marți, martie 19, 2024

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție, putea chiar detecta otrăvurile în mâncare.

Până la urmă este asasinat tocmai prin otrăvire, dar folosindu-se un artificiu. I se servesc feluri de mâncare care, luate separat, păreau în regulă, dar, odată combinate în stomac, formau o otravă puternică.

Pentru cei ce apreciază genul, scenariul este ceva mai complex, dar restul aspectelor sunt puțin relevante pentru ceea ce doresc să subliniez în acest articol.

În schimb, finalul menționat reflectă destul de bine riscurile amestecului dintre egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat pe care îl fac unele politici publice actuale din SUA și din UE.

Practic, se tinde să se considere că majoritatea diferențelor mari de rezultate sau de ponderi de rezultate nu au cum să se explice, în principal, decât prin inegalități de șanse (care ar rezulta, la rândul lor, din comportamente discriminatorii sau speculative de acum sau din trecut).

Or, deși există în mod clar numeroase diferențe artificiale și nedreptăți în lume, „deducția” de mai sus este fundamental eronată și duce la politici dezechilibrate ca focus, cu riscuri pe măsură.

Cu alte cuvinte, ideea nu este aceea de a nu contracara foarte ferm comportamente discriminatorii sau speculative, ci de a se înțelege că acestea reflectă, în realitate, doar o parte a „problemei” respective și încă una minoritară, diferențe mari fiind inerente stadiului de complexitate actual al lumii.[i]

Cele de mai jos vor arăta pe scurt:

  • De ce egalitatea de șanse nu doar că nu are cum să ducă la egalitate de rezultat, dar implică în mod natural variații foarte mari de rezultat între capete;
  • Cum s-a ajuns la confuzia actuală frecventă între cele două egalități și la „deducția” de mai sus;
  • De ce ultimii 30 de ani au mărit diferențele de rezultat, dar motivele au fost înțelese frecvent greșit sau distorsionat.

1. De ce egalitatea de șanse nu doar că nu are cum să ducă la egalitate de rezultat, dar implică în mod natural variații foarte mari de rezultat între capete

Oamenii sunt împrăștiați, în mod evident, pe un spectru foarte variat de interese profesionale, informație acumulată, efort, capacități fizice, intelectuale, experiențe, personalități, talent, punct de plecare și noroc.

Aceasta înseamnă că, dacă există egalitate de șanse, este absolut imposibil la nivelul unei populații să existe egalitate/unitate de rezultat – și invers – pentru că fiecare din elementele menționate mai sus diferențiază un om și mai mult față de altul.

Este, desigur, adevărat că nici măcar egalitatea de șanse nu există în prezent pentru toată lumea – ceea ce înseamnă că sunt și destule diferențe care apar sau sunt mărite artificial. E un aspect pe care ar trebui să se concentreze orice guvern responsabil, dar cu conștientizarea faptului că egalitatea de șanse și cea de rezultat se exclud, oricum, logic reciproc la nivelul oricărui popor.

Faptul că egalitatea de șanse nu doar că nu duce deloc la egalitate de rezultat de masă, ci implică și variații de rezultat foarte mari în mod natural este ușor de conștientizat dacă ne gândim la sporturi.

Nimeni nu se miră că jucătorii de tenis de câmp dintr-o țară reflectă o variație enormă de performanță și nici că primii clasați câștigă de sute și chiar mii de ori mai mult decât ultimii clasați. La fel, fotbaliștii clubului Real Madrid sunt mai peformanți și câștigă mult, mult mai mult decât cei care joacă în divizia D.

Dar astfel de diferențe există și pe planuri care nu țin de performanța fizică a corpului.

De exemplu, pe plan mai intelectual, sunt scriitori care câștigă sute de milioane de euro din cărțile scrise (ca autoarea seriei Harry Potter) și alții care nu pot supraviețui din ce vând. Sunt și aspecte, clar, de tematică (cărțile Sandrei Brown au generat semnificativ mai multe venituri decât scrierile unor mari filozofi), țară, publicitate și noroc etc, dar se înțelege ideea.

Ar trebui să se înțeleagă și ciudățenia faptului că tocmai la economie pare că ne pricepem toți și „știm” că foarte mulți oameni de afaceri și manageri câștigă excesiv față de ce fac.

Adică, deși considerăm destul de normal faptul că jucătorii Real Madrid sunt în top 1% al sportivilor, inclusiv ca venituri, și că veniturile lor sunt de sute de ori mai mari decât ale altor sportivi, raporturi similare în sectoare pur economice sunt văzute automat de numeroși oameni ca reflectând nedreptăți strigătoare la cer și anomalii de corectat grabnic.

Faptul că numărul miliardarilor din China (în dolari) este deja de 2 ori cât cel din Germania[ii] și că aproximativ 10% din familii dețin 75% din economii[iii] după doar 30 de ani de capitalism economic, nu după 150 de ani (ca să ne referim doar la ultimele 3 revoluții industriale), ar trebui să dea mult mai mult de gândit când e vorba de a evalua ce e natural și ce nu, sau de a modifica rețeta la baza succesului Occidentului.

2. Cum s-a ajuns la confuzia actuală frecventă între cele două egalități

Confuzia politică frecventă actuală pe acest subiect al egalității (de șanse versus de rezultat) a fost facilitată, cred, tot de religie (ca și în cazul subiectului tratat în articolul anterior).

Astfel, deși până în secolul 18 lumea organizată social era oficial ierarhică în toate privințele, ordinea religioasă era duală. Era ierarhică pe partea de abordare a puterii materiale concrete lumești (să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului) și a divinității (ierarhiile cerești), dar era egalitaristă în privința importantă a abordării păcatului și moralității (a valorii umane abstracte).

Oamenii erau, astfel, considerați egali în potențial moral, iar obiectivul final era egalitarist chiar ca rezultat și nu doar moral, ci și material (Raiul abundenței totale). Ba’ chiar cei săraci primeau mesajul unui ascendent față de cei bogați („Cei din urmă vor fi cei dintâi”).

Religia a avut, însă, întotdeauna înțelepciunea de a plasa responsabilitate pe fiecare om în parte. A ajunge în Rai nu era deloc un drept automat nici măcar pentru cei săraci, ci necesita eforturi individuale și responsabilitate pe Pământ. Deși speranța Raiului exista pentru toți, nu se sugera niciunde că reușita respectivă ar putea fi atât de largă că ar rămâne Iadul gol.

În plus, destinația egalitaristă de rezultat material (raiul abundenței totale) era post-economie. Nu era accesibilă în masă pe durata „drumului” în sine.

Laicismul occidental (mai ales stânga politică) a confuzionat efectiv ceea ce era doar aparent. A preluat din religie ideea egalității de valoare umană și chiar a ascendentului moral al celor mai săraci față de cei mai bogați, precum și ideea că unii sunt luminați și au misiunea să-i călăuzească pe ceilalți.

În schimb, a presupus că toți oamenii „merită” raiul pe Pământ, a presupus că e „vina” celor mai bine plasați, mai ales economic, ori de câte ori se repera vreo problemă și, gradual, a cam pierdut pe drum mai toată partea de responsabilitate individuală a omului obișnuit.

S-a ignorat în bună parte faptul că Raiul era destinația, nu însuși drumul, precum și faptul că locatarii erau tratați egal acolo pentru că depuseseră eforturi de lungă durată anterior (fiind și presupuși a fi semnificativ mai puțini decât cei care primiseră șansa inițial) – nu pur și simplu. Nu s-a mai lăsat, practic, un spațiu suficient tocmai ideii de multitudine de grade de performanță și comportament.

Este ciudat pentru că această zonă – cea situată între „îngeri” și „demoni” – este tocmai cea mai dens ocupată în realitate, iar religia și simpla observație sugerau deja că acolo ne aflăm mai toți.

Este și contraproductiv pentru că demotivează. Dacă gradul de performanță și păcat nu contează mult, efortul spre îmbunătățire continuă este subminat fundamental.

A contat probabil semnificativ Darwin cu a sa luptă evoluționistă, supraviețuirea celui mai puternic și desprinderea omului de animale. Unii exponenți ai noului curent s-au văzut cumva atât ca vârfuri de evoluție ale speciei (călăuze penru ceilalți), cât și ca noii „îngeri” care luptau cu „demonii” din elitele economice pentru protejarea celor mai slabi, desprinderea definitivă de animale și aducerea mai tuturor la stadiul de „înger”, cu o egalitate și pe plan material, nu doar moral. Aceasta deși ambele planuri (material și moral) erau susceptibile, prin natură, de o variație semnificativă de grade și de ponderi „între” capete.

A jucat probabil și percepția că religia fusese parțial folosită anterior pentru menținerea unei ierarhii lumești nedrepte. Pentru unii a devenit suspicioasă însăși ideea oricărei ierarhii.

Al Doilea Război Mondial a avut și el rolul său. Aberația comparației și superiorității de rasă fasciste a dus la tendința de a se merge în partea cealaltă și a se reprima cât mai mult și nivelul de comparație individuală. Deși foarte clare științific, studiile care arătau în cadrul acelorași popoare variații individuale importante de IQ, talent sau disponibilitate la efort au devenit subiecte cvasitabu. Aceasta a facilitat ideea profund eronată că mai oricine poate ajunge orice vrea fără cine știe ce efort (și, implicit ideea – tot eronată – că dacă asta nu se întâmplă, doar societatea ar fi de vină, nu potențial individul însuși).

Nici creșterea graduală în dimensiuni a aparatului statelor nu este de ignorat. De exemplu, regimul salarial mult mai „adunat” din sectorul public tinde să distorsioneze pentru unii reprezentanți percepția dispersiei normale a ierarhiilor de valoare și față de sectorul privat. Adică, nu au cum să „merite” cei din privat cine știe ce în plus față de mine. E mai greu de conștientizat că sectorul privat trăiește, în medie, mult mai aproape de darwinism din punctul de vedere al balanței riscuri-beneficii. Asta dincolo de faptul că fonduri de performanță mult mai mari ar trebui, cred, alocate în sectorul public.

Experiența comunismului în Est a temperat unele tendințe în Vest, dar memoria eșecurilor s-a estompat rapid după 1989, destui oameni fiind, oricum, tentați să le vadă ca o problemă de implementare, nu de idee.

Per total, s-au diluat semnificativ dimensiuni esențiale și care erau clare anterior. Inevitabilitatea și amplitudinea ierarhiilor valorice în natură și ideea că un om trebuie judecat după fapte concrete, nu după vreun potențial abstract – sunt astfel de dimensiuni.

Cele de mai sus nu ar putea fi, totuși, înțelese complet doar din perspectiva distorsionării unor mesaje (la origine) religioase și a unor evoluții după 1945 dacă nu am realiza contribuția unui fond psihologic de profunzime – care precede chiar și religia.

Este vorba în special de dorința de a fi „în rândul lumii”, ancorată în subconștientul ancestral.

„A fi în rândul lumii” a oferit timp de zeci de mii de ani șanse bune de supraviețuire și perpetuare a genelor și o viață mai confortabilă. În natură, nu doar animalele sociale mai slabe, dar și cele care sunt plasate fizic la coada sau marginea „grupului” sunt cele mai expuse la pericole.

Or, evoluția accelerată a „lumii” din ultimul secol ne induce difuz mai tuturor neliniștea că nu mai ținem pasul cu „lumea”/„rămânem de căruță” (deși miza nu mai este deloc supraviețuirea).

Tot psihologic a contat și contează mult și în continuare și faptul că ne vine greu să realizăm că lumea modernă funcționează spre capete exponențial, nu proporțional.

Pentru că timp tot de zeci de mii de ani, oricât ar fi fost de inteligent sau puternic, un om nu putea ieși prea mult în evidență în sine și putea fi contracarat valoric de doar câțiva alți oameni, subconștientul nostru nu percepe ușor diferențele implicate de epoca modernă.

Pentru numeroși oameni e mai greu, astfel, de văzut faptul că unii oameni acumulează natural – în prezent – venituri disproporționate. E o chestiune și de nevoie de stimă – aceasta ne împinge pe toți să căutăm explicații pentru succesul altora care să ne menajeze propriul ego (adică, au avut mai mult noroc, au fost ajutați sau poate chiar au trișat cu ceva).

Or, trecerea de la schimburi de produse în natură la economia actuală și de la rezolvarea multor probleme cu ciomagul la concurența prin cunoaștere continuă, antreprenoriat, multinaționale și think-tank-uri a echivalat în sine la capetele spectrului cu trecerea graduală de la un lighean, la un lac, mare și ocean din punctul de vedere al amplitudinilor oricărui fenomen, natural sau speculativ.

De exemplu, faptul că 5 boxeri amatori solizi l-ar fi putut probabil bate măr pe Mike Tyson duce aparent la ideea că acesta nu ar “face” cât 5 oameni. Așa ar fi și fost acum 1000 de ani. Asta nu l-a împiedicat pe Tyson să câștige în zilele noastre de sute de ori mai mult decât 5 boxeri amatori luați împreună.

Pe plan mai intelectual ne e și mai greu să vedem asta, deși acolo cei ce ies în evidență stau, de fapt, și mai bine relativ. Kasparov putea „bate” la un simultan de șah 50 de alți șahiști, ba chiar mai mulți.

Practic, tindem să ignorăm frecvent faptul că, în lumea actuală, și o diferență mică – dacă e în zona mai de vârf de performanță – poate duce la rezultate economice agregate enorme în practică în orice domeniu. Chiar și cineva cu doar 5% mai bun decât alții poate „valora” foarte mult pentru că, în prezent, poate însemna diferența dintre a câștiga toate competițiile și a le pierde pe toate.

Economia, în schimb, nu ignoră realitatea de mai sus.

3. De ce ultimii 30 de ani au mărit diferențele de rezultat, dar motivele au fost înțelese greșit sau distorsionat

După 1945 mai ales, egalitatea de șanse a fost urmărită în ritm alert o vreme, doar că presupunându-se în mod greșit că aceasta va duce la egalitate de rezultat de masă. Astfel, presiunile până spre anii 60” chiar au dus la o egalitate de șanse reală inițial larg răspândită în Occident. Urmarea a și fost o progresie economică semnificativă pentru mai toți.

S-a constatat, însă (mai ales în ultimii 30 de ani), că diferențele de venit între capete (vestitul top 1% și ultimii 20%) au crescut, nu au scăzut. Au fost 4 motive principale (dincolo de faptul că statisticile respective includ și distorsiuni semnificative care ar merita o discuție separată): 

  • O egalitate mai mare de șanse crește venitul marii majorități, dar duce, de fapt, la o diferență finală mai mare de rezultat economic, nu mai mică. Astfel, o lume mai bogată facilitează în sine diferențe mai mari de rezultate la capete, punctul de jos al spectrului rămânând tot „zero”, dar cel de sus devenind mai mare. E asemănător exemplului de mai sus cu diferența dintre o mare și un ocean. Pe plan mai puțin metaforic, cineva care are un IQ de top, muncește foarte mult, face profesional ceva ce îi place și asta într-un domeniu care degajă multă bogăție poate ajunge la niveluri de venit enorme față de cineva care bifează opusul pe toate planurile respective.
  • Politicile culturale nu au mai presat nici măcar pe vectorul major pentru o egalitate de șanse reală în dinamica sa – care este acela al accesului efectiv la educație și experiențe de calitate, cu insuflarea culturii muncii și motivației de la vârste cât mai mici. Or, degeaba există educație gratuită și legi anti-discriminare, dacă politicile culturale și programa școlară nu țin pasul cu „lumea” și nici nu se explică pe parcurs cum poți fructifica efectiv egalitatea de șanse.
  • Dezvoltarea tehnologică a lumii care avea loc în paralel (și continuă și în prezent) tocmai că a mai și lungit între timp scara cunoașterii și complexității umane cu câteva trepte, generând, totodată, și nevoia unei formări continue, nu doar pe durata școlii.

Așa ceva face în sine ca ponderea celor care țin pasul cu toată lungimea scării să scadă. E valabil pentru noi toți. Globalizarea a adâncit problema, mărind dinamica și scara schimbărilor.

Egalitatea de șanse a devenit, pe cale de consecință, mai greu de asigurat în realitate, deși existase din plin în urmă cu doar câteva decenii.

Fără modificări de substanță ale educației și fără introducerea de formări continue adaptate, politicile culturale de stânga menționate mai sus au mers practic în sens contrar nevoilor, agravând mult problema educațională pentru elevi și studenți. Politici de dreapta de stimulare și mângâiere pe creștet a lui Homo Cliens au facilitat același tip de mesaj și la adulți.

Numeroși oameni pur și simplu nu și-au mai dezvoltat sau actualizat competențele necesare pentru a desfășura activități care să producă o valoare adăugată mare în noua economie (unii chiar au regresat din motivele pe care le-am descris în „Homo Cliens și Homo Iratus”).

Aceasta înseamnă că se „înghesuie” mai mult pe nivelurile cu supra-ofertă de muncă, marjă mai mică și concurență mai densă din economia ceva mai veche și mai puțin pe nivelurile ce țin de cea mai nouă. Nu are legătură cu inteligența în sine. Așteptările, în schimb, au fost puse „pe steroizi” de abordarea Homo Cliens și orientate excesiv spre comparații de reușite pur materiale.

După cum am detaliat în „A Treia Fundație”, complexul cauzal a fost mai larg, dar, pe ansamblu,  trecerea de la modelul valoric extern al aspirației spre perfecțiunea divinității la cel al mesajului  – «tu ești bun așa cum ești și ar trebui să te manifești în cea mai dezinhibată și emoțională variantă a ta (oricât ar fi de stupidă). Nimeni nu e în măsură să-ți dea lecții sau să se pună în calea vreunei pofte pentru ca și tu meriți totul și nimeni nu e perfect» –  a avut și are consecințe majore.

  • Componente speculative în creștere, mai ales cu privire la paradisurile fiscale și financiarizarea unei părți importante a economiei. Pe de o parte, într-o lume „mai mare” și comportamentele speculative implică volume mai mari, nu doar cele naturale. Pe de altă parte, tendința spre calea mai ușoară de a crește continuu s-a manifestat suplimentar la toate nivelurile, inclusiv la vârf. De exemplu, financiarizarea a recirculat mulți bani în afara economiei reale. Modul de intervenție în crizele capitaliste începând cu 2008 a mărit problema.

Observând rezultatul total, stânga occidentală s-a concentrat doar pe factorul (d) de mai sus pe care l-a extrapolat la mai toți cei din partea de sus a spectrului economic. Realizând, totuși, că factorul respectiv nu putea explica decât o parte minoritară a „problemei”, a început să caute explicații suplimentare din ce în ce mai aiuritoare pentru diferențe, inclusiv victimizări și exploatări de grup generaționale.

Nu și-a pus, însă, nici problema că foarte multe dintre diferențele mari sunt normale și nici pe aceea că politicile culturale și educaționale din ultimele decenii au fost profund eronate, mărind artificial destule diferențe.

În numele luptei împotriva „inegalității” de rezultat (care în sine nu spune mai nimic despre cauze):

  1. Se impută elitelor economice (cam la grămadă) rezultatul de bogăție ca fiind sigur realizat pe seama segmentelor plasate economic sub-medie (tot cam la grămadă) și se presează continuu doar pentru redistribuiri, nu și pe reechilibrări pe mult mai multe planuri.
  2. Se promovează din ce în ce mai des inegalitatea de șanse. A promova pe cineva legat de „tribul” din care face parte, nu doar datorită meritului, este o discriminare evidentă și concretă a altcuiva (care nu e în tribul potrivit) pentru a „repara” o presupusă discriminare din alt caz care nici nu a fost identificat, dar care se presupune că există pe vreundeva „de vreme ce sunt diferențe de rezultat”.
  3. Tocmai asigurarea unei egalități generale reale de șanse (pentru că inegalitățile de șanse generează sau măresc artificial diferențe) și stimularea comportamentelor care să le și valorifice sunt aspectele neglijate, deși ar fi foarte multe de făcut în ambele privințe respective.

După cum menționam și la început, cele de mai sus nu înseamnă deloc că nu ar exista numeroase diferențe incorecte sau discriminări de tot felul, dar multe abordări actuale confundă excepția cu regula. Regula este cea a diferențelor justificate, inclusiv a celor potențial foarte mari dintre capetele dispersiei mai oricărei activități care nu este la normă, precum și a variațiilor exponențiale (nu proporționale) spre capete.

Cred că o societate occidentală cu diferențe mai mici decât în prezent ar avea șanse semnificativ mai bune să evolueze armonios. Modul în care s-ar ajunge acolo ar fi, însă, esențial, inclusiv ca mesaj valoric.

De exempu, este o diferență majoră între (a) a promova o redistribuire mai mare de bogăție pentru extinderea egalității de șanse, solidaritate socială și corectarea componentelor artificiale, cu echilibrarea, însă, a raportului drepturi-obligații pentru toți și (b) a o face imputativ, ca o „despăgubire” a celor mai slab plasați pentru o presupusă „exploatare” de masă din partea celor mai bogați (văzuți la grămadă), indiferent de comportamentul individual al fiecăruia și fără a remedia mai nimic din problemele menționate.

În concluzie, amestecul de concepte de mai sus duce la tensiuni de politici publice din ce în ce mai complexe ca implicații și riscuri.

Componentele speculative din zona de sus a spectrului economic ar trebui contracarate ferm, dar, mai pe ansamblu, dacă Occidentul va continua trendul actual de concentrare mult mai mare pe ridicarea în sine a venitului de masă, nu pe corelarea cu ridicarea meritului real de masă, zonele geografice care procedează în ordine inversă vor fi avantajate din ce în ce mai semnificativ.

Este necesară, așadar, mult mai multă atenție la ingredientele profunde ale politicilor publice, la doze și la modul lor de articulare. 

NOTE_____________


[i] Unele aspecte din articol au în vedere aspecte din cărți ale lui David Eagleman, Robert M. Sapolsky, Thomas Sowel, Alain de Botton, Dan Ariely și Marvin King.

[ii] 12 https://worldpopulationreview.com/countries/billionaires-by-country/.

[iii] https://www.inkstonenews.com/china-translated/china-translated-china-socialist/article/2161467

Distribuie acest articol

101 COMENTARII

  1. In cartea sa „Sfaturile unui diavol batran …” englezul C.S Lewis trateaza – in ultimul capitol – problema „democratiei” si a ceea ce azi noi numim „corectitudine politica”; pe-atunci denumirea asta nu aparuse. Inca…
    C.S.Lewis a murit in 1963 !

  2. Trebuie sa fie un echilibru intre interesul individual si colectiv. Degeaba esti superbogat daca in jurul tau e mizerie si saracie. La un moment dat te urasc toti si iti dau in cap. Echilibrul e foarte fin. Egalitatea de sanse si rezultat sunt uneltele cu care se lucreaza, rezultatul trebuie sa fie suma lor vectoriala.

    Trebuie sa fie si diferente, le dorim, prin asta exista un EU. Dar in acelasi timp nu trebuie sa fie diferente foarte mari decat din motive care tin de individ in sine. Si mai trebuie sa fie mecanisme prin care iti poti schimba statutul oricand, daca se cristalizeaza structuri si ti se taie calea te lovesti de zid, diferiti oameni vor reactiona foarte diferit, unii agresiv, altii isi vor gasi alt drum, dar vor fi toxici.

    Cel mai bine sa ne uitam unde pleaca lumea cu placere si de unde fuge. Daca fug, inseamna ca ceva nu e in regula si trebuie corectat, daca vin inseamna ca ceva e mai bine si trebuie gasit ce.

    • Ha, ha, ha…

      Asta e în stilul cozii comuniste: „Dați mai puțin să amungă la toți!”. Problema e că dacă nu există stimulente atractive pentru cei capabili economia și inovația stagnează sau cniar regresează.

      E exact situația UE. În ultimele două decenii scamatoriile egalitariste s-au zvârcolit prin metode fiscale (și nu numai) să reducă diferențele dintre cei foarte capabili și omul mediu. Consecința? Inventivitatea a dispărut din UE. În pofida puzderiei de „stratup-uri” ce îngjhit sume colosale UE (odinioară pola al creativității) e incapabilă să mai inventeze și să mai inoveze. Mai mult! Între 2008 și 2019 economia UE a staganat la aproximativ $18 mii de miliarde în timp ce cea a SUA a crescut de pe la $14.7 mii de miliarde la $21.4 mii miliarde. „Stagnarea” de o decadă a UE e de fapt scădere dramatică pentru că înflația cumulată în acea decadă a fost de vreo 20%…

      • Eu nu am spus nicaieri „Dati mai putin sa amunga la toti!”

        Pai si vrei statul sa dea stimulente atractive? Am vazut de multe ori ca apar „capabili” sa le absoarba dar nu sa faca ceva util cu ele, multe stimulente sunt cu dedicatie.

        Nu as fi asa de sigur ca in Europa nu se face nimic. Faptul ca vezi acele miliarde in USA, UK si inca cateva tari, e in mare din ratiuni fiscale si de costuri, legislatie. Sunt echipe serioase in europa care inoveaza sau echipele din acele tari de top nu contin aproape deloc americani sau englezi. Si e o mare problema economica, fiindca europa nu e competitiva pe plan international din multe puncte de vedere.

        • Ba da, exact asta spuneți: Doriți ca să se reducă diferența dintre vârfuri și săraci. Cum săracii nu prea au cum să creascță mai repede prin forțe proprii asta înseamnă ca cineva să ia de la cei bogați și capabili. E ceea ce au făcut mereu socialiștii, „progresiștii” comuniștii și restul gunoaielor. care au reușit să transforme mereu prosperitatea în mizerie.

          Europa ultimelor 2 decenii e castrată și imbecilizată. Nu mai e capabilă să creeze NIMIC. Asta e principala consecință a „egalitarismului” respectiv a statului social…

      • Vorbiți din burtă! Pentru a câta oară? Coada nu era „comunistă”, ci a celor nemulțumiți de regim. Comuniștii nu stăteau la cozi. Coada era specifică categoriei de „mijloc”, adică tocmai zonei unde variația între aptitudini și venit era aproape liniară, iar nu exponențială cum este spre extreme. De ce citiți articole dacă nu le înțelegeți?
        Privitor la inventivitate, aveți până la un punct dreptate. Dar legătura pe care o faceți intre efecte și presupusele cauze este complet anapoda. În top ten la indicele de implementare a inovațiilor în economie se află Elveția, urmată de Suedia și, abia pe locul trei, Statele Unite. Performanța celor două țări fruntașe este cu atât mai notabilă cu cât populația lor este infimă în raport cu cea a statelor Unite. Iar în SUA media e ridicată de silicon Valley. Majoritatea micilor producători încă lucrează la nivel de manufactura. Urmează UK care, după brexit a redus de fapt investițiile în cercetare, așa că locul ocupat se datorează mai ales apartenenței trecute la UE. Danemarca, Finlanda și Germania sunt în top ten, alături de Singapore și Coreea de Sud.
        În Europa populația este îmbătrânită. E un fapt care se datorează politicienilor de alaltăieri, nu celor de azi. În Europa sunt câteva țări dezvoltate și multe mediu dezvoltate. Puterea medie de cumpărare nu e la nivelul statelor Unite. Implicit și colectarea de taxe este mai redusă. Dacă s-ar uni SUA cu Mexic și toată America Centrală ar fi aceeași situație ca în Europa. Dar americanilor le e frică de 35 mii de emigranți Latinos și fac zid.
        Ar mai fi încă multe de comentat pe marginea unor astfel de comparații, dar nu am timp de discuții inutile.

        • Chiar asa???
          „Comuniștii nu stăteau la cozi”. In Romania nici unul din cei 4 milioane de membrii PCR nu stateau la cozi??? Credeti ca stateau doar informatorii si Secu???
          Si restul de opinii pe care le aruncati spre deliciul multor comentatori sunt exact in tiparele de la lectiile de socialism stiintific din perioada cand tarile erau clasificate in functie de productia de otel si sapun!

          • Da așa e. Aveți dreptate. Ca orice regim „progresist” comunismul nu putea exista fără prostime. 99% din membrii de partdi stăteau la coadă. Interesant e faptul că prostimea ce suferea cel mai tare de pe urma regimului e cea cel apără cel mai abitir până-n zilele noastre. Dl. Hantzy e de altfel un exponent emblematic al acestei categorii de masochiști…

        • Păi ce ar fi să lăsați „discuțiile inutile” de care n-aveți timp (Apropos, dacă n-aveți timp de ce ați intrat în discuție?! :) ) și distrați-ne spuneți-ne ce anume a inventat în mod remarcabil Europa ultimelor decenii?!

          Aia cu clasamentele e 0 lei 0 bani. Și în vremea lui Pingelică România era în topul inovării științifice mondiale prin toate documentele de partid.

        • Pentru căutătorii de noduri în papură: există o deosebire imensă intre comuniștii „în cuget și simțire”, care își doreau perpetuarea regimului, și posesorii de carnete pcr, care își doreau o țară ca afară.

            • Svejk: Și care-i aia?!
              Unii ar fi ăia care azi îi persiflează pe cei ce făceau cozile sperând să ajungă la toată lumea. Mutra unui o vedeți zilnic în oglindă când vă frecați gingiile.
              P.S. Puteți ignora clasamentele, deocamdată necontestate de nimeni, ale universităților particulare din SUA. Eu le voi prefera pe acestea observațiilor dumitale personale și concluziilor anapoda pe care le trageți în baza lor. Desigur, universitățile alea sunt pline de maoisti și socialiști, căci ăsta este argumentul dumitale forte. Ce rost are să continui discuția dacă știu deja ce urmează. A corecta minciunile pe care le colportați e una, a hrăni trolii cu totul altceva.

          • WOW!!!
            „în cuget și simțire” – parca recitati pentru de la TVR a lui Ceasca.
            Ca nu cred ca sunteti de pe vremea lui Beniuc!
            Ar trebui sa faceti reclamatie la CEDO pentru tratamentul traumatic la care ati fost supus la TVR. O fi vreo sansa sa va acorde UE cea justa si generoasa vreo compensatie?
            SI PCR-istii „isi doreau o tara ca afara”. De aia s-au facut PCR-isti ca sa imbunatateasca sistemul din inauntru sau sa il submineze ???

            Pentru ca traiti in Germania cred ca sunteti din acei catalogati perfect de romani:
            „UTC-istii de azi, RFG-istii de maine.”
            Sau poate ati sarit de la stadiul de „Soimii Patriei” la statutul de RFG-ist?

  3. „Egalitatea de sanse” este o gaselnita a unor „ideologi” care vor sa schimbe lumea dupa niste principii dubioase. La fel se intampla cu incalzirea climatica, LGTB, distrugerea statuilor sau a partiturilor lui Mozart din universitati (scandalul Oxford). Toate acestea fac parte din aceeasi categorie. Egalitatea de sanse femei-barbati este falsa. Astazi exista sute de mii de pozitii de management sau in guverne ocupate de catre femei. Mergeti in orice companie din Europa sau SUA si vedeti cate femei ocupa cele mai importante posturi. Peste 50%. Asadar unde este problema? Nu mai vorbesc de structurile de securitate sau aparare unde sunt din ce in ce mai multe femei. „Sofagate” indica cu totul altceva, si anume incompetenta politica a institutiilor europene, nicidecum locul pe care trebuia sa stea sefa CE. Reprezinta esecul UE in diferite chestiuni economice, sanitare, sociale, politice. N-are legatura cu drepturile femeilor.

  4. Felicitari pentru unul dintre putinele articole de pe-aici care incearca sa sparga ipocrizia conceptiei ce promoveaza ideea egalitatii de capacitati, la nastere, a indivizilor. Si singura vinovata de rezultatele extreme este, pe cale de consecinta, societatea nedreapta ce nu ofera egalitatea de sanse unor indivizi nascuti la fel de dotati. Numai ca aceasta concluzie din discursul stangist „progresist” nu cred ca are legatura cu dorinta reala de a imbunatati situatia ” defavorizatilor” de toate felurile, ci doar o noua lozinca desfasurata in fruntea marsului inceput spre demolarea civilizatiei ( imperfecte ) existente si a crearii unui „viitor luminos”. S-a inlocuit mesajul politic” Proletari din toate tarile, uniti-va!” cu cel cvasi-social ” Nerealizati din toate tarile, uniti-va!”. E o diferenta calitativa intre mesaje, primul facand apel ( macar si teoretic) la proletari, multi dintre acestia chiar avand competente, si celalalt ce-si cauta prozeliti in zona cea mai nedezvoltata a societatii umane. Sa le uram „succesuri”!

  5. O tema numita egalitatea de sanse nu poate exista undeva suspendata in aer . Ea este parte a unui intreg sistem – capitalist- ce pune concurenta in prim planul deciziei generale , dar care ofera in acelasi timp aceasta binevenita -egalitate de sanse – aparuta ca parte a unei nevoi generale ce creaza bunastare . Egalitatea de sanse este si ea parte a unui model economic de dezvoltare.
    Model ce genereaza acesta egalitate de sansa tuturor cetatenilor din societate ? Egalitatea de sanse nu inseamna egalitatea tuturor cetatenilor . Egalitatea de sanse ofera doar , pe segmente de competenta , accesul la concurenta , acces ce are ca parte definitorie respectarea legilor si a statului de drept . In consecinta , noi toti , cetateni ai acestei lumi, ce accepta egalitatea de sansa, nu facem altceva decit sa concuram pentru a transpune sansa oferita , in mod egal fiecaruia , in realitate personala . Ideea de a produce o ridicarea meritului real de masa (indiferent ce inseamna asta ) nu poate fi separat de ridicarea venitului de masa . Impreuna reprezinta tinte necesare de a fi atinse . Termenii egalitatii de sanse pot fi legati de ridicarea venitului de masa doar in corelare cu repectarea legilor .Atunci cind societatea va atinge un nivel semnificativ ,major, al colectarii impozitelor si cind egalitatea de sanse va fi bine definita in legislatie , putem spune ca membrii societatii isi vor gasi mai usor locul si meritul real ,ca decizie personala , dar ca si posibilitate de as afirma valoarea , la nivelul fiecaruia dintre noi . Exista un loc sub soare pentru fiecare si egalitatea de sanse asta face , ne da sansa gasim mai usor acel loc .

  6. Se promovează din ce în ce mai des inegalitatea de șanse. A promova pe cineva legat de „tribul” din care face parte, nu doar datorită meritului, este o discriminare evidentă și concretă a altcuiva (care nu e în tribul potrivit) pentru a „repara” o presupusă discriminare

    Incet, incet devin fan al d-lui Bondoc, in ciuda faptului ca a studiat politici europene. Sunt uimit ca acest articol apare pe contributors, daca l-as fi scris eu in comentarii mi-ar fi fost in mod sigur cenzurat.

    Oricum multe multumiri domnu Bondoc.

    • Tata spunea, Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista… ca o nuanta a intrebarii, sanse vs rezultate, e si aceea cine e in stare sa profite de sansele oferite, sa priceapa ca i se ofera o sansa si s-o administreze.
      De ce sa nu faci scoala cind e gratuita? Ba uneori mai prinzi si bursa! De ce sa nu inveti o meserie cind e gratuit? De ce sa nu-ti construiesti o casa cind gasesti caramizi peste tot? De ce sa nu-ti cultivi pamintul cind nu te costa mai nimic, decit ceva sport? Apropos, anul asta e jale, frigul din primavara, produs bineinteles de incalzirea globala, va oferi o mare sansa celor care vor cultiva legume si fructe.

  7. Foarte pertinenta analiza, ocolind (ceea ce nu e deloc usor) orice stridenta ideologica, care viciaza de multe ori pozitii exprimate atat dinspre stanga ”progresista” cat si dinspre partea mai conservatoare.
    Pana la urma, pare de domeniul evidentei ca toate societatile egalitariste care au vizat eliminarea ierarhiei de orice fel pe baze ideologice au esuat sau mai exista doar ca paraziti ai societatii capitaliste. Cu toate acestea, ”opiul intelectualilor” e prizat de parca experienta de 100 de ani din Uniunea Sovietica, China si restul democratiilor populare nu ar fi existat.
    Darwinistic vorbind, mutatia de stanga extrema nu e viabila pe termen mai lung pentru societatea omeneasca, dar vai de exemplarele pe care natura (sau Dumnezeu) le-a destinat experimentului…

    • Ai putea sa dai un exemplu de societati egalitariste esuate care au vizat eliminarea ierarhiei?

      Daca zici ca uniunea sovietica sau china e egalitarista si viza eliminarea ierarhiei, inseamna ca suntem pe planete diferite, nu erau egalitariste si erau puternic ierarhizate, sa fi incercat tu sa comentezi asa liber. Fata de USA unde drepturile sunt poti zice aproape egale si ierarhia nu e asa de puternica.

      • Comuna din Paris e poate cel mai bun exemplu de societate egalitaristă eșuată. E drept că au dus-o doar 2 luni. Au fost apoi Khmer-ii roșii în Cambogia. Ăștia chiar au lichidat orice ierarhie și au dus-o așa vreo 3 ani până la colaps…

        • Exista insa un contra-exemplu initial care s-a estompat si a fost absorbit in timp in sistemul capitalist.
          Kibutzurile din Israel infiintate de oameni extrem de educati, idealisti si patroti care fugeau ca „dracul de tamaie” de „minunata” Europa.
          Cantine – acum se tin nunti de lux aici. Piscine – acum sunt la mare cautare in industria Horeca din Israel. Pamanturile acordate de stat au devenit dintre cele mai scumpe din Israel. Fabrici locale de prelucrare a produselor agricole prospera din plin. PORCII (ne-kosher by definition) cu o carne de calitate superioara sunt crescuti si preferati de nereligiosi in Israel fata de importuri si sunt si vanzarea este favorizata si de guvernele de toate nuantele (protectionism alimentar gen UE ar spune unii si nu ar exista argumente contrare …).
          Generatia a doua si a treia dupa cea a idealistilor sunt la fel de capitalisti si au in proprietate personala casele din Kibutzuri.
          De la o idee cu adevarat egalitarista in conceptie si executie s-a ajuns la un sistem de comunitate practic nu diferit fata de restul satelor.
          Si scolile din Kibuzuri inca au ramas mai bune decat cele din sistemul de educatie public.

  8. Un articol foarte bun.

    Da eforturile de „egalizare a șanselor” au efecte ce ar fi comice dacă nu ar fi vorba de destinele tragice ale unor oameni.

    Cazul poate cel mai cunoscut e cel al medicilor negri în America. Medicii negri sunt și au fost într-o proporție mult mai scăzută decât cea a procentului populației negre ce e de vreo 13%. De decenii a existat un efort concertat al statului și al universităților de a produce cât mai mulți medici negri. Condițiile de admitere au fost și sunt mai relaxate, condițiile de acordare a burselor au fost și sunt mult mai relaxate, la fel examenele. Rezultatul? Un medic negru practic nu mai poate profesa… Foarte posibil ca o parte din abolvenții ăștia pe scurtură au fost incompetenți. Poate că e vorba doar de percepție. O fi o combinație a celor două, Oricum n-are importanță. Omul nu-și riscă sănătatea sau pielea de dragul „egalității de șanse”. Nimeni nu merge la un medic negru (nici măcar negrii :) ), deci ei nu pot practic profesa. Singurul loc unde se afirmă medicii negrii sunt filme și seariale la care nu se uită nimeni :)

    S-au încercat toate trucurile posibile: Pe site-urile clinicilor și spitalelor nu erau publicate pozele medicilor negri în speranța că mai pică câte un pacient. Oamenii au învățat să nu-și mai facă programări la medicii ce nu au poză pe site :) Cel puțin o companie medicală (Fairview) a renunțat să mai publice orice fel de poze ale medicilor pe site-urile sale. Asta s-a combinat cu o campanie publicitară extrem de neinspirată ce arăta medici și asistente negri sau mulatri. Rezultatul? În mai puțin de 3 luni (la finalul anului trecut) au închis doar într-un singur stat un spital, o duzină de clinici și mai multe farmacii. Asta în condițiile în care la vreme de molimă companiile medicale și farmaceutice înfloresc. Acum au schimbat macazul și încearcă o campanie publicitară agresivă fără picior de minoritar, dar nu mai reușesc să revină la linia de plutire.

    Oricum consecința tragică e că un medic negru chiar foarte competent și care a făcut școala pe bune nu poate practic profesa pentru că nu are șansa să dovedească că e bun. Deci practic încercarea de a promova o anume categorie de oameni într-o profesie a dus la blocarea accesului lor la acea profesie. Iadul e pavat cu bune intenții…

    • Si eu prefer sa merg la un medic barbat decit medic femeie. Mi se pare ca e mai logic ca un barbat sa stie pe propria piele, cum functioneaza corpul unui barbat, cu toate particularitatiile lui.

      • Mie imi plac femeile. Dar cel mai mult imi plac oamenii competenti.

        Cand te duci la doctorul de ochi nu cauti unul orb, ca sa stie cum e sa ai vedere proasta.

      • Și eu merg la medic bărbat. Nu mă lasă nevasta la femei. Dar trebuie sa recunosc ca eu mă pricep mai bine la corpul ei decât la al meu. Și viceversa.

    • nu prea imi este clar, ai amestecat 3 nivele aici:
      – sansa la educatie, mi se pare ca au mai multe sanse decat albii, nu e in regula
      – sansa de a termina, aici nu prea e clar ce compari si cum compari
      – preferintele la vanzare, pai astea le stabileste piata libera, daca intervii inseamna ca strici egalitatea de sanse. Exista impedimente legale care fac favoruri dupa culoarea pielii? Daca nu, sansele sunt egale, daca sunt eliminate. Sa stabileasca piata si cel mai bine competentele, rezultatul interventiilor.

      • Nu-i niciun amestec. Să le luăm pe rând:

        1. Negri au fost și mai sunt admiști în destule universități medicale cu scoruri ACT, SAP, etc. la care alți candidai nu au nicio șansă. Sigur că e o prostie. De regulă studenții negri primiți cu astfel de scoruri nu pot face față în timpul cursurilor.

        2. Pentru a se rezolva problema de la punctul 1 destule universități, printre care de exemplu Harvard și Yale le cer școlilor lor medicale să promoveze studenții negrii cu scoruri la teste de 50%-60%. În mod normal trecerea unui examen la medicină implică un scor de peste 80%.

        Altă scamatorie e să oblige studenții să facă doar proiecte de grup și nu individiuale. În fiecare grup plantează și un negru ce de regulă nu face nimic pentru că e incapabil să facă ceva. Proietul primește un calificativ care li se acordă tuturor componenților grupului indiferent de contribuția lor individuală.

        3. Evident că la final piața îi respinge. Sistemul de îngrijire medicală e privat. Îți alegi medicul, clinica, spitalul, etc. și nimeni nu dorește să-și riște pielea de dragul „echității sociale” deci reflexul e refuzi automat să fi tratat de un medic negru. Ei u reușesxc să facă carieră nici măcar în spitalele sau clinicile de ghetto, unde peste 90% din pacienți sunt negri ce sunt într-una din schemele de asigurări medicale sociale de stat ca Obamacare, Medicare sau Medicaid. Ei sunt de fapt chiar mai brutali în a respinge medicii și asistentele negri.

        Nu are nicio legătură cu culoarea pieii în sine. Medici indieni (ce uneori sunt mai negri ca negrii :)) nu au nicio problemă să profeseze. Despe ei se știe că fac școlile pe bune, deci nimeni nu are niciu fel de rezerve. Într-o vreme își luau nume anglo-saxone, mai ales cei ce se creștinau, dar nu numai. Au învățat că nu e o idee bună și că ajung să fie confundați cu negrii africani și rămâ fără pacieți. Acum chiar și la a doua sau a treia generație, inclusiv cei creștinați, merg cu nume indiene ca să evite confuziile :)

  9. Pentru ca in articol se arata importanta muncii si a meritului in obtinerea succesului in viata :

    ” Pe plan mai puțin metaforic, cineva care are un IQ de top, muncește foarte mult, face profesional ceva ce îi place și asta într-un domeniu care degajă multă bogăție poate ajunge la niveluri de venit enorme față de cineva care bifează opusul pe toate planurile respective ”

    si

    „….dacă Occidentul va continua trendul actual de concentrare mult mai mare pe ridicarea în sine a venitului de masă, nu pe corelarea cu ridicarea meritului real de masă… ”

    as sublinia cateva citate extrase din articolul intitulat :
    – A belief in meritocracy is not only false: it’s bad for you- care poate fi citit integral pe platforma Aeon Ideas

    Meritocracy has become a leading social ideal. Politicians across the ideological spectrum continually return to the theme that the rewards of life – money, power, jobs, university admission – should be distributed according to skill and effort. The most common metaphor is the ‘even playing field’ upon which players can rise to the position that fits their merit. Conceptually and morally, meritocracy is presented as the opposite of systems such as hereditary aristocracy, in which one’s social position is determined by the lottery of birth. Under meritocracy, wealth and advantage are merit’s rightful compensation, not the fortuitous windfall of external events.
    In the UK, 84 per cent of respondents to the 2009 British Social Attitudes survey stated that hard work is either ‘essential’ or ‘very important’ when it comes to getting ahead, and in 2016 the Brookings Institute found that 69 per cent of Americans believe that people are rewarded for intelligence and skill. Respondents in both countries believe that external factors, such as luck and coming from a wealthy family, are much less important. While these ideas are most pronounced in these two countries, they are popular across the globe.

    Although widely held, the belief that merit rather than luck determines success or failure in the world is demonstrably false. This is not least because merit itself is, in large part, the result of luck. Talent and the capacity for determined effort, sometimes called ‘grit’, depend a great deal on one’s genetic endowments and upbringing.

    In addition to being false, a growing body of research in psychology and neuroscience suggests that believing in meritocracy makes people more selfish, less self-critical and even more prone to acting in discriminatory ways. Meritocracy is not only wrong; it’s bad.

    Articolul e mai lung si e destul de interesant prin ideile pe care le pune in circulatie.

    In alta ordine de idei in legatura cu afirmatia :

    ” Faptul că numărul miliardarilor din China (în dolari) este deja de 2 ori cât cel din Germania[ii] și că aproximativ 10% din familii dețin 75% din economii[iii] după doar 30 de ani de capitalism economic… ”

    am o nelamurire.
    Daca China are o gramada de miliardari ,400 si restul milionari pana la o cifra totala de vreo 1200 bogatasi (v.Forbes Magazine ) si practica un „capitalism economic ” de ce insista unii sa o numeasca China comunista ?

    O alta afirmatie ,de altfel plina de intelepciune :

    „…de la rezolvarea multor probleme cu ciomagul la concurența prin cunoaștere continuă, antreprenoriat, multinaționale și think-tank-uri …”
    imi ridica niste semne de intrebare.

    Chiar am trecut la rezolvarea inteligenta,nu cu ciomagul,a problemelor concurentiale economice ?…daca ar fi asa cum ramane cu razboaiele comerciale declansate de unii care isi simt amenintata suprematia mondiala ?

    • Pentru Sile1: Mulțumesc pentru comentariu. Faptul că articolul respectiv ar considera că meritocrația e rea nu înseamnă că și este așa. Sunt de acord că sunt și unele consecințe negative, dar una este ținerea lor sub control și alta este înlocuirea meritocrației cu ceva mult mai subiectiv.
      Oricum, eu m-am referit la ea nu ca la un panaceu sau ceva ideal, ci ca o explicație cu multe argumente obiective pentru diferențe în natură și în societate care par să fie explicate frecventîn prezent în mod mult mai subiectiv și mai puțin științific.
      Legat de partea cu ciomagul, eu am avut în vedere doar nivelul comparativ individual (nu cel statal) și m-am referit mai mult la diferența dintre (a) stadiul de conflict pur fizic, unde fiecare avea un ciomag similar și câțiva luptători puteau contracara un luptător singur chiar dacă era foarte puternic, cu (b) stadiul actual în care se pot folosi mult mai multe arme mult mai abstracte precum informații, experiențe, proceduri, mobilitate, internet, levierul unor rețele, etc.

      • Multumesc pentru raspuns.
        Am introdus in discutie problema meritocratiei nu pentru ca n-as fi de acord cu ideea in sine ci pentru a arata ca nu trebuie fetisizat subiectul ,intrucat ,asa cum ati observat deja ,exista si consecinte negative ( scoase in evidenta de specialisti in psihologie si neurostiinte ) ce trebuie tinute sub control.

        Cred insa ca distanta in timp pana la atingerea acestui deziderat ,triumful meritocratiei, este mare avand in vedere tocmai diversitatea naturii umane pe care ati si subliniat-o in articolul dvs.

        • „am o nelamurire.” … „de ce insista unii sa o numeasca China comunista ?”
          Da, se pare ca si dumneavoastra NU ATI INTELES NIMIC!
          Din cauza lipsei unui sistem democratic TOVARASE Sile1!
          De fapt China este un sistem totalitar care este extrem de represiv – a se vedea chestiunea cu Hong Kong-ul cu reprimarea brutala a protestatarilor pro-democratie, internarea in lagare a minoritatilor musulmane, agresivitatea militara fata de Taiwan si tarile din proximitate – India si cele care nu recunosc actiunile care sunt contrare tratatelor internationale de libera circulatie, nemodificare a granitelor prin actiuni in Marea Chinei de Sud pe acelasi model cu Insula Serpilor din Marea Neagra.
          Inteleg ca nu v-au ajuns 50 de ani de uniformizare mentala si de abordare comunista si cu un sistem represiv. Dar chiar si acolo exista un sistem meritocratic si de educatie care in URSS a fost mentinut cat de cat iar in Romania a fost distrus sistematic de Ceasca, Leanta, & co prin abordari nord-coreeene si de regim Pol Pot cu munci agricole.
          In armata eram dusi la munci agricole langa … detinuti.
          Diferenta era doar de ce culegeam si de hainele pe care le purtam!
          Era faza dezastrului Romaniei la care a ajuns bancul: „cine munceste … I don’t know, maybe the students!”

          • 1 ) Ma bucur ca m-ati ajutat sa inteleg,
            Asadar toate tarile care nu au un regim democratic sunt comuniste.
            In acest caz Arabia Saudita,de pilda,este comunista nu-i asa ? ..pe unde se transeaza ziaristi incomozi ,da’ nu se pune ,chitaim putin si gata ca doar cumpara armament de miliarde de la noi si nu se cuvine sa-i suparam.
            Sau alte tari de prin America Latina cu dictatori in frunte erau tot comuniste nu-i asa ?
            Atentie la logica daca tot comentati,pentru ca s-ar parea ca ati ramas cu niste sechele de la cei 50 de ani de uniformizare mentala
            2 ) De propaganda de stanga sau de dreapta sunt satul.
            Incercati ceva inteligent,daca puteti !
            3) Si eu am fost la munci agricole pe cand eram student.Pentru mine si cei mai multi colegi ai mei era un prilej sa ne distram de minune impreuna si sa cunoastem locuri noi.
            E drept aveam si niste colegi ( intotdeauna 1-2 ) care se plangeau de conditii astia fiind din aia pe care mamica lor probabil ca inca ii mai stergea la fund la varsta lor de 18-19 ani.
            Cred ca nu faceati parte din categoria astora,nu-i asa ?…sau ma insel ?
            4 ) In privinta titulaturii de TOVARAS te anunt ,poate spre disperarea dumitale ca n-am avut onoarea sa fac parte din randul acelora pe care ii numesti,cu subinteles,tovarasi.Asa ca aici pot sa-ti citez cu fruntea sus proverbul ala american :
            – You are barking at a wrong tree mister !

            • V-am explicat in urmatoarea propozitie ca:
              „De fapt China este un sistem TOTALITAR care este extrem de represiv …..”. Aveti clar nevoie de ochelari si/sau mai multa atentie!
              Eticheta de „comunist” pentru regimul din China este din cauza partidului UNIC, COMUNIST care il conduce.
              Ati inteles acum, diagrama Venn de sisteme totalitare (de stanga sau de dreapta, naziste, comuniste, dictaturi de lumea a treia etc)?
              Ati putea sa faceti un cerc sau macar o intalnire cu cei cu care va hahaiati la umilintele pe care noi studentii si toata populatia eram supusi de sistemului ceausist?
              Nici eu nu am fost membru PCR din convingere, dar cred ca pe d-voastra nu v-au acceptat in PCR din cauza fracturilor logice elementare pe care le aveti si acum plus hahaiala, nu mucalita – ca aia era periculoasa pentru regim – ci aia de masa de manevra nesimtita care a acceptat anormalul ca normal si a ajutat sa tina regimul comunist atat de mult timp in functiune.

              ” … si sa cunoastem locuri noi” … absolut! In lipsa de „Drumuri Europene” a lui Aristide Buhoiu (care o tulise din Romania) vedeati tarlalele si cocioabele tarii nu? Si radeati si va hahaiati …

    • Stii cum e cu meritocratia? Statul (dar si o firma sau oamenii) vrea un anumit strat sa fie meritocrati, fiindca ei trebuie sa faca treaba. Dar vrea pe langa meritocrati sa aiba si o armata de „ai lor”. Elimini meritocratia se prabuseste totul, o tii te prabusesti tu.

      • Stimate domn Svejk ma bucura faptul ca imi cititi comentariile.

        Pacat insa ca nu inlegeti nimic si ,mai grav inca,desi nu pricepeti recurgeti la ” cugetari ” suburbane ( citez „meritocratia va pute”; „idiocratia va extaziaza ” ) care frizeaza atacul la persoana.
        Daca ar fi fost prima data cand recurgeti la un asemenea limbaj as fi trecut cu vederea. Observ insa ca recidivati iar acest lucru devine descalificant pentru dvs.

        Un dialog ,in scris,pe un site, unde se presupune ca evolueaza persoane cu un coeficient de inteligenta putin mai ridicat ,nu ar trebui sa se coboare la un asemenea nivel.
        Daca nici acum n-ati inteles ce-am zis e grav !

        • Dom’le, în rezumat asta e ceea ce ne-ți spus folosind degeaba multe cuvinte: Că meritocrația vă pute și că e dăunătoare. Acum amuzați-ne spunându-ne ce anume vă sună mai bine ca meritocrația?

          • Am sa folosesc mai putine cuvinte pentru a va facilita intelegerea.
            Dom’le pe mine ma amuza tare,nu stiu daca si pe altii,atunci cand niste tipi care CRED EI ca fac parte din meritocratie sunt in fapt niste idioti patentati.

            Hai sa radem impreuna daca ( mai) puteti !

            PS
            Ati avut vreodata curiozitatea sa va testati IQ ? …daca da, puteti sa ne spuneti si noua ce scor ati obtinut ?

            • Haideți să le luăm pe rând și cu puține cuvinte. Deci faceți un efort să răspundeți la întrebarea inițială:
              „Ce anume vă sună mai bine ca meritocrația?”

  10. Excelent articol, va multumesc pentru efort.

    Daca imi permiteti, as dori sa adaug niste ganduri.

    Cei care cred cu adevarat in bazaconia despre egalitatea rezultatelor sunt mai degraba cei foarte tineri, fara experienta vietii, care au fost foarte intensiv „prelucrati” de sistemul de invatamant, si care, in plus, se gasesc in situatia in care cei mai in varsta decat ei au niste avantaje care sunt uriase si imposibil de obtinut pentru ei, mai ales ca-si doresc ca asta sa se intimple ultra-rapid si nu in cateva decenii de efort.

    Sa nu credeti nicio secunda ca oameni precum cei care au infiintat Amazon, Google samd isi doresc arzator ca desteptii si prostii, harnicii si lenesii samd sa aiba rezultate la fel de bune. Ei stiu foarte foarte precis cum se ajunge la varf. Ceea ce isi doresc insa este ca desteptii si harnicii, altii decat ei, desigur, sa aiba rezultate la fel de _slabe_ precum prostii si lenesii, întrucât astfel ei, Jeff Bezos, Bill Gates samd, vor avea mai putina concurenta.

    Ar fi meritat sa explicati mai pe larg care este treaba cu financiarizarea si aspectele speculative. In mod special ar fi util, cred, sa fi mentionat ca sistemul actual, in care o mana de oameni au acces imediat la fonduri uriase, cu dobanda foarte redusa, a dus la distorsiuni uriase in economie.

    • Cei care cred cu adevarat in bazaconia despre egalitatea rezultatelor sunt mai degraba cei foarte tineri
      Ma indoiesc, tocmai cei tineri proaspat veniti dupa bancile scolilor, au trait pe viu enormele diferente de rezultate in scoli. In orice grup de tineri se formeaza automat o ierarhie, e adevarat uneori aceasta ierahie e deformata de pozitii de forta, sau de care face cea mai mare prostie, dar totusi ideea in sine de, sanse=rezultate e contrazisa.

    • „Ar fi meritat sa explicati mai pe larg care este treaba cu financiarizarea si aspectele speculative. In mod special ar fi util, cred, sa fi mentionat ca sistemul actual, in care o mana de oameni au acces imediat la fonduri uriase, cu dobanda foarte redusa, a dus la distorsiuni uriase in economie.”

      Macar nu-s singurul care observa ca ASIMETRIA (lipsa de echilibru) existenta (cum si cat de „peste noapte” a fost creata?) intre „felurile de mancare” (daca e sa urmam metafora autorului), ce formeaza societatea, creeaza dezechilibru in mod artificial si lipsit de fair-play(asta e DOAR UN ingredient activ, dar ESENTIAL al otravii din metafora autorului), atat in fata legii (fie ea in vigoare sau inca prin diverse laboratoare alimentate de „advocation & lobby”), cat si dpdv al capacitatii de influenta/impact real asupra macroeconomiei.

      https://www.contributors.ro/padurea-de-arama-padurea-de-argint-si-padurea-de-aur/#comment-445111
      https://www.contributors.ro/padurea-de-arama-padurea-de-argint-si-padurea-de-aur/#comment-445643

      • Pentru Balans: Am menționat deja de la articolul anterior că nu o să vă placă prea mult nici acesta. Felurile de mâncare la care m-am referit în articol erau egalitatea de șanse și cea de rezultat (care nu se corelează logic cum păreți în continuare să credeți), nu factorii care au dus la diferențe de rezultat.
        Mergând însă pe aspectul la care vă referiți, ce pondere credeți că are factorul (d) respectiv?
        Dacă nu ar mai fi de mâine nicio speculație, care credeți că ar fi scara naturală de variație de venit și câți dintre românii din sectorul privat ar căpăta un loc de muncă bine plătit dacă nu îl au deja (inclusiv raportat le evaluarea PISA) sau ar câștiga semnificativ mai mult sau ar performa mai mult în următorii 5 ani? Dacă salariile s-ar dubla pur și simplu în SUA (fără nicio modificare se skills), care credeți că ar fi deficitul comercial american anul următor și cât timp s-ar putea plăti?
        Ce am încercat să arat este faptul că – da, există multă speculație în lume – dar diferențele mari nu se explică în principal prin asta și dacă nu ridici meritul de masă (și chiar m-ar interesa să înțeleg cum credeți că s-a făcut asta în ultimii 30 de ani și de ce ar fi situația cum este), partea de redistribuție nu va schimba mare lucru pe termen mediu, dar se poate pierde foarte multă competitivitate foarte rapid, mai ales că lumea globală nu stă pe loc.
        Soluția nu este să introducem criterii de selecție subiective sau să coborâm standarde, ci să schimbăm politicile publice pentru ca mult mai mulți oameni să ajungă să facă față la o scară a cunoașterii în creștere (și da, să contracarăm ferm și partea speculativă, dar nu să ne concentrăm doar pe ea cu ignorarea celorlalți factori majori).

        • @Lucian Bondoc
          „Am menționat deja de la articolul anterior că nu o să vă placă prea mult nici acesta.
          „Soluția nu este să introducem criterii de selecție subiective sau să coborâm standarde…”
          „Ce am încercat să arat este faptul că – da, există multă speculație în lume – dar DIFERENTELE MARI NU SE EXPLICA IN PRINCIPAL prin asta…”

          Va inselati, imi place stilul Dvs. analitic, curajul de a pune in scris concluzii analitice la care achiesez din plin, cat si disponibilitatea de dialog civilizat(pentru toate acestea va multumesc si va apreciez).

          Nu apreciez faptul ca ati incercat sa scuzati ceea ce nu este scuzabil, anume efectul negativ major generat de PREA MULTA PUTERE REALA CONCENTRATA IN CATEVA SUTE(in SUA) de persoane, din care o parte e setata pe zoom-in si castig facil si rapid(new money), iar alta doar pe zoom-in si mentinerea influentei/puterii reale dobandite(old money).

          Dvs. contracarati cu „da, da’ cand tragem linie suntem pe plus”. Intr-o republica cu baza (si) in democratie, MIJLOACELE NU SUNT SCUZATE de ce e sub linia trasa de 1% NEALESI; iar ce e sub linie e si pozitiv, dar si negativ(mai ales daca gandim macro si pe termen lung); si ce e sub linie pozitiv nu a fost generat de aia 1% singuri (de supermani ce sunt).

          Insusirile pe care eu le consider de bun simt si cu impact pozitiv pe termen scurt/mediu/lung sunt:
          a) merit profesional DOVEDIT(solo si/sau ca parte dintr-o echipa/structura ierarhica rigida sau nu) constant pe termen lung(cel putin 10ani)
          b) integritate(transparenta/sinceritate reala/nu selectiva si extinsa dincolo de sfera structurii ierarhice imediate si a sferei de interese personale generatoare de bunastare financiara; aderenta la codul etic ce guverneaza domeniul de activitate, dar NU in dauna altora ne-jucatori din domeniul de activitate -mai ales pt „financial services”- si NU fara a-si asuma raspunderea/consecintele, chiar daca asta inseamna o coborare brusca in reputatie si bunastare financiara si/sau incarcerare)
          c) intelegerea diferentei dintre „perceptia realitatii” si „realitatea obiectiva” si aplicarea ei in analiza micro-macro si in timp(scurt/mediu/lung)
          d) pragmatismul si ambitia, dar NUMAI daca-s sub controlul/insotite de b) si c)
          e) respectul fata de lege, dar nu si influentarea (in)existentei ei in forme lipsite de fair-play(plantarea de „loop-holes”)
          ==============

          „Dacă nu ar mai fi de mâine nicio speculație…”

          NU sustin lipsa de investitii/operatiuni bursiere, ci combat:
          – lipsa de transparenta (implicit de fair-play si echilibru, intr-un stat care se vrea de drept si cu baza in democratie) a vehiculului numit „hedge fund”(posibil sa mai fie si altele, spre ex. SPAC?) si a
          – instrumentelor folosite si reunite sub termenul general de „derivatives”
          TRANSPARENTA PT TOATE VEHICULELE FINANCIARE sau deloc? For thee but not for me?
          ===============

          „Mergând însă pe aspectul la care vă referiți, ce pondere credeți că are factorul (d) respectiv?”
          factorul (d)???
          ==============

          „…egalitatea de șanse și cea de rezultat (care nu se corelează logic cum păreți în continuare să credeți)…”

          NU cred acest lucru, altfel n-as fi scris in acest comentariu pctul c) de mai sus.
          Dar asta nu inseamna ca =de sanse nu trebuie pusa in practica(inexistenta cu cateva aproape-exceptii:Elvetia, Singapore si poate altele necunoscute mie, dar SUA si UE inca nu-s exceptii).
          ==============

          „Felurile de mâncare la care m-am referit în articol erau egalitatea de șanse și cea de rezultat[…]nu factorii care au dus la diferențe de rezultat.

          Interpretarea mea:
          – felurile de mancare = straturi socio-economice
          – componentele otravii = actiunile (si mecanismele aflate la indemana) straturilor socio-economice
          – otravitul = tabloul general
          ==============

          Si ca incheiere, recomand citirea scuzelor lui Andrew Huszar, ale caror „concluzii”, cred eu, ar trebui inserate in tabloul analitic.
          https://stillnessinthestorm.com/2013/11/andrew-huszar-confessions-of/
          (as fi dat link la Wallstreet Journal, dar necesita abonament)

          • Pentru Balans: Vedeți vă rog ce am răspuns și la Kinn. Am repetat de mai multe ori că speculația tb contracarată foarte ferm (nu știu unde vedeți că aș scuza-o pe vreundeva), dar concentrarea doar pe asta – și nu și pe ceilalți vectori menționați – nu doar că distorsionează ponderi pe ansamblu, dar nu va rezolva situația foarte, foarte multor oameni din motivele detaliate în articol. Dimpotrivă, va stimula abordări inapte să ducă la vreun progres real al multor oameni (nu de tip „pădure de aramă”).

            • 1. „…(nu știu unde vedeți că aș scuza-o pe vreundeva),…”

              https://www.contributors.ro/padurea-de-arama-padurea-de-argint-si-padurea-de-aur/#comment-445268
              „…un hedge fund nu face deloc automat speculații, cum păreți să credeți – și dacă face – nu de la „amărâți” ia banii…”
              https://www.contributors.ro/padurea-de-arama-padurea-de-argint-si-padurea-de-aur/#comment-445611
              „Faptul ca hedge funds sunt mai putin reglementate, nu inseamna ca majoritatea ar investi asa speculativ cum pareti sa considerati.”
              Si 2-ul de mai jos tot din categoria „scuze” face parte.
              ===========

              2. „…dar concentrarea doar pe asta – și nu și pe ceilalți vectori menționați…”

              Ironic, imi imputati mie „concentrarea doar pe asta”, in timp ce Dvs. MINIMIZATI IMPORTANTA/IMPACTUL REAL al localizarii/concentrarii puterii reale(explicata si de A. Huszar).
              https://www.contributors.ro/padurea-de-arama-padurea-de-argint-si-padurea-de-aur/#comment-445611
              „…presiunea politica anterioara a fost spre reducerea normelor prudentiale[…]…vectorul mentionat in articol care e unul politic, nu economic.”
              =============

              Ca sa fie clar, „concentrarea” mea e CAUZATA DOAR de concentrarea puterii reale in prea putine maini din „vectorul economic”, care nici macar nu „joaca” fair-play. ATAT si nimic altceva.

              In ce ma priveste, singurul punct de disensiune dintre perceptiile noastre consta in PROCENTUL REAL DE CONTRIBUTIE ACTIVA la existenta/crearea otravii(cf. interpretarii mele a metaforei) al ingredientului numit de Dvs. (generalizat) „vector economic” si de mine (particularizat) „vehicule financiare si instrumente opace/netransparente si lipsite de fair-play”.
              ============

              „[i] Unele aspecte din articol au în vedere aspecte din cărți ale lui […] DAN ARIELY…”

              Daca tot l-ati adus in discutie, credeti sincer ca persoanele relevante din/de pe Congresul SUA, Fed & Wallstreet (considerand actiunile lor si efectele acestora pana azi, incepand cu „Glass-Steagall act” din 1999) TIN CONT (stiu si aplica/se „autocorecteaza”) de CE ZICE dl. Ariely (sau astea-s NAIVITATI SI PRETIOZITATI DEDICATE RESTULUI, dar NU si persoanelor relevante=final decision makers).

              Are you more honest than a banker? Under what circumstances would you lie, or cheat, and what effect does your deception have on society at large? Dan Ariely, one of the world’s leading voices on human motivation and behaviour is the latest big thinker to get the RSA Animate treatment.
              Versiunea scurta(exista link in descriere si pt cea extinsa):
              https://www.youtube.com/watch?v=XBmJay_qdNc

    • Doamna @Mioara Lugojan, eu sunt unul care crede in competiție. Rezultatele remarcabile se obțin doar in competiții cu concurenți la fel de puternici. „Sa nu credeti nicio secunda ca oameni precum cei care au infiintat Amazon, Google samd isi doresc arzator ca desteptii si prostii, harnicii si lenesii samd sa aiba rezultate la fel de bune.”.
      Cred că Jeff Bezos și/sau Larry Page, Sergey Brin nu și-au dorit că ceilalți să nu aibă rezultate. Pur și simplu s-au concentrat pe rezultatele lor si pe problemele lor. Nu știu dacă ați citit „Infinit Game” al lui Simon Sinek (îl găsiți și pe YouTube), dar „războinicii puternici” ajung puternici pentru că au competitori puternici. Nu pentru că au competitori slabi. (Sunt curios cum va evolua Amazon vs. Alibaba).
      Când se pierde energie încercând să se „înfrânga” concurenta, nu mai ramane destulă energie pentru a dezvolta propria afacere. Sigur, de la un anumit nivel încolo, e mult mai simplu sa se cumpere concurenta. Dar odată ce și-au permis să o cumpere, ea nu este la nivel de „concurenta” ci la nivel de interes.

  11. Globalizarea a redus egalitatea de sanse si mai mult. In fapt, in viata reala, egalitatea de sanse nu exista cu adevarat. Falia dintre cei bogsti si cei saraci se va adanci si mai mult, clasa de mijloc se reduce tot mai mult. Pandemia va accentua aceasta falie. A face realmente egalitatea de sanse inseamna bani foarte multi pusi in beneficiul societatii, mai ales a celor mai vulnerabili economic, mai ales pentru tineri si copii. Goana dupa maximizarea profitului si inavutire rapida nu lasa loc pentru nici un fel de egalitate de sansa.

    • Definiți „egalitatea de șanse”. Ce egalitate de șanse poate fi între un prost și un deștept? Oamenii nu se nasc egali din niciun punct de vedere. Apoi dincolo de asta contează locul și conjunctura. Gândiți-vă că v-ați fi putut naște în Congo. Cam ce șanse ați fi avut acolo?

      Vi se pare firesc să vă ia cineva trei sferturi din tot ce aveți ca să-i ofere congolezului o șansă în plus? A nu! Asta în niciun caz! O să spuneți că nici dumnevoastră nu aveți îndeajuns. Aici e marea problemă: Fiecare e generos cu bunurile altuia, dar n-ar da nimic de la el pentru nimic în lume.

      În minutul în care veți citi acest mesaj vor muri de foame cam 79 de oameni (cam 40 de milioane pe an). Pentru ei peste 90% din tot ce aveți dumneavoastră e bogăție nejustificată rezultată din goana aia pentru profit de care vă plângeți atât. Chiar dacă pentru ei e o problemă de viață și de moarte, dumneavoastră n-o să le dați niciodată NIMIC lăsându-i să piară de foame în schimb o să vă plângeți că alții nu vă dau dumenavoastră îndeajuns :) Nu-i așa?!

      • Nu am facut referire la persoana cum faceti dv. Este doar un punct de vedere. Dv.aveti un stil de exprimare discutabil si jignitor. In functie de venituri si bunuri se piate aplica impozitele graduale. In multe tari din Africa de care dati exemplu, zeci de ani au fost colonii si alti zeci de sni independente dar cu guverne extrem de corupte. Exista persoane f.bogate care sprijina diferite proiecte caritabile pe educatie si sanatate, mediu. Asemenea donatii am facut si eu, in limita veniturilor disponibile. Din pacate, le acest blog, Contributors nu este limita si interzisa iesirea din decor ale unor persoane de genul dv.

        • Adevărul e adesea supărător sau chiar de-a dreptul ofensator. Ca să nu mai vorbim de faptul că o întrebare de genul „De ce nu faci tu însuți ceea ce predici cu atâta patimă?” este pur și simplu un atac la persoană :)

          Însă adevărul brutal rămâne: În timp ce dumbeavoastră vă plângeți cu atâta foc că alții nu-și rup de la gură să vă ghiftuie, mor de foame câte 79 de oameni pe minut. Oameni cărora dumneavostră nu sunteți dispus(ă) să la dați NIMIC din ceea ce vă prisosește…

  12. Egalitate de sanse femei-barbati, in politica.
    Ruanda e tara cu cele mai multe femei in parlament, 55%. Cine ar fi crezut?

    In germania, verzii au 41%, Linke 36,4, SPD 32,8, CDU 26, FDP 21, CSU 21, Afd 17 procente din totalul membrilor femei. Se poate observa ca cu cit un partid e mai de stinga, cu atit sunt mai multe femei.

    Cred ca inscrierea intr-un partid ar masura interesul femeilor pt politica. Pe total, in Ge, sunt ca. 1,2 mio membrii de partid, din care doar ca 27% femei.

    Dar exista egalitate de sanse, oricine se poate inscrie in ce partid doreste. De ce se inscriu asa de putine femei in partide, de ce sunt asa de putine femei interesate de politica? Si daca sunt asa de putine de ce se fac presiuni ca sa ajunga in pozitiile de virf? Nu e absurd?, dupa ce au luptat pt emancipare, acum nu profita de drepturile obtinute, in schimb pt ele doar pozitiile din fata sunt bune, nu se apleaca sa lipeasca afise.

    O alta statistica interesanta e ce aleg femeile, sau cite femei se prezinta la alegeri. Si asta ar fi un indicator al interesului femeilor pt politica.

    • Pai sansa, nu inseamna ca si profiti de ea. Inseamna ca daca doresti o poti face.

      De ce te revolti ca li s-a facut egalitate de sanse, dar nu se duc acolo? E treaba lor de ce nu se duc, daca le impui nu mai este sansa, e obligatie. Nu exista corelare ca egalitatea de sanse automat duce la egalitate de rezultat. Poate duce, dar poate si nu, si e normal asa sa fie.

      Au luptat pentru drepturi egale. Si care e problema ta ca nu il folosesc daca il au? Tu folosesti in acelasi timp toate drepturile pe care le ai?

      Eu cred ca e o confuzie in comentarii ce e egalitate de sanse si ce e egalitate de rezultat. Multi se asteapta ca daca se dau sanse, drepturi egale, automat rezultatul va fi o egalitate. Nu va fi, se dau sansele egale si dupa piata, jucatorii decid ce si cand le place sa faca, au acelas drept egal sa intre in joc. S-ar putea la un moment dat sa le vina pofta si dupa sa dispara. Egalitate de sanse inseamna ca faci cand consideri tu, nu iti impune nimeni. Egalitate de rezultat inseamna ca trebuie sa avem X din acestia, si o sa-i aduca de pe strada fortat daca trebuie.

      Intr-un interviu multi ani in urma l-au intrebat pe Gorbaciov, care e parerea lui de ce oamenii au suferit si multi tanjesc dupa URSS. El a spus asa: „Oamenii nu stiau ce inseamna egalitate de sanse, nu intelegeau ce aduce. Peste noapte s-au trezit ca exista concurenta pe toate nivelurile: servici, familie, prieteni.” M-am gandit mult la chestia aceasta si cred ca ma voi gandit toata viata.

      • @ion, n-ai inteles nimic. Eu nu ma pling si nu acuz femeile ca nu profita de sansele oferite. Ma indigneaza ca, in timp ce nu iau in considerare sansele, se pling pe toate canalele ca sunt nedreptatite, fac tot timpul statistici ca sunt prea putin reprezentate,. Vor peste tot 50-50 sau chiar mai mult.

        • Nu toate femeile se plâng. Cele mai multe nu o fac.
          De obicei, femeile nu profită de șansele oferite, decât dacă nu au alternative sau probabilitatea de reușită este mare. La loto joacă mai puține femei (9%) decât bărbați (35%). În politică însă procentul de femei creste constant. Dar nu e fezabila o creștere de la 0 la (cel mult) 50% decât în decursul a câtorva generații. Și chiar de ar fi fifty-fifty în partide, în parlamente cred că vor ajunge oricum mai puține: multe dintre ele vor refuza să voteze pe altele.

  13. cu fiecare nou articol al dvs., tot nu reusesc sa scap de un sentiment despre care am mai auzit eu ca l-ar coplesi pe cetateanul care vede pentru prima data o girafa

  14. „Adică, deși considerăm destul de normal faptul că jucătorii Real Madrid sunt în top 1% al sportivilor, inclusiv ca venituri, și că veniturile lor sunt de sute de ori mai mari decât ale altor sportivi, raporturi similare în sectoare pur economice sunt văzute automat de numeroși oameni ca reflectând nedreptăți strigătoare la cer și anomalii de corectat grabnic”.

    Dar raporturi similare pe sectoare pur politice? Cand puterea politica este concentrata in mana a 1% din cetateni, sa le zicem activisti de partid, asa cum veniturile din tenis sunt concentrare in mana a 1% din jucatori, si puterea economica in mana a 1% din manageri, nici atunci nu e o nedreptate strigatoare la cer de corectat? De ce e o problema cand puterea politica e concentrata in Biroul Politic al CC al PCR, si nu e o problema cand puterea economica e concentrata in biroul economic al CEO al Amazon? In conditiile in care cifra de afaceri a Amazon e apropiata de PIBul Romaniei.

    Care inegalitatati sunt acceptate si care sunt inacceptabile este pur arbitrar si tine de valorile preferate in societatea curenta. Nu e nimic „natural” (in sensul „de la natura”) in faptul ca un tenisman de top castiga de sute de ori mai mult decat un tenisman slab. Natura a dat doar o mai buna coordonare fizica mana-ochi-muschi-concentrare, si doar atat. Tot restul care deriva din asta (bani, statut social) este artificial, facut de mana omului, prin modul in care am configurat societatea noastra. Tematica preferata a Sandrei Brown, care azi ii aduce vanzari si castiguri, i-ar fi adus arderea pe rug acum 500 de ani. „Meritul” ei nu vine de la natura, ci e conditionat de oameni si de regulile pe care le-au creat.

    Argumentatia dvs se bazeaza implicit pe o definitie arbitrara a ceea ce ar fi „natural”, a carui aspect arbitrar nu e pus niciodata in discutie. Daca considerati natural ca un manager / tenisman etc cu 5% abilitati superioare sa castige 5000% in plus, dar nenatural ca un politician cu viclenie in plus sa ajunga un nou Carol al II-lea (sau Stalin) cu putere 5000%, atunci da, logic, orice contravine acestora fapt e nenatural, deci not ok. Dar in fapt e doar o logica circulara care va confirma axiomele. In lumea antica, cand sclavagismul era considerat natural, Aristotel argumenta la fel de logic si clar ca anti-sclavagismul e nenatural, deci e gresit. La urma urmei, si sclavagismul era pe merit: cine castiga era stapan, cine pierdea era sclav. Mai merit de atat nici ca se poate…

    Inteleg nevoia de a tempera excesele cu discriminarea pozitiva, identitatea de gen si altele, dar apologia inegalitatii pe baza de merit e prea mult. Adica, daca un meci de tenis s-ar termina ca luptele gladiatorilor, prin moartea pierzatorului, ar fi tot egalitate de sanse si castig pe baza de merit, dar totusi ar fi inacceptabil. Cu ce e diferit?

    • Pentru Kinn. Dvs ce credeți că ar fi natural ca variație și de ce? E clar că diferențe mari le vedeți nenaturale de principiu, dar nu am văzut raționamentul exact.
      Eu am încercat să arăt că situații în care există clar egalitate de șanse (scriitori, sportivi) duc în realitate la diferențe mari (adică am dat un argument – cred obiectiv și evident). Faptul că vi se pare că nu e bine nu schimbă faptul că rezultatele lor provin – de multe ori – din acumularea banilor plătiți de bună voie de cei care cred că ei merită asta (chiar dacă pe unitate de ce fac).
      La politică păreți să puneți în aceeași oală o dictatură cu o democrație unde oamenii votează la 4 ani pe cei pe cei pe care îi consideră că merită să-i reprezinte (iar pentru cei care nu votează, e o decizie personală). Faptul că se votează aiurea de multe ori nu înseamnă că șansa să se voteze mai cu cap nu există. Nici nu înțeleg ce propuneți – să avem 20 de milioane de parlamentari? Biroul comunist politic la care vă referiți arată tocmai ce se întâmplă când forțez capacul piramidei umane prea jos – se poate doar prin forță, discriminare de șanse și pierdere de competitivitate.
      Pentru o minimă operaționalitate, sunt necesare structuri ierarhice – că unele sunt proaste sau cu non-valori e altceva, dar de regulă exista contra-ponderi. Că și acolo trebuie lucrat – de acord, dar păreți să aveți o problemă cu structurile cu variație mare în sine ceea ce nu cred că este ok din motivele detaliate în articol.
      Am susținut foarte clar că specula și „viclenia” cum o numiți să fie sancționate ferm, dar am încercat să arăt că e eronat și contraproductiv să credem că acolo e problema majoritară și că nu mai sunt și alți factori majori de luat în seamă.
      Faptul că Sandra Brown ar fi fost arsă pe rug acum 500 de ani arată tocmai ce spun în articol, nu ce susțineți dvs- nu era egalitate de șanse bună mai demult și lumea era mai săracă. Acum e mai multă (fără să fie perfectă) și lumea e mult mai bogată, dar nu ne convine faptul că diferențele sunt mai mari deși e absolut logic din motivele pe care le-am menționat în articol (și care includ și specula, dar și alte motive pe care le vedeți aparent nesemnificative).
      Acum pare că doriți să fiți noua inchiziție și să ardeți pe rug pe cei care au mult mai mult pentru că „știți” dvs că nu ar fi natural.

      • Vreau doar sa explorez axiomele care stau in spatele rationamentului dvs, si care nu sunt aduse in discutie. Si am gasit un punct de plecare interesant, si anume urmatorul.

        De ce tratati puterea politica diferit de puterea economica? Cam tot ceea ce acuzati in plan economic acceptati foarte usor in plan politic:

        – De ce e concentrarea puterii politice in 1% e acceptabila, dar concentrarea puterii politice in 1% din cetateni nu e? De ce votul tenismenilor de top nu este de sute de ori mai greu decat al celor de pluton? Doar sunt in top pe merit. Sau, daca nu, atunci votul unui baron local, aflat in top dpdv politic. De ce nu exista „merit politic” care sa dea o greutate de sute de ori mai mare voturilor unor merituosi decat ale unor nemerituosi?
        – Raiul egalitarist promis de Biserica dupa moarte il avem deja in viata asta pe plan politic, si nu pare sa ne deranjeze. Ce altceva este votul universal si egalitar, suveranitatea frateasca comuna a poporului, decat raiul pe plan politic? Religia n-a propovaduit nici egalitatea democratica pentru lumea asta; Papa si cardinalii nu se aleg prin vot universal, Papa alege cardinalii si cardinalii aleg Papa, intr-un sistem de casta complet inchis.
        – Cu ce e diferita prezumtia ca toti oamenii „merita” bunastare economica aici si acum de aceea, larg acceptata, ca toti oamenii „merita” dreptul la vot? Daca in Raiul religios se ajungea la egalitate doar dupa un efort indelungat de o viata, de ce au tinerii de 20 de ani acelasi drept de vot ca batranii de 80, fara nici un alt efort decat sa-si ridice buletinul?
        – Cine ne da drepturi asupra politicului, nu cumva ni le-am luat singuri, in mod despotic, imputativ? Daca s-ar intoarce Ludovic al XIV-lea si ar vedea ca suveranitatea apartine acum poporului, ar putea intreba la fel ca dvs: cine v-a dat-o fratilor, ca doar era a mea si eu am lasat-o doar lui nepotu-meu? V-ati luat-o asa, imputativ, ca despagubire, fara responsabilitate individuala? Dintr-o data v-ati considerat cu de la sine putere proprietari peste „averea” politica a familiei mele, acumulata prin sute de ani de munca, sange, casatorii aranjate, planuri si silinte?

        Nu ma intereseaza prea mult tema egalitatii de sanse, pentru ca un concept prea vag, imposibil de discutat in afara unui cadru a priori de conceptii si definitii. Pe mine ma intereseaza mai degraba sa constientizam si sa aruncam lumina asupra acestui cadru, pentru ca ele guverneaza, din umbra, ceea ce consideram „natural” si „pe merit” si ce nu.

        • Pentru Kinn: Mulțumesc pentru răspuns. Nu este nicio contradicție în ce am spus în primul răspuns la comentariul dvs.
          Votul politic e o chestiune de egalitate de șanse (inclusiv, și mai ales, pe toate celelalte planuri), nu de rezultat (și parțial de solidaritate socială). Singurul mod de a păstra egalitatea de șanse pe celelalte planuri (chiar și politic, de altfel, până la un punct) a fost tradițional acela de a păstra un vot pentru fiecare (ideal, ar trebui să fie un vot mult mai informat în medie, dar asta e altceva).
          Dacă nu ar fi egalitate de șanse politic, concentrarea de putere politică la vârf ar fi mult mai mare decât este și ar reduce semnificativ rezultatele pe alte planuri (inclusiv economic) pentru că egalitatea de șanse pe acele alte planuri ar fi profund afectată. De aceea, mii de ani, câte un rege avea totul și era mult mai multă sărăcie decât în prezent și tot de aceea țări care au implementat modele pur comuniste au performat mult mai slab economic.
          Dacă însă pădurea de aramă va crește, chiar și votul individual poate deveni o problemă (nu susțin să se renunțe la el, ci să se curbeze comportamentele de tip pădure de aramă/avicola) – pentru că de la o contrapondere absolut necesară pentru a se asigura o egalitate de șanse mai mare și o unitate cît de cât a unei societăți, poate deveni un conflict de interese prea mare ca magnitudine între cei care mai mult produc valoare și cei care mai mult primesc valoare, mai ales dacă este diluare de responsabilitate individuală și anticipare deficitară a consecințelor agregate.

          • Multumesc si eu pentru raspuns. Mie mi se pare ca votul politic este mai degraba o egalitate de rezultat, pentru ca e vorba de o impartire in mod egalitarist a puterii primare de a alege. Egalitate de sanse este intre candidati, dar eu si cu dvs, ca alegatori, suntem perfect egali in rezultatul pe care il putem produce in cabina de vot, nu doar in sanse.

            Inteleg de ce concentrarea politica la varf e fi daunatoare, dar nu vad argumente de ce concentrarea puterii economice la varf n-ar fi la fel. Era rau cand regele sau guvernul comunist avea totul, dar acel „tot” nu insemna doar politica, ci si puterea economica, deci argumentul le afecteaza similar pe ambele. Conflicte de interese care sa afecteze alte planuri apar si in economic – practic, de aceea vorbim de „lobby”. Cam toate argumentele se refera similar la ambele domenii. Singura distinctie care poate fi valida este intre cei care „produc valoare” si cei care „primesc valoare”, dar care este foarte incarcata ideologic. BOR, sau primarul si consiliul local din Urziceni, sa zicem, ei produc valoare sau primesc valoare? Greu de raspuns. Valoarea e, din pacate, ceva ce poate fi masurat doar ulterior.

            • @Kinn valoarea este ceva pentru care oamenii sunt dispuși să plătească. Fie că este o marfă, fie că este știința/cunoștințe, fie că este arta sau muzica. Fie că este un filmuleț Tik-Tok pe care oamenii dau click și îi atribuie valoare prin vizualizari.
              BOR sau primarul produc valoare atâta timp cât lumea este dispusa sa plătească pentru ea. Și da, lumea da un banutz cănd merge la Biserică, merge la anumite mănăstiri, deci ele produc valoare mai mare. Unii primari produc valoare prin serviciile pe care le prestează și sunt răsplătiți pentru asta, fiind aleși mai mult timp, și deci plătiți mai mult timp de către comunitate.
              Valoarea este data de banii pe care oamenii sunt dispuși să îi plătească pentru ea. A, că sunt unii care nu apreciază „adevărată valoare”, și pentru ei un „diamant” valorează nimic, sunt discuții și legile comerțului liber. Pentru că valoarea, daca nu este comercializata, nu este valoare.
              Sigur, mai exista „diplomele de merit” pentru a recompensa valoarea, „titlurile de glorie”, acordarea de „sir” in UK, tip de răsplată non-bani. Dar aste tipuri de răsplată conduc la primirea de bani mai multi pe viitor.
              Politica este un bla, bla odată ce își votează singuri banii și recompensele pentru produsele și serviciile lor. Valoarea este data doar de banii pe care oamenii sunt cu adevărat dispuși să îi plătească, nu de banii auto-acordati pentru că „se poate”. :|

    • exista ceva care nu e arbitrar si anume libertatea consumatorului de a alege. libertatea de a alege duce inevitabil la cateva super-vedete si o multime de cvasi-necunoscuti in orice domeniu unde ceea ce se produce este perfect scalabil (muzica, film, vlogs, sport, TV entertainment, politica). asta e natura umana.

      • De acord, dar asta nu mai inseamna „merit”, e doar un fapt. Si devine imposibil sa cresti „meritul de masa”, cum vrea autorul, pentru ca inseamna sa lupti contra naturii umane care condamna, inevitabil, pe oricine in afara unor super-vedete la a ramane in cvasi-necunoscut, deci la non-merit. E scuza perfecta pentru mase: nu e vina mea, e natura umana ahtiata doar dupa super-vedete.

        Notiunea de „merit” presupune o referinta stabila dincolo de alegerile umane schimbatoare.

        • Din fericire nu traim doar din chestii perfect scalabile – n-a ajuns tehnologia pana acolo, deocamdata. Messi si cu Ronaldo pot sa tina lipiti de ecrane cateva zeci de milioane de oameni (sute?), dar un medic stomatolog nu se poate ocupa decat de un numar mic de pacienti intr-o zi. Normal ca sunt “vedete” si intre medicii stomatologi, dar raportul de venituri intre vedeta “Ronaldo” a stomatologiei si stomatologul obisnuit nu e ca la fotbal sau ca in show business. In multe domenii, vedeta, carevasazica, nu are cum sa le ia chiar toata painea astora mai ca mine asa. Daca domeniul nu se preteaza la winner takes all, e destul loc si pentru altii. Tehnologia insa accelereaza lucrurile in directia winner takes all, si o sa vedem pana unde o sa se ajunga (sau o sa vada altii).

          Cat despre referenta stabila pentru idea de merit, mie mi se pare ceva imposibil. Conceptul de merit e o constructie abstracta, la fel ca si ideea de “valoare”. Nu trebuie neaparat sa aiba referitne stabile, obiective si universal ca astfel de concepte sa fie utile, doar ca si utilitatea aia e limitata. Mai usor de definit si mult mai putin abstracta mi se pare libertatea de alegere. Daca libertatea de alegere inseamna ca un lautar este mai bine platit decat un solist de la filarmonica, aia e. Conceptul de “merit” nu e prea folositor in situatia asta. Din contra, conceptul de merit cumva induce ideea ca resursele ar trebui alocate dupa un alt mecanism decat libera alegere a consumatorului.

          • Inteleg, si are sens. Eu zic doar ca, in acest context, a argumenta cresterea bunastarii prin cresterea meritului (i.e. ne-imputativ, ci pe baza de drepturi-obligatii, in terminologia autorului) devine un argument circular: cum cresti bunastarea? Pai, creste-ti meritul. Ce inseamna sa cresti meritul? Pai sa te vinzi mai bine / sa atragi resurse / sa ai mai multa bunastare, practic. Ceva gen „just stop being poor”.

        • Pentru Kinn: A crește meritul de masă nu înseamnă deloc a lupta împotriva naturii umane (și nici nu e un aspect de cum „te vinzi mai bine” fără să schimbi ce vinzi), ci a face ce se poate pentru a concretiza potențialul fiecăruia la naștere, atât cât este. Nu trebuie procedat ca în alte părți cu căști de atenție pentru copii la școală, dar tehnologia și cunoașterea ar trebui folosite în acest sens și – dacă s-ar face – diferențele finale ar fi în medie mult mai mici. Vor fi întotdeauna și persoane cu totul ieșite din comun, dar oricine a văzut o clasă de copii de clasa I, realizează că majoritatea sunt similari ca potențial. Cu toate acestea, diferențele reale (nu doar de aparent rezultat) peste 30 de ani, cel puțin în România, sunt mult mai mari dintr-un număr de erori adunate pe parcurs. Diferențe mici devin, oricum, mai mari mai târziu în mod natural – dar situația actuală e mult mai mult de atât. România arată din plin că bunăstarea nu atrage deloc automat dezvoltatarea meritului (fiind multe loaze), fiind, însă, adevărat că și lipsa unui nivel minim te împiedică să progresezi cine știe ce. În lumea actuală, partea de software e, totuși, mai importantă decât cea de hardware, or mulți români nici mental nu văd comportamentele de adoptat și școala nu se concentrează deloc pe acest aspect esențial.

          • Sunt de acord cu valorificarea potentialului, dar nu cred ca e e suficient. Natura produce diferente in toate directiile in mod egal, dar nu toate au aceeasi valoare de piata. Daca un +epsilon la empatie, valorificat la maxim, iti aduce 5% in plus la veniturile de profesoara, iar un +epsilon la psihopatologie, valorificat la maxim, iti aduce de o suta de mii de euro ca patron in captalismul de cumetrie, atunci cum se reduc diferentele? Dimpotriva, profesoara aproape ca iese in pierdere. Prin definitie, nu poate fi toata lumea peste medie, iar cine are ghinionul sa prinda un potential mai putin vandabil decat media, iese pe minus. „Potentialul”, ca si „meritul”, e o scuza perfecta pentru a pune in carca responsabilitatii individuale o problema de fapt a societatii ca ansamblu.

  15. Va felicit pentru articol.
    In sfarsit dupa aproape 50 de ani ecourile lui Milton Friedman si al urmasilor (Thomas Sowell de exemplu) ies la suprafata si este cu atat mai remarcabil cu cat ecoul vine de la cineva care traieste in Franta, unde NU A FOST TRADUS mult hulitul economist.
    Observ cu placere ca sunteti intr-adevar in proces de debarasare de balastul intelectual si politic galico-teuton atat de nociv.

    • Pentru Durak: Întotdeauna mi se par interesante comentariile care par la prima vedere să laude dar încearcă, de fapt, exact opusul – cum e comentariul dvs de mai sus.
      Considerați, înțeleg, că ați reperat în ce căsuță ideologică m-aș încadra (de bună seamă trebuie să fiu într-una) și ce balast nociv am dat la o parte pentru a mă lumina astfel. Ați uitat să adăugați și balastul de la noi, de vreme ce doar una din cărțile pe care le-am citit în viață pare să fie văzută de dvs ca fiind cea asimilată de mine adevărului absolut, deși articolul ar fi trebuit să arate o abordare diferită sau măcar mult mai nuanțată în numeroase privințe.

      • Regret ca postarea mea ati interpretat-o altfel decat o lauda si o incurajare.
        Faptul ca ati citit si materialul bibliografic pe care l-ati mentionat/listat arata o curiozitate intelectuala binevenita si nu o incadrare ideologica apriorica sau adoptarea unui adevar absolut.
        Sper sa aveti tenacitatea sa scapati si de balastul intelectual cu interpretarile personale fortate ale raiului si iadului sau gen „Maestrul si Margareta”.

  16. @kinn, „De ce e o problema cand puterea politica e concentrata in Biroul Politic al CC al PCR, si nu e o problema cand puterea economica e concentrata in biroul economic al CEO al Amazon? ”
    Pentru că politica, in anii 2020, ar trebui sa fie despre oameni liberi, nu despre exercitarea puterii într-o singură direcție. In momentul in care puterea politică este centrata pe oameni și societate, ea oferă libertate oamenilor de a se înrola economic, sau nu, chiar daca pe o felie „puterea economică este concentrata în biroul economic al CEO”.
    Daca cineva simte nevoia să își exercite puterea, are toată libertatea economică sa o facă. Pentru că economia, in anii 2020 este despre oameni liberi economic, plătiți, nu sclavi. Pe când puterea politică este despre oameni asupra cărora se exercită control într-o singură direcție.
    Când puterea politică „este concentrata in Biroul Politic al CC”, libertatea politică a oamenilor este îngrădita.
    Nu știu dacă m-am făcut înțeles. Economia oferă libertatea de inrolare. Politică îngrădește, limitează libertățile.

  17. Nu e primul articol care îmi place. Lucian Bondoc aborda teme controversate. O simplă clarificare de terminologie ar trebui să înlăture orice confuzie intre egalitatea de șanse, singura legitimă și care merită promovată, și cea de rezultat, o utopie nenaturala. Că nici egalitatea de șanse nu poate fi realizată este evident, atât din motivele enumerate de autor, dar la care as adăuga și promovarea ideii că, întrucât o egalitate de rezultat este nedorită, cea de șanse ar fi egalitarianism. Concluzia asta se întrevede și în unele comentarii, în ciuda faptului că autorul arată de cel puțin două ori că egalitatea de șanse, deși nu aplatizează dispersia rezultatelor, lipsa acesteia o poate intensifica artificial.
    Felicitări Lucian Bondoc (și) pentru acest articol!

  18. Aflu, cu deosebita mindrie, ca doamna Ursula von der Leyen, 62, s-a vaccinat cu Biontech.
    Mie, 71 de ani, inca nu mi-a venit rindul. Probabil ca va trebui sa candidez pt un post in UE.

    Mentionez ca, cel putin in Ge, cei peste 60 de ani urmeaza sa fie vaccinati cu AstraZeneca.

    Ca tot vorbeam de egalitate de sanse.

    • Pai, nu asta inseamna egalitate de sanse? Ai sanse egale de a fi votat presedintele Comisiei Europene. Esti doar invidios ca dna von der Leyen a avut mai multe reusite in viata.

      Egalitarismul comunist devine dintr-o data bun cand esti de partea pierzatoare a competitiei.

  19. Surprinzatoare apartia acestui articol pe acest site. Dupa avalansa de articole pro-woke (mai pe fata sau mai voalat) in sfarsit cineva mai obiectiv.
    Unii din comentatorii v-au criticat si critica ideea de meritocratie. DAR..
    1) ca sa le dau dreptate orice ideea dusa la extrem devine nociva. Chiar si meritocratia cand devine talibana devine contraproductiva
    2) realitatea dovedeste ca nepotismul si clientelismul fac extrem de greu sa obtii si o meritocratie mediocra. In realitate exista putine tari pe planeta unde exista o meritocratie functionala si acele tari sunt exact cele in care toata lumea vrea sa emigreze. NU cunosc vre un caz de meritocratie talibana. Poate imi spune si mie cineva o tara de falul acesta.
    3) Meritocratia este una din cele mai utile idei din istoria omenirii. Ca sa glumesc. Cred ca in neolitic intai s-a inventat meritocratia si abia apoi un tocilar meritocrat a inventat focul, arcul, sulita, olaritul, roata etc.
    4) toti care critica meritocratia doresc masini facute de Mercedes sau Audi (nimeni nu vrea masina de la Tata Mobile). Toti vor sa manace la restaurante 5 stele Michelin, toti vor la hotel 7 stele, toti vor haine de firme. Adica toti vor chestii obtinute prin meritocratie. Dar vor sa le obtina prin munca „meritocratica” ci pe sistem bolsevic.
    5) Acum sa critic putin autorul. Cred ca sunteti un „tocilar” (in sensul bun) din copilarie de aceea comparatia cu Mike Tyson care i-a bataie de la 5 boxeri ati gresit-o. Rational si logic este corecta. Practic in viata reala este a naibii de greu sa convingi/unesti 5 oameni sa mearga sa se bata cu unul ca Mike Tyson, sau unul din clanul Sportivilor, clanul Duduianu etc. De aia daca nu ar exista politia 10 interlopi ar putea (daca ar avea rezistenta fizica- stamina) sa jefuiasca tot Bucurestiul casa cu casa deoarece in realitate cu greu poti uni 30 de insi care sa li se impotriveasca. Stiu din proprie experienta. De aceea in trecut indivizii gen Mike Tyson erau atat de apreciati. Deoarece acesti Tyson-i pe langa altele puteau uni in jurul lor sute si mii de mediocri si sa formeze o armata. Un leu in fruntea unei turme. Pe sistem Spartacus.

    • Pentru Idealogus: Mulțumesc pentru comentariu/apreciere. Legat de partea sa de la final, cea cu critica, nu am deloc o problemă cu critica în sine, dar cred că vă înșelați. Ca un aspect prealabil, dacă m-ați fi cunoscut nu m-ați mai fi văzut așa ca un tocilar, dar asta e puțin important (personal, cred că ar fi trebuit chiar să tocesc și să folosesc mult mai bine unele perioade). Ce vreau, însă, să subliniez privește fondul criticii.
      În viața reală este exact cum am spus. Dincolo de faptul că eu am folosit exemplul pentru a arăta de ce ne e greu după zeci de mii de ani de viață tribală să percepem orice alt om ca meritând mult mai mult decât noi (de aceea s-a și recurs la filiații divine pentru faraoni, etc), nu trebuie deloc confundată situația unui Mike Tyson cu cea a cuiva din Clanul Sportivilor sau Duduienilor.
      Așa tocilar cum sunt, am văzut destule bătăi în cămine culturale din Gorj în care tocmai că 3-4 băteau pe cineva venit din altă localitate mai puternic individual, dar nu suficient pentru cei 3-4 (sau 7-8 băteau 2-3) și se căuta provocarea unui conflict. Și cei din clanuri fac asta regulat față de diverși în orașe.
      Invers, mulți oameni (chiar ca Tyson) ocolesc membrii clanurilor din cauza puterii lor colective, nu a celei individuale. Și istoric au fost destule situații în care pugiliști puternici au trucat meciuri pentru că erau amenințați de cîte vreun clan, mafie sau altă formă care implica forța a mai mulți (unii, desigur, doar pentru bani).
      La scara conflictelor umane, acest aspect e și mai evident – armatele mai numeroase au învins mult mai des decât cele semnificativ mai puțin numeroase indiferent de forța individuală superioară a luptătorilor. Adică, regula, istoric, e inversă de ce spuneți.

  20. Si concentrarea politica ofera libertate de inrolare, pentru ca ai mereu libertatea de ajunge tu insuti membru de top in acel CC al PCR in care se concentreaza puterea. Esti liber sa fii un self-made man politic, care din vagabond ajunge prim-ministru in functie jumatate de secol, la fel cum esti liber sa ajungi CEO unui concern gen Amazon. Nu e o diferenta prea mare intre acestea, e mai degraba o alegere sau definitie personala / societala a ceea ce se considera bine si rau, libertate vs ingradire, in cele doua domenii. E ok sa fie existe 1% CEO care concentreaza puterea economica pentru ca consideram noi ca e ok, si e not ok pentru politica pentru ca zicem noi ca nu e ok. Intai facem alegerea si dupa aceea definim ce e merit si ce e tiranie, nu invers.

  21. @Kinn, nu pot compara satisfacția de a avea 800.000+ angajați, plătiți bine, cu satisfacția de a fi ceva/cineva prin politica. Între a fi Jeff Bezos și a fi Biden (Trump / Putin / Kim /….), admir puterea de a fi Bezos, nu satisfacția de a fi Biden. Poate e o chestie de gusturi, sau o diferență în a aprecia puterea.
    Bezos „da de măncare” la 800.000+, ceilalți „freacă” viața alegătorilor. Un fel de satisfacție vs. masochism / angajament vs. egocentrism, realizare vs. futut.
    A face bani proprii și a-i da la alții este infinit mai mult decât a lua (din) bani munciți de alții. E de necomparat.
    Nu, nu pot explica mai mult. Nici nu doresc sa extind discuția la condițiile de muncă sau procedurile interne.
    E ok, va înțeleg perfect punctul de vedere. Modelul politicianului de succes este maximul pentru Ro.

  22. Pentru Durak: Sunt 2 aspecte. – fondul comentariilor și intenția. Pe partea a doua este posibil să fi interpretat eronat intenția din cauza fondului și a altor comentarii ale dvs, inclusiv la alte articole și dacă este așa îmi pare rău.
    Pentru a detalia de ce fondul duce, însă, notabil spre acea concluzie, aș sublinia că:
    (a) comentariile dvs sunt paternaliste/superioare – vă bucurați că progresez, m-am desprins de balast, mă trimiteți la lecturi care mi-ar lipsi, desigur, evident, etc – ceea ce mi se pare nepotrivit și nu de natură să iau ca atare cuvinte de apreciere printre ele. Nu pentru că m-aș vedea eu superior, ci pur și simplu.
    (b) fondul a ceea ce spuneți e f limitativ și de includere în categorii într-un mod care poate duce ușor la controverse.
    De exemplu, articolul meu chiar nu are legătură cu Milton Friedman, ci cu modul în care gândesc, analizez informația disponibilă și cu unele aspecte coroborate din cărțile pe care le-am menționat în clar. Adică nu doar că sugerați că articolul ar fi un fel de ecou al altcuiva, fără nimic nou, dar, pentru că Milton Friedman – pe lângă numeroase raționamente foarte inteligente, are și unele clar exagerate (de aceea fiind și controversat pentru jumătate din lume), a mă face „ecoul” lui (cum ați făcut-o) – cu atât mai mult legat de acest articol – nu e nici corect pe fond și este și susceptibil de a mă asocia facil cu toată partea de controversă ideologică care îl privește pe Milton Friedman, inclusiv pe aspecte cu care, de fapt, nu rezonez deloc cu el.
    (b) a considera balast componente majore ale civilizației europene (civilizație pe care personal o apreciez foarte mult și greșeli sau exagerări nu mă fac deloc să arunc totul la coș, ci, de exemplu, să scriu articole precum ultimele 2) – este profund dezechilibrat ideologic. Iarăși, nu aș vrea ca cineva chiar să creadă că așa gândesc eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Bondoc
Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro