În romanul Suflete moarte al geniului satirico-fantastic N. V. Gogol, protagonistul Pavel Ivanovici Cicikov umbla vesel prin Rusia după suflete moarte, cu alte cuvinte, iobagi pentru care boierii sau stăpânii plăteau ocazional taxe, deși ei erau de mult timp morți. Cicikov cumpăra ceva inutil pentru a ușura greutatea birurilor de pe umerii aristocrației ruse. Așa credea el, spre amuzamentul dulce-amărui al publicului educat, că se reformează din interior societatea rusă. În România noastră de secolul al XXI-lea morții sunt cotați ca vii pe listele electorale. În ambele situații, mutatis mutandis, granița dintre absurd și bun-simț este una fragilă, dacă nu indescifrabilă. Ceva din acest nonsens birocratic, exploatat de tot felul de pehlivani rău-intenționați, găsim în sistemul nostru educațional atunci când discutam de viza de flotant.
Să pornim însă cu începutul. Cine citește presa în România nu poate avea o impresie luminoasă despre activitatea poliției române. Accidentele rutiere mortale, cu autori cunoscuți, dar scăpați de orice vină chiar la fața locului, și bătălii medievale minore, ținute sub oarecare control, între clanuri interlope rivale, altfel, supravegheate cu atenție pe hârtie, sapă de ani de zile la imaginea angajaților Ministerului de Interne. Viza de flotant este o nimica toată pe obrazul pătat al celor care oferă prin lege cetățeanului, însă numai scriptural, ,,siguranța și încrederea” cotidiană. Viza de flotant se referă la reşedinţa persoanei fizice, acolo unde aceasta declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu. După cum vom încerca să arătăm, nici măcar să demonstrăm, efectele negestionate ale facilitării vizelor de flotant duc la consecințe nedorite în sistemul de învățământ public.
Ce vrem să spunem mai precis cu asta? Viza de flotant este o metodă legală prin care, îndeosebi în marile orașe, părinții, care nu sunt mulțumiți de calitatea actului educațional în școala de circumscripție, cea de care țin prin adresa din cartea de identitate, își transferă odraslele la o altă unitate de învățământ, considerată de calitate superioară. Acest fenomen a căpătat asemenea amploare în București – presupunem că la fel se întâmplă în Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Constanța, poate și-n orașele mai mici, cu mai puțin de 100,000 de locuitori – încât avem un cartier – nu contează ce nume poartă – în care la 10 minute de mers pe jos sau numai la câteva străzi distanță ne confruntăm cu școli în care numărul înscris de elevi este, prin comparație, complet disproporționat. Într-o unitate de învățământ numărăm 5-600 de elevi, în vreme ce în alta, relativ vecină, care poate cuprinde și învățământ liceal, numărul elevilor înscriși depășește cu mult 1500 de elevi. Legea obligă conducerile școlilor să accepte pe baza reședinței (a se citi viza de flotant) elevii, ai căror părinți solicită transferul, în măsura în care planul de școlarizare, aprobat de inspectoratele de sector/județ, le permite așa ceva – ceea ce, nimic surprinzător câtă vreme se lucrează în ,,beneficiul educabilului”, se întâmplă deja Pe cale de consecință, putem vorbi indubitabil de școli aglomerate (fizic și temporar, luând în considerare orarul în trei schimburi în unele cazuri) și de altele cu efective mici, situate unele în proximitatea celorlalte, care nu sunt căutate de părintele de la oraș, în ciuda faptului că locuiește în apropierea lor. Pe fondul emigrației și a natalității reduse, școlile gimnaziale cu efective de elevi scăzute au tendința să se micșoreze în continuare, până în punctul în care, ajungând la sub 300 de elevi, se poate pune problema comasării lor sau chiar, cum s-a tot petrecut în mediul rural în ultimele decenii, a desființării lor. La oraș situația nu este atât de dramatică, iar în capitala țării ea nu a existat aproape niciodată, însă, având în vedere interesul unei școli ,,bune” de a se dilata cantitativ, nu doar de a crește calitativ, se va vorbi în câțiva ani și de unități de învățământ în București care au dispărut pe cale naturală pentru că nu au rezistat competiției calitative și crizei demografice apăsătoare.
În sine, ideea unor școli de calitate versus școli slabe în sistemul de stat ar trebui să pună probleme de echitate socială, de folosire utilă a fondurilor publice și de diferențe majore în realizarea actului educațional, însă decidenții politici nu sunt interesați să rezolve această problemă, observată și analizată în rapoartele Uniunii Europene în cazul educației românești. Școlile private, care au luat avânt în ultima decadă în marile aglomerări urbane, devin din ce în ce mai clar soluția salvatoare pentru părinții middle-class din România. Cei upper middle-class apelează deja cu încredere la învățământul privat de ceva vreme. Acest mecanism de concurență între școlile de stat preuniversitare, exceptând liceele care nu au ciclurile primar și gimnazial organizate la nivelul unității, este creat mai ales prin intermediul vizei de flotant.
Dobândirea vizei de flotant, în schimb, ascunde povești de viață destul de alarmante. Aici ne vom folosi de exemplul experiențelor auzite, nu scrise, pentru că, de-ar fi consemnate într-un proces-verbal al poliției naționale, s-ar scurge și-n mass media, subiectul apărând ca suficient de incitant la prima vedere pentru a atrage atenția, măcar temporar, opiniei publice din România, destul de cusurgie și incisivă până și când lucrurile merg rezonabil sau satisfăcător. Prin urmare, din cele auzite în stânga și în dreapta de la cei implicați direct în actul educațional, sunt cetățeni români, părinți cu drepturi și responsabilități, care își cumpără literalmente găzduirea în scris de la proprietarul unui apartament situat în circumscripția școlii de calitate, mult râvnită. Această practică paralelă implică sume relativ mici, de ordinul sutelor de lei, dar ea este destul de generalizată în contextul discuției legate de școli bune-școli proaste. Că este, de asemenea, vorba de segregare socială la mijloc, în care educația celor cu venituri modeste sau mici se separă de șansă la educație publică a celor cu venituri relativ mari, nimic mai adevărat. Mai sunt îndeajuns de multe situații în care viza de flotant nu este cumpărată cu bani, ci răsplătită sub alte forme pentru că uneori – nu-i așa? – putem să apelăm la un văr, o mătușă, un cumnat, un verișor, un fin care să ne treacă de dragul rudeniei pe viza de flotant. Ce nu face românul pentru binele anticipat al copilului său? Acest obicei al vizei de flotant ca bilet de voie în școlile percepute public ca de calitate este, suntem de acord, mărunțiș sau un mizilic în comparație cu marile probleme sociale și economice cu care ne confruntăm în România, dar, se știe, toate care par greu de cuprins cu mintea pornesc de la lucruri mici în primă fază.
Nu îndrăznim să ne gândim cum ar trebui să procedeze statul nostru –,,eșuat”, conform declarației însuși președintelui în exercițiu după incendiul unui spital din Constanța – pentru a se vindeca în punctele sale esențiale. Nu este de competența noastră să dăm soluții, dar există instituții care au în sarcină supravegherea altor instituții publice. Industria vizelor de flotant, acordate fără parcimonie cui găsește o chichiță legală sau o scurtătură în regulamente, nu va trece până când nu conștientizăm că erodează credibilitatea sistemului de învățământ preuniversitar. Această practică defectuoasă nu are loc într-un sat uitat de lume sau într-o comună în care peste jumătate din populația activă este plecată la muncă în străinătate, sezonieră sau de lungă durată, ci în inima orașelor răsărite ale României, în inima polilor de dezvoltare a țării. Dacă Franța se laudă cu banlieue-uri de emigranți originari din Africa, noi, românii, putem în curând să spunem că ne-am format propria populație de slums. Viza de flotant apare ca un pașaport spre polarizare educațională, care nu va face altceva decât să adâncească golurile între săraci și bogați.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Fenomenul are loc datorita adoratiei clasei de mijloc pentru stat si pomenile lui. Daca isi trimit copiii la scoli private, nu mai au nevoie de viza asta. (Si cei mai multi, din cei care fac asa ceva, au bani pentru scoala privata… dar tot la pomana trag.)
Pe de alta parte, statul nostru (a se citi functionarii ce detin functii de raspundere) este innebunit dupa evidenta cetatenilor in functie de domiciliu. Mutatia si viza de flotant fiind obligatorii. Asa se asigura mobilitatea fortei de munca in teritoriu.(?!!!) Asa si cu imposibilitatea vinzarii unei proprietati, daca esti plecat la alta adresa. Te mai trezesti si cu apartamentul ocupat samavolnic de altul, fara ca Politia sa faca ceva pentru a te proteja. (Iarna nici nu pot fi evacuati ocupantii ilegali.)
Avem o tara tare originala. Visul lui Ilici si a celor ce voteaza PSD. Se pare ca si liberalii s-au molipsit. Daca nu cumva erau dinainte pesedei vopsiti.
Dar nici ministerul nu a explicat ca actul de invatamint scade odata cu marirea numarului de elevi. In opinia mea, o clasa eficienta trebuie sa aiba intre 15 si maxim 20 de elevi. Ca profesorul sa poata lucra cu toti copiii. Daca numarul de elevi e mai mare, incep problemele. Daca avem prea multe clase paralele, e nevoie de mai multi profi etc. Scoala nu este o eticheta. O firma. Actul de educatie de calitate se face numai pe grupuri mici. Cati din cei care-si fac viza de flotant, pentru a duce copilul la o scoala „buna”, stiu asta?
Viza de flotant nu are legatura cu dimensiunea clasei. Se fac clase suplimentare si apar mai multe schimburi la scoala. Inevitabil trebuie angajat personal suplimentar care poate fi mai slab pregatit decat media scolii de pana atunci, ducand la scaderea nivelului scolii. Dar faptul ca parintii sunt ambitiosi duce la progres pana la urma. Daca parintii nu au pretentii nivelul poate scadea. Daca scade nivelul copii buni evita scoala si spirala devine negativa. Trebuiesc scoli mai bine dotate si profesori bine platiti astfel incat sa se faca materia in clasa si sa isi dea interesul: asta apare doar daca avem concurenta intre profesori. Doar concurenta duce la performanta. Mai exista un aspect care nu e mentionat: exista in clase si copii de bombardieri (aia care ii gasim si in trafic). Lumea isi muta copii din clase, scoli pentru a evita astfel de colegi. Nu vrei pentru copilul tau sa aiba colegi care vin cu cutitul la ore. Preferi o scoala in care se invata. Preferi copilul sa fie intr-un mediu de oameni cu interese comune. E treaba statului sa rezolve cu problemele cu neghina, nu a mea. Eu nu sunt stat.
Nu ,,datorita ” ci ,, din cauza ” .
Da, sistemul diabolic de gestionare a mutatiilor, respectiv a adreselor, e un amestec politienesc al statului in firava libertate a cetateanului român. In mod exemplar tovarasesc statul apara ,,interesul Societatii” tratind cetateanul ca pe un potential infractor si facindu-i viata un chin prin procedurile administrative pe care le nascoceste si pe care functionarii le condimenteaza si ei aleatoriu.
De unde stiu ca asta e gresit? Pai in Suedia orice schimbare de domiciliu este considerata o ,,atenționare”, nu cerere, catre serviciul de evidenta iar pentru asta compltezi noua adresa si data mutarii dupa care apesi cu mousul. Fara restrictii, fara divezi, fara aprobare. Esti doar tu, Cetățeanul si statul, careia tocmai i-ai (mai) dat un mandat.
Fenomenul vizei de flotant in educatie arata esecul strategiilor facute de toti ministrii in educatie, in 30 de ani. Mari diferente dintre scolile din rural si urban, dintre centru si periferie. Efectul analfabetism in crestere, dar si cel functional la cote alarmante. Cunosc situatii cu parinti care locuiesc in Ilfov, la marginea Capitalei dar muncesc in Bucuresti, care sunt obligati sa isi duca copiii in scoli din Bucuresti. Aceasta pentru ca scolile din multe comune din Ilfov sunt aglomerate, nu au materiale didactice necesare, terenuri de sport moderne, afterschool, spatii verzi, etc.
Prin urmare, Romania educata este esuata atata timp cat nu a facut nimic ca toti copiii din Romania sa aibe aceleasi sanse.
Mai curând cred că arată înclinația majorității populației către minciună și înșelăciune..
‘Că este, de asemenea, vorba de segregare socială la mijloc, în care educația celor cu venituri modeste sau mici se separă de șansă la educație publică a celor cu venituri relativ mari, nimic mai adevărat’. Nu inteleg aceasta afirmatie: daca un copil este dintr-o familie cu venituri modeste in arondismentul unei scoli cautate din Bucuresti, nu primeste loc? Unde lipsa sansei? Lipsa sansei este fix la ceilalti care au ghinionul unor scoli slabe in zona in care locuiesc. Exista o singura solutie: ridicarea nivelului celor slabe. Cum? -> investitii in infrastructura scolara si cresterea veniturilor angajatilor din invatamant pentru a atrage oameni bine pregatiti. Nu se poate calitate pe bani putini! Educatia trebuie macar sa primeasca procentele din PIB promise prin lege de zeci de ani. Este usor sa dai vina pe parintii care se intereseaza de viitorul copiilor. Dar nu este vina lor ca au vecini dezinteresati de situatia scolara a copiilor. Exista scoli bine conduse si scoli slab conduse. Exista clase (chiar mici) scapate de sub control. De ce? Pentru ca parintii nu se implica sau cadrul didactic nu este suficient de competent. Aceasta este problema reala. In plus: la scolile care sunt cautate vin copiii unor parinti interesati de viitorul copiilor. Practic acestia ridica media claselor si apare un fenomen care se autointretine: scoli bune->copii buni-> performante bune ale scolii samd… Si profesorii isi doresc copii care vor sa invete si sunt interesti de scoala. Cand Prelipceanu a spus la televizor ca unii copii trebuie salvati de parinti, i-au sarit multi in cap; dar avea dreptate: pe unii chiar nu ii intereseaza viitorul copiilor si le beau alocatiile! Aceasta este Romania reala, inclusiv in Bucuresti. Nu vad o rusine in a recunoaste care e starea de fapt! O rusine este sa nu identifici cauzele, sau si mai rau, sa nu faci nimic in a le rezolva. Si guvernul inca face inovatie in invatamant, in loc sa aloce sumele necesare unui invatamant de calitate. Dar bine ca ne luam BMW la politie si inauguram anual stadioane de zeci de milioane de euro! Ca doar suporterii voteaza, dar copii nu! Cei buni vor pleca spre tari mai interesate de viitorul lor. Cati dintre olimpicii la matematica si informatica mai sunt in tara? Cat de penibil este ca secretarul de stat, la deschiderea balcaniadei de informatica de la Bucuresti, sa spuna: speram ca voi sa ramaneti in tara si cei care nu sunteti de aici sa veniti sa lucrati in Romania! Acesta este tristul adevar: performerii in marea majoritate pleaca. Noi ramanem aici cu marea masa. Colegiile bune sunt cautate pentru ca au deja o traditie ca absolventii lor sa fie admisi in facultatile de afara.
Banii n-aduc (întotdeauna) fericirea. 😄
E o copilărie să-și imagineze cineva că simpla alocare a unui buget dublu sau triplu va rezolva ceva. Exemplul cel mai relevant e SUA. Costurile pe elev din cel mai mare district școlar de stat al țării (Chicago cu + 300000 de elevi) erau, de $19000/an în 2018 (cel mai recent an din care am găsit cifre). 80% din absolvenți din acel an ai districtului școlar de stat erau considerați analfabeți incapabili să treacă testele de citire și scriere pentru școala elementară. Cel mai scump liceu privat din zona Chicago cu peste 60% din absolvenți admiși la universități din top 50 mondial încasa taxe școlare de $14000/an. Adică era mult mi ieftin ca școala de stat. 😄
Problema e aceeași în América ca și în România. Principala grijă a educației de stat e asigurarea normelor didactive, lefuri cât mai mari, slujbe cât mai multe și cât mai sigure. În educația privată, confesională, sau comunitară principala preocupare e să ai clienți. Dacă nu-i ai taraba se închide. De asta profesorii neperformanți sunt concediați fără prea multe nazuri, iar cei buni sunt transferați ca fotbaliști de la o școală la alta. La fel cum elevii slabi sau incapabili să respecte normele de conduită sunt exmatriculați foarte rapid.
Nu vreau să zic că învățământul românesc nu e subfinanțat. Însă simpla aruncare de bani va adânci doar risipa. Faptul că părinții PLĂTITORI, adică piața, nu au puterea de decizie generează actualul eșec educațional.
Ati rezumat foarte bine cauzele si efectele.
Este trist cat de putini oameni in Romania realizeaza chestiile astea simple.
Tara asta nu are absolut nici o sansa, exact ca tarile din America de Sud.
In multe tari din vest ca sa ai acces la anumita scoala trebuie sa locuiesti in raza ei administrativa. Lumea isi cumpara casa ca sa aiba acces la gradinita, scoala. De obicei sunt preturi mult mai mari pentru a locui in aceste zone. Vorbesc de USA, FR, BE in care am vazut si m-am lovit de acest lucru.
Diferenta in aceste tari intre scoli exista si poate fi destul de mare. Ca sa lasam la o parte scolile de „elita” de tot felul, unde au acces doar copii functionarilor europeni de exemplu.
Scoala 49 bucuresti – o mizerie. Propriul meu copil in primele 3 clase a avut 3 invatatoare diferite de peste 70 ani fiecare. Care uitau de pe o zi pe alta la ce litera au ramas. A trebuit sa il mut la o scoala privata platita si mult mai departe.
In schimb pana acum am fost obligat sa iau in spatiu 4 rude ca sa isi inscrie copiii pentru ca asa stiau ei ca are „cota de piata”… Inscrierile dupa toate etapele in Iulie se inchid cu 3 clase. In septembrie deja sunt 6 clase. Nivelul de shpaga la directoare + inspectoare nu intereseaza DNA…
Am incercat sa le explic ca scoala e in sine e o porcarie, nivelul din topuri e dat de rezultatele copiilor obtinute din meditatii pe banii parintilor … nimeni nu asculta…
De aici provin parintii aia care au dat afara profesorul de matematica cu 2 plus 2 ori 2 = 8…
Tentativa de migratie spre „scoli bune” se întemeiază în bună măsură pe „ceața” din capul părinților.
Exemplu concret școala de lângă blocul meu, cotată ca „bună”:
– ce nivel poate atinge învățământul în trei schimburi, cu ore de 45 min. și pauze de 5 minute? când iau prânzul copiii din schimbul 2 (încep la 11:45 sau 12)?
– când a intrat nepotul meu în școală, terminaseră clasa a IV-a (si urmau să preia clasa 0) patru învățătoare, dar la presiunea părinților s-au făcut șapte clase; de unde cred părinții că au venit trei învățătoare în plus? cumva de la școli mai puțin bune, cu număr mic de solicitanți?
Dă-le Doamne mintea românului de pe urmă, că la grele cazne își supun copiii…
Problema parintilor care nu se ocupa mai bine de copii exista peste tot. Dar scoala prin diriginte si invatator ar trebui sa fie prima interesata. La clasele primare maxim 15 copii la o clasa, la gimnaziu 20 de elevi. In anii 70 cand am facut scoala primara, daca timp de o luna luai note proaste venea invatatorul acasa sa vada ce se intampla. Mai ramanea peste ore sa te ajute unde nu ai inteles. Apoi daca parintii erau amandoi fara resurse, alcoolici, copilul era dat la internat, platit de stat. Acum nu are unde si se pierde fara carte. Pana la segregare pe bani ale familiilor ar trebui sa vedem ce institutii apara copilul, cum il sustine, ce fel de oameni ajung sa fie invatatori si profesori. Cand am ajuns profesor la o scoala in trei schimburi, cu multi copii saraci, ie dadeam sandvisurile mele lor, in fiecare zi, erau trimisi la scoala pe burta goala. Cornul si laptele sau o supa nu rezolva problema cand mediul de acasa este toxic si de o saracie lucie.
Nu prea înțeleg ce anume propune autorul:
1. Eliminarea vizelor de flotant?
2. Împușcarea celor care-și trag adrese de complezență ca să le ofere copiilor lor șansa la o școală mai puțin prăbușită? 😄
Îi tot înainte cu „echitatea”. Cum vine asta? Să-l repartizezi pe copilul cu adresa în Sectorul 1 la o școală din Dăbuleni? 😄
Încet încet se vor produce și în România fenomenele de azi din America. Exact aceeași casă într-o zonă bună costă de 3-5 ori mai mult ca aceeași casă într-o zonă rea. Zonele bune au școli foarte bune comunitare, private sau confesionale. Cele rele au școli catastrofale de stat ce produc între 30% și 80% analfabeți după 12 ani de „educație”.
Betsy de Vos, secretara educației (ministra educației) a lui Trump a încercat atenuarea problemei oferind voucher-e copiilor din zonele sărace ca să poată să se înscrie la școli private bune. Manevra a dus dăscălimea de stat la panică. Pe de o parte pierdeau victime, pe de altă parte banii de voucher-e erau plătiți direct din alocațiile guvernului federal pentru școlile de stat. Sindicatele din educație sunt ca în România 100% de partea PSD-ului. Una din primele griji în prima zi de mandat a lui Biden a fost anularea sistemului vouchere-lor educaționale prin ordin executiv spre a mulțumi sindicatele ce au votat în bloc pentru el.
Din păcate „echitatea” generează exclusiv școli catastrofale și dăscălimea ineptă. Asta e viața.
@js,
Sunt si nu sunt de acord cu ce spuneți. Într-adevăr, sindicatele din învățământul public american sunt o plagă. Nici un profesor nu poate fi concediat pentru incompetență, ci doar pe motive disciplinare, lucru care diminuează performanțele școlilor publice.
Însă fără standarde de calitate impuse școlilor charter sau private, unele sunt mai proaste decât cele de stat.
Iau exemplu lui nepotu-meu, în clasa a patra într-o școală privată penticostală plătită exact cu voucherele de dare ziceți. Până anul ăsta aveam impresia că e un elev bun într-o școală bună. E în fruntea clasei cu onoruri peste onoruri. Asta până când a trebuit să treacă prin primul test național de abilități, cel care e administrat de vreo 30 de ani tot la fel pentru elevii în clasa a patra. Nepotul e sub media americană la citit și matematică, și cam la medie la restul. Asta mi-a cam arătat nivelul școlii penticostale, unde se pune mai mult aspect pe studiile religioase decât literatură sau matematică. Nepotul nu a avut nici un avantaj că s-a dus la școală privată, și din motive personale și independente (custodie împărțită) nici nu îl putem muta la altă școală. Rămâne numai opțiunea meditațiilor să îl ținem pe linia de plutire, curat românesc în SUA.
Vorba românului. Decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost.
Fără supărare, dar partea cu cititul nu e nici treaba școlii și nici vina școlii. Când aveam 5 ani, maică-mea a refuzat să mă învețe să citesc, pe motiv că la școală o să mă plictisesc la ore. Fiind ea fiică de învățători, preluase inconștient promovarea intereselor sistemului și o folosea inclusiv împotriva propriului fiu.
Așa că îi subtilizam ziarele lui taică-meu (era abonat la Sportul, dar asta și cu prețul unui abonament la Scînteia) și umblam după fiecare adult pe care-l prindeam prin casă: ”zi-mi ce literă e asta, zi-mi ce literă e asta!”. Până și maică-mea îmi spunea ce literă e una sau alta, nu era chiar atât de ostilă. Nu știu cât a durat asta, probabil câteva săptămâni, dar într-o zi mi-am scris numele complet pe marginea ziarului, cu litere mari de tipar.
Cititul trebuia să-l învețe în familie, cu unchiul sau cu bunicul, nu e normal să ajungă școala blamată pentru asta. Fie ea chiar penticostală.
Ati avut o mare sansa sa aveti bunici si rude aproape. Cine a avut si are doar parintii care si merg la munca, doar scoala ramane esenta cititului si scrisului, cele patru operatii matematice de baza.
Câte ceva scârțâie în povestea dumneavoastră:
– Școlile confesionale nu iau taxe de la săraci. Nu am auzit de niciun caz până acum. Ele trăiesc din donații de la părinții elevilor mai bogați, de la diverși filantropi, sau de la membrii cultului respectiv. Ca să primească voucher părinții nepotului dumneavoastră trebuiau să fie niște oameni foarte săraci locuind într-o zonă foarte săracă ce nu-și permite să întrețină o școală din taxele locale și atunci apelează la guvernul federal.
– Rezultatele școlilor sunt publice. Cele de stat într-adevăr îngropă de regulă informația sau „uită” să o publice cu anii. Cele care nu sunt de stat au foarte mare grijă șă-și publice datele despre performanțele școlare. Iar dacă nu și le publică e un enorm semn de avertisment pentru potențialii mușterii. E puțin probabil ca o școală să fi dat rezultate excepționale ani de zile și să o fi dat în bară doar la promoția nepotului dumneavoastră. Nu-i așa?
– Nu am auzit de niciun caz de școală elementară americană unde profesorul să spună „elevul e X e cel mai bun din clasă”. Sau cel mai slab. Notele nu sunt publice. Pentru copii e greu să știe precis cine-i cel mai bun sau cel mai slab. E adevărat că cei mai buni copii primesc diferite premii la materiile la care excelează., dar nu există chestii de genul premiul 1, premiul 2 la sfârșitul anului școlar. Părinții vor ști doar că odrasla lor are anumite calificative bune sau rele la anumite materii.
@JS,
Informatia Dv nu este corecta si asumati prea mult. State cum sunt Arizona ofera vouchere educationale oricui le cere. Uitati-va la scolile confesionale din Arizona, majoritatea cer taxe de scolarizare din cauza voucherelor disponibile.
Scolile confesionale chiar ofera awarduri. Nepotul a fost nominalizat to o societate de leadership nationala, onoare de obicei rezervata celor mai buni din scoala. Are si un GPA 4.0. Asta nu mai inseamna nimic devreme ce e un elev bun intr-o scoala care acum stiu ca e slaba.
Eu si familia mea ofering tutoring nepotului, nu platim pentru el.
Iată aici linkul oficial, mai studiați.
Arizona asigură educația oricui se califică copil de vârsta școlară rezident in AZ:
https://azeconcenter.org/arizona-school-vouchers-explained/
Aia cu meditațiile e cu desăvârșire scoasă din bască. Există clase sau școli ajutătoare pentru elevii cu nevoi speciale. Profesorii care ar face ceva de genul meditațiilor românești ar avea probleme enorme să-și găsească de lucru oriunde în afara educației de stat.
Iar cei ce presau la stat sunt atât de slabi și de deprofesionalizați încât unele școli de stat au scos din procesul de angajare teste prin care să viitorii profesori pot dovedi că știu să scrie sau să citească. Ăia săracii nu pot da meditații nici cui. Ei au nevoie de cineva ca să -i mediteze pe ei înșiși. 😄
Comitetul de supervizare a școlilor de stat din NY a scos testul de alfabetizare pentru viitorii profesori ca „discriminatoriu”.🤣
https://www.nytimes.com/2017/03/13/nyregion/ny-regents-teacher-exams-alst.html#:~:text=The%20Board%20of%20Regents%20on,lower%20rates%20than%20white%20candidates.
Viata este despre respectarea unor reguli simple . Ele sint stabilite in Sfinta Scriptura . Dar pentru a putea eluda oamenii si-au facut propriile legi ( oriunde pe lumea asta ) . ,, Sa nu furi ” nu mai are nici o insemnatate . Pentru ca omul a facut legi in care este important ce ai furat , cind , unde , de la cine , cit , …. In plus apare …. ,,prescrierea ” .
Omul trebuie sa traiasca respectind cele 10 porunci . Asta e modul prin care trebuie sa isi puna piinea pe masa . Restul este decadenta si depravare umana . Iar institutiile statului suprareglementeaza pentru folosul celor care le populeaza si nu pentru folosul celui ce trudeste .
Scolile private nu au luat avint deloc . Asta din cauza faptului ca legislatia romaneasca nu ofera cadru pentru incurajarea si dezvoltarea invatamintului privat .
Eu sint adeptul liberei inscrieri . Scolile care produc loaze sociale trebuie desfiintate ; indiferent de statut ( private sau nu ) . Cererea este cea care trebuie sa stabileasca regulile in piata nu ,,arondarea ” dupa domiciliu .
O scoala care produce ratati sociali trebuie sa dispara .
In Romania , din pacate , in centrul actului de invatamint este profesorul si nu elevul .
Viața e plină de lucruri care nu merg cum ne pică nouă bine.
Și nici nu au rezolvare (privitor la același unghiul al nostru, subiectiv, de vedere).
Tot ce este de stat e o mizerie. Tot, absolut, pentru ca nu exista motivatie sa iti faci treaba ca lumea. Scoli de stat, spitale de stat in principiu ar fi trebuit sa fie unitati de ultima instanta pentru perdantii sistemului, pentru cei ramasi demonstrabil fara resurse din diverse motive altele decat puturosenia.
Desigur, imposibil in statul modern corupt, umflat si degraba taxatoriu. Vorbesc de oricare stat contemporan, nu neaparat de Romania.
Dar sa luam cazul Romanistanului:
„Viza de flotant se acordă pentru o perioadă care nu poate depăși un an.” What? E 5 ani cel putin in orice stat civilizat si nu e viza ci o inscriere in catalogul locuitorilor din orasul respectiv.
„La Evidenta Populaţiei trebuie să mergeţi însoţit de proprietarul care vă ia în spaţiu.” Adica proprietarul trebuie tarat sa stea la cozi, pentru un amarat de flotant. Nici pomeneala de asa ceva in vest, exista alte metode mai inteligente.
„Persoana care găzduiește o persoană mai mult de 30 de zile, trebuie să anunţe poliţia sau serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de pe raza unde este imobilul.” Or else! Asta e de pe vremea secu?… In tari cu apa calda politia nu are nici o treaba cu asta.
„Plătiți taxa de timbru (5 lei) la Poștă sau Direcția generală de impozite și taxe;” Nu zau, e gratis unde stau. Cum pot astia si nu putem noi?…
„Rugați cunoștința să completeze cererea de luare în spațiu.” Adica proprietarul trebuie sa mai scribaleasca o cerere. Romania jur ca e tzara cererilor. Pentru orice flatulenta trebuie sa completezi cereri.
En fin, ca sa avem vreo sansa sa intram in lumea civilizata, nu ajunge sa fim reactivi, ci proactivi. De exemplu sa fim prima tara din lume unde poti rezolva tot de acasa, in papuci, cu un IQ mai mic de 70 intr-un sistem informatic ergonomic sa facut de designeri nu de contabili. Asta nu va fi vreodata posibil in democratia romaneasca infestata de paraziti iar sansele unui despot benevolent si luminat sunt pentru noi zero. Asa ca vom fi mereu la coada plutonului, mereu reactivi, corupti si copiind formele cu ignorarea fondului.
Romania, aceasta forma fara fond.
Cu ce drept se amesteca statul in relatia dintre doi cetateni, in cazul de fata ca se inteleg ca unul sa-l ia in spatiu pe celalalt? In aceasta situatie, cetateanul care e luat in spatiu ar avea ,,obligatia” (de fapt in interesul sau propriu, ca sa fe gasit de cei care-i dau diferite drepturi) sa face o ,,atentionare” la ,,Biroul Populatiei” (institutia fosila gulago-comunista) cum ca el din data de X va avea (si) adresa Y. Acesta e un drept al lui pentru care nu da alte explicatii, nu face ,,cereri” si nu trebuie sa i se ,,aprobe” nimic. Viata nu are nevoie de aprobari, la fel cum nici moartea nu are.
Cu ce drept? Cu dreptul fortei. Nu vad argumente in favoarea unui stat mai mare decat cel prezentat in teoria minarhista. Problema e ca principala misiune a unui stat e sa creasca si sa isi mareasca aparatul digestiv / represiv / taietor de frunza. Cumva ca o amiba. Tot ce face un stat sectorul privat poate face mai bine, statul este necesar doar pe post de arbitru si minima asistenta sociala pentru perdantii sistemului, pentru ca se poate ajunge la chestii urate in goana dupa profit. Insa un stat-tatuc (si prost pe deasupra) nu e de dorit, asa cum s-a mai vazut.
Exista un interes legitim al statului sa fie interesat unde locuieste fiecare, avand interesul sa pastreze datele militare curente, si sa stie unde colecteaza taxele si impozite.
Chiar si in SUA e important unde locuiesti, pentru ca de asta depinde taxele si impozitele pe care le platesti, unde merg copiii tai la scoala, sau in ce circumscriptie electorala votezi. Statul nu vaneaza cetatenii sa declare unde stau, totul se face pe proprie raspundere, insa daca ai calcat pe bec si ai ocolit taxe locale declarand ca stai in alta parte, sau ai votat intr-o alta circumscriptie decat ai unde ai domiciliul declarat, poti sa ajungi la zdup usor si copiii or sa iti fie eliminati din scoala unde nu au dreptul sa mearga prin domiciliu.
Treaba cu domiciliul mie mi se pare un reflex totalitar. De ce? Daca am mai multe locuri unde stau? La alegerea mea nu a oricui altcuiva, in mai multe judete si eventual in mai multe state. Tu, stat, autoritate, ce zici tu ca esti, ai deja identitatea mea sub forma unui numar din Cartea mea de identitate. (Ai si permisul de conducere, ai si pasaportul – care e al statului nu al meu, faceti bine si cititi ce scrie pe el! – ai si identitatea fiscala a firmei si ce-i mai avea tu pe-acolo despre mine. Ai si Cartea Funciara). Inca: ce se intimpla daca unele dintre resedintele mele nu sint pe numele meu? Ca, tovarasi, locuim unde avem noi chef, ca va place au ba si nu sintem dispusi sa va dam socoteala. Da, accept sa platesc impozite pe ele insa ce altceva iti mai trebuie, statule? O sa-ti spun tot eu: o armata de contopisti care sa …, ceva in niste registre.
Ba chiar am patit o chestie care chiar m-a scos din sarite: ies noaptea tirziu, foarte tirziu, in parc, stau pe o banca si ma chestioneaza doi garizi. Ma legitimeaza, iau legatura radio „la sectie” si adresa de pe cartea mea de identitate nu figureaza la ei in „baza de date”, la ei eu figurez a locui in alta parte, la o adresa de care n-am auzit vreodata si intr-o zona in care poate ca am calcat o singura data in viata mea. Asa ca ajung la sectie in curu’ noptii unde ma ia la trei pazeste ceva plotoner obez. Cam obraznic organu’, in concordanta cu murdaria gulerului camasii. Trec peste restul, nu pricepe de vorba buna, da-i trece, pina la urma masina Politiei ma duce acasa. Numa de-al dreq ce sint eu. Mild mannered man da’ nu ne tragem de sireturi, cocosel cu sase luni de cazarma postliceala platit din banii mei. Priceput?
Fapt este ca la Administratia Financiara am o adresa, la Registrul Comertului aceeasi, dar la Evidenta Populatiei o alta, diferita de cea din Cartea de Identitate emisa de, citesc acum de pe ea, SPCLEP (Serviciul Public de Evidenta Persoanelor). Adica de Evidenta Populatiei! Cum si de ce asta?
Oricum, a doua zi la prima ora sint cu o falca-n cer si cu una in pamint la Evidenta Populatiei si-i cer imperativ moliei secretariale sa vorbesc imediat cu Gusterul Prim al kestiei. Dar imediat sau sun avocatul si ce iese promit ca nu va fi confortabil pentru voi. Amenintarea ca la o adica pot suna si niste fomisti de presa naste panica in birou. Spre surpriza mea apare un tinar amabil care ma asculta, apoi cere subalternilor datele povestii si intr-adevar constata ca e o eroare in baza lor de date. Asa ca tot eu trebuie sa completez o declaratie cum ca n-am locuit vreodata la adresa din baza lor de date, ca n-am platit vreodata impozit acolo, ca n-am emis vreun gram de codoi acolo (asta nu e de la ei, e de la mine). Adica o toar’sa a scris in baza lor de date ceva gresit iar eu sint prezumat vinovat ca aia a gresit niste rinduri/a fost ambetata emotional/nu-i iesise horoscopul/o dureau monturile/nu-i iesise coafura, treaba mai mult decit evidenta. Misteaux.
Toate astea de ce? Cineva care doreste sa se ascunda o va face, nu-mi e deloc greu sa-mi imaginez modalitati de a o face. Si-atunci, law reinforcement-ul asta cu domiciliul cui ii foloseste ca mie/noua, oameni normali, nu!
Amice, treaba asta se rezolva schimband tara, preferabil si cetatenia. Alternativ, poti intra in mafia politica romaneasca, cu tupeu si obiectiv sa prinzi parlament sau ceva gras. Sau stai sa fierbi la foc mic inca 50 de ani. Dupa 20 de ani de tranzitie mi-a fost clar unde m-am nascut si am plecat. Cea mai buna decizie pentru mine, fara absolut nici un dubiu. Singurul regret vag e ca am asteptat 20 de ani.
Chestia cu rezidenta nu e doar in Romania, ci si in SUA. Unde ai rezidenta legala conteaza pentru plata taxelor si impozitelor si unde merg copiii la scoala.
Insa tentativele de a fenta autoritatile pentru a plasa copiii in scoli pe raza carora nu locuiesc sau declararea domiciului in alta parte pentru a fenta impozitele se plateste la greu. Autoritatile locale au tot felul de informatori care exact pentru asta sunt platiti. Scolile bune au informatori care pot verifica un copil unde merge cand scoala se termina. Daca informatorii fac dovada ca elevii locuiesc de fapt in alta parte, copilul e eliminat din scoala fara menajamente.
Ba unele state au trecut legi prin care evita rezidentii de a declara domiciliu fals si a se prevala de la plata impozitelor. Ele se uita la o majoritate de factori, cum ar fi unde e inregistrata masina, la ce biserica mergi, unde ai proprietati, la ce scoli merg copiii, unde faci voluntariat sau contributii caritabile, ca sa stabileasca daca un individ este rezident nedeclarat si pot sa ceara plata pe impozitele de venit. Am fost si eu in moara asta intr-o vreme cand locuiam la granita dintre doua state republicane, locuiam intr-un stat si lucram in cel vecin. Statul in care lucram venea ca vulturul sa colecteze intregul impozit pe venit ca rezident, chiar daca locuiam in statul vecin si aveam dreptul la o reducere pentru ca plateam impozit pe venit si in statul de resedinta.