Eu cu cine votez, asta este întrebarea arzătoare de pe buzele tuturor în aceste zile de sfârșit de toamnă…
Păi hai să facem un mic exercițiu de analiză și de imaginație.
În primul rând, care este oferta clasei politice autohtone? Am descris-o deja într-un articol
recent, dacă-mi permiteți o auto-citare pentru aducere-aminte căci memoria alegătorilor pare să fie de scurtă durată. Ca a unor peștișori aurii plecați în pribegie pe durata unui ciclu electoral…
“Viața politică românească continuă să fie majoritar alcătuită din Dinu Păturică, Mama Omida, sau triada Cațavencu-Farfuridi-Brânzovenescu, sub diversele ei metamorfoze cameleonice.
Altfel spus, din covrigari bățoși și mândri nevoie mare în găunoșenia lor, din mahalagioaice
(moto)cicliste ce se visează curtezane (de ambele sexe, fără discriminare) dar care-și ridică
nădragii în piața publică, marionete cu pretenții de păpușări, din mesianici neînțeleși, așa-ziși
intelectuali cu ifose de primadone și care se vând la colț de stradă când alegerile se prezintă,
din guzgani aurii cu patriotismul în gură dar cu capul plecat spre spânul țar de peste hotare, din aproape-scriitori/ pseudo-doctori sau generali în izmene cu sau fără zorzoane, stând drepți în fata unui pretins rege cu paltonul azvârlit dar cu geacă portocalie când nevoile o cer, ce s-a dovedit a fi gol și mizantrop, cerșind recunoștință în afară când domnia-i e sfârșită; pe lângă ei și din nelipsiții chibiți “fesbucieni” (și dintre care nu mă exclud).”
Pentru a completa tabloul, aș adăuga un personaj, aproape-președinte, renăscut din spuma
oceanului Atlantic, un strigoi revenit să ne bântuie speranțele, pe cai mari războinici și care nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase; un fel de asin ce s-a dat de trei ori peste cap și a devenit armăsar de rasă deși ceasurile îi atârnă de coadă. Ba chiar se zvonește că aduce cu sine izul amețitor al macului roșu de Valonia (asta doar pentru nasurile fine de intelectuali rasați), deși în urma sa se preling dârele sângerii ale unor trandafiri ofiliți (sau ciumați pentru connoisseurs).
Apoi, să ne uităm puțin la istoricul relativ scurt al perioadei de libertate, recâștigate cu sânge și sudoare, ce a urmat unei aproape jumătăți de veac de (supra)viețuire într-o societate multilateral dezvoltate. Democrația pe aceste meleaguri (mirifice cum altfel, dar mereu pustiite de străini, sub vitregia sorții nemiloase, cum ne place s-o spunem suspinând, ștergându-ne o lacrimă pe furiș cu dosul palmei fremătând, să-mi fie iertată divagația) a început cu un tătuc, pe care l-am ales probabil din instinctul animalic de supraviețuire insuflat de frica teroriștilor nevăzuți (trăgând în neștire dar la ordinul unui partid unic muribund, Securitatea ticăloasă încă veghindu-i la căpătâi) sau poate cine știe, din obișnuința adânc scrijelită în gene de a fi mânați, nostalgici amnezici ai fostelor vremuri odioase.
Am continuat apoi cu un purtător al unei speranțe de (re)eliberare (cu accente de rebeliune
adolescentină), dar care din prea multă (auto)măgulire de sine, căci fiind o ființă gânditoare
plăpândă, a sfârșit zdrobită sub povara responsabilității încredințate, brusc și melodramatic,
auto-declarat învins al Serviciilor (demne urmașe ale fostei Secu, cu buni sau cu răi acoperiți,
după nevoi); și prin urmare, a revenit din nou tătucul cu al său surâs (oh, ce rânjet blestemat) ca să ne oblojească rănile de ființe obidite.
Voioși dezamăgiți, resemnați melancolici sau cinici depresivi și totuși dornici de-o nouă
aventură, ne-am lăsat în cele din urmă îmbarcați de un căpitan de navă (pe alocuri cu alură de pirat deghizat), deși cam zurbagiu și mucalit de felul său și care dintr-un păpușar îndemânatic în primul mandat, a devenit treptat propria-i marionetă, din narcisism sau îmbătat fiind de drogul puterii absolute pierdute (sau poate doar pradă a slăbiciunilor omenești), de am ajuns să tânjim după liniștea plictisitoare și nevrotică a democrației occidentale. Și am fost serviți chiar cu aspră măsură, cu o liniște disciplinată așa-zis teutonică, dar în treacăt balcanică, stearpă și asurzitoare, de am ajuns acum după un deceniu scurs aproape degeaba pentru întărirea democrației noastre (încă firavă), să ne întrebăm (chiar să strigăm) unde s-a ascuns regele de mucava de la palatu’ din deal.
Se spune că politicienii sunt într-o măsură mai mare sau mai mică oglinda societății din care
provin, adaptați unui anumit context istoric și aleși să-i reprezinte de cei care își asumă această alegere, supusă regulii draconice a majorității (în sistemele democratice). Acești politicieni sunt cu bune și cu rele: mișei, panglicari, gușați (vă sună cunoscut?), mediocri/sub-mediocri, mici păpușari, însă și tehnocrați competenți deși pe alocuri aroganți ciufuți (singuri deținători ai adevărului) și de multe ori incapabili de a face pedagogie pe înțelesul tuturor, și totuși din când în când, o mână dintre ei reușesc să devină Oameni de stat (punând interesul comun mai presus de cel personal sau de clan).
Aș duce această reflecție și la nivelul Diasporei (din care fac parte). Și aici găsim o diversitate
de caractere, cu însușirile (bune/rele, omenești) și frustrările (izvorâte adesea din umilințe reale sau imaginare) inerente statutului de “emigrant”, cu diversele grade de integrare în societatea adoptivă, care i-a acceptat mai mult sau mai puțin.
Iar oamenii care alcătuiesc Diaspora sunt la rândul lor o reflexie a societății (sau mai degrabă a micro-societății) din care ei provin (depinzând de perioada petrecută, de statutul social și de mediul în care muncesc sau își duc traiul). Și câteodată, expresia acestor frustrări acumulate peste ani se regăsește la urna de vot într-o explozie de răzbunare cu efect întârziat.
Și atunci mă veți întreba, pe bună dreptate, eu cu cine votez? Ce pot să vă destăinuiesc e că de peste 20 ani de când locuiesc peste hotare, am mers mereu (câteodată mai bine de-o sută de kilometri) pentru a-mi exprima această alegere iar o singură dată chiar cu inima strânsă. În viață, am preferat să am remușcări față de ceea ce am făcut (cu bună-credință) și să-mi asum dezamăgirea ce ar fi putut să vină, decât să am regrete pentru ceva ce nu am făcut (din mândrie sau din teamă) și aș fi putut face.
Am putea de asemenea să luăm aminte la cele întâmplate nu cu mult timp în urmă la frații noștri de dincolo de Prut. Dincolo de alegerea de a face parte din familia europeană, a fost despre libertatea de a putea face o alegere și mobilizarea lor a fost exemplară.
Înainte de a ne despărți (până la următoarea întâlnire, sper), ce-ar fi să faceți un mic exercițiu de imaginație în lumina celor împărtășite, iar apoi să vă priviți cu încredere și fără încrâncenare în oglinda proprie, cea ascunsă privirilor din jur și să mergeți să alegeți cu conștiința împăcată.
Și să nu uitați că fiecare dintre noi poate fi genial în singurătatea urnei, într-un moment de
sinceritate pură.
Cu cele mai bune gânduri,
De la un cetățean sentimental și cu dor de mai bine pentru țara sa de suflet.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„…un personaj, aproape-președinte, renăscut din spuma
oceanului Atlantic,” o viziune aproape mitologica! La fel de bine putem spune ca si alti candidati care ne bantuie in aceste zile s-au (re)nascut din medii diferite de cel atlantic, cum ar fi stepele Rusiei. Si ei, la fel ca personajul atlantic, ne „improspateaza” simturile cu izurile rancede ale unui trecut demult apus.
Tara noastra de suflet va fi mereu tara in care ne-am nascut, am copilarit, am studiat si ne-am indragostit prima oara. De aceea, avem datoria morala sa protejam Romania de cele mai rele lighioane si s-o mentinem pe drumul libertatii. Mereu vor exista dusmani care vor incerca sa traga Romania in zonele cele mai tenebroase, s-o smulga din „anturajul” ei rafinat in care se afla astazi, insa mereu vom incerca sa impiedicam acest lucru fie prin votul nostru liber, fie prin protestele noastre. Noul presedinte va trebui sa inteleaga faptul ca el ne serveste pe noi romanii, el este cel care trebuie sa se sacrifice pentru poporul lui, sa nu aiba liniste si somn atunci cand romanii sunt amenintati si sa redea increderea in institutia prezidentiala si in toate institutiile statului. Un popor dezamagit, poate sa creeze monstri. Nu-i dezamagiti pe oameni…
ca de obicei, in 34 de ani, cu raul cel mai mic!
Ți se face rușine când vezi ”oferta” politică de second hand de pe afișele electorale: reșapați, foști ”recăsătoriți”, psihopați care rușinează orie psihiatru, resigilați ca virgine și propuși la refurbished… Niciuna din oferte nu mă-ndeamnă să-mi stric o duminică pentru ratații ăștia dați ca preferați de sondaje plătite deși, evident, e o făcătură la vedere. Aș vota doar când aș avea siguranța că partidul care propune un candidat și ajunge într-o funcție, în clipa în care cel propus e prins ca pungaș corupt, partidul în cauză plătește imediat paguba, nu să aștepte prescrierea… (Pentru juristul interesat pot da detalii de proiect de lege!!) Dar ce afacerea ar mai rămâne din politică, dacă s-ar juca cinstit? Altfel mă simt ca un idiot ce se lasă păcălit mereu votând răul cel mai mic. Eu nu mai votez infractori… prescriși cu anticipație de o justiție complice la hoțiile trecute și viitoare! Când unul ca ”greblă” ajunge omul cu cel mai scump scaun… la cap, e clar că un ins ca mine nu mai are loc la masa aceea atât de scumpă…
Următorul președinte n-are decât să fie votat doar de rude și ”clienți”, în sensul Senatului roman al termenului. Poate voi vota, pentru spectacol, pe Ana Birchall, independenta neglijată pe nedrept de mass media, care se vede că nu are șanse dar, intelectual vorbind, e una dintre cele care trece clasa chiar dacă nu știe mercurialul din Obor… (NB Comentariul meu e în nota textului comentat, cum se vede, dar cu atât mai sincer, mai disperat!)
Unii candidați sunt mai onești, ca Ciucă, Diaconescu, Birchall, chiar Terhes. Alții sunt analfabeți funcțional, ca Ciolacu, Simion, Lasconi.
Domnule Iosub, va dau cateva sugestii pe care sa le impartasiti si tuturor cunoscutilor cat mai rapid posibil, astfel incat sa facem cat de mult bine putem Romaniei:
– nu votati personaje provenite din mocirla securisto-comunista
– nu votati covrigari asociati cu clicile de mincinosi si de infractori, ajunsi peste noapte sefi peste clica de provenienta rosie
– nu votati farisei care mint asa cum respira, inclusiv cei pentru care „credinta si onoarea” au insemnat asocierea cu clica de provenienta rosie
– nu votati agenti si Rusiei, nu votati pe cei care propovaduiesc principii de origine national-comunista
– nu votati oameni care s-au compromis in urma cu multi ani si care astazi cred ca lumea a uitat ce au facut
– nu votati indivizi care au fost copartasi la manipularea generalizata practicata de televiziunile asociate gruparilor de sorginte comunisto-securista
O sa spuneti ca, daca tineti cont de aceste reguli, atunci nu aveti pe cine sa votati! Ei bine, nu e deloc asa! Exista o solutie, care nu apartine niciuneia dintre categoriile mai sus mentionate. Si pentru a o gasi trebuie sa nu uitati ca cei murdari si compromisi fac totul pentru a manipula si a arata ca, chipurile, si cei curati ar fi tot murdari!
Daca nu ati inteles, atunci votati pe cine vreti si……somn usor in continuare Romania!
E suficient sa alegem la fel cum au facut-o fratii nostri de peste Prut alegand-o pe Maia Sandu! Dar avem oare suficienta inteligenta sa facem asta….noi ca natie?
Da, natia si-a incordat muschii si a iesit unul tare:Calin Georgescu.Dupa care natia va avea de ales ca de obicei intre raul mai mare si raul mai mic.Ghici ghicitoare cine-i?!?!
Cheia alegerilor ăstora este simpla:
Daca Ro chiar vrea un Presedinte proeuropean de dreapta va vota Ciuca, pentru ca lunga istorie a bălăcărelii dintre PNL si USR, (de la moțiunea de cezura a AUR semnata de USR impotriva propriului guvern si pana la vârtoasa tranta dintre cele doua partide “de dreapta” din actuala campanie) va face ca primarii PNL sa nu se mobilizeze pentru in turul II.
Daca nu, soluția e triviala.
Lipsa unei minime moralități, dovedită de plagiatul a cărei cercetare a reușit să o stopeze cu ajutorul unor slugi din justiție, precum și prin minciuna că nu a semnat hotărârea de guvern pentru „palatul împăratului”, este un motiv pentru care mă îndemni să îl votez?
…sa-ti spun ceva: USR poate ajunge la guvernare daca Ciuca e Presedinte, dar USR nu poate ajunge la guvernare daca Lasconi e Presedinte.
Dupa esecul de securitate electorala nationala colosal care l-a a
pus pe Georgescu exact in gaura de pe covrigul de pe drapelul tarii, Ro nu mai are de ales: Lasconi si USR, Orban si ADU raman singurele optiuni politice, orice altceva fiind cucuta.
2 milioane de “votanti” pentru Georgescu???? STS sau Ciolacu trebuie fortati sa explice,
Asa cum o multime de persoane indeamna catre un candidat sau altul, indraznesc si eu sa-mi exprim public judecata. Va sa zica:
– Ciolacu, nu. N-am votat in viata mea cu PSD.
– Ciuca, nu. Nu ma inspira cu nimc si a fost unealta lui Iohannis.
– Simion? Nu pot sa-l plac in niciun fel. N-am nimic cu el, dar instinctiv refuz sa-l privesc.
– Lasconi, eventual si doar daca nu mai gasesc alta varianta.
– Geoana, total exclus. Ma dezgusta si la propriu si la figurat.
– Hunor, as fi vrut, dar a fost la guvernare in toate variantele, s-a infratit cu PSD in destule variante paguboase pentru țară si nu reusesc sa am incredere in el.
– Diaconescu, DA. Mi-am dorit demult sa candideze, m-am bucurat mult cand a intrat in cursa. Este un profesionist, e corect, educat, am incredere in el. Si atunci, de ce sa nu-l votez, din niste calcule pe care nu le stapaneste nimeni? Am in sfarsit ocazia sa votez persoana pe care o respect din toate punctele de vedere si tocmai acum sa votez aiurea, doar ca sa intru si eu in hora asta nebuneasca? NU. Nu intru in sminteala asta. Votez Cristian Diaconescu. Nu voi subscrie la calculele si compromisurile rusinoase care se fac acum.
– pe restul nu-i cunosc mai deloc
Cred intr-adevar, ca daca fiecare ar vota asa cum ii dicteaza doar bunul simt, rezultatul ar fi surprinzator de bun. Altfel, ne masluim singuri alegerile.
Oricum, vor fi niste surprize de proportii.
Nu știu de ce oamenii sys nu-l vor pe Cristi.
Ar putea fi un președinte bun, spre deosebire de toți ceilalți de până acum – un presedinte adevărat/ cinstit.
Întrebarea e de ce nu a reușit cu partidul lui Băsescu, ce n a funcționat? Și de ce nu a apărut nicio coaliție, nicio alianță care să susțină un singur candidat?
Diaconescu e cea mai buna alegere, dar t––ii nu-l vor vota!
Si voi risipi votul pentru o persoana ce poate ajunge in finala, in locul lui Simion.
Daca era constient de ce se intimpla, s-ar fi retras, in favoartea unui alt candidata.
Asa….
„Si atunci, de ce sa nu-l votez, din niste calcule pe care nu le stapaneste nimeni? Am in sfarsit ocazia sa votez persoana pe care o respect din toate punctele de vedere si tocmai acum sa votez aiurea, doar ca sa intru si eu in hora asta nebuneasca? NU. Nu intru in sminteala asta. Votez Cristian Diaconescu. Nu voi subscrie la calculele si compromisurile rusinoase care se fac acum.”
Le cam stăpânește statistica. Chestie de alegere pragmatică și rațională vs visat cai verzi pe pereți și făcut un vot cadou către Simion sau Ciolacu, că ei beneficiază de idealismul gratuit al electoratului. Și nu le trebuie mult să se cocoațe ambii pe craca turului doi. Să vezi atunci sminteală și compromisuri. Timpul idealismului s-a scurs, la noi și cam peste tot. Nu judec, doar observ.
Pentru o mai completă documentare în legătură cu Cristian Diaconescu, vă sugerez să urmăriți materialul publicat de Valeriu Nicolae pe Starea Impostorilor.
Avem nevoie de un președinte care să aibă caracter, cunoștințe și verticalitate.
Nu ați pomenit de doamna Ana Birchall, cea care a fost la un moment dat în PSD și a fost „exmatriculată” pentru că a început să fie contra putreziciunilor tot mai evidente din acest partid a cărui metehne se regăsesc și în celelalte partide.
Am citit prin publicațiile online despre demersurile ei atât în perioada din era prin PSD cât și post PSD (devenit „frate” cu PNL și viceversa) dar și atitudinea ei de a spune lucrurilor pe nume. Fără o justiție internă funcțională deplin nu putem vorbi despre balivernele minciuni de politici economice, sociale, de relații externe, fluturate de preferații mass-mediei sondajelor efectuate pe bani grei, care să creeze speranțe reale că da, poate fi posibil loc de mai bine, în locul corupției generate de gulerele albe și de politicile partidelor.
Mass-media actuală (cu toate formele ei) a devenit una iluzorie unei mari mase de oameni manipulate cu tot felul de sondaje care o exclud din „ecuație” pe ANA BIRCHALL. Actualmente pe toate mediile „RECLAMA” se face numai câtorva candidați.
Diaconescu e rezonabil desi si el vine din regimul comunist, s-a format atunci. Dar pare prea dornic de functii, a tot fost prin mai multe partide, a fost si ministru, tot apare in emisiuni tv, a avut si scandalul ala ciudat cu PMP, s-a pus singur sef. Acum candideaza independent; nu e clar de ce candideaza, in mod sigur nu are nicio sansa. Asa ca Diaconescu nu e o alegere inteleapta. Nu va lua mai mult de 6-7%, deci un vot dat lui e inutil.
Daca ar fi avut curajul sa recunoasca filmuletul ala cu probleme si sa demaste situatia din PSD, as fi votat-o pe Birchal,
Cum ea sustine ca a fost o figuranta in film, ce seamana cu ea si PSD e curat lacrima, nu ma intereseaza,
(S-a mai si judecat pentru secretul lui Polichinelle…)
Din perspectiva mea acest articol este scris chiar frumos si pare chiar gustos desi un nas fin ar putea spune ca exala o aroma de naivitate desi eu cred ca mireasma care se ridica din articol este aceea ca, deocamdata, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.
Este saptamana dinaintea alegerilor si ar trebui sa tin post negru ca singur suport pentru a primi un nume de presedinte de la Dumnezeu. Doamne ce frumos va fi Duminica. Merg la vot si am in fata o lista lunga de candidati unul mai votabil ca si celalalt. I-am vazut pe toti la televizor cu volumul pe zero ca aveam tot timpul ceva mai important de facut in bucatarie dar din citirea limbajului corpului lor se vedea clar ca si-ar dori sa spuna si lucruri adevarate. Cu cravata, fara cravata, cu taioare fara taioare. Asezati pe scaune sau in picioare. Cu microfon in mana, fara microfon in mana cu si fara lavaliera. Inconjurati de discipoli sau singuri cuc. Fardati sau cum Doamne se mai zice la procesul ala in care candidatul poate promite electoratului orice si ulterior se poate scuza ca la momentul promisiunii era fardat. Doamne ce frumosi sunt. Toti. Nici nu stii pe care sa il alegi. Imi vine sa plang cand tai ceapa si ma gandesc ca doar unul va primi salariu de presedinte si ceilalti ar urma sa ingroase randurile la birourile de somaj inclusiv din cauza mea. Noroc ca fiecare candidat este si pe o alta lista daca nu iese figura Duminica asta. Logica simpla spune ca daca nu iesi Presedinte poti iesi Senator. Daca nu iesi senator poti iesi Deputat. Daca nici deputat nu ai iesit abia atunci poti considera ca poporul nu te merita si te poti aseza demn la coada la biroul de somaj pentru ca lumea privata nu este inca suficient de matura sa captureze oportunitatea de a te angaja pentru a iti folosi expertiza ta fantastica in promisiuni de orice fel.
Doar ca, idealistii schimba lumea, in bine sau un rau (vezi Putin). In rest, tot facand calcule cu cantitati improbabile poti sa ajungi la un rezultat foarte, foarte prost. Daca din diaspora nu va vota nimeni cu Ciolacu, nu inseamna ca toata lumea va vota cu Simion sau cu Lasconi. Veti vedea ce distribtie surprinzatoare vor avea voturile si va va parea rau ca n-ati votat dupa constiinta. Acesta este calculul meu. Cand nimeni nu stie exact cum e mai bine, iti asumi si faci ce te indeamna constiinta. Sunt sigur ca bunul simt al multor romani ar face diferenta daca nu s-ar prosti umbland in stanga si in dreapta dupa parerile altora. Am ocazia sa aflu cat de bun sau cat de prost este rationamentul meu. Apreciez ca nu ma judecati. O sa ma judec singur dupa rezultate.
Păi sunt câteva grupe de propuneri:
a) linia PSD cu Ciolacu, Geoană, Diaconescu, Birchall- de esență comunistoida
b) linia tip AUR cu Simion, Călin Georgescu, Terhes- naționalist, ortodoxist, legionară
c) linia progresistă și antisistem USR cu Lasconi plus un fost ziarist
d) linia liberalismului clasic a PNL cu Ciucă
Eu am să votez ca de obicei cu omul care mi se pare cel mai decent și necesar în acest moment pentru România, respectiv cu Ciucă, reprezentantul unui partid istoric și care a făcut ceva pentru România. Că așa sunt eu, conservator….
Dacă aveți impresia că actualul PNL mai are vreo legătură cu liberalismul clasic și dacă nu acordați importanță plagiatului a cărei cercetare a fost oprită cu mâna unor slugi din justiție, sau minciuna că nu a semnat hotărârea de guvern privind „palatul împăratului”, sau supușenia absolută față de detestatul (încă) președinte, atunci ați făcut o alegere perfectă.
Nici dupa 34 de ani nu avem partide credibile si candidati de calitate profesionala si etica. Romanii accepta minciuna, hotia marunta si coruptia. Asa au trait in comunism. Prin urmare, schimbari majore in mentalul colectiv nu au avut loc si nici nu am devenit mai solidari. Ca atare, acum chiar nu mai avem ce vota, toti au cate o bila neagra, iar primii trei au mai multe bile negre.
Cand am votat din constiinta Monica Macovei am obtinut aproape 10% si nu mi-a folosit la nimic. Si eu as vota acum cu Diaconescu, dar experienta votului din constiinta nu a ajutat la nimic. Asa ca astazi, votez rational si cu constiinta impacata cu Lasconi. Va gresi, va face gafe, dar nu ne va trada. Si foarte posibil, instnctele de femeie sa mai pondereze muntele de testosteron din jurul sau.
Numai sa nu mai incheie toate discursurile cu „Doane ajuta!”, suna foarte pesedist si ma irita groaznic.
Diferenta enorma dintre politica romaneasca si cea germana, imi place sa compar sistemele, e ca totusi, la nemti se pune un oarecare accent pe programe, ideologii, iar la romani exclusiv pe persoane.
Nu vreau sa spun ca la nemti ar fi mai bine, se vede actuala catastrofa politica, dar este altfel.
Teoretic as alege pe cineva care mi s-ar parea mie ca ar putea sa duca tara mai departe, sa rezolve problemele actuale si chiar cele viitoare, chiar daca puterea presedintelui e destul de limitata. Din comentariile multora vad insa ca singurul criteriu e gradul de simpatie pe care-l emite o anumita persoana.
Am mai povestit de Wahl-O-Mat, un program rin care se pot compara programele diferitelor organizatii politice si poti vedea care e cel mai aproape de cel dorit de tine.
Atâția gușati ideologici, atâtea lichele calificative, atâția șobolani ce se cred vulturi imperiali, atâția măgari ce se cred armăsari! Așadar, pe toată durata campaniei electorale s-a vorbit mult despre bunăstarea boborului, facandu-se din ea un fel de „pâlnie”, prin care, în funcție de „programul” fiecăruia, ar urma să curgă multe voturi în favoarea „celui mai iubit dintre pământeni”. Cu logica, mai ales cea beteagă a unora, nu ne putem luptă. In schimb, ne putem lupta cu logica noastră Iar logica, mai ales cea sănătoasă, ne spune că în situația de astăzi, destul de cumplită, avem nevoie de un sef de stat cu minte la cap. Nu de un necopt, ci de un unul devotat Națiunii și Cetății. Nu ne îngăduim să anticipam rezultatul votului privit prin acea „pâlnie”. Însă putem, doar daca ne pasă de siguranța României, să nimicim, nu cu securea, ci cu stampila la urne, pe acei autentici cavaleri ai apocalipsei. Pentru că, trebuie să recunoaștem fără ocolișuri, acești profeți mincinoși pretind că sunt trimișii lui Yahve. Unul este uns cu toate alifiile, altul consideră că nu este lipsit de istețime, celălalt joaca feste terifiante. Avem și Irozi, avem și Caiafe. Avem și cârdășia liotelor mafiote. Avem o Șușanea pe ritmuri de manea. Avem și un borfaș de rang înalt, nefrecventabil Avem Ciumă, Holeră și Pestă. Să alegi intre Ciuma, Holeră, Pestă și Lepra? Una o fi mai veche decat cealaltă. Toate, însă, sunt ucigătoare. Toate sunt infecțioase. Ele se dezvoltă unde exista concentrari de turme bipede. Tocmai de aceea, avem nevoie de cap pe umeri.
Nu votez deloc, cum de altfel nu mai votez de mult. Votati voi, desteptilor fara BAC si facultate la stat dar plini de sfaturi. In plus ma bazez pe capsunari, badante soferi de TIR si bombardieri de peste hotare, ei stiu mai bine ce imi trebuie…
Sistemul actual de propagandă destinată alegerilor este unul total inadecvat. Este ceva ridicol.
Practic se poate spune că asistăm la un gen de vocalize muzicale redus la ceva TOP FIVE al unui rău, in loc de un TOP TEN a ceva mai bun.
Am să votez cu doamna Lasconi, chit că nu am nicio potriveală ideologică cu ce iese din gura domniei sale, că deh, eu libertarian dânsa useristă.
Din cel puțin 3 motive.
In primul rând pentru că România suferă foarte tare la capitolul imagine și o doamnă tânără, drăguță și energică ocupând acest post eminante legat de (re)prezentarea statală ar fi un atu excelent și o rară oportunitate. De ce? Pentru că am fi primul popor din istorie cu DOUĂ doamne concomitent șefe ALESE peste națiune. Am fi un exemplu de luptă impotriva patriarhalismului, masculinității toxice și machoismului de care Occidentul se chinuie să scape. In sfârșit am sări și noi in ochiul lumii cu ceva frumos.
Apoi, din calcule pur politice: este un musai ca psdul, sateliții săi și celelalte coterii de politruci și securiști gata să se împreuneze cu vechiul partid-stat să nu dețină toate funcțiile importante in stat. In afară de Lasconi eu nu văd pe nimeni care să fie cât de cât outsider in acest moment și să poată deveni surpriza zilei pe viitor. Să nu uităm că președintele are acces la niște informații pe care noi, profanii, nu le aflăm niciodată la…timp.
Și 3. România, la fel ca toate celelalte națiuni europene, are mare nevoie de un oameni politici de extremă dreapta de calibru, gen Thatcher sau Reagan. Iar aceștia nu pot fi insă in acest moment bărbați, nu in Europa. Avem o șansă să reinventăm extremismul de dreapta cu personaje feminine, iar acestea se cresc, se formează, dându-le ocazia să descopere realitatea hidoasă cu care vor urma să se confrunte. Bărbații lași ai Europei vor trebui să admită că, nefiind capabili să lupte cu invaziile și putregaiul ce au cuprins continentul, vor trebui să facă un pas înapoi și să tacă măcar in vremea in care femeile puternice vor lupta pentru supraviețuirea civilizației noastre. Meloni in Italia este un început, dar e prea puțin, prea firav. Cei mai aprigi lideri sunt aceia ce află răul pe pielea lor și devin apoi dispuși să riște totul pentru a-i proteja pe cei dragi. Cei mai înverșunați anti-comuniști au fost acei comuniști scăpați cumva din iad sau treziți printr-un soi de miracol. Doamna Lasconi, momentan progresistă soft (pendulînd și orbecăind printre doctrine și influențări) are toate calitățile necesare -spiritul justițiar, familismul, chiaburismul, arțagul, mușuroiul și spicele- pentru a se transforma treptat intr-o radicală a dreptei paneuropene. Să-i urăm succes, zic. :)
Eu întotdeauna am votat candidatul pe care l-am considerat cel mai bun in primul tur. Turul 2 e altă poveste.