Emil cel fără-de-linişte, Emil cel bolnav de insomnie si de Weltschmerz. A fost, nu ma indoiesc, cel mai central european intelectual român (dar si francez) al veacului XX. A trait o existenta sub zodia utopiei, a dilemelor identitare si a nevrozelor politice. Născut la Răşinari, in Imperiul Austro-Ungar, pe 8 aprilie 1911, Emil Cioran a fost un intelectual pasionat, deci unul chinuit, mistuit, devorat de incertitudini., un rebel imposibil de domolit. A detestat orice schematism descărnat, orice formulă filosofică inghețată, s-a indoit de toate precum si de el insuşi. A trăit sub semnul disperării, al unui pariu imposibil cu un Dumnezeu ascuns, chiar absent, un demiurg capricios, gelos si adeseori irascibil, căruia s-a obstinat să-i azvârle mereu mănuşa unui dispreț infrigurat. A pendulat ad infinitum intre rugăciune si anatemă.
A fost indrăgostit de neant, se simțea bine doar in acel deşert al melancoliei cotropitoare căruia ii putem spune geniul inadaptării ori vocația de a fi mereu impotrivă si mereu dezrădăcinat–Emil cel fără-de țara, Emil cel fără-de-casă (Heimatslosigkeit). Emil, auto-surghiunitul. A fost marele vagabond al unei metafizici imbătranite. Dintre filosofii francezi ai timpului său, l-aş asemui cu un Vladimir Jankélévitch ori cu Emmanuel Levinas. Două genii ale marginalitătii. Unii l-au numit nihilist. Nu cred că putem vorbi de negarea valorilor, ci mai degrabă de o suprema, apăsătoare, terorizantă descumpănire. Lumea este stramb alcatuită, suntem mereu dependenți de urgente obligații decizionale care se dovedesc de atatea ori nefericite, chiar dezastruoase.
Cred că o cheie pentru ințelegerea acestei pasiuni o oferă un text scris de Paul Nizan in 1934 in care ii compara pe André Malraux si Martin Heidegger. Să nu uităm, la acea dată, Malraux era o vedetă a stangii antifasciste si pro-sovietice, iar Heidegger acceptase să devină rectorul Universitatii din Freiburg numit de regimul nazist. Discursurile revolutionare ale lui Malraux sunau tulburător de asemănător cu faimosul discurs rectoral al lui Heidegger. Heidegger exalta “grandoarea istorică a nazismului”, Malraux pe aceea a bolsevismului. Observa Nizan că in opera lui Malraux, ca si in aceea a lui Heidegger, si as spune si in gandirea lui Cioran, era vorba de angoasă, de spaimă, de disperare, de refuzul masificarii, de “iremediabila solitudine ce caracterizeaza condiția umană”. Iată cuvintele criticului pe atunci comunist, intelectualul admirat de fostii sai colegi de la Ecole Normale Supérieure, Jean-Paul Sartre si Raymond Aron, omul care avea să rupă cu stanga stalinistă după Pactul Molotov-Ribbentrop si care murea pe front in 1940, la doar 35 de ani, ingrețosat de atatea infamii, abdicări si trădări.
Lui Nizan, asadar, Malraux ii amintea de “acel mare ganditor si filosof contemporan, Martin Heidegger, pentru care, ca si pentru Malraux, esența vietii umane se află in angoasă si disperare. Aceasta apropiere este extrem de simptomatică pentru perioada istorică actuală. La acest ceas de declin al civilizației burgheze, unii mari ganditori au descoperit subit că, in confruntarea cu neantul, angoasa si disperarea reprezintă o realitate pentru om… La intrebarea fundamentală ‘Cum te poți sustrage angoasei si morții?’, cei doi oferă răspunsuri diferite. Heidegger a găsit un raspuns in acceptarea totală si necondiționată a național-socialismului. Malraux, la randul sau, a incercat să invingă aceasta angoasa. El a aflat in acțiune, in orice fel de acțiune, forța pentru a o depăsi ori macar pentru a o putea ignora. Acțiunea il poate proteja pe individ impotriva disperării si angoasei…ea este suprema formă de eroism revoluționar”. (textul lui Nizan a apărut in “Literaturnaia Gazeta” inaintea sosirii lui Malraux in URSS pentru a participa la primul congres al scriitorilor sovietici, v. Curtis Cate, “André Malraux: A Biography”, New York: Fromm International Publishing Corporation, 1995, p. 202). Poate ca ar merita ca unii dintre cei care scriu in grabă, cu porniri inflamat-justitiare, despre aceste destine intelectuale să mediteze la cuvintele lui Nizan…
Spre deosebire de un Georg Lukács care a rămas pana in ultima clipa fidel pariului său bolsevic (“Cel mai rău socialism este superior celui mai bun capitalism”, interviu cu Franco Ferraroti, 1970), Cioran a ințeles că a gresit. Si-a asumat ceea ce Marta Petreu numeste “trecutul deocheat”. A expiat. Recomand dialogul ei din 2009 cu H.-R. Patapievici in emisiunea acestuia „Inapoi la argument”. TVR Cultural l-a postat pe Youtube recent.
Cioran a făcut pace cu valorile liberalismului democratic (din nou, opusul unui Lukács ori Carl Schmitt). Si-a purtat crucea cu demnitate, a agonizat, a patimit, a sublimat supliciul in acele “silogisme ale amărăciunii” in absența cărora lumea noastră ar fi definitiv absurdă si insuportabil de mohorată. Pentru că din deznădejdea lui Cioran se nasc zorii unei posibile redempțiuni. Nu este disperarea sterilității, ci acel fior ce nu poate fi refulat al unei eterne neputințe, dar si al unei vesnice obligații de a găsi sens acestei lumi.
Dintre cărțile lui Cioran, favorita mea rămane “Histoire et utopie”. Acolo am aflat secretul dictaturilor totalitare dintr-un veac dominat de naluciri ideologice: “O lume fără tirani ar fi ca o grădină zoologică fără hiene”. Aceasta carte a lui Cioran ar fi una dintre acelea pe care le-as lua cu mine dacă ar fi să-mi petrec restul zilelor pe o insulă pustie. Impreună cu „Précis de décomposition”” din care aleg aici un citat de maximă intensitate morală: „Que l’homme perde sa faculté d’indifférence: il devient assasssin virtuel; qu’il transforme son idée en dieu: les conséquences en sont incalculables. On ne tue qu’au nom d’un dieu ou de ses contrefaçons. Les époques de ferveur excellent en exploits sanguinaires: Ste Thérese ne pouvait qu’etre contemporaire des autodafés, et Luther du massacre des paysans… Le diable paraît bien pâle auprès de celui qui dispose d’une vérité, de sa vérité. Les vrais criminels sont ceux qui établissent une orthodoxie sur le plan religieux ou politique, qui distinguent entre le fidèle et le schismatique. Lorsqu’on se refuse à admettre le caractère interchangeable des idées, le sang coule…”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din când în când Omenirea înnebunește în frunte cu elitele ei. Tot felul de boli individuale și sociale cu -ism in coadă transformă Omul într-un animal agresiv și chiar sinucigaș.
Din nenorocire, se pare că o nouă Nebunie a Omenirii( poate o mare Pandemie…) este pe cale să izbucnească. Deja a început….printre elite…
Pe cînd eram profesor, prin anii ’90, am „prins” un elev citind pe sub bancă Cioran. I-am spus să citească mai departe. Nu i-am spus că autorul e unul dintre maeștrii mei. N-am vrut să-l influențez, l-am lăsat singur cu Cioran.
imi amintesc o secventa dintr un film al lui Chaplin : lucrator/stringator de suruburi, o munca de rutina, iar dupa program umbla cu cheia dupa nasturii paltoanelor femeilor de pe strada sa le stringa ca pe suruburile din uzina. Cioran din coasta boacii ce se juca cu tigvele din cimitire (obiectele muncii tatalui sau preot), a ajuns la Paris, unde a scris sa nu inebuneasca mai abitir ca n Romania fanariota (cultura minora). adevarul e (daca judecam drept) ca Dumnezeu a adus in Romania (oare de ce?) toate scursurile orientului, astfel ca orice om normal simte disconfortul si vrea sa fuga/evadeze. asa a ramas si Emil fara de tara.
Lukacs, marele teoretician marxist, modelul unui ”Naphta” al lui Thomas Mann, execra bolsevismul (cel mai rau socialism?)… Asta chiar daca a facut unele compromisiuni cu acesta… Scoala de la Frankfurt, al carei membru a fost Lukacs, era exponenta unui marxism anti-bolsevic: de ce sa folosim violenta ca sa ajungem la comunism cind putem obtine adeziunea prin persuasiune? Ponoasele le tragem azi prin cancel culture – direct iesita de aici…
@Gabriel
„Lukacs execra bolsevismul”[…] „chiar daca a facut unele compromisiuni cu acesta…” ??!? Mi se par niste afirmatii bazate pe rastalmaciri bizare sau intelegere grav eronata a unui „personaj” de-o asemenea factura&anvergura. Pe bune! https://en.wikipedia.org/wiki/Gy%C3%B6rgy_Luk%C3%A1cs
Sincer, ca om politic si ganditor (sa zicem…) cred ca Lukacs este din aceeasi stirpe cu Trotsky: sore loosers care tanjesc mereu dupa eterul inmiresmat ale inaltimilor PUTERII. Si care apeleaza la aducerea lor inapoi in turnurile de fildes de catre fostii tovarasi suparati pe ei; dar rabufnesc ranchiunos cand tânguirile lor raman fara raspuns.
Stiu, am psihanalizat grosier dar…..cad si eu in meteahna ubicua a zilelor noastre.
Sunt de acord cu cele spuse despre Scoala de la Frankfurt. Grele ponoase for sure….
@JB: va invit sa faceti diferenta intre marxismul occidental, fondat in parte de Lukacs (vezi „Istorie si constiinta de clasa”) si bolsevism, asta ca sa nu vi se mai para asa eronata intelegerea mea. Daca tot imi propuneti un articol Wikipedia (!!) ca referinta va sugerez sa va parcurgeti propria referinta pina la capat pentru ca va cam contrazice – ex: „The last publication of Lukács’ pre-Marxist period was „Bolshevism as a Moral Problem”, a rejection of Bolshevism on ethical grounds…” sau ” Lukács was covertly critical of Stalinism as a distortion of Marxism” sau „Stalin, unfortunately, was not a Marxist… The essence of Stalinism lies in placing tactics before strategy, practice above theory… The bureaucracy generated by Stalinism is a tremendous evil. Society is suffocated by it….”. Lukacs a fost exilat de Stalin si a supravietuit Marii Terori, apoi a facut parte din guvernul comunist antisovietic al lui Imre Nagy, etc. Nu mi place Lukacs, detest marxismul sub toate formele dar consider necesar sa facem „la part des choses” in privinta acestei personalitati complexe…
@Gabriel
Va multumesc ptr.invitatia de a face „diferenta intre marxismul occidental, fondat in parte de Lukacs (vezi „Istorie si constiinta de clasa”) si bolsevism”. Nu, merci. Marxismul e unul singur. Iar faptul ca ar fi „fondat in parte de Lukacs” intareste pct.meu de v.
Nici macar „aceeasi Marie cu alta palarie” nu e marxismul occidental fondat partial de Lukacs. Exact aceeasi Marie cu aceeasi palarie dar un pic asezata smechereste pe ochi for tactical reasons.
Si ptr.a fi onesti pana la capat trebuie amintit ca citatul de pe wiki pe care l-ati reluat in comentariul dvs.” „The last publication of Lukács’ pre-Marxist period was „Bolshevism as a Moral Problem”, a rejection of Bolshevism on ethical grounds…” se incheie astfel: that he apparently reversed within days……
Greu, daca nu imposibil sa fi fost altfel din moment ce „Lukács was made People’s Commissar for Education and Culture” si chiar mai mult „Lukács was a theoretician of the Hungarian version of the red terror”. Și last but not the least „Lukács later became a commissar of the Fifth Division of the Hungarian Red Army”. Om de actiune bolshevica pur-sange.
A crede mai degraba „scrierile” decat faptele unui politician mi se pare lipsit de sens ptr.ca hartia suporta orice.
In ’30 Lukacs a fost convocat la Moscova…. S-a dus, a stat 1 an, s-a intors la Berlin si a plecat din nou in Patria proletariatului unde era raul de Stalin care il persecuta. Hai sa fim seriosi.
Destalinizarea „i se trezeste” la țanc in ’54. Dar nu oricum ci „covertly”.
Oricum, e rizibila critica stalinismului pe considerente de abordare: tactica vs.strategie. Daca nici Stalin n-a fost un strateg stralucit (cu obiective criminale, evident) atunci inseamna ca nu mai intelegem sensul termenului. Whatever!
Sigur ca Lukacs a fost o personalitate complexa, nu contest. La fel si Trotsky antistalinistul virulent. La fel si Bela Kun calaul HU si al Crimeei, dar vai o victima inocenta a Marii Terori si reabilitata in ’56; Bukharin, Pyatakov, etc, etc. Aceeasi stirpe de politicieni, insa Lukacs „s-a scos” mai bine.
Bineinteles si Stalin tot personalitate complexa, dar sigur altfel……
Colectia de convingeri personale pe care o expuneti mai sus poate dificil fi relevanta in absenta unor referinte care sa justifice aceste pareri. Daca afirmati, cu avânt, enormitati, precum „Marxismul e unul singur” (pai cum ramâne cu Foucault, Althusser, etc.?) inchideti, de fapt, orice posibilitate de polemica, mai ales cind refuzati, printr-un „Nu, merci” tonitruant, orice alte referinte in afara de cele proprii, luate de pe … Wikipedia (!!). Un dernier essai: daca nu vreti sa cititi atunci puteti macar asculta podcastul urmator de pe France Culture, unde niste universitari cunoscuti discuta despre marxisme (la plural deci…) si filozofie: https://www.radiofrance.fr/franceculture/podcasts/avec-philosophie/marxismes-et-philosophie-un-vrai-labyrinthe-4328981
Marxismul e unul singur, la fel ca boala canceroasa. Iar marxismele sint numeroase, la fel ca grupul de boli care intra in categoria generica numita cancer. In ambele cazuri unele varietati sint mai putin rele/mortale decit altele. Dar, la fel cum nu exista cancer bun, nu poate exista nici marxism bun.
Am avut recent o „buba” minuscula pe frunte, diagnosticata ca fiind carcinom bazocelular. S-a rezolvat in 5 minute printr-o „chirurgie plastica minora”. Doctorul mi-a spus ca acest carcinom nu prea e cancer, dar e clasificat ca atare. Chiar daca CBC-ul nu m-a omorit si nu omoara pe nimeni daca e vazut si eliminat la timp, asta nu mi l-a facut simpatic. Dimpotriva, sint convins ca orice forma de cancer, la fel ca orice forma de marxism, trebuie tratata cu bisturiul imediat ce e descoperita. Fara multa vorbarie pe podcasturi.
@Gabriel
Va multumesc ptr.raspuns si link podcast. Promit sa ascult.
Dar apriori comentand (cu scuzele de rigoare) intelectualii fr.de stanga chiar si astazi cauta sa salveze ceea ce nu e de salvat: totusi ideea ramane; la voi in est nu a fost marxism; ah Trotsky ce tip cool(!?!), a combatut stalinismul in mod eroic, etc. Si mereu, mereu trecerea sub tacere a faptelor si exaltarea virtutilor imaginare ale scrierilor unor politicieni; eschivarea gratioasa de a aduce exemple concrete.
Nu spun ca nu mi-au placut discutiile cu unii fr.de stanga dintre cei pe care i-am intalnit. Chestiuni interesante, sans doute.
Dar discutia noastra era despre Lukacs si nuantarile lui ipocrite (opinia mea) si probabil oportuniste. Soyons raisonables…..
@JB: A fi rezonabil implica respingerea unor sofisme simplificatoare de tipul: Marxismul e oribil, Lukacs e marxist, deci Lukacs e oribil…
Lukacs n-a fost deloc un bolsevic bazic, iar daca doriti sa-l combateti ma tem ca nu e suficient s-o faceti doar pe baza sentimentelor dumneavoastra antimarxiste – pe care le impartasesc de altfel. Cel putin nu in occidentul marxist, unde sunt necesare argumente, bazate pe o critica substantiala, in locul subiectivismelor generice, consensual/banal antimarxiste, din Romania de azi. Anecdotic vorbind, Naphta, personajul lui Thomas Mann (al carui model a fost Lukacs) era, de asemenea, extrem de greu de combatut de catre celalalt erou, Settembrini iar Heidegger insusi facea, zice-se, aluzii negative la ideile lui Lukacs in spatiul rarefiat al lui Sein und Zeit…
@Gabriel
Ma scuzati, dar un teoretician al terorii rosii la Budapesta si comisar al unei divizii a armatei rosii maghiare are toate caracteristicile unui bolshevic sadea. Un practician cu inclinatii&calitati de ganditor politic, asa e. Dar observate prin prisma faptelor&biografiei sunt credibile operele politice ale unui astfel de personaj ?!? Eu zic ca nu.
Cred ca acceptarea unei false/artificiale dihotomii personaj vs.opera induce dificultatea combaterii unor astfel de „ganditori”.
Cunosc o profa de philo de la o univ.FR care, declarat, este o marxista-trotskysta. Evident ca e fascinata de Trotsky.
Sincer va spun, fara sa exagerez, ca in afara argumentelor de text si refuzand obstinat compararea acestora cu practica/activitatea personajului politic indragit nu face fata discutiei cu o pers (cat de cat) informata care nu vrea sa cada in capcana unei false dihotomii.
Cand e vorba de absolutizarea credibilitatii scrierilor politice preferate d-na zburda cu o usurinta demna de cauze mai bune. Dar in afara autoritatii catedrei si a mediului timid in a raspunde argumentele sunt weak, very weak. Excedata de info privind activitatea concreta si caracterizarile facute de tovarasii de lupta a replicat ca…..”stiti, revolutia presupune unele sacrificii”!! Pai atunci inseamna ca si adversarii sunt in dreptul lor la aceeasi abordare excesiva si sanguinara, nu?!?
Dar discutia era, sincer, f.interesanta si vinul bun :-)
Tov.Lukacs e din aceeasi stirpe de ganditori&politicieni ca Trotsky. Posibil sa aiba farmec cand sunt desprinsi de realitati, dar o astfel de acceptare mi se pare o frauda. Efectiv.
Cunosc participanti la ’68 Paris. Greu, f.greu sa inteleg/sa disting motivele concrete ale tulburarilor pariziene chiar de la participantii directi.
La fel de greu de inteles/de aflat cele ale Gilets jaunes, marturisire spontana a unui soixante-huitard.
Whatever.
O,doamne … A apărut un articol mai mult decît necesar. A apărut un articol reper fundamental pt cultura română. Am intreaga operă a lui EMIL CIORAN.Si cea editată in limba franceză ,și cea editată în română. Probabil stiu ce vorbesc.Tocmai recitesc ”HISTOIRE ET UTOPIE” pt că urmăresc pe NETFLIX un film documentar -artistic din care lipsește omul CIORAN ,deși pluteste de-asupra lui întregul spirit al „rebelului imposibil de domolit”.
Suferintele metafizice si psihosomatice care l-au bantuit pe Emil in Franța, asumandu-si conditia de expatriat, au creat personajul care in sinea-i si-a binecuvantat conditia, in afara careia risca sa se piarda in anonimat.
Țara ii lipsea organic si era bantuit de spaima ca el Emilul , nu ii va lipsi Țarii careia i-a adus cea mai grava ofensa, extirpandu-si din aria lui Brocca, universul lingvistic in care se exprimasera Galopentia, Vulcanescu, Nae Ionescu, Botta, Acterian, Țuțea, Comarnescu…
Incapacitatea celui mai prestigios stilist al limbii franceze, de a intelege suferinta pe care o resimteau parintii sai carora le trimitea scrisori redactate in limba franceza este in acest moment un subiect de dezbatere la nivel universitar in Franta.
Emil Cioran este in acest moment ganditorul ( liber cugetator ar spune Iliescu Ion) fara atasament fata de valorile familiei, credintei, limbii materne si patriei stramosilor sai, un model perfect al idealului progresistilor europeni .
Pentru a exemplifica maiestria exprimarii lui Emil Cioran in limba lui Stendhal, redau un fragment din scrisoarea trimisa lui „Cher Petrica „( Țuțea) la 25 noiembrie 1937.
” Je suis peut-être le seul à avoir compris la dimension shakespearienne de ton être, et j’aime à croire que tu est le seul à avoir pénétré le caractère impénétrable de mon pasage parmis les crétins….Je suis heureux de pouvoir vivre ici seul, dans une solitude inimaginable, loin des Balkans ou il n y a que toi, pour justifier le lever du soleil. „
Si totusi Emil Cioran s-a dezis de afinitatile sale ideologice din tinerete si s-a cait o viata-ntreaga pentru simpatiile sale fasciste. Nu cred ca-l putem judeca doar pentru acest lucru. Pana la urma, libertatea este cel mai pretios lucru. Altii nu realizeaza acest lucru niciodata.
EMIL CIORAN AVEA O ALTA PLANETA IN CARE ESTE INTELES
sper ca cineva sa-l inteleaga in spatiul natal dar pentru aceasta este necesar har si mult curaj.
Am intilnit la Paris africani care mi-au vorbit despre ”SIORAN”.Am rămas șocat mai ales că mi s-a vorbit românește.Apoi am încercat să pricep.Era cam prin 2010.Ei nu statuseră nicio zi macar in RO.Doar părinții lor care făcuseră studii medicale la noi.
Multi romani va sunt recunoscatori pentru acest in memoriam, inchinat lui Emil Cioran. Este un text comemorativ dens si frumos curgator, care-i cinsteste memoria. Ieri, pe 8 aprilie, s-au implinit 113 ani de la nasterea marelui filosof roman, cu origini ecleziastic-nobiliare, dintr-un tata protopop ortodox si o mama baroneasa, titlul de baron fiind acordat tatalui acesteia de catre autoritatile austro-ungare. Pe 20 iunie se vor implini 29 de ani de la moartea sa. Emil Cioran a fost ucenicit la scoala romaneasca, de elita in interbelic. El a urmat Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, apoi a studiat filozofia la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade si elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Emil Cioran, bun cunoscator al limbii germane, a fost influentat de idei ale filosofiei germane, de asemenea de mare clasa, indeosebi de filosofii germani Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, dar și, atentie!, de filozoful rus Lev Șestov, care a tratat fenomenul întâmplarii. Si-a continuat studiile in filosofie la Berlin, unde a avut contacte filosofice cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages, ambii germani. Se poate spune ca Emil Cioran a fost format ca filosof de doua scoli internationale de filosofie, scoala romaneasca si scoala germana. Desi a avut o opera substantiala in limba franceza, traind in Franta din 1941, amprenta romano-germana nu a putut fi stearsa. Cred ca mai intai gandea in una din cele doua limbi, apoi scria si vorbea in franceza. Primele sale lucrari mi s-au parut si cele mai captivante: Pe culmile disperării (1934), Cartea amăgirilor (1935) si Schimbarea la față a României (1936). Initial a simpatizat cu legionarismul si pronazismul, dar la scurt timp a avut luciditatea si puterea sa se desprinda de acestea. Nu a cerut cetatenia franceza si a refuzat distinctiile franceze. Asta inseamna ca in forul sau intim si-a pastrat identitatea de roman si empatia pentru tara natala. Mi se pare cam dura si oarecum nedreapta definirea drept Emil cel fara-de-tara, la propriu (HotNews repara titlul, folosind ghilimelele si dandu-i un sens figurat). Cred ca nici pe el nu l-ar incanta o asemenea definire. A fost un patriot in exil mai mult decat multi romani din tara. Cred ca mai adevarata si mai potrivita definire ar fi: Emil Cioran, un patriot roman departe de tara.
A fost format la scoala germana dar totusi ,filosoful Stephan Lupasco ( Stefan Lupaşcu) este considerat de Léon Brunschvicg drept cel mai important filosof de limba franceza, ” un Hegel contemporan”, printre altii si cu Cioran.
Nu cred ca este onest fata de Emil Cioran insusi sa ii exaltam virtutiile ca fiu si originile ca roman.
Si-a indurerat tatal pana in ceasul mortii acestuia si intristat prietenii uitati in țara.
Fragment din scrisoarea trimisa lui Dinu Noica, dupa decesul tatalui sau:”
.. ma implora ( tatal sau) in testamentul sau, sa nu il reneg nici pe Dumnezeu si nici Patria…
Ce lucru straniu , sa ai parinti corecti ( honnêtes )!
Ca reactie impotriva virtutiilor lor m-am format, din ura fata de modestia lor am practicat impertinența si cultivat cinismul…”
„Manie epistolaire” ed Galimard, pag.168
Pentru unii,singurulmerit al lui Cioran ar fi acela că s-a lepădat de Mișcarea Legionară…… 8-)