vineri, noiembrie 26, 2021

“Eu vreau să trăiesc!”

La data de 13 iunie 1944 Eva Heyman din Oradea împlinea vârsta de 13 ani. Fusese până atunci obișnuită ca familia să-i organizeze o sărbătorire. Cu invitați de vârsta ei, dar și cu prezența membrilor maturi ai familiei. Cu un des invocat nenea Béla. Cu prietenii ei și cu aceia ai părinților.

Numai că de data asta lucrurile nu mai puteau fi identice. Zilnic de la Budapesta veneau ordine din ce în ce mai drastice care limitau drepturile evreilor. De pildă, organizarea unei aniversări, a unui jour, cum i se spunea pe vremea aceea, era socotită un lux neîngăduit populației de origine semită. E drept, familiile mai organizau câte ceva în semi-clandestinitate, numai că proporțiile și, îndeosebi, invitații nu mai puteau fi aceiași ca odinioară. Unii dintre obișnuiții caselor de evrei dispăruseră. Fuseseră ridicați, arestați, trimiși la muncă. Muncă forțată. În Ucraina. Un nou cuvânt era pe buzele tuturor componenților comunității evreiești din Oradea. Și nu doar de acolo. Cuvântul provoca spaime. Era cuvântul deportare. Iar mica Eva Heyman începuse să-i cunoască sensul. Știa că deportarea devenise sinonimă cu anti-camera morții. Mai știa și că destinația celor ce primeau ordine de deportare era Polonia. Și că îmbarcarea într-un vagon de marfă cu destinația Polonia ( a se vedea capitolul Șase nume din cartea lui Alain Besançon Nenorocirea Secolului, Editura Humanitas, București, 2007) este sinonimă cu  punctul terminus al vieții. De aceea, cea mai arzătoare dorință a Evei Heyman din Oradea era aceea de a putea trăi pe mai departe.

La aniversarea din 13 februarie 1944 Eva Heyman nu se mai putea aștepta nici la cine știe ce cadouri. Evreilor li se interzise și accesul în magazine. Așa că s-a gândit să-și facă ea singură unul. Un mic jurnal în care și-a făcut obiceiul să consemneze cu regularitate, cu minuție și cu un vizibil spor de luciditate ceea ce i se întâmplă ei și apropiaților. A căror unică vină era aceea de a fi evrei. Eva a scris în micul ei jurnal și câte ceva despre iubirea preadolescentină pentru un anume Vadász Pista, rămas vânzător la magazin fiindcă legile rasiale nu îi îngăduiau accesul la universitate. Dar și despre lucruri mult mai serioase. Despre înmulțirea și a disparițiilor, și a restricțiilor. Dar și despre indiferența populației majoritare care ieșea liniștită la promenada duminicală. Ca și cum în imediata lor apropiere nu se întâmpla nimic. De ce să îți complici viața când oricum ea devenise deja foarte complicată? Evreii nu mai aveau dreptul de a avea servitori, li s-a limitat mai apoi și dreptul de a ieși când voiau ei din case, limitat a ajuns să fie și dreptul de a se aproviziona cu alimente, mai apoi li s-a cerut în mod expres să poarte Steaua galbenă. Semn distinctiv, umilitor, semn că nu sunt arieni, că aparțin unei populații declarate inferioară. Au urmat confiscarea averilor, evacuarea din case și nimicirea fizică sistematică, planificată din ghetto. Care, firește, trebuia și el să fie ignorat, trecut cu vederea. Oamenii trebuiau să simuleze că nu-l observă.  Ucigașilor nu le plac martorii.  Și, în fine, deportarea în Polonia. Care în cazul Evei Hayman s-a petrecut cândva  la mijlocul lunii mai  a anului 1944. Câteva luni mai târziu a intervenit și moartea. Crima. Ordonată de doctorul Mengele însuși. Despre această crimă a aflat detalii mama Evei Heyman. Care a avut miraculoasa șansă de a scăpa cu viață și de a intra în posesia micului jurnal al Evei. Salvat din ghettoul de la Oradea de fosta bucătăreasă a familiei. 

Jurnalul Evei Heyman a fost publicat de mama ei, Agnes Heyman. A fost foarte adesea comparat cu acela al Annei Franck. Și iată că acum a fost dramatizat  de regizorul Emil Sauciuc și de actrița Ioana-Maria Repciuc (presupun că această dramatizare nu e singura) și transpus într-un emoționant spectacol intrat în repertoriul Teatrului Regina Maria din Oradea.

Este vorba despre un one woman show în a cărui gramatică textul, inocența, mărturisirea, din ce în ce mai lucidă, mai prevestitoare nicidecum de fapte bune se amestecă cu documentul. Însemnările aproape zilnice ale Evei Heyman sunt însoțite, comentate, susținute de fragmente de filme sau de fotografii. Se reconstituie astfel viața zilnică a Oradiei din vremea ocupației hortyste, dar și calvarul comunității evreiești.

Avantajată și de fizic, și de voce,  susținută de regia discretă și eficientă a lui Emil Sauciuc, actrița Ioana-Maria Repciuc depune mărturie. Reamintește fapte, formulează un apel implicit la memorie. Dar și la conștiință. La recunoașterea cinstită și a adevărului, un adevăr care nu prea are cum face cinste umanității, esența lui fiind în contradicție cu însăși de umanitate, și a vinilor, și a indiferenței. Nu, Ioana-Maria Repciuc nu cade nici un moment nici în dramatism contrafăcut, nici în patetic. Povestește simplu. Omenește. Recurge la două-trei detalii de scenografie sau de recuzită (decorul și costumele spectacolului au fost create de Ilinca Ghimbășan) și la câteva, puține, inserturi muzicale. Cade arareori în monotonie. Cum  mărturisește ea însăși, actrița și-a asumat misiunea de a transmite pe mai departe povestea Evei Heyman ca și apelul ca astfel de atrocități, tot atâtea rușinoase demisii ale umanității de la condiția ei firească, să nu se mai repete.

Teatrul Regina Maria din Oradea –EVA HEYMAN – Dramatizarea, conceptul și regia: Emil Sauciuc și Ioana-Maria Repciuc; Scenografia: Ilinca Ghimbășan; Proiecția și ilustrația muzicală: Ioana-Maria Repciuc; Data premierei: 21 noiembrie 2021   

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Cita deznadeste ne poate cuprinde atunci cind revedem si citind si jurnalul Anei Frank (inca imi apare in fata ochilor cartea cea veche , cu niste coperti verzui , pe care am citit-o prima oara la frageda virsta de 12 anisori )si insemnarile Evei Heyman sau cind ne reamintim chiar si de „ Thomas de Torquemada ”si cind revedem celebrul film „Lista lui Schindler ”. „Eu vreau sa traiesc ” reprezinta cuvintele ce inseamna chiar viata .Cum a fost posibil asa ceva inca ne intrebam ? Cum este posibil ca ”omul „aceasta, presupusa, fiinta rationala ”sa faca ceea ce unii dintre noi au facut si poate ca inca mai fac inca , de-a lungul istoriei Neamului Omenesc ?

  2. Lexicul oricărei limbi de pe pămînt, este prea „sărac” in a descrie… dar mai ales, în a transmite nouă, ceea ce nu poate fi pus în cuvinte : iadul creat de oameni pentru oameni… și, orice derapaje, trebuie oprite în fașă. „Istoria este cea dintîi știință a unui neam”. „Somnul rațiunii, naște monștri”. Adevăruri ( nu-mi aparțin) care fac diferența dintre normalitate și iad…

  3. Cine nu vrea să trăiască, domnule Morariu? Dar ce ni se întâmplă nouă, de la Hiter încoace, e, într-un fel, în aceeași măsură degradant.
    Admir națiunea iudaică, înzestrată cu o inteligență imensă. Dar, când mă gândesc la Lenin, Stalin, Beria, familia Pauker, Nicolschi, W. Roman, Brucan (din cei ce-mi vin în minte) parcă balanța se reașază.
    Nu știu, sau mă fac a nu ști, de ce nu se vrea a se pune semnul egal (=) între nazism și comunism. Și de către cine.

  4. Istoria lumii e plina de tragedii, inimaginabile, greu de crezut ca oamenii au putut provoca asa ceva.
    Pe toate meridianele, in toate timpurile, au existat popoare victime, crime, nedreptati.
    Mi-as dori ca toate aceste tragedii sa fie tratate la fel, a scoate in evidenta o tragedie mai tragica, decit o alta tragedie, ca au fost alte victime, ca textele scrise au o alta valoare literara, duce la o mare discriminare.

  5. HOMO HOMINI LUPUS EST!
    Istoria este o lunga colectie de maceluri, de nenorociri provocate de om semenilor lui. Si din aceasta succesiune de marasme au scapat „cei mai caliti”
    Din cind in cind apar si chestii pozitive.
    Nu reusim sa evoluam in umanitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

De-democratizarea regimului politic din România. Interviu cu politologul Alexandru Gussi

Președintele l-a desemnat pe Nicolae Ciucă din nou ca premier, după o criză politică îndelungată. Cum s-a ajuns la această criză și...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro