Introducere
Mai pleacă românii din țară la fel de mult ca la începutul anilor 1990 sau al marii crize financiare globale din 2008? Depinde la ce flux privim. Dacă se ia ca referință emigrarea temporară, de peste un an de zile, atunci se poate vorbi de un ușor declin. De la aproximativ 303 mii plecări în 2008, al doilea an după aderarea la Uniunea Europeană (UE), s-a ajuns, după o evoluție relativ fluctuantă, la 217 mii în 2021, conform datelor Institulului Național de Statistică (INS). Acesta a fost și este fluxul cel mai puternic, al celor care și-au menținut domiciliul în România dar au optat pentru o rezidență obișnuită, de mai mult de un an de zile, în altă țară. Al doilea flux despre care avem date INS este cel al migranților definitivi, care și-au schimbat domiciliul. Imediat după aderarea la UE, plecările definitive din țară însumau aproximativ 9 mii, în 2007. După o evoluția oscilantă, în jurul valorii anuale de 20 de mii (Figura 1), numărul lor ajunge la aproximativ 48 de mii în 2022. Este obișnuit sau mult, în context est european? De ce aceasă creștere? Din ce județe sunt cele mai multe plecări definitive? De ce?
Nu știm nimic despre fluxul, din ce în ce mai important, probabil, al migranților care pleacă și vin, la intervale scurte de timp, în sistem de migrație circulatorie sau de „euro-navetism”. Vom afla, de la INS, mai mult despre cei care sunt plecați în străinătate de mai puțin de un an de zile. Stocul lor se înregistrează la recensăminte. La recensământul din 2011, stocul respectiv era de aproximativ 385 de mii, plecări de scurtă durată. Vom vedea, la nivel de localitate, sperăm, la cât este estimat stocul de emigranți de scurtă durată, prin recensământul din 2021, efectuat în 2022. Mai devreme sau mai târziu vom afla, sperăm, tot de la INS, detalii legate și de migrația temporară de peste un an de zile în străinătate.
Deocamdată, însă, funcție de datele disponibile – extrem de sărace pentru o țară „de emigrare” (cu număr de plecări mult mai mare decât numărul de sosiri) precum România – vom încerca o focalizare pe datele referitoare la emigrarea definitivă[1]. Mai întâi vom urmări tendințele emigrării definitive la nivel național și, ulterior, la nivel regional.
O tendință ascendentă la nivel național?
Datele din Figura 1 trimit la un prim răspuns afirmativ, cel puțin în varianta de estimare a Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). Datele INS indică o creștere accentuată a emigrărilor definitive după pandemia din 2020. Dacă această creștere va fi confirmată și de datele OECD, nepublicate încă după 2020, va trebui răspuns și la întrebarea „de ce”. Efect de compensare a descreșterii emigrărilor în primul an de pandemie COVID-19? Posibil. La fel de posibil însă, este ca respectiva creștere să rezulte și din trendul general de sporire a numărului celor care pleacă definitiv din țară. Vom încerca să obținem detalii suplimentare pe temă prin analiza la nivel regional, respectiv județean.
Cu aproape 38 de mii de emigrări definitive din țară, în anii 2019 și 2020 (date OECD), unde se situează România în context est-european? Un prim răspuns poate fi obținut prin transformarea datelor absolute de emigrare în date relative și prin comparația cu alte două țări est-europene, Bulgaria și Polonia. Cu astfel de date se poate formula ipoteza că ratele de emigrare definitivă sunt invers proporționale cu produsul intern brut pe cap de locuitor, din media UE (PIB%). În 2019, PIB%, ca indicator de dezvoltare economică, era 53% din media UE pentru Bulgaria, 69% pentru România și de 72% pentru Polona (date EUROSTAT). Rata de emigrare definitivă era, conforma datelor OECD, maximă, de 1.55‰ pentru Bulgaria,1.38‰ pentru România și de 0.79‰ pentru Polonia. Altfel spus, cu cât sărăcia economică este mai mare, cu atât ratele de emigrare definitivă, la nivel de țară, tind să fie mai mari.
Emigrările definitive din România sunt relativ concentrate sub aspectul destinației.În 2019, anul precedent pandemiei, peste două treimi din plecările definitive din România (68%) erau cu destinație spre patru țări – Italia, Germania, Marea Britanie și Spania. Cu încă trei țări de destinație în plus – Statele Unite ale Americii, Belgia și Franța – se ajunge la un total de 84% din emigrările definitive ale anului 2019 din România[2].
Exod din Moldova sau din microregiuni sărace, cu mulți migranți în străinătate?
Graficul din figura 2 sugerează că ar fi vorba de un exod al celor care au plecat definitiv din țară, în principal din regiunea istorică Moldova, sau, mai exact, din județele acestei regiuni. Tendința este vizibilă mai ales pentru anul 2022. Pandemia COVID-19 pare să fi contribuit la reducerea plecărilor definitive din toate județele țării. Pentru ca lucrurile să devină mai clare, în ordine cauzală, ar fi nevoie de date la nivel de localitate, comună sau oraș. Din păcate, datele respective nu sunt publice. Vom încerca să ne descurcăm cu cele la nivel de județ, prin raportare la evidențele din 2022 (figura 2).
Dacă focalizăm analiza pe toate cele 42 de județe, considerând și Bucureștiul ca județ, imaginea devine mai nuanțată. Am luat în calcul nu numai ratele de emigrare definitivă pentru fiecare dintre județe în 2022 ci și nivelul de dezvoltare umană a județelor în 2018, intensitatea plecărilor în străinătate la recensămintele din 2002 și din 2011, ținând sub control, cele mai mari regiuni istorice de care aparțin județele și gradul de urbanizare a județelor.
Analiza pe care nu o prezentăm aici în detaliu, pentru a nu încărca excesiv materialul cu referințe tehnice[3], indică două tipuri de influențe județene asupra ratelor de emigrare definitivă, respectiv nivelul de dezvoltare-sărăcie și, pe de altă parte, experiența de migrație în străinătate a județelor. Plecările definitive cele mai intense au fost înregistrate pentru județele cele mai sărace, cu tradiție în plecarea sau emigrarea temporară, de lungă și de scurtă durată în străinătate. Altfel spus, emigrarea definitivă cea mai puternică nu a fost, pur și simplu din regiunea istorică Moldova ci din județele cele mai sărace din țară, cu tradiție în emigrarea definitivă.
Concluzii și discuție
Scurta analiză regională prezentată anterior argumentează că plecările definitive din țară, la nivelul anului 2022, s-au realizat mai ales din județele relativ sărace ale țării din care plecaseră deja, temporar, multe persoane, în perioadele anterioare.
Această regularitate micro-regională este consistentă cu ipoteza susținută de date prin care se formulează așteptarea ca țările mai sărace să aibă și o rată mai mare de emigrare defintivă din țară. Ipoteza respectivă este susținută, în primă examinare, de compararea ratelor de emigrare definitivă pentru Bulgaria, România și Polonia. Emigrarea defintivă maximă a fost pentru cea mai săracă dintre cele trei țări, respectiv Bulgaria, iar cea minimă pentru Polonia care avea, pentru anul 2019, cel mai mare PIB per capita ca procent din media UE. România, țară cu nivel de dezvoltare mediu între cel al Bulgariei și Poloniei, avea și o rată de emigrare definitivă de nivel intermediar între Bulgaria și Polonia.
Materialul prezintă o primă analiză a mecanismelor explicative sau de predicție pentru emigrarea definitivă la nivel micro-regional, respectiv județean. Ca volum, fluxul respectiv este de intensitate mai mică decât cel al emigrării temporare pe peroadă scură sau de durată. Din perspectiva politicilor de migrație, însă, emigrarea definitivă este deosebil de importantă. Trecerea de la emigrarea temporară la cea definitivă reprezintă o schimbare calitativă esențială, de accentuare a rupturii dintre cei plecați din țară și țara de origine. Cine a renunțat la cetățenia română și a adoptat o altă sau o dublă cetățenie este mult mai departe de proiectele de revenire/reîntoarcere în țară.
Dacă la nivel de decizie s-ar dori efectiv reducerea emigrării sau, intermediar, optimizarea migrației internaționale, cu avantaje multiple pentru toți actorii implicați, ar fi nevoie de studii multiple care să fundamenteze politicile absente din domeniu. Ca să fundamentezi politici de migrație internațională și de dezvoltare comunitar-regională ar fi nevoie de cercetări specializate pe emigrare/revenire temporară sau definitivă. Scurta analiză prezentată aici argumenteează că plecările definitive nu se fac haotic, la întâmplare, ci sistematic din locurile mai sărace, din care au plecat mai multe persoane.
În final, menționez câteva dintre întrebările care, foarte probabil, ar fi util să fie asumate de către sondaje sau raportări de date oficiale care ar putea ajuta la fundamentarea politicilor în domeniu:
- Care este profilul socio-demografic al celor care adoptă o nou cetățenie în locul celei românești sau pentru a o dubla pe cea românească?
- De ce emigranții doresc, diferențiat, revenirea/rămânerea în străinătate, au proiecte diferențiate, în timp, legate de aspectul anterior menționat?
- Cei care au revenit în țară vor să plece din nou? Ce profil socio-demografic au? De ce?
- Cum percep emigranții sau migranții de revenire modul de funcționare a instituțiilor/serviciilor publice românești comparativ cu cele din străinătate, din alte țări pe care le știu mai bine?
- Care sunt tipurile de localități/segmente sociale din țară care favorizează emigrarea temporară de lungă/scurtă durată, migrația circulatorie în străinătate, revenirea celor care au locuit/studiat/lucrat în străinătate?
- Cum sunt afectate cifrele oficiale referitoare la emigranții români, actuali sau potențiali, de posibila includere a celor care au dublă cetățenie, din România și din Republica Moldova?
Note
[1] Pentru detalii asupra relației dintre emigrarea definitivă și pierderea cetățeniei vezi Lepoutre, J. (2020). When losing citizenship is fine: denationalisation and permanent expatriation. Citizenship Studies, 24(3), 339-354.
[2] Pentru același an, 2019, considerând aceleași patru țări de destinație, ponderea cetățenilor români, în total diasporă românească era de 84% (Sandu, D. 2022, Noile diaspore românești între aici și acolo, în Căjvăneanu, M., Coccia, B., Ricci, A., Rădăcini la jumătate. Treizeci de ani de imigrație românească în Italia, Institutul de Studii Politice „S.Piov” și Centrul de Studii și Cercetări IDOS, Roma). Dispersia emigrării definitive din România era mai mare decât cea a diasporei românești.
[3] Analiza la care ne referim este de tip regresie multiplă, de tip 2-stages least squares, cu variabila dependentă rata de emigrare definitivă din județ, 2022. Variabilele explicative sunt nivelul mediu de dezvoltare umană locală a județului IDUL (medie a indicelui de dezvoltare umană 2018 pentru localitățile cu statut administrativ din județ, ponderată cu populația localității) și indicele experienței de migrație în străinătate din localitățile județului (IMIGEXPER) pentru anii 2002 și 2011, ponderat și el cu populația localităților. Variabilele intermediare sunt apartenența județului la regiunea istorică Moldova, apartenența județului la regiunea istorică Transilvania, și gradul de urbanizare a județului, în 2019. R2=0.318. Coeficienții de regresie pentru cele două variabile explicative sunt semnificativi la nivelul p=0.05. Coeficienții de regresie sunt de -0.066 pentru IDUL și de 0.097 pentru IMIGEXPER. Pentru detalii asupra IMIGEXPER și IDUL vezi Sandu, D. (2022). Local Human Development of Rural Places in Romania: A Community Capitals Framework. Romanian Journal of Population Studies, 16(1), 75-94.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Intrarea în UE a avut consecințe pozitive dar și negative.
Pozitiv este faptul că nivelul de bunăstare al românilor a crescut, în 2022 fiind, ca pib/loc la paritatea puterii de cumpărare, la nivelul de 77% din media europeană, la egalitate cu Portugalia și Hungaria și puțin sub Polonia(80%) și Spania (85%), cu perspective pozitive.
Consecințele negative sunt mai multe și mai dramatice:
– acapararea de către capitalul străin a celor mai viabile ramuri din economia românească, respectiv sistemul bancar, energia, gazele, terenuri agricole, etc
– plecarea forței de muncă active, ceea ce a condus la lipsa de forță de muncă în economia românească, iar pe de altă parte la umflarea creșterii pib a țărilor de destinație
– dificultăți bugetare, în sensul că, de exemplu, balanța comercială ( diferența dintre valoarea importurilor și cea a exporturilor) este puternic pe minus, respectiv, în 2022, de aprox.25 Miliarde de Euro (!!). Pe 15 ani, socotiți cam cât am pierdut pentru fericirea de a fi membri UE….
Problema e alta, și anume că deocamdată nu există soluție. Deși nivelul de prosperitate din interiorul României se apropie de nivelul Spaniei, salariile sunt cu mult mai mici.
România trebuie să treacă de la o dezvoltare cantitativă la una calitativă. Altminteri, nu există soluție.
@Lucifer _ „la paritatea puterii de cumpărare…”
.Fără a contrazice concluziile dumneavoastră, ori corecta remarcă privitoare la dezvoltarea României în cadrul UE, permiteți-mi, vă rog, să remarc lipsa de relevanță a PPP. Aceasta din pricina metodologiei sprijinite pe medii aritmetice și „coșuri de produse” convențional alcătuite (de Eurostat, de INSSE, BNR, Guvern etc.).
Pe foarte scurt, cu referire la indicele-frate inventat de The Economist, eu nu am mâncat niciodată Big Mac.
Da, mai există și alți indicatori, de exemplu HDI-indicele dezvoltării umane-unde România este catalogată ca țară high level developement, respectiv locul 53 mondial (anul 2021), cu perspective pozitive.
… sau Power Distance Index (obedienta, pe romaneste) care contrazice violent acest HDI
… corecție…very high human developement… țară cu foarte ridicat nivel de dezvoltare umană…. statistică ONU.
Dezechilibrele de care ziceti, deficit public si deficit comercial, sunt problemele noastre interne, nu tin de aderarea la UE. Nu sunt aia de vina ca de 10 ani de zile o tinem tot in deficit public, cu valori intre 3% si 9% din PIB. Nu sunt aia de vina ca pompam ca disperatii bani in consum, consum pe care piata interna nu il poate acoperi, asa ca il acopera economiile Ungariei, Poloniei si Germaniei. Sau ca BNR face toate artificiile posibile si imposibile sa tina cursul de schimb jos, lucru care avantajeaza enorm importurile. Ne putem compara oricand cu Bulgaria ca sa vedeti ca aceste deficite nu sunt de neevitat. Discutam de o alta tara UE, cu mai putine resurse, dar care a fost disciplinata din punct de vedere fiscal. Tara, Bulgaria, care a avut EXCEDENT bugetar an de an, pana la intrarea in pandemie. Absolut halucinat, nu?
„plecarea forței de muncă active”. Pleca oricum, cu si fara UE, daca voia sa faca asta. Vezi cum arata emigrarea din Republica Moldova. Tara a fost practic depopulata din cauza saraciei. Fara sa fie membra UE.
” acapararea de către capitalul străin a celor mai viabile ramuri din economia românească” – in mare parte e adevarat, dar era inevitabil, odata ce liberalizam intrarile de capital. Companiile din vest aveau avantaje uriasa fata de anemicul si inconsistentul capital romanesc generat in anii 90, reprezentat de oameni de calibrul Patriciu, Ion Nicolae sau Copos. Aia avea bani, tehnologie, acces la pietele externe, management si asa mai departe. Ca sa nu ajunga activele la ei nu aveam decat o singura alternativa. Sa nu aderam la UE. Doar ca, evident. nu era o alternativa reala.
Si inca o nota, ca ziceti ca „energia, gazele” au ajuns la straini. 80% din productia de curent in Romania e produsa de companiile de stat romanesti. Nu de companiile straine. Cel mai mare producator de gaz in Romania este Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA (SNGN Romgaz SA), în care statul roman este acționar majoritar al societății deținând 70,01% din acțiuni. Chiar si in al doilea mare producator (OMV Petrom) statul e actionar cu 20% din actiuni. Ca sa fim mai exacti cu ce am vandut si cu ce nu am vandut catre „capitalul strain”.
1. cind am ajuns eu in Ge eram practic obligat sa renunt la cetatenia romana si s-o iau pe cea germana. M-a costat o avere.
2. Azi e absurd, daca ajungi in tari EU, sa renunti la cetatenia romana si s-o iei pe cea noua. Nu ai nici un avantaj.
3. Altfel stau lucrurile in tarile non EU, Anglia de ex.
4. Un sfat batrinesc, nu veniti in Ge daca nu reusiti sa obtineti un salariu anual de cel putin 70000. Totul s-a scumpit si se scumpeste exponential, doar un ex., un kwh costa peste 40 de centi, adica peste 2 lei. Veti munci de va ia dracu si nu ramineti cu nimic.
5. multi isi spun o fac pt copii, sa aiba o educatie mai buna, sanse etc. Gresit, si-n Ge educatia e la pamint.
6. Asta nu-nseamna ca pledez pt a ramine in Ro. Nu. E suficient sa ajungi la aeroportul Otopeni, sa circuli cu masina si sa-ti spui, nu vreau sa mai aud de Ro.
7. Dar, dar, sunt si o multime de oameni buni, dragastosi, empatici, prietenosi, inteligenti… pt care merita sa …
„Veti munci de va ia dracu si nu ramineti cu nimic.” Evident, doar cineva trebuie sa le plătească alocațiile migrantilor. In Belgia este la fel, muncesti si platesti taxe, iar nationalitatile conlocuitoare din Molenbeek (sic! sunt corect politic) se plimba in masini mult mai scumpe ca a mea și sunt la shopping toată ziua în mall. Intrebare: 70000 este salariul înainte de taxe sau după taxe? Mereu evitam sa spunem lucrul asta și este important.
Inainte de taxe, fara doar si poate.
Și aici trebuie văzut diferențiat.
Nu sunt mulți angajați în D care să depășească 40 de mii pe an, brutto.
Apoi contează enorm în ce zonă trăiești. La München s-ar putea să fii fiul ploii și cu 70 de mii pe an.
Se știe ca sezonierii lucrează pe bani puțini, dar au și cheltuieli reduse. Locuiesc mai mulți într-un apartament, capătă o masă de prânz mai ieftină respectiv sponsorizată, samd.
Interesant e faptul că emigrează de 3 ori mai mulți oameni din București și de două ori mai mulți din Brașov sau Sibiu ca cei din Giurgiu, Vrancea sau Olt, acestea din urmă fiind evident mult mai sărace.
Asta ne spune că pleacă foarte mulți oameni cu calificări ridicate și probabil cu un standard de de viață peste medie. Probabil că motivul principal e fiscalitatea medievală din România. Și e foarte posibil ca ponderea emigranților cu calificări ridicate de fapt să crească în viitor. Avem cazul Italiei. Timp de peste un secol până prin 1990 Italia a fost o țară de emigrație. Cu toate că fenomenul emigrației a scăzut masiv după 1990 și Italia devenit o țară de imigrație, italienii cu calificări superioare emigrează în continuare într-un număr semnificativ în special spre Mare Britanie, SUA, Australia sau Canada. Motivul e același ca și în România: Fiscalitate ridicată și corupție endemică poate chiar mai păcătoasă ca-n România. După cum spunea Pirandello: „Italia e o țară de unchi și nepoți”.
Interesat e că emigrația oamenilor calificați începe să se întețească și din țări ca Germania, Suedia, Olanda sau Belgia. Pe măsură ce socialismul se întețește, exact oamenii cu calificări superioare sunt primii ce încep să caute disperați căi de scăpare. Acum 10-15 ani compania pentru care lucrez oferea pachete generoase de de relocare din Europa: Îți cumpărau casa din țara de origine, îți cumpărau bilete de avion la business class pentru toată familia, îți asigurau un container de 12 m ca să-ți transporți chestiile personale, era în plus un bonus de relocare în cash de vreo $10000 (pe atunci o sumă ce nu era de neglijat) și găseau foarte greu candidați. Azi nu mai oferă nimic și pentru orice post de associate engineer (un soi de subinginer, de regulă prima poziția pentru un absolvent de inginerie) scos al internațional pentru UE sau UK sunt minimum 10 candidați cu masterate, chiar doctorate și măcar 10-20 de ani experiență. Pediatra copiilor mei mai mici e o doctoriță venită relativ recent din Franța. Dentistul meu e neamț. Eu cred că toate astea sunt semnificative…
„Îți cumpărau casa din țara de origine” tocmai cât sa-si scoata parleala pe tine ca nou angajat, urmand sa vândă casa ulterior la preț dublu. Regula capitalismului american spune asa: nu investesc în ceva decât dacă sunt sigur ca voi câștiga dublu apoi în plan economic și politic. Cui nu-i place in SUA, poate sa rămână fericit in UE, care oferă pomeni tuturor.
N-o vindeau la preț dublu. De regulă o vindeau în pierdere. Nu poți să ții capital fix prea mult în contabilitate, pentru că OPACC („operating profit after capital charges”) e afectat. Le vindeau în orice condiții (cel mai adesea unor samsari imobiliari) în maximum o lună de la cumpărare. Pe motive de OPACC clădirile în care lucrăm sunt închiriate chiar dacă din chiria pe vreo 20-25 de ani poți cumpăra imobilul. Toată lumea își lua și atunci și azi bonusurile în funcție de OPACC de la CEO la băiatul de pe linia de asamblare. Suma pierdută la vânzarea casei se contabilitate se socotea ca și cost de relocare. Oricum nu erau nici pe departe așa de mari ca să afecteze o afacere de zeci de miliarde.
Unul din subiectele ascunse sub pres. Iar cifrele sunt umflate in acelasi mod, la Recensamant s-au numarat 18.2 dar printr-o operatie matematica necunoscuta s-au raportat 19 milioane.
Plecare din trara nu cred ca trebuie sa preocupe; libertatea de circulatie este garantata; ar trebui focalizat ce categorii pleaca; este firesc ca un muncitor/inginer/medic prost platit aici, sa emigreze; definitiv sau navetist; este firesc ca un muncitor agricol sa emigreze; sezonier sau definitiv; este nefiresc ca un bugetar sa emigreze(?!!!); dar e total nefiresc ca un proprietar de pamint sa emigreze; si sunt multi care o fac;.
Daca statul ar adopta o serie de masuri pentru sprijinirea micilor proprietari de trerenuri agricole, cred ca nu ar mai fi nebunia asta.
Si nu e nevoie de politica protectionista. Doar masuri generale: ajutor pentru cumpararea de pamint, cum se da si la „prima casa”, pina la 100Ha. Ajutor pentru infiintarea de asociatii de preluare a recoltei, depozitare, prelucrare primara si comercializare (nu colhozuri) a productiei agricole. ETC.
Asta ar duce si la castigarea „pariului cu agricultura”; pariu lasat de izbeliste de 30 de ani. Si la insanatosirea structurii economice si balantei comerciale externe. Si ar lua gindul cormoranilor de la Gostat-uri si alte structuri de stat in agricultura. Structuri care au dat faliment. Arendasia actuala, este o prostie!
Principalul lucru pe care l-am învățat în cei +30 de ani de pariuri eșuate e că orice „măsuri de sprijin” oricât de bine intenționate ar fi se termină inevitabil în fraude epice.
„Micii agricultori” sunt o specie pe cale de dispariție. Subvenționarea lor e inutilă și contraproductivă, așa cum subvenționarea „micilor meseriași” ca pantofari, croitori, ceasornicari, etc e la fel de inutilă. Și ei sunt specii pe cale de dispariție sau gata dispărute.
Agricultura performantă se face fatalmente pe suprafețe mari. Singurul „sprijin” de care are ea nevoie e tocmai lipsa de sprijin a statului. 😀 Măsurile psihedelice de „sprijinire a agriculturii” (drepturile de preempțiune a tinerilor agricultori + alte vreo 8-9 categorii, penalizarea vânzării unui teren la mai puțin de 8 ani de la cumpărare, etc.) paralizează vânzările de terenuri și formarea exploatări agricole cu adevărat rentabile și performante.
Agricultura locală beneficiază de prea multe ajutoare, subvenții, norme protecționiste, nu de prea puține. De fapt aș spune că agricultura suferă, nu beneficiază de pe urma dirijismului economic practicat atât de autoritățile locale, cât și de cele europene. PAC-ul european este foarte aproape ca amploare de cincinalele ceaușiste, iar consecința imediată a fost perturbarea gravă a piețelor de profil și a celor conexe (inclusiv imobiliarele). Pentru că fondurile merg in anumite direcții producătorii au urmat calea indicată de birocrați și s-a ajuns la supraproducție in anumite ramuri, resprectiv dispariția altora (neprofitabile nu in mod natural, ci pentru că unele produse agricole nu sunt eligibile pentru fonduri sau există bariere legale pentru cultivarea lor).
„Doar masuri generale: ajutor pentru cumpararea de pamint, ”
Asta ar mai lipsi! Nu ajunge câți pafariști fac agricultură in România, pasămite ar trebui încurați alte mii de urechiști să spargă banii altora pe…semințe.
Nu că nu ar exista posibilitatea dezvoltării acestui sector, chiar și pe suprafețe mici și cu investiții minore. De pildă o simplă reglementare precum permiterea cultivării cannabisului pe suprafețe de până la 2% din extravilanul comunelor, in scopul comercializării libere, ar duce la o explozie a tranzacțiilor in mediul rural și implicit la capitalizarea rapidă a fermierilor a căror soartă o deplângeți (desigur, unii își vor soarbe rapid capitalul transformat in alcool, alții îl vor turna in fundațiile vilelor de neam prost, dar probabil că se vor găsi 2% din ei care să-l investească cu cap tot in agricultură, adică in extinderea suprafețelor lucrate și in tehnologii noi). Greu de crezut că se va întâmpla așa-ceva. Ar însemna ca fermierii să nu mai fie dependenți de fondurile publice, ba chiar ar descoperi că până acum au fost legați de glie, desigur mai sofisticat ca-n evul mediu, adică prin reglementări și condiționări financiare, ceea ce, evident, este inadmisibil pentru marii grofi de la Bruxelles…
Articolul ignora total una din posibilele cauze ale cresterii emigrarii definitive inregistrate in 2022: razboiul din Ucraina.
Pe de alta parte, ar fi interesant si un articol pe tema intoarcerii acasa a emigrantilor romani.
”Cine a renunțat la cetățenia română și a adoptat o altă sau o dublă cetățenie este mult mai departe de proiectele de revenire/reîntoarcere în țară.”
Probabil doar Austria mai are pretenția asta. Germania o avea, dar a renunțat la ea de mai mulți ani. Statele Unite nu impun renunțarea la cetățenia română, UK nu impune, Franța nu impune. Cine altcineva o mai impune?
Problema cu domiciliul în România este însă falsă și chiar este falsificată cu bună știință: consulii români din străinătate evită, pe cât posibil, să elibereze pașapoarte CRDS și îi păcălesc pe românii mai ”neajutorați” să meargă în România, să-și facă o nouă carte de identitate acolo și să obțină pașaportul românesc pe baza ei.
Un livrator de pizza sau o ”nursă” nu prea știu ei care sunt prevederile legale și se lasă păcăliți de multe ori. Cu ocazia asta, li se fac acte de identitate românești și copiilor născuți în UK, ajung toți să aibă domiciliu în RO, pe la vreo rudă mai îndepărtată, iar emigrația nu mai arată așa de grav pe hârtie. Chiar dacă, în realitate, toată familia trăiește timp de 11 luni pe an în UK, copiii fac școala tot aici etc. Până la urmă, la asta se pricep foarte bine funcționarii publici români: să cosmetizeze realitatea din acte, comparativ cu cea de pe teren. Și după aceea ne mai întrebăm de ce statistica și realitatea sunt divergente.
Inca se canta slagarul cu text adaptat ca uvertura?
„Fi’amprenta (in pasaport) cat de grea
Tot mai bine e’n China (sau Rusia)”
Ca asa … a invatat ei de la UE …
Si se da la TV Coltoral „Balta gastelor” pe post de „Lacul Lebedelor”?
Pocaitii sunt recunoscuti ca minoritate religioasa?
Bolentine si nu de Bucuresti pot sa nu aiba cip 666?
Nu de alta, dar coreligionarii mei de acum 2000 de ani se temeau pe buna dreptate de barbarii d’alde Nero(n) – numar gematria 616 sau 666.
Eu ma tem de cei care glorifica festivitatile de la Aachen.
Salutari . Sunt intru totul de acord cu dumneavoastra – cu referire la cosmetizarea realitatii , statisticilor / consuli & servicii consulare . Vreau sa vin cu ceva completari , de jos , de la firul ierbii . incerc sa nu teoretizez .
– Am in cercul familiei , incepand de la centru spre margini , cred peste 40-60 de membri de familie si rude – fiica & ginere si copiii lor , nepotii mei , sora si copii ei , veri si cumnate si copiii lor – plecati de peste 10 -15 -20 de ani , in diverse tari de pe glob – DE , I , USA . TOTI , si-au cumparat case in tarile respective , insa aici , la ANAF , statistici , apar domiciliati in Romania . Au CI , Pass romanesti , evident , unii si-au luat cetatenia tarii respective , copiii merg la scoala – acestia vorbesc ocazional romaneste si NU au de gand sa revina in RO, mai ales cei de peste 12-14 ani . In statisticile romanesti MINCINOASE prin omisiune , toti acestia apar cetateni romani cu domiciiul in tara .
O ultima obs. , anume , acesti politicieni , statisticieni , sociologi , pareristi – ocupantii unui post caldut , la Stat , au tot interesul sa nu arate situatia REALA ! in afara de polii de crestere urbana si economica , cativa , mari si lati , Romania este depopulata – sunteti de acord ca toate satele copilariei noastre sunt pe duca , decimate sau rarite de oameni ? Pe strazile , drumurile si ulitele copilariei noastre , constanta este : CASA DE VANZARE ?
Pristanda , cu steagurile lui , era un copil de tata fata de Administratia romaneasca , naravita in rele de secole , de sorginte bizantina si otomana : ce vrea Centrul sa auda , aia-i canta… Si in acest rastimp , romanii pleaca – zice statisticianu’ , doar fo 48 000 pe an …Si in statistici , aparem tot vreo 19 milioane …
Nu știu dacă e neapărat un efort concertat al consulatelor românești de descurajare a eliberării pașapoartelor cu domiciliul în afara țării. Cred că e mai degrabă vorba de miserupism împletit în mod creativ cu proceduri debile.
Ca să-mi reînnoiesc pașaportul american am nevoie de pașaportul vechi, o poză + taxa de reînnoire. Chestia se rezolvă la orice oficiu poștal dacă pot aștepta câteva săptămâni să mi-l trimită prin poștă. Sau dacă nu nu pot aștepta atât de mult atunci plătesc o taxă mai mare de urgență la un oficiu regional al Homeland Security și pașaportul vine în câteva zile. În oricare din variante procedura durează sub 10 minute.
Pentru pașaportul românesc trebuie să uploadez pe situl consulatului o samă de acte redundate și să completez formulare confuze. După aia îmi fac o programare și pierd probabil 2-3 ore în haosul de acolo. Actele deja upload-ate pe trebuie desigur aduse și în original și trebuie trimise prin fax (?!) la București. Faxul se împiedică de mai multe ori la traversarea Atlanticului. Expertul de la fax sună disperat la București, unde datorită celor 8 ore diferență de fus orar e după amiază târziu și domnu’ Ghiță expertul în faxuri de la centru a plecat deja acasă. În final mașinăria infernală pornește cumva și actele sunt trimise târâș-grăpiș cu succes. Însă formularistica deja completată trebuie desigur corectată adică refăcută, că de fapt se completează altfel. În mintea fiecărui țârcovnic de acolo e o varză totală și o ceață desăvârșită. Noroc că apare domnu’ consul în toată splendoarea sa și produce o decizie executivă ce rezolvă în mod magistral problema. Țârcovnicii se topesc de admirație. Spre șocul meu sunt de acord să trimită pașapoartele (când or veni ele) prin poștă. À l’américaine.
Ati incercat econsulat.ro?
@Harald _ ” Cine altcineva o mai impune?”
Spania, spre exemplu.
Oare?
Am doi colegi spanioli care au cetățenia americană (unul a luat-o recent) și nu cred că au renunțat la cea spaniolă. O să-i întreb de curiozitate.
Vedeti aici
https://best-citizenships.com/2023/01/30/spain-allows-dual-citizenship-with-25-countries/
De ce credeti ca ii pasa PSDNL-ului de politice de orice fel? Ei sunt acolo sa bage bani in buzunar, nu le pasa. Si nici votantilor nu le pasa, 63% nu merg la vot. Deci apreciez intentia, dar nimanui nu-i pasa de tara asta.
@Marcel
Din păcate, cel mai bun comentariu….
Articol foarte interesant, bazat pe data clare si fara speculatii. Un autor de referinta in stiintele sociologiei din Romania.
Mulțumesc pentru completări, comentarii, critici. Extrem de utile.Ceea ce trebuia să adaug, în primul rând, în secțiunea de concluzii/discuții era clauza de limitare a valabilității constatărilor bazate pe date la nivel regional, de județ. Pe bună dreptate apare întrebarea de ce emigrarea definitivă din București, Sibiu, Brașov a fost mai mare decât cea din Giurgiu (semnalare Josef Svejk), spre exemplu. Răpunsul este dat tot în comentarii prin trimitere la faptul că o bună parte din emigrările definitive vin dinspre orașele mari, mai bogate în emigranți de înaltă calificare. Precizarea pe care o fac acum reamintește că o analiză cu date la nivel de individ ar fi mult mai nuanțată. În plus, constatările nu pot fi transferate de la un nivel de analiză la altul (dacă vrei să eviți „eroarea ecologică”).
Din pacate, problema discutată a „fost ascunsă sub preș” (emigr.). Datele la nivel de localitate sau de individ nu există, cu acces liber din spațiul public. Concluziile formulate la nivel regional ramân valabile dar sunt strict limitate la palierul respectiv.
Bine menționate și aspectele problematice legate de pașaportul CRDS (Harald), războiul din Ucraina (john70) etc. Materialul a încercat să rămână în limita datelor disponibile public. Ceea ce ați semnalat în plus se justifică, însă, pe deplin, pentru a fi adaugat la lista de întrebări de la sfârșitul materialului meu.
Cei prost plătiți (mongolul), intoleranți la corupție, este firesc să caute un alt spațiu de viață. Tăcerea , însă, pe temă, este departe de a fi o soluție.
Romanii nu emigreaza .Romania este parte a ceea ce numim cu totii Uniunea Europeana . Cetatenii se misca in spatiul unional functie de interese , nevoi sau alta forme asociate .Numarul celor care au renuntat la identitatea legala romanesca este mic .Foarte multi dintre noi au dubla cetatenie .Asta nu inseamna ca populatia romanesca este o populatie migratorie .Nimeni nu pleca defintiv din arealul numit UE .Mai degraba alte natiuni abia asteapta sa le vina rîndul integrarii asa cum vedem ca se intimpla chiar acum cind un numar mare de cetateni din tarile Europei dar care sunt cetateni nonUE isi doresc apartenenta .
Evident ca nu este emigrare dar na sunt mai misto.
Ii poti spune „emigrare interna” – similar cu cei din NY care pleaca in California, sa devina staruri de cinema, dar suna mai misto „emigrati”.
„Free movement – EU nationals
Free movement of workers is a fundamental principle of the Treaty enshrined in Article 45 of the Treaty on the Functioning of the European Union and developed by EU secondary legislation and the Case law of the Court of Justice. EU citizens are entitled to:
look for a job in another EU country
work there without needing a work permit
reside there for that purpose
stay there even after employment has finished
enjoy equal treatment with nationals in access to employment, working conditions and all other social and tax advantages”
„Emigrarea definitivă maximă a fost pentru cea mai săracă dintre cele trei țări, respectiv Bulgaria, iar cea minimă pentru Polonia care avea, pentru anul 2019, cel mai mare PIB per capita ca procent din media UE. România, țară cu nivel de dezvoltare mediu între cel al Bulgariei și Poloniei, avea și o rată de emigrare definitivă de nivel intermediar între Bulgaria și Polonia.”
Subiectul tratat în articol este actual și interesant. Dar, aș îndrăzni câteva observații cu privire la metodologia cercetării…
Despre relevanța PIB [per capita] în astfel de analize s-a mai discutat în spațiul acestei platforme (și nu doar), iar concluzia este că rămâne discutabilă. Variația PIB poate fi pusă în relație cu creșterea economică, iar creșterea economică poate fi pusă în relație cu dezvoltarea, fără ca aceste relații să fie biunivoce, ori determinante.
Este, de asemenea, de avut în vedere modul în care se reflectă variația PIB în veniturile și bunăstarea cetățenilor unui stat.
În fine, România și nu Bulgaria este statul european cu cei mai săraci cetățeni, raportat la rata sărăciei în funcție de mediana veniturilor cetățenilor. În acest context, este de remarcat că abia în cursul ultimului an mediana veniturilor cetățenilor români a depășit cu puțin mediana veniturilor celor bulgari. În anii anteriori, nu doar că procentul românilor săraci era mai mare decât al celor bulgari, dar se raportau chiar la un venit mai mic decât al lor. (Eurostat)
Așadar, aș îndrăzni propria concluzie, anume, că mai mult decât sărăcia, ceea ce determină emigrarea este lipsa speranței că politicile publice vor ameliora într-un viitor previzibil starea existentă (din perspectivă personală) la un moment dat într-un anumit stat.
Astfel, aflate la concurență pentru cea mai mică speranță de mai bine într-un viitor previzibil, Bulgaria a întrecut România la disperare.
Absolut de acord ca saracia nu este cauza principala a emigratiei.
Dar… este mai simplu (comod si mai ales, politically corect) sa arunce decedata matza in poarta pauperitatii.
Astfel, scapa de grija (resposabilitatea) explicarii deciziilor diletantiste si contra-productive din sanatate, munca, economie, administratie, justitie, dar mai ales invatamant (educatie).
In plus, ofera argumente pt „politici social(e/iste)” de „combatere a saraciei”.
Eternele lupte ale stangii cu efectele. Cauzele sunt bine-merci.
50.000 emigrați definitiv în 1990.
Aceiași cifra pentru anul 2022.
Date oficiale INS.
E ceva ce scapă tuturor analiștilor ?
Cumva cauzele care produc aceasta emigrare masivă continua ?
Sunt aceleași de 34 de ani ?
Care e firul comun atunci și acum ?
Că în 1990 emigrau mult cei din Transilvania și acum din alte zone , neimportant.
Motivele rămân constante.
Să descoperi că ne învârtim in cerc reușind DOAR performanta de a crea o datorie publică mai mare de 700 miliarde lei ( noi ).
Și fără să vezi nimic palpabil din această datorie , e dovada supremă că definiția oficială a republicii bananiere se potrivește ca o mănușă României de azi.
Părerea mea.