marți, aprilie 20, 2021

Eu cu mine în carantină. Calvarul vindecării

Te trezești, te ridici din pat, te duci la baie și te uiți în oglindă.

Iar tu?

Îți trece un gând și tresari. Te speli mecanic și te duci la bucătărie. Parcă ceva nu este ok. Ceva te macină și nu știi ce… O fi rata pe care trebuie să o plătești și luna asta și următoarele 158 de luni? O fi discuția mai aprinsă de seara trecută cu partenera ta?

Nu…Nimic din toate astea. Adică, poate că da, însă dacă stai să te gândești mai bine, parcă nu e acel sentiment de anxietate pe care l-ai mai simțit de multe ori de când te-ai decis să ai o viață a ta și să îți asumi responsabilități de adult. Nu, sigur nu e asta.

Atunci ce este? Ce a adus nou această perioadă de izolare impusă de autorități?

Ce te deranjează, ce te macină și frustrează teribil este faptul că nu mai ai unde să te ascunzi de tine. Nu mai poți să fii tot timpul pe fugă, să sari dintr-o întâlnire în alta…dintr-o convorbire telefonică în alta. Ești forțat să stai cu tine și de aceea viața ți se pare extrem de greu de suportat acum.

Începi să te întrebi pe tine : ce vrei frate de la mine? Lasă-mă în pace. Și tu începi să îți răspunzi.

La început, Vocea din capul tău este foarte timidă și spune lucruri nu atât de dure. Banalități. Parcă se introduce. Însă, pe măsură ce timpul trece și nu prea ai activități care să acopere sunetul Vocii tale interioare, Dialogul Interior capătă proporțiile unui război. Tu îl vezi ca pe un război pentru că nu ai control și te frustrează teribil pentru că aduce următoarea întrebare : cine controlează acest dialog dacă nu eu?

Între noi fie spus, începi să îți construiești o lume care să o imite pe cea pe care ai pierdut-o prin izolare.

Mintea știe că îți lipsește ceva și cu ajutorul creierului, acel instrument incredibil de complex, începe să creeze. Mintea știe că îți lipsește agitația, forfota zilnică și încearcă să te ajute.

Și începe să creeze. Pentru că la asta excelează, la actul de creație. Iar principala ei misiune este să te țină în viață. Și cum nu prea sunt multe pericole în carantină, toate resursele mentale se duc într-o singură direcție: actul de creație.

Totul ar fi fost minunat dacă ne-am fi direcționat mintea să creeze o lume minunată.

Din păcate lucrurile nu stau așa în viața reală.

Problemele apar în momentul în care noi nu controlăm acest proces de creație generat de mintea noastră. Se întâmplă să nu avem control pentru că nu am fost puși niciodată în situația în care să stăm izolați doar cu noi preț de câteva ore, d-apăi câteva săptămâni bune.

Și atunci să te ții bine…

Suntem obligați să stăm cu o entitate pe care nu o cunoaștem însă care se pare că ne știe extrem de bine, dovadă fiind felul în care ne vorbește. Direct la țintă.

Mintea începe să creeze un univers doar al tău, propriu și personal. Îmi vei spune că oricum asta făcea și înainte de izolarea asta. Da, însă acum există o schimbare. Singurele persoane reale, cu care interacționezi fizic în acest timp și care populează acest univers interior sunt cele cu care te-ai carantinat. Și pe care, după câteva zile, oricum începi să le vezi altfel. Dar asta este altă discuție. Acum vorbim doar despre relația dintre noi cu noi. Și cum evoluează ea în această perioadă.

Universul tău interior devine din ce în ce mai interesant și mai frustrant. Tu ești și ghid și vizitator în universul tău, proces facilitat de către Dialogul Interior.

Și zilele trec și tu descoperi o efervescență de emoții din întreg spectrul cunoscut și câteva în premieră absolută.

La început este plăcut să vorbești cu tine. Însă pe măsură ce timpul trece, ghidul tău începe să îți introducă în rutina zilnică amintiri pe care le-ai uitat și de care ai fi vrut să nu îți mai aduci aminte. Apar eșecuri pe care le-ai fi vrut îngropate adânc. Apar relații eșuate și oportunități ratate. Ca într-un montagne russe începi să experimentezi singur senzații nu atât de plăcute, care înainte erau generate sau mai bine zis facilitate de către colegi/ colege sau superiori ierarhici. Acum ei nu mai sunt fizic lângă tine de câteva săptămâni, însă emoțiile distructive s-au metamorfozat iar purtătorii sunt personaje din trecutul tău la care nu te-ai mai gândit de mulți ani.

În toții ani aceștia, de când ai devenit conștient de tine însuți și până acum, ai tot acumulat frustrări, frici, traume, dezamăgiri profunde, poate și ceva corecții corporale, că de, trăim într-o societate unde “bătaia este ruptă din Rai”.

O să îmi spui că au fost și emoții frumoase și că sunt și amintiri plăcute. Ai dreptate…Le ținem minte și pe alea…Însă cele negative, traumatizante, sunt cele care se agață de noi ca râia și la momentul oportun haț au reapărut în viața noastră conștientă. Pentru că în cea subconștientă și inconștientă au fost mereu prezente dându-ți indicații precise și direcționându-ți acțiunile „conștiente”. Ultimele studii în domeniul neuroștiințelor cognitive ne arată fără drept de apel că nu există acțiuni conștiente ci doar justificări ulterioare ( https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4887467/)

Apare aici o discuție foarte interesantă despre Liberul Arbitru, însă despre asta în alt articol.

Revenind la carantină, de acum este clar că în perioada asta, fără să trebuiască să fim undeva, fără să fim sub presiunea timpului, universul interior care se făcea simțit prin acțiunile noastre conștiente însă pe care nu ni le puteam explica, a ieșit maiestuos la suprafață. De aceea avem în această perioadă vise mai puternice și care par din ce în ce mai realiste.

De aceea este o avalanșă de emoții care aparent nu au nicio explicație logică datorită lipsei de stimuli exteriori .

Și ajungem la partea cea mai interesantă: secretul este că lumea ta interioară este cu adevărat lumea reală. Lumea ta interioară de care tu fugeai în fiecare zi, te-a ajuns din urmă.

Și de ce este înspăimântător? Pentru că simți că acum este Adevărat ce experimentezi. Că în sfârșit ești cu tine. Doar tu cu tine. Și ești forțat să te uiți în oglinda Sufletului tău. Și să te confrunți cu demonii și îngerii tăi. De care fugeai.

Niciodată nu ai crezut că ceea ce ți s-a întâmplat în trecut a rămas cu tine și te influențează și acum. Te mințeai. În profundul ființei tale știai că tot ceea ce ai pățit nu dispare ci devine parte din tine și te transformă. Mintea ta conștientă a uitat multe. Însă această minte este doar o pojghiță subțire sub care stă să erupă un vulcan.

Și acum, pe fondul izolării, vulcanul subconștient a erupt și toate acele informații refulate atâția ani și ani, sunt aruncate de explozie și încep să apară în plan conștient grație minții subconștiente, Creatorul absolut.

Și așa începe calvarul vindecării.

Pentru că, la final acest proces este unul de purificare și de vindecare. Și dacă supraviețuim, vom avea șansa să fim împreună și să iubim cu adevărat cea mai importantă persoana din viața noastră: noi înșine. Și atunci nimic nu va mai fi la fel, pentru că noi vom fi întregi și vindecați.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Greu cu carantina, nu-i asa ? insa este cea mai efectiva solutie iar daca se poate munci in continuare pt cine poate, unde e problema ? Eu n-am nici o problema, chiar imi pica bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Costin Damasaru
Costin Damasaru
Lector univ. dr. / Coordonator masterat Antreprenoriat si Management Strategic / Facultatea de Management

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro