Ei: Teresa Toranska si stalinistii polonezi

Motto: „Dreptul la proprietate nu a existat dintotdeauna; poti trai si fara simtul proprietatii, nu este vorba de ceva ce nu poate fi depasit”.

—Jakub Berman

A incetat din viata, la inceputul lunii ianuarie, o mare jurnalista poloneza, Teresa Toranska, autoarea unor volume esentiale legate de experientele politice din Polonia celei de-a doua jumatati a secolului trecut. Avea 69 de ani, se bucura de un imens respect. Cartea de convorbiri cu figuri marcante ale comunismului polonez, intitulata revelator „Oni” (Ei), publicata si difuzata clandestin in Polonia anilor 80, a aparut in engleza in 1987 in traducerea Agnieszkai Kolakowska, fiica renumitului filosof. Titlul era: „Them: Stalin’s Polish Puppets”. Intre interviurile realizate in intervalul de existenta legala a „Solidaritatii” dintre august 1980 si decembrie 1981, a devenit celebru cel cu Jakub Berman, satrapul ideologic si politic din anii 50, mana dreapta a lui Boleslaw Bierut si omul de incredere al lui Stalin in Polonia, tara despre care dictatorul sovietic spunea ca socialismul i se potriveste precum saua pusa pe o vaca.

Despre Bierut (agent NKVD inca din anii 30) si anturajul sau, ca si despre micul Stalin al Ungariei, Matyas Rakosi, scrie pe larg Anne Applebaum in exceptionala ei carte „The Iron Curtain”. Despre fratii Berman (comunistul Jakub si marxistul critic, sionist de stanga, legat de avangarda artistica, Alfred) a scris Marci Shore in remarcabilul volum „Caviar and Ashes”. Daca in cazul Boleslaw Bierut fanatismul era inseparabil de incultura, la Jakub Berman lucrurile statea exact invers: fanatismul se justifica intelectual prin ametitoare sofisme.

Berman povestea acolo cum, in timpul receptiilor nocturne de la dacea lui Stalin, s-a intamplat adeseori sa danseze vals. La intrebarea jurnalistei daca erau prezente si femei, de pilda Polina Jemciujina, sotia lui Molotov, Berman a raspuns: „Fireste ca nu. Ele doar serveau. Eu valsam cu Molotov”. De fapt, la acea dta, Jemciujina era in Gulag. In timpul dansului, se sopteau lucruri ultra-secrete. Un alt volum s-a intitulat „Noi” si continea interviuri cu personalitati ale „Solidaritatii”. Istoria stalinismului din perspectiva biografica, cel putin in Polonia, implica aceasta clasificare: ei si noi…

Am citit „Oni” in franceza, apoi, de cateva ori in engleza. Stiu anumite pasaje pe dinafara. Nu doar din rationalizarile falacioase ale fostilor potentati, ci mai ales din intrebaril de o acuratete si intesitate morala impresionante. Am citat din carte, in special din interviurile cu Berman si cu fostul sef al revistei teoretice a Partidului Municitoresc Unit Polonez, Roman Werfel, in propriile mele lucrari. Un dialog formidabil este cel cu Stefan Stazsewski, fost inveterat stalinist, trecut de partea revizionistilor marxisti dupa 1956, apoi simpatizant al opozitiei. Pentru devotatii comunisti, Staszewski a fost un renegat. Altii l-au acuzat ca a devenit „liberal” cand a pierdut pozitia influenta in partid. Cartea include un masiv interviu cu Edward Ochab, scurta vreme prim-secretar al PMUP, in 1956, in perioada dintre moartea lui Bierut si revenirea lui Wladyslaw Gomulka pe post de de lider al partidului, apoi, pana la evenimentele din martie 1968, presedinte al Consiliului de Stat. Spre onoarea sa, Ochab s-a opus valului antisemit care a devastat viata sociala si intelectuala a Poloniei in acei ani.

Pasaje din dialogul cu misticul revolutionar care a fost Jakub Berman, un posedat al ideii comuniste, sunt incluse in antologia documentara „From Stalinism to Pluralism”, intocmita de regretatul istoric Gale Stokes (aparuta la Oxford University Press). In fapt, cred ca nu poate fi scrisa o istorie onesta si documentata a comunismului din Europa de Est si Centrala fara a utiliza aceasta formidabila sursa documentara care este cartea „Oni”. „Ei” erau promotorii conceptului stalinist de internationalism, intemeiat pe axioma pietrei de incercare: atitudinea fata de URSS. Asemeni comunistilor din Romania, convinsi ca Basarabia si Bucovina de Nord apartineau Uniunii Sovietice, comunistii din Polonia sustineau „autodeterminarea pana la despartirea de stat” a Ucrainei de Vest si a Bielorusiei de Vest. Patria lor era de fapt URSS, dumnezeul lor se numea Stalin. Nici macar antisemitismul turbat al ultimilor ani de viata ai tiranului de la Kremlin nu a dus la zdruncinarea inflexibilelor convingeri ale acestor posedati.

Teresa Toranska nu afisa o neutralitate placida, un fals non-partizanat. Intrebarile ei erau transante, nu evitau, ba chiar provocau discutii pe subiecte spinoase. Nu urmarea sa-i maguleasca pe cei care au jucat in Polonia roluri asemanatoare cu ale unor Maurer, Chisinevschi, Rautu, Stefan Voicu etc Conversatia cu Julia Minc, vaduva fostului dictator economic din anii 50, Hilary Minc, mi-a readus in memorie rolul unei Liuba Chisinevschi. Interviul ei cu Jakub Berman, piesa de rezistenta a cartii, se termina cu fostul supraveghetor al ideologiei si al politei politice batand vehement cu pumnul in masa si urland: „In final istoria ne va da dreptate”. Cu putine, prea putine exceptii, „ei” nu s-au cait, nu au recunoscut ca au construit un sistem criminal. Sclavi ai Istoriei, cum i-a numit Czeslaw Milosz, au ramas, raman convinsi ca viitorul le apartine.

http://www.thenews.pl/1/9/Artykul/123090,Veteran-journalist-Teresa-Toranska-dies-in-Warsaw