joi, ianuarie 20, 2022

”Este clar că UE nu poate să fie un furnizor de securitate militară pentru statele PaE, iar contribuția sa la securitate regională trebuie să fie apreciată în altfel de termeni.” Interviu cu Angela Grămadă

Astazi, 15 decembrie, are loc a șasea întâlnire  Parteneriatului Estic ( PaE ), prima după patru ani. Întâlnirea dintre lideri Uniunii și cele șase țări europene Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina a atras mai multă atenție ca niciodată. Este un fapt ce arată creșterea importanței regiunii pentru UE, dar și a creșterii importanței UE în regiune.

Georgia, Moldova și Ucraina au semnat deja un acord de asociere cu UE formând un ”Trio-asociat” – o grupare informală menită să-și coordoneze poziția în relațiile cu instituțiile UE, fapt ce le-a consolidat capacitatea de colabora cu instituțiile UE. Obiectivul este de a deveni membre ale Uniununii Europene, dar până atunci își doresc acorduri bilaterale cât mai puternice de asociere (AA) și largi zone de liber schimb. Acordurile vor oferi un cadru pentru o colaborare politică sporită și o integrare economică.

Parteneriatul Estic (EaP)este o inițiativă lansată în 2009 de Uniunea Europeană, care își propune să întărescă și să aprofundeze relațiile dintre UE și cei șase vecini ai săi est-europeni – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.  

Mai jos, un interviu cu Angela Grămadă, preşedinta Asociaţiei „Experţi pentru securitate şi afaceri mondiale” din București.


Doctor în Stiinţe Politice, specializarea Relaţii Internaţionale, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti. A urmat studiile postuniversitare la SNSPA, specializarea Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (2005-2007) şi este licenţiată în Relaţii Economice Internaţionale, Institutul Relaţii Internaţionale “Perspectiva”, Chişinău (2004). Interesele de cercetare prioritare sunt orientate spre studiul evoluţiei raporturilor dintre Federaţia Rusă, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană în spaţiul ex-sovietic, Politicii Europene de Vecinătate, Parteneriatului Estic, precum şi spre redefinirea geopolitică a spaţiului ex-sovietic.


UE poate să își asume un rol mai mare în ceea ce privește democratizarea și susținerea financiară acordată cetățenilor non-UE, dar nu își poate încă asuma leadership-ul pe care mizează statele membre ale PaE în regiune în ceea ce privește decizii avansare pentru un altfel de statut, de membru al UE.

Pe 15 decembrie a.c. are loc al șaselea summit al Parteneriatului Estic. Prin ce va fi deosebit aceasta de edițiile trecute? Care este noua agenda a UE față de țările foste sovietice membre ale Parteneriatului?

De această dată Summit-ul va avea cinci țări beneficiare, Belarus fiind primul stat care s-a retras oficial din acest proiect. În al doilea rând, evenimentul vine cu discuții și aprecieri despre cum ar trebui să evolueze comportamentele actorilor statali în contextul pandemic, adică recuperare a indicatorilor macroeconomici, cu accent pe economii naționale mai sustenabile, care să răspundă nevoilor de reziliență internă, cu acțiuni care să includă măsuri care să prevină degradarea condițiilor climatice. Alte puncte ale discuțiilor se vor referi la transparența actului decizional, bună guvernare și stat de drept ca precondiții pentru dezvoltare sustenabilă, know-how, inovații, digitalizare. Este cam același discurs pe care l-au promovat statele membre ale Uniunii Europene, dar mai consistent în cadrul comunității. Acum aceste realități sunt încurajate a fi preluate și de către statele membre ale Parteneriatului Estic (PaE).

Rămâne de văzut, totuși, cum se vor încadra în aceste discuții probleme legate de securitate regională și degradarea principiilor democratice în unele state. Nu trebuie să omitem faptul că pe lângă problema Belarusului și a conflictelor din regiune, mai avem și alte state în care rezultatele obținute anterior sunt contestate de elitele politice. Aici vorbim inclusiv de Georgia, unde Uniunea Europeană s-a implicat activ în calitate de mediator în dialogul politic dintre partidul de guvernare și opoziție. Situația nu este deloc una simplă nici în Ucraina sau Nagorno Karabah și anume în acest moment aș dori să văd cât de activă va fi diplomația română la acest Summit în a promova propunerile lansate în spațiul public pentru crearea acelei instituții a Reprezentantului UE pentru soluționarea conflictelor. Este un Summit cu o agendă complexă, dar contează accentele pe care le vom vedea puse de oficialii care se întrunesc mâine.

De ce susține România crearea acestui post, de Reprezentant Special al UE, care să gestioneze aceste conflicte din regiune?

România înțelege care sunt riscurile și amenințările la care este expusă prin accentuarea sau intensificarea acestor conflicte. Vorbim despre mesajele care vin dinspre Donbas sau despre faptul că în Nagorno Karabah lucrurile nu sunt chiar atât de clare după acordul semnat anul trecut la Moscova (9 noiembrie 2020) între azeri și armeni prin medierea Rusiei. Mai avem Abhazia și Osetia, dar și Transnistria, unde este clar că situația din aceste regiuni afectează interese de politică externă sau interese comerciale, nu doar de securitate. Deși, în cazul României anume contextul regional de securitate de la Marea Neagră impune un comportament corespunzător. Ideea este destul de recentă și a fost lansată în spațiul public de Bogdan Aurescu. Ministrul de externe al României în mai multe intervenții publice a încercat să argumenteze cum aceste conflicte afectează securitatea la Marea Neagră, dar și securitatea europeană. Pentru ca această inițiativă să devină realitate este nevoie de multă implicare diplomatică și obținerea susținerii din partea celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Deci, totul depinde de cât de multă coeziune creăm în jurul acestei idei și cât de bine o argumentăm cu poziționarea noastră strategică. 

Comisia Europeana a dat publicității în luna iulie un document care va constitui baza discuțiilor de la summit. Conceptul central este cel de reziliență. Cum putem interpreta/traduce acest concept în intenții ale Uniunii Europene?  Mai mult realism? O perspectivă mai ambițioasă, sau doar un cuvânt care sună bine? 

Reziliența este un concept relativ nou în vocabularul actorilor politici și de foarte multe ori poate să inducă în eroare publicul. Reziliența se referă la gestionarea capabilităților interne ale unei entități ca să reziste sub presiuni de ordin extern. Dacă vorbim de state, atunci vorbim despre buna organizare a actului decizional, care să țină cont de transparență, reguli, proceduri, legislație în vigoare adapatată noilor standarde, stat de drept, justiție, care să permită instituțiilor publice să gestioneze eficient afacerile interne și externe ale țării în beneficiul cetățenilor. Acest lucru înseamnă și rezistența actorilor politici, a sistemului politic, a spațiului informațional la presiuni, inclusiv de tip hibrid, la destabilizări prin mobilizarea grupurilor social-vulnerabile. Și mai simplu vorbind, reziliența ar putea însemna impermeabilitatea actului decizional la provocări și riscuri externe, pe care societatea este pregătită să le depășească în termeni temporali restrânși și cu resurse minime.

Trebuie să fim realiști că Uniunea Europeană nu poate să impună o perspectivă mai ambițioasă în numele statele participante la acest proiect. Susținerea pe care o primește fiecare participant este egală cu investiția pe care o face pe interior în reforme și schimbări structurale calitative. De asemenea, trebuie să înțelegem că existența unui trio – Moldova, Ucraina și Georgia, care e cu un pas înaintea celorlalte țări participante nu poate fi tratată ca o apropiere de momentul obținerii membership-ului. Demersurile trebuie să fie mai consistente decât până acum. Mai mult de atât, UE poate să își asume un rol mai mare în ceea ce privește democratizarea și susținerea financiară acordată cetățenilor non-UE, dar nu își poate încă asuma leadership-ul pe care mizează statele membre ale PaE în regiune în ceea ce privește decizii avansare pentru un altfel de statut.

Care credeți că vor fi liniile principale ale noii politici a UE fața de partenerii din est după această întâlnire? 

Pe lângă atenționarea opiniei publice cu privire la îngrijorarea față de evenimentele din Belarus și Ucraina sau Georgia și Armenia, cred că discursurile participanților la Summit nu vor depăși prea mult agenda agreată și se va vorbi în termeni foarte tehnici despre dezvoltare sustenabilă la economiilor, despre schimbări climatice și cum pot fi incluse aceste state în aceste discursuri, despre reforme anti-corupție și stat de drept. Liniile roșii sunt deja prea bine cunoscute în statele PaE și ele se încadrează în acele acorduri bilaterale semnate cu UE, respectiv implementarea lor.

Cum se pune acum problema cedării de suveranitate către UE a țărilor partenere?

Dacă punem problema doar în termeni de cedare a suveranității, atunci cred că statele membre PaE ar fi trebuit doar să fie atente la discursurile interne ale ultimelor state membre care au aderat la UE și cam acolo să își oprească aspirațiile europene. Probabil o să mă repet acum, dar în noiembrie 2013 cetățenii ucraineni nu și-au pus problema în acești termeni, adică de cedate a suveranității. Obiectivul urmărit de cei care au decis să iasă în stradă a fost cel de a obține reguli și proceduri, dar și un act de guvernare transparent de la propriile autorități prin convingerea acestora să semneze Acordul de Asociere. Adică asumare a tot ceea ce înseamnă respectarea de angajamente. Regulile și procedurile au fost miza, nu statutul de membership sau angajarea țării într-un proces ireversibil de cedare treptată a suveranității.

Mai mult, nu cred că e cazul nici acele principii de more for more și less for less nu vorbesc despre cedare de suveranitate. Este vorba despre asumare a schimbării, acțiune și beneficii. Acest lucru va însemna mai multă organizare și disciplină, precum și o înțelegere a ”canoanelor” instituționale, a formulei de lucru și a faptului că atingerea consensului înseamnă negociere a propriului rol și statut, nu neapărat o cedare a suveranității. În plus, multe dintre deciziile pe care le iau autoritățile rămân în zona națională și nu se poate interveni prea mult.

 Aproape toți partenerii estici se confruntă cu o formă de conflict. Mai ales Georgia, Moldova și Ucraina ar dori poate să vadă mai multă solidaritate din partea UE, precum și mai mult angajament în politica de securitate pentru a-și proteja integritatea teritorială. Există vreo perspectivă clară privind securitatea in spațiul estic care sa fie pusă pe masă la lucrările Summitului?

Problema securității regionale este logica acestui proiect. Deși nu pare a fi evidentă, contribuția PaE trebuia să fie în primul rând la securitate și stabilitate la frontiera estică a Uniunii Europene. Acest lucru trebuia să fie obținut prin contribuție la democratizare, dezvoltare economică, întărire a instituțiilor publice. Adică tot ce înseamnă bună guvernare și întărirea rezilienței instituțiilor democratice. Este clar că UE nu poate să fie un furnizor de securitate militară pentru statele PaE, iar contribuția sa la securitate regională trebuie să fie apreciată în altfel de termeni. Rolul UE în gestionarea unor conflicte regionale este mult mai restrâns decât al altor actori statali sau non-statali. De foarte multe ori e limitat la statutul de observator sau de platformă producătoare de rezoluții. Evident, această reducere a implicării este una intenționată, dar nu pentru a eroda contribuția UE, ci mai degrabă pentru a-i scoate în evidență potențialul încă nevalorificat în acest sens. Angajamentul este pe partea de reforme, de susținere a schimbărilor structurale și, astfel, să fie mobilizate resursele interne necesare pentru atingerea țintelor de securitate interne.

Așa cum am menționat, introducerea securității regionale sau a integrității teritoriale a statelor participante pe agenda Summit-ului nu înseamnă și progres în acest sens. Poate o coeziune mai mare între diferite platforme internaționale care au drept preocupare pacea și securitatea ar putea fi mai utilă, decât discursurile în cadrul unor reuniuni anuale precum cea a Parteneriatului Estic.

Încă nu se pune problema aderarii Ucrainei, Moldovei sau Georgiei la Uniunea Europeană, dar în urma summitului UE-Ucraina au fost elaborate câteva linii directoare ale apropierii și integrării economice și comerciale. In acestă prespectivă, ce discuții se anunță la summit?

Alegerea parcursului european este alegerea fiecărui stat participant. Viteza de integrare, de asemenea. Ucraina, prin oficialii săi, insistă să i se acorde această perspectivă în termeni restrânși, susținând că acest statut de țară candidată ar putea să înurajeze schimbrea și mobilizarea internă. Celelalte două state menționate de dvs. nu vorbesc despre depunerea unei cereri de aderare, cel puțin nu în acest moment. Liniile directoare sunt stabilite de obiectivele generale ale proiectului și de conținutul negociat de fiecare stat cu UE în Acordurile de Asociere și DCFTA-uri. Acestea sunt liniile directoare, dar și baza legală de a avansa în procese de integrare europeană.

Pana acum – sa spunem, până in 2019 – Uniunea Europeană prin Parteneriatul Estic nu a gasit poate modalitățile cele mai eficiente de a intari democratia si statul de drept in țările foste sovietice, membre ale Parteneriatului, remarcau mai mulți experți în anii trecuți. Practic aceste țari afișau un fel de ”democrație de fațadă”, elitele politice fie nu erau dispuse să facă reforme, fie le respingeau. Nu a existat un recul al ”oligarhizarii”. Dar, în ultimii doi ani lucrurile pare că s-au mai schimbat în ceea ce privește abordarea din partea UE asupra acestor probleme. Există un accent mai mare pus pe anticorupție și stat de drept? Se va observa acest accent la summit, după parerea dvs? 

Accent pus pe anticorupție a existat în toate documentele de poziție ale UE în privința statelor membre ale PaE. Rapoartele intermediare de atestare a progreselor au scos în evidență anume aceste aspecte. Susținerea financiară a fost sistată, amânată sau anulate anume în baza indicatorilor obținuți de către statele participante. Summit-ul actual nu este o excepție în acest sens, mai ales că menționează statul de drept și transparența ca fiind unele dintre principiile sau obiectivele de bază care trebuie să fie atinse.

Belarus și-a suspendat participarea la Summit, in august anul curent. Dar va fi organizat un eveniment în marginea summitului la care vor participa reprezentanți ai societății civile din Belarus. Svetlana Tihanovskaia nu va particpa la acest eveniment în persoană. Ar fi însemnat participarea ei o recunoaștere de facto din partea UE a câștigării de către Tihanovskaia a alegerilor din Belarus?

Oficialii europeni au discutat cu Svetalana Tihanovskaia imediat după consumarea scrutinului electoral în anul 2020. Ea a fost primită nu doar de înalți oficiali ai statelor membre ale Uniunii Europene, dar și de reprezentanții instituțiilor europene – atitudine care vorbește despre o anumită înțelegere a ceea ce se întâmplă în Belarus la nivel de Comunitate Europeană. Susținerea discursivă, rezoluțiile și luările de poziție, sancțiunile – sunt forme de recunoaștere statutului pe care îl are astăzi Svetlana Tihanovscaia. Această doamnă nu a cerut niciodată o validare a statutului său de președintă aleasă, dar mai degraba a militat pentru crearea de coeziune și solidaritate cu toți cei care au avut de suferit din cauza regimului autoritar de la Minsk.

Acest material este parte a proiectului Promovarea cooperării în regiunea Mării Negre: Crearea unui spațiu civic virtual și securizat implementat de Centrul Român de Politici Europene și susținut de către Black Sea Trust for Regional Cooperation al German Marshall Fund.


Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. UE nu poate asigura securitatea, dar vrea să se extindă. Este normal acest lucru, Europa( de Vest) este izolată, coloniile au dispărut, „exportul” de democraţie prin Africa şi Orientul Mijlociu a fost un eşec, etc, deci Europei nu-i mai rămâne decât extinderea spre Est. Numai că acolo e elefantul, adică Rusia, care nu prea vrea să se trezească cu UE+SUA+NATO în spaţiul ei vital şi pune problema în termeni….de securitate.
    Deci, ce vrea Europa din Est? Eu zic că numai forţă de muncă.

    • Daca ma uit pe harta rusia are deja UE+SUA+NATO la hotare

      Eu cred ca rusia se teme ca daca ucraina, moldova si cine mai e ajung in nato, ue, cetatenii rusiei vor vedea un nivel mai bun de viata si vor pune presiune si pe politicul lor. Iar asta nu le convine. E pericol pentru toate regimurile proaste din fosta urss ca se poate merge pe o anumita cale mai buna, cum au facut tarile baltice. Cand doar 3 au reusit, mai poti spune astia sunt nordici … asa au fost ei intotdeauna, dar la noi modelul nu merge … Dar cand vezi ca si la noi merge , nu te mai cred

  2. Romania are privirea atintita asupra situatiei din Moldova, in mod natural.

    Insa legaturile sale cu Georgia si Armenia s-ar cere impulsionate.
    O actiune mai apasata in acest sens ar avea numai beneficii, chiar daca ea s-ar cantona in afara temelor politicii interne, sau poate cu atat mai mult in acest caz.

    Cele doua canale de actiune: diplomatia romana si contributia la pozitia comuna a UE sunt departe de a fi folosite semnificativ, cel putin din ceea ce se vede public.

    Nu m-as lasa in niciun caz la mana politicii externe comune a UE, avand in vedere excesiva sa retinere, si nici la mana relatiilor economice stabilite prin UE. Nu spun sa fie ignorate, spund doar ca Romania are suficient interes si – sper- capacitate sa actioneze independent, macar pe plan economic si cultural – pentru o relatie solida si mai ales fructificata cu cele 2 tari.

  3. Disonanta cognitiva in UE e la cote maxime.
    Dau eu niste solutii gratis. Scapati de marxistii de la bruxelles, inlocuiti-i cu centristi (dar centristi, din aia de moda veche). Dupa care relansati ideea de Europa, de data asta una pentru europeni, nu pentru „salvarea planetei”, megaputere mondiala si alte bazaconii, e gandire adolescentina. Europa si-a pierdut realismul & politicienii de valoare (nu ma refer de loc la Merkel, ca sa fie clar). Europa e „preocupata” ipocrit de soarta lumii intregi in timp in timp ce miscarile nationaliste iau avant peste noapte si adeptii de pana acum 10 ani ai unei europe unite trec direct in extrema cealalta. Am fost unul dintre ei, dar am schimbat macazul atunci cand europa a virat spre globalism de tip woke si utopii evident nerealizabile tip „omul nou” si societatea multilateral dezvoltata pe care am prins-o pe vremea ceasca/urss. Nu am incredere in acest tip de agenda pentru ca am vazut/simtit pe propria piele unde duce. Se promite ca in schimbul unor „mici sacrificii” vom atinge utopia, ceea ce este, a fost si va fi o minciuna sfruntata.
    Observ insa ca minciunile vehiculate in anii „socialismului” prind magistral la noile generatii, complet needucate si neinformate (acolo unde intr-adevar conteaza).
    Suntem la ora 12 fara un minut.
    Parerea mea.

    • Da, pentru Europa franco-germană, progresism/ globalismul a devenit o ideologie, deci o armă de luptă politică în favoarea intereselor franco-germane.

    • Este foarte adevarat ce spuneti despre UE. Insa doar cei trecuti prin comunism pot sa vada derapajele liderilor europeni. Tinerii sub 35 de ani nu observa imaginea de ansamblu. Sunt convins ca Putin va face ce va dori in Ucraina, chiar daca unii experti in spatiul ex-sovietic se declara mai optimisti. Putin vrea sa lase o „mostenire” urmasilor sai si sa atraga Ucraina in sfera lui de influenta impiedicand pentru totdeuna aderarea tarii la NATO sau la orice alianta occidentala, pentru ca nu stim ce se va intampla cu UE sau NATO in viitor. Putin, spre deosebire de NATO, nu doreste si nu are nevoie de „zone tampon” intre Rusia si spatiul NATO. Prin invadarea Ucrainei si avansarea pana la gurile Dunarii, Putin ar reusi o apropiere directa de spatiul NATO. De aceea este vital sa construim o flota puternica la Marea Neagra, tocmai pentru a impiedica avansul rusilor pana la granita Romaniei. Insa analizele acestor jurnalisti si experti nu iau in calcul multe alte scenarii, precum cel al unui nou Razboi Rece 2, de exemplu care ar putea fi mai horor decat orice invazie sau ocuparea coridorului Suwalki care ar destabiliza NATO din interior. Deocamdata marxistii de la Bruxelles nu au facut decat sa-i „cante lui Putin in struna” prin Formatul Normandia, oferindu-i mana libera sa modifice constitutia cum doreste el. De asemenea, prin proiectul North Stream 2 au aratat ca putin le pasa europenilor de Ucraina si de economia ei. Acum Biden incearca sa dreaga busuiocul dupa ce a dat unda verde constructiei gazoductului ruso-german. Una din mize este si aceasta- deschiderea gazoductului, in caz contrar vom asista la o invazie. North Stream este una dintre liniile rosii pentru Putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

România se joacă de-a școala

Școala ar trebui să fie piatra de temelie a vieții. Rolul școlii nu este doar de a livra informație semestru după semestru...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro