joi, martie 28, 2024

Este comunismul mort și îngropat? Un dialog intre filozoful Gabriel Liiceanu si scriitorul Thierry Wolton

Contributors.ro a găzduit saptămâna trecută o discutie între filozoful Gabriel Liiceanu si scriitorul Thierry Wolton, cunoscut scriitor, eseist şi istoric francez. Tema dialogului a fost comunismul, felul în care îl putem privi acum și cum îi putem explica triumful și moartea. Pentru Thierry Wolton comunismul a reprezentat perioda cea mai dramatică din istoria umanității. Acum, crede Wolton, comunismul este mort, este terminat definitiv. Cu toate acestea, este încă imposibil a i se face un bilanț, cel puțin atâta vreme cât încă există martori…



GABRIEL LIICEANU:  Ne-am cunoscut, cred, acum 28 de ani, la Paris, la puțin timp după revoluția română. Ați fost apoi invitatul nostru la București în calitate de autor, atunci când editura Humanitas v-a publicat două cărți „KGB-ul în Franța” și „KGB-ul la putere. Sistemul Putin”. Ne-am reîntâlnit acum 2 luni cred, când ați revenit în România la invitația Academiei Civice a Anei Blandiana. Cu această ocazie ați tinut o conferință care mi-a făcut o plăcere enormă pentru că ați explicat publicului român, erau câteva sute de persoane în sala Teatrului Național, succesul comunismului în lume în general. A fost o conferință cu adevărat remarcabilă și cu acea ocazie, având în minte proiectul conferințelor de la Ateneul Român, v-am invitat din nou pentru a ține o conferință în sala Ateneului. Aceasta va avea lor în această seară, iar dumneavoastră sunteți personajul ei principal.

Aș vrea să încep prin a vă schița portretul intelectual, descriind parcursul pe care l-ați urmat la Paris, în Franța și în lume. Sunteți autorul a 20 de lucrări, cărți consacrate în mare parte societăților comuniste, istoriei țărilor comuniste , în special istoriei fostei Uniuni Sovietice, apoi a Chinei și în general vieții politice franceze. Ca jurnalist, ați colaborat, dacă nu mă înșel, cu periodice ca Libération, Le Point și cu Radio France Internationale. Cum vă definiți, ca eseist, jurnalist sau istoric ? Cărțile dumneavoastră vizează  subiecte actuale care privesc deopotrivă jurnalismul și domeniul istoric.

THIERRY WOLTON : Dacă ar fi să mă definesc, m-aș vedea ca  un observator al lumii. Nu sunt istoric de profesie, nu am diplomele necesare, chiar dacă sunt interesat de subiecte istorice. Nu mai sunt nici jurnalist pentru că nu mai public în ziare cu excepția situațiilor în care doresc să apăr un punct de vedere, caz în care  îmi public opiniile în calitate de intelectual care dorește să își expună punctul de vedere. Deci, cum mă consacru cărților care nu sunt ficțiune, ci mai degrabă eseuri, aș spune că sunt eseist.

GABRIEL LIICEANU:  Se poate spune că volumul pe care-l avem in față „ Une Histoire mondiale du communisme” este cartea unui eseist?

THIERRY WOLTON : Da, dealtfel pe prima pagină interioară a cărții este marcat „eseu de investigație istorică”. Aș dori să menționez că acesta este un omagiu adus lui  Soljenițîn care, după cum știți, a calificat „Arhipelagul Gulag” ca fiind un „eseu de investigație literară”. Eu nu sunt un scriitor ca  Soljenițîn, nu am talentul său, am ales deci termenul de „investigație istorică” ca o reverență pe care o fac autorului rus.

GABRIEL LIICEANU:  Să spunem că este o istorie mondială completă a comunismului, care a fost publicată între 2015 și 2017. Există deci o relație între aceasta și cursul de istoria comunismului pe care l-ați ținut la Ėcole Supérieure de Commerce la Paris? Există o legătură între cursul ținut în această instituție și cartea care poate că  îl completează?

THIERRY WOLTON : Da și nu. Sincer să fiu, nu. Prefer să spun nu pentru că cursul era mult prea sintetic și destinat unui public tânăr, de 20-21 de ani, care nu avea prea multe cunoștințe de istorie, deci scopul acelui curs era să ofere un maxim de informație. De fapt nu cursul mi-a dat ideea de a scrie cartea. Ideea mi-a venit mult mai devreme, deci nu există nicio legătură între cele două, cursurile apărând ulterior în viața mea. Țin să precizez, cartea este o narațiune, țin mult la acest termen [récit]. Nu este vorba de o analiza aridă, ci de o povestire.

GABRIEL LIICEANU: Aparține adică speciei narative.

THIERRY WOLTON : Exact, am intenționat să povestesc istoria și mai ales istoria oamenilor. Pentru mine conteaza foarte mult, de obicei istoria se povestește în termeni de raporturi de forțe, de state, de geopolitică. De fapt, oamenii sunt cei care trăiesc istoria. Și în special această istorie dramatică despre care vom mai vorbi. Pentru mine contează mult ca produsul final să fie o narațiune vie despre oameni care povestesc un fapt istoric. Cu mențiunea că am respectat cronologia, faptul istoric etc. Nu inventez nimic în această carte, nu exista dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt primul care sa le descopere. Eu le așez unul după celălalt, ceea ce justifică termenul de investigatie. Meritul meu, singurul pe care iî am în raport cu această istorie, este acela de a fi adunat laolaltă sute de elemente disparate, chinezești, sovietice etc pentru a vedea lucrurile în ansamblu. Acesta este meritul meu.

GABRIEL LIICEANU:  Să spunem de la inceput, pentru acest gen de carte pe care l-ați scris, începând cu „Le grand recrutement” publicată în…

THIERRY WOLTON : …în 1993.

GABRIEL LIICEANU:  Vi s-a reproșat de către prietenii parizieni acest lucru: că nu sunteți istoric, că nu aveți metodologia specifică unui istoric și cred că vi se va face același reproș și în legătură cu această lucrare exhaustivă care este, cum ați spus, o narațiune care trimite către istorie. Există o distanță între metodologia istoricului și metoda de narator pe care o folosiți.

TW: Aveți dreptate. Un istoric sau mai multi istorici – pentru că asta e problema – ar fi fost capabili să conceapă o astfel de carte. Mai mulți istorici, și nu unul singur, pentru că un istoric poate fi specialist în Uniunea Sovietică, un altul în China. Ȋn plus, istoricului îi este teamă să se aventureze în teren necunoscut pentru că știe că ulterior confrații îl vor aștepta la colț cu kalaşnikovul pentru a-i face felul. Nu aparțin acestei categorii, pot să-mi permit să mă aventurez pe orice fel de teren doresc, sunt un om liber, deci merg pe câmpurile care mă interesează și care îmi par constructive.

GABRIEL LIICEANU:  Vi se va reproșa că nu vă cunoașteți subiectul sau tema în cele mai mici detalii. Bineînțeles, un istoric nu se va aventura pe un astfel de teren foarte vast și va spune „nu sunt în stare să acopăr totul”. Vi se poate aduce același reproș, de unde găsiți timp pentru a explora problema în cele mai mici detalii ?

TW: Mai întâi, cartea aceasta înseamnă 40 de ani de informații acumulate.

GABRIEL LIICEANU:  De cât timp ați avut nevoie pentru a o scrie ?

THIERRY WOLTON: De 10 ani.

GABRIEL LIICEANU:  Și deci de 40 de ani pentru  documentare.

THIERRY WOLTON: Exact. Nu aș fi putut scoate această carte fără această experiență. Nu am descoperit subiectul cu această ocazie, aveam deja cunoștințe solide în domeniu. Pentru a scrie cartea, am aprofundat anumite lucruri pe care nu le cunoșteam, dar fără informația deja acumulată nu aș fi fost în stare să o fac. Ȋn același timp, înainte ca un istoric sau mai mulți să-mi critice metoda, ar trebui să mă citească. Ȋn al doilea rând, ei ar trebui să posede și competențele necesare criticii. Am avut norocul de a-l avea printre cititori pe marele sinolog francez Lucien Bianco, autor al unei lucrări formidabile despre revoluția chineză. Ȋn plus, el este și autorul unei lucrări comparative între sistemul sovietic și cel chinez, deci și el s-a aventurat în domenii care nu erau neapărat specialitatea lui. Lucien Bianco mi-a citit cartea cu atenție, mi-a adus câteva critici și observații pe care le-am integrat în următoarele ediții, dar în general a fost de acord cu afirmațiile mele (nu sunt un specialist în China), spre ușurarea mea, China fiind principala mea sursa de intrebări. Celelalte surse sunt legate de, o să fiu peiorativ acum, de micile țări comuniste. Există marile tari comuniste, Uniunea Sovietică și China, apoi celelalte, care depindeau de ele.

GABRIEL LIICEANU:  : Produse colaterale…

THIERRY WOLTON: Victime ale intereselor lor dacă doriți. Era important pentru mine să nu mă fi înșelat în afirmațiile mele despre China, subiect pe care îl cunosc mai puțin decat pe cel al Uniunii Sovietice, dar pe care l-am aprofundat între timp. Trebuie să spun că pentru documentare am citit mai mult de 1000 de cărți. Ȋncă o dată, cartea mea nu conține nicio noutate, ci prezintă subiectul ca un tablou general, lucru care nu a mai fost încă făcut până în prezent.

GABRIEL LIICEANU:  Oferiți deci cititorului posibilitatea de a avea o imagine globală asupra comunismului.

THIERRY WOLTON:  Adaug că atunci cand i-am vorbit despre carte editorului…

GABRIEL LIICEANU:  Cum se explică faptul că acesta a acceptat o lucrare de 3500 de pagini?

THIERRY WOLTON: I-am menționat 2000-2500 de pagini. Mi-amintesc și acum conversația care a avut loc acum zece ani. I-am spus deci editorului că intenția mea este să iau cititorul de mână și să-l plonjez în această poveste dramatică. Pentru că este o poveste dramatică. Sper că am reusit, în cartea aceasta există carne și viață.

GABRIEL LIICEANU:  Domnule Wolton, de ce ați ales tocmai acest subiect ? Ca intelectual francez care nu a trăit comunismul, ca noi toți ceilalți intelectuali din Est, de unde acest interes ? Ce v-a împins să scrieți această carte ?

THIERRY WOLTON:  Mai întâi, cred că este vorba de o ură adâncă pe care o port acestui sistem, o ură care corespunde multor aspecte din mine însumi și la care am încercat să reflectez. Dacă ma situez politic, nu sunt un om de dreapta, nu sunt un conservator ci mai degrabă foarte liberal în multe aspecte, precum moravurile, dar nu numai. Detest arbitrarul, detest noțiunea de interes național, tot ce ține de neglijarea individului etc. E evident că sistemul comunist este suma tuturor acestora. În ceea ce privește zdrobirea individului, negarea lui pur și simplu, nu există sistem mai rau decât cel totalitar comunist. Am ajuns să mă interesez de comunism din aversiune față de sistem și…

GABRIEL LIICEANU:  …pentru că acesta era polul negativ al lumii.

THIERRY WOLTON : Într-adevăr asta vine din credințele mele în om, în libertate. Or comunismul este negarea absolută a acestor credințe personale. M-am interesat deci de răul absolut spunându-mi că acesta trebuia combătut oriunde există, de aceea am lucrat îndelung cu dizidenții în perioada în care sistemul sovietic mai exista încă, iar astăzi mă pretez la acest efort  de asamblare a unei memorii a acestei perioade pe care avem tendinţa s-o uităm.

GABRIEL LIICEANU:  Ca atare, originea, mecanismul care v-a impins să scrieți această carte este unul moral…

THIERRY WOLTON : Da, aș spune că este moral; bineînțeles, nu ești conștient de asta atunci când acționezi, ci numai când privești lucrurile în perspectivă. Dacă privesc drumul parcurs până acum, mi se pare clar. Dau un exemplu : în 1977, aveam deci 26 de ani, am centralizat, dirijat un volum din „Temps modernes”, revista condusă de Jean-Paul Sartre și de Simone de Beauvoir, a cărei orientare era similara cu a mea, anticomunistă adică. Subiectul era viața cotidiană în Est și eu țineam ca volumul să o descrie ca atare. Numărul respectiv se numea „Vivre à l’Est” (Să trăiești în Est). Voiam să descriu cotidianul oamenilor din Est fără să fac apel la teorii. Am scris pentru acest număr special o prefață. Când am început să scriu cartea, mi-am zis „ce-ar fi să mă uit la ceea ce scrisesem în 1977?” Am recitit prefața și m-am simțit mândru pentru că nu aș fi retras niciun cuvânt din ceea ce scrisesem cu 26 de ani în urmă.

GABRIEL LIICEANU: Legat de acest exemplu, permiteți-mi să vă adresez o întrebare. Mai întâi însă, doresc să menționez că această carte fantastică va fi publicată în limba română începând cu acest an, în care va apare primul volum. Trebuie spus că „L’Histoire mondiale du communisme” este o trilogie în care fiecare dintre volume are un titlu distinct, primul volum se numește „Călăii”, urmat de „Victimele” și de „Complicii”.

THIERRY WOLTON : Fiecare volum este independent de celelalte.

GABRIEL LIICEANU: Cred că este vorba de trei perspective diferite asupra aceleiași problematici.

THIERRY WOLTON : Da, aceasta este văzută din unghiuri diferite.

GABRIEL LIICEANU:  În ceea ce privește întrebarea pe care o suscită atât cartea cât și povestea-exemplu pe care mi-ați spus-o despre viața cotidiană în Est, întrebare pe care mi-am pus-o citindu-vă cărțile și observând exactitatea diagnosticului pe care îl puneți: cum se explică faptul că nu ați trăit comunismul pe viu, nu ați avut o experiență directă  a comunismului, dar, cu toate acestea, îl descrieți cu o competență care nu este deloc livrescă ? Este intrebarea pe care și-o pun intelectualii de aici. Faceți parte din aceeași familie ca Revel, Besançon, Furet și alții, cu toții au spus lucruri despre esența comunismului iar noi, intelectualii din Est, care am trăit comunismul pe viu, nu am fost capabili să le formulăm. Cum se explică faptul că intelectualii francezi au reușit să formuleze esența comunismului mult mai precis decât noi ?

THIERRY WOLTON : Nu pot răspunde pentru ceilalți, o voi face numai pentru mine. Sunt două elemente care contează în ceea ce mă privește. Ȋn general, cred că atunci când te afli în exteriorul unui obiect, ai o viziune mai clară asupra sa decât atunci când te afli în interiorul său. E o explicație clasică, toate experiențele științifice o susțin, deci…

GABRIEL LIICEANU: Dar era o experiență epidermică.

THIERRY WOLTON : O da, și încă cum… Cred totuși că situarea în exteriorul unui obiect îți permite o viziune mai globală. Al doilea element, motivul principal al aspectului „carnal” al cărții mele vine din două surse : mai întâi am avut norocul de a fi călătorit mult în țările comuniste între 1975 și 1985, jurnalist fiind, și astfel i-am întâlnit pe Havel, Michnik, Saharov. Asta a fost pentru mine o șansă extraordinară. Atunci când ești tânăr absorbi o mulțime de informații, iar oamenii pe care i-am intâlnit, de o calitate intelectuală excepțională, au trăit în sistem, l-au înțeles și apoi l-au combătut. Ei mi-au oferit gramatica sistemului. E ca și când ai privi cerul înstelat și ți s-ar oferi locația stelelor. Ei bine, ei mi-au dat locația stelelor și astfel mi-au facilitat o înțelegere globală a sistemului. Asta e primul lucru. Al doilea este mult mai personal, am avut alături pentru un timp o tânără rusoaică, decedată la o vârstă tânără de urmările unei boli. Ea a trăit în Uniunea Sovietică, ba a avut ghinionul de a se naște în Norilsk, un oraș situat dincolo de Cercul Polar, construit de prizonierii politici în epoca lui Stalin. Orasul încă mai există. Tânăra rusoaică s-a născut acolo, a trăit timp de 7-8 ani în acest infern în care iarna sunt minus 50 de grade iar vara temperaturile nu depășesc 25 de grade, vegetația este săracă, stratul de permafrost este permanent. Ȋn cele din urmă ea a putut părăsi Uniunea Sovietică căsătorindu-se cu un cetățean francez. Am întâlnit-o atunci cand îmi scriam prima carte, „L’Occident des dissidents” care datează din 1979. Datorită ei, am ajuns să mă familiarizez cu realitatea sovietică.

Gabriel Liiceanu: Mie, noțiuni precum anticomunism visceral, puțin cam prea anticomunist, anticomunism primar îmi provoacă o stare de revoltă intelectuală.

Această tânără a fost foarte activă – e motivul pentru care am întâlnit-o atunci când îmi scriam cartea –în grupul disidenților de la Paris. Printre prietenii ei se numărau Bukovski, Maximov, Siniavski. Introducându-mă în acest mediu, ea m-a ajutat să-mi desăvârșesc cunoștințele pe care le aveam despre sistem și care se văd astăzi în această carte.

GABRIEL LIICEANU:  Ați trăit adică comunismul prin intermediere.

THIERRY WOLTON : Așa este, bine ați sintetizat. Am avut șansa de a-l trăi numai prin intermediere. Prefer să-l trăiesc mai bine astfel, decât în realitate.

GABRIEL LIICEANU:  Spuneam că această carte urmează să fie publicată în limba română, anul acesta va fi publicat primul volum, anul viitor este programat cel de-al doilea volum, urmând ca în 2020 să fie finalizată traducerea și publicarea în integralitate a cărții. Sunt extrem de bucuros că această narațiune completă a comunismului va fi disponibilă într-o țară care a suferit enorm.

Am citit ecourile care au însoțit publicarea celui de-al doilea volum în Franța. S-a spus că este o istorie mondială a comunismului puțin cam prea anticomunistă. Mie, noțiuni precum anticomunism visceral, puțin cam prea anticomunist, anticomunism primar îmi provoacă o stare de revoltă intelectuală. Dacă comunismul este o întruchipare a răului, una dintre cele două întruchipări ale răului în secolul XX, cum e posibil să vorbești despre o atitudine puțin prea anticomunistă ? Dacă domnul acesta face o crimă, nu te apuci să spui că voi fi foarte anticriminal dacă vorbesc de el. Ce nebunie ! Cum să spui despre răul absolut că ești prea împotriva lui ? De unde vine această enormitate de a caracteriza persoanele care denunță răul ca fiind prea poziționate împotriva lui ?

THIERRY WOLTON : Nu vă ascund că vă împărtășesc revolta.Trebuie totuși precizat că această reflecție…

GABRIEL LIICEANU:  Se află pe buzele tuturor intelectualilor de stânga din Franța, mi s-a spus că „sunt prea visceral” în discuțiile pe care le-am avut cu colegi de-ai dumneavoastră, de unde enormitatea asta ?

THIERRY WOLTON : Ea își află originea în mai multe lucruri. Mai întâi, este o moștenire comunistă. Anticomunismul a fost considerat… – oamenilor  li s-a vârât în cap ideea că anticomunismul inseamnă să fii de dreapta, să fii reacționar, să fii…

GABRIEL LIICEANU:  … de partea fascismului. Cine e anticomunist e puțin fascist.

THIERRY WOLTON : Am adoptat deci punctul de vedere comunist pentru că evident, acesta e un punct de vedere comunist, cei care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră. De unde, a fi impotriva noastră înseamnă că ești fascist. Astăzi încă acestea sunt reziduurile unei gândiri foarte profund ancorate în mințile oamenilor. Al doilea lucru ține de toți oamenii, la modul general, nu numai de intelectuali. Comunismul, trebuie să recunoaștem, a dat naștere unei speranțe formidabile în toată lumea.O speranță formidabilă care a ajuns să fie un infern la fel de formidabil.

GABRIEL LIICEANU:  Ȋn conferința ținută la Teatrul Național, vorbeați despre pasiunea egalitaristă a comunismului.

THIERRY WOLTON : La modul general, ființa umană  are o pasiune egalitară; nu apreciem faptul că un altul este mai bogat, avem ce avem cu cei aflați mai sus, nu avem nimic cu cei aflați mai jos pentru că nu ne dorim să coborâm la același nivel, ne orientăm invidia către cei de mai sus. Această pasiune egalitară este foarte omenească. Comunismul rezonează cu ea pretinzând că societatea comunistă va ajunge la o egalitate perfectă între oameni. Asta spune ceva oamenilor. Deci, dacă denunți acest sistem, dacă denunți această ideologie, treci drept un ticălos pentru că ești împotriva egalității.

GABRIEL LIICEANU: Dar vi se răspunde că nu era comunismul adevărat.

THIERRY WOLTON: Da, este un argument… este marele argument al celor care vor să salveze copilul. Am avut o astfel de discuție cu secretarul național al Partidului Comunist Francez, pentru că noi încă mai avem un partid comunist. Într-o emisiune radio acesta recunoștea bilanțul catastrofic al comunismului, dar spunea…

GABRIEL LIICEANU:  … că acesta nu este comunismul la care visăm.

THIERRY WOLTON : Exact, că acesta nu este comunismul pe care intenționăm să îl construim. Ȋi răspund că  au fost 27 de țări comuniste, că în toate a fost același rezultat; cum să mai pretinzi că acest sistem poate duce la altceva… ceea ce îi amuțește. Există deci această speranță egalitară, această pasiune egalitară, acest aspect foarte pozitiv al comunismului care face că, dacă îl denunți, denunți pratic speranța. O ucizi. Or oamenilor nu le place așa ceva. De aceea ești acuzat de anticomunism visceral, primar și așa mai departe. Eu unul o recunosc, sunt toate acestea.

GABRIEL LIICEANU:  Am să dau curs unui citat dintr-o publicație franceză, un domn care scrie despre cartea dumneavoastră, după publicarea și celui de-al doilea volum că „în ciuda aparențelor, nu ar fi corect să prezentăm aceste 2300 de pagini ca fiind rezultatul unui anticomunism primar. Chiar dacă numeroase capitole degajă un parfum greu de război rece.”

THIERRY WOLTON : Știu, este un citat din „ L’Observateur”.

GABRIEL LIICEANU: Care este legătura pe care cronicarul o face între războiul rece și … Sunteți sau nu sunteți de un anticomunism primar?

Thierry Wolton : Ceea ce e interesant, asta înseamnă că noi suntem răspunzători de războiul rece. Că, în sfârșit Occidentul este văzut vinovat de războiul rece. Să revii la războiul rece înseamnă că nu ai înțeles ce se petrece în lume. Lucru foarte interesant, pe care l-am descoperit ulterior, cu 40 de ani în urma, în același ziar se menționa într-un articol, că „Arhipelagul Gulag “ publicat în 1974 în Franța, avea un parfum greu de război rece. Ceea ce arată că, în 40 de ani, n-am avansat foarte mult. Nu am pretenția să fi scris o carte care să fie la fel de bogată și de perturbantă ca „Arhipelagul Gulag”, dar e amuzant că cele doua cărți, a mea și a lui Soljenițîn au fost caracterizate astfel la interval de 40 de ani.

Cred că comunismul este mort…

GABRIEL LIICEANU: Iată o întrebare care decurge direct din cărțile dumneavoastră și din concluziile acestora, din preocupările pe care le aveți: spuneți la un moment dat că continuăm să trăim în post comunism. Ce înseamnă acest lucru? Că nu am terminat-o încă cu comunismul, deși țările din Est au fost eliberate de comunism după revoluție? Că comunismul bântuie încă planeta? Că pasiunea egalitară despre care am vorbit este rădăcina psihologică eternă și indestructibilă a comunismului? Ce a mai rămas în ziua de azi din comunism?

THIERRY WOLTON : Cred că comunismul este mort… Bine, moartea lui poate fi lentă. Este vorba de ceva ce s-a născut în secolul al XIX-lea, odată cu Marx și teoriile marxiste, care a fost pus în aplicare 60-70 de ani mai târziu de Lenin, el este omul care a organizat totul, ceilalți fiind doar orchestratorii a ceea ce el prevăzuse. Acest comunism a trăit în sensul în care a corespuns unui soi de moment al istoriei, așa cum am precizat la un moment dat în carte. Este rezultatul unei alinieri a planetelor, este dealtfel și ceea ce explic în carte…

GABRIEL LIICEANU:  Dar nu este riscant să spunem că este mort? Nu putem face un discurs despre viitor pe această temă. De unde știți că el nu va reveni in viitor?

THIERRY WOLTON : Nu așa cum l-am cunoscut, sub forma unui partid marxist-bolșevic.

GABRIEL LIICEANU:  Dar cum altfel ? Sunt două feluri de comunism ?

THIERRY WOLTON : Va lua o alta formă, speranța egalitară va putea renaște într-o extremă stângă sau într-o mișcare de tip populist. Ca paranteză, astăzi mai există încă pe Terra şase țări comuniste : încep cu cea mai mare dintre ele, China, apoi Coreea de Nord, de care se teme toată lumea, Vietnamul, Laosul, Cuba și Eritreea, pe care toată lumea o uită. Cum se definește o țară comunistă? Este o țară condusă de un partid unic, marxist, ieșit din marxism-leninism.

GABRIEL LIICEANU: Și care a distrus proprietatea privată.

THIERRY WOLTON : Sigur, asta face parte din program. Importantă este noțiunea de partid unic care se reclamă din ideologia marxist-leninistă. Există partide unice în țări care sunt dictaturi, dar nu sunt țări comuniste. Aceasta este felul în care sistemul supraviețuiește. Ceea ce afirm și gândesc, poate că mă înșel, este că această formă de totalitarism cu un partid unic care să se reclame din marxism-leninism este un moment al istoriei care s-a închis sau este pe cale să se închidă

GABRIEL LIICEANU:  Spuneți-mi că nu mai este posibil ca el să reapară.

THIERRY WOLTON : Pot foarte bine să mă înșel, sunt însă foarte convins că acest episod istoric s-a încheiat. Asta nu înseamnă că nu va mai exista nicio dictatură de stânga, nici că nu vor mai exista partide unice, dar nu sub această formă. Nu va mai exista acest terorism de masă. Particularitatea extremă a sistemului comunist, pe care nimeni nu a mai reușit să o mai manifeste până în prezent și pe care sper că nimeni nu o va mai manifesta mai târziu este că aceste regimuri au dus un război civil permanent împotriva propriilor lor popoare. Asta este comunismul. Niciun alt sistem nu a mai acționat asfel până acum… Aceasta este particularitatea esențială a comunismului.

GABRIEL LIICEANU:  În România nu mai trăim în comunism. Dar reprezentanții puterii duc practic un război împotriva legilor de drept, împotriva poporului.

THIERRY WOLTON : Da, dar nu este un război civil, care înseamnă să omori oameni, să îi deportezi. Nu există în prezent persoane deportate în România.

GABRIEL LIICEANU:  Există o ruptură între reprezentanți și reprezentați.

THIERRY WOLTON : Da, dar acest lucru nu se manifestă numai în România, ci chiar și în democrații mai bine instalate. Chiar în Franța există o ruptură între elite și popor. Ȋnca o dată, aceasta este opinia mea. Ceea ce cred eu este că aceasta este drama secolului XX, restul nu sunt decât elemente adiționale. Știu, nu e deloc în regulă să afirm acest lucru, știind că a mai fost și nazismul. Dar asum ceea ce afirm : drama secolului XX este drama comunistă. Sunt un om care speră, am încredere în viitor, îmi spun că nu este posibil ca așa ceva să reapară.

GABRIEL LIICEANU:  În același timp, arătați  care sunt rădăcinile psihologice ale comunismului. Când vorbiți de pasiunea egalitară…

TW :… aceasta continuă să existe bineînțeles.

GABRIEL LIICEANU:  Va exista pentru totdeauna.

THIERRY WOLTON : Da, dar poate lua alte forme.

GABRIEL LIICEANU:  Ca și invidia… și ea va însoți continuu specia umană.

THIERRY WOLTON : Ea exista înainte de comunism, la fel pasiunea egalitară, care descinde din Revoluția franceză.

GABRIEL LIICEANU:  De acord, dar nu în acest mod… Comunismul a ocazionat implantarea pasiunii egalitare în lume. Lucru care va continua, la noi a apărut o nouă generație ai cărei reprezentanți ne lasă cu gura căscată atunci când ne vorbesc nouă, celor care am cunoscut comunismul, despre binefacerile acestuia. Ei evocă aceeași pasiune egalitară atunci când vorbesc despre rapacitatea băncilor, a multinaționalelor etc., ceea ce va reveni constant. Dacă aceștia sunt capabili să manipuleze astfel opina publică, pot instala o putere…

THIERRY WOLTON : … paracomunistă. Sunt de acord cu dumneavoastră. Dacă plecăm de la principiul că comunismul este egalitate, este clar că el va reveni în acel moment, pentru că egalitatea nu va exista niciodată, ea este o falsă problemă, o speranță.

GABRIEL LIICEANU: Există numai egalitatea de drept…

Atâta timp însă cât vor mai exista martori, este imposibil să se facă un bilanț și să se recunoască faptul că perioada comunistă este cea mai dramatică din toată istoria umanitații.

THIERRY WOLTON : Bineînțeles, bogăția oamenilor stă în diferență, nu în egalitate… deci egalitatea este o falsă problemă, dar această speranță egalitară va continua să existe, aveți dreptate să o spuneți, comunismul a pus-o pe primul plan, a instalat-o pe un podium. Ca să spun așa, dispariția acestui sistem îndoliază speranța. Aceasta va încerca să se atașeze de altceva. Cum inegalitățile vor continua veșnic, pentru că sunt omenești, speranța egalitară va continua să se hrănească din ele. Dar comunismul în forma în care a fost introdus de domnul Lenin a dispărut. Putem spune că este posibil să existe speranțe egalitare care să îi semene. Dar va fi vorba de veri primari sau de urmași moștenitori. Nu va mai fi însă vorba de acest model 100% criminogen.

Istoria nu se repetă, dar oamenii trag uneori învățăminte din ea. Această istorie este astăzi puțin cunoscută și așa va ramâne mult timp de acum încolo, atâta timp cât vor mai exista martori ai acestui episod. Nu vorbesc de călăi, nici de victime, ci de martori, de occidentalii care au fost părtași indiferenți, care și-au ferit privirile, de toți oamenii care au cunoscut această epocă. Este pariul meu. Atâta timp cât vor exista surpraviețuitori ai acestei epoci, va fi imposibil să facem adevărata istorie a comunismului, cea mai dramatică istorie din câte au existat.

La un moment dat, e nevoie de ceea ce eu numesc o perioadă de doliu. O trăim în prezent. Dau ca exemplu un eveniment care are loc anul acesta. Știți că vom celebra 100 de ani de la sfârșitul războiului din 1914-1918. Care a fost un măcel. Atâta timp cât au existat oameni care au luat parte la acest război, a fost imposibil să evidențiem această drama acestui masacru inutil. A fost imposibil pentru că cei care au trăit acest episod s-ar fi simțit batjocoriții, înșelații istoriei. Unii dintre ei chiar participând activ, ca actori ai acestei perioade. Dar astăzi, după 100 de ani, după ce legea firii și-a făcut treaba, nu mai există niciun supraviețuitor, nu în Franța cel puțin. Deci privirea istoriei începe să se schimbe. Suntem pe cale să redescoperim acest război pe care l-am glorificat până acum. Au fost 1.800.000 de morți în Franța numai. Fiecare sat din Franța are un monument dedicat morților din această perioadă, cărora patria afirmă regulat că le este recunoscătoare. Compasiunea afișată față de acest episod istoric suferă în prezent schimbări, descoperim că oamenii aceștia au murit în condiții îngrozitoare, în circumstanțe absolut stupide, datorate unui Stat Major criminal. Dacă ați fi spus asta acum 40 de ani, ați fi fost pus la zid de societatea franceză. Daca ați fi spus asta în 1920, ați fi fost considerat antipatriot și pus în fața plutonului de execuție. Reculul timpului ne permite, tocmai pentru că nu mai există martori, să restabilim în sfârșit istoria așa cum a fost ea pentru oamenii care au trăit-o. Eu am încredere în general în istorie, cred în reculul temporal, atunci când toți martorii vor înceta să mai existe. Din nefericire, mai există încă țări comuniste, deci va trebui să așteptăm poate până în 2200 sau 2150. Atâta timp însă cât vor mai exista martori, este imposibil să se facă un bilanț și să se recunoască faptul că ea este cea mai dramatică din toată istoria umanitații.

GABRIEL LIICEANU:  Îmi place discursul pe care-l țineți, îmi hrănește propria speranță… Dar se poate spune că exemplul pe care tocmai l-ați dat, cu primul razboi mondial, nu ține de aceeași categorie precum cea legată de felul în care istoria se hrănește din exemplele negative extreme. De exemplu: Lenin. Așa zisa revoluție, lovitura de stat bolșevică se inspira din Teroarea iacobina a Revoluției franceze. Lenin a rămas un model cu care se hrănesc diferite experiențe comuniste din toată lumea. Oamenii au mereu tendința de a lua ca exemplu cazuri extreme din istorie. Dintotdeauna au existat nebuni care pot ocupa locuri prilegiate pe scara puterii și care au această dorință de a lua ca modele perioadele negative ale istoriei.

THIERRY WOLTON : Hai să privim puțin Teroarea franceză, perioada Robespierre, Saint-Just etc. Iată ce mă face să fiu optimist. În anii 1920, 30, 50, 60, în Franța, nu vorbesc decât despre istoricii francezi, domina părerea că Robespierre era formidabil. A urmat apoi reevaluarea acestei opinii, actorul principal fiind François Furet. Trebuie să-i recunoaștem meritele în această privință, a fost un istoric remarcabil. El a schimbat total punctul de vedere al istoriei, evaluarea acesteia, el a arătat că mai întâi revoluția era un bloc și că polul cel mai sinistru al acestui bloc a fost perioada Terorii. Ca atare, astăzi, printre istoricii francezi nu prea mai găsești voci care să spună că Robespierre era formidabil, că a avut dreptate etc. Iată de unde vine speranța. Cred că reculul timpului ne va permite să restabilim cu adevărat această istorie.

Vă dau un exemplu: adineaori îmi vorbeați de un articol critic la adresa mea. Articolul provine dintr-o publicație săptămânală de, hai să zicem, centru-stânga, „L’Observateur”. La trei-cinci luni după acest articol, ziarul a apărut cu o primă pagină pe care mi-am afișat-o în birou de bucuros ce am fost. Era fotografia lui Mao cu comentariul „Cel mai mare criminal al istoriei”. Ceea ce e adevărat! Un jurnal de centru stânga care mă acuzase că sunt un scriitor al războiului rece iată că afișează pe prima pagină că Mao este cel mai mare criminal al istoriei, iată o victorie incredibilă, un enorm pas înainte. Iată ce mă face optimist.

GABRIEL LIICEANU:  Și, legat de această observație, cum se explică faptul că, toți cei pe care i-am pomenit astăzi, care au scris împotriva comunismului cu o finețe și o competență extraordinare și-au început destinul plecând de la comunism? De  exemplu, Alain Finkielkraut, care pentru mine este un personaj extraordinar, foarte respectabil, a început prin a fi maoist în 68, în vremea revoluției educaționale. A fost un moment teribil pentru că atunci a fost eliminată tradiția unui învățământ formidabil. La fel, Glucksmann, Alain Besançon, Revel, Furet…

THIERRY WOLTON : Furet era membru al Partidului Comunist. Revel nu era membru de partid.

GABRIEL LIICEANU: Cum se explică faptul că ulterior aceștia au reușit să se îndrepte în direcția bună și cum se explică alegerea modelului celui mai criminal din lume ca exemplu?

THIERRY WOLTON : Am să vă spun cum, cred că o să vă șochez…

GABRIEL LIICEANU: Era revoluția culturală fascinantă pentru ei?

THIERRY WOLTON : Bineînțeles, în „Complicii”, cel de-al treilea volum, menționez călătoriile pe care unii intelectuali le-au făcut…

GABRIEL LIICEANU: Nu cunoșteau detaliile poate…

THIERRY WOLTON : Dar nu doreau să le cunoască, pur și simplu. Aceasta este clasica orbire a intelectualului. Cred că – pe undeva și eu sunt un exemplu – dacă vrei să critici sistemul comunist, trebuie să-l fi practicat din interior. Vorbeați de Furet, care a fost membru de partid, Besançon a fost și el membru, Annie Kriegel, unul dintre cei mai buni analiști ai comunismului, a fost și ea membră de partid… și-ncă ce membră, una foarte înverșunată! Cred că după ce ai practicat în cadrul sistemului, reușești, după ce ieși din el, să-l înțelegi mai bine.

GABRIEL LIICEANU: Este o schimbare radicală.

THIERRY WOLTON : Când eram tânăr, aveam 17 ani în 1968, eram evident entuziasmat de mișcarea din mai. Am devenit apoi puțin maoist, trebuie să o spun, mă priviți îngrozit, dar nu a durat foarte mult, pentru că sunt prea independent ca să intru într-un partid. Am un spirit prea independent ca să primesc ordine. Dar în această perioadă am citit foarte mult Lenin, Marx, Mao chiar… chiar dacă nu mi-a adus mare lucru….

GABRIEL LIICEANU: Ce-ați putut citi de Mao?

THIERRY WOLTON : Prostii… dar datorită acestei conjuncturi am progresat imens, cred că trebuie să afli cât mai multe. Trebuie citit „Materialism si empiriocriticism” al camaradului Lenin, trebuie să o citești…

GABRIEL LIICEANU: Noi aici studiam așa ceva…

THIERRY WOLTON : Eram un om liber, l-am citit de bună voie.

GABRIEL LIICEANU: Pe mine m-a ajutat, pentru critica comunismului, vorbesc în cunoștință de cauză.

THIERRY WOLTON : Exact, eu detectez marxiștii de indată ce încep să vorbească de ceva anume, îi recunosc pentru că știu care le este modul de a gândi.

Comunismul este conștiința vinovată mondială.

GABRIEL LIICEANU: Dacă comunismul s-a terminat, cum se explică faptul că nu există încă un Nüremberg  al comunismului? Asta ar trebui să însoțească sfârșitul comunismului.

THIERRY WOLTON : E foarte complicat. Cred că acum e prea târziu, ar fi trebuit făcut atunci când s-a prăbușit Uniunea Sovietică adică în 1991-1992, poate în 1993, așa cum a încercat să-l organizeze Vladimir Bukovski la acea vreme.

GABRIEL LIICEANU: Nu e niciodată prea târziu.

THIERRY WOLTON : Știu, dar mai este și faptul că apelativul Nüremberg e problematic, mai întâi diferență dintre nazism și comunism este că nazismul a pierdut un război. Comunismul nu, s-a prăbușit el însuși. Nu există deci învingători, aliați, fronturi, chiar dacă Occidentalii au jucat un rol în această prăbușire, știu despre rolul Papei, știu despre rolul lui Reagan, nu sunt un inocent în ceea ce privește eventualele cauze ale decăderii, dar…

GABRIEL LIICEANU: În acest caz Nüremberg nu ar însemna un proces real, ci unul simbolic.

THIERRY WOLTON : Am să vă spun de ce, aceasta este convingerea mea fermă, încă o dată nu am pretenția că dețin adevărul, vă spun doar opinia mea: cred că complicitatea este mondială în această dramă absolută. Au existat bineînțeles, călăii, ucigașii în masă și…

GABRIEL LIICEANU: Cel de-al treilea volum se numește „Les complices”…

THIERRY WOLTON : Complicitatea, toată lumea are ce să-și reproșeze în această afacere. Democrațiile, pentru că au permis ba chiar ajutat  –  și, din nefericire, dovada sunteți voi, țările din Europa Centrală și Orientală – ce i-au permis lui Stalin să pună mâna pe aceste regiuni după război. Capitaliștii, pentru că au finanțat acest sistem, nefuncțional în lipsa sistemului capitalist, și care astfel nu ar fi continuat să meargă mult timp. Occidentalii, pentru că prin intelectualii lor au fost uneori complici și atunci au refuzat să vadă, dacă nu pur și simplu indiferenți. Astăzi, când vorbim de oameni care sunt indiferenți în legătură cu Shoah, îi acuzăm de ticăloșie. Oare câți ticăloși au existat în legătură cu drama comunistă? Mult mai mulți.

Comunismul este conștiința vinovată mondială. Pe care oamenii nu vor să o vadă. Pentru că nu ne place să avem o conștiință pătată. Ca atare, ocolim subiectul. De aceea spun că, atâta timp cât vor exista martori ai acestei afaceri, nu vom ajunge la străfundurile istoriei ei. Va trebui să așteptăm ca toți martorii să dispară, și o dată cu ei și conștiința vinovată a lumii.

GABRIEL LIICEANU: Ultima întrebare înainte de a încheia această discuție. „Le KGB au pouvoir ” era cartea în care ați „deconspirat” atentatele care au zguduit Rusia și care erau atribuite teroriștilor ceceni, de fapt comanditate de Moscova pentru a servi intereselor Kremlinului. Credeți că KGB-ul aflat la putere continuă să joace un rol în manipularea politică, diplomatică a lumii? Că ceea ce ați descris în cartea dumneavoastră continuă să aibă loc? Pentru că un serviciu cu profilul KGB-ului nu poate să se oprească de pe o zi pe alta, ci face ceea ce știe să facă. Ei continuă adică să funcționeze ca serviciu de elită…

THIERRY WOLTON : Aveți dreptate. Este clar că Rusia de azi nu are nimic în comun cu Uniunea Sovietică de ieri, nu putem să le comparăm. Există acum reflexe, comportamente, forțe obscure care sunt moștenire a acelui sistem și al căror reprezentant este Putin. Toate acestea iau forme noi, interferențele internet, fake news sunt până la urmă o nouă formă de război, un război al comunicațiilor în care ei sunt mult mai avansați ca Occidentalii. Lucru amuzant pentru că, dacă ne gândim, e un fel de răsplată cu aceeași monedă. Una dintre cauzele căderii comunismului a fost tocmai bătălia ideologică dusă prin radioul occidental, prin cinema, muzică și toate acestea. Este fascinația pe care o aveați, în Est, voi, țările sărace, slab dezvoltate în raport cu Occidentul. Această cultură a contaminat solul comunist pe care se sprijinea sistemul, care, în cele din urmă, s-a prăbușit. Astăzi ei ne răspund cu aceeași monedă, prin metoda pe care o folosesc, una subversivă, într-o lume din ce în ce mai mediatizată, într-o lume mondializată, a rețelelor. Ei folosesc aceeași armă, pe care au folosit-o occidentalii, împotriva noastră, împotriva democrațiilor, pentru a încerca să le destabilizeze, să le denatureze și reușesc foarte bine. E nevoie de timp dar sunt aproape sigur că rolul jucat de Rusia în alegerile americane nu este neglijabil. Nu spun că asta explică victoria lui Trump și înfrângerea lui Hillary Clinton, ci că a fost un element printre altele.

GABRIEL LIICEANU: Domnule Wolton, vă mulțumesc mult pentru plăcerea de a dialoga pe care mi-ați oferit-o și vă așteptăm cu ocazia lansării primului volum la sfârșitul acestui an.

THIERRY WOLTON : Voi reveni cu mare plăcere.

Traducere de Laura Huber

_________________________________________

THIERRY WOLTON (n. 1951), jurnalist de formaţie, este şi scriitor, eseist şi istoric. A publicat mai multe cărţi dedicate relaţiilor internaţionale şi vieţii politice franceze. Manifestă un interes special pentru istoria regimurilor comuniste, atat ca profesor la Ecole Superieure de Commerce din Paris, unde ţine cursuri despre Războiul Rece, cat şi ca autor: Vivre a l’Est (1977), Culture et pouvoir communiste, (1979; cu Nataşa Diujeva), La France sous influence. Paris-Moscou, 30 ans de relations secretes, (1997), Rouge-brun. Le mal du siecle (1999), Le grand bluff chinois. Comment Pekin nous vend sa „revolution” capitaliste (2007). In Romania este cunoscut incă din 1992 graţie volumului KGB-ul in Franţa, apărut in traducere la Editura Humanitas, care oferă acum publicului romanesc cea mai recentă lucrare a lui Wolton despre teribila poliţie politică din Rusia.

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Istoria ne învață că niciun sistem organizatoric nu moare total. Cum ar fi fost comunismul cu sisteme cloud, recunoaștere facială, IoT, aplicații pe mobil și altele. Cum ar fi funcționat economia centralizată cu ajutorul acestor sisteme?!
    Pe mine nu comunismul mă îngrijorează, ci revenirea fascismului în Europa de Vest.

    • Fascismul si comunismul sunt frati buni, diferentele dintre cele doua sisteme totalitate fiind minore: fascismul este nationalist pe cand comunismul este internationalist. Mussolini si-a
      petrecut tineretea ca activist socialist iar lui Lenin ii parea foarte rau ca nu l-a putut pastra (s-au
      intalnit in Elvetia), iar admiratia pe care Stalin i-o purta lui Hitler este de notorietate.

      • Vezi cum se numea partidul lui Hitler, din ce e format. Vezi cum se numea partidul din care facea parte Lenin, revolutia din octombrie a rasturnat propriul guvern, Kerenskii si Lenin erau in acelas partid, aripi diferite. „Partidul Socialist Muncitoresc (National) (Rus/German/etc)”.

        De ce s-au ciocnit? Fiindca a fost o lupta de putere, nemtii nu au dorit sa fie inghititi de URSS.

        De ce in URSS s-au luptat cu propriu popor? Fiindca vroiau sa construiasca omul nou ca si nemtii, si au intampinat rezistenta, fiindca omul vechi nu vroia sa moara. Nemtii au fost mai destepti si au mers pe calea transformarii.

        Tarile din afara URSS au simtit doar mirosul de comunism, nu l-au trait din plin, asa ca nu cred ca ar putea spune, intelege mare lucru. Dar a fost suficient sa inteleaga ca e rau, si a fost suficient ca sa-i inapoieze pe decenii, generatii.

    • Corect ce spunea „Consonant” (dom/doamna) – fascismul si comunismul sunt cele doua fete ale aceeasi monede = totalitarism. Metodele sunt aceleasi, organizarea este aceeasi, singura diferenta este ideologia cu implicatii asupra „vrajii” (despre vraja puteti citii mai multe in cartile domnului Vladimir Tismaneanu, de exemplu „Diavolul in istorie”).

      „Vraja” comunismului a luat (din pacate continua sa ia) ochii si mintile multor intelectuali si filozofi care nu au putut sa vada realiatate sumbra si nici sa auda gemetele milioanelor de victime ucise in numele unei pretinse egalitati a oamenilor.

      Fascismul facea diferenta pe baza rasei – te nasteai sau nu „arian”. Comunismul a venit mai subtil si a facut diferenta pe baza claselor sociale – mai uman, macar obstacolul trecerii de la o clasa sociala la alta nu era de netrecut. Faceai o perioada (grea) de re-educare. Fascismul aplica „solutia finala” caci genetic vorbind, nu prea aveai ce reabilita.

      „Vraja” comunismului a fost atat de puternica facand chiar si pe Jean Paul Sartre sa se intoarca dintr-o calatorie de la Moscova spunand „Am vazut viitorul omenirii” – un fel de vizita de azi in Coreea de Nord, incapabil sa vada ca i s-a aratat un spectacol pre-regizat (in fine, ca si-a dat sau nu seama, e iarasi o discutie, ego-ul respectivului era mult mai mare decat dorinta sa de dreptate sociala).

      Tocmai aceasta „vraja” subtila face comunismul muuuuuuult mai periculos decat fascismul. Mai repede si mai usor convingi un om ca ideologia „comunitatii” si egalitatii sociale necesita sacrificii umane in numele unui viitor luminos (paradisul egalitatii sociale pe pamant) decat ideologia ca exista rase inferioare si superioare.

      Eu nu sunt speriat de fascism – probabil ca pusee violente vor fi, insa locale si fara prea multa sansa de izbanda in lumea moderna. Insa comunismul nu a avut al sau proces Nurnemebrg, dezvrajirea nu s-a realizat total nici macar la nivelul generatiei care a trait acele timpuri. Iar generatia tanara e usor de manipulat (inca nu am vazut un tanar care sa nu strige revolutie gandind ca „social justice” e o ideologie indreptatita in numele careia violenta (fizica si legala) e un rau necesar pentru a „indrepta lucrurile”. Dovada? Priviti miscarile neo-marxista care actioneaza sub sloganurile „social justice warriors” – nu suna familiar? Diavolul nu moare, se trasforma in istorie :-) – excelent titlul cartii dlui Tismaneanu.

      • Corect dle Catalin cat timp nu-l desfiintezi teoretic in bazele sale constatand ca proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie nu se sustine in stiintele cociale si ca nici partidul unic nu este de acceptat fiind din start chiar o contradictie in termeni si genereaza odata aplicat totalitarism. Este atat de simplu si atat de evident, cum este si pentru cine cunoaste principiile mecanicii, adica legile de conservare acceptate cat si principiul ireversibilitatii fenomenelor din natură imposibilitatea unui perpetuum mobile.

      • Ar fi bine sa citesti atent ce isi propunea fascismul si comunismul, ai sa fii surprins. Comunismul nu zicea doar de mijloace de productie comune, acolo e vorba de o transformare mult mai mare. De fapt daca ne uitam atent s-ar putea chiar sa se intample de facto, doar ca nu asa cum ne imaginam noi cu gandirea din sec. 20.

  2. Am avut o mare placere sa il urmaresc expunerea dl.Thierry Wolton si apoi dialogul sustinut cu HRP. Are un spirit extrem de puternic, viu si analizeaza extrem de atent, de profund si de complex fenomenele dupa care le sintetizeaza intr-o fraza, doua. De exemplu:

    „Particularitatea extremă a sistemului comunist este că aceste regimuri au dus un război civil permanent împotriva propriilor lor popoare- ..Aceasta este particularitatea esențială a comunismului.”

    Am avut surpriza fantastica sa gasesc o persoana – care desi nu a trait in comunism – intelege perfect mecanismele acestui rau. Dovada a intelegerii profunde sunt cele 3 carti: Calaii, Victimele si Colaboratorii/complicii.

    HRP a remarcat ca anti- comunismul este o normalitate,o pozitie morala, si nu una ideologica iar comunismul este un rau, care insa nu a fost invins in razboi si de aceea este perceput de pe o pozitie ideologica – face o paralele intre viol si comunism – excelenta comparatia.

    TW a remarcat ca plasarea in sfera ideologiei a pozitie normale de anti-comunism este, in sine, o ramasita a comunismului care ii face pe oameni sa creada ca daca NU SUNT COMUNISTI sunt IMPOTRIVA LOR. o diabolizare extrema practicata. TW spunea ca este rolul istoriiei care ar trebuie sa isi reintre in rol pentru a stabili ca cel mai mare rau facut omenirii a fost comunismul un rau care ar trebui sa fie aruncat la cos nu pentru ca este de stanga, nu pentru ca sunt altii de dreapta – ci pentru simplul motiv ca isi ucide si isi distruge proprii sai cetateni – este o dezonoare a umanismului…

    TW are o reactie viscerala legata de comunism care probabil vine din profundul umanism de care este animat si consolidat printr-o prespectiva non-conforma, ne traditionala

    Pare atat de simplu de inteles dar atat de greu de acceptat de catre unii.

    Si mai este ceva – atat cat noi nu suntem onesti cu sinele nostru atunci tot atat timp comunismul va mai trai in RO – pentru ca acel sistem a distrus si nu este sustenabil pe termen lung, a fost mereu animat intr-un joc dublu intre ceea ce se intampla in interior si ceea ce se declara in afara tarii – totusi oamenii nu pot accepta minciuna la nesfarsit…

    Mai cred ca inca romanii nu au invatat inca sa traiasca in libertate pentru ca inseamna asumarea unor responsibilitati. Gradul de responsabilitatea este egal cu gradul de libertatea la care o persoana aspira, dar libertatea ii ofera demnitate si cred ca pana la urma asta ne dorim cu totii.

  3. As vrea foarte mult sa citesc si eu aceasta „radiografie” a comunismului in lume de Thierry Wolton. Cred ca este interesant mai ales pentru noi deoarece am trait pe viu acele timpuri teribile.
    Cu siguranta comunismul va imbraca alte forme si va utiliza mijloace diferite de control. Cred ca in Romania comunismul n-a disparut cu adevarat niciodata dupa 89 iar societatea noastra este in continuare influentata de cei carora doctrina comunista li s-a intiparit bine in minte. De fapt, in Europa dupa ’89 spectrul socialismului nu a disparut niciodata iar acum acesta s-a reactivat in lumea politica europeana. Insa, daca dupa ’45, SUA simbolul democratiei si liberatii, a ajutat Europa sa renasca, astazi nu vad cine ar mai putea sa salveze Europa de pericolul neo-comunismului si de inlfuenta Rusiei in Europa. Politica Americii s-a schimbat mult.

  4. Comunismul a învins
    Lumea este condusă de partidul comunist chinez.cind acesta are congres toți se pleacă că la geamie.
    Dupa reprimarea protestelor din China, democrația și drepturile omului se restring in lume și tind spre dispariție.
    Așa s-au evaporat visele de libertate.

  5. Excelent dialog. Și tot ceea ce a declarat domnul Wolton sună convingător; inclusiv această aserțiune cu care nu sunt de acord:

    „Toate acestea iau forme noi, interferențele internet, fake news sunt până la urmă o nouă formă de război, un război al comunicațiilor în care ei sunt mult mai avansați ca Occidentalii.”

    În contextul campaniei electorale americane în care presa mainstream occidentală a utilizat intens coarda sentimentelor anti-rusești [în fapt e vorba de sentimentele anti-sovietice reactivate] sună intr’adevar plauzibil, numai că lucrurile nu stau deloc așa, adică nu, nici vorbă ca rușii să fie mai avansați decât americanii la capitolul soft power și arme informaționale. În fapt propaganda rusească putinista este una mediocră, cu rază mică de acțiune, cu o audiență saracă, cu o expresie rudimentară, previzibilă și…probabil cel mai important…prea transparentă, duhnind de la o poștă a pan-slavism și neo-imperialism pravoslavnic; practic orice teză/acțiune a fascismului oligarhic rus este identificabilă și de către un copchil de grădiniță, lipsindu’le orice rafinament, tartorii operațiunilor fiind incapabili de disimulare. În schimb americanii [vorbesc de acei implicați în fenomen] sunt atât de puternici, ramificați până la ubicuitate în spațiul virtual, persuasivi și insidioși încât ne’au făcut pe toți să credem că rușii sunt atât de tari și de diabolici încât au reușit să influențeze rezultale alegerilor din America cu doar 3 troli si 4 bloguri. Este cu atât mai fascinant cu cât teza aceasta a fost lansată dinspre stânga spectrului politic american, susținută de fix acel partid care în urmă cu câțiva ani nu avea niciun scrupul să se bată pe burtă cu liderul autoritarist al Rusiei și să aprobe vânzarea unor actiuni canadiene radioactive către compania fascistă a Rusiei Rosatom. Fascinant, dar…logic, pentru că în războiul informațional actual taberele nu mai sunt alcătuite pe criterii naționale, ci ideologice, prin urmare sunt transfrontaliere, globalizate, iar lumea occidentală este din păcate dominată de gherilele virtuale ale stângii progresiste. Nu’i vorba, dreapta americană, cât și cea europeană [democrat liberală, conservatoare] este totuși numeroasă în lumea civilizată, și pe baricade, numai că iată cum au fost păcăliți cu această schemă ce face apel tocmai la idiosincraziile lor structurale; acum s’a ajuns până acolo unde orice om de dreapta poate fi suspectat în lăuntrul dreptei de filorusism doar pentru că are o poziție anti-imigrație [și se înmulțesc acuzele reciproce de simpatii putiniste] ori eurosceptica. Prin sofisme generalizate [și aici se vede clar puterea fantastică pe care stânga a cucerit’o în virtual], orice convingere de dreapta -și mă refer la o dreaptă moderată- ajunge să fie un indiciu asupra filorusismului, autoritarismului și…iliberalismului de care ar fi mânat cuvântătorul cel reacționar. Domnul Liiceanu a simțit pe propria piele -ca să zic așa- cum pot plana și ce efecte au suspiciunile cele mai nerușinate aruncate asupra unui om ‘vinovat’ de discurs prea slobod și plin de idei subversive, mult prea capitaliste și liberale pentru gustul stângii progresiste [iar seria de acuze de ‘fascism’ la adresa intelectualilor de dreapta pare a fi abia la început].

  6. In Romania nu e nici comunism, nici altceva, e JUNGLA de comuna primitiva. Romanii oameni fara personalitate, care traiesc in stare vegetativa, nu evolueaza, raman la starea formata in societate inainte de a intra la scoala ca scoala n are efect asupra lor. Traiesc in stari anterioare. Nu stiu ce vor, au auzit diferite chestii din istorie, pe strada, in jur…etc. Dictatura e cel mai important lucru. A fi smecher rezolva tot, banditii europei…etc. Amestec de popoare din istorie, fara personalitate clara. Conduc unii care au vazut ca in comunism era dictatura si nu se putea face nimic si acum au auzit ca poti sa fii liber sa faci orice. Dar nu stiu ce sa faca. Asa ca actioneaza tot la bataie de joc si dictatura. Se indoapa cu bani ca asta cere democratia, sunt liberi sa faca bani dar nu stiu cum asa ca au instaurat dictatura tiganeasca nu comunista. Romanii nu suporta oamenii cu personalitate adevarata, destepti…Ei vor spectacole tiganesti.

    • Asa grait-a Adela tristul adevar!
      Sper ca vorbele tale sa percuteze si timpanele anumitor conationali de-ai nostri. Sincer, cam asta este impresia pe care o lasam noi …aceea de jungla.

  7. Pai nu va suparati, vi se pare ca acum traim in democratie? Cand peste tot establishmentul contesta alegerile libere si rezultatul lor. Dar corectitudinea politica impusa de elitele internationaliste si care doreste egalizarea tuturor nu cumva seamana cu noul comunism de origine occidentala? Dar miscarea #rezist care are ca principiu: cine nu e cu noi, e impotriva noastra? Pun pariu ca foarte curand si comunismul asta nou, elitist, va deveni la fel de brutal ca si cel din anii 50. Asa-zisii anticomunisti de azi se folosesc cu brio de aceleasi metode staliniste de odinioara, doar ca deocamdata mai soft si camuflate in culori vesele.

    • Unde vedeți dvs.neo-comunism în mișcarea #rezist?!? Mai pre româneste.
      La ce metode staliniste vă referiți?!? Sincer, nu inteleg cum le-ați identificat?!?
      Protestul impotriva corupției il echivalați neo-comunismului?!? Nu e o exagerare demnă de cauze mai bune?!?

  8. Comunismul nu este mort!
    Ideologia comunista a apelat la categoria oamenilor nu foarte inteligenti si nu foarte harnici carora le-a oferit situatia de a fi cel putin egali cu cei inteligenti , educati si harnici.
    Ori , sa fim sinceri , intre cei peste 7 miliarde de oameni existenti in lume, imensa majoritate este formata din cei nu foarte inteligenti , nu foarte educati si nu foarte harnici.
    Comunismul le ofera o viata la limita dar egala cu a celor inteligenti si harnici.
    Intotdeauna se vor gasi politcieni care sa exploateze aceasta situatie!
    Priviti la Jean Luc Melenchon dar si la multi altii!

    • En passant fiind spus, Melenchon este un tip cu un IQ foarte mare, cu o licență în filosofie și (bârfesc unii) membru al Marelui Orient Francez. Deci i se cam vede blana sură pe sub pielea de oaie. Ca mulți stângiști actuali, este un neoliberal de o nuanță mai aparte.

      Elemente de discuție:
      https://www.youtube.com/watch?v=fBmsX-b3bvA

      https://www.youtube.com/watch?v=3dTUM6uIypg
      (Humanitas ar vrea oare să publice cartea acestor domni?)

      De unde această obsesie de a pune cizma pe gâtul comunismului? A crăpat în formele pe care le-am cunoscut. Va renaște sub forma comunalismului (Jeremy Rifkin) și economiei colaborative, ori Dumnezeu mai știe cum. Comunismul a fost o ororare, o inepție istorică și a făcut direct și indirect mai multe victime decât fascismul și nazismul, însă aruncarea în brațele neoliberalismului să fie soluția? Dintr-o ideologie, în alta. Uităm că istoria s-a făcut prin acțiuni (inclusiv ale nebunilor și măcelarilor de oameni) și că a avut un curs impredictibil. Privind în urmă, unii văd mersul ineluctabil și sensul istoriei, progresul și alte gogorițe, în timp ce alții văd mâna invizibilă a pieței, sfârșitul istoriei și șocul civilizațiilor. Între timp, chinezii au copiat GAFA, musulmanii se înmulțesc mai ceva ca iepurii, iar Brazilia și India devin puteri. Noi să așteptăm la mormântul comunismului cu un țăruș și o funie de usturoi, precum și cu o afuresenie liberală, în caz că … Ca să știm că dușmanul este mort DEFINITIV și că viitorul luminos și liberal al omenirii etc. etc. etc. Problema fundamentală e că liberalismul funcționează frumos când ai la dispoziție 1-2 continente de resurse naturale locuite de triburi și cel puțin o revoluție industrială în față. Când suntem prea mulți, ar trebui să privim atent la fantome: poate e Malthus ori Darwin (sau Spencer), nu Marx.

  9. Eu stiam ca in anii ’80 se lucra inca la constructia socialismului si visau sa prinda comunism, care era o etapa mai departe. Poate sunt eu prost si am trait in comunism fara sa stiu.

    Daca citesc manifestul partidului comunist, nu cred ca eram pe acolo in anii ’80. Dar daca citesc manifestul fascist https://en.wikipedia.org/wiki/Fascist_Manifesto e implementat. Atunci ma intreb, ce e cu discutia despre Nurenberg? Ce e cu toata aceasta aberatie? Cine a castigat de fapt razboiul?

    Eu cred ca domnii care repeta de multe ori cuvantul „intelectual” cam incurca termenele, creaza confuzie, si camufleaza mutle lucruri. Sa zici ca un regim comunist e de fapt un stat cu un singur partid, si altul sa zica si ceva de proprietate privata, si sa nu cada de acord asupra acestor lucru, arata ce haos e in capul lor. Ar fi bine sa se lamureasca intai ce tipuri de regimuri sunt, ce inseamna proprietate privata, sa aiba un pic de rigoare in ce discuta.

    Nu mi-a placut idea ca trebuie sa asteptam sa moara toti si dupa se va putea discuta. Nu, eu cred ca dimpotriva trebuie dati cu botul in mizeria in care au facuto, acum, altfel incurajam generatii viitoare sa procedeze la fel garantand impunitatea lor. Ideile si metodele nu au murit si nu se vor repeta in acelasi mod, ele se vor materializa in cu totul alt fel cu alte mijloace. Generalii se pregatesc pentru razboiul trecut, asa e si aceasta discutie.

    De fapt am urmarit o prezentare de carte, si mai putin o discutie despre ce scrie in carte. Iar francezul a repetat ideile rusilor fugiti in vest in mare parte. Sunt doi scriitori nu au rigoare istorica, politologica se bazeaza mai mult pe simturi. Daca vorbeau despre medicina, nu cred ca aveam curajul sa ma opereze.

  10. Dle HB n-o mai da cotita dar totusi te intreb:
    a) esti de acord cu proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si in consecinta cu etatatizarea lor?
    b) esti de acord ca partid unic este o contradictie in termeni parta nu poate fi nica si ca daca accepti o astfel de anomalie vei cadea in totalitarism?
    Fara astea mai ramane ceva din comunism?

    • 1) (dacă contează) Industrie, agricultură private. armată, educație, sănătate de stat (sănătatea poate să fie și privată). A propos de întrebare, știți de unde vine expresia „mijloace de producție”?
      2) (de parcă ar conta) Partid unic = apartidism = totalitarism / dictatură. Într-adevăr este un oximoron (partea cât întregul). Din comunism rămâne etern iluzia egalitară, așa cum orice grasă cu coșuri și trecută de prima tinerețe se visează prințesă, la fel cum iluzia că orice salahor va ajunge într-o zi patron întreține capitalismul. Fără virtualități, iluzii și varii opiumuri, ce mai rămâne?

      • Eu ma refer la stiinta economico-sociala si nu la activitatile unor drogati. Socialismul s-a prezentat a fi stiintific asa cum si unele perpetuum mobile au aceleasi pretentii. Nu sunt nici unii si nici altii asa ceva. :)
        PS Nu are importanta cine a introdus o denumire, dar este una corecta cat timp pentru a produce ceva este necesara munca, uneltele si materiile prime . uneltele si materiile prime sunt mijloacele de productie . Dar nu mi-ai raspuns la prima intrebare .

  11. „La modul general, ființa umană are o pasiune egalitară” – spune dl Thierry. Eu aş numio fascinaţie egalitaristă. Ieri fascinaţia egalitaristă a născut ideologia marxistă, astăzi ea plămădeşte ideologia neomarxistă. Ieri egalitarismul infesta economicul şi socialul, astăzi egalitarismul se inculcă netulburat în suprastructură, în cultură şi sexualitate. Neomarxismul mai poartă şi denumirea de „marxism cultural”. Rezultatul: nivelarea. Nivelarea în economic, nivelarea în social, nivelarea în cultura, nivelarea de gen. Părinte 1 şi părinte 2. Mirele 1 să sărute mirele 2. Şi multe alte aberaţii. Mulţi intelectuali se simt oripilaţi de marxism şi comunism, dar acceptă cu lejeritate ideologia neomarxistă şi cea denumită „politically correct”. Ei se feresc să mai cadă în capcana marxistă, dar se lasă mult prea uşor prinşi în lesa neomarxistă. De ce?

    • Nu inteleg ce are comunismul sau fascinatia egalitarista cu „Mirele 1 să sărute mirele 2”. Dreptul fiecaruia sa sarute cu cine vrea nu tine nici de comunism nici de egalitarism. Daca doi oamnei se iubesc, au dreptul sa se sarute, nu? Se poate pune problema unde (in sens de piata publica :-) ), insa nu si faptul ca din principiu nu ar avea dreptul sa o faca.

      In privinta aceluias sex (banuiesc ca la asta se refera „Mirele 1 să sărute mirele 2”), cu ce deranjeaza pe cineva ca doi barbati se saruta? Daca o fac in intimitatea lor, de ce sa fie ilegal?

      Si inca o data, ce legatura are asta cu comunismul? Articolul era despre comunism.

      • N-aţi citit atent. În text nu era vorba de dreptul sau interdicţia de a săruta, ci de indistincţia între mire şi mireasă sau între mamă şi tată în viziunea neomarxistă şi ultra-progresistă. Iar indistincţia vine din procesul de nivelare, la fel ca în comunism. Era şi o situaţie oarecum ilară, în comunism, vizavi de distincţia muncitor – proprietar, care se transformase în indistincţie: li se spunea muncitorilor că ei sunt şi proprietari în fabricile şi uzinele în care erau angajaţi. De asta mulţi furau de la serviciu cu conştiinţa împăcată că luau de la ei. Nivelarea are repercursiuni chiar şi la nivel de conştiinţă şi de asta mă întrebam cum de intelectualii şi oamenii de cultură de azi se lasă aşa uşor amăgiţi de acestă nouă ideologie.

    • Mulţi intelectuali se simt oripilaţi de marxism şi comunism, dar acceptă cu lejeritate ideologia neomarxistă şi cea denumită “politically correct”. Ei se feresc să mai cadă în capcana marxistă, dar se lasă mult prea uşor prinşi în lesa neomarxistă. De ce?

      Vă spun eu: pentru bani, pentru glorie, pentru onoruri. Fiindcă sunt lacomi și a-morali. A fi intelectual nu implica si a fi moral.
      Și Be): nu toți cei care se închipuie intelectuali chiar sunt. Majoritatea nu sunt. Intelectualii autentici sunt foarte puțini și nu apar pe la televiziuni și prin ziare. Puțină lume îi cunoaște. Circulă cu tramvaiul și nu au gărzi de corp.

      • Ce este extrem de interesant este că Marx a scris tehnic, ca să spunem așa, despre capitalism, în timp ce Adam Smith a fost moralizator. Cu toate astea, orientarea politically correct este socotită neo-marxistă, deși născută în cele mai capitaliste și mai cu free market țări !!! După cum se știe, între Marx și ceea ce socotim a fi marxism s-ar putea să fie diferențe. Însă mainstream-ul cool din RO este acum lătrarea frenetică „neo-marxiștilor” și a „iliberalilor”.

  12. Nu, comunismul nu a murit, el se transformă. Astfel, „internaţionalismul proletar” se transformă în globalismul liberal-progresist. Exemplul tipic: China cu regim comunist( aceeaşi ţară, două sisteme…) şi mare amatoare de globalism tip „drumul mătăsii”. Rusia vrea să înlocuiască şi ea comunismul cu un fel de globalism/ internaţionalism de mare putere.
    Iar Europa noastră( mai dezvoltată, deh!…), înlocuieşte ideologic comunismul mascat cu liberal-progresismul multicultural, corect politic şi ateu. Dar cu acelaşi scop cu China şi Rusia: un neo-imperialism agresiv „la concurenţă” cu ceilalţi dar mai ales cu SUA. Din nenorocire(sau poate din fericire…), Europa noastră nu prea are succes, liberalism-progresismul produce efectul contrar al apariţiei extremei drepte sau stânga. Ex. tipic: Italia şi Grecia, dar şi Austria, Hungaria, Polonia, chiar Germania şi Franţa.

  13. O SCRISOAREA DESCHISĂ în cîteva capitole

    @Monsieur Thierry Wolton

    Je ne veux pas insister pour souligner à quel point vos livres on réussit
    à ouvrir des fenêtres vers l’air propre et sain.
    MAIS :
    Je crois, si je me peux permettre,
    vous faite une Enorme et Regrettable, même pas une erreur,
    (pas si innocente que ça ! même très Dangereuse !)
    Que le Communisme N’est JAMAIS MORT !
    Le Communisme n’a fait que Changer de Face, avec des répercutions
    Très Mal imaginables.
    A éluder à ce point Ce Changement
    c’est pur-et-simple une manière de Manipulation INDIRECTE
    et vous jouer magnifiquement avec les paradoxes et
    ce que est plus subtile avec des sophisme extrêmement attirantes-alléchantes.
    Vous oubliez trop facilement que même en France, la « Communisme » à Vainque
    Y il n’y a plus des partis politiques, donc Plus de Démocratie Réelle,
    On est en plein Dictature triomphante de L’AMALGAME !
    Une suite concrète de la Victoire de Communisme, appeler Le comme vous voulez,
    MAIS ……………
    La graine inoculée n’a pas donné naissance à un simple champ mondial globalisé de maïs,
    Mais à un nouveau genre de « communisme » exceptionnellement bien MASQUER !
    MERCI, Monsieur THIERRY WOLTON !

    Cher Monsieur THIERRY WOLTON,

    Le Communisme en étant en plein Mutation Aliène
    on ne peut pas se permettre, je crois,
    à affirmer avec tant d’assurance qu’il est Mort,
    pas du tout !
    D’autant plus, que le Communisme n’a jamais été juger
    et condamner
    à Mort !
    ALORS ?!?

    Mr. Thierry Wolton,

    Le Communisme ne peut jamais être Mort
    N’y Mourir,
    du simple fait que :
    Les Rêves & Les illusions ne Meurt JAMAIS !
    C’est comme Les QUEUES ! N’est-ce pas ?
    Et si c’était un simple rêve seulement ?!?
    C’est pire qu’une DROGUE
    (artificielle-chimique-diabolique-perverse-fascinante-fantastique.. . et tellement Douce ) !
    C’est le piège parfait !

    • Doi habarnisti. Comunismul exista, de exemplu in familie, si nu numai. Putem gasi multe exemple de grupuri (familie, internet, firme, spatiu public, etc.) in care comunismul functioneaza. Daca ne uitam si mai atent observam ca capitalismul poate produce marfa foarte ieftina, incat practic fiecare isi permite sa consume cat vrea si ce vrea, de exemplu mancare. In Star trek, e comunism sau capitalism?

      Comunismul si capitalismul sunt doua modele de productie si consum, scopul e acelas metodele sunt diferite, mai mult ele exista intotdeauna si sunt intretesute, e ca campul electric si magnetic.

      Eu cred ca ei de fapt discuta despre totalitarism, despre regim criminal, cand regimul politic in loc sa faca bine face rau. Cand acei care ne conduc se ucid intre ei si isi sacrifica cetatenii pentru nimic. Cand oamenii se toarna unul pe altul pentru a supravietui. Comunismul nu a fost doar in sec. 20, el e prezent si in revolutia franceza si perioada de dupa. Citim atent pe Victor Hugo, e plin de comunism si comunisti in descrierea lui a evenimentelor de atunci, daca ne uitam atent si pasii au fost aceiasi, razboi civil, teroare, razboi, expansiune, migratie, etc. Insusi Franta are o istorie plina de mituri si propaganda, daca incepem sa sapam ne speriem ce vedem acolo, si e asa de adanca incat nici in ziua de azi nu putem zice ca avem egalite, fraternite, liberte. Si totalitarismul exista si va exista intotdeauna, el exista peste tot, firme, structuri administrative, familie, etc. asa suntem noi maimutele, ne place sa ne afirmam.

      Din discutie nu e clar despre ce comunism vorbesc ei? Una era in URSS si alta in Romania, Cuba, RDG.

      Daca intrebam in Franta, Belgia, Elvetia ceva despre comunism si ce stiu ei, o sa aflam ca ei habar nu au. Pentru ei comunistii sunt acei oameni draguti pe care ii vad de 1 mai prin centru.

      • @ion
        Faceţi confuzii atît de mari şi multe
        punînd semnul EGAL
        între Comunism şi Capitalism
        încît orice dialog cu dumneavoastră este pur şi simplu
        imposibil.
        Dovediţi că nu pricepeţi
        ( sau vă faceţi, sau sînteţi complet îndoctrinat, sau sînteţi tocmai doctrinar-ideologul de serviciu,
        sau ……..)
        Absolut Nimic nici despre Comunism, nici despre Capitalism.
        Să fie într-un ceas mai bun !

      • @Dan Patrascu
        Aveţi dreptate, există în « scrisorea deschisă » scrisă în grabă, greşeli de gramatică
        pe care le asum în totalitate ( pe unele chiar le regret !)
        Dar nu acestea vor împiedica ideile esenţiale ale mesajului.
        Dar dumneavoastră aveţi ceva de spus despre ideile şi teoriile
        vehiculate în interviu şi despre « moartea comunismului » ?
        Să fie într-un ceas bun !

    • Chiar daca visurile nu mor putem incerca sa visam corect. Varianta gresita este chiar disparitia omenirii inclusiv cu toata cohorta ei de salbatici islamizati si de alte religii sau filozofii. Daca occidentul nu o salveaza omenirea va dispare pentru ca a te cufunda in trecutul glorios al comunei primitive nu va insemna pentru noi nimic altceva.

  14. ! Monsieur Thierry Wolton,
    Je suis complètement désolé pour toutes mes fautes d’orthographe et de grammaire
    commises dans la lettre ouverte que j’ai vous envoyé.
    Malgré cet aspect,
    j’espère bien quand même que les idées principales dans mon message sont compréhensibles.
    Avec tout mon respect et mes profondes considérations.

  15. Franta e datoare vanduta Rusiei, fara URSS francezii nu ar mai fi ajuns pana in secolul 21 sa vorbeasca limba franceza, lucru afirmat la randu-le de politicienii francezi de la dreapta la stanga!

    PCF a fost cel care a salvat onoarea francezilor, prin Rezistenta antinazista, binemeritand recunostinta lui Charles De Gaule insusi care i-a inclus pe comunisti in primul guvern democratic de dupa razboi!

  16. Il existe une bienvenue différence entre Thierry Wolton et l’interlocuteur Roumain, tout de même! On comprend que l’invité, sans qu’il soit diplômé en histoire ou spécialiste en titre en Sciences Politiques, il nous plonge subtilement dans un discours sous-entendu et bien rodé en France, rarement aperçu par le lecteur roumains.
    On doit d’apercevoir du fait que la critique du bolchévisme ça rime bien avec d’autres critiques, plutôt de gauche anarchiste ou d’une certaine France Insoumise, qui sympathise intensément avec les réfugiés, parmi d’autres causes urgentes, chose assez inhabituelle chez les Roumains, qui partagent les idiosyncrasies du Group de Visegràd, à l’égard des ces mêmes innocents réfugiés (par exemple)!
    Très bon interview, merci aux réalisateur, M. Gabriel Liiceanu!

    • Errata

      „le lecteur Roumain” (au lieu de „le lecteur roumains”);

      „On doit s’apercevoir”( au lieu de „on doit d’apercevoir”)

      Merci!

  17. Slavoj Žižek (nomine odiosa?):

    «De façon naïve et bête, on pourrait simplement dire : „OK, le communisme, c’est fini.” Mais je reste communiste, un communiste négatif très modeste. Je demeure marxiste dans quel sens ? On ne doit jamais oublier la relation de Marx au capitalisme, qui a été très ambiguë, parce que le capitalisme, quand même, exerçait comme une fascination sur lui : c’est le système le plus dynamique, c’est presque un miracle ! Je suis entièrement d’accord avec ça et cela me crée des difficultés politiques.

    Je dis bien communiste et pas socialiste, car tout le monde peut être socialiste, Bill Gates peut être socialiste. Socialiste, ça veut dire oui, mon Dieu, il y a des gens qui souffrent, il faut les aider, il faut être solidaire, il faut de l’humanitaire, blablabla… Mais ce n’est pas le problème. Le problème est celui de la résistance contre le capitalisme global. Ce qui spécifie le communisme, c’est l’universalité.»

    • C’est si bien que vous avez apporté ici le si révélateur passage du célèbre philosophe marxiste et psychanalyste lacanien Slovène!
      Ça colle à la merveille et on ne peut que vous en rester fort reconnaissants!

      ( Drôle de chose: https://youtu.be/6eUyN7nW8f8 ,
      tout récemment le loquace et éloquent maître
      souffre d’une paralysie faciale périphérique,
      on espère qu’il va se rétablir tôt que possible! )

  18. Domnule Gabriel Liiceanu am ezitat indelung daca sa ma adresez in mod direct cu aceasta problema si marturisesc ca mai demult cred ca i-am comunicat aceasta tema si dlui Vladmir Tismaneanu ca scriitorul de limba romana, azi poate cel mai competent. Unele spuse ale mele au aparut si aici pe aceasta platforma. Nu inteleg cauzele pentru care ele au fost atat de desconsiderate ? Oare lipsa de intelegere desi mie mi se par atat de simple, ca un fel de ou al lui Columb, oare pur si simplu neobservarea lor (desi nu cred asta dar nu pot automat elimina si aceasta ipoteza, care uneori daca este intentionata se apropie chiar si de invidie).
    Scriu asta ceva mai tarziu caci poate nu e cazul sa-l citeasca prea multi dar totusi dorind sa vad acum sau mai tarziu, direct sau indirect opinia dvs.
    Asadar in aceasta discutie a dvs cu dl Thierry Wolton se pronuna de catre dlui urmatoarele doua propozitii prima justificativa si a doua explicativa: „Comunismul, trebuie să recunoaștem, a dat naștere unei speranțe formidabile în toată lumea.O speranță formidabilă care a ajuns să fie un infern la fel de formidabil”.

    Prima, cea justificativa este cea care a luminat omenirea asemni unui perpetuum mobile , dar noroc ca in stiinta asa ceva nu a putut sa dureze mult si a cazut la examenul nu numai practic dar mai ales stiintific si de aceea eu metaforic ma refer mereu la acest exemplu iar in cea de a doua propozitie prin efectele sale devastatoare constatabile efectiv cu care adversarii sai inchid gura celor care inca il mai sustin, se crede ca este inchis definitiv subiectul. Si totusi nu este chiar asa daca un viitor sef de stat, statul nostru ca noi suntem mereu frunce, dl Iliescu a spus ca Ceausescu a intinat idealul nobil…, cu textul subinteles ca el Iliescu il va da la curatat ceea ce din fericire nu s-a putut face..

    Nu este suficient sa facem ce fac atatia adica sa combatem comunismul doar prin rezutatele sale catastrofale, caci speranta ramane.Oricate perpetuumuri mobile ar fi esuat, pana cand o teorie corecta nu a inlaturat speranta iluzorie in asa ceva, chiar si Academia franceza nu a blocat primirea unor astfel de proiecte mecanic-utopice pana in 1775 cand a facut-o la propunerea marelui savant Laplace iar in jurul anului 1900 biroul de patente german refuză cca. 320 de cereri de brevete pentru maşini cu mişcare perpetuă.

    Asadar ce ar urma?

    1) Se anuleaza teoria marxist leninista(socialism stintific etc)dezvoltand ideile date de mine mai sus si le repet: : „constatarea in teoria economica si sociala ca proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie nu se sustine in stiintelele sociale si ca nici partidul unic nu este de acceptat fiind din start chiar o contradictie in termeni si genereaza odata aplicat totalitarism. Este atat de simplu si atat de evident, cum este si pentru cine cunoaste principiile mecanicii, adica legile de conservare acceptate azi de intrega stiinta cat si principiul ireversibilitatii fenomenelor din natură, sa inteleaga imposibilitatea unui perpetuum mobile”
    2) Si ce este de facut? care este speranta pe care in mod real o presimt oamenii dar in mod eronat si criminal a deturnat-o comunismul? Este : Calea a treia de dezvoltare a omenirii cu postulatele ei de baza ale caror consecinte au fost deja considerate axiome in actele juridice fundamentale ale omenirii in ceea ce priveste nasterea lor egala si libera dar fara o motivare socio-economica care este data de mine si anume:
    Oamenii se nasc liberi si egali fiind de la nastere si pana la moarte egali propritari cu toti ceilalti pe resursele naturale ale Universului accesibile noua aici si in mod absolut si inalienabil proprietaii ai fortei lor de munca

    Cu alte cuvinte forta de munca ii apartine oriunde si oricand in mod absolut si inlienabili oricaui om si de aici decurge libertatea sa totala si inalienabila si toti au in proprietate o aceiasi cota de resurse naturale si de aici rezulta libetatea lor economica. Desigur proprietatea asupra resurselor nu poate sa se exercite de facto ci doar de principiu( in fapt nu se poate realiza asa ceva mai ales azi in actualele conditii de exercitare a muncii si a diviziunii sociale a acesteia. dar consecntele egalitatii proprietatii pe resurese sunt calculabile) iar sentimentul acestei necesitati a izbucnit cu putere fara a avea aceasta baza teoretica corecta indicata de postulatul de mai sus, mai intai in utopia egalitarista comunista si apoi azi in locul acesteia in disutiile ample si pline de argumentatii majoritatea corecte asupra UBI(Universal Basic Income) care strabat Europa si nu numai.

    Aceasta dlor de la contributors, este cea mai mare valoare adaugata de catre mine platformei dvs si eu va multumesc pentru atentie. Sper sa intelegeti ce am scris mai sus iar eu va stau la dispozitie pentru orice lamurire suplimentara.
    Eu mi-am facut datoria in mod gratuit si fara orice pretentie(originalitate, etc) fata de contemporanii nostri si chiar si fata de urmasii lor si deci Doamne ajuta!

    • Aici se explică de ce venitul universal garantat este idee de dreapta și conservatoare, nu de stânga:
      https://www.youtube.com/watch?v=QS951xiGGvI
      (Iar domnul care vorbește chiar se pricepe).
      De la minutul 3,10 (deși e o pierdere să nu urmăriți de la început până la sfârșit).

      Dac-aș fi student la științe politice, m-aș apuca să fac o compilație de căi intitulate „a treia”. Ar ieși o lucrare de disertație voluminoasă. Ca și contribuțiile originale. Dar ce vă veți face când firma lui Elon Musk (una dintre ele) va reuși să lege neuronii la calculator și toate creierele legate vor deveni parte a universului de obiecte interconectate? Și când neurohacking-ul va face pipi pe libertatea totală și inalienabilă?

      • Motto: UNULdin numere este in mod obligatoriu ZERO.(axioma numerelor rationabile)

        Iti multumesc pentru raspuns adica pentru ca ai observat mesajul meu postat destul de tarziu. Iti voi raspunde dupa ce ma voi documenta cat de putin pentru ca filmuletul trimis tine o ora si poate ca ma mai trimite si in alte zone(azi dimineata sunt foarte ocupat) iar despre Elon Tusk nu stiam mai nimic decat ca are niste idei ingenioase privind calatoriile cosmice si motoarele electrice . Ma bucur ca fiind ma tanar decat mine a inteles ce am spus eu ceva mai inaintea lui si anume ca cine va putea acumula energia altfel decat pe calea naturala a caderilor de apa , a energiei geoermale si combustibililor fosili va stapani lumea si se pare ca alegand si un nume predestinat, Tesla, asta incearca si el.
        Poate ca va reusi.
        Cat despre legatura neuronilor la calculator mai stam de vorba…
        Probabil ca merita sa-i trimit lui teoria mea privind Calea a treia (am vazut ca are si preocupari in domeniul stiintelor sociale) .O va intelege cu siguranta si va face tot ce trebuie avand toate mijloacele la indemana. Dar sa stii ca teoria caii a treia nu este de dreapta este perfect de centru iar UBI care azi nu are o baza teoretica bine fundamentata decurge direct din ea si dupa ce o sa vad filmuletul voi reveni la aceasta discutie pe care cred ca doresti sa o faci.

      • Draga Unule (fara doi) , am vazut filmuleul, este interesant dar ce sa fac daca dl Laurent Alexandre intelege ce dorestsc sustinatorii UBI dar nu intelege inca din ce decurge UBI. Respectiv tot ce se stipuleaza in teoria UBI este corect cu o singura observatie. Valoarea acestuia nu este determinata de nevoile oamenilor(ar fi utopie comunista) ci de un calcul strict economic similar cu calcului rentei pe care o plateste arendasul proprietarului de pamant sau dobanda pe care o da banca proprietarului banilor despusi in grija si fructificarea sa. Si desigur ca valoarea corect calculata a UBI nu este suficienta pentru un trai decent dar totusi nu te lasa sa mori ca un homeless si vor asigura acea egalitate de pornire dorita de iluministi. Si aunci toate criticile de tipul celei emise pe drept cuvant vor cadea .Dar ce sa fac daca oamenii inca nu inteleg simplitatea Caii a treia asa cum trebuie sa fie ea adica de centru si nu de stanga si nu de dreapta.
        Nici tu nu ai priceput ce am spus eu dar asta este.
        Cat despre problema de tip Wells adica mult mai veche decat crede dl Laurent care nu-l citeaza pe H.G.Wels cu utopia sa din Masina timpului in care specia in anii 800000 este separta in doua cei de la suprafata (eloii- alesii) si cei din subsol (morlocii -muncitorii) . S-au facut si niste filme pe aceasta tema (http://filmehd.net/the-time-machine-masina-timpului-1960-filme-online.html. N cred ca se va ajunge la asa ceva dar dl Laurent are dreptate in ce spune cu privire la educatie asa cum are dreptate in efectele pe care le prevede prin dezvoltarea nanotehnologiei inclusiv ajungerea la o speranta de viata indefinita . Infine se poate discuta pe tema asta si depinde de dta sa discut sau nu pe aceste teme. :)
        :

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro