joi, martie 28, 2024

Efectele ukazului lui Ponta: Exorcismul prin cunoastere si cadavrele din pivnita ideologica a PSD-ului

Suntem cativa, nu stiu cat de multi, pentru care chiar conteaza rostirea fara echivoc a adevarului despre comunism. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, pentru care tacerea oportunista, frazele fals-subtile si sofismele stangiste sunt inacceptabile. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care nu socotim trecutul un teritoriu nedemn de a fi studiat, in chip onest si riguros. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care sustin ceea ce Monica Lovinescu a numit etica neuitarii. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care nu considera ca pot bate palma cu Felix doar pentru ca si-au pierdut un post la un moment dat, ca principiile sunt mai importante decat functiile, platite sau nu.

Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care nu pot fi muti observand modul in care, cum imi scrie un distins intelectual, “vremelnicul guvern a inteles sa procedeze cu conducerea institutiei care cerceteaza, in fapt, cadavrele din pivnita ideologica a PSD-ului”. Suntem cativa care stim ca eliminarea echipei care condus IICCMER intre martie 2010 si mai 2012 a fost insistent ceruta de doua grupuri: cel din jurul lui Crin Antonescu, acest Zelig al politicii romanesti, si cel condus de Ion Iliescu, pricipalul adeversar al decomunizarii Romaniei. Ca Felix a vrut sa scape de echipa noastra, it goes without saying. Dar miza sa bate dincolo de IICCMER–el vrea desfiintarea, ori macar emascularea CNSAS. Prevad lupte puternice in aceasta directie.

Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care chiar ne temem ca ukazul lui Ponta va avea ca efect incetarea actiunilor menite sa deconspire rolul lui Ion Iliescu in baia de sange a Revolutiei Romane, in mineriada din iunie 1990 si in atatea alte actiuni anti-democratice. Isi va continua IICCMER relatia de stransa colaborare cu Doru Maries si Asociatia „21 Decembrie”? Il cunosc si il pretuiesc pe Andrei Muraru, ii urez succes in efortul de a mentine o dreapta balanta intre angajamentul stiintific de partea adevarului istoric, care trebuie sa fie scopul suprem, si obligatiile legate de subordonarea institutionala in raport cu guvernul, oricine ar fi seful sau. Ii urez sa stea neclintit pe pozitiile sale democrat anticomuniste, indiferent de variile presiuni politice. Il rog sa mearga inainte cu proiectul unui Muzeu National al Dictaturii Comuniste din Romania, indiferent de obstructiile cu care se va intalni (tot asa cum ne-am intalnit si noi).

Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care nu pot fi muti atunci cand stiinta este inlocuita de ideologie, de improvizatie, de amatorism. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care respectam cu smerenie sacrificiile luptatorilor democrati anticomunisti, dar nu facem confuzia intre competenta epistemica si angajament politic nemijlocit, ca membru activ si proeminent al unui partid. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care credem ca la 18 decembrie 2006, cand Presedintele Romaniei a condamnat regimul comunist, pe intreg parcursul existentei sale, de la 6 martie 1945 pana la 22 decembrie 1989, drept ilegitim si criminal, a avut loc o despartire a apelor in cultura politica a Romaniei post-comuniste si ca democratia romaneasca va fi subreda, precara si vulnerabila daca se va feri de confruntarea cu trecutul traumatic.

Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care cred ca exista ceea ce un istoric numeste exorcismul prin cunoastere, fundamentul celui legal. Suntem cativa, nu stiu cat de multi, care vedem sensul vietii noastre in cautarea adevarului, nu in pactizarea cu minciuna. Nu avem niciun motiv sa tacem, sa participam fie si prin pasivitate la ceea ce istoricul Slawomir Cenckiewicz identifica drept tentativa de a se exersa o „inginerie istorica” asupra natiunilor din lumea post-comunista,. El scrie despre polonezi, unde primarul Adamowicz a decis sa readuca inscriptia V. I. Lenin pe santierul naval Gdansk, in conditiile in care Annei Walentynowicz, muncitoarea a carei concediere a aprins scanteia Solidaritatii, victima a dezastrului aviatic de la Smolensk, nu i s-a facut onoarea de a se da numele ei unei strazi din oras sau de a i se ridica vreun monument. Noi stim ce se intampla azi in Romania unde simbolul rosu a redevenit hegemonic, din nefericire cu sprijinul PNL-ului antonescian.

Mai suntem cativa, nu stiu cat de multi, care chiar suntem ingretosati si indignati cand se inaugureaza in centrul Capitalei bustul lui Adrian Paunescu, menestrelul comunismului dinastic, cel mai zelos si nociv apologet al lui Nicolae Ceausescu, fondator al formatiunii neo-comuniste PSM, apoi senator PSD admirat si regretat de Victor Ponta.

Salut aici comunicatul prompt al noii conduceri a IICCMER in care protesteaza impotriva acestei expresii socante a ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitate publica. Sper ca si pe viitor vocea acestui Institut care trebuie sa fie unul al Memoriei Nationale netrucate si netrunchiate sa fie auzita in toate situatiile in care negationistii indraznesc sa maculeze onoarea Cetatii.

Cele scrise mai sus sunt tot atatea ratiuni sa salut un excelent articol semnat de Anca Cernea pe portalul In linie dreapta. Am colaborat admirabil cu Fundatia “Ioan Barbus”, IICCMER a beneficiat de suport moral si financiar din partea acestei entuziaste si cinstite parti a societatii civile in care regasim valorile lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu, Iosif Jumanca, Corneliu Coposu, Ioan Barbus, Mihail Farcasanu, N. Carandino, Iuliu Hossu, Vladimir Ghika, Szilárd Ignác Bogdánffy, Richard Wurmbrand, N. Steinhardt, Nicolae Margineanu, I. D. Sirbu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si Constantin Ticu Dumitrescu. Ii asigur pe bunii nostri prieteni ca, alaturi de colegii din echipa care a condus IICCMER pana la ukazul discipolului lui Iliescu si “Che” Guevara, suntem alaturi de ei in proiectele in curs de desfasurare. Daca pentru micul “Che” din Balcani expertiza noastra (deci nu doar a mea) nu conteaza, stim ca exista destule forte intelectuale in Romania pentru care ea poate servi la fortificarea stiintifica a anticomunismului democratic.

Iata, asadar, un fragment din articolul doamnei Anca Cernea:

Nu credem că Ponta a făcut aceste schimbări la IICCMER pentru a grăbi şi desăvârşi separarea definitivă a Statului de Securitate ( prin decomunizare, lustraţie, judecarea şi pedepsirea criminalilor, aflarea adevărului, informarea societăţii, educarea tinerilor privind crimele comunismului şi eroismul celor care s-au opus acestui sistem ucigaș).

Nu credem că asta își doresc Iliescu și Felix-Voiculescu din partea IICCMER sau că acesta ar fi mandatul cu care a fost investită noua conducere.

Nu credem că Vladimir Tismăneanu a fost schimbat pentru că IICCMER, sub conducerea lui, nu a fost destul de radical în acest demers.

Ne este, așadar, imposibil să acceptăm explicaţia logică şi morală a acelor personaje care i-au atacat fără încetare pe Traian Băsescu, Vladimir Tismăneanu, Horia Patapievici, şi alţi „intelectuali ai lui Băsescu” pentru condamnarea comunismului – ba că ar fi venit prea târziu, ba că nu s-a făcut destul pentru ca ea să fie pusă în practică (de parcă era vina autorilor ei faptul că li s-au pus beţe în roate!) -, dar, în acelaşi timp, nu au văzut niciun inconvenient, nicio ruşine, în a se alătura lui Iliescu, Felix şi Ponta, despre care se știe cât se poate de bine ce contribuții au la dezvăluirea trecutului criminal al comunismului.

Intransigenţii anticomuniști s-au aliat cu structurile cele mai tenebroase ale comuniştilor, securiştilor şi neo-cârlanilor-postcomunişti ca să îi atace pe cei care au condamnat comunismul pentru că nu l-au condamnat destul. Ce vreți mai grotesc decât acest spectacol postmodern, în care Casa Regală a României se aliază în chip firesc cu nostalgicii lui Ceauşescu, securiștii, KGB-iştii şi admiratorii lui Putin, spectacol în care personajele se întrec în argumentaţii absurde pentru a ne convinge că adevăratul anticomunist este acela care trece de partea securiştilor, a postcomuniștilor, și a celor care, în numele țării, întind o mână prietenească imperialismului neosovietic?

http://inliniedreapta.net/destituirea-lui-vladimir-tismaneanu-si-rolul-iiccmer-in-planul-restauratiei-pontocratice/

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Suntem foarte multi care impartasim aceste valori domnule Tismaneanu , insa o buna parte dintre noi a trebuit sa plece din tara, obositi de lentoarea reformelor din acesti ani, multe doar simulate. Este trist sa constati ca urmasii comunistilor pot reveni la putere prin votul multor romani, incapabili sa-si inteleaga nici macar acum trecutul, dar nici prezentul. Dar poate nu este totul pierdut, caracatita rosie este disperata si face greseala dupa greseala, cu o viteza ametitoare.

    O zi buna

    • Pai cum sa intelegi doar prezentul? Maine prezentul o sa fie si el trecut. Sa ignori trecutul e ca si cum te-ai uita la un film de la jumatate incolo…

    • Da, suntem multi care se simt oripilati, si prezentam majoritatea oricum ai calcula (cu sau fara diaspora). Doar ca este o vorba de o majoritate nereprezentativa. Pentru ca majoritatea asta nu voteaza. Nici nu se simte reprezentata prin vreun partid. Oamenii normali au necesitati ce depind de realitati imediate si nu considera ca politica le poate influenta viata in mod direct in majoritatea timpului. Pentru ca raul e ceva relativ pana nu te ameninta direct, politica de drapta sau stanga in sensul de rea sau buna, sunt doar principii lipsite de semnificatie pentru ca oamenii care le aplica au fiecare dreptate in felul lor. As compara politica cu Luna, toata lumea stie ca e acolo, oricine o poate vedea, toti stiu cat de mult influenteaza planeta (se spune ca fara ea am disparea ca specie) si totusi cand a fost ultima oara cand ati pierdut minute uitandu-va la Luna, i-ati studiat miscarile sau suprafata? Pentru noi, politologii de la TV sunt un fel de cercetatori astronomici ce urmaresc un eveniment celest mai agitat ca o telenovela. Pentru noi e circ, pana ne loveste vre-un asteroid fara zvastica si fara secera (ca de alea cica am sti sa ne ferim)…

    • @AHA: stai linistit, o sa iti treaca repede, incearca el sa semene dar nu poate si in cele din urma o sa se lase pagubas.

      Domnule Tismaneanu, va apreciez articolele, activitatea atat cat o cunosc si ma regasesc in felul dumneavoastra de a gandi.

  2. Suntem multi si muti, prin cotloane, citind si indignandu-ne
    Dar nu atat de multi cat sa fim majoritatea. Mai este drum lung pana la spirit civic, pana cand omul sa nu mai voteze pentru o caldare galbena.
    Si mai este multa pana la o clasa politica care sa reflecte aceste schimbarii a majoritatii.
    Pana atunci, vanare de vant…

  3. Domnule Tismaneanu,

    Cred ca orice om decent care a trait in Romania comunista cunoaste direct, prin toata experienta de zi cu zi si prin proprie reflexivitate caracterul fundamental ilegitim si in fapt criminal al regimului. Perpetuarea influentei structurilor formale si informale ale puterii comuniste contiua sa fie punctul chinuitor nevralgic al societatii noastre de azi. Eu nu cred ca sunt putini cei care gindesc ca dumneavoastra, chiar daca neuitarea trecutului recent nu e deloc comoda. Institutiile neuitarii trebuie sa continue, si cu siguranta sunt foarte relevante pentru ao parte insemnata din societate. Cred ca caznele constiente ale decomunizarii vor continua cel putin pina la stingerea ultimei generatii care a trait „in anii aia.”
    Probabil nu faceti parte dintre cei mai multi, dar cu siguranta nu dintre cei foarte putini.
    Frumos manifest.

  4. Diavolul acoperit se află în detalii. Ultimele lui evoluții se leagă din ce în ce mai edificator cu „Bombonutica: știința penetrării cu însoțitor acoperit, din 2001 încoace.”
    Din raportul lui Ovidiu Grecea (14.03.2001): „Prin usurinţa cu care s-a aprobat în şedinţa Guvernului prevederea referitoare la numirea funcţionarilor acoperiţi în cadrul structurilor guvernamentale, numiri efectuate la propunerea lui Virgil Ardelean, numai cu aprobarea ministrului Ioan Rus, s-au creat premisele infiltrării în structurile statului a unor persoane care să satisfacă interese personale.” – În luna următoare- aprilie 2001- coincidența aceluiași mecanism aducea un detaliu numit, Ponta, în funcția de șef al corpului de control al premierului Năstase (adoptivul).
    *
    „Marele luceafăr al politicii românești, Victor Ponta, nu-i altcineva decât micul Lucifer, scos la înaintare din marsupiul Tartorului-adoptiv, în postura de cel mai șantajabil premier din toate timpurile.” (din ep.13)
    Vă recomand ultimele (viitoare) două episoade: 15 și 16.
    http://noradamian.wordpress.com/2012/05/16/cazul-panait-standard-de-lucru-in-cooperativa-avantul13/

  5. Cine intra intr-o structura de partid ca PSD o face numai dintr-un interes, iar acel interes NU este cel de a il curati pe dinauntru. Situatia de a-l avea sef pe unul ca Nastase iarasi nu il deranjeaza pe proaspatul membru de partid. Ce sa mai zic de alte partide? Ce sa mai zic de interesele membrilor acestor partide? Chiar daca PDL in anumite puncte a luptat impotriva comunismului actual, sunt de parere ca a facut-o numai si numai pentru a lovi in PSD, adica a incercat sa se foloseasca in mod convenabil de munca Dlui Tismaneanu si a altor intelectuali cu coloana vertebrala. Sa nu se inteleaga gresit: asta nu injoseste cu nimic demersurile anticomuniste! Ele sunt cel putin la fel de necesare ca oricand si ma bucur ca s-au realizat – oricat de putin (sau de mult) s-au realizat.

    Motivul pentru care am pornit initiativa noastra este tocmai faptul ca credem cu tarie in nevoia de oameni noi in politica romaneasca. Este nevoie de oameni care sa CREADA si sa PROFESEZE ceea ce predica. Iar acesti oameni, oricat de tare ne-ar durea, NU se regasesc in majoritatea partidelor actuale – cel putin nu in partidele mari, grase si parlamentare.

  6. Excelent exemplu de retorica, pus in slujba acuzarii cu vehementa a obtuzitatii noilor guvernanti.
    Subscriu.

    Nu va descurajati, eu unul sper ca multi dintre cei rataciti in rolul de sustinatori ai stangii post-comuniste incep sa fie descumpaniti de hubrisul restauratiei.
    Cred ca tot raul e spre bine cand vedem acest hubris iesind din adormire: de altfel e greu sa te revolti impotriva unor pericole care sunt doar latente.
    Or sa fie readuse in functie resorturi de mobilizare sociala care altfel ne-ar fi lipsit.

  7. Nu faptul ca lucrurile mergeau rau iti amara viata in comunism ci convingerea ca nu se vor indrepta niciodata atita timp cit cei ce conduceau erau sistematic alesi dupa criteriul incompetentei. Prin insasi minciuna ordinara institutionalizata comunismul era o jignire permanenta pentru orice om cit de cit inteligent, fiindca ti se spunea in fata: „Bai desteptule, vezi ca desteptaciunea si cinstea nu-ti servesc la nimic ? Tot noi, prostii si hotii conducem si tu TREBUIE sa minti in cor cu noi”. Exact ca si acum ceea ce dovedeste continuitate fara NICI O INTRERUPERE. Deci din punctul LOR de vedere 1989 NU A EXISTAT. Asta provoaca un fel de disperare a neputintei.

    Atunci cind tara a fost guvernata prin ne-dreptate nu va mirati, o locuitori ai mult-laudatelor apartamentelor ceausiste, ca pina si peretii sint… ne-drepti (adica strimbi). Este o legatura cauza-efect atit de evidenta incit numai un ex-locuitor de bordei nu o vede.

  8. Domnule Tismaneanu, ma alatur si eu celor in numele carora vorbiti. Putini, multi (eu sper ca suntem din ce in ce mai multi), important este sa dovedim ca, prin optiunea anti-comunista, suntem uniti si hotarati nu doar sa nu cedam in fata asaltului Ciumei Rosii, dar si sa continuam sa punem umarul la constructia Dreptei Romanesti de care este atata nevoie!

  9. Multi, putini, hai sa nu ne mai vaitam ca ciobanul la Miorita.
    Ne opreste cineva sa participam si noi maine la dezvelire si sa actionam civic?
    E drept ca ploua, e mai curat si mai uscat in fata tastaturii….

  10. Si totusi, eu personal, si chiar si dupa ce le-am aratat baietilor de la INL ca sunt redactorul „Apelului catre Europa” din 1980 („singurul text vadit anticomunist produs de vreun intelectual român în anii ’80”) si al samizdatului „NU!” din 1981 („organ anticomunist, prim-redactor A.V.Padina”), am fost insultat acolo „ca dracu”, si indiferent ce le-as fi zis io, de altfel in legitima aparare, aloo… De aceea, eu nu cred ca acest soi de „tovarasi de drum”, cam prea mult sariti de pe fixul democratic si intelectual, fac bine atat domniei tale, cat si partidei anticomuniste – care o fi aia – in genere… Parerea mea, sincera ca totdeauna, pai cum naiba.

  11. Domnule Tismaneanu,

    Eu nu inteleg sincer ce mare branza este asta cu condamnarea comunismului?

    Nu este evident ca s-au petrecut niste mari nenorociri in timpul sau? Si un copil de clasa a 8-a poate spune ,,comunismul a fost rau”. Nu inteleg ce urmariti de fapt? Cu ce scop toate aceste analize/polemici/discutii?

    Dvs. oricum numai pe a dvs. o veti tine.

    Care e ideea pana la urma?

  12. E a treia oara cand ma cenzurati ca in tara lui Mao, desi insist sa folosesc un dialog civilizat. Spuneti-mi va rog, ce v-a deranjat? Ca v-am amintit ca o majoritate covarsitoare din grupul elitist GDS e format din poeti de curte, nu din dizidenti care au facut puscarie ca bunicul meu? Sau ca am pomenit numele lui Ristea Priboi, nume care trezeste o cenzura neobisnuita pentru cineva care, cel putin oficial, a condamnat astfel de indivizi?

    • Mi-e teama ca folositi un ton acuzator, fara a aduce argumente verificabile, facand dificil dialogul. GDS nu este mentionat niciodata in text, il aduceti Dvs in discutie fara niciun motiv. Autoarea articolului la care fac trimitere, doamna doctor Anca Cernea, care semneaza cu numele ei. este presedinta Fundatiei „Ioan Barbus” care poarta numele tatalui ei, militant important al PNT, detinut politic, inclusiv la Rimnicu-Sarat, vreme de 17 ani. Mama doamnei Cernea, doamna Elza Barbus, a facut si inchisoare politica. Bunicul pe linie materna, avocatul Victor Anca, a fost detinut la Rimnicu-Sarat, inchisoarea tacerii. Dupa 1990, Ioan Barbus a fost vicepresedinte si senator al PNTCD. Sunt mandru si onorat de prietenia care ma leaga de familia Barbus. Acolo nu se judeca in termeni genetici, ci in functie de valori si principii. Din cate tin eu minte, Ristea Priboi a fost consilierul lui Adrian Nastase, cel care a facut posibila ascensiunea lui Arturo Ui :)

  13. Pentru a te lupta cu se va naste din somnul ratiunii, trebuie stiut in detaliu prin ce mecanisme, prin ce comoditati, tolerari, abdicari si prin actiunea caror tipuri umane s-a indus somnul cu pricina in trecut.

  14. Sa vedem daca vine cineva sa protesteze la inaugurarea bustului.
    Sa vedem daca or sa existe oameni care sa vandalizeze bustul.
    Atunci vom sti daca „suntem” sau doar locuim cu chirie la ei acasa.

    Sper ca initiativa sa fie curmata de colegii D-lui Tismaneanu, pentru ca altfel va fi in mainile noastre, ale celor carora citesc, si pana acum nu prea s-a simtit prezenta noastra.

    Suntem putini, dar tacuti!

  15. Domnule Tismaneanu, citindu-va nu pot decat sa cred si sa sper ca memoria adevarata, nealterata, neintinata si neloiala comunismului va reusi sa aduca macar un pic de lumina in pestera politica romaneasca actuala.

    Nu stiu cati mai suntem si cati mai sunteti cei care au pastrat aminitiri exacte despre perioada comunista dar imi e din ce in ce mai clar ca a spune adevarul despre comunism a devenit un exercitiu in autenticitate. Iti trebuie multa tarie si o doza de instinct sinucigas sa spui adevarul, ala dur si cinic, bazat pe arhive, note de securitate, marturii, scrisori, despre un sistem odios care a inghitit oameni la propriu, in malaxorul inchisorilor si al ideologiei si a lasat in urma doar personaje dubioase, cu caractere hade si ciuntite de umanitate.

    Ma revolta enorm discursul public politic actual, conform caruia, ori e prea tarziu, ori „suntem oameni si iertam” pe cei care au contribut in mod direct si activ la distrugerea morala a unui intreg popor. Deriva, spaima in fata vietii, lipsa de compas moral, de mandrie nationala, aplecarea instinctiva sub pumnul ce bate in masa, toate astea vin din trecutul nostru comunist care incet incet e reactualizat si imbraca haina prezentului. Nu POT si NU VREAU sa uit si sa iert. Asta e treaba bisericii (foarte activa si ea in perioada aia si in perioada astalalta, propovanduind iertarea).

    E DREPTUL MEU sa stiu cine mi-a turnat parintii si buncii, cine mi-a otravit copilaria, cine a anulat atatea sanse unui intreg neam, a carui alunecare in mizerie morala o vad zilnic. Citisem undeva ca nu poti merge inainte si a te gandi la viitor fara a-ti cunoaste trecutul. Asta e drama tuturor copiilor adoptati: vor sa stie. Asa ma simt si eu, ca un orfan de tara mea, in cautare de raspunsuri. Cum poate sa imi ceara cineva sa renunt? Sa ma impact cu minciuni, cu resturi de adevaruri aruncate cu scarba sau smulse cu greu?

    Toata lumea tipa ca tinerii Romaniei pleaca, in cautarea unor alte meleaguri. Nu toti sunt ghidati de „ibi bene ubi patria”. Din contra. Dar nu poti convinge niste oameni liberi sa ramana legati intr-un loc in care se simt straini: daca nu cunosc si nu inteleg trecutul, daca prezentului ii lipseste orice credibilitate, pe ce fundament ar putea constri un viitor demn de ei si copiii lor?

    Spuneti-le adevarul, si se vor intoarce. A-ti cunoaste trecutul inseamna a crede in viitor. Deocamdata avem o generatie de orfani in cautarea patriei….

    • Va multumesc pentru mesaj. Etica neuitarii, acea viziune pe care a promovat-o Monica Lovinescu, este una care refuza sa steaqrga distinctiile esentiale dintre calau si victima. Sunt unii care tin sa-mi reaminteasca mereu ca m-am nascut intr-o familie de comunisti ilegalisti. N-am ales acest lucru si, din n motive, nu-l regret. Am putu constata pe viu ce insemna sistemul, cum opera, cine erau cei care taiau si spanzurau (la propriu, nu doar la figurat). Parintii mei n-au facut parte din inalta nomenklatura, eu n-am locuit in Cartierul Primaverii. Idealisti fiind, au mers in Spania sa lupte de partea republicana. In 1937, tatal meu si-a pierdut bratul drept. S-au inselat in crezul lor comunist. Mama mea, de profesie medic pediatru, ani de zile conferentiar la IMF, mi-a spus limpede acest lucru. Tatal meu, exclus din partid in 1960 pentru „fractionism”, a plecat dintre noi cu o imensa amaraciune in suflet, ca un om invins moral, torturat de inavuabile regrete. Marele sau pariu existential s-a dovedit eronat.

      Iertarea nu este un dar abstract, ci rezultatul unei deliberari, al unei asumari de catre fostii calai a culpabilitatii lor. Am mai spus-o: a ierta nu inseamna a uita, dar a uita este neiertat. Nu, nimeni nu are dreptul sa va ceara sa renuntati, nimeni se poate substitui constiintei semenilor sai. Nimeni nu are dreptul sa impuna minciuna drept normalitate. Va asigur ca puteti conta pe mine si pe prietenii mei de valori si de idei. „Ce e val, ca valul trece”. Am fost miscat si uimit (in sens pozitiv) sa vad ce-a publicat „Evenimentul Zilei”. Nu stiam de aceasta initiativa, cand am citit ieri articolul lui Mircea Marian am ramas fara cuvinte. Aceasta expresie de solidaritate, rara avis in Romania, este un semn ca nu totul este de vanzare si nu totul este pierdut. Ca nu toata lumea uita. Ca nu toata lumea se inchina puterii. Ca principiile sunt mai puternice decat intrigile pontocratiei iliesciene. Orice ar crede neo-baronii cinici si venali.

      http://www.petitieonline.ro/petitie/scrisoare_de_protest_impotriva_demiterii_profesorului_vladimir_tismaneanu-p17469057.html

      • Va multumesc pentru raspuns. Si eu vreau sa sper ca nu e totul pierdut…
        Cunosc acuzatiile care va sunt aduse si consider politica aruncatului cu noroi un joc mizerabil, facut de oameni in lipsa de orice argumente. Am cunoscut si eu comunisti „idealisti” care au inscaunat sistemul sperand ca posibilitatile pt a face bine depasesc capacitatea de a face rau. S-au inselat.
        Dar nu despre idealisti vorbim aici. Nici unul dintre „restauratorii” de astazi sau „vechii comunisti” nu au pic de idealism. Vorbim de jocuri de putere, interese, averi imense si o continua dorinta de a batjocori un popor si asa incercat.

        Va multumesc mult ca nu ati renuntat niciodata in a denunta minciuna ca minciuna….pt ca asta este o jignire permanenta a inteligentei, proclamarea nauca a neadevarurilor drept normalitate, a rautatii si prostiei drept itelepciune si competenta…Sper sa nu renuntati nici de aici incolo.
        Iar daca pot face ceva in a va sustine proiectul adevarului”, ca unul din multii intelectuali capabili sa observe, sa analizeze si sa scrie despre diferentele dintre adevar si minciuna, adresa mea de email va sta la dispozitie. Mi se pare ca a sta de o parte intr-un moment ca asta echivaleaza cu tradarea de tara…E adevarat ca tot ce putem face e sa scriem, dar tot e mai mult decat nimic. In fond, „a pen is mightier than a sword” :)

  16. Scheletele securisto-comuniste din societatea romaneasca si-au asigurat urmasi de toata isprava din rindul noilor generatii.
    Asa cum „ban la ban trage si paduche la paduche”, structurile care au distrus Romania timp de peste 40 de ani au inceput de mai bine de 10 sa nasca pui vii. Oricit am strimba din nas, trebuie sa recunoastem ca gena jigodismului de tip bolsevic a prins radacini adinci in ADN-ul natiei, fara a avea nevoie de vreo mutatie.
    TRAGIC!!!!!!!!!!!

    P.S. Domnule profesor, toata stima si respectul meu pentru activitatea depusa in cadrul Institului, cit si pentru intreagul efort de a nu lasa sa se astearna linistea si praful peste faptele odioase si autorii acestora din perioada comunista. Va multumesc!

  17. Cu cit raul, minciuna, teroarea, frica se ascunde, este ca o saminta ascunsa in pamint – ea va incolti si va creste inzecit, va face seminte. Iar copacul raului la noi era maricel, numai un pirjol de foc l-a putut opri. Revolutia din 89 i-a dat foc insa semintele luate de vint au incoltit si continua sa creasca. In curind ar putea deveni copaci tineri. Pe cenusa copacului batrin isi gasesc tot mai multe seminte loc sa iasa la lumina. Rominia este acum un zavoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro