vineri, martie 29, 2024

Este capabilă o putere aflată în declin de un mare joc geopolitic? Cât de departe privește Vladimir Putin?

„Nu cred că Rusia sovietică dorește război. Ceea ce vrea ea sunt roadele războiului.”

Winston Churchill

Predilecția lui Vladimir Putin pentru puterea militară rămâne ancorată teoriilor clasice, unde utilizarea forței reprezintă o soluție acceptabilă, iar statele în calitatea lor de actori raționali, dezvoltă, în cele din urmă, politici bazate pe decizii calculate cu scopul de a-și maximiza valoarea și beneficiile rezultatelor urmărite. Plecând de la acest mic cadru teoretic, putem deduce că Moscova avea calcule bine făcute înainte de a porni un război formal împotriva Ucrainei.

Luând ca reper afirmația lui Churchill, observăm că nu s-au schimbat prea multe în viziunea conducerii strategice a Rusiei, iar Putin este convins că va redesena granițele existente ale Europei. În același timp, gândul că Putin ar putea ocupa Ucraina, ne scoate inevitabil din zona de confort și ne determină să ne întrebăm în mod legitim: Care este marele plan geopolitic urmărit și unde se va opri Putin?

În momentul de față, Moscova a redus relația cu Occidentul la stadiul unui joc de sumă zero, unde efortul diplomatic a eșuat, iar anumite înțelegeri și tratate anterioare au devenit practic nule. Efortul Kremlinului pentru acest dezechilibru se duce în speranța de a câștiga influență politică în Europa prin declanșarea unei ofensive militare spre vestul Rusiei. Urmărind ofensiva rusă a ultimelor zile, înțelegem că Putin vizează o balansare militară prin acumularea de cât mai multe teritorii.

Poate că nu se regăsesc lucruri noi în afirmațiile de mai sus, dar fanteziile greilor europeni și pasivitatea strategică în raport cu Rusia, ne-au adus într-o mare măsură și la această realitate. Deficitul de asumare strategică al Bruxelles-ului european s-a văzut prin dificultatea de a atinge un consens inițial ferm cu privire la excluderea Rusiei din sistemul de plăți electronice internaționale SWIFT.

Deși Rusia știe că va înregistra pierderi semnificative la rândul său prin declanșarea unui război, apelează la singura pârghie de anvergură pe care o mai deține Putin, respectiv puterea militară, în speranța de a i se asigura un loc la masa marilor negocieri internaționale.

Din păcate, ceea ce face astăzi Rusia nu este diferit de comportamentul Uniunii Sovietice și efectele acestui început reprezintă semnele unei strategii de joc pe termen lung care ar putea deprecia major mediul de securitate european și va înfrâna puterea sa de creștere. Tocmai pentru că Rusia sub președinția Putin este o putere aflată în declin, cu opțiuni limitate, se va strădui cu îndârjire să își maximizeze beneficiile geopolitice. Așa cum afirma și Churchill, opțiunea războiului nu este cea mai dorită nici pentru Putin, dar se pare că a devenit mijlocul principal de a formula pretenții politice în raport cu Vestul.

De ce Ucraina trebuie să reziste?

Când președintele Zelenski le-a spus partenerilor europeni că Putin va ajunge la porțile acestora dacă Ucraina va cădea, eu cred că a avut dreptate și este destul de evident. Războiul cu Ucraina și frustrările acumulate în timp datorită incapacității de a controla politic Kievul, alături de planurile sale „grandioase” de a reîntoarce Europa la ordinea veche de securitate, devoalează obsesiile din lumea lui Putin pe baza cărora și-a proiectat calculele.

Așadar, ce se întâmplă dacă Ucraina nu rezistă acestui război și Occidentul eșuează în eforturile de a susține suveranitatea și integritatea sa teritorială?

Într-un astfel de scenariu, Putin va dori să preia centrele de comandă strategice, dar va fi nevoit să mențină o prezență militară rusă pe teritoriul Ucrainei, deoarece poporul ucrainean va afișa o ostilitate profundă în fața acțiunilor sale. Totodată, planul său va viza impunerea unui regim marionetă cu scopul de a menține Kievul pe orbita Moscovei.

Considerând ipoteza că Rusia ar putea pune la un moment dat piciorul decisiv în Ucraina, este posibil ca Putin să pună în aplicare propunerile de federalizare ale geopoliticianului rus, Aleksandr Dugin. Practic, de la o declarație de război revizionistă, Putin va trece la o invitație pentru revizionism. Probabil, nu este tocmai întâmplător că Viktor Orban s-a oferit ca Budapesta să devină masa tratativelor de pace dintre Ucraina și Rusia, poftind cu sârg la invitația de revizionism.

Avem o serie de indicii care ridică totuși semne de întrebare, însă duce Ungaria o politică a flexibilității sau una duplicitară?

  1. Viktor Orban și Vladimir Putin s-au întâlnit pe 1 februarie la Moscova, iar noi nu cunoaștem în întregime detaliile discuțiilor care s-au purtat, însă știm că Budapesta a contestat mereu România și Ucraina pe criterii etnice.
  2. La Națiunile Unite, premierul Viktor Orban, nu a condamnat în mod explicit atacul Rusiei, deși ministrul de externe a avut un mesaj mai clar.
  3. Ungaria este singura țară de pe Flancul Estic care nu a cerut consultări pentru invocarea Articolul 4 al NATO și, probabil, după vizita lui Orban la Moscova, Ungaria nu se simte amenințată.

Viktor Orban s-a remarcat ca un politician naționalist, a dezvoltat relații economice și politice privilegiate cu Moscova, devenind mai degrabă un personaj cu angajament controversat în cadrul UE și NATO. Mai mult, Orban a cultivat o relație apropiată cu președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, cei doi împărtășind viziuni și valori comune, chiar dacă aparțin unor perimetre politice diferite.

Cum ar putea Vladimir Putin să pună în scenă planuri de federalizare? Ne putem gândi la cel mai rău scenariu?

Trebuie menționat de la bun început că acest exercițiu analitic reprezintă o probabilitate despre ceea ce și-ar putea dori Putin pe termen lung și nu ceea ce se va și întâmpla.

Așadar, într-un scenariu extrem prin care Putin ar deține controlul militar asupra Ucrainei, o recunoaștere a independenței Transnistriei și o incursiune militară asupra Republicii Moldova nu trebuie excluse. Nu neutralitatea Republicii Moldova deranjează Moscova, ci riscul că și aici ar putea înflori democrația, dușmanul de moarte a lui Putin. Dacă, într-un scenariu extrem, se va produce o astfel de acumulare teritorială prin forță, Putin ar putea să compromită spațiul politic al Ucrainei și Republicii Moldova prin invitarea statelor vecine să recurgă la revizionismul istoric. Evident că Putin nu va împărți nimic din ceea ce îi aparține în mod legitim Rusiei astăzi, ci doar teritorii preluate cu forța militară, dar prin vasta lui „generozitate” va încerca să corupă pofta istorică a unor vecini.

Este mai mult decât clar că România și Polonia nu vor intra în jocul lui Putin, dar, oare, Budapesta se va arunca la ciolanul putred aruncat de Putin? Probabilitatea este oarecum redusă, pentru că Viktor Orban și-ar periclita dezvoltarea marilor hub-uri energetice cu Rusia și rutelor comerciale cu China în spațiul european, mai ales dacă va respinge privilegiile oferite de UE. Tocmai de aceea, ipoteza că Budapesta va face jocul Rusiei, ridicând inclusiv pretenții de natură etnică în România, nu poate fi total confirmată, dar va plana un mare semn de întrebare cu privire la ce formule de negocieri dorește Viktor Orban să asiste în calitate de gazdă? Cel mai probabil, Ungaria nu va decupla de la interesul euroatlantic și va rămâne adepta unei politici a flexibilității, dar uneori este bine să forțăm scenariile, pentru că cei mai mulți analiști din Occident au susținut ferm că nu va fi un război în Ucraina și, totuși, el este în plină desfășurare acum. Cu toate acestea, nu este exclus ca în mintea lui Putin să funcționeze un astfel de plan, iar o posibilă rupere a Ungariei de blocul euroatlantic ar avea efectul unei izolări a României față de conectarea sa terestră cu vestul european.

Și pentru că am rămas în zona scenariilor improbabile, Nikolai Patrușev, Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, s-a deplasat pe 26 februarie la Belgrad pentru a-l întâlni pe Aleksandar Vučić. Urgența deplasării lui Patrușev, în plin război cu Ucraina, ne determină să ne întrebăm dacă nu cumva în perioada următoare vom asista la agitarea apelor în Balcani, o posibilă reactivare a instabilității, favorizantă mizelor lui Putin în sud-estul Europei.

Deoarece Rusia este nevoită să-și proiecteze jocul pe termen lung, nu este exclus ca într-un orizont de timp mai îndepărtat, din Marea Neagră și Insula Șerpilor – recent ocupată, Kremlinul să testeze determinarea apărării României și aliate la gurile Dunării, dar și a Poloniei și statelor baltice în coridorul Suwałki, dinspre Belarus către exclava Kaliningrad.

În timp ce cancelariile occidentale oferă susținere de la distanță Ucrainei, abia acum putem înțelege de ce sprijinul Occidental trebuie să fie mai ferm pentru a asigura rezistența Kievului, iar incursiunile teritoriale ale lui Putin să fie oprite.

Cu privire la Belarus și problematizarea securității în regiunea central-nordică europeană, pentru Putin, un obiectiv cheie l-ar putea constitui organizarea unui referendum constituțional în Belarus pentru încetarea zonei non-nucleare și a neutralității. Schimbarea acestui statut i-ar permite lui Putin să amplaseze rachete strategice și arsenal nuclear cât mai aproape Polonia și țările baltice, amenințând întreg spațiul vestic european. O militarizare a Insulei Șerpilor în Marea Neagră ar fi de asemenea o opțiune pentru Putin.

Anumite variabile enunțate mai sus au o probabilitate mai mare de materializare, în timp ce altele au o mai mică probabilitate. Un lucru este cert, Putin caută să se sprijine pe verigile politice slabe din Europa, așa cum a făcut-o și până în prezent.

Cât de departe și-ar dori Vladimir Putin să ajungă?

Putem admite acum că Vladimir Putin a desființat Actul fondator NATO-Rusia, iar Alianța este nevoită să desfășoare suficiente trupe și armament pentru apărarea statalelor membre situate pe frontiera de est a NATO.

Totodată, Alianța ar trebui să reducă birocrația în situațiile de criză care-i pot amenința integritatea, iar în România este necesară amplasarea unor rachete de rază scurtă de acțiune pentru a ne putea apăra granițele în cazul în care am fi puși la încercare de Rusia. Prezența Rusiei în Marea Neagră, la limita frontierei românești, și ocuparea Insulei Șerpilor vor afecta deopotrivă și perspectivele energetice naționale.

Deși Putin deținea pârghii de negociere înainte de a declanșa războiul formal împotriva Ucrainei, pare că ceva l-a grăbit totuși. El vrea să demoralizeze și să demonstreze că actuala ordine globală bazată pe liberalism și drept internațional eșuează, iar Europa este vulnerabilă în fața Rusiei. Invitația la revizionismul istoric, pe care deja a lansat-o în cadrul discursului de anunțare a invaziei, are scopul de a alimenta și activa partidele naționaliste din regiune, în speranța Moscovei de a genera un efect de domino pentru prăbușirea politicii europene. Ceea ce face Putin, reprezintă exact inversul politicii de containment / politicii de îngrădire promovată de SUA față de URSS în secolul trecut, prin care s-au depus eforturi substanțiale ca polii democraticii și economici ai Vestului, respectiv Japonia, SUA și Europa de Vest să nu cadă pradă ideologiei și controlului sovietic.

Un câștig teritorial sporit de către Putin și o destabilizare în plan european, ar transmite mesajul că Administrația Biden nu a acționat eficient, favorizând în urma alegerilor intermediare din SUA (noiembrie 2022) o majoritate republicană în Congres. Această majoritate i-ar putea bloca președintelui Biden anumite inițiative în următorii doi ani și, de ce nu, l-ar putea reactiva pe Donald Trump, dacă va mai fi eligibil; personajul din istoria SUA care a oferit cele mai multe concesii geopolitice Rusiei și a slăbit coeziunea transatlantică.

În 3 aprilie 2022, Ungaria și Serbia au alegeri prezidențiale și nu ar fi exclus ca prietenii lui Putin să vizeze câștiguri politice de pe urma acestui război cu Ucraina. Pe 10 aprilie, în acest an, va fi ales președintele Franței, stat aliat care reprezintă nucleul militar dur al Uniunii Europene, iar Emmanuel Macron este concurat din spate de forțe politice naționaliste, finanțate de Moscova, care amenință cu ieșirea Franței din NATO.

SUA, Canada și UE trebuie să dezvolte o diplomație comună pe lângă Viktor Orban și să obțină garanții că Ungaria va rămâne ferm angajată interesului euroatlantic și nu devine un cal troian, alunecând în formule revizioniste.

Leadership-ul actual al Rusiei este inferior celui din perioada sovietică de după Stalin. La vremea aceea, puterea Secretarului General era limitată de Comitetul Central, iar opțiunile strategice și aventurismul extrem nu se aflau în mâna unui singur om. Pentru Putin, armata și soldații săi reprezintă doar un instrument de a obține câștiguri politice, interne și externe, iar Winston Churchill a rămas la fel de actual, Putin vrea doar „roadele războiului”.

Tocmai de aceea, Ucraina aflată în luptă este despre Europa și despre viitorul securității în Europa, iar președintele Zelenski are dreptate și trebuie susținut de Occident să reziste!

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Da, am vazut ce Putin e pornit sa mearga pana in panzele albe.
    Dar la ideea ca „SUA, Canada și UE trebuie să dezvolte o diplomație comună pe lângă Viktor Orban ” cred ca ati trecut in domeniul SF si v-ati facut de rahatel.

    • „SUA, Canada și UE trebuie să dezvolte o diplomație comună pe lângă Viktor Orban și să obțină garanții că Ungaria va rămâne ferm angajată interesului euroatlantic și nu devine un cal troian, alunecând în formule revizioniste.” este întreaga frază, pe care ați încercat să o rupeți din context. Cred că ce a vrut să spună autorul este că dacă „Budapesta se va arunca la ciolanul putred aruncat de Putin?”, revendicând teritoriile din Ucraina Subcarpatică, ulterior ar putea revendica (prin absurd) și Ardealul, precum și alte teritorii pierdute în urma tratatului de la Trianon. Budapesta duce acum o politică duplicitară și netransparentă, profitând din plin de avantajele oferite de UE, dar și de cele ale „țarului” Putin..

        • Harald, se pare că tu ai cam chiulit de la orele de istorie. Ca să-ți răspund folosind tot „manualul de istorie” invocat de tine, citește asta:
          https://ro.wikipedia.org/wiki/Gali%C8%9Bia
          În plus aici este vorba despre cum își calibrează Ungaria discursul acum relativ la regiunea în cauză. Mergând pe logica ta, că Galiția și Londomeria aparțineau Austriei, e ciudat faptul că austriecii nu au nicio pretenție astăzi relativ la respectivele teritorii.

          • @Diacriticu – harta aceea e din 1897, e o hartă oficială din Imperiul Austro-Ungar. Wikipedia nu exista în 1897, iar faptul că serverele ei găzduiesc astăzi un .jpg cu acea hartă nu înseamnă că harta e generată chiar de Wikipedia.

            Austria deținea Galiția și Lodomeria în urma împărțirilor succesive ale Poloniei, ea nu poate revendica astăzi acele teritorii.

            Problema reală aici nu e Galiția, problema reală e dezinformarea ta, destinată să antagonizeze aiurea Ungaria. Ungaria deținea integral Slovacia de azi, pe care garantat n-o revendică, plus pantele de sud ale Carpaților, de la Tisa până pe crestele montane, asta se poate vedea pe harta aceea. indiferent ce misiune are ong-ul care te-a trimis să postezi aiureli împotriva Ungariei de azi.

        • Cei mai mulți nu am lipsit de la lecțiile de istorie de la scoală, pentru că, in general, am fost copii buni. Sincer, imi aduc aminte de multe lucruri, dar de…Ladomeria… nu.
          Bref.
          Istoria este un studiu de o viață. Bunicul.meu a fost profesor de istorie.

          Mai mult, cere gândire critică și lipsă de pasiune personală. Mergand pe firul istoriei in trecut, ce teritoriu a fost al cui…. e fascinant. Iti poate ocupa intreaga zi de lucru, nu ajungi la nici un rezultat sau la vreo concluzie, dar s-ar putea sa mori de bătrânete învățînd sa citești manuscrise vechi si hrisoave, fără nici un rezultat care aduce beneficii vizibile zilei de azi. (asa cum trecerea ultimei pandemii in istorie va lăsa in anonimat o mulțime de epidemiologiști auto-educati si auto-invatati)

          Ca om obișnuit, fara pretenții de erudiție, mă bucur că pot citi articolele de pe acest site pentru că mă fac să vreau să știu mai mult, mă fac să deschid ochii la ce spun cei ce stiu mai mult.
          Nici nu conteaza parerile personale sau apartenențele de orice fel, care de obicei sunt dominare de sentimente, deci de pasiune personală.
          Poate ca si Domnul Nate are pasiunile domniei sale. Nu stiu. De unde să stiu, că nu mi-e rudă sau prieten.
          Dar ii mulțumesc Domnului Nate pentru că a petrecut timp și efort să scrie acest articol, pentru acei mulți oameni ca mine, care muncim de dimineața până seara in cu totul alte domenii ale acestei societăți umane.
          Mulțumesc.

          • @Elena – în perioada despre care discutăm, Lodomeria nu prea mai exista în realitate, însă așa rămăsese denumirea oficială a statului, Regatul Galiției și Lodomeriei.

            Teritoriile acelea erau de fapt partea care a revenit Austriei după împărțirile repetate ale Poloniei. Lodomeria era forma latinizată de la Volodimir (principatul de Volodimir that is) iar orașul Volodimir-Volînski există și în ziua de azi.

    • ..aș adăuga că Orban ar merita un șut în cur, iar la discuțiile cu „ușile închise” pe tema agresiunii comandate de Putin, să fie trimis pe hol la o țigară.. :))

  2. Poate ca pare cam mult la momentul asta ce voi spune dar o adevarata geopolitica si un real castig pe scena mondiala ptr Putin, nu este Ucraina, nu este Nato, nu este Europa. Discursul asta e o papusa ruseasca impachetata.
    Lupta este pentru controlul resurselor iar resursele care te pun la masa celor mari sunt in orientul mijlociu, acolo unde occidentul a esuat cu fiecare ocazie.
    Putin si Erdogan s-au inteles peste tot unde au avut interese comune: Armenia, Siria, etc.
    Erdogan cumpara echipament rusesc, construieste un canal cadou ptr Rusia…
    Zona este plina de state vulnerabile sau cu suport din partea Rusiei: Siria, Liban, Irak, Iran, etc.
    Razboiul la scara mare pentru resurse, prezis de futurologi si strategi, a inceput.

  3. Dictatura lui Putin are frica de democrație.
    Cu cat e mai aproape de mama Rusia , cu atât riscul problemelor interne e mai mare.
    Ca urmare , Putin vrea o zonă tampon in jurul Rusiei.
    Tari teoretic independente dar direct subordonate Kremlinului. ( vechea teorie a lui Brezniev privind independența limitată pentru țările socialiste europene )
    A reușit cu Bielorusia , Armenia , Georgia, lipsea Ucraina unde după euromaidan , rusofilii au încasat o înfrângere .
    Cum regimul putinist nu mai are ce oferii pentru traiul de zi cu zi a cetățeanului de rând și ca dovada a supremației sale economice și financiare, a rămas unica alternativa . Armata , arme , războaie. De la Stalin încoace a fost mereu așa.
    Intervenția în Ungaria , Cehoslovacia , Afganistan , Georgia și acum Ucraina.
    O sărăcie multilateral implementată dar susținută de represiune, teroare și arme. Inclus nucleare.
    Doar Putin și doar clica lui au declarat oficial că cine se amesteca in Ucraina va suporta un experiment niciodată realizat in Europa.
    Deci atac nuclear. Că in rest am avut parte de toate.
    Cu așa amenințări , e absolut clar că respectivul e dus rău cu pluta.
    Iar după Ucraina va pretinde să apere rușii oropsiți din Transnistria. Tot cu tancurile. Va pretinde protejarea armata rusă a țărilor baltice ( așa leagă terestru și Kaliningrad cu patria mumă.)
    Planul asta e pregatit de foarte mult timp. Mereu modificat în baza situației.
    Destul de amintit reuniunea NATO de la București când niet rus a împiedicat intrarea Ucrainei și Georgiei în organizație.
    Vrea înapoi cordonul de siguranță creat de Stalin prin țările socialiste.
    Inclus Romania.
    Nu vine oprit în Ucraina ( indiferent cu care preț) vor urma alții . Rând pe rând , pas cu pas.
    Multi in Ro au uitat „fericirea” partidului unic, bunăstarea sărăciei , cenzura și justiția de ornament.
    Aveți PSD pregătit să va reaminteasca toate acele binefaceri.

  4. Putin are 70 de ani – facultatile sale mintale dintotdeauna nebanuite nu-l mai ajuta ca la 40 de ani, sa fim seriosi.
    Daca cade Putin, tot statul rus actual se destructureaza, deoarece NU are niciun inlocuitor.
    (va fi oleaca de HAOS la fel ca in anii 90 – tot americanii si europenii vor alerga pentru ca armele nucleare, submarine si altele, sa nu ajunga pe mana teroristilor, iranienilor, coreenilor, srbilor…)

    TU cat de departe ai privi la orizontul celor 70 de ani, domnule Nate, la ce te-ai gandi la varsta a treia cel mai mult?

    Concl.:
    Statul rus actual nu are niciun viitor – nici macar prin Siberia!
    https://www.youtube.com/watch?v=f9X1C7pTu-M

  5. Nu va suparati, dar cred ca ati publicat acest articol mult prea tarziu. Era valabil inainte de 24 februarie 2022.

    Putin priveste acum spre: latul franghiei lui Saddam, gaura de soarece a lui Ghaddafi, helicopterul & gloantele lui Ceasca, glontul lui Hitler. Sunt singurele variante pe care le mai are. El ce-o sa aleaga – cianura? Ca sa ramana si el cu ceva unic, in istorie, ca de impaiat, asa cum isi doreste, alaturi de Lenin, nu cred ca mai poate.

    A reusit, depasindu-l in perfomanta chiar pe Hitler, sa coalizeze toata Planeta impotriva lui, a invadatorului rus si in sprijinul Urainei, la o scara nemaivazuta pana acum, a devenit bataia de joc a tuturor, toate institutiile Rusiei si ale Belarusului (singurul aliat in teren, pe care il mai are) sunt TINTE ale inteligentei si nu ale fortei pumnului, „mareata” armata a F.R. este o armata de stransura, bazata pe mercenari cu instincte de criminali si ramasa in pana prostului, institutiile Federatiei sunt penetrate de hackeri amatori (deocamdata, ei doar se joaca…, profesionistii adevarati cred ca le-au luat prizoniere, in tacere), dar mai ales, cel mai grav lucru pentru el, personal, si-a pus oligarhia in cap, atinsa de confiscarea activelor si blocarea fondurilor, oriunde in lume. Ca de izolarea cvasi-totala a Rusiei, in nebunia lui si a celor cativa din jurul lui, ca Medvedev, nu-i pasa. De altfel, oligarhia a transmis deja semnale ca e pregatita sa renunte la el, prin fiicele miliardarilor, iar moartea de acum cateva ore a sefului Gazprom, in garaj, arata ca acestia au facut primele miscari si Putin incearca sa-i tina in frau, „sinucigandu-i”.

    Intrati, de exemplu, pe Twitter, accesati postarile Anonymous, hastagurile care sustin Ukraina si il tot „reguleaza” pe Putin, personal, nu Rusia, si veti vedea tzunamiul care-l va matura.
    Este total compromis, este bataia de joc a unei lumi intregi, de la asediul tuturor tarilor, parasirea lui de catre „aliatii” pe care se baza (cum este Kazahastanul, pe care „l-a eliberat” acum cateva saptamani), pana la oamenii de pe strada si mintile stralucitoare care-l hartuie pana la distrugerea completa.

    De cealalta parte, vedem o solidaritate de proportii fantastice cu Ukraina, o trezire la realitate a Occidentului si o hotarare ferma de stopare a oricaror ambitii de expansiune rusesti. Mai mult, Putin ingroapa Federatia Rusa. Iar, daca pana mai ieri, ar fi putut obtine o federalizare a Ukrainei, o neutralitate si securizare a culoarului catre Crimeea, acum nu cred ca se mai poate.
    Razboiul ala fulger si victorios, pe care il tot scrasnea in dintii falsi, a luat-o la vale si exact in directia opusa.

    Putin nu mai poate reprezenta Rusia sub nicio forma, a compromis tintele politice si teritoriale pe care Rusia si le propusese, el personal este redus la o caricatura care si-a pierdut mintile, rujata, fardata si fu**ta de miliarde de oameni, spanzurata in strada peste tot in lume – va fi indepartat cu forta, de ai lui.

    Din pacate, cred ca inlaturarea lui va dura si va dura si razboiul, pentru ca tratativele de pace, care vor veni cu siguranta, trebuie duse cu oameni responsabili (macar mintal, nu ca el), recunoscuti de Occident.

    PACE!

    • Nu-i nici o problema nu putin conduce rusia, el e de fatada. Sunt mafiile economice si cele politice, toate obladuite de servicii. de acolo ies eoricand un alt cap al hidrei. hidra de la Lerna nu traia in mijlocul cetatii, ci in mlastini nauseabonde. acolo putea ea, era elementul ei. rusia nu poate exista fara imperiul inchegat prin exterminarea tuturor triburilor de la volga la pacific. nici denuntand crimele comise de ea in sec al XX-lea. pentru rusi, ele sunt inexistente. veteranii, cati mai raman, umbla cu medaliile pe ei, mandri. copiii si nepotii sunt mandri.
      ce sa ses chimbe odata cu disparitia unuia sau a altuia ?

  6. Presedintele Putin a spus in clar : nu am avut incotro si am fost pusi cu spatele la zid . Pe rind Presedintele , nou ales , din SUA, a spulberat toate incercarile rusilor de a obtine avantaje in Europa fara razboi . Toti cei care se presupunea ca nu vor putea pierde puterea , in tarile lor si care erau favorabili politic si economic unor influente rusesti , au pierdut partida . Aliantele imposibile , facute in vederea cistigarii alegerilor ,au inlaturat si vor inlatura , in continuare , pe favoritii Moscovei .Rusia nu a mai avut ce face , se vede clar cum toata vina este indreptata , de catre Putin , asupra Americanilor ce pregateau trupele ucrainiene pentru un conflict armat probabil si posibil . Capacitatile miltare americane la granita Rusiei nu puteau fi acceptate de catre Putin . Uniunea Europeana a incercat „sa tina cu dintii” de pacea mult visata dar invazia neasteptata , imposibil de acceptat pentru cineva rational , ca si comoditatea data de bunastarea europenilor au prelungit ,acum se vede ca a fost o greseala , ceea ce acum deja se intimpla .Europenii trimitacum ajutoare ,arme si munitie, medicamnte si bani si impreuna cu SUA sprijina , ca un intreg , Ucraina .Rusia a sperat la obtinerea unui razboi fulger acolo unde ea va fi primita cu flori si urale de catre mai toti etnicii rusi locuitori ai Ucrainei .Florile si uralele , atit de dorite , s-au transformat rapid „in ciulini si scaieti agatati de gitul invadatorilor ”ca si aparitia rapida a oprobiului intregii omeniri ce acum condamna agresiunea . Biden a unit total NATO si toate tarile din NATO (pina si rebela Ungarie a lui Orban a cedat si a acceptat , poate cu lacrimi in ochi stiind ca pierde si el partida alegerilor ) , toate deciziile UE .Franta lui Macron (va cistiga alegerile )a inteles ,cea dintii ,jocul si imediat a anuntat trimiterea de trupe si armament in Romania . Curind au urmat si altii si jocul inca nu s-a incheiat .Biden a adus linga el si toate celalalte democratii ale lumii a facut ca UE , ba chiar si Germania , sa treaca cu bagaje cu tot la remorca SUA .Acum nimeni nu mai poate sa se pozitioneze linga Rusia .Mai exista niscaiva dictatori sau chiar un fost sef de stat ce ar parea ca admira„ intelepciunea lui Putin” dar si aici totul este pierdut . Natiunile lumii au acum un singur idol si il numim pe atit de„ paminteanul ”Zelenski . Indiferent ce se intimpla in Ucraina , in fata istoriei , Zelenski a cistigat .O vorba draga mie si mereu repetata imi zice cum si daca va cistiga Rusia tot a pierdut .Indiferent cit de puternic esti si cit de indiferent ai privi lumea nu te poti scula dimineata cu imaginea pe care singur ai aratat-o lumii intregi .Totul doare .O mie de riuri repezi sau o suta de ani de pace, viitoare, nu vor sterge ceea ce s-a intimplat si inca se intimpla .Lacrimile mamelor si ale copiilor , bombardarea civiilor nevinovati ,chiar in mijlocul Europei, vor face ani de-a rindul inconjorul ecranelor lumii .

  7. Cei 150.000 de militari mobilizaţi pentru a invada Ucraina sunt insuficienţi pentru a o menţine sub control după război şi foarte greu de plătit, pe termen lung, fără un ajutor pe care ucrainienii, pe bună dreptate, vor refuza să îl acorde. În România au fost circa 42.000 de militari sovietici în anul 1958, când Hruşciov a anunţat că îi ia înapoi în URSS. Puteţi compara dimensiunile celor două ţări, dacă doriţi. În plus, revoluţia tehnică în domeniul militar nu poate înlocui prezenţa fizică a cizmei ruseşti în spaţiile dorite de dictatorul de la Kremlin.

    • Parțial de acord cu dvs. dle lt.col(r). Cu 150 mii de soldati, mulți din ei se pare slab instruiți, nu poți acoperi mult timp un front cu adâncimea si lățimea intregii Ucraine, dacă rusii nu pun mana rapid pe resursele locale pt. a-si asigura liniile de aprovizionare. Putin stie asta, de unde si nervozitatea crescută de care dă dovadă, pt. că situatia în teren nu corespunde cu planul initial. În acest context, nu mă miră deloc faptul că acum a activat alerta nucleară pt. a suplini tehnic lipsa cizmei în teritoriu cum spuneati dvs. Din păcate asta mă face să cred că de data aceasta rusii nu mai joacă un poker mincinos incercând să blufeze. Cred că tensiunea actuală se apropie de cea din octombrie ’62, din timpul crizei rachetelor din Cuba. Si atunci ca si acum, cu toata bateria de analisti si strategi, Washingtonul a fost initial foarte naiv si surprins in ce priveste comportamentul agresiv si de neînteles al Moscovei. Numai că atunci, desi impresia artistică generală era la final că Hrusciov a fost umilit (a plătit de altfel apoi pt. asta) si că URSS a pierdut, de-abia mai târziu s-a aflat ca dealul făcut de Kennedy a fost retragerea rachetelor Jupiter din Turcia. Acum, când omuletul de la masa albă de 7 metri s-a asezat cu valiza cu buton rosu pe genunchi, mi-e teamă că SUA vor trebui -din păcate- sa facă din nou o concesie si să vină cu o ofertă la schimb. Prima va fi că NATO nu se va mai extinde spre est, asta la modul sigur. Rămâne de văzut cât se va rezista presiunii psihologice aplicate de triumviratul Putin-Lavrov-Soigu si cât de solidară si operativă va fi realmente alianța în zilele următoare. În caz că Putin va auzi un scârțâit si un tremur în structură, oricât de slab ar fi el, tare mi-e teamă ca va obtine un bonus si acum dealul va fi, ca si in ’62, retragerea scutului antirachetă din Polonia si România. Chit că se va face mai târziu si nu în mandatul lui Biden, si se vor invoca atunci alte motive pentru a explica aceasta miscare strategică. Eventual o înrăutațire a situatiei din Pacific si o Chină tot mai agresivă cred că i-ar ajuta la țanc ca să salveze fața. Sper să mă insel. Cu respect pentru toată munca dvs.

      • Ieri dimineață am scris despre ce s-a întâmplat la începutul anului 1962, gandindu-mă la criza cubaneză din același an. Nu știu când va fi publicat materialul. Aș dori totuși să intervin mâine după-amiază și să adaug opinia lui Rodin Malinovski despre armamentul nuclear sovietic și principiile coexistenței pașnice.

    • Nu exista in istoria moderna un exemplu de ocupare cu succes a unui teritoriu atat de mare si o populatie atat de numeroasa. Tarile baltice (de tarile socialiste nici nu mai vorbim) au fost ocupate 50 de ani si tot n-a fost suficient. Americanii au pompat mii de miliarde in Irak si Afganistan, cu rezultatele pe care le stim. O victorie militara nu poate aduce absolut nimic, in afara de cheltuieli pe care Rusia nu le poate sustine.
      Din pacate aceasta decizie ridica un enorm semn de intrebare asupra sanatatii mentale a comandantului suprem rus. De ce ar porni un razboi care nu poate aduce niciun fel de castig? Din contra, sustinerea pentru NATO in Ucraina era la limta. Cu propaganda bine tintita si santaj pentru tratatele obligatorii de buna vecinatate, se putea amana zeci de ani, poate chiar la nesfarsit (ca in Moldova). Acum probabil e peste 90%, iar Ucraina e pierduta pentru Rusia pentru totdeauna, in pofida legaturilor culturale si de sange, si a milioanelor de familii mixte.
      Acest razboi este similar mitingului din 21 decembrie al lui Ceausescu. Orice om in deplinatatea facultatilor mintale ar fi anticipat nu doar inutilitatea, ci si efectul contrar. Si aici e marea problema, acest om are la dispozitie butonul nuclear.

  8. Foarte pertinente concluziile, nu mă gândisem la urgența determinată de alegerile din unele state. Și, ca să nu siluim limba română, vă rog să înlocuiți „emergența deplasării” cu urgența… Știți ca în DEX emergent înseamnă altceva.

  9. Efectele tuturor tratelor de pace de dupa 1944 isi arata efectele. Dar si destramarea fostei Uniunii Sovietice, dupa 1991. Cu anul 2014 si ocuparea Crimeii, liderii UE si SUA trebuiau sa ajute intrarea in Nato si UE a R.Moldova si Ucrainei. La masa tratativelor, Transnistria de drept revenea Ucrainei si granita era clar pe Nistru. Armata 14 rusa pleca de acolo. Apoi se realiza si recunoasterea minoritatilor din Ucraina in teritoriile care nu i-au apartinut niciodata dar care se vrea repede ucrainizate. Nu s-a facut nimic, toti liderii europeni s-au multumit cu gaze, petrol rusesc, au facut investitii aducatoare de profit, i-au acceptat pe oligarhii rusi iar acum dau sanctiuni. V. Putin s-a pregatit de ani buni si va merge pana la capat iar Ucraina va deveni o Siria europeana, distrusa teritorial si economic.

  10. Apreciez expunerea evenimentelor actuale din acest articol. Trebuie sa tinem cont de multitudinea de aspecte ale jocului geopolitic: economic, mediatic, ideologic si forta militara bruta. In cazul in care se ajunge la acesta din urma, istoria recenta releva ca balanta puterii este inclinata spre tabara celor care utilizeaza cu succes tehnologia viitoare.

  11. Într-un comentariu anterior afirmam ca Putin nu joaca șah, ci poker. Cum el ridica miza la fiecare joc rezultatul prezis de teoria statistica (gambler’s ruin) este ruina Rusiei.

  12. „Tocmai de aceea, Ucraina aflată în luptă este despre Europa și despre viitorul securității în Europa…”

    Foarte probabil comentariul meu nu va fi publicat. Dar…

    Vladimir Putin tocmai a ordonat ca arsenalul nuclear ”de descurajare” să fie pus în alertă ridicată. Este un risc cu totul irațional asumat de un om care dorește să transmită lumii că nu știe să piardă. Iar atacul asupra Ucrainei este reflectarea dorinței lui Vladimir Putin de a rămâne, cu maximă determinare, în istorie drept cel care a repoziționat Rusia pe harta puterilor globale.

    Pe de altă parte, nu sunt foarte sigur că Președintele Zelenski are dreptate. Atitudinea sa duplicitară (în privința Acordului Minsk, spre exemplu) a pus într-o poziția delicată negociatorii occidentali.

    O atitudine la fel de greu de înțeles a avut-o Președintele Zelenski și când a vorbit, cu câteva zile în urmă, despre România.

    Or, în acest context, nu este foarte sigur cât de mult din determinarea Ucrainei în lupta contra invadatorilor este legată de aspirațiile către valorile europene și cât este consecința manifestării unui naționalism care este fundamental anti-european (a se vedea politica ucraineană privind minoritățile etnice, spre exemplu).

    • Cand ai in coaste Rusia, e cam greu sa nu devii nationalist. Iar lupta impotriva unui invadator este strans legata de perceptia aceluia ca fiind o forta anti-nationala. Mai ales cand invadatorul spune despre tine ca nu ai dreptul la existenta. Este imposibil sa nu devii nationalist, chiar daca in veac nu ti-a trecut asa ceva prin cap.

      ===

      Exista o plaja larga pe care nationalismul se manifesta chiar si in UE. Sa notam aici unicitatea limbii franceze in Franta si politica de asimilare dusa fata de basci si bearnezi – desigur blanda si desigur relaxata in ultimii ani. Sau sistemul autonomias al Spaniei care reuseste sa satisfaca multe porniri nationaliste – dar evident ca nu pe toate – a se vedea Catalunya. Nimeni nu a interzis partidele nationaliste sau chiar cu aplecare fatisa spre nazism – stim. Sunt multe exemple de acest fel.

      Numai ca exista un cadru democratic, iar acest cadru democratic nu s-a format in 2 ani, ci in multe decenii. Ar fi incorect ca Romania sa se astepte ca Ucraina sa se poarte mai bine in acest domeniu decat democratiile avansate. Nici cea mai frumoasa fata din lume nu poate da decat ce are :-).

      Pana la urma, apartenenta la UE si la NATO este o decizie primoridial (desi nu exclusiv) – politica.

  13. In sfirsit, s-au trezit nemtii. E prima data, de multi ani, cins sunt de acord cu discursul unui politician neamt. Scholz baga 100 de miliarde in aparare.
    Nu stiu daca nu e prea tirziu, nu stiu daca banii pot rezolva ceva atunci cind n-ai resurse, n-ai energie, nici oameni nu mai ai, dar e un gest. Din pacate nu a mers pina la capat, ar fi trebuit sa-i scoate pe verzi inafara legii, acestia sunt adevaratii vinovati, panselutele astora l-au incurajat pe Putin. Sa nu mai spun de Ursula

    • Nu am facut un calcul exact, dar din momentul in care DE aloca 2% din PIB pentru inarmare, urca vertiginos in clasamentul cheltuielilor militare, pe tari.
      Nu cred ca doar zgarcenia i-a impiedicat sa ridice nivelul la 2% (poate le-a convenit, totusi sa nu arunce banii pe ferastra, desi 2% un procent „modest”… din cat?) cat reticenta pentru ceea ce inseamna reinarmarea Germaniei.
      Cred ca multora li se face pielea de gaina la gandul ca Germania redevine cea mai mare putere militara a Europei …

    • Păi Scholz a spus că investește și în regenerabile, cum să-i scoată pe verzi în afara legii? Nu i-au trimis ăștia panseluțe lui Putin. Scholz in persona s-a așezat cu sceleratul la masa aia lungă. Annalena l-a lăsat fără replică pe Lavrov.
      Când e vorba de înarmare, doriți ca lucrurile să fie împinse, promovate, subvenționate. Când e vorba de regenerabile, doriți dimpotrivă ca ele să fie frânate, demonizate, uitate. Iar asta deși tot nemții ăștia care „s-au trezit in sfârșit” au numit energia astfel obținută „Freiheitsenergie”. De ce diferența asta de abordare? De ce, când e vorba de unelte pentru omorât, vă gândiți la viitor, când e vorba de unele pacifiste, vă gândiți la trecut?

      • @Alina.a
        Subscriu concluziilor si nedumeririlor dvs. Nici eu nu inteleg „diferența asta de abordare” mai ales ca este exact, dar exact, in sensul dorit de catre cei care „Când e vorba de înarmare, doriți ca lucrurile să fie împinse, promovate, subvenționate.”. Adica regenerabilele contribuie la autonomia strategica a UE. Dar oamenii astia privesc prea ingust conceptul de autonomie strategica crezand ca vizeaza doar aspectele de ordin militar si tremurand la ideea ca nu care cumva sa ne certam cu our friend from across the pond.
        Macron, cel desconsiderat teribil pe-aici, a argumentat f.bine ca este in INTERESUL Europei ca stiintific, industrial, agro-alimentar si militar UE sa devina autonoma/stapana pe deciziile ei. Dar e imposibil sa-i faci pe oamenii astia macar sa reflecteze la astfel de abordari.

        Acestea fiind zise cred ca e bine sa comentez putin epitetul de „scelerat” la adresa lui Putin. Da, in sensul strict al DEX, i se poate aplica desi nu avem pana acum argumente hotaratoare in acest sens. Dar trebuie sa va informez ca nebun, paranoic, dement nu e deloc. Din tot ce se intampla rezulta ca razboiul/agresiunea din UKR este planul unora care stau f.bine la capitolele referitoare la pregatirea unor actiuni la nivel strategic.
        Iar chestiunile astea sunt extraordinar de dificile atat la politic cat si pe plan operational. Rezultatele recente ale razb.din Irak, Afganistan si Siria ne arata ca nu e deloc suficient sa fie disponibile cele mai moderne mijloace, cei mai multi bani si coalitii militare serioase.
        Problema cu Putin asta e: nu e nebun. E rece, calculat, metodic, rabdator si f.decis.

        • @JB, da, acesta este și semantica pe care o aveam și eu in vedere când am folosit calificativul respectiv. Tocmai din acest motiv mă îngrozesc și nici nu doresc să caut altele care sa sune mai indulgent.

  14. 1.Intr-o ,,analiza” a situatiei de azi, fostul presedinte Basescu afirma ca UE l-a facut puternic pe Putin cumparind energie si oferind banii pentru inarmarea acestuia.Iar caderea lui nu poate fi oprita fara a opri resursele financiare necesare actualului statut de putere militara.
    Analistul in cauza – care n-a inteles inca dezastrul economic produs Romaniei prin distrugerea in 2007 a PNLiberal, care avea in obiectiv ,,Programul de dezvoltare economica 2006 – 2012″ al PM Tarceanu – greseste si acum in evaluarile sale ,,economice”!
    2.Statul rus actual nu este unul unitar etnic si teritorial si s-a format in cei 4oo de ani de cuceriri ale imperiului tarist, fiind ,,tinut” laolalta, numai prin puterea militara si politieneasca a statului.
    Dupa caderea comunismului, URSS-ul format in acelasi mod s-a dezintegrat rapid, Rusia raminind cu zecile de etnii, culturi si religii, din care unele au cautat sa devina independente, dar aceste procese au fost blocate militar.Exemplele clasice sint Cecenia, Georgia, etc.
    Exemplele de acest tip din Europa sint fostul imperiu austriac de pina in 1918, iar mai recent fosta Yugoslavie si chiar Cehoslovacia!
    Daca Eltin nu dadea fraiele puterii lui Putin sau urmasul era la fel de ,,moale” politic, pina azi statul rus suferea o implozie, pina la dezmembrare.Iar in locul rusilor, astazi aveam vecini chinezi!
    3.Logica acestei analize nu este absoluta si nici ,,morala”, in Cecenia si alte parti carnagiul si inabusirea singeroasa a miscarilor de libertate sint reale si inafara oricarei motivatii strategice.Cu toate acestea, adincind analitic situatia Rusiei ,,imperiale” pe care n-o poate tine unita decit dictatura lui Putin, actiunile sale trebuie vazute si ca fortuite.
    4.Nu sint avocatul lui Putin, dar UE si SUA trebuie sa aiba in vedere si aceasta ratiune a actiunilor sale.Aceasta intelegere este de natura sa nu-l oblige ca in calitate de ,,pavaza” unica a statului rus, sa recurga la mijloace extreme pentru a apara, ceeace ,,democratia” clasica n-o poate face: unitatea unui stat artificial, creat si tinut ca atare numai cu forte politienesti si tip KGB.
    Parcursul catre extrem al sanctiunilor si sufocarii economice a Rusiei, poate avea acelasi rezultat ,,mondial” ca in Germania, care l-a adus la putere pe Hitler.
    In cazul de fata insa, clacarea economica si dezintegrarea statala sub presiunea si ca ,,ocazie” pentru ,,supusi” de a iesi din statul rus, lasa locul liber adevaratului dusman politic si competitor economic al SUA si UE: China COMUNISTA!
    Asa ca mai incet, cu ,,pianul Rusia-Putin pe scari”, altfel in locul lor vom avea hegemonie mondoala chineza.Iar ca ,,vecini” pe insula Serpilor pe chinezi, care nu stiu daca NE vor mai vinde si la ce PRET produse minerale si energetice, asa cum au facut-o pina cum rusii…
    5.Istoria a dovedit ca nu pot exista si nici sustinute dusmanii ,,absolute”, chiar daca de nevoie sintem temporar intr-o situatie ca cea de astazi.Lasata in pace, Rusia va parcurge ,,revolutia industriala” si economica pe care n-a realizat-o Gorbaciov si nici Putin, care de voie de nevoie a mai privatizat marile industrii, dar etapa urmatoare a reindustrializarii urmeaza de abia de acum.
    Abia dupa aceea se va forma o clasa mijlocie ,,liberala”, care volens-nolens va respecta regulile istoriei: libertate economica si apoi politica, Rusia avind nevoie de cca.20 de ani pentru acest parcurs, care nu trebuie blocat din ratiuni strategice pe scurt termen…
    prof. Caliman I. Eugen
    -analist economic independent-

    • D-le,
      comentariul dvs.in sensul Scolii realiste din rel.internationale si geopolitica este de apreciat. Aduce in discutie si alte aspecte ale „problemei”. Cumva si discret chiar autorul art.aminteste ca „Predilecția lui Vladimir Putin pentru puterea militară rămâne ancorată teoriilor clasice, unde utilizarea forței reprezintă o soluție acceptabilă, iar statele în calitatea lor de actori raționali dezvoltă […] politici bazate pe decizii calculate cu scopul de a-și maximiza valoarea și beneficiile rezultatelor urmărite. […]putem deduce că Moscova avea calcule bine făcute înainte de a porni un război formal împotriva Ucrainei.”

      Dar vreau sa ating pct.1 al coment.dvs.
      Imi face impresia ca il apreciati pe Tariceanu. Sincer va spun ca e o tragica eroare. El and his buddy Patriciu a.k.a.Paturiciu vehiculau niste chestiuni ec.din care rezulta ca nu inteleg NIMIC din ce e aceea economie. Nimic!
      Sa ma scuzati dar vajnicul Patriciu a fost, efectiv, improprietarit de statul Ro.cu Petromidia (si nu avem spatiu aici ptr.detalii). A promis, in scris, ca va plati datoriile restante ale Petromidia. Dupa care a continuat acelasi sistem care a dus la datorii si mai mari, a recuperat o creanta a Ro.direct in propriul buzunar si in rest a falimentat orice afacere pe care a inceput-o. Zero!!!
      La momentul fericitei sale disparitii, ptr.Ro., averea era pe la 200 mil.$. De la minimum 2 mld.$ pretul vanzarii Rompetrol. Dar ne dadea lectii de ec.pe la tv. Incredibil.

      Incepuse criza din 2008 si Tări ne spunea la tv. (auzit de mine live and loud) ca „romanii ar trebui sa cumpere acum proprietati in US unde, din cauza unei crize financiare care pe noi nu ne priveste si atinge, preturile imobiliare au scazut f.mult”…. Mi s-a facut rau. Romanii, la sugestia prim-min.trebuiau sa se lanseze in speculatii internationale, etc. Ca si aveau de unde.
      Tocmai incepusera primele valuri ale crizei datoriilor Greciei si Tări spunea la tv. (citez din memorie) „nu inteleg de ce Ro.sa ia calea unei dezvoltari precum a DE, DK, NL, etc si nu precum a Greciei, care, uitati-va ca a ales o cale alternativa si ce bine e….. Noi suntem apropiati cultural si civilizational de Grecia si greci. Vedem altfel lucrurile decat nordul Europei !!!”
      Inchipuiti-va asa ceva!! Greu de calificat. Aceasta persoana a fost prim-ministrul Ro.
      Pai Basescu, cu toate defectele lui, este la 100 de clase peste Tariceanu.

    • Referitor la punctul 5 din argumentatia dvs. Sa nu uitam ca popoarele Rusiei precum si ale tarilor din Asia lovite de ciuma rosie, au trecut de la stadiul de cvasifeudalism cu mujici si tarani servi legati de mosii direct la comunism, ramanand tot un fel de servi, dar in colhozuri sau in marile combinate industriale. Acolo nu s’a dezvoltat niciodata un middle class care sa asigure coloana vertebral-cerebrala a natiei din punct de vedere economico-social, cu un nivel al conștiinței democratice si al culturii civice suficient de ridicat. Iar constituirea acestei coloane intr-un parcurs de 20 de ani, hum, sa-mi fie iertatà comparatia dar sunà cam ca o previziune à la Brucan. In ce priveste punctul 4. Haideti sa fim seriosi totusi; niciodata spatiul geografic ocupat de Rusia, chiar si lipsità fiind de celelalte apendice si teritorii complexe din punct de vedere demografic, unde nu sunt majoritari rusii, nu va fi umplut de valul sino-asiatic. Sunt mult mai interesati militar si strategic de Taiwan, de Marea Chninei de Sud, de Pacific, si de tot ce mai vreti dvs primprejur pe la ei pe-acolo. Pentru restul, pe viitor i-as vedea mai degraba tentati sa continue proiectia de putere economica si ofensiva de sarm gratie investitiilor locale, pentru obtinerea unui bazin cat mai larg de resurse de materii prime, inceputa de ceva timp pe directia Africii si mai nou spre America de Sud si Afganistan

  15. Când vorbim de Europa și de viitoarea înarmare, respectiv de Rusia și de actualele ei arme și armată, nu putem constata decât că Rusia este singurul motiv pentru care vom cheltui în neștire bani multă vreme de acum înainte.
    Demența conducătorilor ruși din ultimele sute de ani ne provoacă doar cheltuieli inutile. Că UE are de unde și că Rusia se ruinează singură, nu contează.
    Dar dacă tot vorbim de un joc la nivel geopolitic, ar fi indicat ca măcar 20-30% din banii alocați să se ducă către propagandă pentru poporul rus ca să iasă din starea actuală și să se termnie nebunia.
    Transformarea Rusiei din formatul țarist și sovietic prin dezmembrare într-o serie de țări cu adevărat independente și democratice și care să dorească să adere la principiile europene este singurul joc pe termen lung al UE cu adevărat important de câștigat și care să ofere acces Europei la Pacific și să blocheze orice intenții de expansiune teritorială a Chinei.

  16. Rusia prin actiunile sale din ultimii 50 de ani se duce singura spre cei 10 km² in jurul Kremlinului. Cu atit va mai ramane la sfarsitul acestui deceniu.
    De ce? Pentru ca la Kremlin a ramas scris cu litere de aur
    „Vecinii nostri sunt prosti, tot teritoriul lor este al nostru!”
    Aceasta logica functioneaza de sute de ani in mintea oricarui locatar de la Kremlin indiferent cum e vopsit gardul afara
    Ce a facut in Cecenia acest individ numit Putin va incerca sa faca si in Kiev. Adica masacru!
    Daca ipotetic maine noi pamantenii emigram in masa catre Marte si i lasam pe ruși stapani pe tot Pamantul , sigur vin dupa noi. De ce ?
    -pentru ca ei au nevoie de restul pamantenilor nicidecum pamantenii de rusi
    -acesta este spiritul poporului rus , „Daca astia pleaca, noi de unde mai furam?” Cum credeti ca a ajuns Rusia statul cu cea mai mare suprafata? Furand de peste tot, nu e natiune care are granita cu Rusia care sa nu fi avut un diferend teritorial macar in ultima suta de ani!
    Poate ca nu raman peste 3 zile/3 luni/3 ani cu doar 10 km² in jurul Kremlinului dar asta va fi soarta lor. Pur si simplu lumea in ziua de azi vede prosperitatea in urma muncii depuse, pe cand la Kremlin toata lumea vede prosperitate prin furt de la vecini.

  17. Stimate
    JB,
    Fara indoiala ca aveti dreptate in ce priveste echipa de ,,potlogari” care a preluat si tine si astazi Romania prizoniera economic si financiar!
    As fi vrut sa fie Basescu ce scrieti dvs., dar din pacate in 2007 a ,,spart” Partidul Liberal, formind PDLiberal ca partid ,,prezidential”, fapt care a condus la ,,aruncarea in aer” a guvernarii Tariceanu – care pina la urma este unicul PM care a construit si ,,incercat” politic un ,,program national de dezvoltare economica”.Torpilat de Basescu,Tariceanu cu partidul ,,rupt in doua”, n-a mai fost capabil sa realizeze ceva, iar mai mult decit atit, PNLiberal s-a ,,impecheat” cu PSDemocrat, situatie care a contribuit la existenta de azi a acestuia si nedemolarea totala.Dupa aceasta incercare de demolare, PNLiberal a pierdut orice ,,cultura a dezvoltarii”, ,,reintregindu-se abia dupa 10 ani in ceeace vedem azi: cu ,,pierderea absoluta a liberalismului economic”, adica a capacitatii idologice si ,,tehnice” de a construi proiecte de tara, cu obiectivul unicei sanse de iesire din criza ,,consumatorista” pe ,,datorie”, respectiv pe imprumuturi financiare lunare de cca. un miliard de lei pe luna!Isi imagineaza cineva ce va fi ,,cu” ,,si” in Romania dupa ce perdeaua de fum a,,virusului” covid (care acopera dezastrul economic) va disparea in vara, iar situatia din Ucraina se va stabiliza intr-un mod sau altul?Ce va aseza Romania ca fundament economic-industrial in locul imprumuturilor financiare masive in anul 2022 si anii ce vin?
    In concluzie, vorbesc despre Romania si PNL ca victime economice si politice ale lui Basescu in 2007, Tariceanu fiind ceeace nu-l prea stie nimeni, afara de favorizantul aratat de dvs. pentru crocodilii care au inghitit si apoi falimentat economia de stat…pina la dezindustrializarea absoluta a tarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Nate
Silviu Nate
Silviu Nate a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate. Este conferențiar universitar dr. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, fiind totodată directorul Centrului de Studii Globale din cadrul aceleiași universități și coordonatorul programului de licență Studii de securitate. Preocupările sale directe vizează elaborarea analizelor și construcția documentelor de recomandări strategice dedicate spațiului Mării Negre și securității euroatlantice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro