marți, ianuarie 25, 2022

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin tot mai bogați, în timp ce majoritatea populației abia reușește să supraviețuiască, iar dacă guvernele nu vor lua măsuri împotriva acestui fenomen de adâncire a inegalității economice prin creșterea impozitelor asupra averilor și veniturilor celor „bogați”, întărirea rolului „statului social”, fixarea „salariului minim” etc., lucrurile se vor înrăutăți și mai mult. „Bogații” vor continua să strângă averi uriașe (și, de obicei, nemeritate), pe care le vor scoate din țară, ori, și  mai grav, le vor folosi pentru a obține putere politică pe care o vor folosi apoi pentru scopurile lor malefice. După cum arată rezultatele alegerilor desfășurate în România în ultimele trei decenii, sloganul luptei împotriva acestui fenomen are un puternic sprijin popular. Ne propunem să examinăm argumentele pro și contra acestei propagande alarmiste.

1. Conceptele de „egalitate” și „economie de piață”

Înainte de a analiza relația dintre egalitate și economia de piață este importantă clarificarea conținutului acestor două concepte.

Conceptul de „egalitate” are două sensuri diferite: egalitate de drepturi și egalitate de rezultate. Primul sens se inspiră din „Declarația drepturilor omului și cetățeanului”, adoptată în Franța în 1789 („Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi.”, frază urmată însă imediat de alta de inspirație colectivistă: „Deosebirile sociale nu pot fi întemeiate decât pe utilitate publică.”); ceea care a devenit ulterior dominantă a fost a doua frază și aceasta este cea care este proclamată formal în „Declarația universală a drepturilor omului” din 1948, care recunoaște o serie de drepturi (dreptul la muncă, securitate socială etc.). Acest prim sens este evident liberal și individualist, deoarece constă în recunoașterea demnității egale a fiecărui om, lăsându-i însă libertatea să-și croiască soarta în condițiile în care drepturile sale sunt respectate.

Al doilea sens este produsul unei concepții constructiviste asupra societății, deoarece consideră că se poate interfera cu rezultatele acțiunii umane și se poate impune o repartiție a avuției conformă cu un model decis de deținătorii puterii, conferind a priori drepturi unor indivizi asupra activității altora. Problema este că, procedând în modul acesta, se creează, în numele egalitarismului, noi inegalități, de exemplu, între cei care trăiesc prin eforturile lor și cei care profită de constrângerea organizată și exercitată prin stat; ori, încă, între cei care au acces la puterea politică, instrument presupus al egalitarismului, și cei lipsiți de putere.

Egalitatea economică este definită prin compararea unor aspecte particulare ale situației unei anumite persoane (venit, avere, șansă de a dobândi bunuri, grad de satisfacere a nevoilor, fericire, drepturi etc.) cu aspectele similare referitoare la altă persoană. Conform acestei abordări, diversitatea inerentă ființelor umane implică tratarea lor egală doar în ceea ce în privința anumitor aspecte, este adevărat, esențiale ale existenței lor, deși, în alte privințe, ele pot fi foarte inegale. Astfel, egalitatea economică este definită în termeni de distribuție corectă a veniturilor, averilor, șanselor, satisfacerii nevoilor, posibilității de a acționa în interes propriu ș.a.m.d.[1] Această abordare implică însă că în alte dimensiuni ale existenței lor ființele umane sunt inegale și că este greu, dacă nu imposibil, ca oamenii să fie egali în toate aspectele vieții lor.

Limitarea sferei conceptului de egalitate economică se explică prin modul în care teoria economică clasică și-a definit obiectul de studiu: motivaţiile și comportamentele oamenilor în viaţa economică. La fel ca orice teorie, teoria economică se folosește de abstracție, care este cea cea mai valoroasă scară a oricărei ştiinţe.[2] Știința economică tradițională abstrage anumite motive economice – maximizarea averii sub constrângerea existenței unui anumit venit şi dorinţa de a avea timp liber –, dar ţine seama că există și alte mobiluri decât cele economice (cum ar fi, de exemplu, obişnuinţa sau tradiţia), chiar şi în acele sfere ale vieţii care revin în mod obişnuit economiei.[3]

 Acest procedeu conduce direct la mult discutatul concept de homo oeconomicus prezentat pentru prima dată pe larg de J. St. Mill.[4] Acesta nu spune că economiștii trebuie să se ocupe de omul integral, așa cum este acesta, ci le limitează ambiţia la înțelegerea și prezicerea corectă a comportamentelor umane în viața economică. Mill operează, deci, cu un „om fictiv” (arhetip, model). În plus, el insistă că sfera economică este doar o parte a comportamentului uman.

Știința economică tradițională operează, deci, o dublă abstracţie: 1) comportamentele care sunt efectiv motivate de câştiguri pecuniare – care constituie obiectul său de studiu; și 2) comportamentele care implică „motivaţii de ordin diferit” – care constituie obiectul de studiu al altor științe sociale.

Acest mod de gândire, inițiat de economiștii clasici a fost dominant până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost transformat de către economia subiectivistă modernă, care a convertit teoria prețurilor de piață într-o teorie generală a alegerii umane.[5] În prezent, are loc o nouă revoluție în știința economică de natură să modifice bazele teoretice ale acestei discipline și să prefigureze schimbări importante în modul de înțelegere a unor aspecte importante ale activităţii economice a indivizilor şi întreprinderilor, ale funcţionării economiilor contemporane, politicii economice şi chiar ale vieţii sociale. Această nouă revoluţie este produsă de asimilarea în teoria economică a rezultatelor obţinute în cercetările din psihologie.[6]

„Economia de piață”, numită adesea și „capitalism”[7], desemnează un sistem economic în care oamenii posedă şi folosesc bunurile în conformitate cu interesul lor, iar preţurile se formează în mod liber, în funcţie de cererea şi oferta de pe piaţă.[8] Este vorba, deci, despre un ansamblu de elemente legate între ele, care permit producţia, repartiţia şi consumul bunurilor necesare vieţii unei colectivităţi umane. Ca urmare, „economia de piață” este considerată atât un sistem economic, cât şi un tip de organizare socială.

 Apărută dintr-o concepție și practică legate de viața economică în civilizația europeană începând cu secolul al XVI-lea, expresia „economie de piață” are în prezent un sens mai larg. Astfel, în literatură se disting economii de piață de tip anglo-saxon și economii sociale de tip german sau francez. Ca urmare, există concepții diferite atât cu privire la intervenția statului în economia de piață, cât și în privința egalității economice.

Procesul de auto-organizare al acestui sistem economico-social de diviziune a muncii în condiții de proprietate privată asupra mijloacelor de producție constituie una din problemele fundamentale ale ştiinţei economice, deoarece face ca sistemele economice să fie rezultate ale acţiunii umane, nu ale unui proiect uman. De aceea, procesul respectiv i-a preocupat în permanenţă pe toți marii economişti, de la A. Smith la L. Walras, L. Mises şi F. Hayek.

Astfel, L. Mises (1881-1973) a descris amănunțit economia de piață în capodopera sa, Acțiunea umană, apărută recent și în limba română.[9] El a arătat că piața este ordine, nu haos, iar sistemul de preţuri libere, singurul mijloc de coordonare a acţiunilor. Strălucitul discipol al lui Mises, F. Hayek (1899-1992), a demonstrat, la rândul său, că proprietăţile emergente ale unei economii (preţuri, structură, creştere etc.) sunt rezultatele scopurilor diverse şi disparate ale indivizilor dintr-o anumită comunitate.[10] Conform acestei demonstrații, în general, în spatele tuturor fenomenelor sociale nu stă un individ sau un grup social, ci o totalitate de acţiuni care au loc în cadrul unui sistem extrem de complex.[11] Concluzia care se desprinde din aceste analize fundamentale este că principala condiţie pentru asigurarea libertăţii şi emancipării personale, a eficacităţii şi eficienţei, bunăstării şi prosperităţii etc., este limitarea intervenţiei statului la domeniul său de competenţă specific (poliţie, justiţie, armată etc.) şi lăsarea cetăţenilor să gândească şi să acţioneze liber (laissez faire et laissez passer, le monde va de lui même). Dimpotrivă, cu cât intervenţia statului este mai amplă (fiscalitate, norme, reguli) şi autoritară (utilizarea legii şi a forţei), cu atât dezvoltarea economică este mai redusă.

Oamenii care interacţionează în economia de piaţă intră în relaţii cu o puternică încărcătură morală. Dimensiunea morală a acestor relaţii este inerentă elementelor constitutive ale economiei de piaţă – proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă –, indiferent de profitul pe care îl realizează întreprinzătorii, care nu este luat de la nimeni şi care, de aceea, le aparţine în mod legitim.[12]

În România, deceniile de propagandă anticapitalistă au lăsat urme adânci în mentalul colectiv românesc, ceea ce face ca sărăcia, șomajul, corupția etc., să fie atribuite cu un aer de verosimilitate capitalismului, nu reminiscențelor comunismului. Astfel, cuvântul „capitalism” a fost atât de compromis de propaganda comunistă încât chiar și acum, la treizeci de ani de la căderea comunismului, pare imposibil de reabilitat. După decenii în șir de anatemizare, acest termen este încă utilizat ca o sperietoare de către anticapitaliștii, antioccidentalii și antieuropenii din diverse părți ale eșichierului politic. Astfel, în discursurile unor politicieni, el servește pentru a acuza și discredita Occidentul, care „vrea să ne fure resursele”, „exploatează poporul român”, „ne vinde alimente contaminate” ș.a.m.d. Tot așa, în discuțiile televizate cu iz naționalist, cuvântul „capitalism” sau sinonime mai mult sau mai puțin inspirate ale acestuia (mercantilism, neoliberalism, libertarianism, imperialism, colonialism etc.) sunt folosite pentru a insulta și compromite adversarii politici a căror gândire economică se îndepărtează de modelul xenofob-autarhic ceaușist, care a redevenit, se pare, strategia economică oficială. Din motive pe care am încercat să le explicăm într-o altă lucrare, foarte mulți telespectatori acceptă cu ușurință, din păcate, aceste etichete puse pe diverse realități economice indezirabile.[13] Echivalarea valorilor europene cu „capitalismul sălbatic” sau „de cumetrie”, „acumularea primitivă de capital”, „colonialismul” etc., necesită clarificarea și revalorizarea acestui concept destul de simplu, bazat pe libertate și responsabilitate, dar care, la fel ca în comunism, este deformat, caricaturizat și folosit pentru a justifica distanțarea României de civilizația europeană.

2. Egalitarismul comunist

În societatea românească, ideea de egalitate nu este nici foarte veche și nici prea puternic împământenită. Ea a fost adusă din Occident pe valul mișcărilor revoluționare de către elitele revoluționare pașoptiste, însă asimilarea sa de către o populație majoritar rurală, conservatoare, nu a fost deplină. În ceea ce privește elitele occidentalizante, nici ele nu au promovat-o decât parțial la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului XX.[14]

Egalitatea a fost însă unul dintre elementele esențiale ale ideologiei comuniste. În iunie 1948, la puțin timp după ce au acaparat întreaga putere politică, comuniștii români, ajutaţi şi supravegheaţi îndeaproape de consilierii sovietici, au confiscat întreprinderile industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, resursele solului şi ale subsolului, valuta şi metalele prețioase etc. Din motive propagandistice, această operaţiune a fost numită ,,naţionalizare’’, însă, în realitate, ea a constat în deposedarea fără nici o despăgubire a mii şi mii de oameni de avutul lor obținut adesea prin munca mai multor generaţii. A urmat apoi exproprierea altor categorii de bunuri şi proprietăţi: cinematografele şi unităţile de sănatate, farmaciile, întreprinderilor chimice şi celelalte unităţii economice şi social-culturale, locuinţele celor declarați ,,duşmani ai poporului’’, terenurile, efectivul de animale şi inventarul agricol al proprietarilor de pământ care posedau terenuri de peste 50 ha, proprietăţile familiei regale, pământurile şcolilor confesionale, bunurile rurale ale instituţiilor sanitare particulare, proprietăţile bisericii greco-catolice etc. Confiscarea pe scară largă a bunurilor proprietate privată a continuat prin ,,colectivizarea’’ agriculturii (1949-1962), proces care constat în preluarea forţată şi comasarea cvsitotalităţii terenurile agricole din țară în ,,gospodării agricole colective’’ (GAC), numite ulterior, din motive propagandistice, ,,cooperative agricole de producţie (CAP). În deceniile următoare, au fost trecute în proprietatea statului alte și alte bunuri: casele cetăţenilor români care au plecat legal sau ilegal din ţară, terenurile pe care se aflau casele de locuit care depăşeau 250 mp, averile declarate ,,ilicite’’ ş.a.m.d. În modul acesta, s-a creat ,,economia socialistă’’ (,,economia planificată’’, ,,economia de comandă’’), care, în România, spre deosebire de alte ţări comuniste, a fost menţinută aproape nemodificată până la căderea comunismului.

În subsidiar, unele bunuri, numite și ele ,,proprietate a întregului popor’’ (locuinţe, centre de odihnă, policlinici şi spitale cu regim special, magazine cu circuit închis etc.), au fost puse la dispoziţia membrilor ,,nomenclaturii” (activişti de partid de rang înalt, cadre de conducere, birocraţi etc.), care s-au bucurat de o serie de privilegii menite să le răsplatească devotamentul şi să le întărească fidelitatea faţă de partid şi regim. Inegalităţile apărute în modul acesta au fost mult mai mari decât cele din societatea capitalistă, pe care comuniștii au pretins că o îngroapă. („Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”, G. Orwell, Ferma animalelor, 1945). Aceste inegalități nu au fost însă prea bine cunoscute de populaţie, din cauza secretului care înconjura lumea nomenclaturii şi a vălului propagandei, care exalta valorile egalitariste. Inegalităţile au devenit ceva mai vizibile în anii 1980, în condiţiile austerităţii la care regimul ceauşist a supus populaţia: drastice economii de curent, de gaze naturale, de produse de strictă necesitate (carne, ulei, zahăr, unt), de benzină etc. Lipsurile de tot felul, penuria de bunuri alimentare, foametea, frigul din ultimii ani de regim ceauşist, precum şi secretomania care privea aspectele practice ale vieţii de zi cu zi a persoanelor cu funcţii de conducere  au dat impresia că ,,burghezia roşie’’ are acces la o serie de bunuri pe care restul populaţiei nu le mai văzuse demult. Toţi aceşti factori au contribuit, fără îndoială, la alimentarea stării de nemulţumire a populaţiei, care, în decembrie 1989, a ieşit în stradă în marile oraşe şi a răsturnat comunismul.

În concluzie, egalitatea comunistă a fost egalitarism, adică o concepție constructivistă, bazată pe pretenția, irefutabilă în condițiile statului totalitar, că societatea românească poate fi modelată conform „visului de aur al omenirii” (N. Ceaușescu). Acest formidabil orgoliu intelectual presupune cunoașterea atât a obiectivelor membrilor societății – ca și cum infinita diversitate a acestor obiective individuale poate face obiectul unui proces reducționist de sinteză globală –, cât și a celor mai bune mijloace de a realiza aceste obiective, adică o cunoaștere perfectă a procesului de interacțiune complexă care constituie o societate.

 Ideologia comunistă egalitaristă a eșuat, deoarece nu a corespuns naturii profunde a ființei umane și aspirației sale spre libertate. După cum a arătat F. Hayek încă în 1944, această ideologie generează tendința permanentă a statului de a limita libertățile individuale, ceea ce duce la totalitarism și înrobire generală.[15]

3.  Efectele colaterale ale privatizării

După căderea comunismului, profund îndoctrinată din trecut, societatea românească a continuat să creadă în retorica egalitaristă a autorităţilor ,,emanate’’ din revoluţie şi a optat constant pentru menţinerea unui stat redistributor. Astfel, autorii primei constituţii post-comuniste a României (1991) au înscris în ea principiul că: ,,Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.’’ (art. 47 alin 1), iar această constituţie a fost votată cu o majoritate de 77,3%.

Ideea că statul poartă răspunderea pentru nivelul de trai al cetăţenilor, fie prin corectarea condiţiilor care dau naştere sărăciei, fie prin asigurarea unui anumit venit pentru persoanele sărace este împărtăşită şi în prezent de numeroşi politicieni, de o mare parte a elitelor româneşti şi, în general, de persoanele adulte din România, care nu se pot debarasa de trecutul ,,socialist’’, rămân receptive la ideile de colectivism, paternalism şi egalitarism şi rezistă reformelor politice, economice si morale necesare reintrării în normalitate.[16]

Transformarea economiei planificate în economie de piață a necesitat însă privatizarea întreprinderilor de stat și restituirea pământului deținut de cooperativele agricole (CAP). Acest proces a produs o formidabilă redistribuire a averilor între statul român și cetățeni, pe de o parte, și între grupurile sociale și zonele geografice, pe de altă parte. Efectele sale au devenit imediat vizibile, deoarece averile existente la un moment dat generează în viitor fluxuri de venituri și poziții de putere.

Printre indivizii care au sesizat şi au valorificat oportunităţile create de privatizare s-au aflat şi numeroşi membri ai vechii elite, care şi-au folosit relaţiile şi vechea lor poziţie în „nomenclatură” pentru a se „converti” în oameni de afaceri.[17] Privatizarea a consolidat avantajele acestor indivizi bine plasați și i-a transformat în „baroni roșii”, cum i-au numit gazetarii. („la vremuri noi, tot NOI”-I. L. Caragiale, 1907). Conflictele de interese între acești „îmbogățiți de tranziție”, respectiv între ei și restul societății au fost puternice și permanente, însă în România nu au dus la acte de violență, ori la mișcări sociale de amploare, cu excepția mineriadelor, care au fost mai degrabă acțiuni sprijinite de guvern împotriva opoziției politice, decât răfuieli între persoanele particulare. După cum arată sociologul V. Pasti, ceea ce a împiedicat generalizarea acestor conflicte și destrămarea societăţii, chiar şi în condiţiile unui evoluţii descendente a acesteia pe termen lung, a fost tocmai dinamica socială extrem de rapidă a societăţii, o dinamică în care ascensiunile şi decăderile aveau loc în intervale scurte de timp şi antrenau grupuri relativ mari de populaţie.[18]

Interesele divergente și adesea conflictuale ale plutocraților erei postcomuniste au fost soluționate mai degrabă în stil à la roumaine prin neplata datoriilor (arierate), troc, „firme căpușă”, nerambursarea împrumuturilor luate de la bănci, coruperea birocraților, demnitarilor și magistraților, denunțarea adversarilor ș.a.m.d.

Pe lângă privatizare, au existat și alte mijloace care au fost folosite pe scară largă pentru crearea și sporirea noilor averi: încălcarea embargoului impus de NATO în timpul războiului din Iugoslavia, fixarea prețurilor la energie și la alte produse declarate de „primă necesitate”, reducerile sau scutirile de impozite, taxele vamale protecționiste, acordarea preferențială de autorizații de import sau export, anularea datoriilor către bănci sau pur și simplu devalorizarea acestor datorii ca urmare a inflației etc.

Numeroase relatări de presă din ultimele trei decenii arată că aceste practici au proliferat și s-au extins treptat de la un sector economic la altul, dând naștere amintitului „capitalism de cumetrie” (I. Iliescu, 2002). Ele au ajuns în cele din urmă la acest element-cheie al sistemului economic care este sistemul fiscal, căruia i-au conferit caracteristicile actuale: impozite mici asupra averilor, pensii speciale, contribuții de sănătate și asigurări sociale mari asupra veniturilor din muncă, reduceri și scutiri de impozite și alte avantaje fiscale, subvenții vizibile sau ascunse, slaba colectare a veniturilor bugetului de stat ș.a.m.d. Ca urmare, sistemului fiscal actual poate fi considerat faza finală a privatizării, atâta și așa cum s-a făcut în România. Acest sistem reflectă acapararea principalelor funcții ale statului de către grupurile de interese financiare și economice, care au devenit astfel grupuri socio-politice autonome. Pentru a desemna statul capturat de aceste grupuri, economistul bănățean V. Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, folosește metafora „feudalism moldo-valah”.[19]

Am menționat că averile actuale sunt o garanție pentru veniturile și pozițiile sociale viitoare. Iar ceea ce este adevărat pentru grupurile sociale este valabil și pentru familii. În mod normal, în societățile occidentale contemporane, circulația proprietăților este permanentă, dar redusă ca amploare. Formarea marilor averi într-o singură generație este, fără îndoială, un fenomen spectaculos, adesea scandalos și adesea admirat, dar întotdeauna excepțional. Soarta familiilor se hotărăște pe parcursul vieții mai multor generații, deoarece depinde de numeroși factori: numărul moștenitorilor, educație, mariaje, mobilitate geografică, alegerea activității principale, șansă ș.a.m.d. În România, la fel ca în celelalte țări foste comuniste, importanța și rapiditatea transferurilor de proprietate au făcut ca acești factori să-și piardă importanța. Unii indivizi din generația matură la căderea comunismului au acționat nu pe baza puterii explicite sau implicite oferite de proveniența lor familială, adesea foarte modestă, ci s-au folosit pur și simplu de o ocazie nesperată, unică și efemeră de a se îmbogăți, dar care va influența, probabil, viitorul familiilor lor pe parcursul vieții mai multe generații.

Concomitent cu această îmbogățire peste noapte, transformările sistemice ale economiei și societății au dus la devalorizarea unor componente odinioară importante ale zestrei cognitive a indivizilor. Cunoștințe tradițional respectate, dobândite prin studii temeinice și de lungă durată, și-au pierdut caracterul de mijloace de ascensiune profesională și socială prețuite tradițional de societatea românească („ai carte, ai parte”) și care și-au păstrat valabilitatea într-o anumită măsură și în comunism. Inginerii, cercetătorii, profesorii etc., au devenit mai puțin bine situați din punct de vedere social decât „buticarii”, „privații”, „bișnițarii” etc.

Suprapunerea acestor procese de redistribuire au creat un cadru social în care operațiunile lipsite de scrupule au devenit justificabile și, pentru anumite categorii de populație, pe deplin justificate. O formă de manifestare a acestui nou cadru social, caracterizat prin apariția și dezvoltarea sentimentului că totul este permis, este toleranța față de comportamentul indivizilor care încalcă legea. Într-un moment de cotitură a istoriei, totul pare posibil și este realmente considerat așa de societate, atât urcarea pe culmi ale bogăției, cât și căderea în cea mai neagră sărăcie.

Problema este că acest fenomen înseamnă nu atât de contestarea regulile sociale ale vechiului sistem, cât respingerea a însuși principiului regulilor sociale, adică refuzarea oricăror limite impuse de societate intereselor individuale. Adepții privatizării au crezut că aceasta va elimina bazele vechii societăți. În realitate, privatizarea postcomunistă a dus neintenționat la subminarea ideii de societate însăși. Deși sunt mai puțin spectaculoase decât confruntarea deschisă a intereselor plutocrației, consecințele acestui proces de disoluție socială nu sunt mai puțin importante. Ele pot fi chiar foarte grave, deoarece, dacă „totul este posibil”, atunci „totul este posibil”, ceea ce face ca barierele naturale și morale ale răspândirii violenței în societate să dispară.

4. Compatibilitatea dintre inegalitate și economia de piață

Dacă privatizarea și celelalte transformări instituționale implicate de transformarea economiei planificate în economie de piață au creat și amplificat inegalitatea economică, se pune problema utilității publice a acesteia, în concordanță cu prevederile „Declarațiilor…” menționate la începutul acestui articol.

După cum am arătat, în literatură există concepții diferite cu privire la modul de funcționare a economiei de piață, la intervenția statului în acest tip de economie și la relația acestui sistem economic cu egalitatea. O primă concepție este că economia de piață funcționează ca un joc cu sumă nulă, în care orice câștig al unui participant provine din pierderea suferită de alt participant. Deși în lumea contemporană există foarte multă bogăție, incomparabil mai multă decât în oricare altă epocă istorică, inegalitatea în repartiția acesteia arată că averile acumulate de indivizii din vârful societății își au originea în paupertatea celor la baza piramidei sociale. Această concepție este susținută nu numai de către anticapitaliștii mai vechi sau mai noi din România, ci de către unii prestigioși economiști contemporani, de inspirație keynesiană sau marxistă, cum ar fi J. Stiglitz[20], P. Krugman[21], Th. Piketty[22] etc.

Această concepție ignoră însă factorul producție. Dacă volumul producției crește, avuția crește și ea și nu este neapărat necesar ca câștigul unei persoane să provină din pierderea altei persoane. Aceasta nu înseamnă, desigur, că un individ nu se poate îmbogăți pe seama altuia, de exemplu, furându-i bunurile, ci doar că creșterea inegalității în sine nu constituie o dovadă că cineva a fost jefuit, exploatat, înșelat etc. Înseamnă doar că economia de piață nu funcționează ca un joc cu sumă nulă.

Ca urmare, inegalitatea nu trebuie confundată cu sărăcia. Faptul că România este țara cu cel mai mare procentaj al celor cu risc de sărăcie și excluziune socială din UE este adevărat, însă trebuie spus, pe de altă parte, că procentajul respectiv s-a redus pe măsură ce economia de piață a început să funcționeze și să-și arate roadele: acest procent a fost 47% în 2007, anul intrării în UE, iar apoi a coborât la 40,3% în 2014, 38,9% în 2018, 36,3% în 2019 și 35,8% în 2020.[23] Inegalitatea economică este perfect compatibilă, deci, cu creșterea generală a bunăstării, iar creșterea inegalității este perfect compatibilă cu o societate în care cea mai mare parte a membrilor trăiesc mai bine ca în trecut. Dacă veniturile celor mai săraci cetățeni români s-ar dubla, iar veniturile celor mai bogați s-ar tripla, inegalitatea ar crește dramatic, dar fiecare cetățean ar fi mai bogat ca înainte și, probabil, ar trăi mai bine. Inegalitatea se referă la diferențe, nu la privațiune, iar diferența în sine nu este cu nimic suspectă sau contestabilă.

A doua concepție este că bogăția este creată de societate în ansamblul său și, deci, trebuie împărțită în mod echitabil. Deși conceptul de „avuție națională” este încetățenit de mult timp în știința economică, fiind introdus încă de A. Smith, acesta este un concept vag și greu de măsurat. Oricum, în pofida denumirii sale, avuția nu aparține națiunii, nici măcar în cazul în care este declarată „proprietate a întregului popor” ca în comunism, ci indivizilor care o dețin, folosesc și dispun asupra ei. Căci, încă din dreptul roman, proprietatea adevărată este jus utendi, jus fruendi și jus abutendi. Deoarece, în economia de piață, proprietatea este reală, nu o ficțiune propagandistică, avuția „națională” se compune din bunuri și din alte lucruri de valoare (brevete, invenţii, mărci etc.), create de anumiți indivizi (lucrând adesea împreună în grupuri) și aparține, de fapt și de drept, anumitor persoane. Ea nu este acordată de societate ca act de caritate, ci este produsă și comercializată de oamenii care o creează. Pentru a o „distribui” și „redistribui”, societatea trebuie mai întâi să deposedeze oamenii de bunurile pe care le-au produs.

Ambele concepții amintite implică o atitudine critică față de inegalitatea economică. Dacă bogăția este o mărime fixă sau este creată de „societate în ansamblu”, înseamnă că idealul este egalitatea economică, iar abaterile de la acest ideal sunt prima facie nejustificate. Însă, dacă bogăția este creată de indivizi, nu există nici un motiv ca ei să fie egali din punct de vedere economic. Indivizii care alcătuiesc societatea sunt evident inegali din mai toate punctele de vedere: înălțime, forță, inteligență, frumusețe, cumpătare, ambiție, etica muncii, caracter moral etc. Aceste deosebiri implică în mod necesar inegalitatea condiției lor economice și nu există nici un motiv ca această inegalitate să fie privită cu îngrijorare sau ostilitate. Dacă bogăția este produsă de indivizi, nu există nici un motiv pentru a crede că egalitatea economică este un ideal sau că inegalitatea economică necesită o justificare specială. Dimpotrivă, inegalitate este inevitabilă, deoarece este produsă în mod obiectiv de economia de piață.

Analiza de mai sus nu sugerează că diferențele de productivitate ale indivizilor constituie singura cauză a inegalității economice. Inegalitatea economică poate proveni și din nedreptate. De aceea, pentru a judeca inegalitatea, este necesară identificarea clară a câștigătorilor, perdanților și cauzelor sale.

A spune că cineva își „câștigă” venitul înseamnă că el produce bunurile a căror vânzare îi aduce venitul respectiv. Într-o economie bazată pe proprietatea privată, diviziunea muncii și schimbul liber de mărfuri, veniturile indivizilor sunt contraprestaţia obţinută de ei pentru o prestaţie realizată în virtutea unor contracte încheiate cu alţi indivizi, în funcţie de condiţiile pieţei; fiecare individ obţine de la alţi indivizi, pentru contribuţia sa, o cantitate de bani sau de bunuri care depinde de valoarea pe care ceilalţi membri ai societăţii o atribuie contribuţiei sale. Aceste relaţii sunt întemeiate pe cunoscutele principii din dreptul roman: do ut des; do ut facias; facio ut des; facto ut facias.

Expresiile juridice de mai sus, vechi de peste două mii de ani, sintetizează morala economiei de piaţă pe care reprezentanții școlii austriece o discută pe larg în lucrările lor.[24] În acest tip de economie, fiecare individ primeşte pentru ceea ce vinde sau ceea ce face ceva ce partenerul său consideră a fi valoarea bunului sau a serviciului pe care el îl oferă pe piaţă. Ca urmare, demonstrează convingător Hayek, sintagma ,,justiţie socială’’ nu are nici o semnificaţie reală, chiar dacă se presupune că politicienii paternalişti au cele mai bune intenții posibile. „Justiția socială”, avertizează el, este un miraj. Căci, piața nu recompensează un merit ipotetic. Ea nu are o funcţie morală, ci una economică: piaţa face ca produsele să ajungă în mâinile celor care doresc să le aibă şi au posibilitatea să le plătească, oferind în schimb bani, ori alte bunuri sau servicii. Mecanismul prin care piaţa îndeplineşte acest rol este efectuarea liberă de tranzacţii cu bunuri sau servicii: aceste tranzacţii constituie modalitatea prin care un individ se arată capabil să ofere altor indivizi un bun sau un serviciu pe care aceştia din urmă îl consideră suficient de util astfel încât să fie dispuşi să plătească vânzătorului un anumit preț pentru a dobândi bunul sau serviciul respectiv. Existenţa unui asemenea mecanism este esenţială pentru o societate mare, deoarece, într-o asemenea societate, spre deosebire de comunităţile umane mici, nu există nici o modalitate ,,obiectivă’’ sau ,,ştiinţifică’’ de măsurare a „adevăratului merit”, „adevăratei valori” sau „adevăratei nevoi” a unui individ sau a anumitor grupuri de indivizi. Toate aceste elemente sunt rezultatul aprecierii personale a fiecărui membru al societăţii.

5. Remarci finale

Indiferent de proveniența sa – „greaua moștenire a epocii comuniste, privatizarea și celelalte transformări instituționale de după căderea comunismului, funcționarea însăși a economiei de piață –, inegalitatea economică este inerentă economiei de piață. În acest tip de economie, inegalitatea economică creată de forțelor cererii și ofertei, care determină prețurile și formarea veniturilor, poate fi totuși atenuată, deși egalitatea este discutabilă sub aspectul utilității sale publice și a mijloacelor de realizare. În general, nu inegalitatea economică este însă cea care trebuie combătută, ci sărăcia. Iar cea mai bună cale de combatere a sărăciei este creșterea economică pe care economia de piață însăși o generează, desigur, dacă funcționarea sa normală nu este împiedicată prin ingerințele statului.

O asemenea ingerință este redistribuirea averilor și veniturilor prin mijloace politice de spoliere a unor indivizi şi de căpătuire a altora. Aceasta nu doar că încurajează lenea și „vânarea de rente”[25], ci este și imposibil de realizat într-o societate de oameni liberi, în care factorii de producție și bunurile de consum sunt proprietate privată, iar „naționalizarea” lor este considerată de societate nedreaptă și imorală. Într-o astfel de lume, egalitatea privită ca „drept” asupra anumitor lucruri nu se poate justifica decât în anumite condiții și doar pentru persoanele care nu au capacitatea de a obține ele însele bunurile pentru satisfacerea nevoilor lor primare (minori, bătrâni, invalizi etc.).

Omul care aspiră la împlinirea de sine este întotdeauna nemulțumit. A nega tensiunea între a avea și a fi înseamnă a nega natura umană, cu toate că marii maeştri spirituali au făcut din alternativa dintre acestea o temă centrală a sistemelor lor de gândire. Sentimentul de nemulțumire și dorința de îmbunătățire a condiției proprii au însoțit tot timpul umanitatea în căutarea umanității sale, i-a apropiat pe oameni de ținta lor, dar i-a și separat în privința căilor pe care le-au ales și urmat pentru a se împlini ca oameni. Raritatea bunurilor, insatisfacția de a nu le avea și speranța de a le dobândi sunt trăsături comune ale condiției umane. Însă această egalitate ontologică nu se poate traduce în nici un caz printr-o egală condiție materială sau intelectuală, deoarece esența naturii umane este ca fiecare om să fie unic, individual, incomparabil și irepetabil.

Urmărirea țelului propriu nu se poate face decât în libertatea. Egalitatea se merită, se câștigă, mai degrabă decât se dăruiește de alții. Ea nu este statică, nu este cantitativă și nu este niciodată realizată. Ea se exprimă prin capacitatea fiecăruia de a progresa demn, de a merge către țelul său, care nu este al altuia și nici al societății din care face parte.


[1]-A. Callinicos, Equality, Cambridge, UK: Polity Press; Malden, MA: Blackwell Publishers, 2000. –

[2]-N. Georgescu-Roegen, Legea entropiei și procesul economic, Editura Expert, Bucureşti, 1996, p. 333.

[3]-Reamintim că A. Smith a ajuns la problema naturii avuției și cauzelor ei prin studiul sentimentelor morale. (The Theory of Moral Semtiments, 1759).

[4]-J. St. Mill, On the Definition of Political Economy and on the Method of Investigation Proper to It (1836), Routledge/Thoemmes, 1997.

[5]-L. Mises, Acțiunea umană, Colecția „Biblioteca Băncii Naționale a României”, serie nouă, Curtea Veche, București, 2018, p. 19.

[6]-S. Cerna, Noua revoluție din știința economică și identitatea morală a lui homo oeconomicus, http://www.contributors.ro/cultura/noua-revolutie-din-stiinta-economica-si-identitateamorala-a-lui-homo-oeconomicus/

[7]– Cuvântul „capitalism” provine de la „capital”, care derivă, la rândul său, de la „caput, capitalis, e”=capete de vite (lat.), identificate odinioară cu bogăţia în general. El este atestat pentru prima dată în 1850 în scrierile lui L. Blanc, un politician și istoric francez de orientare politică socialistă. A rămas însă puțin utilizat, fiind ignorat chiar și de către Marx în celebra sa carte, „Capitalul”, apărută în 1867. Termenul a pătruns cu toată forța în discuțiile politice doar la începutul secolului XX, și anume ca antonim al socialismului. În mediile științifice, el a fost validat prin strălucita carte a lui Werner Sombart, „Der Moderne Kapitalismus” (1902). Deși nu a fost folosit de Marx, acest cuvânt a fost încorporat în mod destul de firesc în concepția marxistă, după care istoria omenirii cuprinde următoarele orânduiri sociale (moduri de producție): comuna primitivă, sclavagismul, feudalismul, capitalismul și comunismul (numit în prima sa etapă „socialism”). Cuvântul „capitalism” este, deci, polisemic, fiind utilizat atât în politică și ideologie, cât și în limbajul științific. De aici, probabil, ambiguitatea destinului său.

[8] -G. Paul, R. Stuart, C. Robert, Comparing Economics Systems in the Twenty-Firts Century, George Hoffman, 2004, p. 538.

[9] -L. Mises, Acțiunea umană, ed. cit.

[10]-F. Hayek, Utilizarea cunoașterii în societate, în: F. Hayek, Individualism și ordine economică, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2014, p. 81-93.

[11]-F. Hayek, Constituţia libertăţii, Institutul European Iaşi, 1998.

[12] -S. Cerna, Dimensiunea morală a economiei de piață, 

http://www.contributors.ro/economie/dimensiunea-morala-a-economiei-de-piata/

[13]-S. Cerna, Mentalitatea anticapitalistă: o mare problemă a României,

http://www.contributors.ro/economie/mentalitatea-anticapitalista-o-mare-problema-a-romaniei/

[14]-F. Abraham, Ideea de (in)egalitate la români. Observații de ordin istoric,

[15]-F. Hayek, Drumul către servitute, (1944), Humanitas, București, 1993, 2014.

[16]-S. Cerna, Pericolele şi morala îndoielnică ale statului social, SINTEZA, Nr. 49, Februarie-Martie 2018, p. 116-124, republic. în vol. Bănățeni pentru viitorul României, Editura Waldpress, Timișoara, 2019, p. 44-58, https://www.contributors.ro/morala-indoielnica-%C8%99i-pericolele-statului-social/; Salariul minim și stafia comunismului, http://www.contributors.ro/cultura/salariul-minim-%C8%99i-stafia-comunismului/; Mentalitatea anticapitalistă: o mare problemă a României, 

http://www.contributors.ro/economie/mentalitatea-anticapitalista-o-mare-problema-a-romaniei/; Drumul înapoi către servitute, https://www.contributors.ro/drumul-inapoi-catre-servitute/

[17]-T. Gallagher, Furtul unei naţiuni. România de la comunism încoace, Humanitas, Bucureşti, 2004; V. Pasti, România în tranziţie. Căderea în viitor, Editura Nemira, Bucureşti, 1995; M. Oprea, Moştenitorii securităţii, Humanitas, Bucureşti, 2004; S. Cerna, Tranziţia şi grupurile de interese, Oeconomica, 2, 2011, p. 15-27, http://ecol.ro/content/tranzitia-si-grupurile-de-interese.

A se viziona și filmul documentar al lui A. Solomon, Kapitalism-rețeta noastră secretă, https://www.youtube.com/watch?v=H0jIgkYJdIg

[18] -V. Pasti, Noul capitalism românesc, Polirom, Iași, 2006, p. 62.

[19] -V. Roman, Feudalismul moldo-valah, ArtPres, Timișoara, 2019.

[20]-J. Stiglitz, The Price of Inequality, Norton, New York, 2013.

[21]-P. Krugman The Conscience of a Liberal, Norton, New York, 2009.

[22]-Th. Piketty, Capital et idéologie, Seuil, 2019.

[23]-Eurostat, https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ilc_peps01n/default/table?lang=en

[24]-L. Mises, op. cit., p. 849-869; F. Hayek, Drept, legislație și libertate, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 213, p. 189-380.

[25]-„Vânarea de rente” (rent seeking) este un concept economic care desemnează unui câştig prin manipularea şi exploatarea mediului economic şi politic, mai degrabă decât printr-o activitate economică susceptibilă să sporească avuţia. După cum se arată în literatură (G. Tullock G., The Welfare Costs of Tariffs, Monopolies and Theft, Western Economic Journal 5 (3), 1967, p. 224–232; A Krueger, The Political Economy of the Rent-Seeking Society, American Economic Review, 64 (3), 1974, p. 291–303.), vânarea de rente apare în legătură cu serviciile și programele sociale finanțate de stat.

Distribuie acest articol

88 COMENTARII

  1. Interesant eseu, multumim.
    Daca e sa criticam capitalismul „clasic” (nu corporatismul!), o putem face intr-un singur punct, calcaiul lui Ahile al acestui sistem: inevitabil va rezulta o patura de perdanti, si nu neaparat din vina lor. Acesti perdanti nu trebuie lasati niciodata in urma, sau vei avea o revolutie anticapitalista (comunista etc).
    Inegalitatea de rezultat e ceva firesc, dar invidia e lucru dracesc.

    • La invidie daca se adauga o bruma de pozitivism se poate transforma in competitivitate – adica daca ala a putut io nu pot??? – si cred ca asa mai crapa un drac, poate chiar doi…

    • Cu cat reusesti sa atragi mai multe invetitii private cu atat creezi mai multe locuri de munca, mai multa prosperitate, mai putini someri si mai putini perdanti. Interventiile statului prin parghiile monetare si fiscale sunt justificate. In rest, fara capitalism, fara investitiile masive din partea sectorului privat (si fara angajatori) nu poate exista nicio plasa sociala. Statul sa isi vada de buna guvernare, colectarea eficienta a taxelor, politici bugetare si fiscale coerente, si servicii publice de calitate.

      P.S. In fostul lagar socialist, majoritatea formatiunilor politice, pe de o parte exploateaza sentimentul nationalismului primitiv de grota ramas adanc insurubat in constiinta colectiva a oamenilor (propaganda „noi vs ei”, „capitalul strain” vine se ne exploateze, vin strainii din Vest sa castige bani pe spinarea noastra, etc) iar pe cealalta parte, vorbesc despre asigurarea plasei sociale, fara a mentiona insa sursa finantarii. Probabil ca insinueaza o incasare de dividende grase de la intreprinderile de stat (vezi monopolul mostenit in sectorul energetic, etc). Cu alte cuvinte, liderii politici din fruntea statului sunt marii angajatori, mari oameni de afaceri, asiguratorii plasei sociale, a securitatii energetice si militare, salvatorii neamului, traa-la-laa. Ca doar asta este ce insinueaza si ce promit ei alegatorilor!

    • Numiti un sistem in care nu exista o patura de ‘perdanti’! Daca pe cei mai saraci ii numiti asa, atunci capitalismul e sistemul care produce cea mai putin numeroasa patura de ‘perdanti’!

  2. Egalitatea sau egalitarismul ? Egalitatea de sanse are in ,conceptul capitalist ,rolul de a permite tuturor cetatenilor care vor , doresc si pot n a participa la cresterea personala a conditiilor de viata si la dezvoltarea societatii prin ceea ce acesti indivizi pot realiza pe parcursul propriei vieti sau pe parcursul existential al unor intregi generatii .Egalitatea nu este totuna cu egalitarismul promovat de sistemul Comunist. Egalitatea ,ca si formula comparabila intre cetatenii unui Stat ,nu se referea la egalitarismul social ci se refera la posibilitatea de a compara segmente de populatie ce se misca economic in sectoare asemanatoare si care intra in concurenta (factor declansator al dezvoltarii ) tocmai din motivul ce tine de egalitatea de sanse a tuturor participantilor . Totul este astfel intr-o continua miscare . Firmele se nasc , traiesc si mor , fapt care nu modifica aceasta lupta permanenta ce tinde spre a egaliza valorile si nu spre a egaliza veniturile .Statul ,este acela care pune la dispozitia jucatorilor economici mijloacele ,de tot felul , de la cele juridice la capacitatile administrative necesare in formarea unui concept numit „capitalist”. In acelasi timp Statul are si obligatia de a redistribui o parte din veniturile obtinute pri colectare si de a ajuta pe acei cetateni care din , cvasi motive , nu se pot regasi in sistemul capitalist al dezvoltarii .Asa cum bine se spune , fiecare dintre noi , este unic si nu toti putem fi parte , la un nivel de exceptie , la dezvoltarea societatii .Sistemul Comunist a cazut tocmai din acest motiv .Costurile de productie a produsului finit erau mult superioare sumelor obtinute prin vinzarea produselor in piata libera .Diferenta era luata din valoarea muncii fiecarui cetatean si din privatiunile ,de tot felul,la care cetateanul era supus urmare a dezechilbrelor economice .Ceea ce traim, in aceste zile, ne apare in fata ca un melanj intre o societatea Capitalista si cea a unei societati ce doreste a tine seama si de partea cetateneasca mai putin combativa economic a societatii .Dezvoltarea tehnologica a facut posibila necesitatea aparitiei unei forme de egalitate (cu nuante de egalitarism ) in societatile actuale urmare a posibilitatii de cunostere imediata a nevoilor ,de orisicare fel ,cetatenilor. Totul este la un clic distanta .Marea problema este insa capacitatea mica de colectare a taxelor si impozitelor datorate Statului de catre cetateni , firme etc .Doar disparitia platiilor facute cash poate rezolva in totalitate problema .Romania se afla , in comparatie cu multe alte state din UE ,mult in urma acestor colectari ca si suma finala obtinuta .
    UE incearca diferite modalitati prin care modalitatea cheltuirii banilor„ sa fie la vedere ”asa cum se intimpla in PNNR dar impotrivirea unor entitati politice si economice este foarte mare .Ceea ce vedem ca se intimpla si politic in Romania este partial parte si al acestui scenariu .

  3. Bun articol, poate putin prea lung, ii va speria pe multi.

    Nemtii au, asa numita, economie de piata sociala, prin care se incearca sa se amortizeze anumite aspecte negative ale pietii libere. Unul dintre ele fiind tendinta pietii de a se forma carteluri. La aceasta se adauga diferite aspecte sociale precum sanatatea, educatia, etc. A functionat f bine multi ani, cit a fost un echilibru intre piata libera si „social”. Acum factorul social tinde, prezentat si prin isteria ecologica, sa devina preponderent ceea ce va duce la distrugerea sistemului. E frumoasa zicala, statul ii incurajeaza pe cei puternici si-i protejeaza pe cei slabi.

    • Deriva spre „social” e in evitabilă de fiecare dată când statul se amestecă în economie. În cazul Germaniei e (încă) un proces relativ lent de „socializare” deci există toți șanse de întoarcere din drum înaintea saltului în prăpastie…

      • Chiar asa? Trump se ratoia la guvernatoarea FED-ului ca Germania si Zona Euro se imprumuta la dobanzi mai mici decat SUA. Imi aduc aminte si de laudele inedite ale „marelui geniu” despre fantasticul lui deal cu China (la exporturi de „boabe de soia”;) https://www.ewg.org/interactive-maps/2021-farm-subsidies-ballooned-under-trump/

        P.S. „Marea Depresie” a evidentiat ca fara interventiile statului (politicile bugetare /fiscale si monetare) economiile intra in crize economice sub sub forma unui „L” luung. Avand in vedere ca viata speciei homo-sapiens este „limitata”, oamenii (in special cei din economiile dezvoltate obisnuiti cu un nivel ridicat de viata) nu au rabdare sa astepte in saracie vreo 20-30 de ani, pana economia se relanseaza singura.

        https://www.britannica.com/event/Great-Depression/Sources-of-recovery

        https://www.archives.gov/research/still-pictures/new-deal

        • Marea Depresie” a evidentiat ca fara interventiile statului
          ….
          Asta imi aduce aminte de poanta, casatoria e posibilitatea de a rezolva in doi problemele pe care nu le-ai fi avut daca erai singur. Statele provoaca nasoale si mai apoi pozeaza in salvatori

          • @Neamtu tiganu
            Teoretic vorbind, ma numar si eu printre adeptii Scolii de la Chicago, Adam Smith, Mises, et al. Iesit insa proaspat de pe bancile universitatii (in urma crizei imobiliare a statelor-tigru din SE- Asiei, urmata de criza dot.com din anul 2000) am ajuns repede la concluzia ca „practica” ne omoara! Aratati-mi si mie o economie functionala (Top-50 sa zicem) care planeaza asa… singura, unde pilotii stau intinsi pe spate si rasfoiesc reviste, fara a pune mana pe carma, sau fara a apasa pe butoanele monetare si fiscale. Va rog sa nu imi veniti cu exemplele paradiselor fiscale gen Monaco, Macau, HK, Lichtenstein, Singapore, Dubai, Cayman Island, Bahamas, Bermuda, etc sau cu regatele din Golf (Kuweit, Qatar, etc) pe unde balteste petrolul la o densitate extrem de mica a locuitorilor pe kilometru patrat.

            P.S. Pe de o parte, va pozati fatis in adeptul pastrarii mostenirii comuniste (monopolul energetic „de stat”), iar pe cealalta parte (cand vine vorba de stimularea investitiilor in tranzitie energetica) va pozati in marele adept al Scolii de la Chicago, interventionism zero in economia nationala, eliminarea totala a parghiilor fiscale, etc. Se observa usor cu ochiul liber (de la distanta;) ca ceva e cam putred prin Danemarca.

          • @Neamtu Țiganu _ „Statele provoaca nasoale si mai apoi pozeaza in salvatori”

            Ciclurile economice reprezinta unul dintre domeniile științelor economice in care K Marx a avut o importanta contribuție. Ele sunt inerente economiilor de piata, capitaliste, dar si celor socialiste, ca forme particulare ale lor.

            Lectura din Marx nu este intrutotul dăunătoare, e necesar doar oarece discernământ. :)

        • Da avut perfectă dreptate. FED a ridicat ratele dobânzilor rapid imediat ce trump a câștiga alegerile în 2016, după ce o menținuse în jur de 0 în cei 8 ani ai lui Obama. Stângacii de acolo sperau să adâncească la începutul președinției lui Trump recesiunea lăsată moștenire de Obama. Din fericire economia americană a înflorit rapid de pe urma dereglementărilor și reformei fiscale a lui Trump a fost destul de solidă ca să suporte presiunea dobânzilor și a crescut mult mai repede ca rata dobânzii, menținând în același timp un preț foarte redus la energie în pofida creșterii.

          În ce privește afacerea cu soia, chinezii au încercat să ruineze agricultura americană blocând importurile agricole americane după ce Trump a introdus sancțiunile împotriva lor în 2018. pentru a evita prăbușirea preșurilor Trump a cumpărat o bună parte a producției agricole nevândute de la fermieri pentru rezerva federală ceea ce e menținut prețurile. Stânga a zbierat cu spume la gură că aia e subvenție ilegală. China ca orice țară comunistă e incapabilă să se hrănească singură și cam tot ce spera să cumpere la prețuri de nimic de la fermierii americani se dusese la rezerva federală. Penuria a provocat explozia prețurilor la alimente în China. Spre sfârșitul lui 2019 kg de carne de porc (aliment esențial acolo) ajunsese spre $5 – preț fabulos pentru sărăcia chinezilor și apărea tot mai acut riscul răscoalelor.

          Statul chinez a fost forțat să să negocieze cu Trump vânzarea produselor agricole din rezerva federală. Omul le-a vândut dar la prețuri oneroase. Soia (furaj esențial pentru porci) a fost vândută dacă îmi amintesc corect la un preț de 3 ori mai mare decât cel plătit fermierilor. Toată lumea a fost fericită: Fermierii și-au luat banii, federalii au făcut profituri frumoase, iar chinezii au plătit facturile. Care e problema?

          Altfel spus el a aplicat principiul fundamental el economiei, pe care stângacii ca dumneavoastră nu-l pricepeți nicicum: „Buy low, sell high” Vedeți? Asta înseamnă să te pricepi la economie. De aia are Trump are domenii cu terenuri de golf iar dumneavoastră veți locui mereu într-o garsonieră închiriată…

          Diferența între cineva care înțelege economie și cineva ce nu o pricepe s-a văzut imediat după instalarea administrației Biden. În câteva luni politicile zgublilitice ale lui Biden au dus prețurile energiei la cer și inflația la maximul ultimilor 40 de ani. Valul s-a repercutat imediat în toată lumea arătând cât de mult depinde restul lumii de economia americană…

          • @Svejk
            Frumusel ai scaldat-o (vanzatorii boabelor de soia au fost fermierii -beneficiarii subventiilor, nicidecum Casa Alba;) Apoi, mai usor cu etichetarile. Daca consider ca interventia statului este necesara(prin ale sale politici bugetare, fiscale, monetare intalnite in toate economiile dezvoltate (inclusiv in SUA lui Trump) nu inseamna ca sunt un adept al partidelor socialiste. Asadar domnilor pseudo-idealogi de dreapta, haideti odata cu reformele mult asteptate de cetateni, i.e. descentralizarea administrativa, desfintarea „monopolului de stat” in sectorul energetic, justitie independenta, meritocratie, buna guvernare, absorbtia fondurilor europene, atragerea investitiilor private, samd.

            • În mintea dumneavoastră statul e ceva care pierde mereu. În mintea unuia ca Trump statul e o afacere ce trebuie să meargă în profit. Și a demonstrat că e foarte ușor să faci asta.

              Cu ocazia meciului cu chinezii a demonstrat că e ușor să-ți atingi obiectivele de politică externă să-ți aperi interese și să scoți un profit frumușel.

              Sancțiunile impuse de el Chinei au rămas în efect până azi. China a fost obligată să să ridice sancțiunile produselor americane „ca semn de bunăvoință”, în realitate ca semn de neputință. China a absorbit de asemenea din buzunarul ei taxele vamale ale lui Trump.

            • @Svejk
              1. Deriva spre „social” e in evitabilă de fiecare dată când statul se amestecă în economie.”

              2. „În mintea dumneavoastră statul e ceva care pierde mereu.
              ____
              Bravo, sustinerea tehnologiilor de varf (incepand cu digitalizare, tranzitie energetice, etc) sunt interventii de sorginte marxista, iar restul programelor (incepand cu sustinerea producatorilor de boabe de soia, carne de porc, lapte praf, etc) sunt interventii de sorginte capitalista.

            • @ Florix

              Digitizare e o chestie inventată de și în America de către antreprenori privați.

              Fără tehnologia americană (hard & soft) n-ați putea bate câmpii pe internet.

              Așa cum mai mai spus Europa ce coruptă de socialism nu a mai putut inventa nimic de vreo decenii, afară de taxele pe orice și mai nou iată că începe să descopere raționalizările lui Pingelică. :)

          • Sigur ca Trump a avut multi sustinatori oportunisti. Marea mea surprindere a fost ca foarte multi oameni inteligenti au devenit admiratori sinceri ai acestui personaj carismatic, dar totusi atat de lipsit de nuante. Stau si ma intreb la ce resorturi interioare, la ce frici si frustrari adanci din societatea americana a putut mesajul lui Trump sa raspunda atat de bine. Un demagog ramane, totusi, un demagog chiar daca vorbeste bine si exprima mult entuziasm.
            Donald a venit cu solutii extrem de simple la probleme complexe. Evident ca nu a rezolvat nimic. Nu ”a rezolvat” nici Coreea de Nord, nu a rezolvat nici China, nu a rezolvat nici imigratia, nici traficul de droguri etc.
            A preluat o economie care ”duduia” bine de tot si nu a facut decat sa puna gaz pe foc. A redus taxele corporate in toamna lui 2017 intr-un moment in care somajul era la minime istorice (2%) si era evident ca si daca vor corporatiile nu mai au de unde sa angajeze. Toate reducerile de taxe s-au dus bineinteles in cresterea deficitului bugetar (ultima oara au avut surplus in 2001) si in umflarea bulelor financiare.
            Socant a fost si modul in care a stiut sa negocieze acest domn care a scris carti despre arta negocierii. Sa jignesti in fiecare zi natiuni si tari intregi inseamna sa negociezi ca la gradinita. Vrei sa cresti tarifele la importurile din China, foarte bine, dar ramai politicos si diplomat. Nu este nevoie sa-i jignesti.
            Fed-ul a inceput normalizarea politicii sale inca din 2014 cand a incetat sa mai cumpere active din piata (si in felul acesta a incetat sa mai introduca lichiditate in piata). Fed a considerat atunci ca economia performeaza bine, somajul este la cote minime si in scadere si ca riscul cel mare il reprezinta bulele din piata actiunilor si piata imobiliara.
            ”Normalizarea” politicii Fed a fost un proces foarte lent si care a durat 5 ani pana in septembrie 2019, cand au inceput sa apara semne ca a scazut prea mult lichiditatea din piata interbancara si bancile au inceput sa se finanteze de urgenta de la Fed prin operatiuni Repo.
            America a fost intotdeauna o societate foarte divizata. Trump nu a facut decat sa toarne gaz pe foc. Strategia lui politica a fost foarte simpla si ticaloasa, nu a facut decat sa-i starneasca pe unii impotriva celorlalti. Agresivitatea, chiar si de limbaj, ironia gratuita, jignirile (ceilalti sunt prosti iar noi suntem genii stabile) a devenit aproape normala in societatea americana. Va dura multi ani pana cand se va stinge ”mostenirea durabila” lasata de Donald…

            • Ce înseamnă „oportuniști”?! Evident că oamenii inteligenți am fost cu el. E firesc că-l susții pe ăla care-i apără interesele și-ți aduce câștiguri. Nu vi se pare normal? El a venit cu soluții simple la probleme complexe, pentru că astea sunt singurele care merg. Einstein spunea de genul că „Oamenii inteligenți găsesc mereu soluții simple. Cele complicate sunt exclusiv apanajul idioților”. Și avea dreptate.

              În ultimii doi ani de mandat al lui Trump creșterea economică chineză a fost pentru prima oară sub rata inflației ei – deci practic a fost scădere. A spune adevărul în față e jignitor doar pentru niște creaturi lipsite de moralitate. Evident că regimul politic chinez fiind profund imoral și criminal s-a simțit „jignit”.

              Coreea de Nord a oprit atât îmbogățirea uraniului cât și testele cu rachete cu rază lungă de acțiune între 2017 și vara acestui an, când le-a reluat pe ambele…

              În primul an de mandat a distrus ISIS așa cum a promis în campania electorală fără a angaja efective americane imense pe teren. Toți „strategii” spuneau că așa ceva e imposibil.

              L-a găjbit pe generalul iranian Suleymani – capul rețelei teroriste iranieni din Golf.

              A anulat acordul stupid din 2015 cu Iranul și a restabilit sancțiunile împotriva regimului islamic.

              A adus un număr record de slujbe (de ordinul milioanelor) din industria manufacturieră înapoi în SUA. Bursa, de care depind fondurile de pensii și investițiile noastre s-a dublat sub el.

              A înlocuit NAFTA cu un tratat avantajos SUA (USMCA). E ceva ce toată lumea (inclusiv eu) a spus că va fi imposibil, cunoscut încrâncenarea stângii și necesarul 67% voturi în Senat. Tratatul negociat de el a fost așa de bun și presiunea alegătorilor asupra Congress-ului (zeci de milioane de scrisori ale oamenilor către reprezentații lor) încât a fost votat de Congress-ul dominat de stânga și în Senat a obținut fără problemele cu 89% ,mult peste cele 67% necesare ratificării unui tratat internațional.

              Zidul săi (cât a apucat să facă) și măsura simplă de a-i obliga pe aplicanții de azil să aștepte rezultatele aplicație lor în afara SUA a redus imigrația ilegală la minimul ultimelor decade imediat după implementarea ei în 2019. Imediat ce Biden a anulat acele măsuri simple situația la frontieră a devenit catastrofală.

              A numit un număr record de judecători federali calificați și cu cariere fără pată, + judecători de asemenea foarte calificați (și activiști politici ca cei ai lui Obama) ce vor schimba peisajul justiției americane pe deceniile care urmează.

              A implementat în 2017 o reformă fiscală fără precedent de la cea lui Reagan din anii 80. Ceea ce a dus prosperitate și stabilitate tuturor americanilor.

              A scos din sărăcie un număr record fără precedent, atât ca procent ca și ca valoare absolută de minoritari. Ăștia însă l-au preferat pe Biden în 2020. Iar Biden i-a aruncat pe pe toți și încă mulți alții sub pragul de sărăcie în nici 9 luni de mandat. Aferim! :)

              Toarte astea l-a făcut având Fed-ul mereu împotriva lui. Rata dobânzii a stat în jur de 0% în cei 8 ani ai lui Obama ca să sară brusc la 2% sub Trump și apoi să scadă imediat înapoi la 0% sub Biden.

              Nu văd cum un om cu mintea funcțională care nu urăște America ar fi putut să nu fie de partea lui Trump.

    • Subventii si benificii fiscale sunt intalnite si in agricultura dar si in alte ramuri ale economiei – vezi programele prima casa, rabla, electrocasnice, etc. Spre deosebire de centralele pe combustibili fosili, pretul energiei produsa in instalatii eoliene si fotovoltaice scade in paralel cu scalarea productiei componentelor (radiatia solara si vantul fiind pe gratis). Apoi, tranzitia energetica se bucura si de o serie de benificii socio-economice, i.e. atragere de investitii pe plan local, noi locuri de munca bine platite pe plan local in productia componentelor, planificare, montaj, mentenanta, securitate energetica, etc. In acest context, stimularea investitiilor private in sectorul regenerabilelor face sens, deci este un progam sustenabil de stimulare a cresterii economice.

      P.S. volatilitatea mare a preturilor la petrol si gaze (si frictiunile geopolitice pentru obtinerea lor) sau costurile totale de productie a unui MWh in noile centrale nucleare (care depasesc marca de 100 Euro) nu distrug cumva sistemul? Sau ce parere aveti despre sensul stimularii investitiilor in noua cursa a inarmarii?

      • Un avion bine construit zboara drept atunci cind pilotul ia mina de pe manse, in ciuda rafalelor.
        Asa e si o economie, se regeleaza automat, chiar daca exista perturbatii. Interventia „chilotului”, cu sponzorizari, impozitari favorizante, etc. deformeaza libera functionare a pietii.

        P:S Devii plictisitor cu repetarea la nesfirsit a celor invatate la Stefan Gheorghiu. Energia se ieftineste in asa hal ca nimeni nu o mai poate plati.

        • Masura/doza regeleaza totul, prea mult strica sanatatii, acum sumtem pe cale sa distrugem economia prin interventii prea multe si inutile unde nu trebuie iar unde ar fi nevoie nu exista curaj si vointa cum ar fi subventionarea masinilor electrice care „omoara” competia libera pt cea mai buna solutie technica, subventia pt. supraproductie agricola, produse exportate in Africa care omoara piata autohtona iar noi de trezim cu refugiatii la granite si mai cate si mai cate pt ca pe politicienii nostrii europeni ii algem noi si nu africanii, noua sa ne mearga bine.

        • Industria carbunelui a fost din greu subventionata decenii la rand, energia produsa in noile centralele pe carbune nu este mai ieftina decat cea produsa in instalatii fotovoltaice si eoliene. Energia nucleara este chiar cea mai scumpa optiune daca calculati si anuitatile. Cam atat despre „avioane bine constuite” si propaganda pensionarilor absolventi la St. Gherghiu (hotii striga hotii, „in cor” groh, groh, guitz, guitz). https://ourworldindata.org/cheap-renewables-growth

          P.S: Scopul taxei pe CO2 este „accelerarea” tranzitiei energetice, i.e. pe de o parte atragerea investitiilor in valorificarea surselor regenerabile disponibile pe plan local si in cresterea eficientei energetice, iar pe cealalta parte, reducerea emisiilor de CO2, respectiv reducerea riscurilor asociate cu schimbarile climatice din prezent.

          PPS. Mai jos doua linkuri si pentru matale, despre „teoriile chibritului”, autopiloti, etc.
          https://www.britannica.com/event/Great-Depression/Sources-of-recovery
          https://www.archives.gov/research/still-pictures/new-deal

          • Cărbunele n-a avut nevoie de taxe pe fân (asemeni taxelor pe codoi de azi) ca să învingă calul. Petrolul n-a avut nevoie de taxe pe cărbune cas-șl învingă.

            Moriștile vânt și panourile solare iată că nu pot învinge nicicum fosilele. nici măcar dumneavoastră (ca nimeni altcineva de altfel) nu v-ați tras panouri solare pe balconul garsonierei. Și nici nu o să o faceți vreodată. Și asta pentru simplul motiv că ați depinde doar de ele ați pieri într-o săptămână. Restul e strategie de cârciumă.

            • Svejk,
              Digitalizarea, robotizarea, electrificarea automobilului, etc va duce implicit la cresterea consumului energiei electrice. Deci despre investitii masive in sectorul energetic si despre sutructura mixului energiei electrice este vorba (cu argumente infantile gen panou la garsoniera, floare la ureche, etc, poti incerca la femei casnice).

            • @ Florix

              Infantilismul vă aparține pe deplin.

              În conjunctura actuală automobilul electric va muri ca „tânără speranță”. Atât vreme cât electricitatea consumată de el e produsă în principal de arderea fosilelor existența lui e o aberație și o risipă imensă. E mult mai simplu și mai eficient să arzi petrolul direct în motorul cu combustie.

              Oficiosul german Deutsch Welle ne spune că Germania (una din principalele forțe științifice și industriale ale lumii) nu reușește să-și asigure mai mult de 17% din energie din regenerabile. după decenii de eforturi și investiții gigantice.

              https://www.dw.com/ro/opinie-va-deveni-energia-%C3%AEn-cur%C3%A2nd-imposibil-de-pl%C4%83tit/a-59584770

              De aia nu aveți și nici nu o să aveți vreodată panouri solare pe balconul garsonierei. Pentru că ele vă vor asigura mai puțin de 17% din energie și aia mai mult vara. Iar cu atât nu puteți supraviețui. De aia sunteți „condamnat” să ardeți fosile până în ultima zi a vieți dumneavoastră…

            • @Svejk
              Articolul din DW este opinea personala a unui gazetar. In prezent, ponderea regenerabilelor in mixul electric german este in jur de 48-50%, iar in urmatorii 10-15 ani, producatorii germani planifica majorarea regenerabilelor in mix pana jur de 75%. https://energy-charts.info/charts/energy_pie/chart.htm?l=de&c=DE&interval=year&year=2020

              P.S. In urmatorii 10 ani, numai RWE investeste cateva zeci de miliarde in tranzitie energetica. https://www.rwe.com/en/press/rwe-ag/2021-11-15-rwe-launches-investment-and-growth-offensive

            • @Florix

              DW e oficiosul guvernului german. N-am auzit să-și permită să arunce în mod intenționat date false pe piață.

              Dumneavoastră confundați capacitatea de producție cu producția în sine. Faptul că un panou solar ae o capacitate de 400 W nu înseamnă că el produce 24/7 400W. El va produce în medie în cel mai fericit caz vreo 40 W, din cauză că mai vine și noaptea, mai e înnorat, mai ninge, etc. La nivelul de performanță de azi al „regenerabilelor” nu se va ajunge la cei 75% nici peste 10 ani și și măcar în următorii 1000 de ani

      • da’ ce parere aveti de volatilitatea pretului la lemne ?
        ca lucru curios, pretul s-a dublat taman perfect sincronizat cu escaladarea pretului la fosile…
        o fi piata de vina ? or fi de vina imposibilitatea stocarii si frictiunile ? o fi de vina iarna, cand nici lemnul nu mai e la fel de green ca alta data ?
        si inca un lucru curios, pretul la energia electrica se mai devolatilizeaza inca o data, planificat si predictibil, urmand ca de la 01.01.2022 scumpirea sa ajunga la 250% in circa 1an, ca sa nu mai fie suspans

        • Totul se transportă sau procesează arzând fosilele. Scumpirea fosilelor duce la inflație care la rândul ei crește prețul la tot. Inclusiv la vreascuri…

        • te inseli, @JS si chiar de doua ori
          – in Ro inca mai folosim carute cu cai;
          – la pompa pretul nu a crescut la fel de spectaculos precum la electric si gaz, poate cam dublul inflatiei, care e de vreo 10%; iar la transportatori cresterea e chiar rezonabila, aproape de nivelul inflatiei

  4. S-a constat inca din 2011 , exista 147 de mari corporatii care controleaza ca. 40 % din valoarile firmelor la nivel global iar in prima treime din fruntea acestora se afla exclusiv firme din sectorul financiar.
    Cele 147 de firme, intre timp probabil ceva mai mult sunt in masura prin puterea lor sa puna presiune extraordinara pe economiile si valutele tarilor respective fara a suporta prea mari consecinte din partea institutiilor abilitate din partea statele respective.
    Firmele respective nu trebuie sa ocupe prea mult de obligatii nationale, specific national, interese ale celor care muncesc in ele, interese sindicale, cu alte cuvinte tot ce tine de egalitatea intr-o economie de piata.
    Astfel este acumulata o putere care pana acum n-a avut precedent in capitalismul democratic de piata care o data cu aparitia primelor crize majore la inceputul anilor 70 este continuu erodat.
    Astfel s-a format o alianta neofeudala de firme/concerne cate datorita puterii lor economice isi pot asigura resursele necesare fara a tine prea mult cont de mediu, resursele umane, interesele celor care muncesc in aceste firme, norme de protectie etc.etc.
    Intre timp „marile staruri” ale economiei capitaliste nu mai sunt manageri care prin efortul lor creaza valori reale, locuri de munca sigure si stabile, sunt cei care nu creaza NIMIC sau mai NIMIC, precum Facebook, Google, Amazon, Uber, si altii care au reusit sa implementeze cu mare succes capitalismul de platforma care nu are nici o legatura cu egalitatea intr-un capitalism democratic de piata asa cum multi poate si-l doresc.
    Capitalismul clasic este pe cale sa fie depasit si inlocuit sub impactul noilor technologii cu altceva, acel altceva fiind pe cale sa fie gasit, deocamdata drumul pe care am pornit fiind un directia unei dictaturi smart si cum bine cineva spunea, transparenta totala exista doar intr-o dictatura.
    Schimbarile care au loc nu sunt generate din afara sistemului, ele sunt generete din interiorul actualului sistem cum il numim democratic si intradevar lumea occidentala este pe cale de o performanta unica, inrobirea in libertate, felicitari , asta da „performanta”

    • Un economist francez (i-am uitat numele) observa ca astăzi capitalismul seamănă mai mult cu feudalismul sec 17-18 decât capitalismul sec 19-20. O caracteristică comună este tendinta companiilor de a colecta rente econonice fara a crea valoare. El observa ca intr-o zi volumul operațiilor financiare este mult mai mare decât PIB-ul întregii Terra. Rezulta ca o groaza de bani se plimba de mai multe ori doar pentru a extrage valoare (renta economică). Supradimensionate sistemului financiar bancar este expresia tendinței de a recurge la rente. Pana și Microsoft face asta. Pana acum cativa ani puteai cumpăra o licență pe viata, acum doar Office 365, practic o renta anuala pentru un produs care nu s-a schimbat semnificativ de peste 15 ani.
      Lumea de azi se misca spre modelul extractiv criticat pe buna dreptate de Acemoglu și Robinson, autori csre însă se fac ca nu observa asta.

      • @Cinicul
        Ah, sunt de acord cu dvs. Dar cu niste observatii:
        – de Libre Office ati auzit?!? Incercati-l si n-o sa va para rau. Nu mai cotizati la MSOffice 365. Libre office e free, dar ar fi bine sa donam cate ceva ptr.a-l tine in viata. Macar cat 1/2 licenta pe 1 an la 365. Exista si OpenOffice, dar recomand Libre (for now);
        – acum niste ani piata de prod.derivative de la Frankfurt era cam pe la 50 trilioane. Daca insumam NYSE, Nasdaq, Chicago, Londra, Paris, Singapore, HK, etc, etc intrec cu mult Global GDP. Cum sa interpretam asta? Parca nu m-as avanta in a lua in absolut astfel de exemple. Raspunsurile sunt f.complexe. Din fericire il avem aici pe dl.Cernea care ne mai lumineaza din cand in cand. :-)
        Traim intr-o lume unde info este, in foarte buna masura, la 1 click distanta insa exista lucruri care se constituie in adevarate secrete la vedere. Ori sunt notiuni prea complexe, ori lumea nu vrea sa stie, nu e interesata, nu are chef sau nu are timp dar ptr.,cel putin, 99,5% sunt efectiv secrete.
        Intrebati pe cineva care a terminat o fac.de stiinte economice cum se creaza banii. Va garantez ca raspunsurile vor fi, in cea mai mare masura, false.
        Ptr.orice pers.interesata recomand: Wiki, etc: fractional reserve banking, Money creation in modern economy – by Bank of England (free download de pe site-ul BOE).
        Ajungand aici vreau sa adaug ca sistemul de taxare/impozitare este profund discriminator (si nu ma joc cu cuvintele) ptr.omul obisnuit. In opinia mea sistemul financiar si (in special bancile) sunt intr-un business extraordinar de privilegiat, vand un produs (bani) ptr.care nu e e niciodata lipsa de musterii si unde accesul/intrarea este extrem de restrictiva. Acest sistem financiar este, in acelasi timp, si o binecuvantare si un blestem. Cert e ca evoluand intr-un mediu extraordinar de privilegiat nu contribuie decat cu o fractiune f.mica la sustinerea societatii care ii permite acest privilegiu. Povara e pe ceilalti. Inclusiv salvarea sistemului financiar cand face boroboate grele.

      • Asta se numeste inovatie, schimbarea ceva cu altceva care nu este neaparat un pas spre progres, in schimbarea ambalajului fantezia firmelor nu are granite.

    • @Alin
      Totusi FB, Google creaza cate ceva. Si chiar si Amazon: AWS.
      Insa ramanand la FB&co (instagram, tik-tok, etc), cel mai spectaculos dintre acestea, trebuie sa constatam ca enorm de multi oameni apreciaza la max(!!) „produsul”. Nu ma numar printre aceia, dar nu pot sa nu constat ca fac parte dintr-o minoritate. Cel putin la noi in Ro.chestiunea e endemica.
      Ptr.mine, poate ptr.dvs FB&co nu produc nimic, sau nimic care sa intereseze. Are vreo relevanta?!?

      • Mie im plac antreprenorii care recunosc ca doresc sa castige bani cu productia unor bunuri palpabile asa cum am tot respectul pt taranii si fermierii care produc harana si alimente , incepand de la chibrituri si pana la vapoare insa am mari probleme cu cei care incerca sa ne explice ca prin aplicatiile lor lumea va fi mai buna pt ei sunt de fapt niste excroci.

        • @Alin, nu sunt niste escroci. Pur și simplu piata a „shiftat” către servicii. Produsele au rămas elementele de bază. Ce se vinde acum extrem de bine sunt serviciile care folosesc aceste produse (aka Booking, Uber, Airbnb și chiar FB).
          Uitati-va la mașina dumneavoastră. As paria că în prețul final, cele mai scumpe au fost serviciile oferite de ea. Features-urile: transmisia automată, ABS-ul, EBD-ul, deschiderea keyless samd. Mașina „cheala” ar fi fost chiar ieftina, dar de neconceput a o cumpara așa.
          Pur și simplu nu mai exista produse de e baza noi. Totul a fost inventat, produs, rafinat. Inovarea actuala vine din servicii. Din utilizarea produselor (și tehnologiilor) deja existente în servicii noi.

          • ABS-ul si altele sunt servicii ? pt mine sunt componentele unui sistem numit masina si este o escrocherie ca fiecare lucru in plus sa fie taxat, ori pui la dispozitie un produs functional pri o lasi balta, este marketing asa cum si intreaga tampenie cu masinile hibride, pana si producatorii reconosc ca prin ele ei nu fac altceva decat sa-si spoiasca imaginea de a fi ecologic si verde.
            ca peste tot, exista servicii care isi rostul altele ii omoara pe altii, vezi Uber cu taximetristii, Aribnb hotelierii iar FB este cireasa de pe tort, a bulversat aproape tot.
            Daca am ramane la stadiul de servici ar fi bine insa toate aceste servicii nu fac altceva decat sa absoarba date si informatii despre consumator de tot felul, date care sunt la randul lor comercializate si chiar puse la dispozitia statului, a servciiilor acestuia, aici incep problemele.

            • @Alin, da. ABS-ul și altele sunt servicii. Servicii care folosesc parte din componentele pre-existente și care au nevoie, desigur, și de componente noi. Dar baza tehnologica a acestor componente deja exista, se rafinează componente pre-existente. Rata de inovare și vânzare la aceste componente pre-existente este mult mai mica fata de rata de inovare și vânzare în servicii. (Din câte îmi amintesc, ultimul premiu Nobel orientat care produs a fost cel din 2014 pentru LED-ul albastru). Foarte greu sa se mai inventeze ceva dpdv tehnologic. Invențiile actuale vin din servicii, prin utilizarea dispozitivelor pre-existente.

              Da, este marketing, dar marketingul in sine face parte din economia actuala. Produsele nu se vând prin ele însele (decât foarte puțin și doar cumpărătorilor cu adevărat pragmatici). Produsele se vând mai ales prin marketing emoțional și imagine. De aici și multitudinea de reclame agasante care crează nevoi și ipohondrii.

              Mașinile hibride merg chiar foarte bine, in oraș motorul electric este o plăcere. Dincolo de „verde”, eu am văzut fiabilitatea.

              Da, serviciile au explodat pentru că ele rezolva nevoi. Când spunem „nevoi” vorbim mai ales de emoțional. Colectarea de date este un preț pe care îl plătim in schimbul utilizării gratuite a respectivelor servicii. Nimeni nu ne obligă să folosim FB, sau Uber sau Airbnb sau facilitatea GPS a browserului Google. Dar chiar și aceasta colecta de date este reglementată prin GDPR și avem dreptul să cerem ștergerea istoricului nostru.

              Nu uitați, in lumea reală nu exista gratuități. Așa cum nu exista produse gratuite, nu exista nici servicii gratuite.

  5. O vedere clasica a economiei.
    Foarte actuala în anii 90 cred.
    Eu am doar 2 cărți pe care le-am citit :
    Capitalism în secolul 21 – Thomas Piketty
    Revolutia roboților – Martin Ford

    Pe lângă viziunea asta agrara ca avuția provine din munca (eventual fizica) la care capitalismul a început. mai avem câțiva factori.

    Munca intelectuală este de multe ori exponențial diferita între oameni (eu cu iq 90 nu as putea vreodată sa lucrez ca expert în Inteligenta Artificiala de exemplu).
    Se poate compensa oarecum prin conștiinciozitate dar doar parțial.

    Apoi diferențele între veniturile din munca sunt de ordinul 1-10x. Cele legate de veniturile din capital sunt un ordin de mărime mai mare (Steve Jobs avea salariul de 1usd pe an). Mostenirile fac mari diferențe în Europa.

    Nu in ultimul rand suntem în plina revoluție tehnologică. Multe joburi se automatizeaza (și asta în ultimii 50 ani constant).
    Veniturile din salarii abia au ținut pasul cu inflația chiar dacă productivitatea s-a dublat.
    Din ce în ce mai clar nu mai sunt joburi pentru cei cu iq sub 80.
    Multe meserii dispar și singura meserie noua e de programator.
    Salariile pentru cei cu pregătire tehnica superioara (foarte putini) ajung pana la 1 milion USD pe an în schimb.
    Dar pana și aceștia risca sa devina șomeri în condițiile unui AI specializat(open ai codex).

    Teoria economica nu are nimic pentru masini care lucrează la nivel uman 24/7 fără a fi plătite. Spre asta ne îndreptăm și cei care performeaza în acest domeniu sunt avantajați clar (doar ca din ce în ce mai puțini).

    Toți economiștii pretind ca nu exista aceste distorsiuni sau ca cumva se vor autocompensa.

    • Clasica si perimata, nu mai este cazul sa ne pierdem prea mult timp cu ea, din pacate multi inca nu inteleg catre ce ne indreptam si incerca sa inteleaga viitorul prin prisma trecutului.
      Multi nu inteleg diferenta intre progres si inovatie, care sunt diferentele si unde ne pot duce mult trambitatele inovatii.
      Noua forma de capitalism care se prefigureaza va accentua si mai tare inegalitatea iar economia de piata sa va transforma intr-un neofeudalism in care doar cativa vor domina majoritatea si resursele, controlul total prin eliminarea spatiului privat cu ajutorul technolgiei fiind undeva capatul drumului daca nu vor interveni fenome majore, razboi, revolutie, razvratire .etc. etc.
      Vedem bine fenmenul concetrarii puterii in mainile catorva si metodele prin care ei acapareaza eventualii competitori, fenomenele din industria IT fiind graitoare.
      Sa platesti miliarde de dolari pe nimic, pe firme care nu produc nimic, cu un numar foarte restrans de personal dar cu o idee si un volum de date cu foarte mult potential financiar, vezi Whats Upp si altii.
      Economia financiara s-a desprins de mult de cea reala, datorita noilor technologii, a algoritmilor tot mai sofisticati producerea de bani din nimic devine tot mai eficienta si mult mai atragatoare decat implementarea unor productii.
      Astfel banii produsi sunt aruncati pe piata si sutinute tot felul de firmulite inovatoare in care se pompeaza miliarde de dolari si euro sub foma de venture capital fara nici un control din partea cuiva daca intradevar toate inovatiile sustinute isi au rostul, exista multi beneficiari directi, aduc o plusvaloare, aduc imbuntatiri substantiale sau produc mai multa paguba datorita utilizarii de resurse finite.
      Un telefon mobil spre exemplu consuma resurse foarte importante si multe, poate fi considerat un progres sau doar o inovatie ? amprenta de resurse a unui telefon mobil fiind egala cu cea a unui frigider de dimensiuni foarte mare, de care v-ati putea lipsi ?

      • „amprenta de resurse a unui telefon mobil fiind egala cu cea a unui frigider de dimensiuni foarte mare, de care v-ati putea lipsi?”
        _____
        Nici de unul nici de altul. Inovarea /progresul in economia circulara ne ofera prilejul sa ne bucuram de orice, nu este necesar sa facem concesii. https://www.youtube.com/watch?v=2oXYYDj9TC8

        Referitor la aplicatiile digitale (incepand cu WhatsApp, Fintech, online banking, Apple pay, Booking, etc) este dificil sa ne imaginam o viata fara ele. Ganditi-va cat timp investeam in urma cu 20-30 ani pentru rezervarea unei camere de hotel, pentru efectuarea unei plati, pentru cumpararea unui tichet de avion, sau a unei perechi de pantofi, sau pentru obtinerea unui document de la primarie, pe care astazi il comandam online si il gasim in doua zile in cutia postala.

        • Probail sunteti mai tanar, intrebati parintii cat de bine s-au distrat prin anii 60/70 fara toate binefacerile de astazi. Nu spune nimeni ca unele nu-si au rostul insa toate consuma resurse, pt cele sus numite fiind nevoie de foarte multa energie, curent pt ca s-a ajuns sa fie folosite de miliarde de oameni si aici incep problemele cu care astazi ne confruntam, explozia preturilor la energie.
          Exista aplicatii care sunt binevenite asa cum sunt foarte multe care nu aduc nici un aport substantial insa consuma foarte multe resurse si umple buzunarele unora el nefiind altceva decat um model de afacere.
          Am luat exemplul telefonului mobil si cel al frigiderului, va-ti gandit de cate resurse este nevoie pt fabricarea unui smartphone, daca se ramanea la varianta de telefon mobil numai pt telefonie lucrurile aratau altfel.
          Aparitia smartphonului nu a facut nimic altceva decat sa accentueze inlesnirea accesului extrem de usor la consum si implicit punera de presiuni si mai mari pe resurse de tot felul. Ganditi-va numai prin comanda online de pe telefon a unor banale haine ce masinarie este pusa in miscare si asta le nivel global.

    • Un fapt de istorie pe care l-am gasit interesant si ilustrativ. Un englez, William Lee, se duce la Elisabeta I si-i prezintă o invenție care ar putea crește productivitatea in munca celor care împletesc. Regina a refuzat să-i acorde un patent pentru ca asta ar fi afectat numărul celor care munceau în acest sector. Evident ca dupa Glorioasa Revoluție astfel de restricții au dispărut. Problema nu este daca liderii de azi ar trebui sa blocheze progresul tehnologic ci daca se gandesc macar o clipă, precum Elisabeta I, la impactul pe care aceste tehnologii il au și ce trebuie făcut pentru a minimaliza efectele lor negative.

      • Ar trebui diferentiat intre progres si inovatie, nu fiecare inovatie este de folos, impactul ei n-ar trebui minimailzat, la nevoie interzis , chiar minimalizat consuma resurse.
        In actuala situatie in care ne aflam, cu resurse tot mai putine si probleme tot mai mari ar trebui regandit modul in care utilizam aceste resurse finite si sa nu ne incredem exclusiv in progresul technologic dupa deviza, rezolva el totul si ca dau un singur exemplu, masinile autonome care se doresc implementate, care sa fie rostul acestora in afara sa produca venituri substantiale doar catova indivizi ? se gandeste cineva cate resurse consuma acest proiect inutil ? este o inovatie nicidecum progres pt ca o invoatie nu face altceva decat sa inlocuiasca ceva cu altceva.

        • @Mihai si Alin excelente comentarii,domnilor, la fel si cinicul (nu sint de acod cu anumite concluzii dar oricum nu conteaza).
          Pai Alin,domnule, dar sintem deja intr-un neofeudalism!!!!!!!piramida la care visau de fapt ideologii comunismului exista deja si va continua sa se inalte, fara sa tina seama e bunele intentii ale unora sau altora inclusiv de aici (care doar isi inchipuie ca se poate schimba ceva radical in bine, wishful thinking si doar atit).
          In privinta muncii robotizate..hm pai nu spunea Inalt Prea Sfintia Sa marele „Guru” Elon Musk acum ceva vreme ca deja tehnologia a ajuns la un nivel la care se poate inlocui factorul uman ca forta de munca pe scara larga?!?
          Hm, nu intimplator ni se vira pe git ba C19 vaccinuri si noi epidemii,cu noi tulpini, ba green deal-ul care a dus la cresterea exploziva a preturilor energiei electrice, gaz, benzina plus restul…
          Si tot mai insistent se sugereaza-de ceva vreme- ca peste 7 miliarde de insi(in curind 8 miliarde) nu pot trai la nivelul la care se traieste si se consuma in SUA sau Europa Occidentala(dar interesant, China e de obicei fie uitata, fie iertata…)Ca astfel biata planeta va fi si mai poluata si mai secatuita de resurse,si ajungem si la faimoasa Apocalipsa Climatica,deci o buna solutie(nu ni spune inca oficial dar ni se sugereaza) ar fi reducerea drastica a poluatiei.(asta pt fraierii elevati si atoatestiutori care eticheteaza simplu si din start totul ca fiind”teorii de-ale conspiratiei”)
          BINE, domnilor si doamnelor asa sa fie, pt cei care vor trai si in urmatorii 10,15, 20 de ani…or trai si vor vedea;pacat ca nu depinde nimic de noi, insa (ce bine ca inca) putem comenta(degeaba).
          Numai bine va doresc!!!!(inclusiv celor care fiind mai cititi decit mine continua sa creada ca totul e doar un bullshit conspirationist;de obicei se intimpla sa nu vezi padurea din cauza copacilor mai ales atunci cind ai citit prea mult si te pierzi in detalii; si, apropo: iudeo-crestinismul e o varianta particulara a teoriei conspiratiei;ce nu apucasem sa-i scriu acum citeva zile colegului forumist Sveik)
          Toate cele bune!!!!

  6. O frumoasă expunere, bine documentată, în stilul cu care ne-a obisnuit domnul Cerna.

    Există două puncte cheie care necesită dezbatere:
    1. Nivelul și conținutul reglementării piețelor
    2. Redistribuirea veniturilor

    La primul punct probabil nu vom avea niciodată un răspuns definitiv, ci o evoluție oscilantă reglementare/dereglementare. Lipsa de reglementare duce la abuzuri și fenomene profitabile dar neeconomice. Un exemplu bun in acest sens este abuzul de protecție pe o piață cu prețuri libere. Un producător de medicamente produce un medicament esențial pentru supraviețuirea unui număr important de oameni (de exemplu epinefrină injectabilă pentru alergii). Datorită protecției legale el este singurul producător autorizat. In acest cotext el majorează prețul la 650$. Consumatorii, în lipsa unei alternative sunt siliți să cumpere sau să moară, Același produs, in India costă aproximativ 35$. Aici avem o situație în care o companie exploatează libertatea pieței în stabilirea prețului dar beneficiază de protecția legală împotriva eventualei concurențe. Avem o situație în care reglementările pe zona protecției proprietății intelectuale creează o situație de monopol artificial. Consumatorii, pe partea de cerere, mai ales cei care nu-si permit 650$ pe doză sunt victime ale sistemului, profitul are ca efect decesul efectiv al unor oameni. Aici e o discuție, sau e piața liberă, sau nu e, dar nu poate fi liberă numai unde beneficiază unii. Cu alte cuvinte, pe exemplul dat, se poate abroga protectia proprietatii intelectuale, si lasa piata liberă sau menține protecția proprietății intelectuale și reglementate prețurile. Exemplele sunt multiple, existând diverse forme de protecție prin care statul protejează categorii de producatori sau prestatori de concurență dar lasă piața liberă ceea ce generează supra-profituri.
    La punctul doi problema majoră o constituie stabilitatea socială. Profitul pentru marea majoritate a afacerilor presupune stabilitate socială. Statul trebuie să asigure această stabilitate, pentru că altfel se instalează anarhia, stare în care nu se mai poate asigura nici o protecție a nici-unei proprietăți. Să nu uităm că dreptul de proprietate este o abstracție juridică dependentă de existența unui stat cu autoritatea de a-l proteja. Existența unor zone de sărăcie extremă, sau a unor pături sociale extrem de sărace, poate duce, și duce adeseori la explozii sociale, răzmerițe, răscoale, momente în care statul nu mai poate asigura nici integritatea corporală nici a proprietății. Pentru a se preveni astfel de situații există două răspunsuri posibile, forța brută, agresiunea statală (represiune) sau o formă de prevenție prin redistribuire.

    • Actual, discutia referitoare cu patentele vaccinurilor anticovid, sa se renunte la ele in favoarea celor saraci ? ca si ei sa le poata produce la costuri mai mici.
      Reticienta este mare iar Big Pharma are destui lobbyisti pe langa guverne astfel incat patentele sa ramane in continuare in mainile lor.
      Se pune oricum intrebarea daca productia de medicamente , cercetarea ar fi mai eficienta in mana si sub controlul statelor sau sa fie lasate in continuare in mana concernelor care au alte interese, etica fiind pt ele ceva necunoscut.
      Ce s-a intamplat actual cu aceste vaccinuri este simptomatic, marile concerene dotate cu muti bani de la state, banii nostrii au inventat aceste vaccinuri fara sa-si asume nici un risc economic, din contra profiturile sunt 100 % ale lor, impozitele platite fiind un mizilic, despre ce discutam, de egalitate si dreptate ?

      • Ei vedeți dumenavoastră, aici e marea problemă. Big Pharma inventează pentru că poate plăti bine specialiști, acționari, etc.. Economiile „echitabile” nu sunt capabile să inventeze nimic. Cazul Europei în ultimele decade. Europa pierde zilnic creiere. Oameni care pur și simplu nu vor ca statul să le smulgă rodul creației lor din buzuanre. Iar destinația e America, unde acest lucru nu se întâmplă. Exemplu vaccinurilor pentru molima chinezească e cât se poate de concludent. Marile companii practic „de stat” din UE n-au putut face încă niciun vaccin. Big Pharma americănești și britanicii iată că le-au putut face și încă foarte repede.

        Lumea civilizată risipește mii de miliarde de USD anual pe „asistența socială” a unor oameni care pur și simplu n-au chef să facă nimic și sunt plătiți pentru asta. Mi se pare absolut rezonabil ca într-o situație de criză să investești câteva miliarde ca să obții un vaccin ce a salvat probabil zeci de milioane de vieți. E exact ceea ce a făcut Trump în 2020 prin programul său „Warp Speed” ce a dus la inventarea TUTUROR vaccinurilor și tratamentul împotriva molimii ce sunt recunoscute în zilele noastre în lumea civilizată. Merită proabal să vă amintiți bășcălia pe care „establishment-ul” a făcut-o în iepocă pe marginea programului lui Trump și explicațiile savante de genul că „realizarea uni vaccin durează 10-15 ani”. Exact ăia care făceau bășcălie cel mai tare s-au îmbulzit să se vaccineze peste rând cu exact vaccinurile alea ce în mod normal trebuiau să apară doar prin 2030…

        Ăștia care țipă cel mai tare despre echitate și pentru sistemul medical „socializat” sunt cei ce vin în mare secret să se trateze (pe banii publici din țările lor – că doar ei sunt „esențiali”) în marile clinici și spitale americane. E exact ca-n comunism. Nomenclatura ce răgușea zbierând împotriva „putreziciunii capitaliste” se îmbulzea ca porcii la troacă să se înfrupte în mare secret exact din roadele „putredei societăți”…

        • Omiteti un lucru, foarte esential, de data acesta statele au pompat miliarde in aceste firme astfel incat lucurile sa sa se miste mai repede altfel probabil nici pana acum nu exista vre-un vaccin.
          Acum a fost un caz de forta de majora, la nivel global si nu se poate compara in general cu cercetarea si gasirea de medicamente.
          Patentele isi au rostul lor insa in situatii precum acesta si mai ales cand au fost multi bani publici in joc regulile trebuie adaptate.

          • Nu omit nimic.

            De pompat a pompat cu folos doar SUA prin programul Warp Speed. După știința mea, din ce a pompat Europa n-a iești nimic utilizabil. Franțujii au abandonat deja vaccinul lor și se pare că italienii ajung și ei la concluzia că reinventarea roții nu e rentabilă. :)

            Programul american a fost un deplin succes pentru că administrația Trump înțelegea perfect cum funcționează capitalismul și ce stimulente sunt necesare. Respectiv a înțeles foarte bine dacă vrei rezultate trebuie să lași producătorului loc de profit. Europa cea socialistă a dovedit încă odată neputințele sistemelor colectiviste.

    • Sunt câteva probleme mari în exemplele dumneavoastră:

      1. Dacă ăla care vinde medicamentul la $650 ar fi forțat să vândă la prețuri mai mci nu l-ar mai inventa. Indianul care-l face la $35 de fapt îl copie pe cel de $650. El de capul ui nu e în stare să inventeze nimic, ci a copiat pur și simplu medicamentul american. Apoi mai e o chestie importantă. Venitul mediu al unei familii de țărani indieni (cu 6 suflete în medie) e de 77000 rupii/an. Asta e exact $1000/an. Ei sunt peste 70% din populație. Ăia în mod cert n-o să-și permită medicamentul de $35/doză și după câte am înțeles de la indienii din India în țara lor nu există practic niciun sistem de asigurare medicală funcțional pentru populați rurală. Poveștile cu americani care nu-și permit nu știu ce medicament s-au dovedit de fiecare dată doar povești vânătorești și fumigene ale propagandei de stânga. Eu nu cunosc niciun caz care să se fi dovedit adevărat. Și e ușor de demonstrat asta.

      2. Ceea ce spuneți dumneavoastră se poate rezuma prin: „Totul in interiorul statului, nimic in afara statului, nimic impotriva statului.” N-ați descoperit nimic nou. :) Astea sunt exact vorbele lui Benito Mussolini. Mare economist și ăsta. Știm bine ce a făcut el din economia italiană. Cine e curios poate revedea cinematografia italiană a anilor 50 ce arată binișor cum se trăia în Italia post Mussolini. Filme faine ca „La strada”, „Hoți de biciclete”, conform localnicilor mai bătrâni, dau o imagine autentică a țării lor în acea epocă. Statul de regulă încurcă și nu stabilizează nimic. Intervenția sa în economia duce inevitabil la ceva de genul Venezuelei. Ăia n-au făcut nimic fundamental diferit de ceea ce încearcă progresiștii peste tot în lume. Doar că au făcut-o mult mai rapid și atunci rezultatele au apărut mult mai rapid…

      • Deci este corect sa spui libertatea pietei cand e vorba de pret si protectionism cand e vorba e concurenta. Piata nu e libera fara concurenta. Si daca vorbim de un consum inelastic, practic protectionismul e un cec in alb pentru producator.

        • //

          Proprietatea cuprinde și proprietatea intelectuală. De regulă medicamentele sunt „patentate”. Deci inventatorul/producătorul inițial face publică compoziția lor, și are în schimb exclusivitate producerii lor pentru 20 de ani. În acest fel îi sunt răsplătite eforturile de dezvoltare. Dacă el nu ar avea această protecție, atunci a doua zi ăla care n-a cheltuit nicio centimă pe dezvoltare (ce uneori durează decenii!) ar vinde același produs copiat la un preț mult mai mic și l-ar scoate pe inventator de pe piață. Deci de inventat nu s-ar mai inventa NIMIC.

          Dacă proprietatea dumneavoastră n-ar fi apărată de legi oricine ar putea intra în casă să vă ia tot ce aveți, inclusiv casa. Ați mai produce ceva știind cîă vă va fi luat oricum imediat? Evident că nu. Faptul că legea vă apără proprietatea de drept nu e deloc „protecționism” ci e apărarea proprietății fără de care societatea nu poate exista. Acum ați priceput?

          • Tocmai pentru ca inteleg avem aceasta discutie. Intrebarea este cum se balanseaza corect dreptul la proprietate cu piata libera astfel incat sa se maximizeze efectele benefice asupra societatii.
            Problema proprietatii intelectuale si a duratei protectiei asupra ei este o problema complexa. Atunci cand anumite cercetari private sunt sustinute cu fonduri publice problema devine si mai complexa. Oricum, nu am eu o solutie la aceasta problema, eu spun ca trebuie dezbatuta problema, si cautat un optim. Ma astept ca ceea ce este optim sa fie un nivel de reglementare care sa oscileze de la o guvernare la alta.

            • Mă tem că de fapt nu înțelegeți.

              A dat vreun stat vreo centimă pentru dezvoltarea epinefrinei? Nu. Medicamentul a fost dezvoltat din resurse proprii pentru că producătorul știa că va benefica de protecția proprietății intelectuale. Altfel nu o făcea. Dacă știa că are protecția intelectuală pe 5 ani nu o făcea. Durata de valabilitate a unui patent e stabilită pe baza unei experiențe îndelungate și nu a ideilor crețe a unuia sau altuia dintre „experți”.

              Când statul finanțează ceva stabilește și chestiunile referitoare la proprietate intelectuală de la bun început. De pildă NASA a vrut proprietatea intelectuală a tot ce-i vindeau contractorii ei în cadrul programului Apollo. A fost o idee foarte proastă. Prețul programului s-a triplat și NASA n-a fabricat în regie proprie oricum niciodată nimic din cele pe care le cumpărase extrem de scump. Apoi statul le-a permis contractorilor să utilizeze pe gratis în alte produse ceea ce ei vânduseră deja NASA tocmai pentru că tot el era principalul client. :) A fost o lecție extrem de importantă pentru viitor.

              Un alt exemplu a fost cel al obținerii vaccinurilor împotriva molimei chinezești. Programul Warp Speed lansat de administrația Trump a vizat obținerea cât mai rapidă a unui vaccin și controlul comercializării sale dar nu și nu proprietatea intelectuală a sa. tocmai pentru că cine l-a lansat înțelegea bine cum funcționează economia. Statul dorea obținerea rapidă a unui vaccin și nicidecum fabricarea sa în India sau China.

              Pfizer a făcut bani frumoși din afacere și a avut de unde să dezvolte și alte produse ce salvează vieți, pe care iată că NIMNI altcineva din afara SUA nu reușește să le dezvolte. Astra-Zeneca a dat dreptul de fabricație al vaccinului său pe gratis în India și n-o să mai auzim de ea niciodată. Câțiva oligarhi indieni au făcut averi porcești din vaccinuri, iar sărăcimea nu s-a ales oricum cu nimic.

              Un exemplu foarte bun despre importanța protecției proprietății intelectuale e chiar India. În India protecția proprietății intelectuală e (încă) foarte slabă. Indienii sunt destul de inventivi numai că tot ce inventează ei, inventează în AFARA Indiei. Și exact din cauză că știu că ce ai inventat în India pierzi imediat. No pay, play…

          • Mai corect este sa mentionam ca inventatorul EpiPen nu a primit „royalities” pentru inventie (Sheldon Kaplan). Cercetarea a fost din cate am aflat eu finantata de armata americana in anii 70 (ComboPen). Aici incepe si se termina discutia despre corporatii care fac cercetari scumpe si recuperarea lor. De fapt la momentul scumpirii investitia era complet amortizata, Aici e vorba pur si simplu de o situatie in care se fac profituri de zeci de miliarde fara nici o alta inventivitate decat exploatarea legislatiei. Este pur si simplu exploatarea unui monopol juridic, a unui consum inelastic, si a unui sistem de sanatate defect.

            • Păi haideți să clarificăm câteva lucruri:

              1. Dacă armata americană a finanțat cercetările de ce nu are drepturi de autor? După câte am avut eu de a face cu ăia din departamentul apărării, chiar și pentru un amărât de filtru de aer dezvoltat pe banii lor pentru camioanele militare, vor controlul producției și vânzării. Ceva nu se leagă sau lipsește din povestea dumneavoastră.

              2. Să înțeleg că producătorul medicamentului a furat rețeta de la Sheldon ăla de care spuneți? Să înțeleg că indienii ăia pe care-i căinați că-l produc mult mai ieftin (dar la un preț totuși inaccesibil pentru peste 70% din indieni :) ) îi plătesc ceva lui Sheldon?!

              Sunt autor și coautor a mai multor patente și proceduri clasificate „secret de fabricație” („trade secret”). Pentru fiecare din ele am avut opțiunea de a vinde drepturile intelectuale companiei pentru care lucrez pentru o anume sumă (lump sum) sau cotă parte din vânzări, sau combinații ale celor două. În diverse conjuncturi le-am încercat cam pe toate. Nu există o rețetă câștigătoare sau pierzătoare. În orice caz una din companiile pentru care am lucrat în trecut (ce e practic concurentă în unele domenii ale celei la care lucrez azi :)) îmi plătește și azi drepturi de autor pentru un patent ce mai are ceva timp până să expire. Am fost chiar în situația ridicolă în care trebuia să găsesc soluții tehnice ce să nu-mi încalce un patent din trecut la care sunt coautor și la care mai încasam parale :)

              În mediul de afaceri american e foarte riscant să încalci proprietatea intelectuală a cuiva, pentru că petentul are întotdeauna prima șansă în caz de litigiu. Deci ceva scârțâie bine de tot în povestea dumneavoastră.

              Faptul că ceva anume s-a „amortizat” sau nu e irelevant. Lecția #1 (pe care văd că nu ați prins-o:)) e că economia funcționează deoarece produce profit și pentru nu că amortizează investiții….

  7. Nici ca merita discutat subiectul la nivelul Românie, unde nu exista capitalism adevarat si nici un minim de concurenta intre jucători de calibru egal.
    Vad totuși propagate aici teoriile competiției perfecte si a trickle down economics, povesti care au fost clar invalidate de evoluția lunii din ultimii ~20 ani. Asa cum foarte plastic spunea acum 40 ani economistul canado-american J.K. Galbraith „if one feeds the horse enough oats, some will pass through to the road for the sparrows.” Da, vor ramane cateva graunte in balega din drum si pentru cei mai puțin înzestrați.
    Galbraith a fost profesor la Harvard si numit US ambasador in India de Kennedy, el a distrus inca acum 50 ani mitul competiție perfecte si a fost primul care a introdus acum 45 ani termenul de technostructura, descriind tendința grupului de manageri a companiilor de a profita disproporțional de poziția lor in dauna acționarilor. De atunci fenomenul s-a accentuat.
    Revenind la un ton mai serios merita citita cartea filozofului american Michael Sandel, The Tyranny of Merit: What’s Become of the Common Good?. Autorul este profesor la Harvard si încearcă sa explice evoluțiile din ultimi 5 ani (fenomenul Trump, Brexit, populismul din diferite tari, etc) prin tendința meritocrației de a disprețui pe cei mai puțin educați si care prestează munci mai puțin importante. Evenimentele din ultimii doi ani au dovedit ca tocmai aceste munci au devenit peste noapte esențiale.

    • sa nu confundam meritocratia cu elitismul, in special elitismul necontributiv, bazat in principal pe mostenire (americanii folosesc uneori termenul „lucky sperm club”)
      Meritocratia presupune ca individul este retribuit proportional cu contributia lui in societate, fiecare contributie are rolul ei , similar cu o rotita de ceasornic mai mare sau mai mica dar fara de care ceasul nu functioneaza ; meritocratia nu implica dispret fata de alti membri contributori, lucru mult mai caracteristic „elitelor” care considera munca echivalentul unei insulte, iar speculatiile financiare si furtul din banii publici lucruri „geniale”.

      • Cu sau fără un dispreț manifest meritocrația si-a alocat o felie excesiv de mare din pizza de care vorbește autorul si asta este expresia clara ca trickle down economics nu funcționează in secolul nostru.
        Un antreprenor nu creează valoare singur, el ajunge acolo prin educația pe care a primit-o, prin serviciule de sănătate de care a beneficiat, domenii care sunt disprețuite la modul concret si foarte vizibil prin salariile pe care acești oameni le primesc. Nu poți repara zeci de ani de dispreț pentru angajații din sănătate, învățământ sau serviciile de colectare de gunoi, ca sa numesc doar câteva, prin ieșirea la balcon si aplaudarea lor in momente de criza, asa cum s-a întâmplat anul acesta. Un oraș poate funcționa cat de cat fără o banca dar nu fără spitale sau colectorii de gunoi.
        Un CEO la mare banca castiga de câteva zeci sau chiar o suta de ori cat o asistentă medicală sau un profesor (si asta nu doar in România) si nu cred ca produce mare valoare. In timpul crizei din 2008 CEO de la Goldman Sachs afirma ca angajații sai sunt cei mai productivi oameni din lume. La consum de cocaina?
        Acești oameni ajung ulterior miniștri de finanțe si-si exprim disprețul prin bugetele alocate învățământului sau sănătății (si, din nou, nu doar in România).
        Exemple de felul acesta sunt din toate domeniile, mai recent din așa zisele de noi tehnologii. Bezos, Zuckerman et al or fi având inițial idei novatoare (desi este discutabila valoarea lor) dar ulterior au ilustrat foarte bine ceea ce spunea Adam Smith acum 250 de ani: orice companie tinde sa devina un monopol. Peter Thiel, creatorul Paypal si pentru scurt timp consilier al lui Trump afirma: Monopoly is the condition of every successful business…competition is for loosers.

        • well…trebuie sa iei de la fiecare ce-i bun si sa separi ce-i rau, doar Dumnezeu e perfect!
          PayPal a fost o idee de business excelenta, la fel ca eBay, etc insa asta nu inseamna ca trebuie sa fiu de acord cu fiecare opinie emisa de fondatorul companiei, sau ca opiniile astea sunt un deziderat vs realitate. Facebook e util pentru anumite interese, etc pe care incearca sa le monetizeze; insa din pacate distorsioneaza societatea mult mai mult decat PayPal sau Microsoft etc.
          Meritocratia spre deosebire de elitism inseamna retributie dupa contributie la societate, nu dupa cat se poate fura de la public cand are/influenteaza puterea de decizie (monopolurile de obicei sunt regulate, altfel am licita zilnic si pentru benzina, a la Sotheby’s).
          Istoric capitalismul a exagerat in favoarea ofertantului (vanzator) iar socialismul in favoarea cumparatorului, iar consecintele sunt clare: capitalismul inoveaza si conduce prin oferta de progres intr-o economie globala cu pretul unor inegalitati sociale nenecesare, iar socialismul se complace in fals egalitarianism.
          Toate discutiile astea insa nu isi au rostul daca discutam despre „politica” autohtona, care din pacate nu isi da seama ca nu se poate exporta nici matusa Tamara, nici lacul Belina, nici mineriadele.

  8. Articolul e cumva elaborat si puncteaza o serie de notiuni principial valabile dar in acelasi timp vetuste pentru ca ramin la acel nivel generic si simplificator de realitate care s-a dovedit de ceva vreme inoperant si depasit de practica economica. Paradigma propusa de Milton Friedman sau scoala austriaca e seducatoare intelectual pentru minitile atasate filosofiei idealiste sau eventual ca exercitiu de sistematizare epistemologica dar cam asta e limita pentru ca functia de modelare a realitatii ramine prea grosiera ca sa ne ajute in zona praxis-ului altfel decit ca un fel de ghid mult prea general. In plus, stiinta economica nu e un spatiu suficient siesi nici in zona teoretica si cu atit mai putin in practica, fiind in relatii de prea mare dependenta cu factori determinanti din sfera politica, juridica si psihologica. Asta e si unul din motivele pentru care „capitalismul” de pe hirtie nu merge la fel si in realitatea din teren. Capitalismul in sine nu functioneaza fara reglari exogene (nu se autoregleaza, nu tinde inerent spre echilibre utile din perspectiva societala sau larg umana si nu ofera solutii optime pentru anumite stari sistemice sau configuratii ne-ideale pe care il punem sa opereze). De multa vreme e acceptata inclusiv teoretic aceasta incompletitudine s-o numin a sistemului capitalist care necesita interventii pentru a-i corecta functionarea care e departe de optim . Prin urmare eu cred ca putem propune capitalismul ca fiind doar un subsistem pe care daca il putem operationaliza corect dindu-i premise apropiate de cele teoretice ne va da roadele asteptate pentru ca din experienta istorica e jocul cel mai adaptat naturii umane. Doar ca natura umana insasi se adapteaza la orice joc si ii exploateaza limitele facindu-l sa-si piarda eficienta, functiile si rolul initial – si nu e vina egalitarismului si nici a romanilor iesiti din comunism ca sistemul capitalist nu mai produce azi ceea ce asteptam de la el. Adevarul gol golut e ca sistemul capitalist e gripat si ramas in urma realitatii sub multe aspecte, mecanismele monetare sunt alienate si creeaza monstri (ideea de valoare a banilor e pulverizata, criza din 2008 a consfintit banuiala enuntata dupa Bretton-Woods, moneda e organizata feudal, cei mari pierd greu iar cei mici suporta costurile ca intotdeauna, ideea de datorie a devenit teoretica la nivel mare, datoriile suverane sunt lejer in zone spre 150% sau chiar spre 200% din PIB ), corporatiile au capacitatea de a fenta cu gratie legala sau complicitate a politicului regulile fiscale, e plina lumea de optimizari gen Apple, Panama papers,LuxLeaks, banci care ajuta la spalat bani in ciuda asa ziselor reglementari mult mai stricte de dupa 9/11 (vezi ING, Danske si alte citeva), statele si politicul greveaza si ele masiv economia cu masuri neinspirate sa le zicem, intr-un cuvint peisajul nu e incurajator iar prezervarea ideii de justete a jocului capitalist actual e greu de sustinut pentru ca argumentele sunt mai degraba contrare. Consecinta e simpla, un joc care nu asigura reguli egale de desfasurare implica faptul ca inegalitatea economica nu e decit intimplator sau in procent prea mic rezultatul meritului si performantei iar neincrederea devine justificata.

  9. Un articol foarte bun și bine documentat,

    Aș avea totuși o observație. Spune autorul: „ Această concepție este susținută nu numai de către anticapitaliștii mai vechi sau mai noi din România, ci de către unii prestigioși economiști contemporani, de inspirație keynesiană sau marxistă, cum ar fi J. Stiglitz[20], P. Krugman[21], Th. Piketty[22] etc.”

    Joe Stiglitz e un marxist de cea mai joasă speță. L-am avut profesor itinerant cu mulți ani în urmă la University of Chicago. Un ratat și un anticapitalist frustrat. Am mai spus de altfel povestea sa pe acest forum. Etichetarea sa ca „economist prestigios” e în mod cert o exagerare.

    • Joseph Stiglitz are un Nobel pentru economie, asta il face oarecum prestigios aș spune, poate chiar o autoritate in domeniu. Teoriile lui demonstrează că în practică nu există egalitate pe piață datorită asimetriei informației.
      Hmm, are o pagină intreagă numai de doctorate Honoris Causa… A fost economist sef la Banca Mondială, sef de comisie la ONU si tot felul de alte nimicuri, carti, articole. Eu personal, nu cred ca as avea autoritatea sa fac vreo apreciere la adresa domnului Joseph Stiglitz.

      • Primul ministru etiopian Abiy Ahmed Ali a luat Nobelul pentru pace în 2019 și anul ăsta propovăduia exterminarea unei minorități din țara sa. Syukuro Manabe a luat Nobelul pentru fizică în 2021 pe criterii ideologice. un articol interesant pe tema asta la:

        https://www.contributors.ro/nobila-minciuna-si-premiul-nobel-pentru-fizica-2021/

        Iar lista nulităților ce l-au luat poate continua la nesfârșit. Nu mai e ce era pe vremea lui Einstein sau a lui Heisenberg. Corectitudinea politică i-a venit de hac și ăstuia. În privința premiilor Nobel pentru Economie degradarea s-a produs cu mult timp în urmă.

        După cum am spus Stiglitz mi-a fost profesor itinerant la Booth School of Business a universității din Chicago. A fost suficient ca să-mi pierd orice urmă de respect pentru el. Prima sa prelegere a început pe un tron dramatic cu ceva de genul că el mare economist cu Nobelul în jăb e cel mai prost plătit om din acea sală. Că sunt chelneri și barmani pe Michigan Avenue mai bine plătiți ca el. Că un asemenea sistem „inechitabil” e destinat pieirii în maximum 5-10 ani, care de altfel au trecut bine merci între timp. Și dă-i să sune încă vreo două ore de frustrări isterice ce parcă erau extrase de prin Scânteia iepocii de aur. Imaginea sa asupra unei lumi pe care evident că nu o înțelege deloc, era una strict din punctul de vedere al determinismul marxist. În sală s-a râs de el ca la Saturday Night Live ceea ce e cu desăvârșire neobișnuit la o mare universitate americană. Nu părea deloc tulburat și nici surprins, deci probabil că nu era prima oară. A vituperat doar că noi suntem exponenții burgheziei putrede, sau cam așa ceva.

        Ceva mai încolo la o cârciumă de pe mult hulitul Michigan Avenue unul din colegi a remarcat că dacă Stiglitz ar avea orice umbră de simț al banului în el, s-ar face barman sau chelner la una din stabilimentele din zonă. Cârciumarii s-ar sfâșia între ei pentru un chelner cu Nobel în economie iar clienții s-ar îmbulzi cu săptămâni înainte să rezerve una din mesele sale și să aibă privilegiul de a-i da bacșișuri boierești.

        L-am mai văzut apoi la TV prin 2009-2010 vituperând pe tonul isteric cunoscut împotriva unei societăți care a putu produce o criză ca cea din 2008-2009 ce l-a chelit chiar și pe el marele expert ieconomic cu Nobelul la purtător. Evident că te umfla râsul. Pentru noi ăștialalți fără Nobel în economie, dar cu organul dintre urechi funcțional, criza a fost ocazia ce vine odată într-o generație de face un ban adevărat.

        Pingelică săracu’, fie-i betonu’ ușor, avea și el o pagină plină cu doctorate honoris causa și în mod cert mai multe articole și cărți ca Stiglitz. Vi-l face asta cu ceva mai respectabil?!

    • Concret cum este Stiglitz marxist? Ati citit vreo carte a lui? Puteti da un citat care sa demonstreze asta? Omul a fost sef la Banca Mindiala si consilierul lui Bill Clinton, singurul președinte american care a produs un buget echilibrat in ultimii 40 ani. Dacs propune niste soluții scandinave care îi sperie pe rinocerii republicani nu inseamna ca este marxist.

      • Nu e cazul sa va impacientati.
        Aprecierile de acest gen il caracterizeaza pe Josef Svejk.
        Oricine nu-i impartaseste punctele de vedere este un marxist de joasa speta chiar si daca el se numeste Joseph E. Stiglitz si este Laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

        Asta-i omul !!

        • Sa-mi fie cu iertare, Premiul Nobel nu iti confera aura cuiva care nu mai pote fi criticat, Sunt destule exemple mai ales din teoria economica in care cele descoperite / afirmate si chiar premiate s-au dovedit peste cativa ani fi false si incorecte.

          • In primul rand ar trebui sa subliniem clar ca Economia nu este o stiinta exacta.
            Ea se situeaza in zona stiintelor sociale influentate major de comportamentul uman, de multe ori imprevizibil.
            Din acest motiv predictiile diversilor economisti chiar si de top pot fi criticate.
            Critica eleganta si civilizata este insa un lucru dar folosirea de adjective insultatoare ( „…de joasa speta” in cazul asta ) este cu totul si cu totul altceva si tine de buna crestere.

            Problema dlui JS este exact cea pe care am mentionat-o si anume folosirea de insulte atunci cand nu esti de acord cu el.
            Period !

          • @alin _ „Sa-mi fie cu iertare…”

            Desigur, lipsa de eleganță în exprimarea opiniilor a fost remarcată și cu alte ocazii la colegul comentator la care se face referire. Domnia-sa a mai povestit despre contactul cu științele economice și cu economiștii, inclusiv cu Joseph E. Stiglitz, și eu cred că a dorit doar să impresioneze puțin eventualii cititori, mai mult prin fermitatea/inflexibilitatea opiniilor și mai puțin prin forța argumentelor. Și, după cum vedeți, a reușit.

            În privința operei lui Joseph E. Stiglitz, după cum am mai spus, ea este riguroasă și argumentele pentru care i-a fost atribuit premiul în anul 2001, respectiv legate de contribuția domniei-sale în studiul efectelor generate asupra piețelor de asimetria informațională, nu au fost contrazise.

            În schimb, în interviuri și diverse articole, Joseph E. Stiglitz emite opinii care pot fi considerate „paradoxal de socialiste” în raport cu opera sa științifică. Nu știu dacă emite astfel de opinii și în sălile de curs, că n-am asistat la cursurile domniei-sale, dar îi urmăresc online expunerile și mă amuz.

        • @Sile1
          Da, J.Svejk e teribil. Buna credinta nu-l caraterizeaza.
          Dar „la cestiune” s-ar putea sa nu fie departe de adevar. Faptul ca dl.Cernea sustine acelasi lucru, dar civilizat/politicos, ma face sa cred ca ceva adevar exista in eticheta de marxist.
          Si M.Friedman a luat Nobel. Dar asta nu-l face mai putin raspunzator ptr.euforia dereglementarii (inlocuita prin asa-zisa autoreglementare) care a dus la criza din 2008. Autorii presiunilor ptr.deregelentarea/dezincriminarea fraudei financiare crase au avut un suport teoretic acolo…..
          Ca sa nu mai spun ca externalizarea, quasi-totalitatii, industriei US, UK, FR chiar i se datoreaza la fel. Predictiile/modelele si-au dovedit esecul. Beneficiarul: China.

          • Pentru obiectivitate trebuie sa spun ca Stiglitz a fost si el părtaș la dereglementarea sistemului financiar bancar, acțiune pe care o critica astăzi fără însa a-si face mea culpa. Dereglementarea a început sub Reagan, dar a fost desăvârșita de Clinton prin anularea legii Glass-Steagall. Aceasta ultima acțiune a fost sămânța crizei din 2008-2009.

          • Probabil ca nu ati inteles ce am zis.
            Am sa incerc sa clarific spunand ca NU faptul ca a fost folosita eticheta de marxist este deranjant ci caracterizarea „…de joasa speta ” e nelalocul ei.

            Am spus ,intr-un comentariu mai sus, ca economia nu este o stiinta exacta si ca din acest motiv chiar si economisti de top pot fi criticati.
            E valabil si pentru Milton Friedman.
            Criticile cele mai vehemente apar de regula dupa ce predictiile nu s-au adeverit.
            Se intampla insa ca la momentul in care se fac predictiile ele sa fie considerate novatoare,uimitoare de o audienta semnificativa si se pot obtine chiar si premii Nobel pentru ele.

            In ceea ce priveste delocalizarea industriilor din tarile enumerate,UK,FR,US in China nu cred ca s-a facut ca urmare expresa a recomandarilor cuiva ci mai degraba a avut drept cauza goana dupa profit a companiilor care au sesizat oportunitatea producerii la preturi mici de fabricatie a diverselor produse pe care apoi le vindeau cu preturi mari pe alte piete sau chiar pe piata interna.

            • @sile1
              clarificari f.binevenite. Merci
              Aveti dreptate, goana dupa profit este una dintre cauzele principale ale delocalizarii. E firesc.
              Dar nu ar fi putut avea loc fara ridicarea totala a restrictiilor prealabile. Contributia teoretica a lui M.Friedman in asta consta. Rezulta ca nu e niciun pericol. Ba din contra.
              Povestea Pat Buchanan, intr-un art., si regreta ca fiind consilier al lui Reagan nu au reusit sa vada pericolul delocalizarii masive chiar semnalat fiind (direct si personal) de oameni din industriile amenintate. Dar cum sa te pui cu fundamentarea teoretica a unui star al economistilor si cu Nobel ?!!? Ce argumente sa gasesti? Bunul simt comun e completamente discreditat ca argument.
              Par exemple, orice bizarerie psihologica care contrazice secole de experienta si practica tinde sa fie insusita pe ideea ca….e stiinta si s-au facut studii.

      • Vedeți răspunsul pe care l-am dat mai sus d-șui Boloș. Pe Stiglitz l-am avut profesor la Chicago și asta a fost suficient. Nu are nici un sens să-l mai citesc, așa cum n-are sens să-i citesc pe Pingelică sau pe Jivkov – ambii autori de lucrări monumentale și considerate geniale la vremea lor.

      • A, și ca să nu uit, în completare la răspunsul anterior, marele merit al politicilor bugetare a lui Clinton a fost că niciunul din bugetele ale nu a trecut de Congress la șefia căruia era republicanul Newt Gingrich. :) Asta a echilibrat bugetul țării.

        Singura ispravă economică a lui Clinton (posibil inspirată de Stiglitz) a fost „Community Reinvestment Act” din 1995 care practic a deschis calea creditelor imobiliare pentru cei ce nu și le permiteau cu garanția statului. A fost o chestie catastrofală căreia însă nimeni nu i-a întrevăzut atunci potențialul distructiv și ce a fost unul din factorii declanșatori ai marii crize din 2008.

      • @ Cinicul _ „Concret cum este Stiglitz marxist?”

        …Intr-un mod paradoxal si totodata amuzant.

        Toate lucrările sale științifice/manualele sunt riguros exacte in urmărirea principiilor economiei deschise de piata, capitaliste.

        Dar, In diversele articole si interviuri publicate in presa exprima tot felul de idei năstrușnice socialiste. :)

        Nu este singurul. Cam la fel se intampla si cu alți economiști, P. Krugman spre exemplu.

    • Ca de obicei, Nea Josef(sau cum l-o chema in realitate) in loc să comenteze pe tema articolului , ochește exact acele 2 cuvinte care ii dau ocazia să mai amintească de durerea lui personală, marxismul. Bine că nu l-a făcut nazist si a uitat si de prefixul „neo”

  10. Romanii in laboratorul mondial / 499 / dupa prabusirea ortodoxo-comunismului
    urmarea a ”decuplarii lui Dumnezeu de societate, a muncii de remunerarea ei si a sexualitatii de procreere” (Papa Benedictus XVI), devalmasia valaha este paradigma ”Statului Paralel” ortodox, colectivist, in conflict cu ”Statul paralel” catolic, individualist, al UE ”… propaganda face ca sărăcia, șomajul, corupția să fie atribuite „Capitalismul” imposibil de reabilitat, sperietoare folosita de către anticapitaliștii, antioccidentalii și antieuropenii pentru a discredita Occidentul, care „vrea să ne fure resursele”, „exploatează poporul român”, „ne vinde alimente contaminate”. Echivalarea valorilor europene cu „capitalismul sălbatic” e folosit pentru a justifica distanțarea României de civilizația europeană.” (Silviu Cerna, Egalitatea și economia de piață, contributors, Bucureti, 30/11/2021) Incompatibilitatea milenara dintre ortodocsi si catolici nu poate dispare peste noapte. Conducerea superioara de partid si de stat moldo-valaha, FSN, PNL, PSD, in simfonie cu BOR, o etno-religie, n-a gasit inca un raspuns la oferta Sfantului Papa Ioan Paul II si a Sfantului Parinte Francesc, ”Sa mergem impreuna!”, si ii tine astfel ostatici pe toti romanii in Imperiul Sfantului Apostol Andrei, greco-ortodox, de o parte si alta a Muntilor Carpati. vr
    *
    Romanii in laboratorul mondial 498 / strang randurile; 497 / simfonia dintre Stapanire si Biserica 496 / cum comunica ortodocsii cu catolicii?; 469 / statul feudal in simfonie cu BOR; 468 / cu o perspectivă feudală asupra lumii; 459 / incompatibilitatea ”Statelor paralele”, est si vest; 407 / Ce-i de făcut în România?; 448, 447 / front greco-ortodox moldo-valah, tiganesc împotriva Vestului; 446, 443, 442 / fara stat sau partide occidentale; 402-397 / logica tribală moldo-valaha; 388-386 / România ortodoxa moldo-valaha este o altă lume; 361 / Ciudată ţară, într-adevăr!; 116 / disprețul față de stat, de ordinea publică; 77 / capitalismul moldo-valah, de cumetrie; 67, 68 / capturarea statului de către vânătorii de rente

  11. După prabusirea ortodoxo-comunismului, urmarea a ”decuplarii lui Dumnezeu de societate, a muncii de remunerarea ei si a sexualitatii de procreere” (Papa Benedictus XVI), devalmasia valaha este paradigma ”Statului Paralel” ortodox, colectivist, in conflict cu ”Statul paralel” catolic, individualist, al UE. ”Propaganda face ca sărăcia, șomajul, corupția să fie atribuite „Capitalismul” imposibil de reabilitat, sperietoare folosita de către anticapitaliștii, antioccidentalii și antieuropenii pentru a discredita Occidentul, care „vrea să ne fure resursele”, „exploatează poporul român”, „ne vinde alimente contaminate”. Echivalarea valorilor europene cu „capitalismul sălbatic” e folosit pentru a justifica distanțarea României de civilizația europeană.” (Silviu Cerna, Egalitatea și economia de piață, contributors, Bucureti, 30/11/2021) Incompatibilitatea milenara dintre ortodocsi si catolici nu poate dispare peste noapte. Conducerea superioara de partid si de stat moldo-valaha, FSN, PNL, PSD, in simfonie cu BOR, o etno-religie, n-a gasit inca un raspuns la oferta Sfantului Papa Ioan Paul II si a Sfantului Parinte Francesc, ”Sa mergem impreuna!”, si ii tine astfel ostatici pe toti romanii in Imperiul Sfantului Apostol Andrei, greco-ortodox, de o parte si alta a Muntilor Carpati. vr

  12. 1.Capitalismul?La fel de ,,inevitabil” ca moartea!Resurse limitate, contra cerinte (personale si sociale)…nelimitate, asa ca totul este competitie, in care egalitatea n-are loc.Problema este nu a productiei si sistemului ei bazat pe competitie, ci a repartitiei/distributiei rezultatelor, pe care actuala faza a capitalismului le imparte ,,intre mizeri si bogati”!
    Nu se poate face apologie socialismului din Est deoarece ar fi absurdul stiintific, el fiind doar un ,,capitalism de stat” careia i-au fost amputate instrumentele de functionare (de la actiuni, la piata libera). iar nu o societate noua egalitara.Probabil ca, daca ACEST ,,socialism” era ,,reformat” si se facea tranzitia la economia de piata, iar proprietatea raminea a statului, putea fi vorba de o noua societate, dar nu egalitara, ci doar ceva mai egalitara, fiindca lipsea capitalistul care sa ia totul…
    Odata ce Gorbaciov n-a inteles acest lucru si experimentul nu exista, nu vom sti niciodata daca ea era alternativa la capitalismul de azi!In loc sa faca tranzitia la economie de piata, Gorbaciov si consilierii s-au gindit la privatizare, ori ea era exclusa intr-o singura etapa, din lipsa institutiilor si culturii economice ANTREPRENORIALE care sa o realizeze si sustina functional.Daca tranzitia la economia de piata a sistemului sovietic era inceputa in anii 80, in 1990 era posibila privatizarea economiei, daca sistemul ,,tranzitiv” nu functiona.
    Esecul unei tranzitii soc la capitalism a Rusiei a fost ,,realizat” de Eltin, dupa care Putin a reusit sa stabilizeze economia, privatizarea fiind realizata in mare, asa cum o cunoastem.
    2.Cercetarea economica-politica in directia unei evolutii probabile a capitalismului catre diminuarea diferentei sociale de azi nu exista, iar discutiile despre egalitate se impotmolesc in clivajul ideologic comunism-capitalism.Mai mult decit prostesc, orice analiza a comunismului/socialismului este considerata apologie si este tabu.

  13. Actiunea libera a pietelor,esenta capitalismului „pur” ,duce si la situatii de genul celor prezentate in articolul intitulat „Theranos -Cum a fost posibilă cea mai mare escrocherie din istoria Silicon Valley” publicat azi 01.12.2021 pe platforma Hot News.

    Scandalul creat in jurul companiei respective vorbeste despre fraude si minciuni uriase,despre investitori creduli care au pompat sute de milioane de dolari intr-o escrocherie, despre rolul presei interesate de castiguri din publicitate,despre indivizi dornici sa-si „lipeasca ” imaginea de o firma de „succes” provenind din randul militarilor,politicienilor,diplomatilor foarte cunoscuti,care au cautionat prin prezenta lor in board-ul de directori activitatea frauduloasa a respectivei companii.

    Interesant de citit.

  14. Foarte interesant textul profesorului S. Cerna, ca de obicei. Îndrăznesc sa fac unele observații asupra lui.

    Intr-adevar, România are cei mai săraci cetateni din UE, dar situatia este mai gravă decat o prezintă clasamentul. Pentru ca penultimul stat, Bulgaria, are un venit median (la care se raportează riscul de sărăcie extrema) mai mare decat România.

    Ceea ce este incontestabil e faptul ca polarizarea veniturilor gospodăriilor este mare in România , iar in cotextul prezentat anterior, populația percepe situatia ca fiind inechitabila.

    Dar ce se intelege prin „inechitabil” ? Nu intru in amănunte despre egalitate de șanse de care articolul vorbeste deja.

    Dar domnul Cerna ar putea tine cont in analizele viitoare de faptul ca România este o cleptocratie veritabila. Guvernarea de tip cleptocratic discriminează si introduce distorsiuni majore in economia de piata.

    Despre aceste inegalități este vorba!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro