vineri, martie 29, 2024

Este nevoie de mai mulți bani pentru educație?

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat recent, la o dezbatere despre Centenarul Unirii, care ar trebui să fie obiectivele României în educație, in situația ipotetică în care cineva cu foarte mulți bani ar oferi finanțare. Răspunsul său, conform Hotnews, a fost următorul:

„Nu ar putea să plătească lucrul pe care mi-am dorit și îmi doresc eu foarte mult să-l schimb: este vorba de mentalitate, mentalitatea celor care dau educație, mentalitatea celor care înlesnesc și mai puțin cei de educat, pentru că ei trebuie educați, nu trebuie sa le schimbăm mentalitatea. Nu este vorba de bani. Știu că am mai fost puțin simpatic când am spus oamenilor: știți, nu în bani stăm, că până la urmă, dacă folosim 4% cu cap e mai bine decât 6% fără cap. Noi, deocamdată, suntem cam între și cred că nu avem în primul rând nevoie de mai mulți bani, chit că o să mă contrazică și rectorii, și directorii, și profesorii, ar fi bine să avem. Dar, in primul rând, avem nevoie de o schimbare de paradigma”.

Argumentul meu în cele ce urmează este că banii pentru educație nu sunt suficienți. Educația are nevoie de multe schimbări, inclusiv de mentalitate, însă acestea nu sunt posibile la nivelul de finanțare din prezent. Astfel, o mare parte dintre elevi învață în condiții improprii, iar acest lucru se reflectă în rezultatele lor. Schimbarea acestor condiții nu este posibilă fără o creștere a finanțării pentru infrastructura școlară și pentru salariile profesorilor, în special a celor la început de carieră. Iată câteva date în sprijinul acestor afirmații:

Condițiile de învățare pentru o mare parte dintre elevii din România sunt inacceptabile

Reamintesc ce posta un ministru al educației la începutul acestui an: ”La 159 de ani de la Unirea Principatelor Române avem 2418 unități școlare cu grupurile sanitare în exterior”. Dintre cele 2418 din lista oferită de ministru, județul Vaslui are 389, Suceava, Iași și Botoșani peste 200 fiecare.

Și mai important este faptul că România are un deficit de profesori calificați, iar deficitul este într-o creștere rapidă. 58% dintre profesorii din România activează în școli despre care conducerea afirmă că se confruntă cu un deficit de personal calificat, iar discrepanța între urban și rural este majoră.

Cum să fie selectați profesorii noi cu ”mentalitatea” potrivită, când bazinul de selecție este aproape secat? Cum să fie convinși profesorii care își încep profesia să predea în rural? Salariul unui profesor debutant cu studii superioare este de 54% din salariul mediu pe economie, cu doar 10% mai mare decât salariul minim pe economie (Figura 1). Un profesor care a obținut gradul 1, cel mai înalt din sistem, poate egala salariul mediu pe economie doar dacă vechimea sa în învățământ trece de 20 de ani. Trebuie observat și că salariul mediu pe economie este calculat pentru toți angajații, indiferent de nivelul pregătirii profesionale, în timp ce marea majoritate a profesorilor au studii superioare.

Figura 1: Salariul net pentru diferite categorii de profesori

Sursa: G. Bădescu, O. Negru-Subțirică, D. Angi, C. Ivan (2017)

Rezultatele elevilor sunt pe măsura condițiilor școlare

Analiza comparată a datelor privind sistemele educaționale din țări diferite arată că pe durata ultimilor cinci ani, România a finanțat cel mai puțin educația dintre toate țările din Uniunea Europeană (proporții din PIB), cu valori în jur de 3%. În același timp, modelele statistice folosind date comparate între țări prezic într-o măsură remarcabilă performanța elevilor pornind de la sumele cheltuite în educație. Drept urmare, nu e suprinzător că România se află cu regularitate pe ultimele poziții dintre țările UE în evaluările internaționale ale cantității și calității educației preuniversitare, având în vedere aspecte dintre cele mai diverse. Astfel, România a avut în 2016 o rată de părăsire timpurie a școlii pentru cei între 18-24 de ani de 18,5%, locul trei in UE, dupa Spania si Malta, pe trend de creștere. În plus, valorile indicatorului pentru rural sunt dintre cele mai nefavorabile din UE, de 26,6%, fiind depășite doar în Bulgaria (Figura 2).

Figura 2. Proporțiile celor între 18 și 24 de ani care au părăsit prematur educația și pregătirea profesională (ELET 18-24) în funcție de mediul de rezidență, în țări ale Uniunii Europene, în 2016

Sursa: Eurostat (edat_lfse_30)

Nu doar aria de cuprindere ci și calitatea educației școlare ridică probleme serioase. Astfel, din perspectiva rezultatelor studiului comparat Programme for International Student Assessment (PISA), aplicat elevilor de 15 ani din școli o dată la trei ani începând cu 2000, România este pe unul dintre ultimele locuri în Europa, la egalitate (cu diferențe în marja de eroare statistică) cu următoarele țări: Emiratele Arabe Unite, Uruguai, Cipru, Moldova, Albania, Turcia.

În plus, în prezent mai puțin de jumătate dintre tineri reușesc să își încheie studiile cu examen de bacalaureat (43,56% în 2017), iar România este pe ultimul loc în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește ponderea populației cu studii superioare, cu valori la aproximativ două treimi din media acesteia.

O parte dintre criticii ideii de a crește finanțarea pentru învățământ atrag atenția asupra a două fenomene. În primul rând, sunt invocate corupția și ineficiența: dacă banii din prezent nu ar fi cheltuiți pentru instituții precum Academia Oamenilor de Știință, Academia de Științe ale Securității Naționale, și alte organizații similare, inutile din perspectiva științei și dăunătoare din cea a educației, ar fi mai mulți bani. Dosarul Microsoft, corupția în cazul SIVECO, partenerul principal al Ministerului Educației în domeniul informatizării, vin în completarea acestui argument. Al doilea fenomen este cel al scăderii demografice: pentru ca banii pentru educație raportați la numărul de elevi să crească, este suficient să păstrăm suma totală în condițiile în care numărul de elevi este în descreștere.

Răspunsul, pe scurt, este că ineficiența și corupția trebuie rezolvate, însă nu pot fi o scuză pentru a oferi o educație de calitate slabă unei părți importante dintre elevi, la fel cum nici corupția masivă din sănătate nu scutește statul de obligația de a face posibilă vaccinarea obligatorie pentru copii. În ceea ce privește scăderea demografică, aceasta este foarte lentă în acest moment pentru populația școlară, iar distribuția în teritoriu a elevilor nu permite o scădere proporțională a costurilor.

Cu puțin timp în urmă, Florin Cîțu, senator PNL, afirma că ”sectorul privat trebuie sa fie principalul obiectiv in România, nu învățământul, nu sănătatea. Trebuie să muncim mai mult.”

Atunci când pune în opoziție învățământul și sectorul privat, senatorul PNL ignoră un fapt elementar: economia nu se poate dezvolta în mod sustenabil atunci forța de muncă este slab pregătită. Care sunt șansele sectorului privat din România în competiția globală, în condițiile în care peste jumătate dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcționali? Nu în ultimul rând, afirmația ignoră faptul că accesul la o educație de calitate este dreptul fiecărui cetățean, având valoare dincolo de cea dată de piața muncii.

Din păcate, senatorul PNL poate fi linistit: educația nu a fost și nu este o prioritate pentru guvernanți. Este adevărat că în ultimii ani conferințele, dezbaterile și pozițiile publice despre educație s-au îndesit, însă așa cum arată datele prezentate anterior, schimbările de politici nu au avut efecte notabile. Au rămas multe de făcut pentru ca toți elevii din România să aibă acces la școli de o calitate acceptabilă. Creșterea salariilor pentru profesorii începători este unul dintre pașii necesari, probabil cel mai important. Modernizarea școlilor din rural este un alt pas. Desigur, niciuna dintre schimbările de acest fel nu este posibilă fără o creștere a finanțării.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Una din direcțiile pe care le abordați nu are legătură deloc cu școala. Toată lumea vorbește de „școlile cu buda-n curte” făcându-se că nu vede că aceste școli sunt în sate în care toți au „buda-n curte”. Ca un absolvent al unei astfel de școli, vă pot spune cinstit că nu e nici o legătură între felul în care înțelegi matematica și locul unde îți faci nevoile fiziologice :) Iar în privința filozofiei… nimic nu e mai potrivit să înțelegi imensitatea universului decât o vizită la toaletă într-o noapte senină :) Aceasta e o mare problemă, adevărat, dar nu a școlii ci a societății. Ea devine o problemă doar din prisma faptului că s-ar putea să fie mai greu de găsit cadre didactice dispuse să locuiască într-o asemenea localitate. „Pe vremea mea” era altfel, aproape toți profesorii, inclusiv părinții mei erau localnici și cred că nivelul școlii era mult peste majoritatea școlilor din capitala de județ ( chiar dacă acestea aveau toalete)
    Problema salarizării este o problemă a sistemului socialist după care se ghidează tot sectorul de stat din România. La noi salariile sunt legate prin niște procente între ele; dacă există lipsă de vidanjori pe piață ( ca să păstrăm tema scatologică ) și vrei să le mărești salariul, trebuie să mărești salariul minim, care va crește toate salariile, cele mai mari creșteri ajungând ( fatalitate!) tot ale parlamentarilor :) Că doar sunt procentuale.
    Ar fi multe de vorbit pe tema asta, de la școlile menținute artificial in viață, cu câte trei elevi din fiecare an școlar, toți în aceeași clasă, pentru a putea menține un învățător în activitate, lucru care nu face decât să afecteze și mai tare subfinanțarea, despre inadecvarea completă a programelor școlare ( văd noțiuni de matematică la clasa a cincea pe care mă lupt să i le explic copilului meu; el o să le priceapă, dar restul? Mie mi se pare că acest handicap este construit aproape deliberat, practic nivelul este crescut artificial iar învățătura devine în acest fel inaccesibilă pentru 90% din elevi, pentru că lucrurile se leagă, dacă pierzi legătura în clasa a cincea matematica de a șaptea devine poezie de învățat pe de rost…) . Președintele are dreptate în sensul că banii pentru învățământ se duc pe săli de sport, toalete care stau încuiate pentru că localitatea nu are sistem de canalizare și pe cornulețe cu lapte. Toate astea le putem face și acasă, dar nici una din ele nu înseamnă învățământ… În vremea asta, copiilor li se spune la școală să nu folosească CD-urile din manuale (?) ca să nu le zgârie :)

    • Sunt de acord ca toaletele mai bune nu vor avea un rezultat însemnat asupra rezultatelor școlare. Ar fi insa un semn ca societatea ii trateaza egal pe elevi, indiferent de locul in care au avut sansa sa se nasca. Problema pe care o subliniez in text este cea a penuriei de profesori calificati, in special in rural. Stiti ca proportia tinerilor in rural a crescut in ultimii ani, depasind 50%? In acelasi timp, diferentele rural/urban sunt coplesitoare si in crestere.
      Sunt de acord ca programa scolara este inadecvata, insa eventualele schimbari in bine a nu vor conta pentru cei care au profesori care nu inteleg ce predau.
      Banii mai multi pentru incepatori ar fi o conditie necesara de schimbare in bine, nicidecum si suficienta.

      • Desigur că eram ironic, însă ideea e că aparent în multe locuri confundăm investițiile în școală cu investițiile în mobilier. Îmi aduc aminte de celebrul primar Vanghelie, care avea la un moment dat un slogan de genul „fac cele mai bune școli” ( ceea ce voia să însemne că le zugrăvește, și parțial era adevărat). Însă el personal nu făcuse nici o școală și habar n-avea cum să facă o școală să fie bună….
        Din păcate, după părerea mea orice ban în plus în învățământ în momentul de față e ban aruncat; din perspectiva asta președintele are dreptate. Învățământul are în momentul de față nevoie de o regândire ( și îmi permit să cred că e valabil și la nivel european, la noi se văd găurile în „genunche” mai ușor, dar zic eu că problema e globală ) Nu știu exact cum ar trebui să fie școala, dar sunt sigur că ar trebui să fie altfel. Deși acest „altfel” s-ar putea să nu trebuie să fie vreo invenție a pedagogiei moderne, așa cum se tot încearcă, ci dimpotrivă, o întoarcere la rădăcinile ideii de școală ca ucenicie…

        • Scoala e asa cum e pentru ca asa se cere. Oricum a-i regandi, sistemul se va adapta si nu ajungi la nimic.

          Va rog sa ma credeti ca am incercat. Am facut un plan de reforma, cu masuri. Ei bine, la orice masura aparea rapid o posibila contra-lovitura. Nu se putea aplica decat daca intregul sistem era controlat si planificat, ca in comunism.

          Incercand sa refromez scoala prin reforme adminitrative, am ajuns la concluzia ca singurul mod fezabil era re-infiintarea comunismului sau a unei forme de socialism.

          PEntru ca „iesirea” eduatiei e economia. Ca sa controlezi scoala, trebuie sa controlezi „iesirea” – adica economia.

          Altfel, trebuie sa desprinzi scoala de controlul statului, iar asta se poate numai daca prevaleaza sectorul de afaceri in fata statului.

          De-asta nu iese nici o reforma. Pentru ca toate pleaca de la ideea pastrarii controlului statului 100%.

    • Din observatiile mele este important ca din scoala cat mai devreme omului sa i se arate ca se poate avea WC comod si curat, ca se poate manca la timp si sanatos, ca se poate economisi energie, ca trebuie respectat disciplina, ca trebuie respectati colegii, profesorii si alti oameni, ca nu trebuie stricat nimic, trantit usa si a asa mai departe.

      Daca in sat lumea acasa nu are apa curenta si WC, dus ca lumea scoala trebuie sa aiba, ca sa traga pe toti in sus. Daca oamenii mananca prost in sat, mai au si probleme cu alcoolul in scoala trebuie copii sa manance mancare sanatoasa. Despre mancare as putea mult spune …, daca ne uitam multi romani sunt obisnuiti cu chipsuri si suc (nici nu pot numi suc) ieftin, fast food. Ar fi bine de schimbat aceasta.

      Am dat doar cateva exemple, dar ele pot continua. Problema este ca si profesorii, educatorii, administratia sunt din acelasi mediu, nu au WC acasa, ei practic nu pot impune un mod nou de viata. Poate ar trebui facut un program de voluntariat in care sa vina din alte tari sa tina un curs de 1 luna, copii si profesorii sa mai vada si alte modalitati de a trai. Asemenea experiente exista in alte tari si au avut rezultate foarte bune.

      • Eu sunt de acord cu Dnul Badici, ceea ce spuneti nu are legatura cu scoala in sine, cu ce inveti acolo. Am facut scoala cu WC in curte si cu soba in clasa, dar a fost scoala. Bineinteles ca noi comparam societatea care a fost, complet altfel organizata, cu cea de acum, profund diferita. Scoala e altfel pentru ca societatea e altfel. Cei care conduc societatea de astazi, sunt cumva varfuri ale invataturii? Pentru ca ei sunt exemple pentru toti. Afaceri poate face oricine, nu-ti trebuie scoala, avem exemple cu duiumul de oameni bogati cu rezultate mai mult decat modeste la invatatura. Sau poate ai nevoie de diploma, fara sa ai nevoie si de cunostintele care ar trebui sa insoteasca diploma (pentru a indeplini o farmalitate ca sa te ahgajezi, cu pile, ca functionar la stat), scoala actuala te serveste si ai diploma respectiva (chiar si un doctorat, daca doresti). De ce ar trebui ca toti profesorii sa fie competenti si toti elevii silitori, astazi? Pentru ca, va rog sa observati, exista si profesori competenti si elevi silitori. Gasesti tot ce-ti doresti, daca cauti unde trebuie.

  2. Educatia copiilor este un obiectiv pe termen lung. Multi factori contribuie si e putin probabil sa se rezolve ceva daca aruncam doar cu bani, ne concentram doar pe programa sau pe mentalitatea profesorilor. In plus, actualul mediu politic este in mod evident ostil oricarei solutii care va duce la cresterea nivelului de educatie. Este clar ca vor mai trece ani pana cand se va putea face ceva.

    Poate ca o solutie pe termen scurt ar fi sa investim in educatia adultilor (parintilor..). De acolo s-ar putea pune suficienta presiune pentru celelalte schimbari.

    O alta solutie posibila (si un pic extrema) este reformarea din temelii a sistemului. Asa cum o companie privata falimentara trebuie sa treaca printr-un proces de reorganizare totala. Cum? In loc de manuale, tablete (practic, sunt mai ieftine decat zeci de manuale..). In loc de zeci de mii de suplinitori, un catalog de cursuri gen Khan’s Academy, inregistrate de cei mai buni profesori, pe cea mai noua programa, cu cele mai noi metode de predare. Personalul didactic ramane doar pentru a asista elevii care nu inteleg, pentru clase de aptitudini practice, pentru activitati de echipa etc.

    • Reformarea din temelii este o utopie. Capitalul uman este cel mai conservator dintre toate. Nu tabletele si Khan’s Academy sunt problema, ci oamenii care sa le foloseasca, si parintii care sa le inteleaga rostul.

      Probabil ca educatia adultilor si salarizarea mai decenta a profesorilor (pe termen mai lung) sunt singurele solutii. Dar cine mai are timp astazi pentru educatie… N-au copiii, d-apai parintii.

  3. Pentru rezolvarea oricarei probleme, cred ca e important ca ea sa fie bine identificata, si apoi extrasa din noianul de alte probleme cu care, desi este in intercatiune constanta, necesita alt mod de abordare, alt unghi de actiune si resurse de alt tip.
    In cazul educatiei, unde e vorba doar de organizarea sistemului de invatamant, profesori, materii si elevi, problema este una singura, de la care pornesc toate neajunsurile : MENTALITATEA. Presedintele KI, bun cunoscator si al unui alt tip de mentalitate, are perfecta dreptate! Problema este ca, detractorii lui, nu reusesc sa fie suficient de intelepti si de prasgmatici ca sa fie de acord cu el…chestie de mentalitate paguboasa romaneasca ;)

    Apoi, cladirile in care functioneaza scolile, insalubritatea lor, sau conditiile de deplasare ale elevilor catre si de la scoala (drumuri, trotoare, autobuze), trebuiesc sa faca obiectul altor domenii de interes national.
    Pentru asta, inutil de a face ierarhii, pentru ca toate se leaga intre ele, fiind interdependente.
    Ideea ar fi sa analizam global DAR sa actionam local.
    Primul pas : fiecare om trebuie responsabilizat, valorizat si respectat, de sus in jos si de jos in sus….acrobatic :) , dar eficace!

    • Exact. Fiecare om trebuie sa fie constient ca libertatea sa implica raspunderea alegerii.

      In cazul educatiei, trebuie sa fie foarte clar pentru toata lumea ca efortul depus pentru educatie este determinant pentru succesul in viata. Si ca lipsa efortului inseamna a trai la marginea foamei.

      Acum e fix pe dos: orice ai face, oricat efort ai depune, prea mare lucru nu ai de ales (scolile sunt la fel de slabe toate) si chiar daca urmeazi o scoala „buna” asta nu inseamna nimic, pentru ca societatea iti va asigura traiul (si chiar mai mult decat atat) indiferent cat efort ai depus.

      In esenta, societata noastra socialista ocroteste si recompenseaza lipsa efortului. Asta e posibil pentru ca intotdeauna ne gandim la „defavorizati” si la „ce face statul”.

  4. „Nu este vorba de bani.”

    Ba da, este vorba exact despre bani. Si despre depolitizarea sistemului de invatamant.

    Oameni performanti vor exista in Educatie atunci cand va exista o concurenta reala pentru ocuparea posturilor. Pe piata fortei de munca, intr-o ecnomie deschisa, competitivitatea este generata de atractivitatea locului de munca, indiferent de profesie. Cadrele didactice vor fi competitive, performante si cu mentalitatea pe care o viseaza autorul articolului si Presedintele Republicii atunci cand absolventii valorosi vor prefera sa lucreze in invatamant, nu la firmele private.

    Pentru a fi stractiv, este necesar ca invatamantul sa fie depolitizat si lucratorii sa fie platiti cu salarii atractive, in conditii de munca atractive (dotari materiale, numar de elevi la clasa etc.). Nimeni nu are „mentalitatea” de a munci degeaba si politicienii sa-si bata joc de munca lui. Iar pentru dezvoltarea unei natiuni, asa cum a demonstart experienta altor state, invatamantul este un domeniu prioritar.

    • Eliberarea 1989 a adus o schimbare a mentalității în societatea civică.
      Spiritul civic dezlănțuit 1989 se poate admira pe stradă. O parte a locuitorilor știe ce vrea și ce nu vrea. Ramâne inerția a celor cu biografia frântă și dezorientarea de azi stimulată de cei de sus, azi de guvernul Dragnea & Tăriceanu. Nepăsarea unora la alegerile parlamentare 16.12.2016 ar trebui să dea de gândit în societatea civică. Ceva nu merge în țară după 29 de ani de libertate. Să nu mai discutăm numai de trecut, de exterminarea antreprenorilor privați, a intreprinderilor private performante. Acest vid e aproape imposibil de recuperat. In nici un caz cu „cadrele“ Iliescu/FSN – PSD care au preluat 1990 puterea până azi. Azi lipsește „clasa de mijloc“, lipsește această experiență de viață, lipsește baza în societatea civică pentru a recupera „decalajul istoric“ al țării.
      Rămâne încrederea în tinerii de azi. Ei trebuie câștagati pentru reconstructia țării, ei trebuie plătiți mai bine. Incepând cu învățământul și eliminând „pensiile speciale“, eliminând furtul „istoric“ al penalilor ticăloși din instituțiile statului. Nu se poate transplanta învățământul din Finlanda de azi pe mâine în România. Nu se poate transplanta economia Suediei (impozite mari) cu asigurările sociale suedeze în România. Ce se poate prelua? Minim „principiile normative“, dreptul comunitar care e baza aderării 2007 la UE. Fără un drept civil ca cel occidental, fără un stat de drept puternic bazat pe separarea puterilor nu se va recupera „decalajul secular“ în timp acceptabil pentru tinerii de azi.

      Concurența e un principiu suprem în UE. Concurența înseamnă că tinerii de azi din țară (cu „dubla cetățenie“, cea din țara natală și cea suplimentară din UE) sunt căutați și în alte părți, au de ales. Nu sunt legați de glie. Cine va plăti datoriile de stat acumulate din nou după 1990?
      Tinerii prost plătiți în învățământ? Problema e mai gravă decât pare la prima vedere. România fără tineri bine pregătiți?

    • De fapt, este esential ca locul de munca sa depinda de performanta. Indiferent de salariu.

      Ori, in prezent un Director nu poate nici angaja, nici concedia cadre didactice. Un profesor gradul I poate sa picoteasca la catedra si sa puna un elev sa scrie lectia la tabla, pe care ceilalti sa o copieze. Acest lucru nu va atrage nici o consecinta in cele mai multe cazuri.

      Nu sunt convins ca slariile sunt mai mari in sectorul privat. Daca le raportezi la timp si la efort in educatie salariile sunt mult mai mari decat cele din sectorul privat. Se adauga siguranta locului de munca.

      Eu pun o intrebare simpla: care este metoda prin care se poate demonstra ca un cadru didactic nu prezinta competenta necesara?

      ===

      Grav pana la urma nici macar asta nu e. Stiti cate cadre didactice oneste si capabile plang in sufletul pentru ca sunt desconsiderate de parinti care isi doesc „mai multe teme”, de colegi care le considera ïncapabile”, de presa si comentatori care ii pun in aceeasi oala si pe ei?

      Asta este lucrul cel mai grav: prin ascensiunea incompetentei acaparatoare sunt descurajate si alungate in unele cauri cadrele didacice cu adevarat competente.

      Acedasta intaorcere cu susul in jos nu va fi rezolvata de cresterea finantarii, ci va fi accentuata. Pentru ca la bani multi se strang impostorii, nu competentii.

      Iar acest lucru este posibil pentru ca nu exista niciun mod de a diferentia un cadru didactic competent de unul incompetent.

      Nu exista acest mod pentru ca din pacate nimeni nu are nevoie de absolventi competenti. Stiu ca vor sari multi de 10 metri in sus la fraza aceasta. Dar la o privire lucida ne dam seama ca reflecta din pacate trista realitate.

      Educatia romaneasca a ramas comunista si supravietuieste intr-un sistem socialist pentru ca pur si simplu corespunde acestuia.

      • Pretul libertății. Nimeni nu e mai presus de lege.
        Organizarea societății în libertate și democrație: încercare și eroare.

        In învățământ se poate vedea ce se întâmplă azi in sectorul de stat. Scolile rămân în marea majoritate (98%?) școli publice. Felul în care în acest sector de stat se comportă dascălii, părinții si elevii spune ceva despre mentalitatea locuitorilor. Cred că sunt școli bune, clase bune și școli mediocre. Primii ani sunt decisivi pentru copii. Trebuie să găsească în școlile publice condiții optime (copii din familii fără bibliotecă acasă).

        Democrația nu garantează succesul învățământului. Expresia liberă cucerită 1989 e o victorie bine meritată. Tinerii se orientează după cei din generația lor. Cred că e o deosebire enorm de mare între elevii de azi din țară și bunicii, părinții lor. Vom vedea care roade poate aduce un învățământ în libertate și democrație. Sunt mai optimist. Nu am prejudecăți, nu am resentimente, nici față de cei care înainte de eliberare 1989 au predat tâmpenii. Dascălii de azi de 35 de ani cunosc numai libertatea.
        Am încredere în cei care au ales această meserie. Au nevoie de bani când sunt tineri. Trebuie mai bine plătiți.

        • Toata lumea are nevoie de mai multi bani la tinerete.Militarii, pompierii, secretarele, fermierii oricine vreti.

          Ceea ce spun eu este ca nu e cazul sa facem tuturor salariile din birourile ministerelor.

          Daca o scoala privata e cu adevarat libera sa aleaga un profesor bun, il va plati bine. Concurenta. Dar din pacte in Romania nu poate face asa ceva, pentru ca piate muncii e cat se poate de anchilozata si supraprotectiva.

      • “…care este metoda prin care se poate demonstra ca un cadru didactic nu prezinta competenta necesara?”

        Abordarea dumneavoastra este cea a unei persoane care cunoaste bine sistemul de invatamant si probabil a facut parte din acesta, prin urmare, nu voi zbovi asupra amanuntelor.

        Exista oarece diferente intre evaluarea comepetentei cadrelor didactice din invatamantul universitar si din cel preuniversitar. In orice caz, nimeni, nu munceste performant, in niciun domeniu, “indiferent de salariu”. In invatamantul preuniversitar sunt o sumedenie de examene, de la definitivat, grade, inspectii, la evaluarile anuale. Programele si planificarile sunt discutate cu superiorii ierarhici, iar punerea lor in opera este raportata periodic si iarasi discutata. Performantele elevilor reprezinta rezultate ale performantelor cadrelor didactice si sunt raportate si incluse in dosarele de evaluare ale cadrelor didactice. Sunt testate cunostintele la inceputul activitatii, apoi sunt evaluate periodic progresele lor. Sunt evaluate performantele la olimpiade si in activitatea extracuriculara, astfel ca, probabil, cadrele didactice sunt printre profesionitii a caror competenta este cea mai verificata, evaluata, demonstrata etc.

        In cazul invatamantului universitar “demonstrarea competentei” include evaluarea performantelor cadrelor didactice in cercetare. Sunt avute in vedere cartile publicate, articolele de specialitate, relevanta revistelor in care au fost publicate, numarul de citari samd. Asa ca nu stiu cum este in alte domenii, care dumneavoastra va pot fi, de asemenea, familiare, dar profesorii nu preau timp sa picoteasca la catedra! Raportarea salariilor la timpul lucrat, desi nu-mi dau seama cat lucrati dumneavoastra efectiv in invatamant, pentru ca raportarea sa fie corect facuta, arata ca salariile cadrelor didactice sunt mizerabile.

        Dar, mizeria cu banii nu este exclusiv legata de salarii, ci in raport cu alocarea bugetara, poti avea o sala de clasa in care cade tavanul in capul copiilor, iar acestia privesc in timpul orelor mai mult in sus decat spre profesor, sau o sala decenta, ori poti avea o gupa de 15 elevi, carora li se poate explica pe indelete, sau de 40 de elevi, carora nu le poti acorda atentia cuvenita samd.

        • In pre-universitar se evalueaza doar dosare. Atat. Si dosarele sunt intodeauna in ordine.

          Exista cadre didactice cu gradul I care nu isi cunosc domeniul nici macar cat elevii lor.

          Iar cercetarea din mediul universitar este pur si simplu o minciuna.

          Ambele sisteme au atins perfectiunea imposturii si au o capacitate incredibila de a se ascunde. As putea sa scriu o carte despre mecanismele de disimulare din educatia romaneasca. Cred ca sunt mai bune decat cele ale KGB-ului.

          ===

          Exista si cadre didactice cu multa daruire – in pre-universitar si in universitar.

          Acestea sunt primele victime ale imposturii generalizate. Este extraordinar de dureros pentru un dascal care se pricepe si se daruieste meseriei sa fie batjocorit de colegii sai inepti, lenesi, interesati. Si asta se intampla in suficiente scoli ca sa dea de gandit.

          ===

          Prima linie de aparare a marasmului este formata chiar din parinti. Cei pe care in alt regim ii numau cozi de topor. Persoane care fac orice pentru ca sa ocroteasca o pozitie privilegiata a copilului lor in clasa respectiva. Alte persoane care isi inchipuie ca sunt un fel de „cavaleri ai dreptatii”, aparand fara cracnire orice ineptie a cadrelor didactice, chiar si atunci cand de fapt acestea sunt de buna credinta.

          A soua linie de aparare este conducerea scolii. Multiple si variate mecansimse leaga directorii de cadrele didactice din colectiv, un fel de aparare mutuala.Mult de spus aici, de la sindicate pana la principiul „tatucului care are grija de noi toti”.

          A treia linie de aparare este pretinsa „incapacitate” a elevilor. Aici manevrele sunt diverse, de la punerea copiilor in situatie de inferioritate, pana la note date cu schepsis si plangeri la diriginti.

          A patra linie de aparare este inspectoratul. Acesta nu are nici un interes sa-si bata cuie in talpa. Ce castiga daca sunt mai activi sau mai pretentiosi? Nimic.

          Aparata dinspre interior de aceste linii si dinspre exterior de un sistem de evaluare sub presiune si de o cerere de competente cvasinula (despre asta am mai vorbit) educatia din Romania este facuta sa dainuiasca in ciuda oricaror incercari de reforma. Unii ministri au incercat. Dar au fost generali fara armata infruntand armele intrunite ale cadrelor didactice si parintilor. Zero sanse.

          Educatia se va reforma numai sub dinamita pietei libere.

          Altfel, lustruita pe alocuri, carpita pe unde se vede prea tare, educatia va furniza in continuare generatii pierdute, din care scapa cine poate.

          ====

          Salariile cadrelor didactice sunt foarte mari daca la raportam la timpul efectiv lucrat.

          In teorie, orele de clasa sunt multiplicate cu un coeficient, pe ideea ca trebuie sa lucrezi si in afara clasei ca sa poti sa te prezinti bine (studiu, planificare etc.). Dar ceea ce se intampla in clase demonstreaza ca in multe cazuri acest sistem pur si simplu nu functioneaza.

          ===
          Marasmul din educatie este format dintr-o infinitate de detalii ascunse. Ca sa realizezi cum anume functioneaza acest mecanism de tampire iti trebuie o oarecare aplecare spre cautarea adevarului. Cam ca in cazul unui procuror.

  5. Președintele spune adevărul.
    Dascălii au responsabilitatea față de ei inșiși si față de elevi indiferent de circumstanțe. Mentalitatea fostului profesor de fizică de liceu în Sibiu l-a dus la primăria orașului și la președinția. „Lucrul bine făcut“. Seriozitatea la care se referă și pe care o cere pe drept de la dascălii de azi e o condiție esențială pentru a avea strălucire interioară în fața elevilor. (Was ich denke bin ich. Was in mir ist strahle ich aus. Was ich ausstrahle ziehe ich an.Positives Denken).
    In Finlanda meseria de dascăl e foarte recunoscută. Examenele și verificările se concentrează pe aptitudinea candidaților de a comunica cu elevii. Finlanda (colonie rusească pâna 1917) a reușit în 100 de ani 1917-2017 să realizeze un învățământ de excelență pe baza selectării dascălilor după criterii orientate spre elevi, spre predare.
    Ce e altfel în România?

    … „… Au rămas multe de făcut pentru ca toți elevii din România să aibă acces la școli de o calitate acceptabilă. Creșterea salariilor pentru profesorii începători este unul dintre pașii necesari, probabil cel mai important. Modernizarea școlilor din rural este un alt pas. Desigur, niciuna dintre schimbările de acest fel nu este posibilă fără o creștere a finanțării… „…..

    Am avut parte ca elev la sat de condiții ca cele descrise pentru Moldova de azi. Modernizarea satelor întârzie cel mai mult și defavorizează scolile rurale. Greu de schimbat în viitorul apropiat. Sunt de acord cu autorul în cele mai multe privințe. Salariile la învățătorii tineri și medicii tineri trebuie schimbate radical, ca în Finlanda. Trebuie să primească prioritate. Numai așa se vor obține condiții optime pentru elevi, condiții atât de necesare în era digitală. Tinerii de azi sunt legați cu un clic de patrimoniul universal. Locul școlii nu mai este atât de decisiv, oraș sau sat, dacă conectarea digitală a școlilor cu restul lumii e asigurată. Era digitală are multe avantaje față de secolul 20. La liceu am avut avantajul unei „limbi minoritare“ care face parte de o „cultură și literatură“ (300 de ani in Banat, 700 de ani în Siebenbürgen) independentă de „indicațiile prețioase de la București“. Dascălii tineri au ignorat complet programul de învățământ centralizat (limba maternă) și au predat cu seriozitate și pasiune. La matematică, fizică, știintele naturale programa scolară a fost respectată (gazeta de fizică și matematică era valoroasă) .M-am decis pentru un astfel de studiu. La Politehnica am avut profesori foarte angajați și concentrați pe studiu (puțini carieriști PCR, o excepție la Timișoara unde la filologie profesorii colaborau cu securitatea la traducerea poeziilor de la studenți). In anii 1970 nu aveam mijloacele PC, Internet, Smartfone cu care elevii de azi sunt obișnuiți. Scepticismul în privința conducătorului iubit, al sistemului socialist multilateral dezvoltat, a fost cu atât mai pronunțat cu cât responsabilitatea și funcția (profesor universitar, dascăl la liceu) a fost mai expusă. Am avut parte de un profesor de fizică excelent la liceu într-un orașel de provincie. Admiterea la universitate a fost un obstacol greu de depășit. Președintele a practicat această meserie de profesor de fizică și știe ce spune azi. Condițiile de azi în învățământ sunt mult mai libere, mai bune ca în secolul 20.

    Mentalitatea societății civice e în transformare. Strada exprimă spiritul civic dezlănțuit 1989. Cât timp mai e necesar pentru ca condțiile mai bune pe care la are România de azi în UE și in lume să ducă la acel „sentiment de fericire“ în țară care plasează Finlanda pe locul unu din lume?

  6. Mergem in scolile din Belgia. Cladiri din sec 19, podele vechi din lemn care scartie la fiecare pas, usi vechi cu clampa (asa un lacat vechi), geamuri vechi in 1 singur rand. Dar totul necesar exista si e functional, wc e curat si civilizat. Sala de sport veche, mai mult fac sport in curte sau in parcul alaturat. Sala de sedinte e la fel de veche. Cladirile se mai repara, dar unde se face se restaureaza, se face destul de calitativ cu materiale naturale, nu se distruge autenticitatea si spiritul cladirii, reparatiile se fac in timp ce scoala functioneaza, se repara cate o parte mica din cladire. Ma mira cum de nu distrug copii aceste cladiri vechi? Cum nu distrug mobilierul, unele banci sunt foarte vechi. Cum reusesc sa pastreze tot ce exista prin scoala. Nu exista camere video pe holuri si paza la poarta.

    Vazand diferentele, pot spune ca diferenta e de atitudine si organizare. Puteti pune cat de multi bani doriti, daca nu se schimba managementul care gestioneaza scoala si metodele, degeaba.

  7. Mai multi bani?… Hmmm… Teoretic, suna bine…
    Sa zicem ca apare programul guvernamental „Pentru scolile din Romania”, ca se deblocheaza fonduri, ca se stabilesc niste obiective, ca se porneste un val de reabilitari si constructii de scoli. Fie ca se scurg prin minister, fie ca se scurg prin primarii, banii respectivi vor alimenta niste firme „de casa”, care, de cele mai multe ori, lucreaza prost, dar scump si intarziat. :)
    Sa zicem ca se maresc salariile profesorilor. Credeti ca li se vor schimba mentalitatile? Credeti ca marirea salariilor se va reflecta in calitatea educatiei predate in scoli? Credeti ca-i vor lasa corigenti si repetenti pe cei ce nu vor sa invete? Eu ma indoiesc…
    Un program neguvernamental solid si coerent mi se pare „Teach for Romania”, dar nu vad contopistii si politrucii din Minister concepand si crescand un program „de stat” similar, oricat de multi bani li s-ar pune la dispozitie.
    Ca si in cazul altor domenii, invatamantul este ingropat (tot mai adanc, an dupa an) de marginirea si incometenta conducatorilor nostri.
    Daca in statul roman s-ar atinge o masa critica de institutii care functioneaza corect si-si fac treaba, am avea o sansa la dezvoltare. Din pacate, institutiile care functioneaza sunt in inferioritate si toate celelalte par a se fi unit pentru a le da la cap. E razboi, in Romania, se lupta noul cu vechiul si, paradoxal, vechiul se finanteaza si din banii celor ce-si doresc noul… din impozitele si taxele platite de toti cei care produc ceva si-si doresc ceva mai bun pentru copiii lor, la ei in tara.
    Romania imbatraneste si se indobitoceste pe zi ce trece, iar prioritatile onor-guvernantilor nostri sunt „statul paralel” si lupta cu Justitia. Aferim!

    Pe scurt, referitor la intrebarea din titlu, eu as zice asa: inainte sa ne plangem ca n-avem cu ce, sa constientizam ca, momentan, n-avem cu cine…

    • Nu avem de ce. Daca nevoia ar exista cu adevarat, ea s-ar manifesta printr-o tendinta de schimbare.

      Nu exista aceasta tendinta. Doar vorbim, nu facem nimic. Nu avem de ce. Toata lumea castiga suficient, indiferent ce face. Iar nemultumitii au la indemana aroportul Otopeni. Cu sau fara metrou :-))

      • @ Dedalus

        „Nevoia” nu exista, pentru ca a fost si este descurajata, permanent.
        Niste conducatori luminati ar putea concepe un set de masuri care, in 10 ani, ar putea creste nevoia de educatie. Prin conditionarea acordarii unor drepturi in functie de stiinta de carte, asistatii social „de cariera” nu si-ar mai retrage copii din scoala, in clasa a patra. S-ar putea conditiona acordarea dreptului de vot de completarea unui formular-test din care sa reiasa ca solicitantul are habar de viata politica din Romania si din lume. S-ar putea diminua ajutoarele sociale ale parintilor sau alocatiile copiilor care nu merg, regulat, la scoala. S-ar putea pedepsi, cu amenda sau cu ore de munca in folosul comunitatii. agresarea profesorilor. Ar putea fi creata, organic, in societate, nevoia pentru educatie si invatamant. Daca am avea cu cine sa cream aceasta nevoie. Dar n-avem cu cine.
        Si cand spun „n-avem cu cine”, ma refer, in primul rand, la oamenii cu educatie care aleg sa nu mearga la vot. Cata vreme vor vota mai multi oameni fara educatie decat oameni cu educatie, vom fi condusi de oameni fara educatie. „Orice naţiune îşi are conducătorii pe care îi merită.” :)

        • Ceea ce enumerati drept solutii reprezinta in fapt o reluare a sistemului comunist de invatamant.

          Numai comunismul are „conducatori luminati”, numai comunismul are nevoie de interziceri si obligatii.

          ===

          Eu nu am vazut nicio demonstratie sau argument solid confrom carora daca prezenta la vot ar fi fost mai mare ar fi castigat alte forte politice. Cred ca de fapt ne imbatam cu apa rece,

          Ca sa nu mai spun ca partidele politice actuale au fost in mod aproape egal la guvernare, cu rezultatele cunoscute.

          Iar partidele nou formate sunt „curate” doar din motivul ca nu au avut ocazia sa devina si ele corupte.

          Problema principala este a statului care este indepartat de unul liberal, capitalist. Nicio forta politica nu a iesti din stanga, Si din pacate, nici electoratul.

          Pana si pe contributors, aproximativ 3/4 din comentarii apartin stangii, unei alte stangi care critica prezenta stanga.

          Ideile de dreapta sunt cvasinextente in discursul public si asta este de fapt problema.

          • @ Dedalus

            Deja devine ciudata discutia… Adicatelea, nu pe votul universal s-au cocotat comunistii la putere?… Adicatelea, nu considerati ca cel ce are drept de vot ar trebui sa dea dovada ca stie pe ce lume e, ca stie cine candideaza la scrutinul respectiv si ce forte politice sunt prezente in tara lui?… Vi se pare mai democratic ca votantul needucat si asistat social sa se duca sa voteze cu partidul primarului, fiindca e amenintat ca altfel i se taie ajutorul social?… Hmmm, ciudat!…
            Cat despre „stanga” si „dreapta”, in politica actuala, eu nu stiu ce sensuri mai au, cuvintele-astea… :)

            Iar acum simt nevoia sa va citez: „Numai comunismul are “conducatori luminati”, numai comunismul are nevoie de interziceri si obligatii.” In prima propozitie, jigniti toti oamenii luminati ai omenirii, raportandu-va, limitat, la o sintagma pe care putini si-o mai amintesc in contextul in care v-o amintiti dvs. Referitor la a doua propozitie, orice lege inseamna interziceri si obligatii, iar democratie inseamna, printre altele, domnia unor legi adoptate conform mecanismelor democratiei.
            Ma rog, se pare ca exista semeni de-ai nostri „oameni vii, nascuti vii etc.”, care n-ar avea nevoie de legi (dar se pare ca nu-si pun problema cum ar evolua ei intr-o societate in care toti am fi „oameni vii, nascuti vii”). :)

  8. Induiosatoare preocuparile pentru invatamint.
    Dar daca ne amintim – daca vrem sa ne amintim! – ce a spus un neica-nimeni, ca scoala noastra produce prea multi filozofi si prea putini tinichigii, si cit s-a scandalizat lumea cea azi scandalizata de nivelul invatamintului, ar fi bine sa fim mai poderati in critici si sfaturi.
    NB,
    e sigur ca nu doar banii pot produce efecte benefice in invatamint, cum nu au produs in sanatate ori Justitie. Si nicidecum cu ministri ca Genunche ori Abramburica.
    Si nici impotrivindu-ne unor legi de genul Miclea-Funeriu.

  9. cateva intrebari:
    a. daca e adevarat ca populatia scolara scade vertiginos de ce e deficit de cadre didactice?
    b. neavand structura cifrelor si stiind ca procesul de urbanizare creste- deficitul de cadre este in mediul urban sau rural? dar abandonul scolar?
    c. daca consideram rebut abandonul plus esecul la bac e adevarat ca rebutul a crescut odata cu marirea salariilor?
    d. e adevarat ca programa scolara s-a „lungit” dupa ’89? in paralel cu cresterea nr de sindicaliti din educatie?
    e. de ce indiferent de rezultate profii primesc salarii integrale si dependente doar de grila de salarizare?

    PS oare de ce finantarea educatiei e interpretata APROAPE exclusiv prin marirea salariilor?

    • Toata lumea are pretentii cat casa. La un efort de cateva ore pe saptamana, cel in cauza geme ca a muncit mult.

      Avem o parerea exagerat de buna despre noi, stam cu coada sus. Toti vrem sa fim platiti de cineva – de preferinta statul – doar pentru ca le-am facut celorlalti hatarul de a veni pe aceasta lume, eu cel mai bun, eu cel mai tare. Toti trebuie sa imi fie datori mie pentru ca am cumparat o diploma, pentru ca am carat un sac de cartofi de la piata, pentru ca am mutat trei dosare din A in B. Eu sunt expertul care stie cum se construieste un pod mai bine decat oricine, desi nu am construjit nici unul Eu stiu cel mai bine cum arata ursul carpatin, toti ceilalti sunt niste prosti care nu il pot deosebi de lupul dacic.

      Eu, eu , eu. Toti imi sunt mie datori, eu nimanui.

      Asta este romanul produs de educatia scolara. Cei care scapa de aceasta mizerie o fac in ciuda scolii.

      Toata lumea uita de educatia morala. Ne gandim numai la instruire, la IT, la mate si romana.

      Si pe urma ne miram ca avem modelele pe care le avem.

      Acesta cred eu ca este raspunsul la intrebarile Dvs, raspuns care merge de fapt la cauzele primare, la radacina raului.

      Suntem niste puturosi foarte bine platiti.

      • „Suntem niste puturosi foarte bine platiti.”

        Scuzați-mă, nu am de unde să știu care este situația dumneavoastră, dar vă pot spune cu siguranță că nu este cazul meu.

    • „daca e adevarat ca populatia scolara scade vertiginos de ce e deficit de cadre didactice?”

      Este simplu, activitatea în învățământ nu este atractivă, inclusiv din pricina salariilor mizerabile. Pentru a exemplifica, odată cu îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru funcționarii publici, inclusiv prin sporirea veniturilor, competiția pentru posturile din acest domeniu s-a intensificat.

      „daca consideram rebut abandonul plus esecul la bac e adevarat ca rebutul a crescut odata cu marirea salariilor?”

      Nu reprezintă rebut ceea ce spuneți dumneavoastră, nu vorbim despre piese mecanice obținute la strung, ci despre oameni. Cauzele sociale ale abandonului sunt multiple, una dintre cele mai grave (cea mai importantă, de fapt) fiind sărăcia. Iar salariile în învățământ nu au crescut, ci în unele cazuri au scăzut (nu dați crezare știrilor A3, pentru că s-a demonstrat că multe sunt false). În termeni economici, creșterea nominală a unor salarii este altceva decât creșterea reală. Oarecum simplist, se poate compara ceea ce puteați cumpăra cu echivalentul unei ore de muncă în urmă cu un an și ce cumpărați astăzi, spre exemplu.

      „oare de ce finantarea educatiei e interpretata APROAPE exclusiv prin marirea salariilor?”

      Aveți percepția asta pentru că probabil ați citit (ori reținut) mai ales opinii în acest sens. Investițiile în infrastructură, dotări cu material didactic, ori în pregătirea personalului sunt cel puțin la fel de importante. Dar, fără a fi atractive (din toate punctele de vedere, inclusiv al veniturilor), posturile din învățământ nu vor fi dorite de către cei mai valoroși absolvenți. Benefică ar fi, spre exemplu, depolitizarea învățământului.

  10. Nimeni nu cere educatie. Sa nu confundam dorinta cu cererea.

    Iar cerera lipseste pentru ca piata e putin diversificata, piata muncii e anchilozata. Asta, pentru ca statul isi asuma rolul de jucator pe piata. O forma de socialism, de fapt.

    Daca renunatm la statul socialist, restul vine de la sine.

    Ca dovada a etatismului triumfator (!), nici articolul nu mentioneaza nimic despre economia in care are loc educatia, despre potentialul rol ce ar trebui jucat de sectorul de afaceri in economie, dar si in educatie, despre diversitatea formelor educative din acest mileniu, ca sa numesc cateva subiecte numai.

    Cand astepti ca statul sa rezolve tot, sa nu te miri ca statul mareste problemele in loc sa le rezolve.

    ===

    Ar fi asa:
    a) reducerea planului cadru, cu 25%-50%, astfel incat sa scada numarul de ore petrecute la scoala
    b) introducerea contractului de munca pe 5 ani pentru cadrele didactice
    c) liberalizarea completa a Universitatilor particulare
    d) eliminarea privilegiilor si conditiilor favorabile acordate persoanalului cu doctorat, in afara celui care lucreaza in cercetarea stiintifica
    e) reducerea la 10% a bugetului cercetarii stiintifice si la 50% a numarului de instituii de cercetare
    f) simplificarea si codificarea conditiilor de infiintare si derulare a afacerilor, transparentizarea conditiilor
    g) Desfiintarea intreprinderilor cu capital de stat
    h) Desfiintarea aparatuluji administrativ al regiunilor de dezvoltare
    i) Plafonarea salarizarii functionarilor
    j) Reducerea cu 50% a salariului minim
    k) Ridicarea varstei de pensionare

    Astfel, s-ar lega educatia de dezvoltare si dezvoltarea de sectorul de afaceri.

    In ce priveste buda in curte si conditiile de infrastructura, acestea nu sunt absolut deloc esentiale pentru o buna educatie.

    Dupa cum nici banii nu sunt. Ce va face sa credeti ca daca un cadru didactic e platit de 2 ori mai bine, va reunta la dictare si va preda experiential sau altucmva?

    Ce va face sa credeti ca o tabla alba si markerele aferente, extrem de scumpe (si pe care le cumpara de obicei parintii si le lasa se se usuce elevii) sunt mai bune decat creta alba pe tabla neagra?

    ===

    Bietul senator PNL avea perfecta dreptate. Cand de fapt toata lumea are venituri consistente asigurate pentru o munca infima, de ce ar mai invata cineva?

    Senatorul nu punea in opozitie sectorul privat cu educatia, ci incerca sa spuna ca relatia ar trebui inversata, adica adusa la normalitatea capitalismului.

    Ceea ce, sa recunoastem, intr-un stat organizat socialist si cu cetateni cu mentalitatea „sa mi se dea pentru ca exist”, este intr-adevar riscant sa afirmi.

    • Statul are niste „companii”. Unde sugerati sa se duca banii aia daca or sa fie desfiintate? Ca mie nu mi se cuvin, ca eu doar exist.
      Si trebuie sa ma prind ca nici n-o sa mai exist, daca nu ma educ. singur.
      Dar nu, ca o sa vina alte companii, de pe piata libera, care o sa ma educe moca. Asta asa daca au nevoie de mine, ori de zestrea mea genetica.
      Sau din ciclul cum poti sa culegi cu acelasi efort dublul cantitatii de trifoi. Injumatatesti plata ca sa-i motivezi.
      Oricum e aberant sa nu observati legatura dintre educatie si bani. Ca vin de la stat, ca vin din stele, asta e altceva. Si are legatura cu buda si cu tot.
      Intelegeti gresit educatia. Educatia e o forma de putere pe care nu o sa vi-o cedeze nimeni pe deageaba. Nu e un epifenomen al pietei libere.

      • Nu exista nici un studiu din care sa reiasa cresterea calitatii educatiei ca urmare a cresterii finantarii.

        Restul comentariului marturisesc ca nu nu l-am inteles, La ce „companii” va referiti? Cine spune ca trebuie sa „educe cineva moka”? Nu am priceput ce-i cu trifoiul de care amintiti, ce legatura are cu ce am spus.

        Nici legatura dintre buda din curte si calitatea educatiei nu o vad, intr-adevar. Si nu sunt singurul care nu o vede, Sincer, incepe sa mi se para si caraghioasa insistenta asupra acestui exemplu. In definitiv, discutam despre calitatea educatiei sau despre unde ne facem nevoile !?

        • Cum sa nu fie asemena studii, da un search si ai sa vezi.
          Si mai departe, cum naiba poti sa crezi o asemnea aiureala, ca nu exista legatura intre finantare si rezultate.

  11. In nici un domeniu nu e nevoie de mai multi bani pur si simplu.
    Intai este nevoie de ordine, de vazut in ce directie vrem sa mergem, ce materii trebuie predate, ce scoli merita pastrate sau desfintate, construite.
    Metode de deplasare spre scolile ramase, camine, invatament la distanta pentru cei izolata.
    Recuperarea prejudiciilor din investii aiurea, munca in folosul comunitatii.
    Educație continuă.
    Oricum focalizarea pe elev nu pe profesor.
    Oricum de munca este.

  12. Un articol binevenit, care are meritul că folosește argumente logice bazate pe date (mai rar!). Președintele a afirmat în mod corect că ”ar trebui schimbată mentalitatea”. Doar că impactul acestei declarații asupra sistemului e aproape zero. Din faptul că trebuie schimbată mentalitatea nu decurge că acest lucru se poate face ușor și fără bani. Șansele schimbării sunt în mod evident mai mari dacă se investește în Educație. O finanțare mai bună ar trebui însă dublată și de alte măsuri pentru a-și maximiza eficiența. Care sunt aceste măsuri și cine le poate iniția? La întrebarea asta cred că ar trebui să răspundă politicienii.

    Educația e un soi de ecosistem aparte, din păcate prea izolat de realitățile sociale și economice, în care puterea se află în mâna unor indivizi conservatori, destul de autosuficienți și mai ales cu un set de valori din ”epoca de aur”. Un mecanism nefericit de (contra)selecție îi îndepărtează pe cei mai dinamici, lipsiți de obediență, cu spirit critic sau care nu găsesc un interes în micro-politica educațională atât de dominată de ipocrizie. În plus, în condițiile salarizării actuale ce tânăr competent ar fi motivat să devină profesor?

    Cheia schimbării este la partea de intrare în sistem. În loc să permită acapararea puterii și resurselor de către generațiile vechi cum este cazul acum, politicienii ar trebui să vină cu legi care să echilibreze situația în favoarea profesorilor tineri care demonstrează calitate.

    Pe scurt, gerontocrația ar trebui înlocuită cu meritocrația.

    • „Pe scurt, gerontocrația ar trebui înlocuită cu meritocrația.”
      Altfel spus, sa aruncam si bebelusul, o data cu apa in care l-am spalat!? Dupa atatia ani de incitat romanii unii contra altora, in cautarea vinovatului ideal prin eliminarea caruia totul va fi lapte si miere in Ro, e tot ce ati gasit?
      Sincer, nu stiu cum reusiti sa faceti abstractie de Ponta, Grindeanu, Pop, Olguta, Nicolae, Firea, si acolitii lor din aceeasi generatie, atunci cand pledati pentru meritele tineretii…
      Pur si simplu, stimate domn, este vorba (encore et toujours!) tot de mentalitate, bat-o vina…
      Primul pas in modificarea ei este : respectul.
      Fara respect, sau cu respectul conditionat mereu de cate ceva, nu cred ca Ro se va civiliza, vreodata…

    • Nu se poate schimba direct mentalitatea. Mentalitatea e rezultatul conditiilor sociale si economice, nu invers.

      Sa spunem asa: am in fata mea un cetatean. Vreau sa ii scnimb mentalitatea. Cum fac?

      Aaa! Ingienerie sociala. Da, asta se poate. Dar aceasta este un instrument din arsenalul stangii progresiste moderne. Adica, individul trebuie modelat ca sa corespunda unui model social. Asta se face cu pretul pierderii libertatii indiviuale.

      Multumesc, nu!

  13. Articolul amesteca trei-patru idei si nu reuseste sa ma convinga.

    Oricine sustine ca banii sunt problema in educatie ar trebui sa vada cat era bugetul educatiei in 2000 si cat este astazi. Cu cat a crescut?

    Salariul unui profesor debutant a crescut de la 50 de dolari la 500 de dolari. 1000% VEDE CINEVA VREO CRESTERE A CALITATII ?? Macar cu 1% ??

    Da, vezi profesori toata ziua plecand in city-break la Barcelona, la Paris, in Dubai. Toata lumea isi cumpara autoturism, unii profesori au cate doua-trei masini in familie. Deci, nivelul lor de trai a crescut foarte mult, dar ei livreaza calitate chiar mai proasta ca in urma cu 20-30 de ani.

    Se face un transfer de valoare de la sectorul privat catre profesori. Cineva chiar munceste mai mult si mai bine in sectorul privat si plateste taxe mai mari ca sa plece profesorii in excursii la Barcelona sau chiar in Tailanda. Dar profesorii ce produc? Ce livreaza? Nu se vede nicio imbunatatire la volumul sau calitatea muncii lor.

    Il criticati pe dl Citu. Cel mai probabil, declaratia domnului Citu este scoasa din context. Dvs. ati vazut ce scoli a urmat acel om, Florin Citu? Ati vazut ce experienta de munca are? Cred ca ar fi ultimul care ar spune ceva rau despre educatie.

    Referitor la Klaus Johannis, pe de o parte are dreptate, pe de alta parte eu cred ca nu mai merita un al doilea mandat.

    Are dreptate ca nu banii sunt problema. Bani sunt prea multi. Problema este caracterul oamenilor din Romania.

    KI e presedinte, sa dea din gura odata pe an nu este suficient. Trebuia si putea sa faca mai mult pentru educatie. Nu e in stare.

    Eu nu cred ca se va schimba nimic in sistemul de educatie din Romania in urmatorii 10 ani. Punct. Nici daca se pompeaza 10 miliarde de euro pe an. Singura schimbare ar fi ca profesorii si-ar permite si excursii in Las Vegas, dar la rezultate, la calitatea educatiei nu se va vedea nimic.

    • Corectă observația: dacă ai investit mai mult în profesori, ai crescut calitatea? Nu, pentru că după mine:
      – trebuie eradicat analfabetismul funcțional din rândul profesorilor (există și profesori universitari în această categorie),
      – pentru creșterea calității este necesară și o infrastructură. Altfel, este ca și cum i-ai da unui obez mai mulți bani ca să se apuce de cură de slăbire, în față la McDonalds.
      – PSD-ul nu a mărit salariile ca să crească calitatea, ci ca mită electorală, în principal. De aceea nu a însoțit creșterile de strategii și măsuri de control / susținere.

      Ce vom face cu sistemul de învățământ superior, atunci când, după noile standarde, vor rămâne numai cei titrați și citați? Credeți că va crește calitatea absolvenților? Pun pariu că nu, pentru că sistemul îi stimulează pe cei care cercetează și publică unde trebuie (nu contează dacă au scris ei lucrările sau și le-au cumpărat de la negri), nu pe cei care educă. Caii de povară nu câștigă curse, cel puțin nu în ziua de azi.
      Educația este ca civilizația și ca gazonul englezesc: trebuie să-l uzi și să-l tunzi câteva decenii bune ca să iasă cum trebuie. De fapt, educația este baza civilizației, iar mai nou, se arată ca principalul mediu în care se poate forma inteligența creativă – principala resursă a unei țări în societatea informatică.

    • „Oricine sustine ca banii sunt problema in educatie ar trebui sa vada cat era bugetul educatiei in 2000 si cat este astazi. Cu cat a crescut?”

      Conform legii, într-o perioadă ar fi trebuit să fie 4% din PIB, în alta, 6% din PIB, însă INSSE oferă următoarele date:
      1995/ 3.3%, 1996/ 3.6%, 1997/ 3.1%, 1998/ 4.0%, 1999/ 3.1%, 2000/ 3.1%, 2001/ 3.7%, 2002/ 4.0%, 2003/ 3.5%, 2004/ 3.6%, 2005/ 3.6%, 2006/ 4.1%, 2007/ 3.9%, 2008/ 4.4%, 2009/ 4.0%, 2010/ 3.3%, 2011/ 4.1%, 2012/ 3.0%, 2013/ 2.8%, 2014/ 3.0%, 2015/ 3.1%, 2016/ 3,7%.
      Dar, după părerea mea, important este cum sunt cheltuiți banii, or, există argumente (inclusiv în acest thread) că fondurile sunt cheltuite foarte ineficient în educație.

      Dl Pop spunea că manualele din învățământul preuniversitar (ar fi urmat poate și cele universitare?!) trebuie să fie tipărite la o singură editură…Ce performanță?! Despre ce concurență vorbim?! Vă așteptați la eficiență în cheltuirea banilor publici de la guvernarea PSD-ALDE?

      Dar, de la „unii profesori au cate doua-trei masini in familie…” am pierdut șirul ideilor din comentariul dumneavoastră. Vă referiți la aparatele de ras, la cele de tocat carne…?

      • Domnul Constantin,

        Va legati de faptul ca bugetul educatiei nu a fost alocat niciodata la nivelul mentionat in lege. Aici aveti dreptate. Legile trebuie respectate.

        Totusi, priviti dintr-un unghi care se pare ca va convine.

        Eu recomandam sa se priveasca si altfel: cu cat a crescut bugetul in procente intre doua perioade si cu cat a crescut volumul muncii si calitatea prestate de profesori.

        Daca salariul a crescut cu 1000% si nu se vede nici macar o crestere a volumului muncii si calitatii cu 1%, nu mai conteaza procentele din PIB. Se vede de pe Luna ca altele sunt problemele reale.

        Ma refeream la automobile. Si scrie clar „UNII profesori au cate doua-trei masini in familie”

        Puterea de cumparare a profesorilor a crescut foarte mult si asta nu poate nega nimeni. Puteti sa va raportati la ce vreti dvs: cate kg de carne de vita se pot cumpara din salariul mediu din educatie, cate paini, cate oua, numarul de salarii necesar pentru a cumpara o Dacie, etc. Puterea lor de cumparare a crescut. Isi permit vacante pe care in urma cu 15 ani nu si le permiteau. Singura problema este ca nu se observa NIMIC, dar nici macar 1% crestere la volumul muncii profesorilor sau la calitate. Acesta este adevarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Badescu
Gabriel Badescuhttp://contributors
Profesor universitar de științe politice și director al Centrului de Studiu al Democrației de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro