Motto: „Dreptul la proprietate nu a existat dintotdeauna; poti trai si fara simtul proprietatii, nu este vorba de ceva ce nu poate fi depasit”.
—Jakub Berman
A incetat din viata, la inceputul lunii ianuarie, o mare jurnalista poloneza, Teresa Toranska, autoarea unor volume esentiale legate de experientele politice din Polonia celei de-a doua jumatati a secolului trecut. Avea 69 de ani, se bucura de un imens respect. Cartea de convorbiri cu figuri marcante ale comunismului polonez, intitulata revelator „Oni” (Ei), publicata si difuzata clandestin in Polonia anilor 80, a aparut in engleza in 1987 in traducerea Agnieszkai Kolakowska, fiica renumitului filosof. Titlul era: „Them: Stalin’s Polish Puppets”. Intre interviurile realizate in intervalul de existenta legala a „Solidaritatii” dintre august 1980 si decembrie 1981, a devenit celebru cel cu Jakub Berman, satrapul ideologic si politic din anii 50, mana dreapta a lui Boleslaw Bierut si omul de incredere al lui Stalin in Polonia, tara despre care dictatorul sovietic spunea ca socialismul i se potriveste precum saua pusa pe o vaca.
Despre Bierut (agent NKVD inca din anii 30) si anturajul sau, ca si despre micul Stalin al Ungariei, Matyas Rakosi, scrie pe larg Anne Applebaum in exceptionala ei carte „The Iron Curtain”. Despre fratii Berman (comunistul Jakub si marxistul critic, sionist de stanga, legat de avangarda artistica, Alfred) a scris Marci Shore in remarcabilul volum „Caviar and Ashes”. Daca in cazul Boleslaw Bierut fanatismul era inseparabil de incultura, la Jakub Berman lucrurile statea exact invers: fanatismul se justifica intelectual prin ametitoare sofisme.
Berman povestea acolo cum, in timpul receptiilor nocturne de la dacea lui Stalin, s-a intamplat adeseori sa danseze vals. La intrebarea jurnalistei daca erau prezente si femei, de pilda Polina Jemciujina, sotia lui Molotov, Berman a raspuns: „Fireste ca nu. Ele doar serveau. Eu valsam cu Molotov”. De fapt, la acea dta, Jemciujina era in Gulag. In timpul dansului, se sopteau lucruri ultra-secrete. Un alt volum s-a intitulat „Noi” si continea interviuri cu personalitati ale „Solidaritatii”. Istoria stalinismului din perspectiva biografica, cel putin in Polonia, implica aceasta clasificare: ei si noi…
Am citit „Oni” in franceza, apoi, de cateva ori in engleza. Stiu anumite pasaje pe dinafara. Nu doar din rationalizarile falacioase ale fostilor potentati, ci mai ales din intrebaril de o acuratete si intesitate morala impresionante. Am citat din carte, in special din interviurile cu Berman si cu fostul sef al revistei teoretice a Partidului Municitoresc Unit Polonez, Roman Werfel, in propriile mele lucrari. Un dialog formidabil este cel cu Stefan Stazsewski, fost inveterat stalinist, trecut de partea revizionistilor marxisti dupa 1956, apoi simpatizant al opozitiei. Pentru devotatii comunisti, Staszewski a fost un renegat. Altii l-au acuzat ca a devenit „liberal” cand a pierdut pozitia influenta in partid. Cartea include un masiv interviu cu Edward Ochab, scurta vreme prim-secretar al PMUP, in 1956, in perioada dintre moartea lui Bierut si revenirea lui Wladyslaw Gomulka pe post de de lider al partidului, apoi, pana la evenimentele din martie 1968, presedinte al Consiliului de Stat. Spre onoarea sa, Ochab s-a opus valului antisemit care a devastat viata sociala si intelectuala a Poloniei in acei ani.
Pasaje din dialogul cu misticul revolutionar care a fost Jakub Berman, un posedat al ideii comuniste, sunt incluse in antologia documentara „From Stalinism to Pluralism”, intocmita de regretatul istoric Gale Stokes (aparuta la Oxford University Press). In fapt, cred ca nu poate fi scrisa o istorie onesta si documentata a comunismului din Europa de Est si Centrala fara a utiliza aceasta formidabila sursa documentara care este cartea „Oni”. „Ei” erau promotorii conceptului stalinist de internationalism, intemeiat pe axioma pietrei de incercare: atitudinea fata de URSS. Asemeni comunistilor din Romania, convinsi ca Basarabia si Bucovina de Nord apartineau Uniunii Sovietice, comunistii din Polonia sustineau „autodeterminarea pana la despartirea de stat” a Ucrainei de Vest si a Bielorusiei de Vest. Patria lor era de fapt URSS, dumnezeul lor se numea Stalin. Nici macar antisemitismul turbat al ultimilor ani de viata ai tiranului de la Kremlin nu a dus la zdruncinarea inflexibilelor convingeri ale acestor posedati.
Teresa Toranska nu afisa o neutralitate placida, un fals non-partizanat. Intrebarile ei erau transante, nu evitau, ba chiar provocau discutii pe subiecte spinoase. Nu urmarea sa-i maguleasca pe cei care au jucat in Polonia roluri asemanatoare cu ale unor Maurer, Chisinevschi, Rautu, Stefan Voicu etc Conversatia cu Julia Minc, vaduva fostului dictator economic din anii 50, Hilary Minc, mi-a readus in memorie rolul unei Liuba Chisinevschi. Interviul ei cu Jakub Berman, piesa de rezistenta a cartii, se termina cu fostul supraveghetor al ideologiei si al politei politice batand vehement cu pumnul in masa si urland: „In final istoria ne va da dreptate”. Cu putine, prea putine exceptii, „ei” nu s-au cait, nu au recunoscut ca au construit un sistem criminal. Sclavi ai Istoriei, cum i-a numit Czeslaw Milosz, au ramas, raman convinsi ca viitorul le apartine.
http://www.thenews.pl/1/9/Artykul/123090,Veteran-journalist-Teresa-Toranska-dies-in-Warsaw
Toranska. Niciun editor roman nu a fost interesat de aceasta carte pe care o admira si Monica Lovinescu. S-ar fi vazut, daca nu altceva, atunci diferenta imensa intre felul de a intreba al acestei ziariste si cel al echivalentei ei in Romania, Lavinia Betea. Povestile din Cartierul Prinaverii s-a citit cu aviditate, si nu aflam de acolo nimic, nicio intrebare nu e incomoda, iar Pantiusa, cel cu ranga e un bunic blajin si bland.
De ce Dumnezeu lipseste in intelectualul acesta al nostru simtul etic, pur si simplu, ca nu gasesc alt cuvant? de ce e el atat de rar?
Ca a crezut sau nu a crezut in el, Dumnezeu s-o odihneasca si pe Toranska. Era foarte foarte tanara….
„Berman povestea acolo cum, in timpul receptiilor nocturne de la dacea lui Stalin, s-a intamplat adeseori sa danseze vals. La intrebarea jurnalistei daca erau prezente si femei, Berman a raspuns: “Fireste ca nu. Ele doar serveau. Eu valsam cu Molotov”.
Domnule Profesor, scuze, dar eu asta nu o pot crede, mai ales in prezenta lui Stalin. Poate ca Berman a vrut sa-si bata joc de autoarea cartii.
Dvs nu credeti, it’s fine. Un istoric de anvergura lui Robert Service considera informatia relevanta si credibila:
http://books.google.com/books?id=hSWK6Dh4wRgC&pg=PA525&lpg=PA525&dq=waltzing+with+molotov&source=bl&ots=UV7Khe-AYx&sig=ips579IgFMKFPY4v1dQTMUyLoZc&hl=en&sa=X&ei=C3U3UcjWG4Om9gSE64DwAw&ved=0CEcQ6AEwBA#v=onepage&q=waltzing%20with%20molotov&f=false
Pasajul respectiv a aparut si in revista „Harper’s”:
http://harpers.org/archive/1986/07/waltzing-with-molotov/
Nu doar ca se valsa in prezenta lui Stalin, in acei ultimi ai despotului, dar el era cel care se ocupa cu schimbarea placilor de gramofon, alegea muzica, era amfitrionul bonom. Valsau Beria, Molotov, Vorosilor, Kaganovici. Pe Rakosi mi-l imaginez dansand cu Hrusciov. Nu stiu daca si Dej a valsat :) Hrusciov insusi a povestit cum il punea Stalin sa danseze gopak.
Imaginea vi se pare exagerata. Poate, dar ce nu era exagerat in acele timpuri sinistre?
„He contrived to forget how he and Molotov had been degraded for Stalin’s delight”. (Am urmat linkul indicat de dvs.).
Scuzati Domnule Profesor, dar asta e altceva. Din cate stiu, intr-adevar, si Hrusciov aminteste de faptul ca Stalin il punea sa danseze Gopac, dar special pentru a-l umili, dansul respectiv incluzand si multe figuri acrobatice.
Eu intelesesem ca Stalin si ceilalti valsau la modul serios, pentru placerea lor reciproca, ceea ce, clar, nu e credibil. Ca Berman folosea acele momente pentru a susoti cu Molotov fara stirea lui Stalin, asta e credibil.
Propun sa ne mentinem la ceea ce am scris. N-am spus ca Stalin valsa. Nu ma intereseaza cat de bine se simteau acesti gangsteri ideologici valsand. Nu asta sugera Berman. Nu asta sugeram eu. Ganduri bune.
http://muse.jhu.edu/journals/jss/summary/v010/10.3shore.html
Excelenta referinta bibliografica, va multumesc. Destinul fratilor Berman este unul cu semnificatii extrem de tulburatoare pentru ce care chiar vor sa inteleaga secolul al XX-lea….
Asta chiar e un subiect interesant , aveti dreptate. J. Berman a fost un fel de Chisinevschi al Poloniei (se ocupa cu ideologia dar si cu Secu, justitie, etc.) , si a sfarsit tot in timpul unei pseudo-destanilizari (1956) si tot din acelasi motiv —era evreu (deh, nimeni nu-i perfect :wink: )
A jucat un rol f. important in misiunea lui Swiatlo la RFE , cind ultimul a „defectat ” —versiunea oficiala , dupa multe ezitari. In fapt, atunci au jucat un rol important si Julia (un fel de Ana Toma a Poloniei) si Wanda ….Ma rog , e mult de scris, dar incepe fotbalul in juma’ de ora ….Dvs. ati scris relativ recent despre Swiatlo , dar si despre rolul evreilor in conducerea comunista poloneza la inceputuri . La Columbia a fost o prezentare , prin ’99 , pe acest subiect , f. interesanta (bazata si pe texte marca Toranska) dar nu stiu de ce nu au vrut sa o faca disponibila online. Anyway , am urcat pt. dvs. lucrarea aici :
http://www.fileshare.ro/e29334460
Nu e mare , vreo 25 pagini, si cred ca se merita citita , macar pt. ca e bazata si pe textele Toranska , deci nu e off topic.
Multumesc mult, vizionare placuta:)
Despre colonelul Jozef Swiatlo si misiunea legata de lichidarea Wandei Bronska:
http://coldwarradios.blogspot.com/2010/12/operation-spotlight-defection-of.html
Julia („Luna”) Brystygier: combinatie de Anuta Toma, Ghizela Vass, Ronea Gheorghiu si Elvira Gaisinschi. Diferenta consta in faptul ca aceasta femeie-calau avea un doctorat in filosofie. Nu insist, nu vreau sa am sau sa va provoc un cosmar :)
http://www.in.com/julia-brystiger/biography-156469.html
Exista o biografie a lui Swiatlo scrisa respectatul istoric polonez Andrzej Paczkowski. Era in planul de propuneri de traduceri al IICCMER ptr Humanitas. Din cate stiu, noua conducere sustine proiectul.
Motto: “Dreptul la proprietate nu a existat dintotdeauna; poti trai si fara simtul
proprietatii, nu este vorba de ceva ce nu poate fi depasit”.
–Jakub Berman
Mi-am permis sa va citez „citatul” domnule profesor, aducand eu mai aproape
de ceea ce vreau sa spun, extraordinara asta … ineptie.
Din pacate usl-ul nu s-a inventat in 2012 ci slalomeaza prin istorie in marele
asta „slalom urias” in care suntem inscrisi totii (de la primul scancet si pana
dam ortul) de cand e Lumea si Pamantul.
Din pacate avem de toate, de la cei care sunt complet lipsiti de „bunul simt”
al proprietatii pana la cei care considera ca este o sinonimie perfecta intre
„proprietate” si „agoniseala fizica” (stăpânire deplină asupra unui bun;
(concr.) bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza
unui drept recunoscut).
Ii era suficient (ma gandesc eu) acestui Jakub Berman sa fi deschis (macar)
„DEX”-ul nostru si ar fi vazut ca „proprietatea” cea mai proprietate inseamna:
„Trăsătură predominantă care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc.
și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură,
însușire”.
Sau, ii era usor sa fii scris in „google” cuvantul „property (disambiguation” si
poate nu mai murea atat de prost (parerea mea).
Din pacate, a pierdut ocazia pentru precum vad s-a nascut prea devreme.
Treaba e … ce facem noi cu ai nostri Bermani (ponta, dragnea, d.constantin si
alti corlateni, cum ii lamurim macar pe astia sa puna mana pe carte.
Daca stie si un copil care-s proprietatile fierului, care-s ale lemnului, ce proprietati
au plantele medicinale, ce proprietati are apa, ce proprietati are aerul, etc de ce o
fi atat de greu de inteles care-s proprietatile (principale) ale omului?
Am ales acest motto pentru ca surprinde originea marii erori a utopiilor egalitariste si colectiviste, deci a socialismului (versiunile soft) si comunismului (in toate versiunile): criminalizarea, demonizarea, infierarea proprietatii private. Povestea a inceput inainte de Karl Marx, dar acesta a formulat rechizitoriul cel mai magnetizant, cel mai virulent, cel mai incandescent la adresa proprietatii private ca sursa a injustitiei, a alienarii, a nefericirii umane. Me refer, fireste, la „Manifestul Partidului Comunist”. Nascut in 1901, Jakub Berman, cum scriu in articol, a fost un ideolog al Partidului Comunist Polonez, neindoios mai scolit si mai subtil decat un Iosif Chisinevschi, dar intretinand aceleasi obsesii. A fost, asemeni lui Chisinevschi, un zelot al stalinismului. A murit in 1984, deci nu mai poate consulta DEX ori Google, dar cei pe care ii amintiti o pot face. O vor face oare? Si, in fond, cu ce folos?
Perfect ales motto-ul, domnule Profesor.
Nu l-am intalnit pana acum.
Oamenii care nu au simtul proprietatii sunt cei mai periculosi
oameni (de fapt, impropriu numiti oameni). In fapt, niste biete
si gonflabile papusi in care bate inima dar in care nu locuieste
sufletul.
Daca n-as sti ca exista o lege a compensatiei care face ca, pe
cat de mult este capabil sa se inalte omul, pe atat de mult este
capabila sa se coboare fiinta umana, mi-as fi declarat
consternarea in fata „filosofiei” acestui Berman.
Multumesc pentru tot ce faceti.