joi, martie 28, 2024

Erdoğan la Berlin. O nouă perspectivă pentru relaţia UE-Turcia?

Puncte cheie:

  • Vizita de stat a Preşedintelui Turciei la Berlin, fără a fi fost secretă (nici nu avea cum), a început totuşi într-o atmosferă de relativă discreţie politică şi mediatică, ambele guverne fiind destul de precaute în a promova momentul diplomatic în săptămânile şi zilele premergătoare;
  • Precauţia şi discreţia au fost cheile pregătirii vizitei în ambele capitale, neavându-se probabil nici siguranţa unor rezultate favorabile, nici garanţia unei reacţii pozitive a opiniei publice din cele două ţări, nici dorinţa de a alimenta inutil protestele facţiunilor radicale şi reticenţele care există de ambele părţi;
  • Ostilitatea binecunoscută din relaţia Ankara-Berlin, care a generat titluri spectaculoase şi aproape războinice în presa internaţională a ultimilor doi ani, are acum şansa unei soluţionări, sau cel puţin a începutului unei soluţionări şi a intrării într-o nouă etapă a relaţiilor politice dintre capitalele a două ţări puternice, ambele cu peste 80 de milioane de locuitori, aliate în cadrul NATO şi încă legate prin statutul formal al Turciei, de candidat la integrarea în UE, deşi pe această a doua dimensiune de apartenenţă a Turciei la spaţiul occidental situaţia este practic îngheţată, fără perspective de deblocare în viitorul apropiat;
  • Criza migraţiei după 2015, acordul UE-Turcia din martie 2016, referendumul lui Erdoğan pentru trecerea la un prezidenţialism autocratic şi chiar criza turco-germană privind interzicerea accesului parlamentarilor germani în baza NATO de la Incirlik, urmată de decizia retragerii militarilor germani din Turcia, au fost câteva dintre principalele repere ale relaţiilor tensionate Ankara-Berlin;
  • Nu au trecut nici doi ani de când Ankara numea guvernul Germaniei „fascist” (alături de guvernele Olandei, Austriei etc.), şi iată că, după o întâlnire a miniştrilor de Externe german şi turc în tonuri calde şi optimiste, preşedintele Erdoğan este primit cu onoruri militare în vizită de stat la Berlin;
  • Vizita de stat va avea şi o componentă simbolică, Erdoğan urmând să inaugureze sâmbătă, la Köln, o moschee nouă (semn că Germania nu încurajează atitudinile islamofobe, dar rămâne de văzut care va fi atmosfera în oraş) iar pentru octombrie se pregăteşte vizita la Ankara a ministrului german al Economiei, Peter Altmeier, însoţit de o mare delegaţie de oameni de afaceri (Germania este oricum principalul partener comercial al Turciei);
  • De ce are loc vizita lui Erdoğan la Berlin? Ce semnifică pentru Uniunea Europeană o eventuală schimbare a atitudinii Berlinului faţă de Turcia? Vom încerca să oferim câteva posibile explicaţii ale unui moment politico-diplomatic ce a părut, la momentul anunţării lui, cel puţin surprinzător.

*

„Erdoğan la Berlin” ar fi părut, până acum câteva luni, cel mult titlul unui film ieftin de ficţiune sau, mai rău, al unui joc stupid pe calculator. Dar iată că astăzi este o ştire reală, nu e fake news, se întâmplă de-adevăratelea şi, în anumite condiţii, ar putea chiar avea un impact puternic asupra politicilor UE şi ale Turciei, în anii care urmează. Nu este o certitudine, desigur, faliile fiind adânci, dar posibilitatea există, mai ales că ceea ce există cu siguranţă este nevoia reciprocă a unei resetări a relaţiilor turco-germane (europene).

Istoria recentă, a secolului XX, ne spune că Germania şi Turcia au avut mai degrabă relaţii bune decât proaste. Turcia republicană a ales neutralitatea în al Doilea Război Mondial (după dezastrul Imperiului Otoman din Primul Război Mondial, alături de Germania imperială, şi ocuparea Istanbulului de către aliaţi), neutralitate menţinută până în februarie 1945. Până la moartea sa, în noiembrie 1938, Mustafa Kemal Atatürk a refuzat asocierea politică şi ideologică a Revoluţiei Turce, pe care a condus-o din 1922, cu Revoluţia Bolşevică şi cu Uniunea Sovietică, preferând calea occidentalizării ţării. Ismet Inönü, care i-a succedat la preşedinţia republicii, a mers pe calea neutralităţii. Chiar şi în această neutralitate, Turcia a semnat cu Germania nazistă un Tratat de colaborare economică substanţial, iar cronicarii spun că Ankara a avut relaţii strânse cu Berlinul aproape pe toată durata conflagraţiei, până când a devenit evident că Hitler va pierde războiul. Mai târziu, în anii 60-70, „importul” masiv de forţă de muncă din Turcia şi trenurile cu muncitori turci aşteptaţi cu fanfara în gările oraşelor germane care se reconstruiau au dat semnalul Acordului de asociere a Turciei la Comunitatea Europeană. O Turcie care devenise deja, din 1952, membră a NATO.

Criza relaţiilor politice turco-germane este de dată mult mai recentă şi, aşa cum s-ar putea vedea curând, a fost probabil temporară. Acum, redefinirea poziţiei Germaniei faţă de Turcia şi noua deschidere a Berlinului par mai degrabă „opera” social-democraţilor din Marea Coaliţie decât a prudentei Angela Merkel. Preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier este, aşa cum se ştie, social-democrat, fost ministru de Externe. Dar semnalul politic iniţial l-a dat în august Andrea Nahles, noul lider al SPD, care s-a pronunţat clar pentru sprijinirea economico-financiară a Turciei, aflată într-un moment de criză şi de devalorizare dramatică a lirei turceşti. La scurtă vreme după aceea, ministrul de Externe Heiko Maas, şi el social-democrat, a preluat iniţiativa diplomatică şi s-a deplasat la Ankara, unde a avut o întâlnire foarte bună, se pare, cu omologul turc.

Preşedintele Erdoğan are o imagine foarte proastă în lumea democraţiilor liberale occidentale, inclusiv în Germania. Nu este o surpriză pentru nimeni, având în vedere regresul valorilor liberale şi al statului de drept în Turcia ultimilor ani. Probabil, cu excepţia turcilor care trăiesc în Germania, şi care, pe fondul eşecului integrării lor socio-culturale (chiar şi la a doua sau a treia generaţie), au votat masiv la referendum în favoarea lui Erdoğan, simţindu-se mai degrabă apropiaţi de Erdoğan decât de Merkel şi mai degrabă turci decât germani, este totuşi limpede că marea majoritate a opiniei publice vest-europene îi este profund ostilă cvasi-dictatorului de la Ankara. Rămâne valabilă observaţia oarecum paradoxală că referendumul pentru prezidenţialism al lui Erdoğan n-ar fi fost aprobat fără voturile masive (circa un milion de Da în plus) venite de la turcii din Germania, Olanda, Franţa şi Austria, care au răsturnat Nu-ul oraşelor liberale mari ale Turciei, precum Istanbulul şi Izmirul.

Aşadar, Erdoğan la Berlin! Cine ar fi crezut anul trecut? După toată ostilitatea reciprocă din anii trecuţi, vine acum o vizită de stat de trei zile, la cel mai înalt nivel al protocolului german? Întrebarea este: se poate face politică externă doar pe baza intereselor strategice, în absenţa sau chiar împotriva valorilor asumate şi opiniei publice interne? Această întrebare este, desigur, mai puternică şi mai acută la Berlin şi în Uniunea Europeană, decât în Turcia, unde majoritatea turcilor se pare că îşi doresc încă, în pofida islamizării statului, începută de regimul post-kemalist al lui Erdoğan, apropierea sau chiar integrarea în Uniunea Europeană.

Nu e un secret pentru nimeni că Germania doreşte să ajute la stabilizarea economică a Turciei, apoi poate chiar la o normalizare politică şi o aducere a Ankarei pe calea unor măsuri interne rezonabile, înainte ca Turcia să se prăbuşească în criză economică profundă şi, eventual, în instabilitate socială şi politică. Aşa cum este, regimul Erdoğan a acceptat totuşi să ţină câteva milioane de refugiaţi sirieni pe teritoriul său, iar Acordul UE-Turcia funcţionează, în linii mari.

Deteriorarea relaţiilor politice SUA-Turcia poate face UE mult mai atractivă pentru regimul Erdoğan. În fond, Turcia suferă alături de UE costurile politicilor protecţioniste ale lui Trump şi ar dori să aibă spaţiu de respiraţie economică şi comercială în altă direcţie, dacă pieţele americane devin inaccesibile.

Vom vedea în orele următoare care sunt rezultatele discuţiilor Merkel-Erdoğan. Personal, aş miza mai degrabă pe un optimism moderat. Vor fi unele semnale pozitive, dar se va dovedi foarte greu de inversat tendinţa de deteriorare a percepţiei faţă de conducerea actuală a Turciei, instalată în Germania şi în Uniunea Europeană. Lucrurile acestea nu se pot repara peste noapte. Oricum, de undeva trebuia început şi este clar că numai Germania putea da acest posibil semnal de resetare a relaţiilor cu Turcia.

Pentru România, partener strategic al Turciei din 2011 şi susţinător vocal, anii trecuţi, al aspiraţiilor europene ale Turciei, întoarcerea Ankarei în „lumea bună”, însoţită de eforturi ale regimului Erdoğan de a deveni frecventabil şi de a relua colaborarea cu Uniunea Europeană, nu poate fi decât un proces care să ne bucure. Turcia a susţinut aderarea României la NATO, încă din anii 90, când ţările occidentale aveau încă îndoieli. Legăturile economice (schimburi comerciale de 6 miliarde de dolari) şi de securitate importante ale României cu Turcia, în plan multilateral (NATO), regional (Marea Neagră, Trilaterala România-Polonia-Turcia) sunt doar două dintre motivele pentru care Bucureştiul ar trebui, cred, să salute un eventual reviriment al relaţiilor UE-Turcia, mai ales dacă este asociat cu indicii că Ankara este dispusă să îşi reconsidere politicile de încălcare a valorilor liberale, democratice şi europene din ultimii doi ani.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Diplomația e una, relațiile politice sunt altceva. Mai sunt şi interesele. In privința Turcia –UE şi Turcia –RFG relațiile sunt la cel mai mic numitor comun. Nu sunt multe intrerese şi „principii normtive“ comune.

    …..“…În fond, Turcia suferă alături de UE costurile politicilor protecţioniste ale lui Trump şi ar dori să aibă spaţiu de respiraţie economică şi comercială în altă direcţie, dacă pieţele americane devin inaccesibile…. „….

    Primirea la Berlin acum e de natură diplomatică (covorul roşu, Diner la Preşedintele Steinmeier, fără A.Merkel) şi rutină politică. Turcia are piciorul în uşă prin NATO şi interesele UE în Siria şi Iran. Mai puţin în Marea Neagră şi relaţiile cu Rusia lui Putin unde Turcia schimbă des pozitiile.
    Economic Turcia are probleme mari după devalorizarea de 40 % a monedei Lira. Economia îl presează pe Erdogan să renunte la atacuri absurde (RFG e fascistă) şi santaj permanent (refugiaţii din Siria şi graniţa cu Grecia) în direcţia UE.
    Noul PE Parlament European 2019 va avea altă pozitie faţă de aderarea Turciei decât actuala Comisie J.C. Juncker. Cu Erdogan Turcia nu va deveni membru UE. Pentru turcii în UE (curzii, PKK) vizitele sale sunt dificile. Vorbeşte sâmbăta în moschea mare din Köln care e sub tutela Turciei & DITIB. E un conflict care se va intensifica.

  2. Erdogan s-a dus sa cerseasca, lira nu mai e ce a fost de cand s-a reinstaurat Imperiul Otoman, cu Erdogan sultan.

    Ce e in neregula cu toti idiotii astia dictatoriali? Nu exista dictatura in lume care sa mearga bine, nu exista dictatura in care oamenii sa traiasca normal, nici Rusia, nici Turcia, nici Romania, peste tot sunt probleme grave.

    Statele cu succes si stabilitate sunt toate democratii. De ce nu inteleg prostii astia faptul asta? Sau chiar se cred fiecare mai destepti decat predecesorii lor?

    • Nu e vorba de dictatura ci de oligarhie. Ca doar Erdogan nu e singur. E cu famelia si cu pretenii. Si e multi. Si toti vrea sa traiasca bine. Pe spatele poporului. Popor manipulabil bineinteles, ca altfel nu ar merge smecheria.

  3. Voi generaliza puţin.
    Germania ESTE o mare putere economică şi vrea să fie recunoscută şi ca mare putere politică. Pentru asta are câteva direcţii pe care acţionează:
    – acapararea UE (împreună cu Franţa) şi transformarea ei într-o anexă a intereselor germane (Franţa este naivă aici…)
    – o politică de concurenţă economică şi politică cu SUA+UK
    – o politică de apropiere economică şi indirect politică cu Rusia.

    Astfel încât dacă Turcia se apropie de Rusia şi se ceartă cu SUA nu poate fi decât acceptabilă pentru Germania. Cam aşa văd eu lucrurile. Rusia-Turcia-Germania pot fi acea mult visată de Germania Uniune Euro-Asiatică capabilă să doboare hegemonia SUA. Apoi, dacă Germania nu poate face joncţiunea cu Rusia prin Estul Europei ( din cauza SUA, Intermarium, etc), o poate face via Turcia.
    Germania se hazardează într-o politică extrem de periculoasă în partea noastră de lume.

    • Probabil ca Germania are nevoie din cand in cand sa i se sparga dintii. Mai stii. Cat despre Franta, nu cred ca mai are naivitatea sa mai creada ca Franta-Germania formeaza motorul Europei. Si chiar daca ideea asta ar mai circula prin capul francezilor, chiar state ca Malta sau Luxemburg pot sa le bage apa in motor. Fite din astea geostrategice sint foarte limitate atat cat UE e in picioare.

    • Germania si multi alti europeni occidentali (Franta, Tarile de Jos, Tarile Nordice, Italia, Spania) viseaza la o Uniune Europeana competitiva pe scena globala si nicidecum la o Uniune Euroasiatica asa cum insinuati. Relatiile cu Rusia si Turcia sunt pur economice (in special in domeniul energetic asa cum arata si harta). http://www.mappery.com/map-of/europe-proposed-natural-gas-pipelines-map

      Avand in vedere ca europenii si cetatenii Americii de Nord reprezinta in jur de 15% din populatia globala, in aceasta faza a globalizarii avem nevoie unii de altii pentru a reusi sa influentam valorile si regulile la nivel global (i.e. democratie, buna guvernare, etc). In acest sens si, nu numai, americanii au nevoie de o UE puternica si viceversa. O slabire a polului SUA sau a celui European (UE), sau o rupere a legaturii covalente dintre cei doi poli, este in favoarea ordinii autoritaro-oligarhice intalnite in China, Rusia, tarile Asiei Centrale, etc, care este in mars. Asa cum vedem, cel mai mare pericol la adresa oranduirii occidentale apare din interior.

        • In realitate, Bannon, Farage, Trump reprezinta valorile unei minoritati (in jur de 15%?). Alegatorii au fost luati prin surprindere si pacaliti cu tot felul de tehnici manipulatoare PSI a la carte (exploatarea fricii, in retelele sociale, etc) atat la referendumul pentru Brexit cat si la alegerile prezidentiale din SUA. Dar oamenii se trezesc din mahmureala.Unde este bufonul Farage acum? A se vedea in Grecia, marele comunist Tiraspas a trecut la masuri severe de austeritate dupa ce umbla cu placarda pe umar, Merkel cu mustata hitlerista si se jura ca nu adopta masuri de austeritate (grecii l-au votat). 5-Stelistii italieni anunta si ei ca „strang cureaua” dupa ce au manipulat grosolan alegatorii ca UE si moneda euro sunt de vina de situatia mizerabila a Italiei.

          P.S. in West Virigina, Trump a exploatat cu nerusinare soarta minerilor, mintindu-i ca va salva industria carbunelui. Si prin Rust-Belt a mintit cu nerusinare, oameni chiar au crezut ca se vor redeschide turnatoriile si fabricile de vapoare, ca prin anii 60 (acum incep sa-si deschida ochii si ei si brexiterii). Conform prognozelor FMI, in anul 2019 cresterea economica SUA va pierde din inertie, iar in anul alegerilor (turul 2) se va incetini ceva mai tare. Probabil ca Trump si gornistul Bannon vor incepe din nou cu politica iexterna, Merkel este rea, UE este rea, chinejii, iranienii si „strainii” sunt de vina, etc, dar americanii sunt mult mai destepti decat cred unii (nu vor mai pune inca odata botul la populismele de balta).

  4. Mda, surprinzatoare vizita la Berlin a lui Erdogan, insa vizita asta dovedeste inca o data faptul ca Germania isi urmareste propriile interese economice, sociale si de securitate regionala. Cred ca vor fi abordate 3 mari teme aici: problema economica, problema migrantilor si cea militara in conditiile in care viitorul NATO este incert dupa declaratiile lui Trump. Germania( si implicit UE) se pregateste de impactul pe care il va avea Brexitul anul viitor si nu doreste stricarea relatiilor economice cu Turcia. Relatiile comerciale sunt excelente si asa au fost dintotdeauna, iar Germania cred ca vrea o aprofundare a acestor relatii economice si industriale cu Germania. Apoi, Germania vrea ca acordul UE-Turcia privind migrantii sa ramana in vigoare multa vreme, iar Turcia sa „ajute” UE in continuare in problema asta. Este o problema arzatoare care inca nu s-a sfarsit si care a generat valurile de populism si extremism in Europa. Reprezinta cauza destabilizarii UE si probabil ca Germania doreste ca Turcia sa primeasca in continuare emigranti din Siria si alte state arabe, in schimbul unor avantaje economice desigur.
    Privind apararea, pararea mea este ca Germania si-ar dori ca Turcia sa joace un rol din ce in ce mai important in NATO, eventual PESCO, si sa inlocuiasca oarecum SUA. Se stie ca Turcia este a doua putere militara din NATO si ar putea cred sa apere intraga Europa daca ar dori. Inca nu este clar ce are de gand Erdogan sa faca in NATO si daca se va orienta spre parteneriate cu Rusia ori nu, insa ar putea sa joace un rol important in asigurarea securitatii in spatiul Marii Negre si in Europa.
    Oricum, ar trebui luat in calcul faptul ca Erdogan si-a schimbat optica si se comporta precum un dictator care controleaza totul in tara lui. Ma indoiesc ca va putea fi un partener bun pentru UE. Poate pentru Germania ale carei interese difera de cele ale altor state UE din cate se observa.

    • Turcia nu are spatiu de manevra prea mare. Are doua optiuni mari si late. Ori accepta ordinea statului de drept din UE ori dezordinea sau hazardul care înca domina Orientul mijlociu.

    • Meh Mike, da turcii au o armata destul de teapana. Dar destul de low-tech, si intinsa in spatii mari in care trebuie sa mentina fie controlul fie amenintarea. Trupe ‘disponibile’, basca asigurarea logistica – nu prea mult. Deci potentiala contributie s-ar putea sa nu fie prea mare. De acord ca ar avea o aparare teritoriala redutabila, dar sa proiecteze forta, n-as prea crede.

  5. Am citeva nelamuriri de profan.
    Dece, daca vizita este la Berlin, ” O nouă perspectivă pentru relaţia UE-Turcia?” Dece nu o noua perspectiva in relatia Germania-Turcia?
    Si apoi, e o curiozitate, va face Erdoğan concesii, va modifica Constitutia, va renunta la felul dictatorial de a conduce tara, la miile de arestari?
    Sau va fi o intelegere „nu ne mai aruncam invective in public, dar in spatele usilor inchise vom face fiecare ce vrea”?
    Asta da:
    „Deteriorarea relaţiilor politice SUA-Turcia poate face UE mult mai atractivă pentru regimul Erdoğan. În fond, Turcia suferă alături de UE costurile politicilor protecţioniste ale lui Trump şi ar dori să aibă spaţiu de respiraţie economică şi comercială în altă direcţie, dacă pieţele americane devin inaccesibile
    Orice inamic al SUA ne e preten :P

    • ma mira ca ai nelamuriri, pe limba ta, Erdogan e cum era idolul tau, are la fel ca idolul tau latrai, pupincuristi etc.
      E surprinzator ca nu-l iubesti!

      • @Neamtu – si eu i-am mai amintit lu’ Victor perversiuni trecute, dar trebuie sa recunosc ca, dupa quasi-disparitia chiorului, mainfesta semne ingrijoratoare de bun simt. Eu zic ca water under the bridge :)

  6. Deși Turcia este un stat aflat geografic în Asia și probabil schimbările politice din ultima vreme arată încă o dată că și cultural se plasează în același spațiu, importanța sa în regiune este uriașă. Prin eventuala aderare la o Uniune Asiatică, ar da o mare forță acesteia, ar crea totodată o regiune stabilă și cu potențial de prosperitate, precun SUA, și UE. Turcia estică, mai ales cea rurală, este cultural „asiatică”, radical diferită de ceea ce se vede la Istanbul, spre exemplu.

    Aderarea Rusiei la o Uniune Asiatică este absurdă. Rusia este o federație eterogenă. Democratizarea Rusiei ar conduce la eliberarea popoarelor asiatice din componența sa și aderarea părții europene a Rusiei la UE, iar a celei asiatice la Uniunea Asiatică.

    Sunt procese posibile în termene îndelungate.Germania încearcă probabil, în numele UE, să facă astfel încât aceste procese să nu fie violente și să afecteze cât mai puțin negativ Europa în următoarele 100-200 de ani. Pe termen mai scurt, democratizarea Turciei, aflată în vecinătatea Europei, este importantă atât din perspectiva securitpții, cât și al controlării fluxului de migranți. Din nefericire, se pare că aspectul economic al colaborării UE_Turcia este lăsat în plan secundar, deși prosperitatea reprezintă un factor important de stabilitate.

    • @Constantin – de acord ca Rusia apare eterogena, daca nu gesesc vre-o doua sute cincizeci de subiecte de drept ale Federatiei, unde cred ca gresiti este apetitul celor subiecte fata de independenta (independenta, nu autonomie in cadrul Federatiei). Sa suspectezi kalmacii, adegienii sau nenetzii de ambitii de gen e umpic far fetched. Mai mult, la fel ca in Romania subiectele Federatiei sunt tinute din scurt de satrapi locali (ma rog, in Romania le spunem baroni). Aia sunt perfect fericiti sa aiba o relatie de vasalitate cu Moscova. Deci, din nou, nu sunt un motor separatist. Yakutii sunt fericiti sa fie jefuiti de diamante, atat timp cat tatucul e okay si mai pica ceva – ca exemplu. Spre Caucaz, blindatele rusesti pot sa faca diferenta intre a trai sau a muri pentru un ‘Gubernator’ de pe-acolo, mai ales avand in fata exemplul cecenului ala, ca-mi scapa cum il cheama.

  7. Da @Kurt este islamizarea Europei…acum am vazut ca Erdogan inaugureaza cea mai mare moschee din Germania. Parca si in Bucuresti vroiau sa faca una, asa-i? Cea mai mare din Europa….

    • Libertatea credinței e valabilă pentru toți. Credința religioasă e o libertate în democrație.

      Nu am încredere în islamul & DITIB (guvernul din Ankara) din mosscheea din Köln.
      Conflictele cu pro-Köln, AfD vor fi permanent un fenomen „politic” în RFG.
      In rest vizita lui Erdogan e un dezastru. Premierul din Nordrhein Westfalen Laschet a refuzat participarea (separarea stat- biserică e lege) inaugurării moscheei din Köln cu Erdogan. La declarația de presă Ministerpräsident Laschet, înainte de întâlnirea cu Erdogan pe partea militarea a aoropertului militar din Köln, în hala de recepție a aeroportului, critica a fost oficială. Un semn de prietenie? Laschet a criticat oficial represiunea presei, a cuvântului liber in Turcia.
      Președintele Steinmeier/SPD a fost mai puțin diplomatic, a criticat oficial represiunea lui Erdogan în Turcia. Un afront puternic.
      Islamul politic e combatut în UE. Islamul credincioșilor e parte din viața lor. E liber.
      Din 500 de milioane de europeni doar 20 milioane (cei mai multi în Frațta) sunt musulmani de foarte diferite tradiții. Nu poate fi vorba de „islamizare” în UE.
      A. Merkel se va întâlni cu E. Macron, Putin, Erdogan în privința conflictului din Siria (refugiatii în UE). Comerțul, relațiile internationale nu înseamnă islamizare. Tratative cu adversari (democrația evită „dusmani”) sunt calea normală în diplomație.

      In război adevărul e prima victima.

      • Depinde in ce masura au fost acceptati si integrati cu adevarat in Europa acesti musulmani. Aici apare pericolul islamizarii. Din 20 de milioane doar 5 milioane sunt cu adevarat acceptati si muncesc pe bune in Europa, restul prefera sa ia alocatii de somaj si sa faca trafic de arme si droguri. Toate acestea conduc la violente si atacuri teroriste, in final. Ok, trebuie sa respectam religia fiecaruia si credinta fiecaruia, insa asta nu inseamna sa ridicam moschei gigant in UE , mai mari chiar si decat cele mai mari moschei din Orientul Mijlociu. Kurt coboara din sferele tale inalte un pic pe Pamant sa vezi cum e.

        • De acord.
          In Franța integrarea Nordafricanilor din Banlieu pare că a eşuat. Copii nu termină şcoala, rămân şomeri, se organizează în organizații „mafiote“. Poliția franceză evită cartierele. La Berlin clanurile criminale de arabi din Libanon etc au preluat controlul unor zone „no go“ pentru poliție.
          Marea majoritate a celor 20 de milioane sunt oameni normali care caută un job şi un trai mai bun. Gastarbeiter nu sunt terorişti. Nici unul. Rămâne naționalismul (turcesc, curdzii, etc) care se găseşte pretutindeni în lume.
          Islamismul politic a fost tolerat mult prea mult timp. Franța a plătit scump şi reacționează azi sever. A. Merkel îşi pierde baza electorală pe zi ce trece. Der Spiegel actual publică pe titlu jachetul cancelarei cu întrebarea dacă se va retrage înainte de a fi obligată să se retragă.
          S-a aceptat ca Arabia Saudită (Panzergeschäft) să deschidă o şcoală islamică fundamentalistă la Bonn fără controlul autorităților locale. Mosscheele sunt plătite de Emirate, Arabia Saudită, etc. Pericolul nu mai este camuflat: peste 10.000 salafişti fundamentalişti islamişti sunt depistați azi în RFG. AfD e la 17 % egal cu SPD in sondaje actuale. In Bavaria AfD 12% si SPD 11%, etc. Ce va urma?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro