Este votul electronic o soluție pentru România? Interviu cu Prof. Dr. Robert Krimmer

Prof. dr. Robert Krimmer este profesor de e-governance, unul dintre cei mai buni experți în democrație și guvernanță electronică, precum și alte probleme aferente. A fost consilier senior pe tema noilor tehnogii la OSCE/ODIHR în Varșovia, Polonia unde a coordonat activitățile legate de alegeri, folosind noi tehnologii și a contribuit la dezvoltarea metodologiei pentru implementarea acestora. Dr. Krimmer a fondat și a condus proiectul www.e-voting.cc, a inițiat conferinta bi-anuală EVOTE în Bregenz, Austria, iar în prezent lucrează la Universitatea Tehnologică din Tallin.

Care este fundamentul pe care este construit votul electronic[1] în Estonia? De ce funcționează aici și de ce este are atât de mult succes în Estonia?

Un lucru important este că Estonia are deja un fundament al comunicațiilor și a tehnologiilor informaționale, care nu a apărut odată cu dezvoltarea utilizării internetului, ci își avea rădăcinile încă din perioada sovietică. Deci, Estonia fiind un centru relevant în acest domeniu, populația avea deja încredere în tehnologie, iar țara era un pivot competent pentru tehnologia informatică și în domeniul comunicațiilor. Când a avut loc tranziția, Estonia a avut un avantaj. În timp, a fost natural pentru Estonia să pună accent pe IT. Țara era prosperă; a primit rapid o recunoaștere internațională pentru eforturile sale în domeniu, printre care, punerea internetului la dispoziția publicului era un lucru de la sine înțeles.

La începutul anului 2000, când a avut loc boom-ul internetului, Estonia doar a “urcat la bord”. Estonia a avut tineri în poziții de guvernare, așa că a părut un lucru autentic ca societatea să devină digitală. Având aceste avantaje, votul prin internet părea doar un pas logic pentru o țară ca Estonia. Estonienii au crezut mereu că trebuie să riște. Dacă votul pe internet nu funcționa, atunci ei ar fi încercat din nou. Și au reușit.

Dar Estonia este o țară mică, astfel că decidenții și cetățenii au hotărât că aceasta este calea care trebuie urmată. Adoptarea uniformă a acestei idei a dat sistemului putere. De asemenea, nu au făcut mai mult decât să discute detaliile tehnice și au evitat discuțiile infinite tipice de a examina ce s-ar fi întâmplat cu reforma electorală, prin cântărirea în dezbatere publică a plusurilor și minusurilor.

La început au fost și partide care s-au împotrivit.

Au fost câteva discuții, dar la nivel tehnic. Au dorit un sistem puternic și simplu. A fost o dezbatere legală majoră, iar apoi a intervenit președintele[2]. Dar au rezolvat această situație. Pentru a rezuma succesele: a existat încredere în tehnologia informației, dimensiunea redusă a țării, autenticitatea.

Credeți că votul în străinătate este cel mai bun mod de a începe?

Practic, atunci când dorești să activezi diaspora și oamenii care trăiesc în străinătate, există patru metode principale: 1) votul în ambasade, ce necesită un personal numeros; 2) existența secțiilor de votare în afara ambasadelor, în consulate, chiar și în supermarketuri, dacă ai personal, deși este nevoie de multă organizare; 3) votul prin corespondență și 4) folosirea internetului pentru a vota.

În Franța există alegeri special pentru oamenii care locuiesc în afara țării pentru a alege cele șase locuri în Senat și se fac doar pe internet.

Există țări, ca Franţa, care au eliminat votul prin corespondență pentru că era considerat periculos. Alții spun că votul electronic este periculos. Care este perspectiva potrivită asupra lucrurilor?

Dacă ar fi să comparăm votul electronic cu cel prin corespondență, există diferențe vizibile. Votul poștal este cu siguranță mai universal, deoarece nu necesită conștiințe despre tehnologie, dar este de asemenea destul de costisitor. Estimativ ar costa pe puțin un euro de vot pentru a trimite plicul alegătorului și costuri similare pentru a-l returna; și ar putea fi chiar mai mari dacă ne gândim la serviciile de curierat expres care trebuie să fie utilizate în cazul alegerilor în două tururi. Așadar, poate deveni imposibil din punct de vedere logistic în cazul turului doi pentru țări precum Africa de Sud. Alegerile în două tururi sunt imposibile pentru oamenii care locuiesc în afara Europei.

Când vorbim de votul pe internet, acesta are anumite dezavantaje în ceea ce privește cerințele pentru alegători, deoarece trebuie să înțelegi cum funcționează un computer, să ai acces la internet și o înțelegere a sistemelor tehnologice sofisticate care utilizează criptografia și mecanisme de identificare. Deci, nu este o sarcină ușoară, deoarece nu utilizezi această tehnologie zi de zi, trebuie să înveți multe pentru un eveniment singular. În același timp, există și un avantaj imens al votului pe internet: livrare garantată.

O altă diferență este sincronizarea. Votul pe internet este instantaneu, așadar poți organiza alegeri în aceeași zi sau într-o perioadă de votare avansată. De exemplu, în statul Oregon din SUA sau în Elveția, campaniile electorale s-au transformat complet, deoarece 100% din voturi se efectuează prin poștă. Nu există o singură zi pentru votare, ci îți poți exprima opțiunea oricând pe o perioadă de trei săptămâni. Este o abordare total diferită, care a transformat lumea politică.

Dacă ne uităm la țările care utilizează sau încearcă să implementeze votul electronic, este o practică mai mult vestică decat estică?

Este vorba de nevoile țării respective. În Estonia, votul pe internet a fost o modalitate de a oferi o identitate națională, a fost pasul logic. În Elveția este ceva obișnuit pentru cultura democratică. Dacă ne uităm la dezbaterile politice din parlamentul elvețian din ultimii treisprezece ani, vom vedea că subiectul votului electronic este folosit în fiecare an în petiții provenind de la diferite partide; așadar este o temă naturală pe care o abordează politicienii elvețieni. Este considerată parte din cultura serviciilor prestate către cetățeni. Este normal să aibă cetățeni implicați în acest proces și aceasta este imaginea pe care politicienii au articulat-o. Abia recent au apărut dezbateri despre problemele votului electronic.

Când ne uităm la țările în curs de dezvoltare din est, cu o experiență democratică limitată, folosirea votului electronic este percepută ca o modalitate de a deveni o țară de secol 21; unii chiar spun că atunci când o țară folosește tehnologia informației intensiv este modernă, fapt care nu este adevărat. Privind majoritatea țărilor europene sau state cu o tradiție democratică îndelungată, hârtia este forma dominantă de a vota. Pentru țările aflate în tranziție, dependența de tehnologia informației este destul de periculoasă, deoarece nu există o înțelegere universală a tehnologiei, care nu e la fel răspândită.

Aceasta înseamnă că dacă un buletin de vot este tipărit este mai sigur?

Nu, mă refer la un acces universal. Nu este întodeauna mai sigur, dar sunt cu siguranță mai universal.

Este scuză de a nu introduce acest tip de votare?

Nu aș spune că e o scuză. Este un argument valid. Percep utilizarea acestei tehnologii în alegeri ca pe o problemă de la caz la caz; ar trebui folosită acolo unde are sens, proporțional cu gradul său de utilizare. De exemplu, votul în străinătate: este un lucru normal într-o lume din ce în ce mai mobilă, iar votul prin internet poate susține chiar și mai multă mobilitate. Dar votul în secțiile de vot: această celebrare a democrației nu ar trebui abandonată doar de dragul de a oferi votul prin intermediul internetului. Ar trebui folosit pentru că alegătorii muncesc toată ziua sau pentru că trebuie să călătorească sau locuiesc în altă țară. De ce nu? Ai o nevoie concretă și poți suplimenta experiența democratică. Hârtia este pentru moment varianta universală.

Estonia are un sistem informatic centralizat foarte bine pus la punct, care include date despre toți cetățenii săi. Prin contrast, România, nu are acest sistem. Fiecare instituție poate avea o bază de date, însă ele nu sunt contectate și în multe cazuri nici uniform construite. Este o barieră pentru votul electronic?

Din punct de vedere al conveninței, funcționează aici în Estonia. Există o bază de date centralizată, cu o identitate unică pentru fiecare cetățean. Dar în ceea ce privește protecția datelor, mai este loc de îmbunătățiri. Până acum sistemul nu a fost folosit în dezavantajul  cetățenilor, dar în cazul unei schimbări radicale de putere acest lucru s-ar putea întâmpla.

Există un anumit risc în unificarea și centralizarea informațiilor precum în Estonia. Germania este probabil cealaltă extremă; interzice centralizarea bazelor de date și a identităților unice. După cum guvernarea electronică este mai puțin dezvoltată și riscul unui comportament de tip Big Brother este mai mic. Trebuie găsit un echilibru și asigurat protecția datelor.

Deci, cum putem asigura identificarea unică a cetățenilor fără a-i pune în fața unui scenariu Big Brother? Practic, folosind identități distincte și oferind posibilitatea de a utiliza pseudonime pentru diferite aplicații poate fi varianta corectă. Când o țară încă nu dispune de acest sistem, atunci are timp să își dezvolte unul potrivit și nu doar să aleagă calea ușoară de a desemna numere unice fiecărui cetățean, fără a se interesa de protecția datelor. Dacă ai persoanele nepotriviți la putere, acest lucru poate deveni foarte periculos.

Un raport[3] publicat de mai mulți experți internaționali afirmă că votul electronic în Estonia este prea riscant și că nu mai trebuie folosit. Cum interpretați acest raport?

Consider că acest raport are un rol crucial atunci când vine vorba de sistemul electronic de vot al Estoniei, pentru că repetă anumite cerințe făcute de către alte organizații precum OSCE/ODIHR. Este vorba despre lipsa asumării de responsabilitate și folosirea celor mai noi standarde în asigurarea unei conduite adecvate pentru serviciile IT utilizate. Ideea principală a acestui raport vizează problemele organizaționale și arată cât de direct au lucrat autoritățile estoniene la acest proiect.

Cea de a doua parte a raportului atrage și mai mult atenția. Prima parte vorbește mai mult despre resursele umane, dar a doua se referă la posibilele atacuri virtuale.

Cred că e important să avem în vedere toate atacurile și amenințările posibile și imposibile. Deschiderea pentru discutarea și abordarea acestor probleme va stabili nivelul de democrație al sistemului.

Ce credeți despre importarea acestui tip de sistem în țări mai mari ca România? Ar putea funcționa? Avem mai mult de 18 milioane de alegători.

Modelul estonian are costuri de dezvoltare foarte scăzute, deoarece asigură o securitate ridicată datorită cardurilor cu cip care îi scutește de actualizări ale structurii de bază a sistemului. Adoptarea universală a semnăturilor digitale este unică; le întâlnești în viața de zi cu zi. Nu vei găsi un computer pentru business fără cititor de carduri; afacerile au loc prin sistemul electronic, iar acest fapt este unic. Nu poți exporta asta.

Ideea votului pe internet a fost exportată masiv din Estonia, dar programul informatic doar într-o măsură limitată. Există și alte modalități, precum Elveția, unde se utilizează parola de unică folosință pentru votul prin internet, deși ar putea crea o problemă cu votul multiplu. Puteți înlocui cardurile cu cip cu dispozitive similare cu acces universal, dar costurile vor fi mai mari. Este la fel ca votul prin corespondență: dacă folosești numere de tranzacție, parole de unică folosință, acestea trebuie să fie trimise alegătorilor de fiecare dată. Pot asigura acces similar la sistemul de vot on-line, doar că e mai scump. Poți reuși să construiești infrastructura ideală, dar votul pe internet nu poate fi unicul scop. Austria este un astfel de exemplu.

În Estonia dezvoltarea infrastructurii de documente de identitate a durat 6 sau 7 ani.

În 2005 1% din alegători au votat electronic, iar 2/3 nu mai folosiseră niciodată cardul. Au reușit să folosească internetul chiar bine pentru niște începători. Apoi oamenii au început să folosească cardurile pentru tranzacții bancare și pentru contractele de telefonie mobilă. S-a răspândit repede. A durat ceva până să se folosească cardurile din ce în ce mai mult și este o situație unică.

Dacă ați putea da un sfat politicienilor din România care ar începe lucreze la un astfel de sistem de vot, ce le-ați spune?

Să nu se mai gândească la rezultatele alegerilor, ci la nevoile țării. Politicienii se vor gândi întotdeauna la rezultatele alegerilor și ce se va modifica dacă se schimbă electoratul, asta incluzând și diaspora. Și având o astfel de gândire va fi foarte greu de obținut o reformă electorală. Când ne gândim la o reformă electorală, trebuie să ne referim mai întâi la nevoile țării și de ce e nevoie pentru a avea o democrație mai bună. Acestea ar trebui să fie principiile, nu politica de partid.

În prezent România nu ofertă posibilitatea de înregistrare pentru cetățenii care trăiesc în afara țării. Nu avem înregistrare activă pentru cei din străinătate, dar avem o diasporă foarte activă care are peste 3,5 de persoane. Acum guvernul se gândește la introducerea unui sistem de înregistrare activă, în sensul că, dacă nu te înregistrezi, nu votezi. Această măsură ar putea duce la o scădere a numărului de votanți.

Când vorbim despre introducerea votului de la distanță, nu putem controla într-adevăr, dacă votul se întamplă în interiorul sau în afara țării. Dacă ceri înregistrare pentru persoanele care locuiesc în străinătate, acest lucru ar putea să-i determine pe oameni să rămână mai mult timp înregistrați la vechea lor reședință din țară.

Abordarea altor țări este diferită. Dacă ne uităm la decizia Curții Constituționale a Austriei, aceasta stipulează că nu se poate baza un vot pe reședință, deci va trebui să permită oamenilor care trăiesc în interiorul sau în afara țării participarea la alegeri. Dar fiecare țară are dreptul la propriile decizii. Gândiți-vă la persoanele care călătoresc: de ce să le fie negat dreptul la vot pentru că trebuie să călătorească în interes de serviciu sau alte probleme similare?

Trebuie să avem în minte tot contextul. Când avem în considerare votul pe internet, nu vei evita înregistrarea activă decât dacă vei avea un document atât pentru persoanele care locuiesc în țară, cât și în afara ei, ca un e-ID. Când ne gândim la parole de unică folosință, nu există nicio modalitate de a evita înregistrarea activă, pentru că trebuie trimise prin poștă.

Înainte ca politicienii să înceapă să discute, ar trebui să ia o decizie prin care să facă un studiu de fezabilitate care să conțină argumente pro și contra a diferitelor metode de vot din afara țării, elaborat cu o analiză SWOT potrivită și bazata pe o perspectivă bazată pe nevoi. Prin abordarea bazată pe nevoi mă refer la evaluarea nevoilor  procesului electoral pe baza studiilor interne și evaluarea practicilor electorale ale organizațiilor internaționale precum OSCE. Dacă recomandările lor se referă direct la aceste nevoi, atunci există o manieră naturală de a analiza acest sistem; aceștia ar trebui să fie pașii de urmat. Care este nevoia? Care ar trebui să fie rezultatul studiului de fezabilitate? De acolo poți să iei și decizii politice; poți începe procesul de achiziție publică și apoi să găsești soluția pentru rezolvarea problemelor legate de alegerile din România.

Am urmărit evoluția discuțiilor despre votul electronic în Letonia. Letonienii au dorit introducerea votului prin internet, dar a fost considerat prea periculos. De ce? Este de natură politică?

Letonia nu mai poate fi prima, așa cum a făcut și Estonia, a pierdut cursa pentru acest avantaj competițional. Situația se poate schimba dacă Lituania ar introduce votul prin internet. Au încercat de multe ori, au discutat în parlament, iar de această dată se pare că există o majoritate. Odată ce Lituania o va face, Letonia se va înfrunta cu și mai multe presiuni. Dar care este logica? Ei s-au uitat la un serviciu, la alegătorii care ar vota prin internet și la partidele care ar putea beneficia din acest lucru.

Din experiențele trecute ale altor țări – privind din exterior – acestea sunt în mod normal principiile. Când ești la putere și nu faci nicio schimbare în sistemul electoral, rezultatul următoarelor alegeri nu va fi diferit. Dacă faci o schimbare, în special legată de electorat și numărul de persoane care ar putea participa, atunci alegerile s-ar putea schimba drastic. Este mult mai ușor atunci când faci schimbări mărunte.

Dar în Estonia se pare că votul electronic nu a schimbat balanța politică.

Nu spun că într-adevăr a înclinat balanța. Vorbesc despre sondaje care indică politicienilor schimbarea. Aceasta este dezbaterea politică în prezent cu care se confruntă Estonia. În Estonia nu a existat o critică prea mare asupra votului pe internet la început; au apărut doar atunci când un partid părea să fie dezavantajat din cauza votului electronic. Așadar, este vorba despre modul de gândire al politicienilor: voi avea de câștigat de pe urma acestei metode electorale sau nu?

Cum vedeți decizia Curții Constituționale a Germaniei, care afirmă că dacă votul nu poate fi observat, atunci nu este sigur? În România avem reguli foarte stricte cu privire la acreditarea observatorilor. Trebuie să faci parte dintr-un ONG ce dispune de un anumit statut; este extrem de limitat. Dacă ai o țară unde observarea nu este permisă, poți avea vot electronic?

Țara mea natală, Austria, are principii similare cu ale Germaniei. Unele conțin chiar aceleași cuvinte. Cultura politică este diferită într-o anumită privință, pentru că nu avem observatori. Cred că în Germania deciziile Curții iau în considerare și trecutul. Istoria a dictat ca oamenii să stea la cozi pentru a vota, fără a fi manipulați, iar acestea au fost principiile judecătorilor constituționali din Germania.

Nu s-a avut în vedere o abordare bazată pe nevoi pentru electorat; judecătorii au discutat care ar fi avantajele introducerii unei numărători mai rapide și care ar fi dezavantajele sale, precum pierderea controlului civil. Dacă ai în vedere acest context, este foarte clar că numai cei care administrează alegerile vor beneficia de pe urma mașinilor de vot. Pentru ei, totul ar fi mai ușor, mai ieftin etc. Dar poate fi acesta un argument pentru democrație? Doar într-o mică masură, aș spune. Cât despre discuția legată de observatori ca o precondiție, nu cred că ar fi vreo diferență. Ar conta doar dacă ar aduce valoare adaugată procesului și nu doar administratorilor, dar și cetățenilor. Dacă ei beneficiază de pe urma folosirii sistemului, atunci consider că adoptarea sa va fi naturală.

Interviu realizat de Septimius Pârvu în Tallin, martie 2015

[2] Președintele estonian, Arnold Ruutel a refuzat să promulge legea și a trimis-o la Curtea Constituțională, întrucât cetățenii care au votat on-line au putut vota de mai multe ori, ceea ce înseamnă că alegătorii nu au fost trataţi în mod egal. În 2005, Curtea Constituțională a constatat ca legea este constituțională (Decizia nr. 3-4-1-13-05)

[3] https://estoniaevoting.org/