joi, martie 28, 2024

Este religia (în sine) compatibilă cu violența?

Obișnuita goană după senzaţional a presei explică de ce mass-media din lumea întreagă dedică atîta atenție și spațiu atentatelor teroriste sau violenţei practicate de fundamentaliştii tuturor religiilor, de la budiştii din Sri Lanka pînă la secta creştină LRA din Uganda. Fără a vrea să pledez pentru cenzurarea scandalului violenţei religioase, care este un efect al fanatismului şi iraţionalismului – în condiţiile în care religiile, cu argumentele lor transcendentale, pot justifica uneori încălcarea normelor sociale – observ că nu există în mass-media un spaţiu adecvat şi pentru acţiunile meritorii şi faptele de binefacere ale multor oameni religioşi, sau, pur şi simplu, pentru normalitatea lor.

În parte, cel puţin dacă ne gîndim la numeroasele opere de caritate creştine, această tăcere se explică şi prin discreţia binefăcătorilor, recomandată chiar de Isus. Acesta din urmă îşi îndeamnă explicit ucenicii să nu facă publicitate în jurul faptelor lor bune, pentru a-i aduce prin ele slavă lui Dumnezeu şi a nu-şi pierde ”răsplata din ceruri”. Totuşi, în pofida carității discrete a binefăcătorilor credincioși, datoria morală a jurnaliștilor este să încerce să reflecte, atîta cît e posibil, întregul adevăr social, în loc de a sacrifica simţul proporţiilor și a zugrăvi numai actele de violență pentru a avea mai mult rating.

Dincolo de deontologia jurnaliștilor, în blogosferă și în mediile sociale există o pasiune de a posta detalii violente extrase din cărțile sfinte și recitite prin reframing, ca și cînd acea religie, sau figurile ei venerate, ar prescrie violența și răzbunarea. De cele mai multe ori, e vorba de episoade auxiliare, lipsite de putere normativă. Iudaismul se ghidează după Legea mozaică, nu după masacrul comandat de profetul Samuel regelui Saul ca un ”război sfînt” împotriva amaleciților, sau după derivele vindicative absurde ale profeților Ilie și Elizeu, primul față de închinătorii la idoli, cel de-al doilea față de cei patruzeci și doi de copii sfîșiați de urși care s-au amuzat răutăcios pe seama cheliei sale.

Moise primind tablele Legii, Marc Chagall, 1963 (domenul public)

La fel, deși Profetul Mahomed a condus campanii militare și nu s-a sfiit să-și îndemne armata compusă din beduini convertiți către noi și noi cuceriri ”pentru islam”, în contextul Evului Mediu timpuriu, Coranul conține enunțuri normative mult mai benigne decît cele pe care le decupează, într-adevăr, nu numai cei nerăbdători să demonstreze ”violența intrinsecă a islamului”, ci și jihadiștii de astăzi.

Fundamentalismul religios este o realitate prezentă în toate religiile. O explicație psihologică a succesului său este că fundamentaliștii oferă de multe ori o naraţiune mai seducătoare şi accesibilă decît teologii oficiali. De pildă, naraţiunea reducţionistă a Statului Islamic poate fi reformulată în cîteva cuvinte: datoria adevăratului credincios este să facă voia lui Allah ucizind necredincioşi. E ca într-un film cu hoţii şi vardiştii în care „soldaţii califatului” sînt invitaţi să joace, devenind peste noapte staruri şi eroi. Dar realitatea este că deși ideologia wahabistă de sorgine saudită, răspîndită în ultimele decenii prin talibani, Al Qaeda şi propaganda Statului Islamic, a alimentat jihadismul la nivel global, viața celor mai mulţi musulmani se desfăşoară în ritmuri care nu au legătură cu extremismul. Există într-adevăr nedreptăți în comunitățile musulmane, mai ales din cauza structurii ultra-patriarhale a familiilor care nu oferă nici o autonomie femeilor – a existat de altfel o îndelungată dispută în filozofia politică, între multiculturaliști și liberali, exact pe această temă.

Totuși, dacă ne referim la tifosul fanatismului religios care conduce la acte de violență, acesta nu-i contaminează de obicei pe musulmanii cei mai tradiționaliști, ci pe proaspeți convertiți închipuiți – sau pe simpli delincvenți, cum se întîmplă în ”al patrulea val” al  terorismului islamic. Jihadismul militant este o prescripție obligatorie a islamului doar în mințile surescitate de violența nihilistă ale fanaticilor islamiști ce sînt vedetele presei mondiale. Aceasta nu înseamnă, pe de altă parte, că nu ar fi loc pentru o precizare mai clară a contextelor, în cadrul teologiei islamice: dacă Profetul a predicat și a condus el însuși campanii militare în epoca în care a trăit, acest tip de exemplu nu are o valoare absolută și atemporală.

Presa omite de obicei, așa cum sugeram, consemnarea acțiunilor religioase caritabile. Îmi vine în minte rapid efortul de alfabetizare a copiilor refugiați din Siria în Liban coordonat de Malala Yousafzai, adolescenta musulmană care a primit Premiul Nobel pentru pace. Sau orfelinatele catolice, sau eforturile călugărițelor misionare de a ajuta persoane vulnerabile în ”ţări dificile” sau cu grad mare de risc, precum Kenya, Columbia, Filipine sau India. Sau grija pentru copii ai străzii din București a unor călugări misionari catolici ai Maicii Tereza de Calcutta. Dacă presa insistă mai mult asupra Inchiziţiei, terorismului islamic și terorismului creştin al unei secte din Uganda, acest gen de fapte riscă să nu aibă nici un ecou.

Contactul cu realitatea vieţii oamenilor religioşi este de obicei o experiență diferită de perceperea lor superficială, mediată doar de mass-media amatoare de știri senzaţionale. Desigur, este o lume imperfectă, şi mulți oameni religioși sînt departe de a fi sfinți. Există și excese de gesticulație pioasă, așa cum vedem, de pildă, în unele locuri sfinte ale islamului sau la mănăstirile ortodoxe din România. Dar de aici pînă la violenţă și extremism e de obicei o cale lungă. Imaginea individului convertit care devine din senin fanatic şi violent, deși coroborată cu cazurile de jihadiști ”proaspeți” pentru care și Europa a devenit un teatru de acțiune, este, în ipostaza ei generalizată, mai curînd un produs al fundamentalismului secular. Dacă citești narațiunea seculară obișnuită, caracterizată prin decupaje din context, recitite într-o cheie polemică, ”toate religiile îndeamnă (sic!) la violență”. Abraham era pe punctul de a-și sacrifica fiul, Vechiul Testament e plin de acte de răzbunare și violență îngăduite, dictate sau direct orchestrate de profeți, Apocalipsul după Sf. Ioan descrie un Isus cu ochii ”ca para focului” și ”o sabie ascuțită cu două tăișuri” care îi iese din gură. Citite literal și simplist de bloggerul x sau chiar de un autor secular mai titrat, care omite contextul și valorile epocilor în care au scris autorii biblici, toate aceste imagini sînt într-adevăr terifiante. Dar ele nu au, repet, valoare normativă în cadrul iudaismului și creștinismului – iar multe dintre ele, cum sînt imaginile din Apocalips, au o valoare simbolică. De pildă, Isus în ipostaza sa de judecător apocaliptic, desfide apocatastaza (iertarea necondiționată a tuturor și mîntuirea universală – cum ar fi dacă Hitler și Stalin ar fi ”colegi de paradis” cu Mahatma Gandhi și Maica Tereza?), dar este același cu Mîntuitorul care iartă și vindecă.

Dincolo de faptul că violenţa este un păcat şi că, în multe biserici creştine cel puţin, se înalţă rugăciuni insistente pentru pace şi solidaritate fraternă, convertirile religioase (din nou, mă refer în special la creștinism) induc de obicei un entuziasm care poate într-adevăr să inspire o apologetică soft – nu un prozelitism cu arma în mînă, ca pe timpul lui Bartolomé de las Casas. Dar, în epoca relativismelor de tot felul, aproape orice pledoarie pentru „un adevăr” poate trece drept bigotism. Totuși, excesele retorice nu sînt totuna cu violenţa și nu orice propagandă religioasă seamănă cu cea a Statului Islamic sau a conducătorilor cruciadelor medievale.

Chiar şi celebra „Bible Belt”, zona plină de „bigoţi fundamentalişti protestanţi” din sudul Statelor Unite, este mai curînd un construct al presei americane ataşate de secularism. Împărtășesc sincer o parte din valorile liberale ale acestei prese și grija pentru persoanele expuse unui brainwashing fundamentalist în unele culte protestante. Și e adevărat că există, în statele americane din Sud, „mega-churches” şi predicatori ce ameninţă cu focurile iadului, cu un discurs ce pare uneori copiat după predicile din Evul Mediu. Totuși, realitatea pare să fie şi acolo mai complexă. De pildă, în oraşele mai mici din numita „Bible Belt”, există o respectabilitate convenţională și o peer pressure ce impun de obicei mersul la o biserică. Unii predicatori de succes tună şi fulgeră împotriva ”adversarilor credinței”, dar au și mulți enoriași care se gîndesc probabil la altceva în timpul predicilor lor și continuă să le frecventeze bisericile doar din conformism social sau din teama de a fi sancționați de comunitate dacă nu mai sînt văzuți duminica la acele biserici. Multe biserici protestante de acest gen practică într-adevăr activismul social, promovînd agresiv valori conservatoare, în polemică cu ateii liberali, homosexualii etc. Totuși, e o exagerare să ne închipuim că, în ”Bible Belt”, ești întîmpinat la tot pasul de evanghelici bigoți care citează din Biblie la fiecare frază și lipesc peste tot postere apocaliptice cu triumful mesianic asupra ateilor și homosexualilor.

Există, pînă la violenţa fizică, o formă psihologică de violenţă care o încurajează pe cea dintîi: violenţa urii. De unde provine ea? Din interiorul omului: din complexe, din frica de alteritate. Ea se poate naşte, cum remarcă călugărul trapist american Thomas Merton, şi din excesul de activism politic. De pildă, ironia este că activiştii pacifişti cei mai zeloşi ajung să-i urască pe cei care poartă sau susţin războaie, devenind ei înşişi violenţi, cel puţin la nivel psihologic. Adevărata pace porneşte din împăcarea cu sine şi cu ceilalţi – din inima omului.

Activismul politic poate duce într-adevăr la ură şi în cazul oamenilor religioşi. Ura de homosexuali (Sodoma și Gomora) a evanghelicilor activiști care citesc Biblia literal nu este singulară. De pildă, budiştii naţionalişti din Sri Lanka au devenit violenţi din momentul în care au început să militeze pentru idei etnocratice. Budiştii care rămîn contemplativi – i.e. majoritatea călugărilor budiști – sînt cu totul străini de violenţă. La fel se întîmplă şi în islam. Misticii sufiști contemplativi sînt la fel de diferiţi de jihadişti precum mieii de lupi. Nici misticii creştini autentici nu au de obicei legătură cu promovarea violenţei – pacifistul declarat Thomas Merton e numai un exemplu.

Pe la începuturile creștinismului, Augustin se opunea constrîngerilor și violenței împotriva ereticilor, urmînd a-și revizui apoi poziția, după ce și-a luat mai în serios rolul episcopal. În pofida reacției sale umane inițiale față de violență, filozoful convertit devenit episcop a ajuns în final să reproducă practicile deja instituite în bisericile creștine ale timpului de a bate, aresta, tortura și executa grupurile de eretici – din motive de ”eficacitate”. Adeziunea instituționalizată față de ”adevărul ultim” poate naște uneori asemenea monștri. Chiar și Tereza de Àvila, marea mistică spaniolă, regretă pe un ton sfîșietor, în scrierile sale, răspîndirea ”ereziei luterane”, dar nu consemnează, din cîte știu, nici un regret pentru masacrele din Franța împotriva hughenoților din 1562 (masacrul de la Vassy) și 1572 (Noaptea Sfîntului Bartolomeu), cu care este contemporană. Să nu fi auzit oare de aceste masacre? Să le fi considerat legitime, pentru salvarea ”adevărului doctrinar” prin distrugerea  ereticilor?

Masacrul de la Vassy, gravură de Franz Hogenberg, sfîrșitul sec. al XVI-lea (domeniul public)

Cred totuși că religia în sine, în dimensiunea ei gratuită și contemplativă, care nu fetișizează o doctrină și o biserică, nu conduce de obicei la violenţă. Întîlnirea cu ”sacrul natural”, cum îl numește eseistul Marius Iosif, sau ”experiența revelatoare”, în idiomul lui Virgil Podoabă, transformă de obicei o ființă umană, predispunînd-o către înțelepciune și bucurie – în nici un caz către pasiuni întunecate și morbide. Pentru ca violenţa religioasă să fie posibilă, este nevoie şi de alte ingrediente. Unul din ele poate fi, cum am văzut, adeziunea doctrinară față de ”adevărul ultim”, care face de multe ori casă bună cu predicarea unicității unei biserici sau unui grup religios. Orice outsider care crede în mod diferit în divinitate este un eretic al cărui suflet ar trebui salvat chiar și prin constrîngere și execuție. Acesta este prozelitismul hardcore, violent, căreia i-au căzut victime chiar și Toma de Aquino, cel mai mare geniu al Scolasticii, ce a justificat în teologia sa exterminarea ereticilor, și Bernard de Clairvaux care a predicat, e drept că la ordin papal, A Doua Cruciadă.

În 1Samuel 15,33 citim aceste cuvinte, în contextul în care regele Saul îl cruțase pe Agag, regele amaleciților (o nație care se împotrivea israeliților), stîrnind mînia profetului Samuel care îi poruncise lui Saul, în numele Domnului oștirilor (Iahve-Sabaoth), să-i extermine pe toți amaleciții: ”Samuel a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului”. Aceste cuvinte, care sună ca un episod  brutal dintr-un conflict naționalist-fundamentalist contemporan, uimind prin energia violentă cu care profetul Samuel îl ”taie în bucăți” pe adversarul poporului său, sugerează că activismul politic, naţionalist sau etnic e un alt ingredient cheie care poate conduce, împreună cu zelul religios militant, la o reacţie explozivă. În toamna lui 2015, tineri zeloți ultra-catolici polonezi de extremă dreaptă mărșăluiau zgomotos în mai multe orașe poloneze cu slogane naționaliste, amenințînd că vor redeschide Auschwitz-ul și vor repune în funcțiune camerele de gazare naziste pentru imigranții musulmani. Naționalismul și ura de alteritatea culturală au alimentat astfel de sentimente extremiste, nu religia catolică în sine. Alți catolici polonezi au mărșăluit de altfel, în aceeași perioadă – foarte pașnic și civilizat – pentru ospitalitatea față de imigranți.

Samuel ucizîndu-l pe Agag, regele amaleciților, Rombout van Troyen, ulei pe pînză   (domeniul public)

Prin contrast, ca să ilustrez importanța unei ”experiențe revelatoare”, legenda spune că Sf. Francisc de Assisi ar fi „auzit un glas” ce l-a îndemnat să se întoarcă din cruciada în care pornise. A ascultat acel îndemn şi s-a întors la Assisi. Mai tîrziu, aflat pe drumul convertirii, avea să ajungă la o biserică în paragină din San Damiano, lîngă Assisi. Legenda spune mai departe că acolo a învăţat să fie contemplativ și a fost ”trimis” să ”repare biserica în ruină” (întreaga Biserică catolică)… Mai departe, discipolul său cel mai luminat, Sf. Anton de Padova, a predicat la rîndul său împotriva ereziilor. Dar a făcut-o cu puterea cuvîntului și – spune mai departe legenda – cu ajutorul unor miracole.

Anton de Padova predică în fața peștilor, gravură de autor anonim dintr-un codice din secolul al XV-lea,  Actus beati Francisci et sociorum eius – I fioretti di san Francesco dʹAssisi (domeniul public)

Este aceasta o violență? Cred că numai printr-o ”violență hermeneutică”. Refuzînd violența cruciată, misticul Sf. Francisc a descoperit ceea ce astăzi Biserica catolică numește ”civilizația iubirii”. Atît de mult încît actualul papă, care și-a ales chiar numele sfîntului de la Assisi, este criticat, de multe ori chiar de co-religionarii săi catolici, pentru ”excesele” sale de omenie, ospitalitate și pacifism.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. În exemplele pe care le-aţi dat e clar că violenţa provine din refuzul alterităţii, nu e intrinsecă religiilor respective. Am mai putea adăuga aici şi persecuţiile romanilor împotriva creştinilor.

    Dar la întrebarea din titlu „Este religia (în sine) compatibilă cu violența?” răspunsul este că unele religii sunt (erau), adică violenţa e esenţială pentru ele. Mă refer de ex. la religiile popoarelor din Mexic şi America Centrală.
    Aztecii practicau pe scară largă sacrificiile umane, în ideea că sacrificiile erau necesare pentru întreţinerea ciclului vieţii, pentru ca Soarele să răsară şi în dimineaţa următoare.

  2. Foarte interesant.

    Mă întreb dacă există religie în sine și dacă da în ce măsură proiectele de tip religios pot fi urmat în mode independent de alte tipuri de proiecte omenești.

    gânduri bune,

    • Interesant da ; mai putin fair -play sunt incercarile dumnevoastra repetate si „inovative” de a impaca religia cu stiintele , cu metodele stiintelor …
      Opinia mea e ca filosofiile, stiintele umaniste bat pasul pe loc de ceva timp prin lipsa de „inventivitate”, dar mai ales prin eterna raportare la evenimente foarte vechi, fara a incerca, catusi de putin, sa incerce conexiuni cu efectele psihologice ale marilor descoperiri si progrese ale stiintei, in special astrofizica , IT-ul si cercetarile spatiale…

      Ma iertati, intr-o „lume” cu L mare a triumfului actual al tehnologiilor, ma gandesc in primul rand la vizionarul sud-african Elon Musk, din stirpea neuitatului Carl Sagan, asteptarile lumii stiintelor si noilor tehnologii, al „internet of things”, al cautarilor „Teory of Everything” din fizica, al CERN-ului cu confirmarile descoperirii senzationalelor unde gravitationale , asteptarile din partea „umanioarelor” sunt in spiritul neuitatului Profesor Solomon Marcus…
      Complexele de superioritate ale filozofiilor nu-si mai au rostul, ba dimpotriva ipotezele filozofice ale unui geniu numit Max Tegmark, suedezul ce a „intins mana” filozofie iin incercarile de confirmare a universurilor de tip III si/sau IV, ar trebui cel putin sa-i „incante” pe filosofi nu sa-i dezoleze…
      Cu optimism,

      • Multumesc ca ati pomenit de stiinta si tehnologie. In tarile cu invatamant stiintific slab excesele religioase sunt posibile si chiar dese. Sud-coreeni, japonezii, singaporezii, tarile vest-europene unde invatamantul stiintific are traditie sunt foarte moderate in excese religioase. In tarile unde invatamantul tehnic este varza sau chiar inexistent, derapajele religioase sunt frecvente.

        Cu tristete citesc editorialele domnului Iordache intr-o lume in care biologia si stiintele vietii sunt cele mai finantate. Bio-ingineria, neuro-stiintele, medicina… Ar fi foarte multe de spus daca domnul Iordache si-ar folosi talentul publicistic pe teme strict stiintifice. Dar, probabil asta ar insemna documentare, munca … E mai simpla filosofia! Stai in fotoliu, filosofezi si pac, iese articolul!

        Cat despre religie … intotdeauna a insotit/compensat nestiinta/necunoasterea.

        • O preocupare mare pentru tehnologie duce la o secularizare mai mare. E numai normal ca sunt mai putine „derapaje religioase” (ce intelegeti prin asta inca nu e clar) daca sunt mai putin oameni religiosi. Deci n-ati spus nimic.

          In tarile cu o secularizare accentuata sunt alte „derapaje”. Statele puternic secularizate nu sunt niste raiuri pe pamant. Dimpotriva. E tot mai rau.

          E numai normal ca preocuparea mai mare pentru un domeniu sa te faca mai bun in acel domeniu decat altii, care se ocupa mai putin de acel domeniu. Dar pana la urma stiinta si tehnologia nu iti rezolva problemele existentiale si nu se ocupa de suflet, de filozofie etc. Cu sau fara stiinta, tot in mormant ajungi. Oamenii preocupati prea mult de stiinta si tehnologie, in defavoarea altor compartimente ale existentei umane sunt niste oameni superficiali si ologi intelectual. Prefer oricand un om bun, cu un caracter nobil si principii inalte, unui om de stiinta.

          „Cat despre religie … intotdeauna a insotit/compensat nestiinta/necunoasterea.”

          Cat despre ateism… intotdeauna a fost insotit de aroganta, ignoranta, minciuna, necinste si un creier bine spalat. Continuati sa va incredeti in perfomantele unei inteligente despre care credeti ca aparut la intamplare, accidental. Oricum cand veti muri, nu va fi nici o diferenta intre un mare om de stiinta si un idiot, un caine sau o musca.

          • Prin „derapaje religioase” inteleg Charlie Hebdo, camioane conduse de depresati fanatici, copii trimisi sa se sinucida cu centura de explozibil in numele „religiei” samd. Sigur intelegeti, doar ca, probabil, pentru unele religii astfel de actiuni nu sunt „derapaje” ci normalitati. In religiile crestine, oamenii isi fac rau lor insisi (se auto-pedepsesc, se auto-cenzureaza, se auto-tortureaza), dar macar nu (prea) fac rau semenilor.
            Despre „derapaje tehnologice” nu am auzit. Accidente da, dar accidentele nu sunt voite si pregatite , nu sunt intentionate.

            Da, statele secularizate nu sunt raiul pe pamant, dar in nici un caz nu sunt iadul. Deocamdata sensul de migratie este dinspre statele excesiv religioase catre statele secularizate. Ceea ce arata sensul normalitatii. Desigur, probleme sunt si vor fi, lumea nu este perfecta. Dar macar oamenii nu sunt omorati stupid in numele cine stie carui habotnic.

            :)) asta cu „ologi intelectual” e de la dumneavoastra. Un fel de atac al „oligilor tehnologici”. Corect este „ologi emotionali”, dar, dupa cartea lui Goleman, totul se poate exersa.

            Cat despre moarte … Cele mai civilizate state sunt cele care pretuiesc viata si isi protejeaza cetatenii/copii. Atitudinea fara de nastere si atitudinea fata de o moarte face diferenta.
            Sigur, tarana vom fi totii. Doar viata pana atunci va face diferenta intre noi.

      • Pomenirea lui Carl Sagan este simptomatică: tipul era un ignorant desăvârșit în privința științelor umaniste, cum sunt mai toți apostolii „fundamentalismului secular” precum Richard Dawkins sau Christopher Hitchens. Chiar dacă deschid o cutie a Pandorei, vreau să aduc măcar un exemplu. Serialul Cosmos, episodul 1, „The Shores of the Cosmic Ocean”: Sagan menționează distrugerea bibliotecii din Alexandria de către creștini (un laitmotiv de altfel). Frumos … doar că acesta este un mit modern (nu știu sigur dacă istorioara în forma asta se găsește la Voltaire sau Gibbon, dar cu siguranță apare în sec. 19 la John William Draper și Andrew Dickson White) și foarte popular (adesea – vezi filmul Agora – acest mit este dublat de cel al Hypatiei din Alexandria, martiră pe altarul Științei). Degeaba avansează științele umaniste pentru cei care rămân la idei de sec.18-19 cu intenție sau din necunoaștere (nescuzabilă pentru un intelectual într-o epocă în care bibliotecile sunt la îndemâna oricui, astăzi și prin intermediul internetului). Atâtea atrocități au fost săvârșite de creștini, atâtea trăznăi au fost spuse de creștini, dar iată! mai trebuie inventate și altele pentru a demonstra, chipurile, că știința și religia nu sunt compatibile.

    • Nici eu nu stiu exact ce inseamna „religie in sine”…
      Etimologic, ar fi vorba de o „legatura” intre oameni si divin, divin omniprezent,deci logic (cred…) prezent SI in oameni…
      Concret,exista atat de multe curente religioase,incat NIMENI nu cred ca le poate analiza exhaustiv pe toate,ca sa raspunde intrebarii din titlu.

    • Pai asta e istoria crestinismului in Europa: puterea seculara si puterea eclesiala. In Vest (biserica catolica) aceasta separare a fost mai distincta, in Est (ortodoxia) mai putin distincta.

      In mod cert un astfel de viziune dihotomica nu poate fi transcedenta si deci apartinand mintii nu poate afla raspunsuri dintr-o zona inaccesibila ei. Intrebarea poate fi privita din punct de vedere politic, organizational, ideologic, intelectual, scolastic care priveste religia mai mult ca un obiect de studiu.

  3. Dacă luăm aminte la hermeneutica lui R. Girard, relaţia dintre sacru şi violenţă este indisolubilă, umanul însuşi fiind de neconceput în afara violenţei. Chiar dacă istoria pare a-i da dreptate, trebuie totuşi spus că orice justificare de tip religios a violenţei înseamnă nu doar denaturare a mesajului spiritual codificat în religiile consacrate, ci şi o manipulare ideologică şi politică regretabilă. Din păcate, iraţionalul uman are în violenţă şi în sinonimele sale numite agresivitate şi ură forme omniprezente de manifestare, care îndreptăţesc cele mai sumbre viziuni despre om şi soarta sa precară. Evident, nici secularismul, sub toate formele sale, nu este deloc scutit de această blestemată predispoziţie spre violenţă: sâmburele egoist şi iraţional din fiecare individ încurajează elanul războinic, într-o complementaritate fatidică, pe de altă parte, cu indiferenţa faţă de suferinţa semenului.

  4. religia este o inventie umana , nu exista acum 1 milion de ani , oameni au inventat-o si din motivul de a tine in frau violenta si a propaga ordinea sociala ( si de a explica supranaturalul si moartea) deci nu exista religii actuale care sa predice violenta dar exista destui oameni cu rpobleme psihice afiliati voluntar doar din dorinta de a ucide.

  5. Pe scurt: abureala.

    Mai pe lung: Ideea ca marea problema sunt jurnalistii si perceptia publica, nu realitatea, am mai vazut-o si cu alte ocazii, o cunoastem. Daca se intampla acte de violenta le documentezi, nu umbli dupa acte de caritate pentru echilibru.

    „în blogosferă și în mediile sociale există o pasiune de a posta detalii violente […] lipsite de putere normativă”. Lipsite de putere normativa? Spuneti-o fanaticilor, nu bloggerilor.

    „Fundamentalismul religios este o realitate prezentă în toate religiile.” Am mai auzit-o si pe asta cu toti sunt la fel. Dupa atacul de la Nisa televiziunea franceza ar fi trebuit sa difuzeze un documentar despre cruciade.

    „Cred totuși că religia în sine, în dimensiunea ei gratuită și contemplativă, care nu fetișizează o doctrină și o biserică, nu conduce de obicei la violenţă”. Cam multi determinanti in fraza asta (ca de altfel in tot articolul). De ce nu „religia nu conduce la acte de violenta”? Si totusi ar fi in regula daca ar fi asa, cu toate observatiile, dar nu este. Este inerent fenomenului religios sa transceanda dimensiunea contemplativa si sa se constituie in dogma, ritual, precepte, reguli etc.

    • „Ideea ca marea problema sunt jurnalistii si perceptia publica, nu realitatea, am mai vazut-o si cu alte ocazii, o cunoastem.”
      _______________________________

      Da, e tot mai fredonata in ultima vreme. Si contine in ea un indemn subliminal cu efect tranchilizant:

      „Do nothing, keep calm and quiet and let them kill us.”

      Ideea aceasta au lansat-o simultan (great minds think alike) – ca la vreo comanda telepatica din inalturi – sute de jurnalisti si bloggeri progresisti, plus functionarii UE, imediat dupa DEJA aproape uitatul macel bruxellez. Pentru noi, ceilalti, e simplu:
      – trebuie doar sa-i credem pe ei, nu ce vedem cu ochii nostri,
      – sa nu iesim din rind si
      – sa stam cuminti la locurile noastre.

      Sint popoare care au mii de ani de istorie documentata si care – in fiecare an, cu religiozitate – isi sarbatoresc eroii si isi comemoreaza tragediile prin care au trecut, indiferent daca e vorba despre fapte vechi de mii de ani sau de altele petrecute acum un an. Au totul scris in cartile lor de istorie, iar copiii lor o invata inca de mici. Acestea sint popoare care nu accepta sa iasa din istorie.

      Si sint popoare care si-au uitat istoria si originile, care isi pierd vazind cu ochii identitatea culturala, care nu isi mai apara teritoriul, care se atomizeaza (indivizii pierzind complet orice sentiment de apartenenta nationala, culturala si religioasa) si care sint indemnate sa nu faca nimic, sa ramina calme orice li s-ar intimpla si sa se indrepte ordonat inspre usile care le sint indicate. Acestea sint popoarele care, chiar acum, sub ochii nostri, ies din istorie.

  6. Violenta nu are un adjectiv ea nu este nici religioasa sau cruciata la fel cum ura nu este culturala. Eufemizand sau contextualizand violenta sau ura nu se schimba. Intrebarea ajutatoare ar fi care sunt cauzele violentei si ale urii ? Iar raspunsul se afla in mostenirea instinctuala a omului. Pentru a intelege violenta ne putem raporta fie la natura duala a mintii in care iubirea si ura, frica o manifestare a instinctul de supravietuire determina oscilatia intr-o directie sau alta, inspre viata sau bunaoara supravietuirea proprie in detrimentul aproapelui. Dualitatea se manifesta atata timp cat ramanem in domeniul de manifestare al mintii care merge dintr-o extrema in cealalta sau oscileaza intre expresie si reprimare. Transformarea, adica calitatea fiintei, non-violenta, survine cand omul a impacat mintea cu instinctul si a obtinut o transformare interioara calitativa.

  7. Violenta va ramine, nu si religia….. Omul viitorului- va merge pe străzi îngrozit de propriile sale gânduri. El va avea implantat un brainchip. Protezele bionice conectate direct la creier ne vor ajuta să construim punți între sferele de cunoaștere, să producem imagini mentale, să călătorim, să învățăm, să visăm şi să comunicăm cu alte minți.“Această tehnologie„deja permite unui tetraplegic să scriecincisprezece cuvinte pe minut printr-o simplă transmisie agândurilor, și să le trimită prin e-mail. Telepatia este astfel (deja) realitate.“Vom culege cu toții „beneficiile“ acestei tehnologii.„Mâine, aceste procese vor permite să avem forme de comunicare directă prin intermediul minții, să ne îmbunătățim procesul de învățare și de creație în rețele de comunicare asistate electronic.” Consecința acestei evoluții va fi supravegherea sufocantă. Astăzi, statul are acces la profilul nostru de pe Facebook, mâine ne va cunoaște fiecare gând al nostru.
    Într-o zi, conștiința va fi stocată digital și va fi posibil să trăiască în gazde multiple.

    • Suna, comentariul dvs, precum emisiunile de stiinta de pe vremea comunismului si dupa (nitel) ale lui Mironov Suna la fel de bine precum propaganda stiintifico-comunista (SC) din perioada anilor 70 in SUA. Anglia si alte tari infectate de acelasi morb comunist. Toti semi-doctii astia sunt acum cu buzele umflate. Nu, nu vom avea implanturi – vom avea catuse la maini, cei mai norocosi, pentru ca indraznim sa gandim altfel decat dvs. Vom avea un acelasi comunism dar mai „tehnologic” avansant. Iar credinta va ramane ca o absolut naturala inclinatie a omului, indiferent de ce ar dori unii sa se intample.

      • @nicu Faptul ca va urmaresc traumele comunismului nu inseamna ca totusi comunistii priveau spre viitor sau ii interesau viitorul (asta este si motivul caderii comunismului). Viitorul nu va mai aduce comunism pentru simplul motiv ca omul nu se va desparti de ce are (propietatea privata). Brainchipul nu va fi impus cu forta ci la dorinta oamenilor sa fie performanti, sa promoveze….. Viitorul va aduce o viata foarte lunga fara frica de moarte, iar religia va ramine cuplata la istorie, fara resentimente.

        • ISa speram ca aveti dreptate, doar implanturile mai pot rezolva coruptia din sistemul universitar roman. Asteptam implanturile

  8. Regret ca ati inclus atractia catre senzational a presei in acest pasionant articol,il diminueaza.
    De cand jurnalistii trateaza altceva decat ceea ce creaza rating?
    Sunt oamenii interesati de trenurile care ajung la timp? Evident,nu! E firesc sa se exacerbeze anormalul, cu varianta sa actuala barbaria,ca sa se vanda ziare si emisiuni. Jurnalistii sunt la fel ca publicul caruia-i serveste ce cere,asta e realitatea,chiar daca am vrea sa fie altfel.
    Cred ca sursa violentei nu e in textul religios,ci in interpretarea oamenilor!Deci,atata timp cat vor exista oameni,indiferent de religia lor,va exista violenta,cu voia lui Dumnezeu ;)

  9. Evident ca religia este compatibila cu violenta, istoria lumii are toate dovezile, cu prisosinta. Ipocrizia marilor teologii care au intemeiat bisericile liturgice se numeste iezuitism.
    Pedofilia e consonanta cu crestinismul Catholic, violenta abjecta, crima cu consecinte ample in viitor, depasind cu mult numarul victimelor terorismului Islamic, in UE, pretutindeni.

  10. Am citit cu plăcere acesta scurtă și fragmentată istorie a violenței și non-violenței religioase, chiar dacă nu sunt de acord întru totul cu ea.

    Afirmați că detaliile violente din cărțile sfinte sunt de fapt episoade auxiliare, lipsite de putere normativă. Eu nu cred că lucrurile stau tocmai așa. În Pentateuh, bunăoară, violența este omniprezentă și însoțește actele normative: delictele sunt pedepsite îngrozitor, după modelul instituit de însuși Dumnezeul acelor cărți care este nu doar violent, ci mânios, răzbunător, gelos, crud, imprevizibil, dispus să distrugă întreaga lume dacă nu îi mai este pe plac. Or fi narațiunile astea seculare vinovate de multe ticăloșii, dar violența din acele texte nu este o invenție! După o exprimare potrivită pe care am găsit-o în The Oxford Handbook of Religion and Violence, „His entire relationship with Israel […] is based on the ritualization of violence”. Ați remarcat și dumneavoastră de altfel că aceasta nu este doar ideologia militant religioasă a unui trib levantin de acum 2500-3000 de ani, căci ecourile ei au apărut atât în societățile de mai târziu, până și în scrierile unor mari gânditori precum Toma de Aquino. Violența din lumea „civilizată” de astăzi este arareori fizică, e drept, dar există mai ales ca violență simbolică și de limbaj (probabil la astea va referiți când scrieți de „forma psihologică”). Ofensiva creaționistă (care nu este doar un brainwashing al fundamentalismului – chiar cunoștințele mele despre creaționism, câte sunt, le datorez preotior și credincioșilor ortodocși de aici), isteriile anti-vaccinare sau anti-musulmani (căci nu toți imigranții stârnesc asemenea pasiuni la unison!) sau faimoasele trei milioane de semnături din spațiul carpato-danubiano-pontic (nu aceasta este normalitatea unor oameni religioși!?) sunt, cred eu, pilde elocvente. Această ură de alteritate socială și uneori culturală este uneori (sau poate de multe ori) născută din sau întreținută de religie. Însă nici religia catolică, nici cea protestantă sau ortodoxă nu există în sine. Poate că există religie în sine, însă nu reușesc să-mi dau seama cum ar putea fi pusă în discuție și, citind comentariile anterioare, se pare că nu sunt singurul aflat în dificultate.

  11. O intrebare gen „Iti mai bati nevasta?” Am eu una mai buna: este mass media onesta cu crestinismul, in comparatie cu islamismul?
    De ce asa de greu pentru un crestin sa afirme sus si tare ca nu toate religiile sunt la fel, ca crestinismul e diferit, adica superior fata de toate religiile? Ca celelalte religii sunt creatii omenesti, iar islamismul se distinge in mod particular ca cea mai buna candidata de a fi de la insusi parintele minciunilor? In schimb facem un talmes balmes de fapte cu cruciade, inchizitii, Thomas Merton si Toma de Acquino in care toate distinctiile sunt anulate. Asta in timp ce acolo unde ar trebui sa trateze in mod egal cu dreapta masura e un dublu standard strigator la cer.
    Din pacate SNSPA seamana din ce in ce mai mult cu corespondentele din universitatile occidentale. Urmariti un singur discurs al oricarui comentator conservator american si face mai mult decat toate departamentele de studii etnice, multiculturale, de gen, etc, adica de dezbinare multilaterala a unei societati pe modelul scolii de la Frankfurt, puse la un loc.

    In sprijinul afirmatiilor mele:

    http://www.investors.com/politics/columnists/dennis-prager-pope-francis-and-the-decline-of-he-west/

    http://thefederalist.com/2016/08/04/was-jacques-hamel-a-martyr-to-the-faith-or-to-his-illusions-about-islam/

    https://www.youtube.com/watch?v=hw2J7KwSIoo

    https://www.youtube.com/watch?v=JVpLM4sO59U

    https://www.youtube.com/watch?v=SethZ5PKWVQ

  12. Credinţa sinceră, cred că aţi vrut să spuneţi când v-aţi referit la „religia în sine”. Istoria ne dovedeşte că religiile sunt compatibile cu violenţa, căci în numele lor, a religiilor, au fost ucişi cei mai mulţi oameni de-alungul timpului. Oare nu cumva în numele „religiei iubirii” au fost arşi oameni de vii? Nu cumva în numele „religiei iubirii” se dau şi s-au dat anateme şi blesteme care fac părul măciucă şi celui mai oribil criminal? Nu în numele „religiei iubirii” s-au facut cele mai multe divizări şi separări în mii de secte, ramuri, confesiuni, ce se repudiază între ele? Atunci de ce am cere mai mult de la o „religie a supunerii”?
    Credinţa sinceră în divinitate, oricare ar fi ea, e întotdeauna nonviolentă, dar ajunge treptat să fie controlată şi apoi manipulată prin intermediul unei doctrine. Iar cei care ajung să controleze şi să manipuleze religiile sunt arhicunoscuţi încă de pe timpul lui Iisus: cărturarii şi fariseii. Primii definesc doctrinele şi ultimii fac din ele fetiş. Doctrinele devin cu timpul noii idoli, care vor depăşi în importanţă chiar divinitatea religiei respective. Divinitatea va sfârşi prin a fi prinsă şi „bătută în cuie” pe cadrul strâmt al doctrinei respective. Apoi apar, ca ciupercile, fundamentalismele, habotnicismele, fanatismele …

    • In numele ecumenismului s-a facut si Sfantul si Mare Sinod din Creta fara participarea a 5 Biserici si se produc fragmentari cauzate de Mitropoliti care au militat pentru ecumenism dar se dezic de credinciosi …

  13. Eschatologia musulmana il are chiar pe Jesus Christ in orizontul Advent-ului.
    De ce era Carol Woytila, papa Ioan Paul al 2-lea (Il Polaco) atat de islamofob?!

  14. Articolul este bazat pe o confuzie de baza intre religie si sacru. Sa lamurim: „sacrul” un termen care descrie, sau pretinde sa descrie, divinul in sine. „Religia”: o modalitate de a concepe si de a se comporta in virtuatea conceperii umane a divinulu. Prin urmare religiile difera in functie de abilitatea celor care le concep si le practica. Islamul este o religie violenta in sine cata vreme Coranul propovaduieste violenta explicita impotriva tuturor care nu cred in Islam. Iudaismul si Crestinismul nu -a se vedea cele 10 Porunci si Evangheliile – restul sunt istorii ale felului in care unii au practicat aceste religii. In final, e complet fals sa ni se repete argumentul ca „toate religiile au fundamentalisti” Nu inseamna nici pe de parte ca un fundamentalism este „violent” conceptual sau altfel. Nu stiu ce intelegeti prin „fundamentalism” In opinia dvs. Aquinas este un fundamentalist in comparatie cu actualul Papa care nu intelege ca libertate fara responsabilitate nu e posibila? Printre altele..

  15. Pentru a-şi atinge ţelul, până şi Diavolul citează din Sfânta Scriptură. (Shakespeare)
    Religia ne-ar putea învăţa cum să luptăm împotriva Diavolului prin cunoaşterea şi neutralizarea efectului propriilor noastre slăbiciuni şi temeri aspura alegerilor pe care le facem. Din păcate tot Diavolul, folosindu-se de slăbiciunile şi temerile noastre, are grijă, ca religia să nu-şi îndeplinească misiunea.
    Cred că agresivitatea, violenţa, dorinţa de putere sunt doar efecte. Cauza lor probabil e frica, nesiguranţa, lipsa unei iubiri protectoare.

  16. ce intrebare copilareasca
    religia este violenta prin definitie
    ca este vorba de mono sau politeism
    fiecare fan se inchina ori la zeul suprem ori la cel (in cazul politeismului)care are pentru moment …the upper hand-ul
    ce stupiditate sa te inchini la un zeu LOSER
    iar confirmarea ca nu este un loser vine de la succesul fanilor…iar scopul scuza mijloacele
    indifferent cat de altruista ar parea la prima vedere o religie ..testul suprem..verifica-i ” conturile „

  17. Nu inteleg de unde aceasta dorinta de a salva ceea ce este de nesalvat. Este induiosator sa vezi cum oameni, altfel foarte inteligenti, fac volute logice absolut stupefiante incercand sa salveze Biblia sau Coranul. Adevarul este ca, luate integral, atat Biblia cat si Coranul sunt profund imorale si incompatibile cu o societate moderna. Atrocitatile descrise acolo nu sunt deloc exceptii, ele sunt regula iar daca ne referim la traditia bisericii sau la traditia islamica violenta este definitorie. Diferenta intre ele este ca in ultimii patru sute de ani Occidentul a trecut printr-un proces de laicizare. In momentul de fata, majoritatea credinciosilor crestini nu au citit Biblia si se raporteaza la cateva maxime benevolente. Crestinismul este o religie domesticita, cel putin deocamdata. „Though shalt not suffer a witch to live” nu mai este citat astazi de nimeni desi era foarte normativ acum vreo trei sute de ani. Publicul se adapa de la cateva pasaje pacifiste in care se spune ca totul trebuie sa fie bine si sa ne iubim unii pe altii si sa nu facem rau si alte lucruri similare. Islamul nu este in aceeasi situatie. El nu a trecut printr-un proces de laicizare. Pana acum o suta de ani societatea islamica era suprema. Nimeni nu s-ar fi gandit sa se opuna. In momentul de fata, acea societate a fost destructurata in mai putin de un secol, proces care a durat de cel putin cinci ori mai mult in Occident (sa consideram doar la inceputul Reformei desi Canossa ar fi si ea un bun inceput si atunci a durat de zece ori mai mult). Evident ca oamenii din acea societate destructurata in care unele valori au fost indepartate, alte valori au fost implantate se simt dezradacinati si nu mai stiu pe ce lume sunt. Printre ei se pot regasi si jihadistii cei mai sinistri si persoane inteligente care s-au adaptat la valorile lumii contemporane. Dar, in medie, societatea este destructurata si plina de indivizi dezorientati si violenti. Componenta violenta a Islamului contemporan este mai mult decat evidenta. Sa spui ca cei din ISIS nu sunt musulmani inseamna sa negi evidenta. Cand 30,000 de musulmani din Europa se alatura ISIS cred ca nu mai e nimic de comentat despre marea majoritate tacuta. Mergeti la o moschee si ascultati ce se predica. Va veti ingrozi frecvent. Cei 30,000 au familii, prieteni, oricine ar intelege ca o parte semnificativa din marea majoritate tacuta este de fapt sustinatoarea religiei violente.

    • Laicizarea e rezultatul conflictului dintre puterea pamanteana si biserica nu are nicio legatura cu nicio religie. In Islam religia e un mod de viata si cu exceptia Turciei nu exista acest conflict intre juridic si biserica.

    • Imi dati si mie un exemplu de „atrocitati” care sunt explicit comise in numele lui Dumnezeu, dta zici din „Biblie” (eu prefer pentru motive varii sa fac o distinctie intre Vechiul si Noul Testament)? In ce priveste Coranul acolo suntem de acord – exista zeci de „surate” in care se explica clar cum trebuie sa trateze musulmani pe crestini, evrei, inclusi atei ca dvs in numele lui Alah a se vedea ISIS. Apropo, in functie de ce anume ati dedus ca Biblia si Coranul sunt incompatible cu lumea contemporana? Exista peste un miliar de musulmani, peste un miliar de crestini, budisti si alte religii. Luand numarul in considere se pare ca noi astia mai retinuti cu religia suntem incompatibil. In orice caz ce anume este incompatabil intre „sa nu furi”, „sa nu minti” si lumea contemporana? Sau va placeti sa fiti furat si mintit?

      • O, Doamne, dar faceti exact ce am spus eu! Citati doua fraze care se potrivesc si cu valorile contemporane si ignorati miile care nu se potrivesc. Puteati sa adaugati si „Sa nu ravnesti la femeia altuia”! Chiar asa, oare de ce nu ati adaugat-o? Oare pentru ca, implicit, priveste femeia ca fiind a cuiva? Dar de ce nu ati adaugat-o pe cea cu „Sa nu ai alti Dumnezei in afara de mine”? E intoleranta cu alte religii? Sau, poate tratamentul pe care Dumnezeu l-a rezervat amoritilor si moabitilor (sa-i omorati si femeile sa le luati sclave) nu este pe placul dumneavoastra? Chiar asa, stiti ca Vechiul Testament considera sclavia ceva implicit? Este plin de robi si roabe pe acolo. Vrajitoarele trebuie omorate… Daca citim doar ce ne place… Dar! Sa ne mutam la Noul Testament. Aici lucrurile stau ceva mai bine. Mai trecusera vreo sase – sapte sute de ani, oamenii s-au mai civilizat. Cand crestinii au ajuns in Noua Zeelanda au fost socati sa vada ca triburile de acolo practicau canibalismul. Normal sa fie socati, crestinii nu sunt canibali, nu? Doar ritualic, in fiecare duminica cand se delecteaza cu sangele si carnea Mantuitorului, condamnat de Tatal sau sa fie mancat vesnic de credinciosi… Nu a gasit alta solutie, ce sa facem. Cum spunea Peter Damian, teolog de seama in Biserica Catolica – citez din memorie – „Dupa ce te-ai delectat cu sangele si carnea Mantuitorului cum sa ti se mai para altceva atractiv?” Chiar asa, cum? Da, stiu, imi veti spune ca nu inteleg eu metafora. Nu e nicio metafora, intrebati un preot, este miracolul transubstantierii pe care il face orice preot la liturghie. Atunci nu inteleg semnificatia. Sigur ca nu. Cum nici dumneavoastra nu intelegeti triburile canibale din Africa. Credeti ca ele nu au justificari inalte? La gasit justificari specia noastra este mare maestra.

        • Nu am citit tot comentariul ca nu era cazul. Dar va raspund, nu am citat „sa nu poftesti la femeia altuia” din bun simt. Ma gandeam ca sunteti femei si poftiti barbat, sau barbat poftiind femeie, barbat poftiind barbat, barbat poftiind femei si barbati, catei, pisici, veverite, samd. Insa tot nu a-ti lamuriy chestia cu „miile”acelea de fraze sangeroase din Vechi si Nou Testament. Va mai intreb odata, care sunt ele?

          • V-am mentionat atat de multe… Cate mai vreti? Are vreun sens? Adica, eu va dau exemplu si dvs il ignorati si puneti aceeasi intrebare. Ar putea fi amuzant, ar putea fi…

            • Un singur lucru nu ati mentionat: de ce sunt „atrocitati”? Dupa cine si ce standard obiectiv?

        • Ar fi bine să citiți înainte de a răspunde. Măcar Biblia, dacă nu comentariile. Să lăsăm deoparte faptele de „vitejie” ale israeliților și chiar pe cele ale lui Dumnezeu (care pedepsește amarnic pruncii și alți asemenea nelegiuiți) și să ne îndreptăm spre latura morală a acestei cărți. Iată unele capitole cu pedepse capitale, însumând câteva sute de versete: Ieșirea 21, 22, 31, 35, Leviticul 18, 20, 24, Numerii 15, 35, Deuteronomul 13, 17, 19, 21, 22.

          Citate convingătoare:

          Ieș 31.14-15: Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu; şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât.

          Lev. 20.27: Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor.

          Lev. 24.16: Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; toată obştea să-l ucidă cu pietre. Sau străinul, sau băştinaşul, de va huli numele Domnului, să fie omorât.

          Deut. 13.12-16: De vei auzi de vreuna din cetăţile tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă ca să locuieşti, că s-au ivit în ea oameni necredincioşi dintre ai tăi şi au smintit pe locuitorii cetăţii lor, zicând: Haidem să slujim altor dumnezei, pe care voi nu i-aţi ştiut, caută, cercetează şi întreabă bine, şi de va fi adevărat că s-a întâmplat urâciunea aceasta în mijlocul tău, să loveşti pe locuitorii acelei cetăţi cu ascuţişul sabiei, s-o dai, blestemului pe ea şi tot ce este în ea şi dobitoacele ei să le treci prin ascuţişul sabiei. Iar prăzile ei să le aduni toate în mijlocul pieţii ei şi să arzi cu foc cetatea şi toată prada ei, ca ardere de tot Domnului Dumnezeului tău; să fie ea pe vecie dărâmată şi niciodată să nu se mai zidească.

          Deut. 21.18-21: De va avea cineva fecior rău şi nesupus, care nu ascultă de vorba tatălui său şi de vorba mamei sale şi aceştia l-au pedepsit, dar el tot nu-i ascultă, să-l ia tatăl lui şi mama lui şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lor şi la poarta acelei cetăţi şi către preoţii cetăţii lor să zică: „Acest fiu al nostru este rău şi neascultător, nu ascultă de Cuvântul nostru şi este lacom şi beţiv”. Atunci toţi oamenii cetăţii lui să-l ucidă cu pietre şi să-l omoare. Şi aşa să stârpeşti răul din mijlocul tău şi toţi Israeliţii vor auzi şi se vor teme.

          • Singurele pasaje pe care le-am gasit in Vechiul Testatment sunt acestea:

            https://www.biblegateway.com/passage/?search=Leviticus+20&version=NIV

            Punishments for Sin

            20 The Lord said to Moses, 2 “Say to the Israelites: ‘Any Israelite or any foreigner residing in Israel who sacrifices any of his children to Molek is to be put to death. The members of the community are to stone him. 3 I myself will set my face against him and will cut him off from his people; for by sacrificing his children to Molek, he has defiled my sanctuary and profaned my holy name. 4 If the members of the community close their eyes when that man sacrifices one of his children to Molek and if they fail to put him to death..

            6 “‘I will set my face against anyone who turns to mediums and spiritists to prostitute themselves by following them, and I will cut them off from their people. (nu e clar ce anume „cut off inseamna”)

            9 “‘Anyone who curses their father or mother is to be put to death. Because they have cursed their father or mother, their blood will be on their own head.

            10 “‘If a man commits adultery with another man’s wife—with the wife of his neighbor—both the adulterer and the adulteress are to be put to death.

            11 “‘If a man has sexual relations with his father’s wife, he has dishonored his father. Both the man and the woman are to be put to death; their blood will be on their own heads.

            12 “‘If a man has sexual relations with his daughter-in-law, both of them are to be put to death. What they have done is a perversion; their blood will be on their own heads.

            13 “‘If a man has sexual relations with a man as one does with a woman, both of them have done what is detestable. They are to be put to death; their blood will be on their own heads.

            14 “‘If a man marries both a woman and her mother, it is wicked. Both he and they must be burned in the fire, so that no wickedness will be among you.

            15 “‘If a man has sexual relations with an animal, he is to be put to death, and you must kill the animal.

            16 “‘If a woman approaches an animal to have sexual relations with it, kill both the woman and the animal. They are to be put to death; their blood will be on their own heads.

            17 “‘If a man marries his sister, the daughter of either his father or his mother, and they have sexual relations, it is a disgrace. They are to be publicly removed from their people. He has dishonored his sister and will be held responsible.

            18 “‘If a man has sexual relations with a woman during her monthly period, he has exposed the source of her flow, and she has also uncovered it. Both of them are to be cut off from their people.

            27 “‘A man or woman who is a medium or spiritist among you must be put to death. You are to stone them; their blood will be on their own heads.’”

            si

            https://www.biblegateway.com/passage/?search=Deuteronomy+5&version=NIV

            17 The Lord said to me: “What they say is good. 18 I will raise up for them a prophet like you from among their fellow Israelites, and I will put my words in his mouth. He will tell them everything I command him. 19 I myself will call to account anyone who does not listen to my words that the prophet speaks in my name. 20 But a prophet who presumes to speak in my name anything I have not commanded, or a prophet who speaks in the name of other gods, is to be put to death.”

            deci, nu sute si mii… Va reamintesc 2 aspecte esentiale:

            1. aceste pedepse privesc exclusiv evreii de la vremea aceea care dupa ce parasisera Egiptul, nu abandonasera complet obiceiuri egiptene

            2. odata cu venirea lui Isus pedepsele capitale sunt anulate, ceea ce nu inseamna ca orice tip de pedeapsa e anulata (ca de aia i se spune „Noul Testament” care este un mesaj pemtu umanitate, nu doar pentru un grup restrans in anumite conditii istorice.

            acum comparati asta cu ce e scris in Coran unde chiar vesti gasi sute de „surate” cu continut criminal explicit atat la adresa musulmanilor care nu se supun, car si a tuturor celor care nu sunt musulmani.

            • Hm, ati citit Biblia foarte pe sarite, domnule, foarte pe sarite… Va recomand sa o aprofundati. Si cu asta am terminat aceasta discutie pentru ca ati recunoscut si dvs elementele dure, a mai ramas o problema de semantica: daca sunt zeci sau sute sau mii. Cititi si veti mai gasi lejer o multime

            • Vechiul Testament și Legea lui Moise sunt pline de
              violențe în numele religiei.
              Sau:Să ne amintim de femeia
              prinsă în adulter, care trebuia omorâtă cu pietre după
              Legea lui Moise și care a fost salvată de Isus Christos.
              Mai mult, Isus Christos însuși a fost condamnat la
              moarte de Marii Preoți evrei tot în baza Legii lui Moise
              (greșit aplicată). Abia Legea Nouă abolește violența
              în numele religiei și mai general violența de orice fel.

  18. Religia e cea mai buna scuza pentru violenta, abuz si cucerire. Din moment ce scopul e „sfant”, mijloacele de atingere a scopului pot fi scuzate intr-un mod religios… :)

    Religiile interpreteaza unele intamplari si personalitati din trecut. Iar preotii/imamii/predicatorii/rabinii/etc. interpreteaza religiile. Painea si cutitul sunt in mana „liderilor spirituali” – ei sunt cei ce pot face, in egala masura, bine sau rau.
    Invrajbirea oamenilor pe temeiuri religioase, ar trebui sa fie, in orice religie responsabila, un pacat de moarte. Dar, din pacate, celor saraci cu duhul, „liderul spiritual” este cel ce le spune ce e bine si ce e rau. De aceea, multi dintre cei ce au probleme in a distinge binele de rau, cauta „indrumare” la „liderii spirituali”.

    Daca tragi linie, faptele definesc orice om, indiferent ce savante justificari (religioase) gaseste acel om pentru faptele sale reprobabile. Cine e capabil sa traga linie si sa vada lucrurile limpede, poate usor sa discearna care sunt „liderii spirituali” otravitori.
    Orice religie ar trebui sa se limiteze la cateva „legi” sau „porunci” clare. Ce e in plus, e gargara, interpretare, extrapolare, distorsionare etc..

    Important este sa nu confundam credinta cu religia!…

  19. O cauza importanta a ,religiei violente, este , probabil , nu atit religia cit modul in care este ea inteleasa sau neinteleasa : o religie teoretica si ,estetica, , nu etica si cu atit mai putin spirituala .O religie vorbita si nu traita . Ca o piesa de teatru sau mai degraba ca un film , ceva ce nu ne priveste imediat , un prilej de evadare si de ,distractie, . Ramine valabila legea firii ca lege a talionului , omul obisnuit care se considera credincios crede ca e bine sa faci rau dusmanului ( baietii buni au voie sa-i pedepseasca si sa-i ucida pe cei rai ) , pt. el evenimentele despre care vorbesc Scripturile si pe care le citeaza la tot pasul ( nici macar banuind existenta exegezelor ) se intimpla undeva , in istorie sau ,in cosmos, , e simplu spectator absent . Toate acele cuvinte trec pe linga el , retine imagistica exterioara , povestea si reactioneaza in continuare instinctiv , nereflectat . O religie tribala , colectiva si impersonala , prin care se face auzita vocea singelui . E , in fond , infantilitate , intotdeauna vinovata la omul matur fizic , iresponsabilitate . De amintit episodul din Demonii lui Dostoievski in care un taran spatos ( si , bineinteles , credincios ) ucide , dintr-o lovitura , tinara eroina , intr-o revolta ; intrebat apoi de ce , nu a stiut ce sa raspunda , asa i-a venit .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro