luni, mai 23, 2022

Eminescu – „cel drept”

Faptul că rădăcina numelui marelui poet, ‘emin’, se regăseşte în turcă, a fost observat încă din contemporaneitate, şi a prilejuit glume şi tachinări, de exemplu din partea lui Slavici, sau a unor adversari politici. Se poate într-adevăr susţine că rădăcina este autohtonă, iar coincidenţa cu cuvântul turc ‘emin’ este un simplu accident – aşa cum fac cei mai mulţi autori. Discuţiile pe această temă au fost recent sistematizate de eruditul cercetator Simion Dănilă şi completate cu rezultate proprii, în capitolul „Dosar Eminescu sau Despre numele Poetului” (p. 196 – 246) din remarcabila sa monografie „Sub fascinaţia lingvisticii bănătene”, Editura Eurostampa, Timişoara 2012, accesabilă pe internet. În capitol se menţionează că numele Emin apare şi în onomastica turcă, provenind de la un apelativ de origine arabă, ämīn […], cu sensul „fericit“, „prosperitate“, „ţară fericită“, „statul prosperităţii“ (vezi George Sanda, Emin – Eminovici. „Argeş“ 6 (1971), nr. 4-5, 36-38) sau „credincios“, „administrator“, „ministru“ (vezi N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Bucureşti, 1963). Se menţionează de asemenea că cuvântul eminiul, însemnând funcţionar turc, care apare de două ori în „Revista Istorică“ a lui Iorga, nu a reuşit să intre în limba română.

Dar se poate susţine şi că prezenţa cuvântului turc ‘emin’ nu este o coincidenţă, şi în acest caz termenul merită examinat cu mai multă atenţie. Este ceea ce încercăm să facem în această notă.

În turca modernă, „emin” există atât ca adjectiv, cât şi ca substantiv. Sensurile sale ca adjectiv (le vom menţiona mai întâi în engleză, dicţionarele fiind mult mai bogate) sunt sure, confident, certain, assured, safe, secure, firm, good, clear, positive, reliable, truthworthly, sound, confidential, trusty, deliberate, staunch, unfaltering, responsible, aşadar sigur, demn de încredere, drept, bun, încrezător, ferm, responsabil. Ca substantiv, sensurile sunt: bailee, fiduciary, adică chezaş, garant, depozitar, curator, epitrop, tutore, persoană de încredere. Se poate constata că sensurile lui ‘emin’ indicate în paragraful anterior nu sunt întru totul corecte. Totodată, este evident că un specialist în limba şi cultura turcă ar putea lega nuanţa de „cel care stă la dreapta”, „adjunct”, „locţiitor” de anumite demnităţi otomane.

Cuvântul a fost împrumutat din arabă, limba cultă a turcei, în care înseamnă „demn de încredere, drept”. Coranul îl descrie pe profetul Mahomed ca fiind „sadiq” (care rosteşte adevărul) şi „emin” ​(drept, demn de încredere). Termenul arab originar, „am’n” (scris cu trei litere, Alef, Meem, Noon), ca şi ebraicul „amen”, derivă dintr-o rădăcină comună care înseamnă a fi ferm, statornic, demn de încredere (vezi „Dicţionarul biblic” al lui D. J. Douglas, Ed. Cartea Creştină, 1995), cf. „emuna”, calitatea de a fi credincios, „emet”, adevăr (transliterarea în alfabet latin a termenilor arabi sau ebraici este simplificată; pentru o redare corectă se poate consulta dicţionarul sus-menţionat).

„Amen” a fost folosit în Vechiul Testament ca formulă liturgică prin care se acceptă atât valabilitatea unui juramânt sau a unui blestem, cât şi a consecinţelor acestuia. Termenul a trecut în serviciul religios mozaic, creştin şi islamic, cu aceeaşi semnificaţie, de acceptare şi întărire: „aşa să fie, adevarat şi drept este”.

Revenind la ‘emin’-ul din turca medievală, el ar fi putut deveni porecla cuiva care se dovedise, în raporturile cu otomanii, demn de încredere, a unui chezaş, şi s-ar fi putut transforma, pentru urmaşii acestuia, în nume de familie – de pildă Eminovici, cu sufixul slavizant a cărui provenienţă este explicată pe larg în cartea Profesorului Simion Dănilă. Nu rezultă nicidecum, de aici, o origine turcă pentru purtătorii numelui Eminovici, aşa cum nu rezultă nicidecum, pentru purtătorii numelui Brandiburu (relicvă onomastică a ocupaţiei austriece a Olteniei), o origine germană. Primul ‘Emin’ sau primul ‘Brandibur’ vor fi fost români destoinici, care au căpătat o poreclă în limbă străină, pentru interacţia lor cu reprezentanţii puterilor dominatoare.

Oricare ar fi explicaţia onomastică corectă, pare fascinant că numele lui Eminescu poartă pecetea sacră a unei formule liturgice, comună celor trei mari religii monoteiste. Putem spune astfel ca însuşi mesajul eminescian dobândeşte, odata în plus, o pecete sacră: drept este, aşa să fie în veci!

PS. Sunt recunoscător prietenului meu Dr. Adeeb Munim, fost coleg în misiunea UNESCO în Irak (2003), pentru explicarea mai multor etimologii arabe. Adeeb (care înseamnă, în arabă, „poezie”) este descendentul unei ilustre familii de intelectuali irakieni, care s-au distins în medicină şi în studiul civilizaţiilor mesopotamiene. Sunt de asemenea recunoscator şoferului anonim de taxi, care, întrebându-mă precipitat înaintea unei bifurcaţii din Bagdad, ‘emin au iasar?’ (dreapta sau stânga?), mi-a atras involuntar atenţia asupra posibilei etimologii, descrise mai sus.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Sint bucuros, ca macar astfel, sa mai aflu cite ceva ce despre ” eruditul cercetator Simion Dănilă”.
    Mare iubitor de literatura.
    Cea mai mare si bogata biblioteca, „pe persoana fizica”, in casa lui am vazut-o.

  2. Ma mira ca Slavici il ataca pe Eminescu pentru rezonanta slava a numelui, Rade harb de oala sparta. Alsta nu l-a impiedecat pe Slavici sa fie un fidel colaborator al nemtilor in timpul ocupatiei germano-austro-turco-bulgare a Bucurestilor. A platit pentru asta cu puscaria.
    In perioada intrebelica alt lider de opinie a fost din nou atacat pentru numele-i nu prea romanesc.
    Asta in timp ce viata politica era populata de oameni cu nume grecesti. Urmasii fanariotilor devenisera romani adevarati (majoritatea chiar erau).
    Trebuie spus ca proliferarea numelor in escu este o creatie a secolului 19 (Cuza a introdus inscrierea numelor de famile) si desi ea pare latineasca, nu este imposibil sa fie si o calchiere a constructie unor nume grecesti, care adauga un sufix la un prenume.
    Numele din Moldova, de inspiratie slava, care au un prefix la numele unei persoane, in special de gen feminin. Aioanei, Ailenei. Nume de copii din flori?

    • – „şi a prilejuit glume şi tachinări, de exemplu din partea lui Slavici”.
      Asta se numeste „atac”?
      Care-i legatura dintre „harb si oala sparta” in distrugatoarea constatare „Alsta nu l-a impiedecat pe Slavici sa fie un fidel colaborator al nemtilor in timpul ocupatiei germano-austro-turco-bulgare a Bucurestilor.”
      A fost singurul?

    • Cate nume din Moldova de inspiratie slava cunosti mata?
      …Mir cea e slav toata ziua!
      Toponimia voastra e slava, a celorlalti slava si ungureasca cu influente germanice, numele maghiarizate si slavizate, insa traiti cu impresia ca in Moldova e influenta SLAVA!
      …CIUDAT, N-ASA?
      Care orase, locuri si judete din Moldova au rezonante slave?
      Tirnovo – tirnave, iaLomita, iLfov, DimbOvitza, SLATINA, Crai ova, nume slav, Ban, baneasa, Banat-Banie, Gorj nume si denumiri SARBOCROATE, Dobro gia nume slav… Pana si mistretzii din cernoBiLcCescu sunt slavici, ce sa mai vorbim de pRAHOvO sau ILfov, Nichita si BLAGA!?

      • Nu va simtiti ofensati degeaba. Avem toponimice slave in toata tara. Eu vorbeam de o modalitate specifica de constructie a numelor de familie.
        Daca vreti toponimice slave din Moldova iata cateva: Cernauti, Radauti, Fratauti (si zeci de alte uti), Solca (de la soli, sare), Bogdana, Bistrita (de Bastro, repede), Dorohoi (de la doroga, drum), Putna (de la puti, cale), Neamt (cuvant slav, de la nemetkoi, balbait, cum au fost initial numiti colonistii germani in Rusia), Horodiste, Bilca, Rîşca, Sadău,Sadova, etc, etc.

  3. De la numele mantuitor Iisus pana la Eminescu e o cale atat de lunga ca mii de ani i-au trebuit luminii sa-i ajunga.

    Un amor cu Catalin nu poate fi decat iluzoriu …

    Sa avem curajul sa privim situatia in fata mai degraba decat sa ne ascundem si harjonim poetic cu onomastica locala.

  4. „emin au iasar (dreapta sau stinga)”

    Probabil in toate limbile semitice dreapta (cu conotatiile ei pozitive), adica nu stinga (cea „sinistra”), e denumita cam la fel.

    Iata ce spune un dictionar de nume despre semnificatia lui Benjamin

    From the Hebrew name בִּנְיָמִין (Binyamin) which means „son of the south” or „son of the right hand”. Benjamin in the Old Testament is the twelfth and youngest son of Jacob and the founder of one of the southern tribes of the Hebrews. He was originally named בֶּן־אוֹנִי (Ben-‘oniy) meaning „son of my sorrow” by his mother Rachel, who died shortly after childbirth, but it was later changed by his father (see Genesis 35:18).

    Deci ben = fiu si jamin = dreapta.

  5. Nu stiu ce intelegea Veronica Micle cand spunea „Eminul meu iubit”.
    Apelativul ei ma conduce la ideea ca ar fi putut fi o coruptie a lui Amir (cu varianta emir) care in araba insemna nobil, print.

    • Daca nu stiati, Hotinul a fost Raia turceasca – cea mai nordica, dupa cum se pare – doua trei secole.
      …multe vaduve au ramas, dupa atatea razboaie!

      • Știam. Nu numai Hotinul. Și Tighina, zona Bugeacului, Brăila, Giurgiu, etc. De aici vin poate unele din obiceiurile proaste (în special în Teleorman, un toponimic turcesc).

  6. Da, dar …. Ulterior apar cei ca Dan Alexe care au alte sarcini si prioritati , stiu mai bine decat noi toti cine este Eminescu si le spun si altora :

    ” E vorba sistematic de un versificator romantic (cam pe la sfarsitul sec. XIX), nefericit in dragoste, sarac in viata si nedreptatit, si de preferinta mort de o chestie astazi vindecabila, dar cu rezonante exotic-romantice: ftizie, tuberculoza (ma rog, e cam acelasi lucru, insa nu suna la fel)… eventual sifilis, ceea ce legenda nationala accepta acum, pentru ca introduce o nota de erotism indulgent-eroic…”

    ” Aaah, si desigur, cind in sfarsit dai de un strain care spune ca da, l-a citit pe Prešeren-Mickiewicz-Eminescu, el trebuie descurajat definitiv spunandu-i-se cu un zambet indulgent: “mon pauvre ami, tu l-ai citit in traducere… Habar n-ai cum suna in original..”

    https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/10/prizonierii-lui-eminescu/

    • In cartea sa Dacopatia Dan Alexe ii ataca pe drept pe dacopați, dar în același timp ataca tot ceea ce este romanesc, de la folclor, literatura, obiceiuri culinare, etc. Suntem o națiune de leneși, carnivori, primitivi, megalomani, etc.
      Ceea ce este mai grav este ca susține teza maghiara a formarii limbii române la sud de Dunare. Prefață cărții, apărută la Humanitas, este scrisa de un amator iar cartea nu are nici un aparat critic.
      Tragic crates a apart la o editura de prestigiu version ce-i da o credibilitate nemeritata.

      • „Teoria maghiara” e de fapt una a unui german si e acceptata aproape in unanimitatea istorica. Istoricii romani care nu vor sa-si piarda catedrele si pozitiile sociale nu o propaga si nu o sustin oficial, altfel ei trebuind sa-si schimbe meseria. Politicienii la fel. Culmea e ca unii istorici sunt convinsi de teoriile romanesti, incurajate si de biserica, aceasta din urma fara ajutorul statului fiind pierduta. Nu vorbesc de credinta ci de institutia bisericii. La fel e si in Ungaria, cu teoriile lor istorice, cu miturile (si la ei s-a nascut Isus Cristos, nu numai la noi) si sprijinul statului pt. biserica. Istoricii, in general, stiu adevarurile (istorice), dar nu au inde sa le predea pe salariu… :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Victor Barsanhttp://contributors
Victor Bârsan, născut în 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; doctorat în fizică. Cercetător în domeniul fizicii teoretice; experienţă profesională în jurnalism, istorie recentă, drepturile omului, diplomaţie, instituţii internaţionale. Ultima carte publicată: Mineriada din iunie, Editura Tracus Arte, 2015.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro