Este oare democratia facuta din plastilina ?

Când eram copil, ma jucam cu plastilina, acea pasta de modelat figuri si harti în relief. Constat ca obiceiul acesta nu se pierde, dar trece cu predilectie la oameni zice-se maturi, deoarece în jocurile politice din tara constat tot mai mult modelajul legislativ ca fiind din plastilina.

S-ar zice ca România este un tinut neevenimential, unde lucrurile merg „ca de obicei”, iar lumea nu mai asteapta nimic, crezând ca mai rau nu poate sa fie. Iar omul mioritic tot crede în minuni dumnezeiesti, care nu mai vin.

Nu ma refer aici la nivelul vietii materiale de toate zilele, în legatura cu care nimeni nu explica mizeria si datoriile imense ale tarii, când „noua” Românie a început în 1990 cu câteva miliarde de dolari în vistieria sa, la care ar fi trebuit sa se adaoge miliardele, multele miliarde pe care vistieria ar fi trebuit sa le încaseze de pe urma vânzarii industriei, solului, subsolului etc., proprietate a statului. Cum s-a evaporat aceasta avutie o las ca explicatie economistilor si analistilor, daca politicienii se fac „ca ploua”.

Ceea ce m-a surprins deosebit de neplacut cam de aproape un an, este ca la mirarile mele precedente se adaoga rapid alte noi mirari. Se vehiculeaza la cele mai înalte nivele ideea ca s-ar fi construit de pe acum în tara un regim democratic, fiindca „alesii neamului” ar fi fost regulat desemnati prin vot popular si universal liber. Astfel, parlamentul si institutiile tarii, prevazute de Constitutie, sunt expresia democratiei. Iar daca liderii politici, presedintele, parlamentul si guvernul sunt rezultatul acestei expresii, totul ar fi perfect democratic. Oare ?

Conceptia aceasta limitativa este curioasa si chiar primitiva. Rezumarea democratiei la forma alegerilor si-a aratat falsitatea în acele tari arabe, care ar fi intrat într-o „primavara” prin rasturnarea tiranilor si prin alegeri libere. Numai ca, sub impulsul unor forte retrograde, aceasta „primavara” a devenit o adevarata „toamna”, care nu respecta drepturile omului si, cu atât mai putin, drepturile femeii, si nici nu a fost creata prosperitate economica prmisa sau sperata, dimpotriva ! Falsitatea si primitivitatea ideii cum ca „alegeri libere = democratie” este demonstrata de realitate în numeroase tari.

Democratia presupune alegeri libere, ca o conditie initiala a unui proces. Dar ea este cu mult mai mult : un larg set de valori si de practici, în  care alegerile libere  reprezinta doar un moment initial si atâta tot. Caci democratia înseamna, în primul rând,  separarea puterilor în stat. Astfel, ea evita subordonarea justitiei fata de puterea legislativa si cea executiva. Democratia înseamna deasemenea evitarea exceselor, cum sunt erorile neconstitutionale incluse în legi si alte masuri ale puterii, prin functia de cenzura exercitata de Curtea Constitutionala, independenta si ea. Aceasta Curte nu se supune puterii legislative si nici puterii executive. Or, respectarea acestui principiu a fost pusa de unii în cumpana, pâna la cel mai înalt nivel guvernamental si de partide în România.

Pe de alta parte, desi de obicei exista o unitate de vederi între guvern si majoritatea parlamentara care l-a aprobat, suprematia majoritatii implica, în procesul democratic, si un respect al minoritatii si al minoritatilor. Altfel, orice alegeri, fie ele si libere, ar putea prilejui instalarea unei dictaturi, cea a majoritatii (eveniment care uneori are loc chiar în tari democratice, din pacate). De aici rezulta obligativitatea respectarii stricte a atributiilor constitutionale  ale diversilor factori ai executivului si legislativului, de exemplu în relatia Presedentie/Guvern, sau Parlament/Curte Constitutionala.

Caci democratia nu e un joc de-a plastilina, nici macar un joc electronic. Democratia, repet, este constituita din reguli bine definite, stabilite prin consensul liber exprimat al cetatenilor, verificate prin practica istorica al tarilor ce merita a fi considerate democratice. Fiindca democratia nu e o medalie acordata prin bunavointa. Democratia, insist, înseamna un set de reguli si relatii, de drepturi si datorii, a caror respectare stricta de catre toti factorii unei natiuni, indiferent de pozitia sociala si de puterea economica a acestora, este impusa prin Constitutie si un set de legi asociat. Cel mai mic dezechilibru în acest sistem poate duce la consecinte dramatice, ca în orice functie zisa  nelineara. Si mai este o conditie : aceea a recunoasterii unui regim democratic de catre celelalte tari, al caror regim este considerat în deobste ca fiind democratic. O recunoastere inter pares, cu alte cuvinte. Fara aceasta nu exista nici respect, nici colaborare internationala. Si nici nu se poate vorbi de o democratie „cu rabat”.

Or, în România, s-au manifestat practici si s-au vehiculat idei la vârful piramidei politice, care contrazic regulile democratiei. Fie guvernul, fie parlamentul, bazându-se pe o majoritate reala, au sanctuarizat puterile lor, cu nerespectarea celorlalte reguli care le limiteaza puterea, numai în baza faptului ca acestea sunt institutii rezultate din votul universal. Dar votul universal nu poate sanctuariza puterea politica, independent de setul de reguli democratice consfintite prin Constitutie. Printre cele mai caracteristice atentate contra democratiei se enumera, de exemplu : sfidarea justitiei de catre parlament, manifestata prin refuzul ridicarii imunitatii unor parlamentari aflati în cercetare, sau propunerile facute de unele partide a unor candidati care se afla în cercetare penala. Cum unele anchete penale sunt îndreptate împotriva unor interese mafiotice ale unor parlamentari sau ministri, se fac presiuni pentru a se micsora sau schimba drepturile organelor de ancheta si ale procurorilor, care jeneaza interese oculte. Se urmareste chiar înlocuirea anchetatorilor si procurorilor activi si corecti cu altii, obedienti la comanda politica.

Pe lânga criticile acerbe care s-au formulat de guvern si de majoritatea parlamentara la adresa unor hotarâri ale Curtii Constitutionale, se propune subordonarea într-un fel sau altul a acestei Curti, de exemplu fata de parlament, solutie tipic antidemocratica, de nerespectare a separatiei puterilor în stat. Totodata se intentioneaza micsorarea puterii si functiilor acestei Curti, se organizeaza modificarea componentei actualilor membri ai Curtii, prin persoane agreate de putere.

Mai surprinzator, partizanii independentei si suprematiei absolute a drepturilor parlamentului, adica ai dictaturii parlamentare, combat luarile de pozitie ale Uniunii Europene sau ale unor guverne aliate democratice, pretinzând chipurile ca opiniile publice ale acestora, cu caracter critic la adresa României, ar reprezenta un amestec în afacerile interne ale tarii si o încalcare a suveranitatii acesteia. Tot pe aceasta linie au avut loc atacuri suburbane la adresa cancelarului german, a ambasadorului american la Bucuresti, a comisarilor si a presedintelui Consiliului European, ceea ce este nedemn si neprietenos, ca si când ar fi vorba de o conjuratie împotriva României, idee atât de vehiculata în timpul defunctului regim comunist.

Nu stiu din ce caverne ale acestui trecut odios apar astfel de luari de pozitie. In cel mai nevinovat caz, este vorba de necunoasterea elementara nu numai a principiilor democratice, luate în consideratie „dupa ureche”, dar a însusi textului Constitutiei. In adevar, Constitutia precizeaza ca prevederile oricarui tratat sau acord international la care România este parte prevaleaza în raport cu legile interne. Cum România este membra (de buna voie) a UE si a NATO, interventiile colegiale ale acestora trebuie privite cu atentie si bunavointa. Sau oare se prefera un joc de-a soarecele si pisica (cine pe cine pacaleste), asa cum se proceda între „tarile fratesti” la CAER sau la Tratatul de la Varsovia, fara nicio legatura cu democratia ?

Drept rezultat al acestor aventuri politice întreprinse sau intentionate din România, ale guvernului si ale majoritatii parlamentare, a avut loc un eveniment unic. Presedintele Comisiei Europene a înmânat primului ministru român, „chemat la ordine”, o lista de 11 recomandari fundamentale concrete, privind respectul regulilor democratice. Iar premierul român s-a angajat sa le respecte întocmai, desi organe de presa informeaza ca acest respect este doar partial. Ca o portita ocolitoare, se lucreaza la modificarea Constitutiei, astfel încât sa fie institutionalizate dorintele actualei coalitii aflate la guvernare. .

Nu stiu de câte ori trebuie reamintit tuturor, de la vladica pâna la opinca, faptul ca democratia este un sistem structurat si general al societatii, cu principii (liber acceptate) consemnate în Constitutie si un set de legi, prin care se asigura drepturile si obligatiile cetatenilor, ca si cele ale guvernantilor si ale structurii de stat. Iar democratia este si o stare de spirit, care consta într-un echilibru moral permanent între forte si interese, de multe ori antagoniste in nuce, un echilibru între toate componentele societatii. Democratia implica o putere distribuita, autocontrolata reciproc, în timp ce dictatura, dimpotriva, implica o putere concentrata în mâinile unui singur organism sau ale unei singure persoane. Cunoastem sistemul…

Pe de alta parte, e socant sa citesti în presa declaratia unui lider zis „liberal” de la Bucuresti, cum ca, citez : „Lucrurile parca au mers ceva mai bine pâna am intrat în UE”. Este  incredibila aceasta sporovaiala pestilentiala, fara a face alte comentarii…De aici si pâna la a zice la revedere Uniunii Europene nu mai este decât un pas, care însa nu este însa de imaginat.

Caci despre democratie se poate sporovai oricât. Pâna si agramatul împuscat national-comunist pretindea „victorios” ca asa zisul regim „socialist” din România ar fi fost o forma superioara de democratie si ca democratia occidentala ar fi fost de mult depasita. Mai târziu, acum vreo 23 de ani (ce repede trece timpul !), mi-a fost dat sa aud în direct declaratia noului lider „revolutionar – Ion Iliescu, care promitea la noi constructia unei „democratii originale”, nedefinita în conturul sau. Numai ca democratia exista sau nu exista, punst, caci nu se stie ca ar exista mai multe feluri de democratii. Unii au interpretat sintagma „democratie originala” ca fiind „mafioso-balcanica”, ceea ce se pare a fi traducerea exacta terminologica în continut, fata în fata cu experienta anilor de atunci si pâna acum.

In prezent, în tara, se discuta si se organizeaza procesul de modificare al Constitutiei.  Numai ca, în acest cadru, se promoveaza idei discutabile din partea unor cercuri de influenta, cum ar fi sporirea excesiva a puterii parlamentului, micsorarea rolului Curtii Constitutionale si a valabilitatii deciziilor sale,  micsorarea rolului si puterii organelor de ancheta penala, a caror eficacitate de pâna acum, desi limitata, a fost totusi constatata de Comisia Europeana, dar a deranjat pe cei denumiti „baroni locali” de catre opinia publica. Tot felul de idei ciudate în acest sens, cu observatia ca astfel de idei transformate în prevederi legale nu figureaza în legislatia tarilor partenere din UE. Iar permanentizarea preocuparilor minore politicianiste si subordonarea legislatiei unor interese personale economice, uneori mafiotice, îndeparteaza legislativul si executivul de la adevaratele probleme ale tarii. Dar, cum spuneau anticii : „împotriva prostiei zeii însisi se lupta în zadar”…

Clasa politica din orice tara trebuie sa stie ca exista si un „crash test” al democratiei, care trebuie sa aduca si buna stare. Daca un regim (aparent) democratic nu este capabil sa asigure populatiei un trai cât de cât civilizat si dimpotriva sa nu fie în stare a stapâni fenomene ca : somajul, inflatia, inegalitatea, descompunerea industriei si agriculturii, emigratia economica masiva, datorii de stat excesive, atunci se poate produce o explozie sociala, care poate conduce la instalarea oricarei tiranii. S-a vazut cazul lui Hitler, înscaunat în cadrul democratiei republicii de la Weimar. S-a vazut cazul lui Lenin, care a anulat rezultatul primelor alegeri libere ale sovietelor, nefavorabile lui, si asta pentru totdeauna. Este atât de sigura clasa politica din tara ca România nu se îndreapta catre un „crash test” ? Caci în loc de palavre si false teorii de tot felul, toate izvorâte din interese de partid si personale, tara are nevoie de altceva. Este vorba în primul rând de redresarea economica si sociala a tarii. Este vorba de crestera economica, de organizarea eficienta pentru absorbtia fondurilor europene, pentru dezvoltarea rapida a infrastructurilor necesare, incluzând si reducerea sensibila a diferentelor dintre oras si sat. Este vorba de a defini mai activ si creativ rostul nostru în cadrul european si al Natiunilor Unite. Este mai ales vorba despre o larga consultare privind liniile unor politici nationale de perspectiva, care sa tina seama de noile schimbari rapide care se produc în lumea secolului XXI si care sa nu ne gaseasca din nou nepregatiti. Este de asemenea vorba de un examen la care sunt supuse toate tarile, mai ales cele dezvoltate, într-o lume în care echilibrele si suprematiile economice se schimba rapid, si odata cu ele echilibrele si suprematiile strategice de forta. Se preocupa cineva la Bucuresti de aceste teme, care vor defini locul si rostul nostru în lume ? N-am auzit. Si cu cât întârziem mai mult în aceasta privinta, cu atât mai repede va avea loc periferizarea României, deja aflata jos, prea jos, în statisticile internationale.

Axeasta situatie delicata îmi aminteste cunoscutele cuvinte ale cancelarului Adenauer : „Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont”.