Corporatiștii români sunt, tehnic vorbind, printre câștigătorii globalizării, crede Cristian Mureșan, consultant de business la Paris. Asta, in timp ce clasa de mijloc din Occident se vede din ce în ce mai diminuată. Scaderea in plan relativ a veniturilor clasei de mijloc este una dintre cauzele succesului populismului, iar criticile aduse capitalismului vin acum mai ales din Occident.
Cititi mai jos un interviu cu Cristian Muresan despre proiectul politic al lui Macron și de ce crede el că nu avem alternativă la acest proiect.
Cristian Mureșan este absolvent al SciencePo şi Ecole des Mines de Paris. Activează în prezent în cadrul unui cabinet de consultanţă în management şi strategie industrială din capitala Franţei.
Tema discuției de astăzi ar fi: neînțelegerile din jurul capitalismului. Aș spune să începem de la particular, la general și de la ceea ce se întâmplă în actualitate: grevele din Franța. Oamenii protestează împotriva sistemului de pensii propus de Macron. De ce nu se găsește o soluție de compromis? De ce reacționează atât de tare societatea la reforma propusă de președintele francez?
Aș încerca un răspuns pe mai multe paliere. Sportul grevei e o chestiune națională în Franța, nu e o noutate. Reacția celor care se pun în opoziție cu Macron este direct legată de implementarea programului său politic. Dacă urmăriți subiectele tehnice pe care Macron le pune în practică de doi ani și jumătate, ele corespund punctelor care erau propuse în campania electorală. El are un proiect pe care-l urmează tehnic, punct cu punct. Franța nu face excepție în corul țărilor occidentale, dar ieșirea Franței din sistemul politic tradițional nu s-a produs la urne. Franța a făcut ceea ce eu numesc un Brexit de centru, a ieșit din sistemul politic tradițional alegând un outsider, dar situat pe centrul politic. Tocmai datorită faptului că progresul, așa cum a fost el structurat, în mare parte prin consum, în ultimii 40-50 de ani, nu mai corespunde în momentul de față în Occident.
Există o mare pătură a comunității naționale care își vede veniturile – în termeni relativi – scăzând, care își vede viitorul copiilor – una dintre marile promisiuni ale societăților noastre – mai sumbru decât în anii precedenți. Iar, chestiunea pensiilor, chestiunile legate de celelalte legi care au fost puse în practică, intră în această zonă a faptului că dacă privim global mondializarea avem doi mari câștigători: pe de-o parte, clasele de mijloc din țările emergente, în special China, Asia. Aici se află și corporatiștii români. Tehnic, statistic, clasa medie din România care s-a integrat în mondializare este una dintre marile câștigătoare ale mondializării. Al doilea câștigător este elita economică occidentală care și-a transformat piața trecând de la nivelul unei țări, la nivelul întregii planete – acei mult huliții unu la sută. În oglindă, marii perdanți ai mondializării sunt – statistic – clasele de mijloc occidentale care pierd venituri în termeni relativi. Puseele pe care le vedeți în Franța, și le vedeți și-n alte democrații occidentale, au această explicație economică care este una dintre explicațiile majore, nu singura, a ceea ce s-a întâmplat politic, în Statele Unite, Marea Britanie, Franța, mai mult social prin Gilets jaunes, populismele din Italia, Spania șamd.
Această îngustare a clasei de mijloc în Occident determină tot felul de sentimente, o angoasă. Și deseori angoasa asta se traduce printr-un refuz al capitalismului. Capitalismul ca sistem este cel care ar face ca lucrurile să nu meargă. Cum ați caracteriza tipul asta de angoasă, de anxietate a oamenilor? Totuși oamenii trăiesc mult mai bine decât trăiau înainte, mult mai liberi, și totuși există o frică…
Aici e cheia. Dacă privim pe termen mediu și lung, există câteva grafice pe care le-am prezentat și în conferința de duminică, care sunt argumentele supreme în favoarea capitalismului. Dacă urmăriți produsul intern brut per capita, de la 1850 până astăzi, aveți o creștere exponențială, cel puțin în ultimii 40-50 de ani. Tehnic, populația lumii s-a îmbogățit datorită acestei explozii a inițiativei private și datorită diferitelor conexiuni care s-au creat prin mondializare. Al doilea argument este cel legat de speranța de viață. Aceeași curbă. Speranța de viață în toată istoria omenirii, până la declanșarea revoluțiilor industriale, e, dacă faceți un grafic, flat. Și apoi urcă în aceeași proporție precum PIB-ul pe capita. Adică, cu cât te-ai îmbogățit, ai adăugat și ani de viață pentru a consuma acele bunuri. Cineva ar putea aduce un al treilea argument suprem în favoarea capitalismului: erau un miliard o sută de milioane de oameni în 1850, câți sunt astăzi? 7 miliarde opt sute de milioane, cu proiecții importante în viitor. M-am referit la câștigătorii și perdanții mondializării: 75% din populația Terrei se află deasupra medianei. Capitalismul își face datoria față de miliardele de indivizi de pe Terra, marea majoritate a lor fiind câștigători neți. Există un perdant net care este clasa de mijloc occidentală. Mașina universitară occidentală s-a ambalat după criza din 2008 încercând să găsească vinovații și cauzele respectivei crize. Ascultând criticile aduse capitalismului, ele vin foarte mult din lumea occidentală, iar substratul economic este cel pe care vi l-am descris.
Un argument sună așa: principalul scop al capitalistului este maximizarea profitului. Iar răspunsul ar fi că piața creată de capitalism este o piață liberă, capitalismul impune libertate. Piața liberă e legată de libertate.
Capitalismul prin definiție creează eficacitate și o distribuție a plusvalorii generate prin acțiuni, în funcție de locul unde este situat fiecare actor. Până la urmă care e problema cu profitul, diabolizarea profitului este un element important în chestiunea dvs. Profitul este marja de manevră minimă necesară pentru a putea să te proiectezi în viitor. Este oxigenul de care are nevoie un privat ca să poată să-și ducă mai departe proiectele. Și e dreptul unui privat să acționeze asupra acestui profit în două direcții: pe de-o parte, să-și continue investițiile în viitor, deci profitul devine acea sumă inițială prin care poate să-și continue investițiile, să-si diversifice sau să-și lărgească business-ul. Dar el mai are, datorită acestei libertăți, și o altă opțiune: aceea de a ieși la un moment dat din business-ul respectiv, dacă dorește. La nivel mondial asta se produce astăzi, fie prin dividende, fie prin ieșiri totale. Un individ se poate comporta total diferit la 30 de ani, 40 de ani, 50 de ani, în acest spațiu. Și asta nu e ceva ce un guvern central sau un stat poate sau ar trebui să controleze. Profitul este această minimă libertate de care un individ are nevoie în spațiul economic.
O bună parte dintre cercetările economice din lumea universitară de astăzi se reduce la fotografierea ecartului absolut. Se ia pe de-o parte spectrul bogaților, pe cealaltă parte se iau cei mai săraci la nivel mondial și se creează tot felul de mesaje șoc: 85% dintre miliardarii lumii dețin mai multă avuție decât două sau trei miliarde de indivizi. Din păcate, e o fotografie care poate fi făcută foarte repede, dar marea majoritate a universităților occidentale, a economiștilor care sunt astăzi în vogă, care scriu programele electorale ale partidelor de stânga, în principal, din occident, se opresc aici, la această fotografie. Ei creează un consens la nivel de soluție, prin taxarea sau suprataxarea bogaților după diferite formule. Și aici imaginația este debordantă. De la 5 la 10% pe an. În zece ani ți-am luat toată bogăția. Până la cei care vorbesc de confiscarea averii personale sau desființarea proprietății private foarte repede în spațiul public. Vă sună cunoscut asta, nu? Au mai încercat și alții în trecut.
Sunt două mari greșeli de raportare asupra acestei soluții. Una este strict din ineficacitate economică. Trecem peste faptul că acești bani nu le aparțin în mod direct, nici lui Bill Gates, nici șefului de la Amazon, nici celorlalți care sunt arătați astăzi cu degetul. În general banii reprezintă părți sociale în acțiuni în societățile care țin țesutul economic mondial. Ce facem prin taxare, cum desființăm aceste părți sociale prin taxare? Francezii ar spune bon couraje! să reușim asta din punct de vedere tehnic. Sumele colectate prin taxare se duc unde? Se duc în domeniul public, la guverne, dacă se poate de stânga, care le vor distribui după bunul plac clientelei electorale, clientelei politice. Și aici intrăm în acest angrenaj al conflictului de interese intrinsec factorului public, clienții sau angajații mei sunt în același timp alegători. Și distorsionăm complet jocul economic, asta pe de-o parte, ineficacitatea economică.
Mai este o problemă morală, domnule Popescu, nimeni nu vă împiedică, nici pe dvs, nici pe mine, să devenim miliardari. Toți jucăm în același spațiu deschis, s-ar putea să nu avem aceleași idei geniale, ca tipii care au creat telefonul mobil, această arma nucleară pe care o ținem toți între degete, sau să nu avem aceeași capacitate de muncă ieșită din comun pentru a ne pune ideile în practică. Critica cum că există o distorsionare indusă prin capital este nefondată. În momentul de față, finanțiștii, mediul bancar stă în starting block pentru a finanța orice idee, orice business plan care este funcțional. Sunt români geniali care au acces la piețele mondiale de capital în sume extrem de importante, după cum ați văzut în ultimele zile, care prezintă mediului financiar din punct de vedere structurat cum se integrează în mediul economic global. Și asta funcționează pentru fiecare. Din punct de vedere moral cu ce drept taxăm, sau gândim taxarea ca o soluție unică și eficientă?
Tax avoidance. Am citit un studiu 40% din impozitele pe profit sunt plătite în țări cu un regim fiscal foarte blând.
Aici e un subiect dur, pe de-o parte tehnic, pe de altă parte cu implicații politice majore. Deconectarea fluxului financiar, a monedei, de fluxul fizic al bunurilor și serviciilor. Mult hulita optimizare fiscală a multinaționalelor. Ce este de fapt optimizarea fiscală? Să spunem din capul locului că este o operațiune legală. În același fel în care un director de operațiuni, în jargonul englezesc CEO, optimizează logistic asset-urile de care dispune într-o companie, în același fel în care un director de resurse umane optimizează resursele la dispoziție în cadrul societății, fișa de post a directorului financiar dintr-o companie este să optimizeze resursele financiare. Dacă nu ar face această optimizare, directorul financiar ar trebui să fie dat afară. Acesta este jobul lui. Acela de a utiliza sistemul legal la dispoziție la un moment dat pe piețele pe care acționează, în așa fel încât să fie optimizată resursa fiscală.
Nu mă fac că nu ating subiectul pe care-l spuneți, însă în loc să arătăm cu degetul la acești directori financiari care-și fac datoria, haideți să vedem cine creează plasa sau regulile jocului în care toți funcționăm: politicienii, spațiul public. Dacă astăzi avem un ecart de taxare de 40% într-un loc, 10% într-alt loc în sânul unei entități care se vrea comună, respectiv Uniunea Europeană, să nu-i cerem unui privat să nu optimizeze resursa financiară – și logistica – în acest spațiu. Dacă trebuie tras cineva la răspundere pentru optimizarea fiscală sunt tocmai aceia care arată cu degetul. Și ăsta nu e un sport românesc, se petrece peste tot pe planetă, este unul dintre marii carburanți ai populismelor, acela de a arăta cu degetul în direcția multinaționalelor și în direcția privaților. Este un subiect de meditat.
Să luăm un exemplu banal, o cursă de taxi, din Calea Victoriei până în Cotroceni. Are o trasabilitate fizică, o aveți ulterior inclusiv pe telefonul mobil, vă deplasați din punctul A în punctul B. Prin legile pieții aveți un preț asociat acestei curse care este transcrisă în monedă. Plata, circuitul financiar pentru această cursă se poate face din contul dvs care este gestionat – să spunem în Cipru, chiar dacă nu știți că este gestionat acolo, înspre contul companiei private care este gestionat în Olanda, să spunem. Aveți o decuplare totală, pentru prima dată în istoria economică între fluxul fizic, fluxul real și fluxul monetar. Moneda se emancipează, își trăiește viața ei, total deconectată de fluxul fizic. Repetați această operațiune de milioane, de miliarde de ori, atunci când vă cumpărați un hamburger, când vă cumpărați o cafea și veți vedea că sunt blocuri întregi tectonice financiare care se mișcă și care produc cutremure, consecințe la nivelul țesutului social. Soluția acestor mișcări care sunt complet decuplate nu ține de fiecare stat în parte.
Și aici ajungem la unul dintre punctele cheie din joncțiunea sistemelor economice actuale, jurisdicția asupra căreia acționează un guvern, un parlament, reprezentanții noștri democratici este la nivel național. Jocul economic se face la nivel mondial și atunci avem două soluții, ori actualizăm legislația pentru a corespunde acestui joc și pentru a prinde regulile la nivelul care trebuie, ori intrăm în protecționism, desfacem întregul joc economic și-l ducem fiecare pe teritoriul lui. Economiștii au tranșat răspunsul de ani buni, de decenii bune, asupra consecințelor protecționismului și consecințelor dezmembrării acestor raporturi economice. Și atunci, cred că soluția de bun simț, și o vedem astăzi în legislația pe care OCDE încearcă s-o aplice, este această taxare a operațiunilor la nivel global. N-am gădit altă formulă decât impozitarea și redistribuirea unei cote părți după o formulă agreată de către toate statele membre, care să răspundă în oglindă, cel puțin parțial, operațiunilor fizice despre care vorbeam. Dacă mai există în momentul de față optimizări fiscale care distorsionează fluxul fizic cu un flux monetar total diferit. Întrebați guvernanții ce vor să facă, ce legislație pun în practică, în așa fel încât să coreleze cele două lumi.
Ca să înțelegem bine marii actori în economia lumii, aș pleca de la discuția despre tehnologie. Suveranitatea tehnologică a Europei – aceasta e o sintagmă foarte la modă în Europa,, dar în condițiile de astăzi pare un fel de utopie ca Europa să reușească să concureze cu uriașii tehnologici din America sau din China. Cum vedeți piața tehnologică în devenire? Există vreo șansă pentru Europa în sensul ăsta?
Europa este într-o situație foarte bizară., Daca ne uităm în spațiul economic mondial cine sunt actorii publici care articulează jocul economic global și îi măsurăm prin produsul intern brut, imperfecta unitate de măsură, dar comun acceptată, Europa este cel mai mare actor economic mondial. Suntem cea mai mare economie, în fața Statelor Unite și în fața Chinei, avem în jur de, după ultimele date, de 25 de mii de miliarde de dolari. Întrebarea inițială: cum se face că cea mai mare economie din lume, cu cea mai educată și sănătoasă populație, proiectată în cel mai binecuvântat spațiu geografic, cum se face, așadar, că acest actor, pare a fi spectator într-un joc care se ține între Statele Unite și China? Cât de distorsionați, cât de neperformanți trebuie să fim la nivel politico-administrativ, așa încât să nu reușim să ne impunem ideile și să nu avem giganți tehnologici. Mai mult, să nu avem o viziune despre cum arată viitorul – cu companii europene, cu domenii tehnologice, energetice, biologice, tot ce ține de proiectele de viitor, proiecte articulate la nivel european? Eu cred că există în momentul de față un actor politic european care propune o revigorare a sistemului politico-administrativ care să corespundă exact acestei economii puternice care este Europa în mod agregat. Mă refer la președintele francez, care a propus în nenumărate rânduri subiecte, să-mi fe iertat, de o banalitate strigătoare la cer. Dacă le analizăm tehnic, cred că ar trebui să fim cu toții de acord că drumul pe care ar trebui să-l urmăm împreună este acesta – în ceea ce privește securitatea, pe investițiile în domeniul energetic, investițiile în domeniul tehnologic, protecția întregii comunități de cetățeni. Răspunsul pe care l-a primit în toate capitalele europenene, inclusiv la București, este de-a dreptul… să ne bage în depresie. Adică – aș forța puțin nota – dacă citim documentele propuse, ele par o compunere de clasa a șasea în comparație cu teza de doctorat pe care ne-o servește Partidul Comunist Chinez prin inițiativa Roads and Belts, prin plan cincinal – iată un cuvânt uitat poate în România, dar care este un plan managerial de stat pe care în structura lor politico-administrativă îl implementează.
Noi am face bine să ne facem temele. Eu nu spun că GDPR nu e un element care poate fi un avans legislativ în protecția noastră comună în ce privește efectele, damage-urile colaterale ale inteligenței artificiale. Adică, cum împiedici o dictatură digitală să se instaleze, cred că ăsta e spiritul din spatele GDPR. Dacă vrem să fim serioși pe scena economică mondială, nu putem să ne reducem la acest comportament defensiv și la această agregare în funcție de ce propun ceilalți doi mari actori. Uitați-vă unde suntem în lumea occidentală la nivelul instalării rețelelor 5G, rețelelor de telefonie. Ori accepți produsele de top ale celuilalt actor, ori îți condamni economiile la un retard semnificativ raportat la ce se va întâmpla în viitor. Nu stăm foarte bine în Europa nu atât pentru că nu avem talia necesară, că nu avem resursele necesare, le avem cu vârf și îndesat, suntem numărul unu, însă suntem extrem de prost organizați la nivel administrativ. Spectacolul care se dă la Bruxelles, pentru negocierea noului buget comun care reprezintă fabuloasa sumă de 1% din bogăția noastră la comun este destul de deplorabil.
Macron propune o relație cu Rusia care pentru noi sau pentru polonezi e destul de îngrijorătoare. În Franța nu se simte probabil lucrul acesta atât de tare. Cum vedeți această relație a președintelui francez cu Rusia și apropierea dintre Rusia și Europa? Am înțeles raționamentul lui Macron, el spune că Rusia nu poate să joace singură, deci va trebui la un moment dat să aibă un aliat și că, inevitabil, aliatul acesta va fi Europa.
Strict analitic, avem două blocuri, cel chinez și cel al Uniunii Europene, între care Rusia se situează geografic, fiecare dintre ele de zece ori mai mare decât puterea economică obiectivă a Rusiei. Dacă intrați în sistemul economic și discutăm despre demografia țării, despre creșterea economică, despre fundamentele Rusiei, vom vedea că discursul, sau poziționarea pe care o are președintele francez, și alți actori europeni, este pliat pe această realitate economică. Mai devreme, sau mai târziu, Rusia se va conecta din punct de vedere economic ori la spațiul asiatic, ori la spațiul european. Evident, în Europa de est, ochiul privitor asupra Rusiei este de altă natură, sunt mai multe componente care intră în joc și ele trebuie expuse. Strict tehnic, din punct de vedere economic, Rusia este de zece ori mai mică decât cele două blocuri între care este circumscrisă geografic.
Prin 2012, în articolele scrise pe Contributors erați foarte încrezător în proiectul European, integrarea instituțiilor europene. Între timp s-au întâmplat tot felul de lucruri, Brexitul, schimbarea politicii americane față de Europa…
Îmi doream din răsputeri, nu eram încrezător… Aș răspunde cu o întrebare: care e alternativa?
Care e alternativa? Comportamentul guvernelor din Europa de est? Cum jucăm la nivel mondial între cei doi poli despre care discutam? Pusee naționaliste? Ifose de salon? Răspunsuri de tipul neocolonialism, Napoleon… Care e acel proiect obiectiv, pe puncte, care să facă astăzi opoziție proiectului președintelui francez și care să coaguleze logic, economic, ideologic spațiul European. Eu nu văd altul. Eu văd doar doamne, domnișoare și domni care citesc și spun, nu-mi place Macron. Nu-mi place pentru că voi fi obligat, mai devreme sau mai târziu, să renunț la o parte din suveranitatea mea națională și să o duc în spațiul european. Ăsta e spiritul proiectului european până la urmă. Care e alternativa? Nu văd alta. Ori mergem în direcția asta, în felul în care mergem noi, cu dezbateri democratice, cu compromis democratic, cu câștigători ce trebuie să fie situați atât în vestul, cât și în estul Europei. Dacă nu ne înțelegem și dacă continuăm să ne certăm pe bugetul de un euro, din bogăția noastră de o sută de euro împreună, nu știu dacă sfârșim foarte bine. Ceilalți nu ne așteaptă, lumea avansează fără noi și vom sfârși o piață de consum și un spațiu care va răspunde defensiv schimbărilor tehnologice, climatice, de comportament al multinaționalelor etc.
În final aș vrea să vă întreb cum ați ajuns în Franța, ce faceți acolo?
M-am plimbat virtual cu Cioran, citindu-i Jurnalul prin Jardin du Luxembourg și am spus, gata! vreau la Paris. Asta e pentru partea romantică. Partea mult mai prozaică e că exista o fereastră deschisă în jurul anilor 2000 de către guvernele occidentale care integrau tineri din Europa de est, prin programe de burse, în marile universități de acolo. A fost o experiență foarte interesantă pentru că acolo te lovești pe bune pentru prima dată de violența corectitudinii politice, de felul occidental foarte diferit de al nostru de a privi până la urmă lucrurile. După ce termini studiile ai două direcții deschise: ori intri într-o funcțiune publică, ori te duci în reactorul nuclear al capitalismului mondial, adică în cabinetele de consultanță. Aceste cabinete sunt cele ce creează indicii economici, de inteligență economică. Eu am ales a doua opțiune, s-a întâmplat într-o zi de 15 septembrie 2008, dimineața eram foarte entuziasmat că voi face disecții pe cord deschis asupra firmelor occidentale și după masă cădea Lehman Brothers. Așa că mi-a cam căzut lumea în cap în ziua respectivă, mi-amintesc perfect senzația pe care am avut-o și nu m-am vindecat nici astăzi. De aici poziționarea mea supra unei linii de centru prin care să menținem societățile noastre coagulate, să nu cădem nici în excesele tehnice la naturii umane, prin capitalism, nici într-o planificare generalizată care nu duce absolut nicăieri. Mi-a rămas această obsesie, eu nu sunt un teoretician al capitalismului, eu practic capitalismul în fiecare zi. Disecțiile pe companiile occidentale – asta te obligă să filtrezi teoria economică, s-o pui în practică pe mii de oameni și pe miliarde reale de dolari și să vezi ce se întâmplă cu această fabuloasă celulă care este o societate comercială, o societate privată, cum acționează ea în organismul economic, ce se întâmplă când e bolnavă, ce se întâmplă când ocupă un spațiu prea mare etc. În 2010-2012 Big Data începe să se structureze, potențialul regulilor de indexare financiară care apare din aceste date a dus la creșterea exponențială a cabinetelor de inteligență economică. Iar eu am sărit în barca asta și n-am mai ieșit de atunci, lucrez în special pe partea de energie în momentul față și asta îmi ocupă tot timpul.
(A consemnat Lucian Popescu)
Un articol foarte interesant, un interviu cu o personalitate deschisa, cultivata, inteligenta cu o viziune cuprinzatoare asupra problemelor economiei mondiale. Felicitari !
Cum l-am putea face pe omul asta sa lucreze si pentru noi, pentru „patria muma”? Se preocupa cineva (presedinte, guvern, partide) sa atraga romanii valorosi nu neaparat sa se intoarca acasa – or fi avand ei viata lor personala acolo – ci sa se implice, sa ne ajute ?
Pe Take Ionescu liberalii l-au „recrutat” pe cand era un stralucit student la Paris … Ii mai „monitorizeaza” cineva pe studentii romani din strainatate, le mai ofera o „situatie’ in tara ?
Scopul Romaniei e ca Romania sa fie intr-o pozitie cat mai buna in lume si nu poate sa si-l indeplineasca decat facand parte dintr-o alianta care sa o ajute sa-si apere si dezvolte interesele cat mai bine. Scopul Romaniei nu e ca pe plan mondial sa se impuna „Europa”, sau Franta, sau SUA, sau China, decat in masura in care respectivele ar lucra in interesul Romaniei.
Daca propunerile franceze ar fi cele mai avantajoase pentru Romania, atunci probabil ca ar fi acceptate. Cel putin deocamdata suntem parte si din UE si din NATO, si tot deocamdata, daca ar fi pusa sa aleaga intre UE si SUA, Romania ar alege SUA fara sa clipeasca. Nu exista nici un argument rational pentru care situatia de acum ar putea fi alta. La momentul de fata, interesele americanilor in regiune coincid cu ale Romaniei mult mai mult decat cele ale francezilor, care, in multe puncte esentiale, sunt chiar contradictorii cu ale Romaniei.
Când o mare parte din capitalul din România, de departe cea mai activă, mai performantă este capital vest-european, de ce ar avea România interese convergente cu S.U.A. lui Trump? Investițiile americane sunt admirabile, sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Ford este „Ford Germany”.
Probabil cauză este în patronatul român, care nu vrea să concureze cu Europa, vrea să fie lăsat să-și ingurgiteze afacerile cu statul (un stat întreținut de capitalul vest-european, salariații lui, remitențele din Europa care se regăsesc în TVA). Acest patronat se exprimă în PSD de tip Dragnea, în politica ipocrit-europeană a PNL. U.S.L – redivivus.
Investitii americane:
https://www.romania-insider.com/top-50-american-companies-in-romania-how-much-money-do-they-make
„Almost one in ten of Romania’s biggest 500 companies by turnover are part of U.S. groups or represent American brands.”
Dar conteaza mai putin de unde vin investitiile. Realitatea e ca fara garantiile de securitate americane (pe care vest europenii nu le pot oferi Romaniei), nimeni nu ar investi si nu ar fi investit in Romania.
De ce ar avea Romania interese convergente cu SUA?
Pentru ca politica SUA este sa-si exercite influenta in spatiul fost comunist prin intermediul Poloniei si Romaniei, si drept urmare, incearca sa le transforme in lideri regionali (cam cum a facut Franta cu Romania in a doua jumatate a sec. 19).
Si mai ales pentru ca SUA continua sa puna presiune pe Rusia, cu care suntem intr-un conflict inghetat de aproape 30 de ani (Transnistria) si intr-un conflict deschis pentru linia politica urmata la Chisinau. In acelasi timp, Germania construieste Nordstream 2, iar Franta ne propune o apropiere de rusi.
Bine punctat, România ar alege SUA, pentru că doar SUA este capabilă și dornică să susțină geopolitic România. UE, după cum se observă, mai ales de când cu Brexit-ul, sau mai degrabă alianța franco-germană care vorbește în numele UE, este dispusă să facă înțelegeri cu Rusia pe seama Europei de Est.
Cristian Mureșan este un profesionist în treburile sale zilnice, însă viziunea sa este una economicistă și macronistă, după cum s-a putut observa și în cadrul conferinței de la Ateneu. Invitatul nu are decât o perspectivă parțială, ce trebuie luată în considerare ca element secundar perspectivelor geopolitice și civilizaționale.
Robert Kagan 2003: „Of Paradise and Power. America and Europe in the New World Order” (Macht und Ohnmacht. Amerika und Europa in der neuen Weltordnung. Siedler Verlag 2003).
Robert Kagan descrie 2003 scurt și precis relația între SUA și UE. Cred că cifrele spun destul: vârsta medie era 2003 în SUA de 35 de ani, în UE de 37 de ani. In anul 2050 BIP în SUA va fi dublu față de cel din UE, vârsta medie în SUA va fi de 36 de ani, în UE de 52 de ani.
UE 2050 înseamnă pensionari mulți și pondere globală în scădere. Ințelegerile UE cu Rusia de azi se fac din motive economice și geopolitice. Rusia este și rămâne un exportator mare de petrol, gaze, cărbune, minereuri, lemn. Rusia după Putin, peste 20 sau 30 de ani, rămâne vecinul din est cu resurse bogate. Va fi probabil economic mai simplu în viitorul mai îndepărtat pentru UE cu Rusia decât cu Iran, Africa, China.
Rusia nu mai întră cu tancuri în Polonia. Timpul de zbor pentru rachete cu arme nucleare e același ca acum 65 de ani. Numai 15 minute …..
Aceste cifre spun mult, Europa intra in declin demografic urmat de cel economic. Politicienii europeni sub impresia si influenta socialismului , in Europa existand o forma de capitalism social, nu gasesc solutiile necesare pt. evitarea acestui fenomen.
Politicile economice devin tot mai restrictive, birocratia nationala cat si cea europeana sufocante cu efecte tot mai negative asupra veniturilor oamenilor.
Bunastarea unei societati se masoara in veniturile individuale ale cetatenilor, intre timp, indifierent de forma de conducere politica si religioasa.
Daca veniturile sunt pe masura oamenii sunt dispusi sa accepte si forme mai restrictive, vezi China. Am auzit ieri o stire care imi da de gandit, pe lume numarul tarilor cu societati liberale este in descrestere in favoarea celor cu alte forme decat cele cele liberale un adevaratul sens ala cuvantului. Paradoxal in China cu o dictatura comunista, economia este capitalista ca dealtfel si multe alte state ale lumii.
Europa este in fata unor transformari radicale impuse de sus si nu sunt convins ca oamenii vor accepta aceste forme de conducere.
CE/EWG/UE este un concept occidental din 1957 bazat pe „principii normative comunitare”. Estul nu e parte constituantă al CE/EWG/UE.
Piața Comună și Uniunea vamală sunt partea economică al UE, acceptate în est și vest. Nimeni nu vrea să părăsescă azi Uniunea Vamală și Piata Comună. De economie sunt legate normele tehnice, norme de toate felurile decise cu „ unanimitate de voturi în consiliile ministeriale”. E o absurditate când politicienii din statele „naționale” semnează la Bruxell decizile comunitare și se întorc acasă cu gălăgie mare „UE ne impune.. …”. Grecia și Italia refuză de mult timp competențe comunitare FRONTEX pentru apărarea granițelor. Cetățenilor greci și italieni le sugerează că sunt împiedicați de UE/Bruxell să facă mai mult pentru apărarea granitelor „naționale”. E o politică „națională” șitofrenă, mincinoasă.
Budgetul 2021-2028 a fost respins de 5 + 16= 21 state partenere. Va fi votat la vară sau toamnă 2020 cu 1% sau 1,08 % BIP.
UE.27 nu este un stat. UE are competențe „supranaționale” semnate de parteneri. În raport cu marile blocuri pe glob UE.27 reușește să-și împuna în tratate bilaterale cu Canada, Japonia, Vietnam, Mercursor etc unele principii. Certurile vamale cu SUA și China vor ramâne încă mult timp o preocupare al Comisiei UE.
UE.27 nu are și nu va avea o politică externă comunitară încă mult timp. „Unanimitate de voturi în consiliile ministeriale ale șefilor de state” va împiedica, va bloca o politică externă comunitară încă mult timp.
Franța nu mai acceptă aderarea de noi membri în UE până când nu se „restructureză”, se refondează unele aspecte UE. E. Macron a blocat 2019 începerea de tratative de aderare cu Albania și Macedonia de Nord (cancelara A. Merkel cere începerea acestor tratative în Mai 2020). Se pare că nu se mai fac concesii „politice” ca în cazul Bulgariei și României 2007, când condițile de aderare nu erau îndeplinite. Franța cere stat de drept în funcțiune și justiție indepedentă la aderarea de noi membri.
Moldova?
Cartea lui Kaplan este scrisa in 2003 si nici nu stiu daca cifrele se bazeaza pe studii credibile.
In noua ordine trumpista numarul de imigranti va fi redus si in consecinta si in USA se va produce o imbatranire a populatiei.
Green Card pentru imigrare în SUA e de mult timp un succes.
UK acceptă 2021 imigrare numai după modelul Canada, SUA, Australia. Pentru a imigra în UK sunt necesare 70 de punte, oriunde se află candidatul, în Europa, Asia, Africa, oriunde pe glob.
Nu depinde de naționalitate, culoare, religie, etc. Condițiile pentru UK 2021 sânt clare:
1: Limba engleză e obligatorie la imigrare (nu e ușor pentru sezonieri și căpsunari din România).
2: Un job în UK înainte de imigrare cu peste 2.500 Euro pe lună.
3: O serie de condiții pentru a trece de 70 de puncte.
Oricum țările industriale ca Japonia și UE au cea mai bătrână populatie de pe glob. Copii se nasc în satele din India, Africa, tările musulmane. Vârsta medie e sub 30 de ani în unele zone din Africa.
@ Kurt (01/03/2020 la 13:03)
In Canada pentru imigrantii economici NU exista conditia de a avea a avea un job „înainte de imigrare”
, ci conditia de a avea o anumita suma de bani, la sosire, pentru a acoperi toate cheltuielile pentru intreaga familie o perioada de cateva luni.
A nu se face confuzia cu a lucra pe baza de contract printr-o „employment agency” sau a fi student . Este adevarat ca dupa 2 ani de lucru si comportare ireprosabila se poate aplica pentru rezidenta permanenta.
Exista destule informatii pe internet.
Ca exemplu : https://www.cic.gc.ca/english/helpcentre/answer.asp?qnum=689&top=29
In alta ordine de idei: in Canada si USA salariul/venitul este exprimat in dolari/ora sau mii dolari/an iar
in UK ma indoiesc ca acesta este exprimat in Euro si nu in Lire Sterline (pound), mai ales ca UK nu a adoptat Euro (si datorita mandriei nationale).
Cum se va produce curentul electric e una din întrebările majore în est și vest, azi și mâine. Franța pune accent pe centrale atomoelectrice (reduce 2020-2050 de la 75 % curent din centralele nucleare la 50 %). La fel UK, Suedia, Finlanda, Polonia, Cehia, Tările Baltice, Bulgaria, România, mențin producția de curent în centrale atomoelectrice.
..”… lucrez în special pe partea de energie în momentul față și asta îmi ocupă tot timpul…..”…
Numai Italia, Austria și în curând RFG (închide ultimile 6 centrale nucleare în anul 2022) renuntă la curent din uraniu. Candidatul CDU Friedrich Merz pune în mod public întrebarea cum se va acoperi necesarul de curent în RFG în momentul când industria chimică germană modernă va necesitate totalul de curent produs azi în RFG. Centrala nucleară de la Neckarwestheim (Stuttgart) produce anual 9.700 GWh Gigawattore curent electric. Termocentrala cu cărbune de la Mannheim produce 6.000 GWh pe an. Orașul Stuttgart (650.000 locuitori) are nevoie de 3.600 GWh curent pe an.
Curentul din vânt și celule fotovoltaice nu poate acoperi necesarul de curent electric în RFG după închiderea termocentralelor nucleare 2022 și a celor cu cărbune 2038. Economia industrială germană nu poate funcționa cu „Green Deal” proclamat de Comisia UE.27, acceptat de Bundestag și hotarât de guvernul A. Merkel de mult timp. Se vorbește despre industria hidrogenului, producerea hidrogenului în sudul mediteranean al UE.
Cu cât mai dificil va fi în Polonia și estul UE.27 să se acopere necesarul de curent electric în viitor. De unde vin investițile? Care resurse se folosesc? Cine decide?
E dificil de format o opinie publică europeană în probleme majore, mai dificil e de comunicat în sfera publică europeană cu 25 limbi „naționale”.
Unde se pot discuta cele prezentate în articolul de față? Unde și cui se pot prezenta ideile?
Capitalismul e tot ala in SUA, Franta si Botswana.
Problema e statul nenorocit, care distruge capitalismul.
Daca eroul interviului e chiar atit de pornit sa faca capitalism, ar fi bine sa plece din Franta aia falita si prabusita.
Corectie: Seful operatiunilor se cheama COO – CEO este seful lui
La bune intentii prezentate cu o garnitura bogata de mult bla-bla impanat de neologisme ale „stiintei” economice lumea sta in general bine insa criza financiara din 2008 a aratat cam cat de mult valoreaza tot ghiveciul asta…
Acesta nu este un atac la adresa domnului Muresan caruia ii multumesc dealtfel pentru analiza dansului caci – si asta arata bunavointa si respect pentru tara sa de origine – este evident ca la nivelul la care activeaza dansul a da un astfel de interviu cunoscand nivelul general al gandirii economice din Romania (eu inclusiv) este ca si cum ti-ai pierde timpul sa descrii unui trib amazonian functionarea detaliata a unui reactor nuclear de tip EPR.
Ceea ce am spus mai sus este mai degraba un atac la adresa incompetentilor „cu ifose” de tipul d-lui Macron.
Competenta oricui se judeca in final in urma rezultatelor obtinute iar dl.Macron – sau „Jupiter” cum ii place sa fie considerat la Palatul Elysée – a reusit „à mettre la France à feu et à sang” (adica sa aduca Franta intr-o situatie ca de razboi) intr-un timp record.
Probabil ca dl.Macron era anterior un bancher competent insa asta nu are nimic de-a face cu calitatile pretinse functiei de presedinte.
Una dintre cele mai importante dintre aceste calitati cerute unui pretendent la acest post este sa-si cunoasca bine, profund si pasional, propriul popor – cu bunele si cu relele lui. Si asta este de o mie de ori mai important decat sa fi facut studii stralucite de exemplu (nu ca asta ar fi rau insa este total insuficient).
De aceea dl.Basescu a fost cel mai rau presedinte pe care l-am avut dupa Revolutie, cu exceptia tuturor celorlalti – ca sa-l parafrazez pe Churchill. Si asta fiindca dintre toti dl.Basescu a avut in cea mai mare masura aceasta calitate, aceea de a-si intelege propriul popor.
Urmat indeaproape, as zice, de dl.Iliescu care insa a fost mult prea marcat de o anume ideologie.
Aceasta calitate este esentiala pentru a nu sfarsi de exemplu ca Hitler care, inainte de se sinucide, a debitat ineptia ca poporul german isi merita infrangerea fiindca acesta nu s-ar fi ridicat la inaltimea geniului augustei sale persoane. Nici in pragul mortii individul nu realiza ca, daca a avut ceva succese asta, s-a datorat tocmai calitatilor poporului german caci daca s-ar fi nascut la Tecuci n-ar fi auzit nimeni de el…
In fine, revenind la dl.Macron, de ce l-ar urma Europa intreaga pe un om care nu e in stare sa dirijeze rezonabil nici macar propria tara?
Cum ar putea pretinde sa medieze intre 27 de popoare europene un om care a dovedit, in mod repetat, ca nu isi intelege propriul popor ?
Istoricii afirma ca vremurile de restriste ar produce cei mai capabili conducatori (Hanibal, Napoleon, Churchill, etc.) pe cand vremurile indestulate i-ar genera pe cei mai incapabili (aici lista este extensiva).
Din pacate, in prezent, Franta si Europa asteapta cu disperare inca un nume de adaugat in prima lista, inainte de a fi prea tarziu.
„Prea tarziu” : aceste doua cuvinte erau, in viziunea generalului McArthur, definitia insasi a esecului…
Cardinalul Robert Sarah – probabil urmatorul Papa – si-a intitulat ultima carte „Le soir approche et déjà le jour baisse” (Seara se apropie iar lumina zilei se stinge deja) – n-as putea gasi o formula mai expresiva pentru starea actuala a maretei Europe.
Sunteti cam aspru cu Macron.
Politicienii care fac ce doreste poporul nu sunt lideri, sunt oameni de paie. Un lider stie ce trebuie facut si ii impinge pe cei din jur sa-l urmeze de voie sau nevoie. Cand Churchill a spus ” „I have nothing to offer but blood, toil, tears and sweat,” a dovedit ca este un lider, desi putea sa ofere britanicilor pacea si ar fi fost aplaudat.
Macron incearca sa schimbe un pic Franta si se dovedeste un proces dificil. Nu stiu cat de departe vrea sa mearga. Europenii au niste valori la care nu trebuie renuntat doar pentru ca Marcon si-a facut ucenicia la Rothschild.
Franta este inca prea tare infectata de comunismul anilor 60-70 iar sindicatele sunt aprape
100 % comuniste, cum sa schimbi ceva ?
Depinde cat si ce vrei sa schimbi. Pana acum singurul model de success din Europa este cel german si scandinav. Problema este ca nu poti fi competitiv daca in Europa dai oamenilor 4 saptamani de concediu, iar altii dau o saptamana sau nici una, daca asiguri oamenilor o pensie decenta, iar pe alte meridiane trebuie sa se descurce fiecare cum poate, daca cheltuiesti o groaza de bani pentru sanatatea fiecarui cetatean, iar pe aiurea domneste legea junglei.
Daca solutia este sa renuntam la ce-au obtinut oamenii in ultimii 100 ani va fi voarte greu. Si asta nu numai in Franta. Primul mare test va fi in UK, unde un free trade deal cu USA vine sa ameninte NHS.
Conform acestui rationament esecul Europei occidentale este programat, respectiv daca nu sunt luate masuri va deveni realitate.
Reducem numarul zilelor de concediu, poate fi o solutie ? in schimb va creste numarul zilelor de concediu medical care trebui platite pana cand si aici se va pute interveni si renunta la plata acestora.
Reducem valoarea pensiei, valoare care oricum este la un nivel scandalos de redus.
Reducem cheltuielile pt sanatate cu efecte dintre cele mai nefericite pt piata muncii.
Toate aceste aspecte sunt functionale acolo unde un om nu conteaza, vezi Asia, America de Sud si Africa, in restul lumii cu cei ca peste1 miliard de oameni care beneficieaza de aceste facilitati aceste masuri vu vor putea functiona avantajul lor fiind eficientizarea muncii fapt care deocamdata mai functioneaza.
Dezvoltarea technologica ne va pune insa in fata unor cu totul alte probleme, multe activitati umane fiind preluate in viitor de roboti si algoritmi, omul devenind inutil.
In fata acestor provocari nimeni n-a venit cu idei noi, incercam sa privim viitorul prin prisma trecutului si al prezentului, acesta abordare nu poate functiona, este insa o caracterisitica umana si numai cativa sunt in masura sa anticipeze corect de ce va putea urma.
Un singur exemplu, de ce nu au fost inchise imediat cu izbucnirea virsului in Italia granitele catre nord si oprit trasportul din si catre acesta tara ? de frica, din inconstienta sau din neputinta anticiparii a ce va putea urma ? experinta chinezeasca putea fi luata ca exemplu.
Europa nu este in competitie doar cu „Asia, America de Sud si Africa”. Sunt si alte zone ale „lumii civilizate” care nu ofera conditiile din Europa.
La nivel global putem imparti dupa venit oamenii in 4 categori
1) venit pana la 2 $ pe zi 1,8 miliarde o mare parte a Africii
2) venit intre 2 – 8 $ pe zi 3,5 miliarde Asia, America de Sud, ceva Africa
3) venit intre 8 – 32 $ pe zi 2,5 milarde Asia + ceva Europa + ceva America de Sud
4) venit de la 32 $ pe zi in sus 1 miliard SUA, Europa occidentala, Japonia, Canada, Australia
Care este clasa de mijloc la nivel global ? daca tot veni vorba de fricile occidentalilor.
Clasa de mijloc devine dintr-o data categoria 2 + 3 cu tendinte clare ca veniturile acestora sa creasca in continuare, clasa de mijloc occindentala fiind redusa in favoarea celei globale, din punct de vedere economic pietele fiind acolo unde exista o clasa de mijloc substantiala care poate consuma.
Ce inseamna descifrarea politici economice capitaliste? Este deajuns sa interpretam indicatorii (cifrele) cu care se jongleaza? Avem in viata sociala si in institutiile statului capitalist factorii care pot spune ca bogatia se distribuie echitabil? Si totusi care este motorul, ca la unii captalismul reuseste iar la alti nu?
In 1979 un rezident in Australia, Barry Marshall a inceput sa cerceteze inflamatiile gastrice iar in iulie 1984, cu experimentele stopate si aplicatiile pentru finantare prejudiciate, Marshall a facut un ultim experiment: „In dimineata experimentului n-am mancat nimic… Doua ore mai tarziu, a preluat materialul inoculat de patru zile de pe o cultura de Helicobacter si l-a baut dintr-o inghititura si n-am mancat toata ziua nimic. Am avut tot felul de miscari stomacale. Sa fie bacteria sau imi era doar foame ?“
Marshall nu era doar flamand. La cateva zile de la inghitirea lichidului aceluia tulbure de la cultura bacteriana, s-a imbolnavit violent, avea senzatie de voma, chiar a varsat, iar noaptea avea transpiratii puternice si frisoane. L-a convins pe un coleg sa realizeze o serie de biopsii pentru a documenta modificarile morfo-patologice survenite si a fost diagnosticat cu o gastrita puternic activa si un strat dens de bacterii in stomac si in craterele ulcerate de sub acestea, exact cum gasise Warren la pacientii sai. La sfarsitul lui iulie, avandu-l pe Warren drept co-autor, Marshall si-a prezentat raportul de caz in Medical Journal of Australia („un voluntar in perfecta stare de sanatate a inghitit o cultura pura din acest microorganism”, scria el). Cel putin criticii erau redusi la tacere. Helicobacter pylori era in mod indiscutabil motivui inflamatiei gastrice. Acesta este doctorul care a descoperit helicobacter si a deschis drumul traramentului gastritelor, ulcerelor si cacerelor gastrice. Abia in 2005 primea premiul Nobel pentru medicina.
Descoperirea lui face economii de 300 de milioane anual Australiei. Si nu vorbim de alte tari si de vieti salvate, de suferinte crutate.
De ce am vrut sa povestesc despre Barry Marshall? Pentru ca ma intreb – ofera capitalismul in ciuda multor deficiente, mediul propice progresului societatii umane?
@smaranda – cu 500 de ani mai devreme, Barry Marshall nu ar fi avut timp de astfel de experimente, ar fi muncit la câmp. Iar cu toate eforturile lui la câmp, jumătate din copii i-ar fi murit înainte 5 ani, în timp ce iernile fără suficiente alimente ar fi fost mai dese decât cele cu.
Capitalismul are probleme atunci când degenerează în monopoluri sau rent-seeking, însă tocmai statele socialiste sunt cele care favorizează degenerarea. Până și în țările comuniste, este vorba de capitalism monopolist de stat, nu de altceva. Până la faza de degenerare, capitalismul este însă natural, apare de la sine și generează progres.
Mecanizarea agriculturii a adus-o capitalismul, astfel încât munca a 3-4% dintre oameni asigură hrana întregii societăți. Calculatorul de pe care scrieți vi l-a adus capitalismul, iar energia electrică pe care o consumă el v-a adus-o tot capitalismul. După ce le aveți și le folosiți zilnic, e oarecum deplasat să deplângeți presupusa lipsă a progresului, care s-ar datora capitalismului.
Capitalismul nu reușește atunci când instituțiile statului îl ajută să degenereze în monopoluri și rent-seeking.
@ Harald Iarna in Australia inseamna o medie de 12 grade Celsius iar o intoarcere in urma cu cinci sute de ani este irelevanta. Incontestebil capitalismul naste progres dar cu ce pret !!! Prin asta este superior comunismului, si prin asigurarea intangibila a dreptului de proprietate. Spectrul trecutului este irelevant in fata tumultului care vine. Hai sa facem un efort si sa vedem viitorul peste 15 – 20 de ani. Tarile care vor popula societatea cu roboti la un raport de unul la trei oameni vor avea un progres economic pe care il poat dirija in cercetare si infrastructura. Cum va arata societatea umana eliberata de spectrul productiei materiale? Cum vor fi eliminate inegalitatile sociale? Este adevarat oare ca oameni nu au incredere in viitor si asta se vede in numarul de copiii pe care ii fac? Putem elimina vreodata spaima autodistrugeri din viata noastra?
@smaranda – aveți impresia că roboții o să-i inventeze comunismul? :) În prezent, oamenii nu mai au copii din hedonism, egoism și lene, nu de altceva. Pentru o „emancipată” de azi, e mult mai cool câte un one night stand cu cine se nimerește, deși bunică-sa avea copii mărișori când era de vârsta ei, cu toate că viața era mult mai grea. Dar bunica ei avea bun simț, era de neconceput ideea de one night stand.
Stimate domn, sunteti sigur ca intelegeti romaneste? Eu nu apar comunismul, si nu am afirmat ceva sa nuanteze ideologia asta criminala. Am pus intrebari tintite in speranta ca cineva va intelege gestul disperat al unui cercetator, intr-o tara capitalista, ramas fara finantare, la marginea disperarii a baut cocteiul de helicobacter pylori. Intimplator nu a murit, iar recunoasterea a venit tirziu. Progresul in istorie are multi eroi printre care unii necunoscuti. Merita sa ne aplecam cu intelegere si fara PARTINIRI IDEOLOGICE intr-o dezbatere a capitalismului contemporan.
@smaranda – dacă respectivul cercetător ar fi fost capabil să creeze ceva util pe cont propriu, n-ar fi ajuns ”la marginea disperării”. Trăia din banii altor oameni, care nu-i mai dădeau bani, de asta ajunsese ”la marginea disperării”. Cât despre ”înțelegeți românește?”, asta se încadra la comunicare patologică, ultima dată când m-a interesat subiectul.
Problema unitatilor de masura ale progresului unei societati n-a fost transata inca.
GDP/capita? Asta nu spune nimic despre cum este distribuit acest GDP.
In plus GDP include si activitati care nu produc sau chiar distrug valoare. Un autor francez dadea un exemplu ilustrativ: un copil sparge cu mingea geamul unei case sau pravalii. Proprietarul cheama un geamgiu care inlocuieste geamul. Afacerea rezulta intr-o crestere a GDP-ului: fabrica de geamuri a produs un geam in plus, geamgiul a incasat si el niste bani. Atta sectorul manufacturier cat si cel al serviciior au crescut. In realitate nu s-a inregistrat nici o crestere in valoare.
Un exemplu excelent de minciuna prin omitere. Brutarul ala din poveste cu banii pe care i-a dat pe geam ar fi facut altceva, cum ar fi sa-si ia un cuptor mai bun, sa faca mai multe paini. Sau o burta de gogosi, ceea ce iarasi ar fi generat PIB. Si geamgiul ala, cu efortul si materialele cu care a facut geam brutarului, ar fi facut poate un geam pentru o afacere noua. Distrugerea e distrugere oricum o dai.
1.Europa nu pierde – ci a pierdut deja competitia economica mondiala, in ciuda dimensiunii si resurselor dezvoltarii care zac NEFOLOSIBILE datorita uniunii vamale (prezenta in locul celei economice), ce a eliminat „modelul economic” european – asa cum arata (si nu mai reiau) Liviu Voinea in 2010, in lucrarea ,,Reindustrializarea Romaniei – Politici si Strategii” (pag. 106, format PDF).Aceasta pierdere determina nu doar ,,boala” durabila economic a Romaniei ci a intregii Europe Comunitare.Clasa politica a devenit inerta economic, nu mai construieste ,,proiecte de dezvoltare si accelerare a dezvoltarii tehnologice si industriale”, in lipsa competitiei economice.Ea a devenit primitoarea de directive si strategii birocratice si raportoare catre Birocratia UE a realizarii lor, situatie care nu poate tine locul constructiei si implementarii proiectelor economice si industriale nationale. Proiectele comunitare sint inexistente, deoarece economiile nationale pot fi ,,concentrate” in proiecte europene doar in situatia ,,statului economic european” care probabil nu va exista niciodata, daca stagnarea va continua. ,,Intelighentia economica” s-a rezumat la activitatea si cercetarea de rentabilizare a intreprinderii (microeconomie), facind cercetarea economica intratit de fractionata, incit nu este capabila sa inteleaga economia nationala ca un un ansamblu unitar, sistemic, pentru realizarea unor proiecte de dezvoltare industriala de virf, care sa genereze colosi industriali cu semnificatie planetara, ca in SUA si China.
Brexitul urmeaza sa confirme prin avintul economic si industrial britanic aceasta constatare ,,tehnica” privind defectul genetic negativ al UE, care se manifesta practic prin curba descrescatoare a competitivitatii europene, dupa ,,virful” succesului comunitar realizat prin reconstructia economica postbelica.
2.In lipsa unei cercetari economice fundamentale care sa cuprinda alaturi de ,,cercetarea economica” si ,,cercetarea institutionala” pentru constructia componentei ,,calitative” a dezvoltarii economice, ,,competitivitatea economica” si functionalitatea institutionala a tarilor UE se situeaza net defavorabil UE, comparativ cu tarile emergente asiatice, in care ,,tigrii asiatici” (de pilda Coreea de Sud, Singapore) alaturi de SUA si Elvetia detin punctajul maxim planetar, respectiv indicele 1!Diferenta de 73 de puncte (negative) ale Romaniei comparativ cu Coreea de Sud, cele ale altor tari Estice de ordinul a 40 – 50 de puncte (negative) sau de 10 -15 puncte (perdante) ale tarilor Vestice dezvoltate, tin Uniunea Europeana la periferia industriilor de virf si a dezvoltarii tehnologice ale SUA sau Chinei!.
Solutia iesirii din criza a UE nu este cea a lui Macron decit in parte, deoarece ea nu ataca direct cauza concreta a stagnarii economice si industriale care este deficitul de competitivitate economica si simpla ,,cercetare economica” a domeniului intreprinderii, care nu poate asigura tehnici si instrumente de aducere a competitivitatii europene la standardele asiatice de calitate.
(Proiectul de tara la care fac adeseori ,,trimitere” – ca proiect operational – este capabil de a imbunatati competitivitatea economica a Romaniei catre indicii care asigura un decolaj economic-industrial semnificativ si rapid).
3.Diminuarea continua a clasei mijlocii este datorata ,,capitalismului globalizat”, care a accelerat competitia economica-financiara si tehnologica, astfel ca institutiile financiar-bancare si intreprinderile industriale au cunoscut o continua crestere in dimensiune prin fuziuni, absorbtii si alte forme, duse pina la extensia lor mondiala fie multinationala.
Mai mult ca atit si in domeniul serviciilor se produce acest fenomen: sanitar, de transport, reparatii auto, constructii, etc., situatie in care micul antreprenor altadata ,,clasa mijlocie” a devenit salariat cu rang administrativ si venituri reduse fata de situatia anterioara.Aceasta situatie este evidenta in Romania, in care farmaciile de exemplu au devenit proprietatea lanturilor de farmacii, cu fostii ,,antreprenori-farmacisti” deveniti salariati la noul proprietar.
Farmacistul fost ,,proprietar”, devenit angajatul acestor concentrari ,,comerciale” a pierdut astfel venitul si statutul de clasa mijlocie!Nu este locul potrivit analizei efectelor acestei evolutii, care desfiinteaza treptat si ireversibil clasa mijlocie din Romania, UE, cit si din tarile emergente, pe masura ce are loc concentrarea capitalului in activitatile economice.
Acest proces este intrucitva stopat de guvernele unor tari care iau in considerare efectul pozitiv social, medical ori de alta natura, daca proprietarul este si propriul ,,salariat” al afacerii respective.In rest, procesul de concentrare a activitatilor industriale, financiar-bancare ori a serviciilor, etc. este de neoprit din ratiuni obiective de rentabilitate si competitivitate.
Diminuarea continua a clasei mijlocii prin ,,transformarea” in salariati a fostilor antreprenori – in care ,,reteaua” plateste exagerat ,,gulerele albe” directorale (din zona de marketing, vinzari, organizare, resurse umane, protectia muncii, cercetare-dezvoltare, etc.) si cu salarii minore salariatii ,,executivi” – a condus la continua adincire a prapastiei sociale dintre bogati si salariati.
Aceasta evolutie este una obiectiva, cu solutii temporare ori surogate adminstrativ-politice, care nu pot stopa nemultumirile sociale sau tine sub control populismul din tarile dezvoltate.Exista si solutii economice fara legatura cu cele comuniste, care pot atenua nemultumirile populare, dar ele vor fi greu de impus ideologic si mai ales economic, urmind sa le prezint cu alta ocazie.
.
„Ori accepți produsele de top ale celuilalt actor, ori îți condamni economiile la un retard semnificativ raportat la ce se va întâmpla în viitor. ”
Este exact pe dos: Europa a acceptat de cateva decenii „produsele de top” [citeste ‘chinezarii de 2 bani produse prin furt de tehonologie si cu aport de capital public’] si, voila, economiile sale sunt deja marcate de un retard semnificativ, in special in industria telecomunicatiilor pe care, culmea, Europa practic a inventat’o. Unde sunt Alcatel, Ericsson*, Nokia**? Si unde o sa mai fie Ericsson si Nokia [pricncipalii competitori ai ‘produsului de top’ 5G chinezesc] dupa ce statele europene au cazut pe rand in plasa Huawei? Cum sa accepti intrarea pe piata a unui competitor sprijinit de un stat fascistoid, cu un comportament agresiv, monopolist, cand ai la tine acasa producatori privati consacrati, cu experienta si performante in domeniu? asta spune totul despre cat de capitalist e emitatorul asertiunii cu iz apocaliptic [cica ne ducem de rapa daca nu devenim clientela captiva a corporatiei Huawei]. Nu este deja clar cum procedeaza chinezii odata ce au intrat pe o piata si au prins radacini acolo? Nu stim deja [chiar din investigatiile Comisiei!***], de pilda, cum au manipulat pretul otelului, cum au produs in pierdere ca sa sustina dumpingul pe o gramada de segmente ale industriei manufacturiere, cum isi saboteaza competitia, cum preiau apoi companiile slabite si le transforma marcile in vehicul pentru gunoaiele lor cu care au umplut Europa?
Pe de alta parte: cum poti pretinde ca aperi proiectul european cand tu tii cu tot diandinsul sa dai de mancare la chinezi si canti in struna Partidului Comunist Chinez? Cum poti sa dai contracte strategice unor chinezi si sa te bati cu caramida in piept cum ca esti cel mai mare patriot european? Asta in timp ce America -cea mult hulita de francezi si germani- prefera sa lucreze cu companiile europene consacrate -Nokia si Ericsson si avertizeaza public despre pericolul Huawei. Adica salvarea industriei noastre iata ca tot de la americani vine, nu de la politrucii francezi, germani si -aberant- britanici care au tradat atat ideea europeana, cat si proprii cetateni.
*
„Ericsson had a 27% market share in the 2G/3G/4G mobile network infrastructure market in 2018”
**
„As of 2018, Nokia is the world’s third-largest network equipment manufacturer”
***
Si zic asa: ar trebui sa ne facem cu totii temele inainte a indruga teze amenintatoare in public despre necesitatea Huawei. De pilda investigatiile Comisiei Europene asupra comportamentului companiilor chinezesti. In plus, chestiuni de ordin public: cota/influenta capitalului de stat in corporatiile strategice chinezesti si nivelul ajutorului de stat acordat de comunistii chinezi propriilor corporatii .