joi, martie 28, 2024

Eruditul Andrei Cornea și intolerantul cenzor

Preambul

Poliția de moravuri a corectitudinii politice, prin persoana dlui Horia Pătrașcu, a depistat un nou contravenient: filozoful, clasicistul, literatul, jurnalistul Andrei Cornea.

Contravenția constă în faptul că dl Andrei Cornea a discutat critic schimbarea numelui romanului Agathei Christie, „Zece negri mititei”.

Procesul verbal de constatare, anume articolul „Zece jidani mititei”, publicat în adevărul.ro, abundă în formulări denigratoare (afirmațiile dlui Cornea sunt „însăilări sofistice și eruditoide”) și agramatisme („nu … i-a trecut nimănui prin cap – în afară de cel …”). Autorul pleacă de la constatarea că termenii țigan, negru, jidan sunt vexanți („nu se mai folosesc azi”, ni se spune), fără să facă vreo diferență între potențialul vexant al fiecăruia, și se întreabă dacă eruditul filozof ar fi avut aceeași poziție, în cazul în care, în titlul romanului, ar fi apărut cuvântul jidan în loc de negru. Acuzația îndreptată dlui Andrei Cornea este dublă: incorectitudine politică, nesocotind faptul că anumiți termeni „nu se mai folosesc astăzi”, și ipocrizie. Anume, eruditul clasicist e insensibil la umilirea negrilor, dar – se insinuează – s-ar putea să nu fie insensibil la umilirea evreilor. Acuzația de ipocrizie este primul mesaj al articolului, întrucât a generat infamul titlu.

Potențialul vexant al celor trei termeni este foarte inegal. Adjectivul negru nu este vexant nici în română, nici în engleză, cum nu este nici adjectivul alb. Firesc ar fi ca nici substantivele respective să nu fie vexante, dar, de exemplu – în urma eforturilor activiștilor de stânga – negrii din Caraibe, emigrați în Anglia, preferă să fie numiți caraibo-africani (African Caribbean). Dar ce facem cu sutele de milioane de vorbitori de limbă engleză, care consideră stupid ca în toată literatura culturii lor, adjectivul negru să fie păstrat, iar substantivul negru să fie schimbat cu caraibo-african, sau afro-american – în funcție de originea personajului – ori să fie menținut, dacă se referă la un aborigean australian? Este acceptabilă, stilistic, modificarea operelor literare după asemenea criterii? Cum ar arăta un sonet în care schimbăm negru cu caraibo-african, de pildă? Nu ar fi mai firesc ca „formatorii de opinie” să încurajeze toleranța, nu intoleranța, atunci când un același cuvânt se folosește ca substantiv, nu ca adjectiv?

Termenul țigan are un statut contradictoriu. Este în general vexant, deși Țiganiada propune consacrarea lui dincolo de etnia romă. Țiganii, după Budai-Deleanu, sunt sărmanii acestui pământ, și se bucură de întreaga simpatie a genialului autor, dincolo de orice diferențieri etnice, după cum am încercat să arăt într-un articol din contributors (01/03/2020). Din păcate, potențialul tămăduitor al Țiganiadei este prea puțin valorizat. Elitele rome, ca și oamenii simpli, nu evită neapărat termenul, cel puțin în spațiul privat, iar un anume naționalism și-l asumă cu mândrie.

Potențialul vexant al termenului jidan este legat direct de grave persecuții rasiale, de holocaust și de anti-semitismul actual. Folosirea sa este o dovadă incontestabilă de ură de rasă, și a fost condamnată sistematic, în epoca modernă, de elitele evreiești, și de altfel de toți oamenii responsabili.

Experiența pe care o propune dl Horia Pătrașcu – anume, să vedem cum am reacționa dacă ar apărea o carte cu titlul invocat – este pur și simplu imposibil de făcut. Într-adevăr, nici un editor din România nu s-ar gândi să publice așa ceva: potențialul vexant al termenului face titlul respectiv absolut neutilizabil. Oricine ar fi oripilat de un asemenea titlu, inclusiv dl Andrei Cornea, presupun, dar nu pentru că ar fi insensibil la suferințele negrilor, și sensibil la suferințele evreilor, ci pentru că potențialul vexant al celor doi etnonimi diferă dramatic.

O senzație de déjà vu se degajă din articolul dlui Horia Pătrașcu. Într-adevăr, poliția de moravuri a corectitudinii politice urmează un pattern familiar.

O componentă a sa este efortul preliminar de discreditare a preopinentului. Andrei Cornea nu își prezintă, pur și simplu, o opinie – ni se spune -, ci „găsește un pretext să mai expună odată linia conservatoare, retrogadă și ‘boieromintoasă’ a grupului din care face parte”. Este așadar un element nesănătos, recalcitrant, care acționează în numele unui grup.

Numind, incriminator, respectul dlui Andrei Cornea pentru cuvântul scris bibliolatrie, dl Horia Pătrașcu ne arată că „unele [cărți] merită să dispară în timp – și, din fericire, chiar se întâmplă acest lucru”. Bănuim că titlurile care „merită să dispară” sunt stabilite de poliția de moravuri a corectitudinii politice.

Totodată, ne explică dl Horia Pătrașcu, „moștenitorii legali ai creației unui autor” au dreptul de a schimba „titlul, conținutul, cuvintele”.

Aici, dl Horia Pătrașcu face o confuzie gravă. Evident, o lucrare a unui autor defunct este încheiată definitiv, deci nu mai poate fi modificată. Moștenitorii legali pot doar să aprobe publicarea unei versiuni mutilate – dacă interesul pentru câștigarea drepturilor de autor prevaleză asupra respectului pentru opera defunctului, de a cărui glorie profită.

Şi, îngrijorător pentru fanatismul corectitudinii politice, depășește abuzurile proletcultismului. Acesta se limita la omiterea pasajelor indezirabile, înlocuindu-le cu puncte-puncte. Se inventase titlul Opere alese, care prevenea cititorul că se află în fața unei selecții. Nimeni nu își permisese, din câte știu, să fi intervenit în textul vreunui autor.

Dar, în principiu, dictatura corectitudinii politice urmează drumuri bătute. Există o autoritate decidentă, care stabilește ce e bine și ce e rău. Ea se bazează pe „indubitabile măsurători științifice” [dictaturile nu au dubii, nici înțelegerea limitelor științei], după care elementul indezirabil este „scos”.

În fine, putem constata, odată în plus, că pledoariile pentru toleranță pot conține cantități uriașe de ură și intoleranță.

Singura mea consonanță cu dl Horia Pătrașcu se referă la aprecierea sa, „m-am întins prea mult”. De fapt, cred că era preferabil să nu fi început.

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

  1. Dictatura corectitudinii politice poate provoca noi victime. De exemplu, conform noilor reguli, comedia romantică „Pisica albă, pisica neagră”, regizată de Emir Kusturica, va fi redenumită:
    1. „Pisica monocromă A, pisica monocromă B” sau
    2. „Pisica monocromă Sinus, pisica monocromă Cosinus”.

    • Acțiune și reacțiune! Excesele dintr-o direcție atrag excese de aceeași intensitate, dar de sens opus. Grotescul în dărâmarea unor statui sau redenumita unor opere atrage, exclusiv în urma unor cazuri particulare, grotescul asemuirii fenomenului, însă în întregul său, cu dictatura sau cenzura comunistă.
      Adevărul e că, fără intenția dărâmării statuii din Charlottesville, puțini ar fi fost cei care și-ar fi făcut timp să își onoreze înaintașii, tot așa cum, fără intenția modificării unui titlu de roman în „They Were Ten”, puțini ar fi fost cei care ar fi fost oripilați de peiorativul astfel eliminat.

      Dacă ați fi dorit o glumă, puteați renunța la „dictatura corectitudinii politice”. Așa cum a făcut-o ziarul de Iași și i-a reușit.
      https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/pisicile-negre-nu-vor-mai-aduce-ghinion-iar-inalbitorul-de-rufe-va-fi-scos-de-pe-piata–257486.html

  2. În original, din ce am înțeles, lucrarea se numește Ten Little Niggers. Zece negrotei mititei. Grotesc. NU negru. Negrotei.

  3. Doua chestii:

    1. Comparatia tigani-evrei nu e chiar atat de deplasata. Tiganii au fost si ei victime ale Holocaustului, fiind exterminati in lagare in mod activ. Si sunt in continuare victime ale anti-tiganismului si in ziua de azi, ba chiar fara beneficiul de a avea un stat propriu. Da, stiu, si eu tind sa trec asta cu vederea, si eu am mai putine retineri sa zic „tigan” decat sa zic „jidan”, dar poate ca ar fi cazul sa ne mai reconsideram opinia fata de aceste victime uitate ale Holocaustului. Ce-ar fi sa le acordam acelasi respect pe care il aratam victimelor evreiesti? De ce nu o facem?

    2. Titlul original in engleza nu era cu „black”, ci cu „nigger”, cu conotatii rasiale evidente. Nu e vorba despre banalul substantiv „negru”, ci mai degraba despre ceva gen „negrotei împuțit”. Nici vorba sa schimbam substantivul „negru” prin sonete la intamplare, e vorba de „nigger”, care este in mod clar si intentionat un peiorativ, nu asta e in discutie. Dl Cornea intelege si admite asta, dar argumenteaza ca trebuie pastrata autenticitatea textului tocmai pentru a intelege si a nu uita nocivitatea acelor prejudecati. Dvs insa sunteti pe langa argument, lasati-l aici mai degraba pe dl Cornea sa se apere ca o face mai bine.

    In rest, dl. Horia Patrascu e agitat ca de obicei. Personal, sunt de acord cu dl. Cornea.

    • Va raspund la a doua obiectie. Am comentat cele doua titluri – unul real, unul ipotetic, ambele in limba romana, aduse in discutie de dl Patrascu. Dupa care am aratat, considerand un exemplu punctual, ca nu putem modifica textele literare, pentru a raspunde echidistant exigentelor reclamate de corectitudinea politica. Nu am discutat titlul original, in engleza, al romanului.

      Presupun ca, intr-o replica in care v-ati fi declarat explicit identitatea, v-ati fi mentinut in limitele politetii. Constat ca anonimatul e speculat frecvent pentru a jigni gratuit – chiar intr-un mediu relativ select, cum e cel al platformei ‘contributors’. Un plus de cultura nu aduce in mod necesar, din pacate, un plus de urbanitate.

      • Nu, dl Patrascu nu aduce in discutie titlul in limba romana, ba chiar face in mod explicit mentiunea ca „Este vorba despre versiunea franceză, căci ediţia americană avea titlul schimbat de multă vreme”. De altfel, logic, pentru ca tot la editia franceza se referea si dl. Cornea.

        Este ironic sa fiti vexat atat de usor, tocmai la un articol in care ii dascaliti pe altii sa nu se mai vexeze. Presupun la randul meu ca daca v-ati fi nascut negru si fara eruditie inalta, v-ar fi jignit mai tare de apelative rasiale decat de replici dure dar decente in comentarii.

        Din pacate, se pare ca e adevarata vorba veche, „bogatul nu crede saracului, nici satulul celui flamand”. Azi, in varianta albul nu crede negrului, cand e vorba de discriminare. Atunci, sa-mi fie iertat, nici comentatorul anonim nu crede eruditului cand se crede jignit.

      • Dle Bârsan,
        Am recitit de câteva ori comentariul lui Kinn și nu identific nicăieri lipsa de politețe de care îl acuzați. Singura propoziție care ar putea fi interpretată ca nepoliticoasa, sau altfel spus dictată de corectitudinea politică, pe care chiar dumneavoastră nu dați doi bani, este următoarea: Dvs insa sunteti pe langa argument.
        Chiar dacă, recunosc, exprimarea este mai puțin îngrijită, pe fond Kinn are dreptate. Ați stabilit că acceptarea schimbării unui text e „mutilare” și are la bază exclusiv interese de ordin material al moștenitorilor drepturilor de autor. Este, oare, chiar singura posibilitate?! Poate că moștenitorii respectivi susțin constant politețea în exprimare și, cunoscându-i mai bine pe autori, știu că în funcție de vremuri și moravuri, chiar ei ar fi fost de acord cu această schimbare.

        P.S. În altă ordine de idei, eliminarea unui paragraf, a vreunui capitol sau chiar numai a unui cuvânt este tot intervenție pe text. Chiar una mai gravă, eliminate fiind astfel nu doar exprimări ce pot leza sensibilitatea unei minorități, ci chiar idei și principii pe care se bazează întreaga operă aleasă. Poate modificarea titlului, în cazul romanului Agathei Christie, să inducă o înțelegere greșită a cuprinsului, a intrigii sau a deznodământului? Pentru cineva care e atât de fin observator al diferențelor de potențial „vexant” ale cuvintelor n-ar trebui să fie greu de răspuns.

    • In afara de holocaust, in aceasi epoca au fost si alte crime fata de diverse grupuri. O fi doar holocaustul care merita pomenit?

      Eu sunt de parerea ca trebuie putina lumina pentru toate victimele. Trebuie studiati si pomeniti toti, sa nu se mai repete. Cel mai important este nu sa pomenim victimele, dar sa intelegem mecanismele, sa intelegem cum a fost posibil ca sa nu mai repetam.

      • de multe ori discutia in contradictoriu cu revizionisti, conspirationisti, negationisti etc. e simpla pierdere de vreme. ce lipseste nu sunt argumentele rationale si dovezile istorice ci buna credinta.

      • Spuneam ieri intr-un comentariu care se pare ca s-a pierdut in eter ca de multe ori controversele purtate cu revizionisti, negationisti, conspirationisti samd sunt simpla pierdere de vreme. Nu argumentul rational si dovezile istorice lipsesc, ci buna credinta.

  4. O fi vorba despre un jurnalist pe care-l cheamă ca pe autorul nuvelei ce a stat la baza celebrului film al lui Lucian Pintilie, „Reconstituirea”? Și atunci, dacă ar fi știut acest jurnalist despre adevăratul Horia Pătrașcu, poate că și-ar fi schimbat numele, iar asta n-ar fi fost în numele corectitudinii politice, ci al decenței.
    Edițiile din clasici acceptate în comunism erau, se spunea atunci, croșetate. Termenul vine de la tipul de paranteze care se puneau, croșete: […] acolo unde se scoteau cuvinte sau fraze.
    Nu numele cărții Agatheu Christie este schimbat, ci titlul.

  5. Romanul nu a fost niciodata publicat sub titlul original in SUA „the n-word” fiind deja perceput ca injurios in 1940. Editiile britanice au preluat titlul american – „And then there were none” din anii 80. Deci discutia este inchisa pentru anglofoni de 40 de ani.

    Articolul „eruditului” e stupid, ca mai toate productiile neoconilor din Moldo-Vlahia pravoslavnica pentru ca pleaca de la decizia stra-nepotului de redenumi traducerea in franceza. Nu exista nici un dubiu asupra caracterului injurios al cuvantului „nègre” in 2020 si al potentialului sau vexant.

  6. imi pare ciudat ca Povestea unui om lenes nu pare sa vexeze pe nimeni…
    dar, ca sa nu se vexeze prostii, cum rebotezam „Prostia omenească” ? ca prostii vor fi la fel de vexati chiar si daca li te adresezi cu „desteptule”; sau poate ca in cazul prostilor nu e aplicabila corectitudinea politica tocmai pentru ca is majoritari

  7. N-am citit articolul respectiv, evit maculatura.
    Insa modificarea titlului nu e neaparat lipsita de sens. Cartea a aparut cu titlul „Ten little *niggers*”, nu „Ten blackies”. A fost publicata cu acest titlu, firesc, intai in Marea Britanie. Din cate stiu eu NICIODATA nu a aparut cu titlul respectiv in America, unde cuvantul „nigger” e considerat jignitor probabil de mai bine de un secol, fiind titrat de la inceput „And Then There Were None”.

  8. Noi ăștia care știm glorioasa și abjecta poveste a lui Robespierre și cum s-a terminat știm că e suficient să avem grijă să nu ne pierdem capul înainte ca acuzatorul să și-l piardă pe al său…. Cine scrie, sigur va face o greșeală, și toți ceilalți stau la pândă :)

  9. Excelent articol! Sunt perfect de acord cu Victor Bârsan! Corectitudinea politica a depasit demult orice limita si trebuie oprita! Asta o putem face in special noi, cei din Est, care am trait comunismul. Nu trebuie sa revenim la asa ceva, mai ales, ce stupizenie, adus acum in Vest!

  10. Cred ca am putea impaca si capra si varza daca am cadea de acord asupra unui lucru, valabil pentru orice fel de comunitate defavorizata. Daca copiii din acele comunitati pierd contactul cu scoala, atunci nu se mai poate face mare lucru cu toata bunavointa si cu toate resursele din lume. Acelor copii, deveniti adulti, le va fi foarte greu sa-si depaseasca conditia. Pericolul economic cel mai mare pentru comunitatile defavorizate nu mai este exploatarea nemiloasa in fabrici si uzine de catre o elita de bogatasi, ca acum 100 de ani. Nu asta ii face prizonieri ai propriei conditii, ci faptul ca economia nu mai are nevoie de ce pot ei sa ofere. Prea multe mijloace legale de a da inainte in viata nu vor avea fara scoala, asa ca vor fi impinsi de situatie catre cele ilegale, ca si acum, perpetuand un cerc vicios.

    Stanga nu pare sa inteleaga lucrul asta si consuma resurse aiurea in batalii despre corectitudine politica si cote de diversitate. Bunele intentii ale stangii seamana cu ambitia comunistilor de a-i depasi pe capitalisti pe scurtatura, luptandu-se direct cu indicatorii economici. Sa obligi firmele sa angajeze si sa promoveze anumite categorii de pentru a te putea lauda cu indicatorii de diversitate e ca atunci cand fortezi economia unei tari din lumea a 3-a sa produca mai mult otel, ca sa poti sa te lauzi in statistici ca ai depasit America la productia pe cap de locuitor, cum facea Ceausescu. Degeaba te lauzi cu cateva statistici, cu Canalul Dunare Marea Neagra si alte asemenea realizari marete. Realitatea e ca tot tara din lumea a 3-a esti. Iar cu metode in astea tot acolo o sa si ramai.

    La fel este si obsesia de a cauta filme vechi, carti sau statui care trebuie acum interzise sau cenuzurate – o mare risipa de resurse si certuri pentru ceva care ar avea in cel mai bun caz doar efecte cosmetice. Realitatea e ca celor din categoriile defavorizate nu le va face cu nimic viata mai usoara faptul ca se schimba titluri si se dau jos statui. Discriminarea exista, dar nu asta este cauza principala a problemelor lor. Valabil si la noi. Nu rasismul este principalul motiv pentru care nu exista multi medici rromi, de exemplu, ci faptul ca majoritatea pierd contactul cu scoala de mici.

    Cel mai bun lucru pentru categoriile defavorizate ar fi o miscare de tipul “education matters”. Cat poate face statul si ce trebuie sa faca familia in cazul asta e alta discutie. Dar este macar o discutie ceva mai utila decat cea despre titlurile de carti vechi.

  11. Nu as fi scris comentariul acesta daca cartea despre care a inceput toata aceasta dezbatre nu mi-ar fi placut in adolescenta, si apoi filmele care s-au facut dupa ea. M-am dus la Wikepedia si am vazut ca este cea mai vanduta carte din zona thriller cu peste 100 milioane de exemplare vandute. Titlul si subiectul sunt inspirate de un cantec Ten Little Niggers, cantec scris in 1869 by Frank Green, muzica Mark Mason. Exista si cantecul Ten Little Indians scris de Septimus Winner in 1868.Pe scurt, ce ne-a apucat acum sa discutam despre cantece scrise acum 150 de ani, si cartea care a aparut acum 80 de ani? Indiferent cum s-ar numi cartea ramane o carte de referinta a genului. Corectitudinea politica din UK sau USA ne preocupa pe noi in Romania? Aceasta corectitudine politica exista si aici. Ia sa spui ca se baga sistematic frica in populatie folosind pretextul covid? Sa iti pui o simpla intrebare : de ce se prezinta imagini aproape zilnice de la ATI la anumite televiziuni ,cand asa ceva nu s-a intamplat inainte de covid? Imagini de ATI cu oameni care sufera se pot prezenta pana la sfarsitul lumii. De ce suferinta si nu speranta primeaza in aceste zile? O carte scrisa de Bernard-Henri Lévy “Ce Virus qui rend fou” tradusa in romana nu ar aduce aici decat laturi aruncate peste autorul ei, pe langa care cele ale lui Horia Patrascu ar fi parfum. Desigur, cartea a aparut in Franta unde cine gandeste altfel decat tine, decat serviciile secrete si partidul de la guvernare, nu este automat un potential dusman al patriei ca in Romania.

    Paris, France

  12. 1. “Potențialul vexant al celor trei termeni este foarte inegal”….

    ….chestiunea pentru care si “eruditul” si ”intolerantul” au luat pozitie se rezuma la a decide cine este in drept sa faca regula, cine dicteaza legea si stabileste limitele in vastul domeniu al putin tolerantei, noii tendinte, care se numeste corectitudine politica. O pozitionare pe autoritatea de decizie, care va sa zica, in care autorul este de partea “clasicistului, jurnalistului, literatului “ etc. In fapt ”intolerantul”, in contrapunct cu pozitia “eruditului”, vrea ca aceste granite sa fie oleaca mai largi – pe principiul “daca tot e la moda, de ce nu!?”. E posibil sa asistam la o disputa interna, intre colegi, camarazi pe aceleasi baricade, iar fondul problemei sa fie in alta parte.

  13. Ne dase nume de Curcani
    Un hâtru bun de glume,
    Noi am schimbat lângă Balcani
    Porecla în renume!
    *******
    Pe vremuri, ma complimentam cu prietenii mei aproiati, cu ce ai faci ba timpitule…
    In Germania mi s-a spus nu odata, tiganule, cindva am ajus chiar sa fiu mindru de „tiganule”.
    La batrinete mi se spune „Opi”, bunicule, uneori are ses peiorativ, dar sunt mindru ca sunt bunic.
    Trageti ce concluzii vreti, nu dau doi bani pe politia cuvintelor.

  14. Ce e mai trist e că mie mi se pare o problemă „inventată” ( de asta și zic că până la urmă genul ăștia de „activiști” vor muri de mâna tovarășilor lor) : dacă pot accepta că în engleza americană titlul cu niggers e de evitat, în română ( poate sunt eu defect) zece negri mititei îmi inspiră fix același lucru ca zece românași mititei. Sincer nu sesizez nici un fel de nuanță depreciativă, rasistă sau de altă natură. Deci aducem în spațiul cultural local o problemă care la noi nu există, în mod forțat. ( îmi aduc aminte mereu de „băieții din Pantelimon” din vremea muzicii rap, cât de mult și-ar fi dorit ei să fie negri discriminați, despre asta era toată muzica lor… ) Dacă ar fi să încercăm să păstrăm sensul, la noi parcă erau zece pitici. Sunt piticii care ni se urcă nouă pe creier și ne împiedică să ne ocupăm de lucruri mai puțin futile… :)

  15. Recunosc ca nu știam avatarurile titlului englezesc al romanului 10 negri mititei. În românește suna neutru fara conotații jignitoare. Cred ca și Cornea și Bârsan ignorau aceste amănunte. Ce însă este revoltator este reactia cretina a acestui Horia Patrascu și as recomanda Adevărului sa șteargă postarea cu aceste titlu jignitor. Și toate astea la un individ care se revendica de la corectitudinea politica!

  16. Din pacate [sau nu], absolut corect.. O nebunie generalizata, timp in care diversi despica firul apropos de negres/niggers/blacks/africans/etc. De parca asta era problema.. Sunt atatea lucruri de spus, dar parca devine inutil – cei care au bun simt/educatie/masura, in fine, inteleg; cei care nu au, degeaba, tot placa lor o s-o puna, gen Stalin si poporul rus libertate au adus; sau mai actual – izbeste copilul cu capu’ de zid; sa inteleaga cuvantul partid. In fine. Pe tema, un articol recent f. in relatie in Elsevier, prof. A. Elian (U. Leiden/NL) se intreaba daca nu e ‘criminal offense’ sa-l acuzi pe un om asa, random, de rasism. Argumente juridice interesante [in fine, e prof in drept]. Evident, predica si dansul la surzi. Sursa [NL]: https://www.ewmagazine.nl/opinie/opinie/2020/08/racismeverwijt-vergiftigt-publiek-debat-773859

    • Pai calomnia a fost infractiune. Apoi au venit liberalii iar la noi prin Basescu si Macovei au scos-o din Codul Penal. Apoi in iepoca asta a retelelor de socializare poti lasa un om fara slujba prin calomnii orchestrate de influenceri .
      Va dau un exemplu: un medic cardiolog a postat pe contul lui ca admiterea la medicina ar fi preferabil sa se faca in functie numai de note si abilitati fara sa se tina seama de culoarea pielii sau de sex sau de religie. Omul a criticat deci implicit politica de incluziune care fixeaza cote de admitere pe criterii discriminatorii. Rezultatul a fost ca a fost concediat sub pretextul ca ar fi rasist , homofob si promoveaza ura. Deoarece asa a pretins haita de formatori de opinie de pe platforma respectiva.
      Stiti dvs, treaba aceea cu capul lui Motoc , multi dar prosti, prosti dar multi. S-a intimplat recent in USA , povestea e reala. Metoda e veche, urmareste inducerea autocenzurii. Iti arata ce ti se poate intimpla daca deschizi gura. Iti arata ca daca se vrea inlaturarea ta , din orice motiv, se poate obtine foarte usor invocand orice pretexte. Te dreseaza sa fii obedient . Este trist si ingrijorator ca asemenea lucruri au ajuns sa fie politici publice in occident. In Europa de est si de sud-est am trecut prin asa ceva , stim cum a fost. Interesant este ca acum lucrurile astea vin din vest.

      • Multumesc de informatii/comentariu, chiar unele din aberatiile acestea recente nu le stiam [nu ca ma surprind]. Evident, pacat de acel medic. Ce pot sa spun – in afara de faptul, banal, inutil: Hedge your options. Ptr mine cel putin – sunt prof univ in NL dar am libertatea [$$] sa pot spune ce vrea, ma [cenzurat] pe constrangeri de tip ‘te dam afara’. Stiu, e o pozitie de lux; dar asta e; probabil fara ea nici eu, nici altii, nu vom putea niciodata sa gandim, cu atat mai putin vorbim, liberi.. Este extrem de trist, corect, si vad asta zilnic [NL] ca totul e bazat pe frica de a-ti pierde cei X arginti de maine.. Dar cine sunt eu sa ii judec. Pot doar sa-i condamn :)

  17. “… sa șteargă postarea …” abia de aici înainte intram in lumea lui Orwell 1984, platforme, autori și comentatori.

    • Observația este adresata lui @joe negut. Vajnic adept al eliminării ‘cretinismului’ din viața publica dansul pare a uita ca masiva eugenie ariana a secolului trecut s-a proptit țeapăn de un program industrial de eutanasiere a marginalilor patologici, etnici sau politici.

      • Domnule Constantin realizați oroarea acestui titlu? Mie mi-e imposibil să o reproduc.
        Păi dacă acceptăm corectitudinea politică acel titlu absolut cretin și imposibil de reprodus nu ar trebui să existe. De fapt aceasta este esența acestui articol, nu titlul romanului lui Agatha Christie.
        Înainte să vă dați cu părerea mai meditati!

        • Multumesc pentru sfat d-le Negut. Încerc din răsputeri cu meditația precum toți cei câteva mii de cititori care întorc pe fata și pe dos etichetele gândirii. Oricât de elastice ar fi ele, etichetele, cred ca nu pot face realitatea.
          Sunt sumedenie de cărți/ texte proaste cu titluri cu titluri bune și, de asemenea cărți/ texte bune cu titluri proaste. Echilibrarea balantei eticheta-conținut pare o treaba mult mai anevoioasă când e sa fie infuzată la nivel de masa. Disputa pământ plat vs pământ rotund n-ar trebui sa existe. Din acest punct de vedere oroarea este ca ea, totuși, e prezenta peste tot. Ca subiect individual eu pot s-o ignor sau dimpotrivă sa ma inflamez. Odată ieșit din bula individuală însă trebuie sa accept ca linia dreapta ce unește polul sud cu polul nord este o curba și pe acea curba se deplasează avioanele care pot și vor sa zboare.
          Ce vreau sa spun pana la urma este ca oroarea nu sta atât in cuvinte -tigru de hârtie- cât in fapte -tigru in carne și oase. Zece jidani intr-un titlu de gazeta nu înseamnă nimic prin comparație cu milioane de evrei, țigani, și atâția alții suprimati de-a lungul istoriei.

  18. Schimbul de mesaje cu dl Barsan m-a motivat sa citesc mai atent articolele in cauza, si recomand tuturor sa le citeasca la rece. Dincolo de impunsaturile care tin de gruparile intelectuale romanesti (aici intra tonul condescent al dl. Patrascu, si cam tot articolul dl. Barsan) si de obsesia moderna a corectitudinii politice, argumentele sunt suficient de interesante.

    Argumente dl. Cornea:
    – e vorba de o incercare de a indulci trecutul, o forma de auto-amagire, in timp ce optiunea corecta si onesta este de a accepta trecutul asa cum a fost

    Argumente dl Patrascu:
    – cuvintele creeaza realitati si nu sunt doar etichete neutre (motiv pentru care unele cuvinte odata normale pot deveni, cu timpul, sau in anumite contexte, jignitoare)
    – de ce simtim ca textul, chiar finalizat, ar fi in proprietatea noastra? Daca proprietarul unei case care ne place hotaraste sa o revopseasca in mod urat, avem dreptul sa ne simtim furati cu ceva?

    Din punctul meu de vedere, disputa este legitima, esenta fiind legata de intrebarea urmatoarea: un text literar apartine trecutului sau prezentului? Daca apartine trecutului, atunci a modifica ceva reprezinta intr-adevar o falsificare. Nimeni nu s-ar gandi ca e corect sa modifici documente istorice din arhive. Dar daca apartine prezentului, atunci modificarile sunt legitime. Cum este de exemplu cazul manualelor.

    Odata cu caderea comunismului, intre copertile manualului de literatura s-a schimbat nu doar un cuvant cu altul, ci opere intregi cu altele, prin scoaterea unor texte ideologizate. A fost o mutilare? Am incercat sa indulcim trecutul, sa ne autoamagim? Incercam sa ne prefacem ca proletcultismul n-a existat? Desigur, nu e vorba de asta. Explicatia este ca percepem manualul ca fiind un instrument al prezentului si al viitorului, nu de consemnare a trecutului. Ceea ce ar fi o mutilare asupra unui document istoric, devine ceva normal la un instrument care modeleaza prezentul si viitorul.

    Or, o opera literara nu tine exclusiv de trecut, cum pare a considera dl. Cornea, ci si de prezent si viitor. Cartile sunt citite azi, creeaza imagini in mintea cititorilor azi, formeaza caracterele si reprezentarile culturale de maine (ma rog, cat le mai creeaza). Opera literara nu e document de arhiva, ci e si un manual. In masura in care este manual, ar trebui sa tratam excesele rasiste cu aceeasi responsabilitate cu care tratam excesele leniniste in manualul de filosofie sau cele realist-socialiste in cel de literatura. Pentru ca, in cele din urma, lumea noastra este creată şi recreată permanent în funcţie de felul în care o privim, o interpretăm şi o numim.

    • Wait, e o diferenta: evident din manuale etc se schimba opere intregi, in sensul ca unele ies, altele intra; dar in OP nu era _deloc_ vorba de asta, ci de schimbarea istoriei, adica, rescrierea textului clasic de atunci. Nu e [chiar] tot acelasi lucru, nu?
      Un text literar [sau orice altceva] apartine trecutului/viitorului? Mi se pare o problema falsa. Un fapt e un fapt, nu poti sa-l schimbi, ce naiba, doar nu dorim 1984 re-edited. Daca incepem sa schimbam faptele, bune sau mai putin, unde Dzeu mai e limita? Gen, hai sa editam si Mein Kampf, sa-l facem sa zicem politically correct. E acelasi lucru, mutandis etc, dar in sens invers. Cred ca nu vrem asta, nu?
      Un fapt e un fapt – bun, rau, e istorie.

      • Merci pentru raspuns. Problema mea e ca, uite, copilul mea va citi cartea asta in viitor, peste 7-8 ani, ii va influenta vocabularul, poate ca ii va forma gustul pentru romanele politiste. Asa cum Karl May ii va forma poate imaginea despre aventuri eroice in salbaticie, la fel cum „Frozen” de la Disney i-au creat o imagine despre „dragoste adevarata”. Asta tine de viitor. Da, cartile sunt texte scrise in trecut, dar ne formeaza copiii in viitor. Nu ne intereseaza cum ii formeaza, ce cuvinte li se astern in fata ochilor? Zi-i unui copil in fiecare zi ca negrii sunt inferiori, femeile mai proaste, si evreii beau sange, si asa va ajunge sa gandeasca.

        Da, recunosc, e delicat sa schimbi textul unui autor. Adica, clar, trebuie responsabilitate. Pe de alta parte, in acest caz e simplu: chiar autoarea a autorizat inca tin timpul vietii doua versiuni de titlu, cel cu ‘niggers” in UK si cel fara, in US. Prin urmare, nu e vorba decat de a alege care versiune se foloseste ca original al traducerii.

        Pe de alta parte, exista si riscul sa fetisizam textul original. Adevarul adevarat este ca Agatha Christie n-a scris niciodata cu mana ei nici „negri”, nici „mititei”, nici altceva in limba romana, pentru ca nu o cunostea. Cuvantul „niggers” n-a fost tradus de la bun inceput ca „cioroi” in limba romana, cum poate ar fi fost mai autentic. „Negru mititel”e doar o chestie aproximativa, conotatia rasiala e pierduta. Deci, ce autenticitate vrei sa pastrezi, cand noi n-avem decat o traducere ciuntita? Faptul istoric autentic este ca Agatha Christie a scris intr-o limba a unei imperiu global multi-rasial care cunostea discriminarea rasiala, si este iar noi, natie mica, care nu avem nici macar termenii sau istoria discriminarii rasiale, d-apai sa intelegem contextul si semnificatia acestui termen in acea cultura, noi ne agitam pentru originaliatea textului? Daca vrei fapt istoric, ar trebui sa citim cartea in engleza, si Biblia in aramaica, si Mein Kampf in germana cu caracterele acelea neogotice imposibil de citit.

        • Prin urmare, nu e vorba decat de a alege care versiune se foloseste ca original al traducerii.
          Eram în clasa a 3a, cred, când am citit Burattino de A. N. Tolstoi, o ediție în format mare, cartonată, cu fonturi mari, ca pentru copii. Ceva mai târziu am dat, în biblioteca școlii, peste o ediție mult mai veche. Nu doar că era mai pipernicită, dar erau folosite alte cuvinte de către traducător. Deși sensul povestirii era respectat în ambele ediții, mi-a plăcut mai mult cea nouă, deoarece, copil fiind, eram atras atât de prezentarea mai frumoasă, cât și de multitudinea de diminutive și de lipsa arhaismelor din traducere.

      • Ce-i facut e bun facut.Punct.Discutia mi-l aduce aminte pe profesorul de istorie francez recent decapitat pentru lectia despre libertatea de opinie.

  19. Sa folosesti expresia „jidan” *astazi* in Romania este nasty.
    Titlul folosit de Agatha Christi acum 100 de ani nu are nici o importanta. Nu reprezinta *astazi*, rasism. Nu este nimic rasist in carte.
    A judeca trecutul cu etica de astazi este o aberatie enorma si deliberata a miscarilor marxiste de distrugere a Occidentului.

    • Dacă titlul folosit de Agatha Christie acum 100 de ani nu are nicio importanță, de ce este în opinia dumneavoastră esențială menținerea lui în acea variantă?

  20. Pt ca este parte dintr-o miscare aberanta de distrugere a istoriei, culturii occidentale si a democratiei liberale,, parte dintr-o revolutie culturala intoleranta de tip marxist, care vrea sa distruga cultura occidentala a tolerantei, a pluralismului, a acceptarii opiniilor diferite, a dreptului de a gandi si de a vorbi liber ( „nu sunt de acord cu ce spui dar sustin dreptul tau de a spune”- libertatea gandirii si a cuvantului sunt drepturile omului esentiale in democratia liberala pe care acesti intoleranti mono-ganditori vor sa o inlocuiasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Barsan
Victor Barsanhttp://contributors
Victor Bârsan, născut în 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; doctorat în fizică. Cercetător în domeniul fizicii teoretice la IFIN-HH; preşedinte al Fundaţiei Horia Hulubei, secretar ştiinţific al Catedrei UNESCO a Fundaţiei; experienţă profesională în jurnalism, istorie recentă, drepturile omului, diplomaţie, instituţii internaţionale. Ultima carte publicată: Horia Hulubei - omul şi epoca sa, Editura Horia Hulubei, 2021.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro