vineri, martie 29, 2024

Efectul de bumerang

Au curs râuri de vorbe în urma celor două confruntări directe dintre Victor Ponta și Klaus Johannis. Le-au fost interpretate cuvintele, mimica, privirea, felul de a clipi, zâmbetul, s-au făcut observații subtile cu privire la decorul emisiunilor, la punerea în scenă și câte și mai câte. De la vedetele opiniei până la cel din urma blogger, toată lumea și-a pus la lucru iscusința hermeneutică. Și câte verdicte definitive nu s-au emis? Unul e prea moale, e mutălău, când râde i se văd dinții, nu e pregătit, nu știe cifre, nu a învățat citate pe din afară, nu a venit cu Constituția, nici cu Biblia, nu se uită la celălalt, e prea sobru. Celălalt are cifrele la el, atacă, e colțos, șmecher mare, clipește des.

Mărturisesc că avalanșa asta de interpretări care mai de care mai sofisticate m-a bulversat cu totul. Mai ales că s-au întrecut în a le emite tocmai susținătorii candidatului de centru-dreapta. Desigur, asta nu înseamnă că ar fi trebuit să tacă sau să-și ascundă opinia sinceră. Dar mi se pare că cele mai multe dintre aceste radiografii au ratat portretele celor doi. Fiecare dintre ele rupe o bucățică din fotografie și o privește cu lupa propriei dorințe sau nemulțumiri, crezând că vede astfel chipul adevărat. Însă demonul se ascunde în nuanțe.

Spun că m-au bulversat, fiindcă, privindu-i pe cei doi împreună, dar și pe fiecare în parte (cele mai elocvente portrete mi se par a fi cele ale lui Florin Iepan din documentarul Doi pentru România), am văzut altceva: un Klaus Johannis calm, stăpân pe sine și atunci când e pus în dificultate, asumându-și firesc neștiința, tăcând atunci când i se arunca în față o mârlănie, vorbind corect, ales și fără precipitare, atacând cu siguranță și punctând cu precizie. Am văzut în el un altfel de politician, poate mai puțin abil în a manevra vorbele, însă egal cu sine, nedisimulat. Pe scurt, chiar așa cum singur se prezintă – un om normal. Că nu este un geniu locvace, așa cum am vrea unii dintre noi, nu-i putem reproșa. Seamănă mai degrabă cu un urs care coboară din munți decis să ajungă acolo unde și-a propus. Nouă însă ne-ar plăcea să facă piruete, să danseze în piața mare ca urșii duși în lanț. Lui Johannis nu-i sunt însă pe plac bătăile de tobă și nici bâlciul. El merge călcând apăsat, fără să privească în jur. Pare scos din proverbul „câinii latră, ursul merge”.

De cealaltă parte l-am regăsit pe același șmecheraș care învârte vorbe și cifre într-o râșniță din care nu ies decât minciuni, neobrăzat atunci când e pus în dificultate, inept atunci când e vorba de vreo profunzime, incapabil să primească bărbătește vreo provocare, agresiv în mârlănie, repetând până la sațietate același discurs umflat cu tertipuri ieftine de manipulare. Dar cel mai tare m-a frapat disperarea lui de a-și construi o imagine de învingător. Și cum cel mai la îndemână model era Băsescu, l-a invocat monoton și obsesiv în ambele întâlniri. M-au frapat mai ales două gesturi pe care sunt convinsă că le-a ales studiind toate aparițiile publice ale idolului său secret: insistența cu care ne-a bombardat cu statistici și cifre și fluturarea obsesivă a Constituției. Ponta a încercat să joace rolul lui Băsescu, pornind de la credința, sau superstiția, că asta este rețeta sigură a succesului. Vulnerabilitatea lui vine din neînțelegerea unei evidențe: rolul asta nu-l poate juca decât un singur actor: însuși Traian Băsescu. Imitatorii nu pot fi decât caricaturi. Iar o carictură a unui personaj cu trăsături inegale și contradictorii este pur și simplu hidoasă.

Victor Ponta ne-a arătat încă o dată care este adevăratul său profil. Un plagiator nu doar în lucrările științifice, ci și în privința propriei identități publice. Inconsitența personalității lui este cu atât mai vizibilă atunci când apare în platouri de televiziune însoțit de o șleahtă întreagă de susținători mai mult sau mai puțini celebri (cei mai dezolanți sunt actorii în extaz mistic și rapsozii naționali). Și, inevitabil, te întrebi: ce fel de bărbat e unul care vine cu mama de mână pentru a se legitima înaintea alegătorilor ca fiind suficient de matur pentru a conduce o țară?

Campania sa electorală ne-a arătat însă cât este de periculos. Sub sloganul unirii și al mândriei de a fi român s-a derulat în spațiul public un sinistru spectacol al urii. Strategii săi au scos la luptă un întreg arsenal, testat și îmbunătățit de-a lungul ultimelor două decenii de așa-zișii jurnaliști ai trusturilor de presă care au fost inventate anume pentru a deveni mașinării profesioniste de propagandă. Bineînțeles că numiții jurnaliști n-au fost nevoiți să inventeze aceste jucării. Le aveau gata pregătite de sistemele totalitare ale secolului trecut. Ei doar le-au adaptat nevoilor timpurilor noastre. Se știe bine că e de ajuns să repeți la nesfârșit o enormitate pentru ca, în cele din urmă, ea să se agățe obsesiv de mințile oamenilor. Povestea cu ortodoxia, etnia, adopțiile, traficul de organe, dar mai ales ruperea Ardealului sunt atacuri care vorbesc despre disperarea cu care Ponta și toți cei ascunși sub pulpanele lui aruncă acest bumerang al mârșăviei. Însă bumerangul a ieșit puțin din traiectoria sa: s-a lovit de cei care așteptau la cozi interminabile la vot în diaspora. Iar acum se întoarce propulsat de strigătele a zeci de mii de oameni care cer un singur lucru: dreptul de a vota.

Ați privit vreodată zborul unui bumerang? Traiectoria lui circulară depinde de forța cu care îl propulsezi. Dacă știi să-l arunci, ți se va întoarce plutind elegant și-l vei putea prinde cu ușurință între două degete. Însă dacă forța cu care îl arunci este prea mare, atunci riști să-l scapi sau să te lovească zdravăn.

Bumerangul puterii este o jucărie foarte periculoasă. În duminica asta vom vedea cine a fost cel mai bun jucător.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Victor Viorel de fapt paraziteaza personajul Basescu. Fara Basescu, Victor Viorel se dezumfla ca o lanterna chinezeasca cand se termina lumanarea, pentru ca el de fapt e gol. Gol si de idei si si de caracter.

  2. Cristina Cioaba: „Ponta a încercat să joace rolul lui Băsescu, pornind de la credința, sau superstiția, că asta este rețeta sigură a succesului. ”
    Exact aceeași senzație am avut-o și eu în ce-l privește pe plagiator. Paradoxal, deși a fost pregătit de Năstase pentru politica mare și e șeful partidului ce-l are pe Iliescu drept simbol, Ponta l-a plagiat mai ales pe Băsescu. A ales sa devină, așa cum scrieți, o caricatură de caricatură. Dacă Ponta a fost cel mai mare aliat al lui Iohannis, Băsescu a îndeplinit rolul ăsta pentru Ponta.

  3. Două portrete foarte reușite, realizate cu o desăvârșită măiestrie artistică. Mulțumim, doamnă Cristina Cioabă!
    Din păcate, „România” impostorului Ponta (cu durere o spun…) nu prea știe carte. Este „România” aceea pe care așa-zișii „slujbași” ai Domnului (care n-au nimic sfânt în ei!) o mână, ca pe o turmă, spre secțiile de votare. Pentru că (nu-i așa…?) „avem candidatul nostru creștin-ortodox”.
    „România” impostorului Ponta este aceea care zice „bogdaproste” când primește sacoșe cu făină, ulei sau mălai.
    „România” impostorului Ponta este aceea care crede în minuni. Care nu se miră, nu-și pune deloc întrebări cu privire la „darurile” cu care o copleșește impostorul Ponta. În legătură cu fularele rosii PSD, calendarele cu Victor Ponta, sau cu „iconițele” cu părintele Arsenie Boca, pe verso-ul cărora scrie SFINȚIT și Victor Ponta Președinte.
    Din păcate…

  4. nu cred ca „dezbaterea” prezidentiala are un rol asa mare in Romania.
    fronturile erau clare ca la meci, unii tin cu steaua, altii cu dinamo din „mosi-stramosi”, iar nehotaritii nu s-au uitat la meci, sau au intrebat cine cu cine joaca, deci nu prea-i vad votand, chiar daca normal ar fi sa tina cu echipa furata vizibil de arbitru.
    votul va fi, ca mai peste tot in lume, si unul negativ, in cazul nostru anti-Basescu(DNA) respectiv anti-Ponta (mafia PSD).
    insa intr-adevar incredibil cat Iohannis bashing din partea celor asa-zisi de dreapta.
    poate ca trebuie sa pleci din Romania sa-ti dai seama ce jalnic e sistemul dupa 25 de ani de la revolutie, nu vrei sa crezi ca mai e posibil sa vina cu metode ca in 1946 si stai cate ore trebuie la coada, cu riscul sa nici nu apuci.
    tocmai am aflat prezenta la vot in Romania, astea s-ar putea sa fie ultimele alegeri la care imi mai pun obrazul pt Romania, voi ajunge sa fiu mandru ca mi-e rusine ca sunt roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro