost în 2017 când soția vicepreședintelui Pence s-a angajat part time să predea artă (sau așa ceva) la ceva școală catolică de lângă Washington DC. Meida de stânga și apoi politicieni din aceeași tagmă a început să vocifereze că nevasta lui Pence predă într-o școală „rasistă & homofobă”. Dujmanii de la Fox News au dat exemple de oameni din media sau politiceni indignați ai căror copii sau nepoți urmau cursurile exact aceleași școli. Dintr-o dată circul sa- stins ca prin farmec. Însă catolicii au avut suficient simț al humorului ca să le exmatriculeze pe câteva din odraslele celor mai celor mai furioși stângaci spre a nu-i expune „contaminării” cu homofobie sau rasism:) Cum au realizat că vor avea probleme imense în a găsi o școală bună dispusă să-i primească au devenit brusc cât se poate de discreți :)

  4. Clar și realist sintetizat, mulțumesc domnule Stanciu.
    O singura observație: nu înțeleg de ce aceste ore nu se numesc Educație pentru SANATATEA Sexuala. Sau Educație pentru IGIENA sexuală.
    Probabil unii pudibonzi au impresia că prin Educație Sexuala se preda Kamasutra sau alte cele. Inteleg că intenția acestor ore este despre Educația pentru SANATATE Sexuala. Și desigur, a sănătatii relațiilor sexuale.
    Ca părinte, destul de relaxat mental – nu mă simt confortabil sa abordez cu copiii mei unele subiecte „sensibile”. „Tradiția” cu „vărul mai tânăr” care îi scoate în oraș și le vorbește despre asta, chiar nu mai tine. Mi-ar fi mult mai ușor dacă persoane calificate, cu vocabular și atitudine corectă, ar vorbi copiilor mei despre lucruri care le-ar proteja sănătatea sexuala. Pentru că am așteptări să învețe despre SANATATEA Sexuala, despre ce este NORMAL sa simtă și să li se întâmple în anumite etape a vieții.

    • E foarte trist dacă chiar aveți copii și nu puteți vorbi cu ei.

      Nu mă consider nici pe departe un părinte excepțional, dar mă număr printre cei mai buni prieteni ai copiilor mei și nu cred că ei au avut inhibiții să discute nimic cu mine sau cu mama lor, tot așa cum nici eu nu am avut niciodată rezerve față de ei. La fel au fost și sunt și părinții mei, ce mi-au fost și mai sjunt printre cei mai buni prieteni ai mei de când mă știu. Mă uit de asemenea printre cunoscuți și prieteni și observ cam același fenomen: Părinții care sunt buni prieteni cu copiii lor.

    • @Josef Sveik, exact. Sper ca generația copiilor mei sa nu aibă aceleași minusuri în cunoaștere, ca și generația noastră. Și, mai ales, sa nu aibă aceleași minusuri/ neputințe în comunicare, că și generația mea.

  5. Din păcate nu putem avea o educație sexuală corectă, benefică indivizilor, preocupându-ne doar de ea, ca și cum doar asta ar mai fi de rezolvat, căci vedem bine cum toate segmentele care compun o societate sunt în mare suferință la noi.

    Economia păstorită de decidenții români din ultimele 7 decenii provoacă daune greu de recuperat foarte multor cetățeni, familiilor lor și e lesne de observat numărul enorm de români care pleacă din țara lor către locuri unde pot trăi mai bine. Iar acest exod lasă in urmă foarte mulți copii abandonați sau în grija unor bătrâni cvasi-neputincioși.

    E un teren fertil pentru extremiștii si talibanii de toate orientările și niciun fel de educație nu poate suplini, iar cea autohtonă nici măcar nu încearcă, lipsa unor familii cu un nivel de trai decent și care să poată aborda teme complexe ale devenirii copiilor.

    Așadar, nu văd cum putem face educație sexuală – orice ar presupune acest concept – câtă vreme nu suntem in stare să facem educație economică simplă, politici publice eficiente pentru interes public, adică și să micșorăm semnificativ corupția si derivatele sale – nepotism, impostură, plagiate masive – să destrame țesutul social.

    • Cum putem oare controla dupa cum vor unii, un instinct ? revolutia sexuala in occident a avut de loc de mult o data cu aparatia anticonceptionalelor. revolutie care a eliberat femeia din pozitia ei nefasta de individ care asigura reproductia speciei.
      Acum femeia poate hotara singura si in cunostiitade cauza , isi poate controla viata sexuala cu conditia sa fie informata corect de cei in cauza parinti, profesori si medici sa informeze corect.

  6. Un articol amalgam cu referiri repetate la religie, scoala, parinti, comunitate. Trebuia mai bine organizate ideile si expunerea lor mai sintetics in acest text lung. Avem institutiile religioase cu ritualuri, credinte si clerul specific, scoala cu programele ei stufoase si greoaie, cu putini dascali cu real talent pedagogic cu dubla subordonare- primarii si inspect.scolare, apoi familia cu problemele specifice datorate unui grad inalt de saracie si subdezvoltare. Peste aceasta fragmentare nu exista nimic care sa ofere solidaritate, empatie, coeziune sociala. Fiecare cu interesele lui iar cel mai mult au de suferit copii si adolecentii. Teorii, studii au fost scrise de zeci de ori, dar solutii concrete, eficiente nu au existat. Pandemia va accentua fenomenele negative din societate.

    • Multumim lui Teofil Stanciu pentru articolul ‘amalgam’ si ca ne-a scutit de… ‘solutii concrete’.

      „nu exista nimic care sa ofere solidaritate, empatie, coeziune sociala” – formula lui Agora e de o timpenie absoluta.

      „institutiile religioase cu ritualuri, credinte si clerul specific” – reductionismul UCIDE. Religia a fost intotdeauna unul dintre fundamentele omenirii, in mediul religios au aparut scoli, universitati, spitale. Pentru ca in mediul religios exista VALORI.

      sintetics… adolecentii… Biata limba romana!…

  7. Intr-o lume tot mai sexualizata, in care cu catva clickuri poti ajunge fara probleme pe pagini pornografice discutam despte educatia sexula !
    Cel mai normal si firesc lucru a ajuns atat marfa cat si o problema pare-se fara rezolvare, prea multi incerca sa se profileze pe seama acestei tematici care nu poate fi controlata, dirijata si supusa unui „regulament” pt ca asa o vor unii, de ce ? este vorba despre un instinct animal / uman.
    Atata timp cat suntem inca liber isa facem sex in limitele normelor convenite toate discutiile si incercarile sunt inutile.
    Educatia sexuala respectiv cunostiintele despre corpul uman trebui tratate ca atare in cadrul orelor de biologe/anatomie iar scoala trebuie sa se retraga pe cat posibil din acest spatiu intim, educatia sexuala trebuind sa fir una dintre atributiunile parintilor,

  8. Totul e foarte frumos in teorie dar practica ne omoara.
    In practica de exemplu organizatia Boy Scout din SUA a creat generatii de barbati puternici, inteligenti si independenti.
    Totul s-a terminat cand extra-zelosii adepti ai educatiei sexuale, LGBTQZYX si pedofiliei au fortat organizatia sa accepte persoane gay in condurerea Boy Scout.
    In 2 timp si 3 miscari s-a ajuns la abuzuri generalizate, pedofilie pe scara industriala asupra minorilor si organizatia s-a autodesfiintat pentru a nu intra nu doar in faliment dar si in datorii pana peste cap.
    Poate sa imi explice cineva de ce un preot pedofil e rau iar un LGBTQXYZ pedofil e bun?
    Ceva ore de educatie sanitara, contraceptie, sistem reproducator etc. se pot face la biologie si cred ca majoritatea oamenilor ar fi de acord. De fapt copii mei mi-au spus ca li s-a predat la biologie destul de detaliat despre reproducerea la oameni. Deci ceva educatie sexuala se face si acum. Se mai pot aloca in programa cateva ore suplimentare. Dar!
    Am mai pus intrebarea asta si nu a raspuns nimeni.
    CONCRET. Ce se va predat o ora pe saptamana timp de 8 ani? Ceea ce trebuie sa stie un adult legat de actul sexual se poate invata in 2-3 ore MAXIM (asta pentru cei mai lenti in gandire).
    Problema este ca toti inteleg ca daca se va crea acest mic precedent al crearii orelor de educatie sexuala organizatiile LGBTQXYZ vor abuza de el la maxim pentru a indoctrina copii. Lucru care in occident deja se intampla. De exemplu intalnirile copiilor cu DRAG QUEEN fara stirea si aprobarea parintilor. Asta va fi adevarata educatie sexuala concreta si practica. La teorii toti sunt buni.

    Uite ce lipseste din articol. Un caz concret, unul singur in care dupa introducerea educatiei sexoase tara respectiva a beneficiat, crescut si inflorit indubitabil de pe urma ei.

    • Subscriu. Cred că o oră pe săptămână este mult prea mult. Și da, și eu cred că această oră va deveni platforma LGBTQ. A se observa scandalul din Ungaria, care a dat legea impotriva promovării acestor doctrine minorilor.

  9. Excelenta sinteza; cateva observatii:
    – faptul ca majoritatea mamicilor minore in Ro raman insarcinate DUPA abandon scolar arata ca educatia sexuala obligatorie nu ar adresa eficace aceasta problema, care are cauze economico-sociale, familiale si culturale.
    – paralela cu fumatul este relevanta pentru ca incearca „educarea” consumatorului, dar nu modifica fondul, situatia economico-sociala, familiala, culturala care a indus/incurajat/intretinut acest obicei nociv
    – se poate scrie un mic indrumator de activitate sexuala pentru copii (nu e voe) si adolescenti (mai gandeste-te) care poate fi predat si discutat in timpul orelor de dirigentie
    In fine, daca nici una din observatiile de mai sus nu ajuta, in extremis am putea face un fel de „Miranda law” a activitatilor sexuale, prin care orice proponent (barbat?) sa recite urmatoarele atunci cand are impresia ca e confruntat cu inevitabilitatea unei interactiuni sexuale: „Ai dreptul sa refuzi sa participi la aceasta interactiune sexuala. Daca accepti sa participi ai dreptul sa impui utilizarea unui prezervativ. Daca te razgandesti in timpul participarii ai dreptul sa ridici mana si sa ceri sa fii recuzat, fara penalitati ulterioare”

  10. Un articol pertinent, echilibrat, si o excelenta invitatie la dialog. Multumesc.

    As adauga cateva idei:

    1. Relatiile sexuale au legatura si cu biologia, si cu psihologia, si cu relatiile respectuoase cu cei din jur (in primul rand cu partenerul/partenera), si cu responsabilitatea, si cu organizarea propriei vieti. Personal, nu cred ca o materie centrata pe educatia sexuala e o idee buna; mult mai degraba, un capitol despre sex in fiecare dintre materiile legate de aspectele de mai sus. Din cate stiu (s-ar putea sa ma insel), partea de biologie e destul de bine acoperita; restul sunt cam cu multe lipsuri.

    2. E extrem de greu de conceput un continut care sa nu se transforme extrem de usor in ideologie si indoctrinare de un fel sau de altul. Si progresistii, si conservatorii dogmatici, si moderatii cred (fiecare dintre ei) ca ei stiu cum e mai bine.

    3. Discutiile sunt pline de „strawman arguments” (pana la proba contrarie, scandalurile de pedofilie din cadrul bisericii catolice, sau cazurile de violenta domestica din mediile sociale traditionale si sarace, nu au nicio legatura cu validitatea sau invaliditatea unor idei cu privire la ce e bine si ce nu in materie de sex).

    4. Obiectificarea femeii nu e deloc o „inventie” recenta, ci este rezultatul unor milioane de ani de evolutie. Barbatii sunt programati genetic sa caute femei care arata a fi sanatoase si fertile; femeile sunt programate genetic sa caute barbati sanatosi si cu conditie materiala si de status social bune (asadar, si un barbat e obiectificat, dar nu ca top model ci ca posesor de ferrari).

    5. Morala religioasa o fi ea ramasa in urma, dar nu e un accident si nici neaparat un instrument pentru abuz. Inainte de a renunta la fiecare idee, ar trebui inteles de ce a aparut si ce scop a servit de-a lungul timpului.

    6. E cazul sa distingem ce e consideram ca e bine sau rau de facut (si ne-am dori ca cei dragi noua sa faca sau sa nu faca) de ceea ce e bine sa fie obligatoriu sau interzis. De exemplu, cred ca nu e bine sa bei peste masura sau sa faci sex de o noapte; dar cred ca nu e bine sa fie interzise lucrurile astea.

  11. Să nu uităm un lucru oarte important: Statul nu (mai) e capabil să asigure educație de calitate. Școlile publice scot analafabeți pe bandă rulantă. Și asta nu e doar o problemă particulară a școlii românești, ci tinde să devină o problemă globală (ca să folosesc termeni la modă :)). Școala publică românească era oricum rănită de moarte de prin 1950, și efectele noile trenduri sunt și mai groteșt în cazul ei.

    Dincolo de școală, statul se dovedește tot mai puțin capabil să rezolve problemele cetățenilor. Devine tot mai obez, inept și impotent. Ce om întreg la cap se poate aștepta ca acest stat să facă bine într-o problemă atât de sensibilă ca identitatea copiilor și adolescenților?! Cine și cum poate garanta că ceea ce pleacă ca o bună intenție nu va sfârși rapid în dezastru exact așa cum se întâmplă acum în școlile publice din țările „progresiste înaintate” unde educația „sexuală” a intrat rapid în ghearele fanarticilor și a degenerat în „gender studies”: Copii de 4-5 ani sunt imbecilizați cu povești despre iepurașul cu doi tătici ce n-are nicio mamă și care ajung să se simtă vinovați că ei au o mamă și un tată?Copii perfect sănătoși ce sunt distruși definitiv de tratamente hormonale sau mutilări fizice și psihice?!

  12. Tare lung articolul. Eu sint de parere ca toata discutia assta contradictorie trebuie sa se limiteze la citeva intrebari:

    1) E utila educatia sexuala in scoli?
    Da
    2) In caz ca da citi ani trebuie facuta?
    La o ora pe saptamina 8 ani mi se par total aiurea (puteam folosi termenul „excesiv” dar sinonimul reflecta lipsa de respect pentru ideea respectiva: in 8 ani, de ex, inveti o limba straina) …
    3) Trebuie mentionata homosexualitatea?
    Da, in primul rind pentru a informa elevii ca ea exista si ca nu ar trebui sa existe discriminare pentru orientare sexuala.
    4) Trebuie introdus conceptul de gen diferit de sex?
    Aici cred ca problema depaseste nivelul scolii sau liceului. Decizia CEDO de sanctionare a Romaniei in cazul celor doi transgenderi mi se pare de o stupiditate incredibila. Nu e suficient sa te imbraci ca un barbat, femeie fiind, pentru a avea in buletin si pasaport identitatea masculina.

    As avea o intrebare pt dl autor:

    De unde reiese premiza urmatoare (principiul respectiv):

    „Un alt element important care vine pe filieră creștină este cunoscutul principiu al subsidiarității, care conferă, practic, fiecărei entități, începând de la persoană, familie, biserică, școală, comunitate locală și așa mai departe libertatea (dar și dreptul și responsabilitatea) să-și ia destinul în propriile mâini apelând la o altă entitate numai atunci când nu se poate descurca pe cont propriu și numai temporar.”

    E altfel la alte religii? Ce cauta biserica in enumerarea respectiva? Fraza e, cred eu, total confuza.

  13. ..în pragmatismul lor proverbial, romanii spuneau „Cui folosește ?”
    Am putea deci și noi să ne-ntrebăm cui ar putea folosi „educația sexuală” ca materie școlară obligatorie.

    Vrea cineva să-i educe sexual pe cei de la grădiniță, așa cum se panichează teologii români, arătând acuzator cu degetul către vest ?
    O luăm de la gimnaziu sau ne adresăm adolescenților, cu riscul ca pentru aceștia din urmă lucrurile să fi fost deja fumate ? Sau poate-ar fi cazul să afle și părinții noutăți și tendințe la zi ?

    Cu tot controlul parental disponibil pe browsere, pericolul agresării inocenței copiilor există peste tot în media, în anturaj sau în spațiul public, fără ca cineva ia vreo atitudine civilizatoare (bulina tv e o glumă..)

    Așadar în mintea celor mai precoci apar întrebări, iar un răspuns calificat cred că ține în primul rând de psiholog și(ceva mai târziu..) de sexolog.
    Restul e o chestiune ce ține de hormonii specifici, iar cu natura nu ne putem pune.. Chioară, șchioapă sau într-o aripă, barza vine până la urmă, desigur în familia tradițională..

  14. Din nefericire – teoria fructului oprit va produce mai multe neintelegeri decit simpla expunere teoretica a adevarului . Copilul va constata – cu uimire – ca nu este lasat a parcurge si a stii despre existenta unui adevar . Reactiile acestor copii vor fi imprevizibile – la nivelul parcursului scolar si la nivelul familiei. Intrebarile lor vor deveni staruitoare si neclaritatile ,ce nu pot fi lamurite nici de parinti si nici de stat , de frica unor represiuni legale ,vor produce dezechilibre de substanta . A spune copilului EXISTENTUL – nu face decit sa ii ofere cunostere in timp ce RESTRICTIA (ce pacat ca unii asa numiti democrati inca mai vor sa creeze garduri ) nu ii poate oferi decit nelamurire , intrebari suplimentare si inutile .Cu totii ne aducem aminte cite intrebari nu ne puneam(in perioada comunista) cind nu eram lasati sa purtam blugi , fuste scurte sau cind eram obligati de a avea o anume frizura . Cita refulare si emotie negativa stringeam . Asa se va intimpla si de aceasta data . Pentru citeva voturi in plus se incearca eliminarea unui adevar si inlocuirea lui cu o minciuna .In numele unui asa zis BINE comun se restalmaceste totul .

  15. Dialog cu bolșevicii? :-)

    A reușit cineva, vreodată, să dialogheze civilizat cu ăștia?

    E posibil dialogul cu unii care, exact la fel ca Mao („Political power grows out of the barrel of a gun.” ), înțeleg să ”dialogheze” doar cu cuțitele și cu pistoalele pe masă?

    Creștini, creștini, dar chiar atât de naivi? Nici după 100 de ani nu reușim să înțelegem că dialogul cu comuniștii e IM-PO-SI-BIL?

    • E o mare diferență între dialog și negociere. Nu e nimic de negociat cu bolșevicii, dar sunt convins în același timp că gargara lor trebuie contracarată mereu în mod argumentat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Teofil Stanciu
Teofil Stanciu
Absolvent al Facultății de Litere, la o secție cu dublă specializare teologie-limba română. Masterat în literatură. Traducător, redactor de carte și, ocazional, blogger. Preocupări legate de confluența literaturii cu religia.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro