joi, martie 28, 2024

Esenta sistemului comunist: O propunere de discutie

Pe 5 martie se vor implini 60 de ani de la moartea lui Stalin. Este momentul sa pornim o discutie despre ce au insemnat regimurile comuniste, care au fost institutiile lor fundamentale, cum au putut supravietui vreme de decenii, de ce s-au prabusit in imensa lor majoritate. Mai ales ca judecatile superficiale abunda si ca se uita ca fara aparatele ideologice, fara nomenclatura si fara politia secreta aceste dictaturi n-ar fi putut functiona. Un personaj precum Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea. Este un verdict confirmat si reconfirmat, in pofida tentativelor de a-l prezenta pe magnatul trustului „Intact” drept o victima a cine stie carei conspiratii denigratoare. Dan Voiculescu a fost una din rotitele acelui sistem lipsit de legitimitate si ostil ideii insasi a unui stat de drept.

Sa le luam pe rand. Partidul era institutia decisiva. Se bucura de un tratament cultic, chiar mistic. Se auto-proclamase detinator al adevarului absolut. Se dorea custodele fericirii universale. Era vorba de ceea ce un filosof numea pretentia infailibilitatii epistemice. Asa vazuse lucrurile Lenin, fondatorul bolsevismului, el insusi un marxist convins, asa au continuat sa le vada discipolii sai. Mihail Gorbaciov a devenit un eretic in clipa in care a a acceptat renuntarea la principiul sacrosanct al „rolului conducator al partidului”. Ceea ce s-a numit „democratia interna de partid” era o gluma. Fractiunile fusesera interzise inca din martie 1921. Fractionismul era un pacat capital. Liderul partidului era nu doar seful suprem al aparatului, ci si sacerdotul ortodoxiei. Un Andrei Jdanov indeplinea ordinele ideologice ale lui Stalin. Leonte Rautu si Dumitru Popescu raspundeau prompt imperativelor dictate de Gheorghiu-Dej si Ceausescu. Scopul era indoctrinarea in masa, subordonarea culturii si a educatiei fixatiei bolsevice (inrudita cu aceea fascista) a formarii „Omului Nou”. In randul militantilor, ratiunea critica fusese inlocuita prin credinta oarba. Sectele staliniste erau organizatii ale oamenilor fara dubii.

Aparatele ideologice includeau revistele, editura partidului, scolile de partid, Radioul, Televiziunea, cenzura etc (o paranteza: in pofida unei campanii de o stanjenitoare stridenta si de o sistematica rea-credinta–ma refer la serialul lui Radu Calin Cristea din „Observator Cultural”, dar si la alte texte de acelasi gen aparute in aceeasi revista ori in „cotidianul” nistorescian, in „Romania Mare”, in „Tricolorul” etc–precizez ca nu am lucrat niciodata in aceste aparate; nu eu, ci profesorul Ion Ianosi a fost instructor, vreme de zece ani, in cadrul CC al PMR, nu am scris niciun rand in „Scanteia” ori in „Era Socialista”, acolo era redactor dl Paul Dobrescu, azi profesor la SNSPA si presedintele Consiliului de Etica pentru care premierul Ponta nu a plagiat). Fiecare comitet judetean avea un secretar cu propaganda. Revistele de tineret erau parte a acestui univers controlat, insa una relativ marginala (de pilda „Viata Studenteasca si „Amfiteatru”). In anii duri ai stalinismului, revistele de istorie si filosofie erau ecoul nemijlocit al liniei partidului, ceva mai putin in anii 70 si 80. Rolul aparatelor ideologice era sa reproduca dominatia simbolica si sa delegitimeze orice forma de autonomie reflexiva. In Romania, mai ales dupa 1971, s-a nascut un sincretism ideologic (protocronism) in care stalinismul traditional se ingemana cu mituri ale extremei drepte interbelice. Consecintele acestui baroc ideologic pot fi constatate si azi, indeosebi in osanalele la adresa unor Adrian Paunescu sau Sergiu Nicolaescu precum si in tentativele de eroizare primordialista, de romantizare etnocentrica, a trecutului. Cultul personalitatii, ajuns la dimensiuni faraonice, era intretinut prin mecanismele culturii de masa, conferinte, simpozioane, poeme, volume omagiale etc

Politia secreta, in cazul Romaniei Securitatea, avea rol punitiv si profilactic. Teroarea initiala, de o amplitudine si de o violenta fara precedent, avea drept obiectiv distrugerea pluralismului, a societatii politice (partidele democratice), intimidarea intelectualitatii, suprimarea societatii civile, deplina inregimentare sociala (colectivizarea fortata, deportarile de tarani, „lichidarea chiaburimii ca clasa”). Universul concentrationar comunist a fost intemeiat tocmai pentru atingerea acestor scopuri. Dupa 1956, deci dupa „Raportul Secret” al lui Nikita Hrusciov (februarie) si dupa Revolutia Maghiara (23 octombrie-3 noiembrie), regimurile comuniste au recurs la noi metode de supraveghere, control si manipulare. S-a produs, totusi, acea de-radicalizare despre care a scris Robert C. Tucker, ceea ce, mai ales dupa 1968, a permis aparitia unor gesturi de disidenta remarcabile. Ele au fost insa strivite in fasa de catre regim, iar disidentii au fost calomniati, expulzati, izolati. Nimic nu era mai primejdios, din punctul de vedere al dictaturii, decat actiunile colective ale clasei muncitoare. Confruntat cu protestele anticomuniste din Valea Jiului (greva din august 1977), de la Brasov (noiembrie 1987), de la Timisoara, Bucuresti si Cluj (decembrie 1989), regimul, constient de ceea ce se petrecuse in Polonia, a recurs la represiune deschisa, a abandonat masca „democratiei socialiste”. Cand discutam Securitatea, este important sa tinem cont de faptul ca teroarea nu s-ar fi putut execita in absenta colaboratorilor, a turnatorilor, a informatorilor, a delatorilor, a „persoanelor de sprijin”. Nu toata lumea a dat note informative, nu toata lumea avut nume de cod.

Nu am zabovit aici, cum s-ar fi cuvenit, asupra dimensiunii economice. In aceasta privinta, ideile mele se intalnesc cu acelea ale ganditorilor maghiari Agnes Heller, Ferenc Feher si Gyorgy Markus, formulate in volumul clasic „Dictatorship over Needs”. Pentru analiza politicilor economice ale comunismului romanesc, recomand scrierile istoricului Bogdan Murgescu. Despre expansionismul revolutionar bolsevic voi scrie separat.

Pentru cititorii interesati de subiectul acestui articol:

http://www.humanitas.ro/humanitas/despre-comunism

Distribuie acest articol

80 COMENTARII

  1. „Revistele de tineret erau parte a acestui univers controlat, insa una relativ marginala”

    Marginala doar in sensul ca redactorii si autorii care publicau in acele reviste nu erau la fel de influenti precum cei de la Scanteia sau Era Socialista, adica in cadrul unui sistem de putere al regimului.

    Totusi, aceste reviste pentru tineret erau mult mai nocive si periculoase, din doua motive:
    1. Includeau si texte fara subiect politic explicit si, de aceea, lumea le citea cu mai multa atentie, mai gaseai in ele si altceva decat osanale aduse lui Ceausescu, dar prin intermediul lor indoctrinarea era mai subtila si, implicit, mai eficienta. Un exemplu bun este „Scanteia tineretului”.Chiar si articolele politice aveau alt limbaj, unele idei erau „rasucite” ca sa atraga atentia si sa puna pe ganduri. Niste foi de indoctrinare cat de cat eficiente, intr-o tara in care lumea nu credea o iata din ce se debita la Telejurnal, in Scanteia sau Era Socialista. In schimb Lumea erau o revista si un almanah care, sub aparenta unui oarecare liberalism, inocula tinerilor idei despre viciile capitalismului.
    2. in aceste reviste publicau tot felul de tineri veleitari, care, combinand ortodoxia ideologica, cu rafinamentul intelectual si scriitura atragatoare (intr-o vreme cand un text scris in „limba de lemn” din Scanteia starnea repulsie si ziarul era imediat destinat invelitului de borcane) nadajduiau sa atraga atentia, sa-si creeze o perspectiva de „intelectuali ai regimului” la Universitate sau la institutele de cercetare.

  2. Fara indoiala au fost generatii sacrificate, elite pierdute, societatea deturnata de la evolutia ei fireasca.
    Sint multe aspecte si multe dureri dar eu vreau sa discut despre perfidia conducatorilor comunisti, incepind de la Lenin care au atras tineri idealisti in miscarea comunista. Fata umana a comunismului afisata cu o propaganda agresiva a facut multe victime in intelectualii tineri care nu au pregetat sa participe la razboiul din Spania sau sa militeze in comintern. Multi dintre ei nu acuza ideologia si acum dupa caderea comunismului, ci oamenii care au pus-o in practica. Si daca comunismul nu pornea din Rusia ar fi fost la fel de crud? Si daca in locul lui Lenin si lui Stalin ar fi fost oameni morali, comunismul ar fi supravietuit? Dupa atitea victime si suferinte mai are comunismul viitor?
    Iata intrebari care pot aduce dezbatere dar nu cred ca si raspunsuri.

    • Eu cred ca nu. Problema comunismului a fost ca a plecat de la credinta ca pentru problemele lumii sunt unii vinovati – capitalistii. Comunistii credeau ca daca vor eliminati capitalistii (numiti si „dusmani de clasa”) va veni raiul pe pamant (numit si „societatea comunista” – nume care provine de la „comunitate” – in care toti oamenii sunt frati).

      Pentru ca sustinatorii ideii erau niste luptatori si altceva nu stiau sa faca, eliminarea „dusmanilor de clasa” a ramas obiectivul numarul 1 si dupa preluarea puterii. Cum spunea Lenin dupa preluarea puterii – „lupta de clasa se ascute”.

      Problema in esenta rezida in idea simplista ca problemele se datoreaza unor vinovati de rea credinta si in nevoia de a *lupta* impotriva lor. Aceasta nu e altceva decat credinta in fortele raului. Nazistii ii considerau pe evrei vinovati. Astazi sunt altii care ii vad vinovati pe rusi, americani, musulmani, evrei, tigani sau politicieni.

      Din pacate, experienta ne arata ca lupta impotriva „fortelor raului” nu aduce raiul pe pamant si ca rezolvarea problemelor e o treaba mai complicata decat pare la prima vedere.

    • E greu de definit moralitatea conducatorilor, a liderilor. Insasi existenta lor cu valente mesianice e, pentru modernitate, deja imoral. Dezvoltarea unei societati nu se mai axeaza pe viziunea infailibila a unui lider sau a unui grup restrans. Indiferent de ideologia pe care o sustin. O spune chiar si autorul.
      Propaganda agresiva care a atras tineri e alta marota in cârca comunismului. Sacrificii se cer in multe alte cazuri si pentru multe alte cauze. Sunt ele mai morale pentru ca nu sunt caraterizitae de silinta pentru utopie?! Propaganda, mai ales cea negativa, e o arma utilizata de cei toate ideologiile. In realitate nu criticam idealurile vreunei ideologii cu care nu suntem de acord, ci modalitatile prin care acea ideologie se impune si se mentine: aparatele puterii.
      Cat despre comunismul venit pe filiera ruseasca nu stiu ce sa spun. E, probabil, foarte convenabil sa ai pe cine invinovati.

    • Imi permit sa schitez un raspuns la cele doua intrebari finale: morala este unb termen relativ, morala comunista e una si cea crestina, de ex. este alta. D.P.D.v. al moralei comuniste, cei doi au fost foarte morali. Problema este ca morala comunista in sine este una criminala, fiindca presupune instaurarea in real a unei lumi abstracte, uciderea omului concret, pentru crearea onului nou, o abstractie. simplificand foarte tare. Milioane de oameni au simulat ca sunt oameni noi pentru a scapa de puscarie si moarte, si s-au trezit ca tot simuland au devenit oameni noi. Viitor, din pacate, au inca ideologiile, fiindca realul e plicticos, iar ideile ademenitoare, daca acela care le preconizeaza stie sa seduca, pe fondul unui real, nu doar plicticos ( ca in Occidentul sedus de Stalin!) ci chiar urat, impovarator si lipsit de perspective, ca in multe tari sarace si corupte unde comunismul are inca succes.

  3. Dle Tismăneanu,
    Chiar nu v-ați plictisit să tot vorbiți/scrieți despre comunism? Reluați aceleași și aceleași lucruri. Parcă sunteți un fluture de insectar incapabil să-și imagineze că lumea și viața sunt lucruri mult mai mari decât cartonul pe care stă înfipt într-un ac.
    Ar fi fost interesant să scrieți toate lucrurile astea înainte de 1989, cât încă mai erați în țară. Acum, ce valoare are acest umblat al dumneavoastră după potcoave de cai morți? Chiar nu v-ați plictisit?

    • O simpla informatie. Am plecat din tara in 1981. Am transmis la Europa Libera articole incepand din februarie 1983. Predau stiinte politice in Statele Unite incepand din 1985 (primii cinci ani la University of Pennsylvania). Am lucrat, intre 1982 si 1990, la un think-tank din Philadelphia (Foregn Policy Research Institute). Din august 1990, sunt profesor la University of Maryland. Am scris, intre altele, o carte cu titlul „Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc”.

      In rest, poate gasiti lucruri mai interesante de citit si comentat chiar aici, pe „Contributors”. Daca cititi textul la care dau link mai jos, poate veniti cu comentariu ceva mai pertinent:

      http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-dupa-30-de-ani-despre-europa-libera-rezistenta-speranta-si-greata-i-10234.html

    • Nu vreau sa rapesc gazdei ocazia unui raspuns , dar 2-3 lucruri as spune lui Dorel.

      1) autorul, din cate stiu , nu a fost in tara dupa 9.1981 . Dupa asta, a spus(scris) despre „aceste lucruri” cum le denumiti in texte difuzate la RFE , „Agora” si altele….

      2) „umblat …după potcoave de cai morți ” –aveti o mostra azi in OC . O mostra de pseudo-arheologie jurnalistica si tare ar fi bine daca ati adresa nedumerirea dvs celor de acolo. Chiar , de ce nu ii intrebati , pe Musat &comp : de ce nu ati scris lucrurile astea inainte de 1989 ? „Cartonul” de care vorbiti era disponibil atunci si pt. dumnealor , incapabili, precum spuneti, in a realiza ca ” lumea și viața sunt lucruri mult mai mari” decit niscaiva citate impuse de conjuctura vremii .

      Sigur ca sint si lucruri mult mai mari : puteti alege intre a merge acum cu mine la Galactici vs. Red Devils sau a citi niscaiva citate rastalmacite „obiectiv si impartial” din anii ’70 . Your choice !

      • Va multumesc pentru precizari. Inteleg ca sunt mai multe articole in OC. Unul dintre autori chiar sustine ca am beneficiat de toate avantajele sistemului comunist. Daca asa stateau lucrurile, cum se face ca n-am ajuns macar asistent la o catedra de stiinte sociale? Comparati destinul meu in Romania comunista cu acela, sa spunem, al d-lui Andrei marga, ajuns presedintele Consiliului Asociatiilor Studentilor Comunist din Centrul Universitar Cluj, asistent, apoi lector la UBB, bursier (de cateva ori) in RFG. Cum de n-am ajuns jurnalist la presa de tineret („Viata Studenteasca”, „Amfiteatru”, „Luceafarul”)? Cum de n-am ajuns redactor la vreo editura? De ce n-am lucrat in redactia Publicatiilor pentru Strainatate? Ori la Radio? Eram nepregatit profesional? Cum de am ramas, pana in ziua plecarii, „sociolog baza” :) la Laboratorul de Sociologie din cadrul Institutlui de Proiectari pentru Constructii Tipizate? Ori era IPCT un alt nume pentru Academia de Stiinte Sociale si Politice? Ori pentru Academia „Stefan Gheorghiu”? A propos de fotbal, vreau sa fac o rectificare. Radu Calin Cristea nu a fost angajat in presa de tineret inainte de 1990. Domnia sa lucra, pe post de responsabil cultural, la Ministerul Transporturilor, in cadrul Clubului „Rapid” :)

        • Domnule Tismaneanu,

          Evident ca nu ati avut meritele pe care le-a avut si le are prea ilustrul Andrei Marga si, vai, ce greseala pentru acele vremuri, ati facut altceva: v-a placut cartea, cititul, scrisul si ati cautat intelesuri dincolo de imaginile proiectate.

          Pai,exista o noua generatie urmasa celei vechi, este generatia Ponta, situata in limitele de varsta 30-40, in majoritate, care ocoleste cu multa bagare de seama intelegerea istoriei si nauceste societatea. Pentru mine, un nauc, solutia pentru indreptarea de acum ar fi tot aia: cititul, scrisul si cautarea intelesurilor dincolo de imaginile proiectate la nesfarsit de unii sau de altii.

    • @Dorel
      Va deranjeaza la fel de tare si vi se pare la fel de plictisitor si cand se scrie despre Holocaust? Va intreb dintr-o reala curiozitate.

      • Am sa-mi permit un raspuns: Da. Tema Holocaustului, care fara doar si poate a existat si e de necontestat acest lucru, se tot mesteca de 67 ani.

        E cazul sa trecem mai departe si sa lasam viata sa-si continue cursul. Stiu, stiu … ,, nu trebuie sa uitam” …

    • Cu permisiunea Dvs. v-as putea raspunde ca recuperarea memoriei nu poate fi plictisitoare. Si niciodata nu e prea tarziu. Este datoria de a arata respect si neuitare celor doborati de ura adusa de totalitarisme. Despre fragilitatea destinelor in fata terorii bolsevice au scris printre multi altii Pasternak, Bulgakov, Preda, Blaga, Soljenitan, etc. Imi permit sa va rog sa le cititi scrierile (le veti gasi cu usurinta in majoritatea librariilor romanesti) si veti intelege de ce nu trebuie sa uitam, iar eforturile celor ce-si dedica timpul propriei noastre recuperari merita stimate.
      Desigur, parerea mea.

      • Va dau dreptate, asa este. Dar daca imi permiteti … cat va dura aceasta ,,recuperare” ? Si peste 200 de ani o sa tot abordam subiectul in maxima actualitate ?

        • Peste 200 ani va fi istorie. Acum sunt destine care inca sunt insetate dupa dreptate, destine ale caror ani au fost franti, care si-au privit tineretea printre zabrele si suflul rece al carcerii.
          Student fiind la inceputul anilor 90, imi aduc si acum aminte de discutiile avute cu unul dintre profesorii mei, trecut prin temnitele si umilinta comunista. Nu timpul, ci oamenii au harul de a vindeca ranile. Recuperarea memoriei este primul pas.
          Desigur, parerea mea.

        • Gigel,

          Oare nu si acum unii ne mai amintim despre Revolutia Franceza sau despre Tea Party, parintii Constitutiei din USA – asta asa ca sa dau repede cateva exemple…

          Istoria asta este un lucru greu, domnule, nu uita!

    • Altcineva, mai de buna credinta si mai putin inreverentios punea zilele trecute intrebarea asta altfel: ce ne mai priveste pe noi comunismul? Daca sunteti doar nepoliticos si nu rau intentionat si ati vrut un raspuns la asta, imi permit sa vi-l dau. Dl. Tismaneanu nu e incremenit intr-un insectar. Pur si simplu, inceraca sa indemne cititorii sa isi explice starea de fapt de azi, metastaza in care am ajuns, prin ignorarea bolii de care suferim, comunismul acesta nelocalizat, neoperat, netratat cum trebuie. Fiindca ne conduc tot ei, cu mentalitatile, incompetenta, necinstea si frica de propriile crime si de inchisorile care-i pasc , este Romania azi cum este. Deci nu despre trecut vprbeste dl Tismaneanu, ci despre prezent. POate nu si al dvs. care va simtiti foarte bine in apele astea tulburi, mocirloase si urat mirositoare?

      • Multumesc mult pentru comentariu, asezati lucrurile in dreapta lumina. Imi amintesc, a propos de trecut, cum Silviu Brucan a iesit in fata (stia sa o faca!) imediat dupa Revolutie si i-a reprosat lui Octavian Paler trecutul de membru supleant al CC al PCR si de redactor-sef la „Romania Libera”, precum si unele texte regretabile din anii 60. Ideologul comunist, devenit doctrinarul fesenist, isi permitea sa-l admonesteze pe scriitorul care rupsese categoric cu sistemul. Nu mai conta apostazia lui Paler, ea era persiflata obscen. Inclusiv de Vadim Tudor care scria numele acestuia cu doi de „l” spore a sugera lipsa sa de „romanitate. La vremea respectiva, Dorin Tudoran i-a raspuns dur, in „Agora” lui Brucan cu un articol care ar merita recitit. Se intitula, daca nu ma insel, „Care Oxford, tovarase Comintern?”

        Brucan ii interzicea, de fapt, lui Paler dreptul la schimbare. Acest drept era rezervat doar celor care nu se schimba de fapt, precum el. Ma refer la mentalitatea totalitara. Paler deranja atunci prin faptul ca inista pe ceea ce el numea „nevoia de franchete”. Logica lui Brucan era: „Intai sa-ti torni cenusa in cap in fata mea, la ordinele mele, si abia dupa aceea vorbim de franchete”. Acelasi Brucan cuteza sa invcoce regulile polemicii propuse de Universitatea Oxford (daca nu ma insel). Cand si unde a polemizat Brucan astfel? In anii petrecut la Scanteia”, cand infiera partidele istorice? In anii cand sotia sa, Alexandra Sidorovici, cerea capul lui Iuliu Maniu? Atunci cand a scris sordidul reportaj propagandistic „America vazuta de aproape”? Pacat ca unii dintre cei care in 1990 intelegeau ca este nevoie de o linie despartitoare intre cei care sustin statul de drept si adevarul istoric si adversarii lor au uitat acest elementar si atat de necesar adevar.

        • „ Brucan ii interzicea, de fapt, lui Paler dreptul la schimbare.”

          Cat de credibila a fost schimbarea ? Cand a fost sincer Octavian Paler , inainte de 1989 cand era membru ( supleant, ma rog ) al C.C. al P.C.R. ( ca sa fie lucrurile clare , nimeni nu devenea membru acolo prin … santaj si teroare ! ) si sef al TVR in cea mai neagra perioada a ei ( Cantarea Romaniei, nu ?! ) beneficiind de toate avantajele statutului sau politic si social ? Sau dupa ce nu a mai fost sef si a criticat ce au facut „altii” ( dar nu el ) si cand vorbea de razboiul „romano-roman” ( deci ce tot atatia vinovati, toti sunt romani , si victimele, si infractorii si criminalii , nu ?! ) ? Mai clar, a existat un singur moment in care Octavian Paler sa recunoasca ceea ce a facut anterior si sa-si ceara scuze public pentru acest lucru ? Se pare ca nu !
          In privinta dreptului la schimbare lucrurile sunt si mai interesante. Daca absolut toata lumea are dreptul la schimbare inseamna ca si infractorii pot deveni in viitor oameni cinstiti si atunci , de ce sa-i mai inchidem ?! Aici germanii au fost categorici pentru ca asa sunt ei , incapatanati. Oricine are dreptul sa se schimbe ( chiar si nazistii !) dar toate lumea are dreptul sa plateasca pentru ceea ce a facut prin propria constiinta si manu propria . Pe cale de consecinta toti nazistii care aveau si ei dreptul la schimbare ( desi dupa opinia lor nu aveau de ce sa se schimbe! ) au fost scosi din toate posturile si trimisi in corpore sa reflecteze dupa gratii la ceea ce au facut in afara lor. La noi dreptul la schimbare a fost si a ramas absolut democratic in sensul ca atat s-au schimbat toti incat nu a mai ramas niciunul neschimbat desi cam toti sunt tot acolo unde au fost ( „la vremuri noi, tot noi „) respectiv in frunte : cei care erau „pro” au devenit „contra” si invers, deci nimeni nu mai are dreptul sa plateasca pentru nimic. Nice.

  4. Dorele, ce evenimente mari i s-au petrecut poporului roman in ultima suta de ani, in afara de unirea de la 1918? 1. Razboaiele mondiale si calamitatea numita comunism… Ai avut curiozitatea sa-ti intrebi parintii, daca nu bunicii, ce a insemnat comunismul pentru ei? Germanii au discutat zeci de ani despre Hitler si al doilea razboi, si probabil mai discuta inca… noi despre ce discutam? despre marea politica USL? despre cai morti prin galantarele englezilor? Ponta este inca doctor in drept pentru ca sistemul comunist de invatamint a facut-o si pe Ceauseasca doctor, inginer, chimist fara sa treaca o zi macar pe la liceu… Se discuta prea putin despre comunism, mult prea putin !!! Istoricii rateaza o sansa uriasa daca rateaza aceasta discutie… noi ca natie ratam o sansa daca nu discutam despre ceea ce ni s-a petrecut… si nu pentru a nu repeta greselile, dupa cum slab se argumenteaza, ci pentru ca o societate liberala este ca atare doar daca este capabila sa identifice raul, real, efectiv… si cum poti identifica raul, si fireste sa-l previi, daca nu printr-o discutie constanta, sistematica, insistenta, dovedita cu fapte… istoria si mai ales istoria recenta ramine singurul mijloc al nostru de a identifica raul si de a-l preveni… asa ca spor domnule Tismaneanu!!!!

    • Pe langa toate nenorocirile petrecute in comunism, ar trebui sa mentionam si lucruri de necontestat (bune, rele, le catalogati singur) precum: crearea unei industrii, alfabetizarea populatiei, performanta in sport, lipsa somajului, creare de locuinte, constructie de drumuri (Transfagarasanul laudat de aceiasi englezi) etc.

      Dar nu, suntem prea nobili si avem idealuri mult mai mari decat sa ne uitam atat de pragmatic in jos.

      • Vreti sa spuneti ANALFABETIZAREA populatiei! Fiindca da, in comunism s-au primit diplome, dar cu exceptia performantelor de vitrina, ale varfurilor, ceea ce nu inseamna alfabetizare, cultura populatiei a fost lamentabila. Se vede acum in analfabetismul politic care ii face pe romani sa voteaza cum voteaza si sa se lase manipulati de catre cine se lasa manipulati. Blocurile sunt niste jalnice cutii de chibrituri, in vreme ce casele ce ni se par azi palate, din interbelic, erau construite de oameni din clasa medie, cu rate la banci si salarii decente.Industria socialista? Nu era competitiva si in conditiile comertului liber n-ar fi cumparat nimeni de la noi. dovada gramada de fiare vechi. restul binefacerilor li se datoreaza oamenilor si ele s-au realizat IN CIUDA nu datorita regimului.

  5. O mica intrebare; Domnule Tismaneanu, aveti word-ul in romana? Daca da, mi-e teama ca v-a corectat automat, inlocuind „factionismul” cu „fractionismul”. Personal nu am intilnit in alta parte „fractionism” . Cele bune.

    • Multumesc, dar chiar ca la fractionism ma pricep :) Tatal meu a fost exclus din PMR, in 1960 pentru „activitati fractioniste”. Era vorba de grupul Grigore Cotovschi-Miron Belea-Leonte Tismaneanu-Vasile Nichita-Mihai Telescu. In istoria PCdR s-a vorbit despre „luptele fractioniste si fara de principii” dintre fractiunea Barbu (Vitali Holostenko) si cea condusa de Luximin (Marcel Pauker). In romaneste, in vocabularul oficial, termenul a venit pe linie rusa. A dost tulizata impotriva gruparii Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu si a gruparii Iosif Chisinevschi-Miron Constantinescu. In engleza, evident, este „faction” si „factionalism”.
      Ganduri bune.

  6. INTERPELARE

    Adresata Serviciului Român de Informaţii,
    de către Domnul Senator Ioan Moisin
    şi prezentată în şedinţa Senatului din data de 22 iunie 1998.

    Obiectul interpelării : Problema dosarelor de securitate ale membrilor fostului P.C.R.
    Domnule Director,
    În cadrul dezbaterilor referitoare la Proiectul de Lege privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, înaintat Senatului de domnii senatori Constantin Ticu Dumitrescu si Nicolae Cerveni, într-o serie de intervenţii, s-a remarcat faptul ca ,în fondurile arhivistice ale fostei Securităţi, nu ar mai exista dosare ale foştilor membri al P.C.R. care au colaborat cu Securitatea, deoarece acestea ar fi fost distruse prin ordin încă din anul 1972. Totodată, s-a dat de înţeles că după acest an, nu s-a mai ţinut nici o evidentă a membrilor de partid care au sprijinit activitatea organelor de Securitate,
    aceasta activitate fund aprobată numai de către prim-secretarii comitetelor de partid sau ai sectoarelor Municipiului Bucureşti.
    Art. 8 (5) din proiectul de lege menţionat mai sus prevede:
    “ Din Colegiul Consiliului nu pot face parte agenţii sau colaboratorii fostelor organe de Securitate; astfel cum sunt definite in art. 6….”
    Faţă de cele prezentate , vă rog , Domnule Director, să precizaţi următoarele:
    a) Este adevărat că dosarele membrilor fostului P.C.R., care au colaborat cu Securitatea au fost distruse prin ordin, în anul 1972 ? Care este acel ordin ?
    b) Dacă după anul 1972 s-a mai ţinut evidenta membrilor fostului P.C.R., care au sprijinit activitatea organelor de Securitate şi dacă aceasta s-a făcut cu aprobarea P.C.R., unde se găsesc documentele prin care prim-secretarii comitetelor judeţene de partid au aprobat aceasta activitate?
    c) Dacă nu mai există documente privind colaborarea foştilor membri de partid cu Securitatea, cum se poate garanta că o eventuală candidatură a unui fost membru al P.C.R., pentru Colegiul Consiliului este făcută în conformitate cu exigenţele art. 8 (5) amintit mai sus?

    Senator P.N.Ţ.C.D., Ioan Moisin

    Răspunsul S.R.I. la interpelarea Senatorului Ioan Moisin

    NOTA

    La înfiinţarea sa, în martie 1990, Serviciul Roman de Informaţii, conform Legii de organizare şi funcţionare, a preluat de Ia Ministerul Apărării Naţionale, o parte din arhiva fostelor organe de informaţii şi contrainformaţii, care au funcţionat în perioada anilor 1918 – 1989.
    Nu a fost preluată arhiva organelor de informaţii externe, care a rămas în administrarea acestora, a unităţilor Ministerului de Interne care aveau arhivă proprie şi a organelor de contrainformaţii militare, care a rămas la Ministerul Apărării Naţionale, precum şi arhiva C. C. al P. C.R. şi a organizaţiilor locale de partid, păstrată la Arhivele Naţionale.
    Plenara C.C al P.CR. din 26- 27 iulie 1967, la care s-a analizat activitatea Ministerului Afacerilor Interne, a hotărât ca membrilor de partid care “vor sprijini activitatea organelor de securitate şi de miliţie“, nu li se vor întocmi dosare.
    Persoanelor aflate în nomenclatura de partid nu puteau fi folosite în munca informativă decât “ în situaţii concrete şi cu totul deosebite” (Anexa nr. 1).
    Începând cu anul 1969, în conformitate cu ordinele conducerii Ministerului de Interne, toate unităţile centrale şi teritoriale de securitate au selectat dosarele, mapele anexă şi fişele de evidenţa ale informatorilor, membrii ai P. C. R., şi le-au trimis la Centrul de Informare şi Documentare al Securităţii de Ia Bucureşti.
    Prin ordinul ministrului de Interne nr. 0001 din 20.01.1973,
    referitor la instrucţiunile de muncă informativă a organelor de securitate şi de miliţie, s-a reconfirmat hotărârea C.C.al P.C.R, care stabilea că membrilor de partid nu li se întocmesc dosare personale.
    Nota-raport nr. 00744.964 din 22.03.1973, aprobata de conducerea Ministerului de Interne, a constituit documentul pe baza căruia s-au distrus prin macerare Ia fabrica de hârtie din localitatea Scăieni, din judeţul Prahova, materialele menţionate anterior (Anexa nr. 2).
    De asemenea, s-a hotărât, ca, pe viitor, dosarele, mapele anexe şi fişele informatorilor, întocmite anterior anului 1968, să fie distruse atât pe plan central cât şi pe plan teritorial, dacă informatorii vor deveni membri de partid.
    În circulara trimisă inspectoratelor judeţene de securitate, se specifica că, pentru persoanele care au colaborat şi colaborează cu Securitatea şi au calitatea de membri de partid, “să nu se mai facă nici o evidenţă de Securitate şi nici mape anexă” (Anexa nr. 3).
    Ca urmare a notei-raport menţionate, se raporta la 15 mai 1973, că în conformitate cu Hotărârea Comitetului Executiv al C .C.al P. C.R. nr. 1203 din 19 martie 1973 şi a ordinelor conducerii Ministerului de Interne, “au fost verificate, inventariate şi distruse prin macerare un număr de 127.395 dosare personale şi mape anexe, privind persoane
    care au calitatea de membri de partid şi au colaborat cu unităţile aparatului de securitate” (Anexa nr. 4).
    Pentru exemplificare, putem cita procesul-verbal din 30 martie 1973, prin care o comisie formată din nouă cadre ale Ministerului de Interne atestau prim semnătură, că un număr de “61.698 dosare şi mape anexe au fost transportate în zilele de 24, 27, 28 şi 29 martie 1973, la fabrica de hârtie Scăieni, judeţul Prahova, unde an fost distruse în prezenţa membrilor comisiei” (Anexa nr. 5).
    Totalul dosarelor de informatori şi a mapelor anexă distruse astfel, în perioada anilor 1971 – 1979, se ridică la peste 270.000 (Anexa nr. 6).
    Controalele efectuate în perioada menţionată constatau că, reglementările privind eliminarea din arhivă a dosarelor informatorilor membri de partid, nu se aplicau întocmai, situaţie ce face posibilă existenţa unui număr foarte redus de astfel de dosare, care nu au fost distruse.
    În cazul în care, un informator cu dosar clasat în arhivă, devenea membru de partid, dosarul, mapa anexă, fişa de evidenţă şi microfilmul dosarului, dacă acesta fusese microfilmat, erau distruse cu proces-verbal.
    În conformitate cu Ordinul Ministrului de Interne, nr. 001050 din 25 mai 1977, s-a stabilit că trebuiau eliminate din arhivă dosarele, mapele anexă, eventualele microfilme şi fişele de evidenţă ale informatorilor care au decedat.
    De asemenea, mapele anexă, care conţineau notele informative olografe ale colaboratorului Securităţii, se distrugeau după trecerea a cinci ani de la arhivare (Anexa nr. 7,), din 1986
    In martie 1979, Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a adoptat Hotărârea nr. 700/00143, privind întărirea controlului şi îndrumării de către partid a organelor de securitate şi de miliţie. Prin aceasta se stabilea că organele de securitate erau obligate să obţină aprobarea organelor de partid, pentru începerea urmăririi informative a unui membru de partid.
    Pentru a se sprijini munca organelor de securitate , şi de miliţie “prim-secretarii comitetelor judeţene municipale şi orăşeneşti de partid urmau să stabilească, la cererea verbală a şefilor acestor organe, în situaţii deosebite şi când nu erau alte posibilităţi, membrii de partid care să furnizeze nemijlocit date cu privire la activitatea unor elemente suspecte, să ajute în calitate de rezidenţi şi de gazde ale caselor de întâlniri.
    Membrilor de partid, care primesc asemenea sarcini, nu li se vor întocmi dosare, ei vor sprijini activitatea organelor de securitate şi de miliţie numai în perioada absolut necesară pentru finalizarea acţiunii respective.
    Organele de securitate şi de miliţie nu vor ţine evidenţa nominală a membrilor de partid, care au primit sarcini de a sprijini munca informativă.
    Evidenţa nominală a membrilor de partid respectivi va fi ţinută numai de către primul secretar care a dat aprobarea” (Anexa nr. 8, art.15).
    Documentele de evidenţă ale prim-secretarilor nu se păstrează în arhiva preluată de Serviciul Roman de Informaţii de la fostele organe de securitate, dar este posibil să fie identificate unele dintre acestea, în Arhivele Naţionale, care au preluat materialele create de fostele organizaţii judeţene şi municipale de partid.
    Trebuie menţionat, că inventarierile efectuate de fostele organe de securitate înainte de decembrie 1989, consemnau lipsa unui număr de 185 de dosare de informatori şi a 7.166 de mape anexă.
    In perioada 22 decembrie 1989 – 26 martie 1990, au fost sustrase de către persoane neidentificate, care au pătruns în unele sedii ale securităţii, un număr de 1.878 dosare de informatori şi 423 de mape anexă. De asemenea, au fost distruse de către ofiţeri, la ordin sau din proprie iniţiativă, 27.306 dosare de informatori şi 27.526 de mape anexă, care se aflau în lucru.
    În concluzie, se poate afirma că în arhiva preluată de Serviciul
    Roman de Informaţii de la organele de securitate nu se pot regăsi, decât în cazuri cu totul aleatorii, dosarele şi mapele anexă ale informatorilor membri ai fostului partid comunist.

    Mircea Gheordunescu
    Adjunct al Directorului Serviciului Român de Informaţii
    23.06.1998

  7. Domnule Tismaneanu. Lucrurile sunt bine stiute in ceea ce-l priveste pe Stalin care din punctul de vedere al victimilor din propria tara cred ca l-a intrecut lejer pe Hitler(numai daca ne aducem aminte de foametea din Ucraina)
    In alta ordine de idei nu cred ca securitatea a fost cea care a facut raul cel mai mare mai ales ca in ultimi ani ai comunismului erau total subordonati partidului (prin secretarul judetean de partid. Securitatea a fost doar cea care a executat (uneori cu exces de zel) ordinele partidului. Si tota asa pana la capatul lantului trofic unde se afla secretarul general al partidului.

    • Nu stiu care „Virgil”sunteti, dar va citez :

      ” In alta ordine de idei nu cred ca securitatea a fost cea care a facut raul cel mai mare mai ales ca in ultimi ani ai comunismului erau total subordonati partidului (prin secretarul judetean de partid) .

      Noi credem . Nu stim pana acum cazul unor oameni care sa fi fost supravegheati , urmariti , terorizati, torturati si impuscati de catre partid. De catre Securitate, da , pentru ca si partidul ii stia de frica .

  8. Domnule Tismanenau. Totusi dumneavoastra ati facut parte din aparatul comunist chiar daca nu la un nivel la care apar marii dinozauri dar totusi ati fost membru de partid , ati publicat in editurile politice , ati publicat chiar si in „editura interna” de la Stefan Gheorghiu. Da intre timp v-ati schimbat parerile si ati activat pe partea celalalta a baricadei. Cum dumneavoastra ati putut realiza ca ati gresit in tinerete datile si altora ocazia sa aiba exact aceeasi abordare (principial vorbind nu iau apararea nimanui aici)

    • Va rog, cu deplin respect, sa nu deturnati discuta. N-am facut parte niciodata din aparatele la care va referiti. Este o calomnie. Membri ai PCR au fost destui disidenti, nu e cazul sa dau aici nume. De asemenea, nu este aici locul unor atacuri ad hominem. Exista locuri unde se practica acest sport. Nu pe forumul articolului meu. Nu interzic nimanui dreptul la schimbare, dimpotriva, pledez pentru el.

      • Nu mesajul era urmatorul si anume cum ii mentionati dumneavoastra pe rivalii dumneavoastra ca au lucrat la Era Socialista . Tot la Era Socialista parca a lucrat si doamna Culcer daca tin minte din ce se perinda pe internet. Singurul lucru pe care mi-ar place sa-l citesc este ca il „apostrofati” pe un om pentru ce face acum si nu pentru ceea ce a facut in tinerete. Pentru cazul acesta ar fi bine sa lasam pe cei care nu au fost deloc afectati de comunism sa judece pentru ca de cele mai mult ori subiectivismul ne joaca feste urate.

        • 1, Nu am refer la „rivalii” mei. Nu gandesc in acesti termeni. daca Dvs o faceti e problema Dvs, nu a mea. Despre dl Dobrescu, sef de sectie, nu documentarist, la „Era Socialista”, am scris inca in anii 80, intr-un articol transmis la Europa Libera. Comparatia cu doamna Culcer este aiuritoare.
          2. Daca aveti ceva de comentat pe subiectul articolului, va rog sa o faceti. Din acest moment, ma adresez moderatorului sa decida daca mesajele pe care le trimitei apartin acestui forum.

          • Citind dialogul domnului Tismaneanu cu domnul Virgil mi-a revenit in minte o prevedere din statutul acestei platforme :

            „ Contributors.ro incurajeaza dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor si cunoastere nemijlocita. ( http://www.contributors.ro/despre ) ”

            In acelasi timp poate ar trebui sa fim mai relaxati si ne bucuram cu totii de prilejul unei discutii libere , pe o platforma civica si in conditiile libertatii constiintei si libertatii de exprimare dintr-un stat de drept (libertate care , bineinteles , nu include si dreptul la insulta sau calomnie ).

            In acest caz , daca prin aparatul comunist intelegem numai P.C.R. respectiv membrii de partid , atunci ar insemna ca si tatal meu de exemplu , care a fost invatator si membru de partid, a facut parte din „aparatul de partid ”. Asa o fi ?! Nu cred ca este cazul, si nu vad nici un motiv de calomnie sau de suparare in exprimarea domnului Virgil atunci cand in aceasta tara au fost sute de mii , milioane de simpli membri de partid …care de fapt nu aveau nici o legatura cu partidul . Nu-mi pot reprima aici un zambet cand imi aduc aminte de un caz real din judetul Tulcea . Pe scurt, un taran a fost prins furand un sac de porumb de pe camp si dus la Primarie unde i s-a oferit pe loc o alternativa halucinanta : ori intra in partid , ori intra in puscarie ! Bineinteles, tara a pierdut un infractor dar a mai castigat un membru de partid ( mi-a povestit aceasta bizara si comica intamplare chiar fiica celui in cauza ).

            Pe de alta parte , unde este atacul la persoana ?
            Sa analizam cele doua variante posibile :

            1 ) Daca domnul Tismaneanu nu a fost membru de partid, nu a publicat in editurile politice , nu a publicat in „editura interna” de la Stefan Gheorghiu , si nu si-a schimbat ideile , atunci ( eventual ) putem vorbi de „atac la persoana si calomnie” .

            2) Daca domnul Tismaneanu a fost membru de partid, a publicat in editurile politice , a publicat in „editura interna”de la Stefan Gheorghiu si si-a schimbat ideile , atunci nu putem vorbi nici de atac la persoana , nici de calomnie in sensul definit anterior .

            Sincer, ca cititor nu am vazut in interventia civilizata a domnului Virgil nici atac la persoana, nici insulta, nici calomnie, nici negarea vreunor merite personale ale domnului Tismaneanu , dar daca domnia-sa vede , are bineinteles dreptul sa procedeze in consecinta.

            In sfarsit , poate cel mai interesant aspect este cel legat de „ deturnarea discutiei ” ,
            „ comentarea sau nu la subiect ” cu alte cuvinte ceea ce in exprimarile de alta data se numeau „devierea de la subiect” respectiv „revenirea la subiect”.

            Opinia mea este ca ne aflam pe o platforma civica, intr-o discutie relaxata , civilizata , si in conditiile libertatii constiintei si libertatii de exprimare specifice unui stat de drept , nu in sala unui tribunal de acum, sau la sedintele de partid de alta data unde dreptul la cuvant era dat numai cu aprobarea secretarului de partid .
            De aceea , poate ca cel mai bine este sa ne bucuram cu totii de aceste libertati extraordinare folosindu-le , nu uitand de ele. :))

            • @Sergiu Simion
              Cand este de buna credinta acest domn Virgil atat de civilizat cum vi se pare: atunci cand, pe acelasi forum ii cere domnului Tismaneanu sa lase si altiora dreptul de a isi schimba ideile sau cand spune ca ii provoaca repulsie cei care isi schimba ideile? De fapt, ceea ce este de remarcat la acest domn Virgil este ca el nu suporta (visceral) vocile intelectualilor care critica USL-ul.
              Iata ce spune domnul Virgil despre Mircea Cartarescu pe un blog care exista numai pentru a se rafui cu Vladimir Tismaneanu:
              „Contestarea si adulare lui in public este facuta in functie de tabara politica in care se gaseste vorbitorul Problema lui MC ca si a altor intelectuali este ca au trecut de pragul de a sustine o ideea la a sustine un politician. Si ca intotdeauna cand treci de acest prag “te bagi in tarte si te mananca porcii” Trecand acest prag s-a transformat din MC intelectualul intr-un soi de Adrian Paunescu agentu electoral al unei puteri politice.”

              Chiar credeti ca o persoana care ii pune alaturi pe Mircea Cartarescu si Adrian Paunescu poate aduce vreun plus de cunoastere intr-o dezbatere de acest tip?
              In alta ordine de idei, nu am vazut ca acelasi domn Virgil sa fie critic cu osanalele aduse lui Victor Ponta de intelectuali precum Radu Calin Cristea, Alina Mungiu Pippidi etc.

  9. INTERPELARE
    Adresată Serviciului Roman de Informaţii
    de către domnul senator Ioan Moisin şi prezentată în şedinţa Senatului din data de 15.03.1999.
    Obiectul interpelării: Problema deconspirării Securităţii ca poliţie politică din perspectiva implicării şi. răspunderii ierarhiei de partid comuniste.
    Domnule Director,
    Intr-un răspuns la o interpelare a mea privind dosarele de securitate ale membrilor fostului PCR s-a afirmat că “În arhiva preluată de Serviciul Roman de Informaţii de la organele de Securitate nu se pot regăsi, decât în cazuri cu totul aleatorii, dosarele şi mapele – anexă ale informatorilor membri ai fostului partid comunist”. În martie 1979 Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a stabilit că “membrilor de partid, care primesc asemenea sarcini (de sprijinire a muncii organelor de Securitate n.n.), nu li se vor întocmi dosare” dar “evidenţa nominală a membrilor de partid respectivi va fi ţinută numai de către primul secretar care a dat aprobarea”.
    Rezultă faptul ca agenţii de Securitate din partid nu erau cunoscuţi decât de primul secretar judeţean, municipal, orăşenesc, etc., ceea ce înseamnă că aceştia aveau un rol ultra-secret, inaccesibil chiar Securităţii, măcar sub unele aspecte. Implicit, rezultă că prim secretarii şi alţi responsabili de partid erau implicaţi într-o muncă de poliţie politică.
    Fată de această situaţie , în baza documentelor pe care le deţineţi, vă rog, Domnule Director, să precizaţi următoarele:
    a) Prin implicarea şi răspunderea ierarhiei de partid comuniste în aprobarea tuturor acţiunilor de colaborare ale membrilor de partid cu Securitatea şi Miliţia , aceasta, respectiv ierarhia de partid comunistă, poate fi considerată adevărata conducătoare a Securităţii ?
    b) SRI deţine documente prin care organele de partid, (în speţă ierarhia PCR) au dat dispoziţie Securităţii pentru acţiuni de poliţie politică.
    c) Dacă nu există documente privind colaborarea foştilor membri de partid cu Securitatea, respectiv dosarele de Securitate ale acestora, cum se poate garanta că o eventuală candidatură a unui fost membru al PCR la o funcţie care va implica o declaraţie de colaborare sau nu cu Securitatea, se va face prin respectarea prevederilor proiectului Legii privind accesul la propriul dosar de Securitate, aflată în dezbatere în Parlament ?

    NOTA
    cuprinzând răspunsul Serviciului Roman de Informaţii
    Ia interpelarea domnului senator Ioan Moisin
    din data de 15 martie 1999
    a) Răspunsul la întrebare nu este de competenţa instituţiei noastre, potrivit atribuţiilor conferite acesteia de “Legea privind siguranţa naţională a României”, precum şi de „Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii”; el ar putea, eventual, să fie oferit opiniei publice de specialişti din domeniul istoriei şi de analişti politici, care au autoritatea profesional în acest domeniu.
    b) Conform art. 45 din Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informa instituţia noastră a preluat spre conservare şi folosinţă doar o parte a fondurilor de arhivă ale fostelor organe de informaţii, cu competenţă pe teritoriul României.
    Documentele respective ar putea fi mai degrabă identificate, nu în Arhiva preluată de Serviciul Roman de Informaţii de la fosta Securitate, ci în Arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist Roman.
    Serviciul Roman de Informaţii nu a avut şi nu are în preocupări identificarea şi studierea unor asemenea documente, obiectul activităţii sale fiind reprezentat, în exclusivitate, de ameninţările la adresa siguranţa naţională stipulate de Legea privind siguranţa naţională a României.
    c) Modul în care se vor respecta prevederile proiectului „Legii privind accesul la propriul dosar de Securitate”, aflat în dezbatere în Parlamentul României, în spiritul şi în litera legii, este o responsabilitate care revine în exclusivitate Legiuitorului şi asupra căreia nu avem dreptul şi nici intenţia de a ne pronunţa.

    Cu deosebită stimă,
    DIRECTORUL SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII,
    Costin Georgescu

    • Putem sa-l intrebam pe un istoric apreciat precum dl Dorin Dobrincu, eventual pe doamna Germina Nagat de la CNSAS, dar eu unul ma indoiesc ca asemenea dosare s-ar afla in arhiva fostului CC al PCR. In rest, nu pot decat sa zambesc citind raspunsul d-lui Costin Georgescu, unul dintre stalpii atat de anticomunistei administratii Emil Constantinescu :)

  10. În general, e bine să știm ce s-a întâmplat în trecut. În fond, fără memorie nu prea văd cum cineva poate avea o identitate bine conturată. E bine să știm cât mai multe lucruri despre comunism, cine l-a adus în România, cine l-a susținut (în special minoritari și alogeni ca tatăl lui Vladimir sau Petre Roman), care au fost torționarii, care au fost victimele, etc. E bine să fim atenți și la cei care ne scriu istoria sau ne-o interpretează, căci prin acest lucru ei ne definesc și identitatea. Am așa o impresie că urmașii celor care ne-au blagoslovit cu comunismul ne învață acum cum ar trebui să gândim în noua societate globalist-consumeristă.

    Revin la intelectualul Tismăneanu. Nu vi s-a acrit să reșapați aceleași lucruri? Am înțeles. Sunteți specialist în comunism așa cum unii sunt specialiști în dinozauri. Dar nu este plictisitor să vânturați aceleași lucruri? Vă întreb dintr-o perspectivă pur omenească. Vă simțiți împlinit ca om, ca intelectual, să reveniți mereu și mereu pe același subiect?

    • Da, ma simt implinit ca om, ca intelectual, revenind la un subiect precum totalitarismul. Nu cred ca ati citit ceva din ce-am scris de-a lungul timpului, macar aici, pe „Contributors”. Nu va indemn sa cititi cartile mele, dar ar merita sa cititi cartea lui David Satter pe care am recenzat-o in revista „International Affairs”. Poate nu va veti mai grabi cu asemenea afirmatii sententioase:

      http://www.contributors.ro/cultura/de-7-noiembrie-stalin-putin-si-sfidarile-memoriei/

      Chestiunea cu „alogenii”: ar fi preferabil sa va documentati inainte de a veni cu asemenea clisee xenofobe. Oricum, din respect pentru cronologie, as mentiona ca tatal meu a revenit in Romania in februarie 1948 cu trenul (nu cu tancurile, cum se scrie uneori).

      • Eu sunt sincer mirat ca aceste persoane vin aici, in loc sa mearga unde sunt intr-adevar acasa, la „Observator Cultural” ori la „cotidianul.ro”. Sunt convins ca aceste interventii vor fi primite cu bratele deschise de cei care conduc treburile acolo :)

        • Sunt unul din „personajele” pe care le invocati. Citesc cotidianul din acelasi motiv pt care citesc articolele dvs: apreciez un text bine scris, indiferent cine-i autorul. Ati fi surprins cati dintre cei pe care-i considerati cu usurinta „securisti” si „canalii” va apreciaza articolele, dar nu si persoana. Va garantez ca daca ati fi tratat derapajele regimului boc/TB in acelasi registru cu derapajele usl-ului (neutru,echidistant si impartial) munca dvs nu ar mai fi fost confundata cu chipurile unor personaje politice detestate. Din pacate proximitatea unui personaj toxic si rau-intentionat a reusit sa eclipseze multi ani de cercetare in domeniu si numeroase carti publicate. De exemplu fost placut surprins sa vad numele dvs in lista de autori al „enciclopediei genocidurilor”.

  11. @Virgil (dar si pentru Dorel)
    Am vazut pe undeva ca spuneti ca locuiti sau ati locuit in Canada. Cat de des auziti/auzeati acolo vorbindu-se despre Stalin? Dar despre comunismul romanesc? Sunt chiar atat de bine stiute lucrurile? Chiar nu mai este nevoie ca ele sa fie spuse? De ce va deranjeaza atat de mult ca domnul Tismaneanu le spune apasat? Conteaza atat de mult pentru dumneavoastra trecutul domnului Tismaneanu?
    Eu m-as bucura nespus ca de pilda Ion Iliescu sa scrie zilnic un articol despre cat de rau a fost/este comunismul (nu fac nici o paralela intre domnii Tismaneanu si Iliescu, am ales doar un exemplu de om care a facut parte din aparatul de stat comunist). Dar domnul Iliescu nu o face, domnule Virgil. Mai mult decat atat, cred ca nici nu poate suporta sa auda cand comunismul e criticat. Pentru ca il doare, domnule Virgil. Pe unii ii doare al naibii cand despre comunism se vorbeste ca de un regim ilegitim si criminal. De ce credeti ca se zvarcolesc atatia de la condamnarea comunismulu incoace? Imi pare rau sa v-o spun, dar atunci cand ii cereti domnului Tismaneanu sa nu mai vorbeasca despre comunism, va faceti purtatorul de cuvant al acelor comunisti. Nu mai faceti, domnule Virgil, atatea mofturi ca cine ne spune despre comunism ca fa fost rau, ca cu ce drept, ca unde a trait, pe ce strada a jucat fotbal etc. Daca chiar credeti ca a fost un regim ilegitim si criminal, bucurati-va indiferent cine o spune. Spuneti-o si dumneavoastra celor din jur, din Canada, daca mai locuiti acolo, colegilor de birou, copiilor dumneavoastra, scrieti, comentati. Oamenii care detesta comunismul se vor bucura. Cei care viseaza la el vor spune ca sunteti fanatic. Asumati-va acest risc.

    • ALX, Mi-am pierdut doi ani din viata (intre 1990-1992) crezand ca pot schimba ceva in Romania. Stiu mai multe decat las sa se inteleaga . Am stat de vorba cu dizidenti reali care au facut puscarie reala si stiu ce inseamna comunismul . In 1992 cand am vazut ca de fapt toate eforturile noastre (nu eram singur) de a schimba ceva la nivel de facultate au fost zadarnice din cauza ca multi care pana in 89 ne vanau ca nu aplaudam sincer cuvantarile lu toasu acum pozau in mari anticomunisti de ziceai ca Corneliu Coposu esre un soi de comunist sadea. De atunci am un soi de repulsie pentru toti cei care dintr-un fel sau altul isi schimba opiniile ca pe ciorapi. Parerea personala este ca romania va scapa de acest stigmat in momentul in care biologic generatiile care au fost nevoite sa faca compromisuri (iar la altii a fost alegerea lor) va disparea abea atunci putem vorbi despre antiocomunism. Din pacate generatia tanara care vine dupa dinozauri par (morla vorbind) facuti din acelasi aluat. Dau doua exemple ca sa fie foarte clar Udrea si Ponta. Asa ca a vorbi despre comunist in conditiile in care si generatia noua se comporta exact ca predecesorii lor este un soi de pierdere de vreme.

      • @Virgil
        Probabil ca aveti un soi de repulsie si fata de Apostolul Pavel, nu? (Iarasi, nu fac nici o paralela, va rog sa nu rastalmaciti).
        Dar ceva imi suna fals in discursul dumneavoastra, sa nu mi-o luati in nume de rau. Nu mi-ati raspuns cum e cu comunismul in Canada, ce stiau colegii dumneavoastra de birou despre asta, daca v-ati luptat sa-i convingeti ca e un regim criminial si daca nu cumva ati simtit nevoia sa apelati la niste specialisti si, cand colo, sa vedeti ca nu gasiti prea usor in mediile universitare specialisti in comunism care sa si aiba repulsie fata de crimele lui. In schimb veti gasi multi care le trec sub tacere de dragul ideiilor comuniste care continua sa ii seduca. Daca ati detesta cu adevarat comunismul nu ati stramba din nas la nici o voce care vorbeste despre crimele lui. Asa ca, dati-mi voie sa ma indoiesc ca suneti cu adevarat un anti-comunist. Iar anti-comunist nu inseamna nici sfant, nici dizident, nici macar cineva care a trait sau suferit in comunism. Anti-comunist este cineva care examinand faptele comunismului le gaseste respingatoare si injosiitoare pentru fiinta umana. Si care, aplecandu-se asupra ideilor care au generat aceste realitati injositiare, le descopera nu doar falsitatea, ci si nocivitatea. Deci, anti-comunist este cel care intelege ambele rautati, atat ale modului in care au fost aplicate ideile cat si ale ideilor insele.
        Daca va recunoasteti in aceasta definitie a anticomunismului, la cat sunteti de activ pe forumuri, mai normal ar fi sa va intalnesc la Criticatac combatand aberatiile de acolo decat sa va exprimati la nesfarsit repulsia fata de prezentul si trecutul lui Vladimir Tismaneanu.

        • ALX
          1. Ce treaba are apostolul Pavel in toata povestea asta (decat eventual corelat cu pilda biblica cei fara de pacat sa ridice piatra)
          2. Societatea canadiana este un pic de stanga (dupa anumite criterii) in special in ceea ce priveste protectia sociala si viata sociala (se bazeaza foarte mult pe actiuni caritabile si voluntariat , etc)
          3. Daca cineva vrea sa se convinga ce a insemnat comunismul poate sa o faca si singur citind lucrari remarcabile in acest sens . Nu trebuie ca eu sa fac „apostolat” pe langa ei. Cel mult as putea confirma si/sau infirma anumite fapte.
          4. Am ami trecut si pe la Critic ataac dar de multe ori temele propuse in discutie sunt atat de anoste incat nu merita sa pierd timpul cu ei. (cu atat mai mult cu cat sunt de fapt contra-reactii la multele teme aiuritoare propuse de dreapta. Sunt un om de dreapta dar in acelasi timp consider ca protectia sociala este un element de pozitiv pentru viata sociala .

          • @Virgil
            Pai ca un vanator ale celor care-si schimba ideile, cum va declarati, norocul Apostolului Pavel este ca nu ati aflat (inca) cum si le-a schimbat el :).
            In rest, am inteles: nu faceti decat apostolat anti-anticomunist. Ca si cei de la Criticatac.
            Ce ma intriga pe mine la cei ca dumneavoastra este tupeul. Dezvolt subiectul (tupeul care va caracterizeaza) numai daca mi-o cereti. Daca nu, admiteti ca asa cum il interpelati dumneavastra pe domnul Tismaneanu in numele repulsiei, asa v-am dat si eu aceasta replica. In numele repulsiei.

            • ALX. Cred ca conversatia noastra s-a sfarsit aici. In momentul in care nu puteti produce mai mult decat cuvinte contondente nu are rost sa continuam discutia. A adunce in discutie pe apostolul Pavel doar pentru a justifica unele schimbari sta ca dovada ca nu puteti trece de nivelul unui partizanat un pic cam rudimentar pentru pretentiile locului. Ca sa fie foarte clar sunt de acord cu opiniile celorlalti indiferent pe ce aprte a esicherului politic se afla insa nu accept morala facuta in numele opiniilor cu atat mai mult cu cat mai toata lumea a facut greseli in tinerete.

            • @Virgil
              Pacat ca nu ati inteles nimic din mesajul meu. El taxa exact morala pe care va permiteti sa i-o faceti dumneavastra domnului Tismaneanu. V-am mai intalnit pe forumuri (aveti si un stil si o gramatica inconfundabile) dar n-am vazut niciodata sa fi produs vreun argument, ci numai morala pe care le-o faceti (in numele iluziilor pe care le-ati avut sau in numele sicanelor pe care vi le-au facut colegii dumneavoastra UASCR-isti dupa impuscarea lui Ceausescu etc) in general, celor care nu sustin USL-ul. Nici eu nu doresc sa am vreun dialog cu dumneavoastra, am vrut doar sa va pun putin pe ganduri, dar se pare ca am esuat.

  12. Dle Tismaneanu,

    Recuperarea memoriei e esentiala pentru a evita repetarea trecutului insa:
    1) in cazul comunismului e dificil de crezut ca acesta se mai poate intoarce (oricum, nu in aceeasi forma extrema si nu ca dominatie a unui partid unic),si
    2) altele sint problemele prezentului.

    Degeaba ne legam de trecut cind problema esentiala a societatii romanesti din ziua de azi e gasirea unui nucleu de oameni onesti si competenti pentru a conduce tara.

    Ca cineva care a votat constant cu dreapta (sau mai curind auto-intitulata dreapta) ma declar inselat de majoritatea politicienilor care au ajuns la putere dupa revolutie. E drept ca, partial, situatia de raminere in urma a Romaniei in cei peste 20 ani de la revolutie se datoreaza acapararii puterii de catre esalonul doi al partidului impreuna cu elemente ale securitatii, insa noilor politicieni de genul Ponta, Antonescu, Becali cu greu li se pot imputa legaturi cu comunismul. Iar cind PNTCDul vine la guvernare cu un Andrei Marga (fost pt o scurta perioada si presedintele partidului!) e destul de greu sa clamezi onestitatea opozitiei.

    Si mai interesanta decit analiza sistemului comunist de acum 50 ani e analiza comunismului (mutant) actual. Repet, comunismul nu-l vad a se mai intoarce, intrebarea e ce-o sa se intimple cu cel care exista deja si care e elefantul din camera (recte China).

    Apropo de Coreea, tocmai am terminat „Escape from Camp 14”, un document cutremurator al vietii din Coreea de Nord fata de care problemele Romaniei (sau ale oricarei alte tari) sint probleme de lux …

    • Interesant ,imi puteti spune si mie care este partidul de dreapta ramas pe esichierul politic actual??? sa nu spuneti ca cel liberal caci ar rade CA ROSETTI

      • De aceea am si scris „auto-intitulate”. In Romania definitiile stinga-dreapta nu prea au sens. Diferentele nu tin atit de mult de ideologie cit de lipsa de onestitate.

    • Dintre totalitarismele secolului trecut, care vi se pare ca are sanse mai mari de revenire, desigur reconditionat, cosmetizat, „rebranded”? Comunismul sau fascismul? Un prieten al meu olandez, Rob Riemen, tocmai a publicat o carte despre „eterna revenire a fascismului”. Putem vorbi despre o „eterna reintoarcere a comunismului”?

      China este condusa de un partid comunist incapabil sau nedoritor sa accepte pluralismul politic. Ganduri bune.

      • Sanse de revenire? Nici unul. Iar istoria nu se repeta identic.

        Stinga este destul de puternica in Europa dar e o stinga care are ca scop redistributia, nu abuzul de putere absoluta si reprimarea opozitiei (ceea ce nici n-ar fi posibil).

        Fascismul e si el improbabil, chiar si in Grecia. America de Sud e intr-o alta situatie, tinind cont de succesiunea guvernelor nedemocratice de stinga/dreapta si de clivajele bogati/saraci. Nu-i vorba ca si in Europa de Est exista clivaje majore intre bogati si saraci, precum si o nemultumire generala a populatiei fata de clasa politica, insa pina una-alta electoratul nemultumit a ales partide protestatare populiste inofensive gen Romania Mare ori PP-DD. Cu un lider charismatic si o platforma inca mai populista si realmente ideologica socialismul ar putea renaste insa fara a avea accente comuniste (atit PSD cit si PNL, PDL sint partide neideologice care au interesul comun de a profita cit mai mult dpdv economic si care ar cadea la pace in fata unui dusman care le-ar ameninta interesele).

        In ceea ce priveste China, acolo exista pluripartitism (!) insa celelalte opt partide sint obligate sa recunoasca rolul conducator al CPC.

        Progresul Chinei in ultimii 30 ani face ca sistemul mixt pe care-l promoveaza CPC sa devina atractiv si dezirabil pt multe economii din zona. e posibil insa ca intr-o zi CPC sa ajunga la concluzia ca puterea poate fi pastrata si mimind democratia, ca in Rusia, mai ales ca in momentul de fata ar cistiga lejer alegerile daca acestea ar fi de tip occidental.

        Aceleasi ginduri bune.

    • Ati exprimat chintesenta problemei, sincere felicitari !

      Da, ok, discutam, discutam, discutam. Foarte bine. Dar ce ne facem oameni buni, ce ne facem ?! Pe mana cui a fost si inca este ,,tarisoara noastra Romania” ? Pe mana fostei nomenclaturi plus a urmasilor ei si pe cea a actualilor borfasi, acesta este raspunsul.

      Daca discutam despre comunism doar de dragul de a discuta, o putem face, perfect. Dar aici nu se aplica ,,ca sa intelegem, sa invatam, sa nu se mai repete etc.”. Forma in care a existat acest regim nu mai are sanse sa se intoarca, in Romania cel putin. Poate sa se numeasca la fel, dar nu va mai avea nici de departe aceeasi structura.

      Suntem ancorati in niste structuri europene si internationale ce fac imposibila un astfel de ,,regres”. Gogosile cu ,,intoarcerea spre Rusia cu USL si Voiculescu” nu le mai inghite nimeni.

      Pentru Romania, de actualitate sunt teme precum: Cum formam o cu totul si cu totul noua generatie ce sa preia carma acestei tari in spiritul valorilor de onestitate, cinste, onoare, corectitudine, mandrie, democratie ? Cum ii aducem pe tinerii scoliti in strainatate inapoi ? Cum ii pedepsim definitiv si irevocabil pe cei ce au nenorocit aceasta tara si nu mai permitem asa ceva ? Asta trebuie discutat !!

  13. …greu de prezentat istoria ca si subiect de discutie interesant pt cei care cred doar in „carpe diem”, dar probabil ca ar fi mai interesant sa diferentiem politica de ideologie. Se pot identifica (cel putin dpdv al dreptului de proprietate) elemente capitaliste si socialiste coexistand simultan in multe societati postbelice. In fine, orice ideologie poate fi folosita drept instrument politic (avem destule exemple in „Calatoriile lui Gulliver”). Cred ca diferentierile intre ideologii se pot face in termeni relativi, practici (indicatori economici, de sanatate, nivel tehnologic, progres stiintific, viata culturala, libertate religioasa, etc)….dar mai ales cred ca e bine sa raportam modul in care se materializeaza o ideologie (ignorand aspectul material am fi doar adepti intarziati ai lui Platon) la norme de etica si moralitate, ca factori extrinseci si reper absolut si inviolabil. Violarea Moralei cred ca este semnalul cel mai timpuriu si clar al esecului unei politici. Acceptarea coruptiei, fraudei, a asasinatului nu poate prevesti decat consecinte nefaste, mai devreme sau mai tarziu; indreptarea acestor orori si nedreptati poate opri alunecarea spre extremism si dezastru. Nu doar comunismul bolsevic, ci si fascismul s-au nascut si au prins radacini in contexte de mizerie si violenta, de decrepitudine morala extrema; si au folosit dictatura ca modalitate de impunere.
    Cred ca trebuie sa prioritizam problemele regimurilor totalitare nu pe criteriu ideologic, ci moral….trebuie condamnata si solutionata mai intai crima, violenta, apoi frauda, coruptia si abia apoi se poate discuta academic (si cu bibliografia de rigoare) despre avantajele si dezavantajele regimului x sau y. …

  14. „Dictatura proletariatului instituita cu forta in Romania de cei „cativa”comunisti ,cu sprijinul nemijlocit al lui Stalin,siluirea culturii,traditiilor,instituirea unei „institutii”care „sa apere ceceririle revolutionare” nu a fost decat setea de putere si parvenire sociala si economica a unor personaje vetuste si ignisifiante intr-o societate civilizata.Dar, caci acest dar este important,s-a reusit crearea unei structuri de tip „mafiot”,structura care din pacate se perpetueaza si in secolul 21,prin reprezentantii „de seama”propulsati in functiile de conducere ale statului.Dar,iar acest dar „indivizii acestui grup” nu mai folosesc „metodele coergitive”ale vechii securitati,caci in constiinta romanului(nu conteaza etnia) s-a inscris ca linie „directoare” „supunerea”,supunerea catre institutiile acestui TIP de STAT,iar ca regula de viata si principiu MINCIUNA.Pacat ,mare pacat ca romanului nu ii place realitatea si nici dialogul.Dar ce au „realizat”institutiile criminale „construite’ de mafia comunista vor mai dura generatii,mafiotii tinerii beneficiind de toate „cuceririle”informaticii subliminale ,pe care le baga pe „gat”romanului simplu mai putin educat in structura asa zisei ‘Politichii…

  15. Nu sunt filozof ci inginer, dar cred cu tărie că hiba esenţială , structurală cum se zice acuma, a comunismului constă în faptul faptul că nu este un sistem dialectic, deşi dialectica era apreciată, dar numai de faţadă. Cred că sunteţi de acord că prăbuşirea comunismului are cauze economice. Or, economia comunistă nu beneficiază de cea mai dialectică unealtă economică- echilibrul dintre cerere şi ofertă şi de aceea a capotat în concurenţă cu cea capitalistă. Stalin, care era rău, dar nu prost a simţit că socialismul (comunismul) nu poate trăi mult timp pentru că va pierde lupta economcă. De aceea a fost foarte dezamăgit la sfârşitul războiului care, după planul lui, trebuia să ducă la victoria socialismului în toată lumea.

    S-ar putea spune multe, dar aceasta este esenţa. Restul sunt amănunte: partidul, securitatea, ideologia, etc.

    Gorbaciov, care nu era aşa de rău ca Stalin, dar era mai prost ca acesta, a crezut că poate face un sistem la fel de constrîns economic, dar mai democratic pe plan social şi naţional. Fără să prevadă consecinţele a umblat la sistem care s-a dereglat de tot. Doar nu credeţi că ce s-a întâmplat era dorinţa şi scopul lui Gorbaciov. Eu compar acţiunea lui Gorbaciov cu cea a unui meşter nepriceput care umblă la o broască uzată şi care pierde toate şuruburile şi arcurile pe jos, fără a şti să le pună la loc. Consecinţa- trebuie o broască nouă.

  16. Cred că o masă rotundă ce-și propune ca axă tematică totalitarismul comunist (cu ocurențele istorice știute) ar trebui să umble nu doar constativ, nu doar descriptiv, ci cu ambiție comprehensivă și frison etic și la urîțenia, toxina, perdiția aduse de regim în psihologia colectivă și-n sufletele celor guvernați cu asemenea instrumente politice. Dincolo de fiascoul economic, de heraldica și lozincăria kitsch, de grozăvia temnițelor pentru elitele neconforme și populația retivă, dincolo de glorificarea sistematică a dictatorului, de cenzură, de marxism-leninism și de hărnicia odioasă a Securității, avem și viciul gros, dracul robust din detalii, otrava și imprevizibilul conviețuirii, ecourile sumbre ale urii. Omul Nou grădinărit de puterea comunistă nu are nimic în comun cu asepticul tovarăș de iconografie, îndrăgostit de salopete, statistici agricole și macarale, surîzător și vindecat de toate superstițiile umanității de ieri. Din contră, el e cineva optimizat pentru bunul mers al lumii comuniste, pentru succesul noii orînduiri. Într-o primă fază, Omul Nou e groparul cosmosului burghez. „Eticaˮ lui e una a resentimentului pîrjolitor, a damblalei vindicative. El știe că, în acest ceas al Istoriei, a zdrobi fața și viața semenului e o voluptate legitimă, că blasfemia, violul, tortura, cruzimea, hecatomba țin de firescul justiției revoluționare. Apoi, odată comunismul așezat, Omul Nou e veghetorul și păstrătorul universului său: minte masiv și cu seninătate, spionează tenace apropiați și necunoscuți, transpiră ancilar și pîrăște lucrativ (sub nume de cod), fură, consimte monstruos, lingușește, afanisește, mucegăiește. N-are dubii de sine, păreri de rău, frică de Dumnezeu. Ce se întîmplă însă cu Omul Nou după surparea peisajului comunist? Se chircește melancolic? Se spînzură? Emigrează prompt în Asia totalitară? Evident, nimic din toate astea. Omul Nou nu suspină la groapa Ceaușeștilor, ci se reînnoiește : ca „luptător remarcat prin fapte deosebite” al iernii lui ’89, om cumsecade, patriot vocal, investitor abil, gazetar pro-ocidental, popă exemplar, bard cosmopolit, senator sau deputat, ministru sau diplomat, om de litere curate, pedagog, o conștiință, un bun român… În fond, noutatea Omului Nou nu pare a fi decît rezultatul stimulării, cultivării și autorizării politice ale răului latent din sufletul omului dintotdeauna.

  17. In cadrul dezbaterii pe care o propuneti, cateva idei:
    a) Poporul rus stie precis ce-i datoreaza lui Stalin si de ce acesta din urma este tinta unei ideologii demonice. Dar si intreaga umanitate stie ce-i datoreaza (inca nu s-au stins ecourile aniversarilor zilelor de 27 Ianuarie (1945, Auschwitz) si 2 Februarie (1943, Stalingrad), numai demonica ideologie politica este amnezica.
    b) Hrusciov a fost un naiv (poate nu este termenul potrivit), el chiar a crezut ca va primi ceea ce i s-a promis in schimbul Raportului secret, dar s-a inselat si, din nefericire, nu numai pe el.
    c) Comunismul a fost demolat chiar de catre comunisti, in regie proprie (in niciun caz de catre “gloriosii”de la Europa Libera), dupa principiul sanatos “ceea ce nu functioneaza, se indeparteaza”.
    d) Paternitatea “aparatelor ideologice” apartine filosofului marxist Louis Althusser, termenul de “nomenclatura” este o creatie gazetareasca (care paleste in fata celei occidentale (Forbes-istii), iar cat priveste “politia secreta”, exista vreun stat care sa nu o aiba?!
    Comunismul, asa cum l-am cunoscut, isi atinsese limitele si trebuia inlaturat (tragedia nationala de la noi a fost ca Ceausescu nu a inteles acest lucru), iar comunismul chinezesc este cu totul altceva, care nu numai ca functioneaza, ci chiar si performeaza! Ca pentru orice exista sub soare, o a doua sansa, intr-o forma sau alta, nu poate fi exclusa (in cazul meu, particular, recunosc, nu as dori ca acest lucru sa se intample).
    PS: A propos de dreptul la schimbare, credeti ca Voiculescu ar avea sau nu acest drept?

    • Poate ma lamuriti si pe mine, ce i s-a promis lui Hrusciov? De catre cine? Aveti referinte bibliografice? Althusser nu a facut decat sa utilizeze termenul in cazul criticii ideologiilor. In niciun caz nu l-a aplicat aparatelor ideologice de tip sovietic. Termenul de nomenclatura provine chiar din nomenclatura :) Nu stiu daca exista state fara politie secreta, dar nu toate politiile secrete se ocupa cu purificari ideologice. Nu toate insceneaza procese-spectacol, nu toate vaneaza „eretici” si „dusmani ai poporului”.

      Dl Dan Voiculescu are dreptul la schimbare, la fel ca oricare dintre noi. Important este sa recunoasca lucrurile din trecut, nu sa nege cu obstinatie acea colaborare cu Securitatea. Verdictul in cazul sau este unul al Colegiului CNSAS, confirmat si reconfirmat in justitie. Mari scriitori au rupt cu trecutul lor cand au realizat ca se inselasera: Petru Dumitriu este un exemplu, pot fi date atatea altele (Kazimierz Brandys in Polonia, Ludvik Vaculik in Cehoslovacia, Gyula Hay in Ungaria). Nu s-a schimbat un Saharov? Nu a pornit Kolakowski ca marxist convins, chiar stalinist, si a ajuns autorul trilogiei? Sper sa nu fiu gresit inteles: nu-l compar pe Dan Voiculescu cu Saharov si cu Kolakowski :)

      • Hrușciov a fost un comunist stupid – sau poate un anticomunist bine deghizat- după acțiunile sale. De la jenanta odisee a rachetelor și până la și mai jenantele Congrese XX și XXI- dl.Hrușciov a înmormântat, fără grație, PCUS-ul. Viața” PCUS sub Brejnev, Andropov, Cernenko și Gorbaciov a reprezentat în fapt o lungă agonie. E interesant faptul că dl.Hrușciov a fost unul din cei mai mari călăi a lui Stalin – dar a mers pe ideea că nu va fi acuzat atunci când ”demască”. Iar demascările hrușcioviene s-au dovedit a fi în proporție de 70% falsuri- cum ar fi, spre exemplu, acuzația că ar fi pus la cale asasinarea lui Kirov- acuzație pe care majoritatea istoricilor contemporani de succes o consideră falsă. De asemenea afacerea Tuhacevski se pare că ascundea mai mult decât un sâmbure de adevăr, dl. Tuhacevski având chiar ”intenții bonapartiste” – cum spunea presa sovietică la epoca respectivă- iar dl. Markus Wolf- în memoriile domniei sale- care nu știu dacă au apărut vreodată în Occident- confirmă acest aspect.
        Acuma, faptul că toți comuniștii de la Lenin la Stalin au fost un pic cam paranoici- e perfect adevărat, dacă nu ținem seama de faptul că aveau și motive să fie.”Comunistul pașnic” Allende a fost făcut praf rapid de dl. Pinochet. În plus, niciodată după 1953 nu s-a făcut o analiză corectă punând în balanță lucrurile făcute (industrializarea extraordinară care a condus la victoria contra Germaniei odată cu creșterea substanțială a nivelului de trai- față de perioada pre 1917) și cele nefăcute (numărul real de victime).

        • Pe scurt, Stalin ar fi avut si el partea lui de dreptate :) Ei bine, nu sunt catusi de putin convins. „Dreptatea” lui Stalin a fost platitia cu milioane de victime. Argumentatia Dvs suna aproape ca aceea a lui Viaceslav Molotov in convorbirile cu Felix Ciuev. La fel gandea si batranul Lazar Kaganovici. Eu prefer sa vad partea din marmura alba a monumentului funerar al lui Hrusciov sculptat de Ernst Neizvestnii. Deci, fara idealizari si fara diabolizari. Crestere a nivelui de trai? Cand, in timpul prigoanei taranilor din Ucraina, a marii infometari? „Viata devine tot mai vesela, tot mai lipsita de griji”, proclama Stalin. Indeed…

          • Stimate domnule Tismăneanu,

            Dacă luăm în considerare faptul că dl.Hrușciov a fost călăul Ucrainei, nu prea cred că ar avea vreo parte albă. Acuma este evident faptul că nu există un punct de vedere unic asupra perioadei. Și este iarăși evident că nu ptem socoti că câtorva sute de milioane de ruși le-a mers mai bine cu prețul răului a câtorva milioane. Este însă pe undeva o fascinație- aș îndrăzni să scriu- a răului- dacă ultimele sondaje făcute în măicuța Rusie nu l-ar da tot pe Stalin drept prima personalitate – atunci când vine vorba despre lucruri pe care rușii le consideră ”sfinte”. E greu de crezut că actuala populație intervievată mai este încă sub efectul propagandei sovietice- pentru că marea majoritate s-au născut după 1991- iar recenta re-transformare a Volgogradului în Stalingrad- chiar și pentru trei zile- este extrem de semnificativă. Sunt de părere că o imagine mai echilibrată a perioadei- ca cea a lui SImon Sebag Montefiore- e de dorit și de ce nu, de admirat. Mă îndoiesc că dl. Montefiore este de stânga sau ar fi vreun admirator secret a lui Stalin. Și totuși…cartea sa despre curtea țarului roșu – îmi scapă titlul exact și mi-e lene să mă duc până în sufragerie- este cam în tonul reconsiderării făcute pe timpul lui Brejnev- cu mici variații, evident. N-am reușit să găsesc aici cartea lui Robert Conquest în care acesta reconsideră marea teroare.

            • Pretuiesc interesul Dvs pentru istoria comunismului rus si mondial. Cartea lui Montefiore este intr-adevar exceptionala. Voi scrie in curand despre noua carte a lui Robert Gellately, „Stalin’s Curse” (Knopf, 2013). Pnetru cei interesati, recomand cartea lui Karl Schlogel, „Moscow 1937”, tradusa din germana in 2012 la Polity Press. Averti dreptate, Hrusciov a fost calaul Ucrainei in anii 30. A fost si calaul Ungariei, in 1956. Dar a avut curajul sa condamne (partial, trebuie spus) crimele de dupa 1934 comise de regimul scelerat stalinist. Eu unul nu consider Congresul al XX-lea jenant. Asa l-au vazut Dej, Enver Hoxha, Rakosi, Thorez, Mao, Novotny, Ulbricht etc Agentul (ori poate ofiterul) NKVD Boleslaw Bierut, plasat de sovietici in fruntea Poloniei, a murit la putin timp dupa ce a aflat de revelatiile din „Raportul Secret”. A incetat din viata recent Teresa Toranska, autoarea cartii de interviuri „Oni”(Ei) despre marionetele poloneze ale lui Stalin (tradusa in angleza de Agnieszka, fiica lui Leszek Kolakowski).

            • Pentru dl.Tismaneanu

              Ref. :”Dar a avut curajul sa condamne (partial, trebuie spus) crimele de dupa 1934 comise de regimul scelerat stalinist. ”

              Sigur, dupa ce au fost condamnati la moarte cei care s e opuneau sistemului, si au ramas ei intre ei, cu sistemul de mentinere precizat in articolul Dvs. usor de spus REGRET. Nu mai era nici o urma de opozitie si atunci nu a durut sa condamni crimele, si dadea si bine in ochii altora. Lucruri de fatada, din pacate.

              Unii si au acum au probleme legate de Katyn – asta ca sa exemplific faptul ca recunoasterea si condamnarea unor greseli sunt partiale si trecatoare in regimurile comuniste.

              Ca sa iesi din sistemul comunismului este nevoie de pluralism, dar ca sa il invrangi definitiv – sa asiguri sustenabilitatea sistemului – ai nevoie de Prosperitate pentru oamenii din sistem.

  18. Stimate domnule Tismăneanu,

    Lăsând deoparte partidul, aparatul ideologic sau securitatea sub diversele ei forme ar trebui să vedem unde a avut succes Partidul Comunist. Am putea vedea faptul că țările cu cele mai mari inegalități între clasa conducătoare și popor- respectiv Rusia țaristă, România, China- au reprezentat cel mai bun mediu pentru răspândirea comunismului. Țări de genul Cehoslovaciei au acceptat comunismul ca un medicament gen placebo după ocuparea de către naziști vreme de 6 ani- și au fost printre cele care au declanșat acțiuni anticomuniste de masă- în 1968. În sfârșit, Ungaria a avut și ea porția de inegalități care au dus la Republica Sfaturilor- încă din 1918- dar și-a avut și ea partea de vecernii siciliene în 1956. E interesant că după 1956 și 1968 frâul a fost slăbit în mod radical în cele 2 țări comparativ cu Polonia- de exemplu, socialismul gulaș a lui Kadar fiind un model pe undeva.
    Strict pentru ROmânia- dacă vă doriți o analiză obiectivă, ar trebui să priviți mai puțin biciul- care și-a avut locul în raportul dvs. și să consacrați poate un anumit spațiu și zăhărelului- cel care a determinat trecerea de la 1000 de membri PCR la 4 milioane. Lucian Boia vorbește în ultima sa carte de faptul- perfect adevărat- că marea masă a românilor a fost deranjată la 1989 de mizerie, frig și foame și mai puțin de comunism sau de PCR- de unde și acceptarea dlui. Iliescu, pentru care Ceaușescu încălcase ”nobilele idealuri…” și a FSN-ului.
    Este interesant și acum- când nu se mai poate vorbi de comunism (PSD-ul fiind exact la fel dispus să se întoarcă la comunism ca și celelalte partide – adică de loc) – faptul că lecția zăhărelului ar trebui învățată și de dreapta, evident în formele sale specifice. Multe persoane ar sprijini dreapta atunci când respectiva dreaptă le-ar oferi instrumente eficiente de avans material- și de ce nu spiritual- (a se vedea influența Bisericii Catolice în Polonia) iar pentru cei mai neajutorați decât întrepinzătorii wannabe ar oferi certitudinea că ar putea trăi decent și că nu se va renunța la statul asistențial- măcar în forma sa rațională . Apropo, există vreun stat în UE care să nu fie stat asistențial ? Nu cred.

  19. O propunere binevenita care merita o discutie mai larga, mai amanuntita, fara „partipriuri”.
    E bine sa pornim cu inceputul:
    – cum, de ce si ince conditii a aparut comunismul?
    – putea fi evitat, cine i-a favorizat aparitia si dezvoltarea si de ce?
    – ar fi putut exista o alta „reteta” pentru a-l pune „in opera”?
    – ar fi putut fi aplicate alte solutii de transfer a proprietatilor de la privat la stat?
    – ar fi putut exista comunismul fara o structura coercitivo-represiva puternica?
    – ce s-ar fi intimplat daca comunismul n-ar fi avut de concurat permanent cu un adversar atat de „redutabil”, cel putin din punct de vedere economic, ca si capitalismul?
    – ce a tinut pana la urma comunismul „in viata”, „ce-i mana pe ei in lupta”, ce motivatie aveau?
    …si intrebarile ar putea continua….
    Poate ar fi utila si o comparatie comunism-capitalism, puncte tari, puncte slabe, ce ne place si ce nu ne place la cele doua sisteme.

  20. Domnule profesor,
    Remarc, ca simplu invatacel, o disonanta majora intre titlul si continutul articolului dumneavoastra. Nu am regasit nici macar urme de esenta, ci doar o descriere a elementelor prin care sistemul comunist si-a gasit aplicabilitatea. Aceste elemente nu tin insa de esenta sistemului, ci o dezvaluire a intruparii sau a mijloacelor de intrupare. Daca am considera sistemul comunist o notiune, in sensul utilizat de logicieni, ati facut o descriere a sferei, nicidecum a continutului. Probabil o sa gasesc acest lucru in cartea pe care o recomandati, dar ar trebui sa faceti cuvenitul acord intre eticheta si continut in cazul de fata. Sincer, ma asteptam sa regasesc critica ideologiilor care neaga pluralitatea oamenilor, individualitatea in genere, ca mai apoi sa ne aratati diferenta specifica reclamata de comunism.
    Cu nedisimulata stima,
    Mihai Ionescu

  21. Domnule Tismaneanu,

    Cred ca lipseste ceva: FALSA JUSTITIE.

    Folosindu-se de falsa justitie au condamnat la grele pedepse pe cei care gandeau altfel si le-au preluat averile. Au distrus germenii oricarui mod de a se exprima altfel.

    Cred ca un comunism, sau un fascism, NU AR FI EXISTAT daca ar fi putut sa existe OAMENI care GANDEAU ALTFEL si AVERILE LOR.

    Comunismul este croit special pentru cei multi, saraci, indoctrinati. Cei care se opun acestui sistem sunt supusi presiunilor, urmariti, haituiti, inlaturati, facutti sa dispara ei, modul lor de a gandi si averile lor.

    Si daca nu ar fi putut falsifica justitia – vezi si intamplari mai recente – atunci ar fi falsificat legislatia – regulile jocului- , asa cum ar fi vrut muschii lor, ar fi distorsionat valorile pentru a crea confuzie si NON- VALOARE.

    Este daca doriti, incercare de a arata o FALSA ONESTITATE.
    Se spune una si se face alta – de aceea erau aproape imposibile negocierile cu STALIN, ca si acum cu urmasii acestuia.

    De aceea este acum batalia asa de mare pentru demolarea unei justitii independente.
    Toata lumea trebuie sa fie supusa, toata lumea sa intre in acelasi sistem, in acelasi malaxor, pe aceeasi pagina de FB.

    • …niciun regim totalitar nu apare din neant, ci se bazeaza pe neajunsurile, frustrarile si nedreptatile unei situatii create de un regim care a decis sa le ignore, un regim care a perseverat in minciuna, frauda, coruptie, crima. Regimul tarist avea destule pete de sange pe maini si o populatie tinuta in mizerie, pentru ca promisiunea bolsevica (sustinuta in mod decisiv de interesele imediate ale Germaniei aflate in razboi, pe spatele careia se putea grefa orice ideologie) sa para o varianta buna. (Poate asta explica si irationalitatea lui Hitler – asta daca incercam sa gasim o logica in nebunie – de a ataca regimul stalinist si a deschide un al doilea front major de razboi inainte de o intelegere cu Anglia). Germania anilor ’20 era si ea intr-o mizerie sociala avansata (datorata persistentei in decizii rele a elitelor vremii) pe fondul careia a fost posibila inradacinarea regimului violent si totalitar nazist (care.se baza pe o „ideologie” national-socialista…daca ne lasam inselati de cuvinte lipsite de continut).
      Pe scurt, calea spre dezastru trece prin persistenta in minciuna, injustitie, coruptie, crima….iar pentru un regim decis sa acapareze si sa pastreze puterea prin orice mijloace, ideologia nu este decat un instrument de convingere a idealistilor mai mult sau mai putin naivi…. daca va simtiti insultati (pe langa scuzele care se cuvin), faceti va rog un exercitiu de imaginatie: cum credeti ca Stalin, Hitler si acolitii lor ar fi participat la o masa rotunda cu teme epistemiologice?

      • De acord cu Dvs.

        Cred ca regimurile totalitare se pot caracteriza relativ distinct, in doua etape: de acaparare a puterii si de mentinere a puterii. In etapa de acaparare Injustitia, Manipularea au roluri importante, iar in etapa de mentinere si consolidare a regimului Politia Secreta si Aparatele Ideologice sunt principalii actori.

        Si mai este ceva Politia Secreta, institutie a statului, are o caracteristica interesanta, actioneaza numai pentru GASCA , pentru interesele grupului nu in favoarea intereselor nationale, iar metodele folosite uneori de aceasta depasesc limitele – vezi asasinatele comandate.

        In opinia mea starea economica a natiunii are importanta, ea este cea care facilieaza ajungerea la dezastru, dar si cea care poate face posibila rasturnari de situatii. Cine spunea ca pana nu se ajunge la fundul butoiului nu poti sa te inalti…

        Mediul – societatea civila – este insa elementul care da sensul unei miscari: spre dezastru sau spre renastere. Masele se misca sub lideri. Liderii sunt si in partidele politice, un exemplu de lider marcant este chiar Stalin.

        Dar lui Stalin, ca si altora similari lui, le-a lipsit ceva. As adauga acest ceva: un alt element extrem de important, intelepciunea, care, de obicei, este moderata si se opune puterii, exceselor – pentru ca intelepciune este cea care indica cand si ce trebuie sa fie facut: sa fie tacere sau sa fie actiune.

        Succesul sau insuccesul unei societati, mature sau mai tinere, este dat, in opinia mea, pana la urma, de intelepciunea ei. Intelepciunea o dobandesti din experienta sau din educatie, cultura, cunoastere…De aceea sunt importante lectiile din istorie.

      • Autorul Vladimir Tismăneanu uită ceva. Ceva esenţial.

        Este foarte adevărat că pe 5 martie se vor împlini 60 de ani de la moartea lui Stalin, moarte care pentru unii s-a produs ceva mai târziu decât ar fi trebuit. La fel cum pe 25 decembrie s-au împlinit 23 de ani de la sfârşitul unui oarecare Ceaşcă, şi de 23 de ani încoace unii repetă precum roboţii că era un mare păcat să ne ucidem „iubitul conducător şi geniu’ Carpaţilor” în sfânta zi de Crăciun în care trebuia să ne vină Moş Cr… Moş Gerilă.

        Însă până la glontele pentru Iubitu’ Conducător au mai fost şi altele, spre exemplu „perioada liberală a comunismului” de dinainte de „epoca raţiilor şi cozilor”, care se pare că nu era nici atât de liberală şi nici atât de comunistă.

        Aşa cum înainte de Stalin a fost NEPul. Şi nimeni nu a plâns după NEP. După morţii din Holodomor da, după morţii şi distrugerile din război au plâns, după Stalin însuşi au plâns. Dar nu după NEP.

        Nu putem decât să tragem concluzia că atât oamenii Partidului şi ai Statului, cât şi populaţia obişnuită, au ales în mod conştient tirania. Şi asta înainte să fie folosite „aparatele ideologice şi propagandistice” la adevărata lor putere.

        ~Nautilus

  22. am cateva observatii:
    1. Omul-nou = personaj lipsit de orice particularitate fata de ceilalti membrii ai societatii, a carei unica menire existentiala era sa sustina cauza „partidului” care l-a creat. Este o consecinta a principiului marxist ca „toti oamenii sunt egali”. Un fel de perpetuum mobile social
    2. Este gresit spus Politie secreta. Nu era nimic secret, toata lumea stia si toata lumea se temea. Corect este POLITIE POLITICA. Rolul ei era sa previna si sa inlature orice forma de abatere de la “perfectiunea modelului comunist” A fost mecanismul principal de sustinere a ideologiei comuniste (un fel de coloana vertebrala externa – exoscheletul ideologic), inspirat de conceptul Inchizitiei din Evul Mediu.

  23. ” Cand discutam Securitatea, este important sa tinem cont de faptul ca teroarea nu s-ar fi putut execita in absenta colaboratorilor, a turnatorilor, a informatorilor, a delatorilor, a “persoanelor de sprijin”. Nu toata lumea a dat note informative, nu toata lumea avut nume de cod. ”

    Asa cum este formulata aceasta asertiune , Securitatea este vinovata in principal prin…”informatori, delatori, persoane de sprijin” . Problema este ca exceptand categoria ( infima de fapt ) a celor care din prostie, exces de zel sau fanatism au devenit informatori , delatori, persoane de sprinjin ,etc. , „la cerere” , restul au fost au fost racolati prin amenintari, teroare si santaj ( cazul limita – racolarea copiilor ca informatori ) si acest lucru era specialitatea ofiterilor de Securitate care faceau acest lucru chiar prin fisa postului. Cu alte cuvinte , teroarea nu s-ar fi putut exercita sub nici o forma in absenta ofiterilor de Securitate care sa recruteze prin santaj si teroare informatorii, delatorii , persoanele de sprijin,etc. si sa dirijeze cu ajutorul lor terorizarea intregii populatii .

  24. Cu sinceritate, sunt contrariat. In forum-ul acestui articol , am citit un dialog interesant si civilizat intre domnul Tismaneanu si un oarecare domn Virgil ( un anonim, este prima data cand aflu de el , nu stiu cine este -n.m.) . Cu cele mai bune intentii , am postat un comentariu punctual adresat domnului Tismaneanu . La acest comentariu imi raspunde ….domnul anonim ALX (?! ) , care se afla in cu totul alt film , si imi vorbeste cu patos despre …domnul Virgil care a scris… despre domnul Mircea Cartarescu, Adrian Paunescu , Victor Ponta , Radu Calin Cristea, Alina Mungiu Pippidi etc.,etc. ,etc. ?!?! Sincer , e cam prea mult pentru mine , iar daca cineva doreste sa afle ce scrie domnul X ( diminutiv) sau Y ( idem) …prin tot Internetul, este liber sa o faca ! In acelasi timp, sunt banat pe forumul acestui articol , respectiv nu ii pot raspunde nici domnului ALX care vorbeste in locul domnului Tismaneanu ( sic ! ) , nici domnului Tismaneanu in locul caruia se ofera sa raspunda domnul ALX . Nu imi ramane decat sa precizez ca in aceste conditii renunt in mod voluntar la dreptul cititorului de a-si exprima liber propria opinie in forumul acestui articol , pentru ca sunt altii care o fac in locul meu si al nostru , sau nu o fac de loc ( in ceea ce ma priveste , ma pot margini oricand la blog-ul personal). E si aceasta o posibilitate , nu ?!:)).

    Week-end placut tuturor !

    • Domnule Sergiu Simion, va deranjeaza daca cineva iintra in vorba cu dumneavoastra pe un blog? Sau va imaginati blogul ca pe un spatiu unde cititorii acuza iar autorul e obligat sa raspunda la toate intrebarile si in rest nu se mai intampla nimic? Sigur ca Virgil e liber sa posteze in tot Internetul dar si cititorii lui sunt liberi sa semnaleze incoerentele si natura intentiilor sale, mascate de tonul lui civilizat. Chiar nu vedeti nici o legatura intre interpelarile facute domnului Tismaneanu pe acest forum si pasajul despre Mircea Cartarescu pe care vi l-am pus la dispozitie? Poate va explica dom Virgil :).

    • @Sergiu Simion

      1) ” …renunt in mod voluntar la dreptul cititorului de a-si exprima liber propria opinie” Nimeni nu va poate lua acest drept. Nici dvs. nu puteti renunta la el , v-ati nascut cu el si veti pleca cu el. Poate va referiti la EXERCITIUL DREPTULUI, in anumite conditii , care e cu totul altceva…

      2) observ o inclinare a dvs. de a aplica metoda lui Sun Wu , pe care o cunoasteti f. bine. Cred ca in spatiul virtual e f. dificil, dar nu imposibil. Trebuie doar sa insistati . :wink:

  25. E un articol oportun, pentru e necesar sa ni se aminteasca, periodic istoria si trecutl natiunii. Comunismul e un trcut trist, cu fapte reprobabile, si acum. Consider ca a fost o perioada fapte nimicitoare asupra umanului, atat in Romania, cat si in lume. Probabil azi, exista urmarile de atunci, adica lipsa de exemple pe toate neivelurile sociale si culturale. Si dupa caderea regimului, au mai exiatat, tentative de readucere a spiritlui prin diferiti lideri in diferite organizatii si chiar, ai tarii. Iar intre indivizi, se regasesc comportamente care sunt determinate de operatiunile vechi de opresiune a oricaror mentalitati si libertati specifice libertatii individuale si umane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro