duminică, noiembrie 28, 2021

Este cineva acolo? Din nou despre situația de la Radioul public din România

Viața angajaților din Radio România a devenit insuportabilă, iar atmosfera irespirabilă. Oamenii se gândesc să se pensioneze anticipat, să se retragă și mai mult în spațiul, cât de cât securizant, al propriului cămin, al propriei familii, al propriului grup de prieteni siguri, acela din ce în ce mai mic, să se ducă să se trateze de nevroză, depresie și altele. Dar ce se întâmplă de fapt acolo? Se întâmplă atât de multe, ca și în toată România de altfel, că nu mai nimeresc ce să povestească întâi. Ca atunci când, de atâta frustrare, gura prin care să iasă articulat în cuvinte tot năduful pare prea mică și nu mai ies decât cel mult oftături și suspine.

Astfel, de când s-a schimbat conducerea, o comisie – competentă, cum altfel, din moment ce în fruntea ei se află un fost angajat de la Radio Romantic? – a venit să le controleze vocile, dacă nu sunt răgușite, îmbătrânite, neclare, fiindcă, vezi Doamne, s-au plâns ascultătorii că nu le prea mai aud. Nu-i nimic că cei tineri veniți îl confundă pe Claudio Abbado, recent dispărut, cu Claudio Arrau, născut acum vreo 111de ani, că mai toate vocile clare de la Cultural pocesc pronunția acelor nume franțuzești fără cunoașterea cărora nu iei bacalaureatul, cum ar fi Rimbaud. (Chiar, un test ca acesta i-o fi venit cuiva în minte să introducă, mai degrabă decât unul de voce, fiindcă sunt în lume mari redactori, prezentatori, realizatori, cu voci rârâite, răgușite, peltice și tot ce vreți, pe care nici prin cap nu-i trece cuiva să-i dea afară ”la cererea oamenilor muncii”). După povestea cu controlul vocilor, cuiva i-a venit ideea grobiană să nu se mai anunțe la sfârșitul sau la începutul emisiunii, cine trudește în regia de emisie. Și ca să fie treaba treabă și să nu mai aibă cine să le apere și acestora drepturile (la spor de toxicitate și radiații, la programul de șase ore, la măriri de salarii, prime și gratificații, deși o comisie de expertiză de la Medicina Muncii a constatat de mult incidența cancerului mamar și ovarian în profesia regizoarelor de emisie).

Liderul sindical Adrian Moise, cel dat afară, chipurile fiindcă denigrează imaginea Radioului, pentru asta a fost în realitate dat afară: fiindcă a cerut aceste sporuri, în numele celor 600 de salariați care îl trimiseseră acolo să-l reprezinte. Nu e singurul care a suportat consecințele ideii de a-și fi luat în serios mandatul. Un redactor- realizator, Marin Constantin a fost concediat recent sub pretextul că nu a semnat condica. Cazul Teodorei Stanciu se cunoaște deja, grație reputației ei neobișnuite printre oamenii de cultură de care vorbeam în articolul trecut. Oamenii sunt, cum spuneam disperați. La toate soluțiile se gândesc, numai la una nu, și e drept, nici dl. Moise nu s-a gândit, nici Teodora Stanciu, nici, după câte am aflat eu, din șoapte, dl. Marin Constantin: să ia din raftul cu documente de interes profesional Codul Muncii și să citească articolul 8 și art. 39 alineatul 1, referitor la hărțuirea morală la locul de muncă. Ca și Legea 128/1997 și chiar dispozițiile Codului de Procedură Civilă. Sau măcar să se uite pe internet, după o consultație gratuită, ca să afle cum se întocmește o plângere penală pentru hărțuire morală, dacă pe liderul ales ca să le apere aceste drepturi nu au știut să-l apere, la rândul lor, când a fost cazul. Pentru asemenea procedee, intimidări, amenințări, atmosferă ostilă, ar putea câștiga de pe urma șefilor lor bani grei. Recenta scrisoare pe care o atașez mai jos, primită de același lider al sindicatului hărțuit prostește de ditamai PDJ-ul, este o probă inestimabilă în dosarul unui asemenea proces. Fiindcă din câte știu, ca și Teodora Stanciu, dl Moise nu a mai avut de o bună bucată de vreme acces în Radio.

Și totuși, de ce toată lumea tace? Nu întreb, desigur, de ce conducerea Radioului tace. Nu întreb de ce vorbește prin Coriolani Drăgănești, foști colegi ai actualelor victime, ei înșiși persecutați cândva, beneficiari acum ai unor sinecuri, pe care bineînțeles că trebuie să și le plătească într-un fel. Nici de ce tac cei care au primit sporuri, blugi, parfumuri și alte nimicuri, sau au semnat într-o fantomatică listă de semnături rămasă secretă. Întreb de ce tac cei pe care Adrian Moise chiar i-a apărat în Consiliul de Administrație. Nu de ce nu se dau cu capul de zid, întreb, ci pur și simplu, de ce nu spun că omul acesta NU a făcut nimic din ce sunt ei forțați să semneze că ar fi făcut? Suntem în anii 50, când oamenii erau duși cu forța la procesul de la Canal, să asiste siderați cum Coriolan Drăgăneștii strigau MOARTE SABOTORILOR? Nu, nu suntem.

Cine cunoaște, măcar din lecturi, acele vremuri, știe că NU suntem în anii 50. Din acei ani teribili, am cules acum vreo 15 ani mărturia unui fost torționar. Încercând la un moment dat să-l recompensez cumva pentru efortul pe care-l făcea de a se mărturisi, în contracurent cu mama inertă și tăcută a foștilor lui ”confrați”, senini ca pruncii în privința propriului lor trecut, l-am întrebat: Dar vă dați măcar seama că nu ați fost decât o unealtă?

Iar omul, respingând consolarea și asumând oroarea acelui trecut, mi-a spus: Da, am fost o unealtă, dar ce făcea Partidul fără unelte?

A fost lecția cea mai concisă pe care am primit-o vreodată despre maturitate și responsabilitate. Nimeni nu ne face niciodată mai mult decât noi îi permitem să ne facă, nici măcar Partidul acela, care te putea ucide ca pe nimic. Darămite o conducere ilegitimă și incapabilă, a unei instituții publice, într-u stat european, la începutul secolului XXI.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Doamna Jela,
    De ce oare nu scriu si cei din Radio asa ca dvs?
    Tot le e frica sa-si exprime atitudinea?
    Sau e obiceiul de a lasa pe altul sa lupte pentru tine?

    • Nimeni nu vrea sa piarda un loc mai mult decit caldut (in fapt , excelent!) de dragul dreptatii,demnitatii,etc… Asta ii pierde pe romani, nu-si vad decit propriul si imediatul interes . De aceea aici nu se poate contrui nimic pozitiv, nimeni nu ar da nimic de la el pt interesul general,chiar daca acesta ar fi pe termen lung. Si in plus, nimic nu le misca sufletele pierdute, n-au omenie, sint meschini si lasi . Dovada si interesul stirnit de articolele dvs si ale dnei B. Armanca.

      • Cu toate acestea, nu stiu daca dl Moise este chiar exemplul de atitudine corecta, demna si care sa nu fi ajuns acolo prin manevrele consacrate in societatea romaneasca si sa nu fi profitat apoi. Societatea romaneasca bolnava are nevoie de modelle de integritate si curaj pt a fi vindecata moralmente. De oameni ca dl prof. Papahagi de la Cluj.

        • Despera, copiii au nevoie de modele. Adultii au nevoie sa asume, sa raspunda de viata lor, sa-si fie propriile modele si sa se instituie in modele. Aveti ceva a-i reprosa Dlui. Moise? Caci altminteri, comentariul dvs. imi aduce aminte ca prin anii 80, cu Paul Goma nu se solidariza nimeni, fiindca, vezi Doamne, nu avea talent, nu era scriitor, nu scria din imaginatie, ci din inchisori. Aici nu e vorba decat ca un om care a dezvaluit nelegiuri este acuzat ca le-ar fi comis.

  2. Gandul ca poti fi zburat oricand, de la locul de munca! De aceea nu misca nimeni in front. Este mult prea strans latul in jurul fiecaruia. Daca s-ar porni brusc, o „masa de aer cald” pentru a topi (imprastia) ghetarii de la „Polul Nord”, ar fi ceva!

  3. Dna Jela, pareti o persoana care e interesata serios de felul in care merge Radioul. Cred ca cel mai bun lucru ar fi mai intai sa-l ascultati sa constatati singura cum suna si ce treaba buna fac oamenii acestia. Apoi ar trebui sa cercetati si sa aflati adevarul nu sa va luati dupa zvoane. Intrebati cate ZILE pe an avea abiceiul sa vina dl Marin la serviciu si ce facea daca facea; incercati sa aflati cu ce s-a ocupat dl Moise zi de zi cat a semnat condica la Radio si cum aproba bugetul SRR in Consiliul de Administratie si apoi la sfarsitul sedintei, declara greva in fata institutiei. Mai aflati cate sporuri se plateau aiurea si incercati sa aflati daca cineva inclusiv Miculescu, face vreo presiune politica asupra cuiva. Apoi verificati cate institutii media au putut sa-si gestioneze bugetul fara sa fie nevoite sa recurga la concedieri colective.
    Incercati macar .

    • Dna Radulescu, pareti mirata, sau chiar deranjata, ca sunt interesata de cum merge Radioul Public. Sunt interesata, fiindca acolo sunt si banii mei de contribuabil. Mai departe dati-mi voie sa nu va cred, nu numai fiindca ascult radioul si nu-mi mai place, chestiune de gust, marile minti ale acestui neam au disparut de acolo, pur si simplu, stiti si dvs. de ce si daca sunteti multumită ca nu se fac concedieri colective, eu va intreb de ce s-ar face, daca nici macar nu s-au cheltuit toti banii alocati? Etc. etc.

        • ‘etc,etc’… Se pare dna Jela ca nu vreti sa ascultati si opiniile altora care spun ca realitatea de la SRR e mai complicata decit o prezentati dvs din calitatea de contribuabil. Ar fi frumos sa aveti si dubii si atunci sa cercetati mai atent si veti vedea ca situatia este mult mai nuantata. Cit despre modele, nu doar copiii au nevoie de ele , ci si oamenii teoretic ‘maturi’ , dar in realitate debusolati prin manipulare si minciuna. Iar modelele la care ma gindeam nu sint niste ingeri, sau niste papusi in vitrina, sint cit se poate de umani, cu umori, dar pt care cinstea,integritatea si demnitatea nu se tranzactioneaza, oricare ar fi beneficiile. Acesta este si un raspuns la intrebarea legata de dl Moise .

          • Ba da, vreau sa ascult si opiniile altora. La GDS, alaltaieri seara m-am dus in speranta ca vor veni si acesti alțiii si-i voi auzi.
            Nu am inteles insa raspunsul la intrebarea: Ce-i reprosati dlui Moise?
            Și din alta ordine de idei, nu era in discutie in interventiile mele calitatea profesionala a oamenilor care lucreaza in Radio. Era in discutie calitatea umana si profesioanala a celor care ii conduc. Daca puteti, pornind de aici, sustine opinia ca aceasta calitate mai proasta decat a profesionistilor, e de natura sa le permita profesionistilor sa-si manifeste profesionalismul, cred ca opinia aceasta este gresita. Am mai spus ca un director care trimite o asemenea adresa, cu antetul institutiei, o degradeaza mai mult decat orice gest al unui lider de sindicat, pe deasupra inventat. Despre asta as vrea sa aveti o opinie. Adica as vrea sa porniti de la ce am zis, si nu de la ce va imaginati despre capacitatea mea de dialog, dupa ce am schimbat doua vorbe.
            Daca vreti sa vorbim despre cat este Radioul de performant sub o conducere ineptă, opinia mea este negativa, fiindcă eu constat ca la Radioul public aud de doua-trei ori pe zi acelasi interviu; ca realizatorii nu mai aduc oameni ale caror idei sa merite sa fie auzite, adica, poftim, modele,cum facea odinioara; ca ascult stiri culturale despre lansari de carte care au avut loc acum trei luni, care se termină cu : Va asteptam după amiază la Cărturesti!. Toate astea imi spun ca prioritatile sefilor de acolo nu sunt sa le dea voie profesionistilor sa faca la cele mai inalte standarde ceea ce stiu sa faca ci sa se apere de dezvăluirile putinilor care îndrăznesc să le facă. Si, imi pare rau, trebuie sa termin cu etc. etc.

Dă-i un răspuns lui doinajela Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

De-democratizarea regimului politic din România. Interviu cu politologul Alexandru Gussi

Președintele l-a desemnat pe Nicolae Ciucă din nou ca premier, după o criză politică îndelungată. Cum s-a ajuns la această criză și...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro