Elodiile Realitatii TV

La ora asta toate cotloanele Realității Media sunt pline de schelete. Ea însăși, televiziunea pe spinarea căreia s-au clădit visele de mărire, manevrele de putere, trădările și negoțul conștiințelor, miroase a cadavru. Nici CNA nu pricepe nimic din farsa dedublării managementului, a persoanei juridice, a sediului și sateliților, a licențelor cu valabilitate îndoielnică, așa cum îndoielnice rămân actul propriu-zis de vânzare și falimentul declarat. Sebastian Ghiță-Asesoft/RTV Satellite pe de o parte și Elan Schwarzenberg-Realitatea Media, plus administratorul judiciar Rovigo pe de alta, se întrec în declarații publice pentru a convinge angajații și publicul că dețin ”adevărata” Realitatea TV, că emit pe o frecvență legală și că sunt în regulă. Ghiță joacă tare, anunțând că îi va împroprietări cu acțiunile companiei RTV pe cei când 90, când 400, când 600 de jurnaliști care l-ar fi părăsit pe Elan și Realitatea Media. Elan promite un sediu nou oferit de Willbrook și o viață ca în povești pentru cei care îl urmează. Deocamdată capii programelor sunt la el. Public, războiul pentru preluarea/păstrarea postului se desfășoară în termeni reci ca ”operațiuni tehnice”, ”proceduri administrative”, ”pregătiri operaționale”, ”management” etc. pentru a escamota gravitatea, deruta și mai ales interesele grupărilor din spatele pionilor din joc. Plângerile penale, litigiile de tot felul, apelul repetat la Poliție, ideea de faliment, nesiguranța plăților către furnizori și salariați au însă darul de a produce o neliniște acută în companie.

În acest timp, Sorin Ovidiu Vântu mustăcește în fața bibliotecii sale de cărți achiziționate parcă la metru, asigurând apăsat publicul telespectator într-un interviu pe B1 TV că nu, el nu mai este proprietar și n-are niciun amestec în toate acestea, ci doar ele, ”serviciile”, reprezentate în poveste de recrutul Sebi, au vrut să pună mâna în mod mârșav pe televiziunea sa, din ordin de sus. Ceea ce nu s-a întâmplat datorită vigilenței sale și a feeligului comercial al lui Schwarzenberg. Cu spectrul pușcăriei în față, o cumplită amnezie îl face pe SOV să își uite numele conspirativ ”Nuș” dovedit cu documente și să scoată flăcări pe nări. O singură afirmație, din verzile și uscatele lansate în cele două interviuri tactice ale lui Vântu, merită reluată, fiindcă ea se adaugă unor mult mai vechi suspiciuni și dispute:”Nu cred ca un serviciu de informații își poate permite luxul de a avea un trust de presă. Are deja exagerat de mulți ofițeri acoperiți în presa română”. În 1997 se vorbea despre ”lista lui Severin”, pe atunci ministru de externe, o listă de spioni din lumea politicii și a presei, nicicând dată publicității. Mai târziu, o inițiativă a asociației Civic Media a solicitat deconspirarea jurnaliștilor. Ceva-ceva s-a dat în vileag, dar nu despre ofițeri acoperiți era vorba, ci despre foști informatori ai Securității. Poate îi deconspiră dl. Vântu pe acoperiții săi, de la Realitatea.

Ce se vede pe ecranul Realității TV în tot acest tărăboi? Prin inerție, se transmit aceleași mesaje încărcate cu ”ura sinceră” împotriva președintelui, dezvăluită într-un interviu marca SOV publicat de ziarul Adevărul. Dar acum fără… elan. Fără tragere de inimă. Perspectiva pierderii uriașelor stipendii care au infectat piața muncii în mass-media și au creat o dependență rușinoasă față de comanda stăpânului, mai taie din aplombul înjurăturii împachetate jurnalistic. Diferența nu e mare: politicienii și ”analiștii” invitați dimineața, la prânz și seara, setați pe încăierari și gâlceavă, acoperă astfel deficitul de energie al jurnaliștilor căzuți pe gânduri. Curată angoasă, vorba părintelui lor.

Nici cronologiile conflictului, nici clarificările de licență sau de acționariat, nebuloase și irelevante pentru cei care se uită la televizor, nu explică pentru ce se bat cei doi haiduci ai mediei românești. De ce ar băga Sebastian Ghiță zeci de milioane de Euro să acopere datoriile neplătite de Vântu, de ce s-ar arunca Elan Schwarzenberg cu alte zeci de milioane să ia o televiziune plină de pureci și păcate? Alerte de criză mondială sunt emise din capitalele marilor puteri, se apropie alegerile locale și parlamentare în România. Ce să fie această bătălie, dacă nu un nou asalt pentru capturarea armamentului inamic în pregătirea bătăliei celei mari între Putere și Opoziție.

Clasamentul Forbes pe 2011 al mogulilor media din România confirmă ceea ce ce se cunoaște de mult: niciunul dintre aceștia (câțiva nu sunt decât imputerniciții familiei) nu și-a făcut averea din mass-media, poate cu o excepție, maxim două, ci utilizând mass-media și implicit jurnaliștii, cu voia dumnealor, ca pe un instrument de imagine, presiune, șantaj, negoț politic, captare de voturi, asmuțire asupra adversarului politic sau de piață. Dinu Patriciu (Adevărul Holding) rămâne pe locul 1 în Top 500 cu 2,2 miliarde Euro, Dan Grigore Adamescu (Academia Cațavencu și România liberă) e pe locul 4 cu 950 de milioane Euro, Frații Micula (Național TV, Favorit, N24, ziare locale) și juniorii Păunescu (B1TV, Curierul național, Evenimentul zilei, Capital) cu câte 220 de milioane Euro stau pe locul 15, Camelia și Corina Voiculescu (Antene, Intact, Radio Zu)  pe locul 24 cu o avere de 155 milioane Euro de la tăticu, Adrian Sârbu (CME) pe locul 43 cu 100 de milioane Euro. Iată-l și pe Sebastian Ghiță devenit proprietar media pe locul 65 cu 73 de milioane Euro, alături de Sorin Ovidiu Vântu cu 60 de milioane Euro uitat în top pe locul 80 și, în coada listei, pe locul 432 ”mogulașul”Dan Diaconescu, cum se alinta, cu 9 milioane Euro, de la mama lui.

Articol aparut si in revista 22