marți, martie 19, 2024

Estivala sportivă: meditații de pe canapea

„Niște băieți făcuți grămadă, din care sare mingea ca din colțul mesei, neînstare să lege trei pase ca lumea, fugind ca să nu-i lovească balonul, un portar care o scapă din mâini printre picioare. Primitivism, rigiditate, orbecăială ziua-n amiaza mare. O neputință înghesuită pe jumătate de teren, căci de centru trec mai rar. Nu înțeleg cum de nu-i crapă obrazul domnului Mirel Rădoi să arate, nouă și lumii întregi, această ciurdă speriată, vopsită în tricolor.”[1]

Cristian Tudor Popescu

Când vine vara, pentru mine încep dilemele și o grozavă luptă interioară se dă între opțiunea pentru canapeaua din fața sticlei televizorului și evadarea în natură. Nu de puține ori câștigă prima opțiune, pentru că estivala propune spectaculoase competiții sportive pe care nu-mi îngădui să le pierd.

Nu cred că mărturisesc un fapt strigător la cer – sau cel puțin așa sper – atunci când vă destăinui că vara începe pentru mine atunci când la televizor se difuzează Giro d’Italia și nu când se coc primele cireșe de mai. Sentimentul mi-e întărit de Openul Francez de la Roland Garros și odată cu finalele celor două competiții simt cu intensitate bucuria vacanțelor ce urmează.

Solstițiul trece mai degrabă neobservat, ocultat de apropierea turneului de Grand Slam de la Wimbeldon și de Openul pregătitor, pe iarbă, de la Halle. Tensiunea crește, pentru că la sfârșitul lunii iunie debutează și Le Tour de France, competiția pe care – mărturisesc din nou – o urmăresc, pe cât pot, în direct, în reluare și înregistrat și pentru care am dezvoltat o pronunțată adicție.

În fine, adulmec apropierea toamnei pe măsură ce ultimele curse din Vuelta și finalele de pe pajiștile americane de la Flushing Meadows se consumă și mă lasă într-o stare melancolică, de prostrație, cu gândul la următoarea estivală sportivă. Atunci când la Flushing Meadows se trage cortina, știu sigur că partea frumoasă a anului s-a încheiat. Privesc pe geam și frunzele ruginii care încep să alerge pe alei mi-o confirmă, invariabil.

Anul 2021 – an pandemic și el, după cum ni se reamintește permanent, pe toate canalele – a fost în mod deosebit generos cu mine, pentru că reprogramatele mari competiții ale anului 2020 s-au strecurat pe firmament cu stelele lor inegalabile: competiția europeană de fotbal și, mai ales, Olimpiada. Ei bine, de aici a început totul.

Ciclismul, tenisul și fotbalul – întreceri sportive în care ambițiile noastre naționale sunt ambigue -, am observat că dau măsura locului pe care sportul românesc și România ca atare îl au în lume. Aici nu este vorba doar de divertisment, iar EURO 2020 a demonstrat-o foarte clar: Bucureștiul a găzduit patru meciuri de fotbal, la care naționala noastră nu a putut să participe, pentru că nu s-a calificat. Ori, fără naționala noastră, spectacolul fotbalistic de pe Arena Națională nu a fost complet.

Nu avem sportivi în echipele de ciclism pe șosea care să ne reprezinte în vreun fel în Il Giro, Le Tour sau Vuelta, deși comentatorii noștri ne asigură există pe undeva, în echipe de ciclism continentale, și cicliști români talentați. Doar că nu-i remarcăm pe sticlă. La Turul Sibiului 2021, de exemplu, cel mai bine clasat ciclist român a ocupat locul 23, iar echipa sa, singura echipă românească (continentală) participantă – Giotti Victoria Savini Due – s-a clasat abia pe locul 18.

Pentru Olimpiada de la Tokyo, România a propus în competiții doar doi cicliști care au reușit să se califice: Eduard Michael Grosu, pentru cursa de șosea din 24 iulie și pe talentatul Vlad Dascălu, pentru cycling mountain bike, cursa din 26 iulie.

La cursa de pe șosea, de 234 de km, Edi Grosu a abandonat la kilometrul 105, după ce a participat la evadare, unde nu a rezistat mai mult de 40 de km, din cauza căldurii. A pierdut contactul cu cei din evadare, a fost prins de pluton și lăsat în urmă, după care comisarii de cursă l-au invitat să se oprească, pentru că avea o întârziere mai mare față de pluton decât îi permitea regulamentul.

Cursa de șosea a fost într-adevăr dificilă, dar profesioniștii cu experiența marilor tururi i-au făcut față cu brio, iar la final podiumul a fost ocupat de marile nume ale momentului, deși într-o altă ordine decât în Turul Franței. Pentru această dificilă competiție olimpică, trebuie să o recunoaștem, nivelul de pregătire și tactica adoptate de Edi Grosu și antrenorul său, Georgios Georgiadis, au fost nepotrivite; erau valide cel mult într-o competiție de amatori.

Cu totul altfel au stat lucrurile la competiția de mountain bike, unde Vlad Dascălu, așa cum a anunțat încă de la început, a reușit să intre între primii zece finaliști, terminând cursa pe locul 7[2]. Si această cursă a fost extrem de dificilă, ca dovadă că ciclistul olandez profesionist Mathieu van der Poel, care a purtat pentru cinci zile tricoul galben în Turul Franței 2021, a fost nevoit să abandoneze, deși spera la medalia de aur. Mentalitatea de care a dat dovadă tânărul sportiv român i-a determinat pe comentatorii televiziunii să vadă în el „un nou caz Simona Halep”, adică omul care reușește performanța aproape de unul singur.

Tenisul românesc este de mult timp o dezamăgire, iar turneul olimpic a reconfirmat-o: a încăput pe mâinile unor personaje care nu-și propun în privința acestui sport absolut nimic, dezinteresul, lipsa de viziune și acțiune fiind tot ce poți găsi la sediul din Vasile Conta.

Toată lumea știe că federația „rezolvase” problema reprezentării la turneul olimpic pentru că Simona Halep se arătase extrem de interesată să participe la această competiție. La dublu feminin aveam echipa Monica Niculescu – Raluca Olaru, în timp ce pentru dublul masculin se aștepta minunea unei wild-card din partea ITF, care nu a mai venit. Aceasta a fost „marea strategie” a federației.

Atunci când accidentarea a pus-o pe Simona Halep în imposibilitatea de a mai participa la turneele de tenis din această vară, am descoperit din nou – a câta oară? – cum „omul acela bătrân, bătrân”[3], dar foarte combativ – cam în stilul unei precupețe de obor – când cineva îi pune microfonul în față și care se face că ar conduce federația, s-a spălat pe mâini.

Irina Begu, acuzând probleme de sănătate, Patricia Țig, Ana Bogdan sau Sorana Cîrstea au refuzat să umple golul lăsat de Simona Halep, din diverse motive, iar Ion Țiriac a ieșit public cu o declarație caracteristică, în doi peri[4]: „Din câte știu, la tenis, capitolul este închis și niciuna dintre jucătoarele care s-au calificat nu va participa. Nu pot să le blamez și nici nu pot să le iau gâtul. Acest COVID ne-a speriat pe toți și pe bună dreptate. Toate fetele astea care nu merg, au fost în situația următoare: hotel – turneu de tenis – nimeni împrejur. Joacă, fată, du-te și ia prosopul singură, lasă masca. Ai jucat meciul și du-te înapoi la hotel.”

Atitudinea federației a provocat iritarea ministrului Eduard Novak, care a remarcat lipsa dialogului serios cu Ion Țiriac și a implicării în identificarea unor soluții împreună cu COSR: „Sunt foarte mâhnit de faptul că toate sportivele din tenis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice. Această decizie transmite un mesaj toxic pentru tot sportul. Olimpismul este mai presus de orice, iar principiile sale onorează bucuria aflată în efort și valoarea educativă a bunului exemplu.”[5]

În cele din urmă la turneu a participat Mihaela Buzărnescu la proba de simplu; sportiva noastră a trecut de turul 1, dar s-a oprit după ce a jucat un tenis cu un nivel extrem de scăzut în turul 2, fiind învinsă fără drept de apel de tenismena cehă Markéta Vondroušová.

În meciul din șaisprezecimi la dublu feminin, Monica Niculescu și Raluca Olaru au performat cu mai multă determinare și atitudine în fața australiencelor Samantha Stosur și Ellen Perez, chiar dacă au pierdut primul set la tie break, deși au condus cu 5-1. Australiencele s-au dovedit mai atente în urmărirea obiectivului calificării și au obținut victoria după două seturi strânse și un joc disputat.

Cel mai greu îmi este însă să mă împac cu mișcarea fotbalistică de pe la noi. Când privesc – tot mai rar și cu strângere de inimă – manifestări sportive la care participă echipe de fotbal românești, ezit între rușine, dezolare și firave umbre de speranță, care urâțesc până la completa desfigurare tabloul de pe sticlă.

Bucureștiul a fost unul din cele 11 orașe care au găzduit EURO 2020, pentru patru meciuri: trei din grupe și unul din optimi. Doar că România – așa cum se știe, dar vreau să o repet! – nu a participat la turneu. Și nici stadioanele promise de Guvern și de federație nu au fost finalizate: Giuleștiul nu este finalizat nici la această oră, iar lucrările la stadionul Dinamo nici nu au început. Dacă nu era pandemia, probabil ratam oportunitatea de a găzdui meciuri la această competiție.

Realitatea fotbalului românesc mă duce cu gândul la unul din articolele publicate de Andrei Pleșu în Dilema[6], pe vremea când România încă mai putea prezenta o națională competitivă, adică în 1994. Iată ce scria maestrul atunci:

„Fotbalul pare condamnat la involuție, poate din cauza unui <păcat originar>, pe care istoricii n-au întârziat să-l dezvăluie. O sursă de la începutul secolului al XIV-lea pretinde că primii <fotbaliști> au fost o șleahtă de ucigași, care se distrau lovind cu piciorul (cam ca Emil Cioran în copilărie…) capetele desprinse de trup ale victimelor lor. Ori de câte ori fotbalul păstrează miasmele acestei obârșii, ori de câte ori plăcerea e înlocuită prin îndârjire, omul de cultură are dreptul să întoarcă spatele.”

Fotbalul nu mai este astăzi decât o mare afacere, latura sportivă, cea pe care adevăratul suporter o gustă, a devenit marginală. Este suportabil să știi că o echipă a luptat sportiv și a pierdut; în fața adevăratei competiții suporterul empatizează și investește emoțional. Pierde și câștigă partida împreună cu echipa, atunci când sportul vorbește.

Dar sportul vorbește tot mai puțin în competițiile fotbalistice; iar la noi cu asupra de măsură se întâmplă acest lucru. La federație camarila Sandu a fost înlocuită cu camarila Burleanu, iar la ligă gașca lui Mitică cu aceea a lui Gino. Nu au fost gata stadioanele pentru EURO 2020, nu s-a calificat echipa? Ce importă? Nu am putut decât cu greu forma o echipă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, pentru că patronii de cluburi nu au permis jucătorilor să participe? Nu contează!

Iată de ce președintele federației are nevoie de acest Mirel Rădoi: pentru că nu contează competiția sportivă, ci etalarea oficialilor federației la diversele competiții și recepții. Pierdem sportiv, dar facem afaceri bănoase. Iar Mirel Rădoi acceptă orice compromis, rușinea nu-l răpune.

Multora le-a scăpat motivul pentru care, printre cei cinci oficiali români participanți la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, la Tokyo, și-a făcut loc și Răzvan Burleanu.[7] Dar este mai simplu de înțeles dacă privești motivațiile sale în cheia unui business privat. Prezența în tribună la ceremonia de deschidere este un excelent prilej de promovare pentru afacerile viitoare.

Fotbalul a mai înregistrat și alte triste involuții. Suporterii echipelor de fotbal nu mai sunt doar rebeli fără cauză; ușor, ușor această masă de manevră a început să fie acaparată politic. În Italia există un întreg inventar al suporterilor grupați în jurul unor doctrine extremiste, de dreapta ori de stânga.[8] Un raport întocmit de Radicalisation Awareness Network a identificat multiple legături între ultrași și mișcările extremiste aproape peste tot în Europa.[9]

Dacă vă închipuiți că România este ferită de acest fenomen, mai gândiți-vă încă o dată. Manifestări xenofobe ce au legătură cu mișcarea fotbalistică din România sunt raportate în fiecare an.[10] O parte din liderii AUR, partidul naționalist care a intrat în Parlament la alegerile din 2020, au fost liderii ultrașilor din galeria „Uniți sub tricolor”.[11] În viziunea acestor oameni, „ideile nobile” ale naționalismului de stadion sunt aduse în politică pentru a „trezi națiunea” și nu invers, adică extremismul politic a contaminat spiritul unor competiții sportive.

Întrecerile sportive de astăzi nu mai sunt competiții de bloc, ca în urmă cu trei decenii. Astăzi competițiile mari de fotbal sau olimpiadele nu mai opun blocul capitaliștilor celui al comuniștilor, tolerând și un mic bloc al nealiniaților. Astăzi EURO 2020 este organizat de UEFA, împingând până la Baku frontierele politicii economice unionale, sub steagul și imnul competiției fotbalistice, guvernele naționale fiind contribuitoare la un business transnațional.

În 1990, când gustam primele zile de libertate, sponsorii competiției mondiale de fotbal erau în special producătorii de echipament sportiv. Astăzi sponsorii sunt agențiile online care organizează pariurile, pentru că majoritatea spectatorilor sunt înverșunați consumatori de pariuri.

Jocurile Olimpice din Japonia mai sunt ele japoneze, dacă spectatorii japonezi nu mai au practic, din motive legate de pandemie, acces la întreceri? Efortul imens făcut de Japonia pentru găzduirea competițiilor nu va putea fi recuperat mulți ani de acum înainte. Inițial, în 2013, se vorbea de investiții de 7,3 miliarde de dolari; astăzi s-a constatat că factura pregătirii jocurilor olimpice a ajuns la 28 de miliarde de dolari, din care 2,8 miliarde de dolari a costat doar amânarea competițiilor din 2020 pentru 2021.[12]

În fața unui astfel de tablou, rușinoasa înfrângere a naționalei olimpice de fotbal a României în fața celei a Coreei de Sud nu mai pare o catastrofă, ci o evoluție coerentă cu realitatea unor competiții de business la care noi nu suntem pregătiți să participăm. România poate obține din marile competiții sportive internaționale exact atât cât este de pregătită să o facă. Este aceeași situație cu nivelul de competitivitate atins de România în schimburile internaționale.

Altfel spus, de pe canapeaua din fața sticlei televizorului, doar în Europa mai putem spera la un oarecare nivel de empatie și redistribuire de valoare. Dincolo de granițele Uniunii, însă, suntem in the middle of the wilderness, iar acolo competiția e dură și scapă cine poate. Iar de câștigat, fără trudă și spirit de sacrificiu, este imposibil. Să nu uităm, nici jocurile olimpice antice nu erau pentru toată lumea!

NOTE_________


[1] https://www.prosport.ro/jocurile-olimpice-tokyo-2020/ctp-i-a-desfiintat-pe-jucatorii-romaniei-niste-baieti-facuti-gramada-19300260

[2] La 49 de secunde în spatele câștigătorului cursei și la 15 secunde de medalia de bronz

[3] https://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/serena-williams-o-noua-ironie-la-adresa-lui-ion-tiriac-19260121

[4] https://spotmedia.ro/stiri/sport/tiriac-anunta-ca-nicio-tenismena-romana-nu-va-participa-la-jocurile-olimpice-de-la-tokyo

[5] https://adevarul.ro/news/sport/jo-2020-incaiera-frt-comitetul-olimpic-roman-declaratii-dure-cele-doua-foruri-1_60dde23a5163ec4271a73e51/index.html

[6] „O dilemă – fotbalul”; Dilema, nr.81, 29 iulie – 4 august 1994

[7] https://uzp.org.ro/51437/2-un-nimeni-vremelnic/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=2-un-nimeni-vremelnic

[8] https://theplaymaker.ro/legatura-dintre-fenomenul-ultra-italian-si-miscarile-politice-din-peninsula-in-a-doua-jumatate-a-secolului-trecut/3752/

[9] https://ec.europa.eu/home-affairs/sites/default/files/what-we-do/networks/radicalisation_awareness_network/ran-papers/docs/ran_study_visit_learning_from_adjacent_fields_25-26_10_2018_en.pdf

[10] https://www.sport.ro/liga-1/bancu-nu-e-singurul-15-episoade-rasiste-sau-xenofobe-din-fotbalul-romanesc-recent.html

[11] https://www.g4media.ro/george-simion-seful-aur-e-lider-de-galerie-de-fotbal-si-a-provocat-scandaluri-internationale-cu-pozitionarile-xenofobe.html

[12] https://www.forbes.com/sites/niallmccarthy/2021/07/21/the-massive-costs-behind-the-olympic-games-infographic/

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Succesele, sau insuccesele, la competitiile sportive spun ceva si despre nivelul general al unei tari.
    In acest context se pot considera si catastrofalele rezultate ale nemtilor atit la fotbal cit si la olimpiada. Dar vor scade emisiile de codoi.

  2. ..olimpiada asta, denumită patetic Tokio-2020, va crea aceiași confuzie în viitor ca și Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, sper însă să nu aibă aceleași urmări.. Dacă mișcarea rușilor a devenit „din Noiembrie” din motive de calendar Gregorian, evenimentul sportiv din Japonia suferă, alături de alte competiții de anvergură, din cauza pandemiei de.. știm cu to(n)ții..

    De altfel, pentru japonezi ghinioanele se țin lanț. După dezastrul de la Fukushima, care a pus la pământ o economie până atunci prosperă, a venit inamicul microscopic care le-a răpit atât bucuria participării la jocuri cât și potențialele câștiguri asociate organizării unui eveniment de asemenea amploare. Harnici și pricepuți niponii s-au achitat cu brio de ceea ce le revenea ca gazde. Spre exemplu, spectacolul oferit de roiul de drone la ceremonia de deschidere a fost fabulos.

    Nevaccinați decât în procent prea mic și loviți în plin de „Delta”, au fost nevoiți să recurgă la lockdown (populația dorea chiar anularea..) și astfel câștigurile din turismul olimpic s-au dus pe apa sâmbetei. Sunt convins însă că acest popor harnic își va reveni după seria de lovituri ale soartei și Japonia va redeveni o economie de top.

    Cât despre noi, talentații.. N-am fost în stare să terminăm la timp modernizarea câtorva stadioane pentru Euro.. Suntem cu infrastructura la pământ, iar organizarea sportivă e sublimă, dar rezultatele lipsesc cu desăvârșire..

    Copii care să zburde pe-afară s-ar mai găsi, dar sunt goniți dintre blocuri pentru că fac gălăgie, iar terenurile școlilor au lacătul pus, ca nu cumva năzdrăvanii să distrugă mocheta frumos colorată in verde. Porțile noi, frumos vopsite și ele, folosesc doar ca loc de popas pentru ciorile ostenite. Croncănitul lor recunoscător, este poate mai ușor de acceptat decât hărmălaia copiilor, dar „păcatul originar” e localizat cu o bună probabilitate acolo, „la firul ierbii”.

    Mai bine terenuri în paragină dar neîngrădite, decât aceste „muzee electorale” în aer liber, bune doar pentru pozele de campanie ale aleșilor.. Dacă nu suntem în stare să ajutăm, măcar să nu blocăm din fașă.. Pentru că nu se știe de unde sare iepurele.

    Așa au apărut Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Gică Hagi, Simona Halep și acest fenomenal David Popovici. Apropo, nu pot să nu compar infatuarea dezamăgitorului Robert Glință cu modestia lui Patzaichin, cel cu 4 medalii de aur și 3 de argint la 5 Olimpiade, plus 9 de aur, 4 de argint și 9 de bronz, la 11 Campionate Mondiale..
    Dar modestia nu se mai poartă pe la noi. Din păcate și performanțele sunt tot mai rare..

  3. Cindva, pe vrema ” suceselor” lui Angelo Nicolescu, spuneam ca tactica acestuia, numita ” temporzare” , era expresia neputintei comunismului romanesc, a Romaniei ceausiste, de a realiza ceva.
    Na-ti-tie, da-mi-o-mie , nimeni nu-si asuma raspunderea sutului la poarta , totul este sar ezistam si sa nu pierdem.
    Aceasta mentalitate paguboasa, inradacinata secular in psihicul romanesc, ets mai vizibila ca oricind acum, in sportul romanesc.
    Astia sintem , dragilor, in societate, economie, politica, cultura si sport !
    Zicala care ne caracterizeaza a fost si ramine: FEREASCA DUMNEZEU DE MAI RAU !
    Pina atunci, adica pina <> stam cu mina intinsa si asteptam. Kilul de zahar sau de faina, sticla de ulei si paharul de tuica !!

  4. Nici un fel de sport (televizat), nici un fel de finala nu merita sa cistige in fata alternativei personale de miscare, fie aceasta si o simpla plimbare. Cine are dubii in aceasta privinta nu a descoperit, cu-adevarat, bucuria plenara legata de efortul fizic, care are neaparat legatura cu intelectul.

    • @RAMuresan
      Întotdeauna rămâne loc și pentru mișcarea în aer liber, dacă ești organizat. Opțiunile televizor/mișcare nu se exclud, se completează.
      Dacă v-am dat o alta impresie, fac acum corecția…igienica.

  5. Nici un fel de sport (televizat), nici o finala live nu merita sa cistige in fata alternativei personale de miscare, fie aceasta o plimbare in forta sau alergare usoara. Cine mai are inca dubii in privinta asta probabil ca n-a descoperit bucuria efortului fizic, intim legata de intelect: pina acolo insa, mai intii e asimilarea miscarii ca demers igienic.

    • de acord, mens sana in corpore sano, trebuie sa practici sportul, nu sa fii un obez ce chibiteaza in fata televizorului cu berea si pop cornul sub nas, facind stop cardiac cind ciumetele analfabet tatuat si n cerul gurii izbeste basica n tribune (fara a nimeri poarta). trogloditul are picioarele asigurate pe milioane, prostovanului ii cedeaza inima degeaba ! sportul a devenit o industrie a reclamei si spalatului de bani, simbriasul apare seara de seara pe ecrane sa ti explice ceea ce tu vezi dar nu ntelegi (sic) iar slinosul gelat si proaspat frezat sa te mbie la super bet !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro